Ruptura Menisc [PDF]

Zitiervorschau

UNIVERSITATEA DIN PITEŞTI FACULTATEA DE ŞTIINŢE SPECIALIZAREA KINETOTERAPIE ŞI MOTRICITATE SPECIALĂ

Proiect la disciplina ……………………………………………..

Studentă: Balos Cornelia Anul II, grupa 1

Ruptura de menisc ca entitate clinică şi implicaţii morfo-funcţionale Ruptura de menisc este un accident survenit pe o meniscopatie preexistentă care a creat o degenerescenţă, cu sau fără depunere de calcar. Se poate prezenta ca ruptură longitudinală completă (care este caracteristică mai ales meniscului extern) sau ca ruptură oblică sau combinată cu dezinserţie. La genunchi întâlnim toate tipurile de traumatisme şi lezări a tuturor tipurilor de structuri articulare: 1. Leziuni ale părţilor moi: 

Tegumente şi ţesut celular subcutanat (contuzii, plăgi, arsuri);



Tendoane şi muşchi (întinderi, rupturi, secţionări, dezinserţii);



Vase şi nervi (rupturi, secţionări)

2. Leziuni osoase (deranjamente trabeculare, fisuri, fracturi) ale: 

Epifizelor femurale, tibiale sau peroniale;



Rotulei.

3. Leziuni articulare 

Plăgi articulare;



Rupturi ligamentare;



Entorse;



Luxaţii;



Leziuni meniscale.

Genunchiul, prin poziţia sa de articulaţie intermediara a membrului inferior are un dublu rol: -

asigurarea statică în momentul de sprijin;

-

asigurarea elevaţiei piciorului în momentul balansului pentru orientarea

piciorului în funcţie de denivelările de teren. Genunchiul joacă un rol important în foarte multe momente şi uzuală şi profesională. .. Etiopatogenie – cauze, mecanisme, anatomie patologică  Cauze

în activitatea

Leziunile meniscale ale articulaţiei genunchiului pot fi singulare sau se pot asocia cu oricare alt tip de leziune în cadrul unor traumatisme complexe (entorse, luxaţii, fracturi). Ruptura de menisc este cauzată de obicei de o mişcare de torsiune, deseori cu piciorul fixat pe toată talpa şi cu genunchiul flectat parţial (de exemplu, la ridicarea de greutăţi sau la tenis). Fractura de menisc este accidentul tip al fotbaliştilor. Cu vârsta, meniscul se uzează şi poate fi lezat mai uşor. Ruptura de menisc este rară la copiii mici.  . Anatomia patologică Traumatismele fibrocartilajelor articulare sunt reprezentate doar de leziunile meniscale ale articulaţiei genunchiului. Aceste leziuni pot fi singulare sau se pot asocia cu oricare alt tip de leziune (entorse, luxaţi, fracturi). Leziunile meniscului compromit vascularizaţia acestuia, ceea ce explică de ce tratamentul conservator are puţine şanse de reuşită, indicaţia terapeutica rămânând cea chirurgicală. Leziunile de menisc sunt formaţiuni fibrocartilaginoase, vascularizate doar periferic în zona fibroasă. Meniscurile au rol de a crea o congruenţă perfectă între condilii femurali şi platoul tibial,

de a crea o mai bună repartiţie a presiunilor

intraarticulare, de a permite o mai bună alunecare a capetelor osoase articulare. Ruptura de menisc se poate prezenta ca: 

ruptură longitudinală (complexă) caracteristică mai ales meniscului intern;



rupturi transversale, caracteristice meniscului extern,



ruptură oblică



combinată cu dezinserţia fie a coarnelor fie periferică.

Meniscurile sunt bine ancorate (în special cel intern) la structurile din jur: la femur, la tibie, la rotulă, ligamente încrucişate, capsule, ligamentul lateral şi intern. Meniscul intern este cel mai expus traumatizării (80% din leziunile meniscale), datorită fixităţii lui la structurile din jur (mai ales la ligamentul lateral intern) ca şi presiunilor mai mari ce se exercită asupra lui prin condilul femural intern, prin care trece proiecţia centrului de greutate a corpului. Există trei mecanisme care ar produce rupturile meniscului:

1.

Flexie urmată de o extensie puternică asociată cu o rotaţie a genunchiului

în timp ce tibia este fixată, prin blocare la sol a piciorului. La sportivi blocarea piciorului la sol prin crampoanele ghetelor este o cauză frecventă (56 % din rupturile de menisc sunt întâlnite la fotbalişti). 2.

Asocierea concomitentă a unei flexii cu rotaţie externă şi valg forţat, ceea

ce deschide interlinia internă articulară şi va încarcera meniscul, care va fi strivit la extensia următoare. 3.

În cadrul unor traumatisme complexe ale genunchiului, soldate cu fracturi

de platou sau cu rupturi de ligamente, încrucişate sau laterale.

 . Simptomatologie Simptomatologia clinică este relativ comună. La fracturi bolnavul prezintă: durere intensă; tumefiere a genunchiului; hemartroză abundentă; impotenţă funcţională, echimoză mai ales în spaţiul popliteu. La luxaţii bolnavul prezintă dureri spontane care se intensifică la încercarea de flexie a gambei. Palparea arată relieful rotulian deplasat, iar în locul rotulei o depresiune în fundul căreia se palpează condilul şi trohleea femurală. Genunchiul poate fi blocat în extensie sau în uşoară flexie. Luxaţia rotulei se reduce ortopedic, după care se pune un burlan de gips. Uneori se intervine chirurgical executând o palectomie. La ruptura de menisc, bolnavul prezintă o durere violentă, bruscă însoţită de impotenţă funcţională imediată. Uneori apare blocajul articular, hidartroza este aproape regulată, iar hemartroza este destul de frecventă. Evaluarea genunchiului posttraumatic  Examenul genunchiului În cadrul examenului funcţional un rol important îl are explorarea manuală, dar nu trebuie să ne rezumăm numai la acesta, fiind obligatorie asocierea cu: -o anamneză precisă şi detaliată; -examenul clinic şi de laborator (radiologic şi biologic); -studiul morfotipului membrului inferior; -examinarea şoldului şi gleznei;

În general examinarea unui genunchi lezat se derulează în şapte timpi: 1.

Inspecţia;

2.

Palparea;

3.

Testarea mobilităţii.

4.

Testing muscular;

5.

Testing rotulian;

6.

Testing ligamentar;

7.

Testing meniscal;

Inspecţia În poziţia stând, ea permite studiul axelor membrelor inferioare, deci a morfotipului. Se efectuează în trei planuri: -frontal: depistarea unui genu varum, valgum; -sagital: depistarea unui genu flexum, unui genu recurvatum; -orizontal: depistarea torsiunilor tibiale. Din poziţia culcat se urmareşte: -amiotrofia cvadricepsului -edem intra-articular -edem sub articular, echimotic sau nu, obiectând o breşă capsulară traumatic (entorsă gravă) -tumefacţia tuberozitaţii tibiale anterioare (boala lui Osgood Schlatter) -deviaţia externă a tendonului rotulian (semnul baionetei), poate însoţi dezechilibre rotuliene minore sau majore. Palparea Faţa anterioară a genunchiului 1.

Inserţia tendonului cvadricipital (leziune traumatică sau tendinită);

2.

Condil intern (osteochondrită, osteochondroză);

3.

Condil extern (osteochondrită, osteochondroză);

4.

Eleron rotulian intern (luxaţii recente ale rotuleu);

5.

Eleron rotulian extern (sindromul hiperpresiunii exretne);

6.

Inserţia superioară a tendonului rotulian;

7.

Inserţia inferioară a tendonului rotulian.

Faţa internă a genunchiuluiInterlinia anterioară (menisci intern sau artroza femuro-tibială); 1.

Inserţia superioară a ligamentului lateral intern LLI (durere în entorsă);

2.

Inserţia a ligamentului lateral intern LLI (durere in entotsă);

3.

Vârful unghiului postero-intern: durere în entorse cu lovirea elementelor

capsulare postero-interne; 4.

Interlinia posterioară (suferinţă în cazul leziunii cornului posterior al

meniscului); 5.

Intersectatea interliniei cu ligamentul lateral intern (durere în entorse,

leziuni meniscale); 6.

“Laba de gâscă” (tendinită sau tendinobursită),

Faţa externă a genunchiului 1.

Ligamentul lateral extern ( durere în entorse);

2.

Interlinia anterioară ( durere în leziunile meniscale);

3.

Tuberculul lui Gerdy ( durere în cazul entorsei severe sau a tendinitei lui

Massat ); 4.

Inserţia inferioară a ligamentului lateral extern ( durere în entorse);

5.

Inserţia bicepsului crural ( tendinita, durere peroneo-tibială superioară);

6.

Interlinia posterioară (

durere în cazul leziunii cornului posterior al

meniscului ); 7.

Vârful unghiului posto-extern ( durere în cazul entorselor );

8.

Intersectarea interliniei cu ligamentul lateral extern ( suferinţă în entorse

sau ale meniscului ). Faţa posterioară 1.

Sinoviala ( chistul congenital al lui Baker);

2.

Gemenul intern ( chist la joncţiunea musculo-tendinoase);

3.

Sinoviala ( chist format după leziune meniscală );

4.

Popliteu ( dezinserţia peroneo- poplitee);

5.

Popliteu ( dezinserţia menisco- poplitee) ;

Testarea mobilităţii

-

Se efectuează comparativ;

-

Reprezintă un criteriu important în urmărirea evoluţiei.

Flexia- extensia activă -

Se urmăresc limitările nespecifice şi depistarea sectorului de mişcare

nedureros şi a celui dureros. Flexia- extensia pasivă -

Trebuie efectuate prudent pentru a nu agrava leziunile şi pentru a evita o

reacţie dureroasă; -

Limitările flexiei prin traumatism sau intervenţie prin leziuni ligamentare

sau meniscale sau printr-un edem articular; -

Limitările extensiei de către un blocaj prin interpunerea meniscală a unui

corp străin şi o flexie reacţională post- traumatică sau postoperatorie; -

Hiperextenisa prin rupture formaţiunilor capsuloligamentare posterioare:

recurvatum patologic. Testing muscular -

testarea aparatului musculo-tendinos;

-

arată o diminuare a forţei muscolare;

-

sau o durere raportată la cauza evocată în timpul manevrelor precedente.

Testing rotulian -

schematic: şocul rotulian;

-

palparea feţelor rotuliene;

-

urcarea cu rezistenţă a rotulei;

-

cercetarea mobilităţii laterale în flexia la 30-400.

Testing ligamentar Pentru a fi eficientă şi precisă, testarea laxităţii ligamentare este condiţionată de: -

o bună poziţie a examinatorului;

-

prize corecte;

-

neutralizarea forţei;

-

examinare comparativă;

Cele mai eficiente şi mai des utilizate teste sunt:

a)

testul Trillat-Lachman;

b)

testul resortului rotator extern- testul Jerk;

c)

testarea laxităţii laterale în extensie şi în flexie ( 20-300);

d)

testul sertarului anterior în flexie la 60-900;

e)

testul sertarului în flexie la 60-900;

f)

teste de laxitate posto-internă.

Testing meniscal Palparea interliniei interne Obiectiv - Testarea meniscului intern Tehinica Subiectul în decubit dorsal cu genunchiul uşor flectat. Kinetoterapeutul execută cu policele presiuni successive de-a lungul interliniei interne. Palparea interliniei externe Obiectiv- testarea meniscului extern Tehnica Subiectul în decubit dorsal cu genunchiul uşor flectat. Kinetoterapeutul execută cu policele presiuni successive de-a lungul interliniei externe.

.. Managementul terapeutic postoperator al patologiei de menisc  . Program primar în leziunea de menisc

Tratament medicamentos Medicamentele se administrează

de către medicul specialist. Medicaţie

antalgică şi antiinflamatoare este administrată când durerea are intensităţi mai mari: infiltraţii cu xilină cu/sau fără hidrocortizon (decât în cazul unor forme dureroase limitate, mai ales la inserţia tendoanelor la burse sau muşchi). Infiltraţia intraarticulară se aplică doar în procesele articulare inflamatorii. În inflamaţia articulară repausul şi postura articulară relaxată este prima atitudine a recuperatorului în faţa unei articulaţii inflamate, cu sau fără lichid articular.

Crioterapia determină o hiperemie activă (după o primă şi scurtă fază de vasoconstricţie), scade viteza de conducere pe nerv, scade activarea receptorilor cutanaţi (efect antalgic) scade spasmul muscular. Alte proceduri cu rol antalgic şi antiinflamator sunt: parafina, ultrasunetele şi undele scurte. Tratament ortopedico – chirurgical Tratamentul ortopedic foloseşte metode care vizează reducerea deformaţiilor sau a fracturilor prin manevre externe şi menţinerea reducerii cu mijloace exterioare a segmentului afectat. Mobilizarea ortopedică se realizează cu ajutorul aparatului gipsat a tracţiunii continue. Imobilizarea gipsată se aplica atât la fracturi cât şi în cazul unor afecţiuni care necesită punerea în repaus a unui segment. În situaţii postoperatorii se poate folosi aparatul gipsat şi pentru corectarea şi menţinerea corecţiei unor deformări congenitale sau dobândite. În cazul eşuării

tratamentului ortopedic, se indică tratamentul

chirurgical. Tratamentul ortopedic prin imobilizare în aparat gipsat pe o perioadă de 3-4 săptămâni este recomandat în fracturile de rotulă, fractură supra şi intercondiliană şi fractură de platou tibial. În fracturile cu deplasare se recomandă însa tratamentul chirurgical. Mersul cu sprijin va începe după circa două luni. Chirurgia ortopedică s-a extins treptat depăşind în prezent, indicaţiile clasice din cadrul traumatologiei. Intervenţiile chirurgicale ortopedice se pot clasifica astfel: 

Operaţii care se adresează elementelor angrenate ale artrozei şi care au un scop simptomatic paleativ;



Operaţii care înlocuiesc articulaţia – artroplastia totală;

Genunchiul poate fi operat pentru repararea unor leziuni traumatice ca: -

Rupturi de menisc (foarte des întâlnite);

-

Leziuni ale genunchiului lax, post-traumatic;

-

Fractura supra si intercondiliană;

-

Fractura de platou tibial;

-

Luxaţii ale genunchiului.

Pentru restabilirea mişcărilor ale genunchiului se poate efectua o artroplastie a genunchiului, operaţie ce constă în înlocuirea pe cale chirurgicală a unei articulaţii cu o proteză metalică. Artroplastia este o operaţie complicată, mai ales prin posibilităţi multiple de infecţii, embolii gazoase, flebite, înfundarea platourilor tibiale, paralizii ale sciaticului popliteu extern. Artroplastia se prezintă sub două forme: proteza parţială sau totală. Protezele prezintă şi mari beneficii, ca refacerea funcţiei membrului inferior prin reducerea durerii şi recâştigarea mobilităţii, cel puţin parţial şi a capacităţii de mers. Ruptura de menisc are indicaţie operatorie majoră, deoarece instalarea procesului degenerativ al genunchiului este accelerată. Menisccectomia este o operaţie intra-articulară prin care se realizează curăţirea genunchiului de o serie de elemente anatomice, inclusiv în îndepărtarea meniscului rupt. Meniscul rupt poate fi îndepărtat în întregime sau numai fragmente rupte, în locul rămas liber formându-se un nou menisc din ţesut fibros. După operaţie, genunchiul este strâns într-un pansament compresiv pentru a împiedica hemartroza şi este imobilizat pe atelă. Reeducarea începe a doua zi după operaţie când piciorul se află in atelă. La început se execută contracţii izometrice pentru cvadriceps aflat în exces. Contracţiile cvadricepsului se vor repeta de 5-6 ori la fiecare oră, până când muşchiul devine suficient de puternic. În acest moment se fac ridicări ale membrului inferior cu atelă cu tot. Dacă tratamentul a fost bine efectuat, după 10-15 zile se obţine o musculatură bună şi se poate trece la mers. Unii autori recomandă începerea mersului după 48 ore de la operaţie, menţinând atela. În exerciţiile de mers se va urmări: 

ca piciorul sa fie întins din genunchi, în faza de sprijin anterior;



să se corecteze tendinţa de legănare laterală provocată de teama de a

călca pe piciorul operat; 

să se corecteze înclinarea trunchiului ţinând braţul din partea piciorului

operat în sus pe lângă cap;

După 30 zile de la operaţie, mersul trebuie sa fie corectat, întârzierile fiind de multe ori provocate de graba de a merge cu un picior insuficient pregătit şi dureros. Tratamentul prin masaj Prin noţiunea de masaj se înţelege o serie de manipulări manuale variate, aplicate la suprafaţa organismul în scop terapeutic sau igienic. Este important ca, înainte de a începe masajul, să se controleze starea tegumentului bolnavului urmărindu-se în special, eventuale infecţii ale pielii care contraindică masajul, precum şi eventualele echimoze. Durata unei şedinţe variază între 5-10 minute iar frecvenţa este de obicei de o şedinţă pe zi. Durata tratamentului poate fi între 2 şi 4-6 săptămâni, uneori chiar mai mare, ca în afecţiunile ortopedice. Efectele fiziologice ale masajului sunt:  acţiune sedativă asupra durerilor de tip: musculare sau articulare;  acţiune hiperemiantă locală, de îmbunătăţire a circulaţiei locale care se manifestă prin irosirea tegumentului şi încălzire;  înlăturarea lichidelor de stază;  stimularea funcţiilor aparatului circulator şi respirator;  efecte favorabile asupra stării generale a bolnavului, cu îmbunătăţirea somnului, îndepărtarea oboselii musculare;  creşterea metabolismului; cel mai important mecanism de acţiune este cel reflex.  . Programul terapeutic în leziunea de menisc Conduita terapeutică, în ceea ce priveşte programul de recuperare în leziunea de menisc, s-a stabilit în urma evaluării şi examinării, atât din punct de vedere clinic, cât şi din punct de vedere kinetoterapeutic realizat la fiecare subiect. Am aplicat mai multe programe de recuperare, în funcţie de vârsta şi de particularităţiile individuale ale fiecărui pacient. Recuperarea integrală a bolnavilor operaţi de menisc nu se bazează însă numai pe actul chirurgical, ci şi pe un program postoperator bine condus.

Programul cuprinde şapte etape principale. După meniscectomiile paţiale sau subtotale unilaterale, etapele se parcurg mai repede, iar după cele totale sau bilaterale, unele etape sunt mai lungi. Programul kinetic în leziunile de menisc urmăreşte creşterea mobilităţii şi a tonusului muscular pentru a avea în mersul dinamic o stabilitate şi un echilibru cât mai bun. El urmăreşte totodată şi un alt obiectiv şi anume

evitarea instalării

artrozei

articulare. Pentru o reuşită a acestei terapii, programul kinetic trebuie individualizat în funcţie de stadiul , forma şi gradul de activitate al fiecărui pacient.

 Desfăşurarea cercetării În realizarea acestui proiect, am fost ajutată şi susţinută de către colegii mei kinetoterapeuţi de la clinica Dr Luca Piteşti. Cercetarea de faţă s-a realizat pe trei pacienţi cu vârste cuprinse între 22-29 de ani, în decursul perioadei 2011-2013 care au suferit o intervenţie chirurgicală la nivelul articulaţiei genunchiului. În toată această perioadă, am fost prezentă la clinică şi am ajutat la elaborarea şi desfăşurarea în condiţii optime a programului de recuperare, eu însămi trecând printr-un traumatism la nivelul genunchiului drept, însuşind astfel noi cunoştinţe despre importanţa kinetoterapiei în leziunile genunchiului. În vederea întocmirii cercetării din lucrare, am parcurs următoarele etape:  examinarea pacientului în vederea stabilirii diagnosticului funcţional şi a deficitului motor;  completarea fişei individuale de observaţie precum şi a anexelor acesteia;  stabilirea mijloacelor de recuperare şi a planului de tratament. În sala de kinetoterapie s-a intervenit cu tehnici kinetice şi akinetice. Programele de recuperare s-au desfăşurat în condiţii optime, beneficiind de toate aparatele şi obiectele necesare pentru o conduită terapeutică cât mai bună. După realizarea examenului iniţial am întocmit programul de recuperare individualizat care va fi adaptat în funcţie de evoluţia pacientului.

Cercetarea de faţă s-a realizat pe un eşantion de 3 subiecţi (tabel nr. 1), însă pentru acest proiect voi prezenta un singur plan de recuperare, cel al leziunii de menisc intern, conform cerinţelor existente. Nume

Sex

Vârstă

Ocupaţia

Diagnostic

B.E.

M

22

Sportiv

Leziune de ligament încrucişat anterior şi leziune completă de corn posterior a meniscului intern

G.D.

M

29

Sportiv

Leziune de menisc intern

M.A.

F

26

Contabil

Leziune de ligament încrucişat posterior şi leziune completă de menisc.

 . Programul de recuperare1 Date personale: Nume : G Prenume: D Varsta: 29 Domiciliu : Pitesti Istoric afectiune: : Accidentarea a survenit în urma unui contact cu un adversar. S-a intervenit prin imobilizarea genunchiului şi masaj cu gheaţă timp de 15 minute cu pauză de 5 minute.

Ca tratament medicamentos, au fost administrate urmatoarele

medicamente diclotard şi mydocalm de către medicul specialist . Conduita terapeutică: În urma investigatiilor paraclinice se constată: leziune de menisc intern. S-a realizat menisccectomie - se administrează antiinflamatoare; 1

Notă: In ultima parte a lucrării, la Anexe, se găsesc fotografii cu exerciţii din programul recuperator aplicat;

- se recomandă repaus segmentar; - tratament BFT: kinetoterapie de mobilizare a articulaţiei, fizioterapie, masaj cu antiinflamator. Plan de recuperare - Grade de libertate:15 o flexie, -15 o extensie. Testing pe masa musculară: în flexie F2, în extensie F1  Ziua 1-14 Pacientul în primele zile execută flexii cu ajutorul kinetecului. - DIN DECUBIT DORSAL : - contracţii izometrice de cvadriceps şi fesieri (8s/ repaus 3s); - flexii/extensii din articulaţia gleznei (patru serii / zece repetări); - flexii şi abducţii din articulaţia şoldului (patru serii a zece repetări). - aplicaţii reci - scrierea alfabetului cu degetul mare de la picior Se efectuează exerciţii cu toate articulaţiile membrului sănătos. - contracţii izometrice-extensie sol - poartră atelă cu genunchi reglabil - calcă cu toată greutate corpului pe piciorul operat sub protecţia ortezei;  Săptămâna 2-4 se încarcă cu greutăţi între 1 şi 3 kg. - extensie sold-genunchi întins cu rezistenţă progresivă - flexia pasivă genunchi; - suprimă atela pe parcursul exercitiilor; - începe flexia activă şi continuă flexia pasivă; - continuă extensia şoldului cu rezistenţă; -începe adducţia şoldului cu rezistenţă;  Săptămâna 8: -poate începe exerciţiul pe bicicleta doar cu şaua în poziţie joasă, pentru a evita extensia completă a genunchiului;  Săptămâna 12: -stimularea electrică; -începe exerciţii submaximale concentrice/excentrice, izokinetice de cvadriceps, cu o greutate plasată chiar sub genunchi; -exerciţii de balans din poziţia “în picioare”;

 Săptămâna 14 -continuă aceleaşi exerciţii, dar cu cresterea rezistenţei şi numărului lor; - va purta genunchieră pe tot parcursul recuperării, chiar şi când reîncepe exerciţiile de balans al genunchiului, din poziţia şezând;  Săptămâna 12-16: - repetă aceleaşi exerciţii, dar măreşte rezistenţa şi repetă atât cât este posibil; -continuă exerciţiile cu contrarezistenţă sub genunchi (progresiv,greutatea 2- 5 kg) -exercitii de balans cu încărcarea întregii greutăţi alternative,pe câte un picior; -paşi laterali săltaţi; - începe alergarea liniară;  Săptămâna 16-20: -măreşte numărul exerciţiilor şi rezistenţa; -

încep exerciţiile cu lanţ cinematic închis;

 Săptămâna 20-26: - exerciţii de agilitate - alergare in “8”. Concluziile în urma cercetării Tratamentul kinetic trebuie conceput cât mai precoce după diminuarea durerii şi a leziunilor acute şi are ca obiective: refacerea funcţională cât mai completă prin ameliorarea mobilităţii, flexibilităţii, forţei şi rezistenţei musculare, agilităţii sportive şi coordonării. Tratamentul kinetic propus la nivelul genunchiului presupune refacerea funcţionalităţii acestui segment, în condiţiile unei forţe musculare mai bune, stabilităţi şi mişcări controlate la acest nivel, cu prevenirea complicaţiilor. Recuperarea sportivului de performanţă trebuie să fie mult mai rapidă şi cu eficacitate maximă pentru ca sportivul să poată reintra în viaţa competiţională. În urma aplicării programului de recuperare şi a mijloacelor complementare am putut observa o înbunătăţire a stabilităţii genunchiului dar şi un psihic mai bun. În urma programului de recuperare sau obţinut rezultate favorabile

asupra

pacienţilor cu leziune de menisc. O îmbunătăţire a mobilităţii şi a forţei musculare s-a realizat mult mai repede la pacienţii cu o adaptare bună la efort faţă de pacientul fără o adaptare la efort.

Bibliografie

1. Albu, C., (2004), Kinetoterapia pasivă, Ed. Polirom, Bucureşti. 2. Baciu, C., (1981), Aparatul locomotor, Ed. Medicală, Bucureşti. 3. Cordun, M., (1999), Kinetoterapie medicală, Ed. Axa, Bucureşti. 4. Cordun, M., (2009), Kinantropometrie, Ed. CD Press, Bucureşti. 5. Sbenghe, T., (2008), Kinesologie: Ştinţa mişcării, Ed. Medicală, Bucureşti. 6. Sbenghe, T., (1999) Bazele teoretice şi practice la kinetoterapiei, Ed. Medicală, Bucureşti.

7. Sbenghe, T., (1987) Kinetologie profilactică şi terapeutică de recuperare, Ed. Medicală, Bucureşti.

8. Sbenghe, T., (1981) Recuperarea medicală a sechelelor posttraumatice ale membrelor, Ed. Medicală, Bucureşti.

9. Vasile. M., (2009), Kinetoterapia afecţiunilor din activitatea sportivă de performanţă, Ed. Pim, Bucureşti.

10. *http://www.sportscience.ro/html/articole_conf_2004_-_59.html 11. *http://www.medicinasportiva.ro/traumatologie/articole/crioterapia.html 12. *http://www.medicinasportiva.ro/recuperare/articole/Artroza_sportul_de_performa nta.html

Anexe

Fig.1

Fig.2

Fig.3

Fig.4

Fig.5

Fig.6

Fig 7

Fig.8

Fig.9

Fig.10