37 0 99KB
PRINCIPIUL COOPERARII LOIALE CUPRINS 1. Consideratii Generale 2. Reglementarea din PESC. Caz special 3. Comparatie intre aplicarea principiului la nivel international si la nivel national 4. Concluzii Consideratii Generale Principiul cooperarii loiale a fost un element constant in toate tratele. Un exemplu elocvent in ceea ce priveste evolutia principiului am considerat a fi art. 5 din Tratatul de instituire a Comunitatii Europene, care avea urmatorul continut: Statele membre iau toate masurile generale sau speciale neecesare pentru a asigura indeplinirea obligatiilor care decurg din prezentul tratat sau care rezulta din actele institutiilor Comunitatii. Statele membre faciliteaza Comunitatii indeplinirea misiunii sale. Statele membre se abtin sa ia masuri care ar putea pune in pericol realizarea scopurilor prezentului tratat. In prezent, principiul cooperarii loiale este reglementat in art. 4 alin.3 din TUE cu urmatorul continut: În temeiul principiului cooperării loiale, Uniunea și statele membre se respectă și se ajută reciproc în îndeplinirea misiunilor care decurg din tratate. Statele membre adoptă orice măsură generală sau specială pentru asigurarea îndeplinirii obligațiilor care decurg din tratate sau care rezultă din actele instituțiilor Uniunii. Statele membre facilitează îndeplinirea de către Uniune a misiunii sale și se abțin de la orice măsură care ar putea pune în pericol realizarea obiectivelor Uniunii. Analiza: La prima vedere s-ar parea ca reglementarea din TCE si TUE este similara, insa la o analiza mai atenta asupra textul se pot constata urmatoarele: - in primul rand sa ne raportam la destinatarii acestui principiu - TCE - doar statele membre - TUE - Uniunea si statele membre Mai exact, inainte de tratatul de la Lisabona, principiul prevedea o cooperare loiala pe orizontala, adica intre statele membre. Dupa Lisabona, aceasta cooperare se face pe veriticala, in sensul in care intervine in textul constitutiv al principiului sintagma “uniunea si statele membre”. - aplicarea principiului se realizeaza pe verticala ascendent si descendent, obiectului art. vizand relatiile dintre Uniune si statele membre - scopul cooperarii loiale este indeplinirea misiunilor care decurg din tratate. Termenul de misiune este un concept interesant, intrucat nu exista practic o defintie completa si indestalatoare care sa faciliteze intelegerea acestui termen pt care uniunea si statele membre coopereaza. Totusi analizand textul din engleza si franceza se constata ca prin misiune se inteleg de fapt - manifestarea concreta a sarcinilor pe care si le asuma structura institutionala a Uniunii pentru a indeplini obiectivele organizatiei. - paragrafele urmatoare ale alin.3 nu necesita o abordare diferita, din punctul meu de vedere, intre exprimarea din TCE si TUE, retinand insa urmatoarele aspecte valabile pt ambele situatii: - axa de aplicare a principiului este de aceasta data orizontala - fiind vorba despre statele membre - aici cooperarea loiala imbraca 2 forme. In ordinea enuntarii avem de a face cu: - o cooperare in fizionomie pozitiva - Statele membre facilitează îndeplinirea de către Uniune a misiunii sale - o cooperare in fizionomie negativa - abtinere de la orice masura care ar putea pune in pericol realizarea obiectivelor misiunii
Statele membre au o obligaţie de cooperare loială cu instituţiile UE. Astfel, acestea sunt invitate să sprijine acţiunile UE şi să nu împiedice buna lor funcţionare, de exemplu: - prin sancţionarea încălcării dreptului UE la fel de riguros ca în cazul încălcării dreptului naţional; - prin colaborarea cu Comisia în cadrul procedurilor care au ca obiect verificarea respectării dreptului UE, de pildă prin transmiterea documentelor solicitate în mod regulat; - prin repararea daunelor provocate de încălcarea dreptului UE; Principiul cooperarii loiale implica atat masuri legislative, cat si masuri economice sau de alta natura pentru a garanta promovarea si realizarea pe teritoriul statelor membre a masurilor convenite in comun pe plan economic, social, cultural. Potrivit acestui principiu, institutiile comunitare trebuie sa conlucreze cu buna-credinta intre ele, nu numai in sensul respectarii reciproce a competentelor stipulate in Tratatele constitutive, ci si prin adoptarea masurilor organizatorice si procedurale, care sa garanteze indeplinirea obligatiilor fiecarei institutii comunitare in parte si a tuturor institutiilor in ansamblu.
Art. 13 alin.2 TUE - Fiecare instituție acționează în limitele atribuțiilor care îi sunt conferite prin tratate, în conformitate cu procedurile, condițiile și scopurile prevăzute de acestea. Instituțiile cooperează unele cu altele în mod loial. În conformitate cu articolul 13 din TUE, instituţiile UE sunt obligate să respecte principiul „cooperării loiale” între ele; aceste instituţii sunt: - Parlamentul European; - Consiliul European; - Consiliul; - Comisia Europeană; - Curtea de Justiţie a Uniunii Europene; - Banca Centrală Europeană; - Curtea de Conturi. Principiul colaborării interinstituţionale se regăseşte deopotrivă în articolul 249 al Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), care stipulează că, Consiliul şi Comisia trebuie să înceapă consultări reciproce şi să stabilească de comun acord modalităţile de colaborare. Cooperarea interinstituţională se organizează în diferite moduri, printre care: - schimburi de scrisori între Consiliu şi Comisie; - acorduri interinstituţionale; - declaraţii comune celor trei instituţii.
Reglementarea PESC. Caz special Acest principiu se aplica intregului drept al UE, mai putin lui PESC - Politica Externa si de Securitate Comuna. Exista Un Concept Special Creat special pt PESC, se asemeana cu cooperarea loiala dar nu e ste identic - art. 222 TFUE - clauza de solidaritate CLAUZA DE SOLIDARITATE - Articolul 222 (1) Uniunea și statele sale membre acționează în comun, în spiritul solidarității, în cazul în care un stat membru face obiectul unui atac terorist, ori al unei catastrofe naturale sau provocate de om. Uniunea mobilizează toate instrumentele de care dispune, inclusiv mijloacele militare puse la dispoziție de statele membre, pentru: (a) - prevenirea amenințării teroriste pe teritoriul statelor membre; - protejarea instituțiilor democratice și a populației civile de un eventual atac terorist; - acordarea de asistență unui stat membru pe teritoriul acestuia, la solicitarea autorităților sale politice, în cazul unui atac terorist; (b) acordarea de asistență unui stat membru pe teritoriul acestuia, la solicitarea autorităților sale politice, în cazul unei catastrofe naturale sau provocate de om.
(2) În cazul în care un stat membru face obiectul unui atac terorist sau este victima unui catastrofe naturale ori provocate de om, celelalte state membre îi oferă asistență la solicitarea autorităților politice ale acestuia. În acest scop, statele membre se coordonează în cadrul Consiliului. (3) Modalitățile de punere în aplicare de către Uniune a prezentei clauze de solidaritate sunt definite printr-o decizie adoptată de Consiliu, la propunerea comună a Comisiei și a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate. În cazul în care această decizie are implicații în domeniul apărării, Consiliul hotărăște în conformitate cu articolul 31 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană. Parlamentul European este informat. În cadrul prezentului alineat și fără a aduce atingere articolului 240, Consiliul este asistat de Comitetul Politic și de Securitate, cu sprijinul structurilor dezvoltate în cadrul politicii de securitate și de apărare comune, și de comitetul prevăzut la articolul 71, care îi prezintă, după caz, avize comune. (4) Pentru a permite Uniunii și statelor membre să acționeze în mod eficient, Consiliul European procedează periodic la evaluarea amenințărilor cu care se confruntă Uniunea. Comparatie intre aplicarea principiului la nivel international si la nivel national Reglementarea loialitatii in dreptul intern - constitutie - art. 148 alin.4 si Legea 157/2005 de ratificare a tratatului de aderarea a RO la UE art. 4. - astea sunt articolele pe care trebuie sa le cauti. Te referi doar la art din const si ala din lege. Le scrii asa cum sunt in const si in lege si apoi vezi poate gasesti ceva pe net despre ele daca nu le comentezi si tu.. Gen probabil vb despre cooperarea dintre institutiile din RO si in lege probabil de colaborare intern-extern. Daca vb in lege de colaboare extern intern zici si tu ca legea reprezinta o parghie care leaga buna fct a sistemelor etc etc.. Vezi tu. - eu am lasat si o parte de final despre concluzii daca vrei sa mai retranscrii niste idei principale din proiect. Nu sa scrii altele noi..daca nu nu. Ma gandeam ca o sa vb eu despre primele 2 cap pe care le am facut si tu desrpre comapratie si daca vrei ti am zis si concluzii daca nu le lasi asa. - am luat doar un ex de caz special ca efectiv nu mai am timp:))