Referat Psihologie [PDF]

Zitiervorschau

REFERAT PSIHOLOGIE

BFKT-1B GURITA FLORIN

INTRODUCERE IN PSIHOLOGIE 1.Definitia psihologiei Psihologia este stiinta care studiaza fenomele subiective si procesele psihice,activitatea umana considerata in unitatea dintre latura interna si cea externa si totodata sistemul personalitatii cu trasaturile,structurile si particularitatiile acesteia. Psihologia este stiinta care studiaza faptele si procesele psihice si comportamentale,precum si personalitatea. Desi preocuparile cu caracter psihologic sunt stravechi,termenul de psihologie are o istorie relativ recenta,el fiind utilizat pentru prima data de reformatorul german Phillip Schwarzerd,cunoscut sub numele de Melanchton (1497-1560). Termenul de psihologie provine din limba greaca si contine cuvintele “psyche”=suflet/si“logos”=stiinta,teorie,studiu,de ci,etimologic,psihologia este stiinta despre suflet. Din punct de vedere istoric,cunoasterea psihologica este impartita in 3 perioade: 1.Perioada prestiintifica

2.Perioada filosofica 3.Perioada stiintifica

Perioada prestiintifica debuteaza in momentul in care omul devine constient de sine si incepe sa isi puna intrebari legate de natura inconjuratoare si despre sine,raspunsurile fiind de natura naivmistica.O astfel de conceptie se refera la animism,care admite existenta mai multor suflete:sufletul viata (care paraseste corpul in timpul somnului si care dupa moartea omului cauta alt corp),sufletul umbra (insoteste corpul in starea de veghe),sufletul reflex al corpului (apare cand ne privim in oglinda sau alte obiecte) si sufletul nucleu (comun omului si animalelor). Perioada filosofica debuteaza odata cu formarea primelor sisteme filosofice in antichitatea tarzie (sec VI-V I.e.n) si se incheie cu desprinderea psihologiei de ramura filosofiei (1879). Perioada stiintifica debuteaza odata cu infiintarea primului laborator de psihologie experimentala,in 1879,la Leipzig (Germania),de catre psihologul german Wilhelm Wundt.(in 1893 se infiinteaza primul laborator la Iasi,in 1906 la Bucuresti si in 1921 la Cluj). Evolutia psihologiei ca stiinta,cunoaste 2 momente principale

-Psihologia clasica -Psihologia contemporana Psilogia clasica: Sf.primei jumatati al sec.XX este caracterizat de aparitia mai multor scoli de psihologie,precum: a.Asociationismul care sustine primatul partii asupra intregului,astfel viata psihica este o simpla suma de senzatii,iar pe baza legilor asociatiei se formeaza perceptiile,reprezentarile si gandirea. b.Gestaltismul provine din cuvantul german Gestalt (configuratie,structura) si sustine primatul intregului asupra partii,astfel psihicul nu este doar un conglomerat de procese in sine,ci un ansamblu organizat la niveluri diferite de complexitate (la primul nivel este perceptia,iar la un nivel superior este gandirea). c.Introspectionismul considera ca obiectul psihologiei este constiinta,inteleasa ca o lume interna,inchisa,fara legatura cu lumea externa sau cu reactiile comportamentale,aceasta putand fi investigata doar cu ajutorul metodei introspectiei. d.Behaviorismul,provine din cuvantul englez “behavior” (comportament).Fondatorul acestui curent (John Watson),considera comportamentul ca fiind singura realitate psihologica autentica,iar constiinta doar o fictiune,o inventie a filosofilor.

e.Psihanaliza apare ca o reactie la metoda introspetionista.Fondatorul acestui curent (Sigmund Freud),formuleaza ideea caracterului dual antagonic al structurilor psihice:constientinconstient.Obiectul de studiu al acestui curent este inconstientul. f.Psihologia actiunii si a conduitei se refera la principiul dependentei continuturilor proceselor psihice interne si actiunile externe,directe,ale omului cu realitatea concreta.Obiectul psihologiei este extins de la studiul functiilor si proceselor psihice izolate la actiunile complexe orientate spre scop (conduita).

Psihologia contemporana este stiinta despre realitatea psihocomportamentala,ca unitate contradictorie si dinamica a laturii subiective,interna (perceptii,reprezentari,gandire) si externa (reactii,actiuni,activitati). Psihicul este o modalitate prin care omul exista ca fiinta,in acelasi timp,biologica si sociala,deci biosociala,iar ca fiinta bio-psiho-sociala,omul este personalitate.El ii asigura omului adaptarea la conditiile mediului,prin conduite care depind atat de schimbarile din mediu cat si de conditiile interne specifice fiecarui individ. Prin psihicul sau,omul cunoaste,actioneaza si se conduce dupa valori si norme morale,el se

manifesta prin procese psihice(gandire,memorie,imaginatie),prin stari psihice(constient sau inconstient,buna sau proasta dispozitie) si prin insusiri psihice (stari temperamentale,trasaturi de caracter,nivel de creativitate).La omul concret,psihicul este chiar personalitatea sa,care se formeaza,se dezvolta si se manifesta in societate prin intermediul relatiilor interpersonale.Termenul de personalitate provine din limba latina “persona” care inseamna masca actorului,rolul acestuia,persoanjul unei drame.Personalitatea este definita pe baza unor caracteristici care ne deosebesc de celelalte persoane si care persista in timp.Aceste caracteristici sunt: -particularizarea,reprezinta unicitatea fiecarui om de a fi,gandi,simti etc. -durabilitatea se refera la constanta trasaturilor care ne particularizeaza -coerenta,faptul ca particularizarea si durabilitatea constituie un sistem functional. Personalitatea nu este ceva cu care ne nastem,ci pe masura ce crestem,ne diferentiem prin dezvoltarea unor trasaturi personale ca urmare a interactiunii dintre ereditate si mediul in care ne dezvoltam. Desigur,termenul de personalitate nu este singurul termen utilizat pentru a desemna o fiinta in

integralitatea sa,fiind utilizati si alti termini in acelasi scop si anume: -individ -individualitate -persoana Termenul de individ desemneaza o fiinta vegetala sau animala,considerata ca unitate distincta a speciei din care face parte,deci individ este orice organism,inclusiv omul. Termenul de individualitate desemneaza ansamblul particularitatilor proprii unui individ care il deosebesc de ceilalti indivizi Termenul de persoana,cu o bogata istorie in ordinea gandirii occidentale,desemneaza numai natura umana in ceea ce are aceasta specific si nu include aspecte concrete legate de varsta,ocupatie etc,termenul fiind utilizat mai cu seama intr-o ordine statistica.

Temperamentul:

Temperamentul este un ansamblu de elemente biologice care, impreuna cu factorii psihologici, constituie personalitatea; este latura energetica si dinamica a personalitatii; este preponderent innascut. A cunoaste intocmai trasaturile unui om este un demers foarte complex. In sprijinul intelegerii acestora se pot observa aspecte legate de infatisare, de expresiile fetei, apoi se observa gradul de activism, rapiditatea cu care actioneaza la stimularile externe, implicarea in sarcini care prezinta un efort sustinut, modul cum se reactioneaza fata de semenii sai. Inaintarea in cunoastere se bazeaza pe observatia ca personalitatea umana se structureaza in jurul unor caracteristici dominante, atat innascute cat si dobandite. Atunci cand ne referim la cele preponderent ereditare vorbim despre temperament, iar cand ne referim la cele construite sociocultural, despre caracter. Intre cele doua notiuni se fac adesea confuzii, mai ales ca in ansamblul personalitatii acestea se regasesc in interdependenta. Dupa S. Rubinstein, temperamentul este latura dinamicoenergetica a personalitatii. Plasandu-se pe o pozitie bazala, temperamentul se manifesta ca nivel energetic, ca mod de descarcare si acumulare a energiei( de unde calificarile de energic, rezistent, exploziv sau opusele lor) si prin dinamica (iute, lent, mobil, rigid).G. Allport arata ca temperamentul vizeaza fenomene caracteristice unui individ, reactivitatea la stimuli emotionali, forta si rapiditatea raspunsurilor. De asemenea, el implica dispozitia sa afectiva persistenta. Afectivitatea este un parametru important in conturarea temperamentului, descriindu-l prin identificarea tonusului afectiv, a stabilitatii si profunzimii trairilor. Particularitatile temperamentale se constituie ca urmare a activitatii nervoase superioare. Se presupune ca temperamentul nu se schimba in mod radical in timpul vietii. Totusi, se vorbeste de o evolutie temperamentala, prin influentele pe care personalitatea le sufera, in ansamblul ei. Dezvoltarea unor aptitudini, dobandirea unor variate deprinderi, fomarea unor trasaturi de caracter, bine articulate educational, mascheaza adesea determinatiile

temperamentale. Temperamentul nu este expresia unui tip constitutional, ci fondul biotipologic de la care se porneste in elaborarea caracterului.

Tipuri de temperament: Exista tot atatea tipuri de temperament cati oameni exista. Temperamentul fiecaruia este un fapt singular, in masura in care fiecare om este unic. Din necesitati de cunoastere s-au facut adesea comparatii si diferentieri intre diversele aspecte temperamentale ale oamenilor, chiar clasificari, ceea ce a condus la variate tipologii. Inca din antichitate, medicii greci Hippocrate si Galen distingeau patru temperamente fundamentale: coleric, sangvinic, flegmatic si melancolic. Acestea rezultau din amestecarea celor patru umori( substante fluide) din organism: bila galbena, sangele, flegma si bila neagra. S-au stabilit corespondente cu elementele fundamentale, aerul, apa, focul si pamantul, ba chiar si cu anotimpurile. Astfel:  Colericul este determinat de bila galbena, reprezentat de foc, plin de caldura si mistuitor ca vara.  Sangvinicul se distinge prin predominarea sangelui, este asociat aerului, este violent si nestabil ca primavara.  Flegmaticul este pus in legatura cu flegma , cu apa si umiditatea iernii.  Melancolicul este dominat de bila neagra, ilustrat prin pamant si toamna. Fiecare tip prezinta trasaturi pozitive, apreciate ca avantajoase, si trasaturi negative, dezavantajoase pentru individ. Un tip de temperament nu poate fi preferat altuia dupa vreun criteriu care sa-l prezinte mai bun. Descrierea trasaturilor temperamentului  Coleric: pozitive: vointa accentuata, procese afective intense, bogatia si intensitatea reactiilor, pasionalitatea; negative: excitabilitate, iritabilitate, agresivitate, inegalitatea trairilor.

 Sangvinic: pozitive: sociabilitate, buna dispozitie, reactivitate accentuata, dinamism; negative: fluctuatia si inegalitatea trairilor, multumirea de sine, superficialitate, sugestibilitate, inconstanta.  Flegmatic: pozitive: tolerante, rabdare, perseverenta, echilibru; negative: reactivitate redusa, adaptabilitate dificila, monotonie afectiva, inclinatia spre stereotipie.  Melancolic: pozitive: procese afective intense si durabile, sarguinta, perseverenta, responsabilitate si simt al datoriei; negative: adabtabilitate si mobilitate redusa, predispozitii inspre anxietate, neincredere in sine si pesimism. I.P.Pavlov a stabilit o asociatie intre temperamentele clasice si tipurile generale de activitate nervoasa superioara, apreciate in functie de forta, mobilitate si echilibru, descriind astfel temperamentale:  puternic, echilibrat, mobil--sangvinic;  puternic, echilibrat, inert--flegmatic;  puternic, neechilibrat--coleric;  slab--melancolic. Carl G. Iung a descris caracteristicile psihice individuale in functie de orientarea preponderenta inspre lume sau inspre sine, delimitand astfel extrovertitul si introvertitul.  Extrovertitul: este animat de interesul pentru lumea exterioara, pentru persoane si obiecte, este sociabil, comunicativ, cu initiativa.Are un deosebit simt practic si se adapteaza usor unor noi conditii de viata.  Introvertitul: isi canalizeaza energia spre propriile idei, spre lumea sa launtrica, construindu-si un bogat univers interior. Dispune de o buna atentie interioara, gandire abstracta si profunda, hotarare, manifestand tendinte de izolare si anxietate. Introvertitul nu cultiva relatiile sociale, este o fire contemplativa, rezervata, lipsita de incredere de sine.  Intermediar: intre cele doua categorii este ambivertul, care imprumuta caracteristici si de la extrovertit si de la introvertit. Atentia psihologilor asupra modului cum oamenii pot fi comparati intre ei si de aici grupati in anumite clase cu caracteristici comune a conturat un gen aparte de abordare a personalitatii: abordarea nometetica. Unul dintre cei mai de seama reprezentanti ai acestui gen este Hans J. Eysenck, despre

care aminteam mai sus. El a adoptat varianta prelevarii de esantioane din diferite aspecte ale comportamentului unei persoane, punand intrebari despre comportamentul obisnuit. Eysenck a stabilit ca exista doua dimensiuni fundamentale ale personalitatii, extroversiunea si nevrozismul. Distinctia intre introversiune si extroversiune o facuse inca Jung, doar ca Eysenck a aratat ca indivizii se distribuie de-a lungul unei axe introversie-extroversie, cei mai multi avand atat tendinte introverte cat si extroverte. Extroversiunea este determinata de starea generala de excitatie a cortexului cerebral. Extrovertitii mostenesc un sistem nervos puternic, iar introvertitii au un sistem nervos delicat. A doua axa corespunde nevrozismului desemnand atat instabilitatea emotiva cat si hiperactivitatea. Nevrozismul se explica pe baza modului in care sistemul nervos raspunde la stres, unele personae reactionand mai puternic la evenimentele stresante decat altele. Persoanele cu reactii mai lente si mai slabe tind spre stabilitate. Fiecare factor principal este compus din cativa factori secundari. Pentru extrovertit, factorii secundari sunt: dinamismul, sociabilitatea, disponibilitatea de asumare a riscurilor, impulsivitatea, expresivitatea, chibzuinta si responsabilitatea. Pentru nevrotic, factorii secundari sunt: respectul de sine, bucuria, teama, obsesivitatea, autonomia, ipohondria si vinovatia. Extroversiunea si nevrozismul sunt interdependente. Pot exista introvertiti nevrotici sau extrovertiti nevrotici; introvertiti stabili sau extrovertiti stabili. Mai tarziu, Eysenck a adaugat o a treia dimensiune, psihoza, ca un factor distinct, care are drept caracteristici: singuratatea, insensibilitatea, indiferenta fata de altii, nonconformismul, opozitia fata de practicile sociale si lipsa de constiinta. Eysenck a incercat sa puna in relatie factorii din teoria sa cu tipologiile vechi, ale lui Hippocrate si Galen.

Estimarile asupra temperamentului sunt de multe ori realizate in functie de gradul de impresionabilitate pe care il au anumite situatii asupra noastra. Daca de pilda, o persoana s-a lasat la un moment dat prada maniei,imediat apare tendinta de a o eticheta drept colerica. Dispozitiile nostalgice sunt atribuite firilor melancolice. Un om rabdator va fi considerat flegamtic, iar activismul optimist va fi pus pe seama sangvinicului. Se pierde din vedere, de asemenea, intr-un mod simplificator, aportul socialului in modelarea temperamentului.