Nancy Bush Renegații PDF [PDF]

Zitiervorschau

MÎNDRIA O ŢINE DEPARTE DE DRAGOSTE... PÎNĂ CÎND PASIUNEA UNUI BĂRBAT O ÎMPINGE FĂRĂ SCĂPARE SPRE DULCEA CAPITULARE. w

Frumoasa şi încăpăpnata Kelsey Garrett, renegată de familia sa, este hotărîtă să înceapă o viaţă nouă, sub un nume fals, în oraşul Portland. Dar totul se schimbă cînd se întîlneşte cu temperamentalul Jesse, oaia neagră a familiei Danner, pe care îl iubea în secret de ani de zile. Prinşi într-o urzeală de intrigi şi răzbunare, ce-i împinge spre o căsătorie de convenienţă, cei doi încearcă să lupte împotriva dorinţei arzătoare ce tinde să-i copleşească. O carte strălucitoare, plină de umor, întîmplări

aventuroase, totul presărat cu scene fierbinţi de sex. O lume dominată de bani, putere, ambiţii şi pasiuni adînci.

editura,

Karat

Lei 3800

Portland, Oregon Jesse Danner zîmbi cu zîmbetul lui vesel şi nepăsător şi se aplecă spre frumoasa blondă aşezată la măsuţa ovală de toaletă. Ochii ei negri fulgerau cu o mînie fără margini dar zîmbetul lui se lăţi şi mai mult. - Nici nu ştii ce repede am să mă întorc, îi şopti languros. Lila Hathaway pufni fără eleganţă şi îşi scutură umerii de sub apăsarea uşoară a mîinilor lui. Lua-l-ar naiba de individ. îi venea să-l omoare. Albeaţa dinţilor lui lucea pe sub borul pleoştit al Stetsonului, cadou mai de demult de la unul dintre fraţii lui, sau în orice caz aşa îi explicase el atunci cînd ea afirmase că era infect. Oglinda reflecta ochii lui albaştri f51ini de o veselie jucăuşă. Beleaua asta dădea frîu liber furiei şi geloziei ei! A r fi fosfîn stare să-l ucidă. - Eşti un ticălos, şuieră ea, pieptănîndu-şi coama bogată cu o senzualitate studiată. Rochia de casă sclipea

6

Nancy

Hush

în lum ina c a n d e la b ru lu i, s u b lin iin d u -i curbele somptuoase. Lila cunoştea efectul pe care îl producea asupra bărbaţilor şi, cu acest gînd bine înfipt în cap, îşi mîngîie părul lung în speranţa că Jesse se va lăsa pradă acestor ademeniri şi nu va pleca înainte ca planurile ei să se împlinească. Era fu rio a să , lividă. Cum de în d ră zn e a să o părăsească! în clipa cînd îi spusese că avea să plece la sfîrşitul săptămînii, soarta lui fusese pecetluită. Pînă atunci clocise nişte planuri ca să nu îl lase pe Montana să dea de urma lui, însă acum spera ca soţul ei să despice în două trupul mlădios al lui Jesse. Savurîndu-şi răzbunarea, Lila trebui să se concentreze zdravăn ca să nu zîmbească. încă doar cîteva minute... numai atît îi trebuia. - S-ar putea să treacă ceva timp, poate vreo două săptămîni pînă pun la punct toate treburile în California, îi spuse Jesse, neluînd în seamă furia ei. „Pînă atunci am să fiu proprietarul terenului ăluia din parc. Cînd mă întorc, putem să continuăm de unde ne-am oprit." Glasul lui suna amuzat. Amuzat pe socoteala ei! Blestemaţi să-i fie ochii! O să regrete el. - Eu nu am la dispoziţie două săptămîni, spuse ea cu amărăciune. - De ce nu ai ? Se răsuci pe taburet, ridicînd sfidătoare bărbia. - Fiindcă pmă atunci se întoarce bărbatul meu. - Bărbatul tău ? Jesse o privea cu neîncredere. La douăzeci şi cinci de ani, încărcat de succese şi cu o experienţă a vieţii ce depăşea vîrsta lui, rareori i se întîmplase să fie luat prin surprindere. Şi niciodată de către o femeie. - Am uitat să-ţi pomenesc de el. Trebuie să se întoarcă

c

R e n e g a ţ i i

)

7

la Portland în orice moment. Mă tern că nu o să-i placă ideea că tu te culci cu nevastă-sa. E toarte puritan în chestiile astea. Se ridică în picioare, continuînd să zîmbească. Jesse se dădu înapoi, uitîndu-se la ea parcă i-ar fi crescut un al doilea cap. Protitînd de momentul lui de stupefacţie, Lila îi cuprinse mijlocul cu braţele, apoi mîinile ei alunecară pe spatele lui în sus, trăgîndu-i, cu un singur gest, cămaşa din pantalonii de doc. Jesse se mişcă atît de rapid că ea rămase cu gura căscată. O împinse înapoi, iar mîinile lui puternice îi apucară braţele atît de strîns încît ea se clătină de durere, în privinţa femeilor el avea o regulă : fără virgine şi fără femei măritate. Virginele erau o pacoste sigură. Iar femeile măritate aveau soţi. - Trebuia să-mi fi spus că eşti măritată, bombăni furios, măturînd-o din calea lui. Lila se împletici în timp ce el pornea spre uşă. - încotro vrei să te duci ? îl întrebă, strîngînd din pleoape. - Plec. - Aşa pur şi simplu ? strigă Lila cu disperare. Nu se putea să plece încă. Era prea devreme. „Nu se poate". Se lipi din nou de el, de data aceasta apăsîndu-şi sînii de spinarea lui musculoasă, înlănţuindu-i mijlocul cu braţele. Jesse Danner era un amant fascinant. Nu avea de gînd să-i dea drumul decît în ultimul moment. Acum îi părea rău că nu-şi ţinuse limba în privinţa lui Montana. Asta putea s-o coste ultimele cîteva minute de extaz. Jesse îi desprinse braţele din jurul taliei lui, Înjurînd în barbă. îşi băgă la loc cămaşa pe care Lila i-o smulsese din pantaloni.

s

C

Nancy

Bush

Dar Lila nu avea de gînd să-i dea drumul ..îl muşcă de ceafă şi îşi frecă trupul de spinarea lui. Era convinsă că 0 să învingă. Jesse Danner era sclavul simţurilor. Ea aflase asta în orele minunate pe care le petrecuseră împreună. Din păcate, nu ştia nimic despre regulile lui. - O, Jesse, îl imploră, jignită. El se smulse de parcă atingerea ei i-ar fi făcut scîrbă. - Nu ştiam că o să conteze prea mult. - Nu ştiai? izbucni el. Atunci de ce nu mi-ai spus-o de la bun început, cînd ne-am cunoscut? - Ei bine, pentru că mi-era teamă că n-ai să înţelegi. Iar acum, după toate cîte le-am trăit împreună... - Toate cîte le-am trăit împreună, repetă el acru, nruricîndu i o privire dezgustată. 1 II.i olt,} iii sinea ei. Chiar şi la mînie, Jesse era bărbatul cel i i i . ii Inimos, cel mai incitant şi cel mai atrăgător din uţl cunoscuse ea vreodată. Era înalt, cu păr negru şi des, ochi albaştri languroşi, o gură cu adevărat senzuală şi un trup puternic, musculos şi armonios. îşi dăduse seama din prima clipă cînd privirea ei căzuse asupra lui că o să-l aibă negreşit. Nu mai conta că pusese ochii pe el fiindcă aşa îi ceruse Montana. De unde să ştie ea că cel mai nou concurent în afaceri al lui Montana era atît de al naibii de atrăgător? Iar Jesse consimţise atît de uşor. Desigur, asta fiindcă era tînăr, gîndi ea cu amărăciune cinstită. Era mai tînăr decît ea cu aproape zece ani, deşi ea îşi dăduse toată silinţa ca el să nu ştie. Prima oară cînd făcuseră dragoste se întîm plase în cupeul ei. Dumnezeule! Numai la această amintire şi se înfiora toată! Lilei îi plăceau bărbaţii care ştiau cum să preia iniţiativa, mai ales în pat. Dacă ar fi avut vreo reclamaţie,

c

R e n e g a ţ i i

)

9

ar fi fost aceea că lui Jesse nu-i plăcea treaba atît de brutal cum îi plăcea ei, deşi o satisfăcuse, slavă cerului. însă acum parcă nu putea să o sufere!. - Nu s-a schimbat nimic, zise ea şoptit. Montana nu trebuie să ştie. - Montana ? Montana Gray? Jesse se holba la ea şocat. Isuse! Eşti măritată cu Montana Gray? Ea încuviinţă din cap. - E plecat aproape tottimpul. Are o mulţime de afaceri. - Mi-ai spus că numele tău de familie e Hathaway. Casa asta este Casa Hathaway, doar scrie şi pe poarta de fier forjat. - Eu sînt Lila Hathaway Gray, admise ea. Ultima dintre Hathaway. Dacă Jesse ar fi locuitîn Portland, ar fi ştiut atest lucru. Numele ei apărea întotdeauna în pagina mondenă a ziarului Oregonian. Principalul motiv pentru care Montana o luase de nevastă fusese acela de a se infiltra în eşaloanele superioare ale societăţii din statul Oregon, iar ea se măritase cu un oportunist ca Montana pur şi simplu pentru banii lui necinstiţi. Avereafamiliei Hathaway se risipise în decursul anilor, pînă ce Lila rămăsese aproape fără nici un sfanţ. - Nu mă părăsi, cerşi ea, adăugînd în şoaptă „te rog“ în timp ce el se apropia cu un pas. Privirea rece a lui Jesse o făcu să se oprească; braţele întinse îi căzură de-a lungul coapselor. Femeia din faţa lui îi producea acum repulsie. Atunci cînd ea se apropiase de el în parc, plîngîndu-se că îşi scrîntise glezna, el se oferise cavalereşte să o ajute. Fusese fermecat de înfăţişarea ei. în rochia albă cu panglicuţe de culoarea piersicii şî decolteu adînc străjuit de volănaşe, cu pălăria împodobită cu pene albe şi flori de piersic pe un ochi şi

10

'

C

N a n c y

R u s h

legănînd pe braţ o umbreluţă de soare, părea un manechin dintr-o vitrină de modă. Dulceaţă şi puritate într-un ambalaj delicios. El o ajutase să ajungă la cupeul ei, iar la portiera acestuia invitaţia ei fusese cît se poate de clară. încurajat de succesul cu care negociase terenul din parc, Jesse o urmase în interiorul cupeului. îi aducea aminte de Emerald. Emerald care îi dăruise virginitatea ei; Emerald care, fără să ştie, era răspunzătoare de regula pe care şi-o stabilise în privinţa virginelor; îi amintea de Emerald.care se dovedise la fel de rece la suflet pe cît era de frumoasă la chip. Acum, faţă în faţă cu adevărata Lila Gray, Jesse îşi dădea seama cu amară ironie că ea seamănă ca două picături de apă cu Emerald. Intrigantă, egoistă, răsfăţată, rea. De abia aştepta să-şi scuture de pe ghete praful Casei Hathaway, aproape la fel ca atunci cînd părăsise viaţa pe care o cunoscuse cîndva în oraşul său natal Rock Springs. Belelele de pe urma femeilor îl urmăreau pe Jesse ca un miros urît şi drept dovadă avea pe umărul drept cicatricea lăsată de glonţul tras din carabina bătrînului McIntyre. - Faci o greşeală! izbucni Lila, dîndu-şi seama că pledoaria ei nu avea nici un efect asupra lui. - Greşeala am făcut-o acum trei zile cînd m-am urcat în trăsura ta. Lila strînse din buze, dar Jesse continuă cu răceală. Soţul tău se ocupă de aceleaşi afaceri ca şi mine. Cumpără proprietăţi imobiliare în tot oraşul. Nu te-ai gîndit că o să ne întîlnim într-o bună zi? - Dar v-aţi şi întîlnit deja. Ai fost la biroul lui vinerea trecută. Jesse avu senzaţia că i se tăiase respiraţia. Te am urmărit de la biroul lui Montana pînă în parc. Jesse simţea că i se face greaţă. Lila îl urmărise?.

c

R e n e g a ţ i i

)

11

Deci fusese martoră la întîlnirea lui cu Nell! Sfinte Cristoase, dacă ar şti cine era Nell, ar dezlănţui iadul! - Eu nu m-am întîlnit cu Montana, explică Jesse privind-o în ochi şi alegîndu-şi cu grijă cuvintele. - Ei, dar te-ai întîlnit cu pisicuţa aia în parc! Furia Lilei izbucni nestăvilită. Cine era? Altă amantă? - Doar o prietenă. Jesse simţea o uşurare fără de margini. Lila nu o recunoscuse pe Nell. Nu ştia că Nell fusese cea care îl lansase pe pista acelei afaceri imobiliare, că Nell îl ajutase să-l elimine pe şeful ei, Montana Gray, din negocierea acelei afaceri, că Nell fusese cea pe care el plănuise s-o întîlnească la biroul lui Gray, dar care îi lăsase o notă cerîndu-i să se întîlnească în parc. Deşi nu era un om religios, Jesse adresă totuşi Celui de Sus o rugăciune tăcută de mulţumire pentru siguranţa lui Nell. Dacă ar fi avut cea mai mică idee că Lila era soţia lui Montana, nu s-ar fi încurcat cu ea pentru nimic în lume. - O prietenă? pufni Lila, prea puţin împăcată. După o clipă, spuse cu glas scăzut. - Cînd te-am văzut în parc, pur şi simplu mi-am pierdut capul. Nu fusese vorba să te aduc acasă, dar dacă te-am găsit acolo, lucrurile s-au întîmplat cum s-au întîmplat. - M-ai urmărit din ordinul soţului tău, înţelese Jesse. Privirea ei întunecată alunecă pe trupul lui. - Am putea totuşi să lucrăm împreună, adăugă rar, ca şi cum cîntărea acel gînd în mintea ei. Montana nu ştie încă nimic. Stomacul lui Jesse se îngreţoşa la gîndul de a şi uni forţele cu femeia din faţa lui. O considerase o doamnă, şi asta şi era. Dar înţelese că nu o să mai dorescă o altă doamnă cît o trăi.

12

c

N a n c y

B u s h

Se depărtă de ea fără nici un cuvînt şi deschise violent uşa dormitorului. în holul de la parter se auzeau voci. Nu erau glasurile servitoarelor Ulei. Erau voci de bărbaţi. Şi una dintre ele îi aparţinea lui Montana Gray. Nu avea încotro să fugă. Jesse se întoarse brusc, cu o privire acuzatoare către Lila. Expresia de pe chipul ei arăta că ştiuse sau măcar ghicea că soţul ei avea să se întoarcă curînd. - Jesse, îl imploră şoptit. încă te mai pot ascunde. Există o intrare în pod. Spune-rni că ai să rămîi cu mine! Jesse îi întoarse spatele cu repulsie şi merse pînă la marginea balconului. - Lila ! tună vocea lui Montana la parter. Acesta merse pînă în mijlocul holului de la intrare şi se opri în centrul unui cerc de g re sii neagră. Era imens şi solid, cu fălci puternice; o pleoapă îi cam cădea în jos, amintire a unei bătăi de pe vremea cînd pe Montana îl interesau mai mult încăierările decît urcuşul spre înalta societate. Acum avea bani şi oarecare spoială, dar po dedesubt era tot un individ dezgustător. Poale că pe Jesse nu I ar fi interesat prea mult cine era nevasta lei Montana, dar înregistrase în memorie ţoale poveştile despre omul respectiv. Montana îşi ridică privirea şl il vă/u Imediat pe Jesse. Iar Jesse îi văzu pe cei palm hăihaţl cate il însoţiseră pe Montana înăuntru. - Puneţi rnîna pe el, spuse Montana Cei patru bărbaţi o roiră în sus pe .scări. Jesse rămase pe loc. Nu avea nici pistol, nici vreo altă armă. Primul bărbat se aruncă înainte prea devreme aşa că Jesse îl lovi între picioare şi îl răsturnă pe;,te balustradă. Al doilea îi apucă braţul stîng, dar Jesse se răsuci pe dreapta aruncîndu-şi pumnul în maxilarul individului, făcîndu-l să

c

R e n e g a ţ i i

13

urle de durere şi furie. Cel de al treilea tip îi aplică lui Jesse un croşeu sub falcă. Craniul lui explodă în mii de stele. Al patrulea îi trînti una în piept. Auzi pîrîit de coaste şi i se înmuiară genunchii. Lupta se încheiase mai înainte chiar de a fi început. îl duseră pe Jesse jos. Montana de abia îi aruncă o privire. - Lila, vino aicea jos, îi porunci. Răspunsul ei a fost uşa trîntită a dormitorului. - Duceţi-I în pivniţă, răcni Montana. Daţi-i o lecţie. Şi pe urmă descotorosiţi-vă de el. începu să urce, călcînd cu hotărîre pe trepte. în timp ce îl tîrau într-o pivniţă întunecoasă, umedă şi urît mirositoare, Jesse se luptă cu cei care îl capturaseră. Mai încasă ca recompensă şi alte lovituri. îi legară rnîinile cu frînghii apoi îi desfăcură braţele, legîndu-le de două grinzi pînă ce muşchii se întinseră la maximum din cauza efortului. în numai cîteva secunde nu îşi mai simţea deloc rnîinile. - Ce vrei să faci mai întîi, Gardner? îl întrebă scundul pe bărbatul mai înalt, care părea să fie şeful. Gardner zîmbi. Pe obrazul stîng avea o .cicatrice subţire. E tare frumuşel. Cum de eşti aşa de chipeş, băiete? - Blestemul Dannerilor, replică Jesse sardonic, luptînd să-şi ascundă durerea pricinuită de coastele rupte. îl durea cînd respira, dar zău că nu avea de gînd să-i lase să afle asta. Nu se gîndea la ce erau în stare să plănuiască să-i facă. Ştia că, oricum, ar trebui să fie al naibii de norocos ca să supravieţuiască. - Blestemul Dannerilor, ai? pufni Gardner în rîs şi se uită la un tip mare care purta o pălărie neagră murdară. Era cel care îi rupsese coastele.

14

c

N a n c y

B u s h

- Vrei să te ocupi tu de asta, Al? Un pumn îl pocni pe Jesse ca un. ciocan în faţă, răsucindu-i capul. Genunchii îi cedară. Frînghiile muşcară din încheieturile mîinilor. - N-o să mai fii aşa de chipeş de acum înainte, sublinie Gardner, la să vedem. Ce-i mai plăcea cucoanei la tine? - îl plăcea la pat, zise al patrulea individ cu un glas a cărui stridenţă pătrunse prin ceaţa roşie din mintea lui Jesse. Poate ar trebui să ne asigurăm că n-o să se mai culce cu nimeni. Asta îl readuse pe Jesse în simţiri. Se opinti înapoi şi lovi cît putu de tare. Gheata lui întîlni urechea lui Gardner, rupîndu-i-o din loc. Gardner urlă cu furie. - Omoară-I, Al! Omoară-I. Pumnul lui Al zdrobi nasul lui Jesse, făcînd să ţîşnească sîngele. A mai fost nevoie de încă două izbituri, după care, din fericire, Jesse căzu în nesimţire. SO

C 6

Se trezi cu un gust neplăcut în gură. De apă de rîu. Voia să scuipe, dar părea că nu reuşeşte să pună în mişcare muşchii feţei. De fapt, nu îşi simţea deloc faţa. Era amorţită. îşi dădea seama că era viu, ceea ce era ceva, dar presupunea că nu va dura multă vreme. Nu putea însă să înţeleagă de ce îşi dăduseră silinţa să-i anestezieze durerea. Dar altă explicaţie a amorţirii simţurilor nu putea să existe. Ridică mîna dreaptă şi gemu. înăuntrul ei îl împungeau mii de ace fierbinţi. - Te-ai trezit, spuse o voce bărbătească. Jesse se încordă. Vocea era aspră şi seacă. încercă

c

R e n e g a ţ i i

J

15

să descliidă ochii dar constată că avea capul bandajat. Atinse cu precauţiune bandajele. îl dureau numai degetele, nu şi faţa. - Unde mă aflu? întrebă, dar glasul îi era atît de nesigur că aproape nici el nu înţelegea ce spusese. - Te afli pe corabia lui Montana Gray, răspunse vocea. Speranţa se spulbera. Era încă în captivitate. - De ce v-aţi mai dat silinţa să-mi bandajaţi faţa? - Cum? A trebuit să repete încă de două ori pînă ce omul a înţeles, dar pînă atunci Jesse era deja epuizat. - Acum relaxează-te. Stai uşurel, îi spuse cel care îl ţinea captiv. Cineva trebuia să te refacă la loc. - De ce? Jesse simţea cum îl cuprindea somnul, dar avea de pus mii de întrebări. - Am să-ţi explic mai tîrziu. Eu nu sînt un prieten de al lui Montana Gray, domnule Danner zise, iar glasul lui răsuna ca clipocitul apei într-o piscină, în timp ce Jesse îşi pierdea din nou cunoştinţa. A doua oară îl trezi o mişcare de legănare: Vasul mergea cu pînzele sus. Se întreba cu un sentiment de neajutorare dacă nu cumva aveau de gînd să-l folosească cu sila ca marinar. Dar cine să-l mai vrea? Nu era bun de nimic şi aşa avea să rărnînă multă vreme de acum încolo. Amintirea bruscă a unei alte torturi pe care oamenii lui Montana intenţionaseră să i-o aplice îl făcu să sară în picioare, îngrozit. Dar nişte mîini îl împinseră înapoi cu fermitate, dar şi cu blîndeţe. ^ - Nu te mişca prea rapid, zise vocea deja familiară. - Cine eşti dumneata? întrebă Jesse mai clar. - Ezekiel Thomas Drummond. Prietenii îmi spun Zeke. - Spune-mi, Zeke, în afară de faţă, ce alte părţi au fost

16

c

Nancy

Bush

J

vătămate? Jesse nu simţea altă durere în afară de cea din mîini şi asta îl speria. - Eşti întreg, îl asigură Zeke. - Peste tot? - Gray a făcut o treabă urîtă cu faţa dumitale. Asta e tot. Făcu o pauză. Ai avut noroc, adăugă sec, şi ceva din tonul vocii lui sugeră că altcineva nu fusese atît de norocos. Un simţămint de uşurare puse stăpînire pe Jesse. Se mişcă puţin şi constată, cu întîrziere, că celelalte părţi ale corpului său simţeau. Numai faţa era amorţită. - Nu pot să văd nimic. Vreau să-rni scot bandajul ăsta. - Nu e nimic de văzut. Sîntem în drum spre San Francisco, graţie lui Montana Gray. - Te-a plătit să mă duci la San Francisco? - Nu. Mi-am luat libertatea să te adaug pe lista pasagerilor. Gray crede că eşti mort. - Dumneata m-ai salvat? - Eu te-am pescuit din rîul Willamette şi te-am adus la bord. Doctorul vasului s-a îngrozit cînd a văzut ce ţi-au făcut. Nimeni nu ştie ce ţi-a făcut Montana, în afară de mine. Dacă Montana te găseşte din. nou, amice, o să facă totul ca să te vadă mort. Eu m-am gîndit că locul cel mai sigur pentru dumneata este chiar aici sub nasul lui, aşa că te-am adus aici. - Ce ai împotriva lui Gray? A urmat o pauză lungă şi grea. - Am de încheiat o socoteală, a fost răspunsul rece al lui'Zeke. - Atunci treci la coadă, mormăi Jesse. Zeke rîse fără veselie. Strînse pătura mai aproape de gîtul lui Jesse. Felul în care făcu acest gest trimise nervilor acestuia un tremur de alarmă.

- Eşti un băiat fetiţă, Zeke? - Doamne fereşte! declară acesta, retrăgîndu-şi mîinile cu indignare. - Fiindcă puţin îmi pasă dacă eşti. Dacă mă salvezi am să-mi dau şi viaţa pentru tine. Dar dacă mă atingi, am să te ucid de îndată ce am să fiu capabil s-o fac. - Chiar că nu-ţi dai seama cînd eşti într-o situaţie dezavantajoasă, nu-i aşa? întrebă Zeke cu admiraţie fără să vrea. Jesse suspină. - Ăsta-i încă unul din blestemele de pe capul Dannerilor bombăni, scufundîndu-se încă o dată în uitare.

-7

Portland, Oregon - Patru ani mai tîrziu Cupeul se legăna încet pe drumul străjuit de arini şi luminat de lună plină. Kelsey Garrett privea pe geam, ignorîndu-l cu răceală pe tovarăşul ei, dorind din toată inima ca vizitiul să dea bice cailor şi s-o aducă mai repede'acasă. Simţi o mînă care se aşeză peste a ei şi se luptă să-şi înfrîngă un val de repulsie şi iritare. Nu că Tyrone McNamara i-arfi inspirat repulsie. Dimpotrivă, era atrăgător, plin de haz şi bogat. Dar era obişnuit să-şi facă mendrele, iar Kelsey nu putea să sufere bărbaţii care o tratau ca pe o prostănacă. Of, de ce se lăsase convinsă de Charlotte să accepte această invitaţie? Pentru că Charlotte are capul plin de vise romantice, îşi reaminti singură. Din fericire, Kelsey nu suferea de astfel de iluzii. Pistolul ei era în poşetuţa brodată cu mărgele. Dacă Tyrone ar face vreo mişcare spre ea, l-ar împuşca prin poşetă I

c

R e n e g a ţ i i

3

19

- Te-ai distrat bine, Orchid? întrebă el cu bunăvoinţă. Orchid era al doilea nume al lui Kelsey. Nimeni nu-i cunoştea primul nume. Nici chiar Charlotte sau Lady Chamberlain, minunata bunică a Charlottei, care era la fel de scorţoasă şi de ţeapănă ca şi strămoşii ei britanici. Cu scopul de a-şi păstra adevărata identitate secretă, Kelsey îi făcuse să creadă pe toţi cei din jurul ei că numele era Simpson şi nu Garrett. - Am petrecut o seară interesantă, răspunse Kelsey. Doamne Dumnezeule, mîna lui începea să transpire. Dar nu era atîtâe cald în trăsură. După felul în care mîngîiase cu ochii silueta ei toată seara, îşi închipuia că palma lui se umezise din altă pricină. Strîngîndu-şi capa mai aproape de corp, Kelsey încercă să-şi elibereze mîna. Insă Tyrone i-o reţinea cu hotărîre. O fi dintre aceia care nu puteau renunţa la o încercare? Probabil. Ca însoţitoare a Charlottei şi ca prietenă a lui Lady Chamberlain, ea ştia că bărbaţii din lumea bună a Portlandului erau intrigaţi de ea. Era pentru ei o fiinţă misterioasă. Auzise chiar pe unul dintre prietenii lui Tyrone descriind-o astfel: „Orchid Simpson e frumoasă, rece şi fată la fel de bătrînă ca mătuşa-mea înainte să-şi ia primul ei amant. E un vînat pe cinste, băieţi. Pun rămăşag că o s-o am la pat înaintea voastră" Desigur, ei nu intenţionaseră ca ea să-i audă. Dar era prevenită, şi faptul că ei considerau o femeie celibatară ca pe un sport îi întărise şi mai mult opinia defavorabilă ce o avea deja despre bărbaţi. Pufni în sinea ei. Trebuia să se fi măritat cu Harrison Garrett cînd avusese această ocazie. El cel puţin o considera mai mult decît o tovarăşă la pat. Dar sigur, pe vremea aceea crezuse că trebuia să se mărite din dragoste, cu onoare şi pentru fericire. Ha! Bărbaţii nu înţelegeau aceste cuvinte.

Dar nici ea nu le mai înţelegea. - Casa mea e chiar în capătul străzii, susura Tyrone. N-ai vrea să intri cîteva minute? Se apropiau de aleea ce ducea la Lady Chamberlain. Kelsey îi aruncă lui Tyrone o privire cu coada ochiului. - O să fim singuri? - Categoric. Doar să-i spunem vizitiului şi... Kelsey puse mîna pe braţul lui, oprindu-l să lovească cu bastonul în acoperişul cupeului. El privi surprins mîna ei, iar chipul i se lumină de speranţă. Merg acasă, zise ea, spulberîndu-i orice speranţă. Noapte bună, Tyrone. - Eşti o femeie dură, Orchid. Zău aşa, chiar nu te-a sărutat niciodată un bărbat? - Am fost sărutată. Făcu să-i alunece de pe încheietura mîinii poşeta cu mărgele şi desfăcu încuietoarea. Nu voia să trebuiască să-i demonstreze uşurinţa de a mînui o armă. Ce ar mai aţîţa bîrfele o asemenea chestie! Pe de altă parte, nici un bărbat nu ar admite că a fost ţinut la respect cu arma de către o femeie. Probabil că era în siguranţă. Dar avea dreptate în privinţa intenţiilor lui Tyrone, fiindcă el o prinse brusc şi îşi frecă gura de a ei. Cîteva secunde ea îl lăsă, strîngîndu-şi buzele. - Nu ai fost sărutată niciodată de un bărbat adevărat, îi spuse cu o răsuflare ce mirosea a whisky. Asta e ceea ce îţi trebuie ţie. - Ceea ce îmi trebuie mie este să-mi dai drumul. Fă-o repede sau o să fiu obligată să iau măsuri drastice. - Şi care ar fi aceste măsuri drastice? - Aş putea fi forţată să te împuşc, domnule McNamara. Şi cînd ochesc ceva, de obicei şi nimeresc. El rîse.

c

R e n e g a ţ i i

j)

21

- Adevărat? Kelsey doar zîmbi. Ar fi cu siguranţă uluit dacă ar şti că ceea ce atrăsese atenţia lui Lady Chamberlain asupra ei fusese isprava ei cu un pistol. Era o mulţime de oameni pe peron aşteptînd trenul de Seattle, cînd un hoţ a furat geanta unei femei ce stătea lîngă Kelsey. După care a tras în însoţitorul femeii, un domn în vîrstă, încercînd în acelaşi timp s-o ia la sănătoasa. în mijlocul ţipetelor şi al panicii, Kelsey scosese calmă pistolul ei. A aşteptat pînă ce omul a apărut în vizorul ei şi apoi a apăsat pe trăgaci. Glonţul a lovit pistolul din mîna banditului înmărmurit. La vremea aceea ea nu dăduse prea mare atenţie acestei isprăvi. Crescuse cu puşca în mînă şi nu stătuse niciodată să se gîndească ce efect putea să aibă asupra orăşenilor faptul de a trage cu puşca asupra unui om. Erau şocaţi! Uimiţi! înfricoşaţi! Toţi, cu excepţia lui Lady Chamberlain, care se întorsese spre Kelsey şi spusese cu simplitate „ îmi place o femeie care ştie cum să se apere. Dacă dumneata cauţi de lucru, domnişoară, eu caut o însoţitoare convenabilă pentru nepoata mea.“ Bineînţeles că cei mai mulţi oameni nu ar considera că o femeie cu puşca în bandulieră este o însoţitoare convenabilă, însă Lady Chamberlain nu era dintre cei mulţi. Era întruchiparea simţului practic. Ea ştia că nepoata sa va deveni sensibilă la orice vînător de zestre de îndată ce va atinge vîrsta majoratului. La cei şaptezeci de ani ai săi, Lady Chamberlain nu o putea proteja prea mult. Iar gîndul unor paznici masculini nu îi plăcea deloc. Kelsey, sau Orchid, cum se recomandase lui Lady Chamberlain, era trimisă de Cel de Sus. O cam supăra pe Kelsey faptul că îşi dăduse o falsă identitate. Dar era obligată şi hotărîtă ca fratele ei Jace şi Emerald, nevastă-sa demnă de dispreţ, să nu o

22

N a n c y

Hus h

găsească niciodată. La urma urmelor, Rock Springs era doar la vreo treizeci de mile de Portland, iar ştirile despre o oarecare Kelsey Garrett puteau să ajungă foarte repede la urechile lui Jace. De fapt, ăsta fusese motivul pentru care Kelsey se îndrepta spre Seattle. Trebuia să lase o distanţă bună între ea şi familia ei autoritară. Oferta Agathei Chamberlain fusese prea bună pentru a-i rezista, căci mai presus de orice Kelsey vroia să găsească pe cineva în care să se poată încrede. Cineva care să creadă în ea. Lady Chamberlain o văzuse în postura cea mai negativă -cel puţin din punctul de vedere al bunei societăţi - şi o apreciase pentru gestul ei. în aceeaşi zi, Kelsey se angajase ca însoţitoare a Charlottei. Slujba aceasta îi uşurase singurătatea. Părăsise căminul familial într-un moment de furie, supărată pe fratele ei şi pe mizerabila, intriganta lui nevastă, hotărîtă să-şi croiască viaţa ei în altă parte. Avusese doi tovarăşi: pe curajoasa iepuşoară Sadie Mae şi pe Maggie, căţeaua ciobănească. Dar în prima seară cînd Kelsey plecase singură călare, fusese acostată de doi bărbaţi care încercaseră să o jefuiască şi să o răpească. Trăsese cu puşca asupra lor dar ei ripostaseră tot cU focuri de armă, iar Sadie Mae o luase la galop şi Kelsey se lipise de ea ca o căpuşe. Depăşiseră foarte repede urmăritorii, dar apoi Sadie Mae sărise peste o viroagă strîmtă, calculînd greşit distanţa, şi se împiedicase, prăbuşindu-se cu capul înainte, azvîrlind-o astfel pe Kelsey din şa. Ameţită de căzătură, Kelsey se trezise auzind tropăit de copite şi clinchet de frîie -urmăritorii ei. Mai înainte ca să poată înţelege ce seîntîmplă, Maggie o zbughise ca o săgeată la bătaie, mjnind şi aruncîndu-se sălbatic. îl muşcase pe bărbatul cel mai aproape de ea de gleznă şi acesta uriaşe de durere şi furie. O pocnitură şi un miros de cordită

r

Renegaţ i i

23

puseseră punct vieţii lui Maggie. După aceea, Kelsey o auzise pe Sadie Mae călcînd prin bălăriile din viroagă şi gemînd. Primul cal al urmăritorilor sărise peste viroagă. Prin perdeaua de lacrimi reci, Kelsey ochise cu grijă. Trebuia să se forţeze să nu îl omoare. îl împuşcă în braţ, apoi în picior. Ţipînd de durere, o luase la goană. Celălalt bărbat rămăsese de cealaltă parte a viroagei. Toată noaptea aceea rece, Kelsey rămăsese pitită şi nemişcată, aşteptînd ca unul dintre ei să se întoarcă. Cel nevătămat se întoarse exact înaintea zorilor. Kelsey îşi pierduse cîinele şi calul. Nu simţea nici o fărîmă de milă. îşi potrivise puşca la nivelul inimii bărbatului. Şi atunci el zîmbise către ea, ridicînd un pistol. Deşi avusese dovada contrară, el nu credea cu adevărat că ea era o trăgătoare excelentă; Kelsey citise toate acestea pe faţa lui, care exprima cruzime şi superioritate. Trăsese cu o fracţiune de secundă înaintea lui. Surpriza din ochii lui fusese aproape comică. împuşcătura lui nimerise aiurea. Kelsey îi luase calul şi banii şi mersese pînă în cel mai. apropiat oraş. Moartea lui a fost anunţată în ziarul local, însoţită de speculaţia că un trăgător plătit îl prinsese în cele din urmă. De ce fusese lăsatînsă pradă păsărilor de pradă era oîntrebare la care nimeni nu găsise răspuns. Asta se întîmplase cu patru ani în urmă. Fusese un început amar pentru viaţa ei de peregrinări. De atunci, Kelsey căpătase o spoială de lustru. Arăta ca o doamnă. Se purta ca o doamnă. Ba chiar trăia ca o doamnă. însă îşi păstrase puşca sau pistolul laîndemînă, pentru cazul că vreun bărbat ar face greşeala fatală de a crede că ea era ceea ce părea şi s-ar fi încumetat să abuzeze de ea. Cum încerca să facă chiar în acest moment Tyrone

24

c

Nancy

Bush

McNamara... - Orchid, şopti el, strîngînd-o mai tare. Kelsey făcuse o gravă greşeală dînd ascultare visurilor de fetişcană de şaisprezece ani ale Charlottei, de a-i găsi un soţ. Pielea i se încreţea sub strînsoarea mîinii lui. Deşi cupeul se oprea în faţa porţii monumentale de la conacul Chamberlain şi ea bănuia că nici chiar o fiinţă atît de detestabilă ca McNamara nu va încerca să o violeze de faţă cu toată lumea, Kelsey trebui să se lupte cu ea însăşi ca să nu-i tragă un genunchi între picioare sau să apese cu degetul pe trăgaciul pistolului ei. Se uita zeflemitor la gura ce se apleca asupra ei. - Am un pistol în poşetă. - Nu zău? L-ai folosi împotriva mea? - Da, îi răspunse ea cinstit. Tyrone clătină din cap cu uimire. Era atît de incredibil de rece şi de stăpînă pe sine. El îşi făcuse tot felul de planuri cum să-şi strecoare mîinile, pe sub gulerul ei încheiat pînă sus pe gît, pînă la sînii ei de o formă perfectă, ce senzaţie i-ar da pipăirea acelui păr castaniu cu reflexe roşietice, cum ar arăta dacă ea i-ar da vreodată drumul din fileu. Şi ochii aceia atît de cenuşii şi de reci şi de plini de zeflemea. Ar fi ei în stare să scînteieze şi să ardă de patimă aşa cum bănuia el? Simţi că ceva îl împungea în coaste şi, coborîndu-şi privirea, dădu peste ţeava pistolului care îi apăsa hotărît coşul pieptului. A fost surprins dar nu realmente alarmat. - Doar n-o să tragi în mine, spuse cu fermitate. Asta ar însemna crimă. Kelsey zîmbi vag. - Nu am să trag decît dacă sînt nevoită să continui să mă lupt cu dumneata. Asta ar însemna legitimă apărare. D eocam dată nu fac decît să te provin, dom nule

McNamara. Trăsura se opri cu o smucitură. Tyrone se depărtă încet de ea, nefiind sigur dacă ea glumea sau nu. Dar decise că avea timp berechet ca să afle. N-are decît să creadă că repriza asta o cîştigase ea. Există totdeauna şi altă • cale pentru a pătrunde în pantalonaşii unei femei, iar cele cinci sute de dolari puşi rămăşag de Gerrard Knight erau un pot prea ademenitor ca să renunţe. Ignorînd pistolul îndreptat direct spre inima sa, Tyrone îi apucă mîna, atingînd-o cu buzele. - Am să te mai văd? - Nu. Sări din trăsură şi urcă în fugă treptele pînă la casă; ridică inelul de alamă pentru a anunţa că sosise acasă. Tyrone o urmărea din ochi. Era prea sigur de el ca să se lase respins de poziţia ei dură. O s-o cucerească el. Era doar o chestiune de timp. Cora Lee, servitoarea Agathei de la parter, răspunse la ciocănitul lui Kelsey, deschizînd larg uşa. - Bună seara, domnişoară Simpson. Cum v-aţi petrecut seara liberă? Kelsey îşi scoase mănuşile şi le îndesă în buzunarul capei. Nu putea să sufere podoabele, dar deloc, Poate că era timpul să înceteze slujba de însoţitoare a Charlottei şi să caute să facă altceva. Avea douăzeci şi opt de ani. Cu siguranţă că exista vreo profesiune care ar putea s-o intereseze. Deşi nu dorea un soţ, se necăjea cînd auzea că este etichetată drept „fată bătrînă". Fetele bătrîne erau fiinţe uscate, lipsite de pasiune, care predau în şcoli şi deveneau bibliotecare. Doamne fereşte, mai bine ar muri decît să intre în tiparul ăsta! Trebuia să existe în viaţă ceva mai presus de traiul de zi cu zi. De ce nu reuşise să-şi găsească un scop pînă acum? Auzind paşii lui Kelsey pe scară, Charlotte apăru în

26

Nancy

Bush

grabă din dormitorul ei; părul blond îi era legat cu o panglică albastră iar cămaşa de noapte din mătase de culoarea levănţicăi nu era deloc un veşmînt potrivit pentru nepoata lui Lady Chamberlain. - De unde ai asta? întrebă Kelsey. - Am cumpărat-o! Doamne Sfinte, nu mai puteam să rabd să stau în pat în cămaşa aia de flanelă. îmi distruge toate fanteziile! Spune-mi, Orchid. Cum s-a purtat el? Te-a sărutat? Te-a sărutat, nu-i aşa? Cum a fost? Te-a pus pe jăratec? Kelsey rîse. - Nu chiar. Iar acum, nu mai face pe peţitoarea. Cînd şi dacă am să găsesc un bărbat care să mă pună pe jăratec, fii sigură că n-am să-ţi povestesc ţie cum e! - De ce nu? - Pentru că ai trîmbiţa lumii întregi. Nu aş mai avea pace nici o clipă. - Eu abia aştept să fiu sărutată, îi spuse Charlotte. Kelsey ridică din sprînceană la neastîmpărul din glasul Charlottei. Agatha o ocrotise pe nepoată-sa după cum era obiceiul din ţara ei, însă aceasta crescuse atît de naivă încît Kelsey se necăjea pentru ea. Majoritatea tinerelor fete din lumea bună a Portlandului ştiau mai multe despre viaţă decît Charlotte. Unele erau chiar bine avansate la vîrsta de cincisprezece ani. - în curînd ai să devii adultă. Bunica ta a invitat jumătate din Portland la petrecerea pentru cei şaptesprezece ani ai tăi. - Dar mai sînt două săptămîni pînă atunci. Eu vreau să se întîmple ceva acum. Povesteşte-mi despre sărutul tău! insistă ea din nou. - A fost îngrozitor. Şi-a trîntit gura lui peste a mea şi duhnea a whisky.

c

R e n e g a ţ i i

27

- Oh.. Ochii lui Kelsey scoteau scîntei, dar Charlotte nu observă, din cauza luminii slabe din coridorul de la etaj. Nu era nici o pagubă să o tachineze niţeluş pe romantică ei prietenă, nu-i aşa? Şi de altfel, Kelsey suportase mai multe avansuri nedorite decît putea să sufere. - Şi după aia, a încercat să-şi vîre limba în gura mea, înflori ea povestea. Charlotte sughiţă şi duse mîna la gură. O trase pe Kelsey în camera ei, închizînd uşa în urma sa. - Şi atunci ce s-a întîmplat? - Atunci m-a împins în scaun şi s-a jurat că o să mă aibă chiar acolo. - Tu ce ai făcut? întrebă, captivată. - Am scos pistolul şi l-am împuşcat. Acum e mort. - îţi baţi joc de mine! ţipă Charlotte, bătînd din picior. Cînd Kelsey începu să rîdă, nu s-a putut nici ea reţine să nu zîmbească. Bine, ce s-a întîmplat de adevăratelea? - M-a sărutat şi duhnea a whisky. Asta-i tot. - Asta-i tot? Nici n-a mai încercat să te sărute încă o dată? - L-am ameninţat cu pistolul, admise Kelsey. - Oh, Orchid, n-ai să pui niciodată mîna pe un bărbat în felul ăsta, mormăi Charlotte. - Exact. Arătînd cu degetul spre ceasul de pe noptiera de lîngă patul Charlottei, zise: Hai să mergem la culcare, să dormim un pic. E tîrziu şi ştiu că bunica ta vrea să te ia la cumpărături mîine dimineaţă. - Ai să vii cu noi? - Desigur. Trebuie ca cineva să aibă grijă să nu dai de bucluc.

so

eg

Birourile lui Ezekiel Drummond se aflau într-un imobil situat pe un colţ luxos, chiar lîngă strada principală din Portland. Scara imobilului era de marmură, pusă în valoare de balustrada filigranată din fier forjat. Biroul lui Zeke era la etajul întîi, la capătul holului, unde pe o fereastră din sticlă gravată scria cu litere de aur DRUMMOND AND CO. Deasupra uşii o lampă electrică de forma unui clopot arunca o pată de lumină pe podeaua de marmură lustruită. Clădirea mirosea a ceară de lustruit şi a bani. Aşezat la biroul său din lemn de cireş, Zeke se rezema de spătarul scaunului şi se uita gînditor la vizitatorul său. Jesse Danner stătea lîngă fereastra interioară a biroului, proptit cu un braţ de peretele lambrisat cu lemn de mahon şi privea jos în stradă. Din expresia feţii, Zeke ghicea că Jesse era din nou cu gîndul la Nell. - Micuţa Nell care fugise de Montana Gray şi murise din această cauză. / Din cauza lui Nell îl salvase Zeke pe Jesse şi se întovărăşise cu el. Din cauza lui Jesse era Zeke unde era azi:în vîrful lumii bune din Portland. Zeke bra membru al clubului Arlington şi al cercurilor puterii din Portland. Frecventa toate restaurantele cu renume şi făcea donaţii de bani la toate acţiunile onorabile de binefacere.Era invitat la petrecerile, seratele şi manifestările speciale la care nu asista decît crema societăţii. Era un adevărat noroc faptul că Montana Gray nu îl cunoştea pe Zeke şi că nu îşi aducea aminte de Nell, sora lui Zeke. Dregîndu-şi glasul, Zeke scoase un trabuc subţire din cutia de piele de pe biroul său, continuînd să-l privească pe bărbatul răspunzător de schimbarea intervenită în viaţa lui. Pufăi din trabuc. Indolenţa lui Danner era

c

R e n e g a ţ i i

)

29

înşelătoare. Avea o graţie neobişnuită în mişcări, ce avea (I.uiil să sucească capul femeilor. Zeke era sincer invidios po atracţia sexuală firească pe care o răspîndea Jesse, trăsătură ce şi-ar fi dorit-o şi el dar nu o avea. Zeke era prea stîngaci şi neîndemînatic. Nici măcar atributele ,iverii nu reuşiseră să compenseze ceea ce natura uitase sa i dăruiască. Nu aşa stăteau lucrurile cu Jesse. Femeile se simţeau atrase către el. Aşa cum fusese atrasă Lila Gray. Aşa i.iiin Nell se încrezuse în el... Printre gene mijite din cauza rotocoalelor de fum, Zeke se lăsa cuprins de gîndurile dureroase legate de sora sa. Cind Montana aflase că Nell fusese factorul principal pentru faptul că Jesse reuşise să cumpere terenul din parc în locul lui, poruncise băieţilor să o omoare. în noaptea în care Zeke îl găsise pe Jesse aproape înecat in rîul Willamette, găsise şi cadavrul pe jumătate îngheţat al surorii sale. Nell fusese o contabilă neînsemnată la sie şi ieşi în fugă din casă, fără nici un cuvînt.

SO

03

V

Casa Hathaway fusese zugrăvită de curînd. Pe uşa de la intrare era agăţată o ghirlandă uscată de flori de toamnă, iar prin cele trei ferestre în formă de romb se vedea holul cu marmură cu vine roz, precum şi scara ce ducea la etaj. Scara ce ducea la pivniţă se afla sub scara curbată. Amintirile îi readuseră în nări mirosul de praf şi de mucegai, precum şi gustul propriului sînge. Deschise uşa fără să bată şi se opri la baza scării, im aginîndu-şi dorm itorul Lilei. Apăru o cam eristă, îmbrăcată în uniformă neagră cu guler alb scrobit, care a rămas cu gura căscată. - Mă aşteaptă Lila, zise Jesse şi pe măsură ce urca scara îl asaltau amintiri care îi îngheţau de spaimă şira spinării. Se îndreptă direct spre dorm itorul ei. Uşa era

c

R e n e g a ţ i i

3

443

întredeschisă şi văzu acelaşi tapet roz şi aceleaşi perne roz. Impingînd mai tare uşa, întîlni privirea oarecum speriată a Lilei, care şedea la măsuţa de toaletă, ţinînd îri rnînă un şirag de safire pe care se pregătea să-l încheie în jurul gîtului. Buzele ei rostiră: - Jesse. - Cineva mi-a trimis o invitaţie. Tu sau soţul tău? - Nu ai citit o? întrebă ea şi răsuflarea îi palpita în gît. La tăcerea lui glacială, ea coborî genele şi rosti stins: - Mă temeam că... nu credeam realmente că ai să vii. Traversînd spaţiul dintre ei, pe covorul gros, Jesse îi luă colierul de safire din mîinile inerte. Ultima oară cînd încheiase un colier la gîtul unei femei fusese colierul lui Kelsey.înfrîngîndu şi dorinţa de a o strînge de gît, potrivi închizătoarea, întîlnindu-i privirea în oglinda de pe toaletă. Ochii ei albaştri erau precauţi. Ea nu avea încredere în el precum nici el nu avea încredre în ea. M-arn gîndit la unele lucruri, îi spuse, luptîndu se să nu se simtă în glasul lui ura. îşi aşeză uşor mîinile pe umerii ei rotunzi. Soţul tău de-abia aşteaptă să-mi trimită un glonţ pe la spate, dar nu îndrăzneşte să rişte. Pentru că eu i am pus laţul de gît. Gîtul Lilei era lung şi alb. L-ai adus la faliment, Jesse. Zău aşa. Zîmbi. Toţi banii ăia - i ai luat înapoi de la el, nu-i aşa? Restul s a făcut scrum împreună cu Şantierul Naval Pacific, graţie ţie! - Are nevoie de o monedă de schimb pe care să o pună în joc, continuă Jesse. Ceva care să mă intereseze suficient ca să mă facă să stau la tîrguială cu el. - La tîrguială? întrebă Lila nedumerită. Să tîrguiască banii? Părea trăznitâ. - Dă i dracului de bani. El vrea dovezile pe care le am

444

c

N a n c y

Hu s

h

eu. Degetele lui Jesse pipăiau safirele ce se revărsau pe pielea ei. Erau reci. Şi albastre. Culoarea preferată a Lilei. Şi cred că o are pe nevastă mea ca monedă de schimb. Tu ai să-mi spui unde se află. Lila părea jignită. - Nu ştiu despre ce vorbeşti. - Ba da, ştii. Jesse răsuci colierul pe degetul lui, trăgîndu-l în.uşurel sus, pe gîtul ei alb. Poate că memoria ta are unele lacune, Lila. Gîndeşte-te bine. Degetele ei bîjbîiră după colier. Se agăţa cu disperare de el. - Jesse, nu. Te rog. Pieptul i se ridică şi lumina răsfrînse scînteierea pietrelor albastre. - Unde este ea? - Ţi-am spus deja că n-am habar ce vrei să-mi spui! Dacă tu nu eşti în stare să ştii pe unde umblă neva... Cuvintele i-au fost oprite în gît de o răsucire a safirelor. Înecîndu-se, îngrozită, se uita în sus la el, implorîndu-l. Slăbind puţin apăsarea, Jesse zise: - El a prins-o, nu-i aşa? Lila tuşi exagerîndu-şi durerea. Ochii ei scăpărau de jignire şi mînie. - Nu ştiu. - Nu mă obliga să fac să te doară. Am s-o fac. Ea îl crezu. La început, perspectiva aceasta i se păruse palpitantă, dar ceva o făcu să ezite. Avea şi el aceeaşi expresie de hotărîre pe care o avea uneori şi Montana. - Nu ştiu unde e ea, dar Montana s-a întors la Portland, spuse repede, înainte ca Jesse să mărească presiunea. Zău, adăugă cu o voce vexată, cînd el dădu drumul colierului. Mă sperii. Răsucindu-se pe taburet, se întoarse cu faţa la el. - Lila, spune-mi unde se află Montana, îi porunci Jesse,

R e n e g a ţ i i

445

la capătul răbdării. Un zîrnbet îi tachina buzele. - O, haide, lasă, Jesse. îşi alunecă mîinile pe pieptul lui. Tot ceea ce trebuie să ştii tu este că el nu se află aici. Jesse îi luă mîinile de pe pieptul lui. - Îngîmfarea ta mă uimeşte chiar şi pe mine, Lila. De undeva de jos se auzi închizîndu-se cu precauţiune o uşă. Uşa de la pivniţă. Peste podeaua de marmură s a auzit zgomot de cizme bărbăteşti ce se îndreptau spre scară. - - Montana? întrebă Jesse sarcastic. - Nu... e Gardner... şi Al... se bîlbîi Lila. Jesse, nu pleca. Am să-i opresc eu. Am să le spun că ai plecat! Poţi să te ascunzi! Jesse se întoarse cu dezgust şi îi întîlni pe Al şi Gardner în capul scării. Feţele lor urîte şi pline de riduri străluceau cu anticipaţie. - Dorrinu’ Danner, nu prea ai învăţat lecţia, spuse Al cu un zîrnbet urît. - O, ba da, am învăţat-o. Jesse scose pistolul lui Kelsey din vestonul lui şi ţinti în pieptul lat al lui Gardner. Este blestemul Dannerilor.

£0

03

Plecase de acasă fără pistol, amăgită de convingerea că Montana plecase şi că ea era în siguranţă şi, era prea preocupată de predarea hîrtirlor de divorţ ca să mai verifice încărcătorul şi să-şi bage în geantă blestemata chestie. O durea obrazul. Individul o lovise crunt şi acum zăcea pe o duşumeaua din care ieşeau cuie. în raza ei vizuală

446

c

N a n c y

Hu s h

apăreau două perechi de cizme şi o pereche de pantofi bărbăteşti lustruiţi, aceia ai răpitorului ei, care se plîngea amarnic de urmele lăsate în palma lui de dinţii ei. - S-a trezit, zicea o voce necunoscută. - Puneţi-o pd picioare. Era vocea lui Montana Gray, pe care o recunoştea. Mintea lui Kelsey se limpezi ca şi cum ar fi mirosit săruri pentru leşin. Nişte mîini aspre au ridicat-o pe picioare, care i se bălăbăneau de parcă erau detaşate de la gleznă. Făcu un efort să se restabilească pe picioare. Fusta ei neagră era plină de praf, iar o mînecă de la bluza ei care fusese cîndva albă, era cenuşie şi ruptă. - Soţul tău s-a culcat cu nevastă mea, spunea Montana fără nici o emoţie în glas. înţepătura din cuvintele lui a făcut-o să înţeleagă că el vroia doar să-i facă rău. Kelsey nu i-a oferit satisfacţia unui răspuns. în schimb, s-a uitat de jur împrejur să ghicească unde se află. încăperea semăna cu orice cameră dosnică a unei cîrciumi. A lui Briny? Nu. Nu se simţeau mirosurile dinspre rîu, iar lambriurile de lemn erau luxoase şi rafinate, deşi lipsa de îngrijire le stricase. La Briny, lemnăria era dăltuită grosolan, era un refugiu pentru marinari. Ea trase concluzia că se afla mai aproape de centrul oraşului, probabil într-un cartier pe care îndeobşte îl evita. - M ai auzit? întreba Montana. - Ai zis că soţul meu s-a culcat cu nevasta dumitale, răspunse Kelsey calm. Nu sînt surprinsă. Şi dacă vreunul din voi ceilalţi ar fi suficient de norocos să aibă o femeie - îşi trecu privirea peste ceilalţi bărbaţi din cameră, iar tonul ei sugera că se îndoia totalmente de acest lucru probabil că le-a arătat şi lor ce înseamnă să fii un amant desăvîrşit. •

c

R e n e g a ţ i i

447

Asupra lor se lăsă tăcerea. Kelsey se lupta să-şi stăpînească tremurul mîinilor, durerea din obraz şi să se concentreze, prefăcîndu se că îl bravează. Fusese destul de greu să rostească acest discurs, dar efectul lui a depăşit chiar şi speranţele ei. Ceilalţi doi bărbaţi din cameră, cei care o răpiseră şi încă unul pe care nu I văzuse niciodată pînă atunci, arătau de parcă primiseră palme. Montana aproape că zîmbea. - Relaxaţi-vă, prieteni. D-oamna Danner are simţul umorului, asta-i tot. Dar cred că simţul umorului o să te părăsească. Vezi dumneata, soţul dumitale e mort. Jesse Danner e mort, repetă el cu satisfacţie. L-am omorît eu însumi. Kelsey, din obişnuinţă, era cu ochii pe pleoapa lui căzută. Nu credea ce spusese el, dar cu toate acestea, inima i a tresărit de frică. Scaunul pe care şedea Montana a scîrţîit cîrid el şi a ridicat masa de carne şi s-a ridicat drept în faţa lui Kelsey. Mirosea a usturoi. - l-am înfipt un cuţit în beregată chiar aici. Arătă cu mîna scobitura gîtului. Şi am aşteptat pînă şi-a dat ultima suflare. După aia l-am aruncat în Willamette, unde ar fi trebuit să rămînă acum cinci ani. - Minţi. El dădea înce t din cap, d in tr-o parte în alta, observînd-o. Marginile încăperii păreau să se depărteze. Preţ de o clipă Kelsey aproape l-a crezut. Nu e adevărat, Jesse. Nu este adevărat! Te iubesc. Eşti teafăr. Ştiu că eşti şi, cînd am să scap de aici, am să ţi spun ce simt. îţi promit. - Şi acum am nevoie de ceva de la dumneata, continua Montana. De o dovadă cu care m-a ameninţat soţul

448

C

N a n c y

It u s h

3

dumitale. M-a urmărit pînă la San Francisco doar ca să aibă certitudinea că eu ştiu că există. Cred că ştii unde e, sau chiar dacă există... Pe dinăuntru ea se cutremura. Nu i arăta. Nu i arăta. Fii calmă. Pentru Jesse. Ea nu îl credea. Ea nu îl credea. Mîna noduroasă a lui Montana îi cuprinse obrazul umflat. - Să schimbăm foaia. Mi se pare cinstit. El.s-a culcat cu nevasta mea. Eu o să mă culc cu a lui. îi datorez acest lucru. / - Mai bine mor decît să te las să pui degetul tău murdar pe mine, spuse Kelsey cu o voce uimitor de puternică. - Se pare că mă a ş te a p tă o b ă tă lie , c h ic o ti Montana. Făcu semn cu capul către bătăuşii lui să plece. Ei dispărură cu regret, foindu se pe lîngă uşă, încîntaţi de jocul lui Montana de-a şoarecele şi pisica. El le aruncă o privire furioasă şi ei ieşiră. Kelsey măsura distanţa pînă la uşă. Se uita dincolo de răpitorul ei, în toate colţurile şi ungherele întunecoase ale odăii. Montana era puternic. Prea puternic ca să-l poată respinge, dar ea se mai aflase în situaţii grele asemănătoare şi nu avea de gînd să renunţe cu uşurinţă. Poate că el o să cîştige, dar avea să ţină minte bătălia, cu siguranţă. Cu un dor aproape ca o durere fizică, regreta că nu avea pistolul. - Unde e dovada soţului dumitale, doamnă Danner? - Nu există nici o dovadă, spuse Kelsey sincer, fără să-şi schimbe expresia. - Eşti tot atît de încrîncenată ca şi el. Chiar dacă trebuie să-ţi rup braţele ca să aflu adevărul, am să ţi le rup! Zicînd asta, îi strînse braţele cu pumnii lui masivi pînă ce ea a trebuit să-şi muşte buza să nu strige de durere. Spune-mi unde e. Spune-milîşi frecă gura de a ei. Capul lui Kelsey

c

R e n e g a ţ i i

3

4 4 ‘)

se învîrtea şi o cuprinse o transpiraţie de repulsie. Era ca o păpuşă de lemn în braţele lui. Ochii Iui Montana se mijeau. Aproape că auzea cum se frărnîntă creierul lui. - Nici soţul tău nu a cerut milă. S-a luptat. Era încăpăţînat. Genele i s-au zbătut cu regret. Nu îl credea! - A fost un erou pînă la sfîrşit, şoptea răutăcios Montana. Ultimele lui cuvinte au fost: Te iubesc, Kelsey. - Domnule Gray, rosti ea cu buze lipsite de culoare, în timp ce deschidea ochii să privească în ai lui cu o ură rece, care l-a surprins chiar şi pe Montana. Soţul meu nu e mort. Tocmai acum mi-ai spus acest lucru.

SO

c s

Lui Gardner şi Al le plăcea mai mult să stea de vorbă cînd nu erau în faţa ţevii unui pistol, descoperea Jesse în timp ce întindea mai întîi braţele primului, apoi ale celui de-al doilea şi îi lega de aceiaşi stîlpi pe care îi folosiseră ei cu cinci ani în urmă, cînd el fusese prizonierul lor. Strîngînd frîngliiile, îi legă faţă în faţă, cam la un metru şi jumătate departe unul de celălalt. Apoi Jesse se aşeză pe un butuc de brad ce era folosit pentru tăierea lemnelor şi îşi rezemă bărbia în mînă, încercînd să şi stăpînească nerăbdarea şi teama crescîndă. . ■ - Ştiţi, era o vreme cînctarătam altfel, spuse Jesse pe gînduri. Nasul meu era altfel. Şi obrajii. Da chiar şi falca. Gardner şi Al tăceau. Jesse observă că frîngliiile pătrundeau în muşchii lor. Le acorda treizeci de minute pînă să cedeze. Şi se ruga să aibă şi Kelsey treizeci de minute. -Apoi am intrat într-un bucluc. E un obicei de al meu,

45(1

c

Nancy

Hu s h

le mărturisi. Am dat de bucluc cu soţul unei cucoane, care le-a spus amicilorlui să aibă grijă de mine. Ceea ce ei au şi făcut. Jesse se ridică în picioare. Pistolul lui Kelsey atîrna neglijent în mîna lui dreaptă, ca şi cum l-ar fi uitat acolo. în schimb, Gardner şi Al nu uitaseră de el; privirile lor ţîşneau mereu nervoase spre arma care atîrna neglijent în mîna lui Jesse. - M au bătut de au scos şi untul din mine, zicea Jesse. M au aruncat în rîu şi.m-au abandonat, crezînd că am murit. Nu e culmea? spuse tărăgănat. - N-ai să scapi cu asta, Danner, spuse Gardner cu un glas subţire şi scîrţîit. Cicatricea lui purpurie ieşea în evidenţă în obrazul alb. Lila s-a dus după ajutor. - Lila e legată de patul ei. Una din poziţiile ei preferate, adăugă Jesse sardonic. Şi a uitat să-i spună cameristei că azi e ziua ei liberă. De fapt, toţi servitorii sînt acum plecaţi. Puse ţeava pistolului sub bărbia lui Al. Ştii, tu semeni foarte bine cu tipul care mi-a spart falca şi nasul. A apăsat trăgaciul şi a introdus degetul în spaţiul respectiv. Al transpira ca un porc şi mirosea tot aşa. Sînt într-oxcîrciumă din centru, izbucni Al. Lîngă cartierul chinezesc. Ştii unde. - Al! lăsă să-i scape, de frică, lui Gardner. - Care e numele acelui stabiliment? întrebă Jesse, mişcînd degetul pe trăgaci. - Isuse Cristoase! suspină Al atît de adînc, încît nici nu reuşea să tragă aer în plămîni ca să respire. E... e... e... - Haide, Al. Jesse era un exemplu de răbdare. - Banul de Argint! Jesse retrase degetul de pe trăgaci. Acesta clănţăni inofensiv, atingînd încărcătorul. Al căzu în genunchi, atîrnat de mîini, scîncind ca un prunc. Gardner leşinase, iar pe podeaua murdară de sub ei se formase o băltoacă

R e n e g a ţ i i

451

de urină. în locul Stetsonului său, Jesse luă pălăria neagră a lui Al, ceea ce era o slabă deghizare, dar nu avea timp pentru altceva. Harrison va trebui să înceteze a i mai face daruri, îşi zise cu regret în timp ce îndesa Stetsonul lui pe capul lui Al. - Să speraţi că este încă în viaţă, le spuse cu o voce înfricoşătoare. Dacă nu e... Lăsă gîndul neterminat. £ 0

OS

o !

ia

! £23

Banul de Argint se afla pe un colţ nenorocit, printre spălătoriile chinezeşti şi tarabe unde se vindea de mîncare. Drojdia ambelor societăţi, cea albă şi cea asiatică, se întîlnea aici şi, gîndul că Kelsey era undeva în spatele acestor ziduri, îi îngheţa sîngele în vine lui Jesse. Era un loc cum nu se putea mai potrivit pentru fapte rele. Uşile din faţă făceau unghi cu strada. Uşa laterală, care corespundea cu odăile din spate, însemna moarte sigură pentru nefericitele victime care se aventurau pe acolo. Tinerele fete erau răpite şi vîndute celui care plătea preţul cel mai mare. Bărbaţi şi băieţi erau răpiţi şi trimişi unor oameni precum Căpitanul Randolph la munci forţate. Spre deosebire de cîrciurna lui Briny, Banul de Argint mirosea a părăsire, disperare şi lipsă de speranţă. Dacă acest stabiliment aparţinea lui Montana Gray, el avusese mare grijă să nu figureze în contabilitatea lui. Jesse trase oînghiţitură de aer, să se întărească. Dacă ar intra prin uşa din faţă, ar însemna să-i alerteze pe toţi,

R e n e g a ţ i i

453

semnalîndu şi prezenţa. Dacă ar intra pe uşa laterală, ar însemna să fie săltat, poate chiar omorît. Pe neaşteptate apăruse o ceaţă, ale cărei fuioare se tîrau pe străzi ca nişte stafii rătăcitoare. în ciuda ceţii, Jesse vedea clar Banul de Argint, deşi el stătea la umbra neguroasă a unei lămpi de stradă pe colţul de vizavi, încărcă pistolul, lucru pe care neglijase să I facă mai devreme, în special pentru că, spre deosebire de renegata lui nevastă, nu prea iubea armele de foc. Faptul că Kelsey plecase fără pistol, îl umplea din nou de o teamă care îi amorţea creierul. Cînd zărise pistolul ei pe toaleta de stejar, i se muiaseră genunchii. Adevărul era că în m ajoritatea ocaziilor ea era în siguranţă datorită dexterităţii în mînuirea pistolului şi el nu trebuia să şi facă griji. Dar de ce uitase să şi ia de data asta pistolul? De ce? Hîrtiile zdrenţuite ce rămăseseră din divorţul lor îi reveneau în minte. îl îneca emoţia. Kelsey, Kelsey, Kelsey. Fir-ai a naibii, bombăni, nefiind prea sigur pe care dintre ei îl trimitea în iad.

Uşa laterală nu eraîncuiată şi se deschise spre interior, pe nişte balamale bine unse. Pasajul din faţă era întunecat ca smoala, iar aerul la fel de dens ca şi ceaţa ce se tîra în jurul lui ca un musafir nepoftit. Jesse se lipi cu spinarea de zid, ochind cu pistolul orbeşte în grosimea aerului dinaintea lui. Nu putea să vadă, dar putea să audă şi, deşi spaţiul din faţă părea pătruns de senzaţia de aşteptare, Jesse era aproape convins că se afla singur.

454

c

Nancy

Hus h

D

Uşa se închidea singură în urma lui, dar el o prinse înainte ca broasca cu resort să se audă. O împinse încetişor, închizînd-o complet. Aşteptă, numărîndu-şi respiraţiile. Desluşi vag că undeva lucea lumina unei lămpi. Era un colţ. întunecimea era mai slabă acolo decît întunericul din pasaj. Jesse se mişca fără zgomot. Aproape că se aştepta ca una dintre uşile de pe coridor să se deschidă brusc şi să fie atacat de cineva. Auzea zgomotul din cîrciumă, din partea din faţă a imobilului. Aştepta lîngă un colţ şi inima îi bătea atît de rapid, de parcă era o singură mişcare continuă. îi era teamă pentru Kelsey. îi era teamă pentru că ştia că era foarte posibil ca el să fi sosit prea tîrziu şi, dacă din nou el sosea prea tîrziu, dacă trupul ei avea să fie găsit ca al lui Nell, înţepenit şi umflat, atunci el nu mai dorea să trăiască. Această revelaţie aproape că nu îl emoţiona. De un timp încoace îşi dăduse seama. Dar nu vroise să recunoască. Nici chiar azi, cînd Samuel îl acuzase că o iubea pe Kelsey. Fusese imposibil să recunoască. Dar era adevărat. O iubea. Şi nu mai vroia să trăiască dacă Kelsey era deja moartă. Zgomotele din cîrciumă s-au înteţit. Pasajul o lua spre sud ca un tunel, pe sub clădirile din jur, legîndu-le împreună. Jesse făcu un pas la dreapta. Şi atunci auzi o voce de femeie. Vocea lui Kelsey. Rece, calmă şi înfricoşătoare, deşi nu reuşea să desluşească cuvintele. Ea se auzea din spatele ultimei uşi din capătul pasajului. Ţinîndu-şi răsuflarea, Jesse îşi lipi urechea de panoul uşii. Trase cocoşul pistolului încet, fără zgomot, apoi întinse mîna

c

R e n e g a ţ i i

455

spre clanţă. Glasul lui Montana Gray parvenea cu întreruperi: am pierdut destul timp... sau am să rup eu însumi porcăria aia. Am să încep cu primul nasture... Ceva se spărgea. Ţăndări de sticlă. Jesse încerca frenetic să apese pe clanţă, dar uşa era încuiată cu cheia. Se repezi cu umărul în uşă. De dincolo, se auzea o răsuflare grea şi chinuită. Strigătul sugrumat al lui Kelsey. înjurăturile murdare ale lui Montana. Imaginaţia lui Jesse devenea frenetică. îi vedea zbâtîndu se pe jos, sau pe o canapea, sau pe un pat. Se dădu doi paşi înapoi şi trase în broască. Kelsey ţipă cînd mai multe bucăţi de lemn au sărit în aer. Jesse dădu buzna în odaie lăsîndu se pe un genunchi, cu pistolul ţinut cu ambele mîini, gata să tragă. Scena care i s-a înfăţişat i a uşurat sufletul. Soţia lui, al cărui păr despletit îi curgea pînă la brîu, cu ochi cenuşii ce îl măsurau pe Montana ca oţelul rece, cu bluza ruptă şi un obraz umflat şi cam învineţit de parcă ar fi fost lovită, ţinea o puşcă aţintită direct asupra lui Montana, căzut pe spate printre cioburi de sticlă şi o masă răsturnată. - Te omor dacă mişti cel mai mic muşchi, îi spunea, aruncînd în direcţia lui Jesse doar o scurtă privire. Iar dumneata, dom’ le şterge-o înainte de a număra pînă la zece, i se adresă,lui Jesse printre dinţi. Că dacă nu, ai să fii următorul la rînd. - Al! Al! suspina Montana. Prinde o! Loveşte-o! Cu multă grijă, Jesse îşi împinse spre spate pălăria neagră care îi umbrise figura. Faţa deja albă ca creta a lui Monatana se făcu albastră. Kelsey aruncă o privire piezişă spre el, şi aceasta se transformă într-o expresie de uşurare şi de iubire. - Jesse, exclamă înăbuşit, îrnpingînd ţeava puştii în

456

Nane y

ll u s h

pieptul lui Montana cînd acesta făcu brusc o mişcare. Montana se linişti; zăcea pe jos, cu braţele'şi picioarele desfăcute şi cu ochii pe puşca ei. Mîinile lui Kelsey, ca şi genunchii, începură să tremure. Reacţia era atît de copleşitoare, că îi venea ameţeală. Jesse era viu, sănătos şi venise s-o ajute! Vroia să-i spună că îl iubeşte. Acum, pînă nu era prea tîrziu. Dar nu îşi recăpăta glasul. - Eşti exact unde te vreau, i a spus încetişor Jesse lui Monatna. - Nu o să apese pe trăgaci, rînji Montana. - Eu n-aş fi atît de sigur. Am văzut de ce este capabilă. - A lăsat puşca rezemată de perete, zise Kelsey simţindu-se ca în transă. Nu cred că îşi închipuia că am să pun mîna pe ea. - O greşeală care te-a costat, îi spuse Jesse lui Montana cu oarecare umor. - Mîinile ei tremură, zise Montana printre buze uscate. Tremură. Nu o să tragă. Jesse surîse cu răceală. - Hai, apasă pe trăgaci, Kelsey. O să fie legitimă apărare. Am să am eu grijă de asta. Montana zise ceva înăbuşit, nedesluşit. Kelsey nu mai era în stare să gîndească normal. -Jesse...? - Nu! ţipă Montana şi ochii lui erau gata să iasă din orbite cînd degetul ei s-a strîns pe trăgaci. Nu, pentru numele lui Dumnezeu! Nu! - Stai aşa, îi porunci Jesse aspru lui Kelsey, constatînd că nervii lui Montana cedaseră în sfîrşit. Ceea ce se întîrnplase şi cu nervii scumpei lui soţii, deduse cu un junghi de regret. - Relaxează-te, iubirea mea. Dă-mi mie puşca.

R e n e g a ţ i i

457

Înfingînd pistolul în cureaua pantalonilor, adăugă, cu un rnîrîit la adresa lui Montana: - Ridică te în picioare şi condu-ne afară de aici. Acum, pînă nu mă răzgîndesc. Montana se poticni pe genunchi şi apoi se ridică, clătinîndu se pe picioarele-i tremurînde. Se uita zguduit la cei doi. De afară se auzea o mare agitaţie. Jesse îl ţiului pe Montana la perete, în timp ce uşa se deschise brusc şi Samuel dădu buzna înăuntru, împărţindu şi privirea între Kelsey, Jesse şi Montana. - E în regulă, spuse unui grup de bărbaţi ce se năpusteau în spatele lui. Se pare că totul s-a şi terminat. EO

0 3

Două ore mai tîrziu, Kelsey şedea pe canapeaua din salonul casei ei, ţinînd o compresă rece pe obrazul care îi zvîcnea. Jesse îi explicase despre Lila şi indivizii pe care îi legase la ea în pivniţă, povestindu i cum Samuel îl căutase după ce aflase că Kelsey nu se dusese la fa m ilia C ham berlain şi cum se op rise la C edric McKechnie doar atît cît să-l roage pe el şi un grup de prieteni ai lui să li se alăture la bătălie. Apoi Samuel şi Jesse îl predaseră pe Montana autorităţilor şi întocmiseră lista plîngerilor lor, care cuprindea multe: de la omor şi răpire pînă la tentativă de viol.,Amicii" plătiţi ai lui Montana se numărau poate printre cei cu care vorbiseră Samuel şi Jesse, însă acum soarta lui era în mîinile justiţiei şi, Jesse era convins că într-un fel sau altul, stăpînirea lui Montana asupra vieţii economice a Portlandului era terminată. Moartea lui Nell, moartea lui Zeke, încercarea

458

C

Nancy

Bush

de asasinat asupra lui Jesse erau greu de pus în seama unor nefericite accidente, chiar şi de către poliţiştii cei mai naivi sau mai coruptibil. Iar cînd Samuel sugerase ca judecătorul Barlowe să nu fie printre cei ce urmau să judece cazul lui Montana, deoarece erau prieteni şi fuseseră văzuţi de nenumărate ori la diverse petreceri şi opere de binefacere, şansa lui Montana de a cîştiga în justiţie scăzuse simţitor. - Eu personal aş prefera să I văd linşat, încheie Jesse cînd Irma tocmai intra cu un ceainic de argint şi mai multe ceşti de porţelan. - Pentru ceaiul cu iasomie, observă Kelsey. Un dar de la Agatha după prima ei întîlnire cu moartea. - Şi Lila? Cu ea ce o să se întîmple? - Restul de bani ai lui Montana a fost pus sub sechestru pe toată durata anchetei. Jesse ridică din umeri. O aşteaptă sărăcia. Cunoscînd-o pe Lila, cred că o să găsească ea vreo cale prin care să rămînă între blănuri şi bijuterii. - Eşti foarte cinic în privinţa femeilor. Kelsey se lăsă pe spate, între perne. - Nu a tuturor femeilor. Închizînd ochii, Kelsey se lăsă invadată de căldura binevenită a glasului lui. - El mb's spus că tu erai mort. Că te omorîse el. Nu vroiam să-l cred, dar o parte din mine îl credea. Vocea ei se stinse într-o şoaptă înăbuşită. Nu mă puteam abţine şi, atunci m am gînait... m-am gîndit cum ar fi dacă ar fi adevărat, dar nu am vrut. Nu puteam. Mi-era teamă. - N-am murit. - Ştiu, ştiu. Dădu repede din cap, luptîndu-se cu emoţia.Tot Montana mi-a spus că nu muriseşi. - Ţi-a spus că nemurisem? Sprîncenele lui Jesse se

C

Re n e g a ţ i i

459

arcuiau a mirare. - Mi-a spus că ultimele tale cuvinte au fost: „Te iubesc, Kelsey" şi atunci am ştiut că era o minciună. Tăcerea căzu între ei ca o cortină. Emoţiile pe care le simţea Kelsey erau atît de puternice încît nu putea să-şi ridice ochii la el. Nu vroia ca lui să-i fie milă de ea. Nu asta urmărise. - Kelsey... Jesse îi luă mîna, iar glasul îi era tandru. - O, Jesse. Lacrimile cu care se luptase rnai toată viaţa, păreau a fi destinate să curgă, indiferent cît de disperat încerca să le reţină. Acesta era momentul cel mai greu. Momentul cînd trebuia să fie puternică şi stăpînită. Momentul cînd trebuia să-şi declare sentimentele, fără dramatizare, pentru că drama îl va îndepărta de ea. O lacrimă strălucitoare aluneca pe povîrriişul obrazului ei. Ochii albaştri ai lui Jesse îi urmăreau înaintarea, dar apoi o şterse uşor cu degetul lui, privind o cu ochi plini de emoţie. - Te iubesc, Jesse, reuşi să rostească. Mi-am făgăduit să ţi spun adevărul. Te iubesc. Totdeauna te am iubit. - Totdeauna? întrebă el, ridicînd amuzat dintr-o spînceană. - Nu mă tachina acum. Nu pot suporta. Expresia lui se modifica, arătînd regret. Kelsey intră în panică. închise ochii, aşteptînd să audă ceea ce ştia că va urma: respingerea ei. - Nu aveam dreptate că nu sînt capabil de iubire. Mi-a trebuit o zi infernală ca să mă obişnuiesc cu această idee. E o stare complet nouă şi nu tocmai comodă. Ea deschise un ochi, uitîndu-se la el nedumerită şi neîncrezătoare. Un zîmbet trist se ivi în colţul gurii lui. - Te iubesc, Kelsey, spuse sobru, sincer. Eu nu vreau

460

c

Na n c y

Hu s h

divorţul. - Jesse... Kelsey nu-şi putea crede urechilor. - Nu am cunoscut altă femeie ca tine, continua el. Al cărei interes faţă de armele de foc să depăşească interesul pentru broderie, bîrfă sau facerea copiilor, însă, totuşi, nu eşti interesată în răzbunări. Privirea îi coborî tandră spre buzele ei ademenitoare. - Tu eşti tot ce mi doresc. Ceea ce mi-am dorit întotdeauna. Nici o femeie nu m-a tratat vreodată cu mai puţin respect şi cu mai multă onestitate. Tu nu eşti o cucoană din înalta societate, dar ai mai mult har decît ele la un loc. Tu eşti o renegată. Îngropîndu-şi obrazul în părul ei înmiresmat, murmură cu glas sugrumat. Şi te iubesc. Kelsey se lipi de el, înfiorată, palpitînd de fericire şi teribil de recunoscătoare că visurile ei se împlineau, că ceea ce nu crezuse vreodată că putea să obţină, i se oferea cu atîta dărnicie. Lacrimile lui Kelsey se revărsau de fericire şi ea surîse cu buzele lipite de pielea cu parfum de mosc a gîtului lui. - Ceea ce am spus e adevărat, Jesse Danner.Te-am iubit din totdeauna. încă de pe vremea cînd eram o —puştoaică fără pic de minte. Te iubeam încă de pe atunci. Jesse se dădu încet înapoi ca să se uite la faţa zîmbitoare şi udă de lacrimi a soţiei lui. - Nu, nu mă iubeai. - Ba da. Poveştile scandaloase despre tine erau romantice. Şi pe urmă, cînd te-am revăzut, am vrut să te urăsc, dar nu am putut. Erai... Ridică uşor din umeri, cu ochi strălucitori, cu o buză inferioară care tremura. Singurul bărbat pe care l-am iubit vreodată. - O, Kelsey! O strînse la piept, delectîndu-se cu sentimentul că, dintr-un motiv pe care nu reuşea să-l

c

R e n e g a ţ i i

J

461

înţeleagă, ei fuseseră sortiţi unul altuia. - Am rupt hîrtiile de divorţ. Le-am lăsat pe jos în holul din faţa intrării biroului lui Samuel. - Ştiu. Vocea lui era răguşită. - Mi era aşa de frică să nu se întîmple. Mi era teamă că tu ai să pleci şi eu va trebui să trăiesc fără tine. El clătină din cap, sărutînd cu fervoare linia bărbiei ei, ca şi cînd ea era un dar pe care ÎI primise pe neaşteptate. - Nu aş putea să trăiesc fără tine. - Jesse... - Hmmm? Kelsey prinse faţa lui frumoasă între palmele ei şi ochii argintii străluceau de patimă şi fericire. - Şi eu m am înşelat într-o privinţă. îmi place felul cum îmi rosteşti numele. El rîse, sărutîndu-i năsucul cîrn, apoi buzele dulci şi curba umbroasă a genelor lăsate pe obraz. - Bun, a fost răspunsul, în timp ce o atrăgea pe soţia lui - soţia pe care o iubea total şi complet - în adăpostul braţelor lui şi o ajuta să uite totul în afară de atingerea, simţirea şi iubirea bărbatului care era soţul ei: Jesse Danner, cel mai notoriu şi mai scandalos vînător de fuste din Rock Springs, a cărui inimă fusese capturată de singura femeie suficient de puternică, suficient de pătimaşă şi suficient de dulce ca să-l facă să creadă în puterea dragostei. - Kelsey Orchid Garrett Danner, a şoptit el.