Perspectiva filosofica si ratiune stiintifica [PDF]

Zitiervorschau

Mircea

Flonta

PERSPECTIVĂ FILOSOFICĂ ŞI

RAŢIUNE ŞTIINŢIFICĂ Presupoziţii

filosofice în

ştiinta exactă

:EDITURA ŞTIINŢIFICĂ ŞI ENCICLOPEDICĂ BUCUREŞTI,

1985

Coperta

de

PETRE

HAGIU

Redactor : MIRCEA RADIAN Tehnoredactor : ANGELA ILOV AN Coli de tipar : 24,50 Bun de tipar 22.04.1985

C. 887- l. P. "INFORMAŢIA" Str. Brezoianu Nr. 23- 25 Bucureşti

CUPRINS

9

Cuvînt înainte

15

INTRODUCERE Capitolul 1

Concepţia curentă asupra cunoaşterii ştiinţifice

obiectivităţii

Capitolul II

Descoperirea infrastructurii filosofice a teoriilor ştiinţifice, ca dimensiune fundamentală a unei perspective istorice asupra dezvoltării gindirii ştiinţifice

36

DIRECŢIA ESENŢIALISTA ŞI DIRECŢIA FENOMENALISTA IN FIZICA; "FIZICA MECANICISTĂ", "FIZICA ENERGETISTA" ŞI "FIZICA NOUA"

63

19

PARTEA 1NT1I

Capitolul 1

-

Capitolul II

-

Capitolul III

-

Fizică mecanicistă versus tică ; supoziţii filosofice

ştiinţă

romanale programu-

lui mecanicist

Capitolul IV Capitolul V Capitolul VI

PARTEA A Capitolul I

69

Reacţia fenomenalistă ; teoria economicbiologică a cunoaşterii şi teoria cunoaş-

terii fizice a lui E. Mach Energetismul şi "ştiinţa naturii ipoteze"

77 liberă

de 89

Premise şi implicaţii filosofice ale controversei ştiinţifice în jurul atomisticii "Realismul ştiinţific" al lui M. Planck, ca legitimare filosofică a fizicii noi Raţiuni filosofice ale rezistenţei faţă de fizica nouă. .,Fizica germană" a lui P. Duhem şi "fizica germană" a lui Ph. Lenard

l2S

PRESUPOZIŢII FILOSOFICE IN INTERPRETARILE MECANICII CUANTICE

145

Inceputurile teoriei cuantelor ; principiul cuantic şi idealizările fizicii clasice

149

-

100 114

DOUA -

5

Capitolul li

Emergenţa interpretării standard a mecanicii cuantice. Semnificaţia filosofică a principiului complementarităţii

160

Interludiu filosofic

HlS

Capitolul III

conservatoare la interpt·etarea standard : poziţia lui Einstein şi Schriidinger

:w:;

Capitolul IV

conservatoare la interpretarea standard : teoriile cu parametri ascunşi

:!:iO

Capitolul V

Interpretf1ri .. obiective" sau realiste, ca expresii ale unei "insatisfacţii filosofice" faţă de intet·pretarea standard a mecanicii cuantice

2Î\l

Capitolul VI

Inegalităţile lui Bel! tuală în interpretarea

Reacţii

Reacţii

şi

alternativa acfundarnentelor teo-

riei cuantelor Capitolul Vll

-

Epiiog. O cuar.cilor

critică

:11 o filosofică

a

ipote7.~~i

:;:;2

CiTEVA CONCLUZII

:;HJ

BIBLIOGRAFIE

:J!Hl

Philosophical Outlook and Scientific Reason. Philosophical Pre.mppositions in Exact Science (Summary)

:lllă

Contents

39l

"Orice ar spune şi ar face, cercetiitorii naturii sînt dominaţi de filosofie. Se pune numai întrebarea dacă vor să fie dominaţi de vreo filosofie de proastă calitate la modă sau de o formă a gîndirii teoretice bazată pe cunoaş­ terea istoriei gîndirii şi a cuceririlor ei." FR.

ENGELS, 1373

"!n cazul carierei noastre, practicind ştiinţa sub forme variate, am constatat, constatare pe care o făcuseră şi alţii mai înainte, că activitatea ştiinţifică e inseparabilă de filosofie. Orice om face filosofie, unul de mai bună, altul de mai proastă calitate." GR. C. MOJSIL, 1942

"De filosofie nu ne putem însă lipsi atunci cînd noi, care sîntem specialişti într-un domeniu oarecare, vrem să ne clarificăm asupra propriilor noastre prejudecăţi. In istorie orice descriere, orice demers de cercetare metodică se sprijină pe o selecţie a faptelor considerate semnificative. De ce considerăm noi însă tocmai aceste fapte drept semnificative ? De ce acordăm încrederea noastră tocmai acestor relatări şi interpretări, şi nu altora "? între cei ce aparţin unei şcoli ştiinţifice există de cele mai multe ori un acord în asemenea probleme, iar o filosofie comună unui grup nu mai este resimţită de obicei ca filosofie. Propriile prejudecăţi nu le recunoaştem ca prejudecăţi, ia1· prejudecăţile adversarilor noştri le calificăm de c~ mai multe ori nu ca rezultate ale altor opţiuni filosofice, ci drept greşeli." C. FR. vcm WEIZSACKER, 1964

CUVÎNT ÎNAINTE

Despre relaţiile dintre filosofie şi ştiinţa exactă s-au scris multe cărţi şi autorul nu doreşte să le sporească numărul cu încă una care ar urma, ca atîtea lucrări uti'le, să prezinte sintetic şi să examineze critic cele mai reprezentative puncte de vedere. Intenţia lui este să considere această problematică de mare complexitate sub un singur aspect, dintr-un punct de vedere particular. Pentru conturarea lui cît de sumară ar putea fi utile unele consideraţii preliminare, cu cara~ter mai general. Era suveranităţii autoritare a filosofiei în imperiul_ cunoaşterii teoretice a apus pentru totdeauna. Nici o minte. lucidă nu crede că filosofia este sau va putea redeveni vreodată regina ştiinţelor. Dar în vreme ce înrîurirea marilor prefaceri din fundamentele ştiinţei teo.,. retice asupra gîndirii filosofice moderne este astăzi general recunoscută, observăm că mulţi oameni de ştiinţă t'xactă, şi chiar filosofi .cu formaţie ştiinţifică, sînt înclinaţi să întîmpine cu reticenţă afirmaţii globale privitoare la rolul ideilor filosofice în cunoaşterea ştiinţifică. În general, specializarea ştiinţifică şi natura instrucţiei ştiin­ ţ.ifice contemporane favorizează ascensiunea unei reprezentări simpliste, liniare asupra relaţiei dintre ideile ştiinţifice şi filosofice în orizontul cunoaşterii teoretice. O reprezentare ce subzistă mai mult ca mentalitate difuză, cu o mare diversitate de forme de expresie şi manifestare. Dincolo de aceste variaţii, nu este însă prea greu să-i discernem supoziţiile directoare. Ştiinţa teoretică, ni se sugerează, înaintează conducîndu-se după interese şi criterii proprii, iar filosofia este ţinută să o urmeze respectuos şi la distanţă. Corelaţia ştiinţificului şi filosoficului apare astfel ca una pronunţat asimetrică; imprumuturile pe care le face filosofia şi cîştigurile ei

în acest proces de comunicare intelectuală sînt evidente, prezenţa şi acţiunea eficientă a elementelor filosofice în munca ştiinţifică propriu-zisă, dimpotrivă, cel puţin îndoielnice. Supoziţia de .cele mai multe ori tacită, dar a,dînc înrădăcinată, care susţine o asemenea reprezentare este cea a neutralităţii judecăţii profesionale a ceecetătorului şi a evaluării ştiinţifice în general în raport cu opţiuni şi înclinaţii filosofice. Ea pare indiscutabilă şi tinde să devină un loc comun în măsura în care nu este disociată de înţelegerea curentă a obiectivităţii

cunoaşterii

ştiinţifice.

Pentru a cîştiga distanţarea ce favorizează o examinare critică a acestei reprezentări este util să distingem între diferite planuri sau niveluri de convergenţă ale filosoficului şi ştiinţificului, între diferite forme de infiltrare şi acţiune a ir creatoare şi, mai ales, la modul în care se pronunţă ei asupra semnificaţiei noilor realizări ştiin­ ţifice, asupra naturii cunoaşterii ştiinţifice şi a metodei ştiinţifice in general. Este totuşi greu de crezut că filosofia celor mai creatori oameni de ştiinţă s-ar limita la ceea ce ei au putut învăţa de la filosofi în mod direct sau indirect, în cunoştinţă de cauză sau fără chiar să bage de seamă. Dacă atenţia noastră se concentrează nu asupra discursului filosofic de respiraţie mai largă al cercetătorului din ştiinţele exacte ale naturii, ci asupra convingerilor sale profunde, a comportării sale ca practician al cercetării, va trebui să considerăm o distincţie, este adevărat una relativă, fără contururi clare, între filosofia lui elaborată şi filosofia lui !atentă. Oportunitatea şi interesu'l unei asemenea distincţii pot fi argumentate destul de simplu. Nu va trebui să insistăm asupra faptului că nucleul tare al filosofiei omului de ştiinţă exactă î:l constituie acele reprezentări şi criterii după care se conduce în alegeri şi evaluări de însemnătate vitală din punct de vedere profesional, şi anume, în cele ce nu pot fi asigurate şi controlate prin aplicarea unor metode şi procedee standard cu caracter tehnic. Ocaziile pentru asemenea alegeri şi eva-·.

10

luări sînt cu atît mai numeroase cu cît munca cercetătorului este mai independentă, mai creatoare, mai înd€părtată de activitatea de rutină. Ele se prezintă într-o mare varietate· de situaţii. Doresc doar să sugerez natura întrebărilor ce survin în asemenea situaţii prin citeva formulări generale, desprinse de contextul ce le conferă o semnificaţie determinată : care sînt cele mai importante probleme cărora cercetătorul trebuie să le acorde

prioritate ? ; care dintre acestea sînt cele mai urgente cele mai promiţătoare ? ; care sînt căile sau direcţiile in care trebuie căutată soluţia lor ? ; ce condiţii minime trebuie să îndeplinească aceste soluţii sau răs­ punsuri pentru a fi considerate satisfăcătoare din punct de vedere ştiinţific ? Se poate spune că poziţia pe care o adoptă un cercetător independent şi cu orizont larg în asemenea probleme depinde de intuiţia şi experienţa sa, dar aceasta este tot una cu a spune că ceea ce se exprimă în această poziţie este filosofia lui latentă. Cuvîntul experienţă acoperă în acest caz în primul rînd învăţăminte, rareori clar şi complet formulate, degajate prin reflecţie asupra unor situaţii pro~lematice ale cunoaşterii, unele aparţinînd trecutului mai îndepărtat, altele trăite chiar de cercetător. Iar intuiţia desemnează un sentiment, o convingere puternică, chiar dacă difuză, puţin explicitată, cu privire la ceea ce este în primul rînd important pentru a asigura progresul cunoaşterii, cu privire la ceea ce trebuie să căutăm, la condiţii'le pe care ar trebui să le satisfacă conceptele şi ipotezele propuse de teoretician atunci cînd situaţia în care se găseşte cercetarea şi problemele pe care le ridică ea prezintă puţine analogii cu situaţiile din trecut. Este posibil, fără îndoială, şi este chiar de dorit ca acele intuiţii şi înclinaţii filosofice spontane care orientează, ca un puternic curent subteran, atitudinea şi comportarea omului de ştiinţă exactă în situaţii critice, excepţionale, să primească o elaborare sistematică, pînă la dimensiunile unui program filosofic. Despre unele schiţe aile unor asemenea programe va fi, de fapt, vorba în cele ce urmează. Nu trebuie însă să pierdem din vedere că reflecţiile filosofice mai sistematice ale marilor personalităţi ştiinţifice oferă rareori o explicitare şi întemeiere cît de cît satisfăcătoare ale idea~urilor lor de cunoaştere, ale criteriilor lor de excelenţă ştiinţifică şi prin urmare ale opţiunilor lor ştiinţifke fundamentale, ale orientărilor strategke care-i despart de alţi cercetăşi

11

tori ai timpului sau de cei din vremurile trecute, într-un cuvînt a ceea ce constituie esenţialul în filosofia lor ca practicieni ai cercetării şi ca arbitri ai opiniei ştiinţifice. Din diferite motive, o parte importantă din filosofia oamenilor de ştiinţă exactă a rămas pînă astăzi o fnosofie nescrisă. Cercetarea de faţă îşi propune să atragă atenţia asupra unor determinante filosofice mai puţin vizibile ale teoretizării ştiinţifice, concentrînd analiza asupra straturilor adînci ale gîndirii fizicianului teoretician, asupra înclinaţiilor şi convingerilor sale filosofice latente, precum şi asupra unor încercări de a le explicita, printr-o reflecţie independentă asupra istoriei, în cadrul unei reprezentări generale despre căile de dezvoltare ale cunoaşterii fizice. Este convingerea autorului că acest u'nghi de vedere poate să ofere o imagine mai cuprinzătoare şi mai adecvată asupra prezenţei şi "lucrării" ideii filosofice în substanţa intimă a gîndirii ştiinţifice. Pdncipii fundamentale ale descrierii fenomenelor, criterii de inteligibilitate şi de relevanţă explicativă rareori pe deplin explicitate ce conduc şi controlează, adesea spontan, judecata şi opţiunile teoreticianului nu sînt pui· şi simplu reflexe filosofice, produse secundare ale gindirii ştiinţifice, şi trebuie, prin urmare, să fie bine distinse de interpretările filosofice post actu ale unor noi descoperiri din ştiinţa teoretică. Ele au o natură în acelaşi timp filosofică şi ştiinţifică şi se împletesc de cele mai multe ori extrem de strîns cu elementele de ordin tehnic în construcţia edificiului teoretic al ştiinţei exacte. Dezvăluirea acestei împletiri strînse a componentei filosofice cu cea tehnică în gîndirea şi judecata omului de ştiinţă, degajarea unora din implicaţiille şi consecinţele ei cele mai generale pot fi caracterizate drept obiectivele principale ale lucrării. Accentul cade pe dimensiunea filosofică internă a gîndirii ştiinţifice şi autorul va fi mulţumit dacă cititorul avertizat va cădea de acord di, împotriva unei impresii superficiale, această dimensiune nu se miqorează, ci se amplifică în procesul evoluţiei' istorice a ştiinţei exacte a naturii. Ca profil, cartea este un studiu istorico-filosofic. Te..:. mele şi concluziile ei sînt întemeiate pe ceea ce istoricii şl. filosofii ştiinţei numesc astăzi analize de caz. Toate informaţiile istorice, pînă în amănunte, au fost adunate şi ordonate din perspectiva unor interese şi preocupări filosofice. Autorul ·nu este un profesionist al istoriei

12

ştiinţei, ci doar un amator biţia, nici pretenţia de a

de istorie şi nu are nici amfi produs contribuţii istorice prop~ iu-zise. In orice caz, obiectivele sale nu au fost de ordin istoric. Buna întemeiere a concluziilor filosofice .atîrnă însă, bineînţeles, de fid€Utatea şi acurateţea r€latărilor istorice. Iată de ce, el este pe deplin conştient că aceste concluzii pot să fie supuse unei critici istorice. Nu este de asemenea de prisos precizarea că nu s-a urmărit realizarea unei istorii a controverselor filosofice pe care le-a generat dezvoltarea teoriei fizice în ultimul secoL aşa cum ar putea să sugereze, la prima vede.r:e, titlurile capitolelor şi succesiunea istorică a episoadelor prezentate în cele două părţi ale lucrării. In prima parte se examinează şi se discută înfruntarea între două programe filosofice, concepţia esenţialistă şi concepţia jenornenalistă a cunoaşterii fizice, înfruntare care a căpătat o acuitat€ deosebită la sfirşitul s€colului trecut şi începutul secolului nostru, iar în c€a de a doua, sursele şi supoziţiile filosofice în genere latente ale controverselor in interpretarea fizicii cuantelor. Tocmai această limitare a cadrului şi interesului analizei filosofice a faptelor vieţii ştiinţifice motivează repartizarea studiilor istorice în două părţi de proporţii inegale. Cititorul nu va găsi, de exemplu, o expunere sistematică a tuturor