Neodihna cuvintelor [PDF]

Zitiervorschau

GEORGE DRUMUR

NE ODIHNA CUVINTELOR

EDITURA FACLA

George

Drumur,

care

debuta,

cu

Solstitii,

acum

o

jumătate de secol, şi care era remarcat de G. Călinescu, în

Istoria

literaturii

române

de

la

origini

pînă

în

prezent, ne iese înainte, în acest estuar, cu o corabie de azur, pentru neodihnele visului.

ANGHEL DUMBRAVEANU

LEI 4,75

GEORGE DRU.MUR

N·EODIHNA CUVINTELOR

EDITURA FACLA Timişoara, 1986

Coperta seriei : VASILE PINTEA

Redactor: EUGEN DORCESCU Tehnoredactor : IOAN 1. IANCU Bun de tipar : 21.4.1986 Coli de tipar : 2,33 intreprinderea Poligrafică .. Banat" Timişoara, Calea Aradului nr. 1 Comanda nr. 30

INSCRIPTII .

Străbuni odihnind, nevăzuţi, pe sub g l ie, Seminţele noastre-ncălzesc şi le-nvie -

ln palmele mici, străvezii, li se-adună Amurguri pictate cu ceaţă şi lună .

Vii ochi de lumină pe frunţi li se ,plimbă, Cînd cumpăna zării solstiţiu! şi-1 -schimbă.

Urechea p ă m întului nestinsă aude Cum um bl ă încet curcubeiele nude Prin grîne, prin ierburi -cu plete albastre, Trecînd prin emblemele viselor noastre,

Prin pojişti de linişti, adînc răscolite,

Ascultîndu-ne gind u l intrat în colinde.

3

CINO MiiNILE TAC ...

Cind miinile tac, le vorbeşte inima,

Cînd stelele cad, infloreşte o grădină, Cînd semnele serii se-agită intruna, La margini e-o toamnă vibrînd de lumină.

Pe-aproape-asfinţitul mai lasă să-i scape Ecouri şoptite, să crească-n păduri ; Să ducă in larguri amiezile toate Şi umbra să-şi culce prin crengi de răsuri.

Ce tulburi sînt merii, se-apropie prînzul, Culorile-ascunse prin rouă se-aprind, Las timpului ochii deschişi, să n-adoarmă Şi fructele guri însetate-şi intind.

Stau umbre în umbră, ca pruncul în pintec, Cu ochi nevăzuţi, ascultînd, pipăind. Pe pirtii se plimbă amiaza aprinsă, Femeia se-apleacă spre grîne, zimbind.

6

. PADURILE, APELE

Pădurile, apele, aici şi oriunde, Spre seară-şi adună co�oane de-azur, Lungindu-le trenele către izvoare. Se sc utură ziua de colburi rotunde, Căuşele serii stau jur-imprejur Şi frunzele, toate, devin sunătoare.

Cît umblet se-adună, seară de seară,

Spre cetini, spre semne de stîlpi, spre livezi, Să-mi strîngă în pal me de rouă culoarea, Rămasă pe cîmpuri, prin ierburi, să moară, Visindu-se-n zilele altor amiezi Şi-n alti zori să-şi deschidă splendoarea.

O patimă arde în păsări, in fluturi, ln arbori, în pietre, în c.iutele vîntului, Spre zboruri, urcuşuri -co-n mine, ca-n tine­ Şi gî ndul se face subtire, de-1. scuturi, Devine cind. steaua, cînd umbra pămîntului, Doar orele-s mici, n-ou contur şi-s puţine ; Aşteaptă tihnite, udîndu-şi pleoapele, Pădurile, apele ... 7

TIMPUL CIMPIJLOR

Timpul cîmpiilor mele de toamnă Sună prin bu ciume a!be de tei. Umbre păles c, se subţie, mă-ndeam nă . Drumului serii cu plopi singurei.

Cîntecul meu peste aripi de fluturi, Ceţuri şi vînturi mereu o coli nd, Tre ce prin zarea pădurii, spre ciuturi, Pînă se stinge pe lespezi, muri nd.

De se as cunde prin colţuri de brumă, Curge ca lacrima-n vîrf de secundă, Caldă şi li mpede, pîn-o sugrumă Paşii de pasăre-n seara rotundă.

Dul ce e u mbletul ti mpuJtti, dul ce, Cî nd se stre coară priA fructe, prin ani, Cî nd ne teze şte culori să se culce, Cînd se răsfaţă· prin zorii sr1vani '

·

Timpul clmpiilor mele, el, blîndul,

Imperceptibil reapare pe�aici lnima-1. simte, îl simte şi gîndul,

.

-

Ca pe-o poveste cu zei şi pitici

.

.

.

PLOAIE PE PARiNG

Sus pe Parîng, sus pe Parîng, Suliţe străvezii ploile-şi frîng. Crengile sună sub lina povară ; Iarba e mută, fruntea amară.

Arşiţa, gonită de neguri, se-ascunde Tn inimi, în sînge - oriunde. Moi pîlpîie timpul subţire, Ascuns printre albe secunde,

Printre seminţe visînd prima-ncolţire.

Ferindu şi de fulgere-aripa, Coboară şi păsări şi clipa Spre-amurgul golit de vitralii Dor c i ne s-opreoscă risipa Frumooselor ploi, cu sveltele talii ? -

-

Sus pe Parîng, sus pe Porîng, Suie-nserări şi se string

lîngă ferestrele stelelor mele,

Răsucindu-şi luminile, ca pe nişte nuiele. 10

IN CASA DE LEMN

fn casa de le m n, fără perdele, Orele întrec înălţimea plopilor, Cuvintele noastre ascunse-n cuvinte, Mai sus de rotunjimile serii, C hem îndu ne. -

Atunci, îmi �terg de gînduri gîndurile, De colburi, de vreme -

Trec dincolo de sunetele apelor, Pluti n d cu braţele pline

De smochini şi poeme, Pînă ajung să mă apropii De mine î n sum i, De mine.

11

iN TOAMNĂ

Tn acest anotimp revărsat peste lu cruri, Se deschid pîrtii noi între mine şi apePeste u m er ii prinşi de vîrtejele vremii

Alte-nsemne pe frunti vremea-ncepe să sape. Din plinul de ore ţîşnesc tot mai des Fulgere-albastre cu arome de şes, Alte p loi reanină sămînta-n pămînt, Numai toamnele mele de mult nu mai sînt. De rămîne vreun dor ocolit spre apus, Turme albe-s plecate, de mult s-au tot dus­ De m-aplec spre fîntîni, mai aud, mai aud Cum oftează izvoarele-ntoarse spre sud. Numai inima-şi caută alte poteci, Să nu te apropii de umbra-i, - să pleci ! Tn acest anotimp luminat de-ntîmplări, Undeva, lîngă noi fermecata oglindă Tşi roteşte lumina spre fluturi, visări Cit de blînd palma noastră ar vrea s-o .

.

.

cuprinda. 12

Ş I eu 1:; coc;' [n schimbul dintre ore răs:::olite-a:.JCI Cum se atinge - o clipă de-altă c! pr:J Şi cum desenul lor devine palid, nud.

Mă caută nmsonle

-

Deasupra mea respiră

nurn::i rLjrui,

Acelaşi măr prea bun,

ce

Se alungeşte

Urdndu-şi,

c1e-a rînd1 creangu ne·. spre-amurguri, gindul.

nevăzut

mai

o.ni

cu-o

un singur fruct i-atîrnă-n vîrfu;·i, seara lunii -ochi peste livezi Doar creanga-mbrobodită-n ceaţă Din miezul alb mai soarbe apu sele am

Acum

Rămas în

A început

să ningă, da, a

început

. . .

La margini le sunetelor, de ven ite moi, Mi j eş te-a răsuciri de ape fumurii, Rămase - uit ate încă, să curqă pri ntre no

APA BAUTA ...

Apa băută din pal mele tale, Mici cît alunele, Devine aromă-n amiezi estivale­ Ca miezul la prunele Cu învelişuri de pîrguri opale.

Stelele, bunele, Cod ca seminţele duse de vînturi Peste rotundele Cofe de lemn, prin fîntîni, cu descînturi. lor roua verzuie şi aspră, Albastră de vie, se-ascunde Prin cercuri de unde Clipesc do-ar secundele. .

.

.

Apa băută din pal mele t ale, Pură ca aroma brumată, Dulce, curată, Ascunde ecouri de cimbru

Aduse de umbra pădurii din vale.

14

les 1'ădăcinile amorţite de sete, Guri desch-izînd ca să beie, Ca 1.1n burete, Toate tuminile Purtate pe umeri de lungi curcubeie.

Apa băut6 din pal mele tale Ţine de foame, de somn şi de cale.

CURGEREA SERII

Zapezile, vîntul, de-aici şi de-aiurea,· Tot spulberă timpul, le-absoar be pădurea.

Luăm de la capăt cu ochii, cu palma, Şi dealul şi piscul, pe rînd şi de-a valma.

Ne smulgem mişcării, cotim printre ploi, Cuvîntul e-n umbră, se pierde de noi.

Iubito, norocul, hazardul, sau cine Ne-ascunde potecile-n cîmpuri vecine?

Şi cine ne mută nădejdile, pasul, Spre-apusuri de ceaţă : Desclntecul, ceasul

Taceri fără foşnet, cu-nsemne de lut, Tmi cad în paharul rămas neumplut.

ln

Şi orele lunecă-n virfuri, incet, Ca sunetul strunei urcat in falset ;

Doar liniş.tea albă mai pilpiie-n jur Şi curge-n serarea prin filtre de-azur.

PRIMA INFLORIRE

Din zori pornise vintul peste porumbişti, abia foşni Şi-alungă mai spre ape curcubeul somnoro

E-ntîia înflorire a salcîmilor

-

şi-abia cupr

Colinele, şoselele, curgînd spre-amiezi

frurr Cu maldăre de alb in braţe, aburind.

De-oriunde aş privi-o, minunea asta albă Alunecă prin şesuri calde, pas cu pas Şi numai fluturii pe crengi subţiri au mai

răn Ciorchinii grei mai obosesc puţin cite puţin Acoperiţi de pulberi şi de mult senin.

Salcimii fără soţ, cu umblet de zăpadă, Adună-n fiecare noapte clopoţei de-argint Şi-i •leagănă cu braţe şi descîntec să nu ca

20

or sunetele mute s-au lipit de crengi, subtil, alint, n

O·r

rouă limpede-nvelite,

stînd

grămadă.

de-mi îndrept spre inimă privirea să răsune

n

bucuria-acestor ceasuri, indelung plutind,

>rin

noi, deasupra noastră, simt cum alte semne bune

)e pretutindeni mă învăluie şi mă cuprind ... '.ii-e sufletul un freamăt dulce de colind.

CiND DA SOMNUL PESTE FLORI

imi indrept, adeseori, Umbra mută spre păduri, Cind dă somnul peste flori, Încălzit de zeci de guri. Mă îndeamnă timpul gnom Spre insemnele de om.

Duc priviri mai mici, mai lungi, Din ţărînă spre copaci Gesturi devenite dungi Peste braţul meu stingaci, Braţ stăpîn de-acum pe toate

Şi

pe-un coş de bunătate.

Dincolo de toate-aceste Umblă visul după soare Cit a fost

-

şi

cit mai este -

Bobul lui să mă-mpresoare. Poate-a mai rămas o

stea

Suspendotă undeva . . .

24

PRINZUL GRINELOR

Se-aude-un vuiet străveziu : se schimbă vintu!.

Tulpina unei alte zile nevăzut se-ntinde. Pentru prinzul grînelor. Se despovărează

ploile, impărţindu- şi apele, ca pe merinde. Şi munţii, înveliţi în neguri, tac şi par pustii,

Sub revărsarea ploilor necruţătoare. Potecile descoperite dau să fugă-ntruna Şi-şi plimbă umbra lină după soare.

Ştiu bine că, odată şi odată, Cîmpul

va

fi alb de liniştea zăpezii,

Cu ecourile verii adormite de cu toamnă, Visînd ar oma proaspătă a piinii în palmele

amiezii.

25

COPACII CĂRUNŢI

Mă întristează, seară de se a ră

,

Copacii cărunti, Copacii de pe ale căror umbrite frunţi Doar pîcle coboară.

Frunzele, tot mai r a r, tot mai prelun g Pe cren gi le-ntîrzie

,

-

Umbra lui octombrie curgînd străvezie Răsună, răsună-ndelung.

Vuietele pri m ă verii răscolind agitate Lumini d ins pre sud Şi semne le ei fierbinţi abia le mai aud C u m trec pe n sera te. -

-

Copacii cărunti s e aplea că spre glie, -

Cu fiece clipă, Topi n du şi inimi clipinde, fără-o aripă, fn seva lor încă vie. -

UN FIR

fir de lumină, Cît îi mă ri me a se cundei Peste un zbor în surdină, Dus din colină-n colină Cine mai ştie pe un de-i ... Daţi-mi un

-

Tmi spr i jin de el, fără teamă, u mb ri ţ i de prea desele Amurguri, de ploi şi de-o seamă De vînturi, rămase să geamă Sub jnepe ni , cînd triste, cîn d vesele.

Toţi munţii

Daţi-mi

un fir de lumină,

di n înalte aurore, Li ber de so mn şi rug ină Fulger îl fa c, să r evin ă Lîngă a m ur gu ri sono re,

Adus

.

Să-şi cul ce culorile-i pline Aproape de mine, apro ape, Visînd vrăjite şi nordul şi sudul Ş i-amiezile topindu-se-n ape.

27

CLIPE ŞI CUVINTE

Sînt clipe care încă mai aşteaptă Să ni se culce lin în palma dreaptă,

Ca nişte pescăruşi din adîncimi albastre, Alăturea cu gîndurile noastre.

Ne-ndepărtăm in fiecare zi De tot ce nu ne poate limpezi.

Iar glasul greu de semne, nevăzut, Tşi scutură veşmîntul plin de lut.

Abia de-1 mai aud uşor strigînd, Ştergîndu-se de ceţuri ca de-un gînd.

Sînt clipe unice, puţine cîte sînt, C uvinte multe-s fără de cuvint,

28

NUCUL DE LA POARTA

pe l în gă nucul meu, lîngă poarta mare, Să-mi fie mai tîrziu, spre inserare, Pătul pentru tristeţe - şi a rşeu Mă tot adun

Sădit de tata

.

Şi oamenii

m i - a u spus curind, mi-au spus Să imi ridk pe-aproape şi-o amiază, Să-mi string cuvinte-alese intr-o v:JZă, De s u flet să le am pîn' la apus.

o linişte de sat, ajun ge o r şi la tine, ln zbor de fluturi, să te însenine, De le-ai visat cîndva, de n-oi vi sat Mi-e ini ma

Bătăile-i

29

-

.

Să nu ne mai despartă nori ploio şi, Să nu mai plîn gi în so mn ca o mireasă ... Cind florile se-apleacă şi te lasă, Rămîn tot tineri ochii tăi frumo şi.

Şi de sub u mbra nucului privind, Mi-alune că privirile spre ape; Ce ploaie-absur dă fre amătă să s cape, Să iasă din păduri în ce t murin d.

îmbătrîneş te nucu!- e fires c . .. De după lini ş tea lui nu:nai ta ta Mi-arun că nu cile din cuib de-a ga ta, Ti si mt privirea-albastrului ceres c.

HAl, GiNDULE ...

Ce lin respiră marea în apus, Ca la-nceput de eră, numai spumă.

Hai gindule cu mine, hai şi du-mă Spre lizierele verzui, mai sus.

Sporeşte liniştea c-un fir �i cade-n humă. Mai vreau să retrăiesc o clipă, dus De lecticile-albastre - readus La şesuri de nisip in clipa mea postumă.

Răsfăţ de ape, soare, curcubeie Oglinzi născute dintr-un strop de cer Si-atitea-alei pe-o singură alee.

Se nasc o clipă flori de apă-n alta pier, Devine ora doar cît o scînteie, Iar eu rătăcitorul ei corăbier.

BINECUViNTAREA PRUNCILOR

Au început să se adune păsările,

Tn zboruri netede, rotunde, Scuturîndu-şi de funigei aripile,

De arşiţele-amiezii septentrionale, De roua încă ne-mplinită a ogorului, Tnvelindu-se în purpuri.

De sub brazdele calde încă, din livezi încărunţite Se ridică alte vieţi, cu feţele ameţite, Tnfometate de lună, de-o dungă de zare, Tncolăcindu-se ca nişte iederi prin ogoare, După gleznele fierbinţi ale inserării.

Unele lucruri se strămută lent, precum apele Tn căutare de şesuri, ocolind, ocolind, Cerul îşi limpezeşte frumoşii ochi, pleoapele, Hotare vechi se tulbură retopindu-şi conturul Tn propria lor nefiinţă, orbind.

Rămînem numai noi, cu profilul încă neatins De trecerea siluetelor s ubţiri ale vremii, Să-ntîmpinăm Luceafărul, pornind din culmile anotimpului Să ne binecuvînte fructele şi pruncii, născuţi Intre cele două solstiţii.

DIN CiNTAT

Din cîntat în alt cîntat, Sufletul mi l-am scăldat Şi prin colburi şi prin stele, Prin culori şi prin vopsele.

Să mi-I pun la adăpost, De ce-a fost, de ce n-a fost Să-I mai port de subsuori, Printre spini şi printre flori. 33

Şi să-1 ştiu că-i mai curat, Fără lacrimi încărcat Să fiu eu - şi numai eu, Cînd mai mic, şi cînd mai zmeu.

Mă cunoască turmele, Mirosindu-mi urmele, Cîntecul purtat pe ;;es, Pasul larg şi pasul des.

Cine mă va căuta, Să fiu ici, să fiu colea Să fiu ploaie, să fiu vînt, Porumbiştilor descînt.

FLUTURII LUMII

Aceste zăpezi adormite de ceturi, Prelinse de vînturi prelungi dinspre seară, Dau curgerii orelor mici, neumblate, Deschideri spre arbori - să crească, să moară

Pesemne că-s multe fîntîni pe aproape, Rămase din anii de secetă , goale , De-mi sorb din zăpezile mele, de-o vreme, Şi linişti şi visele duminicale.

lumini de a m ur g în jun1-mi se-(]dună; Să intre-n cîntarul de lemn al fîntînii, Să-i legene ciutura-ngustă sub lună, la capătul nopţii şi al săptămînii .

Mă-mpreimuie duhul izvoarelor stinse, Mestecenii tineri, ieşiţi din zăpadă, Cu sevele-ncinse tot sună din frunze Chemîndu-şi perechea de-alături, sub zadă.

Prin tulni-ce verzi curg imnuri de rouă­ Nelinişti reintră-n cuvinte, dar nu mi-i Povara lor că mă apasă de-o vreme, Ci cum mai găsi-mă-vor fluturii lumii.

CiNTEC DE DR�OSTE

Iubito, ne-ar mai trebui un anotimp suav, Al cîntecului de baladă pur, ales, Fierbinte şi statornic înflorind pe şes, Precum culorile sub mînă de zugrav.

Tn inimile noastre-opun şi tot apun Cuvintele ce-şi isprăviră drumuri lungi. Se leagănă prin liniştile îndelungi Doar umbra. lor subţire, cît un fir de-alun.

Şi ne-ar mai trebui veşminte nepătate, Amirosind a cimbru, a mentă, a primăvară, Să ne-nflorească vîrstele şi-a doua oară , Precum salcîmii-n toamne-ndelungate.

E-un cer atît de limpede deasupra mea, C-aud albastru! lin cum lunecă spre mine, Cum sună vinu-n strugurii de pe coline, Cum se apropie o stea de altă stea.

Dor, ne-ar moi trebui un anotimp suav

-

Se nasc: atîtea şi atitea se cunună ; la număr zilele-s puţine, cînd se-adună, Iar timpul peste timp rămîne mut şi grav. -

LA RASPiNTJILE ANOTIMPULUI

lată-ne, ajun:;i de-acuma la răspîntii, Frate al meu, la răspîntiile on o ti m pului Dintre cele patru schimburi, la ră spîntiile apei dulci de curcubeu.

De aici, să n e împărţim drumul pe din două. Tu, cu ochii tăi ag e ri, Spre alte suişuri să te îndrepţi, De pildă, spre dealuri rotu nde, Necălcate de zarzări, de pruni,

Sau spre munţii cu umeri înalţi, Cu ispite le florii de colţ, Ieşite de sub zăpe z ile scu nde .

Eu, cu privir i le mele mai adumbrite, Indrepta-mă-voi Ca firul de trifoi , Spre şesuri lungi cu rouă, Adormite prin poalele toamnei, Să am pe ap roa pe fîntînile zilei Şi fructe răsco a pte .

Să dai ajungerii tale semne Cioplite in cremene, După datina noastră cea veche, Şoptită din gură în gură. Stîrnească-se iarăşi scînteile A scun se prin pietre de vînturi, Ca ochii ta te i , intr-o geană de armură Să ştiu, cînd voi pipăi nopţile, Căutînd albul de ziuă, Că cineva, cu g îndu rile gemene, lmi trimite cel de al doilea gînd, Să nu mă c lat in,

Umblind prin ierburi albastre.

. . .

SPRE ESENŢE

Cînd în nopţi se-ndoaie spicul Legănat prin somn de-armindEmi, Stau de vorbă cu bunicul De aici, de pretutindeni.

Este ora mea deschisă Spre legende şi cuvinte. De pe vîrfuri lungi de tisă Iese bunu-n largi veşminte.

Cît de-aproape, cît de-aproape Sînt de vetrele străbune ! Parcă-mi joacă sub pleoape Flăcări, chipuri, vechi cătune,

Străvezii ca-ntlia brumă, Limpezindu-mi gîndul, visul Du-mă clipă rară, du-mă Spre-anotimpul meu, deschisul.

De m-obot pe

la

fîntîni,

Date umbrelor profunde, Simt suflări urcînd pe mîini Desorinzîndu-se din unde.

CUPELE-FLUTURJ

Tot mai visez la fluturii de toamna, Elegiaci şi ga lbe ni şi argin tii Cum, ameţiţi de brume, îşi înseamnă Tntoarcerile-n ierburi fumurii. -

,

Vrejuri de noapte prind să le-nconjoare : Desculţe şi fragile, tremurînd. Tresar şi mă întreb : cîndva, din n3păsare,

De ce-au plecat în grabă, rînd pe rînd ?

De ce şi-au strîns şi ultimele ore, Purtîndu-le prin viscole şi ploi, Cînd zilele creşteau tot mai sonore Şi aburii de pîine printre noi?

Trec, iată, clipele, ca fluturii prin mac1, Descoperind şi vise şi cuvinte; Sfîrşindu-se ca umbrele printre copaci, In tainice desişuri, ca-n veşminte.

CITEODATA MiiNILE

Citeodată mîinile noastre tac îndelung, Acoperindu-se de mirare, Precum apele tăcute din adîncuri, fn faţa trecerii prin solst.iţii.

Cîteodată mîinile noastre devin anotimpuri, Tn apropierea lucru rilor de toamnă, Cînd prunii, lepădîndu-se de arşiţele verii, Se învelesc în primele amurguri, Cu ceţuri vinete, cu brume, Inainte de adormire.

ln aceste clipe deschise visului, Cuprind, cu braţele făcute arc, Ce-a mai rămas din orele amiezii. Tmi şterg de pe frunte u mbra de o zi Şi mă-ndrept spre liniştile moi ale toamnei, Să mai adaug încă un salt Către po mii-ncărunţiji de lîngă drum Tn aşteptarea crugului cu stele, Să-mi fie călăuze mai departe.

43

iN LARGURI

Ce clar se-aude-urcuşul florilor oftind, De sete ori de arşiţă arzînd, de vînturi, Suişul potrivindu-şi-1 din cînd în cînd, Cu faţa spre amiezi, spre slobode pămînturi, în larguri de culori şi legănări de cînturi.

Doar degetele tale molcome, uşoare, Umblînd prin pă rul meu subţire, brumăriu, Alungă neguri ce vor să mă-nfăşoare ... Le-aud sunînd pe-aici, prin crengi, dar nu ma1 ştiu De unde au pornit. Devreme-i, e tîrziu ?

Cînd mă apropii de fîntîni, resimt cum vin Spre mine umbrele de rouă, din ulcele ... Atunci coboară-n suflet, limpede şi lin, O lume primenită-n proaspete-acvarele, Ca sunetele respirînd prin ritornele.

44

BUCURIE

B ucură-te, păd ure, Că-n minunea înzăpezirii t ulpinilor Legende au crescut din toamna călinelor.

B uc ură-te, pl ugarule, De creşterea tăcută a f urt unilo1", A ploilor, cu binecuvînt ul străbunilor.

Bucură-te, tăietorule de lemne, Pădurile-a u încep ut să-şi întindă rădăcinile Spre dealuri, spre m unţi - să-mbrace colinele.

Bucură-te, geană de zi, Că în c ulorile tale de ceaţă Grî ul şi-a înmuiat primul fir de mustaţă.

45

APE SENINE

Mă uit printre vîrste cum trec şi se schimbă Şi zilele tole şi zilele mele, ' Ca umbrele serii mereu trecăt oare, Nici � hiul nu simte cum anii se plimbă, Cum trec prin ferestre ca prin ninsoare. Şi toamnă de toamnă, cînd păsări se duc, Vin ploi cenuşii pe-acelaşi uluc.

Ne strîngem de mînă, dar gîndul ni-i altul, Cuvintele-s calde, de-aseară culese, Pe şesuri, pe dealuri, e limpede-naltul. Şi cald cum îi inima primei mirese, Visînd şi podoabe şi flori fără nu măr, Eşorfe olbastre-otlrnîndu-i pe umăr.

Mereu ne desprindem de zile, de nopţi, C-o faţă în umbră şi alta-n lumină, Privind peste g a rd u ri cireşii răscopţi,

46

livado cum

Şi

susură lin şi suspin.ă..

trec anotimpurt sunind mai prelung

•.

Tristeţile noostre-n apusu,; aj,ung.

Şi-o dată

cu et·e-ntre lume şt mine

Se nasc tntrebăr� se oprind, se mai sting ;

Zîmbim visătorUJngă ape senine, Cînd nopţile suflă 'in m.ări ;;i ne-ating.

Pe urmă ne-ntoarcem la vechile vet.re, Perzîndu-ne urma sub lemne, sub piet.re.

FLUTURI DE CIMPIE

Deschideti-vă ochii, fluturi de cimpie, deschideti-i, De mult se-aud suişurile dimineţii clare, Luminînd prin apele de rouă, prin undele de ape, Sunîndu-şi iar inelele pe-oglinzi, ca-ntr-o visare, Uneori mai depărtat, alteori pe-aproape.

De cînd seminţele m1-au devenit prietene, de-atunci Nu mă mai doare lacrima de sub pleoapă ; Văd tot mai clar apusul cum şi-adapă Gurile culorilor, ca nişte guri de prunci.

Pe clipele-nclinate către dîmburi de pămînt S-au desfăcut din solzi de peşte sunete brumate,

Ferindu-şi de-nser. ări argintul, de momeli, de vînt, Ca nişte zîmbete înconjurate de-amintiri uitate. 48

Mă mai urc un timp spre creste, aproape de molizi, Să-mi mai salt amurgul peste neguri, peste mine, Şi să-I văd urcîndu-se ca iedera prin cărămizi, Cu braţele înfipte-adînc în munţi şi în coline. Şi-nainte de-a se naşte negura din nori tîrzii, Deschideti-vă ochii, fluturi de cîmpie, deschideti-i !

PLETELE VINTULUI

Ce blonde se fac pletele vîntului, Cînd lunecă prin buclele-ţi deschise, Cu aura păcatului plutind ... Şi foşnetu-i aduce a mătase.

E c lipa lui incertă, poticnind.

Şi vin

şi altele, încet, dar vin,

M-oprind, mă sting în dulcele-i venin

Şi-aş

vrea întreaga lume s-o cuprind.

Mă-nvă lui iarăşi în lumina

lui uşoară,

Nelinişti curg prin inimă, nu !e înţeleg, Nici dorul nu-i la locul lui, dar pare că-i întreg M-apropii de primejdii şi devin timid,

De parcă n-aş fi aci în mine mă închid Şi toate ard în mine, ca întîia oară ... Dar mă desprind din vis şi din de::;cînt Şi iarăşi fluier ca-nainte, iarăşi cînt. -·

Căci vîntul, fluturînd, se duse-nrre-a!e lui

Şi

urma lui, pe negîndite, o pierdui.

CINTECUL DORULUI

Cîntecul albastru al dorului, Din bucium sunînd Peste fiece gînd Al strămoşilor mei duşi peste grui, Creşte cuminte şi creşte frumos Din frunzele verii, din limbă de os, Plimbîndu-şi culori:e prin meri nes ă t u i ,

.

Stelele, mîndrele, cit de aproape ni-s, Cît de aproape ! Dintre toate, cea mai frumo::�să începe fn imnul de slavă pe glasuri trimis Ca dar pentru ctitorii patriei noi, Ctitori cu mina de aur in nimb de eroi, Mîinile lor ferestrele anotimpurilor larg ne-au deschis.

Şi anii de mîine pulsează-n prezent Co!umne de scar2Şi fr u c tele gliei în mărimi legendare. Pe frunte-ne ceru-şi prelinge foşnetu-i lent ; Miresmele tinere, crude, cu zîmbet de vară, l nu ndă livezile ca!de, seară de seară. 51

M-AŞ MIRA

M-oş mira, mira-m-aş mult Să nu pat să-ti mai ascult Mersul lin, vioi şi unic, Prin refrenul lui s-alunec, Molcom, rar, ca un refren, Din culoare şi polen.

M-oş mira, mira-m-aş foarte Să nu-ţi pot trimite carte, Carte bună - şi-un gînd bun Cu pecete de străbun, Să nu te ştiu ocolind Versul dulce de colind.

M-oş mir a, mult m-oş mira De cumva te-ai supăra Că ţi-am pus la căpătîi Dintre doruri cel dintîi, C-am adus de pe Rarău Stele pe la pragul tău.

52

Nu-i a bună, nu-i a bună Că te uiţi mereu l a lună ; Eu-s aici, mă ştii, ne ştim Dintr-un ceas de vis sublim. Doar puţin-şi plec din nou, Din ecou în alt ecou.

CUPRINS

In scripţi i 1 3 Avem hrisoove 1 4 Cînd mîinile tac 1 6 Pădurile, apele 1 7 Timpul cî m piilo r 1 8 Ploaie pe Parîng 1 10 în casa de lemn 1 11 Tn toamnă 1 12 Mă caută ninsorile 1 13 1 14 Apa băută Curgerea serii 1 16 La capăt de seară 1 18 între sunet şi lu mină 1 19 Prima înflorire 1 20 Livezile mele 1 22 Cînd dă somnul peste flori 1 24 Prînzul gr înelor 1 25 Copacii cărunţi 1 26 Un fir 1 27 Clipe şi cuvinte 1 28 Nucu! de la poartă 1 29 Hai, g îndule ... 1 31 Binecuv'intarea pruncilor 1 32 Din cîntat 1 33 .

54

.

.

Fluturii lumii 1 34 Cîntec de dragoste 1 36 La răspîntiile anotimpului 1 38 Spre esente 1 40 Clipele-fluturi 1 42 Cîteodată mîinile 1 43 în larguri 1 44 Bucurie 1 45 Ape senine 1 46 .

.

.

Fluturi cle cîmpie 1 48 Pletele vîntului 1 50 Cîntecul dorului 1 5; M-aş mira 1 52

De acelaşi autor :

SOLSTIŢII 1936, versuri

SUFLETE DE AZUR 1940, versuri

VATRA CU STELE 1942, versuri

INSEMNELE ANILOR 1973, versur i