Referat DIP - Efectele Hotararilor Straine [PDF]

Zitiervorschau

Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iași Facultatea de Drept Anul 4, Grupa B3

EFECTELE HOTĂRÂRILOR STRĂINE

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC Asist. Univ. Voicu Mădălina

Curteza Cătălin

Consideraţii introductive Hotărârea judecătorească

– sententia – reprezintă actul final şi de dispoziţie al

instanţei prin care se soluţionează, cu putere de lucru judecat, litigiul dintre părţi.

1

Întreaga activitatea judiciară se desfăşoară cu scopul soluţionării unui conflict civil concret. Importanţa unei hotărâri judecătoreşti poate fi analizată atât din punct de vedere al părţilor, hotărârea fiind destinată să soluţioneze litigiul dintre ele şi să apere drepturilor civile concrete, cât şi al societăţii în general, restabilindu-se astfel ordinea de drept democratică, eficientizarea normelor de drept substanţial şi prezentând un ridicat caracter educativ. În literatura de specialitate, termenul de „hotărâre” este folosit şi într-un sens mai larg, determinând toate dispoziţiile luate de instanţă cu privire la desfăşurarea procesului civil, cu privire la administrarea probelor sau la rezolvarea unor incidente de procedură. Sensul pe care îl vom aborda aici, va fi acela de act final, şi dispoziţie a instanţei de a soluţiona conflictul dintre părţi. Judecarea presupune nu atât aplicarea legii, cât şi stabilirea corectă a faptelor petrecute, hotărârea fiind rezultatul operei de înfăptuire a justiţiei ce „se realizează printr-o multitudine 2

de acte voliţionale” . 3

Clasificarea hotărârile judecătoreşti se poate face în : I. În funcţie de art. 255 alin. 1 C.P.C. sunt: Sentinţe – se rezolvă fondul cauzei în primă instanţă; Decizii – se soluţionează apelul, recursul, şi recursul în interesul legii; Încheieri – celelalte hotărâri pronunţate în cursul instanţei. II. După durata acţiunii hotărârii judecătoreşti, sunt: Hotărâri propriu-zise – prin care se soluţionează fondul dreptului, având o acţiune nelimitată în timp; 1

A se vedea Prof. univ. Dr. Ioan Leş – „Tratat de drept procesual civil”, ediţia a 5-a, cu referire la proiectul codului de procedură civilă, editura C.H. Beck, Bucureşti, 2010, pag. 651

2

Ibidem., pag. 652

3

Ibidem., pag. 652-655

Hotărâri provizorii – au efecte limitate în timp. III. În funcţie de puterea legală şi de forţa executorie a hotărârilor: Hotărâri definitive – art. 377 alin. 1 C.P.C. prevede: hotărârile date în primă instanţă fără drept de apel, hotărârile date în primă instanţă neapelate, hotărârile din apel, alte hotărâri; Hotărâri nedefinitive – toate hotărârile ce pot fi atacate cu apel, nu pot fi aduse la îndeplinire prin intermediul executării silite; Hotărâri irevocabile – art. 377 alin. 2 C.P.C. prevede: hotărârile date în primă intanţă fără drept de apel nerecurate, hotărârile în primă instanţă neapelate, hotărârile pronunţate în apel nerecurate, hotărârile în recurs ce soluţionează fondul pricinii; IV.

După conţinutul lor: Hotărâri integrale; Hotărâri parţiale.

V.

În funcţie de modul de condamnare al debitorului: Hotărâri cu condamnare unică; Hotărâri cu condamnare alternativă.

VI.

După împărţirea acţiunilor în acţiuni în constatare, în realizare şi constitutive de drepturi: Hotărâri în constatare; Hotărâri în realizare; Hotărâri constitutive. 4

O hotărâre judecătorească este formată din trei părţi foarte importante : Partea introductivă, numită în practica judiciară română şi „practica”; Considerentele sau motivele de fapt şi de drept; Dipozitivul.

4

Ibidem., pag. 656-664

Efectele unei hotărâri judecătoreşti sunt: Autoritatea de lucru judecat; Forţa executorie; Puterea probantă a unui act autentic.

Recunoaşterea hotărârilor Legea dreptului internaţional privat (LDIP) nr. 105/1992 defineşte hotărârea străină în art. 165, incluzând în sfera acestei noţiuni nu numai hotărârile judecătoreşti, ci şi hotărârile arbitrale, actele notariale precum şi actele altor autorităţi dintr-un alt stat, sub condiţia că ele 5

să aibă un caracter jurisdicţional . Sediul materiei: Secţiunea IV-a, capitolul XII din LDIP, art. 165-178; Art. 181 LDIP privind sentinţele arbitrale străine; Legea 187/2003 privind competenţa de jurisdicţie, recunoaşterea şi executarea în România a hotărârilor în materie civilă şi comercială pronunţate în statele membre ale Uniunii Europene; 6

Regulamentul C.E. nr. 805/2004 privind crearea unui titlu executoriu european pentru creanţele necontestate; 7

Legea nr. 302/2004

privind cooperarea judiciară internaţională în materie

penală. Proiectul noului cod civil; Proiectul noului cod de procedură civilă; Ş.a.

5

S. Zilberstein – „Procesul civil internaţional. Normele de procedură din Legea 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat”, editura Lumina Lex, Bucureşti, 1994, pag. 105

6

J.O.C.E. nr. L 143/2004

7

Publicată în M.O. nr. 594/1.07.2004

Regulamentul C.E. nr. 44/2001

8

privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi

executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială prevede două reguli în materia recunoaşterii unei hotărâri judecătoreşti: I.

Admiterea efectelor hotărârii operează independent de existenţa unei convenţii internaţionale;

II.

Admiterea efectelor subordonează condiţiei regularităţii internaţionale, adică instanţa română va verifica doar respectarea condiţiilor prevăzute de LDIP art. 167-168, instanţa neputându-se substitui instanţei străine pentru a modifica hotărârea străină sau a o examina în fond (art. 169 LDIP). 9

Se distinge în LDIP două feluri de recunoaştere a unei hotărâri străine : O recunoaştere de plin drept pentru: Hotărârile străine ce se referă la statutul civil al cetăţenilor statului unde au fost pronunţate; Pronunţarea unei hotărâri a unui stat terţ, recunoscută anterior în statul de cetăţenie al fiecărei părţi (art. 166 LDIP); O recunoaştere prin hotărâre judecătorească dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: Hotărârea este definitivă Instanţa a avut competenţă să judece procesul, conform legii acelui stat; Existenţa reciprocităţii în ceea ce priveşte efectele hotărârilor străine între România şi statul instanţei care a pronunţat hotărârea. Lipsa părţii, pronunţarea hotărârii şi pierderea procesului implica o verificare mai atentă a instanţei în ceea ce priveşte legalitatea citării. O hotărâre judecătorească poate fi refuzată la recunoaştere, dacă se încadrează în una din cele trei cazuri de mai jos: 1. Hotărârea este rezultatul unei fraude comise în procedura urmată în străinătate;

8

J.O.C.E. nr. L 012 din 2001

9

A se vedea Prof. univ. Dr. Ovidiu Ungureanu, Prof. univ. Dr. Călina Jugastru, lector univ. Dr. Adrian Circa – „Manual de drept internaţional privat”, editura Hamangiu, Bucureşti, 2008, pag. 260

2. Hotărârea încalcă ordinea pulblică de drept internaţional privat român (art. 151 LDIP); 3. Procesul a fost soluţionat între aceleaşi părţi printr-o decizie chiar şi nedefinitivă a instanţelor române (art. 168 LDIP).

Procedura recunoaşterii unei hotărâri străine Raporturile de drept internaţional privat sunt guvernate, în legislaţia românească, de prevederile Legii nr.105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, care cuprinde regulile de determinare a legii aplicabile în cazul raporturilor juridice cu element de extraneitate, precum şi normele de procedură în litigii privind raporturi de drept internaţional privat. Dispoziţiile Legii 187/2003 sunt aplicabile în măsura în care convenţiile internaţionale la care România este parte nu stabilesc o altă reglementare.

10

Acesta este contextul în care, în cadrul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, la capitolul 5 – “Dreptul societăţilor comerciale”, România şi-a asumat angajamentul de a completa şi moderniza cadrul legislativ naţional pentru a transpune Regulamentul Consiliului nr.44/2001 privind competenţa jurisdicţională, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în cauzele civile şi comerciale pronunţate în statele membre ale Uniunii Europene. În legislaţia actuală, sunt cunoscute două modalităţi de recunoaştere a unei hotărâri judecătoreşti: 1. Pe cale principală (art. 170 alin. 1 LDIP); Această modalitate se poate exercita prin introducerea unei cereri de recunoaştere, competentă să soluţioneze cererea fiind instanţa din circumscrispţia căreia îşi are domiciliul sau sediul cel care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine. Dacă partea 11

recunoaşte hotărârea nu mai este nevoie de o hotărâre judecătorească de recunoaştere . 2. Pe cale incidentă (art. 170 alin. 2 LDIP). Când în faţa instanţei, sesizată cu un alt proces, se ridică excepţia puterii lucrului judecat a unei hotărâri judecătoreşti străine, instanţa soluţionând cererea principală pronunţându-se printr-o hotărâre, iar cererea incidentă se va face printr-o încheiere 10

http://www.cdep.ro/proiecte/2003/000/90/0/eml_pl090_03.pdf

11

I.P. Filipescu, A.I. Filipescu – „Drept internaţional privat”, editura Actami, Bucureşti, 2009, pag. 450

interlocutorie. Părţile pot să nu fie citate, dacă din cuprinsul hotărârii reiese faptul că 12

pârârul a fost de acord cu admiterea ei . Art. 171 din LDIP statuează asupra condiţiilor ce trebuiesc îndeplinite pentru ca cererea 13

de recunoaştere a hotărârii străine să fie admisibilă. Acestea sunt : Respectarea cerinţelor prevăzute de legea procedurală română; Însoţită de următoarele acte: copia hotărârii străine; dovada caracterului definitiv al acesteia; copia dovezii de înmânare a citaţiei sau a actului de sesizare comunicare părţii care a fost lipsă în instanţa străină sau ori act oficial care să ateste că citaţia şi actul de sesizare au fost cunoscute în timp util de către partea împotriva căreia s-a dat hotărârea; orice alt act de natură să probeze în completare că hotărârea străină îndeplineşte celelalte condiţii prevăzute de lege pentru recunoaştere. Aceste acte prevăzute de art. 171, trebuie să fie însoţite de traduceri autorizate (în cazul hotărârilor judecătoreşti din afara spaţiului european) şi vor fi supralegalizate după procedura 14

instituită prin art. 162 coroborat cu prevederile O.G. nr. 66/1999 . Nu se vor cere aceste acte dacă părţile sunt de acord cu depunerea de copii certificate pentru conformitate. Soluţionarea cererii are caracter contencios, iar hotărârea pronunţată are caracteristicile oricărei hotărâri judecătoreşti. Încheierea interlocutorie poate fi atacată cu apel numai odată cu fondul. 15

Spre deosebire de Legea 105/1992, Legea 187/2003

nu mai impune obligativitatea

depunerii de traduceri legalizate. Acestea vor fi depuse numai la cererea instantei române, caz în care oricum nu mai este necesară supralegalizarea, fiind suficientă certificarea din partea unei persoane autorizate în acest sens într-unul dintre statele membre sau în România. 12

A se vedea Prof. univ. Dr. Ovidiu Ungureanu, Prof. univ. Dr. Călina Jugastru, lector univ. Dr. Adrian Circa – op. cit., pag. 265

13 14

Ibidem. Aprobată prin Legea nr. 52/2000 privind aderarea României la Convenţia cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la data de 5 octombrie 1961.

15

Publicată

în

M.

Of.

nr.

333

din

16

mai

2003,

http://www.cdep.ro/proiecte/2003/000/90/0/leg_pl090_03.pdf

pentru

conţinutul

legii

accesaţi:

Competent să soluţioneze o cerere de încuviinţare a executării este nu doar tribunalul în a cărui circumscripţie urmează să se efectueze executarea (ca în cazul Legii 105/1992), ci şi tribunalul în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul ori sediul partea împotriva căreia se solicită executarea. În vederea comunicării documentelor procedurale, reclamantul poate desemna un mandatar special, domiciliat în circumscriptia teritorială a instanţei căreia i-a fost solicitată încuviinţarea executării (art. 42 Legea 187/2003). În art. 54 din Legea 187/2003se specifică faptul că nu se percepe nici un impozit sau taxă proporţională cu valoarea litigiului în cauza pentru acţiunile introduse în România pentru încuviinţarea executării hotarârii pronunţate într-un stat membru U.E. Astfel, art.166 din Legea nr.105/1992 prevede recunoaşterea de plin drept în România a hotărârilor străine numai dacă se referă la statutul civil al cetăţenilor statului unde au fost pronunţate sau dacă, fiind pronunţate într-un stat terţ, au fost recunoscute mai întâi în statul de cetăţenie al fiecărei părţi. Spre deosebire de dispoziţia din legea română, în art. 33 din Regulament se stabileşte că orice hotărâre pronunţată într-un stat membru într-unul din cazurile care intră în domeniul său de aplicare este recunoscută în celelalte state membre, fără să fie necesară recurgerea la vreo procedură specială. Preluând această dispoziţie, derogatorie de la dreptul comun instituit prin Legea nr.105/1992, rezultă că, în ceea ce priveşte hotărârile pronunţate în statele membre, acestea sunt recunoscute în România în condiţiile stabilite de noua reglementare. Instanţa română, însă, nu va proceda la examinarea în fond a hotărârii şi nici la modificarea ei, dispoziţie care, ca regulă, este cuprinsă şi în Legea nr.105/1992.

Executarea silită a hotărârii străine O hotărâre judecătorească nu dobândeşte forţă executorie în mod automat, ci doar prin procedura exequaturului. Procedura va fi urmată în cazul oricăror hotărâri care nu sunt aduse la îndeplinire de bunăvoie, acestea putând fi puse în executare pe teritoriul României pe baza încuvinţării date la cererea persoanei interesate de către tribunalul în circumscripţia căruia urmează să se efectueze executarea

16

16

(art. 173 alin. 1 LDIP).

A se vedea Prof. univ. Dr. Ovidiu Ungureanu, Prof. univ. Dr. Călina Jugastru, lector univ. Dr. Adrian Circa – op. cit, pag. 265-266

Exequaturul este procedura judiciară în cadrul căreia, în urma controlului exercitat asupra hotărârii judecătoreşti străine de instanţele statului pe teritoriul căruia se cere executarea, hotărârea străină este declarată executorie.

17

Condiţiile cerute pentru obţinerea exequaturului sunt de regularitate internaţională, adică: Competenţa instanţei care a dat hotărârea; Hotărârea să fie definitivă potrivit legii statului unde a fost pronunţată; Existenţa reciprocităţii executării hotărârilor între România şi statul instanţei care a pronunţat hotărârea. În ceea ce priveşte executarea hotărârilor pronunţate în statele membre, este stabilită competenţa tribunalului în circumscripţia căruia îşi are domiciliul sau sediul partea împotriva căreia se solicită executarea sau în circumscripţia căruia urmează să se efectueze executarea. Procedura de încuviinţare a executării hotărârii străine prezintă particularitatea că hotărârea este declarată executorie fără a fi aplicabile dispoziţiile referitoare la cazurile în care se poate refuza recunoaşterea hotărârii străine. În această fază a procedurii (încuviinţarea executării), partea împotriva căreia se urmăreşte executarea nu poate formula apărări. Hotărârea pronunţată de o instanţă competentă dintr-un stat membru are forţă probantă în faţa instanţelor române cu privire la situaţiile de fapt pe care le constată, această dispoziţie existând, de lege lata, şi în art.178 din Legea nr.105/1992.

Prevederile Proiectului Codului de procedură civilă

18

Proiectul codului de procedură civilă unifică normele cu caracter procedural din materia dreptului internaţional privat, păstrând în mare parte vechile reglementări ale LDIP şi a Legii 187/2003. Dintre cele mai importante prevederi ale proiectului amintim:

17

Decizia nr. 1974 din 6 iunie 2000 al C.S.J., Secţia Civilă, cu un comentariu de Tr. C. Briciu, în Revista Română de Drept Privat nr. 2/2001, partea a II-a, pag. 134-138

18

http://www.just.ro/Sections/PrimaPagina_MeniuDreapta/ProiectulnouluiCoddeProcedur%C4%83Civil %C4%83/tabid/648/Default.aspx

Art. 1045. – (1) Actele publice întocmite sau legalizate de o autoritate străină sau de un agent public străin pot fi produse în faţa instanţelor române numai dacă sunt supralegalizate, pe cale administrativă ierarhică în statul de origine şi apoi de misiunea diplomatică sau oficiul consular român, pentru certificarea autenticităţii semnăturilor şi sigiliului aplicate pe acestea. (2) Supralegalizarea pe cale administrativă este supusă procedurii stabilite de statul de origine al actului, urmată de supralegalizarea efectuată, fie de către misiunea diplomatică română sau oficiul consular român din acest stat, fie de către misiunea diplomatică sau oficiul consular în România ale statului de origine şi, în continuare, în oricare din cele două situaţii, de către Ministerul Afacerilor Externe. (3) Scutirea de supralegalizare este permisă în temeiul legii, al unui tratat internaţional la care România este parte sau pe bază de reciprocitate. (4) Supralegalizarea actelor întocmite sau legalizate de instanţele române se face, din partea autorităţilor române, de către Ministerul Justiţiei şi Ministerul Afacerilor Externe, în această ordine. Art. 1049. – (1) Recunoaşterea hotărârii străine poate fi refuzată pentru oricare din următoarele cazuri: a) hotărârea este manifest contrarie ordinii publice de drept internaţional privat român; această incompatibilitate se apreciază ţinând seama, în special, de intensitatea legăturii cauzei cu ordinea juridică română şi de gravitatea efectului astfel produs; b) hotărârea pronunţată într-o materie în care persoanele nu dispun liber de drepturile lor, a fost obţinută cu scopul exclusiv de a sustrage cauza incidenţei legii aplicabile conform dreptului internaţional privat român; c) procesul a fost soluţionat între aceleaşi părţi printr-o hotărâre, chiar nedefinitivă, a instanţelor române sau se află în curs de judecare în faţa acestora la data sesizării instanţei străine; d) este inconciliabilă cu o hotărâre pronunţată anterior ei în străinătate şi susceptibilă de a fi recunoscută în România; e) instanţele române aveau competenţa exclusivă pentru judecarea cauzei; f) a fost încălcat dreptul la apărare; g) hotărârea poate face obiectul unei căi de atac în statul în care a fost pronunţată. (2) Recunoaşterea nu poate fi refuzată pentru singurul motiv că instanţa care a pronunţat hotărârea străina a aplicat o alta lege decât cea care ar fi fost determinată de dreptul

internaţional privat român, afară numai dacă procesul priveşte starea civila şi capacitatea unui cetăţean român, iar soluţia adoptată diferă de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii romane. Art. 1058. – Pe baza hotărârii definitive de încuviinţare a executării se emite titlul executoriu, în condiţiile legii române, menţionându-se în titlu şi hotărârea de încuviinţare. Art. 1059. – (1) Hotărârea străină pronunţată de instanţa competentă beneficiază în România de forţă probantă în privinţa constatărilor ce cuprinde, dacă satisface exigenţele necesare autenticităţii sale conform legii statului de sediu al instanţei. (2) Constatările făcute de instanţa străină nu beneficiază de forţa probantă prevăzută la alin. (1) dacă ele sunt manifest incompatibile cu ordinea publică de drept internaţional privat român. (3) Proba contra faptelor constatate de instanţa străină poate fi făcută prin orice mijloace. Art. 1060. - Hotărârea străină care stabileşte o obligaţie decurgând dintr-o lege fiscală străină necesită şi condiţia reciprocităţii pentru a fi recunoscută şi executată în România. Art. 1061. - Tranzacţiile judiciare încheiate în străinătate produc în România efectele ce decurg din legea care le-a fost aplicată, în condiţiile art. 1054 alin. (1) şi art. 1055 - 1059.

Bibliografie

1. Decizia nr. 1974 din 6 iunie 2000 al C.S.J., Secţia Civilă, cu un comentariu de Tr. C. Briciu, în Revista Română de Drept Privat nr. 2/2001, partea a II-a; 2. http://www.just.ro/Sections/PrimaPagina_MeniuDreapta/Proiectulnoului CoddeProcedur%C4%83Civil%C4%83/tabid/648/Default.aspx 3. I.P. Filipescu, A.I. Filipescu – „Drept internaţional privat”, editura Actami, Bucureşti, 2009; 4. Ioan Leş – „Tratat de drept procesual civil”, ediţia a 5-a, cu referire la proiectul codului de procedură civilă, editura C.H. Beck, Bucureşti, 2010; 5. Legea 187/2003 publicată în M. Of. nr. 333 din 16 mai 2003, pentru conţinutul legii accesaţi: http://www.cdep.ro/proiecte/2003/000/90/0/leg_pl090_03.pdf; 6. O.G. nr. 66/1999 aprobată prin Legea nr. 52/2000 privind aderarea României la Convenţia cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la data de 5 octombrie 1961; 7. Regulamentul C.E. nr. 44/2001 J.O.C.E. nr. L 012 din 2001; 8. S. Zilberstein – „Procesul civil internaţional. Normele de procedură din Legea 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat”, editura Lumina Lex, Bucureşti, 1994; 9. Prof. univ. Dr. Ovidiu Ungureanu, Prof. univ. Dr. Călina Jugastru, lector univ. Dr. Adrian Circa – „Manual de drept internaţional privat”, editura Hamangiu, Bucureşti, 2008;