Mumificarea in Egiptul Antic - Evoluție Și Ritualuri [PDF]

Zitiervorschau

Universitatea de Vest Timișoara Facultatea de Litere,Istorie și Teologie,Departament Specializarea: Istorie

MUMIFICAREA ÎN EGIPTUL ANTIC -EVOLUȚIE ȘI RITUAL-

Coordonator ştiinţific Absolvent Lect.dr.univ. Călin Timoc Florea Daniel Adrian

2014 1

ARGUMENT Scopul acestei lucrări este prezentarea tehnicii de mumificare egiptene, care a evoluat și a atins perfecțiunea datorită credinței foarte mari a populației care a căutat să ofere defuncților un pasaj sigur și cât mai bun către lumea de dincolo. Am încercat să fiu cât mai minuțios cu putință și să ating toate aspectele legate de procesul de mumificare, de la spiritualitate până la procesul în sine, care este unul foarte complex, și apoi la riturile existente și arhitectura funerară. Toate elementele sunt foarte importante și au ajutat la dezvoltarea societății sclavagiste egiptene, lucru ce i-a împins pe oamenii de rând să asculte de conducătorul lor, faraonul, iar în cazul faraonului acest lucru i-a oferit libertatea de a executa unele din cele mai importante construcții ale lumii antice, cel mai bun exemplu fiind complexul de piramide de la Gizah. Este o încercare de a contopi atât partea arheologică, cea care ne oferă dovezile palpabile, cu cea teoretică din scrierile istoricilor care au vizitat Egiptul, a mitologiei egiptene dar cel mai important scrierile hieroglifice lăsate în urmă, pentru a putea observa imaginea de ansamblu a ceea ce a însemnat acest proces de mumificare în lumea egipteană.

Cuprins 2

ARGUMENT......................................................................................................................- 2 CAPITOLUL.1 INTRODUCERE.....................................................................................- 3 1.1 CE ESTE MUMIFICAREA?...................................................................................- 4 1.2 CE ESTE O MUMIE?..............................................................................................- 5 1.3 CÂND ȘI DE CE APARE PRACTICA MUMIFICĂRII?.....................................- 7 1.4 PRACTICA MUMIFICĂRII ÎN ISTORIE.............................................................- 8 1.5 STUDII DE CAZ.....................................................................................................- 15 1.5.1 PRINȚESA DIN ALTAI.................................................................- 15 1.5.2 ÖTZI......................................................................................... - 16 1.5.3 TOLLUND MAN.........................................................................- 17 1.5.4 VLADIMIR YLICH LENIN.............................................................- 19 CAPITOLUL 2. RITURILE ȘI MUMIFICAREA EGIPTEANEĂ..............................- 21 2.1 MUMIFICAREA ÎN IZVOARELE ISTORICE...................................................- 23 2.2 EVOLUȚIA TEHNICII DE MUMIFICARE........................................................- 26 2.3 RITUL ȘI RITUALUL FUNERAR.......................................................................- 30 2.4 STUDII DE CAZ : MUMIILE REGALE.............................................................- 35 2.4.1 REGELE COPIL - TUTANKHAMON................................................- 36 2.4.2 SETI I........................................................................................ - 40 2.4.3 RAMSES „CEL MARE” AL-II-LEA..................................................- 43 CAPITOLUL 3. MUMIFICAREA ANIMALELOR......................................................- 47 3.1 BASTET - ZEIȚA PISICĂ ȘI SEHKMET - ZEIȚA LEOIACĂ.........................- 52 3.2 TOTH - ZEUL IBIS................................................................................................- 55 3.3 SOBEK - ZEUL CROCODIL................................................................................- 57 3.4 APIS - ZEUL TAUR................................................................................................- 59 3.5 ANUBIS - ZEUL ȘACAL.......................................................................................- 61 3.6 RA - ZEUL ȘOIM...................................................................................................- 63 3.7 ALTE ANIMALE SACRE MUMIFICATE...........................................................- 65 CAPITOLUL 4. ARHITECTURA FUNERARĂ............................................................- 70 4.1 MORMINTELE GROAPĂ....................................................................................- 71 3

4.2 MASTABAS............................................................................................................- 72 4.3 PIRAMIDA.............................................................................................................- 74 4.4 STUDIU DE CAZ : PIRAMIDA LUI KEOPS/KHUFU DE LA GIZA...............- 78 CONCLUZII :...................................................................................................................- 82 BIBLIOGRAFIE :............................................................................................................- 85 ANEXA 1...........................................................................................................................- 94 ANEXA 2 -ILUSTRAȚII-

4

CAPITOLUL.1 INTRODUCERE Moartea este singurul lucru pe care oamenii nu au putut niciodată să îl combată, oriunde s-ar fi aflat pe glob, iar acesta este unul din lucrurile care le-au avut în comun toate civilizațiile din preistorie până în prezent. Din acest motiv începând din preistorie și ajungând la perioada care este discutată aici, antichitatea, omul a încercat să își formeze, să explice prin intermediul imaginarului său, un rost pentru încetarea vieții. Explicația cea mai comună probabil pe toată planeta este credința în perpetuarea spiritului individului într-o lume de apoi, considerat un eden de cele mai multe ori. Împreună cu credința într-o forță superioară care trage sforile, s-a conceptualizat existența unui loc în ceruri sau sub pământ în care sălăsluie ște o persoană, un zeu, care va ajuta spiritul uman odată ce acesta și-a încheiat existen ța materială pe pământ. Fiecare civilizație în parte și-a creat în mod diferit fiecare zeu, în func ție de cele mai multe ori și de mediul în care trăia acea popula ție, și au creat o întreagă gamă de zei, fiecare cu un rol unic care să aibă grijă de ei. Majoritatea acestor zeități au formă umană, dar în absolut fiecare civilizație din antichitate regăsim elemente ale fanatsticului, de obicei folosite pentru explicarea unor fenomene naturale care nu puteau fi raționalizate în acel moment de populațiile în cauză. De asemenea animalele care erau foarte importante sau foarte rare erau și ele folosite în reprezentarea plastică a diverselor zeități.. Astfel s-au născut mitologiile individuale după care populațiile respective își trăiau întreaga viață. Pe lângă aceste panteonuri mitice, fiecare cultură a găsit un mod diferit de a se împăca cu gândul morții. Multe popoare își îngropau decedații, altele îi ardeau crezând astfel că îi vor purifica. Însă o mică parte dintre civilizațiile antice au găsit un alt mod de a perpetua spiritul. Aici este vorba în mod special despre Egiptul Antic, în care pentru a putea trăi în viața de apoi, era nevoie ca trupul persoanei să rămână intact pe pământ. Aici ajungem la subiectul central al acestei licențe, anume mumificarea. După cum vom vedea mai departe, mumificarea este principalul mod de a ajuta spiritul celui mort să poată să ajungă în edenul de la Apus, în concep ția egiptenilor antici dar și a altor popoare pe care le voi menționa.

5

1.1 CE ESTE MUMIFICAREA? Mumificarea este o metodă de prezervare a corpului uman, cu o răspândire globală, practicată de mai multe civilizații ce aveau o cultură și o credin ță religioasă diferită, începând din antichitate si până în prezent. La început prezervarea corpului se făcea în mod natural datorită condițiilor climatice. Cele mai bune exemple ar fi deșertul din Egipt, care reușea datorită temperaturii foarte ridicate să usuce și astfel să prezerve in mod natural perfect corpul uman. În același timp și în mediile foarte reci corpurile umane au putut fi prezervate la fel de bine prin înghețare. Deși la început prezervarea se producea natural, fără intervenția umană, odată cu apariția organizărilor statale și concomitent apariția credințelor spirituale, oamenii au început să se ocupe de acest proces aducându-l la pragul perfecțiunii, astfel mumificarea ajungând sa fie produsă artificial. Cele mai bine cunoscute cât și răspândite mumii sunt cele ale civilizației egiptene antice, însă au fost găsite unele la fel de spectaculoase și în alte zone ale globului cum ar fi în China sau America de Sud ( în Chile și Peru). Odată cu apariția mumificării realizate de oameni a început în timp să se perfecționeze tehnica atât din punct de vedere al metodelor de mumificare și conservare a trupului căt și a evoluției arhitecturii funerare, aici fiind vorba de Egiptul antic. În continuare voi prezenta exact unde si de ce au fost realizate primele procese de mumificare, cele mai vechi mumii dar și evoluția tehnicii de mumificare.

1.2 CE ESTE O MUMIE? ”Cuvântul mumie este derivat din cuvântul persan/arab mum, care înseamnă lichid, asfalt sau bitum, o substanță care arabii credeau că este folosită la procesul de mumificare datorită culorii lor negre”1. Mumia este pur și simplu un corp uman al cărui țesut este conservat mult timp după ce acesta a decedat. Este bine cunoscut că atunci când o persoană moare, corpul său (dacă este înhumat, deci îngropat în pământ) trece prin procesul de descompunere care îl reduce doar la oase, fără urmă de țesut. Viteza și modul de 1 Salima Ikram, Mummification, UCLA Encyclopedia of Egyptology 2010, p.1. 6

descompunere depinde de un număr mare de factori, primul și cel mai important fiind mediul înconjurător în care cadavrul este îngropat. Descompunerea în majoritatea mediilor se petrece în două etape. În primul rând, organele care conțin enzime digestive, cum ar fi intestinele, se digeră singure, acest proces numindu-se autoliză, iar acest lucru începe de obicei în primele câteva ore de la deces. Autoliza este urmată de putrefacție, procesul în care materialul organic este descompus de bacterii, lucru care în condiții normale începe cam la 3-4 zile de la moartea persoanei, iar datorită acestui proces al putrefacției, în decursul a câteva luni cadavrul este redus doar la schelet. Desigur acest întreg proces are mai multi factori de influență, insă mediul este cel care joacă rolul cel mai important2. După cum am menționat și mai sus, faptul că în unele medii cadavrul nu se descompune ci este prezervat, se întamplă de obicei în regiunile cu temperaturi extreme, cum ar fi în deșert, unde se ating temperaturi foarte ridicate iar cadavrul se usucă, sau la polul opus unde este atât de frig încât el înghea ță și este prezervat în manieră excelentă în gheață. În cazul temperaturilor extrem de ridicate și deșertice, când corpul era pur și simplu îngropat în nisipul fierbinte, acesta absorbea toate lichidele corpului, uscându-l complet, iar astfel cadavrul căpăta o culoare aproape complet neagră și devenea tare ca o carapace. Acest proces natural este cel care a produs cele mai timpurii mumii din lume, atât în Egipt cât și în Peru și Chile, în de șertul Atacama 3, unde au fost găsite exemple ce datau din jurul anului 5000 î.Chr. Vom vedea cum exact a ajuns acest proces natural al mumificării să fie observat, practicat și perfecționat de către civilizația egipteană antică. În același timp, la polul termic opus avem parte de mumificări naturale la fel de spectaculoase datorită temperaturii extrem de scăzute unde bacteriile responsabile pentru putrefacție nu au cum să supraviețuiască. Aici avem de-a face tot cu o mumificare naturală cauzată de temperatură. Sunt multe exemple de cadavre descoperite în zone cu temperaturi foarte scăzute, cum ar fi Siberia sau în Alpi, unde

2 Cedric Mims, Enciclopedia Morții, București 2006, p.131-136. 3 Bernardo Arriaza, Beyond Death: The Chinchorro Mummies of Ancient Chile,Washington-London 1995, p.57. 7

persoana a murit din cauze naturale sau accidentale iar cadavrul ei a fost perfect prezervat în gheață. Mlaștinile din nordul Europei reprezintă o zonă aparte în care s-au găsit un număr relativ mare de mumii prezervate foarte bine (vezi fig. 1 și 2), unele chiar la fel de bine ca cele din deșertul Egiptului. Acesta este un loc care, în ciuda faptului că este în proporție de 90% apă, nu permite creșterea bacteriilor datorită acizilor pe care îi conține. De aceea este un mediu ideal în care corpul uman nu se descompune, ci în care se produce o mumificare foarte bună. Acizii care se află în mlaștină ajută chiar la acest proces tăbăcind pielea umană4.

1.3 CÂND ȘI DE CE APARE PRACTICA MUMIFICĂRII? În trecut se credea că cele mai vechi mumificări sunt cele datând din perioada Egiptului antic. Însă odată cu progresarea arheologiei și a metodelor de datare s-a ajuns la găsirea unor mumii, natural mumificate, atât în America de Sud la civilizația Chincherro cât și în mlaștinile din Europa de Nord. Mumificarea naturală se putea produce de la apariția omului în circumstanțele potrivite și cum am prezentat mai sus, mediul joacă rolul cel mai important. Problematica acestei lucrări se bazează însă pe apariția mumificării artificiale. Săpăturile arheologice și datările cu carbon au stabilit că cele mai vechi mumii artificiale, care se găsesc în Peru și Chile, au fost produse de popula ția Chincherro, care a început cu mumificarea copiilor, acestea datând cu aproape 2.000 de ani înaintea primei mumii artificiale egiptene. Motivele exacte ale apariției acestei practici pot fi doar speculate deoarece se bazează strict pe descoperirile arheologice din zonele respective. Cunoscut este faptul că după apariția practicii la copii ea ajunge să fie folosită și pentru populația adultă ceva mai târziu 5. Cea mai veche mumie provenind de la această populație a fost datată aproximativ în anul 5.050 î.Chr6.

4 Arthur Aufderheide, The Scientific Study of Mummies, Cambridge 2010 p.174. 5 Bernardo Arriaza, op.cit. ,p.60-63. 6 Ibidem, p.6-7. 8

În Egipt, cea mai veche mumie găsită datează aproximativ din anul 3.000 î.Chr din perioada predinastică. După cucerirea Egiptului de Jos de către Narmer, unificând astfel cele două părți egiptene, practica începe să fie folosită de către întreaga populație, atât pentru faraon și populația elitistă cât și de oamenii de rând. La început însă nu exista o discrepanță mare între clasele sociale, deoarece se practica o mumificare foarte simplă în acea perioadă. Mumificarea în Egipt atinge forma sa cea mai elaborată si perfecționata abia în timpul dinastiei a 21-a7. Motivele pentru folosirea acestei practici sunt în general încărcate cu o semnificație religioasă. Prezervarea corpului uman este vitală în credința existen ței unei vieți de apoi. La populația peruviană însă este una personală, și anume dorința de a păstra rămășițele persoanei îndrăgite. În legătură cu existența unei credințe a vieții de apoi se poate doar specula deoarece nu există dovezi scrise care ar putea susține o astfel de teorie8.

1.4 PRACTICA MUMIFICĂRII ÎN ISTORIE Acest proces de prezervare a corpului uman apare în preistorie și este practicat până în zilele noastre. Oamenii încep însă să se ocupe de procesul de mumificare, ajungându-se la apariția unor întregi ritualuri. Egiptenii sunt desigur cei mai pricepuți la arta mumificării și tot datorită lor a ajuns acest proces să fie cunoscut în toată lumea. Din acest motiv mumificarea egipteană are o importan ță foarte mare și va fi prezentată ca atare într-un capitol separat. Acum voi prezenta fenomenul mumificării de la primele manifestări și primele descoperiri până la unele realizate în epoca modernă care depășesc chiar și măiestria egiptenilor. Una din cele mai vechi, dacă nu chiar cea mai veche civilizație care a practicat o formă de mumificare este cea menționată mai sus, și anume civiliza ția Chinchorro din Chile. Potrivit cercetărilor arheologice și datărilor cu radiocarbon cea mai veche mumie descoperită în munții Anzi acum 5.050 î.Chr apar ținea unui copil (vezi fig. 3). Cele mai timpurii și numeroase mumificări artficiale au fost cele 7 Kathlyn Coooney, Objectifying the Body: The increased value of the ancient egyptian mummy during the socioeconomic crysis of dynasty 21, Los Angeles 2012, p. 148. 8 Bernardo Arriaza, op.cit. , p.59. 9

ale copiilor. Mumii mai vechi adulte au fost găsite în aceași regiune însă la acestea este vorba de o mumificare naturală. Mai târziu însă mumificarea a evoluat și din motive necunoscute a început practica mumificării și la adulți. Ca și mumificarea egipteană, cea a civilizației Chinchorro a progresat treptat de-a lungul timpului. Unul din primii cercetători ai acestei populații a fost un german pe nume Max Uhle (1917) care a făcut primele descoperiri arheologice ale regiunii. El în anul 1917 a descoperit 12 corpuri umane în situl de la Morro 9 și alte 7 mumii la o distanță de câțiva kilometri pe plaja Chinchorro. Siturile sale au fost redescoperite și cercetate în anul 198310. Tot acest cercetător german este cel care a pus bazele studiului mumificărilor civilizației Chinchorro. Uhle, examinând mumiile descoperite, a constatat că tehnica folosită la îmbălsămarea lor a fost diferită de cea egipteană. Astfel el a determinat că au existat mai multe tipuri de mumificări și le-a împărțit în 3 categorii. Categoria întâi reprezintă cea mai simplă modalitate de mumificare și constă în deshidratarea corpului în mod natural în deșertul Atacama11. Aici avem de a face cu o mumificare naturală însă este considerată una artificială deoarece cadavrul era amplasat de oameni în deșert pentru a trece prin acest proces. Categoria a doua este o mumificare artificială propriu-zisă, una similară cu cea egipteană însă mult mai subdezvoltată din punct de vedere al materialelor folosite. Corpului îi sunt scoase toate organele interne iar cavitățile goale sunt umplute cu păr de animale și iarbă, iar după aceea inciziile sunt cusute. După aceea urma vopsirea feței cu o culoare roșiatică, căreia i se adăuga un fel de perucă mai apoi urma îngroparea sa în poziție întinsă (vezi fig.4). Acest proces a fost cel mai complex dar și cel mai răspândit și mai des folosit de această civilizație. Ultimul tip de mumificare este de asemenea o forma a mumificării artificiale, dar mult mai simplă în comparație cu a doua. Corpul decedatului era acoperit cu un strat subțire de pământ combinat cu o substanță ce acționa ca și

9 Ibidem, p. 4. 10 Ibidem, p.5-6. 11 Ibidem, p.7. 10

cimentul și forma un strat protector. Amplasarea în mormânt era de obicei înclinată pe o parte ca și cum decedatul ar dormi12. Primul fel de mumificare naturală este regăsită pe tot parcursul existen ței acestei civilizații, adică din jurul anului 7.000 î.Chr și până în 1.100 î.Chr. Mumificarea cea mai complexă este cuprinsă la mijlocul existen ței lor, între anii 5.000-2.000 î.Chr (vezi fig.5). Ultimul tip de mumificare, cel mai simplu mod de al practicării mumificării arfificiale regăsit la această populație apare și reprezintă declinul civilizației și este regăsit din 2.000 până în 1.100 î.Chr 13. Cercetările sistematice de mai târziu au confirmat răspândirea acestei civilizații de-a lungul coastei peruviene și chiliene (vezi fig.6). Dovezile arheologice au demonstrat însă că mumificarea artificială se practica în întegul continent al Americii de Sud la aceste civilizații timpurii. Cu toate acestea, motivul din spatele apariției mumificării ca practica umana este înca necunoscut. Ca și la multe alte civilizații antice și timpurii, este clar că moartea și cultul morților sunt legate de credința spirituală a populației. Multe civiliza ții credeau în perpetuarea spiritului și după ce trupul pământesc al acestuia a încetat să mai existe. În același timp trebuie luat în considerare dacă prezervarea corpului era menită pentru binele decedatului în viața de apoi sau pentru apropia ții acestuia. Există numeroase si diverse rituluri în acest sens. Ele pot fi practicate pentru spiritul decedatului, pentru trupul său, sau de asemenea mai pot exista ritualuri pentru a împăca spiritul pentru a nu putea afecta viața de zi cu zi a celor vii14. La populația Chinchorro se poate totuși că mumificarea era practicată pur și simplu din atașament emoțional față de persoana decedată. Chinchorro fiind o populație cu grupuri relativ mici, de profesie pescari, aceasta ar fi cea mai logică explicație pentru prezervarea trupurilor decedate, asta nu înseamnă că nu puteau fii

12 Ibidem, p.8. 13 Ibidem, p. 8-10. 14 Cum se întămplă la multe civilizații din această zonă, se dorea evitarea supărării spiritelor celor decedați, deoarece ei credeau că aceștia puteau să le facă rău dacă rămăneau printre cei vii. 11

supersticioși și că nu ar fi putut practica mumificarea din alte motive decăt cele oferite de cercetători15. În același timp se practica pentru a oferi o continuitate vieții, o încercare de imortalizare sau de a învinge mediul înconjurător. De aceea mumiile erau considerate entități vii care continuau să facă parte din civilizația înconjurătoare. Probabil din aceste considerente se ajunge la o mumificare atât de complexă. Încercau să își mențină membrii grupului în viață și în viața comunită ții. Din aceste motive mumificarea cea mai complexă implică aplicarea unei culori feței și conceperea unei peruci umane, pentru a păstra mirajul vieții16. În concluzie civilizația timpurie din America de Sud, din Peru până în Chile, a fost printre primele care au practicat mumificarea artificială si motivele acesteia par a fi diferite de cele a populației egipteane. Rămânând în arealul munților Anzi, Civilizația Nazca, faimoasă pentru desenele în deșert de dimensiuni foarte mari, a practicat o mumificare mai pu țin spectaculoasă și nu la fel de complexă ca și cea a civilizației predecesoare, dar care totuși merită a fi menționată. Civilizația Nazca își are începuturile undeva la sfârșitul sec. I î.Chr până la începutul sec. I d.Chr. Aceasta ar putea fi considerată populația proto-Nazca. Din secolul II până în secolul V-VI d.Chr civilizația își atinge apogeul dezvoltării iar din VI începe declinul până la dispariția lor la sfârșitul secolui VII d.Chr17. Această civilizație se deosebește însă printr-un lucru foarte important legat de moarte și ritualuri, și anume prin faptul că există două tipuri distincte de mumii. Nu le deosebește tehnica de mumificare, care este aceeași la toată populația, ci faptul că în vederea executării ritulalului mumificării, unor cadavre le era taiat capul, iar doar acesta era mumificat și ingropat. Urmele corpului acestora până în momentul de față nu au fost gasite18. Cu toate acestea au fost descoperite un al 15 Ibidem, p.28-30. 16 Ibidem, p.30-31 17 Michael Moseley, The Incas and their Ancestors : The Archaeology of Peru, London 2001, p.197-203. 18 Arthur Aufderheide, op.cit. , p.108-110. 12

doilea tip de mumii la care capul era îngropat alături de trupul său, însă majoritatea mumiilor gasite sunt separate. Aceste tipuri de ritualuri în care este tăiat capul au ajuns să fie denumite de experți ”Trophy Heads - Cap Trofeu -” 19(vezi fig. 7) , și sunt legate uneori de întreprinderea unor acțiuni militare, considerându-se că acest ritual avea loc în urma unei lupte în care cel victorios își ia ”trofeul” de la cel învins. Cel mai relevant sit unde a fost găsit un număr foarte mare de mumii aparținând civilizației Nazca este cimitirul Chauchilla din Peru (vezi fig.8 și 9). Cimitirul conține un număr mare de mumii, el fiind folosit timp de 600 de ani. În ciuda faptului că acest cimitir a fost jefuit de nenumărate ori, el încă este un sit foarte important din punct de vedere arheologic, cu un numâr de exemplare ale acestor mumii recuperate de aici. Cadavrele din acest cimitir sunt prezervate foarte bine, datorită în principal mediului foarte uscat și arid din Peru, care după cum am menționat și mai sus, prezervă corpurile foarte bine. Însă lucrul care dovedește că aici se făcea o mumificare artificială este poziția decedaților și faptul că sunt îmbrăca ți în haine de mătase, uneori chiar înfășurați cu un fel de bandaje similare cu cele egiptene. Nu s-a folosit niciun proces de îmbălsămare. La unele exemplare însă se poate observa aplicarea unei rășini pentru îndepărtarea bacteriilor, care a ajutat la prezervarea excelentă, cu tot cu păr și piele20. Succesorii acestor civilizații sunt nimeni alții decăt incașii. Imperiul Inca, care se întindea din Columbia de astăzi și până pe coasta sudică a Americii de Sud, a cuprins un areal foarte mare și a înglobat un număr impresionant de civiliza ții. Incașii au pătruns în această zonă în jurul anului 1.200, iar într-un timp scurt au cucerit populațiile existente creând astfel un mare imperiu ce se întindea pe o suprafață de peste 3.000 de km21. Având în vedere că au cucerit populațiile deja existente care practicau mumificarea, este de înțeles că și ei au asimilat-o La civilizația incașă toată viața era reprezentată sub forma unui ciclu de viață care se încheia cu moarta persoanei. 19 Ibidem,p.109. 20Ibidem, p.23-25. 21 Ovidiu Drîmba, Istoria culturii și civilizației, vol.1, București 1984, p.449-450. 13

Credința incașă era foarte similară cu cea egipteană în sensul în care și ei vedeau necesitatea prezervării trupului pentru a-și putea continua viața în lumea de apoi. Diferența este însă că egiptenii vedeau continuarea vieții de apoi în paradisul din vest, în schimb incașii credeau în reîncarnarea persoanei într-un descendent. Acest lucru însă era posibil numai dacă trupul defunctului era prezervat foarte bine. De aceea se practica și aici un fel de îmbălsămare. Conform legendelor incașe se credea că defunctul devenea o ființă supranaturală care putea să își ajute poporul sau să le facă rău 22. Defunctul era îngropat în zonele de munte în poziție ghemuită (vezi fig.10). Tot această civiliz ție practica sacrificarea umană pentru a împăca zeii, iar dovezile arheologice au arătat exact acest lucru printr-un numâr mare de persoane depuse în vârful muntelui după ce au fost omorâte. Condițiile favorabile unei mumificări spontane au păstrat aceste corpuri ale persoanelor sacrificate, unele în condiții excelente (vezi fig.11). Pe lângă aceste trei culturi au mai fost un număr mai larg de civiliza ții practicante ale mumificării în această zonă. Coasta vestică a Americii de Sud a avut parte de o răspândire mare a practicii mumificării, însă le-am menționat doar pe cele mai revelante și cele mai cercetate din punct de vedere arheologic. Practica aceasta a mumificării a fost folosită aproape pretutindeni pe glob, și ca dovadă concretă avem, printre altele, populația Guanche din insulele Tenerife (vezi fig.12). Populația acestor insule a practicat mumificarea de foarte timpuriu însă dovezile arheologice au putut găsi cea mai veche mumie ca fiind în jurul anului 400 d.Chr. Nu se cunoaște exact în ce măsură se practica îmbălsămarea deoarece majoritatea cadavrelor au fost în totalitate sau parțial scheletizate. Mediul nu a fost cel mai propice pentru prezervare, iar metodele aborigenilor nu erau prea dezvoltate, însă este un exemplu clar de încercare de a mumifica decedații23. La câteva din mumiile mai bine prezervate s-a putut observa interven ția umană pentru a îndepărta organele interne, iar în locul lor au introdus pământ amestecat cu ace de pin, unt de capră, precum și alte materiale organice. După această intervenție, decedatul era înfășurat în piele de capră sau oaie și era pus pe o bucată de lemn tăiată după dimensiunea cadavrului care mai apoi era pus în poziție 22 Ibidem, p.461-463. 23 Arthur Aufderheide, op.cit. , p.162. 14

verticală rezemat de stânci, sau ascuns în peșteri greu de accesat (vezi fig.13). Din mumiile acestei populații s-au găsit doar un număr relativ mic, aproximativ 30. Se presupune ca in timpul cuceririi spaniole s-au distrus respectiv s-au luat un număr mare din acestea, fiind încă necunoscut ce s-a întamplat mai departe cu ele24. O altă regiune cu descoperiri foarte importante legate de mumificare o reprezintă Xianjing, din Nord-Vestul Chinei. În așa numita regiune Tarim a Chinei a fost descoperit un complex de morminte cu mumii perfect prezervate datând între anii 1.800 î.Chr și 300 d.Chr. În jur de 100 de mumii au fost scoase de arheologi chinezi. Deși aici prezervarea a fost facilitată de pământul în care au fost îngropați și ar putea și teoretic clasificată ca o mumificare naturala, faptul ca aceste aceste corpuri au fost înfășurate și depuse în mod conștient în acea zonă de către oameni indica spre o mumificare artificială. De asemenea se presupune ca mumiile au fost depuse in acelasi scop ca și în cazul mumiilor de la Chauchilla25. La acest sit au apărut însă multe controverse legate de originea celor îngropați, observându-se că o mare parte a mumiilor au caracteristici atât caucaziene cât și asiatice. Printre numărul mare de mumii perfect prezervate s-a deosebit un caz anume al unei femei care a fost atât de bine prezervată încît a fost numită de arheologi ”The Beauty of Xiaohe” (Frumusețea din Xiaohe, vezi fig.14) 26. Corpul femeii a fost învelit la moartea sa într-o pătură de lână albă, în cap avea pusă o pălărie de pâslă, purta o fustă iar în picioare avea o pereche de ghete din piele căptușiți cu blană. Pe lângă articolele de îmbrăcăminte pe care le purta, a fost atât de bine conservată încît atat părul cât și genele lungi ii erau păstrate perfect. Se presupune că a fost îngropată în jurul anului 2.000 î.Chr și este cel mai bine păstrat exemplu de mumificare naturală din toată China27. Pe teritoriul Chinei, ca și în Peru, Chile sau Egipt, există un număr mare de mumii descoperite răspândite pe tot arealul țării. Un sit cu descoperiri importante, demn de amintit, ar fii cel din Qizilchoqa la 60 km Vest de orașul Hami, care pe 24 Ibidem, p.162-164. 25 Victor Mair, The Mummies of East Central Asia, p.22-25. 26 Ibidem, p.26. 27 Ibidem, p.24-26. 15

vremuri făcea parte din drumul mătăsii în partea de Est a regiunii 28.Aici însă descoperirile au fost într-un număr mai mic decăt la Xianjing iar mumiile nu sunt la fel de bine prezervate (vezi fig.15), totuși este considerat un sit foarte important pentru perioada fierului din China. Diferențele în practica mumificării se pot observa de la continent la continent, de la civilizație la civilizație chiar dacă se aflau într-un areal relativ apropiat ca timp și spațiu, ritualurile, motivele si metodele practicării mumificării sunt foarte variate. Pe lângă țările prezentate mai sus, mumii au fost descoperite în mai multe părți ale lumii de la mumiile descoperite în Alaska, la cele din Australia și Indonesia, iar unele cazuri chiar în Europa, cum ar fi Spania, Italia și Franța (de obicei persoane importante ale bisericii erau foarte bine îmbălsămate iar mai apoi depuse în catacombele mănăstirii ori bisericii unde se prezerva foarte bine cadavrul; acest lucru se practica cel mai mult la mănăstirile din Italia la călugării capucini). La majoritatea civilizaților această practică s-a manifestat și dezvoltat în concordanță cu credința că numai prin prezervarea trupului pământesc, spiritul celui decedat își putea continua viața mai departe sau începe alta prin reîncarnare. Unde au existat manifestări de natură religioasă de cele mai multe ori se prezenta și credința în continuitatea vieții spirituale prin diverse metode. Egipteni credeau de exemplu în trecerea spiritului spre tărâmul de apoi, care reprezenta paradisul alături de zeitățile pe care le venerau. Pe lângă acestea sunt multe alte exemple ale manifestărilor credinței perpetuării spiritului uman. La civilizațile din America de Nord care mumifica capul adversarilor răpuși în luptă, practicau acest lucru pentru a îi împiedica să ajungă în lumea de dincolo. Fiecare credință avea o altă percep ție despre ce se întâmpla cu omul după moarte iar în func ție de această credin ță se proceda într-un anumit fel și cu rămășițele pământene, din acest motiv la unele culturi cadavrul era ars pentru a-l purifica iar la cele despre care am vorbit eu mai sus se încerca prin orice mijloc disponibil să se păstreze cât mai intact corpul ca acesta să poată avea parte de viața de apoi în liniște.

1.5 STUDII DE CAZ

28 Ibidem, p.28-29. 16

Mumificarea după cum am menționat mai sus se poate împarti in două categorii: cea naturală și cea artificială. În acest capitol voi detalia câteva mumii foarte importante descoperite pe glob, din antichitate până în evul mediu și chiar din epoca contemporană. Tipurile de mumificare sunt de ambele feluri atât cea natural spontană cât și cele artificiale realizate cu foarte mare meticulozitate ca cele ale călugărilor capucini din Italia sau cele ale unor mari politicieni ai lumii pentru care s-a investit un numâr mare de resurse pentru a putea păstra cât mai viu corpul rămas pe pământ. 1.5.1 PRINȚESA DIN ALTAI

Primele și poate cele mai importante cazuri de mumificare sunt cele naturale în condiții favorabile acestui proces. În 1993 în Rusia, mai exact în Mun ții Altai, s-a descoperit cadavrul unei femei perfect prezervat de temperaturile extrem de scăzute. Fiindcă se afla într-un sicriu de lemn și îngropată într-un mormânt făcut de oameni s-a ridicat problema dacă nu ar fii cumva vorba de o mumificare artifcială, însă nu s-a putut descoperi nici o urmă a unui proces de îmbălsămare. Persoanele care au îngropat-o în acel loc știau că este un loc ferit cu temperaturi foarte scăzute și de aceea au știut că mormîntul va fi greu de descoperit sau de jefuit (vezi fig.16). Mumia a ajuns să fie numită de cercetători ”Ice Maiden (Domnița de gheață)” sau ”The Altai Princess (Prințesa Altaiului)”, și este de origine scitosiberiană (vezi fig.17). Ea a fost descoperită într-un mormânt din platoul Ukok și s-a stabilit că ar fi trăit în jurul secolului 5 î.Chr, și este încadrată în cultura Pazyryk, cultură ce a existat între sec.6 – 4 î.Chr în stepele Urasiei 29.Aborigenii zonei Altai susțin că această ”prințesă” ar fi fost de fapt o preoteasă protectoare a regiunii și că ea s-ar fii sacrificat într-un ritual special pentru a proteja tărâmurile lor. ”Prințesa” a fost îngropată împreună cu un număr mic de cai, plus un inventar destul de signifiant, ceea ce a dus la concluzia că ar fi trebuit să de țină un statut destul de important. Însă pe lângă materialul arheologic din interiorul mormântului cel mai important aspect al acestei mumii este faptul că avea tatuaje pe corp, mai exact un fel de cerb stilizat pe umărul stâng cât și pe încheietură. 29 Natalia Polosmak, A Mummy Unearthed from the Pastures of Heaven ,National Geographic, Octombrie 1994, p.80-82. 17

Interesant este faptul ca unele mumii naturale gasite in Alpi prezinta aceleasi caracteristici însă nici o altă mumie nu avea tatuaje la fel de complexe și de artistice precum aceasta. Datorită acestui fapt este considerată una din cele mai relevante descoperiri arheologice de mumii naturale30. 1.5.2 ÖTZI

Vorbind despre zone cu temperaturi scăzute, trebuie menționată poate cea mai relevantă descoperire făcută în Alpii din Austria. În 1991 a fost descoperit cadavrul unui bărbat, foarte bine prezervat în gheața alpilor. Descoperirea a fost făcută de doi oameni care se plimbau în zonă în perioada în care zăpada se topise deja. ” Ötzi” (vezi fig.18 și 19), cum a fost numit datorită zonei în care s-a făcut descoperirea din Alpi (”Ötztal” din Austria), este de o relevan ță incredibilă pentru perioada în care a trăit. Mumia a fost descoperită într-o stare perfectă de prezervare datorită zonei muntoase unde persoana și-a găsit sfârșitul în ghețarul alpin . Cauza morții a fost descoperită la aproximativ zece ani de la momentul descoperirii sale în munți. Medicii legiști austrieci au analizat corpul lui Ötzi și au descoperit o rană în umărul stâng care a provenit cel mai probabil de la o săgeată care i-a străpuns umărul. Se presupune ca acesta

a atins o arteră importantă,

cauzând astfel o moarte rapidă din cauza sângerării. Pe lângă aceasta au mai fost descoperite urme de tăietură cu un cuțit, lucru ce arată că era într-un conflict cu cineva cu câteva zile înainte de moartea sa. Pe lângă relevanța sa din punct de vedere antropologic, Ötzi, în momentul morții sale, avea în jur o mulțime de unelte din cupru pe care probabil le folosea și pe care chiar le fabricase de unul singur. S-a descoperit un cuțit, un topor, un arc cu săgeți precum și alte unelte, toate produse din cupru. De asemenea el era îmbrăcat în haine din piele, precum și o mantie din iarbă țesută, cămașă, curea și încălțăminte; toate obiectele de vestimentație au fost produse din diferite tipuri de piele de animal, de la capră la blană de urs din care era confecționată căciula sa31. Toate aceste lucruri au fost foarte importante pentru 30 Ibidem, p.84-100. 31 Caroll Rory, Wounds Suggest Iceman Was Stabbed in the Back, Fought Attacker, National Geographic News, Martie, 2002. 18

stabilirea perioadei în care a trăit și anume undeva în jurul anului 3.000 î.Chr. Dovezile sunt mai relevante pentru înțelegerea modului de trai din acea perioadă de început a epocii bronzului, mai specific epoca Cuprului pentru Europa. Ötzi este cea mai veche mumie naturală din Europa. Pe corp au fost găsite chiar câteva tatuaje efectuate cu cărbune. Mumia alpină reprezintă cea mai mare și importantă descoperire de acest gen din Europa și a dus la îmbogă țirea cunoștin țelor despre perioada Calcolitică a Europei32. Este probabil cea mai cunoscută mumie din spațiul european, iar în momentul de față este păstrat la Muzeul din Sud Tyrol de Arheologie. 1.5.3 TOLLUND MAN

În toată Europa de Nord, mai exact în mlaștinile din Europa de Nord, în a șa numitele ”bogs”, s-au descoperit un număr foarte mare de cadavre prezervate excelent. Aceste mlaștini, datorită unui conținut mare de acizi care apar în urma descompunerii materialului organic, au ajutat la conservarea cadavrelor care au fost aruncate aici. Este vorba de o mumificare naturală și accidentală, deoarece cei care au aruncat aceste cadavre în mlaștini cel mai probabil au vrut să scape de acestea și să uite de existența lor, dar au existat și cazuri în care se cuno ștea efectul acestor mlaștini asupra cadavrelor, însă dovada că erau depuse intenționat în aceste mlaștini este mai greu de făcut33. Tocmai din aceste considerente un procentaj mare din mumiile, sau mai bine zis cadavrele mlaștinilor, au murit în urma unor conflicte violente. Multe sunt ori decapitate, ori au fost înjunghiate sau în unele cazuri chiar spânzurate și aruncate cu laț cu tot în mlaștină, cum este cazul la exemplu de mai jos. Au apărut și unele teorii care susțin că o parte din aceste corpuri erau aruncate intenționat în mlaștini pentru a fi prezervate, însă acest lucru este greu de stabilit neavând nimic care să sus țină acest lucru. Cea mai veche datează din anul 8.000 î.Chr din Mezolitic și acest proces continuă până la Al doilea război mondial34. 32 Idem. 33 Arthur Aufderheide, op.cit. , p.172. 34 Ibidem, p.172-173. 19

Unul din cele mai bine prezervate și mai bine cercetate specimene este așa numitul ”Tollund Man”al Danemarcăi (vezi fig.20). Aceast „corp al mlaștinii” a fost descoperit în anul 1950 în partea daneză a Peninsulei Iutlanda, lângă satul Tollund. Acest corp era așa de bine prezervat încât la început se credea că ar fi vorba de o crimă comisă recent. Analizele științifice însă au arătat că acest bărbat a trăit în secolul III î.Chr. Tollund man a fost găsit în poziție de fetus cu o căciulă în cap făcută din lână, în rest era complet gol, iar la gât avea un laț făcut din piele de animale care era strâns la gât (vezi fig.21) și se prelingea pe șira spinării. Se putea observa la acest cadavru că pielea sa de pe tot corpul este foarte tăbăcită din cauza acizilor din mlaștină care au mâncat calciul și mineralele din oase, aducându-l în stadiul acesta dar tocmai datorită acestor acizi corpul a putut fi prezervat perfect și astfel a fost împiedicat procesul de descompunere. În urma datării a putut fi stabilit că a murit în jurul anului 220 î.Chr, în timpul epocii de fier La Tene. Este posibil ca acest bărbat a fost spânzurat și apoi fie așezat fie aruncat întro mlaștină din această regiune. Indiferent de modul cum a fost abandonat, Tollund Man reprezintă unul din cei mai bine prezervați din acești ”oameni ai mlaștinii”35.

1.5.4 VLADIMIR YLICH LENIN

Lenin fost persoana care a asigurat îndrumarea intelectuală pentru revoluționarii Bolșevici din anul 1917. El a murit pe data de 21 Ianuarie 1924 la casa sa din Gorki în urma unor accidente vascular cerebrale. A doua zi de la decesul său a fost efectuată autopsia și o îmbălsămare normală. Corpul său a fost după aceea transportat la Moscova unde a fost expus pentru ca poporul rus să îl poată jeli. Numărul incredibil de mare de oameni care au venit să îl plângă pe Lenin a făcut ca autoritățile să decidă să îl expună permanent, în ciuda împotrivirii nevestei sale36. Corpul său a fost mutat în Piața Roșie din Moscova unde a fost depus într-un sicriu cu capacul de sticlă (vezi fig.22) și ținut la o temperatură de 0 grade celsius cu 35 Ibidem, p.178. 36 Ibidem, p.209. 20

umiditate foarte scăzută. Acest lucru a dus în foarte scurt timp la decolorarea pigmentului pielii și la tăbăcirea sa. Datorită acestui lucru au fost aleși doi specialiști, Vladimir Vorobyov (profesor al anatomiei din Moscova) și Boris Zbarsky (biochimist) pentru a-l îmbălsăma corespunzător și a-l menține sub supraveghere constantă. Metodele folosite de cei doi au fost ținute ca secrete de stat, nefiind publicate până foarte recent. Se pare că cei doi au creat o solu ție specială compusă din glicerină amestecată cu acetat de potasiu pusă laolaltă cu formol. Pentru piele a fost folosită o injecție regulată de vaselină cu parafină. Corpul său a fost păstrat după acest tratament la o temperatură de 16 grade celsius cu o umiditate de 70% 37. Mausoleul de lemn a fost înlocuit peste câțiva ani cu unul din granit, iar corpului i se administra regulat acest tratament descris mai sus pentru a împiedica orice fel de deteriorare. În timpul celui de al doilea război mondial corpul lui Lenin a fost mutat de la Moscova pentru a împiedica naziștii să ajungă la el. Corpul a fost transportat într-o locație secretă undeva în vestul Siberiei. În 1953, la moartea lui Stalin, aceeași metodă a fost aplicată și corpului său, iar el a fost expus alături de Lenin în Piața Roșie (vezi fig.23). Amândoi aveau parte de inspecții de două ori pe săptămână, iar o dată pe lună corpurile erau puse într-o baie cu soluție de acetat de glicerină. Cei doi conducători au fost expuși unul lângă celălalt timp de 9 ani până în 1962. În acel an, odată cu schimbările politice, corpul lui Stalin a fost retras și se presupune că ar fi fost înmormântat într-o locație secretă38. În ziua de azi corpul lui Lenin este îngrijit de un personal compus din 27 de oameni de știință și 33 de tehnicieni, având aceleași metode de prezervare. Atât corpul lui Lenin cât și al lui Stalin sunt două exemple faimoase ale metodelor de mumificare și îmbălsămare moderne. Însă spre deosebire de vechile civilizații care făceau acest lucru pentru ajutorarea spirituală a persoanei, la cei doi conducători ruși acest lucru a fost făcut din motive politice39. În afara cazurilor menționate, se regăsesc numeroase mumii naturale sau artificiale mumiile însă foarte puține sunt la fel de perfect prezervate ca cele 37 Ibidem, p.210. 38 Ibidem, p.210-211. 39 Ibidem, p.211. 21

menționate mai sus. Exemplele sunt nenumărate și se pot întâlni oriunde clima și solul sunt de așa natură încăt să poată conserva și nu descompune țesutul viu. Pe de altă parte mumificarea artificială poate atinge noi culmi după cum se poate observa în studiul de caz de mai sus. Însă pentru a putea men ține această perfec țiune este nevoie de foarte multă muncă și întreținere regulată fără de care corpul s-ar descompune complet.

CAPITOLUL 2. RITURILE ȘI MUMIFICAREA EGIPTEANEĂ Mumiile egiptene sunt probabil cele mai cunoscute și cele mai multe descoperite până în prezent. Ele au reprezentat un subiect de cercetare și de dezbateri încă de la descoperirea primelor exemplare în Egipt. În secolul 20 au ajuns să fie descoperite într-un număr atât de mare încât a început vânzarea lor pe piața neagră, sub pretextul că ar fi benefice din punct de vedere medical, fapt ce a dus la distrugerea unui număr destul de mare de mumii. Totuși au rămas încă destule întregi, și din fericire tot atât de multe câte au fost distruse au fost și analizate, (încât acum se poate înțelege în proporție destul de mare, cum a apărut acest proces, precum și cum a ajuns să evolueze de-a lungul a 2.000 de ani. În secolul XIX cercetarea mumiilor se rezuma la încercarea medicilor britanici de a analiza mumiile în fata unui public 22

numeros si curios, fascinat de misterul mumiilor. În acest caz studierea mumiilor avea o asemanare mai mare cu un spectacol decat cu o cercetare știin țifica .(vezi fig.24). Cănd analiza nu se făcea în fața unui public, medicii se adunau în casa unuia dintre ei pentru a desfășura cercetarea mumiei împreună(vezi fig.25). În ciuda faptului că aceste cercetări se practicau într-un mediu nu tocmai științific, ele au produs totuși un număr mare de documente care au fost publicate în mare parte, din care s-au putut trage destule concluzii legate de întregul proces de îmbălsămare. Pe lângă aceste dezveliri de mumii, cum au fost numite în trecut, avem și relatările istoricilor privind procesele de îmbălsămare și mumificarea. Herodot este poate cel mai citat când vorbim de procesul de îmbălsămare, el fiind folosit ca punctul de referință în redactarea tuturor lucrărilor științifice din acest domeniu, iar pe lângă Herodot, un alt istoric care a descris cultele funerare egiptene este Diodor din Sicilia. Diodor, la rândul său, descrie întregul proces de la moartea unei persoane, în mod special decedarea faraonului, și până la așezarea sa în mormânt. Desigur întreaga evoluție a acestor procese este legată de complexa religie egipteană și de evoluția sa de-a lungul dinastiilor. Primele manifestări de mumificare artificială a persoanei decedate apar în jurul anului 3.000 î.Chr când se unifică cele două părți egiptene sub conducătorul Menes, fondatorul primei dinastii numite ”thinită”, nume dat după capitala Thinis. De la primele manifestări artificiale se ajunge la standartizarea și chiar perfecționarea tehnicilor în dinastiile 18-20 în jurul anilor 1.500-1.200 î.Chr40. Motivul pentru care se practică mumificarea și de când exact începe pe teritoriul egiptean nu s-a putut stabili cu exactitate încă, deoarece se cunosc foarte puține despre perioada arhaică și cea predinastică (vezi fig.26). Sunt cunoscute culturile primitive din această regiune și anume Badari, Naqada I și Naqada II 41(pe baza dovezilor materiale arheologice din Egiptul de Sus), dar cercetările arheologice nu au putut scoate la iveală dovezi concrete care ar putea dovedi practica unei mumificări artificiale. În momentul de față săpăturile arheologice se concentrează pe aducerea la lumină a noi informații legate de această periodă timpurie a Egiptului. 40 Ovidiu Drîmba, op.cit., p. 113-115. 41 Rosalie David, Religion and Magic in Ancient Egipt, Londra 2002, p.44-46. 23

Cei care practicau îmbălsămarea, erau meșteri specializați în acest domeniu care aveau ateliere speciale pentru pregătirea corpului. Îmbălsămătorii erau o categorie socială foarte puternică și extrem de bine organizată, care dețineau chiar și titluri de clerici și aveau un număr mare de asistenți (aveau nevoie de forță de muncă mai ales în timpul unui război sau a molimelor când cadavrele se aglomerau și multe din ele erau neglijate). Este evident că acești maeștri ai îmbălsămării jucau un rol vital în pregătirea corpului pentru călătoria în lumea de apoi, însă cei mai importanți oameni erau preoții, deoarece ei aveau rolul de a oficia ritul funerar și de a recita incantații magice pentru protejarea trupului. Preoțimea era o categorie socială aparte, fără de care decedatul nu ar fi putut trăi în lumea de apoi, în viziunea populației egiptene ( vezi fig.27). Deși la începutul cultului nu aveau un rol atâta de vital, acesta a evoluat până în pragul de a deveni absolut necesar pentru orice ceremonie funerară, festivale și la diferitele ceremonii religioase. Festivalele pentru oferirea ofrandelor zeilor erau practicate foarte regulat de către egipteni. Aceste festivale se țineau deobicei pentru diferitele zeități din panteonul lor, atât pentru cele umane cât și pentru cele cu caracter zoomorfic (în funcție de regiunea în care se oficia festivalul), iar în cadrul acestora se sacrificau animale asociate zeității care se sărbătorea în data respectivă. Totuși dacă egiptenii nu ar fi lăsat în urmă papirusuri cu incantațiile magice în sicriele decedaților, nu am fi aflat niciodată complexul proces legat de cultul funerar, deoarece dovezile arheologice pot fi foarte subiectiv intrerpretate și nu pot oferi imaginea completă. Pe lângă aceste papirusuri care conțin formulele magice au fost reprezentate atât pe sicriele regale, cât și în interiorul piramidelor, etapele parcurse de la deces până la așezarea în mormânt și după aceea chiar și ajungerea în fața marelui zeu al luminii, Osiris, pentru judecata de apoi. 2.1 MUMIFICAREA ÎN IZVOARELE ISTORICE

Procesul de mumificare cât și ceremoniile și cultul funerar sunt men ționate de către istorici în scrierile lor, deoarece este un lucru ce îi deosebește pe egipteni de orice altă civilizație, și reprezintă ceva care a stârnit curiozitatea tuturor călătorilor străini. Cel mai citat și totodată cea mai folosită sursă de informa ții este descrierea lui Herodot a egiptenilor în cărțile sale ”Istorii”, el spunând despre Egipt că ” are 24

cele mai multe minunății de admirat decât orice altă țară, și ne înfă țișează lucruri mai presus de puterea cuvântului față de oricare altă parte a lumii ”42. Ce ne relatează Herodot, care este intitulat și părintele istoriei, constituie baza cunoștințelor legate de această civilizație spectaculoasă. Printre relatările sale legate de geografia locului precum și

de datinile poporului egiptean, el ne prezintă

procesul de îmbălsămare și mumificare practicat de către meșterii acesteia. Herodot a consemnat că în Egipt, când el l-a vizitat, se practicau trei forme de mumificare, folosite pentru diferitele clase sociale. În continuare le voi cita direct din scrierile istoricului. 1. Mumificarea cea mai scumpă : ”...iată cum fac îmbălsămarea cea mai scumpă : cu ajutorul unui fier încovoiat, scot mai întăi prin nările mortului o parte din creier, iar o altă parte o scot turnând înăuntru niște leacuri. Pe urmă, spintecând mortul pe sub coaste cu o piatră tăioasă din Etiopia, scot tot ce se află în pântece, îl curăță bine și după ce varsă înăuntru vin de palmier, mai presară și mirodenii pisate. În sfâr șit, după ce umplu pântecele cu smirnă curată și măcinată, cu scorțișoară și alte balsamuri, afară de tămăie, îl cos iarăși la loc. Când au isprăvit cu asta, contînuă îmbălsămarea, țînând trupul în natron timp de șaptezeci de zile. Mai mult de atâta nu-i îngăduit să fie ținut. La împlinirea celor șaptezeci de zile, spălând leșul, îl înfășoară în întrgime cu feși tăiate dintr-un fel de pânză subțire, unsă cu un lipici pe care egiptenii îl folosesc de obicei în loc de clei. Rudele, luându-l apoi de aici, fac o raclă de lemn cu chip de om în care, când e gata, închid mortul și o păstează cu sfînțenie într-o cameră funerară, așezând-o drept în picioare lângă zid. În felul acesta se face îmbălsămarea cea mai costisitoare”43. 2. Mumificarea modestă : ”....meșterii, după ce își umplu clistirul cu ulei din lemn de cedru, îl viră în pântecul mortului, fără să-l mai taie și fără a-i mai scoate mațele, împingând uleiul prin șezut și împiedicându-l să se scurgă afară. După aceea, țin mortul în natron câte zile trebuie, iar în ultima zi dau drumul din pântece uleiului de cedru băgat mai înainte înăuntru. Uleiul are așa de mare putere încât topește mațele și măruntaiele 42 Herodot, Istorii, vol.2,București 1998, p.55. 43 Ibidem, p. 97-99. 25

și le scoate afară odată cu el. Natronul, la rândul lui, mistuie carnea și din le ș nu mai rămâne decăt pielea și oasele. După ce-au isprăvit de făcut aceasta, îmbălsămătorii înapoiază mortul în starea în care se află. Fără să-i mai facă ceva”44. 3. Mumificarea simplă : ”Al treilea fel de îmbălsămare, cea pentru morții cei mai săraci, iată cum se face : după ce i se bagă în pântece o licoare din buruiana de curățenie syrmaia, mortul este ținut în natron șaptezeci de zile, apoi este înapoiat celor ce l-au adus”45. Herodot descrie în detaliu cum era practicată mumificarea, de către meșteri, în funcție de posibilitatea financiară a fiecăruia. Însă aceste trei tipuri descrise de el sunt puse la îndoială de către cercetările arheologice cât și de analizele mumiilor descoperite de-a lungul timpului în Egipt. Cercetările arheologice consideră că mumificarea a avut o evoluție mare de la începuturile ei până în vremea lui Herodot. Însă baza mumificării era aceeași din punct de vedere al metodelor folosite ( îndepărtarea organelor interne, după aceea îmbălsămarea în sare de natron, iar întrun final bandajarea). Aceste lucruri se practicau la fel îndiferent de clasa socială, diferența constă în uleiurile folosite după îmbălsămare, cum se proceda cu îndepărtarea organelor (unele fiind depozitate în vase canopice) cât și inventarul funerar și mormântul. În ciuda acestor lipsuri Herodot rămâne cea mai importantă sursă istorică în descrierea unui proces foarte complex de mumificare, constituind baza cercetări acestui domeniu de către istorici. În afară de Herodot, se mai găsesc relatări legate de pământurile egiptene , cultele lor funerare și procesul de inbalsămare și la alt istoric, și anume Diodor din Sicilia care a trăit și a scris începând cu anul 60 î.Chr și până în 30 î.Chr la moartea sa. Diodor a fost un istoric de origine greacă care este cunoscut pentru istoria sa universală numită ”Biblioteca Istorică”, în care o mare parte o dedică descrierii egiptenilor și a riturilor lor funerare. El este uimit de aceste rituri încăt le și nume ște ”curioasele și ciudatele obiceiuri” egiptene, mai ales ”în legătură cu cinstirea morților”46. El face referire și la procesul de mumificare și de îmbălsămare egiptean 44 Ibidem, p. 98. 45 Ibidem, p. 99. 46 Diodor din Sicilia, Biblioteca Istorică, București 1981, p. 98. 26

chiar dacă nu îl descrie la fel de amănunțit ca și Herodot. Acestea sunt paragrafele scrise de Diodor în care prezintă modul de mumificare practicat în Egipt : ”Sînt trei feluri de înmormântări : o înmormântare plină de strălucire, una mijlocie și o a treia pentru lumea sărmană. Cea dintâi costă un talant de argint, a doua douăzeci de mine, iar cea din urmă foarte puțin[.....]Mai întăi vine a șa numitul „scrib” care, după ce cadavrul a fost așezat pe pământ, delimitează, pe partea stângă a trupului, tăietura care se cere făcută. Vine apoi, așa numitul „despicător”, țînând în mână o piatră etiopiană. El face o tăietură –în lung- , a șa cum cere legea. Apoi, fără a mai zăbovi, o ia la fugă, urmărit de către cei de fa ță, care-i aruncă pietre – voind să abată asupra lui răzbunarea[…]După ce s-au strâns în jurul mortului – pentru a-l îmbălsăma, trupu-i fiind acum despicat -,unul dintre ei își vâră mâna, prin tăietura făcută și scoate toate măruntaiele, nu însă rinichii și inima. Un altul le purifică, spălându-le cu vin de palmier și cu alte mirodenii. Vreme de treizeci de zile, aceștia se îngrijesc de leșul mortului și o fac cu multă luare aminte, folosind mai întâi uleiul de cedru și alte uleiuri ca acesta, smirnă și scorțișoară, cum și felurite mirodenii ce pot păstra îndelungă vreme trupul, împrăștiind și un miros plăcut”47. După cum putem observa, există diferențe între descrierea făcută de Herodot și cea a lui Diodor, însă amândoi vorbesc despre cele trei tipuri de îmbălsămare existente în Egipt. Diodor oferă o descriere mai amănunțită doar celei mai scumpe metode de mumificare, celelalte două nefiind la fel de relevante din punctul său de vedere, deoarece sunt mult mai simpliste. În același timp putem să ne dăm seama că cea mai scumpă metodă era folosită cel mai probabil doar pentru faraoni și mari demnitari după numărul mare de mirodenii și uleiuri folosite pentru a crea impresia că trupul este încă viu. Un alt lucru demn de menționat este faptul că persoana care execută prima tăietură este urmărită și se încearcă uciderea sa, lucru pe care Herodot aparent nu a considerat necesar să menționeze, sau nu a fost prezent la un asemenea ritual. Acest lucru se practica numai la despicarea trupului faraonului, deoarece era considerat zeul pe pământ, iar un simplu muritor nu avea voie să se atingă de trupul acestuia fără consecințe. Diodor prezintă mai detaliat ritul funerar și modul în care se ține doliu pentru persoana decedată, neglijând însă procesul de îmbălsămare destul de mult. 47 Ibidem, p.98-100. 27

Descrie de asemenea și venerarea animalelor sacre a egiptenilor, lucru pe care îl consideră foarte ciudat, și de neînțeles. De asemenea ne prezintă caracterul de venerare atât zoomorfic cât și antropomorfic al egiptenilor, care îi deosebește de restul civilizațiilor antice, prin atenția acordată animalelor sacre. Ele rămân scrieri consacrate și stau la baza cercetătorilor egipteni chiar și în prezent. Aceste scrieri, ale lui Herodot cât și ale lui Diodor ne detaliază foarte bine cultul funerar și religia egipteană, însă este clar că nu sunt singurii istorici care au vizitat acest tărâm magic și straniu. Însă foarte puțini descriu aceste datini străvechi care reprezintă tema lucrării de fa ță, din acest motiv nu am văzut necesară prezentarea altor istorici în afară de cei doi menționați mai sus. 2.2 EVOLUȚIA TEHNICII DE MUMIFICARE

Mumificarea, așa cum am vorbit despre ea mai sus, a început în mod natural datorită proprietăților foarte bune de prezervare a nisipului din deșertul african. Acest lucru a fost observat de către populația nativă a Egiptului și au tras concluzia că acesta este modul în care se poate proteja omul și în viața de apoi. Ei credeau în continuitatea vieții și după ce omul a decedat, dar numai atâta timp căt spiritul său are un loc unde să se poată întoarce. La început cadavrele erau îngropate pur și simplu în nisip, fără nici un fel de îmbălsămare sau vreo protecție față de nisip, de aceea se prezervau într-un mod atât de eficient, însă partea negativă este că deveneau vulnerabile în fața unor prădători ai deșertului cum ar fi șacalii. Oamenii au observat acest lucru și atunci au încercat să găsească metode de a proteja corpul decedatului față de animale prădătoare, dar în același timp procesul de prezervare să se producă la fel ca și până atunci. Într-o primă fază cadavrele au fost înfășurate în bandaje țesute de mână și amplasate într-o groapă făcută în nisip în care se mai adăugau și diferite așa numite ofrande pentu decedat, care erau de obicei bucăți de carne sau vase cu diferite lichide. În perioada predinastică nu existau diferențieri la ritul și arhitectura funerară între clasele conducătoare și cele de rând. Înainte de unificarea celor două teritorii conducătorul triburilor aveau pur și simplu rol de a ghida populația de rând el, rămânând o persoană normală cu atribu ții militar 28

politice. Odată cu unirea tărâmurilor avem de a face cu o cre ștere a importan ței conducătorului, care se identifică încet încet ca fiind întruchiparea zeului pe pământ. Din acest motiv încep să apară construcțiile megalomane a piramidelor, pentru a se putea diferenția de restul populației pe care o conduce. Tot în această perioadă începând cu prima dinastie au fost concepute și un fel de sicrie foarte simple din pietre și noroi, sau din nuiele care erau mulate pe cadavru înainte ca acesta să fie îngropat în nisip ( este similar cu masca funerară folosită de civilizația din Peru, doar că îmbrăcau tot corpul în aceast fel). Realizând că dacă protejează corpul și nu îi permite acestuia să intre în contact cu nisipul, corpul nu va fi prezervat bine și va ajunge să se scheletizeze într-un final, iar din această cauză tehnica a evoluat spre o nouă etapă. De această dată corpul era bandajat ca și înainte, însă acum au bandajat fiecare parte a corpului separat, iar bandajele erau îmbibate într-o substanță ca un fel de rășină, cel mai probabil de cedru care se lipea foarte bine de corp păstrându-i astfel forma exactă. Se pare că în această fază încipientă de mumificare, organele interne nu se scoteau încă, și nici nu au fost găsite urme de îmbălsămare cu sare de natron, amândouă fiind procese de bază la mumificarea mai târzie48. La fazele acestea incipiente ale mumificării nu s-au putut observa diferențe majore între clasele sociale, pentru că tehnica era una simplă. În dinastiile următoare au început să apară meșteri care se ocupau special cu acest proces de mumificare, în ateliere special amenajate (aceste ateliere erau deobicei amplasate mai departe de zonele locuite, undeva în deșert). Procesul de mumificare era probabil același, doar că în funcție de starea financiară a persoanei și astfel în funcție de cât plăteau, meșterii aveau grijă mai mare la proces și îl respectau întocmai pe decedat, iar în cazul unei plăți mai mici erau mult mai neglijenți și nepăsători49. Procesul de mumificare din timpul regatului de mijloc se producea în mai multe etape, din care un număr relativ mare îl regăsim descris în scrierile lui 48 Coord I.E Edwards, The Cambridge Ancient History, vol.1 part.2,Cambridge, p.54-57. 49 A.B Granville, An Essay on Egyptian Mummies,with observation on the art of embalmîng among the ancient egyptians, Londra 1825, p. 310. 29

Herodot și a lui Diodor. Imediat după moartea persoanei, cadavrul acesteia era dus direct la atelierul meșterilor îmbălsămării50(vezi fig.28). După ce se discuta posibilitatea financiară, se decidea și cât de complex și de bun va fi procesul de mumificare. Meșterul începea prin a îi înlătura organele interne persoanei, se scotea viscera (ficatul, plămănii, și restul organelor interne care ar putea putrezi), printr-o tăietură făcută cu un obiect ascuțit din obsidian51 în partea stângă a abdomenului. Iar în alte cazuri era scoase cu ajutorul unui lichid care lichefia organele și erau scoase prin anus(metodă mai rar folosită la oameni, este mult mai întâlnită la animalele sacre)52. Urmează creierul care este scos cu o unealtă specială din metal prin nara stângă a persoanei, iar restul care nu putea fi scos cu aceasta era cură țat turnând și aici un lichid care curăța tot craniul. După ce organele au fost scoase, pentru a nu rămâne corpul gol în înterior, erau amplasate în

locul lor ghemuri de pânză.

Urmează ca defunctul să fie lăsat în natron timp de șaptezeci de zile (cunoaștem acest lucru din scrierile istoricilor, dar și în urma unor experimente efectuate de arheologi egipteni pe animale). După ce corpul este deshidatat complet în urma băii cu natron el este spălat, curățat și îmbibat într-o substanță combinată din rășină de cedru, ceară de albine precum și o substanță necunoscută ( se credea că ar fi vorba de bitumen, însă în urma analizei mai multor mumii nu a fost depistată această substanță) care îi oferea o protecție mare corpului precum dar și o elasticitate specifică mumiilor egiptene53. După acest proces de lungă durată și complex al îmbălsămării, urmează bandajarea corpului cu bandaje țesute de mână, din in sau din pânză. Se bandaja 50 Așa este descris de către cei doi istorici, însă voi prezenta mai încolo întregul ritual funerar unde vom vedea că defunctul nu este dus direct la atelier. 51 Obsidianul era considerat ca fiind un material sacru adus pe tărâmul oamenilor de către zeul mumificării Anubis iar folosirea acestuia era restricționată doar pentru efectuarea incizilor necesare mumificării. 52 A.B.Granville, op.cit. , p.307. 53 Ibidem, p.308-309. 30

fiecare membru, fiecare parte a corpului în parte, de la degete, la picioare, până la cap, iar după aceasta se bandaja întreg corpul de două ori, moment în care se amplasau mâinile încrucișate peste piept aplicându-se apoi mai un strat de bandaje. Aceste bandaje din pânză erau îmbibate într-un amestec de substan țe rășinoase, cum ar fi argăseala sau rășină de cedru, pentru a se lipi și a contura forma corpului cât mai bine, rezultatul fiind o mumie foarte bine protejată și foarte compactă54. Acest proces descris mai înainte a fost stabilit în urma cercetării și dezvelirii unui număr mare de mumii, efectuate de profesori ai institutului „Philosophical Transactions of the Royal Society of London”, care îl și numesc un proces „primitiv” de mumificare deoarece ei nu au avut acces la mumii din cele mai timpurii forme ale mumificării (fiind vorba atât de mumificarea naturalî cât și de cea artificiala) , sau nu iau în considerare acestea. Acesată metodă este încă una incipientă, în opoziție cu cele ale dinastiilor 18-20 unde mumificarea atinge apogeul său tehnic. Procesele descrise mai sus vor constitui însă baza mumificării de mai târziu. Metodele de bază nu se schimbă practic niciodată, ci doar tehnica se perfec ționează, iar lucrurile noi descoperite vor fi adăugate la cele deja existente. De exemplu la faraon sau la marii demnitari organele interne care vor fi scoase, vor ajunge și ele mumificate iar meșterii le vor prezerva și le vor amplasa în niște vase, așa numitele vase canopice, care vor proteja organele persoanei (vezi fig.29). Vasele acestea sunt rar folosite în dinastiile vechi dar se folosesc tot mai des începând cu dinastiile mijlocii. Ele sunt frumos decorate, iar capacul fiecărui vas reprezintă un zeu care protejează organul respectiv55. Plămănii erau amplasați în vasul cu capacul reprezentat de Hapi, zeul cu cap de babuin, care proteja organul cu ajutorul zeiței Nepthys. Stomacul se punea sub protecția zeului Duamutef, cu cap de șacal care era sub autoritatea zeiței Neith. Ficatul era pus sub protecția lui Imseti, zeul antropomorf protector al sudului, sub protecția zeiței Isis. Iar intestinele erau puse în vasul cu capul de șoim al zeului Qebehsenuef, sub protecția zeiței Selket. Acești zei care sunt reprezentați sub forma capacului vaselor sunt cei patru fii ai zeului Horus56.

54 Ibidem, p.310-311. 55 Peter J. Brand, Dying: Death and the Afterlife , p.6. 31

În unele cazuri însă organele după ce erau prezervate, erau pur și simplu reintroduse în corpul decedatului. Totuși inima nu era niciodată atinsă deoarece se credea că ea reprezintă spiritul persoanei și astfel nu trebuia îndepărtată. La faraoni se punea chiar un scarabeu57(vezi fig.30) din pietre prețioase peste inima defunctului pentru protecție, acest lucru fiind legat de credința religioasă și de practica magică în care credeau egiptenii58.

2.3 RITUL ȘI RITUALUL FUNERAR Cultul funerar egiptean este unul din cele mai complexe culte din antichitate, care conține un număr mare de rituri ce trebuiesc împlinite odată cu moartea unui individ. El reprezintă centrul iar celelalte rituri și practici religioase sunt strâns legate de el, implicit de moarte. Egiptenii aveau o religie unică și complexă care a avut parte de multe schimbări de-a lungul istoriei sale, în principiu datorită schimbărilor de putere și schimbarea dinastiilor. Din cauza lor zeul central se modifica, de la Ptah și Amon la zeul judecător și al binelui Osiris. Cel din urmă menționat nu apare în dinastiile timpuri, apare în dinastiile mai târzii iar la început este regăsit în regiunea Deltei, unde era văzut ca o zeitate a agriculturii contopit cu zeul Hapi. Pentru a prezenta cât mai bine tot ritul funerar egiptean, trebuie înainte de toate să prezint unde își au rădăcina aceste rituri. Întreg procesul de ritualizare a morții se datorează, sau mai bine zis, este strâns legat de mitul lui Osiris. Datorită mitologiei osiriene este posibilă imortalizarea tuturor egiptenilor, și ea nu rămâne un privilegiu doar pentru faraon sau pentru marii demnitari. Legenda lui Osiris spune că el a fost fiul lui Geb și Nut și s-a născut la Teba, în Egiptul de Sus. La naștere, străbunicul său Ra l-a numit urmașul său la tron. 56 George Hart, Dicționarul zeilor și zeițelor egiptului antic, București 1998, p.50-51. 57 Scarabeul era considerat simbol al reînvierii, sau uneori al vieții de sine creatoare, deoarece această insectă apărea din pământ dintr-o dată. În capitolul 3 al lucrări este prezentat mai pe larg acest fenomen. 58 Sir Edward Wallis Budge, The mummy; a handbook of Egyptian funerary archaeology ,New-York 1925, p.250-270. 32

Odată cu moartea tatălui său, Geb, Osiris (vezi fig.31) o ia de nevastă pe sora sa, Isis, introduce agricultura poporului său și construiește multe temple. Osiris dorește să facă același lucru pentru toate populațiile pământului și astfel pleacă în lume, lăsând-o pe Isis ca domnitoare în Egipt. După ce s-a întors din călătoriile sale, a văzut că soția sa a menținut țara în ordine perfectă, exact cum a fost când el a plecat. Aici apare personajul negativ și anume fratele lui Osiris, Seth (vezi fig.32 și 33), care îl învidiază și îl urăște. Există mai multe variante în legătură cu modul în care Seth îl ucide pe fratele său, însă cea mai răspândită este varianta în care acesta îl închide pe Osiris într-un sarcofag și îl aruncă în Nil. După ce Isis îl salvează și îl ascunde în delta nilului, Seth îl răpește din nou, iar de data aceasta îl taie în bucă ți și le aruncă din nou în Nil. Isis întervine din nou și îi găsește toate părțile corpului, pe care le bandajează împreună. Aceasta ar fi fost prima mumie în mitologia egipteană, iar după ce în urma unor ritualuri magice ținute de Isis i se oferă protec ția necesară, corpul fratelui său este îngropat. El ajunge pe lumea cealaltă unde devine regele și judecătorul morților, unde a rămas pentru totdeauna59. Toate mumificările care au urmat după răspândirea acestui mit (mit care ajunge cultul principal în lumea egipteană), au fost făcute după modelul lui Osiris, și tocmai din aceste motive la faraoni se picta fața acestuia pe mumie direct, ori pe sarcofagul în care era înmormântat. Faraonii se asociau cu el( deoarece precum Osiris ei se străduiesc să aducă bunăstarea poporului condus), dar în același timp și cu zeul Horus , care este o zeitate regăsită înaintea lui Osiris, dar după răspândirea cultului osirian, acesta este preluat și ajunge să se răspândească ca fiind fiul zeului subteran. Datorită acestei completări se ajunge la un echilibru perfect în mitologia egipteană în care faraonul în viață este zeul cu atribute solare Horus, iar odată ce moare devine zeul subteran Osiris60. La zeitățile din dinastiile timpurii, cultul funerar nu era unul foarte complex iar preoții oficianți nu jucau un rol atât de important ca în dinastiile de mai târziu, unde preoțimea ajunge o clasă esențială în societate datorită faptului că numai ei aveau dreptul de a oficia înmormântările și ofrandele depuse zeilor. De asemenea, 59 Manfred Lurker, Divinități și simboluri vechi egiptene - dicționar ,București 1997, p.123-125. 60 Ibidem, p.124. 33

probabil cea mai mare schimbare care se petrece în dinastiile târzii este faptul că și persoanele de rând puteau să se alăture zeului lor în via ța de apoi. La început acest fapt era posibil doar pentru faraon cum am și menționat mai sus, evolu ția treptată face acesibil acest lucru marilor demnitari, după aceea le era accesibil și oamenilor de rând. Egiptenii considerau că odată cu moartea persoanei ea pleacă în lumea de dincolo unde viața este exact ca și cea de pe pământ. Din aceste motive au fost construite mormintele sub forma unor case (atât la mormintele de rând cât și la piramide se imita o casă având același număr de camere de care avea nevoie o persoană) și se depuneau ofrande, ca decedatul să aibă ce mânca și bea în lumea de apoi. Și tot din acest motiv se practica mumificarea, defunctul putea să își continuie viața și după moarte dar numai dacă trupul său era perfect prezervat (dacă trupul era distrus, automat murea și sufletul persoanei era pierdut pentru totdeauna)61. Se considera că după moarte, persoana nu își încetează existența, ci spiritul acesteia continuă să existe, iar denumirea inițială a acestui „suflet” era divizată în două părți și anume în Ka și Ba. Aceste două părți ale sufletului uman părăseau corpul defunctului odată cu moartea acestuia. Ka-ul (vezi fig.34) este copia persoanei, ca aspect fizic dar și spiritual. După ce se producea mumificarea, acest Ka reintra în trup. Din acest motiv mumificarea egipteană se face cu atât de multă migulozitate și perfecțiune, deoarece aceste spirite nu pot exista fără un trup, iar dacă el nu este prezervat bine, spiritul nu îl poate recunoaște și este nevoit să umble în lume fără a avea posibilitatea de a trece în lumea de dincolo. Ka-ul era reprezentat sub forma a două mâini umane deschise și îndreptate către cer. Ba-ul (vezi fig.35) pe de altă parte reprezintă personalitatea persoanei care odată ce a părăsit corpul defunctului putea călători liberă prin lume. Acest spirit era nevoit să se întoarcă la corpul său doar odată pe an când aveau loc ceremoniile de ofrandă pentru decedați. Ba-ul este reprezentat în arta egipteană ca o pasăre cu cap uman62.

61 Daniel Constantîn, Cultura spirituală a Egiptului Antic, București 1985, p.293. 62 Peter J. Brand, op.cit. , p.4-5. 34

Odată cu încheierea înmormântărilor, dacă tot ritul era respectat, Ba-ul și Ka-ul se împreunau pentru a forma un alt spirit numit Akh (vezi fig.36), iar acesta putea face călătoria în lumea de apoi unde se asocia cu zeul binelui și împăratul lumii de dincolo, Osiris. Akh-ul era spiritul pur și nemuritor care reprezintă persoanea decedată și care trăiește alături de zei în viața de apoi. Riturile funerare precum și mumificarea erau concepute pentru a transforma omul într-o fiin ță nemuritoare, pentru a se putea ajunge la starea pură de Akh63. Înainte ca Akh-ul să ajungă în lumea de apoi alături de zei, el era obligat să treacă prin judecata lui Osiris (vezi fig.37). Această judecată este reprezentată în morminte, și decurge în felul următor : Spiritul omului este condus de către zeul morților și anume Anubis în fața lui Osiris care îi va căntării inima acestuia pentru a vedea dacă este dreaptă. Inima persoanei este pusă în căntar iar de partea opusă a căntarului este așezată inima zeiței Maat (vezi fig.38 și 39), considerată zeița dreptății. Dacă inima persoanei va fi mai grea decăt a lui Maat atunci spiritul acesteia nu va trece în lumea de dincolo alături de toți zeii ci va fi măncat de către Anubis64. Judecata lui Osiris este descrisă în așa numita „Carte a mor ților”(este o colecție de incantații magice pentru a ajuta spiritul în viața de apoi) în capitolul 125. Pe lângă riturile funerare se mai practica și magia, care era folosită pentru a proteja Akh-ul în călătoria de apoi prin bezna lumii de dincolo, și astfel reușește să ajungă în paradisul de apoi. Textele magice care ajutau spiritul defunctului erau scrise pe papirus și puse în mâinile sale, iar altele erau scrise pe sarcofag sau în înteriorul mormântului, iar uneori la intrarea în mormânt cât și în camera mortuară se regăsesc așa numitele texte ale sarcofagului și textele piramidelor65. Arta egipteană este folosită cel mai mult la cultul funerar, pentru a reprezenta diverse scene din ritualul funerar. Datorită acestor reprezentări s-au putut identifica procesele și riturile parcurse după moartea unei persoane cât și zeitățile venerate de aceștia, cele umane dar mai ales cele zoomorfe.

63 Harold Hays, Funerary Rituals (Pharaonic Period), Los Angeles 2010, p.1-2. 64 Daniel Constantin, op.cit. , p.296-297. 65 Harold Hays, op.cit. , p.2. 35

Ritul funerar constă dintr-o serie de acțiuni și procese care trebuiau îndeplinite într-o anumită ordine, imediat după ce persoana a decedat. Primul rit după moartea unei persoane este transportarea defunctului din casa sa la necropola unde va fi înmormântat. Cea mai importantă parte a acestui rit este traversarea râului, care corespunde cu trecerea mitică a decedatului din est, care este tărâmul celor vii, spre vest, unde este localizată lumea de dincolo. Defunctul este transportat de către familie și prieteni într-un sicriu de lemn sau un sarcofag, în cazul persoanelor mai importante, și simbolizează transportarea corpului lui Osiris până la orașul Abydos. În timp ce se traversa râul, preotul oficiant recitea texte din cartea morților și din textele sarcofagelor pentru a realiza trecerea spiritului către lumea cealaltă66. După ce râul este traversat, se oferă ofrande pentru Ka-ul persoanei, ofrandele sunt prezentate ca fiind din partea diferiților zei, și întreg ritualul este oficiat de către preoți. Pe lângă familie și preoți mai sunt prezente și două femei care sunt așa numitele bocitoare, simbolizând pe Isis și Nephthys când îl jeleau pe Osiris. Însă ritul cel mai important al acestei etape este sacrificarea unui taur (acest animal are diferite atribuții și este asociat unui număr mare de zeități), taurul reprezentându-l aici pe zeul Seth care a fost ucigașul lui Osiris67. Înainte de a duce decedatul la atelierul de mumificare, el era dus înăuntrul necropolei unde preotul îl dădea mai departe zeului îmbălsămării, Anubis. După acest proces, defunctul era transportat la atelierul meșterilor care urmau să îl mumifice. Detaliile întregului proces de mumificare precum și evoluția lui în timp au fost prezentate în subcapitolul anterior. După lungul proces de șaptezeci de zile al mumificării, înainte de a fi transportat la necropolă, se rosteau anumite propoziții magice, care sunt regăsite în Cartea morților, pentru a îl proteja pe defunct de Seth. Odată cu încheierea procedurilor de purificare, urmează transportarea la necropolă, care de data aceasta se face pe pământ într-o trăsură cu tauri. Defunctul așezat în sarcofagul său este dus împreună cu ofrandele necesare călătoriei către lumea

66 John A. Wilson, Funeral Services of the Egyptian Old Kingdom, 1944, p.210. 67 Harold Hays, op.cit. , p.5-6. 36

cealaltă, prin deșert până la locul său de odihnă. Acest drum simbolizează drumul prin lumea întunecată de dincolo, către judecata lui Osiris68. Ajuns la necropolă, sarcofagul este așezat cu fața către Sud, chiar la intrare, pentru ritualul de „deschidere a gurii”69(vezi fig.40). Acest ritual se regăsește în surse scrise din dinastia a IV-a, însă el este reprezentat în artă de abia în dinastia a XVII-a. Deschiderea era una simbolică, făcută cu ajutorul unor înstrumente în formă de teslă, iar în timpul acesta se practicau 2 sacrificii ale unor animale. Acest rit are loc pentru a îi permite defunctului să vorbească odată ajuns la judecata de apoi, și pentru a se putea hrăni. Numeroase rituri sunt efectuate pentru a transforma spiritul în Akh, iar acestea sunt numite rituri de glorificare. Mumia este depusă în camera mortuară, iar cu acest act este simbolizat zeul care intră în templul său. Urmează ultima parte a ritului, și anume slujba funerară care se ține în afara necropolei, întrun loc de cult special amenajat. La această slujbă se aduc încă odată ofrande, în afară de cele depuse alături de defunct, iar pentru finalizarea înmormântării preotul rostește un fel de încantație magică pentru protejarea și ajutarea întrării în paradis alături de zeu. Ritul se încheie cu încă două sacrificii, moment în care preotul oficiant delcară ritul terminat70. Aceste ritualuri prezentate mai sus se practicau în perioada dinastiei XVIII aproximativ în maniera aceasta, cu mici schimbări în funcție de templu sau de schimbarea influenței anumitor zeități din regiunea respectivă unde a fost executat ritualul. Dovezile principale le constituie reprezentările din morminte descoperite care conțineau un număr mare de mumii regale, și cele ale unor mari demnitari. Probabil că aceste rituri s-au impus odată cu răspândirea cultului Osiris (care reprezintă zeul în urma căruia toată populația putea ajunge în lumea de dincolo alături de zei), însă nu există reprezentări care să dovedească sigur acest lucru, ci avem numai o serie de texte folosite în timpul riturilor.

68 Ibidem, p.7. 69 Ibidem, p.8-9. 70 Ibidem, p.8. 37

2.4 STUDII DE CAZ : MUMIILE REGALE

Am prezentat mai sus metodele de mumificare și îmbălsămare, ritul și ritualurile prezente în cultele funerare egiptene, iar în capitolul întâi am vorbit despre mumii care sunt de regăsit pe tot globul. Acum însă trebuie prezentate câteva exemple de mumii regale egiptene, fapt pentru care Egiptul a ajuns așa de notoriu începând cu sec. XX. Pregătirea unui faraon pentru eternitate era un proces foarte complex și de lungă durată. Pe lângă faptul că aveau parte de o îmbălsămare net superioară oricărei alte persoane din regat, se pregătea cu foarte mare atenție și totul era foarte costisitor, fiecare detaliu de la sarcofag până la mormânt (începând cu unificarea celor două părți egiptene avem de a face cu construirea piramidelor pentru faraoni ca simbol al puterii lor), și nu în ultimul rând inventarul funerar, care era compus dintr-un număr incredibil de piese din materiale prețioase precum și depunerea hranei mumificate și a statuilor votive reprezentând diferiți zei cu care se contopea odată cu moartea trupului pământesc. Cele mai impresionante mumii faraonice provin din timpul dinastiilor 18-20; acestea au fost și foarte bine prezervate datorită faptului că în această perioadă a fost atins punctul superior al tehnicii de mumificare. Acești faraoni nu sunt neapărat cei mai însemnați ai istoriei egiptene, dar din punct de vedere arheologic au furnizat cele mai multe informații legate de această practică a mumificării regale, dar și faptul că în această perioadă importanța faronilor a fost mult mai crescută, lucru ce îl putem observa și în construcțiile lor (piramide, temple dar și fortărețe), precum și faptul că mumiile lor au fost cel mai bine păstrate. Perioada aceasta a fost una de înflorire cu multe victorii aduse de faraoni, lucru ce se reflectă și în arta perioadei unde faraonii sunt reprezentați mari și triumfători față de adversarii lor. Toate aceste lucruri s-au întâmplat din pricina faptului că faraonii au reușit să îndepărteze populația hicsoșilor de pe teritoriul său. Această populație pusese stăpănire pe regatul egiptean în sec. XVIII î.Chr, când puterea faraonilor ajunsese într-un punct critic de declin, moment de care au profitat aceștia71. 71 Coord. Edwards,I.E.S, The Cambridge Ancient History, vol.2 part.1, 1971, p.44-54. 38

Ca studii de caz am ales trei faraoni din Regatul Nou, datorită descoperirii cărora s-au putut aduce noi dovezi la lumină vis-a-vis de acest întreg cult funerar, prin metodele inovatoare folosite în procesul lor de îmbălsămare, prin inventarul funerar foarte bogat depus în camere separate ale mormântului și nu în ultimul rând prin textele magice inscripționate în interiorul mormintelor acestora (texte cunoscute ca textele sarcofagelor). Începând cu tânărul rege Tutankhamon, ajungând la Seti I iar ca ultim studiu de caz, cel al regelui războinic și neînfricat, Ramses alII-lea, vom explora în amănunt detaliile acestor rituri anterior men ționate pe exemple concrete și riguros studiate de mari cercetători, lucru care va lămuri unele aspecte precizate în capitolele anterioare. 2.4.1 REGELE COPIL - TUTANKHAMON

Tutankhamon a fost un faraon al dinastiei a-XVIII-a, cunoscut și ca regele copil datorită fragedei vârste la care a ajuns să fie încoronat. Înainte de descoperirea mormântului său din Valea Regilor (mormânt intact), acest faraon era un personaj obscur în istoria egipteană, prea puțin cunoscut, menționat doar în câteva surse. Chiar dacă este de regăsit în câteva surse, numele său a fost lăsat deoparte din listele clasice ale regilor din Abydos sau Karnak, unde se sare pur și simplu peste domnia sa. În ciuda descoperirii mormântului său, el este încă un personaj controversat ai cărui origini nu se cunosc exact, și sunt încă dezbătute între specialiști. Tutankhamon (la vârsta de 9-10 ani cănd a fost încoronat purta numele de Tutankhaton după noul cult asociat a lui Aton) i-a urmat la tron lui Akhenaton care a fost înmormântat la Memphis. La vârsta încoronării, regele copil a rămas sub îndrumarea lui Ay și a militarului Horemhob (amândoi au fost persoanje importante la curtea lui Akhenaton)72, deoarece rudele sale de sex feminin muriseră la vremea respectivă. După încoronarea regelui s-a produs o schimbare pe plan religios, și anume reîntoarcerea la cultul lui Amon ca zeu principal. Odată cu această schimbare apare și noul nume al faraonului în terminația -amon, anume Tutankhamon 73. Pe lângă schimbarea cultului principal și schimbarea capitalei la Teba, prea puține 72 Peter A. Clayton, Cronica Faraonilor, București 2008, p.128-129. 73 Ibidem, p.129. 39

evenimente sunt de regăsit despre viața acesui faraon obscur. Iar majoritatea construcțiilor realizate în timpul vieții acestuia, cum ar fi cele de la Karnak și Luxor, sunt preluate ulterior de către Horemheb. Despre Tutankhamon se știe că a murit de foarte tânăr, cele mai multe teorii susțin că în cel de al-nouălea an al domniei sale, dar cauza morții sale rămâne încă un mister care se dorește a fi deslușit de savan ții egiptologi și nu numai. Mormântul lui Tutankhamon a fost unul foarte căutat de egiptologi ( din dorința de a afla mai multe despre perioada aceea tumultoasă al religiei egiptene), chiar dacă însemnările erau puține și majoritatea oricum ar fi ignorat un personaj așa de puțin documentat. Odată cu începerea excavărilor în Valea Regilor, rând pe rând au fost scoase la iveală mormintele regale, dar și multe morminte de aprovizionare a faraonilor. De la Amenhotep III la Ay și Ramses I, unul câte unul au fost scoși la iveală cu o forță de muncă impresionantă. Multe din mormintele descoperite în Valea Regilor au fost însă jefuite la un anumit punct iar unele mumii distruse. Aproape nici un mormânt din vale nu a fost intact, însă norocul a fost de partea arheologilor deoarece majoritatea lor își aveau defunctul încă înăuntru și intact. Un singur faraon mai rămânea pe listă și anume obscurul rege Tutankhamon. Începând cu anul 1910 se încep săpăturile arheologice pentru a descoperi și această ultimă piesă din marele puzzle al faraonilor noii dinastii74. În anul 1922, după 12 ani de căutări și aproximativ 3 arheologi coordonatori, se descoperă un mormânt fără nume. Arheologul care face această descoperire este Howard Carter, de la British Museum of London. Datorită insisten țelor tânărului arheolog se golește umplutura de sub mormântul lui Ramses unde, spre surprinderea tuturor, apare la suprafață un pasaj fără însemnări. Toată excavarea mormântului precum și scoaterea tuturor artefactelor a durat din anul 1922 până în 1930, organizată în nouă sezoane de săpături. Între anii 1925-1926 este scoasă la iveală mumia cu sarcofagul de aur (vezi fig.41), lucru ce a putut demonstra clar existen ța acestui faraon copil, însă motivul pentru care a fost omis din listele regale rămâne până în prezent un mister75. Mormântul a fost intact, fiind foarte bine ascuns sub un strat mare de umplutură dedesubtul mormântului lui Ramses. 74 Joyce Tyldesley, Tutankhamen: The Search for an Egyptian King, Londra, p.32-60. 75 Ibidem, p.60-102. 40

Atenția acordată de presa din toată lumea a fost una incredibilă iar mumia lui Tutankhamon a devenit un simbol egiptean cunoscut în toată lumea. Orice om asociază istoria egipteană precum și arta funerară, cu această mumie spectaculoasă a unui tânăr faraon decedat foarte timpuriu, și omis din majoritatea scrierilor egiptene. Datorită faptului că mormântul faraonului a fost neatins în el a fost descoperit un inventar funerar foarte bogat (câteva mii de artefacte au fost recuperate), de la mâncare votivă depozitată, un număr mare de piese din aur, statui votive a zeităților egiptene precum Anubis (statuia sa a fost găsită în anticamera mormântului) la o statuie a faraonului din lemn. Au putut fi salvate și multe picturi și gravuri care îl reprezentau pe faraon în diferite ipostaze din timpul vieții. Masca funerară a faraonului făcută din aur e dovada clară a puterii și bogăției faraonice din perioada regatului nou(vezi fig.42). Totuși dintre toate aceste descoperiri una din cele mai importante pentru lămurirea cultului funerar al perioadei este paharul din calcit, în formă de lotus, pe care era inscrpționată următoarea incantație (aceeași incantație a fost inscripționată pe piatra funerară a lui Howard Carter)76 : ”Fie ca spiritul tău să trăiască milioane de ani, tu cel care iube ști Theba, șezând cu fața îndreptată spre vântul nordic, ochii tăi văzând bucuria”77. Odată cu salvarea artefactelor din mormânt și a sarcofagului regal s-a trecut la analizarea mumiei, pentru a putea depista cauza morții sale precum și vârsta sa. Autopsia preliminară a fost efectuată de anatomistul Douglas Derry. Acesta și-a publicat descoperirile preliminare într-un appendix din cartea lui Carter. În urma autopsiei s-a stabilit că Tutankhamon avea în jur de 17 ani în momentul decesului. Mumificarea propriu-zisă se pare ca a respectat pașii descriși de Herodot în scrierile sale, care au fost de mare ajutor, și pe care Carter le-a citat în cartea sa despre Tutankhamon. În partea stângă a mumiei a fost descoperită incizia prin care au fost scoase organele interne, care la rândul lor au fost mumificate și depuse în vase canopice depuse pe un altar special amenajat și închinat lui Isis, în camera mortuară lângă sarcofag78. 76 Ibidem, p.103-130. 77 Ibidem, p.102 ( traducere făcută de Florea Daniel din limba engleză). 78 Ibidem, p.132-148. 41

Primul strat de bandajare a mumiei era întărit datorită faptului că fusese îmbibat cu ceară. După ce au fost tăiate bandajele se dorea scoaterea mumiei din sicriu, însă datorită faptului că a stat aproape 3000 de ani îmbibat în diferitele unguente și substanțe menite să îl prezerve, corpul era lipit de sicriu iar scoaterea sa a fost făcută cu foarte mare grijă pentru a nu deteriora corpul. Momentul acesta a produs un șoc pentru examinatori deoarece cadavrul faraonului fusese carbonizat din pricina reacției chimice a diferitelor substanțe care i-au oxidat trupul, iar bandajele au fost transformate în funingine. Depuse pe corpul regal au fost găsite diferite amulete făurite din aur, precum scarabeul depus pe inima și steaua nordică pusă în zona plămânilor. Avea la brâu o curea din aur pe care erau atârnate două pumnale, unul din aur iar celălalt din fier, iar pe cap aveau o diademă de aur foarte subțire. În urechea stângă a fost găsită o gaură minusculă, ca de cercel, însă fără bijuterie. În cutia craniană au fost găsite urme de rășină în urma introducerii pentru lichefierea creierului și scoaterea acestuia. Pe fața se puteau observa pete făcute de sarea de natron, care probabil că nu a fost aplicată în cantitatea corectă, ori nu a fost lăsată destul pentru a își face efectul. Pentru a putea analiza fiecare parte a corpului în particular, acesta a fost tăiat în mai multe bucăți 79 (vezi fig.43), iar după ce au terminat analiza corpul a fost „reasamblat” cu ajutorul unei substanțe rășinoase 80. În urma analizei s-a putut determina clar procesul de mumificare regal egiptean, cum ne-a fost descris de Herodot și Diodor. Un lucru observat de examinatori este faptul că corpul lui Tutankhamon a fost pregătit în grabă, comparativ cu alte mumii ale dinastiei repsective, unde au fost găsite mult mai puține imperfecțiuni. După ce s-a făcut această autopsie preliminară, au mai urmat alte 2 examinări ale diferiților experți, doi dintre ei desemnați de casa regală britanică. A doua examinare a fost realizată de un anume Harrison, profesor și doctor de anatomie umană. El a fost cel care a realizat radiografiile corpului regal, în urma cărora au fost găsite urmele de rășină din cutia craniană. O ultimă examinare s-a produs mai recent de o echipă coordonată de profesorul Hawass, în urma căreia au

79 Acest lucru nu a fost făcut public de către Carter, deoarece ar fi stârnit discuții în rândul cercetătorilor care nu erau de acord cu autopsia de la început. 80 Joyce Tyldesley, op.cit. , p.148-149. 42

fost depistate diferitele probleme de sănătate de care suferise faraonul, cum ar fi scolioză, malarie și diferite probleme ale oaselor81. Deși mumia regală (vezi fig.44) după descoperire a fost analizată foarte riguros, cauza morții sale rămâne un mister. Teoriile principale ar fi că a fost răpus de tuberculoză, însă analizele cu raze X nu au confirmat acest lucru, totuși au putut arăta că avea o mică așchie osoasă înfiptă în interiorul cavită ții craniene dar dacă acest lucru s-a produs printr-un accident sau dacă este vorba de o asasinare, nu se poate spune cu exactitate82.

2.4.2 SETI I După Tutankhamon au venit la tron înca 2 faraoni, anume Ay și Horemheb care i-au fost lui consilieri. Cu acești regi se încheie dinastia a XVIII- a, și începe cea de a-XIX-ea cu Ramses I pe tron. După acest faraon renumit se va intitula toată dinastia 19 ca dinastia ramesidă. Faraonul pe care îl voi prezenta eu însă acum este fiul lui Ramses I, cel numit Seti I. Faraonul Seti I (vezi fig.45) a de ținut acelea și titluri ca și tatăl său, acelea de vizir și comandant al armatei regale83. Odată cu urcarea sa la tron în anul 1291 . el a dorit să restaureze comorile și averile egiptene care au fost pierdute în mare parte după instabilitatea dinastiilor precedente. El a inaugurat o politică de construcții măre țe în masă, din această pricină tot în această perioadă avem de a face cu o înflorire a artei egiptene, care după cum se cunoaște foarte bine este în strânsă legătură cu arhitectura. În timpul domniei sale au fost realizate unele din cele mai reușite și splendide basoreliefuri ale artei egiptene, care înfrumusețau construcțiile sale grandioase. La Karnak a construit marile săli Hipostil din templul lui Amon, lucrare care va fi continuată și terminată de abia după moartea sa de către fiul său, Ramses al-II-lea. Mai departe la Abydos (vechiul loc de cult a lui Osiris) a construit un templu incredibil de frumos

81 Ibidem, p.152. 82 Peter Clayton, op.cit. ,p.130-132. 83 Ibidem, p.140. 43

decorat închinat zeului suprem Osiris, pentru a face dovada devotamentului său față de zeii egipteni84. Pe lângă politica sa internă foarte bine organizată, Seti I a dus și o politică externă foarte activă. În primul său an ca domnitor, a pornit o campanie militară în Siria. După reușita de aici au urmat un număr mare de campanii militare mai departe îndreptate către sirieni dar și în vest împotriva Libiei. Seti îi avea ca modele pe faraonii Tuthmes al-III-lea și Amenophis al-III-lea. Un număr mare din scenele de luptă sunt reprezentate la templul lui Amon din Karnak, de aici ne și sunt cunoscute campaniile sale85. Mormântul său se află în Valea Regilor (a ajuns să fie denumit de egitpologi KV 17), și a fost descoperit în luna octombrie a anului 1815 de către Giovanni Battista Belzoni. Mormântul respectiv este cel mai mare și cel mai complex mormânt egiptean din Valea Regilor, distanța de la intrare până la capătul mormântului unde se află altarele sale are 106 m iar în adâncime de la nivelul de intrare în mormânt până la nivelul cel mai de jos, în care se află camera mortuară (vezi fig.46) și camera altarului, are 55 m. După nivelul de detaliu folosit la decorarea catacombei s-a presupus că a fost folosit aceleași maestru ca și la templul osirian din Abydos. De-a lungul coridorului ce duce la camera mortuară sunt reprezentați zeii principali ai soarelui, Osiris, Ra și Isis, dar și zeită țile cu forme zoomorfe precum Anubis, Hathor și Sekhmet. 86

În antecameră sunt pictate

ceremoniile imortalizării precum ceremonia deschiderii gurii sau trecerea râului în lumea de dincolo. Din camera mortuară unde a fost descoprit sarcofagul lui Seti, în partea stângă a camerei a fost găsit un nou tunel care cobora mai jos spre inima muntelui, însă au observat că acest tunel se termina brusc dupa aproximativ 15 m87. Se presupune că ar fi trebuit să ducă la încă o cameră, probabil cea de de depozitare a ofrandelor și comorilor, dar din motive necunoscute nu au ajuns să finalizeze.

84 Ibidem, p.142. 85 Ibidem, p.141-143. 86 E.A Wallis Budge, An Account of the Sarcophagus of Seti I King of Egypt, 1370 B.C, Londra, p. 2-3. 87 Ibidem, p.4. 44

După cum am menționat mai sus, în camera mortuară a fost descoperit și sarcofagul. Atât sarcofagul (vezi fig.47) cât și învelișul său au fost confecționate din piatră de alabastru (alabastru adus din Egiptul de Sus unde au fost găsite cariere de extragere). Lungimea acestui sicriu regal măsoară 2 m lungime și 1 m lățime, dimensiuni făcute la fix pentru a putea fi introduse prin ușile mormântului 88. Sarcofagul a fost găsit în mare măsură intact, mai puțin satuia lui Seti de deasupra, care a fost distrusă de jefuitori. Decorarea acestui sarcofag și măiestria cu care a fost prelucrat atestă măiestria egiptenilor din acel secol (care este cunoscut ca apogeul dezvoltării tehnicilor egiptene) și totodată demonstrează și bogățiile pe care le dețineau. La descoperirea mormântului s-a putut observa că fusese victima unor hoți. Nu se poate spune exact în ce perioadă s-a întâmplat acest lucru deoarece jefuirea mormintelor regale se practica atât în epoca modernă cât și după căderea dinastiei rameside. Căderea acestei dinastii a produs însărăcirea populației, fapt ce i-a determinat pe mulți să jefuiască mormintele faraonilor pentru comorile ascunse acolo. Din acest motiv mumia lui Seti I a fost mutată de către marele preot a lui Amon, Heri-Hor când a observat că mormintele regale sunt ținta hoților din regat. Mumia sa a fost remumificată în două rânduri până a ajuns să fie depusă într-un mormânt împreună cu fiul său Ramses al-II-lea (mumiile au fost depuse în mormântul acum cunoscut ca DB 320, în anul 968 î.Chr)89. Mumia lui Seti I este cea mai bine prezervată mumie din toate timpurile (vezi fig.48 și 49), inclusiv din cele ale regatului nou, unde tehnica îmbălsămării a atins noi culmi. Mormântul în care a fost mutată mumia sa și a urmașului său a fost descoperit în anul 1881 (din întâmplare descoperită de un jefuitor de morminte care a fost prins încercând să vândă obiecte de valoare , iar la interogatoriu le-a spus autorităților unde se află locul). Corpul faraonului a fost parțial descoperit de către doctorul Gaston Maspero, care însă nu a vrut să ducă la capăt dezvelirea considerând că ar fi dus la deteriorarea ei. Procesul de mumificare este cel tipic folosit în perioada noului regat când îmbălsămătorii au ajuns experți în meseria

88 Ibidem, p.4-6. 89 Peter Clayton, op.cit. , p.145 45

lor90. Acest lucru este cel mai evident la mumia lui Seti unde expresia fe ței este perfect păstrată cam și cum ar fi murit în decursul zilei. În afară de faptul că la bandajarea corpului i-a fost turtit nasul un pic și de înnegrirea tipică mumiilor, corpul lui Seti este într-o stare incredibilă. Ochii au fost lăsați un pic deschi și pentru a se putea vedea porțelanul introdus în locul celor reali. Mumia lui Seti I este păstrată la Muzeul din Cairo iar accesul la ea este restricționat datorită pericolului expunerii la bacterii. Seti I este unul din cei mai cunoscuți faraoni egipteni, pentru construcțiile realizate în vremea sa, dar cel mai mult pentru măiestria artistică care a fost realizată în vremea conducerii sale. În același timp el este de foarte mare folos și după moarte cu corpul, pe care este găsită perfecțiunea cu care se executa mumificarea în regatul nou.

2.4.3 RAMSES „CEL MARE” AL-II-LEA Ramses al-II-lea, cunoscut și ca Ramses „Cel Mare” este succesorul lui Seti I, iar el a ajuns la putere în anul 1279 . la vârsta de aproximativ 25 de ani. Faraonul mai este cunoscut și sub numele de Ramesses (în mitologia egipteană numele său înseamnă ”modelat de Ra și iubit de Amon”), și este fiul lui Seti I cu soția Tuya91. De mic, tânărul prinț a fost instruit după tradiția militară a bunicului său. Din timpul adolescenței prințul a fost alături de tatăl său în campanile sale militare împotriva sirienilor și a libienilor, pentru a căpăta experiență. Din acest punct Ramses a fost tot timpul alături de tatăl său pentru a putea învăța meseria de faraon. El este descris în inscripții de mic cum stătea și supraveghea cioplirea obeliscurilor din carierele de piatră sau grabit de la Karnak. El a fost unul din faraonii care de foarte tânăr a reușit să se implice în toate activitățile unui faraon, pentru că în el î și puneau oamenii speranța ca noua dinastie să fie una înfloritoare și glorioasă92. Ramses însă este cel mai cunoscut pentru campaniile sale militare întrerpinse împotriva hitiților, de la granița egipteană cu cea siriană. Relațiile egiptenilor cu 90 Ibidem, p.145-146. 91 Ibidem, p.146. 92 Ibidem, p.147-149. 46

hitiții nu au fost niciodată unele de prietenie, încă de pe vremea lui Ramses I, iar pe vremea lui Seti I s-a evitat conflictul deoarece Egiptul își men ținuse influen ța în zona porturilor de la Mediterană, iar hitiții dețineau orașele din Nord, printre care era și Kadeshul. Conflictul între cele două populații erau unul inevitabil, era nevoie doar de o scânteie care să aprindă focul. Această scânteie a apărut sub forma unei revolte din Levant împotriva stăpânilor hitiți, moment în care faraonul a fost nevoit să își mobilizeze armata. Armata lui Ramses consta din 20.000 de soldați, împăr țiți în patru divizii a câte 5.000, iar fiecare divizie purta numele unui zeu egiptean (Amon, Ptah, Seth și Ra erau numele celor patru divizii). Pentru vremea respectivă aceasta era o forță redutabilă însă hitiții aveau o forță aproape dublă fa ță de cea egipteană, pe lângă faptul că dețineau și care de luptă într-un număr mult mai ridicat. Ramses s-a deplasat către orașul Kadesh, ajunge la o distan ță de 10-15 km unde își ridică tabăra în pregătire pentru marea bătălie. Lupta de la Kadesh este probabil cea mai cunoscută și descrisă de către egipteni, este o bătălie unde îl glorifică pe faraon. După marea încleștare, regele hitit Muwatallis a fost nevoit să se retragă din fața armatei rameside care a atacat pe două fronturi armata hitită, iar Ramses s-a grăbit să pună mâna pe cetatea Kadesh (vezi fig.50) însă fără sor ți de izbândă. A fost într-un final nevoit să acepte pacea propusă de regele hitit și s-a retras spre casă (această pace este descrisă pe pereții templului de la Karnak dar avem și relatarea evenimentelor adversarilor de pe plăcuțele de argilă, unde spre suprinderea tuturor este descris cum Ramses a fost cel care a cerut pacea)93. Deși nu a reușit să cucerească orașul, în toate basoreliefurile el este reprezentat ca un mare războinic care a reușit să îi înfrângă pe hiti ți. În artă Ramses al-II-lea este reprezentat de 2 ori mai mare ca adversarii săi, deși în realitate este clar că nu a fost așa. Acest lucru a fost făcut pentru a îi arăta măre ția și suprema ția față de inamic. În următorii ani a mai intrerprins campanii în Siria dar a realizat că nu poate cuceri Nordul Siriei, la fel cum nici inamicii săi nu ar fi reu șit niciodată să preia controlul asupra părții de sud94. Pe lângă faptul că este cunoscut ca un mare războinic, Ramses al-II-lea a fost la fel de dornic să impresioneze și să își arate statutul printr-o arhitectură foarte 93 Ibidem, p.153. 94 Ibidem, p.150-151. 47

impozantă. A călcat întru totul pe urmele tatălui său aici și a construit niște lucuri pe care le putem vizita și în ziua de azi. El a finalizat construcția templului de la Karnak și de la Luxor, a terminat templul de la Abydos început de tatăl său, dar a finalizat și templul mortuar din Teba. Cel mai mare proiect a lui Ramses II a fost reprezentat de construcția celor două temple pe care le-a săpat în munte din regiunea Nubiei, denumite Abu Simbel. Acest templu colosal are ca fațadă patru statui de 18 m înălțime fiecare, iar între cele patru statui uriașe (câte două pe fiecare parte) îl avem pe zeul solar Horus cioplit la o dimensiune mult mai mică în jur de 8 m. Au mai fost construite un număr mare de temple, dar nu la același nivel ca și cele de la Abu Simbel95. Pe lângă temple, Ramses II a mai fondat și un nou oraș foarte mare în deltă, care este denumit după faraon (Piramesse , înseamnă „Domeniul lui Ramses”). Un număr vast de resurse au fost folosite pentru a clădi acest oraș splendid. De la acest oraș se presupune că a pornit și Exodul în jurul anilor 1263-126296. Ramses al-II-lea moare în anul 1212, după cea mai lungă domnie a unui faraon egiptean (a domnit 67 de ani), iar la momentul respectiv avea 92 de ani, iar moartea i-a survenit când era în orașul său Piramesse. Pentru faraon, pregătirile mormântului au fost făcute cu mult înainte ca acesta să fie chemat de zei în împărăția lor, el este de regăsit în Valea Regilor (denumirea dată de arheologi este de KV 7), și este de aproape aceleași dimensiuni ca și mormântul tatălui său (totu și nu a fost la fel de frumos și de grandios decorat ca și mormântul lui Seti I). După moartea sa, urmașii săi i-au purtat numele (de la Ramses III până la al IX-lea) însă nici unul nu s-a ridicat la nivelul predecesorului lor. Mormântul său este în prezent distrus și aproape imposibil de accesat. Din mormântul său au fost recuperate extrem de puține obiecte din cauza jefuitorilor de morminte care au devastat acest loc sacru. Mumia sa a fost descoperită în anul 1881 (vezi fig.51 și 52), în ceea ce este numită „marea ascunzătoare a mumiilor regale” de la Deir el-Bahir (arheologic cunoscută ca DB320). Precum și în cazul mumiei tatălui său, mumia a fost mutată și i-a fost reaplicat un tratament în momentul mutării sale din mormântul original. 95 Ibidem, p.154-155. 96 Ibidem, p.155. 48

Locul final de odihnă a fost DB320 în jurul anului 1054 î.Chr, deodată cu tatăl și bunicul său. Corpul faraonului a fost mutat în 1881 de către Gaston Maspero, împreună cu celelalte mumii, la Muzeul din Cairo. Autopsia mumiei a determinat că moartea a survenit în urma unor abcese dentare, precum și o problemă arterială. Mumificarea este întru tocmai ca și la celelalte mumii din regatul nou, și la fel de bine prezervată ca și mumia tatălui său97. În anul 1973 mumia lui Ramses II a fost transportată cu avionul la Paris pentru o expoziție. Însă s-a observat că corpul său începea să se deterioreze, iar astfel, dacă tot se aflau în capitala Franței, i-au aplicat trupului faraonului cel mai bun tratament posibil și au îndepărtat pericolul deteriorării (cauza distrugerii corpului a fost determinată ca fiind o ciupercă de piele banală). Tot în acest timp a mai fost efectuată o necropsie în care s-a stabilit că prezervarea atât de excelentă, și care a menținut forma corpului fără a îl deforma, se datorează faptului că mumia a fost umplută cu foarte multe boabe de piper (lucru care a marcat o descoperire inedită vis-a-vis de mirodeniile folosite la mumificare)98. După cum se poate observa la aceste mumii regale, practica de îmbălsămare este în liniile de bază exact așa cum o descrie Herodot. Însă mai există și excep ții, după cum s-a descoperit în cadrul analizei mumiei lui Ramses al-II-lea. Mumiile regale au fost de la căderea dinastiei ramesidă o țintă pentru jefuitorii de morminte din cauza inventarului incredibil de bogat pe care îl depuneau în camerele lor funerare. Datorită acestor mumii s-a putut afla foarte mult despre ritul și ritualurile funerare egiptene, precum și despre credințele religioase care au fost descrise pe pereții mormintelor. Găsirea acestor mumii despre care am vorbit mai sus, a fost absolut întămplătoare, dar au oferit un număr de informații foarte mare fără de care nu am fi putut cunoaște întreaga poveste și istorie egipteană.

97 Arthur Aufderheide, op.cit. , p.234-235. 98 Peter Clayton, op.cit. , p.155. 49

CAPITOLUL 3. MUMIFICAREA ANIMALELOR Egiptul este cunoscut în toată lumea în principal pentru mumiile sale spectaculoase ale diferiților faraoni sau pentru arhitectura lor funerară impresionantă, care este printre puținele minuni ale lumii antice care au rămas în picioare. Mai puțin cunoscut este însă faptul că egiptenii nu foloseau tehnica de mumificare doar pentru oameni ci și pentru un număr foarte mare de animale. Acest fapt este mai pu țin cunoscut și din cauză că la începutul arheologiei egiptene se punea accent doar pe mumiile importante iar aceste mici mumii erau folosite pentru diverse alte domenii cum ar fi în medicină sau ca fertilizator ori balast. La un moment dat se transportă în jur de 1.000 de exemplare ale unor feline mumificate care odată ajunse în Anglia sunt folosite pentru a fertiliza câmpurile. Chiar dacă la început li se acorda acestor mumii o atenție aproape nulă, între timp s-a realizat că ele constituie o sursă vitală de informații legate de viața atât spirituală cât și cea de zi cu zi a egiptenilor. Animalele au fost prezente în viața egipteană pe tot parcursul existenței sale. Ele au fost împărțite în patru categorii99 în funcție de rolul pe care îl jucau, iar acestea sunt : 1. Animale de companie Animalele de companie au putut fi cunoscute în primul rând după numărul mare de mumii descoperite iar în al doilea rând din reprezentările artistice din mormintele unor anumite persoane. Reprezentările animalelor împreună cu stăpănii lor încep în regatul vechi (2649-2150 î.Chr) și se practică tot mai mult de-a lungul istoriei. Reprezentarea animalului împreună cu stăpânul său se credea că permite prin magie viața celor doi împreună în viața de apoi100. În unele cazuri animalele aveau și numele inscripționat deasupra imaginii lor, asigurând și mai bine existența de apoi. De cele mai multe ori animalele de companie sunt înmormântate împreună cu stăpânul lor, în sarcofage proprii, însă dacă stăpânul moare înaintea animalului 99 Salima Ikram, Divine Creatures : Animal Mummies in Ancient Egypt, Cairo 2005, p.1. 100 Ibidem, p.2. 50

atunci era îngropat într-un cimitir comun. Deși nu s-a putut depista exact în urma analizelor cercetătorilor, se crede că uneori animalele erau omorâte pentru a putea face călătoria împreună cu omul. Acest lucru era practicat de obicei în cazul faraonilor sau a marilor demnitari ca un semn de putere. Dar de cele mai multe ori animalul suferea de o moarte naturală, moment în care se practica mumificarea la fel ca la oameni iar animalul mumificat era amplasat într-un sicriu propriu și depus într-o necropolă. Tipul de animale de companie varia mult în Egipt și depindea de statutul social pe care îl avea persoana. Cele mai răspândite animale de companie sunt câinele și pisica, la fel ca și în ziua de azi, iar marii demnitari sau faraonul puteau deține orice, de la babuini la lei și multe alte animale exotice.101 Este foarte greu de făcut diferența între animalele de companie și cele cu caracter sacru. În cazul babuinilor mumificați s-a putut face distincția datorită faptului că babuinii domesticiți aveau caninii extrași pentru a nu putea mușca proprietarul iar cei depuși în scop religios erau intacți102. 2. Animalele folosite ca ofrande sau ca provizii (vezi fig.53 și 54) Această a doua categorie constă din animale atât sacrificate cât și gătite și amplasate în morminte ca hrană pentru viața de apoi. Diverse tipuri de animale, de obicei folosite ca hrană și în timpul vieții, erau omorâte și gătite, după acea mumificate și depuse în mormântul persoanei ca aceasta să aibe hrană și după moarte. Pot fi observate un număr semnificativ de tipuri de animale, mai precis carnea lor, de la carnea de pasăre la cea de vită, și că acestea erau mumificate și amplasate într-un sicriu de lemn în interiorul mormântului pentru festinul de apoi. Păsările erau omorâte, jumulite iar organele interne scoase și mumificate separat, după care se amplasau înapoi în animal. Această practică a ofrandelor este cel mai des întâlnită în regatul nou, însă ea se practica încă din timpul regatului vechi. Pe lângă păsări se practica sacrificarea și depunerea diverselor părți ale vitelor, și ele fiind mumificate înainte de depunerea în mormânt103. După cum putem observa, egiptenii erau foarte atenți cu nevoile persoanelor în viața de apoi și de aceea au încercat să le ofere tot ce au avut și în viață, inclusiv hrană. 101 Ibidem, p.4. 102 Ibidem, p.3-5. 103 Ibidem, p.2-5. 51

3. Animalele sacre Animalele sacre sau de cult au fost identificate datorită unor însemne speciale sau a caracteristicilor lor, și astfel au fost atribuite diferitelor zeită ți venerate, sau chiar văzute ca încarnarea zeului respectiv. Se credea că esența divinității a intrat în animalul respectiv, el devenind la rândul său divin. În timpul vie ții sale animalul era venerat ca zeul pe care îl reprezenta iar cînd acesta murea era mumificat și îngropat ca un zeu. Se țineau și un număr mare de ceremonii și festivită ți din cauza decesului animalul divin. Animalele acestea erau ținute în grajduri speciale, erau îngrijite de anumite persoane care erau desemnate doar acelui animal. Îngrijitorii acestor animale divine erau considerați privilegiați dat fiind faptul că ceea ce făceau putea servi zeului lor, și aduceau mare onoare familiei lor. Animale erau atribuite diverșilor zei datorită legăturilor pe care le aveau cu aceștia, de exemplu crocodilul era venerat ca Sobek, zeul apelor, iar acest lucru se datora faptului că animalul respectiv era de temut în apă dar în același timp călca și pe uscat. Există un număr mare de exemple cum ar fi ibisul pentru zeul Toth sau pisica pentru zeița Bastet și așa mai departe. Când un animal sacru murea toată regiunea care îl venera intra în doliu pentru zeul lor iar acest doliu se practica pe toată perioada mumificării animalului. La zeul Ptah, care era întruchipat într-un taur, perioada de doliu dura șaptezeci de zile, mumificarea fiind mai de lungă durată decât la alte animale mai mici. După îngroparea animalului, viața se putea relua iar la scurt timp se începea căutarea unui nou animal care trebuia să aibe însemnele distincte animalului sacru. Baza venerării animalelor nu este complet cunoscută, majoritatea leagă această practică religioasă cu faptul că egiptenii credeau că aceste animale proveneau dintr-o lume diferită de a lor, și anume cea care corespunde cu zeii venerați104. 4. Animalele votive (vezi fig.54 și 55) Mumiile animale votive sunt de obicei animale sacrificate și mumificate care sunt depuse mai apoi într-o necropolă de către diverși oameni care prin intermediul acestui sacrificiu pot beneficia de protecția sau ajutorul zeului căruia i-a fost adusă ofranda. La începutul acestei practici erau folosite statui din diferite metale care 104 Ibidem, p.5-10. 52

erau depuse ca ofrande în morminte, însă mai târziu și-au dat seama că este mai simplu și mai ieftin să depui animale mumificate. Aceste sacrificii erau aduse de cele mai multe de către călători care treceau prin Egipt și doreau ajutorul diferiților zei. Pisicile reprezentau personificarea zeiței Bastet, zeiță a plăcerii, ibisul și babuinul

erau depuși pentru a mulțumi zeul Toth, zeu al înțelepciunii și

cunoștințelor, iar câinele sau șacalul era pentru zeul morții, Anubis. Aceste animale erau mumificate în ateliere special amenajate, după ce erau cumpărate de către pelerini care se duceau la preoți care la rândul lor le depozitau până la festivalul zeului respectiv, moment în care toate aceste animale erau depuse în masă într-o necropolă comună105. Calitatea animalelor depuse diferea și ea în funcție de cât de mult era dispus călătorul să plătească, lucru care se poate observa la cât de bine era executată mumificarea, la calitatea materialelor folosite în bandajare, cât și calitatea sarcofagului în care urma să fie depus animalul. Majoritatea acestor sarcofage erau făcute după forma animalului pe care îl conținea, însă cele de calitate redusă erau pur și simplu dreptunghiulare. În multe cazuri animalul care era depus în sicriu nu corespundea cu forma sa, de exemplu au fost găsite sarcofage sub forma unor pisici mature dar în interiorul lor se regăseau pui de pisică, sau pene și alte păr ți ale altor animale și nu cele reprezentate pe sarcofag 106. Mai sunt și cazuri în care animalul erau amplasat invers față de cum era înfățișat pe sarcofag. Acest lucru se practica probabil de către preoți pentru a înșela călătorii, ele sunt așa numitele mumii false107. Numărul acestor depuneri este atât de mare încît în perioada descoperirilor foarte multe mumii erau folosite ca balast pentru nave, ori în medicină sau, cum e cazul multor mumii de pisică sau ibis, pe post de fertilizator. Pe lângă mumiile 105 Ibidem, p.9-10. 106 Aceasta era o metodă prin care preoții puteau să facă mai mulți bani de pe urma călătorilor străini, folosind materiale foarte proaste și dintr-un animal luând căte o bucată mumificată și nu un animal întreg cum ar cere religia. 107 Salima Ikram, op.cit. , p.14-15. 53

votive pentru cinstirea zeilor și pentru a fi ajutați de ei, se depuneau și statui din bronz în mod special, dar și din diferite materiale realizate. Spre deosebire de animalele folosite ca animale de companie sau cele sacre, cele votive erau omorâte special pentru a fi depuse ca ofrande, lucru ce contrazice legea animalelor sacre de pe teritoriul Egiptului în care se spunea că era interzisă omorârea lor 108. Multe din pisicile oferite ca ofrandă zeiței Bastet erau omorâte de obicei la o vârstă fragedă, între 2 și 4 luni de viață sau între 10 și 12 luni109. Procesul de mumificare, ca și la cel practicat pe oameni, se desfășura sub diferite forme cu un numâr larg de materiale și metode. Deși mumificarea umană a fost larg cercetată, cea practicată pe animale a fost foarte multă vreme neglijată. Însă cercetarea recentă a mumiilor animale cât și mumificarea experimentală (au fost mumificați iepuri, pești și rațe) practicată de cercetătorii muzeului din Cairo au reușit să aducă amănunte legate de acest subiect. Datorită experimentelor purtate sau putut stabili cele 3 metode de bază folosite și la oameni plus alte două varia ții ale lor folosite aproape exclusiv pentru animale110. Primul tip de mumificare, și poate cel mai bun, se practica începând cu regatul mijlociu și până la cel nou. Mumificarea aceasta era foarte similară cu cea folosită pentru oameni, și anume se scoteau organele interne prin incizii făcute în lateral ori în abdomen. Creierul se scotea doar în cazul animalelor mari cum ar fi taurul. După ce se scoteau organele, animalul era depus într-o baie de natron timp de 40 de zile în cazul animalelor mici iar peste 50 dacă era vorba de un taur de exemplu. Nu este însă vorba de o baie propriu-zisă de natron, ci de forma sa naturală solidă în care erau depuse mumiile animalelor în procesul de prezervare. De asemenea saci de natron au fost amplasați în interiorul cadavrului, pentru ca procesul de uscare să fie cât mai perfect cu putință. După această perioadă animalul era bandajat și depus în sarcofag. Această metodă este cea mai bună și este cea din care au rezultat cele mai bine prezervate mumii găsite în Egipt, atât umane cât și animale111.

108 Ibidem, p.12-15. 109 Ibidem, p.13. 110 Ibidem, p.16-42. 111 Ibidem, p.20. 54

A doua metodă de mumificare este descrisă și de Herodot, ea fiind prezentată mai sus, și anume cadavrul era lăsat la uscat în „baia” de natron după care se aplica o substanță din rășină de cedru sau bitum, substanță încălzită și turnată în timp ce era fierbinte peste corp. După aceasta el era bandajat și îngropat. La această metodă nu se scoteau organele interne și de aceea mumiile sunt de o calitate net scăzută mumiilor făcute cu prima metodă. Acest tip de mumificare s-a practicat în mod special pentru animalele votive depuse ca ofrande și este cel mai răspândit în perioada greco-romană, cănd mumificarea nu se mai practica la același nivel ca înainte112. Pentru metoda a-3-a nu se folosește nici o incizie pentru îndepărtarea organelor interne ci un amestec de ulei de cedru sau pin care se injecta prin anus în corpul animalului iar lichidul respectiv topea organele care erau scoase tot prin același loc. După aceea se proceda mai departe cu bandajarea și depunerea animalului113. Ultima metodă este și cea mai rar întâlnită, și astfel cel mai puțin folosită dintre toate, însă câteva exemplare au fost descoperite de-a lungul săpăturilor în zonă. Mumificarea aceasta implică descărnarea animalului înainte de a fi îmbălsămat în diferite uleiuri. Metoda aceasta este regăsită exclusiv în perioada greco-romană, toate exemplarele datând din acea perioadă114. Totuși în ultimii ani a fost descoperită și o a 5-a metodă, mai exact o varia ție a metodei a doua în care animalul este scufundat de viu în lichidul de cedru sau bitum. Aceast tip se regăsește în mod deosebit la animalele votive, de cele mai multe acestea fîind păsări115. După cum se poate observa, există diferite metode de mumificare folosite în Egipt care au evoluat progresiv, dar în același timp nu au suferit schimbări majore față de cele de bază. Atât la oameni cât și la animale mumificarea a avut îmbunătățiri de-a lungul a cătorva mii de ani, atingând pragul perfecțiunii în dinastiile 18-21. Diferențe regionale au existat în funcție de cultele practicate sau în 112 Ibidem, p.20-23. 113Ibidem, p.21-25. 114 Ibidem, p.22-23. 115 Ibidem, p.26. 55

funcție de disponibilitatea diferitelor materiale în acea zonă, însă în mare acela și metode de bază s-au păstrat de la primele manifestări predinastice la cele alor primelor dinaști și până la perioada greco-romană. 3.1 BASTET - ZEIȚA PISICĂ ȘI SEHKMET - ZEIȚA LEOIACĂ

Dintre toate animalele mumificate în Egiptul antic, pisica este poate cel mai des întâlnită și căreia i s-a dat o foarte mare atenție, atât pisicilor regale cât și celor ale populației de rând. Numărul pisicilor mumificate (vezi fig.57) întrece oricare alt animal sacru din panteonul egiptean, mai ales din cauza faptului că oricine putea deține o pisică ca animal de casă. Pisica la egipteni era considerat un animal de o mare importanță religioasă și spirituală, iar dacă cumva prin acțiunea voluntară sau involuntară a unei persoane se ajungea la vătămarea uneia, acea persoană era condamnată la moarte. În același timp dacă pisica unei familii murea din cauze naturale, toată familia intra în doliu pentru animalul pierdut. Acest animal a fost foarte venerat și răspândit din pricina asocierii sale cu zeița Bastet (vezi fig.58), zeiță care era reprezentată ca având corp uman și cap de pisică. Bastet apare în mitologia egipteană ca o zeiță binefăcătoare și ocrotitoare a omului116. La începutul cultului însă, zeița Bastet era reprezentată sub forma unei leoaice, de abia prin anul 1000 î.Chr trecându-se la forma jumate antropozoomorfă care este cea mai cunoscută. Zeița a fost fiica lui Re

și este prezentată la

începuturile mitologice ca o zeiță a răzbunării din ochiul soarelui, și din această cauză s-a făcut asocierea cu chipul leoaicei care își apără cu ferocitate puii 117. Transformarea zeiței dintr-o furioasă răzbunătoare într-o pisică, în perioada târzie egipteană, menține în continuare legătura cu zeul soare deoarece în mitologia egipteană este descris cum o pisică

îl decapitează pe Apophis (Apophis este

reprezentat sub forma unui șarpe și este considerat în mitologia egipteană ca fiind

116 Jean Chevalier și Alain Gheerbrant, Dicționar de simboluri, vol.3, București, p.99-102. 117 George Hart, Dicționarul zeilor și zeițelor egiptului antic, București, p.39-41. 56

un zeu al lumii de dincolo care întruchipează forțele primitive a haosului îndreptate spre zeul soare118, -vezi fig.50-) pentru a îl proteja pe Re, zeul solar. Bastet devine astfel o binefăcătoare și protectoare a oamenilor cât și a zeului soarelui, dar transformându-se în pisică ea devine o creatură pașnică care poate fi ținută de către oameni în casele lor pentru protecție divină. Însă caracteristicile sale răzbunătoare sunt transferate jumătății sale negative care în continuare va fi reprezentată cu capul de leoaică, iar această jumătate este numită Sahmet sau Sekhmet119. Sekhmet (vezi fig.60) este cunoscută în mitologia egiptenilor ca zeița leoaică războinică, fiica lui Re care îl însoțește în luptă și distruge orice îl amenin ță pe tatăl ei; numele ei de ”Sahmet sau Sekhmet” înseamnă ”cea puternică” 120. Ea este reprezentată ca o femeie cu cap de leoaică iar locul ei de cult a fost la Memphis, dar mai târziu, odată cu contopirea cu latura sa pașnică, cultul său a fost răspândit pe tot teritoriul egiptului. Această zeiță războinică este adoptată de faraoni pentru a demonstra curajul și eroismul lor în luptă. Sekhmet împreună cu Hathor reprezintă ”ochii lui Re” prin laturile lor care aduc echilibrul prefect. Totuși în afară de titlul ei de luptătoare acerbă, zeița mai era considerată ca și cea care aduce molime dușmanilor faraonului. În același timp era văzută și ca zeița care putea vindeca populația de boală deoarece ea era stăpăna bolii. A existat până și o categorie specială de preoți care încercau să vindece boala cu ajutorul zeiței, aceștia erau denumiți ”waeb Sekhmet”. Deși zeița a avut un rol foarte important de-a lungul istoriei egiptene, animalul atribuit zeiței, și anume leul, nu a fost mumificat atât de mult precum pisica cultului lui Bastet. Era imposibil de mumificat datorită naturii sale violente și a spaimei pe care leul o provoca oamenilor. Singurele două exemplare ale unor lei mumifica ți au fost găsite în mormântul îngrijitoarei lui Tutankhamon, și anume Maia, în anul 2001121. Nu se poate vorbi chiar de lei mumificați deoarece starea lor de prezervare a fost foarte proastă (oasele a două leoaice au fost descoperite), însă dovedește 118 Ibidem, p.24-25. 119 Manfred Lurker, Divinități și simboluri vechi egiptene dicționar, București, p.45-46. 120 George Hart, op.cit. , p.132. 57

natura dualistă a zeității Bastet, pentru că pe lângă cele două leoaice au fost descoperite și un număr mare de pisici mumificate și foarte bine prezervate în același mormânt. Orașul central al cultului zeiței a fost Bubastis122, din partea de nord-vest a deltei Nilului, în care se țineau regulat serbări ale lui Bastet cum ne este descris și de Herodot în istoriile sale, despre care istoricul afirmă că ar fi cele mai fastuoase sărbători din tot Egiptul. Necropolele principale ale pisicilor au fost la Bubastis (Bubastis sau Bubasteion este numele cu proveniență din limba greacă, care desemna un loc oficial pentru venerarea zeității Bastet, deoarece numele grecesc al zeiței este de Bubastis 123) în Egiptul de Jos, Speos Artemidos și la Memphis. Datorită numărului mare de pisici descoperite la Bubastis s-au putut face analize multiple și astfel cercetătorii au reușit să stabilească modul în care erau mumificate pisicile și poziția în care erau depuse în sarcofagele lor. Majoritatea pisicilor din necropola de la Bubastis au fost doar desicate (într-o baie de sare de natron) , fără a fi eviscerate, iar apoi puse într-o baie de rășină iar mai apoi bandajate și depuse ori în sarcofag ori direct în mormânt. Foarte puține exemplare au fost găsite cu decor frumos pe sarcofag sau bandaje, iar cele care au fost mai bine îngrijite, mai mult ca sigur că erau considerate întruchiparea perfectă a zeiței. Modul de conservare este mai prost la pisicile adulte, majoritate fiind deteriorate sau distruse de intervenția umană sau a timpului. Cele mai bine păstrate exemplare sunt cele ale pisicilor mici depuse ca ofrande. Din toate pisicile descoperite, două din trei exemplare au murit în urma unei lovituri la cap, acestea având craniul fracturat. Poziția în care erau așezate este cu lăbuțele îndoite și așezate sub trunchi iar coada idem întinsă sub corp124. Pe lângă acestea, pisici mumificate au fost descoperite în nenumărate situri de pe întregul spațiu egiptean, iar în ciuda hoților de morminte și distrugerea unui 121 Salima Ikram, op.cit. , p.114. 122 Barbara Mertz, op.cit. , p.106-107. 123 Salima Ikram, op.cit. , p.108. 124 Ibidem, p.115-118. 58

număr vast de exemplare prin exportarea lor în Europa unde au fost folosite pe post de fertilizator, au rămas încă destule pentru a fi studiate și expuse în muzee de pe tot globul. 3.2 TOTH - ZEUL IBIS

Zeul Toth este zeul protector al scribilor și patronul lunii. El poate fi reprezentat în două forme, și anume ca și pasărea ibis (vezi fig.61) sau ca un babuin(vezi fig.62). Sub orice formă ar apărea, el este reprezentat mereu cu o lună nouă pe cap, care sprijină discul lunii plin. Toate formele zoomorfe ale sale sunt asociate cu simbolismul selenar. În legendele egiptene nașterea zeului este prezentată ca un act nenatural, deoarece se spunea că el a ieșit din capul zeului Seth, când acesta din greșeală a măncat sămânța lui Horus 125. În majoritatea reprezentărilor, Thot apare ca un bărbat cu capul de ibis ori babuin, ținând în mâna dreaptă o tabletă inscrip ționată iar în mâna stângă ține un obiect de scris și o ramură de palmier. Indiferent de modul în care a fost creat, acest zeu al înțelepciunii și al scribilor este conciliator printre zei, de aceea apare în textele vechi ca fiind ”pacea zeilor” 126. Tocmai din acest motiv acest zeu al adevărului și a păcii este scribul lui Osiris în judecata de apoi unde apare lângă balanța unde este cântărită inima persoanei și notează rezultatul. Chiar dacă Toth reprezintă pacea zeilor, el poate fi și violent cînd vine vorba de apărarea zeului solar. El este nemilos față de cei ce stau în calea adevărului, decapitându-i și scoțându-le inimile cu ciocul său lung. Ca și zeu al scribilor, acestui zeu îi sunt atribuite toate realizările științifice și literare; Thot este cel care le-a dăruit egiptenilor cunoștințele lor despre scrierea prin simboluri, adică scrierea hieroglifică, și tot el le conferă cuvintelor conotația magică și puterea magică în care populația de rând credea și o pe care o folosea. Scribii au fost o clasă privilegiată, se închinau și învă țau măiestria în artă și știință a zeului. Ei reprezentau suita lui Thot iar relația dintre zeu și om este reprezentată în statui și picturi în care zeul apare sub forma ibisului sau babuinului 125 George Hart, op.cit. , p.152. 126 Idem. 59

care îi dictează scribului ce să scrie 127. Cunoștințele pe care le deținea zeul în toate domeniile menționate mai sus erau transmise doar cătorva scribi care îngrijeau bibliotecile templelor. Doar ei aveau acces și nicidecum nu ar fi avut voie ochii profanilor, adică a oamenilor de rând, să vadă ce avea el de împărtășit. Din aceste motive ibisul, precum și babuinul, erau considerate animale sacre și orice ar fi dus la moartea unui animal, indiferent din ce motiv, ar fi fost condamnat la moarte, exact ca în cazul celorlalte animale sacre. În mitologia egipteană este relatată o legendă despre cum ibisul, fiind întruchiparea zeului Thot, a apărat populația egipteană de atacul unor șerpi înaripați care ar fi fost trimiși de zeul șarpe al lumii de dincolo, Apophis. Tocmai din aceleași motive aceste animale au fost mumificate și depuse în diverse temple de cult ale zeului. Cel mai mare cimitir al păsărilor ibis a fost în orașul Hermopolis, în Egiptul de sus. Toate păsările ibis precum și încă câteva specii de păsări care au fost folosite pentru ritualuri și depuneri ale ofrandelor, erau depuse în acest cimitir foarte mare în care arheologii egipteni au descoperite un număr impresionant de păsări mumificate, de ordinul miilor de exemplare128. Mumificarea ibișilor (vezi fig.63 și 65) era la fel de simplă ca la pisicile lui Bastet, prin desicare, iar mai apoi erau poziționați cu capul lipit de abdomen și picioarele sub cap. Toate exemplarele erau mai apoi bandajate și îmbibate în rășină după care se puneau în vase și în ultima fază depuse în mormânt. Păsările care aveau caracteristicile sacre erau ținute și crescute în locuri special amenajate unde erau îngrijite de persoane special alese pentru munca respectivă 129. Această selecție se făcea după anumite criterii cum ar fi coloritul penelor sau dimensiunea exemplarului respectiv. În orice caz, ibisul a fost sacrificat în număr mare de către populația băștinașă cât și de călători care dorea bunăvoința zeului Thot. Spre deosebire de ibis care era crescut în locuri special amenajate și care a fost depus într-un număr foarte mare, cam în aceeași proporție cu pisicile, babuinul, care era tot o întruchipare a zeului înțelepciunii a fost mai puțin răspândit și de obicei numai faraonii sau persoanele de viță nobilă își permiteau să dețină un babuin. 127 Ibidem, p.150-153. 128 Salima Ikram, op.cit. , p.120-135. 129 Ibidem, p.127-130. 60

Există o cameră separată din cimitirul păsărilor unde au fost depuși babuinii. Aceștia aveau parte de o mumificare mai complexă decât păsările din același cimitir. Mumificarea babuinlui era similară cu cea a oamenilor de rând, de la îndepărtarea organelor și până la umplerea golurilor cu role de banadaje până la îmbălsămare și bandajare. După ce era gata procesul de mumificare, animalul era adus și depus în cimitir așezat în genunchi, cu mâinile pe picioare și privirea către înainte (vezi fig.64). Deoarece majoritatea babuinilor erau deținuți de persoane bogate, aceștia îi țineau ca animale de companie. Din acest motiv la majoritatea mumiilor de babuini descoperite aceștia aveau caninii scoși ca nu cumva să își muște stăpânii130. 3.3 SOBEK - ZEUL CROCODIL

Sobek sau Suhos , cum mai este numit în vechile texte, este deitatea puterii deoarece este stăpân atât în apă cât și pe pământ, el fiind asociat cu crocodilul, astfel putând face trecerea către pământ. În legende se spune că din sudoarea zeului apare râul Nil și că tot el duce la înverzirea buruienilor de pe malul râului. Agresivitatea și pofta de distrugere a crocodilului face ca faraonii să vadă în Sobek manifestarea vitejiei regale. Toate locurile unde se pot adăposti crocodilii de-a lungul râului fac parte din domeniul zeului crocodil. Sobek apare pentru prima dată în Regatul Vechi, în textele religioase ale regatului vechi este descris în detaliu și apare cu numele de ”cel înfuriat”. Tot aici se scrie despre el că ar fi fiul lui Neith. Mai târziu, în timpul regatului de mijloc se face contopirea cu cultul solar a lui Ra/Horus131. El este reprezentat de cele mai multe ori ca având corpul uman și capul unui crocodil (vezi fig.66), dar mai există și reprezentări ale sale în forma completă de crocodil având pe cap o coroană de pene. Această reprezentare se datorează descrierii zeului din textele piramidelor unde se spune că are pene verzi pe cap ( le numesc pene dar cel mai probabil este vorba de alge sau o vegetație similară ce se poate găsi în râu), are dinții ascuțiți și o privire ageră , cu platoșa de solzi pe spate, iar când se ridică la suprafață crează valuri132.

130 Ibidem, p.140. 131 George Hart, op.cit. , p.143. 132 Salima Ikram, op.cit. , p.199. 61

Lăcașul de cult a lui Sobek se află în regiunea de mlaștină de lângă lacul Fayum care este numită în antichitate ca ”Țara Lacului” sau ”Lacul lui Sobek”. Aceste nume se datorează regiunii propice crocodililor, de aceea cei mai mulți crocodili se află în zona respectivă. Aici a și început asocierea zeului apei cu crocodilul care este stăpân peste regiunea aceasta, el aflându-se în vârful lanțului trofic. În zona lacului Fayum se află orașul care a ajuns să fie denumit Crocodilopolis, în el aflându-se un templu mare închinat zeului apelor. În acest templu, ca în oricare templu dedicat deităților care au o asociere cu un anume animal, a fost creat un bazin în care sunt ținuți crocodilii sacri. Tot aici urmau să fie depuși crocodilii sacri odată ce aceștia mureau. Pentru sarcina îngrijirii și mumificării lor existau preoții cu titlul de profe ți ai lui Sobek, acești preoții aveau grijă de aceste reptile atât în timpul vie ții cât și în via ța de apoi. Crocodilii decedați în acest templu erau mumificați și transportați pe un fel de targă până la naosul templului unde erau depuse mumiile lor(vezi fig.67 și 68)133. Mumificarea reptilelor se făcea prin desicare, ca la majoritatea animalelor sacre, iar bandajarea la reptilele templului este mai specială, ele fiind pictate după ce se aplică bandajele pe corpul crocodilului. De asemenea în unele cazuri organele interne au fost scoase și înlocuite cu role de material folosit la bandajare. Crocodililor sacri li se fabrică sarcofage după forma lor, care la rândul lor sunt și ele frumos decorate pentru a arăta că animalul întruchipează un zeu. În cazul crocodililor din restul egiptului, aceia erau mumificați în mod normal și depu și la comun într-o necropolă a crocodililor. Și la zeul Sobek se practica depunerea unei ofrande la diferitele temple, deci și aici ca la celelalte zeități au fost sacrificate sute de reptile pentru a fi depuse în cinstea zeului și pentru a-i dobândi ajutorul. În cazul depunerilor de ofrande se știe destul de bine cum se practica la majoritatea animalelor, care erau crescute în locuri special amenajate, urmând după aceea să fie vândute. Despre crocodilii lui Sobek nu se cunoșteau atâtea lucruri (în afară de crocodilii sacri care erau crescuți în templu), cele mai multe informa ții se cunoșteau din scrierile vechi, dar se presupunea că o practică similară trebuie să fi existat și în cazul reptilelor amfibiene. În urma unor săpături întreprinse de către o echipă de arheologi din Pisa, a fost găsit un fel de incubator subteran săpat la o 133 Ibidem, p.202. 62

adâncime de aproximativ un metru, în care erau depuse ouă de crocodili și tot aici erau crescuți puii de crocodil cu scopul de a îi vinde pentru a putea fi oferi ți ca ofrande zeului, de către călători de prin acele regiuni134. Un lucru deosebit la mumificarea crocodililor este faptul că în unele necropole sunt depuse uneori și un număr mare de ouă de crocodil în jurul femelei mumificate, sau în alte necropole se imită cuibul unei astfel de reptile, crocodilul adult fiind așezat în centru iar în jurul său sunt depuși puii săi imitând procesul de eclozare (aceștia cănd ies din ou se îndreaptă ori către apă ori către femela crocodil)135.

3.4 APIS - ZEUL TAUR Apis este zeul taur (uneori mai apar confuzii și este considerat bou), el reprezintă manifestarea zeului Ptah din Memphis. Acest taur poartă denumiri diferite de la un oraș la altul, de exemplu taurul din Heliopolis este denumit Mnevis iar cel din Hermuntis este numit Omphis. Taurul Apis (vezi fig.69) mai este numit și ”fiul lui Ptah”136 sau crainicul său iar prin această bovină zeul acționează printre muritori ca aceștia să poată comunica liber cu zeitatea. Ptah este văzut ca zeul creator din Memphis. În mitologia egipteană se spunea că Apis a fost creat de Isis (care este considerată mama taurului) printr-un fulger. De asemenea se credea că cei decedați și care au trecut în lumea de dincolo, puteau fi martori la nașterea lui Apis 137. Taurul reprezenta forța fecundității, un simbol al reproducerii, dar și al forței brute datorită ajutorului pe care îl confereau taurii normali oamenilor la diversele construcții și munci ale câmpului. Venerarea taurului a început cândva în timpul celei de de a doua dinastie, în timpul domniei faraonului Kekhoos. Faraonul se identifică cu acest taur dupa moartea acestuia, datorită forței și fertilității sale evidente. În Memphis exista un templu special amenajat a lui Apis chiar lângă templul lui Ptah. În acest templu era 134 Ibidem, p.202-206. 135 Ibidem, p.203. 136 Jean Paul Clebert, Bestiar fabulos, București 1995, p.298. 137 George Hart, op.cit. , p.21. 63

ales taurul care purta semnele specifice lui Apis și era crescut, îngrijit și venerat aici până la moartea acestuia. Taurul Apis se deosebea de ceilalți tauri prin niște simple semne. Există două teorii legate de aspectul taurului sacru: una ar fi că taurul sacru trebuia să aibă o pată neagră pe frunte iar gâtul și spinarea trebuiau să fie albe, dar majoritatea însă considera că taurul sacru ar fi de culoare neagră pe tot corpul iar în frunte are o pată albă138. În timpul vieții acest taur era foarte bine îngrijit iar în cinstea lui se țineau anual festivități, în timpul cărora acest taur putea fi vizitat de păturile superioare ale orașului. Durata de viață a unui asemnea taur nu era lungă, în jur de 14 ani, iar la moartea unui Apis tot Egiptul era obligat să țină doliu până era îngropat și se găsea altul în locul său, pentru a fi adus la templu. Odată cu aducerea noului animal sacru la templu, se țineau ceremonii de oficiere al animalului la care trebuia să fie prezent faraonul pentru a recunoaște sacralitatea specimenului de față. După moartea unui Apis exista un ritual bine stabilit. În primul rând taurul trebuia mumificat (vezi fig.70) și depus în Serapeum (era locul unde erau depuși taurii lui Ptah, o necropolă specială unde taurii erau depuși în morminte din granit). Mumificarea unui taur este un proces mai complex și mai îndelungat decât la celalte animale de talie mică. Bovina era mumificată pe niște mese din alabastru (vezi fig.71) decorate cu capete de lei (câteva exemplare au fost găsite la Memphis) 139. Taurul era eviscerat și pus să stea într-o baie din sare cu natron timp de 70 de zile deoarece dura mult mai mult la un animal de talia unui taur să fie complet desicat. După aceste 70 de zile urmează ungerea lui cu diverse substanțe, cum ar fi uleiul de palmier sau mir, după care era mumificat. Acești tauri erau după aceea depuși la nord de așezare în necropole special destinate taurilor sacri. Ei erau depuși succesiv în camere individuale ale necropolei în sarcofage de granit care putea cântări până la 70 de tone. Pe lângă taur erau depuse foarte multe ofrande și obiecte de valoare care urmau să ajungă la zeul lor Ptah prin intermediul acestui animal sacru Apis140. După ce Apis este mumificat și depus în Serapeum urmează procesul lung al preoților lui Ptah de a găsi un nou taur cu aceleași însemne specifice pe care le avea 138 Ibidem, p.20-22. 139 Ibidem, p.23. 140 Idem. 64

și taurul dinaintea lui. Acești preoți pornesc în căutarea noului taur în tot Egiptul până reușesc să găsească un taur cu triunghiul alb (sau negru) în frunte (călătorie ce putea dura foarte mult, până erau îndeplinite criteriile de alegere prezentate mai sus), lucru ce reprezintă faptul că Apis ține discul solar înre coarnele sale141. Taurul după moarte ajunge în lumea de dincolo unde fuzionează într-un fel cu Osiris, iar datorită acestui lucru taurii Apis după moarte sunt cunoscuți ca Serapis (nume introdus în perioada ptolemaică)142. Din cauza acestei fuzionări Apis devine el însuși un zeu al morții și al lumii de dincolo.

3.5 ANUBIS - ZEUL ȘACAL Anubis este zeul șacal al îmbălsămării, al cimitirelor și al vieții de apoi (vezi fig.72). Tot el este cel care conduce sufletele oamenilor la judecata de apoi a lui Osiris. Zeul Anubis este descris în majoritatea textelor vechi egiptene, însă un rol crucial l-a jucat în legendele lui Osiris unde este scris cum că acest zeu șacal a fost cel care a construit locul de mumificare (este numită și casă a purificării sau ”Per Wabet” în egipteană) pentru zeul luminii, ajutat pentru aceasta de către zeul Thot. După ce acest loc al purificării a fost construit, Anubis l-a mumificat pe Osiris, astfel ajutându-l să treacă în lumea de apoi și să devină zeul acelei lumi. Din această cauză el este o deitate foarte importantă în panteonul egiptean, deoarece fără ajutorul lui Anubis, marele zeu al luminii ar fi încetat să existe și nu ar fi trecut în lumea de dincolo unde este patron și îngrijitorul tuturor sufletelor poporului său. Mulțumită legendelor osiriene, lui Anubis îi sunt atribuite cunoștințele despre mumificare, care ajung să fie răspândite în tot regatul egiptean. Acest zeu este de cele mai multe ori reprezentat ca având corpul uman iar capul său este cel al unui șacal. Forma pe care o mai poate lua este cea a unui câine de deșert, stând în poziție ghemuită cu urechile ciulite (vezi fig.73) iar coada o ține în jos, la gât poartă o zgardă cu puteri magice iar la mijlocul trupului are biciul lui Osiris. Zeul este rareori reprezentat complet într-o formă umană, o astfel de reprezentare apare însă într-o capelă în templul lui Ramses II din Abydos143.

141 Ibidem, p.23-24. 142 Jean Paul Clebert, op.cit. , p.299. 65

Anubis este cel care păzește noaptea defunctul de forțele răului până în momentul în care se execută mumificarea, și astfel trecerea în lumea de dincolo. El este reprezentat la intrarea în numeroase necropole, sub forma unui canid de culoare neagră, în poziție de culcat pentru protejarea mormântului de oricine ar încerca să se atingă de mumia din interior144. Reprezentarea canină a lui Anubis este probabil șacalul (după menționarea de sab în textele vechi), dar puteau fi asociați și câini sălbatici de tot felul de culori. În general șacalul sau câinele lui Anubis este de culoare neagră, lucru ce se găsea mai rar în natură și este probabil de natură simbolică, asocierea culorii negre provine probabil de la culoarea leșului care a fost supus procesului de mumificare după baia de natron și ungerea cu diferitele substanțe (bitum cel mai probabil, sau substan țele rășinoase folosite). Acest lucru duce la ideea renașterii și a continuării vie ții în lumea de apoi. Negrul este totodată culoarea atribuită fertilității la egipteni, și asocierea este una simplă, mâlul Nilului care le produce recolte foarte bune este de culoare neagră145. Anubis, ca și Thot, are clasa sa de preoți dedicați realizării mumificării, preoți care la îmbălsămare poartă masca lui Anubis pentru a putea realiza corect procesul de mumificare. Acești preoți maeștri ai mumificării sunt foarte bine văzuți în rândul populației, unde este o adevărată onoare să îl servești pe salvatorul lui Osiris. Însă precum ne este redat în mitologie (unde Anubis face trecerea cu Osiris) 146, în lumea reală cel care realizează prima tăiere a

trupului neînsuflețit al faraonului era

sacrificat și mumificat împreună cu regele, care îl însoțea în viața de apoi. Ca urmare clară a asocierii zeului îmbălsămării cu canidele, animalele sacre ale lui Anubis au fost mumificate și ele în număr mare, însă nu există un oraș dedicat numai cultului lui Anubis. Cultul său era existent în fiecare oraș deoarece nevoia mumificării era prezentă în toată regiunea egipteană. Șacalul era mumificat și depus în necropole special amenajate pentru acest tip de animal împreună cu diverse specii 143 George Hart, op.cit. , p.17. 144 Manfred Lurker, op.cit. , p.39. 145 George Hart, op.cit, p.19-20. 146 Ibidem, p.20-21. 66

a canidelor. Aceste animale puteau fi îngropate în catacombele individuale ale unui templu, ori într-un loc sacru de venerare însă majoritatea animalelor mumificate erau depuse în lăcașuri sacre. De reținut este că fiecare specie de animal urma să fie îngropată într-o catacombă separată de celelalte specii, de exemplu la Saqqara sau Abydos au fost descoperite catacombe individuale pentru fiecare zeitate, de la catacombe de pisici la cele pentru canide, ibis, babuini. Însă, spre deosebire de șacal care era un animal sălbatic iar mumificarea lor nu se producea așa de des, căinele după cum știm a fost primul animal domesticit, se găsea mai ușor și era mai simplu de mumificat și depus, ca să nu mai vorbim de faptul că acest animal era foarte răspândit ca un animal de companie foarte bun și foarte îndrăgit. Mumificarea propriu-zisă a canidelor este realizată ca la restul animalelor și diferă în funcție de starea financiară a persoanei care plătește pentru îmbălsămare. Animalele regale vor fi întotdeauna mai spectaculoase și îngrijite mai bine cu ajutorul materialelor mai scumpe. Câteva locații ale catacombelor canide ar fi Abydos și Saqqara, cum am menționat mai sus, dar și Gebel abu Feda, Sharuna și Theba147. Acestea sunt cele mai mari locații dar exemplare ale canidelor și felinelor mumificate sunt de regăsit în aproape toate necropolele mari. 3.6 RA - ZEUL ȘOIM

Ra în mitologia egiptenilor este văzut zeul soare sau zeul creator, având centrul cultului la Heliopolis. Acest zeu numit uneori și Re, poate pătrunde în toate tărâmurile, atât în cer precum și pe pământ dar și în lumea de dincolo. Din aceste motive mulți zei au ajuns să fie contopiți cu el ajungând să fie numi ți altfel, de exemplu zeul Amun devine Amun-Ra sau Khnum-Ra148. Cultul zeului Ra apare în timpul dinastiei a-III-ea dar răspândirea și înflorirea cultului are loc de abia în timpul celei de-a V-a dinastii, unde familia regală sus ține că ei sunt copiii lui Ra procreați cu soția marelui preot de la Heliopolis. În acest moment va intra în titulatura regală și hieroglifa care desemnează că toții faraonii sunt fiii lui Ra, lucru ce va dăinui până la dinastia lui Ramses. Zeul solar Ra este unul din cei mai venerați zei din pricina faptului că este considerat un zeu 147 Salima Ikram, op.cit. , p.210. 148 George Hart, op.cit. , p.125-126. 67

primordial și creator. Legenda spune că acest zeu solar a apărut la începutul timpului din apele primordiale de pe o movilă sacră numită ”benben”

149

. Alte

legende spun despre zeu că ar fi fost un copil născut dintr-o floare de lotus primordială. Legat de faptul că este zeul creator, apare în diferite texte antice, cum ar fi ”Textele Piramidelor”, că Ra atunci când a plâns lacrimile sale au picat pe pământ din ceruri și astfel au luat naștere oamenii. Tot el a stabilit anotimpurile după revărsarea anuală a râului Nil. Odată cu apariția zeului Osiris și transformarea acestuia în zeul principal al tuturor egiptenilor apare o contopire între Osris și Ra. Astfel Ra este cel care face trecerea către Osiris la apus și devine una cu Osiris, după cum apare în textele piramidale ”Ra în Osiris, Osiris în Ra”150. Forma de pe pământ a zeului este cea de șoim (vezi fig.74), această pasăre prădătoare fiind simbolul libertății și al soarelui. Șoimul este văzut de către populația egipteană ca fiind un animal regal, superior dar și foarte curajos. Ra este reprezentat de cele mai multe ori în artă ca având corpul uman cu cap de șoim pe care ține discul solar. Discul acesta este la rândul său înconjurat de zei ța-cobră pentru protecție, lucru ce de asemenea poate reprezenta faptul că zeul își poate provoca moartea foarte repede151. Șoimul este și simbolul cu care mai este reprezentat uneori zeul Horus, fiul zeiței Isis și al lui Osiris. Horus este și el un zeu solar și putea lua forma unui șoim când venea pe pământ, dar în principiu contopirea șoimului cu forma umană este atribuită lui Ra. Mumificarea șoimului (vezi fig.75) sau a altor păsări de vânătoare care erau confundate cu un șoim, era similară cu cea a ibisului lui Thot. Pasărea, după ce murea, era lăsată într-o baie cu sare de natron timp de 2 săptămâni, după care se trata cu diferite substanțe, iar într-un final se ajungea la bandajare, care era făcută cu mare atenție dacă era vorba de o pasăre regală. La păsările regale bandajarea se făcea cu un material mai rezistent și colorat, iar după banadajarea propriu-zisă se trecea la pictarea mumiei pentru a o face să pară cât mai similară cu păsările vii. 149 Ibidem, p.127. 150 Ibidem, p.128. 151 Ibidem, p.126. 68

Odată încheiată toată pregătirea și mumificarea, mumia era depusă într-un vas special făcut pentru dimensiunea păsării. Aceste păsări erau depuse în catacombe speciale doar ale păsărilor iar fiecare specie se depunea într-o galerie distinctă152. Aceste păsări de pradă au fost mumificate, dar într-un număr mai mic datorită faptului că erau greu de prins, iar cele mai multe care ajungeau să fie mumificate erau păsări de pradă dresate sau ținute la curtea regelui. Principalele catacombe care conțin șoimi sunt la Canopus (unde se află o catacombă care conține numai păsări de pradă), Elephantine, Heliopolis (acest oraș era lăcașul de cult principal al lui Ra, deci este și normal ca un număr mare de șoimi să fie mumificați și depu și aici lângă templu), și Tuna al-Gebel, unde se află una din cele mai mari catacombe cu mumii ale animalelor, fiind depuse aici de la păsări și mamifere la pești, șerpi și hipopotami153. După cum am menționat mai sus, deși Ra era un zeu primordial solar iar șoimul reprezenta animalul său pe pământ, această pasăre era mult mai greu de prins, dar și dacă era prinsă era foarte greu de dresat și mențiuntă la curtea regală. Nu există cazuri foarte multe cu șoimi sacrificați pentru zeul Ra deoarece se credea în nevoia de a lăsa pasărea liberă pentru a putea ajuta Ba-urile oamenilor să călătorească liber prin lume iar aceste păsări de pradă le ofereau protecția divină a lui Ra. Cele care mureau de cauză naturală erau mumificate și depuse în cinstea zeului. Ca la restul animalelor sacre, era un păcat să dăunezi unui șoim sau să încerci să îl vânezi. 3.7 ALTE ANIMALE SACRE MUMIFICATE

Panteonul egiptean cuprinde un număr mult mai mare de zeități care au la rândul lor un animal sacru prin care acționează printre oameni. Cei mai importanți sau cărora li s-a acordat o atenție mai mare la procesul de îmbălsămare i-am prezentat mai sus. În acest subcapitol doresc să prezint pe scurt și restul animalelor considerate sacre, precum și necropolele cele mai importante unde au fost descoperite mumiile respectivelor animale. Un zeu care ar fi meritat mai multă atenție este Khnum, sau Chnum în română, și este vorba de un zeu creator care a fost venerat la Elephantine și Mendes. În 152 Salima Ikram, op.cit. , p.63-68. 153 Ibidem, anexa XIII. 69

mitologie Khnum este reprezentat ca un om cu cap de berbec (vezi fig.76) care îl crează pe om pe un disc al olarului. El ajută la nașterea oamenilor împreună cu zei ța Heket. În unele orașe este considerat zeul primordial, și în el se crede că sunt contopiți toți zeii solari. Animalul prin care acest zeu mergea printre oameni este berbecul, care este la rândul său un simbol al fertilității. Berbeci mumificați au fost găsiți în multe situri din Egipt, dar exemplarele cele mai bine prezervate au fost descoperite la Elephantine unde era lăcașul de cult al lui Khnum. Ace ști berbeci sacri au fost foarte bine îmbălsămați iar mai apoi depuși în sarcofage foarte frumos decorate (vezi fig.77) cu o atenție la detaliu extrem de mare, iar necropola de la Mendes reprezintă cel mai bun exemplu de sit unde au fost găsite asemenea exemplare154. O altă zeitate importantă în panteonul egiptean este Anuket, zeița apei care a apărut mai târziu și nu este una din zeitățile primordiale. Despre această zeitate se credea că aduce inundațiile Nilului. Ea primește o aten ție mai mare când ajunge să fie considerată concubina zeului Khnum, iar astfel intră în triada sacră din orașul Elephantina. Anuket este reprezentată ca o femeie cu cap de gazelă iar lăcașul ei de cult este Elephantina, unde este înfățișată împreună cu Khnum. Din aceste motive cele mai multe mumii ale unor gazele au fost descoperite tot aici. Însă în ciuda faptului că este zeița care aduce inundațiile Nilului, gazele mumificate se regăsesc în număr relativ mic, majoritatea care își permiteau să depună o asemenea ofrandă fiind în cele mai multe cazuri doar faraonul, iar în afară de Elephantine locuri unde au fost descoperite exemplare mumificate sunt Koptos, Kom Mereh și Maadi155. În subcapitolele de mai sus am prezentat mumificarea taurului Apis închinat zeului Ptah, dar o importanță poate la fel de mare are și zei ța Hathor, care este reprezentată sub forma unei vaci. Hathor (vezi fig.78) este considerată mama tuturor zeilor solari deoarece apare în mitologie ca fiind mama universală. Mitul primordial egiptean despre facerea lumii o descrie pe Hathor ca fiind vaca cerească care nutrește zeii. Ea este cunoscută pentru mai mult de atât, mai apare ca ocrotitoarea femeilor și în același timp este patroana artei moșitului. Această zeiță era adorată în principal de către femei pe care le proteja. Modurile de mumificare ale acestei 154 Ibidem, p.164-199. 155 Victor Kernbach, Dicționar de Mitologie Generală,București 1995, p.36. 70

zeități sunt aproape identice cu cele a taurilor lui Apis, aparținând aceleiași familii a bovinelor. La Heliopolis a fost lăcașul ei principal de cult unde se cre ștea vaca sacră și unde a fost construită necropola dedicată animalelor lui Hathor. Însă din familia bovinelor nu toate vacile erau considerate sacre, unele erau depuse ca ofrandă pentru decedații umani, părți din acest animal fiind oferite ca hrană pentru lumea de apoi156. Din aceste motive bovine mumificate sau anumite păr ți ale lor au fost găsite în absolut toate necropolele din spațiul egiptean, însă templele și necropolele principale au fost găsite la Heliopolis, Alexandria, Saqqara și Sharuna157. Nu toate zeitățile sunt primordiale sau solare, de exemplu Ichneumon este o zeitate a pământului care apare mult mai târziu în mitologia egipteană. În timpul dinastiei lui Ramses încep să aibă o importanță mai mare printre spiritele lumii subpământene. Ichneumon este o latură a zeului Ra, deoarece în legende se spune că Ra se transformă într-un Ichneumon pentru a putea lupta cu zeul Apophis în lumea de sub pământ. Animalul prin care este reprezentat această zeitate e un chi țcan 158. Lăcașul de cult principal se regăsea la Letopolis. Chițcani mumifica ți au fost găsi ți în mai multe situri, precum Giza sau Herakleopolis și Letopolis159. Zeița Nechbet sau Nekhbet este zeița vulturilor și era venerată în Egiptul de Sus și anume la Elkab. Însă după unirea celor două părți egiptene ea este acompaniată de zeitatea Egiptului de Jos, adică Uto, care era zeița șerpilor. Cele două zeități ajung să fie simbolurile unirii celor două regiuni iar de atunci faraonul le are reprezentate pe coroana sa, în partea dreaptă este capul de vultur al zeiței Nechbet reprezentând Egiptul de Sus iar imediat lângă este capul unui șarpe care o reprezintă pe Uto 160. Ele sunt venerate ca fiind mamele de proveniență mitică ale regelui. Au fost găsite necropole care conțin atât șerpi cât și vulturi la Akhmim și Saqqara161.

156 Ibidem, p.227. 157 Salima Ikram, op.cit. , Selected list of animal cemeteries. 158 Manfred Lurker, op.cit. , p.84. 159 Salima Ikram, op.cit. , Selected list of animal cemeteries. 160 Manfred Lurker,op.cit. , p.108. 161 Salima Ikram, op.cit. , Selected list of animal cemeteries. 71

Pe lângă zeițile menționate mai sus, o zeitate foarte importantă care trebuie menționată este Selket, zeița scorpion care a jucat un rol crucial în salvarea zeului Osiris. Selket este cea care o ajută pe Isis să culeagă rămășițele zeului din nisip. Ea este zeița protectoare atât a celor vii cât și a celor morți. Scorpioni depu și au fost găsiți în număr foarte mic în templele egiptene deoarece nu puteai mumifica o insectă din cauza mărimii sale extrem de mici. Însă știm că scorpionilor li se acordau onoruri divine, dar în același era timp un animal periculos și de temut asemenea crocodilului. Această deitate este reprezentată pe vasele canopice pentru a apăra intestinele celui mort162. Pe lângă scorpion mai există o insectă care este considerată sacră în panteonul egiptean, și anume scarabeul. Această insectă este văzută ca un zeu creator și solar pe nume Khepri. Asocierea scarabeului cu un zeu creator provine de la faptul că acesta trăiește în pământ, iar când locuitorii egiptului antic au observat cum din senin această vietate iese din ”lumea de dincolo” i-a atribuit titlul de zeu al crea ției primordiale. Există o singură formă în care acest zeu este reprezentat, anume cea zoomorfă ca scarabeu. Acest zeu apare în tot Egiptul, și este atât de important încât este depus deasupra pieptului faraonului decedat pentru a îl proteja. Nu există scarabei mumificați, însă ei apar sub forma votivă aproape în toate mormintele regale egiptene163. Acestea ar fi principalele zeități cărora le-au fost atribuite animale sacre, care la rândul lor au fost mumificate și depuse pentru a cinsti zeii. De men ționat ar mai fi două animale, și anume hipopotamul și elefantul care sunt atribuite zeului Tueris 164, însă exemplare mumificate ale acestor animale nu au fost descoperite încă din cauza faptului că erau aproape imposibil de capturat datorită pericolului foarte mare la care ar fi fost expuși oamenii. Animalele sacre au reprezentat modul prin care egiptenii puteau lua legătura direct cu zeitățile lor. Aceste asocieri cu animale au putut fi foarte u șor explicate: egiptenii au observat anumite trăsături ale animalelor respective, cum ar fi pisica care le proteja hrana omorând rozătoarele care le mâncau lanurile. Un exemplu 162 Manfred Lurker, op.cit. , p.148. 163 Ibidem, p.147. 164 Ibidem, p.174. 72

foarte bun este al ibisului care mânca șerpii care erau uneori văzuți ca o proiecție a zeului lumii de dincolo, Apophis. Șacalul a devenit Anubis, zeul morților și al îmbălsămării, datorită faptului că acest animal mergea la cadavrele umane îngropate în deșert pentru a se hrăni, însă egiptenii, văzând acest lucru, au crezut că animalul transportă sufletul uman în lumea de dincolo. Egiptenii asociau astfel animalele cu un zeu protector conform credințelor lor. În oricare mitologie avem de a face cu creaturi mistice sau fabuloase însă egiptenii au asociat animalul așa cum era cu un zeu creând o zeitate umană cu capul animalului. Din această cauză mumificarea a fost așa intens practicată în Egipt până și la animale, lucru ce este de neîntălnit la oricare altă civilizație din lume. Nici o altă civilizație nu a pus pre ț pe animalele din mediul lor înconjurător într-o măsură la fel de mare, iar acest lucru face din civilizația egipteană una unică și spectaculoasă.

73

CAPITOLUL 4. ARHITECTURA FUNERARĂ

Egiptul este cunoscut pe tot globul, așa cum am menționat mai devreme, pentru mumiile faraonilor săi. Însă pe lângă acestea a mai căștigat popularitate și datorită arhitecturii sale impresionante și megalomanice, și anume piramidele 165. Piramidele egiptene sunt printre puținele construcții din antichitate rămase încă întregi, împreună cu marele zid chinezesc și încă câteva exemple răspândite pe glob, cum ar fi consctrucțiile din America de Sud (marea majoritate însă au fost ridicate mai târziu, în evul mediu). Piramidele au reprezentat apogeul arhitectonic funerar al unei mari civilizații, care însă până să ajungă la aceste edificii impresionante au avut numeroase etape evolutive în arhitectura lor funerară. În preistorie defunctul era aruncat pur și simplu în nisip și lăsat în voia naturii, dar acest lucru a încetat să fie practicat odată cu apariția spiritualității. În concepția egipteană, cum s-a putut vedea în capitolele anterioare, corpul este foarte important pentru a îi putea permite sufletului să își poată continua existența în viața de apoi. Astfel egiptenii au început să se preocupe cu metode atât de prezervare a corpului pentru viața de apoi, cât și să îl ferească de natură, de animale dar și de posibili jefuitori de morminte care doreau să pună mâna pe bogă țiile faraonilor. Primele tipuri de morminte erau foarte simple, săpate în pământ, în care erau depuși cei decedați iar pe lângă ei ofrandele pentru lumea de apoi. Astfel s-a observat că trupul era foarte bine prezervat natural însă era expus animalelor care puteau să îl dezgroape și să distrugă trupul celui decedat.

165 Pe lângă piramide mai avem și alte construcții megalomanice, anexe, cum ar fi diferite temple și mastabasuri ale demnitarilor, sau edificii mari care au fost ridicate în locuri separat de piramidă, ca exemplu avem Abu Simbel sau Templul de la Abydos, însă ele nu au legătură directă cu subiectul discutat aici, anume mumiile. 74

Primul pas către prevenirea acestui lucru a fost construirea unui mormânt subteran din cărămizi făcute din noroi. Aceste morminte se numesc ”Mastabas„ iar ele sunt prototipul camerelor subterane ale piramidelor. Mastabasurile sunt subterane, ascunse sub nisip, iar astfel ele ofereau o protecție foarte bună împotriva faunei necrofage a deșertului, însă astfel se crează o altă problemă, și anume cadavrul intră în descompunere deoarece nu mai este în contact direct cu nisipul arzător care usucă trupul. Această formă de mormânt din cărămidă este folosită și răspândită începând cu unirea celor două părți egiptene în anul 3100 î.Chr de către Narmer. Odată cu unificarea egipteană apare o schimbare majoră în spiritualitatea și mentalitatea populație. Regele devine legătura directă între divinitate și oameni, iar din această cauză trebuie să se diferențieze față de supușii săi. Din aceste motive încep faraonii să își construiască aceste morminte monumentale pentru a le oferi protecție pe de o parte, dar și pentru a impresiona. De la prima piramidă a lui Djoser al dinastiei a 3-a și până la ultima construită de Ahmoses al dinastiei 18, se poate vedea o evoluție atât în arhitectura piramidei cât și în complexitate sa. Piramidele sunt locul unde putem vedea și evoluția artistică a perioadei respective, deoarece cei mai mari artiști ai perioadei erau angajați pentru a decora această casă a eternității. 4.1 MORMINTELE GROAPĂ

Aceste morminte în formă ovală sunt primele forme de înmormântare de la care începe lungul proces evoluționar până la crearea piramidelor. Nu se știe exact când a fost folosit pentru prima dată acest tip de mormânt, cert este că cel mai vechi are în jur de 5.500 de ani, datează în jurul anului 3.500 î.Chr. Aici a fost găsită cea mai veche mumie egipteană, împreună cu un inventar funerar destul de impresionant din punct de vedere al numărului de obiecte, însă nu conținea lucruri de foarte mare valoare, iar din acest motiv se crede că persoana nu deținea nici un fel de rang important în societatea egipteană a vremii 166. La început singura diferență între persoanele cu un anumit rang și oamenii de rând îl făcea inventarul funerar pe care îl aveau în mormânt. În Egipt primele culturi care au folosit așa ceva ar fi fost Nagada I (vezi fig.79) și Badarian I și II. 166 Coord I.E Edwards, op.cit. , p.59. 75

Mormintele groapă au continuat să fie folosite pentru populația de rând și după apariția primelor piramide, și de obicei erau amplasate la o anumită distanță față de zonele populate, în cimitire pentru oameni de rând. De abia mai târziu prin perioada regatului de mijloc încep să fie îngropați în cimitire subterane complexe ( hypogee) în sarcofage mult mai simpliste față de cele regale 167. Sarcofagele acestea suferă încă o schimbare majoră în timpul cuceririi romane când sunt pictate fețele celor decedați pe sarcofagul din lemn. Spre deosebire de mastabasuri și piramide, mormintele acestea simple nu au mai multe ”încăperi„ pentru proviziile vieții de apoi, și una separată pentru defunct. Trupul defunctului era așezat în poziție chircită (vezi fig.80) cu capul către Vest, iar în jurul său se aflau toate ofrandele și depunerile ritualice pentru via ța de apoi. Odată cu dezvoltarea Egiptului se vor face camere separate pentru ofrande și trup, însă tot timpul se va face un coridor de trecere între cele două pentru ca sufletul decedatului să aibă acces la ele. Chiar dacă forma tipică este ovală, morminte predinastice au mai fost găsite și sub alte forme geometrice (pătrate, dreptunghiulare, trapezoidale). După ce mormântul era terminat și trupul înmormântat, acesta era marcat printr-o movilă de nisip pentru a putea fi recunoscut pentru ritualurile viitoare. Acest lucru a avut un foarte mare dezavantaj pentru că astfel mormintele erau ușor de recunoscut de către jefuitorii de morminte168. Odată cu unirea celor două părți egiptene începe să se diferențieze tot mai mult elita de către poporul de rând. Narmer, care a cucerit Egiptul de Sus, era la început, precum toți oamenii din Egiptul de Jos, egal ca statut. El era doar lider militar, însă odată cu dobândirea puterii și procurarea a tot mai multor bogății atât el, cât și urmașii săi au început să preia mentalitatea Egiptului de Sus, care consta într-o diferențiere socială abruptă. Din aceste cauze și-a dorit nou formata regalitate, precum și înalții demnitari, să își arate diferența mare de statut față de supuși prin realizarea edificiilor funerare mult mai complexe și mai mari în comparație cu populația de rând care a rămas la morminte obișnuite. 4.2 MASTABAS

167 Ibidem, p.59-61. 168 Ibidem, p.60. 76

Termenul de mastabas sau mastabah provine din limba arabă care înseamnă laviță (un fel de bancă tipic egipteană). Mastabasul era considerat ca și casa eternă a persoanei înmormântate acolo din cauza credinței în magia care era inscripționată în aceste construcții pentru a permite perpetuarea spiritului în viața de apoi. Acest termen este folosit pentru al doilea tip de morminte construite de egipteni de la începutul primei dinastii. Aceste mastabasuri erau de formă dreptunghiulară și erau construite deasupra unor morminte de groapă (vezi fig.81), care reprezentau cavoul în care urma să fie depusă persoana decedată169. La început mastabasul era foarte simplist construit, săpându-se în pământ o suprafață mai mare care mai apoi era separată prin construirea unor ziduri de pământ pentru a putea crea mai multe încăperi. La începutul construcțiilor numărul de camere era unul mic, de obicei 2-3 camere, însă odată cu creșterea tot mai mare a puterii demnitarilor s-a ajuns la construirea unui adevărat labirint de încăperi (vezi fig.82) și coridoare170. Camera cea mai de jos și cea adiacentă urmau să fie folosite ca și cavouri, iar celelalte deveneau camere cu provizii pentru viața de apoi, precum și încăperi în care erau depuse sculpturi ale zeităților și alte obiecte funerare 171. Mastabasurile mai vechi aveau și o intrare falsă sub forma unei uși false care era de fapt o stelă funerară pe care erau inscripționate numele și atribuțiile celor defunc ți. În timp stela aceasta nu a mai fost construită deoarece inscripțiile urmau să fie plasate într-o încăpere separată172. Deasupra încăperilor era ridicat un acoperiș plat din scânduri susținut de grinzi tot din lemn acoperit cu rășină pentru a putea rezista în timp. Pereții construcției erau acoperiți cu un amestec de noroi-ipsos cu bucăți de stuf. Peste această structură care reprezintă nivelul 0 deasupra mai veneau construite încă 2 nivele respectând aceeași formă dreptunghiulară, construite din cărămizi de lut arse173. La unele morminte mai 169 Guy Rachet, LAROUSSE dicționar de civilizație egipteană, București 1997, p.178-180. 170 Ibidem, p.180. 171 Coord I.E Edwards, op.cit. , p.61. 172 Guy Rachet, op.cit. , p.180-181. 173 Coord I.E Edwards, op.cit. , p.60-62. 77

complexe se construiau și ziduri care înconjurau structura de suprafață a mastabasului, precum și alte edificii auxiliare care erau folosite la ritualurile funerare. De la începutul Regatului Vechi, când regii își construiesc piramidele, ei le-au dat permisiunea demnitarilor să își construiască mastabasurile împrejurul piramidei. Acesta lucru a fost practicat până la jumătatea regatului mijlociu când demnitarii își construiesc aceste morminte pe terenul propriu, iar ele sunt mult mai modeste față de cele de la primele dinastii174, iar acest lucru poate fi explicat prin războaiele purtate de către egipteni, precum și ocupația Egiptului de către hiksoși. După expulzarea populației invadatoare Egiptul are o nouă perioadă înfloritoare în care putem revedea construirea de mastabasuri pe lângă marile morminte monumentale ale faraonilor. Mastabasul putea fi decorat sub foarte multe forme, cu un număr mare de materiale de la marmură, granit, la piatră de calcar, iar interiorul (în funcție de cât de avut era peronajul în cauză) putea fi decorat. Astfel, pereții construcției erau pictați în mod complex, înfățișându-l pe el alături de zei sau ca o parte de decor a pere ților ce puteau fi făcuți din aur. Toate aceste lucruri erau realizate pentru a imita cât se putea de bine un palat regal al perioadei. Un lucru foarte important în evoluția arhitecturii funerare egiptene este prezentă tot aici la mastabas unde este aplicat un decor diferit la suprastructură, unde stâlpii sunt construiți cu nișe în ei pentru a imita intrările palatelor regale, acesastă inovație este numită fațada palatului, tocmai datorită faptului că încearcă să imite arhitectura regală175. La Memphis s-a ajuns la construirea unor întregi necropole de mastabasuri legate între ele prin șiruri întregi de coridoare care au ajuns să formeze niște galerii imense în jurul piramidelor176. Mastabasul a reprezentat al doilea pas către construirea marilor și impresionantelor construcții funerare regale, deoarece galeriile și camerele care sunt de regăsit la piramide sunt exact ca și cele folosite la mastabasurile din perioada regatului vechi. Marea schimbare făcute de la mastabas la piramidă este grandoarea suprastructurii,

174 Guy Rachet, op.cit. , p.180. 175 Coord I.E Edwards, op.cit. , pg.63. 176 Ibidem, p.64. 78

pentru că substructura rămâne ca și până atunci, cu mici schimbări în unele dinastii în funcție de preferințele faraonului. 4.3 PIRAMIDA

Piramidele și mumiile sunt simbolurile Egiptului, cele două lucruri pentru care a ajuns să fie cunoscut pe toată planeta. În jurul piramidelor au ajuns să fie elaborate și scrise incredibil de multe teorii fanteziste, de la teorii cu extratereștri la altele care susțin că acestea aveau rol vindecător. Adevărul este că piramida reprezintă apogeul arhitectural funerar egiptean precum și simbolul puterii faraonice. Conducătorii egipteni de la prima dinastie încoace s-au întrecut în construirea edificiului funerar suprem, atât în mărime cât și în complexitate, de la piramida în trepte a lui Djoser (vezi fig.83) la apogeul tehnic al acestor construcții, piramida lui Keops de la Giza. Între acești doi faraoni avem un număr impresionant de piramide construite, dar și exemple în care acestea erau începute fără a fi finalizate vreodată. Se estimează că numărul piramidelor construite sau începute măcar, se află pe la 150, însă realitatea din teren a reușit să arate că doar 116 piramide sunt de găsit. Cea mai veche construcție a Egiptului antic este considerată piramida în trepte a lui Djoser de la Saqqara. Adevărul este că piramida (considerată de majoritatea academicienilor mai degrabă încă un mastabas, sau o treaptă evolutivă dinspre mastabas spre piramide) lui Djoser este considerată cea mai veche din cauză că este singura care este încă în picioare, spre deosebire de construcțiile predecesorilor săi ale căror piramide au fost probabil distruse sau nefinalizate. Piramida în trepte a lui Djoser a fost realizată de către arhitectul său personal, preotul Imhotep, care a adus această inovație arhitecturii funerare. El a pornit de la un mastabas luându-i întreaga substructură, iar la suprastructură a început să pună primul nivel după care a mai așezat încă 5 nivele din ce în ce mai mici, iar astfel a ajuns să arate ca o piramidă prototipică. Acest lucru a fost realizat pentru a îl distinge pe faraon până și de demnitarii săi, care până în acel moment aveau morminte similare cu cele regale177. Motivele spirituale pentru înalțarea mormintelor sub forma piramidală sunt simple, crearea unui pod, unei scări către divinatea principală cu care se asemăna faraonul. În multe texte egiptene magice, piramida este considerată „raza lui Ra”, iar numai 177 Guy Rachet, op.cit. , p.237. 79

prin ea se poate ajunge în împărăția lui Osiris 178. Iar toate complexele de piramide au fost construite pe partea de vest a nilului, deoarece acolo se considera că se află lumea de apoi în credința egipteană. Tranziția către o piramidă adevărată se produce în vremea faraonului Snefru care ridică 3 piramide, fiecare cu o nouă inovație, inovații preluate și de arhitecții piramidelor mai târzii. Piramida de la Meidum, denumită „Snefru va îndura” este prima construită, și are mai multe faze de construcție. În prima fază a fost construită ca o piramidă în trepte precum cea a lui Djoser. Mai apoi au fost adăugate noi elemente pe lateral pentru a o face cât mai fină. În ultima fază piramida a fost finisată complet pentru a îi da aspectul acela perfect geometric de piramidă. Celelalte două piramide ale lui Snefru sunt la Dashur (vezi fig.84) și sunt cel mai aproape de forma ideală piramidală, mult mai bine reușite decăt cea de la Meidum (vezi fig.85), deoarece la Meidum se poate spune că s-au efectuat încercările necesare pentru a atinge perfecțiunea. După Snefru a urmat Keops sau Khufu (este cea mai veche piramidă din acel complex) în timpul căruia s-a construit cea mai mare și complexă piramidă, iar după el a venit Menkaure sau Mikerinos, cel care a completat complexul de piramide de la Giza179. Piramidele de la Giza reprezintă apogeul apogeul arhitectural funerar egiptean, chiar dacă după cei 3 faraoni mai avem o listă lungă de piramide construite, dar nici una nu a fost la fel de spectaculoasă. Din piramidele următorilor faraoni nu a rămas din pacate foarte mult, de cele mai multe au fost găsite doar urme care dovedesc că ar fi început construcția lor, însă nici una nu mai este intactă. Cele mai multe sunt pur și simplu niște movile de pământ acoperite cu nisip. Ultimul faraon care a început construcția la o piramidă este Ahmosis sau Ahmose I al dinastiei a 18-a, care a ordonat începerea construcției unei piramide la Abydos. În afară de Giza mai există un complex de piramide și clădiri auxiliare la Abusir (vezi fig.86). Numele în egipteană înseamnă casa lui Osiris, sau casa templului lui Osiris, și este locul unde au fost construite piramide de către faraonii dinastiei a 5-a, și conține în jur de 14 piramide ale faraonilor dar și a reginelor egiptene din acea perioadă. Acest complex este unic deoarece printre clădirile sale 178 Ibidem, p.238. 179 Ibidem, p.239. 80

auxiliare au fost construite și două obeliscuri foarte mari dedicate zeului solar. Piramida principală a complexului este cea a lui Neferirkare, celelalte două piramide mari sunt ale lui Sahure și Nyuserre (vezi fig.87). Sahure este faraonul care a început complexul acesta de piramide, dar a fost întrecut de către urmașii săi la mărimea piramidei. Același lucru s-a întămplat și la Giza unde Keops atinge apogeul arhtitectural și al grandorii folosind ca exemplu piramida lui Snefru. Cel mai ciudat lucru al acestui complex este faptul că la sudul piramidei principale a lui Neferirkare se află un cimitir al unor demnitari persani din perioada saită 180. Totuși acest complex este foarte mic în comparație cu cel de la Giza, care rămâne cel mai mare și mai complex. Majoritatea piramidelor aveau cam aceleași elemente de bază, de la care nu se îndepărtau arhitecții. Elementul de bază îl reprezintă camera mortuară care de obicei se afla sub piramidă la aproximativ 50 m, unde în mod evident urma să fie înmormântat faraonul. Dimensiunea piramidei diferă de la faraon la faraon în funcție de bogățiile de care dispunea faraonul în momentul domniei sale. Materialul principal din care erau ridicate este piatra de calcar de care egiptenii dispuneau aproape în exces; aveau foarte multe cariere de exploatare a acestei roci. Pe lângă camera mortuară mai există un număr mare de camere, atât pentru provizii și artefacte dar și camere separate pentru a putea înmormânta animalele și chiar câțiva servitori pentru a îl putea sluji în viața de apoi. Toate camerele erau legate printr-o galerie principală care reprezenta conexiunea cu toate camerele și celelalte subgalerii ale piramidei. Un alt element important introdus în construcția acestor piramide sunt puțurile de aerisire, săpate pe lateralul piramidei, pentru a putea exista o oarecare ventilație. Pe lângă aceste aspecte mai trebuie menționat un punct important al piramidelor, și anume camerele false care erau construite pentru a induce în eroare jefuitorii de morminte, dar și anumite capcane antice pentru a proteja corpul faraonului. În ciuda acestor măsuri, piramidele au reprezentat principala atracție pentru jefuitori, iar din acest motiv începând cu dinastia a-18-a, după piramida construită de Ahmose I, toți faraonii au preferat construirea unor morminte subterane (hypogee) pentru a se putea proteja mai bine de către jefuitorii de morminte, care începuseră să pună măna pe bogă ții foarte mari ale predecesorilor. Aceasta s-a întâmplat probabil cel mai mult sub 180 Coord I.E Edwards, op.cit. , p.181-189. 81

dominația hiksosă care a reușit să distrugă și să jefuiască un număr mare de morminte regale181. Mormintele cele mai noi de acest gen sunt cele regăsite în Valea Regilor și Valea Reginelor, unde au fost descoperite în jur de 60 de morminte deja, iar multe altele urmează să fie dezgropate în anii ce vor urma de către diferitele școli și institute de egiptologie din lume182. Aceste morminte au fost ascunse cât de bine s-a putut, ele fiind săpate în stâncă de cele mai multe ori, iar pentru a putea fi recunoscute se efectuau basoreliefuri și statui care ornamentau intrările. Toate aceste morminte noi sunt foarte frumos decorate pe interior, iar majoritatea au camere mortuare false în cazul în care sunt descoperite, ca să nu se poată ajunge ușor la camera mortuară a faraonului. Chiar dacă nu se mai practica construirea monumentelor, decorarea interiorului mormintelor a rămas o caracteristică principală, deoarece, cum s-a menționat și mai sus, aceste incantații animau viața de apoi a persoanei decedate 183. Datorită acestor așa numite texte ale piramidelor s-au putut îmbogă ți cunoștin țele despre spiritualitatea egipteană. Totuși piramida este doar o parte din ceea ce înseamnă un complex funerar egiptean, pe lângă ea mai sunt de regăsit multe edificii auxiliare fără de care faraonul îngropat în ea nu și-ar fi putut continua viața în lumea cealaltă. Piramida este punctul central al unui ansamblu mai mare al unui complex funerar regal. Pe lângă o piramidă mai sunt de regăsit și templele preoților care au executat mumificarea dar și preo ții zeului solar, precum și un templu închinat zeității principale a perioadei respective. Aceste temple erau construite în proximitatea piramidei și erau legate de aceasta prin galerii subterane. În jurul piramdei, în interiorul complexului, se aflau un număr relativ mare de mastabasuri aparținând oficialilor sau preoților sau altor mari demnitari care au primit acordul să fie înmormântați lângă mormântul faraonului. Acest lucru este de regăsit cel mai clar la complexul piramidelor de la Giza unde

181 Coord I.E Edwards, The Cambridge Ancient History, vol.1 part 1, Cambridge 2004, p.401. 182 Ovidiu Drîmba, op.cit. , p.147. 183 Coord I.E Edwards, op.cit. , p.402-407. 82

există un număr mare de morminte subsidiare, la fel sunt și la complexul de la Abusir al dinastiei a 5-a184. 4.4 STUDIU DE CAZ : PIRAMIDA LUI KEOPS/KHUFU DE LA GIZA

Marea piramidă de la Giza, sau piramida lui Khufu (Keops în greacă), este cea mai mare piramidă din complexul funerar de pe platoul de la Giza (vezi fig.88). Piramida lui Keops (vezi fig.89) se află alături de cea a lui Kehpren sau Snefru și Mikerinos, ei fiind cei mai importanți faraoni ai dinastiei a IV-a. Tot platoul de la Giza se întinde pe o lungime de aproximativ 2 km de la est spre vest iar de la nord la sud are o lățime de 1,5 km185. Data construirii acestor piramide nu se poate stabili cu exactitate însă se aproximează că ar fi între anii 2550-2450 î.Chr sau 2680-2565 î.Chr; majoritatea specialiștilor sunt de acord cu una din aceste două variante. Numele dat de egipteni piramidei a fost Yekhet-Khufu, ceea ce ar însemna „orizontul lui Khufu” sau în alte variante „locul splendorii lui Khufu”. Construcția piramdei care avea să devină singura minune a lumii antice rămasă încă în picioare a fost un proces foarte lung și costisitor, atât din cauza materialelor folosite cât și forța de muncă care a avut foarte multe de îndurat. Pentru început a fost nevoie să fie nivelat locul unde urma să fie construită piramida, lucru deloc ușor de făcut în antichitate fără vreo mașinărie. Totul era realizat de sclavi cu ajutorul bovinelor (boii au fost folosiți într-un număr foarte mare pentru tot ce era imposibil unui om să transporte). Pe lângă faptul că zona de construc ție trebuia nivelată, arhitectul mai trebuia să se gândească cum să orienteze piramida dar și unghiul de înclinație care urma să îl aibă. Arhitectul însărcinat de Keops cu această muncă colosală se crede a fi Hemium, găsit în izvoarele arabe186. Odată ce nisipul și piatra au fost îndepărtate și s-a ajuns la nivelul rocii de bază, zona care trebuia nivelată era înconjurată cu un zid mic din cărămidă arsă, iar apoi era umplut cu apă, nivelul era măsurat cu ajutorul apei iar unde necesita îndreptare se însemna pentru a urma să fie tăiat în rocă cât mai era necesar. Egiptul avea în 184 Ovidiu Drîmba, op.cit. , p.146. 185 Gerogeta și Traian Chițulescu, Șapte monumente celebre ale antichității, București 1969, p.23-25. 186 Ibidem, p.29. 83

spate o istorie lungă cu inundațiile Nilului, iar din această cauză au învă țat cum să controleze și chiar să se ajute de acestea. Orientarea piramidei trebuia să fie în a șa fel construită încât punctele ei să coincidă cu cele patru puncte cardinale. În timp ce platoul complexului era încă nivelat, un număr mare de sclavi lucra în carierele de piatră pentru a pregăti materialul necesar construcției propriu-zise. Pentru construirea piramidei au fost necesare 2 milioane de blocuri de piatră calcaroasă, iar sclavii egipteni le săpau cu ajutorul uneltelor de cupru ce le aveau la îndemână (piatra de calcar este una din rocile mai „moi” și a fost posibil să fie exacavată cu uneltele din vremea respectivă). Încă de dinainte să fie nivelat terenul, arhitectul a reușit să calculeze câtă piatră va fi nevoie precum și formele necesare, astfel încât pe lângă sclavi erau și oameni care îi coordonau sub ce formă să taie piatra187. Pentru piramidă în sine s-a folosit în exclusivitate piatra de calcar, însă pentru camerele din ineriorul piramidei, dar și drumul care lega edificiile din interiorul complexului piramidal, a fost nevoie de un altfel de piatră. Sarcofagul faraonului și camerele mortuare erau construite din granit, material foarte dificil de tăiat și probabil imposibil de tăiat cu unelte din cupru, fapt ce pune sub semnul de întrebare toată această perioadă, deoarece pentru a putea executa astfel de proiecte din granit era nevoie de unelte mult mai rezistente din oțel sau oricum un metal mult mai rezistent. Totuși ulterior au fost găsite metode cu care ar fi putut reuși să realizeze acest lucru, metode multe mai simple dar foarte obositoare, cum ar fi folosirea unui fel de burghiu primitiv pentru a putea stabili punctele în care urma să fie tăiat cu un fierăstrău din cupru. Acest proces este foarte lung și foarte extenuant, dar dovezile arheologice susțin aceste două idei188. Odată ce bucățile erau tăiate acestea erau transportate pe platou urmând să fie folosite. Carierele de piatră care furnizau aceste materiale se aflau aproape de platou, fie de peste râu sau chiar aproape de Cairo, și erau transportate cu ajutorul boilor care reușeau să tragă aceste blocuri de piatră până la destinație. Piatra de calcar era aproape, însă pentru granit este o cu totul altă poveste, deoarece carierele se aflau la o distanță mult mai mare, de aproximativ 1.000 de km, la Aswan. Tot granitul era transportat pe apă atât cât se putea, deseori era adus când erau 187 Barbara Mertz, Red Land, Black Land Daily Life in Ancient Egypt, New York 2009, p.229. 188 Ibidem, p.230-231. 84

inundațiile Nilului pentru a le putea aduce cât mai aproape de sit. Însă partea cea mai grea urma să fie urcarea de la baza platoului până sus la complex. Aceste blocuri erau urcate de un număr mare de sclavi care trăgeau pur și simplu aceste pietre cu ajutorul unor funii, de la baza plaotului până sus. Într-o pictură a dinastiei a XII-a este prezentat cum 172 de oameni transportă o statuie colosală, iar în fa ță sunt câțiva sclavi care udă pământul pentru aderență. Se presupune că aceeași metodă ar fi fost aplicată și în dinastia a IV-a189. Construcția piramidei a durat în jur de 30 de ani, datorită perfecțiunii cu care a fost construită, iar acest lucru este foarte greu de realizat cu instrumentele simple de care dispuneau. Pașii folosiți în construirea piramidei ne sunt descriși și de către Herodot, însă la vremea sa nu deținea informația de care se dispune în ziua de azi, obținută după mulți ani de cercetare și încercări de reconstituire. Pentru construirea piramidei s-au folosite rampe pe care erau trase de boi pietrele, și apoi a șezate una câte una în locul ei. Potrivit multor specialiști, au existat 2 rampe principale de la care mai erau făcute unele auxiliare de pe care se ajungea pe toată lă țimea piramidei. Pentru primul nivel evident că nu a fost nevoie de aceste rampe, erau trase și fixate în locul desemnat, sau se foloseau tamburi de lemn pentru o precizie mai mare. După ce primul nivel era construit și șlefuit pentru a avea unghiul de înclinație corect se trecea la următorul nivel. Rampele erau construite de la al doilea nivel și probabil erau prelungite pe măsură ce se progresa cu construirea piramidei190. Totuși piramida nu se putea construi direct până sus deoarece după aceea nu mai putea să introducă blocurile de granit în interior pentru construirea camerelor. De aceea camerele precum și galeriile piramidei erau construite deodată cu exteriorul, un lucru realizat cu foarte mare precizie. Iar cel mai probabil că odată ajun și la ultimele nivele ale piramidei erau introduse și statuile și sarcofagul faraonului în interiorul camerelor. Dar tot acum se finalizau cu totul toate părțile interiorare, cu tot cu picturi și reliefuri. Deși s-a început construcția unei camere mortuare subterane, chiar sub camera finalizată a faraonului, acesta a decis să o lase așa cum era, nevrând să o folosească pe aceea, și a ordonat să se construiască alta chiar în 189 Ibidem, p.231. 190 Ibidem, p.232-235. 85

inima piramidei, iar accesul să fie asigurat printr-un tunel foarte strâmt și greu de accesat. Planul final (vezi fig.90) era unul simplu, de la intrare (sau coridorul descendent)191 se bifurcă două galerii mici, una care duce spre camera mortuară originală, iar cealaltă spre camera faraonului și a reginei, acest coridor are o lungime de aproximativ 97 de metri și o înălțime de 1,20 m, iar panta de coborâre este la un unghi de 22 de grade. Galeria spre camerele mortuare se bifurca din nou, una ducea printr-o galerie la fel de mică spre camera reginei (se afla la aporximativ 22 m deasupra bazei piramidei, cu o dimensiune de 5,10x6,1 m, iar tavanul nu era perfect plan, el fiind înălțat în partea centrală) 192, iar cealaltă spre galeria cea mare prin care se trecea pentru a se ajunge la camera faraonului (este considerată cea mai importantă parte a construcției, are forma unui paralelipiped, cu dimensiunile de 5,20x5,8 m, iar tavanul este plat). Se află la 42,2 m de baza piramidei, iar toată camera cât și anticamera este acoperită cu granit negru)193, coridorul care ducea spre marea galerie (această galerie are o lungime de 47 de metri și o înăl țime de 8,5 m, construcția fiind realizată din calcar fin)194 este coridorul ascendent. Piramida are și două tunele mici de aerisire conectate cu camera faraonului. Scopul lor nu este foarte bine cunoscut, după dimensiuni s-a presupus că ar fi tunele sau pasaje de aerisire195. Marea Piramidă de la Giza este singura minune a lumii antice care a rezistat timpului. Este cea mai mare și în același timp cea mai complexă piramidă construită în toată istoria dinastică a Egitpului. Pentru construirea ei au murit un număr mare de muncitori și o mulțime de animale de tracțiune (in principal boi), și încă pe atâ ția au avut de muncit până la epuizare și suferit pentru a duce la finalizarea acestei construcții megalomanice, toate acestea din cauza unei nevoi a faraonului de a arăta lumii care era puterea sa. Piramida de la Giza rămâne până în prezent unul dintre 191 Georgeta și Traian Chițulescu, op.cit, pg. 42-43. 192 Ibidem, p.43. 193 Ibidem, p.44. 194 Idem. 195 Barbara Mertz, op.cit. , p.236-237. 86

cele mai cercetate monumente de pe planetă, și este de asemenea edificiul care a facilitat crearea celor mai multe teorii fanteziste dintre toate construc țiile Egiptului antic.

CONCLUZII : În cadrul acestei lucrări s-a dorit prezentarea detaliată a ceea ce înseamnă procesul de mumificare în cultura și civilizația egipteană. Însă pentru a putea realiza acest lucru a fost nevoie să fie prezentate și celelalte civilizații care au practicat această artă de prezervare a corpului. După cum a fost prezentat în primul capitol, sa putut vedea clar că zona Egiptului nu a fost singura în care a fost răspândit acest ritual, deși Egiptul rămâne probabil în continuare cel mai notoriu loc dintre cele menționate. După finalizarea documentației am putut observa că aproape pe tot globul a existat această practică, diferența mare fiind între cele două tipuri de mumificare, cea naturală și cea artificială, care atinge apogeul tehnic în Egipt, în perioada regatului nou. Totuși celelalte civilizații au avut și ele aspectele lor unice în 87

felul în care abordau acest proces de tranziție ritualică între lumea pământeană și cea a unui Eden metafizic, iar diferențele au existat încă de când omul din diferitele colțuri ale Pământului a început să aibă fie și o firimitură de credință într-o viața de apoi, în perpetuarea spiritului, și alții din jurul lui au încercat să exploateze acest fapt prin realizarea unui sistem de credințe cu caracter coercitiv care avea menirea să organizeze și să uniformizeze credința oamenilor, ca să nu mai menționăm și factorul de frică existent, deoarece nimeni nu își dorea să fie damnat în lumea de apoi. Mumificarea a fost răspândită în timp și spațiu de la civilizația Chinchorro din Peru, până la civilizațiile asiatice, ajungând într-un final în perioada evului mediu unde erau îmbălsămați preoții capucini, și chiar în epoca contemporană, unde a avut loc îmbălsămarea trupurilor lui Lenin și Stalin dar și a altor persoane politice . Este un fenomen global în strânsă legătură cu credința în lumea de apoi, însă acest motiv este mult mai puțin probabil la cei doi lideri comuniști care au fost îmbălsăma ți în ideea de a putea afișa corpul liderului și după moartea acestuia pentru a putea fii adorat. Majoritatea oamenilor asociază mumia și mumificarea ca fiind un lucru specific Egiptului, și consideră că numai în Egipt a fost practicat acest lucru. Automat când aud termenul de mumie se gândesc la un cadavru bandajat și depus într-un mare și splendid sarcofag, în ciuda faptului că foarte puțini faraoni au avut un așa grandios sicriu și un bogat inventar funerar. După ce am reușit să stabilim că practica mumificări este un fenomen global și poate fi de mai multe tipuri, a urmat prezentarea ritului și credinței egiptene în via ța de apoi, din pricina căruia s-a ajuns la un proces așa de avansat de mumificare. Pentru egipteni trupul era un lucru sacru fără de care spiritul nu poate continua în lumea de apoi. Am putut vedea complexitatea unui ritual egiptean și prin izvoarele antice a doi mari istorici ai acelei perioade, Herodot și Diodor din Sicilia, care au fost șocați de grandoarea și amploarea cu care sunt respectate aceste ritualuri, și chiar de numărul mare de astfel de rituri și obiceiuri. Chiar Herodot ne spune că îi întrec „pe toți oamenii în frica fără margini față de zei” 196, precum și faptul că au una dintre cele mai complexe mitologii, iar tot Herodot este cel care sus ține că „egiptenii sunt cei dintâi oameni care au creat datina” 197. Este de înțeles atunci de ce practica aceasta a avut o așa mare dezvoltare pe acest tărâm, părintele istoriei 196 Herodot, op.cit. , p.57. 88

susținând că egiptenii sunt cei care au inventat datinile și de la ei le-au copiat și grecii, iar acest lucru ne face conștienți de relevanța care o aveau aceste lucruri în această zonă și în același timp dovedește că egiptenii au unul din cele mai complexe rituri, dacă nu chiar cel mai complex. Acest lucru a fost evidențiat în al doilea capitol, unde este prezentată evoluția acestor ritualuri de-a lungul dinastiilor. Ajungând înapoi la mumificarea propriu-zisă, am putut arăta că egiptenii nu mumificau doar oameni, ci și animale, care este un lucru nemaiîntălnit la nicio altă civilizație până în prezent. Acest obicei este unul din lucrurile care deosebesc cel mai mult civilizația egipteană de orice altă civilizație a lumii antice. Credința lor a evoluat în așa fel încăt au ajuns să contopească animalele sacre cu zeitățile lor umane, ajungând sub noi forme în care zeul este reprezentat ca fiind om la trup cu capul animalului sacru venerat. Venerarea aceasta a animalelor este un alt aspect care a mirat călătorii antici, și este un subiect care preocupă cercetătorii și în ziua de azi. Animalele sacre le-am enumerat în capitolul al treilea și am încercat să arăt câteva exemple ale numărului mare de astfel de exemplare mumificate, și de asemenea am descris amploarea necropolelor destinate lor. Ultimul capitol a fost elaborat pentru a putea conecta toate elementele spiritualității descrise până la momentul respectiv și pentru a prezenta ceea ce avea să fie locul de odihnă al unei mumii în diferitele sale stagii de evolu ție arhitecturală: de la început, când au fost doar simple gropi în pământ, la mastabas (momentul în care au fost forțați să își creeze aceste metode de îmbălsămare), până la ultimul pas, mărețele piramide ale faraonilor. Prin arhitectură Egiptul a ajuns să fie cunoscut în întreaga lume, și tot din acest motiv s-au efectuat atâtea cercetări în acea regiune. Cultura și civilizația egipteană este una foarte interesantă și complexă care a stârnit interes de la simpli călători, la academicieni și arheologi până la jefuitori de morminte care își doreau bogățiile ascunse. Mumificarea este probabil cel mai important aspect al spiritualității lor, ipoteză care este întărită prin numărul mare de ritualuri și obiceiuri care au apărut în jurul lor. Toată credin ța este axată pe perpetuarea spiritului după această viață în Eden alături de zeii mult adorați.

197 Ibidem, p.77. 89

BIBLIOGRAFIE : Bibliografie generală : 1. Chevalier Jean,Gheerbrant Alain, Dicționar de simboluri în 3 volume, Editura Artemis, București,1995 2. Chițulescu, Georgeta și Traian, Cele șapte minuni celebre ale lumii antice , Editura Tehnică, București, 1965 3. Clayton, Peter, Cronica Faraonilor-Consemnarea, Domnie de Domnie a Suveranilor și a Domniilor din Egiptul Antic, Editura Rao,București, 2007 4. Clebert, Jean-Paul, Bestiar fabulos Dicționar de simboluri animaliere, Editurile Artemis-Cavallioti, București, 1995 5. Constantin, Daniel, Civilizația Egiptului antic, Editura Sport-Turism, București, 1976

90

6. Constantin, Daniel, Cultura spirituală a egiptului antic, Editura Cartea Românească, 1985 7. Constantin, Daniel, Gîndirea egipteană antică în texte, Editura Științifică, București, 1974 8. Coord. Edwards,I.E.S, The Cambridge Ancient History, vol.1 part.2, Cambridge University Press, 1971 9. Coord. Edwards,I.E.S, The Cambridge Ancient History, vol.2 part.1, Cambridge University Press, 1971 10. Coord. Edwards,I.E.S, The Cambridge Ancient History, vol.2 part.2, Cambridge University Press, 1971 11. David, Rosalie, Religion and Magic in Ancient Egypt, Editura Penguin Books, Londra, 2002 12. Desroches-Noblecourt, Christiane, Tutankhamen: Life and Death of a Pharaoh, Editura Viking Penguin, Londra, 1990 13. Drîmba, Ovidiu, Istoria culturii și civilizației, vol.1, Editura Saeculum I.O, București, 2001. 14. Hall, Brianna, Mummies of Ancient Egypt, Fact Finders, 2012 15. Hart, George, Dicționarul zeilor și zeițelor egiptului antic , Editura Artemis, București, 2004 16. Heuß Alfred und

Mann

Golo,

Propyläen

Weltgeschichte

Eine

Universalgeschichte - Erster Band Vorgeschichte und Frühe Hochkulturen, Editura Propyläen,Berlin-Frankfurt-Viena,1961 17. Hornung, E., The Valley of the Kings: Horizon of Eternity, Editura Contra Apionem, New York , 1999 18. Ikram, Salima. Ancient Egypt: An Introduction. 1st ed. Cambridge University Press, 2009. 19. Jukov, E.M, Istoria universală, vol.1, Editura Științifică, București, 1958 20. Kernbach,Victor, Dicționar de Mitologie Generală -Mituri,Divinități,Religii-, Editura Albatros,București, 1995 21. Larousse, Istoria Universală, vol.1, Editura Univers Enciclopedic, București, 2005 22. Lazărescu, George, Dicționar de mitologie, Editura Niculescu, București, 1998 23. Lurker, Manfred, Divinități și simboluri vechi egiptene, Saeculum I.O, București, 1997 24. Matie, M.E, Miturile egiptului antic, Editura Științifică, București.1958 25. McNamara Patrick and Wildman J. Wesley, Science and the Worlds Religions vol.1 : Origins and Destinies, Editura Praeger, 2012 91

26. Mertz, Barbara, Red Land,Black Land, Daily Life in Ancient Egypt, Editura Harper Collins, 2009 27. Mims, Cedric, Enciclopedia morții , Editura Orizonturi, 1998 28. Montet, Pierre, Egiptul pe vremea dinastiei Ramses, Editura Eminescu, București, 1973 29. Moseley, Michael E., The Incas and their Ancestors : The Archaeology of Peru, Editura Thames & Hudson, London, 2001 30. Müller Hans Wolfgang und Eberhard Thiem, Comorile Faraonilor, Editura Aquila 93, Oradea, 2012 31. Muravieva, T.V, Mituri și Legende celebre, Editura Europress Group, București, 2007 32. Murray, Alexander, Who’s who in Mythology: Classic Guide to the Ancient World, Editura Senate, Middlesex, 1998 33. Oliphant, Margaret, Atlasul Lumii Antice - Prezentarea celor mai mari civilizații ale trecutului,Editura M.A.S.T, Slovacia,1999 34. Picard, Gilber-Charles, Larousse Enciclopedia of Archaeology, Editura Chancellor Press, London, 1997 35. Pollard, Justin, The Story of Archaeology , Editura Quercus, Londra, 2007 36. Polosmak, Natalia , A Mummy Unearthed from the Pastures of Heaven , National Geographic.Octombrie,1994, pp. 80–103 37. Quirke, S., Who were the Pharaohs? A History of their Names with a list of Cartouches, Londra, 1990 38. Rachet, Guy, Larousse Dicționar de Civilizație Egipteană, Editura Univers Enciclopedic, București, 1997 39. Ray, John, Osiris Judecătorul Lumii de Apoi, Editura Aquila 93, București, 2005 40. Reeves, Nicholas. The Complete Tutankhamun: The King, The Tomb, The Royal Treasure, Editura Thames and Hudson, Londra, 1995 41. Rice, Michel, Egypts Making : The origins of Ancient Egypt 5000- 2000 BC, Routledge, London and New-York, 2003 42. Roberts, R.Timothy, Ancient Civilizations Great Empires at Their Heights, Editura Smithmark, New York, 1997 43. Rubinstein, Rebecca, Miturile egiptului antic, Editura ARC, 2008 44. Shaw, Ian, Oxford History of Ancient Egypt, Oxford University Press, 2004 45. Steiner, Rudolph, Mituri și Misterii Egiptene, Editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2012 46. Șarambei, Iohanna și Nicolae, Dicționar de Personalități ale lumii antice, Editura Artemis, București, 2012 92

47. Teeter, Emily, Religion and Ritual in Ancient Egypt, Cambridge University Press, 2011 48. Tompkins, Peter, Die Geheimnisse der Grossen Pyramide - Zentrum allen Wissens der alten Aegypter, Editura Scherz,Bern-München-Wien,1975 49. Tyldesley, Joyce, Cronica Reginelor Egiptului - De la primele dinastii la moartea Cleopatrei, Editura Rao, București, 2006 50. Weigall, Arthur, Istoria Egiptului Antic, Editura Artemis, București, 2012

Izvoare istorice : 1. Budge, E. A, Egyptian Book of the Dead, Editura CreateSpace, Londra, 2012 2. Diodor din Sicilia, Biblioteca istorică, Editura Sport-Tursim, București, 1981. 3. Herodot, Istorii, vol.2, Editura Științifică, București,1964

Bibliografie de specialitate : 1. Arriaza, Bernardi T., Differential Mortuary Treatment among the Andean Chinchorro Fishers : Social Inequalities or In Situ Regional Cultural Evolution?, în Current Anthropology, vol.46, 2005,pp.662-671 2. Ashmead, S.Albert, Testimony of the Huacos (Mummy-Grave) Potteries of Peru, în Proceedings of the American Philosophical Society, vol.42, No.174, 1903,pp. 378-396 3. Arriaza, Bernardo T., Beyond Death : The Chinchorro Mummies of Ancient Chile, Editura Smithsonian Institution Press, Washington- London, 1995 4. Aufderheide, Arthur C., The Scientific Study of Mummies, Editura Cambridge University Press, Cambridge, 5. Bailleut-LeSuer, Roenn, Between Heaven and Earth : Birds in Ancient Egypt, în The Oriental Institute of Chicago, no.215, 2012, pp.9-15 6. Bard, Kathryn A., Encyclopedia of the Archaeology of Ancient Egypt, Editura Routledge, London and New-York, 1999 7. Bierbrier, Morris L, Tomb Builders of the Pharaohs, Columbia University Press, 1993 8. Blumenbach, John Frederick, Observations on some Egyptian Mummies opened in London, în Philosophical Transactions of the Royal Society of London, pp.177- 195 9. Brown, Dale, ed. Egypt: Land of the Pharaohs, Editura Time-Life, 1999 93

10. Budge, E.A, An Account of Sarcophagus of Seti I, King of Egypt,B.C 1370, în Sir John Soanes Museum, Londra, 1908 11. Budge, E.A Wallis, The mummy; chapters on Egyptian funereal archaeology, Editura Cambridge University Press, 1893 12. Dodson, Aidan, and Salima Ikram. The Mummy in Ancient Egypt: Equipping the Dead for Eternity. Thames & Hudson, 1998.

13. Budge,Sir Edward Wallis, The mummy; a handbook of Egyptian funerary archaeology, Editura Cambridge University Press, New-York, 1925, reeditată în 2010 14. Clark, Somers and R. Englebach. Ancient Egyptian Construction and Architecture. Dover Publications, Londra, 1990 15. Cockburn,Aiden,Barraco,Robin,Reyman,Theodore,Peck,William, Autopsy of an Egyptian Mummy, în Science, vol.187, nr.4182, 1975, pp. 1150- 1160 16. Cooney, Kathlyn M., Objectifying the Body: The increased value of the ancient Egyptian Mummy during the socioeconomic crisis of dynasty 21, în J. Papadopoulos and G. Urton, eds., The Construction of Value in the Ancient World, Cotsen Institute Press, Los Angeles, 2012, pp. 139-159. 17. Dawson, R.Warren, Mummification in Australia and America, în The Journal of the Royal Anthropological Institute of Great Britain and Ireland, vol.58, 1928, pp.115-138 18. Dawson, R.Warren, Two Mummies from Colombia, în The Journal of the Royal Anthropological Institute of Great Britain and Ireland, vol28, 1928,pp.73-74 19. Flower, William Henry, Illustrations of the Mode of Preserving the Dead in Darnley Island and in South Australia, în The Journal of the Anthropological Institute of Great Britain and Ireland, vol.8, 1879,pp.389395 20. Granville, A.B, An Essay on Egyptian Mummies,with observation on the art of embalming among the ancient egyptians, în Philosophical Transactions of the Royal Society of London, vol.15, 1825, pp.269-316 21. Hadley, John, An Account of a Mummy,inspected at London 1763, în Philosophical Transactions of the Royal Society of London, pp.1-14 22. Hagen, Rose-Marie und Rainer, Ägypten Menschen-Götter-Pharaonen, Editura Taschen, Köln, 2005 94

23. Hays, Harold,

Funerary Rituals (Pharaonic Period), în UCLA

Encyclopedia of Egyptology, Department of Near Eastern Languages and Cultures, Los Angeles, 2010, pp.1-14 24. Houlihan, Patrick F. The Animal World of the Pharaohs, Editura Thames and Hudson,Londra, 1996 25. Ikram, Salima, Divine Creatures : Animal Mummies in Ancient Egypt, Editura The American University in Cairo Press, Cairo, 2005 26. Ikram, Salima, Mummification, în UCLA Encyclopedia of Egyptology, Department of Near Eastern Languages and Cultures, Los Angeles, 2010, pp.1-6 27. Lamb, D.S, Mummification, Especially of the Brain, în American Anthropologist, New Series, vol.3, 1901,pp.294-307 28. Lange, Karen E., Tales of the Bog Bodies, în National Geographic, Septembrie, 2007, pp. 81-97 29. Leiland, Troy, The Mummy of Shoshenq I Re-discovered?, în Seminars fur Ägyptologie und Koptologie der Georg-August-Universitat Gottingen, 2005, pp.95- 102 30. Lovgre, Stefan, Lion Mummy, în National Geographic News, ianuarie 14, 2004 31. Macalister, A., Notes on Egyptian Mummies, în The Journal of the Anthropological Institute of Great Britain and Ireland, 1872-1906 vol.1, pp.36 32. Mair,Victor H., The Mummies of East Central Asia, în University of Pennsylvania Museum Publications,vol.52,1998,pp.23-32 33. McCarthy Heather, The OsirisNefertari : A Case Study of Decorum, Gender, and Regeneration, în The Journal of the American Research Center in Egypt,vol.39, 2002, pp.173-195 34. O.B, A Scarab of Seti I, în Museum of Fine Arts Bulletin,vol.5 , 1907, p.3 35. Owen, James, Animal Mummies, în National Geographic News, septembrie 15, 2004 36. Pearson, John, Some Account of two Mummies of the Egyptian Ibis,one of which was in a remarkable perfect State, Philosophical Transactions of the Royal Society of London, 1805, pp.264 – 271

95

37. Pettigrew, Thomas Jospeh, A History of Egyptian Mummies and an Account of the Worship and Emblaming of the Sacred Animals, Editura Bibliolife, Londra, 2013 38. Polosmak, Natalia , A Mummy Unearthed from the Pastures of Heaven , National Geographic.Octombrie,1994, pp. 80–103 39. Priskin Gyula, The Eye of Horus and the synodic month, în Discussions in Egyptology,2002,pp.75-81 40. Priskin Gyula, The Eye of Horus and the synodic month, în Discussions in Egyptology,2002,pp.75-81 41. **The Sacred Ibis, în The illustrated magazine of art, vol.2, no.10, 1853, pp.220-222 42. Tyldesley, Joyce, Tutankhamen The Search for an Egyptian King, Editura Basic Books, New York, 2012 43. Williams, A.R, Animals Everlasting Wrapped in linen and reverently laid to rest, animal mummies hold intriguing clues to life and death in ancient Egypt, în National Geographic, noiembrie , 2009 44. Wilson,A.John, Funeral services of the Egyptian Old Kingdom, în The Journal of Near Eastern Studies,vol.3, No.4, 1944, pp.201-218 45. Zdiarsky, Angelika, Wege zur Unsterblichkeit, Altagyptischer totenkult und Jenseitsglauben, Editura Phoibos, Viena, 2013

WEBOGRAFIE : 1. http://science.howstuffworks.com/mummy2.htm accesat în data de 5.12.2013 2. http://astredamus.com/?p=4933 accesat în data de 5.12.2013 3. http://www.ancientegypt.co.uk/mummies/story/main.html accesat în data de 5.12.2013 4. http://library.thinkquest.org/C0116982/HTML%20page%20folder/hanimalmu mmification.htm accesat în data de 5.12.2013 5. http://www.jstor.org/ accesat în data de 15.11.2013 6. http://books.google.ro/books? id=P_xj3QTHHvoC&pg=PA107&lpg=PA107&dq=nazca+mummies&source= bl&ots=BqIMryyqAs&sig=YDw1V625CYxpDNge3zoH1YI3w08&hl=en&sa =X&ei=Pp9vUquTF4fm4QSeoID4CQ&sqi=2&ved=0CIMBEOgBMA4#v=on epage&q&f=false accesat în data de 18.12.2013 7. http://artslivres.com/ShowArticle.php?Id=211 accesat în data de 18.12.2013 8. http://discovermagazine.com/1994/apr/themummiesofxinj359 accesat în data de 20.12.2013 9. http://www.mummytombs.com/main.bog.htm accesat în data de 20.12.2013 96

10. http://archive.archaeology.org/online/features/bog/koelbjerg.html

accesat

în

data de 20.12.2013 11. http://archive.archaeology.org/online/features/bog/violence1.html accesat în data de 20.12.2013 12. http://www.denblauwenswaen.nl/public/sites/english/history/bogbodies.htm accesat în data de 20.12.2013 13. http://quod.lib.umich.edu/cgi/t/text/text-idx? cc=genpub;view=toc;idno=AGW3211.0001.001 accesat în data de 20.12.2013 14. http://news.nationalgeographic.com/news/2002/03/0326_0326_iceman.html accesat în data de 20.12.2013 15. http://news.nationalgeographic.com/news/2004/01/0114_040114_egyptlionmu mmy.html accesat în data de 20.12.2013 16. http://ngm.nationalgeographic.com/2009/11/animal-mummies/williams-text accesat în data de 20.12.2013 17. http://www.mnh.si.edu/exhibits/eternal-life/ accesat în data de 22.12.2013 18. http://www.pbs.org/wgbh/nova/ancient/ice-mummies-inca.html accesat în data de 22.12.2013 19. http://oi.uchicago.edu/OI/DEPT/RA/ABZU/YOUTH_RESOURCES.HTML accesat în data de 24.12.2013 20. http://www.mnh.si.edu/exhibits/eternal-life.html accesat în data de 12.01.2014 21. http://www.ancientegypt.co.uk/pharaoh/index.html accesat în data de 20.01.2014 22. http://homepage.powerup.com.au/~ancient/museum.html accesat în data de 20.01.2014 23. http://www.gizapyramids.org/code/emuseum.asp accesat în data de 20.01.2014 24. http://movies.nationalgeographic.com/movies/ accesat în data de 6.02.1014 25. http://www.digitalegypt.ucl.ac.uk/ accesat în data de 06.02.2014 26. http://www.penn.museum/about-our-collections/224-egyptian-section.html accesat în data de 06.02.2014 27. http://archaeologynewsnetwork.blogspot.ro/2011/04/mysterious-tattoos-ofprincess-of-altai.html#.Uz04mvmSzhk accesat în data de 06.02.2014 28. http://www.iceman.it/en/node/265 accesat în data de 06.02.2014 29. http://www.iceman.it/en/node/269 accesat în data de 06.02.2014 30. http://www.mummiesexhibition.co.uk/egyptian-pharaoh-seti.html accesat în data de 06.02.2014 31. http://www.dabar.org/breasted/SECTION-5/P38-BREASTED.html accesat în data de 10.06.2014

97

ANEXA 1 Listă ilustrații : Fig.1

”Bog Body” Mumie din mlaștinile Irlandei. După :

http://ritabay.files.wordpress.com/2012/10/grauballemanden2.jpg accesat în data de 20.12.2013 Fig.2 Mumie a mlaștinii din Danemarca. După : http://echostains.files.wordpress.com/2010/02/bogman.jpg accesat în data de 20.12.2013 Fig.3 Mumia unui copil din cultura peruviană Chinchorro. După : http://www.socialphy.com/posts/off-topic/14302/ChinchorroMummies.html accesat în data de 21.12.2013 Fig.4 Mumie din Peru aparținând civilizației Chinchorro. După : http://www.google.ro/imgres? 98

start=86&sa=X&biw=1366&bih=620&tbm=isch&tbnid=iJ-B6kViMNN9xM %3A&imgrefurl=http%3A%2F%2Fbashny.net%2Ft%2Fen %2F90135&docid=WAohuRUn9B2ZiM&imgurl=http%3A%2F%2Fbashny.ne accesat în data de 12.12.2013 Fig.5 Mumie Chinchorro din Peru cu mască funerară din argilă. După : www.pasthorizonspr.com accesat în data de 12.12.2013 Fig.6 Hartă cu răspândirea mumificării artificale pe coasta pacifică din Peru și Chile. Săgeata groasă arată direcția pe care s-a răspândit. După : http://www.scielo.cl/scielo.php?script=sci_arttext&pid=S071773562005000200010 accesat în data de 20.12.2013 Fig.7 „Trophy Head” al civilizației Nazca. După : http://www.gregvincent.org/2009/12/museo-antonini-nazca-peru.html accesat în data de 20.12.2013 Fig.8 Mumii ale civilizației Nazca. După : www.people.tribe.net accesat în data de 12.12.2013 Fig.9 Mumii din cimitirul Chauchilla al civilizației Nazca. După: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/e/e9/Nazca_grave.jpg accesat în data de 12.12.2013 Fig.10 Mumie de sex feminin depusă în urma unui ritual de sacrificare incaș. După: http://en.wikipedia.org/wiki/File:Juanita_dama_de_las_nieves.jpg accesat în data de 12.12.2013 Fig.11 Mumie Inca care a fost victima unui ritual de sacrificiu uman. Starea de conservare excelentă datorită temperaturilor extreme din munții Anzi. După : http://news.nationalgeographic.com/news/2007/09/photogalleries/mummypictures/ accesat în data de 12.12.2013 Fig.12 Mumie ale civilizației Guanche din Insulele Canare. După : http://www.ctspanish.com/communities/canary/guanche2.html accesat în data de 12.12.2013 Fig.13 Mumie Guanche. Reconstituire a locului unde a fost găsită. După : http://www.pbs.org/wgbh/nova/bog/ways-08.html accesat în data de 12.12.2013 Fig.14 . ”The Beauty of Xiahoe” Mumia descoperită pe drumul mătăsii din China. După : http://doobious.org/wpcontent/uploads/2011/02/BeautyofXiaohe.jpg accesat în data de 20.12.2013 Fig.15 Mumia unui bărbat caucazian descoperită în Xinjiang, China. După : http://www.newsgd.com/culture/CultureEvents/content/images/attachement/jp g/site26/20110317/90fba69c46300eec0ab234.jpg accesat în data de 20.12.2013 99

Fig.16

Situl arheologic din Altai unde a fost descoperită ”Prințesa gheți”. După

: http://www.56thparallel.com/wp-content/uploads/2013/06/Ukok-princessAltai-725x320.jpg accesat în data de 20.12.2013 Fig.17 Mumia ”Prințesa din munții Altai” cu tatuajele foarte bine conturate. După : http://assets.nydailynews.com/polopoly_fs/1.1138000!/img/httpImage/image.j pg_gen/derivatives/landscape_635/mummy17n-1-web.jpg accesat în data de 20.12.2013 Fig.18 °Ötzi the iceman° poziția în care a fost descoperit. După : http://www.crystalinks.com/otzi_ice2.jpg accesat în data de 20.12.2013 Fig.19 Corpul lui Ötzi după ce a fost extras din gheață. După : http://images.nationalgeographic.com/wpf/medialive/photos/000/325/cache/iceman-oetzi-otzi-reconstructedbody_32527_600x450.jpg accesat în data de 20.12.2013 Fig.20 ”Tollund man” vedere de ansamblu. După : http://theearthisdying.files.wordpress.com/2013/08/tollund-man.jpg accesat în data de 23.12.2013 Fig.21 ”Tollund man” mumie a mlaștinii excelent prezervată, detaliu unde se vede perfect modul violent în care a murit. După : http://s.ngm.com/2007/09/bog-bodies/img/bog_feature.jpg accesat în data de 23.12.2013 Fig.22 Corpul lui Lenin cum este expus în momentul de față la Moscova. După : http://www.sott.net/image/image/s5/101629/full/lenin_body.jpg accesat în data de 27.12.2013 Fig.23 Corpul lui Stalin expus alături de cel al lui Lenin. După : http://www.aha.ru/~mausoleu/lenin_mausoleum_images/h24.jpg accesat în data de 27.12.2013 Fig.24 Dezvelirea unei mumie într-un amfiteatru, de față cu un public curios. după : http://www.pasthorizonspr.com/index.php/archives/12/2012/unwrapping-themummy-performance-and-science accesat în data de 10.02.2014 Fig.25 Invitație la casa unui medic pentru dezvelirea unei mumii. După : http://www.smartalecksguide.com/2011/09/victorian-mummy-unwrappingparties-fact.html accesat în data de 10.02.2014 Fig.26 O mumie predinastică într-un mormânt oval. Reconstrucție a Muzelui din Ontario. După : http://emhotep.net/2011/06/28/egypt-in-the-news/mumab-

100

a-modern-day-ancient-egyptian-mummy-and-what-he-has-taught-us-so-far/ accesat în data de 12.02.2014 Fig.27 Preoți ai lui Anubis care pregătesc uleiul special pentru a fi folosit la îmbălsămare. După : http://emhotep.net/2011/06/28/egypt-in-thenews/mumab-a-modern-day-ancient-egyptian-mummy-and-what-he-hastaught-us-so-far/ accesat în data de 12.02.2014 Fig.28 Masă de îmbălsămare. Masa se află la muzeul de istorie din Cairo. După : http://www.delange.org/Egyptian_Museum_2/EP2-1.html accesat în data de 16.04.2014 Fig.29 Vase canopice folosite pentru protejarea viscerei. Zeul de pe capace de la stânga la dreapta, Imseti, Duamutef, Hapi, Qebehsenuf. După : http://www.ancient-egypt.org/index.html accesat în data de 21.04.2014 Fig.30 Scarabeu de marmură cu inscrpiții magice ce era depus peste inima faraonului. După : http://www.google.ro/imgres?imgurl=http%3A%2F %2Fwww.worldwidestore.com%2Fimages%2Ffull_size %2F35840.jpg&imgrefurl=http%3A%2F%2Fwww.worldwidestore.com %2F35840c.htm&h=600&w=862&tbnid=kGG8VCDsZapocM %3A&zoom=1&docid=17cxizEM3IJ0M&ei=dYClU4PAA8HjywPZmIGwDg&tbm=isch&ved=0CEEQMygcMB w&iact=rc&uact=3&dur=504&page=2&start=18&ndsp=24 accesat în data de 21.04.2014 Fig.31 Reprezentare a zeului Osiris în arta funerară egipteană. După : http://www.phoenician.org/osiris_egyptian_god.html accesat în data de 21.04.2014 Fig.32 Reprezentare din mormântul lui Ramses cu Seth în stânga și Horus în dreapta, iar în centru este faraonul. După : http://en.wikipedia.org/wiki/Osiris_myth#mediaviewer/File:SethAndHorusAd oringRamsses_crop.jpg accesat în data de 21.04.2014 Fig.33 Zeul Seth, poză de detaliu cu capul său zoomorf a unui animal necunoscut. După : http://cometogetherarticles.yolasite.com/the-essense-ofseth.php accesat în data de 21.04.2014 Fig.34 Ka-ul uman reprezentat în diferitele texte magice egiptene. După : http://www.kingtutone.com/ancient-egypt/ba-ka/ accesat în data de 08.05.2014 Fig.35 Ba-ul unui om la reîntoarcerea în trupul acestuia după călătorie. După : http://www.kingtutone.com/ancient-egypt/ba-ka/ accesat în data de 08.05.2014

101

Fig.36

Akh-ul persoanei este reprezentat sub forma unei păsări (ibis probabil)

ca cea din partea stângă. După : http://news.mongabay.com/2012/1031serra-oriental-bald-ibis.html accesat în data de 08.05.2014

Fig.37

Judecata lui Osiris. Reprezentare de pe papirusul lui Ani, din cartea

morților. După : http://www.people.vcu.edu/~dbangdel/JAlbum1033Egypt/slides/10.%20Judgement%20Before%20Osiris.html accesat în data de 10.05.2014 Fig.38 Zeița Maat sub forma ei înaripată. Reprezentare de la intrarea mormânt regal. După : http://en.wikipedia.org/wiki/File:Winged_Maat_(KV11).jpg accesat în data de 10.05.2014 Fig.39 Zeița dreptății Maat reprezentată în interiorul unui mormânt regal. Detaliu cu partea superioară, în frunte are pana dreptății care este folosită la judecata lui Osiris. După : http://en.wikipedia.org/wiki/File:Maat.jpg accesat în data de 10.05.2014 Fig.40 Ritualul de „deschidere a gurii” din reprezentarea făcută pe un papirus. După : http://en.wikipedia.org/wiki/File:Opening_of_the_mouth_ceremony.jpg accesat în data de 10.05.2014 Fig.41 Howard Carter și Mumia lui Tutankhamon în sarcofag în momentul descoperirii sale. După : http://www.unmuseum.org/mummy.htm accesat în data de 10.05.2014 Fig.42 Masca funerară a lui Tutankhamon din aur solid. După : http://en.wikipedia.org/wiki/File:Tuthankhamun_Egyptian_Museum.jpg accesat în data de 10.05.2014 Fig.43 Poză de detaliu. Capul mumiei lui Tutankhamon. După: http://www.unmuseum.org/mummy.htm accesat în data de 10.05.2014 Fig.44 Mumia lui Tutankhamon după ce au fost îndepărtate bandajele. După : http://www.unmuseum.org/mummy.htm accesat în data de 10.05.2014 Fig.45 Seti I reprezentat pe pereții templului de la Abydos. După : http://en.wikipedia.org/wiki/Seti_I accesat în data de 10.05.2014 Fig.46 Masa de ofrande din mormântul lui Seti I. După : http://en.wikipedia.org/wiki/Seti_I accesat în data de 10.05.2014 Fig.47 Sarcofagul din alabastru a lui Seti I. După: http://en.wikipedia.org/wiki/Seti_I accesat în data de 10.05.2014 Fig.48 Poză de detaliu cu capul mumiei lui Seti I. După : http://en.wikipedia.org/wiki/Seti_I accesat în data de 10.05.2014 Fig.49 Mumia lui Seti I după ce a fost analizată. Se află în momentul de față la Muzeul de Istorie din Cairo. După :

102

http://anubis4_2000.tripod.com/mummypages2/19A.html accesat în data de 10.05.2014 Fig.50 Ramses al-II-lea reprezentat în carul său de luptă la bătălia pentru Kadesh. După : http://en.wikipedia.org/wiki/Ramesses_II accesat în data de 10.05.2014 Fig.51 Poză de detaliu cu capul mumiei lui Ramses al-doilea. După : http://en.wikipedia.org/wiki/Ramesses_II accesat în data de 12.05.2014 Fig.52 Mumia lui Ramses II după cercetarea acesteia. După : http://anubis4_2000.tripod.com/mummypics2/Ramesses_II.jpg accesat în data de 12.05.2014 Fig.53 Bucăți de carne de vită mumificate pentru a fi depuse alături de decedat. După : https://cowofgold.wikispaces.com/Food+Mummies accesat în data de 20.05.2014 Fig.54 Pești mumificați și depuși alături de mumie ca hrană pentru viața de apoi. După : http://www.mummytombs.com/museums/nl.amsterdam.apm.animal.html accesat în data de 20.05.2014 Fig.55 Statuie a unei pisici, ce urma să fie depusă ca ofrandă pentru zeița Bastet. După : http://resources.woodlandsjunior.kent.sch.uk/homework/egypt/animals.html accesat în data de 20.05.2014 Fig.56 Statuie reprezentând un babuin, urmând să fie depusă ca ofrandă pentru zeul Toth. După : http://en.wikipedia.org/wiki/Animal_mummy#mediaviewer/File:Egyptian__Baboon_Mummy_Coffin_-_Walters_22245.jpg accesat în data de 20.05.2014 Fig.57 Pisici mumificate care se află încă în bandaje. După : http://ballewsancientegyptforkids.blogspot.ro/ accesat în data de 20.05.2014 Fig.58 Zeița Bastet reprezentare din arta egipteană. După : http://www.landofpyramids.org/bastet.html accesat în data de 20.05.2014 Fig.59 Bastet sub forma ei de pisică omoară șarpele lumii de dincolo Apophis. După : http://www.landofpyramids.org/bastet.html accesat în data de 20.05.2014 Fig.60 Zeița Sekhmet reprezentată pe un basorelief de la Abydos. După: http://en.wikipedia.org/wiki/Sekhmet accesat în data de 24.05.2014 Fig.61 Zeul Thot în forma sa de jumate ibis jumate om. Reprezentare în arta egipteană. După : http://www.bibliotecapleyades.net/thot/images/thot09_08.jpg accesat în data de 24.05.2014

103

Fig.62

Toth în forma sa de babuin cu discul solar în frunte. Reprezentare pe un

basorelief. După : http://www.pinterest.com/sablefeather/tarot-magician-lebateleur-i-thoth-messenger-to-th/ accesat în data de 24.05.2014 Fig.63 Un babuin mumificat, fără bandajele din partea superioară. După : http://boingboing.net/2009/10/26/animal-mummies-from.html accesat în data de 24.05.2014 Fig.64 Un ibis mumificat învelit în bandaje. Mumificare tipică pentru pasărea aceasta. După : http://www.museumsyndicate.com/item.php?item=54366 accesat în data de 24.05.2014 Fig.65 Secționarea unei mumii de ibis bandajate. Desen realizat de arheologi francezi ai sec. XX. După : http://napoleon.lindahall.org/sacred_ibis.shtml accesat în data de 24.05.2014 Fig.66 Stelă funerară închinată lui Apis. Zeul taur este reprezentat așezat pe o masă. După : http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Stele_dedicated_to_ApisLouvre_N_5417-mp3h8842.jpg accesat în data de 24.05.2014 Fig.67 Un taur Apis mumificat. După : http://www.gadling.com/2012/02/18/animal-mummies-discovered-in-egypt/ accesat în data de 24.05.2014 Fig.68 Masă de îmbălsămat din alabastru pentru un taur Apis. După : : http://www.gadling.com/2012/02/18/animal-mummies-discovered-in-egypt/ accesat în data de 25.05.2014 Fig.69 Zeul Sobek reprezentat pe un basorelief. După : http://s647.photobucket.com/user/W0RSR/media/P1000812.jpg.html accesat în data de 25.05.2014 Fig.70 Mumia unui corocdil adult. După : http://pharaohsdays.blogspot.ro/2011/05/animal-mummies-of-ancientegypt.html accesat în data de 25.-5.2014 Fig.71 Pui de crocodil mumificat, bandajat iar bandajele au fost pictate. După : http://flavorwire.com/46085/pic-of-the-day-animal-mummies accesat în data de 25.05.2014 Fig.72 Zeul Anubis depune corpul mumificat în sarcofag. După : http://lifeasahuman.com/2010/arts-culture/history/doc-like-an-egyptian/ accesat în data de 25.05.2014 Fig.73 Statuie a lui Anubis sub forma sa canidă, depusă la intrarea unui mormânt pentru protecție. După : http://st-takla.org/General-Knowledge-

104

Articles/01-b-Ancient-Egypt-History/Egyptian-History-07-Old-KingdomSculpture.html accesat în data de 25.05.2014 Fig.74 Basorelief a zeului Ra. După : http://content.time.com/time/specials/packages/article/0,28804,2046823_2046 865_2046872,00.html accesat în data de 25.05.2014 Fig.75 Șoim mumificat depus oentru zeul Ra sau Horus. După : http://flavorwire.com/46085/pic-of-the-day-animal-mummies accesta în data de 25.05.2014 Fig.76 Basorelief a zeului Khnum. După : http://www.molon.de/galleries/Egypt/Abydos/img.php?pic=13 accesat în data de 25.05.2014 Fig.77 Sarcofagul unui berbec mumificat. După : http://www.bbc.co.uk/history/ancient/egyptians/animal_gallery_01.shtml accesat în data de 25.05.2014 Fig.78 Sculptură a zeiței Hathor sub forma ei zoomorfă. După : http://en.wikipedia.org/wiki/File:GD-EG-Caire-Mus%C3%A9e091.JPG accesat în data de 25.05.2014 Fig.79 Mormânt oval tipic perioadei Naqada I și II. După : http://www.dainst.org/en/project/abydos?ft=all accesat în data de 18.06.2014 Fig.80 Mormânt tipic predinastic. Desen realizat de arheologi britanici. După : http://www.dabar.org/breasted/SECTION-5/P38-BREASTED.html accesat în data de 18.06.2014 Fig.81 Desenul unui mastabas tipic primelor dinastii egiptene. După : http://www.znanje.org/i/i24/04iv05/04iv0503052425/zanimljivosti/grobnice.ht ml accesat în data de 18.06.2014 Fig.82 Complex de mastabas din perioada faraonului Djoser. Săpătură arheologice efectuată de Institutul de Egiptologie din Germania. După : http://www.dainst.org/en/project/abydos?ft=all accesat în data de 20.06.2014 Fig.83 Piramida în trepte a lui Djoser de la Saqqara. După : http://www.touregypt.net/featurestories/dsteppyramid2.html accesat în data de 20.06.2014 Fig.84 Piramida lui Snefru de la Dashur. După : http://www.history.com/photos/egyptian-pyramids/photo6# accesat în data de 20.06.2014 Fig.85 Piramida lui Snefru de la Meydum. După : http://www.history.com/photos/egyptian-pyramids/photo6# accesat în data de 20.06.2014

105

Fig.86

Complexul de piramide de la Abusir vedere aeriană. După :

http://www.pyramids-of-egypt.com/pyramids-of-abusir.html accesat în data de 20.06.2014 Fig.87 Imagine satelitară a complexului de la Abusir. După : http://www.ancient-egypt.co.uk/abusir/ accesat în data de 20.06.2014 Fig.88 Imagine satelitară a complexului de piramide de la Giza. După : http://www.satimagingcorp.com/gallery/quickbird/quickbird-pyramids-egypt/ accesat în data de 20.06.2014 Fig.89 Marea piramidă a lui Keops de la Giza. După : http://en.wikipedia.org/wiki/Great_Pyramid_of_Giza accesat în data de 20.06.2014 Fig.90 Planul final al interiorului piramidei lui Keops. După : http://www.gizapyramid.com/passages.html accesat în data de 20.06.2014

106