Riga Crypto Și Lapona Enigel [PDF]

Zitiervorschau

RIGA CRYPTO ȘI LAPONA ENIGEL ION BARBU TEMĂ ȘI VIZIUNE DESPRE LUME

1. Încadrarea în context Ion Barbu este reprezentantul cel mai pregnant al ideii de modernitate în lirica românească interbelică, este creatorul unei poezii originale, accesibilă uneori doar celor initiaţi. Poezia sa prezintă două caracteristici fundamentale: poezia pură și ermetismul care propune o tendință de încifrare, de ascundere a sensurilor poeziei, cu ajutorul unor metafore concepute original și pe care cititorul trebuie să le descifreze pentru a înțelege poezia. În acest sens, George Călinescu vorbește despre „ermetismul filozofic„ ce impune un efort intelectual spre înțelegere, nu chiar dificil pentru un cititor avizat. Această incifrare a lirismului derivă din convergenţa ştiinţei cu poezia, lucru explicat de însuşi poetul: „Oricât ar părea de contradictorii aceşti doi termeni la prima vedere, există undeva, în domeniul înalt al geometriei, un loc luminos unde se întâlneşte cu poezia. [...] Pentru mine, poezia este o prelungire a geometriei, aşa că, rămânând poet, n-am părăsit niciodată domeniul divin al geometriei." Într-o polemică la adresa lui Tudor Arghezi, poetul vorbea de „poezia leneșă„, „refuzată de idee„ și poezia esențelor pe care o preferă. Poezia înţeleasă ca o „prelungire a geometriei” poate însemna: accentul pus pe figurile de construcţie (alcătuire formală) a textului; la nivelul enunţului - sintaxă dificilă (inversiuni, dislocări, elipse); abordarea sonetului; a epicului ca o figură de construcţie globală, amplă pentru poemele din etapa baladesc-orientală.; folosirea unor simboluri cu deschidere semantică amplă care permite coexistenţa unor înţelesuri opuse în interiorul aceluiaşi simbol (nunta, melcul, soarele, lava, copacul). Tudor Vianu, prietenul poetului, stabileşte următoarele etape ale creaţiei lirice barbiene : parnasiană - în care simbolurile cu semnificaţie relativ cunoscută obiectivează fondul intelectual şi sentimental al eului liric. A doua etapă - baladescă şi orientală - în care forma epică şi exotismul personajelor plasticizează imaginile lirice din care face parte și poezia „Riga Crypto şi lapona Enigel„. Poeziile din această etapă sunt lungi, descriptive, cu un pronunţat caracter narativ, „baladic”.

Etapa ermetică - de incifrare a semnificaţiilor, cuprinde poezii cu o sintaxă dificilă, lexic uneori neologic, ce conturează un imaginar liric în care ideea de poezie pură (şi purificată) este tematizată în text: „Din ceas, dedus...„, „Timbru„, „Grup„. Ermetismul, narativul sunt modalităţi de „geometrizare” textuală în creaţia lirică a poetului-matematician. 2. Elemente de structură și compoziție „Riga Crypto și lapona Enigel„ apare în 1930 în volumul „Joc secund„, fiind subintitulată „baladă„ pentru că include o „poveste„ cu semnificații alegorice care fac din ea o poezie de cunoaștere. De aici derivă asemănarea cu Luceafărul eminescian, Nicolae Manolescu vorbind de un „Luceafăr întors„, ființa superioară fiind Enigel, iar Crypto regele ciupearcă este ființa inferioară, vegetală. În această „poveste„ apar cele două„ personaje„ , cele două „voci„ prin care se prezintă drama incompatibilității în cunoaștere, aceasta fiind și tema poeziei. Crypto nu se poate înălța la lumea superioară a lui Enigel, iar aceasta produce o mare dramă pentru amândoi. Poetul a valorificat ca sursă de inspirație legendele populare despre ciupercile otrăvitoare într-un mod absolut original. Titlul susține tema poeziei și face trimitere la două moduri de a ființa în raport cu universul. Riga Crypto „regele ciupearcă„ este un simbol al intelectului pur, condamnat să trăiască în planul sentimentelor fără finalitatea împlinirii, „înfloririi„, iar Enigel este simbolul celui care aspiră spre desăvârșire, spre depășirea propriilor limite. Astfel, modernismul poemului barbian se manifestă prin numele și ipostaza partenerilor. Această creație pare o poveste de dragoste care amintește de cuplurile nefericite: „Romeo și Julieta„, „Tristan și Isolda„, Luceafărul și Cătălina. Este o poezie în care se relevă drama cunoașterii, însetarea de ideal și incompatibilitatea celor două lumi. Compoziția baladei este originală. Structura baladei e cuprinsă printr-o „poveste în poveste„, redând într-o atmosferă de „chef„ o nuntă imaginară în cadrul unei nunți reale. Organizată în două planuri, balada propune o alegorie modernă despre condiția limitată a omului. „Riga Crypto şi lapona Enigel” este o baladă cultă în care epicul liricul şi dramaticul se îmbină cu măiestrie. Specia baladă este justificată tocmai prin această îmbinare a genurilor literare: dramaticul reiese din pasajele dialogate, precum şi din neputinţa rigăi de a-şi atinge visul. Textul baladei actualizează un lirism obiectiv, o lirică a rolurilor: „împărățea„, „bârfeau„. Epicul este aici o formă de geometrizare (incifrare) a unor înţelesuri, poemul actualizează un lirism al măştilor în care obiectivarea eului liric este mai atenuată. Poetul este în

spatele fiecărei măşti: el este menestrelul, dar şi Crypto, şi Enigel, pe rând, fiecare personaj, în înlănţuire epică. 3. Două secvențe poetice relevante pentru temă Incipitul cuprinde dialogul dintre un „menestrel” (poet şi cântăreţ medieval), şi un „nuntaş fruntaş”, dialog ce pune în evidenţă motivul „nunţii”, recurent în lirica barbiană. Dialogul introduce prin tehnica povestirii în ramă, povestea celor două personaje din titlu. La sfârşitul unei nunţi adevărate, „la spartul nunţii în cămară”, menestrelul este rugat să „zică” despre altă nuntă – „cu Enigel şi riga Crypto”. Cântarea menestrelului are sens parabolic, el trebuie să cânte, repetând ca într-un ritual „Cu foc l-ai zis acum o vară / Azi zi-mi-l stins, încetinel ”. Prin această invocație a nuntașului se creează o anumită atmosferă melancolică pentru ritualul povestirii. Balada propriu-zisă aduce în prim plan cele două personaje, provenind din medii diferite: uman Enigel și Crypto, „regele ciupearcă„. Întâlnirea celor doi se petrece în visul laponei, care se îndreaptă spre sud, într-o mișcare ritualică, amintind transhumanța. Riga Crypto are o condiție singulară în lumea lui, refuzând să înflorească, spre deosebire de ghiocei și toporași, care trăiesc efemer, conform propriei condiții: „Și răi ghioci și toporași/Din gropi ieșeau să-l ocărască,/Sterp îl făceau și nărăvaș/Că nu voia să înflorească.„ Așadar, în raport cu propria condiție, Crypro reprezintă ceva superior care se sustrage efemerului, aspirând spre realizarea în altă condiție. Crypto este un „geniu degradat”.Coacerea este un verdict al morţii. Pentru el soarele „E roşu, mare”, este maculat, cu „pete fel de fel”. Popasul laponei îi oferă prilejul de a evolua în sensul pe care și-l dorește. Rugămintea adresată fetei urmărește oprirea ei în spațiul umbrei. Ritualic, sunt adresate trei invocații și se oferă trei simboluri ale lumii vegetale: „dulceață, fragi, somn fraged și răcoare„. Toate ofertele sunt refuzate, întrucât și Enigel urmărește desăvârșirea în alt plan, superior, atrasă irezistibil de soare, simbol al împlinirii spirituale absolute în poezia lui Barbu: „Mă-nchin la soarele-nțelept/Că sufletu-i fântână-n piept/Și roata albă mi-e stăpână/ Ce zace-n sufletul-fântână. Soarele, unul din simbolurile centrale ale liricii lui Barbu și ale acestui text, se asociază, pentru Enigel, cu atingerea unui nivel spiritual superior, cu evoluția: „La soare roata se mărește/La umbră numai carnea crește... „ imaginea soarelui în propriul suflet este roată, iar creșterea acestuia înseamnă depășirea propriilor limite. Umbra, întunericul și umezeala simbolizează condiția omului obișnuit, neputința lui de a se înălța spre idealuri. Despărțirea celor doi se realizează în împrejurări

dramatice: riga Crypto, surprins de soare, se metamorfozează în ciupercă otrăvitoare: „Că-i greu mult soare să îndure/Ciuperca crudă de pdure/Că sufletul nu e fântână/Decât la om, fiară nebună,/Iar la făptura mai firavă/Pahar e gândul cu otravă. 4. Opinia Consider că „Riga Crypto şi lapona Enigel” este o poezie modernă prin simbolurile folosite (simbolistica dezvoltată a soarelui), prin împletirea limbajului arhaic şi popular cu cel neologic, prin construcţia textului, (apar strofe inegale, catrenul, dar şi strofa polimorfă). De asemenea, semnificația poeziei constă în valorificarea a trei mituri fundamentale: al soarelui, al nunții și al oglinzii, toate fiind etape ale cunoașterii. Soarele este simbolul descifrat al raţiunii, al intelectului, al dimensiunii apolinice al fiinţei umane, Enigel, în opoziţie cu Crypto (ascuns, incifrat), dionisiac, prin tendinţa de rupere a echilibrului. Astfel, Enigel este un personaj superior, fiind guvernată de raţiune, iar Crypto este un personaj inferior, care reprezintă lumea simţurilor. Raţiunea şi senzaţiile sunt diferite, de aceea se atrag. Soarele este tentaţia ultimă (al treilea cerc) al existenţei barbiene. Superioritatea principiului feminin solar în dauna celui masculin steril, a făcut pe numeroşi critici să comenteze poezia lui Ion Barbu ca pe un „Luceafăr întors”. Ieşirea din echilibrul prestabilit este sancţionată ca un hybris, Crypto este alungat spre regnul malign. Oglindirea soarelui în „pielea-i cheală”, de „zece ori” (zece = simbol ermetic al creaţiei complete), constituie oglindirea rigăi în propria-i imagine. Un alt simbol fundamental este cel al nunţii, care apare în poem ca o probă în iniţierea laponei în drumul ei spre sud. Ion Barbu precizează trei trepte de iniţiere: cercul Venerei, (iubirea „ca energie degradată” reduce omul la ipostaza de fiinţă instinctivă), apoi sufletul urcă spre cercul lui Mercur, al intelectului, al raţiunii. Iniţierea completă are loc prin „nunta” trupului cu spiritul sub Soare, simbolul cunoaşterii absolute. Astfel asistăm în „Riga Crypto şi lapona Enigel” la impactul dintre raţiune (Enigel) şi instinct (Crypto), - „fiară mai bătrână” şi „făptură mai firavă”, care se soldează cu victoria raţiunii asupra instinctului. Al treilea simbol valorificat în poem este cel al oglinzii. Oglindirea soarelui în pielea rigăi, îl metamorfozează. Afirmaţia „Luceafăr întors” poate fi înţeleasă ca „romantism întors”, prin ambiguizarea înţelesurilor, pentru că alegoria creată de Ion Barbu nu este decât stratul de suprafaţă al textului modern. Cheia de înţelegere este ermetizarea şi lirismul orfic .