Observatia Pedagogica [PDF]

Zitiervorschau

TITLUL REFERATULUI : OBSERVATIA - METODA DE CERCETARE PEDAGOGICA NUMELE STUDENTULUI: MAMARA DAIANA ANUL II SPECIALIZAREA: PEDAGOGIA INVATAMATULUI PRIMAR SI PRESCOLAR

OBSERVATIA – METODA DE CERCETARE PEDAGOGICA

Cercetarea pedagogică reprezintă un proces critic, dinamic şi continuu de cunoaştere, în care formulăm întrebări sistematice în legătură cu componentele şi variabilele fenomenului educaţional şi în care încercăm să răspundem la aceste întrebări.. Scopul cercetărilor pedagogice este cunoaşterea obiectivă, înţelegerea, analizarea, explicarea, optimizarea, ameliorarea, perfecţionarea, reformarea şi prospectarea fenomenului educaţional, a componentelor, variabilelor şi caracteristicilor acestuia, cu alte cuvinte, perfecţionarea tehnicilor de intervenţie şi sporirea calităţii în procesul de formare a personalităţii.1 Termenul "metodă" provine din limba greacă, de la termenul "methodos" ("metha" cale, drum, "odos" - către, spre), care îi conferă sensul de cale sau drum de urmat, ansamblu de acţiuni practice şi/ sau intelectuale, care se desfăşoară conform unui plan, în vederea atingerii anumitor scopuri. În timp ce metoda reprezintă o cale generală de descoperire a adevărului, procedeul reprezintă un detaliu particular al metodei, care ţine de execuţia acţiunii, practic, un instrument al metodei. Astfel, o metodă poate fi considerată un sistem omogen de procedee, acţiuni şi operaţii, selecţionate funcţie de caracteristicile situaţiei de învăţare şi integrate într-un mod unitar de execuţie. Tehnicile sunt formele concrete pe care le îmbracă metodele. De cele mai multe ori, tehnica presupune un instrument pentru a putea fi pusă în practică (exemple de instrumente: chestionare, teste, aparate de măsură a diferitelor variabile fiziologice etc.); deci, instrumentul materializează tehnica. Metodele şi procedeele de cercetare pedagogică fac parte din categoria metodelor şi procedeelor de cercetare ştiinţifică, întrucât îşi propun descoperirea unor noi adevăruri, în cazul particular al studierii fenomenului educaţional. Se cuvine să amintim aici că există metode de cercetare din sfera metodologiei generale, care sunt folosite de majoritatea ştiinţelor - de exemplu, metode cum ar fi observaţia Metoda observatiei se numara printre primele metode de cercetare a fenomenului educational. "Observarea" presupune constatarea lucrurilor si a fenomenelor in starea lor naturala. Obervarea poate fi pasiva ( spontana, in sensul in care observatorul o face cu totul intamplator, fara a fi condus de vreo idee preconceputa) sau provocata (adica intentionata, cu scopul de a verifica exactitudinea unei presupuneri a mintii noastre vizand comportamentul fenomenului studiat). Vorbim, in acest caz, de observatia stiintifica, privita ca urmarire atenta si sistematica a unor fapte, fenomene etc., in mod deliberat, cu scopul de a sesiza unele aspecte esentiale sau diferentiale legate de comportamentul lor.

1 Bocoş, M., (2003), Cercetarea pedagogică. Suporturi teoretice şi metodologice, Ediţia a II-a, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca.

Observarea, prin urmare, ca metoda de investigare in domeniul cercetarii pedagogice, defineste perceperea sistematica a atitudinilor, a comportamentelor si a interactiunilor actorilor sociali, conform unui plan in prealabil stabilit si cu ajutorul unor tehnici specifice de inregistrare. Rezulta ca metoda observarii nu este o metoda de cercetare printre altele, ci o atitudine a cercetatorului necesara in orice fel de cercetare stiintifica. Pentru cunoasterea faptelor, pentru luarea lor in evidenta, pentru analiza lor critica este nevoie, in primul rand, de observarea atenta a fenomenului supus cercetarii. Observarea il ajuta pe formatorul cercetator sa releve problemele, sa le descopere, sa le precizeze, sa descopere faptele care vin in sprijinul unei pozitii sau al alteia, sugerand ipotezele investigatiei experimentale si metodologia acesteia. Utilizarea metodei observarii tine seama de : obiectivul urmarit, tehnica de inregistrare si pozitia observatorului .Obiectul observarii se stabileste in functie de scopul teoretic vizat, referindu-se la manifestarile psiho-sociale ale indivizilor, la timpul de producere si contextul lor social. In functie de gradul implicarii in obiectul observat, observatorul poate adopta roluri diferite : participant implicat emotional si comportamental in situatiile investigate, cu inregistrarea posterioara de date si informatii; cercetarea din exterior a situatiile pedagogice, uzand de tehnici speciale de culegere a informatiilor; implicarea partiala in situatii pedagogice, cu posibilitatea de a produce si de a inregista aceste situatii. In ce priveste tehnicile de observare, ele sunt determinate de procedeele si instrumentele de inregistrare a datelor. In acest sens, practica de investigare uzeaza, in mod curent, de urmatoarele : inregistrarea datelor in procesul observarii; folosirea unor tehnici audiovizuale de inregistrare; inregistrarea posterioara a informatiilor. Combinand rolurile cu tehnicile de observare, obtinem cateva tipuri reprezentative de observare : structurata, nedistorsionata si participativa, care se aplica in functie de: gradul de pregatire metodologica a observatorului; disponibilitatea tehnicilor de observare; modelul teoretico-ipotetic al investigatiei

Observarea, prin urmare, aduna fapte, asa cum se prezinta ele, spontan, natural, diferit de felul in care se aduna faptele prin experiment sau prin alte metode de colectare a datelor, la care observarea functioneaza ca atitudine a cercetatorului. Prin aceasta, observarea indeplineste functia sa specifica in ansamblul metodelor de colectare a datelor cercetarii. Ca metoda de cercetare, observarea are un caracter sistematic, propunandu-si cat mai obiectiv o serie de date relevante, referitoare la studiul unor aspecte ale fenomenului educational. Aceasta "constientizare" procedurala ii ofera observarii o anume pertinenta care are ca rezultat nu doar relevarea unor fapte izolate, ci si a relatiilor dintre fapte, precum si a generalizarilor care pot conduce la predictii. In sensul acesta, G. De Landsheere considera ca " scopurile observatiei socio-pedagogice sunt cunoasterea si predictia faptelor referitoare la siste-mele, procesele si procedeele educatiei".2 O cercetare, de exemplu, mentioneaza ca observarea " a ajutat la acumularea unui material faptic bogat", ea efectuandu-se cu diverse ocazii cu prilejul probelor experimentale, al completarii chestionarelor, al unor asistente la activitati didactice sau extradidactice. Datele observarii, coroborate cu cele provenite din discutiile purtate cu educatii si formatorii, precum si cu datele obtinute prin alte metode, au permis intelegerea mai buna a unor fapte de conduita semnalate pe parcursul cercetarii. 3 Formele de realizare a observarii sunt multiple si variate. Ea se poate realiza pe parcursul orelor de curs, de dirigentie, in activitatile in cercuri, la manifestarile cultural-artistice si sportive din cadrul scolii, in numeroase alte situatii care privesc comunitatea scolara etc.Este momentul sa precizam ca fara aportul observarii ( al celei provocate sau sistematice mai ales) nu este posibila utilizarea nici unei alte metode de colectare a datelor din arsenalul sociopedagogiei, fie si numai pentru faptul ca un cercetator constiincios este dator sa consemneze in protocolul cercetarii tot ceea ce observa in functie de obiectul cercetarii sale. Observarea este o conditie sine qua non a oricarui tip de cercetare sociopedagogica. Desi, de multe ori termenii "observare" si "experiment" sunt prezentati ca termeni diferiti, oarecum antinomici, chiar si in situatia interventiei cercetatorului in desfasurarea fenomenului studiat, adevarul, de atatea ori constatat, arata ca, in realitate, observarea si experimentul sunt, de fapt, metode complementare. Constatarea ca "observatia este cercetarea unui fenomen natural, iar experimentul este cercetarea unui fenomen modificat de cercetator" i se pare, de pilda, lui Claude Bernard "cu totul laturalnica si avand numai un caracter verbal"4 Trebuie sa atragem, pe de alta parte, atentia asupra pericolului de a cadea in extrema cealalta, anume de a nu observa decat ceea ce corespunde cu intentia cercetatorului. 2 G.de Landsheere, Introduction à la recherche en éducation, Armand Colin

- Bourrelier, Paris, 1976, p.3 3 Potorac, Elena, Scolarul intre aspiratii si realizare, Buc.,EDP, 1978, p.33 4 Popescu-Neveanu,Paul, Dictionar de psihologie, Buc.,Ed. Albatros,1978.

In acest sens W.I. Beveridge observa : " .daca in cursul observarii ne vom limita atentia numai la acele lucruri pe care ne asteptam sa le vedem, vom rata probabil fenomenele neprevazute, iar acestea, chiar daca, la inceput, pot crea dificultati si pot deranja, sunt cele mai in masura sa indice drumul catre fapte importante nebanuite".5 Mai departe, acelasi autor subliniaza : "Insusirile necesare observarii pot fi dezvoltate prin cultivarea inclinarii de a urmari fenomenele cu o minte activa, cercetatoare. Nu este deloc exagerat a spune ca reflexe de observator bine dezvoltate sunt mai importante in cercetare decat acumularile impozante de cunostinte obtinute la Universitate .6 Mai mult, pentru cazurile in care nu pot fi create situatii experimentale, observarea devine singurul mijloc de a obtine date relevante. In lucrarile care trateaza metodele de cercetare, observatiile sunt clasificate dupa diferite criterii. G. De Landsheere, de pilda, clasifica modalitatile observarii astfel : dupa obiect; dupa modul de realizare ( directa, indirecta); dupa metoda ( clinica - studiul de caz; statistica - survey-ul; monografia - ancheta); dupa loc ( de teren, de laborator); dupa orientarea in timp ( studii longitudinale, studii transversale). Nu putem sa omitem faptul ca metoda observarii devine cu atat mai pertinenta (datele colectate sunt cu atat mai relevante), cu cat este mai precis orientata, mai dirijata , mai sistematica. Observatiile mai relevante se cer a fi imediat consemnate pentru a nu se pierde detaliile semnificative. Aceste date nu reprezinta inca aprecieri de principiu. Ele au un caracter general sau sunt legate de o anumita situatie. Aprecierile vor putea fi facute numai dupa acumularea unor informatii variate si multiple, in functie de care se pot face adnotari speciale. Este bine sa se noteze atat elementele caracteristice frecvente, care au putere si efect vizibil asupra persoanei in cauza sau asupra colectivului, cat si aspectele mai putin concludente, care ar putea fi de folos in viitor. Unele constrangeri metodologice si epistemologice legate de utilizarea metodei observarii Daca scoala e privita ca organizatie de baza a sistemului de invatamant, grila de observare sociopedagogica poate viza :

5 Beveridge, W.,I.,Arta cercetarii stiintifice, Ed. Stiintifica, Buc., 1968, p.145. 6 Beveridge, W.,I.,Arta cercetarii stiintifice, Ed. Stiintifica, Buc., 1968, p.145.

Situarea spatiala ( in raport cu locul de domiciliu al formatilor si formatorilor, cu mijloacele de transport, cu modul de concepere al spatiilor de invatamant, cu baza materiala etc.); Situarea institutionala ( acreditarea/nonacreditarea unitatilor de invatamant, autonomia pedagogica, administrativa, financiara etc.); Caracteristicilor actorilor educatiei ( organele de decizie si raporturile acestora cu formatorii/formatii, raporturile dintre formatori, dintre formati, dintre formati si formatori, dintre toti acestia si personalul auxiliar, dintre institutia scolii si beneficiarii prestatiei ei ( institutii de invatamant superior, intreprinderi etc.), relatiile cu alti parteneri sociali s.a.m.d.); Observarea structurarii formale ( analiza organigramei, a regulamentelor de ordine interioara, a practicilor cotidiene ale actorilor implicati, circulatia informatiei, recrutarea formatorilor, notarea elevilor etc.); Observarea structurarii si a functionarii informale ( abaterile-tip, tolerantele lor, gestionarea timpului si a spatiului scolar etc.). Pornind de la considerarea clasei ca o "situatie pedagogica", se poate construi un ghid care sa ofere un camp larg observarii elevilor ( sub aspectul situatiilor de invatare, al reactiilor lor cognitive, afective fata de actiunea instructiv-educativa si agentii ei, fata de continuturile invatarii); a formatorilor ( sub aspectul conceperii demersului instructiv-educativ, al aplicarii meto-delor, al atitudinilor, al raporturilor cu educatii s.a.m.d.); a clasei ca grup (sub aspectul evolutiei psiho-pedagogice, al compozitiei, al climatului favorabil/ non-favorabil invatarii). Tehnica observarii in cercetarea socio-pedagogica a clasei ( a scolii, in genere) va fi diferita, in functie de teoria si metodologia in care se situeaza cercetarea. Daca se urmareste o cunoastere obiectiva, exhaustiva a fenomenelor studiate, este bine sa fie supervizate mai multe conceptii sociopedagogice si metodologii, deopotriva cu alte discipline socio-umane conexe. Intrucat, in asemenea cazuri, se pune problema corelarii, a integrarii lor intr-o descriere coerenta, comprehensibila si acceptabila ca imagine autentica a realitatii observate. Cerinţele unei observaţii ştiinţifice eficiente: Nu întotdeauna este uşor să stabilim în termeni operaţionali ceea ce trebuie observat; dimpotrivă, poate fi un demers foarte greu, mai ales pentru acele domenii dominate în mod tradiţional de metodele calitative. De aceea, încercăm să propunem un set de exigenţe, în acest sens: - planificarea, organizarea, dirijarea şi desfăşurarea observaţiei să se subordoneze anumitor scopuri şi obiective precizate de la începutul observării - întrunirea/ asigurarea condiţiilor de desfăşurare naturală a fenomenelor educaţionale (cazul ideal este acela în care cercetătorul este însuşi practicianul, ceea ce permite obţinerea de rezultate reale, obiective, neinfluenţate negativ de prezenţa unei persoane "din afară") -

înregistrarea şi descrierea cât mai detaliată, obiectivă/ exactă/ fidelă şi riguroasă a datelor (pot fi utilizate şi diferite mijloace tehnice moderne: reportofoane, casetofoane, camere video etc.) - consemnarea promptă, imediată, atât a faptelor pedagogice derulate, cât şi a datelor observaţiei (dacă este posibil fără ca cei observaţi să îşi dea seama de aceasta) graţie utilizării anumitor instrumente, cum ar fi schemele, tabelele, notaţiile codificate, fişele sau foile de observaţie, protocoalele de observaţie; se vor consemna observaţiile mai relevante din perspectiva cercetării, care sunt frecvente, dar şi unele care nu ne sunt necesare pentru moment, dar ne-ar putea fi utile în viitor - asigurarea validităţii categoriilor de observat (acestea trebuie să măsoare neapărat ceea ce se doreşte a fi măsurat); validitatea observaţiilor devine din ce în ce mai greu de stabilit pe măsură ce categoriile de observat devin din ce în ce mai abstracte - urmărirea aceluiaşi fenomen în ipostaze, condiţii şi împrejurări diferite şi confruntarea datelor obţinute, astfel încât să se asigure validitatea şi fundamentarea ştiinţifică a acestor date, precum şi a concluziilor observării - asigurarea caracterului activ şi participativ al observării, prin adoptarea unei atitudini active faţă de datele relevate de observaţie şi prin valorificarea acestora - finalizarea observării cu explicarea fenomenelor educaţionale investigate (să nu se rămână la stadiul de înregistrare şi descriere, ci să se formuleze concluziile, să se facă aprecieri şi propuneri) şi, ulterior, cu elaborarea unor ipoteze care să stea la baza unor cercetări experimentale sau cu formularea unor concluzii. In practica didactică se operează cu diverse tipuri de protocoale de observaţie, care conţin anumite grile de categorii/ aspecte care permit clasificarea şi consemnarea datelor observaţiei în anumite rubrici. Acestea se pot referi, de exemplu, la proiectarea, realizarea şi evaluarea activităţii didactice; la momentele activităţii didactice; la relaţiile profesor-elevi, la momentele lecţiei, la schimburile verbale din clasă etc. Nu este indicat ca o grilă de observaţii să includă mai mult de 10 categorii (I. Radu, M. Ionescu, 1998)7 Ce cuprinde un protocol de observaţie ? Protocoalele de observaţie sunt instrumente cu structură flexibilă, configurate in funcţie de scopurile şi obiectivele cercetării şi care reprezintă documente primare, ce oferă materialul necesar analizelor şi interpretărilor ulterioare. Elementele structurale care intră în componenţa protocoalelor de observaţie sunt: a) caracteristicile observaţiei: subiectul observaţiei (dimensionarea domeniului observat), scopul observaţiei, obiectivele observaţiei, tipul/ natura observării: transversală (sunt urmăriţi toţi subiecţii pe o perioadă de timp determinată, de exemplu, pe parcursul unei unităţi de învăţare, a unui semestru sau an şcolar) sau longitudinală (sunt urmărite aceleaşi clase pe parcursul mai multor ani şcolari) 7 Radu, I., Ionescu, M., (1998), Inovaţia şi cercetarea psihopedagogică - resurse ale perfecţionării şi creativităţii, în "Educaţia şi dinamica ei", coord. M. Ionescu, Editura Tribuna Învăţământului, Bucureşti.

b) contextul observaţiei: data, locul desfăşurării, cadrul de desfăşurare, contextul - formal, nonformal şi/ sau informal în care se realizează observarea, extinderea în timp a observaţiei, periodicitatea observării fenomenului/ fenomenelor, aspectele concrete care vor fi observate, cadrul categorial şi cadrul tematic de observare (respectiv unghiurile, punctele de vedere şi perspectivele din care se observă) c) eşantioanele sau loturile implicate (cu relevarea caracteristicilor care interesează din perspectiva observaţiei şi a cercetării) d) instrumentarul necesar observării e) descrierea indicatorilor observaţionali f) modalităţile de consemnare, valorificare şi interpretare a observaţiilor realizate - atât pe parcursul observării, cât şi în finalul acesteia g) opinii şi sentimente ale cercetătorului vizavi de cele observate, care ar putea fi utile în interpretarea datelor observaţiei. In concluzie, folosirea observaţiei ca metodă de cercetare, prezintă unele inconveniente, printre care, faptul că fenomenul cuprins în obiectiv poate să apară rareori izolat şi este greu de desprins şi analizat din comportamente. Astfel de inconveniente ţin de situaţia de observaţie şi de conjuncturile ei. Tot atât de complexe sunt inconvenientele ce se datorează celui ce face observaţie, competenţei lui, faptului dacă este sau nu obosit, indispus, plictisit, dominat de o problemă personală nerezolvată etc. Observaţia are meritul că ne permite studierea activităţii psihice în condiţiile vieţii de toate zilele. Astfel, activitatea psihică a elevului se manifestă în condiţiile de joc, în procesul de învăţământ etc., a muncitorului la locul de muncă, în contactul cu colegii de muncă etc. Cu toate acestea, interpretarea datelor obţinute pe bază de observaţie comportă şi riscul unei anumite doze de subiectivitate. În viaţă, situaţiile sunt complexe, iar datele esenţiale nu pot fi totdeauna uşor desprinse din cele accidentale. Din acest motiv, ori de câte ori este posibil, este de dorit ca datele observaţiei să fie controlate, completate şi explicate cu ajutorul faptelor dobândite pe cale experimentală.

BIBLIOGRAFIE : Bocoş, M., (2003), Cercetarea pedagogică. Suporturi teoretice şi metodologice, Ediţia a II-a, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca G.de Landsheere, Introduction à la recherche en éducation, Armand Colin - Bourrelier, Paris, 1976, Potorac, Elena, Scolarul intre aspiratii si realizare, Buc.,EDP, 1978, p.33 Popescu-Neveanu,Paul, Dictionar de psihologie, Buc.,Ed. Albatros,1978. Beveridge, W.,I.,Arta cercetarii stiintifice, Ed. Stiintifica, Buc., 1968, p.145. Radu, I., Ionescu, M., (1998), Inovaţia şi cercetarea psihopedagogică - resurse ale perfecţionării şi creativităţii, în "Educaţia şi dinamica ei", coord. M. Ionescu, Editura Tribuna Învăţământului, Bucureşti.