Itinerariu Spiritual [PDF]

Zitiervorschau

Itinerariu spiritual – Scrieri de tinerete MIRCEA ELIADE 1927 MEDELENII si ,,MEDELENISMUL” Succesele de librarie pe care le implinesc cartile lui Ionel Teodoreanu sint simptomatice. S-ar spune ca publicul cititor a inceput sa recunosca si sa aprecieze lucrarile bune. Pentru cea dintai oara o carte, Drumuri – destul de inaccesibila prin pretul ei – intalneste atat de numerosi si de precipitati cumparatori. Iar cum cartile lui Teodoreanu sint adevarate opere de arta – izbanda lor ne-ar face sa credem ca publicul si-a intocmit o constiinta artistica. Ca adevaratele valori literare incep sa patrunda in mase. Ceea ce ar fi mai mult decat imbucurator. Cercetate mai de aproape insa, faptele se vadesc altele. Succesul lui Ionel Teodoreanu se datoreste elementelor anestetice, straine de valorile literare, caduce – care se intalnesc in opera sa. Vom vedea indata care sunt aceste elemente. Citeva consideratii asupra Drumurilor sint suficiente pentru a ni le descoperi. Cel de-al doilea volum al Medelenilor nu e volumul adolescentei. Foarte putini – mai ales dintre cei ai generatiei de dupa razboi – isi recunosc intr-insul adolescenta; dupa cum am mai scris si in foiletonul trecut, ,,Medelenii” sint o insula. Poate si de aceea ne sint atat de dragi. Dar viata care se desfasoara intr-insa - nu e viata noastra . Adolescenta e mult mai complicata decit cum o zugraveste Teodoreanu. E departe de a fi numai sensibila si sentimentala. Sint stari sufletesti specifice adolescentei – pe care eroii de la Medeleni le ignora: cele dintai nelinisti cerebrale, nimicirea valorilor morale pastrate din copilarie, curiozitatea ajunsa repede entuziasm pentru problemele sociale etc. Cerebralismul personagiilor e superficial, se margineste la discutia citorva probleme literare. E departe de a tortura – asa cum tortureaza pe orice adolescent autentic contemporan. Pentru ca – sa ne intelegem – nu se numeste adolescent acela care practica sporturile, chiulul si autoeroismul, ci acela in vinele caruia pulseaza ritmul vietii contemporane; e framintat de ideile si senzatiile intregii elite a adolescentei contemporane. Personagiile lui Teodoreanu, apoi, sint pagubite de acele vagi tristeti – reprezentative - pe care le aduc in suflet dorinta tarimurilor departate, a lumilor intrezarite cu inchipuirea; regretul pentru trecut; elanul, frint, catre tot ceea ce poetii au banalizat numindu-le ,,zarile albastre”, dragostea ascunsa pentru eroii de romane ( citi dintre noi nu au plins si nu au fost sfisiati de melancolie – dupa ce au sfirsit Les Desenchantees?...); chiar si preocuparile de analiza, de introspectiune. In adolescenta se vadeste acea obsedanta nevoie de a-ti deschide sufletul prietenilor, de a-l pipai cu ajutorul lor, de a-l cunoaste, deci. De aici abundenta de ,,confesiuni”. Ceva mai mult. Insasi senzualitatea care emana din fiecare pagina a Drumurilor – nu e specifica adolescentei. E prea virginala, prea feminina, prea curata, intr-un cuvint. E o senzualitate care se afirma sincer, firesc, luminoasa ca rodul unei livezi. Aceasta e o caracteristica a lui Ionel Teodoreanu. In proza lui, senzualitatea isi pierde trasatura lubrica, obscena, de lucru nepermis. E franca. As putea cita multe pagini, admirabile. Dar aceasta nu e senzualitatea adolescentei contemporane. Prin restrictii – ea si-a pierdut caracterele primare. E o senzualitate care tortureaza intocmai prin nesatisfacerea ei, interzisa de moravuri sau imprejurari. Nu orice adolescent e fermecator ca Danut. Nu oricine intilneste o Sevastita care sa nu dezguste – ca Mircea si Puiu. Nu oricine se bucura de neobrazarea imbecila a lui Tonel care ii ingaduie ,,cuceriri”. Majoritatea adolescentilor, mai ales a celor sfielnici, sensibili, sentimentali – nu cunosc femeile decit tirziu si in imprejurari

umilitoare. Din pricina aceasta senzualitatea e refulata, fara success, provocind iruptiuni neasteptate. Cu timpul deviaza, se complica, se metamorfozeaza in aspecte curioase, ajungind tot mai obsedanta, mai chinuitoare. Gresesc deci acei care considera senzualitatea adolescentei nevinovata, naiva, naturala. Nu e nevoie sa fim numaidecit freudieni ca sa admitem sexualismul complex, multiform si pervers al adolescentei. Simpla observatie a unei clase din cursul superior ne hotaraste la aceasta. * Cei dintai si cei mai strasnici admiratori – Teodoreanu i-a cistigat prin stil, prin vestmintul aromitor al nuvelelor sale. Era o admiratie care pleca de la emotii estetice. Era o izbanda a artistului. Ceea ce atrage in Medeleni insa – inteleg fireste marele public – nu e stilul. Dimpotriva. Paginile pure, lipsite de anecdota, sint sarite de catre cei mai multi dintre cetitori. Cetitorii vor sa afle ce s-a petrecut cu Rodica in odaia lui Danut, sau cu Sevastita in pivnita – sau sa se amuze de replicile Olgutei, pe care fiecare o iubeste in taina. De altfel, pentru cetitorul de rind, paginile lirice isi pierd orice pretuire in mijlocul unor capitole captivante prin erotism, dialoguri sau prezenta Olgutei (pentru baieti), a lui Danut (pentru fete) . Deci, succesul de librarie al Medelenilor nu se datoreste frumusetilor literare, valorii artistice – dupa cum nu se datoreste nici oglindirii adevaratei adolescente. El trebuie cautat in nevoia publicului de romantism, in sentimentalismul lui, mai mult sau mai putin rafinat, in elementele anestetice care abunda si care, poate, inlocuiesc pe alocuri valorile estetice. Topirceanu scria odata ca cetitoarele si cetitorii romanelor senzationale, cavaleresti sau romantioase frecventeaza acum cinematografele. Succesul cinematografului se datoreste acestei slabiciuni caracteristice: de a visa si admira alte timpuri si alte locuri. Din nevoia de a uita pentru citeva ceasuri realitatea, de a se contopi cu eroii fotogenici si a iubi cutare ,,stea” de peste ocean. Cam acelasi lucru se petrece si cu romanele lui Ionel Teodoreanu. Ele satisfac sentimentalismul duduilor ( ah! Danut in pajama… Danut gol… Danut trist… Cite dudui nu au inchis cartea si n-au mingaiat pe Danut, identificindu-se clandestine cu Monica?), al elevilor de liceu (citi nu au adormit cu icoana Monicai in minte?... si citi nu au repetat, cuvint cu cuvint, anumite pasagii din aceasta carte fara pereche?...), al studentilor saraci (care s-au visat la Medeleni), al tinerilor snobi (care s-au indragostit de Olguta), al cuconitelor (care au mingiat cu gindul trupul proaspat si palpitant al lui Danut, invidiind fericirea Adinei… sau au iubit pe Alexandru Palla, un barbat ,,bine”, crezindu-se pentru aceasta perverse si zimbitoare in oglinda, oftind…), al ,,domnilor” (care au apreciat pe Ioana Palla si au numit pe toti ceilalti ,,copiii”…). Toate visurile neimplinite ale adolescentei - petrecerea vacantelor de vara la mosia unui prieten care sa aiba surori, cu care sa te plimbi seara prin parc privind luna sau ascultind ,,Valsul rozelor” la mandolina; o femeie fatala care sa te prinda in farmecele ei si o fecioara blonda care sa suspine – sfirsind prin a te mintui, pentru ca tu sa o saruti pe obraz iar ea sa-ti mangaie parul, soptind: cit sint de fericita… isi gasesc realizarea in lectura Medelenilor. Foarte multe dintre cetitoarele Contelui de Monte Cristo, Intre tron si iubire, Frumoasa contesa sau Secretul fatal si admiratoarele lui Rudolf Valentino, Monjouskine, Ramon Navarro – s-au entuziasmat pentru Medeleni. L-au citit cu patima,noaptea, l-au imprumutat prietenelor si au reprodus atitudinile Olgutei sau Monicai, dupa temperament. Explicatia fenomenului e aceeasi. Iata caror pricini se datoreste succesul de librarie al volumelor lui Ionel Teodoreanu. Ar fi o iluzie sa credem intr-o brusca prefacere a gustului literar in mase. Ar insemna sa afirmam ca editiile Afroditei se datorau prozei admirabile a lui Louys, iar nu celor citorva episoade in care ochi neexperimentati nu disting decit obscenul. Ne bucuram insa ca Medelenii au inlocuit alte izvoare de emotii. E un mijloc de a educa masele. Ramine de vazut daca prezenta elementelor anestetice – carora li se datoreste izbinda romanului – nu pagubeste valorii pur literare. Deocamdata, credeam ca nu. Pentru ca insasi structura artei lui

Teodoreanu ingaduie cit de multe asemenea elemente. Am mai scris si alta data: Teodoreanu nu e nici cerebral, nici mistic. Creatiile lui prezentindu-se sub un unghi pur sentimental, citeodata ironic – pot deveni cu usurinta izvoare de satisfactie ale marelui public. Insasi analiza psihologica, asa cum o minuieste, poate atrage femeile. Se cunoaste slabiciunea femeilor – mai ales a femeilor, pentru ca in adolescenta o au aproape toti – pentru analize ,,sufletesti”. Si se stie de asemenea ca publicul feminine e acel care conteaza… Intr-un anumit sens, ,,medelenismul” e acela care a facut izbanda Medelenilor. O izbanda care nu compromite pe autor. Pentru ca – desi mult mai iubit si mai cautat – Ionel Teodoreanu nu e nici Radu Cosmin1, nici Victor Eftimiu. (Cuvintul, an III, nr. 652, 5 ianuarie 1927, pp 1-2)

1

Radu Cosmin – profesor la Ploiesti, publicist, autor.