Scenariu - Ziua Profesorului [PDF]

Zitiervorschau

Ziua Profesorului

Motto: „Acum, cînd toamna-şi face loc în noi...” (L.Lari) Sala de festivităţi a Liceului „Dante Alighieri”, or. Chişinău Elevii claselor a XII-a şi profesorii. Scenariu: Tamara Gînga, diriginte, cl. a XII-a C. Elevii intră în sală, au în mînă cîte o crizantemă, cîntă: Zi de zi eu sunt în preajma ta, Te aştept şi nu mă poţi uita, Îţi ofer tot ce îţi poţi dori, Nu te mîhni, te voi găsi. Oriunde ai fi, de vei pleca, Voi fi mereu în viaţa ta , Nu am să plec, voi aştepta, Ţi-am dăruit inima mea, Nu-ţi fie teamă, spune da, Căci doar la Dante vei primi iubirea, Iubirea mea. Refren: Vino la Dante în lumea ta, Dă-mi mîna şi te voi învăţa Ce este cartea şi dragostea, Aici găseşti fericirea. Mă cunoşti, nu mă poţi evita, Te respect, a fost să fie aşa, Ştiu că poţi, doar tu mă poţi privi, E tot ce vreau să ştii. Oriunde ai fi, de vei pleca, Voi fi mereu în viaţa ta, Nu am să plec, voi aştepta, Ţi-am dăruit inima mea, Nu-ţi fie teamă, spune da, Căci doar la Dante vei primi iubirea, Iubirea mea.

Pe scenă rămîn declamatorii: Un elev: Cum vine toamna şi ne miră, Irepetabilă mereu, Deşi cîntînd cu-aceeaşi liră Din visul de copil al meu. Eu, pur şi simplu, ascult cum vine, Nici vesel nu-s, nici mohorît. E iarăşi toamnă şi e bine Şi cred că-i de ajuns atît. Alt elev: Din grădinile toamnei voi culege un buchet de crizanteme şi mă voi gîndi la Dvs. Crizantemele, aceste flori albe ca urma cretei pe tablă. Unde să aşez acest buchet? În pragul şcolii? Mă tem că se va pierde între zecile de buchete aduse de elevi în acest miez de toamnă mănoasă. Alt elev: Acasă, pe masa de lucru? Dar, de obicei, ajungi atît de tîrziu acasă şi ai atît de puţin timp liber, şi eşti obosit, încît mă tem că ai putea să nu le vezi nici acolo. Alt elev: Mă voi opri la marginea grădinii, la răscrucea drumului, acolo unde de atîtea ori ţi-ai petrecut elevii cînd plecau departe. Un elev: E miez de tomnă. Au plecat copiii-n pace, Iar ochii tăi privesc spre undeva. Tu cauţi gînduri spre a rezolva: La lecţia de mîine ce voi face? Alt elev: Aduni în minte-nvăţătura toată, De pe la dascăli şi din biblioteci Materia din carte cum s-o legi, Că-ţi pare multă şi prea complicată. Alt elev: Vorbeşti în gînd, te contrazici mereu, Adaugi, scazi ori cizelezi cuvîntul, Te chinui şi cu ora, şi cu gîndul: Dar oare fac cum se cuvine eu? Alt elev: A doua zi, în zori, eşti obosit, În gînd vezi clasa care te aşteaptă Şi cauţi o-ntrebare mai deşteaptă

Pentru elevul cel mai răsărit. Alt elev: În drum spre şcoală, oamenii ce-i vezi Îşi deapănă probleme personale, Tu răscoleşti problemele şcolare: Ce-i asta? Dar aşa? Dar tu cum crezi? Alt elev: În clasă eşti din nou în căutare, Nu-ţi afli loc şi lămureşti febril Materia, mai clar şi mai util, Dorind să ştii ce poate fiecare. Alt elev: Te-ncearcă un şuvoi de noi fiori În clipe de culori sentimentale, Primind buchetul proaspăt de petale, Întrebi: Dar pentru ce-s aceste flori? Toţi copiii oferă profesorilor din sală cîte o crizantemă. 1. Doi prezentatori invită pe scenă învăţătorii, clasele primare, le oferă un cadousurpriză şi, de asemenea, îi felicită: cîntă un invitat, Alexandru Manciu, pe scenă dansează Turcov Diana, elevă a liceului. 2. Doi prezentatori invită pe scenă profesorii de Educaţie fizică, Educaţie tehnologică, Educaţie muzicală şi Artă plastică. Se recită versuri pentru profesorii de Educaţie fizică şi tehnologică: Prieten drag, ţi-i sufletul de pîine, 1 elev Iar vorbele ţi-s cupe de nectar. Aşa te ştiu, aşa îmi vei rămîne, Deşi destinul ţi-a zîmbit amar. Spre casa ta cărările pornesc A celor disperaţi de insuccese, Cei amărîţi la tine poposesc Şi pentru toţi ţi-s vorbele alese.

2 elev

Prietene, eşti pom nescuturat, 3 elev Tămăduirea mea cea creştinească... Dea Domnul să rămîi izvor curat, Virtuţile-ţi să nu se ofilească.

Se recită versuri pentru profesoarele de Educaţie muzicală şi artă plastică: Mai sfîntă decît sfinţii, cu graiul de lumină, Curată ca izvorul, ca pîinea de cuminte, Tu eşti atît de bună, că iarba ţi se-nchină Şi floarea nu cutează-a-ţi păşi pe dinainte.

1 elev

Trăieşti parcă anume să faci mai cald în casă, Să fii ocrotitoare a faptelor de bine. Îţi mulţumesc că ziua îţi seamănă, frumoasă, Că soarele răsare, fiindu-i dor de tine.

2 elev

Se oferă cadoul-surpriză şi cuvinte alese: Cum freamătă salcîmii şi acum Şi ninge dinspre Răut Cu frunze peste drum, Şi drumu-ncet tresare La pasul tău uşor – Să fii acelaşi oare, Mărite-nvăţător?

1 elev

Şi ninge dinspre Răut Cu flori de magheran Aici îţi este crezul Şi truda an de an Şi dintre toate cele Din cîte ai mai sfinte, Îţi e doar bucuria De un elev cuminte.

2 elev

Îl urmăreşti cu ochii Cum ţine tocu-n mînă Şi mica lui făptură O vezi ca pe-o fîntînă, Adîncă şi tăcută, Cu limpezimi albastre, Ce-a sta cu demnitate Pe-ntinsul gliei noastre. Iar lîngă geam salcîmii Cum freamătă şi-acum

3 elev

4 elev

Şi ninge dinspre Răut Cu frunze peste drum; Sunt anii tăi, Sunt anii... Mărite-nvăţător – În faţa lor acuma Mă-nchin, rămîn dator. 3. Altă pereche de prezentatori invită pe scenă profesorii de matematică, informatică, fizică, chimie, biologie, geografie, le oferă cadoul, rostesc cuvinte de felicitare. Pe scenă este instalat un ecran şi se vizionează filmul „ O zi din viaţa unui alighierist”, montat de către elevii cl. a XII-a B. Se recită versurile: Stimaţii noşti, averi noi nu v-am dat, Dar ne-am rugat în gînd la Dumnezeu Să vă înalţe-n suflet un palat Deasupra lui s-aveţi un curcubeu.

1 elev

Şi, zilnic, să vă vină-n ospeţie Norocul, sănătatea, voia bună – Pînă veni-va toaman argintie Ca să vă potopească cu-a sa brumă.

2 elev

Stimaţii noştri, cuminţi şi preacuraţi, Cu inima ca pîine cea sfinţită, Să ne iubiţi şi să vă bucuraţi De orice zi pe-acest pămînt trăită.

3 elev

4. Doi prezentatori invită profesorii de limba şi literatura română, limba italiană, franceză şi engleză. Îi felicită şi le oferă un cadou-surpriză. Profesorii stau în faţa publicului. Se recită versurile: Cu sufletul sincer ţi-am ieşit în cale, Vesel, cu prilejul sărbătorii tale, Ia sufletul, fă ce vrei cu dînsul, Dacă se usucă, să-l salvezi cu rîsul.

1 elev

Nu-l privi grăbită, nu-l trata cu toane, Căci trăiesc în el 12 game, Dragostea ce-l poartă saţ fără de saţ e

2 elev

Ăsta mi-e sufletul, ţi-l aduc în braţe. Poartă-l printre ani, mută-l într-o floare, Spală-l cu poveţe, spune-i ce te doare, Pune-l într-o carte, schimbă-l în grădină, Dă-i cu aur unde vezi rugină.

3 elev

Ăsta mi-e sufletul – viaţă fără moarte – Ţi-l aduc în braţe, poartă-mă prin carte! Şi din toate cîte se găsesc într-însul Cercetîndu-l bine vei găsi răspunsul.

4 elev

Eu iubesc liceul, eu iubesc o fată, Eu iubesc o carte, cine să mă creadă? Că-n oraşul nostru şi pe strada noastră Tu eşti într-o clasă, te uiţi pe fereastră.

5 elev

Ţi-aduc sufletul, azi, ca să se-nchine, Că la o catedră te-am găsit pe tine, Nu ştiu ce se-ntîmplă, de e rău sau bine, Ţin sufletu-mi în braţe şi te simt pe tine.

6 elev

O elevă: E-o zînă bună limba-aceasta, Cuvintele din templul ei Ni-s ca un soare în fereastră, Ni-s raze sfinte de la zei. Toţi: Cîntaţi-le, că sunt viori! Păstraţi-le, că sunt comori! Iubiţi-le, că toate-s flori! 5. Pe scenă este aranjat decorul pentru spectacolul „Casa mare”, de I. Druţă (fragmente cu implicarea altor personaje din opera druţiană) Pe fundalul melodiei „Doina”, interpretată de Doina Sulac, Vasiluţa spune monologul: Vasiluţa. Ia poftiţi în casă, chiar vă rog... Doamne, cumătră, care supărare! Ia poftiţi, ia şedeţi! Am îmbrăcat şi eu căsuţa să nu mă rîdă lumea... Leliţă, dacă nu treci, am să mă supăr, zău am să mă supăr... Moş Ion. Bună ziua în casa asta.

Vasiluţa (tresare). Doamne, cum intri mata, tată, că niciodată nu se aude ... De cîte ori vii, de atîtea ori mă sperii ... Moş Ion (scoate din fundul buzunarului două păhăruţe cu picioruşe, apoi mai scoate o batistă, le şterge frumuşel şi le aşază pe masă). Iată, Vasiluţă, asta-i din partea mea... Am vrut să iau şi garafă la ele, dar nu mi-o ajuns... Vasiluţa (emoţionată). Tată, ce faci mata atîta cheltuială ?.. Cum capeţi un ban, îi dai drumul îndată, de parcă ţi-ar fi lene să-l porţi în buzunar... Moş Ion. Aşa-i datina, draga tatei... Cînd cineva face casă mare, apoi se cheamă că trebuie să aduci şi tu ceva într-însa. Casa e ca un copil – orice i-ai aduce, o să se bucure şi-o să te ţină minte multă vreme. (Vine în mijlocul odăii, rămîne pe-o clipă năucit, înţepenit. Fără a se fi uitat la ceva anume, dar, printr-un fel ciudat şi tainic, vede totul). Vasiluţa. Am îmbrăcat-o frumos, tată? Moş Ion. Ce crezi, şi asta-i o datină ... Fiecare să-şi gătească o casă mare... Îmi spunea bunelul meu că şi atunci, cînd era greu de trăit, cînd se întîlneau mai multe bordeie decît case, chiar şi atunci fiecare gospodar avea casă mare ... Adică avea un colţişor pe care stăpîna îl împodobea cu tot ce avea mai frumos, îl îngrijea şi-i zicea… casă mare... Vasiluţa. Tată, şi chiar nu vrei să mă lauzi? Moş Ion. Mare lucru cînd are omul casă mare... Are unde petrece o sărbătoare, are unde face o nuntă, o cumetrie... Iar, uneori, vii chiar să te odihneşti încoace. Abia păşeşti pragul şi de acum ţi se pare şi lumea mai dragă, şi tu te vezi mai tînăr, mai voinic... (Pauză). Ai puţină ceară? Vasiluţa. Ce să faci? Moş Ion. Măcar cît de cît... (Vasiluţa îi scoate din sofcă un capăt de lumînare, moş Ion vine la pragul uşii din faţă şi drege cu ceară partea dinăuntru a pragului). Vasiluţa (mirată). Ce faci, tată? Moş Ion. Apoi, să nu fugă oaspeţii din casă. Or veni pînă la prag, s-or poticni şia trebui să mai steie. (Îi întoarce capătul de lumînare, îşi şterge mîinile cu batista).? Acum, draga tatei, te văd şi eu în rînd cu lumea... Ai pîine în casă? Vasiluţa. Am tată... Moş Ion. Şi sare ai? Vasiluţa. Şi sare am... Moş Ion. Apă ai? Vasiluţa. Mai ieri am curăţit fîntîna şi vine o apă că, de mă prinde setea în drum, o port cu mine pînă ajung acasă... Moş Ion. Ai de foc? Vasiluţa. Bietul tată... dacă n-are grija lui, poartă grija altuia... Să-ţi aduc un păhăruţ, că şi asta-i o datină... Îi aduce o cană cu vin, cîteva prăjituri. În prag apare Sofica. Rămîne mirată, de parcă nu se aştepta în nici un fel să-l găsească pe moş Ion aici. Pînă la urmă se hotărăşte şi intră.

Sofica. Năşică, am venit să-mi iau rămas bun... (Se apropie şi-i sărută mîna. Vasiluţa îi sărută obrajii, fruntea, oftează dureros, dar nu-şi poate ascunde zîmbetul pînă la capăt.) Vasiluţa. Visasem eu aseară că parcă mi s-a risipit peretele din faţă, dar nu mă ajungea capul ce cumpănă mă aşteaptă... Sofica (oarecum dezamăgită). Numai un singur perete s-a risipit? Vasiluţa. Peretele din faţă, Sofică, face cît patru pereţi... Sofica (sărută mîna moşului). Rămîneţi doar cu bine şi rog să nu mă uitaţi, că nici eu n-am să vă uit... Moş Ion. Şi unde se duce copila asta? Vasiluţa. S-o fi ducînd la tîrg să-şi cumpere rochie nouă... Sofica. Hei, năşică... Dacă n-are fata noroc, apoi şi rochiile pe care le cumpără, sunt fără noroc. Vasiluţa. Te-ai fi supărat pe satul ista şi te muţi în altul? Sofica. Vreau să mă sinucid... Vasiluţa (după o pauză, oftînd necăjită). De, şi asta-i o datină ... Dacă se strînge funia la par şi omul nu mai are nici o scăpare. Sofica. Nici o scăpare. Şi-am să mă împuşc. Vasiluţa. Împuşcatul e o prostie... Trăsnet, fum, se adună lume de peste lume. Îi mult mai la cale otrăvitul. Sofica (după o pauză). Cu ce să mă otrăvesc, năşică? Vasiluţa. Cu oţet. Sofica. Parcă te poţi otrăvi cu oţet?! Vasiluţa. Ei! Am auzit că nu demult s-a otrăvit o fetişcană cam tot de seama ta... A băut o sută de grame şi nici n-a dovedit să-şi şteargă buzele... Sofica (rece). De ce n-a dovedit? Vasiluţa. Apoi, că mîinile îi erau pe lumea cealaltă... Moş Ion (bea). Vasiluţă, vinul tău cam pişcă de limbă, dar se dă la băut... Sofica (după o pauză). Năşică, mata ai să mă boceşti cînd a fi să mă ducă la groapă? Vasiluţa. Doamne, Sofică, mă mai întrebi?! A clocoti satul de bocetul meu că nu de alta, dar ai crescut la casa asta şi mi-ai fost ca un copil al meu... Sofica. Chiar te rog să mă boceşti frumos, năşică... Cu rime... (Oftează). Ştii mata de ce mă otrăvesc? Vasiluţa. Din dragoste? Sofica. Din dragoste... Vasiluţa. Ia auzi, se otrăveşte din dragoste... Cu toate că, mă rog, mulţi şi-au pus capăt zilelor din dragoste... Şi măcar a fost mare dragostea voastră? Sofica. Straşnică dragoste ce-a mai fost... Mi-a intrat în inimă, că nici nu mai pot sufla...

Vasiluţa. Şi ce, v-aţi certat? Sofica. Ferit-a sfîntul, noi nu ne-am certat... Vasiluţa. Atunci ce te-a apucat? Sofica (şopteşte). Umblă pe la altele, năşică... Vasiluţa. Elei doamne, şi pentru atîta lucru să se prăpădească o copilă ca o floare! Moş Ion. Iaca, nici nu ţi-am spus, Vasiluţă... Cu vreo doi ani în urmă era cît pe ce să mă însor şi eu... Chiar mă înţelesesem acolo cu una – îmi era urît singur... Nici n-ai cui spune o vorbă, nici n-ai de la cine o auzi... Vasiluţa. Şi cum de s-a stricat însurătoarea? Moş Ion. Dacă mi-au tras băieţii radio în casă. Îmi tot spune şi-mi cîntă de dimineaţă pînă seara... Vasiluţa. Dar cu mătuşa cum a rămas? Moş Ion. Apoi că şi-a pus şi ea radio... Vasiluţa (după o pauză). Sofică, dar tu i-ai spus ori măcar i-ai dat a înţelege că ţie nu-ţi place cînd umblă cu alte fete? Sofica. Cum să-i spun, năşică, dacă el, cum mă întîlneşte, prinde a şugui cu mine... Îmi arde mie de şaga lui... Vasiluţa. Auzi tu, să şuguiască el cu fata, cînd ea, săraca, abia îşi mai poartă sufletul... Că păgîn... (Pauză.) Îi rău de tine, soră Sofică. Sofica. Rău, năşică... Crezi mata că de n-ar fi fost aşa de rău, îmi venea în cap să-mi curm zilele? Fiecărui fluturaş îi place să trăiască – mi-a plăcut şi mie, dar nu mai pot... Cînd îl cauţi, de acum umblă cu altă fată; dar mai ieri nici n-a dormit acasă... Pe unde a dormit, nu se ştie... Vasiluţa (surprinsă). Păvălache?! Sofica (abia şopteşte). Păvălache... Vasiluţa . Atunci îi şi mai rău... Moş Ion. Ar trebui un bărbat în casa asta, Vasiluţă... Cînd s-aude glas de bărbat, apoi casa se linişteşte, prinde la voie bună şi-i cu mult mai la cale... Sofica. Mata ai oţet, năşică? Vasiluţa. N-am în casă, dar găsim noi... (Pauză.) Şi ce ţi l-ai vîrît în cap? Parcă nu ştii cîte fete în satul ista aleargă nebune după Păvălache? Sofica. Dacă nu mi l-am vîrît eu singură, năşică... ( într-o parte a scenei, Păvălache dansează cu mai multe fete. Cîntecul : Cine-a pus cîrciuma-n drum/Ăla na fost om nebun… - I. Loghin şi Fuego. Păvălache lasă fetele.) (intră Păvălache) Păvălache. Să-ţi fie casa asta veşnic frumoasă, Vasiluţă, şi să placă tuturor cum îmi place ea mie! Vasiluţa. Şi cum de-ai scăpat aşa repede de domnişoarele celea? Păvălache. Le-am trimis să se mai gătească, că mie îmi plac gătite... Vasiluţa. Măi Păvălache, mai răreşte şi tu chefurile celea, că nu te-or duce ele la bine. Păvălache. Ai văzut, Vasiluţă?

Vasiluţa. Ce să văd? Păvălache. Sofica s-a uitat la mine! Şi ce ochi mai are copila asta, doamne, doamne! Sofica (privind în podea). Lasă, nu mai spune... Cum puteam să mă uit la tine, dacă mă uitam numai şi numai la paharul ista? Vasiluţa. Şi care ochi îţi plac ţie mai mult, măi Păvălache: negri ori căprui? Păvălache. Mă înnebunesc după ochii negri! Vasiluţa. Păi, la Sofica îs căprui... Păvălache. Cum căprui? Sofică, ia uită-te la badea... Abia-abia saltă din geană, că o să fie prea de ajuns... (Sofica se ridică şi fuge afară. Păvălache porneşte în urma ei, dar se opreşte.) Vasiluţa. Hai, vino de şezi cu noi la masă. Păvălache. Moş Ioane, ia hai să cinstim cîte un pahar, că femeile acestea, orişicum ar întoarce-o, tot la mahnă te duc... Noroc! (Cinstesc.) Ei, mă duc dar şi eu, că fetele cheltuiesc o groază de bani cu parfumurile. Şi nu de alta, dar s-or pierde toate degeaba... Şi-a fi mare păcat. Vasiluţa. Vezi să nu fie pînă la urmă păcat de tine. Păvălache. Nu, că eu nu-s prost... Mă mai duc azi să le scot din nevoie, dar de mîine – cum or vrea. Vasiluţa. Drum bun... Moş Ion. Ai zis ceva, Vasiluţă? Vasiluţa. Ei, tată... Dacă aş fi eu tare de fire, ţi-aş spune, dar, de... Moş Ion. Mai rămîi sănătoasă, Vasiluţă. Vasiluţa. Mergi sănătos, tată. (apar Gheorghe şi Rusanda) Gheorghe. Bună ziua, lele Vasiluţă! Vasiluţa. Gheorghe, Rusandă, ia poftiţi în casă. Să vă aduc nişte plăcinţele. (iese) Gheorghe. De ce nu vii la club? Ori poate nu te lasă? Rusanda. Cum să nu mă lase? Gheorghe. Atunci? Rusanda. Parcă mata nu ştii că fata, mai înainte de a se duce singurică, trebuie s-o scoată cineva în lume? Gheorghe. Ce ai acolo? Dacă nu-i secret? Rusanda. Brînduşe... Vrei? Gheorghe. Ai fost la pădure? Rusanda. Noi avem în grădină. O mulţime avem. Gheorghe. Şi, mă rog, cum se face asta, cînd un băiat scoate o fată în lume? Rusanda. Parcă mata nu ştii? Gheorghe. Habar n-am. Rusanda. Dacă nu ştii mata, după ce ai scos atîtea fete în lume, cine să mai ştie?

Gheorghe. Întîia oară aud să fi făcut cuiva binele ista. Dar, mă rog, dacă zici că-i aşa... Cînd să te duc şi pe tine la club? Deseară mergi? Rusanda. Cine o să cînte? Gheorghe. Moş Dănilă. Că el nu-i fudul şi vine la club seară de seară. Am să vin deseară pe la voi... Rusanda. Vino... (Intră Vasiluţa cu mătuşa Ruţa.) Vasiluţa. Ia postiţi la masă. Am mai stat de vorbă cu mătuşa Ruţa. Mătuşa Ruţa. Ia uite ce mai păcăleală! Sacul se cheamă Valea Cucoarelor şi în valea asta de atîţia ani nu se mai arată nici un cucostîrc! Gheorghe. De-ar fi pîine şi la pîine, încolo vom trăi noi şi fără cucostîrci. Mătuşa Ruţa. Aşa vi se pare. Rusanda. De ce zici că ni se pare? Mătuşa Ruţa. D-apoi nu vedeţi cum se înrăieşte şi se învrăjbeşte lumea pe an ce trece? Gheorghe. Ce are una cu alta? Mătuşa Ruţa. Cum să n-aibă? Atunci cînd trăiau cucostîrcii pe la casele noastre, erau şi ei suflet din sufletul nostru şi cînd venea toamna, îi petreceam şi noi cu sufletul pînă departe, prin ţările calde. Vasiluţa. Şi mata mai crezi că se pot întoarce? Mătuşa Ruţa. Îi aştept... Numai eu, sărmana de mine, am rămas încă în zodia cucoarelor. Eu, vorbind de cucostîrci, mă gîndesc la semănături proaspete, la cer senin, la zare... (Intră Păvălache.) Păvălache. Bună ziua în casa asta... Vasiluţa. Păvălache... Păvălache. Bună ziua, Vasiluţă... Am venit să-mi iau rămas bun şi vreau să-mi dăruieşti ceva ca amintire. (Vasiluţa ia de pe masă un fir de busuioc şi i-l dă lui Păvălache.) Păvălache. Amintire? Dar cît ţine busuiocul? Eu aş fi vrut să-mi dăruieşti ceva pe multă, multă vreme. Vasiluţa. Ce pot să-ţi dau eu, păcatele mele, ca să mă ţii minte multă vreme? Am să-ţi las, iată, ziua aceasta de toamnă, şi această doină fără început şi fără sfîrşit, dar frumoasă, să-ţi rămînă amintire cerul acesta senin, cu toate păsările lui, şi bunul nostru pămînt cu tot ce creşte, cu tot ce-o să crească vreodată pe dînsul... Păvălache. Ajunge, Vasiluţă, să nu fie prea mult. Rămîi dar cu bine. Vasiluţa. Drum bun, Păvălaş... (Stă în prag, petrecîndu-l. Răsună doina. Copiii ies în faţa scenei.) Un elev: Plini de recunoştinţă pentru mărinimoşii noştri profesori, ne înseninăm frunţile cu sfaturile înţelepte, izvorîte din adîncul inimilor dumneavoastră.

Toţi. SĂ NE TRĂIASCĂ PĂSĂRILE TINEREŢII NOASTRE! FINALUL Un elev: Mai stai şi-acum privindu-ne subtil. Pe bani mărunţi faci muncă voluntară. Prin ochi îţi simte orişice copil Fierbinte fruntea princiară. Alt elev: Stai dîrz la masă şi fragil, Pilon de viaţă multpreatimpurie, Jucăm într-un spectacol infantil, Aproape de-adevăr şi poezie. Alt elev: Dar, iată, ai început să ne şopteşti Istoria şi neamul pe silabe Şi, ignorat de templele greceşti, Îţi ai de mult bisericile albe. Alt elev: Noi de la tine-am priceput întîi Că nu trăim într-un decor vremelnic, Că-avem şi noi o stea la căpătîi Şi-un plai al nostru de iubire vrednic. Alt elev: De-atunci jucăm mai dîrz şi mai curat, Şi chiar murim dacă aşa se cere. Viaţa-i un rol ce ni s-a întîmplat Ca să-l trăim în zbor sau în cădere. Alt elev: Dar ce ne-am face făŕ‫ ׳‬de tine noi, De-ar fi cumva memoria să piară, Cum am urni din loc acest pietroi Sub care limba e o floare rară. Alt elev: De-aceea zicem, tu, din partea ta, Trimite-ne din cînd în cînd vreo veste. Orice ar fi, orice s-ar întîmpla, Vom ocroti aceste văi şi creste. Alt elev: Cadă cortina într-un ultim act! 12 A 12 B 12 C Şi bată toţi înnebuniţi din palme! Noi ştim că piesa nu s-a terminat 12 B 12 A 12 C

(se scrie pe foi A3 şi se ridică) (sala aplaudă) (se schimbă cu locul elevii şi se citeşte BAC)

Şi Dante Alighieri, în groapa lui, nu doarme! ( aplauze furtunoase) Un elev: Iubiţi profesori, Izvoare de mituri rămîneţi prin vreme, Prin temple de flori să păşiţi, ca şi-acum, Din ochii de stele vă ningă poeme, Iar gîndul vă fie un drum, Pe care doar îngerii umblă şi cîntă. Alt elev: Vă fie cuvîntul lumină prin clipă Şi sufletul – leagăn pentru aripă, Şi ochii – izvoare de doruri sublime, Iar lacrima – mir pentru ziua de mîine. Alt elev: Acesta ţi-e harul, aceasta-i chemarea: Să sapi în adîncuri, să dai de izvoare. Şi-ncet să le urci cu ochiul spre Soare, Din care – îngenunchind – Să bea orişicare în Rugăciune de Sărbătoare! Toţi se ridică, aplaudă, dansează hora.