Referat Banca Centrala Europeana [PDF]

Zitiervorschau

UNIVERSITATEA ,, NICOLAE TITULESCU “ FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE FINANTE - BANCI

FINANTELE UNIUNII EUROPENE

REFERAT

- BANCA CENTRALA EUROPEANA -

STUDENTA Nedelici Alina Mihaela

1

BANCA CENTRALA EUROPEANA

Emblema Băncii Centrale Europene

Sediul Băncii Centrale Europene

BCE este banca centrală responsabilă de euro, moneda unică europeană. Principala misiune a BCE este menţinerea puterii de cumpărare a euro şi, implicit, asigurarea stabilităţii preţurilor în zona euro. Aceasta cuprinde cele 17 ţări din Uniunea Europeană care au adoptat euro începând cu anul 1999. Banca a fost înfiinţată la 1 iunie 1998, ca urmare a Tratatului de la Amsterdam. Actualul presedinte al BCE este Mario Draghi. BCE colaborează cu băncile centrale din toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. Împreună, formează Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC). BCE stabilește cadrul cooperării dintre băncile centrale ale celor 17 state membre care au adoptat moneda unică și alcătuiesc împreună zona euro.Cooperarea existentă la nivelul acestui grup restrâns poartă numele de „eurosistem”.BCE are ca obiectiv menţinerea inflaţiei la un nivel inferior, dar apropiat de 2%. BCE are dreptul exclusiv de a autoriza emiterea de bancnote, drept obţinut prin Tratatul de la Maastricht. Stabilitatea preturilor este definită ca o creștere anuală a indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) din zona euro de sub 2%, stabilitatea preţurilor trebuie menţinută pe termen mediu.

2

Ţări UE cu Euro Ţări UE cu ERM II Ţări UE fără ERM II Ţări cu Euro

Harta ţărilor europene legate de Euro, la 1 ianuarie 2011

ISTORIE Tratatul de la Maastricht a fost negociat și ratificat de parlamentele naţionale pornind de la premisa că, în timp, toate statele membre ale UE vor adopta moneda euro și, prin urmare, Sistemul European al Băncilor Centrale va îndeplini toate atribuţiile legate de moneda unică. Banca Centrală Europeană a fost înfiinţată la data de 1 iunie 1998, devenind banca centrală independentă responsabilă de moneda unică europeană (euro), care a fost lansată în luna ianuarie 1999. În luna mai 1998, Consiliul European a adoptat una dintre deciziile cele mai importante din istoria integrării europene. Liderii UE au hotărât că 11 state membre îndeplineau condiţiile pentru adoptarea euro. Acest eveniment istoric își are originea în semnarea, în anul 1992, a Tratatului de la Maastricht, prin care a fost definit cadrul instituţional al Sistemul European al Băncilor Centrale. Timp de aproximativ 10 ani stabilitatea preţurilor a fost menţinută în general, în pofida majorărilor semnificative ale preţurilor materiilor prime la nivel mondial, care au afectat Europa și restul lumii și asupra cărora politica monetară nu are nicio influenţă directă, ceea ce a determinat creșterea ratei medii a inflaţiei la un nivel ușor superior celui de 2% după adoptarea monedei euro. În deceniile care au precedat lansarea monedei euro, ratele anuale medii ale inflaţiei din ţările respective erau mult mai ridicate decât cele din zona euro în ultimii 10 ani.

3

Integrarea monetară europeană a debutat la începutul anilor ’60, atunci când cei șase membri ai Comunităţii Economice Europene (CEE) au iniţiat cooperarea în domeniul afacerilor monetare. În anul 1969, în urma unei serii de crize a cursului de schimb și a balanţei de plăţi, liderii celor șase ţări membre ale CEE au decis elaborarea unui plan de uniune economică și monetară. Această decizie s-a materializat în anul 1970, sub forma Raportului Werner, care prevedea realizarea uniunii în trei etape până în anul 1980. Acest proiect ambiţios a fost abandonat în anul 1971, după prăbușirea sistemului cursurilor de schimb fixe de la Bretton Woods. Primul pas a fost făcut în 1972, odată cu crearea așa-numitului „șarpe monetar”, care avea drept scop stabilizarea cursurilor de schimb pentru mai multe monede europene, dar care a devenit curând victima unor noi tulburări monetare și a recesiunii internaţionale care a urmat primei crize petroliere din anul 1973. După ce mai multe monede au aderat la acest sistem sau l-au părăsit, „șarpele” se limita în 1977 la „zona mărcii germane”, formată din Germania, ţările din Benelux și Danemarca. Consiliul European a încredinţat unui comitet de experţi, prezidat de Jacques Delors, mandatul de a formula propuneri pentru posibilitatea realizării uniunii economice și monetare europene. Rezultatul a fost Raportul Delors, care a condus la conturarea Tratatului de la Maastricht, semnat de șefii de stat și de guvern ai statelor membre ale UE în anul 1992 și ratificat de toate ţările Uniunii Europene până în anul 1993. Acest Tratat a stat la baza introducerii, după aproximativ 10 ani, a monedei euro. Institutul Monetar European (IME), înfiinţat în anul 1994, a demarat pregătirea cadrului de reglementare, organizatoric și logistic necesar noului sistem supranaţional al băncilor centrale, esenţial pentru crearea Băncii Centrale Europene și a Sistemului European al Băncilor Centrale, pentru îndeplinirea sarcinilor acestora și pentru introducerea noii monede unice.

FUNCTII 

Distribuţia și supravegherea stabilităţii monedei euro



Definirea politicii europene a intereselor și controlul rezervelor de bani



Cooperarea cu băncile naţionale

4

Funcţiile BCE sunt menţionate în Tratatul de la Maastricht. Pentru a putea să lucreze eficient, BCE nu are voie să depindă de puterea politică, o chestiune pe care criticii o aduc deseori în discuţie. BCE a fost creată după modelul Băncii Federale Germane Deutsche Bundesbank. BCE și sistemul de bănci centrale europene în ansamblu, care include și băncile centrale din toate statele Uniunii Europene, au primit sarcina de a menţine stabilitatea preţurilor și de a asigura credibilitatea monedei unice. Euro, moneda unică europeană, a fost lansată în ianuarie 1999.

ORGANE DE DECIZIE Consiliului Guvernatorilor BCE Consiliului Guvernatorilor BCE este alcătuit din membri ai Comitetului executiv (șase membri) plus guvernatorii băncilor naţionale ce fac parte din zona euro (17 membri). Este cel mai important organ de decizie al BCE. Principalele responsabilităţi ale Consiliului guvernatorilor sunt[5]: 

stabilirea politicii monetare a zonei euro, respectiv luarea de decizii referitoare la ratele dobânzilor reprezentative ale BCE;



adoptarea orientărilor și luarea deciziilor necesare executării atribuţiilor încredinţate Eurosistemului. În caz de paritate de voturi, președintele Bancii Centrale Europene are votul decisiv.

Consiliul guvernatorilor se reunește, de regulă, de două ori pe lună, în prima și a treia zi de joi a lunii în clădirea Eurotower din Frankfurt pe Main, Germania.

[6]

Conform Statutului SEBC,

Consiliul guvernatorilor BCE trebuie să se întrunească de cel puţin zece ori pe an. Președintele Consiliului UE, precum și un membru al Comisiei Europene, pot asista la ședinţe, însă numai membrii Consiliului guvernatorilor au drept de vot.

5

Consiliul guvernatorilor

Persoanele membre în Consiliul guvernatorilor Luis Ángel Rojo, Alfons Verplaetse, Antonio Fazio, Yves Mersch,

Consiliul

António José Fernandes de Sousa, Matti Vanhala, Klaus Liebscher, Nout

guvernatorilorîn luna Wellink, Jean-Claude Trichet, Maurice O’Connell, Hans Tietmeyer, iunie 1998

Eugenio Domingo Solans, Otmar Issing, Christian Noyer, Willem Frederik Duisenberg, Sirkka Hämäläinen, Tommaso Padoa-Schioppa Jürgen Stark, Erkki Liikanen, Klaus Liebscher, Nicholas C. Garganas,

Consiliul guvernatorilor în luna iunie 2008

Nout Wellink, Marko Kranjec, John Hurley, Miguel Fernández Ordóñez, Christian Noyer, Axel A. Weber, Lorenzo Bini Smaghi, Michael C. Bonello, Yves Mersch, José Manuel González-Páramo, Lucas D. Papademos, Jean-Claude Trichet, Gertrude Tumpel-Gugerell, Athanasios Orphanides

COMITETUL EXECUTIV AL BCE Comitetul executiv al BCE este ales la fiecare 8 ani și este format dintr-un președinte, un vicepreședinte și alţi patru membri. La începerea lucărilor pe 1 ianuarie 1999 olandezul Willem Frederik Duisenberg a fost ales președinte. El a fost înlocuit la 1 noiembrie 2003 de francezul Jean-Claude Trichet. Comitetul executiv decide ocupaţiile BCE și este ales la recomandarea consiliului BCE. Toţi membrii sunt numiţi de Consiliul European în baza unei decizii adoptate cu majoritate calificată. Responsabilităţi: 

pregătește reuniunile Consiliului guvernatorilor;



aplică politica monetară pentru zona euro, în concordanţă cu orientările specificate și deciziile adoptate de Consiliul guvernatorilor. În acest sens, Comitetul executiv furnizează instrucţiunile necesare BCN din zona euro;



gestionează activitatea zilnică a BCE;



exercită anumite competenţe care i-au fost delegate de către Consiliul guvernatorilor. Unele dintre acestea au caracter de reglementare. 6

Comitetul executiv Persoanele membre în Comitetul executiv

Comitetul

executiv Willem

în luna iunie 1998:

Frederik

Duisenberg

(președinte),

Christian

Noyer

(vicepreședinte), Tommaso Padoa-Schioppa, Otmar Issing, Eugenio Domingo Solans, Sirkka Hämäläinen

Comitetul

executiv Jean-Claude Trichet (președinte), Lucas D. Papademos (vicepreședinte),

în luna iunie 2008

Jürgen Stark, José Manuel González-Páramo, Lorenzo Bini Smaghi, Gertrude Tumpel-Gugerell

CONSILIUL GENERAL Consiliul general este alcătuit din președintele BCE, vicepreședintele BCE și guvernatorii băncilor centrale naţionale (BCN) ale celor 27 de state membre ale UE. Ceilalţi membri ai Comitetului executiv al BCE, președintele Consiliului UE și un membru al Comisiei Europene pot participa la ședinţele Consiliului general, dar nu au drept de vot. În concordanţă cu prevederile Statutului Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene, Consiliul general va fi dizolvat după ce toate statele membre ale UE vor fi adoptat moneda unică. Consiliul general poate fi considerat un organ de tranziţie. Acesta îndeplinește atribuţiile preluate de la Institutul Monetar European, care îi revin BCE în cea de-a treia etapă a Uniunii Economice și Monetare, având în vedere faptul că nu toate statele membre ale UE au adoptat încă euro. Ședinţele Consiliului general pot fi convocate ori de câte ori președintele consideră oportun sau la cererea a cel puţin trei dintre membrii săi. Consiliul general se reunește de obicei la Frankfurt, o dată la trei luni.

7

PREȘEDINTI AI BĂNCII CENTRALE EUROPENE Nr.

Anii în care a fost presedinte

Nume

1

1 iulie 1998 - 31 octombrie 2003

2

1 noiembrie 2003 - 31 octombrie 2011 Jean-Claude Trichet

3

1 noiembrie 2011 - 31 octombrie 2019 Mario Draghi

Poză

Willem Frederik Duisenberg

POLITICĂ MONETARĂ Competenţa în domeniul politicii monetare a zonei euro a fost transferată la nivel comunitar fapt stabilit prin Tratatul de la Maastricht. Tratatul de la Maastricht atribuie BCE responsabilitatea pentru politica monetară unică și îi încredinţează un obiectiv fundamental, respectiv menţinerea stabilităţii preţurilor. Ţările participante la zona euro nu mai dispun de politici monetare și valutare și, prin urmare, trebuie să se bazeze pe alte politici pentru a promova competitivitatea și a se adapta la șocuri. În zona euro, deciziile de politică monetară sunt luate de Consiliul guvernatorilor BCE, care este format din cei șase membri ai Comitetului executiv al BCE și din guvernatorii băncilor centrale naţionale ale ţărilor din zona euro, pe baza principiului „o persoană, un vot”. În ceea ce privește operaţiunile prin care sunt puse în aplicare deciziile de politică monetară, Consiliul 8

guvernatorilor le derulează, ori de câte ori este posibil și adecvat, prin intermediul băncilor centrale nationale, în conformitate cu principiul descentralizării operaţionale. Tratatul interzice în mod explicit finanţarea deficitelor bugetare prin intermediul băncilor centrale. Acesta mai prevede că sectorul public nu trebuie să beneficieze de acces privilegiat la instituţiile financiare. În plus, așa-numita clauză „no bail-out” din Tratat menţionează clar faptul că nici Comunitatea, niciun stat membru nu poate fi considerat responsabil pentru angajamentele asumate de un alt stat membru. Tratatul impune statelor membre UE obligaţia de a evita deficitele excesive. În ceea ce privește statele membre care nu respectă plafoanele pentru deficitul bugetar și pentru datoria publică stabilite în Protocolul privind procedura de deficit excesiv (PDE), anexat Tratatului, aplicarea acestei proceduri poate conduce, în ultimă instanţă, la sancţiuni financiare. Pe baza analizelor economice și monetare periodice, Consiliul guvernatorilor ia decizii referitoare la nivelul principalelor rate ale dobânzilor BCE în vederea realizării obiectivului de stabilitate a preţurilor. Apoi, Comitetul executiv al BCE răspunde de implementarea deciziilor de politică monetară. Acestea sunt aplicate prin orientarea ratelor dobânzilor pe termen scurt de pe piaţa monetară către nivelul ratelor dobânzilor hotărât de Consiliul guvernatorilor. Pentru orientarea ratelor dobânzilor pe termen scurt de pe piaţa monetară către nivelul ratelor dobânzilor stabilit de Consiliul guvernatorilor, BCE și Eurosistemul utilizează trei instrumente: 

(1) rezervele minime obligatorii (RMO)



(2) operaţiunile de piaţă



(3) facilităţile permanente Funcţia principală a rezervelor minime obligatorii este stabilizarea ratelor dobânzilor pe

piaţa monetară. Băncile trebuie să deţină rezervele minime obligatorii în conturile Eurosistemului. Aceste rezerve generează cererea structurală de lichiditate din partea sectorului bancar al zonei euro, nivelul acestora fiind stabilit în funcţie de bilanţul fiecărei instituţii de credit. Aproximativ 6 000 de bănci fac obiectul constituirii rezervelor minime obligatorii. RMO trebuie îndeplinite, în medie, pe parcursul perioadei de constituire, respectiv intervalul pentru care se calculează nivelul rezervelor care trebuie constituite de către bănci.

9

Această perioadă începe de obicei în ziua de marţi următoare ședinţei Consiliului guvernatorilor care are programată evaluarea orientării politicii monetare. Rezervele minime obligatorii sunt remunerate de Eurosistem la o rată a dobânzii medii marginale aferente operaţiunii principale de refinanţare din perioada de constituire. Rezerve minime obligatorii reprezintă nivelul minim al rezervelor pe care instituţiile de credit sunt obligate să le deţină la banca centrală. Operaţiunile de piata deţin rolul cel mai important în gestionarea condiţiilor de lichiditate ale sectorului bancar din zona euro și în orientarea ratelor dobânzilor pe termen scurt de pe piaţa monetară. Acestea se realizează descentralizat, respectiv BCE coordonează operaţiunile, dar tranzacţiile sunt derulate practic la nivelul BCN. Eurosistemul desfășoară trei categorii de operaţiuni, și anume: 1. operaţiunile principale de refinanţare – OPR 2. operaţiunile de refinanţare pe termen mai lung – ORTL 3. operaţiunile de reglaj fin – ORF Prin intermediul operaţiunile principale de refinanţare și operaţiunile de refinanţare pe termen mai lung, Eurosistemul creditează băncile. Creditele sunt întotdeauna acordate pe o perioadă scurtă și prestabilită, în schimbul garanţiilor, pentru protejarea Eurosistemului de riscul financiar. Operaţiunile principale de refinanţare sunt efectuate săptămânal, sub forma unor licitaţii cu o rată a dobânzii minimă acceptată variabilă, pe bază de oferte, având scadenţa la o săptămână. În cadrul acestor licitaţii, băncile pot depune oferte cu mai multe rate ale dobânzii, la un nivel egal sau superior ratei dobânzii minime acceptate anunţate în prealabil. Ofertele cu cele mai ridicate rate ale dobânzii sunt satisfăcute cu prioritate, după care urmează celelalte oferte, în ordine descrescătoare, până la epuizarea volumului de lichiditate care face obiectul alocărilor. Operaţiunile de refinanţare pe termen mai lung se desfășoară sub forma unor licitaţii lunare cu o rată a dobânzii minimă acceptată variabilă, având scadenţa la trei luni. La operaţiunile principale de refinanţare și operaţiunile de refinanţare pe termen mai lung pot participa numeroase bănci, aproximativ 1700. Operaţiunile de reglaj fin nu constituie un

10

instrument cu frecvenţă periodică în ceea ce privește furnizarea sau absorbţia de lichiditate, aceste operaţiuni fiind efectuate în funcţie de necesităţi. Eurosistemul pune la dispoziţia băncilor două facilităţi permanente și anume: 1. facilitatea de creditare marginală 2. facilitatea de depozit Facilitatea de depozit este facilitatea permanentă a Eurosistemului, care constă în posibilitatea contrapartidelor de a constitui la o BCN depozite overnight, remunerate la o rată a dobânzii prestabilită. Facilitatea de creditare marginală este facilitatea permanentă a Eurosistemului, care constă în posibilitatea contrapartidelor de a obţine credite overnight de la o BCN, la o rată a dobânzii prestabilită, garantate cu active eligibile.

INDEPENDENŢĂ Banca Centrală Europeană este o instituţie independentă. Nici Banca Centrală Europeană, nici băncile centrale naţionale din Eurosistem și niciun membru al instanţelor însărcinate cu luarea deciziilor nu pot cere sau accepta instrucţiuni de la un alt organism. Toate instituţiile UE și toate guvernele naţionale trebuie să respecte acest principiu. Noul Tratat de la Lisabona include BCE printre instituţiile Uniunii Europene. Aceasta reflectă faptul că politica monetară este indivizibilă și că băncile centrale trebuie să fie independente pentru a asigura stabilitatea preţurilor. Eurosistemul beneficiază de un grad înalt de independenţă faţă de influenţele politice. În schimb, politicile economice (fiscale sau structurale) rămân, în mare măsură, de resortul statelor membre, înscriindu-se într-un cadru european menit să asigure disciplina. Independenţa instituţională a BCE faţă de orice ingerinţă, inclusiv din partea guvernelor, este garantată prin dispoziţiile articolului 108 din Tratatul de la Maastricht. Controlul deplin asupra bazei monetare este asigurat prin monopolul asupra emiterii de bancnote și prin cerinţa ca emiterea de monede de către statele membre să fie supusă aprobării BCE. Articolul 101 din Tratat protejează Eurosistemul împotriva presiunilor în favoarea finanţării datoriei publice prin interzicerea acordării de credite sectorului public de către Eurosistem. Independenţa 11

personală le garantează membrilor Consiliului guvernatorilor siguranţa mandatului și le permite să evite orice conflicte de interese. În această privinţă, Statutul SEBC/BCE protejează independenţa personală a organelor de decizie ale BCE prin prevederea unor contracte pe durată determinată relativ îndelungate și prin interzicerea revocării din funcţie pe baza rezultatelor unor politici aplicate anterior. În acest sens, se consideră esenţial ca guvernatorii băncilor centrale să deţină mandate semnificativ mai lungi decât cele ale politicienilor; astfel, guvernatorii băncilor centrale pot avea în vedere un orizont mai îndepărtat, concentrându-se asupra aspectelor pe termen mediu, în timp ce politicienii au obiective pe termen mai scurt, în concordanţă cu ciclurile electorale. În cadrul UEM, independenţa este asigurată prin bugetul propriu al BCE, care este independent de cel al UE, și prin subscrierea și vărsarea integrală a capitalului BCE de către băncile centrale naţionale din cadrul Eurosistemului. Legitimitatea democratică a băncilor centrale independente este reglementată diferit în funcţie de fiecare sistem democratic. Legitimitatea democratică a BCE/SEBC, pot fi evidenţiate trei elemente. În primul rând, ratificarea Tratatului și a amendamentelor aduse statutelor băncilor centrale naţionale de legislaţia naţională, în al doilea rând, numirea membrilor Consiliului guvernatorilor, alcătuit din membrii Comitetului executiv al BCE și din guvernatorii băncilor centrale naţionale, de către instituţii democratice. Președintele BCE și ceilalţi membri ai Comitetului executiv pot fi audiaţi de comisiile competente ale Parlamentului European, fi e la solicitarea Parlamentului, fi e la solicitarea acestora. Principalele instrumente și canale de comunicare utilizate de Banca Centrală Europeană 

Preşedintele şi vicepreşedintele BCE susţine o conferinţă de presă lunară, imediat după prima şedinţă a Consiliului guvernatorilor din luna respectivă. Cu această ocazie, preşedintele prezintă declaraţia introductivă în numele Consiliului guvernatorilor.



Buletinul lunar este un canal de comunicare important utilizat de către BCE. Această publicaţie furnizează publicului larg şi pieţelor financiare o analiză detaliată şi aprofundată a mediului economic şi a evoluţiilor monetare. În general, Buletinul lunar este publicat la o săptămână după desfăşurarea şedinţei Consiliului guvernatorilor

12



Preşedintele BCE se prezintă de patru ori pe an în faţa Comisiei economice şi monetare a Parlamentului European. Preşedintele oferă explicaţii privind deciziile de politică monetară ale BCE şi apoi răspunde întrebărilor formulate de membrii Comisiei Europene.

BIBLIOGRAFIE : 1. http://www.ecb.int/ecb/html/index.ro.html 2. http://ro.wikipedia.org/wiki/Banca_Central%C4%83_European%C4%83 3. http://europa.eu/about-eu/institutions-bodies/ecb/index_ro.htm 4. http://europa.eu/about-eu/institutions-bodies/ecb/index_ro.htm 5. www.ecb.int/pub/pdf/other/a10aaniversareabce200806ro.pdf 6. BCE implineste zece ani de la infiintare 7. http://www.ecb.int/ecb/orga/decisions/govc/html/index.ro.html 8. http://www.ecb.int/ecb/orga/decisions/govc/html/index.ro.html 9. http://www.bnr.ro/Buletinul-lunar-al-BCE-3222.aspx#peloc 10. http://www.ecb.int/ecb/orga/independence/html/index.ro.html

13