O Noapte Furtunoasă - Analiza Literară [PDF]

Zitiervorschau

„O noapte furtunoasă” de Ion Luca Caragiale Date despre operă. Comedia „O noapte furtunoasă” a fost citită pentru prima dată la Iaşi, în ziua de 12 noiembrie 1878, în cadrul cenaclului „Junimea”. Premiera a avut loc un an mai târziu, în 18 ianuarie 1879, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti. În același an, piesa a fost publicată în revista „Convorbiri literare” şi inclusă în volumul „Teatru” din 1889. Analiza literară a textului  Titlul este un element paratextual care deschide orizontul de așteptare al cititorului, concentrând mesajul întregului text. Titlul este sintetic, redat printr-un substantiv comun simplu: „O noapte”, care indică momentul desfășurării acțiunii, și adjectivul „furtunoasă” ce descrie acea noapte. El se află în strânsă legătură cu tema și mesajul piesei, sintetizând evenimentele zbuciumate petrecute într-o singură noapte, în cadrul căreia se petrece o mare confuzie. Din cauza unui număr bătut greșit pe zidul unei case, noaptea devine cu adevărat „furtunoasă”, provocând o mare încurcătură.  Tema este satirizarea moravurilor de mahala, ilustrând aspecte social-sihologice specifice locuitorilor de la periferia Bucureștiului.  Motivele literare sunt: confuzia, scandalurile familiale, politice, cearta, minciuna, falsitatea, adulterul, triunghiul amoros, motivul încornoratului, onoarea.  Compoziția. Opera este structurată în două acte, fiecare a câte nouă scene, prezentând o structură specifică operelor dramatice. Întâmplările sunt prezentate succesiv pe momentele subiectului. Actul I. Într-o seară, Jupân Dumitrache Titircă (negustor de cherestea) îi povestește prietenului său, Nae Ipingescu (ipistat), o întâlnire neplăcută de la grădina de vară Union, unde un tânăr pe nume Rică Venturiano se uita insistent la soția lui, Veta și la sora ei, Zița, ofensând astfel „onoarea sa de familist”. Acesta, decis să-l prindă pe „bagabont”, îl urmează pe stradă, dar tânărul scapă. Jupân Dumitrache ia drept inamic al onoarei sale pe Rică, în vreme ce soția sa, Veta, îl trădează cu Chiriac (omul său de încredere), iar Rică, aventurierul o „asaltează” de fapt, pe Zița, cumnata lui. Actul al doilea. Din greșeală, Venturiano își declară dragostea Vetei și nu Ziței, deoarece, meşterul care tencuise zidul de la poartă bătuse invers tăbliţa cu cifra 6, astfel încât părea a fi 9, numărul Ziţei. Cei trei bărbaţi (Dumitrache, Chiriac 1

şi Ipingescu) pornesc în căutarea amorezului, pe care reușesc să-l încolțească. Din fericire, Zița îi sare în ajutor, iar încurcătura se lămurește. Ultima neînțelegere este reprezentată de o legătură de gât găsită pe patul Vetei de către jupân Dumitrache. Chiriac îi comunică calm, că legătura era a lui, iar acesta, în mod ironic, se liniștește, bucuros că această noapte furtunoasă a luat sfârșit. • Indicii spațio-temporali: „O odaie de mahala”, „lăsata secului”, „la grădină de vară”, „la Iunion”, „noaptea”. • Modurile de expunere sunt: dialogul (prin intermediul căruia personajele schimbă replici), monologul, descrierea și narațiunea. • Procedee narative: comicul, intruziunea narativă, ironia, satira și sarcasmul.  Structura. • Planul extern (relațiile dintre personaje: Dumitrache – Ipingescu; Dumitrache – Chiria, Dumitrache – Veta; Veta – Rică; Zița – Rică; Veta - Spiridon etc); •Planul intern (gânduri, sentimente trăiri:  Caracterizarea unui personaj Zița este unul dintre personajele secundare ale piesei „O noapte furtunoasă”, Statutul ei social este precizat în lista cu persoanele de la începutul piesei ca fiind „sora ei”, adică a Vetei, soția lui Jupân Dumitrache. Este caracterizată în mod direct de către autor prin intermediul dialogului și a indicațiilor scenice („agitată”, „foarte aprinsă”, „zdrobită”) și de celelalte personaje. Jupân Dumitrache, cumnatul ei, o caracterizează: „Fată frumoasă, modista și învățată și trei ani la pasion”, „Fată romanțioasă”. Este o tânără dezghețată cu pretenții de mondenitate, citește romanele la modă îi plac spectacolele de revistă și-și dorește o viață social intensă. Zița se autocaracterizează, considerându-se o tânără plină de calități: „… sunt liberă, … acu mi-e timpul, jună sunt, de nimeni nu depand”, „eu sunt o persoană delicată”. Caracterizarea indirectă reiese din fapte, vorbe, gesturi, atitudini, relația cu celelalte personaje. Cu educație și cultură superficială, Zița reține franțuzismele după ureche („bonsoar”, „alevoa”) și deprinde gesturi și atitudini la modă din mahalaua unde trăiește: „Ce pentru comediile ale mergem noi? Mergem să mai vedem și noi lumea. … Merg numai așa de un capriț, de un pamplezir; de ce să nu mergem și noi?” ”. În momentele de enervare renunță la vocabularul „distins” alunecând spre mahalagism: „Mitocane, pastramagiule”, „Fir-ar a dracului de viață ș-afurisită! că m-a făcut mama fără noroc!” În finalul piesei, când toate neînțelegerile 2

se clarifică, Zița își ia o figură de mironosiță, de îndrăgostită timidă și rușinoasă. Ea are un destin fericit, căsătorindu-se cu tânărul „amploiat”, Rică Venturiano. Astfel, prin de caracterizare directă și indirectă, autorul realizează portretul Ziței, sora Vetei ce întruchipează tipul mahalagioaicei cochete. În opinia mea, Zița este o fată naivă, incultă care își dorește să pară o tânără educată și sensibilă. Argumentare – text dramatic Textul dramatic este opera literară, în versuri sau în proză, creată pentru a fi reprezentată pe scenă. Opera „O noapte furtunoasă” de Ion Luca Caragiale se încadrează în categoria textului dramatic, pentru că are toate trăsăturile specifice: structurarea în acte şi scene, prezenţa indicaţiilor scenice, acţiunea evoluează prin intermediul replicilorpersonajelor, dialogul fiind modul de expunere dominant. În primul rând, ca în orice piesă de teatru, textul sau (opera) este alcătuit din acte şi scene (care sunt delimitate prin plecarea sau prin intrarea unor personaje). Autorul îşi exprimă în mod indirect ideile şi sentimentele prin intermediul actiunii, ce evoluează gradat, prin intermediul replicilor personajelor. Personajele prezente în acest fragment sunt: Jupân Dumitrache, Nae Ipingescu, Rică Venturiano, Zița, Veta, Spiridon, Chiriac, Ghiță Țircădău. În al doilea rând, fragmentul selectat sau opera conţine indicaţii scenice prin care autorul dă sugestii privind jocul actorilor şi aranjarea decorului, de obicei marcate între paranteze (ex.: „citește greoi și fără interpunctație”, „cam nedumirit”, „Foarte aprinsă”, „iese repede”). Modul de expunere principal este dialogul („IPINGESCU: Da’... coana Veta ce zice? , JUPÂN DUMITRACHE: Consoarta mea?... Ce să zică?...”), care se poate împleti cu monologul (monologul lui Rică Venturiano: „ Am scăpat până acum! … Ce să fac? Pe unde să ies?”, monologul Vetei: „De ce nu moare omul când e fericit”), cu descrierea sau cu naraţiunea (în plan secundar). În concluzie, prin trăsăturile prezentate şi argumentate anterior, „O noapte furtunoasă” de Ion Luca Caragiale se încadrează în categoria textului dramatic.

3