Niste Fete - Neil LaBute - Traducere C [PDF]

Zitiervorschau

NIŞTE FETE de Neil LaBute traducerea Bogdan Budeş Linişte. Întuneric.

Partea întîi: „Sam”

O cameră de hotel obişnuită. De top, dar fără să sară-n ochi. Un lanţ, de exemplu. Marriott sau ceva de genul. Pat, spaţiu de lucru, TV, minibar. Probabil un scaun drăguţ. Un tip – 33 ani, îmbrăcat – stă la masă şi se joacă cu telecomanda în timp ce termină o convorbire la telefonul din cameră. O bătaie la uşă. Încă una. Tipul sare-n sus şi merge la o veioză, aranjînd cu grijă abajurul. Satisfăcut, merge la vizor. Priveşte prin el. Respiră adînc şi deschide zăvorul/clanţa. O tipă – aceeaşi vîrstă, s-o numim SAM – intră cu o cană din carton de cafea Starbucks. În mînă. Un „hello” din partea amîndurora; după o clipă, o tentativă de îmbrăţişare. Pătrund în cameră – femeia alege fotoliul, bărbatul patul. Se aşează amîndoi. Sam: ... întruna. Întruna la fel. Bară la bară! Guy: Da. Da, e... da’ ai reuşit. Chiar cu traficu’ ăsta. Mersi. Sam: N-ai pentru ce. Normal. (Pauză scurtă) Era un oraş minunat, da’ p’ormă, ştii. Bum! (Ridică paharul cu cafea) Din cauza ăstora... Guy: Exact! (Rîde) Oricum, chiar mă bucur, fin’că... mă rog, ştii. Sam: Da. Guy: Fin’că e colosal să te văd. Serios, e... Sam: Bine. Mă bucur. (Pauză scurtă) Destul de drăguţ aici. N-am mai fost. Guy: Oh. Da. (priveşte împrejur) Sunt bune... sunt peste tot acum, aşa că... un lanţ, cred. Sam: De fapt, cum să..., nu? Stai în oraş, cît de des te duci la un hotel loco? Guy: Corect... Sam: Nu te duci. Guy: Nu, în general. Sam: N-ai de ce. Nici dac-ar fi mai eu ştiu ce conferinţă şi-ar trebui să participi sau aşa... te duci acasă după. (Pauză scurtă) Adică, doar dacă... Guy: Ce? Dacă ce...? Sam: Ştii tu. Guy: Nu, nu ştiu. Sam: Ba ştii. Hai că ştii. Guy: Nu, deloc. Jur. Ce?

Sam: ...doar dacă nu te vezi cu cineva. În secret. Guy: Ah, da. Asta. Sam: Da. Asta. (pauză scurtă) Deci? (Bărbatul clatină afirmativ din cap şi-şi drege glasul. Se ridică şi merge la minibar. Arată spre felurite produse.) Guy: Sam: Guy: Sam: Guy: Sam: Guy:

Vrei ceva? Adică, o apă, de pildă...? Au de-asta, Evian... Nu. (Arată spre cafeaua din mîna ei) Mersi. Sigur? Nu. E ok. Eu aş lua nişte alune, dacă nu te deranjează. Caju. Ia liniştit. Chiar dacă-s ceva de genu’, şase sute de dolari...

(Rîd amîndoi la asta, dar scurt.) Sam: Păi ia nu le mînca. Corect? Adică, asta o să-i înveţe minte. Guy: Da, cre’ că da. Da’ mi-e foame... Sam: Tu alegi. Chestie care n-a fost niciodată punctu’ tău forte. (El clatină din cap la asta, amintindu-şi. Brusc, deschide conserva de caju şi începe să mănînce.) Guy: Oh, Doamne... n-au sare. Nu mă prea omor. Sam: Nu, totdeauna ţi-a plăcut sarea... Unu’ din multele tale vicii. Guy: Da. (Scurtă pauză) Deci... mmm, sunt bune, pîn’ la urmă. Sau nu chiar aşa de rele. (Îi oferă din nou) Eşti sigură? Sam: Da. Adică nu. Nu, mersi. (Pauză scurtă) Ah, ţi-am citit chestia aia, din revista aia. Mi-a faxat-o cineva. Drăguţă... deşteaptă. Mmm-hm. Guy: Chiar? Mersi. (Bărbatul clatină afirmativ din cap şi ridică din umeri. Ea zîmbeşte din nou subţire şi expiră. Îşi aşează cafe-latte-ul pe un colţ de masă.) Sam: ...ciudat cum ştii atîtea despre femei. Acum. (Rîde) Cît de cît... Guy: Da, cît de cît. Deci, uite, ştiu că-i greu, din senin şi-aşa, şi cred că eşti cumva curioasă care-i treaba... Sam: Asta aşa e, chiar sunt. Vreau să ştiu care-i treaba. Care e? Guy: Pur şi simplu... uite, am simţit nevoia să te văd. Sam: „Nevoia”? Guy: Dorinţa, de fapt, da’ e şi ceva nevoie acolo. Da. Nevoie. Sam: ... şi de ce? (Pauză scurtă) Te iau repede numai fin’că, ce să-ţi zic, copiii ajung acasă la trei. Guy: Sigur, bine-nţeles. (Îşi consultă ceasul.) Îmi pare rău. Sam: N-ai de ce. E-n regulă... îmi place să-i aştept. Doar că trebuie să fiu acolo, asta-i tot... Guy: Nu, nu asta am vrut să zic... Îmi pare rău că tot o dau pe după... alune şi tîmpenii. Iartă-mă. Sam: Caju.

2

Guy: Corect. Astea. (Pune conserva jos.) O să trec la subiect. (Un moment lung, în care bărbatul o priveşte, încercînd să se hotărască în ce fel să înceapă conversaţia. Mai ia un caju.) Guy: ... păi... cre’ c-o să iau o apă, astea chiar îţi usucă gîtu’ una-două. (Sare-n picioare şi merge în spate pînă la un minifrigider. Ia o apă şi o desigilează. Ea îşi consultă pe furiş ceasul.) Guy: ... uite, probabil că te-ntrebi şi ce caut aici... înapoi, în, ahhh, zona Seattle. Sam: Mi-a trecut prin minte întrebarea, da. Guy: Corect, sigur, normal – deşi din cînd în cînd mai trec pe-aici. Înţelegi, la cîţiva ani, să-i văd pe-ai mei, de-astea. Da’ nu de-asta sunt aici. Să-i văd pe ei. Sam: Nu? Guy: Nu. Nici măcar nu i-am sunat, să-i anunţ că... am zbor înapoi în cîteva ore. Sam: Oh. Huh. Mda... Guy: ... fin’că chiar am venit ca să... înţelegi, am simţit nevoia să te văd. Dorinţa, adică. Sam: ... cred c-aş lua o-nghiţitură. (Bărbatul îi întinde sticla, apoi se aşează la loc. Femeia ia un gît lung, îşi şterge gura. Se gîndeşte înainte de a vorbi.) Sam: ... Am sunat-o pe maică-ta o dată. Am avut un impuls, aşa, acum vreun an. Nici nu mai ştiam număru’, a trebuit să mă uit în carte. Guy: Uau. N-am... adică, nu mi-a zis. Sam: Nu, că n-am întrebat de tine. Sau să-ţi las vreun mesaj sau ceva. Doar am... maică-ta şi cu mine, chiar ne împrietenisem un pic, atunci, şi-aşa c-am... am vrut să-i aud vocea. (Pauză scurtă.) M-am gîndit să sun şi să-ntreb de tine, da’ pîn’ la urmă m-am prefăcut că-s al’cineva. Că vînd bilete de tombolă, pentru şcoala unde-mi învaţă copiii, sau ceva de genu’... am vorbit cu ea cam un minut, şi asta a fost. A fost drăguţ. Guy: ... N-am ştiut nimic de asta. Huh. Sam: Ştiu. Tocmai am zis că n-aveai cum. Nu i-am zis că sunt eu, deci... nu contează. Guy: Corect. (Stau o clipă, privindu-se. Linişte.) Sam: ... e două jumate. Guy: Sigur, ok, da. Uite... te-am chemat, adică, am venit în oraş şi te-am contactat fin’că... vreau ceva. Să-ndrept un rău, sau, înţelegi, să pun lucrurile la punct. Sam: ... huh. Guy: Ai înţeles ceva? Sam: Ummm... nu prea. Guy: Ce vreau să zic e... cînd mă gîndesc la asta, la noi, mă refer... am sentimentul că nu s-a terminat bine... Sam: Aşa.

3

Guy: Înţelegi, lucrurile se termină, corect? Se termină, în zeci de feluri, din mii de motive... şi, ahh, noi chiar am început-o super-mişto. Dacă stăm să neamintim. Sam: Liceul. Guy: Da! Da, liceul. O nebunie, şi distracţiile, şi pe urmă, înţelegi... cumva am... Sam: Tu ai terminat. Guy: Uh-huh. Aşa. Sam: Tu te-ai despărţit de mine. Guy: Da, aşa e. E-adevărat. Sam: Şi despre ce-ar mai fi vorba? Bărbatul mai bea o gură de apă şi începe să vorbească. Se opreşte. Ia un pumn de alune. Le aruncă în gură. Guy: ... eşti supărată pe mine? Ea se uită la el, apoi izbucneşte în rîs. Un hohot care nu i se prea potriveşte. Bărbatul e puţin surprins. Guy: Sam: Guy: Sam: Guy: Sam: Guy: Sam: Guy: Sam: Guy: Sam: Guy: Sam:

Nu pe bune, serios. Eşti? Nu po’ să cred c-ai zis aşa ceva. Păi, ştii şi tu cum e... cari totu’ după tine. Cre’ că te şi miră. Nu, deloc. Ă-ă. Nu mă miră. Oh. Fin’că eu... eu chiar mă gîndesc la asta. La ce-a fost. Între noi. Foarte bine atunci! Hai să vorbim... ... acum? Mda... Ştiu că tre’ să pleci, da’ am putea măcar un pic limpezi lucrurile... sau, cum se zice. Vrei să „limpezeşti” chestia asta acum... ... doar dacă se poate... ... în loc s-o fi făcut acu’ cinşpe ani? Vreau să zic, ai zburat atîta drum pîn-aici ca să faci asta azi? Pare ciudat, da’... am simţit că ne-ar face bine la amîndoi să... Nu, perfect. Foarte bine. (se lasă pe spate) Dă-i drumu. Pot să-ntîrzii puţin...

Bărbatul dă din cap şi priveşte în jur. Îşi scoate scurta şi o pliază cu grijă. Femeia observă. Sam: Guy: Sam: Guy: Sam: Guy: Sam: Guy: Sam: Guy: Sam:

Eşti foarte atent cu lucrurile tale. Da. M-am molipsit de undeva... Aşa e, fin’că sigur nu erai aşa cînd ieşeai cu mine. Atunci... Eram nişte copii, nu? Optîşpe ani. Cînd m-ai lăsat, vreau să zic. Asta-nseamnă major. E-adevărat, da’ aşa părea că e. Mie, adică. Nişte copii. Cum vrei. Cum vrei tu să zici... Eşti supărată. Poate doar un pic. Da. Ăhă. E-n regulă... Sam, o să fiu direct cu tine. Foarte direct. Sincer. Asta promite multe...

4

Guy: Ştiu, ştiu asta, da’ o să fiu, şi, uite, aşa şi sunt. (Pauză scurtă.) Cred că motivu’ pentru care ne-am despărţit atunci― Sam: Nu „ne-am”. „Te-ai”. Tu ai terminat-o. Guy: Da, dar... Sam: N-a fost niciun „noi”. „Noi” era cînd eram un cuplu, noi am hotărît să ne vedem, noi alegeam la ce film să mergem vineri seara, da’ chestia de la final? Aia ai fost tu... Guy: Ştiu asta. Da. Chiar ştiu... Şi, da, eu n-am mai sunat, eu n-am mai trecut pe la tine, da’ n-a fost nicio chestie care să provoace asta, n-a fost... dintr-un motiv anume, m-am gîndit mereu c-ai putea crede c-ai făcut tu ceva... ceva... Sam: Nu... (Pauză scurtă.) Eu... nu. Guy: Oh. Fin’că maică-mea mi-a zis c-aţi vorbit voi două, şi―nu, nu de curînd adică, vreau să zic, atunci demult, atunci cînd―şi ea... Sam: ... niciodată n-am zis aşa ceva... Guy: Nu, da’ ai sugerat, ai insinuat că eu te-am făcut să crezi că tu ai făcut ceva, şi― Sam: Nu cre’ c-a fost cazu’... Guy: ... şi voiam doar să ştii, mai bine şi mai tîrziu decît niciodată, că n-a fost nimic de genu’ ăsta. Sam: Ştiu. Asta ştiu... adică de ce-aş crede aşa ceva? Nu cred. Guy: Perfect, deci îţi repet ― chiar dac-o fac aşa tîrziu ― că n-ai greşit cu nimic. Sam: Mersi. Guy: Eu am fost. Numa’ eu. Aveam nevoie să, ahh... Sam: Să ce? Aveai „nevoie” să ce? Guy: Sau „voiam” să, habar n-am. Am simţit că, atunci... Voiam să am libertatea mea, să merg la colegiu în altă parte decît la noi în oraş sau poate voiam doar să-mi văd de chestia cu scrisu’. Cam aşa ceva. Iar tu erai genu’ de fată la care mă uitam, înţelegi, şi dintr-o privire puteam să-i... văd tot viitoru’. Sam: Pe bune? Guy: Cam aşa ceva. Da. Şi asta nu-i ceva rău sau mai ştiu eu ce, nu e, da aşa e genu’ tău ca femeie. Şi cred, dacă pot să zic aşa... Sam: ... dă-i bătaie, eşti chiar mişto... Guy: ... viaţa mi-a dat dreptate. Serios. Ai ajuns exact ce mi-am imaginat c-o s-ajungi. Sam: Oh, chiar aşa, acum? (Pauză scurtă) Hm... Guy: ... pai, cam aşa. (Pauză scurtă) Adică, tot aici, cu copii şi cu soţu’ care face cam ce mi-am imaginat şi eu c-o să facă... mă şi vedeam, atunci demult, un adolescent speriat cu ochii căscaţi la eternitate, mă şi vedeam pe mine însumi îmbrăcat cu vesta aia de manager de produs şi cre’ că m-am panicat şi-am făcut pasu’napoi cum m-am priceput şi eu mai bine... (Pauză scurtă) Asta e. Sam: ... nu-i manager de produs. Se ocupă de magazin. De toată afacerea. Guy: Oh. O.K. Sam: E manager de magazin. E-o diferenţă. Guy: Absolut. Scuze... Sam: Las-o baltă. Guy: ... Îmi pare rău. Nu eşti supărată, nu? Sam: Nu, e-n regulă. Guy: Fin’că n-am vrut să... Sam: Am zis că e-n regulă. Crede-mă, da? Eu te cred, aşa că, hai, crede-mă şi tu pe mine...

5

Guy: ... foarte bine. O să... mda. Bine. Sam: ... şi despre asta-i vorba? Ăsta-i singuru’ motiv pentru care-am terminat-o aşa brusc? Fin’c-ai avut tu o viziune c-ai să lucrezi toată viaţa la nu’ş’ce supermarket? Guy: În principiu, da... în sensu’ că... Sam: N-a fost nicio altă fată? Guy: Mmm, nu, nu că nu mi-aş..., nu, înţelegi. Nu-mi amintesc de nimeni altcineva. Sam: Nu? Chiar? Guy: Mmhm. Sam: Fiindcă eu am avut mereu, aşa vag... înţelegi, o teamă apropo de asta. Atunci „pe vremea aia”. Atunci cîndva... Guy: Nu... ne-am văzut cam... Sam: Doi ani. Chiar un pic mai mult... Eram „promişi” unu altuia pentru doi ani. (Pauză scurtă) Şi sigur nu te-ai dus la balu’ de final cu altcineva? Aşa e? Guy: ... nu. Ştii asta. Nu, ba chiar... am lucrat în noaptea aia. În noaptea balului. (Pauză scurtă.) Era ultimu’ trimestru, orar lejer şi după ce ne-am despărţit, am fost... Sam: Tu, da? Tu te-ai despărţit. Măcar zi aşa... (Pauză scurtă) Uite, eu nici măcar nu vreau să mă gîndesc la asta, deloc, nu vreau. Sunt mamă acum... soţie şi mamă şi toată asta sună a istoria Greciei antice! De ce-a fost nevoie să mă suni pentru asta? Să-mi faci aşa ceva...? Ăh? Guy: Voiam să... habar n-am. Să mă asigur că suntem... okei. Sam: Da, bine, da... suntem okei. Super-okei. De asta aveai nevoie? Ţi-ajunge ca să te-ntorci la viaţa ta deosebită în... unde ziceai, te rog? Guy: New York. Stau în Brooklin acum, da’ predau lîngă... nu contează. E tot... New York. City. Pentru o vreme e linişte ca să se poată „procesa” toate cele spuse. Sam: Uau. Doamne, e uimitor cît de... cît de proaspăt e totu’. Ştii? Adică, tu crezi că totu-i terminat, ambalat într-o cutie şi băgat sub pat, da’ Doamne... cineva pomeneşte de-un dans sau de-un tip pe care-l ştiai şi totu’ e, uite-aici. Dintrodată-i... aici. Guy: Mda. Aşa-i... Sam: Mda. (Pauză scurtă.) Presupun că-i parţial din cauza chestiei cu „virginitatea”... Guy: ... corect. Şi eu simt la fel. Sam: Păi, e tare. Groaznic. Măcar avem chestia aia... Guy: Îmi pare rău c-am stîrnit toată― (se uită la ceas) e aproape făr-un sfert. Sam: ’Kei. Mersi... (Pauză scurtă.) Ştiu că te uiţi la faţa mea. Simt că faci asta― e-o chestie care ţine de piele. Uneori după ce naşti, tot pigmentu’ ţi se... nu contează. Oricum, ai grijă. Mi-a părut bine să te văd, cred... Guy: Hei, Sam... şi tu, ai grijă. Serios. Sper că n-am... Ea dă să plece, dar se opreşte. Se întoarce. Sam: ... Nu m-am referit la balu’ nostru. Mă refeream la ăla din North Central. La ăla. Guy: Oh. Okei. Sam: Deci? Acolo te-ai dus cu cineva? La balu’ ei?

6

Guy: Sam: Guy: Sam: Guy:

Sam: Guy: Sam: Guy: Sam: Guy: Sam: Guy: Sam: Guy: Sam: Guy: Sam: Guy: Sam: Guy: Sam:

... nu că nu pot să... adică, a fost, ştii şi tu, acum cinşpe ani... Te rog. N-am invitat pe nimeni la balu’ ăla, nu. Pe nimeni. Okei. Nu-i ce-am auzit eu, da’ e okei... Cred c-am... parcă era o fată, una în ultimu’ an, o prietenă a lui―îl mai ţii minte pe tipu’ ăla pe care-l ştiam de la grădiniţă, parcă? Tim nuştiucum? A lui― şi el m-a rugat numa’ să-i ţin de urît... pe bune, doar să-i ţin companie fetei ăsteia care era prietena prietenei lui. O fată înaltă, juca volei, cred... ... asta da, asta am auzit eu. Hai zi. Atîta tot. Nu, doar am... nu ne-am făcut poze, nici măcar una de grup sau aşa, n-a fost nimic de genu’ ăsta, i-am fost ceva de genu’ cum îi zice? Habar n-am, mor să aflu... A, cum să... un ghid. Mai mult aşa, pe bune. Un „ghid” numai al ei. Da. În principiu... Şi ea e-n ultimu’ an. Adică tu eşti în ultimu’ an, şi ea e-n ultimu’ an... Corect, aşa-i, da’ m-am simţit ca..., ce să zic, ca atunci cînd te ia frate-tu undeva, cînd vine cu tine la o... (Pauză scurtă.) Am lăsat-o acolo, Sam. Nici măcar n-am dus-o acasă sau... N-am niciun frate. Ţii minte, da? Nu, ştiu, da’ zic şi eu aşa... Mă gîndeam că poate ţi-a scăpat cumva din memorie. Deci n-a fost nimic mai mult de... ... credeam c-am vorbit despre asta o dată. Nu. N-am vorbit? Atuncea vara aia, înainte ca eu să...? Nu, n-am vorbit. Niciodată. (Pauză scurtă.) Am vorbit de căsătorie, da’ despre asta nu... Oh. Okei, greşeala mea. Da, aşa se pare... (Pauză scurtă.) Nu, am auzit din întîmplare, s-a pomenit o dată la magazin... ştii, acolo unde sfîrşeai tu. În viziunea ta. Eram acolo, îi puneam soţului de mîncare şi mă uitam la ceva, nici nu mai ţin minte acuma la ce, la o chestie nouă, un stativ de reclamă pentru prăjituri sau aşa ceva, cînd aud o voce, o voce de femeie, pe care-o recunosc, ca o fantomă din trecut. E maică-ta. Maică-ta, la raionul de răcoritoare, şi vorbeşte cu cineva, o vecină sau cineva de la biserică, şi amîndouă îi tot dau înainte cu vremurile bune de demult, cum fac femeile, şi-ajung şi la subiectu’ cu balurile. Cu dansurile de neuitat. Asta poate fin’că fiică-sa ― nu a maică-tii, normal, a celeilalte ― ultimu’ ei copil se pregăteşte de bal, şi tot vorbesc ba de una, ba de alta. Eu nu vreau, dar stau acolo şi ascult, şi măiculiţă, ce-mi aud urechile! Despre tine, despre noi, şi tot aşa, o grămadă. O grămadă de chestii. Şi-ntre „chestiile” astea era şi cît de bine arătai tu ― cum te-ai mai „dichisit”, aşa a spus ea ― pentru noaptea cea mare. Noaptea de absolvire. Şi imaginează-ţi cum stau eu acolo lîngă prăjiturelele alea de cronţănit şi mă gîndesc: „Care noapte? Eu n-am avut nicio noapte de-asta mare. Noi n-am fost la niciun bal de absolvire.” Da’ fireşte că ea nu vorbea despre mine. Sau despre noi. Nu, era vorba de tine. Noaptea de care vorbea se referea numai la tine. Şi la ea... nu’ş’ce fată. (Pauză scurtă.) Şi-a mai spus că nu prea suni des acasă. Maică-ta, adică.

7

Bărbatul încearcă să spună ceva, dar doar ridică scurt din umeri. Pe bune, nu prea e nimic de spus. Se uită la ceas. Sam: Ştiu, ştiu... (se uită şi ea la ceasul ei) E timpu să... tre’ să plec înainte să, înţelegi, traficu’ şi... Aşa că... Guy: ... mă bucur că te-am văzut. Pe bune c-aşa-i. Sam: Da, ai mai spus asta. Guy: Okei, dacă vrei să... Sam: Ce? Guy: Nimic. Voiam să spun dacă vrei o adresă de mail sau aşa... Sam: Nu, e-n regulă. Nu. O să... Aş vrea doar să... Fără nici un avertisment, ea se întinde şi-i dă bărbatului cu putere o palmă peste obraz. Capul lui se dă pe spate, în timp ce el îşi vine în fire. Femeia iese pe uşă închizînd-o complet în urma ei. Bărbatul merge spre pat, apucînd absent cutia cu alune. Mănîncă una sau două. Dă drumu la TV. Aruncă cana de cafea Sturbacks într-un coş de gunoi din apropiere. Dă să deschidă un sertar la unul din capetele mesei, dar îl opreşte un ciocănit uşor. Sare şi se duce la uşă, deschizînd-o larg. Guy: ... hei. Sam: Iartă-mă. Deodată totu’ mi-a părut... aşa... ca o poliţă neplătită. Nu m-am putut stăpîni. Aşa că... Guy: ... e-n regulă. Adică... (arată la televizor) mă uitam să văd ce ştiri sunt... adică, vreau să zic, ce vreme e. O să zbor şi... Sam: Da, ai spus asta... (Pauză scurtă.) E-aşa de aiurea, toate astea, că-mi pare rău pentru... da’ pur şi simplu am... Stau aşa pentru o clipă, faţă-n faţă, un fel de reflectare ciudată în oglindă. Bărbatul îi oferă în tăcere alune, ea dă din cap a refuz. Sam: ... eram aproape afară-n hol... (Pauză scurtă.) E vorba de... N-am nevoie de numele ei. Chiar nu. E-aşa o copilărie! Nu po’ să cred c-am... doar, uite. Zi-mi la ce pagină e. Se poate? Guy: Hmm? Ce vrei să spui? Sam: În albumu’ şcolii. În al lor, din North Central. Guy: N-am nici... de ce? Adică... Sam: Doar... aşa, okei? Soţu’ e din generatia ei, aşa că am de la el... Guy: A terminat acolo? Sam: Da. (Pauză scurtă.) Ea la ce pagină e? Guy: Era... adică, eu nu... Sam: Spune-mi. Te rog. Guy: ... spre sfîrşit, cred. Numele de familie era Walker, parcă. Da. Nuştiucum Walker. Era o... Sam: Bine. Mersi. (Pauză scurtă.) E-amuzant... adică, nu de genu’ oho-ho-ho, da’ totuşi. Vrei să crezi că o dată-n viaţă ai însemnat ceva pentru cineva, că măcar cînd eşti tînără şi atrăgătoare, că... Guy: ... Sam. Aşa a fost. Pentru mine. Serios.

8

Sam: Da, da’ eu zic, ştii tu. Să însemni pe bune. Ceva de genu’ Romeo şi Julieta. Şiam vrut cumva mereu să simt asta despre noi. (Pauză scurtă.) Da-mi dau totuşi seama acum c-a fost doar o chestie de adolescenţă şi că tu ai început să te vezi cu al’cineva imediat după mine, aşa că... mişto să te trezeşti aşa la realitate, nu? Ce căcat. Guy: ... n-am făcut decît s-o duc cu maşina. Sam: Sigur. (Pauză scurtă.) ... acolo pe-autostradă, înainte să ies spre hotel, m-am simţit, aşa, un moment... ca-n vis pentru o secundă şi mi-am imaginat că mă chemi aici de fapt fin’că vrei să fugim împreună pe-o insulă undeva sau înapoi în Manhattan. Undeva. Ce zici de scrînteala asta? Acuma... n-aş face-o, oricum n-aş face-o, da’ cam astea-s tîmpeniile care-mi trec prin cap de cînd ţi-am auzit iar vocea. Aşa că... Guy: Asta e... Sam, e nemaipomenit că, adică, să-mi spui aşa ceva. Niciodată n-aş face aşa ceva... (dîndu-şi seama) Din cauza familiei tale, vreau să zic― da’ mă simt foarte flatat. Mulţumesc. Sam: Fireşte. Păi, cu bine... Guy: ... pa. (Pauză scurtă.) Oh, stai aşa, hei, ţi-am zis că mă-nsor? Sam: Ahh, nu. (Pauză scurtă.)... nu, n-ai zis. Guy: Da. Mă-nsor. Mda. Mă... Sam: ... te-nsori. Hm. (Pauză scurtă.) Să-ţi fie de bine... De data asta a plecat sigur ― bărbatul încearcă o ultimă îmbrăţişare, dar ratează. Îşi vine în fire fără să-şi fi pierdut demnitatea. Se duce înapoi la pat şi se aşează. Se apucă iar de alune. Dă mai tare volumul televizorului. Tare.

9

Partea a doua: „Tyler” Acelaşi fel de cameră de hotel. Aproape identică. E proiectată de aceeaşi firmă, aşa că detaliile sunt asemănătoare. De data aceasta, paturile sunt separate (twin beds). Bărbatul stă pe unul din paturi, faţă în faţă cu o altă femeie ― un pic mai tînără şi care răspunde la numele de TYLER ― şi care stă pe celălalt pat. Sunt în mijlocul unei conversaţii. Tyler: Guy: Tyler: Guy: Tyler: Guy: Tyler: Guy: Tyler: Guy: Tyler: Guy: Tyler: Guy: Tyler: Guy: Tyler: Guy: Tyler: Guy: Tyler: Guy: Tyler: Guy: Tyler: Guy: Tyler: Guy: Tyler: Guy: Tyler: Guy:

... să-ţi fie de bine! Nu, serios. Mersi. Chiar pe bune. E nemaipomenit. Yep. Însurat! Să-mi bag... treaba-i serioasă, ă? Serioasă de tot. Da, e... e-o, cam da. Marele şi eternul pas. Hai lasă vrăjeala. Fuck. Căsătorie! Parfum. (Pauză scurtă.) ... şi revista New Yorker într-un singur an. Tot mai sus, ă? Aşa cred... yep. Tre’ să zic că niciodată nu m-ai... cum să, nu te-am crezut în stare. Nu? Nu. Chiar nu. La vremea aia. Oh... păi, eu mereu am vrut să scriu, da’ am cam tot fost întors din drum. La-nsurătoare mă refer! Că nu erai genu’. Cel puţin cît am fost noi împreună... Oh. Cred că pe-atunci eram un pic mai altfel. Mai împrăştiat sau... Da? Îhm. Nu cred că mă simţeam în largu’ meu la Chicago. Nu complet, da’ acum simt că m-am... ştii. Păi asta-i super. E chiar drăguţ, vreau să zic... însurătoarea e ceva fucking cool! Da, aşa cred. (zîmbeşte) Deci... ţie cum îţi merge cu... arta? Bine, chiar bine. Vezi ce cercei am? Design propriu. (Pauză scurtă.) Pun pariu că-i tare, dacă te ştiu eu bine... Ce? Prietena asta a ta, sau cum îi zici tu. Logodnica. Presupun c-arată bine... Ăăă, mda, ştii şi tu... da. O femeie frumoasă. Adică... destul de drăguţă... ca şi tine... mmm... Nu tre’ să mă vrăjeşti. E-n regulă. Ştiu deja că mă placi... Da. Mereu mi-ai plăcut... mereu-mereu. „Mereu”. Uite-un cuvînt pe care-l tot spuneai cam des. Cam des. Şi mereu. (rîde) E brunetă sau cum? Poftim? Culoarea adică... mereu păreai să te dai în vînt după brunete. Mai totdeauna. Una sau două roşcate, din ce-ai povestit, da’ mai ales brunete... Ăăă, nu, e chiar blondă. Şi-l vopseşte, cred, vîrfurile... cum le zice? Şuviţe? Da, aşa. În şuviţe. Vîrfurile le are... ... blondă. Hm. Ce chestie! O mică schimbare... 10

Tyler: ... un gust de aventură, aş zice. Mereu l-ai avut. Guy: Chiar nu ştiu ce să zic... Tyler: Nu, haide-haide, chiar l-ai avut! Cel puţin, pe vremuri. Mereu îţi sticleau ochii la jucărele şi la fel de fel de... ţii minte? Ba chiar ai vrut să-ncerc una din chestiile alea, ăăă, cumnaibalezice? Cingătoare cu jucărică... Bărbatul se foieşte pe pat – îl deranjează să intre în subiectul ăsta. Guy: Tyler: Guy: Tyler:

Mda... cre’ că... c-am făcut nişte chestii sexuale care-au fost, aaa... Ce-i? Ce mare chestie... suntem tot noi numa’ că la timpu’ trecut... Corect. (zîmbeşte forţat) Da. L-aveai şi tu p-ale tale, ca mine, ca oricine. Chestii care-ţi plăceau sau pe care voiai să le-ncerci. Să le experimentezi. Guy: Sigur... Tyler: ... păi le cam aveai. Mi-amintesc perfect. O, da. (Pauză scurtă.) Şi să nu crezi că n-am observat cîteva din „şlagărele” noastre în povestioara aia a ta! Obrăznicătură... Ea se întinde şi-l loveşte în coaste pe bărbat plină de bună-dispoziţie. El zîmbeşte şio împinge a joacă înapoi. Guy: Ei, şşş... să nu mai spui la nimeni! Editorul meu numeşte asta „fiction du jour” şi pe mine m-aranjează perfect, fin’că, ştii şi tu... adevăru’ se tot schimbă-n fiecare zi, aşa că... Tyler: Stai liniştit, secretu’ tău e pe mîini bune. Clipa se dilată – stau şi se uită unul la celălalt multă vreme. În cele din urmă, ea se apleacă spre el şi-l sărută. El nu se prea opune, dar nici nu participă chiar cu totul. După un minut, lucrurile par a se opri într-un punct mort. Tyler: Guy: Tyler: Guy: Tyler: Guy: Tyler: Guy: Tyler: Guy: Tyler: Guy: Tyler: Guy: Tyler: Guy: Tyler: Guy: Tyler:

Să ştii că... nu vreau să te oblig... Eu, pur şi simplu, înţelegi. Nu, ce? Eu... adică, ţi-am zis. Mă-nsor şi – asta-i tot. Exact. „Asta-i tot.” (Pauză scurtă.) Ce treabă am eu. Însoară-te. Da, da’... ... nu-ţi faci nunta aici, nu? Nu azi, corect? Nu, peste cîteva săptămîni, da’... Atunci perfect. Nu mă deranjează. Mai mult de-atît... sunt încîntată pentru tine. Mersi. E-un pas... ... ce? ... foarte mare, cred. Şi... ... şi asta te-opreşte? Te referi la... tine? Îhî. Normal! Adică, mă-nţelegi... cre’ c-ar trebui să fiu, cum se zice? N-am idee. Habar n-am cum crezi c-ar trebui să fii. Ia zi-mi tu. ... cinstit. Uite cum. Tre’ să dau dovadă de ceva fidelitate. Oh.

11

Guy: Tyler: Guy: Tyler: Guy: Tyler: Guy: Tyler: Guy: Tyler:

Asta ar fi ideea, oricum. ... sună de parcă pe bune te-ar înflăcăra ideea asta. Hai, taci! (rîde) Sunt... Da, pe bune. Serios acuma, hai, chiar te rog... e foarte greu. Ce? (îl atinge) Asta? Tyler, sincer... te rog. Nu tre’ să faci asta. Ştiu că „nu trebuie”. Înţeleg perfect... ... bine. Da’ eu nu prea fac ce-„ar trebui” sa fac... de-aia prietenii mei se bucură de-o armată de copii, iar eu mă bucur de viaţă! Ţie nu-ţi place viaţa? Înainte erai... Guy: Ba da, cum să nu, îmi place. Da. Tyler: Păi hai să trăim atunci. În amintirea vremurile apuse; şi pe urmă po’ să te duci să-ţi vezi mai departe de tot rahatu’ care-ţi trebuie cu nunta asta a ta... Ea încearcă să-l sărute din nou – i-a ieşit! De data asta el îi permite un pic mai mult. După o vreme, oricum, el se retrage. Tyler: ... să ştii că după ce-o să faci asta de vreo treizeci-patruzeci de ori, o să mă simt jignită... Guy: Tre’ să mă opresc. Tyler: ... oh. Foarte bine. Cum vrei. Se trage puţin înapoi – destul de aproape, dacă el va vrea să reînceapă, dar destul de departe pentru a-şi păstra demnitatea, dacă el n-o va face. Guy: Crede-mă că mi-ar plăcea să mă-ntorc cumva înapoi la ce-a fost. Tyler: Unde? (simplu, desface picioarele) Aici? Guy: Hai-hai... pe bune! Mi-ar plăcea. Da’ am cam făcut un jurămînt şi tre’ să mă ţin de el... Tyler: ... Înţeleg. OK. Guy: Mulţumesc. Tyler: Deci o faci pentru ea. Guy: Corect. Tyler: Ca un fel de? De cadou pentru ea... Guy: Cam aşa, da. Tyler: M-am prins. (Pauză scurtă.) Da’ dacă situaţia n-ar fi fost asta, mi-ai fi tras-o de m-ai fi zăpăcit... Guy: ... destul de probabil, da. Tyler: Încă te mai atrag? Guy: Foarte. Tyler: ... şi-i o chestie de morală. Sau ceva de genu’ ăsta. Guy: Ăăă, da, de „morală”, cred. Da. Sau de „etică”, poate. Le cam încurc. Tyler: Nu contează. Tu spui că... vrei, da’ că te abţii pentru ea. Pentru femeia asta. Guy: Corect. Nu vreau s-o dezamăgesc. Tyler: Chiar dacă pur şi simplu se-ntîmplă aici, şi nu ştie nimeni... ? Guy: Cred că da. Da. Adică... Eu aş şti. Tyler: Păi sper şi eu! Rîd amîndoi, relaxat, la gluma asta. Mîna ei e pe genunchiul lui.

12

Guy: M-aş... da, m-aş cam... simţi... Tyler: ... nu, am priceput. Mişto. Ai suferit o mică modificare de caracter. Asta-i bine. Guy: Mulţumesc. Pentru înţelegere, vreau să zic... Tyler: Nici o problemă. Sigur. Femeia zîmbeşte şi priveşte în jur. Examinează camera. Tyler: ... po’ să fumez aici? Guy: Mmm, da, cre’ că da. E cameră de fumători, da’ nu văd nici o scrumieră... Tyler: Nu-i nimic. Iau un pahar. Sare în picioare şi se duce la tavă pe care se află un bol cu gheaţă şi două pahare. Scoate repede de pe unul din ele folia de plastic şi se duce la scaun. Se aşază în timp ce-şi aprinde o ţigară. Bărbatul o priveşte. Tyler: Guy: Tyler: Guy: Tyler:

... tu nu fumezi. Nu. Şi-atunci de ce ţi-ai luat cameră de fumători? ... am luat o cameră de-asta fin’că... pentru tine, cred. Să fumezi tu. Erai sigur c-o să vin, a? (zîmbeşte) Uită-te la tine... Mare figură eşti...

Se lasă pentru o vreme pe spate şi trage un fum adînc, lung. Suflă fumul în faţă bărbatului. Tyler: Mi-amintesc că fumu’ nu te deranja prea tare. Guy: Da. (zîmbeşte) Aşa e, într-un fel îmi cam place... Tyler: Îhm. (trage din ţigară) Na, uite, vrei un norişor? Ea îi face semn să se apropie – el se apleacă, iar ea îşi apropie gura de a lui. Aproape că se-ating. Ea îi suflă bărbatului în gură un fir subţire de fum ceţos. Guy: Tyler: Guy: Tyler: Guy: Tyler: Guy: Tyler:

Mmmmm... (trage aer) Marfă bună. Dac-ar fi fost un joint, încă puţin şi ne-am fi luat zboru’. Ţii minte? Normal. Ce vremuri mişto... (Pauză scurtă.) Să fac unu’ la amîndoi? Nu, e-n regulă. Dacă nu te deranjează. Uau. Pun pariu c-ai jurat şi-n legătură cu asta. Puţin. Da. Mhm. (zîmbeşte forţat) Cre’ că încă-s prea wild pentru tine, a? Aceeaşi şi neschimbată.

Un zîmbet din partea femeii. Ea se aruncă pe neaşteptate înainte şi-l sărută, se menţine aşa pentru o secundă, apoi se trage înapoi. El nu se poate abţine – bărbatul se întinde şi o trage lîngă el. Ea geme. Tyler: ... nu uita de treaba cu „juratu’” Guy: Corect.

13

Bărbatul face din cap semn că da şi se dă mai în spate. Se întinde şi-şi pune mîna pe faţa ei – ea îi permite, privindu-l drept în ochi. Guy: Tyler: Guy: Tyler: Guy: Tyler:

Guy: Tyler: Guy: Tyler: Guy: Tyler: Guy: Tyler: Guy: Tyler: Guy: Tyler: Guy:

... şi da, încă te vreau. Ca, în felu’ ăla. Cred că eşti foarte, foarte sexy. Frumos. Bine... Da. Mereu ai fost. E mişto s-aud asta. Mai ales că nu ne-am văzut de cîţiva ani... Ăhă, da. A trecut ceva... ... e uşor să cazi în dizgraţie sau să dispari din cîmpu’ de interes al cuiva, ştii? Am cunoscut şi eu cîţiva bărbaţi în felu’ ăsta― s’ nebună după ei vreo cîteva luni, şi pe urmă, bam! Dispar cu totu’, mai rămîn doar mărgeluţele-alea verzi de pe ecran... aşa-s bărbaţii uneori. Şi femeile-s la fel, sunt sigură. Fără discuţie. ... e uşor să uiţi bărbaţi. Da’ pe tine nu te-am uitat niciodată. Aşa-i că-i funny? Da. Cre’ că da... Pentru mine e. Adică, fără supărare, da’ nu erai vreo persoană ieşită din comun sau aşa, erai doar un tip cu care am fost nu ştiu cît timp împreună, şi totuşi... încă mă gîndesc la tine. Ce aiureală. Ştiu. În sensu’ că, şi tu eşti la fel pentru mine: o chestie care mi se tot învîrte prin cap... (face ca albina) Bzzzzzzzzzzz... Mmmmmmm. Ce romantic... Ştii ce vreau să spun! Da, ştiu, glumesc... Perfect. Uite despre asta şi era vorba. De aia am şi vrut să ne vedem. Pe bune? Yep. E... cum să zic, am vrut doar să văd dacă putem vorbi. Sigur că da. Perfect. Atunci e... bine.

Bărbatul face semn din cap că „da” şi aproape că începe să vorbească, dar nu face decît să se uite fix la ea. Îşi bagă un picior sub fund. Tyler: Tre’ să fie ceva tare. Guy: Da, să sperăm. Nu? (Pauză scurtă.) E-n regulă, uite cum... treaba stă-n felu’ următor. Mmm... Tyler: Vreau s-aud chestia asta? Guy: Da, sigur, nu-i mare – Ce-am făcut eu e că m-am apucat să călătoresc puţin, încoace şi-ncolo, să mă văd cu cîteva prietene din trecut. Să le salut, chestii deastea. Înainte să mă bag la ham... Tyler: Să le salut. Hm. Guy: Da. Păi, asta şi alte chestii... Tyler: ... e-n regulă... Guy: Să văd care-i situaţia, înţelegi? Să ne punem la curent cu una cu alta, să mă asigur că suntem... ştii şi tu: fără lacrimi şi regrete. Ceva de genu’ ăsta. Nu mare chestie... Tyler: Oh. Guy: Da. Ea termină de fumat şi aruncă ţigara în pahar. Pentru o vreme se uită la pahar.

14

Tyler: ... şi cîte sunt? Guy: Ce? Tyler: Vreau să zic, cîte popasuri ai de gînd să faci? (Pauză scurtă.) Poţi să zici o cifră rotundă dacă vrei... Guy: Oh. Aaa, păi să vedem... Tyler: Nu-ţi fă griji că nu-s geloasă. Ai făcut o grăma’ de promisiuni în trecut, da’ nimic legat de fidelitate... (Pauză scurtă.) Deci? Guy: Aaa, patru pentru moment. Poate cinci. E scump, aşa că fac doar..., plus că tre’ să ţin cont de programu’ fiecăruia, aşa că... Tyler: Hm. Interesant. Guy: Mmmnuu, nu chiar. Probabil că-i o prostie, da’ m-am gîndit că... Tyler: Ce? Guy: Mi-am imaginat c-ar fi un fel bun să-mi încep noua viaţă. Chestia asta în care urmează să mă-nbarc... Tyler: ... nu-i chiar o croazieră... Guy: Corect! „Îmbarc” nu e tocmai cuvîntu’ pe care-l caut... Tyler: Da’ ce cauţi? Guy: ... habar n-am. Alt cuvînt. Tyler: Nu, mă refer la ce faci. Ce încerci să faci aici? Guy: Să mor io dacă ştiu! (zîmbeşte forţat) Să-ndrept ceva greşit sau aşa. Să dau cu lancea după morile de vînt, sau cam aşa ceva... Tyler: Ăsta cre’ c-a şi fost unu’ din eşecurile noastre... Guy: Ce? Tyler: ... că n-am ştiut niciodată despre ce dracu’ vorbeşti! Guy: Asta e o problemă. Tyler: „Moară de vînt”? Guy: E din Don Quixote. N-are nici o importanţă. Tyler: Oh. Da, moşu’ ăla călare pe ponei, căcat, sigur. M-ai pierdut la faza asta. Guy: Iartă-mă. Uite, ce fac eu acum, că mă plimb încoa-şi-ncolo şi mă-ntîlnesc cu fete ca tine... e probabil o tîmpenie. În sensu’ că dacă priveşti raţional, e cam infantil. Sau bizar sau, cum să zic... gen donquixote. Da’ pentru mine e şi-o chestie de suflet, e... aşa c-o fac. Femeia dă din cap în semn că „da”, împăcîndu-se cu ideea. Se ridică şi merge cu paharul la o chiuvetă mică aflată după colţ, şi-l umple cu apă. Tyler: Guy: Tyler: Guy: Tyler: Guy:

Tyler: Guy: Tyler:

Înţeleg. (Pauză scurtă.) Şi-s pă vreo listă sau cum? Ce? Asta e, vreo, ştii tu... oprirea asta. Să mă vezi. Ai vreo...? Nu! Nu, nu-i nimic de genu’ ăsta. Nu-i o chestie oficială de gen listă. Că doar n-oi fi, mă-nţelegi, Barbă-Albastră... să-mi verific nevestele la plecare! Cine? Scuze! Un personaj literar, nu contează. Ce vreau să zic e că, nu, am vrut să te văd fin’că simţeam nevoia. Simţeam că istoria noastră s-a terminat cam prost, sau nu tocmai ideal, aşa c-am vrut să dau de tine şi să te întreb dac-ar fi ceva ce-aş putea să... Tu asta faci? ... ce? Te-nvîrţi încoa-şi-ncolo să repari tot ce-ai dat de gard?

15

Bărbatul o priveşte. Începe să spună ceva, dar dă doar din cap. Guy: Tyler: Guy: Tyler: Guy: Tyler:

... cam aşa ceva. Iartă-mă. Uau. Ce căcat... e comic. Ştiu, ce tîmpenie, nu? Nu, chiar deloc. Seamănă perfect cu ce-aş face eu! Pe bune? Da. Adică, n-aş face niciodată aşa ceva – aş aruncă banii pe haine sau pe vreun ghiveci de flori sau mai ştiu eu pe ce căcat – da’ ideea, în sensu’ de noţiune... asta-s eu din cap pînă-n picioare. Guy: Bun. Adică mă bucur că-nţelegi. Tyler: Oh, da. Înţeleg perfect. Adică e de mare căcat, să n-o iei greşit... da’nţeleg. Se privesc; femeia rîde puţin. Scutură din cap. Tyler: Băi... Mă bucur că n-am rămas împreună. Însuraţi sau mai ştiu eu cum. Guy: Tot rău’ spre bine... Tyler: Da... (Pauză scurtă.) Şi totuşi... de ce eu? Numa’ pentru că, adică, din moment ce-ai venit pîn-aici... în ce fel ai simţit că mi-ai futut viaţa? Guy: Hm? Tyler: Întreb şi eu. Vezi tu, eu mereu am simţit că eu m-am despărţit cu tine... că ţi-ai terminat masteratu’ şi, habar n-am, simţeai nevoia să pleci să devii un cetăţean sau ce-oi fi vrut tu, un membru al societăţii. Şi-mi amintesc de cearta aia de pe scări cu ţipete şi alte căcaturi, da’ nu-mi prea amintesc ca tu să fi fost cauza a ceva. Oricum, nu a ceva important. Guy: Nu-ţi aminteşti? Păi... ce vreau eu să zic e că ne-a fost bine împreună, ba chiar foarte, da’ că eu tocmai veneam după o relaţie, dacă mai ţii minte – şi relaţia cu tine a fost pentru mine una din perioadele cele mai intense din punct de vedere sexual şi toate alea – da’ eu nu cred că, vreodată, ne-am dat vreo, cum să zic, vreo şansă reală. Tot ce vreau e să nu te simţi de parcă m-ai fi adăpostit, de parc-aş fi fost vreun... bolnav... eu, adică. Tyler: „Bolnav”? Guy: Ştii ce zic... Tyler: Ai intrat în vreo sectă sau ce? Guy: Hai, lasă miştourile! Ştii ce vreau să zic... Tyler: Înţeleg cîte ceva din ce zici... cînd nu vorbeşti ca-n filmele cu Harrison Ford. Guy: Oh, ce amuzant... Tyler: Şi nu... nu te consider „bolnav” (zîmbeşte) Guy: Foarte amuzant! Nu tre’ să... Tyler: Atunci nu te mai purta ca un cretin! (rîde) Te plac. Mereu te-am plăcut... Guy: Şi eu, adică, tu... Tyler: Ţi-am zis, aş începe-o cu tine din nou chiar acum, dac-ai vrea. Guy: Ştiu şi mă bucur. Adică mă bucur să ştiu asta... Tyler: E bine atunci. (zîmbeşte) Deci nu-ţi fă probleme... în ce mă priveşte, cel puţin. Guy: Bun! Mulţumesc. Şi e ciudat, ştii, să fiu din nou aici cu tine, fin’că... Nici eu nu ştiu. E totu’ aşa de-amestecat – sentimentele astea. De dorinţă, şi, de teamă, ce să zic, o grămadă de chestii. (Pauză scurtă.) Şi e, habar n-am, un sentiment aşa global care mă tot roade... un fel de amintire palidă c-am făcut rău. Că eu am făcut rău sau că mi s-a făcut... habar n-am.

16

Tyler: Hm. Nu, eu nu... nu... Guy: Păi, e bine. E bine fin’că eu asta simt, în felu’ ăsta ciudat. Nu ştiu cum să formulez, da’ chestia asta-i prezentă... ca un crîmpei de amintire ceţoasă. Ca o izbucnire a unui rău pe care mereu am vrut să-l pricep pîn’ la capăt... (Pauză scurtă.) Cre’ c-aşa stau lucrurile cînd eşti scriitor. Nu contează cît de mult tenţeapă sau cît de dureros e pentru alţii din viaţa ta... pur şi simplu nu poţi să laşi laşi lucrurile-n pace! Tre’ să le tot suceşti pe toate părţile, să le studiezi, să le scormoneşti, să... ştii şi tu... Tyler: ... să le vinzi? Guy: Nu. Adică... nu mereu. Nu. (Pauză scurtă.) Bine, da, uneori se poate ca o bucăţică de viaţă să-şi facă loc în vreo povestire care se poate şi vinde, da’... hei... Femeia îl examinează, iar bărbatul se uită fix la ea. Tyler: Oricum, nu. N-a fost nimic de genu’ ăsta... Adică, mi s-a întîmplat să mi se fută viaţa de multe ori, da’... nu. Guy: E-n regulă, bun. Fin’că aş... aş vrea să ştiu dacă ţi-am... Tyler: Ei, mă ştii doar... Ce vreau să zic e că ţi-aş fi spus dacă era. Nu? Aşa că, ăăă... sincer. Nu. (Pauză scurtă.) Doar dacă nu mi-ai făcut ceva cînd dormeam sau aşa! Guy: ... asta ce mai înseamnă? Eu... Bărbatul o examinează, aşteptînd să vadă dacă ea va continua. Tyler: Guy: Tyler: Guy: Tyler:

Nimic. E doar... (aşteptînd) Glumesc şi eu. Doamne! Oh, okei. Doamne! (Pauză scurtă.) Probabil că am emoţii! Nu-i nimic. (rîde) Shit, sper că merită... persoana asta, logodnica. Cre’ că da. Da. Hmmm. Crezi sau... ştii?

El se gîndeşte şi ridică din umeri. Ea zîmbeşte privind camera de jur împrejur. O clipă de linişte în timp ce el se străduieşte să formuleze. Guy: E aşa cum e... Nu ştiu. Niciodată n-am ştiut de fapt nimic, niciodată. (Pauză scurtă.) Alerg prin ţară de-a lungu şi de-a latu’, şi pentru ce? Habar n-am. Pur şi simplu, cu tine pare că... Ahh, las-o baltă. Tyler: Nu, continuă. (Pauză scurtă.) O să rezist. Spune-mi. Guy: Îmi pare rău dacă asta te răneşte cumva, da’ – nu cre’ că venitu’ meu aici are prea mare legătură cu noi sau aşa, cu relaţia pe care am avut-o cu tine, sau dacă... treaba cu „făcutu’ de rău” despre care am vorbit, de care-am pomenit acu’ un minut... e vorba de ea. Tyler: De cine? „Ea”, cine? Guy: Mmmm, nimic. De nimeni. O fată. De... persoana de dinaintea ta... de fata pe care am părăsit-o pentru tine. Înţelegi, cre’ că am venit aici simţind că ţi-am făcut ţie ceva, toată chestia asta cu „făcut rău”... da’ de fapt la ea mă gîndesc. Poate că m-am simţit aşa de rahat pentru tot ce i-am făcut părăsind-o încît mam aruncat cu tine pe val, şi-am făcut, ştii, toate alea... Tyler: ... joculeţele de adulţi.

17

Guy: Da. Alea. (Pauză scurtă.) M-am predat ţie fizic, da-n tot timpu’ ăsta simţeam de fapt... Nici nu ştiu. Ceva. Rău cred. În legătură cu ea. Sau poate că scriitoru’ din mine vede în treaba asta ceva peste măsură de interesant şi vrea să vadă ce crezi tu despre toate astea – adică, eu nu cred că asta e, dar hei, în momentu’ ăsta, cine mai ştie. (încearcă să zîmbească) Uau. Ce de căcat sunt... Femeia face o grimasă; întinde mîna şi-i strînge bărbatului faţa de ca şi cum ar stoarce-o. Tyler: Măcar o ştii. (Pauză scurtă.) Sunt unii care nici măcar nu-şi imaginează aşa ceva... Şi continuă să fie de căcat ani de zile fără să observe măcar. Guy: Hei, cel puţin sunt perspicace! Repet de vreo şaizeci de ori şi-mi rămîne aici pe vecie... Bărbatul îşi ciocăneşte capul într-o parte – ea zîmbeşte, dar nu spune nimic. Pentru o vreme nici unul nu spune nimic. Aşteptare. Tyler: ... păi, asta explică multe. Guy: Ce? Tyler: (zîmbeşte forţat) N-am fost chiar tot timpul drogată... ai dat o grămadă de telefoane în primele cîteva luni. Vreau să zic, o grămadă. În California. Mă uitam la ele cînd venea nota de telefon, acelaşi număr, iar şi iar... şi fiecare apel era cam de zece secunde! Doar cît răspundea, da, da’ pentru asta tencărcau cu tot minutu’. Javrele! Oricum, asta e... Te-aş fi şi prins asupra faptului uneori, imediat ce puneai receptoru-n furcă şi inventai cîte-o minciună sofisticată, da’ ştiam ce faci. Adică, după o vreme. (Pauză scurtă.) Uite, niciodată nu-i prea amuzant să fii a doua, ştii? Într-o relaţie. Nu e. Şi-atunci eu eram de departe a doua. Da’ cînd am văzut că-ncepi să te schimbi, ce căcat, mai laşi de la tine şi fie ce-o fi. Asta e. Aşa că, da, cre’ că ai dreptate. N-am fost mereu cap de listă în preferinţele tale cît am fost împreună. Absolut deloc, şi ce mi-am zis: „Ei, şi ce, noi nu suntem genu’ ăla de cuplu”; adică, poţi să te convingi de orice dacă ţi-o repeţi de suficiente ori. Da’ nu prea-i aşa. Te doare... (îl loveşte cu cotul) Ce ticălos eşti, trebuia să fi fost mai dură cu tine atunci! Guy: Da, probabil... Tyler: Da, mă rog... (Pauză scurtă.) Asta e. Guy: Mda. (zîmbeşte) Mi-e plină viaţa de-aşa ceva. Transfer de mizerii. Tyler: ... băieţel rău ce eşti. Femeia se freacă repede la un ochi – să fi fost o lacrimă? N-ai cum să afli – s-a mişcat prea repede. Se întoarce cu spatele cînd el vrea să verifice. Zîmbeşte. Guy: Tyler: Guy: Tyler: Guy: Tyler: Guy: Tyler:

.... mmmmm... Frate, nu te-nţeleg. Eşti altcineva, ştii asta? Aşa mi se spune... ... şi nu mă refer doar la fumat. Ştiu. ... mai vrei un pic? Doar un norişor... (arată) Sunt franţuzeşti, aşa că-i plăcut... Fără limbă. (zîmbeşte) Promiţi? O.K. Promit. Pe cuvîntu’ meu.

18

Guy: Te cred... un fum şi pe urmă ne... cre’ că tre’ să ne... Tyler: Da. Hai... Femeia se apleacă spre el, buzele aproape că li se ating. Fumul iese în fuioare din gura ei şi aluncă spre a bărbatului.

19

Partea a treia: „Lindsay” O altă versiune a aceleaşi camere. Alte tablouri, alte lămpi. Bărbatul stă în fotoliu. Are un pahar cu apă în mînă. O altă femeie – o cheamă LINDSAY – stă în picioare. E mai în vîrstă decît bărbatul, îmbrăcată elegant. Tocmai îşi scoate scurta. Lindsay: ... hai. (aşteaptă) E bine? Guy: A, sigur. (Pauză scurtă.) Da... Lindsay: Vorbesc prea repede pentru tine? Guy: Nu, iertaţi-mă, deloc. Lindsay: Fin’că eu n-am nevoie de discuţia asta. N-am. Mă pot lipsi de ea... Guy: Ştiu asta. Lindsay: Tu ai vrut s-o avem, nu eu. Guy: Aşa e, şi apreciez c-aţi venit pîn-aici. Pentru mine. Lindsay: Nu, deloc. N-am venit pentru tine. Guy: Oh. Lindsay: Nu te-amăgi. Nu-ţi băga asta-n cap. Guy: Okei... Lindsay: Sunt aici pentru mine. Asta-i tot... Sunt aici pentru-o singură persoană şi aias eu. Eu, mie, pentru mine. Guy: Okei, doamnă Bergstram, pricep. Lindsay: ... bine. Asta-i bine. (Pauză scurtă.) Şi spune-mi Lindsay, pentru Dumnezeu. După tot ce-a fost, poţi să faci măcar atîta... Guy: Iartă-mă. Lindsay. Înţeleg. Lindsay: Bun, atunci hai s-o lăsăm aşa. Femeia merge pînă la pat şi se urcă în el. Patul e king-size. Guy: ... e plăcut să fim iar aici. Lindsay: Serios? Guy: Adică, da, cam aşa ceva. În fosta noastră cameră. Unu-doi-şapte. Lindsay: Îhm. E-adevărat... Guy: Ce de amintiri. O grămadă. Lindsay: Mda, cu asta ai dreptate. Chiar am nişte amintiri legate de cameră, de locu’ ăsta... Chiar am. Şi unele din ele nici măcar n-au ajuns în articolu’ tău. (Pauză scurtă.) E uimitor cît de vampiri sunteţi voi! Cît de canibali. Scriitorii. Doamne, e fabulos că tu chiar poţi... Guy: E ficţiune, Lindsay – adică, ce fac eu. În mare parte, e totu’ o invenţie. Lindsay: Mă rog... dacă asta te-ajută să dormi noaptea. (oftează) E... mai zi o dată cum se cheamă? Guy: Oh, ăăă, „Combinaţiile dorinţei” . Lindsay: Exact! Frumos. Poetic. (Pauză scurtă.) Şi s-a mai inventat ceva nou ce-ar trebui să... învăţ? Guy: Aaa, nu, eu doar... înţelegi. Mă documentez întruna, aşa că... Lindsay: Oh, ce deliciu. (arătînd) Mi-amintesc cu plăcere de asta, deşi... Guy: Da, şi eu. (Pauză scurtă.) Nici măcar nu-mi plăcea Bostonu’ pînă să te întîlnesc... Lindsay: Da? Ce păcat. E-un oraş minunat... 20

Guy: Nu, aşa e, ştiu asta, da’ atunci vreau să zic... adică, tocmai ce terminasem şcoala şi ăla a fost primu’ meu job ca profesor, şi eram puţin... Lindsay: Dezorientat. Mie aşa-mi spuneai. Că erai dezorientat. Guy: Chiar eram. Adică, aşa mă simţeam... pentru o vreme, serios. După universitate. (Pauză scurtă.) Oricum... primu’ an a fost greu de tot. Lindsay: Singuru’ an. Guy: M-da. Cred că eram doar prea tînăr. Oricum, şi a contat... mult prea tînăr să predau un curs superior de literatură. Lindsay: Eu aveam doar douştrei cînd am început aici. Mai aveam de dat dizertaţia. Da’ – oricum, douăştrei. Po’ să-ţi închipui? Guy: Nebunie curată... Lindsay: Mă rog, erau alte vremuri. Guy: Aşa e. Lindsay: Da. O epocă diferită, cel puţin. Tuturor ne păsa ceva mai mult pe-atunci, eram mai implicaţi cumva... Guy: Aşa se zice. Mă refer la domeniu’ tău legat de istorie, sau la CNN şi toate alea. Anii şaizeci... Femeia se uită drept la el şi se opreşte. Îl studiază cu atenţie. Lindsay: Eu prin şaptezeci am început. La sfîrşitu’ anilor şaptezeci. Guy: ... oh. Iartă-mă. Lindsay: Şaptezeci şi nouă. (Pauză scurtă.) Nu contează. De fapt n-are nici o legătură cu asta. Continuu aici numa’ pentru că... Guy: ... corect. Mă refeream la studiile feministe. Lindsay: Noi le spunem studii de gen. Unii din noi chiar încearcă să ţină pasu’ cu vremurile... (schimbă subiectul) Ce facem aici? Hm? Guy: Mmm, păi... Cre’ că voiam să te mai văd, în principiu. Lindsay: Din cauza nunţii ăsteia? Guy: Da, şi că... aşa am vrut. De-asta am venit pînă la...oricum, simţeam nevoia. Lindsay: Păi, ce să zic, e drăguţ, cred. E plăcut să ştii că timpu’ pe care l-am petrecut împreună a însemnat mai mult decît un cec de la editor, aşa e, numa’ că... Guy: Ascultă, ştiu că n-ai nici un motiv să mă crezi şi-a mai şi trecut ceva timp, da’... Lindsay: ... da, şi asta nu-i tot. Din ce nu-nţeleg. Mă refer la faptu’ că m-ai sunat la serviciu. La serviciu, şi-a fost... Mă bucur că eu am primit mesaju’ şi nu asistentu’ meu de curs. Guy: Şi eu. Lindsay: Ce vreau să zic e că... nu era cazu’ să faci asta. Tu te-nsori – iar eu sunt încă măritată. Guy: Ştiu. Crede-mă. Ştiu... Lindsay: Şi-atunci de ce? După tot ce-am păţit, după tot ce ni s-a întîmplat... de ce sămi faci una ca asta? Hm? Să rişti? Guy: Habar n-am. Îmi pare rău, am crezu’ că... N-am vrut s-apar pur şi simplu în campus, înţelegi? Adică, el lucrează încă la facultate, nu? Lindsay: Bineînţeles. Acum e decan. Guy: Oh, da? Păi asta e... Lindsay: ... nu-i nimic. Nu contează.

21

Guy: Da, dar... ştii, m-am gîndit că pot să dau peste el sau mai ştiu eu ce. Să-l văd pe vreun hol sau aşa, să facă scandal, şi nu voiam asta. (Pauză scurtă.) Pentru tine... Ea aşteaptă o clipă, privindu-l pe bărbat ca să-nţeleagă dacă vorbeşte serios; pare că da. Ea dă din cap. Linişte. Lindsay: Ai plecat la sfîrşitu’ semestrului doi, aşa că... probabil n-ai idee, adică, n-ai deloc cum să pricepi ce greu mi-a fost. Pentru o vreme... după ce s-a aflat de noi. Guy: Nu, adică, nu prea... Lindsay: Păi cum ai putea? Guy: Corect. Lindsay: O dată n-ai sunat să vezi ce şi cum. O dată măcar, nici măcar o singură dată. Guy: Nu, asta e... da, aşa e. Adică te-am sunat de vreo cîteva... şi-nchideam mereu. Înainte să... da. Lindsay: Ne-au prins şi tu... ce mai, ţi-ai luat tălpăşiţa, cum se zice. Vorbind la modu’ figurat. Guy: Da, am... da. Am procedat greşit. S-o şterg din oraş. Lindsay: Da. Aşa zic şi eu. Chiar foarte greşit. Guy: Îhm. (Pauză scurtă.) Eram speriat... mă umplea de groază spectrul unui soţ furibund, presupun, şi-am fugit. Pur şi simplu. Am fugit. Lindsay: Şi m-ai lăsat în urmă. În urmă, după toate cîte mi le-ai spus despre cît mă iubeşti... Guy: Am făcut asta, Lindsay... şi-mi pare foarte rău. Şi m-a chinuit tot timpu’ deatunci încoace. Sincer. Lindsay: Înţeleg. Guy: Chiar aşa e. Mă chinuie şi-acum. Şi cam din cauza asta şi sunt acum aici... la locu’ faptei. Înainte s-o iau din loc şi să mă-nsor şi eu... Lindsay: ... înainte să ai ocazia. Guy: Hm? Cum adică? Lindsay: Ocazia să fii tu soţu’ gelos. Încornoratu’. Guy: Mă rog, sper să nu fie cazu’, da’... da. Da. (zîmbeşte) Am meritat-o. Lindsay: Da. (îşi drege vocea) Pot să... ai ceva de băut? Guy: Bineînţeles. Sigur... doamne, scuză-mă, ce idiot sunt că n-am... uite. Apă? Bărbatul sare în picioare şi se duce pînă la un frigider micuţ. Îl deschide şi scoate o sticlă de apă. I-o duce femeii. Lindsay: E bine. Guy: E franţuzească. Merge? Lindsay: Da. N-am nimic cu francezii. Adică, nu în mod special. Femeia desface sticla şi ia o gură serioasă. El aşteaptă. Guy: Oricum, mă bucur să te văd. Lindsay: Păi, sunt aici. Ia uită-te. Guy: Mă bucur c-ai venit. Lindsay: Şi eu. E important.

22

Guy: Da. Şi eu cred. Lindsay: Nu, nu vreau să zic că... pentru noi. Nu. Pentru el, vreau să zic. (Pauză scurtă.) Am minţit puţin cînd am spus c-o fac doar pentru mine. C-am venit aici. Am făcut-o şi pentru el... Guy: Pentru cine? Lindsay: Pentru soţul meu. E un pas îngrozitor să mă lase să vin aici. Guy: Nu prea înţeleg... Lindsay: M-a împins să vin să te văd. Azi. (Pauză scurtă.) Mă aşteaptă jos... Serios. Guy: Ă? Lindsay: Stă în maşină. Guy: Oh. Ce căcat... Lindsay: Da, chiar voia să fac asta. Simţea că am nevoie. Guy: Şi ce... i-ai spus? Lindsay: Tot. Că m-ai sunat. Că m-aştepţi să vin aici... despre 127. Absolut tot. Guy: I-ai spus. Lindsay: Da. (Pauză scurtă.) Adică, el deja ştia dinainte, toate detaliile din prima... deci, da, ştie. Acum. Guy: Şi... uau, po’ să-ntreb de ce? Lindsay: Nu chiar. Adică nu, dacă mă-ntrebi dacă ai dreptul să mă întrebi, aş spune că nu. Nu, nu ai dreptul. Ţi-ai pierdut majoritatea drepturilor în ce mă priveşte cînd te-ai cărat... atunci. (Pauză scurtă.) Şi ai pierdut şi restu’ cînd ai scris despre asta... Guy: Okei, voiam să zic doar că... Lindsay: Cu-atît mai mult cu cît el a rămas cu mine. A rămas într-o relaţie pe care eu am trădat-o complet – cu un bărbat pe care el l-a angajat. Căruia i-a dat un servici. Guy: Ştiu asta. Lindsay: Asta a făcut, şi de-asta şi stă acum acolo afară. M-a adus cu maşina pînă aici doar ca să aflu de ce mama dracului ai putea să mă suni... după atîta vreme. Guy: ... doar aşa... ca să... Lindsay: ... de-aia el stă în parcare şi se face că citeşte USA Today. Pentru că ţine la mine. La mine. Guy: Înţeleg. Lindsay: Şi deci, acum marea întrebare e... ce faci tu aici? Înapoi aici după atîta timp... Guy: Ca să... să zic că, ştii, să-ţi zic că-mi pare rău. Lindsay: Oh. Păi poate ar trebui să dai o fugă afară pîn’ la maşină şi să-i spui şi lui. Guy: Nu prea... Nu prea cred că-s pregătit să fac asta. Acum... Lindsay: Nu, nici nu mi-am imaginat c-ai fi. (Pauză scurtă.) Nu de-aia a venit, apropo. Pentru scuze. Guy: Nu? Lindsay: Deloc. A venit să-mi fie alături. Mie – alături. Nu-i aşa că-i nemaipomenit... o persoană care face aşa ceva? (Pauză scurtă.) Cred că bărbaţii mai în vîrstă sunt mai generoşi la treaba asta. Guy: Da, e... e un om deosebit. (Pauză scurtă.) Doamne, asta sună aşa de-aiurea, nu? Adică tocmai din gura mea. Lindsay: Cam aşa, da. Guy: Am simtit in timp ce-o ziceam... Lindsay: Mă rog, e bine ca măcar ai simţit. Guy: Da.

23

Lindsay: E mare lucru... (Pauză scurtă.) Şi pentru ce anume, dacă nu te superi, îţi „pare rău”? Hm? Guy: Ştii doar... Lindsay: Nu. Chiar nu... ştiu. Spune-mi tu. Sunt atît de multe... Guy: Pentru tot ce... ce-ai spus tu. Cînd am fugit – mi-am luat alt job, aşa că propriu-zis n-am fugit, da’ – am şters-o cînd s-a aflat. Lindsay: Înţeleg. Deci... nu pentru c-ai făcut-o. Nu de-asta. Guy: ... mmm... nu. Adică, da, şi asta a fost greşit, da’... Lindsay: ... da’ mai mult îţi pare rău c-am fost descoperiţi. Prinşi. Guy: În principiu. Lindsay: Asta era ce voiai să-mi zici? Guy: În mare. Mai mult asta... da’ şi partea cu lăsatu’ de izbelişte. Ăsta-i un obicei prost al meu. Să fug fără să... Lindsay: Înţeleg. Guy: N-am vrut să sufere nimeni din cauza a ceea ce noi... n-am avut niciodată intenţia asta. Lindsay: N-aş zice. Foarte rar e ăsta motivu’ care stă la baza unei aventuri... Guy: E-adevărat. Lindsay: ... da’ cam totdeauna ăsta-i rezultatu’. Că se suferă. Guy: Da. Ştiu. Lindsay: Că cineva suferă. Guy: Cred că... am partea mea de „merit” în situaţia asta specială. Lindsay: Oh, mă cam îndoiesc. Guy: Ce? Lindsay: C-a fost ceva „special”. Dacă judec după ce-am citit... Guy: ... Iartă-mă, da’... ce vrei să... Lindsay: La tine, mă refer. Cre’ că eşti genu’ de persoană care lasă-n urmă multă suferinţă în stilu’ tău jucăuş... de fiecare dată. Pun pariu că „a face rău” e marca ta înregistrată. Guy: Ce să zic... dacă ai în vedere povestirea, aia e ficţiune, da’... Lindsay: Oh, nu te subaprecia... poţi să faci oamenii să sufere fără să clipeşti. Mi-am dat seama de asta din prima clipă cînd te-am văzut... şi totuşi m-am aruncat cu capu-nainte. Guy: Asta nu-i... ascultă, n-am venit aici pentru aşa ceva... Lindsay: Ştiu asta, ştiu, da’ asta vreau eu să-ţi servesc. Adevăru’. Guy: Uite, cre’ c-ar trebui să ne... Lindsay: ... probabil că tre’ să pleci, nu? Că doar ăsta-i stilu’ tău. Cand corabia se scufunda... Guy: ... sobolanii Lindsay: Am vrut sa zic copiii, da’ daca... Guy: Lindsay, ascultă, ştiu... ai toate motivele să mă urăşti, să urăşti felul în care sau întîmplat lucrurile. Dar sunt aici ca să repar lucrurile. Un fel de compensare a tot ce-am... făcut. Lindsay: Oh. Perfect. (Pauză scurtă.) E-n regulă... şi ce-ai de gînd să faci în privinţa asta? Sunt foarte curioasă, cum? Guy: Păi, am... m-am gîndit că am putea găsi o soluţie împreună. Femeia îl studiază pentru o vreme, apoi se ridică brusc traversează cameră pînă la fereastră. Dă la o parte perdelele şi se uită afară. După o clipă, face semn cu mîna. Se întoarce la pat.

24

Lindsay: I-am zis c-o să fac asta. Ca să ştie că totul e în regulă. (Pauză scurtă.) Hai să ne-ntoarcem la conceptu’ asta de „reparatu’ lucrurilor”. La treaba asta. Guy: Bine... Lindsay: Ce propui? Guy: Să... nu prea m-am gîndit.... la cum, la detalii, adică. Lindsay: ... nu, nici nu mi-am imaginat că te-ai gîndit. Sunt sigură că asta-i o idee mare de-a ta, speranţa asta de-a repara totu’. Un gest generos... Guy: Şi totuşi, asta vreau... Lindsay: Doar vrei sau o s-o şi faci? Guy: O s-o... fac. Da. Lindsay: Fin’că nu vreau doar să-ncerci, asta funcţionează doar dac-o faci. Nu contează cum. Guy: Nu, ai dreptate. Okei, am s-o fac. Lindsay: Bun. Asta-i foarte bine. Femeia mai ia o gură de apă. Goleşte sticla. Lindsay: ... şi, deci, cum procedăm? Ca să aibă efect? Guy: Nu prea ştiu... Lindsay: Cum m-ajuţi, ştii... să refac măcar o parte din demnitatea pe care-am pierduto? O bucăţică din ea să pun la loc...? Guy: Păi... aş putea... mă rog, cre’ c-aş putea să mă duc afară acolo, înţelegi, la maşină, şi să vorbesc cu el. Dacă chiar asta vrei, cu adevărat... Lindsay: Hmmm... Guy: ... ceva de genu’ ăsta; nu văd ce avem de cîştigat din asta, da’... Lindsay: Nu, ai dreptate. N-ar fi chiar ceva chit... nu după atîta timp. Îhm. Guy: ... sau aş putea... ăăă... Lindsay: ... vrei să ştii ce crede el? Soţul meu, adică... ce crede el c-ar trebui să faci? Guy: Ăăăăăăă... nu, ce? Lindsay: Femeia asta cu care te-nsori... n-ai spus prea multe despre ea... Guy: Nici n-ar fi prea multe de spus... Lindsay: ... cred c-ar surprinde-o s-audă asta. Guy: Adică, nu aşa de mult. Face un curs de soră medicală şi, ăăă, mă rog. O fată şi gata. Fata cu care mă... Lindsay: Da? Guy: Vreau să zic că-i nemaipomenită, sigur, da. Numa’ că... Lindsay: ... ce? Cum e? Guy: Nimic. Doar că... Nu prea ţin morţiş s-o bag în povestea asta. Lindsay: Înţeleg. Bun. (zîmbeşte) E mai tînără ca mine, nu-i aşa? Guy: Hm? Lindsay: Mai tînără ca mine. Guy: Aa, da. Da. Are douăzeci şi trei. Mă rog, în aprilie... Lindsay: Drăguţ. Ce drăguţ. Tinereţe. (Pauză scurtă.) Atunci cînd între noi s-a terminat, am fost sigură că ăsta-i unu’ din motive, motivu’ principal pentru care n-ai rămas. Pentru care m-ai părăsit. Vîrsta mea. Guy: ... nu, nu doar asta... adică, nu. Lindsay: Mă rog, aşa am crezut eu. Aşa mi-am spus, cel puţin. Că n-a fost pentru vreun motiv anume, nu pentru vreun motiv care să fi contat... ci pentru că eram mai bătrînă decît tine.

25

Guy: Îmi plăcea vîrsta ta. Chiar îmi plăcea... Lindsay: Şi faptu’ că viitoarea ta mireasă e mai tînără ca mine îmi cam confirmă teoria, sau, „pe-aproape”. Guy: Lindsay, nu, chiar n-a fost... Lindsay: Ia spune-mi – care e, spune-mi care crezi tu c-ar fi cel mai dureros lucru pe care i l-ai putea face? Logodnicei ăsteia a ta... Guy: Uite... nici măcar n-am de gînd să... Lindsay: ... e-o supoziţie. Şi-atîta tot. Ne imaginăm doar. Deci... care-ar fi? Guy: Habar n-am. Lindsay: Ce-ar fi dacă... ai înşela-o? Chiar nefiind căsătoriţi încă. Guy: Ar urî chestia asta. Păi tu ce crezi? Lindsay: Cre’ că aşa şi e, pentru că are încredere-n tine. Toată încrederea ei e în tine. Guy: Da. Lindsay: Vezi, asta crede şi soţul meu. Chiar aşa a şi spus. Că cel mai mare rău ar fi nu ce ţi-am face ţie... ci ei. Ca tu s-o faci cumva pe ea să sufere... Guy: Oh. Lindsay: ... iar eu îl aprob. Sunt de acord cu asta. Pentru că celălalt simte durerea. Guy: Da. Cred că trebuie să... Lindsay: Deci, ce vreau să zic, din moment ce-ai promis că vrei să repari lucrurile... asta am vrea noi să faci. Guy: Nu prea înţeleg... Lindsay: Vrem să te culci cu mine. Din nou. Acum. Guy: Ce?... Pentru ce? Lindsay: Pentru că nu vrei. Şi nici ea n-ar vrea. Guy: Da’ nu văd cum asta... Lindsay: Nu tu trebuie să vezi. Altcineva trebuie de fapt să vadă. Acei alţicineva pe care i-ai făcut să sufere acu’ ceva timp şi cărora n-ai avut curaju’ să le spui „îmi pare rău”. (Pauză scurtă.) Preferi cu perdelele trase sau date la o parte? Guy: Aşteaptă, nu, uite... înţeleg că eşti nebună, Lindsay, acum înţeleg asta. Lindsay: Bun, mă bucur că ţi-a picat fisa. Guy: Înţeleg asta. Complet. Da’ nu pot să... nu. Nu pot. Lindsay: Ba da, poţi. Guy: Nu... Lindsay: Ba da... Guy: ... baaa nu... Lindsay: Am zis ba da. Guy: Oh, şi eu am spus nu, okei? Adică, aş putea să fac asta şi-o zi întreagă, dac-aş vrea, da’... (Pauză scurtă.) Şi vreau să fac ceva, chiar vreau, da’ nu pot să fac... asta. Lindsay: Ai spus că da. Ai spus c-o să te revanşezi faţă de mine. Guy: Ştiu, ştiu asta, da’... nu pot. Lindsay: Poţi şi vrei. O s-o faci! O s-o faci în timp ce soţu’ stă acolo şi m-aşteaptă... Bărbatul „încasează”. Femeia vrea să mai bea o gură de apă, dar îşi dă seama că sticla e goală. Guy: De ce-aş face aşa ceva? Adică... şi tu, de ce ai vrea tu asta? E... Lindsay: Ea ştie? Guy: Ce? Cine ce să ştie...? Lindsay: De micuţa ta călătorie încoace. De toate popasurile astea pe care le faci...

26

Guy: Te referi la...? Lindsay: Ştii precis la cine mă refer. Prietena ta ştie de toate astea? Guy: ... nu. Doamne fereşte, nu. Femeia se duce la scurta ei, scoate din buzunar o bucată de hîrtie. Lindsay: S-o sunăm? Alex o cheamă, nu? Soţul meu a găsit-o. Femeia se duce la telefon şi începe să formeze. Guy: Ce faci – stai! Lindsay, nu! Stai! Lindsay: ... în locu’ tău mi-aş da pantalonii jos. Aş vrea să terminăm... Guy: Da’ nu po’ să fac asta! Chiar nu... Lindsay: Ba da, poţi! Să mă fuţi - poţi. Poţi. Guy: Ce cacat, asta e... Lindsay... Lindsay: O făceai tot timpu’, tot... în fiecare minut pe care ţi-l ofeream, atunci, la început. Cîndva. Ea începe să se dezbrace – scoţîndu-şi toate hainele încet şi ordonat. Pune fiecare piesă de îmbrăcăminte una peste alta pe masă. Guy: ... n-am să... chiar sunt... Lindsay: Mereu aici, în camera asta. Cu uşă roşie. Unu-doi-şapte. Era cuibuşoru’ nostru... unde veneam între cursuri şi de fiecare dată cînd aveam timp liber. Mai ţii minte? (Pauză scurtă.) Era bine cînd făceam dragoste... nouă ne stătea bine împreună, cred, da’ nu asta mă făcea să revin iar şi iar... ci speranţa unui viitor pe care mi-l promiteai. Viitorul ăla măreţ şi plin de încredere despre care îmi şopteai, stînd aici lungit pe pat cu ochii închişi. De asta eram îndrăgostită. De mîine. De toate zilele de mîine pe care mi le tot promiteai... Guy: ... ţin minte asta... Lindsay: Cred că ţii. Probabil că era uşor să vorbeşti aşa... toate astea sunt simple cînd totu’ e-o minciună. Cînd n-ai nici urmă de voinţă sau de speranţă să vezi că sentîmplă. Cînd e-o pură ficţiune la fel de magică ca un basm – şi te pricepeai la asta, tre’ să recunosc. Erai un expert în a zăpăci o femeie sinceră şi practică – ca mine. Care să-nghită tot! (Pauză scurtă.) Şi-apoi un telefon, un singur telefon de la un coleg a putut să spulbere tot... tot curaju’ ăla al tău. Toată bravada aia a ta. De-aia şi cred că predai aşa ceva, şi scrii aşa ceva. Ficţiune. Pentru că la asta te pricepi ca persoană... (Pauză scurtă.) Încă mă paşte ironia sorţii de-a te include într-o zi în programa şcolară... Femeia e acum dezbracată – stă pe pat şi aşteaptă. După o vreme, bărbatul începe şi el să se dezbrace. Îşi scoate pantalonii cu grijă. Peste umăr: Guy: ... n-are de gînd s-apară aici, nu? Pentru instantanee sau mai eu ştiu ce? Lindsay: Nu. Guy: N-o să dea buzna, în timp ce...? Lindsay: Îţi promit. Guy: Fin’că asta ar fi de căcat... Lindsay: Asta ne priveşte doar pe noi. (Pauză scurtă.) Şi, bineînţeles, pe ea... Guy: Pe cine? (se gîndeşte) Oh...

27

Lindsay: O să-i spui? Guy: Tu ai... nu, normal că nu! Lindsay: Bun. Atunci va trebui să trăieşti cu asta. S-o cari în spate... ca şi mine. Adică, pîn-am recunoscut tot... Bărbatul e doar în boxeri. Se aşază pe pat. Guy: Nu po’ să cred... Lindsay: Zi că suntem între cursuri... că suntem cu cîţiva ani în urmă şi că ne-am întîlnit între cursurile de după-masă... Guy: ... okei, numa’ că... sunt... Lindsay: Şşşş. Putem vorbi mai tîrziu. Mai tîrziu după ce terminăm. După ce... mă culc acolo în braţele tale. Poţi să-mi povesteşti tot. Guy: Despre ce? Lindsay: ... despre viitor. Viitoru’ de care n-o să am parte... Femeia se ridică, iar bărbatul e imediat cuprins de groază. Ea îi face semn să se relaxeze. Lindsay: Şşşş... nu-i nevoie. Lasă-te pe spate. Lasă capu’ pe spate şi... Guy: Da, da’... Lindsay: Nu vorbi. Hai, întinde-te... hai. Acum te relaxezi, ştiu că poţi... închide ochii şi nu te mai opune. Bărbatul se lasă pe spate şi face ce-i cere ea. Îşi închide ochii. Lindsay: ... zi-mi ceva. Ceva ce-ţi aminteşti despre noi. Aici. Ţine ochii închişi şi zimi... Guy: Okei, mmm, pot să... ne văd pe noi, adică, mi-amintesc... joile. În fiecare joi a primului semestru, înainte de Crăciun... Ea se îndreaptă neauzită către scurta ei şi o îmbracă. Se încalţă şi-şi adună lucrurile. Guy: ... în vacanţe eu plecam la Seattle şi asta ne omora, că făceam asta, dar le promisesem alor mei că mă duc, iar cu voi doi – tu şi soţul tău – el avea concediu toamna şi fuseseşi de-acord să te vezi cu el. În Anglia. Plecase cu grupu’ ăla de studenţi într-o călătorie teatrală, ţii minte? (nervos) Unde eşti? Ai...? Lindsay: Şşşş... aici sunt... continuă. Ţine ochii închişi şi continuă. Zi mai departe. Guy: ...şi ... chiar înainte să plec, cu o oră înainte să plecăm fiecare, ne-am întîlnit aici. Femeia deschide uşa şi se strecoară afară, lăsînd uşa întredeschisă. Guy: ... şi ne tăvăleam în cearşafuri, fără să ne gîndim dacă ajungem la timp la aeroport... fără măcar să ne pese. Nu ne păsa de ce-o să fie... mîine. Doamne, era aşa de... Mi-era aşa de... După o vreme, bărbatul se uită în jur. Şi ridică în capul oaselor şi nu înţelege imediat; apoi pricepe. Pricepe tot. Se ridică din pat şi traversează camera pînă la

28

fereastră. Priveşte afară. Ridică încet mîna şi face semn. Se întoarce fără grabă la pat şi se aşază. E singur.

29

Partea a patra: „Bobbi” Aceeaşi cameră iar, într-o formă uşor modificată. Un pat alte dimensiuni de data asta, sau aşa pare. Perdele noi. O altă femeie – de data asta e BOBBI – stă lîngă fereastră şi priveşte afară. După un timp se aude cum se trage apa. Sunet de apă care curge. Ea nu se poate abţine să nu examineze puţin camera. Pentru orice eventualitate. Bobbi: … eram numa’… înţelegi. Nesigură. Vocea bărbatului din culise – din baie. Aproape. Guy: Ă? Bobbi: Nu era mîine, nu? Guy: Cum? Bobbi: Am zis „mîine”. Aproape că plecasem înapoi ca să vin mîine… Guy: Da? Bobbi: Da. În lift… Urcam încoace şi, nici eu nu ştiu, m-a luat brusc o agitaţie şi mam gîndit „Doamne, nu mai ţin minte ce zi mi-a zis?!” Încă puţin şi plecam înapoi acasă… Am lăsat pe bufet hîrtiuţa pe care-am notat. (Pauză scurtă.) Şi pe urmă cînd mi-ai deschis cu păru’ ud, mă-nţelegi… Guy: Scuze, nu, doar c-ai venit un pic mai devreme, asta-i tot… Bărbatul iese din baie şi traversează camera pînă la ea. Se opreşte şi aranjează un abajur de la o lampă. Guy: … oricum, salut. Bobbi: Salut. Şi ţie. (zîmbeşte forţat) Ce bine arăţi. Eşti… Bărbatul zîmbeşte în timp ce se uită la femeie, aşteptînd continuarea propoziţiei. Apoi rîde. Şi-o îmbrăţişeză. Guy: Mersi. O, Doamne, e-aşa... salut! Bobbi: Salutare, străine. Guy: Mda. „Străine” (chicoteşte) E bună. E... şi, nu, de azi era vorba. Bobbi: Bine! Guy: Aşa e. Da. Bobbi: Păi da. (Pauză scurtă.) Deci, e... Bărbatul nu răspunde imediat; face un pas în spate şi se uită îndelung la femeie. Chiar are ceva deosebit. Guy: ... mda. Uau. (adulmecă) Ăsta-i Dior sau ce? E grozav. (Pauză scurtă.) Doamne, arăţi, ce mai, ce să zic... fantastic! Bobbi: Mersi. Guy: Pe bune. Aşa de... Bobbi: Ei, nu... Guy: Pe bune c-aşa-i. Păru’, e... Bobbi: Ca-ntotdeauna. Şuviţe. 30

Guy: Da’ parcă mai lung. (Pauză scurtă.) Şi... mă rog, logodnica mea îl are tot aşa. Bobbi: Oh, serios? Guy: Adică nu chiar la fel ca al tău, da’ şi-l... uite-aici îl are-aşa. Ea zice că-i „încadrează figura”. Bobbi: E... hm. Drăguţ. Guy: Da’ nu-i aşa de stilat ca la tine. (arată) Mmm-hm. Bobbi: Mulţumesc. (Pauză scurtă.) Ştii că pe drum încoace mi-a trecut prin cap nebunia c-ar putea fi şi ea aici cu tine. Voi amîndoi, şi că va trebui să... înţelegi, să m-aranjez sau aşa ceva. Ciudat ce-ţi mai trece prin cap într-un moment ca ăsta... Guy: Nu, Doamne, n-aş face niciodată aşa ceva... Bobbi: Păi, nu ştiam ce să cred! Adică, mă suni, mă suni la părinţi, şi pe urmă mailul ăla plin de detalii... nici nu ştiu ce... Guy: Ştiu, îmi pare rău... da’ aşa ceva n-aş face niciodată. Îm-hm. Să te fac să te simţi prost. Ea se uită la el cîntărind momentul ăsta din urmă. Aşteaptă. Bobbi: ... şi deci am fost una din ele, ă? Dintre norocoase... Guy: Da, Bobbi... eşti una din cele pe care le-am ales. Să le văd. Bobbi: Ai bătut atîta drum pînă-n L.A. fin’că o dată ai visat la chestia aia? De-asta? Guy: Nu numai c-am visat... la un moment dat chiar m-am gîndit serios. Bobbi: La soră mea? Guy: Da. (Pauză scurtă.) Să fac asta. Bobbi: Da’ suntem... adică, suntem la fel. Guy: E, nu chiar, nu. Bobbi: Suntem gemene. Gemene identice. Guy: Ştiu, e-adevărat. Bărbatul nu-şi termină gîndul; femeia îl studiază. Bobbi: Păi ar fi cam acelaşi lucru. (Pauză scurtă.) Adică nu vreau să zic că ne-ai fi convins s-o facem împreună sau mai eu ştiu eu ce... în nici un caz! Guy: Înţeleg, doar că... Bobbi: Atunci despre ce-i vorba? Am fost trei ani împreună... ne-am simţit bine, neam distrat... ba chiar mi s-a părut că parcă fusese vorba şi de-o logodnă – adică de vorbit am vorbit de asta, sunt sigură! Şi pe urmă... Guy: Normal c-am vorbit. Da. Şi ăsta-i unu’ din motivele care m-au făcut să vin... Bobbi: ... şi tu tot mai voiai să fii cu Billi? Guy: Nu mereu, nu. Doamne. Nu asta vreau să spun... (Pauză scurtă.) Toate astea fac parte din chestia cu „sinceritatea” la care lucrez acum, asta-i tot... Bobbi: ... oh... Guy: Încerc să te fac să-nţelegi că la un moment dat – doar pentru o clipă – m-am gîndit cum ar fi să fiu şi cu ea. Cum ar fi să mă culc cu ea în loc... Bobbi: Ar fi acelaşi lucru. Guy: Nu se poate. Adică nu exact acelaşi lucru... Bobbi: Nu, da’ cam... aproape la fel. Suntem gemene. Guy: Ştiu! Pricep şi eu chestia asta. Bobbi: E ciudat... Guy: Mi-e... e greu de explicat.

31

Bobbi: Da, fin’că-i ciudat. De-aia! Bărbaţii sunt ciudaţi. Guy: Uneori, da. E-adevărat. Bobbi: De cele mai multe ori. (Pauză scurtă.) Şi cum de-am ajuns pe lista ta? Doar pentru că te-ai gîndit la asta? Guy: În mare, da... (Pauză scurtă.) Mă simţeam vinovat – după ce m-am gîndit mai bine, adică – aşa că m-am hotărît să vin să-ţi spun. Bobbi: Ce să zic, apreciez asta. A trecut ceva vreme... Guy: Da. Nu mă prea pricep la scrisori sau aşa... Bobbi: Păi nu, doar eşti scriitor. Guy: Mă rog, profesor, de fapt... M-am apucat şi de treaba ailaltă, încerc marea cu degetu’, cum se zice, da’... mai mult predau. Bobbi: Oh... (Pauză scurtă.) Am auzit că ţi-a apărut o povestire pe undeva de curînd... Guy: Da. Bobbi: ... da’ n-am apucat s-o văd... Guy: Oh. N-ai... n-ai văzut-o? Foarte bine primită. S-a vîndut bine... (Pauză scurtă.) Sigur mai am un exemplar în geantă dacă vrei să ţi-l... Bobbi: Nu, nu prea citesc. Nu prea mai citesc. (Pauză scurtă.) Afară de radiografii... Guy: Corect. (zîmbeşte forţat) Oricum, aşa că, te-apuci să faci planuri de, toate planurile de nuntă şi viaţa – partea asta din viaţa ta – începe să iasă afară... Bobbi: ... aşa ca voma... Guy: Nu! (rîde) Da’... te cam macină cînd îţi alegi costumu’ de nuntă şi biletele pentru luna de miere, aşa că m-am gîndit să dau o fugă şi să repar nişte greşeli. Să fac ceva în sensu’ ăsta... Bobbi: Super tare. Tot respectu’! (Pauză scurtă.) Şi... cu cîte persoane ai de gînd să te vezi? Guy: Mmmm... tu eşti a patra. Bobbi: Îhm. Guy: Da. Mă pregătisem pentru vreo cinci sau şase, da’... Bobbi: ... ar fi prea mult de zburat? Guy: Nu, nu-i asta, nu... cu trei m-am văzut deja. Ne-am întîlnit şi... ăăă... a fost interesant. Bobbi: Sunt convinsă. Guy: Mdaa. Una din ele a vrut să ne vedem la aeroport şi n-a mai apărut – asta a fost lîngă Austin, în Texas, şi cu alta, cu fata asta... tocmai ce-o terminaserăm cam acu’ un an... M-am dus la ea acasă, are un apartament nou, şi-am bătut la uşă. Era-năuntru, am găsit-o acasă, da’ se holba la mine de parcă eram vînzător de aspiratoare după care, într-o secundă – zbang! Mi-a trîntit uşa-n faţă. Nu glumesc... chiar aici în obraz. (Pauză scurtă.) Stau acolo cu gura căscată, absolut şocat. A fost sută la sută reciproc, despărţirea, vreau să zic... şi uite ce-am primit cînd m-am dus s-o văd. Bobbi: Presupun că n-a fost aşa de „reciproc” pe cît ţi-aminteşti tu... Guy: Mda! (rîde) Poate că nu... Bobbi: Şi ea ce problemă avea? Guy: Habar n-am! Adică... pe bune c-a fost de comun acord. S-o terminăm, vreau să zic. Bobbi: Nu, scuză-mă, am vrut să zic ce problemă avea? De ce nu ţi-a mai plăcut? Guy: Oh, mmm, ştii... (iritat) Pur şi simplu ne-am... chestii. Bobbi: ... de genu’?

32

Guy: Era prea sufocantă, cam aşa ceva, şi puţin prea... luase foarte mult în greutate de la o rană la genunchi de la ski. Înţelegi, chestii. Bobbi: Hm. Ce să zic, interesant. Guy: Ce mare chestie. Face parte din trecut... după tine, gata, termin cu astea şi las totu-n spate. În trecut. Aşa că... Bobbi: ... şi, iartă-mă, da’ mă tem că eu pricep mai greu – eu de ce mă aflu aici? Guy: Fin’că eşti importantă pentru mine. (zîmbeşte) Ştii, începusem să fac o listă, da’ mi-am dat seama destul de repede că, mă rog, aveam de ales un număr rezonabil de femei dintr-un... grup de multe. Înţelegi? Multe. Aşa că am notat numele celor pentru care mă simţeam de departe responsabil, pentru problemele noastre, adică, şi după cîteva revizuiri am, a trebuit să... aaa... Bobbi: ... da?... Guy: ... Înţelegi. Am scurtat-o, un fel de finală. Un top de cinci. Cele pe care le simţeam cu adevărat esenţiale. Bobbi: Îhm. Guy: Vreau să zic, care-au contribuit. La ce sunt eu şi unde am ajuns. Ca persoană... Bobbi: Înţeleg... (Pauză scurtă.) Păi, mă bucur că m-am calificat. Guy: Ce tot...? Normal că da! Bobbi, tu ai fost, mă-nţelegi, de departe printre primele. De departe. Da... (dregîndu-şi vocea) Sunt puţin... nu vrei nimic? Bărbatul ia din minibar o sticlă cu apă. Femeia îl priveşte fix pentru o clipă, examinîndu-l cu atenţie. Bărbatul devine puţin neliniştit. Bobbi: ... deci n-ai aflat nimic despre ea? Guy: Despre cine? Bobbi: Despre soră-mea. Guy: Nu... Ştiu că trebuia să plece-n Europa să-şi facă practica acolo. Bobbi: A şi fost. Guy: Ce tare! Bobbi: A fost vreo cîteva luni. Guy: Frumos. Bobbi: ... şi pe urmă s-a întors aici, mai exact la Stanford. Guy: E-o şcoală bună... Bobbi: Da. A primit acolo o bursă, şi-şi vedea de sport şi alte alea ale ei... şi pe urmă a... a făcut cancer. Guy: ... ce căcat, cum aşa? Bobbi: Da. Guy: Pe bune?! Bobbi: Îhm. Leucemie şi-a murit. Cred că asta m-a şi-mpins să fac medicină. Guy: Oh, Doamne... Bobbi... îmi... îmi pare rău. Bărbatul se opreşte ca îngheţat – chestia asta chiar l-a şocat. Se lasă pe spate, încercînd să se adune. Bobbi: S-a-ntors de la Bruxelles şi-a mai mers puţin la şcoală, dar mai spre sfîrşit, cînd îi era chiar rău, a trebuit s-o... Guy: ... da’... adică, era... Bobbi: ... amuzant a fost că din toţi, înţelegi, din toţi oamenii pe care-i ştia– şi cîţi n-o ştiau pe Billi– în ultimele zile, cînd tot mai des îşi pierdea cunoştinţa... Billi întreba de tine.

33

Guy: Cum? Bobbi: Chiar aşa. Guy: Nu... de ce-ar fi-ntre...? Bobbi: Habar n-am! Adică nu mi-aş fi imaginat niciodată aşa ceva... aşa c-atunci cînd mi-ai scris şi mi-ai zis că... Guy: Bobbi, nu... Îţi spun adevărul... nu s-a întîmplat nimic. Între noi. Niciodată nam... Bobbi: ... eşti sigur? Guy: Nu, vreau să... adică, da. Normal! Sunt absolut sigur. (Pauză scurtă.) Ăsta-i un şoc groaznic... oh, Doamne Dumnezeule. Bărbatul lasă încet capul în jos – nu plînge, dar încearcă să facă faţă impulsului. Femeia se întinde şi-i atinge umărul. Bobbi: ... n-o lua aşa de-n tragic. Fac mişto de tine. (Pauză scurtă.) E-n Santa Barbara. Bărbatul ridică capul şi-o priveşte – femeia zîmbeşte forţat. Ea începe să rîdă. Se duce la masă. Guy: Ce, cum adi...? Bobbi: Uite, îmi pare rău, da’... Nu m-am putut abţine. Guy: De... de ce dracu’ să faci una ca asta?! Bobbi: Te rog, hai! Tu te-auzi... toată chestia asta cu mine aici şi cu „să repar nişte greşeli”? Guy: Asta şi vreau! Bobbi: Eşti... Guy: Adică, încerc... Bobbi: Îţi cauţi fostele iubite! Asta-i tot ce faci. Guy: Nu, nu asta, eu – Bobbi: Nu e cazu’. Serios, suntem oameni mari. Adică... în general. Eu, cel puţin, aşa sunt... Guy: Da’ Doamne, nu-i o chestie plăcută să... nu face asta! Doamne! Bobbi: Uite. (Pauză scurtă.) Eşti un tip de treabă, te-am plăcut mult acu’ nu ştiu cîţi ani, şi nu vreau alte amintiri – chestia asta pe care-o faci tu acum aici – care să-mi rămînă despre tine. Nu vreau. Guy: Voiam doar să-şi spun că m-am gîndit serios la asta şi că voiam să te văd, să te privesc în ochi şi să-şi spun – Bobbi: Atunci priveşte-mă şi spune-mi... şi cere-mi număru’ soră-mii, ce mama măsii, nu-mi pasă! Nu te mai chinui atîta cu chestia asta de căcat cu reparatu’ greşelilor, de parcă te-ai da de ceasu’ morţii să refaci ceva între noi... Guy: Nici nu mă dau! Adică, mă dau, da’... Bobbi: Nu fă asta. Guy: Da’ chiar vreau să... (mai slab) Chiar vreau, Bobbi... Mereu am vrut să... Se opresc pentru o clipă, uitîndu-se unul la altul. Femeia se lasă moale înapoi spre masă, în timp ce bărbatul se uită fix la ea. O mişcare abia observată. Bobbi: ... ăsta nu e unu’ din momentele alea cînd sper sincer c-o să mă săruţi, da? Guy: ... ştiu...

34

Bărbatul se dă puţin în spate, cît să-i facă loc. Guy:

... ce voiam eu aici e să-ţi spun că n-am făcut niciodată aşa ceva, să mă ţin după soră-ta, sau după altcineva, pentru simplu fapt că... fin’că te plăceam foarte mult. Te respectam. Bobbi: Înţeleg. Şi... cînd ai plecat la Chicago ţi-ai pierdut respectul pentru mine sau cum? Tot respectul pe care-l aveai pentru mine...? Guy: ... nu, deloc! Bobbi: Atunci cum se face că n-am primit nimic de la tine? Partea asta n-am putut niciodată s-o... ai plecat pur şi simplu... Guy: Am... fin’c-am... (Pauză scurtă.) Cunoscusem pe cineva. Bobbi: Oh. Guy: Da. Am cunoscut altă, m-am, mă vedeam cu altă fată acolo şi, mă rog, ştii şi tu ce cred eu despre chestia cu monogamia, aşa că... Bobbi: Păi... chestia era să fii monogam cu mine. În momentu’ ăla. Guy: Corect, numa’ că... Bobbi: Şi cum a fost de-ai plecat cu ea? Cine era de-ai început să...? Guy: O fată. O fată şi gata. Bobbi: „O fată” cu care... Guy: ... da. Cu care ţi-am făcut ţie asta. (Pauză scurtă.) A fost o greşeală. Am ceva antecedente în domeniu’ ăsta. Să fac chestia asta. Bobbi: Okei. Vezi tu... acum înţeleg. După atîta vreme. Acum înţeleg cîte ar fi rezolvat un singur telefon... Guy: Ar fi trebuit să te sun sau... să sun. Formam, de zeci de ori, şi... Bobbi: ... ar fi fost bine... Guy: ... şi închideam. Aş fi aşteptat să răspunzi, da’ m-apuca teama. (Pauză scurtă.) Nu voiam să-ţi fiu neplăcut. Bobbi: Da-n acelaşi timp nici nu prea voiai, de fapt, să te plac, aşa-i? Guy: Cam aşa. Era complicat... Bobbi: Aşa că ai cam dispărut şi m-ai lăsat baltă. Adică, mi-am imaginat că asta ai făcut, da’... Guy: ... am vrut s-o terminăm „curat”. Nu voiam să ne umplem de tot felu’ de mizerii vorbind despre asta. Bobbi: Înţeleg. Okei... (Pauză scurtă.) Păi probabil c-am terminat aici, nu? Guy: Cum? Nu... de-abia începem. Bobbi, tu nu-nţelegi. Nu pot să-mi duc mai departe... mă rog, viaţa sau iubirea sau, adică, nimic din toate astea fără să... cum să... (Pauză scurtă.) Fără să ne... dăm o şansă de a... de a... habar n-am... Femeia se opreşte brusc şi scormoneşte în poşetă. Scoate un plic şi-l întinde bărbatului. Bobbi: Guy: Bobbi: Guy: Bobbi:

Ia. Un talon de cadou. E pentru Williams-Sonoma. Ă?... Ai zis că eşti membru acolo... Nu, nu pot s-accept un... Uite, nu fii idiot şi-n chestia asta, da? Hai ia-l.

Femeia se duce drept spre el; el se dă înapoi. Ea îi bagă plicul în buzunarul de la cămaşă.

35

Bărbatul întide mîna şi o apucă de braţ, încercînd din greu să o tragă aproape şi să-i explice. Femeia rămîne pe loc. Se uită drept la el. Guy:

Bobbi, te rog nu lăsa o neînţelegere din trecut – gestu’ ăla al meu nenorocit – să ne strice întîlnirea de-acum! (Pauză scurtă.) Chiar mă simt îmgrozitor pentru ce ţi-am făcut... pentru rolu’ meu în toată povestea, da’ – Bobbi: Care rol? Fanteziile cu soră-mea sau partea cu lăsatu-baltă-pentru-alta-laplezneală? Ă?! Guy: Pro’abil c-amîndouă. Ai dreptate. Adică, dacă chiar aş... Bobbi: Ce? Guy: Dacă chiar mă gîndesc bine, dac-aş merge chiar pîn’ la capăt... Bobbi: ... da’ tu nu faci asta niciodată, de fapt, nu? Efortu’, adică. Niciodată. Guy: Mă rog, da, eu... Bobbi: Nu, n-o faci. Nici acum. Nici atunci. Guy: ... şi asta ce e acum dacă nu e că-ncerc să...? Bobbi: Ăsta nu se cheamă efort. Oh, nu. Nu ce faci tu acum... Guy: Nu vorbi aşa. Încerc să – Bobbi: ... tu te-asiguri că n-ai pierdut nimic! Exact asta e ce faci tu! Guy: Nu, eu – eu... Bobbi: Ba da, tu vrei să afli că asistenta asta a ta – nu asta ai spus că-nvaţă? – că e cea mai bună partidă pe care-ai pus mîna. Cea mai drăguţică, cea mai dulcică, cea mai frumuşică din – Guy: Nu, asta nu-i adevărat, eu – Bobbi: Ce căcat. Ce că-cat! Cum te mai cunosc. O, cît mi-ar plăcea să... Guy: ... ce?... Bobbi: Cît mi-ar plăcea să ştiu cîte-au fost de fapt acolo, pe lista aia a ta. Pe bune. Cîte fete? Cît de multe? Pun pariu că totalu’ bate spre ameţitor... Guy: Po’ să crezi ce vrei... Bobbi: Să ştii. Guy: OK, dă-i drumu’. Bobbi: Da, chiar să ştii c-o fac! Guy: Foarte bine!! (Pauză scurtă.) Doamne... da’ putem măcar să ne purtăm civilizat, nu? Chiar dacă am rămas doar, mă rog, doar... Bobbi: ... „prieteni”? Doar n-aveai de gînd să spui asta, nu? Hm? Guy: ... nu... Bobbi: ... sper că nu... Guy: Voiam doar... Bobbi: Fin’că eu n-am nevoie de prieteni. Okei? Sau, cre’ c-ar trebui să fiu mai exactă... n-am nevoie de tine. Guy: Mă rog, asta nu-i prea plăcut... Bobbi: Nici nu-ncercam să fiu plăcută. Deloc. Vorbesc serios... de ce-aş vrea să fiu amica ta epistolară? Camarazi? Mai ales acum. Hmm? Ce vreau să zic e că abia-abia am vrut să te văd. (Pauză scurtă.) Doamne, mereu ai fost un tip grandoman, da’ nici prin gînd nu mi-a trecut – serios, nu pîn-acum – c-ar putea fi ceva patologic. Deci, nu – cred că „prieteni” iese din discuţie. Guy: Dar, eu... ce căcat! Bobbi, uite, am... eu mereu am fost bine intenţionat.

36

Bobbi: Du-te-n mă-ta. (Pauză scurtă.) Mi se rupe inima. Şi Oppenheimer a fost bine intenţionat. Şi Pol Pot a fost bine intenţionat. Nu-i vorba de intenţie, e vorba de ce faci. Masculii sunt mereu bine intenţionaţi – înainte să fută viaţa cuiva... Guy: Oh, hai acuma... Bobbi: Ce? Guy: Vreau să zic, te rog, asta nu e... Bobbi: Nu e ce? Tu crezi că e ceva firesc cît e vorba de-o singură persoană în loc deo duzină? Sau de-un milion? Cînd e firesc să suferi? Cînd spui tu, sau asta e ceva la liber, ne priveşte pe toţi în orice fel credem de cuviinţă? Guy: Ascultă, eu nu zic că-i normal să... Bobbi: Pe bune, dacă ştii răspunsu’ zi-mi-l şi mie... Guy: ... da’ nu poţi, chiar nu poţi să compari un... război cu... că nu te-am sunat! Bobbi: De ce nu? Cine zice că nu pot? De fapt, am şi făcut-o. Chiar adineaori şi-o şi menţin. Şi fac asta, fin’că atunci cînd faci ce faci tu, ce se pare c-ai făcut tu – şi de multe ori – oamenii suferă. Îi doare. O bucăţică din ei, o părticică... moare. Pierd ceva ce nu se mai întoarce niciodată. Nici-o-dată. Partea asta pe care tu hotărăşti că poţi pur şi simplu s-o... să le-o iei şi să le-o distrugi. Să te pişi pe ea. Guy: N-am, n-am luat nimic de la... Bobbi: Ba ai luat! De la mine ai luat – poate nu ce-ai crezut tu, da’ ai făcut asta – şi nu ţi-a păsat. Nici măcar nu te-ai uitat înapoi şi acel... acel mic gest brutal... te face mai mult decît un exboifrend. Eşti ca un criminal. Un asasin. Un terorist emoţional care e... (Pauză scurtă.) Nu, ştii care-i adevăru’? Asta – toată chestia asta pe care-o faci – te face să fii o persoană nu tocmai plăcută. Şi asta e, în ce mă priveşte, ceva cît se poate de rău – Femeia se îndreaptă spre uşă. Bărbatul o urmează îndeaproape. Guy: Bobbi, eu nu asta am vrut, adică, sperat să se întîmple aici... Bobbi: Păi ce să zic. Ţi-am făcut o surpriză... Femeia e pe punctul de-a ieşi. Bărbatul se grăbeşte după şi-i taie calea. Guy:

Stai, stai, stai... stai o secundă! Te rog să nu pleci! Uite, da, am fugit şi tot căcatu’, ştiu asta, da’ m-am uitat înapoi! De-atunci am tot căutat o cale să măntorc. Bobbi, de cînd te-am cunoscut mi-am dedicat toată viaţă să găsesc pe cineva ca tine... Acum e-atît de clar! Uite! Aici.

Bărbatul îşi scoate portofelul. Îl ridică arătîndu-i femeii o fotografie. Ea ia portofelul şi examinează fotografia. Bobbi: ... e frumuşică. Guy: Nu, mulţumesc, da’ nu e cazu’... ce vreau să zic e că, seamănă puţin, ă? Da. Ba mai e şi la medicină... M-am amăgit singur tot timpu’. Ce aveam – avem – ce e între noi e incontestabil. Bobbi: ... eşti sigur că nu te referi la soră-mea? Guy: Hai! Te rog... Bobbi... Femeia îi înapoiază portofelul. Aşteaptă.

37

Bobbi: De ce nu te-ai întors atunci? Adică, înainte de asta? De ce? Guy: Bine, okei, asta-i o-ntrebare excelentă. Pe bune! Sau uite încă una, „De ce-am plecat, înainte de toate?” M? Am aplicat la UCLA pentru master şi m-au acceptat – nu ştiai asta, nu? – nu, fin’că te-am minţit în legătură cu asta... am rupt scrisoarea de la ei şi ţi-am zis că „trebuie” să plec la Chicago, că Northwestern e singurul loc potrivit pentru mine... de ce?! De ce fac oamenii căcaturi de genu’ ăsta, strigătoare la cer şi prosteşti care ne distrug vieţile? Habar n-am – ăsta-i răspunsu’. Nu am. Pot vorbi doar în numele meu, şi adevăru’ e că... nu eram încă pregătit. Cel mai minunat lucru din viaţa mea se apropie de mine la bufet şi se aşează vizavi de mine cu tava de mîncare... Am douăzeci-şi-doi de ani! Ăsta-i singurul meu argument. Eram un copil şi-am... Bobbi... am dat-o-n bară, am... Bobbi: Doamne... asta-i... nu... nu, nu accept aşa ceva. Guy: Cum? Eu – Bobbi: Îmi pare rău, da’... Guy: ... ăsta-i adevăru’! Bobbi: Nu-mi pasă! E prea simplu, prea... nu. Nu. Femeia încearcă să-l împingă, dar el o ţine strîns. Ea se zbate şi amîndoi cad pe podea. Cu zgomot. Ea încearcă să fugă tîrîndu-se, dar el o prinde. Bobbi: Nu! Opreşte-te! Nu sări calu’ cu vreo tîmpenie pe care s-o regretăm amîndoi... Guy: Nu, te rog! Stai numa’ puţin! Ascultă-mă doar atît. Pe bune, nu face asta, să pleci şi... Femeia se smulge de lîngă el, se ridică în picioare, loveşte o veioză care cade. Un microfon prins de un fir cade din abajur şi rămîne atîrnat. Tăcere. Bobbi: Guy: Bobbi: Guy: Bobbi: Guy: Bobbi: Guy: Bobbi:

... sper că-i de la iPod. Bobbi, ascultă, eu... Ce dracu’-i ăsta? Hm? E o... e doar un... mini... „Mini”? Mini-microfon? Ce caută aici un...? De ce?! ... e... fin’c-am... ... înregistrezi asta? Ce vorbim noi acuma?! Ă? Da! Da, înregistrez ce ne... da’ nu-i o... Bobbi, am... De ce? Pentru ce faci asta? (Se trage într-o parte) Stop! O să stau aici şi-o sămi explici. Da. Dă-i drumu... să te văd.

Bărbatul se ridică încet, îşi revine în fire, încearcă să-şi bage la loc în pantaloni cămaşa ruptă. Guy:

Uite... Am avut ideea să... e un fel de-a-mi reprezenta... Ai zis că nu mi-ai citit niciodată povestirea, aia din... ani de-a rîndu’ am tot încercat să scriu, înţelegi, înafara orelor de şcoală... cînd, deodată, mi-am găsit stilul. Da, da. În defectele mele romantice! (încearcă să rîdă). Înţelegi, şi-acuma, dintr-odată, chiar sunt scriitor şi sunt respectat şi, ştii ceva, am prins gustul, gustul ăsta fără sens al celebrităţii. Da? Aşa că am, m-am gîndit, mă-nţelegi, ce mama dracului – o să continuu să fac asta; am trimis ceva la Esquire şi-i interesează, aşa că m-am apucat să înregistrez toate – da’ aici nu pentru asta am venit. Nu pentru asta.

38

Tot ce-am zis despre revederea cu tine e-adevărat, şi tot ce simt pentru tine. În întregime. Bobbi: Da? Pe bune? Guy: Da. Fără discuţie! Femeia se ridică şi-şi aranjează ţinuta. Se uită fix la el. Bobbi: Păi, e tare – slavă Domnului că nu m-ai făcut niciodată să mă simt „cu totu’ de căcat”. Eşti ceva de necrezut! Femeia se îndreaptă spre uşă, dar bărbatul ridică o mînă. Guy:

Stai! Uite, te rog... Ştiu că pare greşit, ştiu asta, da’ mai vreau doar să spun cîteva chestii, şi dac-o să consideri că sunt prostii, că sunt, mmmm, nişte sentimentalisme, sau mai ştiu eu cum... atunci pleacă şi trînteşte-mi uşa-n faţă. N-o să comentez. Dar fă-mi favoarea asta, ascultă-mă pîn’ la capăt...

Femeia nu-şi exprimă acordul cu voce tare; doar se opreşte unde se află. Ba chiar face un pas înapoi. El are cuvîntul. Guy:

Foarte bine, bun, deci uite cum... întîi de toate, da, am comis ceva, cum să... ceva greşeli la viaţa mea. Am contrafăcut cîteva adevăruri ca să obţin ce-am vrut, sau, cel puţin, ce-am crezut că vreau, da. Am făcut asta, ba mai mult... drace, le-am şi pus pe hîrtie negru pe alb fără să-mi pese că cineva ar putea suferi din cauza asta! Okei. Sunt perfect vinovat. (Pauză scurtă.) Dar chiar cred că poveştile astea-mi aparţin, fin’că o dată ce au avut loc plutesc deja în aer, şi dacă eu vreau să le folosesc sau să le modific puţin ca să fac evident un adevărat mai înalt... cine hotărăşte că e ceva greşit aici? Hmm? Cine?

Bărbatul caută cu privirea să vadă ce impresie produce. Nehotărît. Guy:

Acuma... Sunt conştient că po’ să nu fii de-acord, că po’ să crezi că ce fac eu seamănă a pornografie... da’ şi-ntr-un caz şi-n altu’, fie sunt cu totu’ de rahat, fie sunt un explorator curajos al sufletului – am avut cronici care chiar aşa spuneau. Am – şi nimeni nu face excepţie s-o mai dea în bară din cînd în cînd, oricine ar fi ăla! Deci, da, am făcut asta, o antologie de lucruri care – dacă chiar cauţi nod în papură – sigur, arată îngrozitor dacă le-aduni şi le pui cap la cap. Dar...

Bărbatul se opreşte, încearcă să înţeleagă unde va ajunge cu argumentaţia – se descurcă bine pînă acum, dar îi trebuie un final. Guy: Chiar simţeam nevoia să te revăd. Bobbi: Mda, şi eventual să scoţi şi-un ban din treaba asta. Guy: Bine, da, ai dreptate! M-ai dat de gol – bravo ţie! Uneori mă folosesc de oamenii din jur ca să-mi împing în faţă cariera... Bobbi, ce să zic, asta mă şi face să fiu american, sincer, despre asta-i vorba. Eu nici măcar nu sunt unul din scriitorii ăia care se tot prefac că toate căcaturile pe care le scriu sunt ceva real sau, sau... se-ascund în spatele unui personaj de doişpe ani – eu nu fac aşa ceva! Eu sunt eu şi scriu povestioare haioase schimbînd numele tuturor celor

39

implicaţi şi nu-nţeleg cine suferă din chestia asta. Chiar nu-nţeleg. (Pauză scurtă.) Şi nu, cum să, înţelegi... nu fac asta la-ntîmplare sau aşa! E... e... pentru Esquire! Doar pentru că sunt scriitor nu-nseamnă că sunt incapabil să am... ceva... omenesc. Ce să fac dacă sunt aşa de sofisticat. (Pauză scurtă.) Devin eu oare o creatură enormă şi abjectă doar pentru că vreau să caut în continuare? Să-mi obţin fericirea strict omenească? Eu nu cred. Bobbi, nu sunt bolnav. Nu sunt rău. Pot să fiu o grămadă de lucruri, dar aşa nu sunt... Şi nu încerc să şterg nimic din tot ce-am făcut, nu – am făcut acum mulţi ani, ceva atît de... stupid, de stupid şi-mi pare rău. Aş putea să dau vina pe altceva, să zic că ce vremuri îngrozitoare trăim, în ce lume care nu dă nici un căcat pe ce simt ceilalţi, în care unii caută sex pe net pîn’ la patru dimineaţa în timp ce iubita doarme la cinşpe metri mai încolo... sau altu’ care aruncă nevestei un semese cu „te părăsesc”. Toate micile atrocităţi cu care-avem de-a face şi careţi taie respiraţia. (Pauză scurtă.) Dar nu pot. Nu asta-i problema. Eu am greşit – de fiecare dată. Eram prea tînăr şi idiot şi, habar n-am, pămpălau – şi-astea erau însuşirile mele pozitive!... Sunt şi eu un tip, Bobbi, şi nu-s prea grozav; şiam găsit singura persoană .... pe care mi-am putut-o vreodată imagina că-mi va sta alături, vreau să zic, stat alături, şi care mă şi plăcea. Pe mine! Şi era pur şi simplu de necrezut, fără nici un sens, indiferent de ce-mi spunea ea... aşa că mi-am băgat în cap că nu-i adevărat şi-am fugit. Ca un copil. (Pauză scurtă.) Da’ de-atunci am crescut, şi-am – toate femeile cu care-am fost şi faptu’ că scriu despre asta şi c-am decis să-mi vizitez trecutu’ înainte să mă-nsor... acum înţeleg că de fapt e vorba de tine! Nu-mi pasă dacă mă crezi sau dacă nu dai doi bani şi-o să-mi rîzi în nas... (se aprinde puţin) Te iubesc şi-am... oh, mamă doamne. Şi cu asta am terminat, şi-o să plec. Te iubesc, Bobbi. Nu pe soră-ta, pe nimeni altcineva, nici chiar pe fata asta cu care trebuie să mă-nsor... pe nimeni. Doar pe tine. Bărbatul se opreşte şi aşteaptă – femeia nici măcar nu clipeşte. Guy: Bobbi: Guy: Bobbi: Guy: Bobbi:

... aş vrea să zici ceva. E foarte tîrziu. Ooo-kei... asta e-n sens metaforic sau...? Cred că-n toate sensurile. (se uită la ceasul de la mînă) E tîrziu. Da, dar am putea... Despre ce vorbeşti? Eu... Nimic. Tre’ să plec. (arată) E de cin’zeci de dolari.

Femeia îl ocoleşte pe bărbat şi merge la uşă. Iese. Bărbatul rămîne nemişcat pentru multă vreme. Stană de piatră. În cele din urmă, se duce lîngă veioză, deschide un sertar, şi scoate un casetofon mic. Apasă pe „off”. Apăsă „play” şi ascultă un fragment de conversaţie cu Bobbi. Apasă pe „stop” şi scoate caseta din aparat. Bărbatul începe să scoată banda din carcasa cesetei. Banda lungă şi maronie se desfăşoară afară din casetă. După o vreme, sună telefonul. Bărbatul se duce la masă şi răspunde. Guy:

Alo? Ei, bună. Bine. Nu, sunt bine, da. Da. Cu lucru’ a mers bine. Cum a fost la cursuri?... (Pauză scurtă.) Îhm... nu, da, e-o zi frumoasă, cam bate vîntu’, da-i plăcut... serios. Păi, doar ţi-am spus cum e la Los Angeles, nu? Cînd e

40

vreme bună, cînd e ca, mă rog, da: bună. Un altfel de „bună” . Mai bună. (rîde) A, iubire, ştii ce? Cred c-o să iau un zbor de noapte înainte de următoarea... nu, în seara asta. De ce? Fin’că mi-e dor de tine. De-aia... În timp ce vorbeşte în microfon, scoate un creion şi începe încet să înfăşoare la loc banda în casetă – cu grijă, centimetru cu centimentru. Guy: Şi eu te iubesc. Da! Foarte mult te iubesc. Serios. Te iubesc foarte mult. Foarte, foarte mult... şi-o să te iubesc mereu. Da. Promit. Îhm. Mereu, mereu şi iar mereu... da, şi încă o dată mereu. Mereu... Linişte. Întuneric.

41

Deleted scene: „Reggie” Aceeaşi cameră de hotel, dar reamenajată de cineva ca să dea impresia de mai mult spaţiu. Ferestre mai mari. O gamă coloristică mai caldă. Bărbatul stă în picioare lîngă uşă, dînd cuiva drumul în cameră. O fată de vreo douăzeci şi cinci de ani – numele ei este REGGIE – intră în cameră şi se opreşte privind ambientul plăcut. Se plimbă de colo-colo cu o cană mare de cafea Starbucks în mînă. Reggie. ... mişto. Foarte mişto. (arată spre un tablou) Îmi place flamingou’... Guy. Mersi. Reggie. Nu pe bune, pe bune că-i mişto. Spaţios. Guy. Mda, nu, ai dreptate – chiar e mare. Pro’abil chiar mai mult decît îmi trebuie, de fapt... Reggie. Ei, da’ de ce nu? Să ai parte de puţină... Guy. Chiar! (zîmbeşte) Aşa m-am gîndit şi eu, le-am cerut o variantă îmbunătăţită de data asta, la recepţie. Reggie. Da? Guy. Îhm. Mi-am zis că – ce naiba, nu? Am un card dintr-ăla... ştii tu, pe care primeşti puncte şi-aşa... Se-adună mereu cînd dormi întru-una din locaţiile lor şi – păi cînd o s-ajung eu să merg în Bali sau dracu’ mai ştiu pe unde? Să-mi iau un weekend bonus în Tonga... (zîmbeşte) Am călătorit atîta prin ţară că – în ultimu’ timp, adică – că măcar de-aş savura nopţile dormite departe de casă... ca asta. Reggie. Perfect valabil. (Pauză scurtă.) Oh... mi s-a părut c-ai zis că te-nsori. La telefon. Guy. Aşa-i, am zis, da... Reggie. Păi cre’ că... n-ar merge la fix pentru asta? De genu’ viitoru’ apartament nupţial? Guy. Nu. (Pauză scurtă.) Fin’că, nu, ştii... am primit toată treaba – pachetu’ pentru luna de miere, adică – de la socri. Viitorii. Viitorii mei socri au aranjat să mergem în Mexico, ne-au recomandat un hotel şi-aşa, da. Asta o să fie. Reggie. Am priceput. (zîmbeşte) Păi, da... o îmbunătăţire merge la fix. Guy. Aşa zic şi eu. (Pauză scurtă.) O cameră pe colţ e uneori tot ce-ţi trebuie. Un balconaş sau aşa... terasă. Reggie. Sunt convinsă. Guy. Pe bune. Reggie. Ce să, cum ai aranjat-o... e chiar foarte drăguţ. Guy. Da, ce să zic. Mă bucur că-ţi place. (Pauză scurtă.) Tu nu... vreau să zic, eşti măritată sau cum? Nu prea am... Reggie. Îh-îh. Nu sunt nicicum. Nu încă. Îţi zîmbesc unul altuia şi apoi alunecă într-un fel de tăcere. Reggie. Tre’ să zic că... n-aşteptam să mai aud de tine. Guy. Nu? Reggie. Nu. Nu prea... Guy. Păi, ce să...Cu frate-tu’ eram cei mai buni prieteni. Kelly şi cu mine am fost mereu foarte apropiaţi. În şcoală, mă refer.

42

Reggie. Da’ nu şi-n ultima vreme. Guy. Nu, aşa-i, mai puţin în ultimii... Reggie. ... cin’şpe ani... Guy. Corect! În ultimu’ timp, nu prea... da. Cam un deceniu sau aşa ceva, da’... Reggie. I-am zis că vin să te văd şi-a rămas mască. Ideea că ne-ntîlnim, noi doi adică... Guy. Serios? Păi ce-i aşa nemaivăzut. Vreau să zic, că-s în Seattle şi-aşa... Nu merg prea des la Dallas, nici nu mai ştiu de cînd, aşa că-i cam greu să, înţelegi. Păstrez legătura cu el. Reggie. Da, da’ asta-i... nu-i „incidental” sau cum se zice. Nu-i aşa? (Pauză scurtă.) Există, nu, cuvîntu’ ăsta „incidental”? Guy. Cre’ că da... sau ceva de genu’. Aproximativ. Reggie. Eu cre’ că-i corect. „Incidental”. Guy. S-ar putea... Reggie. Mă rog, tu eşti marele scriitor... Guy. Ha! Profesor, de fapt. Eu doar... mă rog, ambele. Acum. Acuma-s ambele. Reggie. Cu-atît mai rău. Ar tre’i să ştii mai bine. Guy. Ştiu, ştiu! Cre’ c-aşa-i – „happenstance”. Da. Reggie. Oricum, nu de-asta eşti aici. Întîmplător sau nu – ai venit la Seattle să mă vezi pe mine, nu-i aşa? Nu aşa ai zis? Guy. E-adevărat... aşa am zis. Reggie. Or’cum, lui nu asta i-am zis. Am minţit un pic. Guy. Cum aşa? Reggie. Lui Kelly i-am zis că m-ai sunat din senin... Guy. ... păi aşa şi e... Reggie. Da, da’ – oricum, i-am zis că m-ai sunat, că eşti doar azi în oraş şi te-ai gîndit să ne salutăm, să mai vorbim de trecut, să luăm o gustare, etcetera. Chestii de genu’ ăsta... Guy. Oh, înţeleg. Am priceput. Reggie. Ceea ce normal că l-a făcut să pună şi mai multe întrebări, de genu’ cum miai aflat număru’, cum de nu l-ai sunat de-atîta timp, etcetera. Ştii şi tu căcaturi „frăţeşti”. Guy. Sigur, e normal... Reggie. Mda. (Pauză scurtă.) A zis că voia să vorbească cu tine de cînd cu povestea aia a ta, din revista aia pe care-o citeşte el – mi-a şi faxat o copie la servici şi m-a totally busted, ba chiar cred că ţi-a şi scris sau aşa, sau agentului tău, parcă, da’ că n-a primit nici un răspuns... şi s-a cam ofticat. (Pauză scurtă.) Oricum, m-a rugat să-ţi dau asta. Na. (îi întinde o foaie de hîrtie împăturită) E număru’ lui de la servici şi-aşa... Guy. Mersi. Nu cre’ că... nu, aş fi văzut dacă mi-ar fi... Reggie. Nu contează. L-a surprins doar, asta-i tot. Guy. O să-mi întreb... poate că s-a rătăcit în, ‘s tot felu’ de alte... (Pauză scurtă.) Nam prea fost campion la ţinut legătura cu toţii colegii din şcoală. Reggie. Ce mare chestie. E greu... Am doar două’şase de ani şi deja-i greu. Emailu’ mai ajută, da’ oricum... Guy. Mda, emailu’ e-o chestie supertare. Două-trei rînduri încoace şi-ncolo. (Pauză scurtă.) Atîta ai acum? Două-şase? Uau, cum mai trece... ştii şi tu. Reggie. Mda. Zboară... Guy. Bine zis. (scoate un sunet ca de avion cu reacţie) Şşşffuu...!

43

Rîsul îi uneşte pentru o clipă; Reggie ia o sorbitură din cafea. Guy. Deci... e... Reggie. Tu arăţi mult mai bătrîn. Guy. Da. Reggie. Îhm. Guy. Păi cred şi eu, cum să nu. Pe vremea aia, arătam... adică, şi tu la fel, deşi nu chiar aşa de... Reggie. Păi normal că şi eu. La mine e normal. Guy. Corect... Reggie. Eram o puştoaică. Un copil, mai exact, da’ tu erai... ţin minte perfect cum arătai atunci, perfect, şi-am avut mereu în cap imaginea aia... a ta, vreau să zic. Guy. M-am prins. Da. Reggie. Şi-n ultimele cîteva zile la fel – şi to’ timpu’ pe drum încoace mi te-am imaginat, da’ ca pe tipu’ ăla tînăr de-atunci demult. Tipu’ care-o freca mereu aiurea pe la noi pe-acasă şi rămînea noaptea şi-aşa, etcetera. Guy. Îhm. (Pauză scurtă.) Nu cre’ că poţi să foloseşti asta aici... Reggie. Ce-anume? Guy. ... nimic... Reggie. Nu, ce? Ce nu po’ să folosesc? Guy. Etcetera. Adică, poţi, normal – po’ să zici cum vrei, cred, asta-i şi frumos la limba noastră – da’ nu-i corect. Reggie. De ce, ce-am zis? Guy. O, nu ţin minte exact, da’ cînd ai enumerat toate chestiile alea – cu „dormitu’” şi cu restu’ ai pus „şi” după fiecare, ceea ce-n principiu e la fel cu a spune „etcetera” la sfîrşit. În principiu, mă refer. Reggie. Hm. (Pauză scurtă.) Tu chiar că eşti profesor, aşa-i? Guy. Aşa-i... (zîmbeşte) Uite ce, po’ să zici cum vrei. Scuză-mă c-am şi... da-ţi intră-n reflex. Reggie. Nu face nimic. Pricep. Pe bune. (Pauză scurtă.) Etcetera. De data asta îşi zîmbesc unul altuia – bărbatul îşi consultă ceasul; lui Reggie nu-i scapă gestul. Reggie. Nu te reţin din ceva, nu? Guy. Nu, Doamne, nu... Reggie. Bine. Asta-i bine... Guy. Doar c-am... uitat ce dată e, atîta. Am o... grămadă de... Reggie. Oh. (Pauză scurtă.) Nu te prea pricepi la inventat, aşa-i? Guy. Nu prea. Reggie. Pentru unu’ care trăieşte din asta. Guy. Exact! (zîmbet forţat) Mda, ar trebui să mă mai antrenez la asta... la minţit. Reggie. Chiar ajută – să ştii. Guy. Ştiu, ştiu! Okei, o să-mi trec pe listă – deşi sunt unii care n-ar fi de-acord cu tine... Ţi-ar zice că-s un mincinos destul de bun... chiar şi-aşa. Reggie. ‘S convinsă... (Pauză scurtă.) Ce „listă”? Ai o listă? Guy. Normal. O listă cu „nu-uita-să”. Auto-perfecţionare, chestii de-astea. Să muncesc, să citesc mai mult, să fiu un prieten mai bun... Reggie. Etcetera. (zîmbeşte) Vezi? Ştiu cînd se zice...

44

Guy. Corect! (zîmbeşte forţat) Nici nu mă-ndoiam, Reggie. Absolut deloc. Reggie. Bine. Guy. Ciudat cum toţi am ajuns să-ţi zicem Reggie... Reggie. Ce-i aşa ciudat... cînd ai nişte părinţi idioţi care te numesc Regina, ce poţi tu să faci? Guy. Ha! (rîde) Era un nume de familie, nu? Reggie. Şi ce?! E-o mizerie să faci asta copiilor tăi... un căcat ca ăsta. Gîndeşte-te numai la variaţiuni. Guy. Cre’ c-am auzit cîteva... Reggie. Sunt sigură! Ba ai mai şi inventat cîteva, dacă ţin bine minte... Guy. ... stau dinainte-ţi pe banca acuzării... Reggie. Nu încă. Guy. Ce? Reggie. Nimic. Glumesc. (zîmbeşte) E ciudat or’cum că pomeneşti de liste sau de notat pe listă... Guy. Da, de ce? Reggie. ... şi pe urmă să mă suni în felu-n care-ai făcut-o, din senin. (pocneşte din degete) E straniu. Guy. De ce? Nu prea-nţeleg... Reggie. Vreau să... Te-aş fi sunat eu, cred. Sau cel puţin aşa mi-a trecut prin cap, de vreo cîteva ori, în anii ăştia. Guy. ... pe bune? Reggie. Absolut – aveam or’cum asta pe lista mea... (zîmbeşte) Cu „nu-uita-să”. Guy. Hm. Cum aşa? Reggie. Ştii tu. (Pauză scurtă.) Din acelaşi motiv ca şi tine, probabil. Guy. ... eu... Reggie. Din cauza aia de-atunci. Guy. Oh. Vrei să... ? (Pauză scurtă.) Vreau să zic, dacă tu simţi c-ar trebui să... Reggie. Niciodată noi doi n-am discutat de asta şi nici eu n-am spus la nimeni sau aşa, da’ mereu am vrut doar să, ştii tu, ştergem cu buretele chestia aia... dacă putem, habar n-am, s-o lămurim cumva. Guy. Înţeleg. Pe bune. Chiar că-nţeleg... Reggie. Hai taci – nu-ncepe acuma cu „te-nţeleg”, da, fin’că... o să pară că eu am scormonit asta şi pe tine te-a luat nepregătit. Ca din oală. Etcetera. (Pauză scurtă.) De-aia m-ai contactat, corect? Da? Guy. ... da. E ceva ce... da, Reggie. Reggie. Atunci e-okei. Bărbatul merge pînă la minifrigider şi priveşte înăuntru. Îşi ia o sticlă de apă. Guy. Nimic? Reggie. Aş vrea o bere dacă e... Guy. Mmm, sigur. E... Coors Lite sau Bud. Mă tem că nu-i un sortiment prea bogat. Reggie. Bud. Îmi place Stella, da’ merge şi-un Bud. Bărbatul dă aprobator din cap, scoate o sticlă şi i-o duce lui REGGIE. O desface pe drum. Ea zîmbeşte, ia sticla în timp ce pune deoparte cana de Starbucks. Dă pe gît cîteva înghiţituri şi zîmbeşte forţat. Reggie. Uau. Super-rece.

45

Guy. Sper că e-n regulă... Reggie. Hei, doar nu-s englezoaică. Sunt o fată destul de complicată, da’ măcar nu beau bere caldă... Guy. Corect! Nici nu mă miră c-au umplut lumea cu colonii... „Gheaţă, gheaţă, regatul meu pe nişte gheaţă!” (Pauză scurtă.) Iartă-mă, asta a fost o prostie... Reggie. Nu, doar că nu mă prind... de unde-i asta? Guy. O, aaa... Richard al III-lea. Shakespeare. Reggie. M-am prins. Nu-s chiar aşa proastă... Guy. Normal că nu! N-am vrut să... Reggie. Glumesc. Sunt destul de proastă la chestiile astea. „Ştii şi cîştigi” şi alte căcaturi de gen... (Pauză scurtă.) E un citat, corect? Guy. Da... „Un cal, un cal, regatul meu pentru un cal!” Reggie. Aşa-i, corect, da- p-ăsta l-am auzit. Shakespeare. Guy. Exact... Reggie. Hm. Şi la ce-i trebuie atîta unu’? Un cal, vreau să zic? Guy. O, e, mmm... ştii. O să fie omorît fin’că, din cauza la tot ce-a făcut rău. Şincearcă să scape... Reggie. Ha! Ce se mai potriveşte! (rîde) Asta a fost bună... Guy. ... M-ai pierdut. Ce vrei să...? Reggie. Dacă nu pricepi, las-o aşa. (Pauză scurtă.) Voi, băieţii, vă jucaţi tot timpu’ de-a asta, ţii minte? Trivial Pursuit. Tu şi cu Kelly stăteaţi în subsol cu orele ocupaţi cu alea, cu jetoanele-alea colorate... (rîde) Tata îi zicea „Frivolous Pursuit”, ţii minte? Guy. O, cum să nu! (zîmbet forţat) Porţii. Aşa se numeau. Marginile micuţe de la, aaa... Reggie. Cum zici tu. Vă mai jucaţi şi sus şi mama-şi scuipa plamînii de-atîta urlat cînd aspira vinerea subsolu’ şi-i intrau cinci sau şase din ele în aspirator... deobicei nu prea urla – mama, vreau să zic, da’ nu ştiu de ce chestia asta o scotea din minţi. Bucăţelele alea de plastic supte de aspirator... Guy. Ţin minte asta. Sigur. Reggie. Mda. Iar tu mereu fugeai acasă la tine cînd se lua de Kelly... el trebuia să stea totdeauna pe loc s-o-ncaseze, şi vedeam că tu mereu te evaporai... Aveam patuncea, cît, eram mică, da’ observam asta. Guy. Probabil c-aşa făceam, ai dreptate... Nici nu mi-a plăcut să mă bag în chestii de-astea de familie. Chiar şi-acasă la mine, ieşeam afară sau plecam la şcoală. (Pauză scurtă.) Conflictele nu-s partea favorită. Reggie. Da, se vede cu ochiu’ liber. Vreau să zic, e şi-acolo în ce scrii... Guy. Oh. Adică, hm. Deci ai citit...? Reggie. Faxul, ţii minte? Kelly m-a băgat în rahat, a trebuit să citesc măcar treaba. Guy. Corect! Reggie. Personaju’ tău e cam... toate disputele alea cu femei şi marea lui apărare ţine de cum să fugă mai repede. Să iasă pe geam, etcetera. Orice, numa’ să-şi scape pielea... Guy. Corect, da’... e mai mult de dragu’ efectului comic. Ironie şi-aşa. Cum să, repetiţia unui motiv – ieşirea în fugă – e un tip clasic de... mmm... Reggie. Şi totuşi... Nu-mi imaginez c-ai inventat tot. Guy. În mare parte. E o... satiră. O parodie la atitudinile sexuale şi bazată şi pe Candid... e, aaa... or’cum, nu contează. Reggie. Nu? Atunci e doar aşa complet o... invenţie?

46

Guy. Mă rog, cum să zic, anumite episoade – o întîmplare sau o frază, cam aşa ceva – n-ai ce face, se mai strecoară, da’... e din imaginaţie. În mare parte. Reggie. Priceput. (zîmbeşte) Cum zici tu, Shakespeare... Guy. „Shakespeare”. Ha! Asta a fost bună... Reggie. Şi, mereu ai vrut să fii scriitor, nu? Guy. Aşa cred... într-un fel, da, am vrut. Da. (Pauză scurtă.) Deşi nu prea poţi să-ţi aminteşti aşa ceva. N-ai cum! Reggie. O să te mire. Eu mi-amintesc o grămadă de lucruri... Guy. Sigur, numa’ că... Reggie. Mereu te observam – erai favoritu’ meu dintre prietenii lui Kelly şi-aşa, da, mereu mă ţineam după voi, vă spionam, rahaturi de-astea. Cîte mi-au auzit urechile, lucrurile pe care nici nu ţi le-ai mai aminti acum... Guy. O, da? Reggie. Sigur... M-ascundeam. O-adevărată mini Mata Hari. Guy. Nu uita ce-a păţit... Reggie. De ce, o să mă-mpuşti? Guy. O, habar n-am – aşa a murit? Nici n-am idee, am zis şi eu aşa... Reggie. Pe bune? Guy. Da. Adică, da, cred că ţin minte c-a fost omorîtă sau aşa ceva, executată fin’c-a fost, ştii tu... spioană. Reggie. Îhm. Da’ una sexoasă. Guy. Adevărat. Reggie. Aşa ca mine. (zîmbet forţat) M-am făcut destul de sexoasă, nu găseşti? Vreau să zic, dacă priveşti obiectiv... Guy. Mmmm... Reggie. Hai acuma, ce naiba! Fă şi tu un compliment unei fete... Guy. Reggie, sigur c-aşa eşti. Normal. E numa’... Reggie. Ce? Guy. Eşti surioara prietenului meu... Kelly’s sis... Aşa că... Reggie. Înainte nu te-a oprit. Guy. ... uite... Reggie. Zic doar că... Guy. Ştiu, da’... (Pauză scurtă.) Or’cum, da, te-ai făcut o femeie foarte frumoasă, da’ tu nu eşti o fată aşa oarecare. Eu şi cu tine suntem... suntem... Reggie. Legaţi? Guy. Nu, voiam să zic... adică, da, suntem, da. Am crescut împreună, acelaşi cartier şi-aşa, da’... Reggie. Oricum, ce voiam să zic e că te plăceam cel mai mult dintre prietenii lui Kelly şi chiar am auzit o grămadă de rahaturi din ce vă ziceaţi unu’ altuia... fără bancuri. Guy. Ce de exemplu? Reggie. Mmmm... chestii de la şcoală, cum vă ziceaţi unu’ altuia răspunsurile la teste şi bancuri pe care le-auzeaţi de la oameni care vă plăceau, ţie sau lui. Am auzit cînd i-ai spus c-o s-o termini cu nu’ş’ce fată, şi că e alta, una de la altă şcoală după care te ţii... rahaturi de-astea. Guy. Oh. Hm. (Pauză scurtă.) Asta-i... Reggie. ‘S măcar p-aproape? Guy. Da, nu-i rău... hoţomancă mică ce eşti! Reggie. Ha! (zîmbeşte forţat) Ce altceva faci la vîrsta asta?

47

Guy. Te uiţi la desene animate sau aşa ceva! (rîde) Şi, ai zis că te gîndeai să dai de mine... Reggie. Da. Aşa e... Guy. Pentru ce? Serios... Reggie. Ştii... nu? Adică... Guy. Bănuiesc, da’, e... de ce acum? Dup-atîţia ani... Reggie. Uite-aşa. (Pauză scurtă.) De fapt, mi-am scris de asta în jurnal – n-am spus la nimeni de asta, la nimeni – şi mi-am zis că-ţi dau cinş’pe ani ca să te-nsori cu mine, şi că dacă n-o s-o faci dupa asta, atunci te zic... să zic ceva cuiva, cel puţin. Mamei, poate. Guy. Serios? Reggie. Cam aşa ceva! Nu mai ţin minte exact cum am formulat-o, da’ ceva de genu’ declaraţie pasională pe marginea însemnării ăsteia. Da. (Pauză scurtă.) Ei, eram un copil, ce vrei acuma? Guy. Pfff... asta e, ştii... (Pauză scurtă.) Nici n-am ştiut că ţii un jurnal. La unş’pe ani? Reggie. Îhm. Voiam să mă fac şi eu scriitoare... din cauza ta. Guy. ... nu... Reggie. Ba aşa e. Guy. Şi tu... vreau să zic, nu asta faci acuma? Sau... Reggie. P-aproape. Ziaristă, da’ mai mult freelancer... Guy. Totuşi, e... Reggie. E cum e. Îmi plătesc facturile. Mai scriu poveşti despre oameni şi chestii deastea. Poveşti ca a noastră... Guy. Ce vrei să zici? Reggie. Nimic. Adică, n-aş face niciodată aşa ceva, da’ ăsta ar fi un super articol, cum ne revedem noi doi, după atîta vreme... ce-ai ajuns tu, ce eu, cum m-a afectat pe mine povestea, cine sunt eu de fapt. Treburi de-astea. (Pauză scurtă.) Cum ai făcut cu povestirea aia a ta, da’ fără toate – cum le zice? – motive. Guy. Reggie, ascultă, eu niciodată... Cred c-ar trebui să vorbim. Reggie. Păi vorbim. Asta şi facem acum. Vorbim. Guy. Ştiu, da’... Reggie. Aşa cum am promis c-o să facem, în jurnal... Guy. Îhm, sigur, da’... Reggie. Tre’ să-ţi zic c-ai reuşit chiar la ţanc! (Rîde) Chiar la timp... Guy. În ce sens? Reggie. Data însemnării ăleia, o ţin minte fin’că era ziua mea. Tu poate nu mai ştii, da’ s-a-ntîmplat în noaptea cînd ai rămas să dormi la noi, de ziua mea, de doi’şpe ani, fin’că mama i-a zis lui Kelly să te facă să stai şi tu ca să nu ne strice nouă fetelor petrecerea..., (Kelly adică)... asta-i noaptea cînd s-antîmplat. Cu noi. Guy. Tot ce-am... adică, a fost doar un sărut. Şi-atîta tot. Reggie. Şi-atîta tot? Guy. ... da... Reggie. ... aveam doi’şpe ani. Ne’mpliniţi, fin’c-a fost pînă-n miezu’ nopţii. Guy. Ştiu, da’... Reggie. Ce să fac. Sunt ziaristă, şi mă cam ghidez după fapte... Guy. Nu, înţeleg, chiar, vreau să zic doar... Reggie. Ce? Ce mai ai de adăugat la asta? Guy. Doar că eu n-am... înţelegi, niciodată n-am...

48

Reggie. Nu ce? Guy. N-am vrut să însemne ceva. Reggie. Oh. Guy. Adică, nu că n-a fost bine, sau... Reggie. Ţi-a plăcut? Guy. ...nu, da’... Reggie. Chiar nu? (Pauză scurtă.) Mie, da. Guy. Vreau să zic că, nu, nu că mi-a plăcut în sens, într-un fel sexual sau de ceva interzis, da’ sigur c-a fost drăguţ, sigur c-a fost... Reggie. A fost drăguţ? Guy. Da. Drăguţ şi gingaş şi... mmm... dulce... Reggie. Etcetera. Guy. Da, exact. Etcetera. Reggie. Am zis corect acum? Guy. ... eu încerc să fiu serios. Reggie. Şi eu. Acum sunt chiar foarte serioasă. (Pauză scurtă.) Şi asta-ţi aminteşti tu? Doar atît? „Dulce...” Guy. În mare. A fost... adică, a durat doar cîteva... Reggie. A fost un sărut. Un sărut plin pe gură. Pe gura mea de doisprezece ani... unş’pe, mai precis. Aveam încă unş’pe. Guy. Ştiu asta. Reggie. Bine. Mă bucur... (Pauză scurtă.) Şi altceva? Guy. „Altceva”? Cum adică? Reggie. Ce altceva a mai fost? Vreau să văd dacă poveştile noastre se potrivesc ca sănchid capitolu’ şi să-mi duc viaţa mai departe... nu c-ar fi vreo mare chestie, da’ oricum... Guy. Reggie... îmi pare foarte... Reggie. Ce altceva mai ţii minte? (Pauză scurtă.) Ai reuşit s-apari la timp, da’ încă mă gîndesc dacă să scriu povestea sau să spun altcuiva – mamei sau lui Kelly – aşa că de tine depinde... Guy. Te rog nu fă asta. Reggie. Am nevoie de-un final. Guy. Bine. Atunci hai să... bine. O să... numa’ nu fă asta. Reggie. Atunci zi... Guy. Ne-am... O, Doamne, a fost aşa de demult c-am şi... cred că ne-am... Reggie. De ce eşti aici? Zi-mi. De ce-ai venit la Seattle şi m-ai sunat? Că nu-nţeleg... Guy. Eram... habar n-am, am simţit că vreau să... Reggie. Ce? Ce voiai? Guy. Sau aveam nevoie să, poate... avem nevoie să-mi iau piatra asta de pe inimă, cu tine. Înainte să mă-nsor şi-aşa, voiam să vorbim de unele, de altele, ştii... să zic „Hei, ştiu că s-a-ntîmplat şi încă mă gîndesc la asta, o sucesc în cap pe toate părţile, ea trebuie că face la fel, deci trebuie să ne...” E ca o nebunie, stiu, da’ ma tot gandesc si canteresc chestia asta de fiecare... tot timpul. Pe bune, Reggie... Reggie. Bine. Ce să, mă bucur s-aud asta... Guy. Şi-am fost – şi ăsta-i adevăru’ – am fost de curînd în oraş, acum cîteva zile, sămi văd, mmm... la conferinţa asta la care-am participat... şi-a fost să te văd. Traversai strada în faţa mea, ieşeai parcă de la film sau... (Pauză scurtă.) Ţii minte cum şefu’ lui Janet Leigh în Psycho trece prin faţa maşinii ei după ce ea furase toţi banii ăia de la bancă şi se uită la ea – e un moment complet ciudat

49

acolo – dar merge mai departe... asta a fost şi la noi. Adică, nu ştiu dacă m-ai văzut – sau filmu’ măcar! – da’ eu chiar aşa m-am simţit. Stau în maşina asta închiriată cînd deodată tu, în faţa mea, pe trecere, cu cafeaua Starbucks şi vorbind la mobil- Au trecut cinş’pe ani şi n-am avut nicio îndoială, niciuna, că tu eşti... (Pauză scurtă.) A doua zi după-masă am plecat din oraş, da’ mă frămînta – imaginea aia cu tine acolo în mijlocu’ străzii – aşa că te-am găsit în cartea de telefon, te-am găsit şi te-am sunat. Ţi-am lăsat mesaju’ pe robot... Reggie. Ce ciudat. Nici măcar nu te-am observat... Guy. Nu părea că m-ai fi văzut, da’ m-am gîndit într-una la asta... Reggie. Şi-aşa c-ai sunat. M-ai sunat. Guy. Da. Am sunat şi-am zburat înapoi ca să putem... şi-asta e. Ca s-avem un moment ca ăsta. Sau... Reggie. Înţeleg. (Pauză scurtă.) Nu ţii minte cum m-ai atins pe cur? Guy. ... nu. Chiar nu, Reggie. Sincer. Nu. Reggie. Pentru c-ai făcut-o... (rîde) P-atuncea nici nu ştiam că am aşa ceva – era doar funduţelu’ meu micuţ pe care tata îl ciupea, iar mama îl pleznea şi... nu contează. Etcetera. Da-n noaptea aia, cînd toată lumea dormea – or’cum prietenele mele sigur, Kelly cre’ că se furişase după bere pentru voi băieţii, de la vecini din garaj, aveau acolo un frigider – eu cu tine eram... eram amîndoi în bucătărie şi rîdeam nu ştiu de ce, tu probabil că rîdeai ca-ntotdeuna de mine – şi nu ştiu cum de m-am trezit deodată cu tine drept în faţă şi m-am speriat, da’ n-am plecat, nu m-am tras în spate sau aşa – era ca ceva de neocolit sau provocator sau cumva, ca-n joaca aia cu-nvîrtitu’ sticlei. Nimic deosebit. Da’ pe urmă... Guy. Te-am sărutat. Reggie. Da. Ne-am sărutat. Ne-am sărutat şi eu... am crescut, acolo. Pe loc. M-am făcut de parcă... brusc eram conştientă de lucruri. De mine însămi. Şi te-am sărutat şi eu, doar pentru cîteva clipe, da’ deja o făceam ca un cuplu. Ne sărutam şi tu şopteai „o să mă-nsor cu tine într-o zi.” Aşa ai zis. Mi-ai zis asta şi pe urmă... ţi-am simţit mîna pe mine, jos pe... în... Guy. ... n-am vrut, Reggie, chiar n-am vrut... Reggie. Aveai mîna acolo, băgată în chiloţi şi eram... m-ai făcut să... (începe să lăcrimeze)... a fost prea mult! Ai făcut asta şi m-am uitat la tine – ţin minte cum mă uitam chiar în ochii ăia frumoşi ai tăi – şi-am... am fugit. Înapoi la prietenele mele, la prietenele mele adormite care încă erau doar nişte fetiţe, nişte fete cum eu n-aveam să mai fiu niciodată. Nici măcar o dată. Guy. Îmi... Doamne, Reggie, mi-e, îmi pare aşa, aşa de rău dacă simţi... dacă simţi că eu sunt de vină pentru... Reggie. Ce? „De vină” pentru ce? Guy. Nu ştiu. Nu prea văd cum se termină gîndu’ ăsta... Am crezut pur şi simplu că tre’ să-l fac auzit acu... cat... (Pauză scurtă.) Încerc să fiu sincer... chiar încerc, pe bune. Reggie. Măcar eşti amuzant... cumva. Mereu ai fost amuzant. Guy. Mersi... asta-i foarte... mulţumesc. REGGIE dă aprobator din cap şi se întoarce, ştergîndu-se la ochi. Bărbatul stă pe pat şi aşteaptă. E limpede rîndul ei. Guy. Eram doar... e-n regulă. Cred. Adică, da, probabil că n-ar fi trebuit s-o facem, să permitem asta, da’ eram, înţelegi... eram doar copii.

50

Reggie. Nu, nu zi asta! N-o zi aşa. „Copii”. Guy. Cum adică? Reggie. Eu eram un copil. Eu, eu eram... o fetiţă, tu nu. Tu nu erai deloc copil. Îh-îh. Tu aveai optîşpe... Guy. Nu, aveam... asta a fost... Reggie.În octombrie. Douăzeci şi trei octombrie, ţii minte? De ziua mea... de azi în trei zile... Guy. ... corect... (îşi consultă iar ceasul). Sigur. Reggie. Ziua ta e-n august. M-am uitat fin’că nu mai ţineam minte şi e-n august. Pe şapteş’pe. Aveai deja optîş’pe. Guy. Okei, bine, da... e-adevărat, da’... Reggie. Da’ ce? (Pauză scurtă.) Erai bărbat, nu contează cum o mai suceşti – aveai drept de vot, puteai să mergi la război, să ai maşină şi-aşa... n-aveai de ce să faci asta cu mine. Nici în noaptea aia şi niciodată. Guy. Reggie, tu... nu, ai dreptate. Nu mi-am dat seama că tu... Reggie. N-o să-ţi torn aici faze cu „mi-ai distrus viaţa”, fin’că nici măcar nu-s sigură c-aşa e... sunt cine sunt sau ce-am ajuns să fiu sau aşa, da’ ai avut şi tu rolu’ tău în treaba asta, cre’ că asta voiam să ştii... că ce mi-ai făcut – în noaptea aia – are legătură cu... ce vezi în faţa ta. (Pauză scurtă.) Drăguţă, isteaţă, muncitoare, puţin ţicnită, sexualizata prea devreme, uneori normala, alteori sarita din scheme si taioasa ca lama de cutit... etcetera. (zîmbeşte) M-am gîndit doar c-ar trebui să ştii, asta-i tot. Guy. Sunt... Doamne... ‛s aşa de... Reggie. Apropo, nu mă prea mai aştept să te-nsori cu mine. Chestia asta a fost cam tîmpită... chiar şi atuncea. Guy. Reggie... Reggie. Ar trebui să mă cam duc... e-un trafic mereu de n-ai văzut, în ultima vreme. (arată spre cana Sturbacks) Din cauză la imbecilii ăştia... Guy. Aşa-i... (zîmbet forţat) Cred şi eu. Reggie. Cei mai mulţi dintre noi – dintre oameni, vreau să zic – suntem singuri vinovaţi pentru ce căcaturi facem, chiar cred asta. Mă gîndesc că doar am vrut să spun cuiva despre asta. De tine şi de mine. Să mai ştie cineva măcar pentru o clipă... ce s-a întîmplat acolo. Cum, ştii, m-a afectat. (Pauză scurtă.) A fost prea mult pentru o fetiţă să se descurce de una singură... vreau să zic, e-un sărut, nu? Doar un sărut. Treci şi tu peste! Da’ e greu... e-al dracu’ de greu să... habar n-am. Să te rupi, presupun. Să te rupi... Guy. Înţeleg, chiar că, şi mă bucur c-ai făcut-o. Din suflet. Reggie. Da? Guy. Da. Reggie. Atunci, e-n regulă... (face un gest) se taie de pe listă. Îşi zîmbesc scurt unul altuia, apoi revin la tăcere. REGGIE se ridică şi se duce spre uşă. Bărbatul o urmează. Fără nici un avertisment, REGGIE îl apucă şi-l lipeşte de uşă, privindu-l adînc în ochi. Linişte de mormînt. După o clipă. Ea îl sărută. Lung şi apăsat. El răspunde. Reggie. Na. Uite cum sărută o femeie... simţi diferenţa? Guy. Da. Da-da, da... Reggie. ... asta-i bine.

51

Fără nici un alt cuvînt, REGGIE se duce la uşă şi o deschide. Dispare pe coridor. Bărbatul o priveşte plecînd şi închide uşa încet, după o vreme. Se duce la pat şi se aşează. Respiră greu.

52