Referat - Dreptul La Viata - Orbut Alin Madalin [PDF]

Zitiervorschau

Ministerul Educației și Cercetării Științifice Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia

Referat

Dreptul la viață

Student: O. A. M. Lect. univ. dr.

Coordonator:

Cuprins

1. Introducere

2. Jurisprudenţa Cedo

3. Concluzii

4. Bibliografie

1. Introducere Dreptul la viaţă constituie un atribut inalienabil al persoanei umane şi este un principiu esenţial în sistemul drepturilor şi libertăţilor fundamentale apărate prin Convenţia europeană în materie, viaţa fiind însăşi condiţia necesară pentru exercitarea tuturor celorlalte drepturi şi libertăţi. Însă, în ciuda afirmării caracterului absolut 1 şi a valorizării incontestabile a acestui drept, sunt admise anumite limitări şi subzistă unele incertitudini referitoare la frontierele dreptului la viaţă, textele internaţionale enunţând dreptul la viaţă dar nedefinind viaţa. Prima condiţie pentru a deţine drepturi este de a fi recunoscut ca om, ca persoană. 2. În mod deosebit, problema începutului protecţiei dreptului la viaţă este dificilă şi delicată, deoarece nu există nicio definiţie ştiinţific incontestabilă cu privire la începutul vieţii. Din acest punct de vedere, este de reţinut că art. 4 din Convenţia americană a drepturilor omului este mult mai clară, statuând că „dreptul la viaţă este protejat în general începând cu concepţia”. Instanţa supremă canadiană3 a stabilit că norma legală care permitea doar avortul terapeutic violează drepturile şi libertăţile femeii, constituind o ingerinţă profundă relativ la corpul său şi, prin urmare, o atingere adusă securităţii persoanei şi libertăţii vieţii private, care garantează fiecăruia o largă autonomie personală asupra deciziilor importante privind intimitatea vieţii sale. În plus, cerinţele procedurale necesar a fi îndeplinite pentru obţinerea certificatului de avort întârziau semnificativ accesul femeii la tratamentul medical, punându-i în pericol sănătatea, ceea ce constituia o altă încălcare a dreptului la securitatea persoanei. Ca urmare, instanţa supremă canadiană a refuzat recunoaşterea unui drept la viaţă al copilului nenăscut. Argentina, în ceea ce priveşte art. 1 al Convenţiei ONU privind drepturile copilului declara, prin reprezentantul prezent la dezbaterile premergătoare adoptării Convenţiei, că acesta trebuie interpretat în sensul că un copil înseamnă fiecare om de la momentul concepţiei sale şi până la vârsta de 18 ani4. 1

Jean Francois Renucci – Tratat de drept european al drepturilor omului, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2009, p. 89 Doina Balahur, Protecţia drepturilor copilului ca principiu al asistenţei sociale, Ed. All Beck, Bucureşti 2001 3 A se vedea A. Petruş, Debutul protecţiei dreptului la viaţă, în „Caiete de drept penal”, 4/2006, p. 9 4 Ion Bălănoiu, Drepturile copilului şi protecţia copilului aflat în dificultate, Teză de doctorat, Sibiu, 2003, p. 27 precum şi www.unhchr.ch/tbs/docs.nfs: originea acestei opinii rezidă în Codul Civil argentinian, care specifică faptul că: existenţa umană începe din momentul conceperii în matricea maternă; o persoană poate avea anumite drepturi prenatale, ca şi cum s-ar fi născut deja. Aceste drepturi sunt irevocabil dovândite dacă fiinţa concepută în matricea maternă este născută vie, chiar dacă recunoaşterea lor se produce doar după ce ea este separată de organismul intern. 2

În Anglia5, deşi jurisprudenţa admite avortul până la limita viabilităţii, fetusul nu beneficiază de acelaşi statut ca şi copilul născut, stabilindu-se că viabilitatea, de care depinde protecţia acordată vieţii, nu presupune doar posibilitatea de a trăi, ci şi pe aceea de a trăi independent, fiind admis avortul în cazul în care copilul suferă, spre pildă, de o maladie seferă. Există trei ţări în care este incriminat omorul involuntar al fătului 6: legea italiană privitoare la avort pedepseşte penal pe cel care cauzează o întrerupere de sarcină prin imprudenţă; în Spania7, dreptul la viaţă al copilului nenăscut a fost recunoascut explicit, Codul penal incriminează producerea de leziuni unui făt şi pedepseşte avortul cauzat prin imprudenţă gravă; în Turcia, Codul penal prevede că cel care cauzează involuntar un prejudiciu va fi pedepsit şi penal, iar dacă victima este o femeie însărcinată şi fapta prejudiciabilă provoacă naşterea prematură, pedeapsa aplicată va fi mai mare.

2. Jurisprudenţa CEDO 5

A se vedea R. Chiriţă, Dreptul constituţional la viaţă şi dreptul penal, în “Studia Universitatis Babeş-BolyaiIurisprudentia”, 2/2001, p. 128 6 Corneliu Bârsan – Convenţia europeană a drepturilor omului – Comentariu pe articole, vol. I, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2005, p. 165 7 A se vedea A. Petruş, op.cit., p. 87

Se poate remarca faptul că, de principiu, Curtea Europeană a Drepturilor Omului omite a se pronunţa in abstracto dacă o lege naţională asupra avortului este compatibilă cu art. 2 al Convenţiei. S-a remarcat 8 că într-o cauză recentă contra Franţei, Curtea Europeană a refuzat să tranşeze problema aplicabilităţii art. 2 din Convenţie în cauza fătului. În speţă, s-a reţinut că, din cauza unei confuzii, reclamanta a pierdut, în a 12-a săptămână de sarcină, fătul pe care îl purta. Moartea fătului a fost provocală, din greşeală, de medicul reclamantei, printro procedură de extragere a unui sterilet pe care medicul trebuie să o aplice altei paciente, cu nume asemănător. În faţa Curţii, reclamanta a susţinut încălcarea art. 2, pe motiv că în sarcina medicului nu a fost reţinută infracţiunea de ucidere din culpă. Instanţa europeană a fost chemată să se pronunţe dacă, prin faptul neincriminării suprimării involuntare a fătului, statul francez ăşi încalcă dreptul de a proteja, prin lege, dreptul la viaţă al oricărei persoane. Curtea a concluzionat că statul francez nu şi-a încălcat obligaţia pozitivă de a apăra dreptul la viaţă şi a considerat, mai departe, că nu este necesar să examineze statutul juridic al fătului, lăsând această problemă la aprecierea statelor, cu atât mai mult cu cât în dreptul comparat nu există o definiţie general acceptată a începutului vieţii.

De cele mai multe ori, Curtea a analizat situaţia din punctul de vedere al dreptului la viaţă privată al părinţilor, reglementat de art. 8 al Convenţiei 9, constatând că avortul constituie o ingerinţă în respectul vieţii private. În această ordine de idei, într-o decizie recentă10, s-a stabilit că există o violare a art. 8 din Convenţie în următarea situaţie: reclamanta, în vârstă de 35 de ani, suferind de o miopie severă, era mamă a doi copii de a căror creştere şi educare se ocupa singură. Maladia de care suferea determina încadrarea acesteia în categoria persoanelor cu un grad mediu de dizabilitate iar naşterea celor 2 copii a avut loc prin operaţii cezariene. Medicii i-au recomandat reclamantei să recurgă la o procedură de sterilizare pentru a evita o viitoare sarcină şi implicit, pentru a evita accentuarea dizabilităţii de care suferea. Cu toate acestea, reclamanta a rămas însărcinată în anul 2000. Este de menţionat faptul că legislaţia poloneză prevede că orice fiinţă umană are dreptul la viaţă de la momentul concepţiei iar avortul este posibil doar în situaţia în care sarcina pune în pericol viaţa ori sănătatea mamei, dacă testele relevă faptul că există un grad ridicat de risc ca fătul să fie afectat de o boală incurabilă sau dacă există probe că sarcina este rezultatul unui 8

A se vedea A. Petruş, op.cit, p. 92 Art. 8 al Convenţiei EDO: “Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale privae şi de familie, al domiciliului său şi a corespondenţei sale” 10 A se vedea Jurisprudenţa CEDO, www.jurisrudentacedo.com, cazul Tysiac c. Polonia, 2007 9

viol (în primul şi ultimul caz întreruperea sarcinii poate avea loc până în a 12-a săptămână). Reclamanta a consultat mai mulţi medici, a fost examinată de trei oftalmologi, fiecare dintre aceştia concluzionând că sarcina şi naşterea constituiau un risc pentru vederea reclamantei. Cu toate acestea, medicii au refuzat să elibereze un certificat de întrerupere a sarcinii pe motiv că desprinderea retinei datorită sarcinii nu reprezintă un fapt sigur. Un medic generalist a eliberat e numele acesteia un certificat de întrerupere a sarcinii, pe motiv că există pericolul unei rupturi de uter, date fiind operaţiile cezariene anterior suferite. Urmare acestui fapt, reclamanta s-a deplasat la o clinică din Varşovia, cu scopul de a-i fi efectuat un avort terapeutic, însă medicul ginecolog care a examinat-o a avizat negativ acel certificat, pe motiv că nici cezarienele anterior suferite, nici miopia nu constituie motive pentru efectuare avortului terapeutic. Ca urmare, reclamanta a dus sarcina până la termen, iar în urma naşterii vederea i s-a deteriorat considerabil, determinând încadrarea acesteia în categoria persoanelor cu grad sever de dizabilitate. Curtea a preciat că refuzul de a se efectua avortul terapeutic reprezintă o încălcare a dreptului la viaţa privată al reclamantei, care prevalează, în speţă, faţă de dreptul la viaă al copilului. În principiu, aproape toate statele admit existenţa unui drept de avort din partea femeii însărcinate, ca expresie a dreptului acesteia de a dispune de propriu corp. 11 Dar la conceperea copilului participă şi tatăl. Putem vorbi şi despre un drept al tatălui? În acest sens, fosta Comisie s-a pronunţat în cazul X c/Anglia: reclamantul s-a plâns împotriva autorizării date soţiei sale de instanţele engleze de a practica o întrerupere de sarcină fără a i se cere şi lui consimţământul; de asemenea, el a pretins că, deşi a cerut aceleiaşi instanţe să dispună interzicerea practicării întreruperii de sarcină de către soţia sa, i s-a respins acţiunea, cu motivarea că legea engleză nu prevede un asemenea drept soţului. Comisia a admis cererea reclamantului, conferindu-i calitatea de victimă deoarece în speţă dorinţa de a deveni tată i-a fost afectată de autorizarea practicării avortului. Însă examinând plângerea pe fond, Comisia a concluzionat că art. 2 al Conveniei nu se aplică copilului care se va naşte. Totuşi, de la momentul viabilităţii (momentul în care fetusul are capacitatea de a trăi singur), statele limitează acest drept.

11

Radu Chiriţă – Convenţia europeană a drepturilor omului, Comentarii şi explicaţii, Ed. II, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2008

Tot jurisprudenţial, într-o speţă extrem de interesantă12, s-a pronunţat o soluţie inedită prin care se tinde a include şi fătul în sfera subiecţilor pasivi ai infracţiunilor de omucidere. Astfel, s-a reţinut că inculpatul, în timp ce conducea un autoturism, a derapat la ieşirea din sens invers, iar în urma accidentului victima, care era însărcinată în luna a 8-a, a fost grav rănită, iar fătul a decedat in utero, deces care a impus efectuarea unei cezariene de urgenţă. Ministerul Public a cerut condamnarea inculpatului pentru concurs de infracţiuni între uciderea copilului şi vătămarea corporală din culpă comisă asupra mamei. Prima instanţă l-a condamnat pe inculpat pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, dispunând achitarea în ceea ce priveşte uciderea din culpă a fătului în luna a 8-a. Însă instanţa de apel a midificat soluţia primei instanţe, în sensul că a dispus condamnarea pentru ambele infracţiuni, decizia fiind motivată prin argumentul că după luna a 8-a de sarcină fătul a depăşit pragul de viabilitate, fiind, până la naştere, apt să trăiască autonom şi chiar dacă nu a fost separat de mama lui, copilul nenăscut era persoană umană, beneficiind de protecţia legii penale. În ceea ce priveşte legislaţia română, modul în care leguitorul român a înţeles să incrimineze avortul13 permite concluzia că până la a 14-a săptămână viaţa potenţială nu este protejată, această situaţie fiind justificată prin necesitatea stabilirii unei linii de echilibru între dreptul la viaţă al fătului şi dreptul la viaţa privată a mamei 14. Cu toate acestea, soluţia adoptată de legiutor în materia omorului deosebit de grav, în varianta în care subiectul pasiv este o femeie gravidă, este în sensul recunoaşterii tacite a dreptului la viaţă al copilului nenăscut, prin reglementarea acestei variante alternativ cu omorul comis asupra a două sau mai multe persoane15

3. Concluzii În concluzie putem afirma ca omul este om din momentul conceperii, nu are nevoie de timp ca să devină om, ci are nevoie de timp ca să dezvolte ce este deja: e om din prima clipă a 12

C.Ap.Reims, Chambre des Appels Correctionnels, decizia din 3.02.2000, în „Studia Universitatis BabeşBolyai Iurisprudentia”, 1/2000, p. 106 şi urm. 13 Art. 185 din Codul penal prevede că avortul este “întreruperea cursului sarcinii, prin orice mijloace, săvârşită în vreuna din urm. împrejurări: în afara instituţiilor medicale sau cabinetelor autorizate în acest scop, de către o persoană care nu are calitatea de medic de specialitate sau dacă vârsta sarcinii a depăşit 14 săptămâni” 14 Sorina Lucreţia Drăgan, Protecţia Copilului, Teză de doctorat, Sibiu, 2010, p. 14 15 Ibidem

existenţei sale, adică din momentul conceperii. Copiii nenăscuţi au toate calităţile şi toate atributele adulţilor, de care se deosebesc numai prin vârstă şi maturitate; din punct de vedere medical, viaţa umană este un fenomen continuu de la concepere până la moarte16. A afirma că fiinţa care s-a zămislit în sânul matern poate fi distrusă în primele faze căci ea se umanizează într-o fază ulterioară, când capătă înfăţişare umană, este ca şi cum ai afirma că soarele de la amiază sau cel care apune nu este acelaşi care a răsărit dimineaţa. Noua viaţă umană este autonomă: mama îi oferă doar hrana, oxigenul şi adăpostul. Noua viaţă concepută se autoconstruieşte Consider că statele sau parlamentele nu au dreptul să aprobe sau să legalizeze avortul, adică moartea fiinţelor nevinovate. O crimă legalizată de stat sau de parlament nu încetează de a fi crimă, după cum violul sau tâlhăria legalizate nu ar înceta să fie viol sau tâlhărie. Statul trebuie să recunoască, să promoveze, să apere drepturile fundamentale ale tuturor cetăţenilor în mod egal. Un stat care se aliază cu o categorie de cetăţeni mai puternici spre a suprima o altă categorie de cetăţeni neajutoraţi şi nevinovaţi, cum este cazul legalizării avortului, îşi pierde legitimitatea, se descalifică şi încetează să mai fie un stat de drept Avortul nu poate fi legitimat nici în numele suveranităţii poporului, sau al unei democraţii, al unei libertăţi, al unui pluralism greşit înţeles. O societate cu adevărat democratică nu este aceea în care fiecare alege ce vrea, ci aceea în care fiecare alege ce este bine. Faptul că majoritatea aprobă sau practică avortul în societate nu îndreptăţeşte legalizarea lui, aşa cum nu ar îndreptăţi legalizarea violului, a jafului, a torturii, chiar dacă toată lumea ar aproba şi ar practica aceste lucruri. Dreptul copilului la viaţă nu depinde nici de părinţi, căci nici un om nu poate fi proprietatea altui om. Dreptul la avort este reclamat în timpurile noastre de mişcarea feministă în numele emancipării femeii, cu pretenţia că femeia este stăpâna propriului trup. Femeia, e adevărat, poate să dispună de propriul trup, dar trupul pe care îl poartă în sânul ei, aparţine altei fiinţe umane, nu este al ei. Ovulul fecundat, monocelular, şi, ulterior, embrionul uman, este o nouă fiinţă umană cu un cod genetic complet diferit de al mamei. Dreptul la viaţă al copilului nu depinde nici de alţi indivizi, cum ar fii medicii. Medicul este în slujba vieţii, nu a morţii.

16

Curtea Supremă a statului Missouri, octombrie 1972

Cred că nu este justificat avortul nici atunci când copilul este rodul unui viol sau al unui incest, căci o crimă nu poate fi remediată printr-o altă crimă. Nu este drept ca delictul tatălui să fie pedepsit prin uciderea copilului nevinovat. Nu este justificat avortul nici atunci când se prevede că un copil se va naşte cu un handicap sau cu o malformaţie gravă, căci atunci ar trebui justificată şi uciderea copilului născut cu un handicap sau cu o malformaţie gravă ca şi uciderea bolnavilor incurabili. Orice viaţă chiar cu deficienţe este sacră şi inviolabilă Nu este justificat avortul nici când familia se zbate în sărăcie şi mizerie şi încă o gură de hrănit ar fi o catastrofă, deoarece problema sărăciei nu poate fi rezolvată prin uciderea săracilor. Spunea recent un medic străin la un congres naţional ţinut la Bucureşti, având ca tematică respectul pentru viaţă: "Sunteţi săraci, dar dacă veţi încerca să rezolvaţi problema sărăciei prin avort veţi fi şi mai săraci".

4. Bibliografie

1. Corneliu Bârsan – Convenţia europeană a drepturilor omului – Comentariu pe articole, vol. I, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2005,

2. Jean Francois Renucci – Tratat de drept european al drepturilor omului, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2009

3. Doina Balahur - Protecţia drepturilor copilului ca principiu al asistenţei sociale, Ed. All Beck, Bucureşti 2001

4. Ion Bălănoiu - Drepturile copilului şi protecţia copilului aflat în dificultate, Teză de doctorat, Sibiu, 2003

5. Radu Chiriţă – Convenţia europeană a drepturilor omului, Comentarii şi explicaţii, Ed. II, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2008

6. Andreea Petruş - Debutul protecţiei dreptului la viaţă, în „Caiete de drept penal”, 4/2006

7. Sorina Lucreţia Drăgan - Protecţia Copilului, Teză de doctorat, Sibiu, 2010