Otita Medie Acutăotita Medie Acută [PDF]

Zitiervorschau

Otita medie acută  

Print Email

Share

Otita medie acută este o boală produsă de bacterii sau viruşi, care apare în general ca urmare a unei infecţii a tractului respirator superior.

Boala poate să apară la orice vîrstă, dar frecvenţa mai mare o are totuşi la copiii tineri. Cei mai periclitaţi sunt copiii mai mari de 3 luni, şi mai tineri de 3 ani.

Mecanism de producere, cauze Inflamaţia este de obicei precedată de o infecţie de origine virală a tractului respirator superior. Datorită infecţiei virale mucoasa se edemaţiază şi închide orificiul trompei lui Eustachio, care are rol în procesul de aerisire a urechii. În mod normal, trompa este aerisită de 3-4 ori pe minut, când se deschide în timpul deglutiţiei. Pentru că din cauza infecţiei cavitetea timpanică nu se poate aerisi, aerul pe care îl conţine, se absoarbe, iar locul lui este ocupat de un exsudat, care se acumulează în spatele timpanului. Această condiţie poartă numele de otită medie exsudativă.

În caz de suprainfecţie acest exsudat serveşte ca un excelent mediu de cultură pentru multiplicarea bacteriilor. În sistemul cavitar al urechii medii pătrund microorganisme, şi produc infecţia purulentă (supurativă) a acestuia.

Infecţia poate să se producă prin trompă (cel mai frecvent), prin circulaţie, sau poate să pătrundă din exterior (ruperea timpanului sau în cazul timpanului perforat prealabil, prin: pătrunderea apei de baie în timpul spălării urechilor, îndepărtarea fără precauţie a unui corp străin din meatul auditiv extern).

Viruşii pot pregăti terenul pentru suprainfecţia bacteriană. Cel mai frecvent nu se îmbolnăveşte doar mucoasa cavităţii timpanice, ci şi mucoasa osului mastoid, care se găseşte în spatele urechii, producând aşa-numita mastoidită. Mastoidita astfel însoţeşte majoritatea otitelor medii. În afara infecţiilor respiratorii superioare există şi alte situaţii care predispun la apariţia otitelor medii recurente, cum ar fi de exemplu hipertrofia amigdalelor faringiene (vegetaţiile adenoide) , unele afecţiuni alergice, sau boala de reflux.

Perturbarea procesului de aerisire al urechii medii şi al sinusurilor paranazale pate fi produsă şi de procesul de acidifiere a organismului. În cursul procesului de detoxifiere a organismului, la nivelul sinusurilor faciale şi al mucoaselor trompei şi urechii medii, se produce o tumefiere şi secreţie patologică de mucus, pentru că organismul şi prin secreţia de mucus încearcă să scape de surplusul de acizi, respectiv de substanţele toxice produse în organism şi formate în procesul de legare a acizilor.

Simptomatologie, semne de boală În stadiul de debut boala încă nu produce nicio acuză, dar la examenul otoscopic se poate detecta retracţia timpanului şi accentuarea vascularizaţiei.

În cursul bolii se disting foarte bine semnele clasice ale inflamaţiei: edem, hiperemie, durere, perturbare funcţională. Semnul caracteristic al otitei medii supurate este durerea intensă, de durată a urechilor. La sugari se poate observa frecvent că îşi freacă urechile şi plâng de durere. Bolnavii mai în vârstă acuză de obicei scăderea acuităţii auditive. Între semnele generale de boală se enumerează febra înaltă, curbatura şi starea generală alterată. Acuzele şi simptomele se schimbă în funcţie de stadiul de boală:

Stadiul întâi: inflamaţia exsudativă (1-2 zile): febră de 39-40 grade, în cazurile grave frison, în cazul copiilor uneori apare durerea occipitală, rigiditatea cervicală.

Durerea este puternică, pulsatilă, mai accentuată noaptea, decât ziua. Osul de după urechi, mastoidul, este dureros la presiune. În sincronitate cu pulsul se percep zgomote auriculare surde, acuitatea auzului scade.

Faza a doua: Faza de delimitare (3-8 zile): Secreţia purulentă deobicei pătrunde prin timpan spre meatul auditiv. Ca urmare durerea cedează şi bolnavul devine afebril. Dacă la începutul bolii am întrodus un tratament cu antibiotice, această fază se poate prescurta semnificativ, iar ruptura spontană a timpanului poate fi chiar evitată.

Faza a treia: Vindecarea (2-4 săptămâni): Scurgerea din urechi se opreşte treptat, iar auzul se normalizează. La copii tineri pot să apară de multe ori vomă, diaree, datorită scurgerii secreţiilor purulente, care poate irita astfel sistemul digestiv. Deshidratarea care urmează tulburărilor digestive agravează şi mai mult simptomele. Dacă tratamentul otologic corespunzător nu este urmat din timp, timpanul perforează spontan. În momentul acesta durerile pacientului scad, datorită dispariţiei tensiunii timpanului.

Diagnostic: Prima fază: Aspectul microscopic: Timpanul este hipervascularizat, vasele sanguine radiare sunt dilatate (“hipervascularizaţia timpanului”). Timpanul devine mat şi se îngroaşă. Conturul tijei ciocanului şi a braţului scurt este şters. În apogeul fazei exsudative timpanuldevine convex, mai ales în sfertul postero-superior, se pot observa şi pulsaţii. Inflamaţia se extinde şi la nivelul meatului exterior, iar în această situaţie se şterg limitele dintre timpan şi conductul auditiv. Din cauza inflamaţiei osului mastoid (mastoiditei), mastoidul este sensibil la presiune. Se poate constata perturbarea simţului auditiv, de tip conductiv. Faza a doua: Se formează o fistulă mică, cât o înţepătură de ac, cel mai frecvent în sfertul postero-superior al timpanului, iar prin aceasta se elimină cu pulsaţii o secreţie purulentă, fără niciun miros neplăcut. Imagine radiologică: stuctura celulară a mastoidului este voalată, dar nu se percep distrugeri osoase, cu alte cuvinte: conturul lamaleleor osoase este în toate părţile bine delimitat.

Faza a treia: Pulsaţiile dispar, cantitatea secreţiilor scade, devenind transparente-mucoase, iar în final secreţia dispare şi ea. Hiperemiaşi îngroşarea timpanului scade, structurile anatomice devin recogniscibile. Leziunea timpanului se închide spontan, lăsând loc uneicicatrici fine. Auzul se normalizează. Imaginea radiologică a stucturii celulare se clarifică treptat.

Diagnostic diferenţial Inflamaţia conductului auditiv extern: Cartilagiul meatului exterior şi cartilagiul conductului auditiv extern sunt sensibili la presiune. Secriţiile nu se elimină cu pulsaţii, cel mai frecvent au un miros fetid, niciodată ele nu sunt mucoase. Nu apar, sau în cazul în care totuşi există perturbări ale acuităţii auditive, ele sunt minime. Imagine radiologică negativă.

Tratament

În cazul otitei medii pasul cel mai important este asigurarea aerisirii camerei timpanului şi îndepărtarea secreţiilor. De aceea este importantă practicarea perforării artificiale a timpanului (paracentezei). Cu ocazia acestei proceduri se taie un mic orificiu pe timpan, cu ajutorul unui instrument asemănător unei lănci minuscule, prin care se extrag secreţiile. Intervenţia în general se practică sub anestezie locală.

Uneori se poate întâmpla ca orificiul să se închidă înainte de vindecarea completă. În asemenea cazuri s-ar putea să fie nevoie de repetarea paracentezei.

Nu este de dorit să se aştepte până la ruperea, la perforarea spontană a timpanului, pentru că în acest caz - datorită orificiului de perforaţie – la nivelul timpanului se produce o rană cu marginile neregulate, care se vindecă greu, lăsând o cicatrice relativ groasă, crescând astfel pericolul apariţiei hipoacuziei. Părinţii trebuiesc avizaţi în această privinţă, pentru că o crăpare a timpanului poate avea consecinţe mai grave, decât o rană minusculă produsă de paracenteză.

Pe lângă tratamentul otologic, s-ar putea să fie nevoie şi de administrarea antibioticelor. Tratamentul se continuă încă 2-3 zile după dispariţia simptomelor, pentru un minim de 5 zile. Este bine să se înceapă cu un derivat de penicilină cu spectru larg, care se va schimba în caz de nevoie, în funcţie de antibiogramă. Vindecarea poate fi accelerată de picături nazale, antipiretice antiinflamatoare, sau picături auriculare. În cazuri recidivante, dacă inflamaţia este susţinută de hipertrofia amigdalelor adenoide, îndepărtarea chirurgicală a acestora poate duce la soluţionarea problemei.

În cazul otitelor medii trenante, greu vindecabile, recidivante, apărute la copii, se întroduce în timpan o supapă, un tub, aşa-zisul gromet. Acest tub are doar câţiva milimetri, şi prin el se poate asigura aerisirea continuă a casei timpanului. Tubul implantat, după trecrea perioadei critice, se poate îndepărta. Antibioticele pot schimba foarte mult evoluţia otitei medii supurate.

Datorită lor, pot fi mai frecvente cazurile spălăcite, şterse, mascate , deasemenea pericolul complicaţiilor poate fi mai mare. Pe de altă parte, antibioticele administrate corect, pot scurta durata tratamentului.

Pentru că în procesul apariţiei otitei medii rolul cel mai important îl joacă acidifierea organismului, punctul cheie al tratamentului este detoxifierea, alcalinizarea, şi alegerea minuţioasă a componetelor alimentaţiei. Acesta se poate realiza cel mai simplu prin administrarea suplimenţilor naturali, bazici.

Primul preparat recomandat de noi conţine amestecul unic al unui număr de 49 de specii de zarzavaturi, ierburi, frunze şi diferite cereale germinate, cultivate în bioculturi. Preparatul conţine un număr mai mare de 125 de vitamine naturale, minerale şi aminoacizi, ceea ce face posibilă absorbţia maximă a bazelor. Energizează în mod deosebit, cu ajutorul lui sângele preia mai uşor oxigenul din apă. Este un catalizator de oxigen puternic, ajută la funcţionarea optimă a celulelor. Alcalinizează corpul şi sistează stările de hiperaciditate.

Prafurile recomandate de noi se dizolvă în apă curată şi se consumă în cursul zilei. Dacă consumaţi produsul nostru, în câteva săptămâni (timp, care depinde şi de constituţie) puteţi obţine rezultate nemaipomenite în scăderea acidităţii, la fel şi în detoxifierea şi energizarea organismului.

Pentru informaţii suplimentare vă rog să consultaţi pagina despre produs, respectiv site-ul meu internaţional.

Dacă aveţi alte întrebări, sunaţi la numărul de telefon 36-20-397 4144, sau căutaţi-mă prin e-mail la adresa:[email protected] Despre produs şi comandă

Evoluţie şi prognoză

În prima fază, în stadiul acut, în funcţie de virilitatea microorganismului, de capacitatea de autoapărare a organismului şi de eficacitetea sau insuficienţa tratamentului antibiotic, pot să apară complicaţii otologice precoce.

În faza a doua complicaţiile apar excepţional de rar. În schimb, poate apare otita medie trenantă, şi, în asociere, mastoidita trenantă , ca urmare a tratamentului antibiotic insuficient, a creşterii rezistenţei microorganismelor, sau a capacităţii scăzute de autoapărare a organismului.

În faza a treia în marea majoritate a cazurilor otita medie acută şi mastoidita acută se vindecă complet. La 2-3 săptămâni după apariţia otitei medii apar complicaţii tardive, însoţite de următoarele simptome: bolnavul devine din nou febril, reapare durerea otică şi secreţia auriculară, apare cefaleea, starea generală se alterează, creşte viteza de sedimentare a hematiilor.

Îndatoririle medicului de familie:

Copilul trebuie trimis la un medic specialist. Tratamentul se face în colaborare cu medicul specialist oto-rino-laringolog şi medicul specialist pediatru. Prevenţie

Pentru că otita medie apare ca urmare a

infecţiilor căilor respiratorii superioare, prevenirea şi tratamentul corespunzător a acestora din urmă este metoda cea mai corespunzătoare pentru prevenţie. În perioada de toamnă-iarnă importanţa cea mai mare o are consumul de alimente cu conţinut mare de vitamine în cantitate suficientă.

La copiii mici, în cazul în care afecţiunea catarală şi-a făcut deja apariţia, poate fi de folos sucţiunea mucusului nazal, în caz de nevoie. Căile respiratorii intranazale trebuiesc eliberate. În copilărie îndepărtarea amigdalelor faringiene, iar la vârsta adultă rezolvarea chirurgicală a sinuzitei faciale, a polipozei nazale, a deviaţiei de sept nazal este inticat. Ca urmare a otitei medii netratate corespunzător pot apărea: hipoacuzie, pareză facială, abces cerebral, sau meningită.

Otita medie a sugarului

Cu cât copilul este mai tânăr, cu atât simptomele generale sunt mai accentuate, iar simptomatologia locală este cu atât mai discretă (simptomatologia gastrică şi intestinală este cea mai evidentă). Sugarii şi copiii mici sunt predispuşi din punct de vedere anatomic la infecţii ale urechii medii produse prin trompa lui Eustachio: la ei trompa fiind scurtă, dreaptă şi largă;

iar mucoasele urechii medii şi a căilor respiratorii superioare au un caracter identic; infecţiile căilor respiratorii superioare sunt frecvente; inelul faringian al amigdalelor palatine este mai strâmt, datorită volumului mai crescut al acestora; sistemul cavitar al urechii medii este căptuşit cu o mucoasă mai tumefiată, iar aerisirea acestuia este mai deficitară. Simptome locale

Copilul îşi ridică frecvent mâinile la urechi. Atât tracţiunea, cât şi presiunea provoacă durere. Timpanul este mat, roşu-grisatru, cu convexitatea aproape dispărută, dar structurile anatomice nu sunt recogniscibile. Rupturile spontane de timpan sunt mai rare; în cazul în care ele totuşi se produc, apar în sfertul anteroinferior al timpanului. Secreţiile sunt deasemenea rare (secreţiile se scurg uşor prin trompa scurtă, dreaptă şi largă), dar dacă ele totuşi există, secreţia este vâscoasă, şi se observă pulsaţii intense. Uneori se pot forma deasemenea polipi. Ganglionii limfatici regionali se inflamează, ganglionii limfatici retroauriculari sunt tumefiaţi.

Tratament

Tratamentul cu antibiotice este indicat. Picăturile nazale sunt cele mai eficiente sub formă de spray. Este necesară administrarea tratamentului antipiretic, antalgic, la fel şi aspirarea secreţiilor De importanţă majoră este efectuarea paracentezei (puncţiei auriculare) în momentul potrivit.

În cazul mastoiditei, la nevoie, este indicată intervenţia chirurgicală: se efectuează deschiderea osului bolnav. Operaţia trebuie făcută

şi în cazurile în care imaginea radiologică nu evidenţiază modificări – decizia se ia pe baza simptomelor clinice. Evoluţie, prognoză

Evoluţia este de cele mai multe ori trenantă, ameliorarea dramatică şi vindecarea copilului survine fercvent numai după intervenţia chirurgicală. Prognoza este bună în cazul în care tratamentul este corespunzător. Ce are de făcut medicul de familie: În cazul în care la sugari sau la copii mici, starea generală se alterează fără o explicaţie evidentă, sau se observă o oprire a dezvoltării, trebuie avută în vedere posibilitatea unei mastoidite oculte. Trebuie să se ceară un examen de specialitate. Tratamentul copilului intră în competenţa medicului specialist oto-rino-laringolog şi a medicului specialist pediatru.

Mastoidita este un prioces inflamator al celulelor cu aer mastoidiene din osul temporal.deoarece mastoidul comunica cu urechea medie si este o extensie a acesteia,practice orice copil sau adult cu otita medie acuta si majoritatea persoanelor cu boala inflamatorie cronica a urechii medii au mastoidita.in majoritatea cazurilor simptomele associate urechii medii(febra,durere,surditate de conducere)predomina iar boala celulelor mastoidiene nu este considerate o entitate separate. La unii pacienti infectia se extinde in afaramucoasei urechii medii iar osteita sistemului de celule aeriene masoidiene sau periostita proceselor mastoidiene se dsezvolta fie direct prin eroziunea osului prin cortex sau iondirect prin vena emisara a msatoidului.acesti pacienti prezinta mastoidita acuta sau chirurgicala-complicatie intratemporala a otitei medii.Mastoidita cronica este deseori asociata cu otita medie cronica supurativa si in mod particular cu colesteatomul.Colesteatomul este o tumoare benigna a epiteliului scuamos care poate creste si altera structura normal si functia tesuteului si osului ce-l inconjoara. Pacientii cu mastoidita acuta se vor recupera complet daca nervul facial,vestibulul si structurile intracraniene nu sunt implicate.Deformatiile cosmetic ale urechii operate pot fi prevenite.Surditatea de conducere se va rezolva daca lantul osicioarelor ramine intact. Cauze si factori de risc

Mastoidita acuta Deoarece otita medie este boala declansatoare,cel mai comun agent etiologic este Streprococcus pneumonie,urmat de H.influenzae si streptococci de grup A sau S. pyogenes.Fiecare dintre aceste bacterii au foirme invasive si se intilnesc mai ales la copiii cu mastoidita acuta.Pseudomonas aeruginosa si alti baciliaerobi gram-negativi sunt frecvent descoperiti in infectia acuta.Mycobacterium tuberculosis este rar intilnita in tarile in curs de dezvoltare.Incidenta S.pneumonia multidrug rezistent asociat cu mastoidita este ridicata.40% sunt rezistenti la peniciline,35% la macrolide si 15% la ceftriaxone.Dupa introducerea vaccinarii cu vaccinul pneumococci 7-valent,aceste cazuri s-au redus.Staphylococus aureus meticilin rezistent este acum un patogen important

Mastoidita cronica Este in general un rezultat al otitei medii cronice supurative Rar reprezintă rezultatul eşecului tratamentului mastoiditei acute. Agentul etiologic frecvent este P. aeruginosa, Enterobacteriaceae, S. aureus si bacterii anaerobe. Bacteria anaeroba predominanta este Peptostreptococcus. S. pneumonia si H. influenzae sunt rar izolate.

Factorii de risc Caracteristicele gazdei: cei mai mulţi copii cu mastoidita acuta au mai puţin de 2 ani si nu au istoric de otita medie in antecedente. La aceasta varsta sistemul imun este relativ imatur, mai ales fata de capacitatea sa de a răspunde la antigenele polizaharidice ale unor bacterii. Anatomia locala: osul mastoid se dezvolta dintr-o punga a epitimpanului posterior denumita ad antrum Pneumatizarea are loc la puţin timp dupa naştere, dupa ce urechea medie devine aerata. Acest proces este complet la varsta de 10 ani. Blocarea antrumului de către mucoasa inflamata prinde infecţia in celulele cu aer prin inhibarea drenajului si a re-aerarii din urechea medie. Mastoidul este inconjurat de fosa craniana posterioara, fosa craniana medie, canalul nervului facial, sinusurile sigmoide si laterale si partea pietroasa a osului temporal. Mastoidita poate eroda in oricare din aceste structuri prin partea pietroasa a osului temporal. Mastoidita poate eroda in oricare din aceste structuri prin continuitate determinând boli amenintatoare de viata.

Coalescenta; infecţia persistenta acuta in cavitatea mastoid poate conduce la o osteita rarefianta, care distruge trabeculele osoase care formeaza celulele Mastoidita coalescenta este de fapt un empiem al osului temporal, daca progresia sa nu este oprita sau nu dreneaza la suprafaţa mastoidului, apexul pietros sau spatiile intracraniene pentru a crea alte complicaţii.

Patofiziologie

Mastoidita poate fi oprita in orice punct al evoluţiei care are 5 stadii:



stadiul 1 - hiperemia mucoasei care căptuşeşte celulele aerate mastoidiene '



stadiul 2 - transudarea si exudarea fluidului si/sau puroiului din celule



stadiul 3 - necroza osului determinate de pierderea vascularizatiei septelor



stadiul 4 - pierderea peretelui celular cu coalescenta in cavitati de abces



stadiul 5 - extensia procesului inflamator la zonele de continuitate.

Semne si simptome Pacienţii pot prezenta caracteristici unice ale mastoiditei acute sau cronice. Mastoidita acuta urmeaza in general episoadelor recente sau concurente de otita acuta medie si determina febra. Tabloul clinic variaza in funcţie de varsta si stadiul infecţiei. Boala cronica, care poate fi subclinica este de obicei secundara tratamentului parţial al otitei medii acute cu antibiotice. Otorea care persista peste 3 saptamani este cel mai intalnit semn al dezvoltării unui proces cronic care implica mastoidul. Febra poate fi prezenta. Aceasta poate sa nu fie determinata de mastoidita acuta ci de otita medie. Persistenta febrei, mai ales cand pacientul primeşte terapie adecvata, este obişnuita mastoiditei acute. Durerea poate fi prezenta. Aceasta este localizata in profunzime sau in spatele urechii

si tipic se agraveaza noaptea. Persistenta durerii este un semn de severitate al bolii mastoidiene. Aceasta poate fi dificil de evaluat la pacienţii de varsta mica. Surditatea poate apare. Este comuna in toate procesele care implica urechea medie. Peste 80% dintre pacienţi nu au istoric de otita recurenta medie. Simptomele nespecifice, observate mai ales la copii, cuprind alimentaţie deficitara si iritabilitate Examenul

fizic

Cuprinde in mastoidita acuta si cronica: • •

ingrosarea periostala abcesul subperiostal

• •

otita medie protruzia sub forma de mamelon al membranei timpanice centrale.

Ingrosarea periostala necesita comparare cu zona opusa. împingerea auriculului in jos au posterior, mai ales la copiii sub 2 ani sau in sus la cei peste 2 ani poate fi prezenta. Abcesul subperiostal impinge auriculul lateral. Otita medie este prezenta la otoscopie. Protruzia mamelonata a membranei timpanice central poate fi prezenta cuprinzând puroi. Semnele mastoiditei acute cuprind următoarele: • •

membrana timpanica eritematoasa si protruzionata eritem, sensibilitate si edem in zona mastoidiana

• •

fluctuenta postauriculara protruzia auriculului

•

febra mai ales la copiii mai mici de 2 ani

•

ptalgie si durere retroauriculara mai ales la copiii sub 2 ani.

Semnele mastoiditei cronice pot sugera o complicaţie sau extensie in afara mastoidului:

•

membrana timpanica cu aspect inflamat sau normal

• •

febra recurenţa sau persistenta absenta semnelor externe ale inflamatiei mastoidiene.

Examenul neurologic arata localizări nonfocale. Totuşi implicarea nervilor cranieni

poate apare in boala avansata. Semnele cuprind următoarele: • paralizia nervului abducens - VI • •

paralizia!.nen/ului facial - VII durere prin implicarea ramurei oftalmice a trigemenului.

Complicaţii Mastoidita cand progresează si depăşeşte stadiul 2 este considerata complicaţie a

otitei medii. Complicaţiile mastoiditei sunt mai departe extensii ale procesului in sau depăşind mastoidul. Complicaţiile frecvente cuprind surditatea si extensia infecţiei in afara sistemului mastoid determinând complicaţii intracraniene sau extracraniene. Alte complicaţii pot cuprinde: • extensia posterioara in sinusul sigmoid cu tromboza • extensia la osul occipital cu pşţepmielita a calvariei sauabces Citelli • extensia superioara la fosa craniana posterioara, spaţiul subduralsi meninge • extensia anterioara la rădăcină zigomatica • extensia laterala pentru a forma abces subperiostal • extensia inferioara pentru a forma abcesul Bezold • extensia medial la apexul pietros • implicarea intratemporala a nervului facial. In mastoidita cronica scurgerea continua si nonresponsive din ureche este 90% asociata cu colesteatomul.

Colesteatomul

Este o leziune distructiva a bazei craniului care poate eroda si distruge structuri importante din osul temporal. Capacitatea sa de a determina complicaţii ale creierului cum este abcesul si meningita il caracterizează drept o leziune potenţial fatala. Acesta este format din epiteliu scuamos care ramane prins in baza craniului. De la osul mastoid acest epiteliu se poate extinde doar pe seama ţesutului osos care il inconjoara. Consecutiv, complicaţiile secundare colesteatomului in creştere pot cuprinde lezarea structurilor care se găsesc normal in osul temporal. Simptomul principal al colesteatomului este otorea - scurgerea nedureroasa continua

din ureche. Surditatea este de asemenea un simptom comun. Ameţeala este relativ neobişnuita dar apare daca eroziunea osului produce fistula in labirint. Aceasta este un simptom ingrijorator deoarece poate pregăti dezvoltarea unor complicaţii mai severe. Perforarea membranei timpanice insoteste in 90% dintre cazuri colesteatomul. Drenajul si tesutul de granulatie scurs din ureche nu răspund la tratamentul antibiotic. Terapia medicamentoasa nu este acceptata in tratamentul colesteatomului. Pacienţii care refuza intervenţia chirurgicala sau cei la care nu se poate efectua anestezia generala trebuie sa se prezinte la medic pentru curatarea urechilor la 2-3 luni. Astfel se ajuta la controlul infecţiilor si se incetineste creşterea, dar nu se stopeaza expansiunea leziunii. Terapia antibiotic a trebuie sa fie topica, dar cea sistemica este uneori de ajutor.

Diagnostic

Teste de laborator Specimenele din celulele mastoidiene obtinute in timpul intervenţiei chirurgicale si a miringotomiei, fluidul trebuiesc trimise la laborator pentru a se efectua culturi pentru bacterii aerobe si anaerobe, fungi si mycobacterii si coloraţii Gram. Daca membrana timpanica este deja perforata, canalul extern poate fi curatat iar o mostra din lichidul proaspat drenat poate fi prelevată. Cultura si testarea sensibilităţii la antibiotice a mostrelor pot modifica terapia antibiotic a empirica iniţiala. Se vor practica hemoculturi. Se va determina viteza de sedimentare a hematiilor si leucocitoza pentru a determina eficacitatea terapiei. Se va obţine lichid cerebrospinal pentru evaluare daca se suspectează extinderea intracraniana a procesului.

Studii imagistice Scanarea CT a osului temporal este standardul in evaluarea mastoiditei.

Sensibilitatea studiului este 87-100% in mastoidita acuta. Se va practica imediat scanarea CT cand sunt suspectate complicaţii intracraniene. Mastoidita este evidenţiata de aspectul de distrugere a liniei mastoidiene si de diminuarea sau pierderea liniei bine conturate a septelor celulelor mastoidiene. Radiografia simpla nu este diagnostica. Este un studiu adecvat stabilirii diagnosticului dar fara sensibilitate in diferenţierea stadiilor bolii.

Următoarele semne diferenţiază otita acuta medie si mastoidita acuta de cea cronica: • celule mastoidiene nedefinite clar, in ceata datorita tumefierii inflamatorii a mucoasei si acumulării de lichid

• pierderea conturului sau a vizibilităţii peretelui celulelor mastoidiene datorita demineralizarii, atrofiei sau a necrozei septelor osoase • intreruperea liniei de demarcare a mastoidului cu defecte vizibile ale cortexului osului • pronunţarea zonelor in care se colectează abcese • denivelarea periostului procesului mastoidian sau a fosei craniene posterioare • activitate osteoblastica in mastoidita cronica. Audiometria este indicata si utila la copiii cu mastoidita acuta dar trebuie efectuata

dupa ce pacienţii se recuperează din faza acuta si la copiii cu mastoidita cronica. Timpanocenteza si miringotomia: miringotomia poate fi efectuata iniţial, urmata de

terapia antibiotic a. Cultivarea lichidului din urechea medie inainte de terapia antibiotic a este imperativa. Tratament

Terapia farmacologica Cuprinde administrarea de antibiotice. Alegerea antibioticului trebuie bazata pe obţinerea de material clinic din urechea medie prin timpanocenteza sau aspiraţie. Terapia mastoiditei acute:

Antibioticele folosite cuprind vane ornic ina plus ceftriaxona sau cefepime pentru Pseudomonas sau combinaţia unei peniciline cu un inhibitor de beta-lactamaza

(ampicilina cu sulbactam). Terapia parenterala trebuie administrata pentru cel puţin 710 zile. Terapia orala poate inlocui tratamentul parenteral daca se observa ameliorări pentru un total de 4 saptamani. Agenţii orali cuprind clindamicina plus o cefalosporina de generaţia III sau amoxicilina plus acid clavulanic. Terapia in mastoidita cronica:

Tratamentul este similar cu cel al otitei cronice medii supurate, cu antibiotice topice. Daca aceasta esueaza se practica toaletarea urechii si terapie sistemica. Alegerea empirica a antibioticelor sistemice trebuie sa acţioneze asupra bacteriilor aerobe si anaerobe. Aproape jumatate dintre bacteriile anaerobe gram-negative sunt rezistente la peniciline pentru ca produc beta-lactamaza. Clindamicina, cefotaxinul, metronidazolul, cloramfenicolul sau combinaţia amoxicilina si acid clavulanic sau piperacilina si tazobactam ac opera bacteriile anaerobe. Cand este prezent S. aureus meticilin rezistent se va administra vane ornic ina sau linezolid. O aminoglicozida, cefalosporina de generaţia III sau o quinolona trebuiesc indicate pentru acoperirea bacililor gram-negativi aerobi, incluzând Pseudomonas. Terapia orala poate inlocui pe cea parenterala si se va menţine pentru o durata de 6 saptamani. Terapia chirurgicala Miringotomia si timpanocenteza sunt folosite de obicei pentru a obţine specimene si a

ameliora disconfortul din otita medie acuta. Plaga timpanica se vindeca in cateva zile. In timpanostomie se plaseaza un tub care menţine membrana timpanica deschisa si permite acces la urechea medie si mastoid pentru administrarea picaturilor antibiotice, steroide sau ambele ori pentru drenaj fara probleme asupra permeabilităţii tubei Eustache. Mastoidectomia se efectuează prin interiorul urechii sau in spatele urechii printr-o

incizie. Chirurgul deschide osul mastoid si inlatura celulele aeriene infectate. Membrana timpanica este incizata pentru a drena urechea medie. Se vor administra picaturi antibiotice in ureche.

Terapia pentru mastoidita acuta fara osteita: Mastoidectomia este indicata pentru otita medie acuta daca pacientul are durere si febra cu durata de peste 48 de ore sau creşterea tumefierii si a sensibilităţii. Altfel condiţia este tipic asociata cu otita medie acuta si se trateaza doar prin terapie medicamentoasa. Tratamentul cuprinde administrarea de antibiotice parenterale si miringotomie cu sau fara plasarea unui tub de timpanostomie. Scopul este de a preveni extinderea infecţiei in creier si de a o localiza. Terapia eficienta micşorează imediat abcesul iar ingrosarea periostala si sensibilitatea diminua in 48 de ore.

Terapia pentru mastoidita acuta cu osteita: Aceasta este o boala chirurgicala, desi terapia antibiotic a este obligatorie. Mastoidectomia cu inserţia unui tub de timpanostomie este necesara pentru a inlatura zonele de coalescenta din osul temporal. Antibioticele trebuie alese sa penetreze osul cranian bine. Dupa intervenţie se administrează picaturi auriculare antibiotice si cu steroizi pentru a menţine tubul patent si a reduce inflamatia. Copiii care au suferit intervenţie sunt extenati dupa ce drenajul a incetat; drenul este inlaturat la 48-72 de ore dupa intervenţie. Extinderea intracraniana necesita abord otolaringoscopic si neurochirurgie al.

Terapia chirurgicala a colesteatomului: Aceasta consta din inlaturarea leziunii. Exista doua tipuri de abordari chirurgicale: cu cavitate deschisa si inchisa. In operaţia cu cavitate deschisa exista cea mai mare probabilitate de a ridica total leziunea, in schimb cele cu cavitate inchisa au avantajul de a menţine un aspect cosmetic normal dar un risc ridicat de colesteatom persistent sau recurent. Riscul persistentei este indeajuns de a determina pe cei mai mulţi chirurgi de a efectua o timpanomastoidectomie la 6-12 luni dupa operaţia iniţiala daca s-a efectuat o procedura cu cavitate inchisa. Terapia chirurgicala a colesteatomului:

Aceasta consta din inlaturarea leziunii. Exista doua tipuri de abordari chirurgicale: cu cavitate deschisa si inchisa. In operaţia cu cavitate deschisa exista cea mai mare probabilitate de a ridica total leziunea, in schimb cele cu cavitate inchisa au avantajul de a menţine un aspect cosmetic normal dar un risc ridicat de colesteatom persistent sau recurent. Riscul persistentei este indeajuns de a determina pe cei mai mulţi chirurgi de a efectua o timpanomastoidectomie la 6-12 luni dupa operaţia iniţiala daca s-a efectuat o procedura cu cavitate inchisa. Indicaţiile operaţiei: Daca pacientul a prezentat cateva episoade de colesteatom si doreşte sa evite operaţiile viitoare, tehnica cavitatii deschise este indicata. Pentru pacienţii care nu doresc sa revină pentru o a doua intervenţie, o operaţie cu cavitate deschisa este sigura. O meatoplastie larga nu este acceptabila pentru unii pacienţi. Aceştia pot fi tratati prin tehnica inchisa daca inteleg ca recurenta este posibila.