Scenete Haioase [PDF]

Zitiervorschau

Scenete si Prostia omeneasca Cucoana Ioana Cucoana Ioana Cucoana Cucoana Ioana Cucoana Ioana Cucoana Cucoana Ioana Cucoana Ioana Cucoana Ioana Cucoana Ioana Cucoana Ioana Cucoana Ioana Cucoana Ioana Cucoana Ioana Cucoana Ioana Cucoana Ioana Cucoana Ioana Cucoana Ioana Cucoana Ioana Cucoana Ioana

Cucoana

Cecilia Calinescu

Ioană! Hăi, cucoană! Adu-mi pălăria. Ce-i cucoană? S-a spart farfuria? Of, da proastă mai eşti. Ioană! Hăi, cucoană! Mi-ai făcut pantofii? Nu, cucoană, nu s-a copt cartofii. Of, da proastă mai eşti. Ioană! Hăi, cucoană! Adu-mi sandalele. Ai, cucoană, nu-s gata sarmalele. Văleu, ce mă fac eu cu tine? Pleacă de aici să nu te mai văd. Ioană! Hăi, cucoană! Ia vin până’ncoa. Da, cucoană. Ia bine aminte la ce ţi-oi spune. Da Cască bine urechile şi ascultă-mă. Da, cucoană. Fii atentă! Ia colea banii ăştia Simbria mea, cucoană? Săru’mâna, cucoană. Nu, toanto, să te duci la farmacie. Da, cum fac, cucoană? Of, că nimic nu ştii. Nimic, cucoană. Fii atentă aici. Ieşi din curte şi o apuci la stânga, apoi la dreapta, la stânga, la dreapta şi iar la stânga. Mergi ce mergi până dai o piatră. Ai grijă să nu dai peste piatră şi să te împiedici, să cazi şi să-ţi rupi nasul, că nu ştiu ce-ţi fac. Ai înţeles? Da cucoană. După piatră o iei la dreapta şi apoi la stânga, apoi la dreapta, la stânga, la dreapta şi iar la stânga şi mergi iar până dai de un pod. Ai grijă să nu care cumva să te apleci peste el să cazi în apă să te murezi ca nu ştiu ce iţi fac. Ai înţeles? Da, cucoană Apoi o iai iar la stânga, la dreapta, la stânga, la dreapta şi dai peste o farmacie. Apeşi pe buton. Iese farmacista şi-i ceri o seringă şi un kg de bomboane. Ai înţeles? Da, cucoană. Ia repetă după mine ce am zis. Păi, ies din curte şi o iau la… La stânga, idioato. Aşa, cucoană. O iau la strâmba, la drâmba, la strâmba, la drâmba şi dau de o piatră. Am grija să dau peste ea să cad să îmi rup bine nasul ca altfel mi-l rupe cucoana când ajung acasa. Apoi o iau iar la strâmba, la drâmba, la strâmba, la drâmba şi dau peste un pod. Am grijă să cad peste el să mă murez bine că altfel mă murează cucoana, când oi veni acasă. Apoi o iau iar la strâmba, la drâmba, la strâmba, la drâmba şi dau de o farmacie. Apăs pe farmacista şi iese butonul şi-i cer un kilogram de seringi şi o bomboana. Am spus bine cucoană? Lasă-mă şi dute. Fă ce-oi vrea că eu m-am săturat de tine că de mere pădureţe.

1

Ion Mama Ion Mama Ion mama Ion Mama Ion Ion Mama Ion Mama Ion mama Ion Mama Ion Ion Mama Ion Mama Ion mama Ion Mama Ion Ion Mama Ion Mama Ion mama Ion Mama Ion Ion Mama Ion Mama Ion mama Ion Mama Ion Ion Mama Ion

Scena I Mamă, hăi! Şe-i mă, Şe-i? Iar am fost la fata şeia. Şi şe s-o dat? Mi-o dat un ac. Şi ce-ai făcut cu el? L-am aruncat în carul cu fân. Mă… da’ prost mai eşti! Nu puteai să-l pui şi tu la pălărie? Bini, mamă. Aşa-am să fac data viatoare. Scena 2 Mamă, hăi! Şe-i mă, Şe-i? Iar am fost la fata şeia. Şi şe s-o dat? Mi-o dat un topor. Şi ce-ai făcut cu el? L-am pus la pălărie, cum m-ai învăţat mata. Mă… da’ prost mai eşti! Nu puteai să-l pui şi tu la brâu? Bini, mamă. Aşa-am să fac data viatoare. Scena 3 Mamă, hăi! Şe-i mă, Şe-i? Iar am fost la fata şeia. Şi şe s-o dat? Mi-o dat un căţăl. Şi ce-ai făcut cu el? L-am pus la brâu, cum m-ai învăţat mata. Mă… da’ prost mai eşti! Nu puteai să-l legi şi tu cu o funie şi să-l târăşti după tine? Bini, mamă. Aşa-am să fac data viatoare. Scena 4 Mamă, hăi! Şe-i mă, Şe-i? Iar am fost la fata şeia. Şi şe s-o dat? Mi-o dat o bucată de slană. Şi ce-ai făcut cu ea? Am legat-o c-o funie şi am târât-o după mine, cum m-ai învăţat mata. Mă… da’ prost mai eşti! Nu puteai s-o pui p-o farfurie şi s-o bagi în cămară? Bini, mamă. Aşa-am să fac data viatoare. Scena 5 Mamă, hăi! Şe-i mă, Şe-i? Iar am fost la fata şeia. Şi şe s-o dat? Mi-o dat o vacă. Şi ce-ai făcut cu ea? Am pus-o p-o farfurie şi am bagat-o în cămară, cum m-ai învăţat mata. Mă… da’ prost mai eşti! Nu puteai să-i pui un căpăstru pă cap şi s-o bagi în grajd, să-i pui o mână de fân sub bot? Bini, mamă. Aşa-am să fac data viatoare. Scena 6 Mamă, hăi! Şe-i mă, Şe-i? Iar am fost la fata şeia.

Cecilia Calinescu

2

Mama Ion mama Ion

Şi şe s-o dat? Mi-o dat-o pe ea. Şi ce-ai făcut cu ea? I-am pus un capastru pa cap şi am bagat-o în grajd şi i-am pus o mana de fan sub bot, cum m-ai învăţat mata. Mama Ma… da’ prost mai eşti! Hai să luam fata şi s-o bagam în casa s-o tratam omeneste. Ziţa Miţa Ziţa

Miţa Ziţa Miţa Ziţa

Cecilia Calinescu

Ce faci Miţo? Bine, Ziţo. Ce coincidenţă! Tu bine, eu bine! Şi un’te duci, Miţo? La piaţă. Ziţo... Ce coincidenţă! Tu piaţă, eu piaţă! Şi ce să iei de la piaţă, Miţo? Carne, Ziţo… Ce coincidenţă! Tu carne, eu carne! Şi ce fel de carne, Miţo? De vacă, Ziţo… Ce coincidenţă! Tu vacă, eu vacă!

3

Povestea prostiei omeneşti. Actul I Povestitorul

Soacra Nevasta Soacra Nevasta Soacra Nevasta Soacra Nevasta Soacra Nevasta Soacra Nevasta Soacra Nevasta Soacra Nevasta

Soacra Nevasta Soacra Nevasta Soacra Nevasta Soacra Nevasta Soacra Nevasta Soacra Nevasta Soacra Nevasta Soacra Scena 2 Ion (întrand) Nevasta Cecilia Calinescu

A fost odată, când a fost, că, dacă n-ar fi fost, nu s-ar povesti. Cică era odată un om însurat, şi omul acela trăia la un loc cu soacră-sa. Nevasta lui, care avea copil de ţâţă, era cam proastă; dar şi soacră-sa nu era tocmai hâtră. Aşadar, nici una mai isteaţă decât alta şi, în schimb, amândouă leneşe… care mai de care. Acu, într-una din zile, omul nostru iese pe afară după treburi. (scârţâie uşa). Scârţâitul uşii, se vede treaba că a treZiţ-o pe soacră-sa, care dormea pe cuptor ziua în amiaza mare. Aa, care eşti? Cin să fie maică? Noi. Ţâcă şi cu mine (căscând) Ţâcă?! El o deschis uşa? Ei, el, şi matale… Hai nu te mai hlizi, că am auZiţ. O deschis-o Ion. Şi tot el o închis-o. Da, ce treabă avea cu dânsa? (râzând) Cu cine? Cu uşa?, fată, hăi, de ce-o deschis-o? Ca să iasă afară, de ce alta? Şi-apoi de ce a închis-o? S-o mai deschidă o dată când s-o întoarce, altfel de ce? Văleu, da ce om sucit şi barbatul ăsta al tău! Vini ca să să ducă, să duce ca să aiba de unde veni. Nici că te poţi hodini aice la voi. Asta cam aşa-i. Cată să aţipeşti măcar o lecuţă, cât ii el lipsă. Am să mă strădui că tare mai sunt ostenită. Ai şi de ce, maică. Destul te-ai trudit pe ziua de astăzi. Eu zic pruncului un cânticel şi să vedem care adoarme mai rapede, mata ori Ţâcă? Nani, nani, Puiu’ mamii, Să creşti mare şi voinic. (soacra sforaie) Ai adorMiţ? Frumosule! Eşti leit maică-ta. să nu-ţi fie di diochi! Ptiu, ptiu. Am să-ţi pun o cordică roşe. (intra pisica. Către pisică). Ia, hop şi cu tine. De unde-ai mai apărut? Zât, zât. Nu pi cuptior că o trezeşti pe mămuca. Pe plită? Lângă oala de lapte? Vai de mine! Nici atâta, nici atâta. Zât. Aşa, covrigeşte-te sub sobă. Aici e tocma bine. I bini, da dacă... hii... (începe să se văicărească) Aoleu, copilaşul meu, aoleu!... Da ce-i? ce-ai fată? Mamă, mamă, copilul... Ei, ce-i cu el? Copilul are să moară. De ce? Cum? Drobul Care drob? Cel de sare de pe horn. Îl văd. Ei şi? De s-ar sui mâţa o să-l trântească drept în capul copilului. Şi-are să mi-l omoare. Vai de mine şi de mine, fata mea, că bine zici. Aoleu (plânge) Se vede că i s-au sfârşit Miţitelului zilele Arză-o-ar focul de mâţa netrebnică. Dragul mamii, dragul (plânge) Nepoţelu maichii, frumuşelu’. (plag amandoua şi se vaicaresc.) Da ce v-a găsit? V-am lasat durmind şi vă găsesc plângând şi bocind ca de mort. Ca de mort 4

Soacra Ion Nevasta Soacra Ion Nevasta Ion Nevasta Ion Nevasta Ion Nevasta Soacra Nevasta Ion

Scena 3 Soacra Nevasta Soacra Nevasta Soacra Nevasta Soacra Nevasta Soacra Nevasta Soacra Nevasta Soacra

Ca de mort Păi de ce? Atâta i-o fost dat, atâtica... De-abia o venit şi-amu să duciii... Potoliţi-vă, că nu-nţeleg o vorbă. Cine-o murit? Copchilu’ (incepe să plaga şi copilul) Care copchil, nevastă? Al nostru Pai, cum să moară? Cum să moară, femeie, dacă ţipă de-mi ţiuie urechile? Pai, aşa bine. Dacă s-a sui mâţa pe horn, are să trântească drobul cel de sare... Nu eşti sănătoasă! Are să-l trântească... Drept în capul copilului... Şi are să moară... Of, of, pacatele mele cele multe şi cele grele... mulţi proşti am mai văzut eu în viaţa mea, dar ca voi nici că... (pleaca lasand femeile bocind în surdina) Mă duc în toată lumea, şi dacă oi mai afla altii şi mai dihai, apăi... m-oi mai întoarce acasa, iar de nu, ba! aşa să stiţi. Copchilu, saracu, cum să duce, cum să duce... Vai de mine şi de mine... Ion s-o şi dus... Şi noi rămânem de izbelişte... eu sus pe cuptior... Şi eu lângă vatră. Ei, da, da’ cuptiorul ceri lemne sparte. Plita asemenea. Da’, pe sară cini mulge vaca? Cine-o da boabe la orătănii? Ei, fată, hăi, îmi pare mie că rău cu rău, da’ mai rău fără rău. Mi-e c-o să trebuiască s-alungăm mâţa asta mămucă. Şi să tăiem nişte vreascuri... Să mergem în ocolul vitelor... Şi la toate astea numa noi, câtă vreme bărbatu-tu se preumblă teleleu, cine ştie pe unde. (Ies amandoua, din cadru)

Actul II Întra un om cu o banita în brate, care alearga de colo colo să care soarele în casa. Întra şi Ion şi cere permisiunea să se aseze. Ion Bună ziua, bade. Omu cu baniţa Multamesc dumitale. Ion Auzi, pot să ma hodinesc şi eu o leaca pe prispa aiasta? Omu cu baniţa Pai poti, cum de nu? Numai pe mine să ma ierti ca nu te primesc cum s-ar cuveni, dar, nu-mi vad capul de treaba. Ion Ei lasa. Nu te sinchisi, nu-ti face griji. Omu cu baniţa Ei, usor de zis: nu-ti face griji, dar de-ai sti dumneata ca de dimineata ma chinui tot asa. Ion Cu banita asta? Omu cu baniţa Cu banita, cu banita în colo si-n coace. Ion De fapt, cu ce gand tot alergi cu dansa tot în brate? Omu cu baniţa Pai, nu să vede? Ion Nu. Marturisesc ca nu prea. Omu cu baniţa Pai de dimineata, cum iti spun, ma tot chinuiesc să car pocitul asta de soare în bordei, ca să am lumina. şi nici ca pot. Ion Oooo, asta era, va să zica? Da, topor, topor n-ai la-ndemana? Omu cu baniţa Ba da. Da, de ce? Ion Ia-l omule de coada, Omu cu baniţa Asa, si?... Ion Sparge o bucata uite-atata de parete şi soarele o întra inauntru singur. Cecilia Calinescu

5

Omu cu baniţa Ion Omu cu baniţa

Mai să fie! Da, cred ca ai dreptate. şi eu care m-am ostenit ziulica întreaga... (Razand) Ei cu bine şi cu sanatate.(iese) (uimit) Cu bine (pentru sine, iesind) Deci, iau toporul de coada... si...

Actul III Întra un om cu o furca în mână, care încearcă să arunce nişte nuci în pod..Corul cântă. Întră şi Ion cântând înşi dă căciula pe spate si-l întreaba pe om ce face. Corul Harnică-i nevasta me Harnică si nu prea pre Păi dimineaţa binişor Se dă jos di pi cuptior Păi şi pe-o laiţă să aşează Să mai doarmă pân’deamiază După masă ar munci, Da’ nu cini ştii ci, Să prăşască un răzor Parcă nu prea are spor Mai degrabă-n bătăturâ Ca să dea mereu din gurâ. Ion Bună ziua, bade. Da ce faci aicea, bre? Omu cu ţăpoiu Ia-n ma ostenesc de vreo două zili să urc nucili astea in pod. Ion Măi omule, da cu ci vrei să le urci? Omu cu ţăpoiu Ia, cu ţăpoiul ăsta, colea. Ion Da, sac nai? Omu cu ţăpoiu Ba, am cum să n-am. Ca tot gospodarul la casa lui. Ion Dute degrabă de-l adu. Omu cu ţăpoiu Iaca acusica. (omul fuge si revine cu un sac pe care i-l da lui Ion). Iaca, mai om bun. Da, la ce-ţi trebui sacu? Ion Ia uite colea, sa punem nucile astea în el şi acu’ hai cu ele-n pod. Ţăpoiul îi doar pentru paie şi fân. Nu pentru aburcat nucili în pod. Omu cu ţăpoiu Tii, că bini m-ai mai învăţat, măi omule. Să-ţi dea Dumnezău sănătate şi noroc în viaţă. (omul pleacă cu sacul la spinare, iar Ion gânditor işi aminteşte de casă) Ion După câte-mi dau seama, prostia nu-i de-un fel. Auzi, să zvârle nucile în pod cu ţăpoiul. Acuma înclin sa le dau dreptate şi alor mei de-acasă, după cele văzute ieri şi astăzi. Da’, când îmi aduc aminte de unele şi de altele... de drobul cel de sare... oh, îmi vini să-mi iau lumea-n cap. Da’ parcă mai bine acasa la ai mei, asa cum or fi ei. Actul IV Întră in scenă nevasta măturând, trece şi soacra fuga cu doniţele să ia apă... Vecinii din curtea lor, sprijiniţi pe gard se uită în ograda vecină cum cele doua femei trebăluiesc. Vecinul Măi femeie, măi. Ia vino-ncoace, măi! Vecina Ei, ce ţi s-o mai năzărit? Vecinul E lucru mare Vecina Ei, ce-i? Vecinul Tu vezi ce văd eu? Vecina Unde? Vecinul Colea peste gard. Vecina Adicăte la... Vecinul La dânşii, la dânşii. Ei ce zici? Vecina Ei minunăţia lumii. Smărăndiţa mătură ograda. Tii! şi cumătra Mărioara... Vecinul ... cu doniţa la vale. Şi-adineauri, o hrănit păsările. Ce crezi dumneata? Vecina Ce-o fi păţit, de s-o scoborât de pe cuptior? Vecinul Păi ce să păţească?! Mai nimica, hăi. Atâta doar ca Ion le-a lăsat şi s-o dus de răul lor prin lume. Vecina Chiar aşa? Săracile femei Vecinul Da... pe dânsul nu-l căinezi, c-a făcut ce-o făcut de prostia şi de lenea lor?, măi. Cecilia Calinescu

6

Vecina

E, amu, ce să mai zâc şi eu? S-ar putea ca întâmplarea aiasta să le fi fost de folos şi lor şi lui.

Povestea unui om lenes În scenă intră 5 ţărani, ducând un al şaselea pe sus Povestitorul Cică era odată, într-un sat, un om grozav de leneş. De leneş de era, nici bucătura din gură nu şi-o mesteca. Şi satul, văzând că acest om nu se dă la muncă nici în ruptul capului, hotărâ să-l spânzure pentru a nu mai da pildă şi altora. Şi aşa se aleg vreo câţiva oameni din sat şi se duc la casa leneşului, îl umflă pe sus, îl pun într-un car cu boi ca pe un butuc nesimţitor, şi hai cu dânsul la locul de spânzurătoare. Aşa era pe vremea aceea. (intră săteni dintr-o parte a sceneii) Pe drum se întâlnesc ei cu o cucoană. (din direcţia opusă intră în scenă cucoana) Cucoana, văzând în carul cel cu boi un om ce semăna a fi bolnav, întrebă cu milă pe cei doi ţărani. Cucoana Oameni buni, se vede că omul cel din car e bolnav, sărmanul. Şi-l duceţi la vreo doftoroaie undeva, să se caute. (ţăranii se opresc şi lasă pe leneş jos) Taran 1 Ba nu, cucoană. Să ierte cinstita, dumneavoastră faţă, dar aista-i un leneş care nu credem să mai fi având păreche în lume şi-l ducem la spânzurătoare ca să curăţim satul de un trândav. Cucoana Alei! Oameni buni, păcat de el sărmanul să moară ca un câne fară de lege. Mai bine buceţi-l la mine la moşie. Eu am acolo un hambar plin cu posmagi. Ia, aşa, pentru împrejurări grele. Doamne, fereşte! A mânca la posmagi, ş-a trăi pe lângă casa mea, că doar ştiu că nu m-a mai pierde Dumnezeu pentru o bucăţică de pâne, că suntem datori a ne ajuta unii pe alţii. Taran 1 I-auzi, mă, leneşule, ce spune cucoana. Că te-a pune la coteţ într-un hambar plin cu posmagi. Ţăran 2 Iaca, peste ce noroc ai dat, bată-te întunericul să te bată! Urâciunea oamenilor! Sai degrabă din car şi mulţămeşte cucoanei că te-a scăpat de la moarte şi-ai dat peste belşug, luându-te sub aripa dumisale. Noi gândeam să-ţi dăm săpun şi frânghie, iar cucoana, cu bunătatea dumi-sale îţi dă adăpost şi posmagi. Ţăran 3 Să tot trăieşti, să nu mai mori. Să-şi puie cineva obrazul pentru tine sâşi să te hrănească ca pe-un trântor. Mare minune-i ş-asta. Ţăran 4 Da, tot de noroc să se mai plangă cineva. Bine-a mai zis, cine-a zis că boii ară şi caii mănâncă. Ţăran 3 Hai, hai, dă răspuns cucoanii, ori aşa, ori aşa. Că n-are vreme de stat la vorbă cu noi. Leneşul Da’ muieţi-s posmagii? Cucoana Ce-a zis? Ţăran 4 Ce să zică, milostivă cucoană? ia, întreabă că muieţi-s posmagii! Cucoana Vai de mine şi de mine! Încă, asta n-am auzit. Da el nu poate să şi-i înmoaie? Ţăran 1 Auzi, leneşule! Te prinzi să-nmoi posmagii singur, ori ba? Leneşul Ba! Ţăran 5 Bunătatea dumneavoastră, milostivă cucoană, da, degeaba mai vroiţi a strica orzul pe gâşte. Vedeţi bine că nu-l ducem noi la spânzurătoare numai aşa... de flori de cuc... să-i luăm năravul. Cum chitiţi? Un sat întreg n-ar fi pus oare mână de la mână ca să poată face oare dintr-însul ceva? Da’ ai pe cine ajuta? Doar lenea-i împărăteasă mare. Cucoana Oameni buni, făceţi, dar, cum v-a lumina Dumnezeu. Toţi ţăranii Hai la spanzurătoare! (ies cu toţii, ducând pe leneş) Povestitorul Iar sătenii duc pe leneş la spânzurătoare şi-i fac felul. Şi iaca aşa au scăpat sătenii de leneş, dar şi leneşul de săteni. Mai poftească şi alţi leneşi de-acuma în satul acela, dacă le dă mâna şi-i ţine cureaua. Şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus poveste-aşa.

Cecilia Calinescu

7

Prostia omeneasca A fost odată, când a fost, că, dacă n-ar fi fost, nu s-ar poveşti. Cică era odată un om însurat, şi omul acela trăia la un loc cu soacră-sa. Nevasta lui, care avea copil de ţâţă, era cam proastă; dar şi soacră-sa nu era tocmai hâtră. Asadar, nici una mai isteata decat alta si, în schimb, amandoua lenese… care mai de care. Acu, într-una sin zile, omul nostrum iese pe afara după treburi. (scartaie usa). Scartaitul usii, se vede treaba ca a treZiţ-o pe soacra-sa. Întru una din zile, omul nostru iese de-acasă după trebi, ca fiecare om. Nevasta lui, după ce-şi scăldă copilul, îl înfăşă şi-i dete ţâţă, îl puse în albie lângă sobă, căci era iarnă; apoi îl legănă şi-l dezmerdă, până ce-l adormi. După ce-l adormi, stătu ea puţin pe gânduri ş-apoi începu a se boci cât îi lua gura: "Aulio! copilaşul meu, copilaşul meu!" Mama ei, care torcea după horn, cuprinsă de spaimă, zvârli fusul din mână şi furca din brâu cât colo şi, sărind fără sine, o întrebă cu spaimă: — Ce ai, draga mamei, ce-ţi este?! — Mamă, mamă! Copilul meu are să moară! — Când şi cum? — Iată cum. Vezi drobul cel de sare pe horn? — Îl văd. Şi? — De s-a sui mâţa, are să-l trântească drept în capul copilului şi să mi-l omoare! — Vai de mine şi de mine, că bine zici, fata mea; se vede că i s-au sfârşit Miţitelului zilele! Şi, cu ochii pironiţi în drobul de sare de pe horn şi cu mânile încleştate, de parcă le legase cineva, începură a-l boci amândouă, ca nişte smintite, de clocotea casa. Pe când se sluţeau ele, cum vă spun, numai iaca şi tatăl copilului întră pe uşă, flămând şi năcăjit ca vai de el. — Ce este ? Ce v-au găsit, nebunelor? Atunci ele, viindu-şi puţin în sine, începură a-şi şterge lacrămile şi a-i poveşti cu mare jale despre întâmplarea neîntâmplată.Omul, după ce le ascultă, zise cu mirare: — Bre! mulţi proşti am văzut eu în viaţa mea, dar ca voi n-am mai văzut. Mă... duc în lumea toată! Şi deoiu găŞi mai proşti decât voi, m-oiu mai întoarce acasă, iar de nu, ba. Aşa zicând, oftă din greu, ieşi din casă, fără să-şi ieie ziua bună, şi plecă supărat şi amărât ca vai de om! Şi mergând el bezmetic, fără să ştie unde se duce, după o bucată de vreme, oprindu-se într-un loc, i se întâmplă iar să vadă ceva ce nu mai văzuse: un om ţinea puţin un oboroc deşert cu gura spre soare, apoi răpede-l înşfăca şi întra cu dânsul într-un bordeiu; pe urmă iar ieşea, îl punea iar cu gura la soare, şi tot aşa făcea... Drumeţul nostru, nedumerit, zise: — Bună ziua, om bun! — Mulţămesc duMiţale, prietene! — Da' ce faci aici? — Ia, mă trudesc de vro două-trei zile să car pocitul ist de soare în bordeiu, ca să am lumină, şi nici că-l pot... Cecilia Calinescu

8

— Bre, ce trudă! zise drumeţul. N-ai vrun topor la îndămână? — Ba am. — Ie-l de coadă, sparge ici, şi soarele va întra singur înlăuntru. Îndată făcu aşa, şi lumina soarelui întră în bordeiu. — Mare minune, om bun, zise gazda. De nu te-aducea Dumnezeu pe la noi, eram să îmbătrânesc cărând soarele cu oborocul. "Încă un tont", zise drumeţul în sine şi plecă. Şi mergând el tot înainte, peste câtva timp ajunse într-un sat şi, din întâmplare, se opri la casa unui om. Omul de gazdă, fiind rotar, îşi lucrase un car şi-l înjghebase, în casă, în toată întregimea lui; ş-acum, voind să-l scoată afară, trăgea de proţap cu toată puterea, dar carul nu ieşea. Ştiţi pentru ce? Aşa: uşile era mai strâmte decât carul. Rotarul voia acum să taie uşorii, spre a scoate carul. Noroc însă că drumeţul l-a învăţat să-l desfacă în toate părţile lui, să le scoată pe rând afară ş-apoi iarăşi să-l înjghebe la loc. — Foarte mulţămesc, om bun, zise gazda; bine m-ai învăţat! Ia uită-te dumneta! Era să dărâm bunătate de casă din pricina carului... De aici, drumeţul nostru, mai numărând un nătărău, merse tot înainte, până ce ajunse iară la o casă. Acolo, ce să vadă! Un om, cu-n ţăpoiu în mână, voia să arunce nişte nuci din tindă în pod. "Din ce în ce dau peste dobitoci", zise drumeţul în sine. — Da' ce te frămânţi aşa, om bun? — Ia, vreu să zvârl nişte nuci în pod, şi ţăpoiul ista, bată-l scârba să-l bată, nu-i nici de-o treabă... — Că degeaba te trudeşti, nene! Poţi să-l blastămi cât l-ei blăstăma, habar n-are ţăpoiul de scârbă. Ai un oboroc? — Da' cum să n-am?! — Pune nucile într-însul, ie-l pe umăr şi suie-le frumuşel în pod; ţăpoiul e pentru paie şi fân, iar nu pentru nuci. Omul ascultă, şi treaba se făcu îndată. Drumeţul nu zăbovi nici aici mult, ci plecă, mai numărând şi alt neghiob. Apoi, de aici merse mai departe, până ce ajunsese ca să mai vadă aiurea şi altă năzbâtie. Un om legase o vacă cu funia de gât şi, suindu-se pe-o şură, unde avea aruncat oleacă de fân, trăgea din răsputeri de funie, să urce vaca pe şură. Vaca răgea cumplit, şi el nu mai putea de ostenit... — Mă omule! zise drumeţul, făcându-şi cruce; dar ce vrei să faci? — Ce să fac, măntrebi? Da' nu vezi? — Ba văd, numai nu pricep. — Ia, hăramul ista e hâmisit de foame şi nu vrč nici în ruptul capului să vie după mine sus, pe iastă şură, să mănânce fân... — Stai puţin, creştine, că spânzuri vaca! Ič fânul şi-l dă jos la vacă! — Da' nu s-a irosi?... — Nu fi scump la tărâţe şi ieftin la făină. Atunci omul ascultă şi vaca scăpă cu viaţă. — Bine m-ai învăţat, om bun! Pentr-un lucru de nimica eram cât pe ce să-mi gâtui vaca! Aşa, drumeţul nostru, mirându-se şi de această mare prostie, zise în sine: "Mâţa tot s-ar fi putut întâmpla să deie drobul de sare jos de pe horn; dar să cari soarele în casă cu oborocul, să arunci nucile în pod cu ţăpoiul şi să tragi vaca pe şură, la fân, n-am mai gândit!" Apoi drumeţul se întoarse acasă şi petrecu lângă ai săi, pe cari-i socoti mai cu duh decât pe cei ce văzuse în călătoria sa. Ş-am încălecat pe-o şa, ş-am spus povestea aşa. Ş-am încălecat pe-o roată, ş-am spus-o toată. Ş-am încălecat pe-o căpşună, şi v-am spus, oameni buni, o mare minciună!!

Cecilia Calinescu

9