Paleoliticul. Viața Spirituală În Paleolitic. Mezoliticul [PDF]

Zitiervorschau

Paleoliticul. Viața spirituală în paleolitic. Mezoliticul

Arheologul danez, Christian Jürgensen Thomsen, propune împărțirea preistoriei în trei mari epoci: epoca pietrei, epoca bronzului și epoca fierului. Pe cât de îndelungată este această perioadă, pe atât de dificil este de reconstituit. Viața comunităților preistorice este dură, prin lupta pentru supraviețuire, dusă cu mijloace modeste într-un mediu adesea ostil. Evoluția omului nu poate fi disociată de mediul său. Variațiile climatice precum și transformările peisajului vegetal și schimbările de faună, au avut o influență foarte puternică asupra activității umane, în toate domeniile sale. Epoca pietrei este divizată la rândul ei în paleolitic, mezolitic și neolitic. Sfârșitul preistoriei pe teritoriul României în prima vârstă a epocii fierului coincide cu apariția daco-geților, entitate etno-culturală de acum bine definită prin suficiente delimitări de lumea sud tracică sau de alte populații. PALEOLITICUL Cea mai lungă și mai obscură perioadă a preistoriei este reprezentată pe teritoriul României, ca pretutindeni în lume, de paleolitic. Paleoliticul (gr. palaios = vechi și lithos = piatră), numit și epoca veche a pietrei sau epoca pietrei cioplite, începe cu apariția primelor artefacte. De aceea putem spune că paleoliticul apare în momente diferite pe glob, cele mai vechi artefacte au fost descoperite în Africa Orientală (teritoriile statelor actuale Tanzania, Kenya și Etiopia) în jurul perioadei 2.400.000 a. Chr. Pe teritoriul țării noastre s-a acceptat datarea începutului acestei epoci în jurul la 1.000.000 de ani a. Chr. Sfârșitul paleoliticului coincide cu finalul ultimei glaciațiuni (glaciațiunea Würm). În ceea ce privește diviziunile acestei lungi și puțin cunoscute epoci, cercetătorii vorbesc de un paleolitic inferior sau timpuriu, de un paleolitic mijlociu, de un paleolitic superior care se încheie cu perioada epipaleolitică, urmată de cea mezolitică. Comună tuturor epocilor paleolitice, economia se bazează pe exploatarea naturală a resurselor. Culesul, pescuitul și în special vânătoarea, au jucat un rol esențial în supraviețuirea omului, de-a lungul întregii epoci a pietrei cioplite. Omul exploata animalele din trei motive. În primul rând pentru hrană (carne, măduvă, creier, grăsime), în al doilea rând pentru obținerea unor produse (piele, blană, tendoane) și în al treilea rând pentru realizarea uneltelor de os și corn. Așa cum remarca E. Bonifay, folosirea focului a marcat un moment extrem de important în evoluția tehnică și psihică a hominidelor. El a permis ocuparea integrală a peșterilor, având un rol esențial în organizarea structurilor de locuit, cu vetre simple sau amenajate special, în dezvoltarea tehnicilor de cioplire, a limbajului și a spiritualității. În Europa, cele mai vechi dovezi de folosire a focului nu depășesc, 600.000-700.000 de ani. 1

PALEOLITICUL INFERIOR

Paleoliticul inferior (1.000.000-120.000 a. Chr.) începe odată cu apariția primelor unelte cioplite de om. Pe teritoriul României avem mai multe descoperiri importante. Prima dintre acestea este descoperirea de la Bugiulești din Oltenia. Este considerată de unii cercetători cea mai veche dovadă a activității unor hominide din acest perimetru, datată la aproximativ 2.000.000 de ani a Chr. La Bugiulești s-a descoperit un depozit fosilifer provenit de la peste 30 de specii de carnivore, erbivore sau rozătoare. Există o serie de argumente în favoarea ipotezei existenței unei activități a unor hominide. Oasele nu se aflau în conexiune anatomică, iar piesele de os au un început de prelucrare. Oasele lungi, cu canalul larg, sunt sparte fie la unul, fie la ambele capete pentru scoaterea măduvei sau pentru obținerea unor vârfuri ascuțite folosite la străpuns. Cu toate acestea, nu există suficiente dovezi pentru a plasa începutul paleoliticului conform datării descoperirii de la Bugiulești.. Tot paleoliticului inferior îi sunt atribuite descoperirile a circa 1.000 de piese litice (1.000.000-600.000 a. Chr.), în marea lor majoritate de silex, descoperite la Platforma Cotmenei, între râurile Olt și Argeș. Piesele sunt cioplite în maniere diferite și aparțin mai multor culturi arheologice ale paleoliticului inferior (cultura de prund, cultura abbevilliană, cultura acheuleană). Pe teritoriul țării noastre nu avem multe descoperiri in situ, ci în poziție secundară, cum sunt cele dintre Olt și Argeș, care au fost culese din pietrișurile fluviatile ale văilor din zona amintită. Aceste piese dovedesc faptul că individul știa exact ce realizează. Uneltele evoluează, devin din ce în ce mai complexe, cu planuri de simetrie, realizate din materiale specifice. Principalele culturi arheologice ale paleoliticului inferior sunt: cultura de prund, cultura abbevilliană, cultura acheuleană și clactonianul. Cultura de prund (pebble-tools) este caracteristică uneltelor din piatră de râu, cioplite prin tehnica percuției directe, cele mai cunoscute unelte sunt chopper-ul și chopping tool-ul, cioplitoarea fiind utilizată pentru orice activitate. În cultura abbevilliană (Abbeville, Franța) uneltele devin specifice anumitor operațuni, suprafața pietrei este cioplită integral, însă talonul rămâne necioplit. În cadrul culturii acheuleană (St Acheul, Franța), piesa este cioplită integral, la fel și talonul, există o varietate de unelte, mult mai specializate, apare tehnica Levallois prin care se obțin așchii de formă bine determinată. În cadrul cultural clactonian apare o nouă tehnică de cioplire, tehnica pe nicovală, utilizată pentru așchii mari. Nu s-au găsit resturi scheletice ale hominizilor care au făurit diferite unelte de os şi de piatră atribuite paleoliticului inferior, pe teritoriul nostru.

2

PALEOLITICUL MIJLOCIU

Paleoliticul mijlociu (120.000-35.000 a. Chr.) a început spre sfârșitul interglaciarului Riss-Würm, dacă nu odată cu începutul glaciațiunii Würm. În această perioadă au loc primele descoperiri ale Omului de Neanderthal, adaptat glaciațiunii. Este tipic Europei, capabil de a vorbi și a comunica, creatorul primelor forme artistice (primele înmormântări, primele forme de artă), talia medie era de cca 1,65 m la bărbați și 1,55 m la femei. Începând din musterian se poate vorbi cu certitudine de morminte. Apare inventarul funerar, comunitatea renunță la anumite bunuri în favoarea defunctului care ar putea avea nevoie de ele în viața de după moarte. Omului de Neanderthal îi corespunde cultura musteriană (Le Moustier, Franța). În cadrul acestei culturi, pe teritoriul nostru avem două tipuri de așezări: așezări în peșteri (Peștera Muierii, Peștera Cioarei, Peștera Bordu Mare, Peștera Neandru) și așezări în aer liber, sălașuri de vânătoare (Remetea-Someș, BoineștiBixad, Iosășel-Ocna Sibiului, în Transilvania, Ripiceni-Izvor, Mitoc, în Moldova, Mamaia-sat, Castelu, în Dobrogea). Omul de Neanderthal nu era sedentar, modul de viață îl mâna după vânat. Se observă revenirea în aceleași locuri, prin multele niveluri musteriene, ceea ce demonstrează că individul urmărea anotimpurile și sezoanele de vânătoare. Datorită climei reci, de tundră și taiga, Omul de Neanderthal practica vânatul animalelor de talie mare (mamut, cal, cerb gigant, rinocer lânos), carnea fiind conservată în fum. Una dintre cele mai cunoscute așezări musteriene de pe teritoriul nostru este cea de la Ripiceni-Izvor. Așezarea are o depunere de 12 m grosime care corespunde celor șase niveluri musteriene. Demne de menționat sunt adăposturile-paravan, de formă ușor turtită, care îl protejau pe om de vânturile aspre. Structura „pereților” unui asemenea adăpost, a cărui înălțime putea atinge 2 m, consta în oase mari de mamut, fixate la bază cu calcar și pământ, peste care se așterneau piei de animale. În interiorul unui asemenea adăpost s-au găsit resturile unei vetre de foc, resturi menajere (oase sparte) și numeroase piese de silex. Musterianul superior de aici, una din cele mai importante și mai bogate stațiuni din această parte a Europei, datează, conform analizelor din circa 45.000-40.000 a. Chr.

3

PALEOLITICUL SUPERIOR

Paleoliticul superior (35.000-10.000 a. Chr.) s-a desfășurat în timpul ultimei glaciațiuni Würm (Würm-ul mijlociu și superior). Culturile arheologice specifice paleoliticului superior, prezente pe teritoriul nostru sunt aurignacianul (Aurignac, Franța) și gravetianul oriental (La Gravette, Franța). Caracteristic acestei perioade este Omul de Cro-Magnon. Acesta nu este descendentul Omului de Neanderthal deoarece au conviețuit cca 10.000 de ani. Populația crește din punct de vedere demografic, se schimbă strategiile de subzistență și structura socială. Grupurile mari de vânători se scindează în grupuri mai mici, care sunt mult mai eficiente, cu strategii noi. Se inventează multe unelte noi: acul de cusut, propulsorul, bumerangul. Apare specializarea în prelucrarea osului și cornului, pe lângă piatră. În această perioadă se manifestă primele forme de artă: arta parietală. Pe teritoriul nostru avem două descoperiri de picturi rupestre: la Cuciulat (Sălaj) și la Coliboaia (Bihor). Mulți s-au întrebat care este semnificația acestor picturi. Unii au considerat că au ca scop transmiterea unor informații, alții că este vorba de un anumit simț estetic, de „artă de dragul artei”. Dar niciuna din aceste teorii nu pare validă deoarece picturile rupestre au fost descoperite în locurile cele mai ascunse și inaccesibile ale unei peșteri. Cea mai posibilă explicație a rolului acestor picturi ar fi una de factură spirituală. Pe parcursul paleoliticului superior se accentuează „regionalizarea” culturilor. Aurignacianul fiind bine reprezentat la Cremenea, în mai multe stațiuni din Oaș și Maramureș, Moldova, Muntenia. La sfârșitul paleoliticului, cultura gravettiană apare în Moldova și Basarabia.

4

VIATA SPIRITUALA IN PALEOLITIC

Arheologul danez, Christian Jürgensen Thomsen, propune împărțirea preistoriei în trei mari epoci: epoca pietrei, epoca bronzului și epoca fierului. Pe cât de îndelungată este această perioadă, pe atât de dificil este de reconstituit. Viața comunităților preistorice este dură, prin lupta pentru supraviețuire, dusă cu mijloace modeste într-un mediu adesea ostil. Evoluția omului nu poate fi disociată de mediul său. Variațiile climatice precum și transformările peisajului vegetal și schimbările de faună, au avut o influență foarte puternică asupra activității umane, în toate domeniile sale. Epoca pietrei este divizată la rândul ei în paleolitic, mezolitic și neolitic. O diferență decisă în raport cu modul de existență al primatelor este folosirea uneltelor. Oamenii preistorici nu numai că se foloseau de unelte, dar erau în stare să le făurească. Ei produceau „unelte de fabricat unelte”. „Domesticirea focului” marchează separarea definitivă a oamenilor preistorici de înaintașii lor. Timp de milioane de ani, oamenii au trăit din vânătoare, deoarece fructele, rădăcinile, moluștele erau insuficiente pentru a asigura supraviețuirea speciei. Neîncetata urmărire și doborâre a vânatului a generat un sistem de raporturi între vânător și animalele masacrate. Se creează o „legătură mistică” între vânător și victimele sale. A doborî animalul vânat echivalează cu un sacrificiu în care vânătorul și victima sunt interschimbabile. Experiența sacrului constituie un element în structura conștiinței. Se pune problema „religiozității” sau a „non-religiozității” oamenilor preistorici. Dacă presupunem că acești indivizi aveau o „religie”, este greu, dacă nu chiar imposibil, să se precizeze conținutul acesteia. Începând doar cu paleoliticul superior dispunem de gravuri și picturi rupestre, pietre pictate și statuete în os și în piatră. În unele cazuri, cercetătorii sunt aproape siguri de o intenționalitate „religioasă”. Dar majoritatea „documentelor” de dinaintea aurignacianului (30.000 a. Chr.), adică uneltele, nu dezvăluie nimic în afară de valoarea lor utilitară. Este greu de conceput ca uneltele să nu fi fost încărcate de o anumită sacralitate, mai ales „dominarea distanței”, cucerită grație armei-proiectil, a produs nenumărate mituri și legende. Se pot preciza mitologiile în jurul sulițelor care se înfig în bolta cerească și permit înălțarea la cer, sau săgețile care zboară prin nori. Un anumit număr de comportamente religioase sunt caracteristice civilizațiilor de vânători. Omorârea animalului constituie un ritual, implicând credința că Stăpânul Animalelor veghează pentru ca vânătorul să nu ucidă decât atât cât are nevoie spre a se hrăni. Nu are dreptul să risipească hrana. Oasele, în special craniul, au o valoare rituală considerabilă. Dar aceste credințe și ceremonii nu pot fi 5

identificare în documentele arheologice. Credințele și ideile nu sunt fosilizabile. Dar nu putem studia avansul tehnologic separat de cel spiritual, Homo faber a fost totodată homo ludens, sapiens și religiosus. Documentele cele mai vechi și mai numeroase sunt osemintele. Începând din musterian (70.000-50.000 a. Chr.) se poate vorbi cu certitudine de morminte. Apare inventarul funerar, comunitatea renunță la anumite bunuri în favoarea defunctului care ar putea avea nevoie de ele în viața de după moarte. Credința într-o supraviețuire post-mortem pare demonstrată prin utilizarea ocrului roșu, substituit ritual al sângelui, simbol al vieții. Unele cadavre se găsesc în poziție ghemuită, care poate dezvălui teama unor popoare de eventuala întoarcere a defunctului, sau poate semnifica speranța unei „renașteri”, căci se cunosc cazuri de înhumare intenționată în poziție foetală, cu orientare spre răsărit. Depozitele de oase de urs de peșteră descoperite în județul Bihor sunt unele din cele mai controversate. Putem presupune existența un anumit cult al ursului. Unii cercetători le consideră o ofrandă de jertfă a primei vânători, alții cred că conservarea acestor oase se făcea pentru ca Stăpânul Animalelor să poată reînvia vânatul. Documentele figurative cele mai importante și cele mai numeroase au fost furnizate de explorarea grotelor pictate. Pe teritoriul țării noastre, avem foarte puține descoperiri. Deși nu avem date suficiente, se pare că în peștera Cuciulat (jud. Sălaj), aflată pe valea Someșului, s-ar fi descoperit primele manifestări de artă parietală, cunoscute până acum pe teritoriul României. Aici, pe pereții unei săli de mici dimensiuni s-au observat câteva figuri cu un contur mai mult sau mai puțin clar. Una dintre ele, relativ mai bine păstrată, reprezenta silueta unui cal în mișcare, redat cu culoare roșie-cărămizie. O altă siluetă, mai slab conservată, pare a reprezenta imaginea unei feline. În această peșteră, care a fost afectată puternic de exploatarea calcarului, nu s-au descoperit resturi de locuire umană. Cronologic, aceste imagini ar putea data dintr-o etapă, probabil evoluată a gravetianului. În Peștera Coliboaia (Bihor) au fost descoperite la începutul anului 2010 mai multe picturi ce pot fi încadrate ca aparținând unei perioade vechi a artei parietale, gravetian sau aurignacian, (35.000-30.000 a. Chr). Este pentru prima dată când în Europa Centrală se atestă arta parietală așa de veche. Numite și picturi negre, ele reprezintă animale, printre care un bizon, un cal, o felină, unul sau două capete de urs și doi rinoceri păroși. O echipă franceză formată din speologi, paleontologi și specialiști în artă parietală, printre care și Jean Clottes, a atestat autenticitatea picturilor. Hematitul, ca și ocrul roșu sau cel galben-portocaliu, aflat sub formă pulverulentă, s-a găsit cu totul rar. Aceste materii colorante s-au descoperit sub formă de bulgărași, de obicei foarte mărunți, în locuințele gravetiene. În ceea ce privește 6

folosirea ocrului roșu în paleoliticul superior, este cunoscut faptul că această materie era, fie răspândită pe solul locuințelor, fie utilizată la pictarea peșterilor sau întrebuințată la înhumarea morților, în acest caz ea simbolizând sângele, cu alte cuvinte, viața. Cele câteva descoperiri de oase umane atribuite lui Homo sapiens sapiens sunt, din păcate, mai toate găsite într-o poziție stratigrafică incertă. Dintre acestea menționăm descoperirea, în Peștera Muierii de la Baia de Fier, a unui craniu, mandibule și a altor oase alea scheletului atribuite unei femei de circa 40-45 de ani, a unui craniu aparținând unei femei de 30-40 de ani în peștera de la Cioclovina, precum și a unui mugure dentar în Peștera La Adam de la Târgușor.

7

MEZOLITICUL

Mezoliticul se situează cronologic între 10.000-6.500 a. Chr. Clima se încălzește, glaciațiunile încetează. Pentru această perioadă, pe teritoriul României sunt documentate două tipuri de comunități: comunitățile epipaleolitice și comunitățile mezolitice. Comunitățile epipaleolitice sunt comunitățile întârziate din punct de vedere cultural, comunitățile care rămân în urmă din perioada anterioară. Comunitățile mezolitice sunt reprezentate de vânătorii mezolitici, se întâlnesc în zona Porților de Fier și zona Ceahlăului. În această perioadă de încălzire a climei se schimbă strategiile de subzistență, se utilizează un spectru mai larg de resurse, se răspândesc gramineele, se consumă moluștele, scoicile și fructele de mare. Un proces important ce a precedat agricultura propriu-zisă este culesul selectiv. Omul a observat că unele plante se reproduc spontan, astfel nu a cules toate spicele pentru a se putea realiza însămânțarea naturală. Înainte de a planta, omul a cules. Astfel, prima unealtă agricolă a fost secera. Apare procesul de microlitizare, un proces caracteristic mezoliticului. Microlitele sunt niște unelte de dimensiuni reduse, așchii mici de silex. Acest proces este o dovadă clară de adaptare la noile condiții de mediu. Strategiile de vânătoare se schimbă radical deoarece fauna s-a modificat, se trece la vânatul animalelor de talie mică, mai rapide. Apar noi arme, precum arcul și săgeata. Pentru această perioadă, pe teritoriul României sunt documentate două culturi, cea tardenoasiană și cea cunoscută sub denumirea de cultura Schela Cladovei. Pe teritoriul României au conviețuit un timp, grupuri de vânătoriculegători tardenoasieni precum și grupuri de vânători-culegători-pescari care nu au cunoscut utilajul microlitic de tip tardenoasian, dar care foloseau unelte din cuarțit sau din roci cuarțoase, precum și unelte de os și corn. Aceștia din urmă sunt purtătorii culturii Schela Cladovei. În cadrul culturii Schela Cladovei cunoaștem până acum nouă așezări. În aceste așezări s-au descoperit complexe de locuire, de întinderi variabile, unde au fost descoperite microlite și unelte din os și corn ce aveau urme de linii fin incizate dispuse oblic sau în rețea. Prezența unor asemenea unelte pare a oferi indicii în favoarea răscolirii solurilor nisipoase din preajmă. Nu putem afirma dacă avem de a face cu un început de cultivare a unor plante din această zonă, cu toate că microlitele descoperite pot fi considerate dinții unei seceri, iar piesele din corn puteau fi parte din alcătuirea unui aratru. Această cultură neolitică ridică controverse, unii o consideră ca fiind primul neolitic aceramic de pe teritoriul țării noastre, dar nu dispunem de dovezile necesare pentru a putea susține această ipoteză. 8

9