Planul Marshall [PDF]

Zitiervorschau

PLANUL MARSHALL La 12 martie 1947, presedintele Statelor Unte, Harry Truman, a tinut un discurs in fata Congresului Statelor Unite, prin care a oficializat “Doctrina Truman”. Potrivit acesteia, SUA urmareau sa ajute tarile europene libere, sa se refaca dupa cel de Al doilea Razboi Mondial pe plan economic dar si sa scape de presiunea URSS de a trece de la regimul democratic, la cel comunist. La data de 5 iunie, secretarul de Stat al SUA, George Marshall, a tinut un discurs, in Aula Universitatii Harvard, prin care a prezentat un vast program economic de relansare si ajutorare a economiilor europene, distruse dupa razboi. “Planul Marshall” era o continuare a “Doctrinei Truman”, care -cel din urma- se referea la acordarea de spijin pentru Grecia, Turcia si Italia, tari in care existau puternice miscari comuniste. Initial, propunerea SUA viza consolidarea situatiei sociale si politice din tarile Occidentale ale Europei, inclusive Germani, dar si diminuarea influientei sovietice asupra tarilor din Europa de Est. La 28 mai a fost luata decizia de a include si tarile Europei de est in aces plan, dar conditia era ca acestea sa renunte la orientarea exclusive catre economia URSS sis a se integreze treptat in economia europeana. La Paris s-a constituit o celula de lucru sub coordonarea ministrului de Externe francez Georges Bidault. La 14 iunie, Franta lanseaza o invitatie Uniunii Sovietice de a participa, la Paris, la o Conferinta, alaturi de Marea Britanie, pentru a discuta despre propunerea secretarului de Stat al Statelor Unite, George Marshall. La inceput Moscova a fost interesata de aces proiect. Comisarul poporului pentru Afacerile straine, Veaceslav Molotov, a cerut ca “Planul Marshall” sa fie analizat de catre Biroul Politic al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Liderii sovietici au acceptat ca in timpul cel mai scurt ministrii de externe ai celor 3 state sa se intalneasca pentru a se consulta. La 22 iunie, URSS a anuntat Franta ca accepta sa participe la tratativele de la Paris ce urmau sa aiba loc peste 5 zile. La 19 iunie, ministrul de Externe britanic, Ernest Bevin, si ministrul de Externe francez, Georges Bidault, au invitat 22 de tari europene sa participle, cu ajutorul unor reprezentanti, la elaborarea unui plan de reconstructie a Europei. Interesul autoritatilor sovietice fata de propunerea SUA se observa si in telegrama trimisa ambasadorilor sovietici din Varsovia, Praga si Belgrad (la 22.VI.1947). Acestia au primit mandate sa discute cu autoritatile acelor tari sis a le transmita pozitia Moscovei fata de invitatia lansata de Franta si Marea Britanie privind reconstructia Europei. Molotov a considerat ca acesta era mai indicat ca tarile apropiate URSS sa elaboreze propuneri commune pentru a fi inaintate, invocand faptul la Olanda si Belgia au intrat in discutie cu asemenea propuneri. In acelasi timp, la Moscova se aud tot mai multe voci care puneau sub semnul intrebarii initiative SUA, considerand ca America doreste de fap sa isi relanseze propria economie prin acordarea de credite si favorizarea exporturilor proprii in Europa. Astfel, ambasadorul URSS la Washington, Nikolai Novikov, ii transmite o telegrama lui Molotov, prin care il informeaza ca initiativa lui George Marshall face parte din “Doctrina Truman” si ca urmareste consolidarea democratiilor europene. Acesta a demonstat printr-o analiza mai profunda ca acel program isi propunea sa stimuleze si rezistenta tarilor europene fata de URSS sis a consolideze capitalul american in spatiul European: “Statele Unite ale Americii doresc prin aceste program sa transforme tarile europene intr-o arma politica”. In urma acestei analize, URSS a deplasat la Paris o delegatie extreme de numeroasa (90 de membrii) ce era condusa de comisarul poporului pentru Afacerile Straine, Veaceslav Molotov. La Paris, discutiile au inceput pe 27 iunie si s-au incheiat dupa 5 zile. Moscova a inceput sa insiste asupra aspectelor negative ale “Planului Marshall” dupa acea discutie. Delegatia sovietica a insistat de la prima intalnire ca planul san u fie un program economic imprus de catre SUA tarilor europene, ci acestea din urma sa solicite sprijin financiar in fuctie de necesitatile immediate. Acesta a fost un punct de vedere cu care nu au fost de accord Statele Unite. Molotov a primit, la Paris din partea prim-loctiitorului sau, Andrei Vîsinski, -la 30 iulie- o telegrama prin care era anuntat ca pozitia partenerilor occidentali era nefavorabila intereselor sovietice. Infosrmatiile acelea au fost obtinute cu ajutorului spionajului. Astfel, Molotov era informat despre intalnirea adjunctului secretarului de Stat American W. Clayton cu membri ai guvernului britanic, in cadrul careia s-a convenit asupra urmatoarelor aspecte:

a) Marea britanie si SUA sunt de accord ca “Planul Marshall” sa fie un proiect de reconstructie a Europei si nu un plan de ajutorare; b) Marea Britanie si SUA considera ca pentru reconstructia Europei este necesara infiintarea unor comitete pentru otel, carbine, transport si industrie alimentara coordinate de un comitet central; c) Institutia create pentru a pune in practica obiectivele “Planului Marshall” nu trebuie sa fie sub autoritatea ONU deoarece Germania nu era membra a organizatiei; d) Marea britanie si SUA considera ca Germania are un rol important in economia Europei motiv pentru care ea nu poate fi exclusa din planul de reconstructie; e) Marea Britanie si SUA se vor impotrivi pentru ca datorile catre URSS sa fie achitate din aceste surse S-a hotarat la Londra ca “Planul Marshall” sa fie aplicat doar de tarile din Europa Occidentala, insa se spera ca si tarile Europei de est sa adere la planul de reconstructie a Europei, chiar daca Uniunea Societica refuza invitatia. Auzind acestea, Molotov a cerut sa fie discutat modul in care vor fi gestionate resursele alocate Germanie si s-a impotrivit deschis ca SUA sa acorde vre-un sprijin Germaniei si a insistat ca problemele privind viitorul Germaniei sa implice cele 4 state invingatoare: SUA, Franta, Marea Britanie, URSS. Dupa reuniunea din 30 iunie discutiile au intrat in impas iar Molotov i-a trimis o telegrama lui Stalin prin care-l informa ca pozitila URSS este complet diferita fata de cea anglo-franceza si ca in aceste conditii, dialogul nu mai putea continua in sensul dorit. La 2 iulie convorbirile tripartide de la Paris s-a incheiat prin refurul categoric al URSS de a accepta “Planul Marshall”. Etichetand Planul Marshall drept „imperialism economic american”, Moscova a interzis tarilor Europei de est sa participe la Conferinta de la Paris. Sovieticii considerau ca acceptarea planului ar fi condus la desprinderea de URSS a tarilor din sfera sa de influenta si la pierderea avantajelor politice si strategice dobandite de Kremlin în Europa Centrala si de Est la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial. La Praga mesajul nu a fost primit cu mult entuziasm, astfel secretarul general al partidului comust din Cehoslovacia a transmis ca anularea participarii la Paris a delegatiei cehoslovace era imposibila. Atunci, Stalin profound nemultumit de acest raspuns, a insistat ca o delegatie in frunte cu acesta, sa mearga la Moscova. Discutia dintre cei doi a durat cinci ore, iar secretarul general al Partidului Comunist, l-a asigurat pe Stalin ca nu v-a participa la conferinta de la Paris. La intoarcerea in Cehoslovacia, Ministrul de externe, Jan Masaryk a spus: “Am plecat la Moscova ca un Ministru de Externe liber si m-am intors ca o sluga stalinista.” La 12 iulie, la Paris se deschide conferinta ministrilor de externe la care participau doar 16 tari europene: Marea Britanie, Franta, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg, Elvetia, Norvegia, Danemarca, Irlanda, Islanda, portugalia, Austria, Suedia, Grecia si Turcia. Ele au adoptat la 2 aprilie 1948 conventia pentru cooperarea economica care facea posibila realizarea planului de reconstructie a Europei. Statele Unite au oferit un ajutor de pana la 20 bilioane USD cu conditia ca natiunile europene sa se organizeze pentru a redacta un plan rational privind utilizarea acestei sume. Pentru prima data, acestea trebuiau sa actioneze ca o singura unitate economica, sa colaboreze Planul viza: promovarea productiei industriale si agricole, obtirea si mentinerea stabilitatii monetare si bugetare, cresterea schimburilor internationale intre tarile participante in particular, pe seama reducerii barierilor comerciale. . Trebuie mentionat ca planul Marshall a fost si în beneficiul economiei americane. Banii urmau sa fie folositi pentru a cumpara bunuri din Statele Unite, care erau transportate peste Atlantic cu vase comerciale americane. Dar planul a functionat. Pana în 1953 SUA a transferat cca 13 bilioane, iar Europa statea din nou pe picioare. Mai mult, planul a inclus si Germania de Vest, care a fost astfel reintegrata în comunitatea tarilor europene Pentru realizarea obiectivelor a fost create Administratia pentru Cooperare Economica, acesta fiind primu pas spre unificarea Europei. Tarile care n-au participat sunt: Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, Ungaria, Romania si URSS.