Morfologie [PDF]

Zitiervorschau

MORFOLOGIE

Substantivul este partea de vorbire flexibila care denumeste obiecte (fiinte, lucruri, fenomene, actiuni etc). Criterii de clasificare ale substantivului: Dupa inteles: a) substantiv comun (denumesc obiecte de acelasi fel): elev, carte, ploaie, patrie, casa etc. b) substantiv propriu (denumesc anumite obiecte spre a le deosebi de altele): Georgescu, Braila, Costel, Mures, Luceafarul etc. Dupa structura: a) substantiv simplu (formate dintr-un singur cuvant): fata, patrie, scoala, casa, Bucuresti, Gigel, Arges etc. b) substantiv compuse (formate din doua sau mai multe cuvinte): bunavointa, binefacere, caine-lup, Stefan cel Mare, Campulung, Piatra Neamt etc. Genul substantivelor a) substantiv masculin: un elev (singular) – doi elevi (plural); b)substantiv feminin: o eleva (singular) – doua eleve (plural); c) substantiv neutru: un scaun (singular) – doua scaune (plural). Substantivul epic are o singura forma pentru masculin si feminin: carabus, elefant, tantar, privighetoare, dihor, greier, vultur, lebada, papagal etc. Substantivele mobile sunt substantivele nume de fiinta care au o forma pentru masculin si alta pentru feminin. masculin | feminin profesor, muncitor | profesoara, muncitoare Procedeul cu ajutorul caruia putem forma substantive feminine din cele masculine si invers se numeste motiune. Numarul substantivelor Exemple de substantive: a)singular: frate, casa, tablou; elev -eleva b)plural: frati, case, tablouri. rata -ratoi curc curca a n

Substantivele defective de numar: A. Au forme numai la singular (singularia tantum): a. 1. substantive comune * nume de materie: lapte, miere, unt, secara, mazare, aur, tabla, lana, vata; * termeni de sport: fotbal, oina, sah; * nume abstracte, care exprima insusiri si stari fiziologice: cinste, curaj, bunatate, lene, sete; a.2. substantive proprii * nume de persoana: Gigel, Costel, Ioana; * nume geografice: Banat, Olt, Bacau, Ceahlau. B.Au forme numai la plural (pluralia tantum) b.1. substantive comune: anale, sale, calti, icre, taitei, zori, ochelari etc.; b.2. substantive proprii: Bucegi, Carpati etc. C.Substantivele cu forme multiple de plural sau de singular c.1. cu forme multiple de plural: * sunt substantivele cu acelasi inteles: coli - coale, boli - boale; * cu inteles diferit: cornuri (produse de panificatie sau instrumente muzicale), coarne (la animale), corni (la arbusti); capi (conducatori sau sefi), capete (extremitati ale sau ale unor obiecte), capuri (termen geografic). c.2. cu forme multiple de singular: pantec - pantece; foarfec - foarfece; oaspete - oaspe. Substantivul colectiv denumesc o totalitate de obiecte de acelasi fel: stol, grup, oaste, studentime, bradet, pietris, porumbiste etc.

Cazurile sunt formele pe care le iau substantivele pentru a indeplini o functie sintactica in propozitie. Trecerea unui substantiv prin toate formele si constructiile cauzale poarta denumirea de declinare. Declinarea cu articol hotarat:

CAZURILE Nominativ (N.)

Acuzativ (Ac.)

FUNCTIILE SINTACTICE subiect: Elevul citeste expresiv. nume predicativ: Costel este prietenul meu. atribut substantival apozitional: “Si satul Humulesti nu-i un sat laturalnic…”(Ion Creanga) nume predicativ: Caietul este pentru colegul tau. Atribut substantival prepozitional: “Diamante de roua scaparau icicolo…”(M. Sadoveanu) complement direct: Dau cartea elevului de serviciu. complement indirect: Vorbeam despre colegii tai. complement de agent: Baiatul a fost crescut de bunica lui. complement circumstantial de loc: Noi am plecat in satul acela. complement circumstantial de timp: “Doar n-am a trai cat lumea…”(Ion

Dativ (D.) Genitv (G.)

Vocativ (V.)

Creanga) complement circumstantial de mod: Atunci calul zboara ca vantul. complement circumstantial de scop: “La curte se facuse mare pregatire pentru ospatul acesta.”(C. Negruzi) complement circumstantial de cauza: “Hassan, de mirare, e negrupamant”(G. Cosbuc) complement indirect: Prietenilor le acord incredere. Datorita efortului am obtinut rezultate bune. nume predicativ: Rezultatele sunt ale clasei noastre. atribut substantival genitival: Cartea colegului meu este pe banca. atribut substantival prepozitional: Lupta impotriva tiraniei a luat sfarsit. complement indirect: “Fulgerele adunat-au contra fulgerului care / In turbarea-i furtunoasa a cuprins pamant si mare”(M. Eminescu) complement circumstantial de loc: “Popa Gheorghe se mai opri o data deasupra rapii.”(Camil Petrescu) complement circumstantial de timp: In timpul revederii s-a emotionat. complement circumstantial de cauza: ‘Din pricina lui Pepelea, Pavel isi rupea ciubotele.” (Ion Creanga) complement circumstantial concesiv: In ciuda greutatilor drumului, oamenii erau veseli. nu are functie sintactica.

Declinarea cu articol nehotarat: SINGULAR Cazuri N. cine? Ac. pe cine ? ce ? D. cui ? G. al, a, ai, ale cui ? V. PLURAL

Masculin un elev (pe) un elev unui elev unui elev -

Cazuri N. cine ? Ac. pe cine ? ce? D. cui ? G. al, a, ai, ale cui ? V. -

Masculin niste elevi (pe) niste elevi unor elevi unor elevi -

Feminin o eleva (pe) o eleva unei eleve unei eleve -

Neutru un tablou un tablou unui tablou unui tablou -

Feminin Neutru niste eleve niste tablouri (pe) niste eleve niste tablouri unor eleve unor tablouri unor eleve unor tablouri

Valoare adjectivala a) cand insotesc si determina un alt substantiv: „Si-acum ar vrea un neam calau S-arunce jug in gatul tau.” (G. Cosbuc) b) insotite de o prepozitie, pot deveni locutiuni adjectivale: Omul cu judecata a fost apreciat (cu judecata – locutiune adjectivala – omul chibzuit).

Valoare adverbiala: a) cand determina un verb sau un adjectiv : Ea s-a maniat foc. (foarte rau) Fata era desteapta foc. (foarte desteapta) b) cand substantivele denumesc anotimpurile, zilele sau momente ale zilei (toamna, dimineata, noaptea). Deosebirea dintre aceste adverbe si substantivele din care provin consta in faptul ca atunci cand sunt adverbe determina verbul: Toamna se culeg roadele. (adverb) Toamna este anotimpul meu preferat. (substantiv) c) insotite de o prepozitie, pot deveni locutiuni adverbiale : El vorbea cu blandete. (locutiune adverbiala – vorbea bland) Prin schimbarea valorii gramaticale substantivul capata, de obicei, un sens nou.

Locutiunile substantivale sunt grupurile de doua sau mai multe cuvinte care, impreuna, au intelesul unui substantiv. Cele mai multe locutiuni substantivale au aparut din locutiuni verbale, prin transformarea infinitivului lung in substantiv propriu-zis.

Locutiuni verbale a-(i) parea rau a tine minte a aduce aminte a baga de seama

Locutiuni substantivale

parere de rau (regret) tinere de minte (memorie) aducere-aminte (amintire) bagare de seama (atentie) luare-aminte (grija, a lua aminte atentie) Locutiunile substantivale se comporta ca un substantiv, avand forme pentru singular si plural, putand fi articulate sau nearticulate. Cuvintele din care este alcatuita o locutiune substantivala nu se pot analiza separat. Alte locutiuni substantivale mai frecvent folosite sunt: Locutiuni substantivale punct de vedere bataie de joc bataie de cap dare de mana nebagare de seama

Sensul locutiunii opinie, parere batjocura suparare darnicie neatentie

Articolul este partea de vorbire flexibila care insoteste substantivul, aratand in ce masura obiectul denumit de acesta este cunoscut vorbitorilor. Caietul este pe banca. M-am intalnit dimineata cu un coleg. Chiar daca avem in atentie numai articolul hotarat si nehotarat, definitia nu corespunde realitatii lingvistice, pentru ca ele insosesc si adjectivul. Frumosului copac i-am taiat crengile.

ARTICOLUL HOTARAT (enclitic) se alipeste la sfarsitul cuvantului, aratand in mod precis (hotarat) obiectul denumit. CAZ N./Ac. G./D. V.

SINGULAR omul, casa, muntele; omului, casei, muntelui; omule!

PLURAL oamenii, casele, muntii oamenilor, caselor, muntilor oamenilor!

ARTICOLUL NEHOTARAT (proclitic) se asaza inaintea substantivelor care denumesc obiecte necunoscute dinainte, fara a le determina precis. CAZ N./Ac. G./D.

MASCULIN SINGULAR un elev unul elev

PLURAL niste elevi unor elevi

FEMININ SINGULAR o eleva unei eleve

PLURAL niste eleve unor eleve

Observatii: Articolul hotarat poate fi proclitic: 1. cand precede un substantiv propriu masculin, nume de persoana in G./D. sau un substantiv propriu feminin, de origine straina: Lui Costel i-am dat cartea. Cartea lui Carmen este noua. 2. cand precede substantivele comune nearticulate enclitic si urmate de un adjectiv posesiv: Lui varu-tau i-am dat caietul. 3. cand substantivele masculine nene, bade, mos in G./D. sunt urmate de un nume propriu : Mama lui badita Ion isi petrecea baietul la groapa. 4. cand substantivele care denumesc lunile anului sunt la G./D.: Pe la sfarsitul lui martie i-am povestit intamplarea.

ARTICOLUL POSESIV GENITIVAL se asaza inaintea unui substantiv sau pronume in genitiv si intra in alcatuirea pronumelui posesiv si a numeralului ordinal. Leaga numele obiectului posedat de numele posesorului, avand formele : ai, a, ai, ale. Articolul posesiv care preceda un substantiv sau un pronume cu functia de atribut se acorda in gen si numar cu substantivul determinat, nu cu substantivul sau pronumele in genitiv: carte a carti ale elevilor elevului copil al vecinei copii ai vecinelor

ARTICOLUL DEMONSTRATIV (ADJECTIVAL) insoteste un adjectiv sau un numeral, stabilind legatura dintre aceste parti de vorbire si substantivul determinat (cel, cea, cei, cele). Observatii: Se numeste articol demonstrativ, deoarece provine din forma veche a pronumelui demonstrativ : cel (acel), cea (aceea), cei (aceia), cele (aoalea) sl adjectival, deoarece, de obicei, insoteste un adjectiv. Articolul demonstrativ (adjectival) se acorda in gen, numar si caz cu substantivul determinat de adjectivul sau de numeralul pe care-l insoteste: N./Ac.eleva cea silitoare D./G. elevei celei silitoare In concluzie, articolul are urmatoarele caracteristici: -

reprezinta o clasa morfologica restransa

-

nu are autonomie semantica;

-

nu indeplineste functii sintactice;

-

serveste numai ca instrument gramatical auxiliar pentru flexiunea altor parti de vorbire.

Adjectivul este partea de vorbire flexibila care exprima insusirea (caracteristica) unui obiect. Adjectivul insoteste si determina un substantiv, avand forme deosebite pentru genul si numarul substantivului:

Numar Masculin Singular elev harnic Plural elevi harnici • Dupa flexiune adjectivele pot fi:

Feminin cladire inalta cladiri inalte

A. Adjective variabile - care-si schimba forma dupa gen, numar si caz: bun, buna, buni, bune. a.1. Adjectivul cu doua terminatii, cand, la singular, au o forma pentru genul masculin si alta pentru feminin: frumos-frumoasa; negru - neagra. a.2. Adjectivul cu o singura terminatie, cand, la singular, au aceeasi forma si pentru masculin si pentru feminin: izvor rece - apa rece; creion verde - iarba verde. B. Adjective invariabile- care-si pastreaza forma indiferent de gen, numar si caz. Ele provin din limbi straine si sugereaza culori (gri, maro, bordo, oliv, vernil) sau alte caracteristici (eficace, propice, vivace, atroce, locvace): tigru atroce - tigroaica atroce. Alte adjective invariabile provin din adverbe (asa, asemenea): M-a impresionat asa intamplare. Asa om (oameni) nu-l (i) gasesti oriunde. •

Dupa origine, adjectivele se clasifica in :

A. adjective propriu-zise: frumos, harnic, bun, intelept etc. B. adjective pronominale, provenite din pronumele ce determina un substantiv: b.1. adjective demonstrative: elevul acesta, acela, celalalt; b.2. adjective nehotarate: fiecare profesor, unele colege, toti copiii; b.3. adjective posesive: sora mea, colegii nostri; b.4. adjective negative: nici un caiet, nici o culegere; b.5. adjective de intarire: el insusi, tu insuti, Ioana insasi, noi insine, ei insisi;

b.6. adjective relative: Nu stiu 1/ce taina ascunzi. 2/; b.7. adjective interogative: Care om din lume nu doreste pacea? •

Dupa structura adjectivele sunt:

Adjective simple: lenes, intelept, rau, inteligent, inalt; Adjective compuse: cumsecade (cum + se + cade); atotputernic (a + tot + puternic); galben-auriu, tehnico-stiintific, alb-argintiu.

Valoare substantivala O constructie in care se afla un substantiv insotit de adjectiv poate fi simplificata prin inlaturarea substantivului: Omul lenes nu este apreciat. / Lenesul nu este apreciat. In constructia simplificata, cuvantul lenesul nu mai insoteste un substantiv, deci si-a pierdut valoarea gramaticala de adjectiv, si s-a substantivat, a devenit substantiv. Substantivarea adjectivului lenes s-a facut prin articularea lui cu articolul hotarat enclitic (-l). Adjectivele devenite substantive se comporta ca orice substantiv. Ele pot fi insotite de un adjectiv propriu-zis, de adjective pronominale sau de un numeral: micutul lenes, acest lenes, trei lenesi. Daca nu sunt precedate de articolul adjectival (cel, cea, cei, cele), pot fi insotite de articolul nehotarat: Un credincios al imparatului a iesit din palat.

Valoare adverbiala Cele mai multe adjective pot fi folosite ca adverbe de mod pentru a arata caracteristica unei actiuni sau a unei insusiri exprimate de alt adjectiv. Colegul meu scrie frumos (valoare de adverb de mod, deoarece determina verbul “scrie”) Pasarea avea penele frumos colorate (valoare de adverb de mod, deoarece arata caracteristica insusirii exprimate de adjectivul “colorate”) Adjectivele folosite cu valoare de adverb devin parti de vorbire neflexibile, intrucat ele nu se mai refera la un substantiv : Colegul meu scrie frumos. frumos = adverb de mod provenit din adjectiv, simplu, grad de comparatie pozitiv, functie sintactica de complememt circumstantial de mod.

Insusirea unui obiect poate fi exprimata si prin locutini adjectivale (grupuri de cuvinte care au valoarea unui adjectiv). Ele se comporta ca un adjectiv. Nu se cuvine sa-ti pierzi prietenii cei cu credinta. (credinciosi) Baiatul acela era de treaba. (cumsecade) Am intalnit un om cu stare. (instarit, bogat) Dintre toti copiii, fata cea mai mare era mai tacuta si mai cu judecata. (chibzuita) Parea un om de seama. (important) Locutiunile adjectivale se comporta ca un adjectiv: a) pot fi insotite de articolul demonstrativ (adjectival): omul cel cu stare; b) pot avea grade de comparatie: un om mai de nadejde; un baiat foarte de treaba.

Gradele de comparatie ale adjectivului din limba romana A. POZITIV – exprima insusirea, calitatea obisnuita fara a compara cu alta : elev harnic, trandafir rosu, apa limpede. Adjectivul la gradul pozitiv poate fi insotit sau nu de articolu demonstrativ (adjectival) cel, cea, cei, cele: elevul cel silitor; elevii cei silitori. B. COMPARATIV – cand insusirea unui obiect este comparata cu aceeasi insusire a altui obiect sau a aceluiasi obiect in momente diferite: b.1. Comparativul de superioritate (adverbul mai): Caietul lui este mai ordonat decat al tau. b.2. Comparativul de egalitate (la fel de, tot atat de, tot asa de): Secerisul fusese tot atat de greu ca si mai inainte. b.3. Comparativul de inferioritate (mai putin): Verisorul tau este mai putin voinic. C. SUPERLATIVUL exprima insusirea la cel mai inalt sau cel mai scazut grad. c.1. Superlativul relativ exprima insusirea la cel mai inalt sau cel mai scazut grad, prin comparatie cu alt obiect: lonescu este cel mai silitor elev din clasa a VII-a. Superlativul relativ poate fi: - de superioritate: Ceahlaul este cel mai inalt varf al Carpatilor Orientali. - de inferioritate: Muntele acela este cel mai putin inalt dintre toti muntii. c.2. Superlativul absolut exprima, fara comparatie, gradul cel mai inalt sau cel mai scazut al unui

obiect. Se construieste cu adverbele foarte tare sau prin alte mijloace mai expresive: * adverbele si locutiunile adverbiale legate de adjectiv prin prepozitia de: grozav, neinchipuit, extraordinar, nemaipomenit, din cale afara, extrem de; * prin repetarea adjectivului: o gradina frumoasa, frumoasa; * prin lungirea si repetarea unei vocale sau a unei consoane : bunna, maare, gallben, rrau; * diferite expresii in care adjectivul este insotit de un substantiv ce-i da valoare de superlativ absolut: suparat foc, rea de mama focului etc. Observatii Nu au grade de comparatie : A. adjectivele care exprima insusiri ce nu pot fi comparate: gigantic, urias, colosal, complet, intreg, unic, principal, perfect, egal, vesnic. B. adjectivele care in limba latina reprezinta forme ale comparativului sau superlativului: exterior, interior, minim, maxim, posterior, anterior, minor, major, superior, inferior, suprem etc.

Pronumele din limba romana Pronumele este compus din urmatoarele grupuri de cuvinte: (pro + nomen = pentru nume)

Pronumele este partea de vorbire flexibila care inlocuieste un tantiv (nume). PRONUMELE PERSONAL tine locul persoanelor ( I, a II-a, a III-a, singular si plural). PERSOANA I Cazur Intrebare N. cine?

Singular Forme eu

Forme -

Plural Forme noi

Forme -

Ac.

(pe) cine ?

(pe) mine

ma, m-

(pe) noi

ne

D.

cui?

mie

imi, mi

noua

ne, ni

-

-

-

-

-

-

-

Functie subiect complement direct complement

al, a, ai, ale cui? V. PERSOANA a II-a G.

Cazur Intrebare N. cine?

Singular Forme tu

-Forme

Plural Forme voi

-Forme

Ac.

(pe) cine ?

(pe) tine

te-

(pe) voi

va, v-

D.

cui?

tie

iti, ti-

voua

va, vi, v-

Functie subiect complement direct complement indirect

indirect G. V.

al, a, ai, ale cui? tu!

-

-

-

-

-

voi!

-

-

Observatii Pronumele de persoana I si a II-a au aceleasi forme pentru masculin si feminin, iar cele de persoana a III-a au forme speciale pentru masculin si feminin. Pronumele personale de persoana I si a II-a nu au forme pentru cazul genitiv. Vocativ au numai pronumele personale de persoana a II-a singular si plural (tu; voi). Pronumele personal la acuzativ are forme accentuate si neaccentuate. PERSOANA a III-a (masculin) Cazur Intrebare N. cine?

Singular Forme el

-Forme

Plural Forme ei

-Forme

Ac.

(pe) cine ?

(pe) el

il, l-

(pe) ei

ii, i-

D.

cui?

lui

ii, i-

lor

le, li

G.

al, a, ai, ale lui cui?

-

lor

-

V. PERSOANA a III-a (feminin)

-

-

-

Cazur Intrebare N. cine?

-Forme

Plural Forme ele

-Forme

Singular Forme ea

Functie subiect complement direct complement indirect atribut pronominal genitival -

Functie subiect complement Ac. (pe) cine ? (pe) ea o(pe) ele ledirect complement D. cui? ei ii, ilor le, li indirect atribut al, a, ai, ale G. ei lor pronominal cui? genitival V. La persoana a III-a in afara de pronumele el, ea, ei, ele se folosesc si pronumele personale: dansul, dansa, dansii, dansele. Pronumele personal de politete are forme numai pentru persoanele a II-a (dumneata, dumitale, dumneavoastra) si a III-a (dumnealui, dumneaei, dumnealor). Pronumele personal neaccentuat la dativ poate determina un substantiv la nominativ sau la acuzativ : palaria-mi, palaria-ti, palaria-i. In asemenea constructii pronumele la dativ are sens posesiv: palaria mea, palaria ta, palaria ei (lui). Acest dativ se numeste dativ posesiv. Determinand un substantiv, pronumele personal la dativul posesiv are functie sintactica de atribut pronominal.

Formele neaccentuate ale persoanei I si a II-a singular la cazul dativ (mi-, ti-, imi, iti) se intrebuinteaza cu rol stilistic in basmele si baladele populare pentru a arata ca povestitorul participa sufleteste la desfasurarea actiunii. Dativul folosit in acest scop se numeste dativ etic: “Setila repede-repede mi ti le-a supt pe toate de-a randul.” (I. Creanga) Pronumele la dativul etic nu are functie sintactica. Model de analiza pentru pronume “Peste gatul incordat al calului, cu fruntea ridicata sus, ochii lui privesc si piata goala dimprejurul lui parca se umple de lume. Indaratul ei un ceas a batut si tot soiul de oameni au inceput sa roiasca spre vechile curti unde tinea el sfat odata.” (D. Anghel) lui = pronume personal, persoana a III-a, genul masculin, numarul singular, cazul genitiv, functie sintactica de atribut pronominal genitival. dimprejurul lui = pronume personal, persoana a III-a, genul masculin, numarul singular, cazul genitiv, precedat de prepozitia compusa „dimprejurul”, functie sintactica de atribut pronominal prepozitional; indaratul ei = pronume personal, persoana a III-a, genul feminin, numarul singular, cazul genitiv, precedat de prepozitia „indaratul”, functie sintactica de complement circumstantial de loc. el = pronume personal, persoana a III-a, genul masculin, numarul singular, cazul nominativ, functie sintactica de subiect. “Si stepa toata imprejur La strigatu-mi va rasari Cu dansa slobod m-oi iubi, Uitand de oasele-ti pustii…” (I. Pillat) mi = pronume personal, persoana I, numarul singular, cazul dativ posesiv, forma neaccentuata, functie sintactica de atribut pronominal; cu dansa = pronume personal, persoana a III-a, genul feminin, numarul singular, cazul acuzativ, precedat de prepozitia simpla „cu”, functie sintactica de complement indirect; ti = pronume personal, persoana a II-a, numarul singular, cazul dativ posesiv (oasele tale), forma neaccentuata, functie sintactica de atribut pronominal.

Pronumele de intarire insoteste un pronume personal (el insusi) sau un substantiv (eleva insasi) cu scopul de a-l preciza; este folosit numai ca adjectiv pronominal de intarire. Aceste forme sunt alcatuite din vechile pronume personale ins(u), carora li s-au adaugat formele de dativ ale pronumelor personale sau reflexive neaccentuate : mi, ti, si, ne, va, le. SINGULAR PLURAL Masculin Feminin Masculin Feminin ins (u) ins (a) ins (i) ins (e) -mi (eu) -mi (eu) -ne (noi) -ne (noi) -ti (tu) -ti (tu) -va (voi) -va (voi) -si (el) -si (ea) -si (ei) -si (ela) Insotind un pronume personal sau un substantiv, devin adjective pronominale de intarire si se acorda in gen, numar si caz cu pronumele personal sau cu substantivul determinat. “Si cea dintai scolarita a fost insasi Smarandita popii.” (I. Creanga) Noi insine am intarziat.

Pronumele reflexiv inlocuieste obiectul asupra caruia se exercita in mod direct sau indirect actiunea unul verb. Pronumele reflexiv prezinta particularitati morfologice si sintactice distincte : - are numai cazurile acuzativ si dativ, iar formele au aceeasi persoana si acelasi numar ca si subiectul verbului determinat. -

reprezinta aceeasi persoana ca si subiectul, avand forme proprii numai pentru persoana a III-a.

Ac.pe sine, se, ssiesi, sie, isi, D. si- aceste forme sunt nediferentiate dupa gen si numar, iar la persoanele I si a II-a se folosesc formele neaccentuate de acuzativ si de dativ ale pronumelui personal. In cadrul pronumelui reflexiv putem distinge : • • •

reflexivul dinamic, care exprima o actiune cu participarea intensa a subiectului, construit cu pronume in acuzativ, dar si in dativ: ma gandesc, se teme, isi inchipuie, isi imagineaza; reflexivul obiectiv exprima coincidenta dintre subiectul si obiectul actiunii: a se imbraca, a se trezi; reflexivul reciproc arata ca actiunea este savarsita de doua sau mai multe persoane, fiecare suferind rezultatul actiunii celuilalt: a se certa, a se iubi, a se bate, a se saluta.

In multe constructii, pronumele reflexive neaccentuate la dativ determina un substantiv, au sens posesiv si functie sintactica de atribut pronominal (dativul posesiv).

Model de analiza pentru pronumele reflexiv Isi ia palaria de pe cap. Costel si-a bagat banii in chimir. Pronumele reflexive isi, si- determina substantivul “palaria”, respectiv “banii” si arata ca subiectul (el – Costel) este posesorul obiectului “palaria”, respectiv “banii”. isi = pronume reflexiv, persoana a III-a, numarul singular, cazul dativ posesiv, forma neaccentuata, functie sintactica de atribut pronominal, si- = pronume reflexiv, persoana a III-a, numarul singular, cazul dativ posesiv, forma neaccentuata, functie sintactica de atribut pronominal. Specificul pronumelor reflexive cu sens posesiv consta, deci, in faptul ca ele determina un substantiv, care denumeste obiectul posedat de subiect. Pronumele reflexiv sine, construit cu diferite prepozitii are urmatoarele functii sintactice : •

atribut pronominal prepozitional:

Iubirea de sine inseamna egoism. •

complement direct:

Cine nu se pune pe sine jertfa nu-i vrednic sa stapaneasca. •

complement indirect:

Vorbeste mereu despre sine. •

complement circumstantial de loc:

L-a asezat langa sine.

Pronumele posesiv inlocuieste numele obiectului posedat si indica persoana posesorului. Din structura sa face parte articolul posesiv (al, a, ai, ale) si are forme diferite dupa persoana, gen, numar si partial, dupa caz. Articolul posesiv al, ai, a, ale se schimba dupa genul si numarul obiectului posedat inlocuit. cartea / cartile / pomul / pomii – a mea / ale mele / al meu / ai mei. Pronumele propriu-zis se modifica in functie de persoana si numarul posesorilor: Cartea este a mea. (persoana I, numarul singular) Cartea este a ta. (persoana a II-a, numarul singular) Cartea este a noastra. (persoana I, numarul plural)

Pronumele posesiv are genul, numarul si cazul substantivului substituit. Pe banca sunt ale noastre (cartile) – genul feminin, numarul plural, cazul nominativ. Pe-al meu (caietul) l-a corectat – genul neutru, numarul singular, cazul acuzativ. Functii sintactice • • • • • • • • • •

subiect: Ai nostri au plecat. nume predicativ (in nominativ): Cartea este a ta. nume predicativ (in acuzativ): Darurile sunt pentru ai tai. atribut pronominal prepozitional: El nu privea lumea cu ochi ca ai nostri. atribut pronominal genitival: Am ascultat parerea alor sai. complement direct: I-am vazut pe ai vostri. complement indirect (in acuzativ): Discutam despre ai tai. complement indirect (in dativ): Le-am spus alor mei vestea. complement circumstantial de loc: Gigel s-a intors la ai sai plin de trofee. complement de agent: Banca a fost reparata de ai nostri.

Observatii: Cazurile dativ si genitiv se exprima prin articolul posesiv, care are forma alor, urmat de formele pronumelui care arata mai multe obiecte posedate: alor mei, alor tai, alor sai, alor nostri, alor vostri. Le-am dat alor tai cartea. (complement indirect) Sfatul alor mei l-am ascultat. (atribut pronominal genitival) Ei au navalit asupra alor nostri. (complement indirect) Cand determina un substantiv care denumeste obiectul posedat, pronumele posesiv isi schimba valoarea gramaticala, se acorda cu substantivul determinat in gen, numar si caz si devine adjectiv pronominal posesiv, cu functie sintactica de atribut adjectival. Sora mea a plecat cu prietenii sai. Model de analiza pentru pronumele posesiv „Sinan se mira de indrazneala alor nostri. El gasi de cuviinta sa spuna si alor sai.” (N. Balcescu) alor nostri = pronume posesiv (un singur obiect posedat, mai multi posesori), persoana I, numarul plural, genul masculin, cazul genitiv, functie sintactica de atribut pronominal genitival. alor sai = pronume posesiv (mai multe obiecte posedate, un singur posesor), persoana a III-a, numarul singular, genul masculin, cazul dativ, functie sintactica de complement indirect. „Acel imparat mare si puternic isi intinsese marginile imparatiei sale si toti imparatii erau indatorati a-i da cate un fiu de-ai sai ca sa-i slujeasca.”

(P. Ispirescu) sale = adjectiv pronominal posesiv (un singur obiect posedat, un singur posesor), persoana a III-a, numarul singular, genul feminin, cazul genitiv, functie sintactica de atribut adjectival. de-ai sai = pronume posesiv (mai multe obiecte posedate, un singur posesor), persoana a III-a, numarul singular, genul masculin, cazul acuzativ, precedat de prepozitia „de”, functie sintactica de atribut pronominal prepozitional.

Pronumele demonstrativ inlocuieste numele unui obiect indicand totodata apropierea, departarea obiectului ori identitatea acestuia cu sine insusi sau cu alt obiect. Tipurile de pronume demonstrative sunt: pronume demonstrativ de apropiere: simple – acesta, aceasta; compuse – cestalalt, ceastalalta; • •

pronume demonstrativ de departare: simple – acela, aceea; compuse – celalat, cealalta; pronume demonstrativ de identitate: compuse – acelasi, aceeasi.

Pronumele demonstrative disting opozitii: de gen: acesta/aceasta; acela/aceea; acelasi/aceeasi; celalat/cealalta; de numar: acesta/acestia; aceasta/acestea; acela/aceia; de caz: acesta/acestia (N.-Ac.); acestuia/acestora (D.-G.) Dintre valorile de intrebuintare trebuie consemnata folosirea cu sens neutru a formelor de feminin: aceasta, asta, aceea. Sensul neutru se refera la faptul exprimat intr-o comunicare: „Aceasta intre noi adesea o vedem Si numai cu cei mari egalitate vrem.” (G. Alexandrescu) Formele populare ale pronumelui demonstrativ sunt: asta, asta, ala, ala, astalalt, astalalta, alalalt, ailalta: „Stii ca are haz si asta?” (I. Creanga) Cand pronumele demonstrativ determina un substantiv (omul acela), el isi schimba valoarea gramaticala devenind adjectiv pronominal demonstrativ si acordandu-se cu substantivul determinat in gen, numar si caz, cu functia sintactica de atribut adjectival. Topica Adjectivele demonstrative pot sta inainte sau dupa substantiv, exceptie facand adjectivul demonstrativ de identitate, care sta numai inaintea substantivului (acelasi elev, aceiasi oameni). Adjectivele

demonstrative compuse nu-si schimba forma, indiferent de pozitia lor fata de substantiv (omul celalalt, celalalt om), pe cand adjectivele demonstrative simple pierd particula „-a” cand sunt antepuse: acest elev, acel creion, fata de elevul acesta, creionul acela. Pronumele si adjectivele demonstrative la feminin singular (fata aceea/aceeasi fata) se scriu cu diftongul ea spre deosebire de formele masculin de plural, care se scriu si se pronunta cu diftongul ia: (copiii aceia/aceiasi oameni). Model de analiza pentru pronumele demonstrativ Acestia sunt prietenii celorlalti. Ei au ramas aceiasi. acestia = pronume demonstrativ de apropiere, simplu, forma literara, genul masculin, numarul plural, cazul nominativ, functie sintactica de subiect celorlalti = pronume demonstrativ de departare, compus, forma literara, genul masculin, numarul plural, cazul genitiv, functie sintactica de atribut pronominal genitival aceiasi = pronume demonstrativ de identitate, compus, forma literara, genul masculin, numarul plural, cazul nominativ, functie sintactica de nume predicativ „Pe vremea cand apele acestora netezeau aceleasi campii, scoarta pamantului lucra, incretindu-se treptat…” (G. Bogza) acestora = pronume demonstrativ de apropiere, forma literara, genul feminin, numarul plural, cazul genitiv, functie sintactica de atribut pronominal genitival aceleasi = adjectiv pronominal demonstrativ de identitate, genul feminin, numarul plural, cazul acuzativ, functie sintactica de atribut adejectival

Schimbarea valorii gramaticale Valoare substantivala Prin articulare, pronumele personal de persoana I singular eu si pronumele reflexiv, persoana a III-a, cazul acuzativ sine devin substantive. Flecare isi are eul sau. Si-a zis in sinea lui cu durere.

Pronumele relativ stabileste relatia intre o propozitie subordonata si regenta ei. Se foloseste numai in fraza si are acelasi rol ca si conjunctiile subordonatoare sau adverbele relative Pronumele relativ se deosebeste insa de conjunctii prin faptul ca indeplineste in propozitia pe care o introduce o anumita functie sintactica, in timp ce conjunctia nu este decat un element introductiv al propozitiei subordonate, lipsit de functie sintactica. Formele pronumelui relativ sunt: care, cine, ce, ceea ce, cat, cata, cati, cate. Pronumele relativ cine se refera la fiinte, care si ce se pot referi atat la fiinte cat si la lucruri, iar cat se refera la cantitatea obiectelor. Fiecare dintre pronumele relative poate introduce atat propozitii in relatie cu un substantiv (propozitii atributive), cat si propozitii in relatie cu un verb. Functia sintactica a pronumelui relativ care introduce o propozitie atributiva se poate recunoaste usor inlocuind pronumele cu substantivul din regenta al carui loc il tine, la cazul pronumelui: - subiect: Am apreciat eleva 1/ care se pregateste temeinic.2/ - nume predicativ: Nu stiam 1/ care este rezultatul concursului.2/ -atribut pronominal genitival:El s-a asezat langa o fantana 1/ a carei apa se scurgea. 2/ - complement direct: Zmeul acesta este mai puternic decat fratii lui 1/ pe care i-a lovit.2/ - complement indirect (in acuzativ): Am citit cartea 1/ despre caremi-ai vorbit. 2/ - complement indirect (in dativ): El a chemat elevul 1/ caruia i-a dat caietul. 2/ - complement circumstantial de loc: Admiram muntii 1/ spre care ne indreptam pasii.2/ - complement circumstantial de timp: Mi-am amintit ziua1/ in care am primit vestea. 2/ - complement circumstantial de cauza: Stiam 1/ din cauza caruiam-am suparat.2/ Pronumele relativ care la cazul genitiv asezat la inceputul propozitiei este atribut al substantivului si este precedat de articolul posesiv: Am curatat pomul 1/ ale carui ramuri s-au uscat.2/ masculin singular feminin plural masculin singular feminin plural Pronumele relativ se acorda in gen si numar cu substantivul inlocuit in propozitia regenta (pomul), iar articolul posesiv (ale) se acorda in gen si numar cu substantivul determinat din propozitia subordonata aflat la dreapta (ramuri).

Insotind un substantiv, pronumele relative care, ce, cat, cata, cati, cate se acorda cu acesta in gen, numar si caz si au functie sintactica de atribut adjectival: A cumparat 1/ care carte i-a placut.2/ Am aflat 1/ ce elev intarzie.”2/ Ei au luat 1/ cate flori au dorit.2/ Model de analiza „Acum Vitoria se abatea iarasi intr-o tara cu totul necunoscuta, cu nume de sate si munti pe care nu le mai auzise. A facut popasul obisnuit intr-un sat caruia ii zice Sabasa…” (M. Sadoveanu) pe care = pronume relativ, simplu, genul neutru, numarul plural, cazul acuzativ, precedat de propozitia simpla „pe”, functie sintactica de complement direct, caruia = pronume relativ, simplu, genul neutru, numarul singular, cazul dativ, functie sintactica de complement indirect. „In casa bunicilor am simtit nevoia sa notez ceea ce era chiar sub ochii mei.” (I. Teodoreanu) ceea ce = pronume relativ compus, forma neutra, numarul singular, cazul nominativ, functie sinatctica de subiect. Observatie: Ceea ce este un pronume relativ compus cu sens neutru, cand se refera la un fapt, la o situatie anterioara : Vom discuta 1/ ceea ce ai propus.2/ Vedeam 1/ cat adevar, cata culoare se gasesc aici.2/ cat = adjectiv pronominal relativ, genul neutru, numarul singular, cazul nominativ, functie sintactica de atribut adjectival. cata = adjectiv pronominal relativ, genul feminin, numarul singular, cazul nominativ, functie sintactica de atribut adjectival.

Pronumele interogativ substituie anticipat obiectul, cuvantul sau grupul de cuvinte asteptat ca raspuns la un enunt interogativ. Se caracterizeaza printr-o intonatie specifica. Pronumele interogative care, cine, ce, cat, cata, cati, cate sunt folosite, de obicei, in propozitii interogative. Pronumele interogativ care distinge opozitii de gen, numar si caz numai la G. si D.: N./Ac.- care; G./D. - careia caruia carora (numarul (numorul singular, plural). genul Cine ca pronume interogativ distinge opozitia de caz: N./Ac.cine? G./D. - cui? Ce este un pronume interogativ invariabil si se refera la nume neanimate. Cat, cata, cati, cate se refera la cantitatea sau numarul obiectelor si distingem opozitii de gen si numar: N./Ac.- cat, cata, cati, cate; G./D. - cator (numai de caz). Functia sintactica a pronumelui interogativ corespunde cu aceea a cuvantului asteptat ca raspuns la intrebare, adica cu a cuvantului caruia ii tine locul. Functiile sintactice ale pronumelui interogativ cine: N. Cine aesti venit? (subiect) tu? (nume predicativ) Ac.Pe cine ai lasat acolo? (complement direct) Cu cine discutai? (complement indirect) D. Cui i-ai comunicat vestea? (complement indirect) G. Al cui baiat esti tu?acesta? (atribut genitival) este baiatul (nume predicativ) Cand insotesc un substantiv si-l determina, pronumele interogative isi schimba valoarea gramaticala, devin adjective pronominale interogative, se acorda cu substantivul in gen, numar si caz si au functie sintactica de atribut adjectival. Cine nu poate deveni adjectiv pronominal intergoativ. Ce rochie este mai frumoasa? Care floare o oferi colegei? Cati elevi vor participa la concurs? Propozitiile construite cu pronume interogativ sau adjective intergogative sunt folosite in fraza ca propozitii subordonate fata de regenta. Spuneti-mi 1/cine lipseste? 2/

Nu stii 1/care elev a intrat in clasa? 2/ In asemenea constructii pronumele sau adjectivul interogativ are rolul de a stabili relatia intre subordonata in care indeplineste functia sintactica si regenta ei. Pronumele interogativ a devenit pronume interogativ – relativ, iar adjectivul interogativ a devenit adjectiv interogativ – relativ. Model de analiza „Dumneavoastra, cinstiti oaspeti, se vede ca pasteti bobocii, de nu va pricepeti al cui fapt este acesta? - Cine nu stie?” (I. Creanga) al cui = pronume interogativ – relativ, numarul singular, cazul genitiv, precedat de articolul posesiv genitival „al”, functia sintactica de atribut pronominal genitival, cu rol de conjunctie in fraza; cine = pronume interogativ – relativ, numarul singular, cazul nominativ, functia sintactica de subiect. „Auzi tu, mama, cate-mi spune? Si-alearga-n sat sa mai adune Si cate porecliri pe-ascuns Imi pune?” (G. Cosbuc) cate = pronume interogativ – relativ, genul feminin, numarul plural, cazul acuzativ, functia sintactica de complement direct, cu rol de conjunctie in fraza; cate = adjectiv pronominal interogativ – relativ, genul feminin, numarul plural, cazul acuzativ, functia sintactica de atribut adjectival, cu rol de conjunctie in fraza;

Pronumele nehotarat substituie un substantiv fara sa dea indicatii precise cu privire la obiect. Dupa structura, pronumele nehotarate sunt: simple: unul, altul, tot,, atat, mult, putin, realizand distinctii: - de gen – unul/una, putin/putina, tot/toata; - de numar – unul/unii, mult/multi; - de caz: N./Ac.Singular: unul / altul Plural: unii / altii G./D. Singular: unuia / Plural: unora / altuia altora

•

compuse, din elemente de compunere: ori-, oare-, fie-, alt-, -va, vre-, cu pronumele relative ce, cine, cat, care, rezultand formele:

orice, oricine, oricat, oricare, oarece, oarecine, oarecare, fiece, fiecine, fiecare, ceva, cineva, careva, catva, altceva, altcineva, altcineva, altcareva etc. este pronume nehotarat compus din elementul de compunere vre- si pronumele nehotarat unul. Pronumele nehotarat compuse flexioneaza dupa modelul pronumelui relativ sau nehotarat component: N./Ac.oricine; G./D. oricui; N./Ac.fiecare; G./D. fiecaruia / fiecareia Pronumele nehotarat fiecare are forme pentru numarul singular. Compusele cu pronumele ce (ceva, altceva etc) sunt invariabile la fel ca si pronumele ce. Cand pronumele nehotarate determina un substantiv, isi schimba valoarea gramaticala, se acorda cu acesta in gen, numar si in caz si devin adjective pronominale nehotarate. Sunt numai pronume nehotarate, pronumele compuse de la pronumele relativ cine cu elementele de compunere :ori-, (oare-), fie-, alt-, -va, respectiv: oricine, oarecine, fiecine, altcineva, cineva. Pronumele nehotarate altul (alta), unul (una), vreunul (vreuna), devin adjective pronominale nehotarate sub forma alt (alta), un (o), vreun (vreo). Observatii: Pronumele si adjectivele nehotarate orice, oricare, oricat pot fi elemente de relatie intre subordonata si propozitia regenta: Cheama 1/ pe oricine vei gasi. 2/ Raman acasa 1/ oricate reprosuri as primi. 2/ Model de analiza “A trecut, ajutat de cativa, toate piedicile neintelegerii si la capatul atator incercari s-a pomenit acolo sus in cer, zburand.” (N. lorga) de cativa = pronume nehotarat, compus, genul masculin, numarul plural, cazul acuzativ, precedat de prepozitia simpla „de”, functie sintactica de complement indirect. toate = adjectiv pronominal nehotarat, simplu, genul feminin, numarul plural, cazul acuzativ, functie sintactica de atribut adjectival. atator = adjectiv pronominal nehotarat, simpiu, genul feminin, numarul plural, cazul genitiv, functie sintactica de atribut adjectival.

Pronumele negativ neaga un substantiv, aparitia lui in context presupunand obligatoriu prezenta unui termen de negatie. Nimeni nu stie nimic. Dupa structura, pronumele negative sunt: simple: nimeni, nimic; •

compuse: nici unul.

Pronumele negativ nimeni substituie nume de persoane, distinge opozitii de caz: N./Ac.- nimeni; G./D. nimanui. Pronumele nimic (nimica) substituie nume neanimate si este invariabil. Nici unul substituie orice substantiv si cunoaste opozitii de gen, numar si caz, dupa modelul componentului sau unul: nici una, nici unii, nici unele. Model de analiza Nici un om n-a observat nimic. nici un = adjectiv pronominal negativ, compus, genul masculin, numarul singular, cazul nominativ, functie sintactica de atribut adjectival. nimic = pronume negativ, simplu, invariabil, cazul acuzativ, functie sintactica de complement direct. Observatii: Sa nu se confunde adjectivul pronominal negativ nici un, nici o sau pronumele negativ nici unul, nici una cu substantivele articulate nehotarat precedate de conjunctia nici. Nici un lucru nu ramane nerasplatit. (adjectiv pronominal negativ) Nici unul n-a venit. (pronume negativ) El nu este nici un maestru, nici un incepator, ci un profesionist tenace. (conjunctie) Nu stie nici unul, nici altul. (pronume nehotarate, precedate de conjunctia “nici”)

Schimbarea valorii gramaticale Pronumele negativ nimic devine substantiv prin articulare (un nimic, o nimica), cu pluralul nimicuricu sensul de “lucruri fara importanta, fara valoare”.Precedat de prepozitia de si determinand un substantiv, nimic are valoare de locutiune adjectivala (de nimic – neinsemnat, josnic). El era un om de nimic. (locutiune adjectivala) Cand determina un substantiv, pronumele negativ nici unul isi schimba valoarea gramaticala si devine

adjectiv pronominal negativ. Ca adjectiv pronominal negativ are formele nici un, nici o si neaga numele determinat, acordandu-se cu el in gen, numar si caz.

Numeralul este partea de vorbire flexibila care are inteles lexical deplin si exprima un numar sau ordinea numerica a obiectelor. Numeralul dupa structura poate fi: a) numerale simple: doi, cinci, zece, suta, milion etc. b) numerale compuse: doisprezece, treizeci si doi, saptezeci etc. Numeralul dupa sens poate fi: a) numerale cardinale: sapte, noua, o mie etc. Numeralele cardinale exprima un numar abstract sau concret : sase, unsprezece, douazeci etc. b) numerale ordinale: al doilea, a doua, al saptelea etc. Numeralele ordinale exprima ordinea prin numarare a obiectelor: intaiul, al treilea, a treia, al unsprezecelea. Numeralul are valoare substantivala cand este folosit singur in context, in sensul ca nu arata numarul obiectelor denumite printr-un substantiv sau ordinea acestora. Cei cinci au sosit tarziu. Colegul tau este al doilea. Numeralul indeplineste aceleasi functii sintactice ca si substantivul. subiect

Cei doi sunt in clasa.Al treilea n-a fost prezent. nume predicativ Noi suntem patru. atribut genitival Propunerea celor trei a fost acceptata. complement direct Ii astept pe cei doi. complement M-am adresat celor trei. indirect Cand insotesc un substantiv numeralele cardinale de la “unu” la “nouasprezece” (inclusiv), precum si numeralele ordinale, au valoarea adjectivala si functie sintactica de atribut adjectival: Pe strada trec optsprezece elevi. Ei locuiau in trei camere. Eleva aceea este in clasa a doua. Observatii: Numeralele de la “douazeci” in sus au valoare substantivala si cand sunt urmate de un substantiv, iar substantivul respectiv este legat de numeral prin prepozitia de, cu functie sintactica de atribut prepozitional: Noi am cumparat douazeci si cinci de caiete.

douazeci si cinci = numeral cardinal propriu-zis, compus, cu valoare substantivala, cazul acuzativ, functie sintactica de complement direct. Numeralele cardinale colective exprima ideea de grupare a obiectelor:amandoi, amandoua, ambii, ambele, catesitrei, catesitrele, tustrei, tuspatru, tuscinci. Pot avea: • •

valoare substantivala: In clasa au sosit amandoua. valoare adjectivala: „Tustrei feciorii babei umblau in carausie.” (I. Creanga)

Numeralele multiplicative exprima cresterea cantitativa proportionala si precisa a unui obiect sau a unei actiuni (indoit, insutit, dublu). Pot avea: • • •

valoare adjectivala cand determina un substantiv: Efortul indoit a fost rasplatit. valoare adverbiala cand determina un verb: Noi am castigat intreit. valoare substantivala prin articulare: Indoitul salariului a fost discutabil.

Numeralele distributive exprima gruparea si repartizarea numerica a obiectelor. Pot avea: • • •

valoare substantivala: Cate patru s-au trezit. valoare adjectivala: „Noaptea a lasat pe flori / Cate trei randuri de salbe.” (G. Cosbuc) valoare adverbiala: Mergeau pe strada cate patru.

Numeralele adverbiale indica de cate ori insusirea sau caracteristica exprimata de adjectiv sau de adverb este superioara sau inferioara altei insusiri sau caracteristici. Aceste numerale se numesc adverbiale, deoarece ca si adverbele determina un verb, un adjectiv sau un alt adverb. Pot insoti: • • •

un verb: El s-a lovit de trei ori in usa. un adjectiv la gradul comparativ de superioritate: Oastea marelui vizir este de zece ori mai numeroasa decat a lui Mihai. un adverb la gradul comparativ de superioritate: Primul concurent a alergat de doua ori mai repede decat al cincilea.

Observatii: Numeralul adverbial o data se poate confunda cu substantivul o data si adverbul de timp odata. Contextul ne ajuta sa le distingem: O data am citit, iar de doua ori am povestit. (numeral adverbial) Am notat o data memorabila in carnet. (substantiv) Ti-am povestit odata acea intamplare. (adverb de timp)

Verbul

Verbul din limba romana este partea de vorbire flexibila care exprima stari, actiuni, existente, evolutii (procese in desfasurare) care se petrec intr-un timp mai scurt sau indelungat. Principalele trasaturi ale verbului: • • • • •

Verbul este partea de vorbire principala, una dintre cele mai reprezentative, dupa substantiv impreuna cu care formeaza miezul unei bune comunicari; Verbul intrece toate celelalte parti de vorbire in ceea ce priveste bogatia flexiunii, putand ajunge la numeroase forme, majoritatea compuse; Verbul are categorii gramatice specifice (timul, modul si diateza) asociate cu cele nespecifice de numar, persoana si gen; Categoriile gramaticale specifice ale verbului ii asigura o flexiune proprie numita conjugare; Sintactiv verbul poate devenii “centrul comunicarii” intr-o propozitie, fie in propozitia de predicat verbal, fie in cea de copula intr-un predicat nominal (ajutata bineinteles de un nume predicativ)

Exemplu: “ Alergam necontenit, dar alergam bucurosi” ” Baiatul sta la umbra. Baiatul sta pe ganduri” •

Verbul este o parte de vorbire independenta, pentru care se poate sa realizeze singur o propozitie.

Exemplu: “Ploua! S-a inserat.” Dupa criteriul sintactic, verbul pot fi : a) tranzitiv / intranzitiv; b) personale / impersonale; c) predicativ / nepredicative.

Verbeul tranzitiv reprezinta cuvantul care admit un complement direct, adica a caror actiune se rasfrange in mod direct asupra unui obiect: L-am vazut pe Vasilescu. Citesc o carte frumoasa.

Verbul intranzitiv reprezinta cuvantul care nu admit complement direct, respectiv: verbele de miscare (a pleca, a sosi, a merge, a se duce), verbele reflexive (a se gandi, a se teme, a se mira) si verbele care exprima starea (a sta, a dormi). Ele admit numai relatia verb – complement indirect sau complement circumstantial.

Noi am plecat la Timisoara. (complement circumstantial de loc) Toti se gandeau la admitere. (complement indirect)

Verbul personal reprezinta cuvantul care admit un subiect, nume de persoana: scriu, scrii, scrie etc.

Verbul impersonal este verbul care nu pot admite un subiect sau se refera la fenomene meteorologice. Se mai numesc si unipersonale, deoarece au numai persoana a III-a (ploua, tuna, ninge, fulgera, trazneste). Verbele a trebui, a placea sunt impersonale. Verbul impersonal admite un subiect sau o subiectiva. Imi place muzica. (subiect) Imi place1/sa cant.2/ (subiectiva)

Verbul predicativ poate forma singur predicatul cand sunt la un mod predicativ. Costel invata bine. (verb predicativ)

Verbul copulativ nu pot forma singur predicatul decat cu ajutorul unui nume predicativ, alcatuind un predicat nominal. Ele nu au inteles de sine statator. Verbele copulative sunt: a fi, a deveni, a ajunge, a iesi, a se face, a parea, a ramane, a insemna, a constitui, a reprezenta etc. Cand au inteles de sine statator, verbele “a fi”, “a ajunge”, “a iesi”, “a insemna”, “a face”, “a ramane” sunt predicative. Elevii sunt in clasa. (se afla, exista) Noi am ajuns la scoala. (am sosit) Ei au iesit din magazin. (au plecat) Voi ati facut lucrarea. (ati terminat) Ele au ramas la spectacol. (au stat) Verbul “a face” la diateza activa este verb predicativ, dar la diateza reflexiva nu are inteles de sine statator, deci este copulativ: “Hatmanul Mihu a fost slujitor, s-a facut apucator si a ajuns zgarcit.” (B.St. Delavrancea)

De asemenea, verbul a parea la diateza activa este verb copulativ, (iar ca verb reflexiv impersonal este verb predicativ: “Iarba pare de omat.” (verb copulativ) (M. Eminescu) Se pare 1/ ca vor pleca mai repede.2/ (verb predicativ)

Verbul auxiliar reprezinta cuvintele care ajuta la formare a modurilor si a timpurilor compuse precum si a diatezei pasive (a fi). Exemple: a fi, a avea, a vrea. Verbul “a fi” se foloseste ca verb auxiliar pentru formarea urmatoarelor moduri si timpuri: viitor anterior: voi (vei, va, vom, veti, vor) fi scris; conjunctiv perfect: sa fi scris. conditional optativ perfect: as (ai, ar, am, ati) fi scris. infinitiv perfect: a fi scris; Toate timpurile si modurile diatezei pasive se construiesc auxiliarul “a fi“: sunt chemat (a); eram chemat (a); as fi fost chemat (a); sa fi fost chemat (a) etc. Verbul “a avea” serveste ca auxiliar pentru formarea perfectului compus si a modului conditionaloptativ, timpul prezent si perfect: perfectul compus: am citit, ai citit, a citit, am citit, ati citit, au citit. conditlonal-optativ prezent: as citi, ai citi, ar citi, am citi, ati citi, ar citi. Uneori verbul a avea la indicativ prezent este folosit ca auxiliar pentru exprimarea unei forme a viitorului popular (construit cu modul conjunctiv): am sa citesc, ai sa citesti, are sa citeasca, avem sa citim, aveti sa cititi, au sa citeasca. Verbul a vrea este folosit ca verb auxiliar pentru formarea viitorului propriu-zis: voi scrie, vei scrie, va scrie, vom scrie, veti scrie, vor scrie.

Modurile Verbului sunt formele pe care le ia verbul pentru a se preciza cum considera vorbitorul actiunea. Modurile verbului sunt personale (predicative), cand verbul isi schimba forma dupa persoana si numar si formeaza predicatul propozitiei. Modurile nepersonale (nepredicative) nu-si schimba forma dupa persoana si au alte functii sintactice, nu aceea de predicat verbal.

Modurile verbului – modul indicativ A. Indicativul exprima o actiune reala sub forma unor timpuri bine delimitate: prezent, imperfect, perfect simplu, perfect compus, mai mult ca perfect, viitor propriu-zis, viitor anterior. Actiunea exprimata de un verb la imperfect este situata in trecut, fata de momentul vorbirii, neterminata: invatam, invatai, invata, invatam, invatati, invatau. Verbul la perfectul simplu exprima o actiune trecuta si terminata de curand: vorbii, vorbisi, vorbi, vorbiram, vorbirati, vorbira. Verbul la perfectul compus exprima o actiune trecuta si terminata. Semnul distinctiv al perfectului compus este verbul auxiliar “a avea”: am, ai, a, am, ati, au, care precede participiul verbului de baza (am cantat, ai scris). Verbul la mai mult ca perfect exprima o actiune trecuta, terminata inaintea altei actiuni trecute: Eu invatasem cand ai venit tu. (actiunea “invatasem” s-a indeplinit inaintea actiunii “ai venit”) Verbul la timpul viitor exprima o actiune care se va indeplini dupa momentul vorbirii (viitor propriuzis). Voi citi o carte interesanta. (viitor propriu-zis) Voi fi citit o carte interesanta dupa ce voi cumpara-o. (viitor anterior)

Modurile verbului – modul conjunctiv B. Conjunctivul exprima o actiune posibila si realizabila, in doua forme temporale: a) prezent: sa invat, sa inveti, sa invete; b) perfect: sa fi invatat. Acest mod se construieste cu ajutorul conjunctiei sa (marca a modului conjunctiv).

Modurile verbului – modul conditional-optativ C. Conditionalul-optativ prezinta o actiune dorita, dar a carei realizare depinde de o conditie : a) prezent: as scrie, ai scrie, ar scrie etc. b) perfect: as fi scris, ai fi scris, ar fi scris etc. Conditional-optativul prezent se formeaza din infinitivul verbului de conjugat si verbul auxiliar “a avea” cu formele: as, ai, ar, am, ati, ar.

Modurile verbului – modul imperativ D. Imperativul exprima o porunca, un indemn, o rugaminte, o urare, avand forme numai pentru persoana a ll-a singular si plural: * forma afirmativa: a) singular: scrie! (tu) b) plural: scrieti! (voi) * forma negativa: a) singular: nu scrie! (tu) b) plural: nu scrieti! (voi) Modurile nepersonale (nepredicative) sunt: infinitivul, gerunziul, participiul si supinul. A. Infinitivul denumeste actiunea in doua forme temporale: a) prezent: a face, a scrie, a lucra, a vedea; b) perfect: a fi facut, a fi scris, a fi lucrat, a fi vazut. Modul infinitiv are ca marca prepozitia a, care dispare cand infinitivul urmeaza dupa verbele a putea, a sti. Nu poti da cat ti se cere. Multe mai stiti vorbi. Infinitivul are doua forme : * forma scurta: a citi, a scrie, a zice, a face; * forma lunga: citire, scriere, zicere, facere. B. Gerunziul indica imprejurarea in care se petrece actiunea verbului. Se formeaza prin atasarea sufixelor modale -and sau -ind, la radacina verbului: a lucr / a – lucr / and a ven / i – ven / ind C. Participiul indica rezultatul actiunii, este o forma de baza pentru formarea timpurilor si modurilor compuse la diateza activa, reflexiva si pasiva. Are valoare adjectivala, cand se acorda cu substantivul determinat in gen, numar si caz: Cartea citita a fost interesanta. Are valoarea substantivala, cand este articulat cu articol enclitic sau este precedat de un articol proclitic: Ranitul s-a vindecat. Un ranit a fost adus la spital. Are valoare adverbiala, cand determina un verb: Noi i-am vorbit deschis.

D. Supinul indica scopul actiunii, destinatia si provenienta unui obiect. Se formeaza din participiul invariabil precedat de o prepozitie simpla sau compusa: de, dupa, la, pentru, de la. a) scopul actiunii: Ei au plecat pentru vanat. b) destinatia obiectului: Am adus unelte de pescuit. c) provenienta: Fructele sunt de la cules. Locutiunile verbale sunt grupurile de cuvinte (in care se afla obligatoriu un verb) cu pozitie fixa, alcatuind un tot cu sens unitar, echivalente in majoritatea cazurilor cu un verb simplu: a-i parea rau(a regreta), a da ajutor (a ajuta), a se lua la harta (a se certa), a-si aduce aminte (a-si aminti). Lociutiunile verbale sunt alcatuite din : a) verb si determinari substantivale: a-si da sufletul (a muri), a-si baga mintile in cap (a se cuminti), a ajunge la sapa de lemn (a saraci), a da de veste (a instiinta); b) verb cu determinari intre care apare si un pronume cu valoare neutra: a o lua la fuga (a fugi), a o scalda (a raspunde evaziv); c) verb si numeral: a da pe din doua (injumatati); d) verb si adverb sau locutiune adverbiala : a da de-a dura (a rostogoli), a se da huta (a se legana). Verbul care intra in componenta locutiunii verbale are rolul gramatical de a preciza modul, timpul, numarul si persoana actiunii, iar celalalt cuvant (substantiv, numeral, adverb) da, de obicei, sensul locutiunii. Cand, in analiza gramaticala, se intalnesc locutiuni verbale, trebuie stiut ca functia sintactica a acestora este de predicat verbal si ca analiza morfologica nu i se aplica decat verbului. Verbele care intra in structura locutiunilor verbale (a da, a face, a lua, a duce, a aduce, a baga etc) sunt instrumente lexicale sau auxiliare lexicale. Exista locutiuni care sunt echivalente cu un verb insotit de o complinire: a baga de seama (a observa, a fi atent); a baga in seama (a acorda atentie). Asemenea verbelor (cu care sunt echivalente din punct de vedere semantic), locutiunile verbale pot avea complemente directe, indirecte sau circumstantiale si pot fi complinite chiar prin propozitii intregi: Adu-ti aminte ce ai spus. Baga de seama ce vorbesti. Concludent este faptul ca intre elementele componente ale locutiunilor verbale pot fi intercalate alte parti de vorbire:

Ii lua pe toti la rost. Isi bate foarte rau joc de el Sta adeseori de vorba cu prietenul sau.

Adverbul este partea de vorbire neflexibila care exprima caracteristica unei actiuni, stari sau insusiri, determinand un verb, un adjectiv sau un alt adverb. •

Dupa structura adverul este:

a) adverbul simplu: asa, azi, aici, acolo, bine, abia; b) adverbul compus: maine-seara, alaltaieri, azi-noapte, dupa-masa. •

Dupa sens adverbul este:

a)

adverb de loc: departe, aproape, aici, acolo, unde, imprejur,inainte etc.

b)

adverb de mod: astfel, asa, degraba, taras, alene, cum, bine, romaneste etc.

c)

adverb de timp: astazi, tarziu, devreme, acum, atunci, ieri, odata. •

a)

Dupa criteriul sintactic adverbul este :

adverb regent (predicativ) cu functie de predicat verbal in propozitie:

Fireste 1/ ca ai gresit.2/ (desigur, pesemne, poate) b) adverb relativ in fraza, cand introduc propozitii subordonate, in care indeplinesc functii sintactice: unde, cand, cum si compusele lor: oriunde, oricand, oricum.

Schimbarea valorii gramaticale Unele adverbe sunt folosite ca adjective :Eleva scrie incet. (adverb de mod) Adie un vant incet si slab. (adjectiv) Apa curge repede. (adverb de mod) Este o apa repede. (adjectiv) Adverbele bine, greu, rau, devin substantive cand sunt articulate enclitic sau insotite de un articol nehotarat: Binele i-a fost rasplatit. Raul a fost inlaturat. Mereu ne-am luptat cu greul.

Grupurile de doua sau mai multe cuvinte care indeplinesc rolul unui adverb se numesc locutiuni adverbiale. Locutiunile adverbiale sunt formate din:substantiv, pronume sau adverb repetat cu una sau doua prepozitii: zi de zi, din vreme in vreme, rand pe rand, din ce in ce, din cand in cand; b) substantiv, adjectiv substantival, participiu (de obiecei negativ), numeral sau adverb cu una sau mai multe prepozitii: de dimineata, de voie, de nevoie, in graba. in tacere, din nou, pe de rost, pe nepusa masa, de-a pururea, pe neasteptate, pe negandite, incetul cu incetul, cu una cu doua, etc. c) din parti de vorbire de acelasi fel: calea-valea, harcea-parcea, vrand-nevrand, tarasgrapis, hodoronc-tronc, ici-colo, etc. Se scriu cu cratica: •

• •

•

locutiunile adverbiale ale caror prime termene de compunere sunt prepozitiile intru sau dintru. Aceste prepozitii au pierdut vocala u inaintea unui cuvant care incepe cu o vocala: intr-acolo, intr-adins, intr-adevar, dintr-adins, dintr-acolo. locutiunile adverbiale formate din prepozitia dupa sau din adjectivul demonstrativ asta si un substantiv cu sens temporal: dupa-amiaza, asta-vara, asta-seara etc. marea majoritate a locutiunilor adverbiale formate prin unirea a doua parti de vorbire identice: substantive, a unui substantiv cu un adverb, a doua verbe, a doua adverbe sau doua interjectii: calea-valea, val-vartej, vrand-nevrand, harcea-parcea, taras-grapis, hodoronc-tronc. propozitia compusa de-a din locutiunile: de-a binelea, de-a pururea, de-a dreptul, de-a curmezisul.

Ca structura, expresiile adverbiale sunt mult mai complexe si deseori in diferite lucrari de specialitate, in manuale scolare se confunda sau se asmileaza cu locutiunile adverbiale propiu-zise. Spre deosebire de locutiunile adverbiale autentice, expresiile adverbiale sunt mai putin sudate si in mod obligatoriu purtatoare de expresivitate. De aceea unitatile lexicale componente pot fi analizate si separat din punct de vedere sintactic. In categoria expresiilor adverbiale pot fi incadrate: la voia intamplarii la pastele cailor pe toate cararile cat vezi cu ochii cum scrie la carte cu lacrimi de sange Faptul ca unele expresii adverbiale sunt propozitii intregi si ca ele sunt incluse printre locutiuni inseamna ca granitele fintre cele doua concepte sunt totusi foarte labile si greu de fixat. Locutiuni adverbiale predicative exprima siguranta, necesitatea si probabilitatea. Ele sunt: de prisos, cu siguranta, fara indoiala, de buna seama, fara doar si poate etc.

Pentru ca acestea sa constituie singure predicatul unei regente si sa aiba drept subordonata o propozitie subiectiva este necesar sa fie urmate de conjunctia ca ori sa (in cazul locutiunii adverbiale “de prisos”). Cu siguranta 1/ ca vor intarzia. 2/ De prisos 1/ sa continuam. 2/ Ori de cate ori predicatul este exprimat prin adverbe sau locutiuni adverbiale predicative, el poate fi, dupa imprejurari, nominal sau verbal. Se considera ca daca o astfel de locutiune adverbiala poate admite pe langa ea verbul copulativ a fi, atunci formeaza un predicat nominal. Cand locutiunea adverbiala nu poate primi verbul copulativ a fi, atunci ea se comporta ca un predicat verbal. Fara doar si poate 1/ ca timpul va sterge acele amintiri.2/ (impreuna cu verbul copulativ “a fi” subinteles alcatuieste predicat nominal) Sa se compare constructiile paralele: De prisos 1/ sa muncesti. 2/ E de prisos 1/ sa muncesti. 2/ Prepozitia serveste ca mijloc de exprimare a unei relatii de subordonare in planul propozitiei intre atribut si regentul sau, intre complement si regentul sau. O adevarata ploaie de stele venea din cer. substantivul determinat atribut verb determinat complemnet Dupa structura prepozitia poate fi: a) simple: a, de, la, cu, peste, langa, sub, catre, prin, contra etc. b) compuse: de la, pana la, de catre, de peste, fara de, pe la, de pe, de langa, dinspre, despre, inspre etc. Dupa regimul cauzal: a) prepozitii cu acuzativul: cu, in, spre, catre, ca, pentru, din, de la, de pe, pe langa, de sub etc. b) prepozitii cu genitivul: contra, impotriva, asupra, inaintea, deasupra etc. , c) prepozitii cu dativul: gratie, datorita, multumita, contrar, conform, potrivit, aidoma etc. Unele prepozitii sunt provenite din adverbe folosite cu forma articulata sau nearticulata: inaintea - inainte (adverb); imprejurul - imprejur (adverb). Pornesc tuspatru inainte. (adverb de loc) El isi opri calul inaintea casei. (prepozitie cu cazul genitiv)

Observatii: Cand au forma articulata, prepozitiile se construiesc cu substantive sau pronume la genitiv : Imprejurul gradinii ei au asezat gardul. Impotriva lui au fost multi colegi. Cand au forma nearticulata, ele se construiesc cu pronume personale neaccentuate, la dativ : “Astfel zise lin padurea Bolti asupra-mi clatinand…” (M. Eminescu)

Relatia dintre atribut sau complement si cuvintele determinate se face si prin locutiuni prepozitionale (grupuri de cuvinte care prezinta unitate de sens si indeplinesc rolul unei prepozitii). Sunt formate dintr-una sau doua prepozitii si o alta parte de vorbire:substantiv articulat sau nearticulat: in urma, din pricina, in fata, in spatele, fata de, in loc de; un adverb articulat sau nearticulat: pe dinaintea, alaturi de, aproape de, afara de, in afara etc. Locutiunile prepozitionale in structura carora se afla un substantiv sau un adverb articulat se construiesc cu substantive si pronume in genitiv: in fata blocului, in afara gradinii, in urma ei etc. Observatii: Uneori prepozitiile si locutiunile prepozitionale pot fi confundate cu adverbele sau locutiunile adverbiale. In realitate, diferentele sunt vizibile diferenta formala (prepozitiile si locutiunile prepozitionale, de obicei, sunt articulate, adverbele si locutiunile adverbiale sunt nearticulate). Sa se compare: Ei merg inainte. (adverb) Ei merg inaintea lui. (prepozitie) Noi ne-am asezat in fata. (locutiune adverbiala) Noi ne-am asezat in fata clasei. (locutiune prepozitionala) Exista desigur, si o diferenta functionala : adverbele au functie sintactica, prepozitiile si locutiunile prepozitionale nu au functie sintactica, ci exprima o relatie de subordonare. Dintre locutiunile prepozitionale cu o structura diferita sau mai complexa pot fi adaugate : de-a lungul, de-a latul, in raport cu, o data cu, referitor la, privitor la sau chiar in ceea ce priveste, al carei statut locutional este dat de faptul ca aceasta imbinare frazeologica calchiaza francezul “en ce qui concerne…” Multe dintre locutiunile prepozitionale cunoscute se pot construi cu un pronume personal in cazul dativ (la forma neaccentuata si cu valoare posesiva):

Si-a aruncat privirea asupra-mi. S-au asezat in juru-ti. In fata-i statea o eleva.

Conjunctia este partea de vorbire neflexibila, lipsita de autonomie sintactica si semantica, care realizeaza legatura intre unitati sintactice aflate in relatii de coordonare sau subordonare (intre doua parti de propozitie de acelasi fel sau intre doua propozitii). Dupa structura conjunctia poate fi:a) simpla: si, dar, iar, ca, sa, ci, fie, sau, ori etc. b) compusa: ci si, ca sa, incat sa etc. Dupa criteriul sintactic, al raporturilor pe care le realizeaza, conjunctiile sunt: A. coordonatoare – realizeaza, de regula, jonctiunea intre unitati sintactice aflate pe acelasi plan (parti de propozitie sau propozitii de acelasi fel): a) copulative: si, nici; b) disjunctive: ori, sau, fie; c) adversative: ci, dar, iar, insa, ba; d) conclusive: deci, asadar. Bunicuta era o fiinta mititica si blanda. (leaga doua atribute) Cerul era inalt si albastru. (leaga doua nume predicative) „Nu-mi trebuie flamuri 1/ Nu voi sicriu bogat2/ Ci-mi impletiti un pat Din tinere ramuri.”3/ (M. Eminescu) (leaga doua propozitii principale in raport de coordonare adversativa) „Soarele rasare 1/ sau apune pe Rarau,2/ norii se aduna 3/ sau se imprastie de pe Rarau 4/… turmele urca 5/ sau coboara de pe Rarau…6/” (Geo Bogza) Conjunctia ”sau” realizeaza un raport de coordonare disjunctiva intre propozitii de acelasi fel (propozitii principale). B. Conjunctiile subordonatoare realizeaza jonctiunea intre unitati sintactice aflate in planuri diferite, exprimand relatii de subordonare a unor propozitii fata de un termen regent: ca, sa, daca, de, fiindca,deoarece, incat, ca sa, fara sa, desi etc. Conjunctia ”sa“ are un dublu rol: -

marca a modului conjunctiv element de relatie intre doua propozitii.

„E nevoie 1/ sa spunem 2/ca toti si-au purces pipele 3/deoarece nu se stia 4/ daca fumeaza 5/ ori nu 6/

…” (M. Sadoveanu) Propozitia 6 (SB.) are predicatul verbal incomplet, este prezent doar adverbul de negatie, verbul fiind subinteles (fumeaza). Observatie: Cuvintele nici, si, iar, ba au valoare de conjunctie sau adverb in functie de context.

Schimbarea valorii gramaticale Valoare de conjunctie: „Boii nu trag nici mai tare, nici mai incet.” (E. Garleanu) „Vazduh si port, perscari si vamesi Au atipit in spatiul cald” (L. Blaga) Mama impunge, iar eu trag. (folclor) „Imi plutea pe dinainte cu al trupului amestic Ba un soare, ba un rege, ba alt animal domestic” (M. Eminescu) In constructiile date mai sus, cuvintele nici, si, iar, ba sunt conjunctii, pentru ca realizeaza legatura intre doua parti de propozitie sau intre doua propozitii, neavand sens lexical de sine statator.

Valoare de adverb: Nici nu m-a auzit. (adverbul nici intareste negatia exprimata prin adverbul nu) Cum m-a observat, a si iesit. (indata, imediat) S-a dus iar acolo, (iarasi) - Asa e? Ba. (nu) - Nu e asa? Ba da. Ba are sensul adverbului de negatie nu cand este folosit singur, iar cand precede adverbul da sau nu are rolul de a intari afirmatia sau negatia: ba da, respectiv ba nu. In aceste contexte cuvintele “nici”, “si”, “iar”, “ba” au valoare de adverb si ca orice adverb au sens lexical de sine statator.

Locutiuni conjunctionale Relatia dintre doua propozitii se poate face si prin locutiuni conjunctionale (grupuri de doua sau mai multe cuvinte care impreuna au rol de conjunctie). In componenta unei locutiuni conjunctionale se afla totdeauna o conjunctie sau alta parte de vorbire cu rol de conjunctie (pronume relativ sau adverb relativ). Mai frecvente sunt urmatoarele: indata ce, pana ce, dupa ce, pentru ca sa, fara sa, pana sa, cu toate ca, macar ca, chiar daca, pentru ca, asa incat, din cauza ca, in timp ce, in vreme ce, ori de cate ori, in loc sa, ca si cand, ca si cum, de parca etc. Locutiunile conjunctionale subordonatoare realizeaza jonctiunea intre unitati sintactice aflate in planuri diferite, adica exprima relatii de subordonarea unor propozitii fata de un termen regent: “Dar eu nu te mai tin minte,1/macar ca nu-i asa demult de atunci2/…” (M. Sadoveanu) Conjunctiile, respectiv locutiunile conjunctionale nu trebuie sa se confunde cu prepozitiile (locutiunile prepozitionale) sau cu adverbele (locutiunile adverbiale). Valoarea morfologica este data pentru fiecare dintre aceste parti de vorbire de contextul in care se afla, de raporturile pe care le stabilesc. Din cauza ploii a ajuns tarziu. Din cauza ca a plouat 1/a ajuns tarziu.2/ Am adus flori si cadouri pentru fiecare. Pe mine m-a si amuzat.

- locutiune prepozitionala, raport de subordonare in propozitie, leaga > complementul de verbul determinat - locutiune conjunctionala, raport de subordonare in fraza, leaga > propozitia subordonata nr.1 de regenta ei - conjunctie coordonatoare copulativa, raport de coordonare in > propozitie, leaga doua complemente - adverb, cu sensul de „imediat”, „deja” > Inainte de plecarea ta am - locutiune prepozitionala, raport de subordonare in propozitie dat telefon. > Inainte sa pleci am dat - locutiune conjunctionala, raport de subordonare in fraza telefon. > Locutiunile conjunctionale nu trebuie confundate cu cele adverbiale, mai ales cand se afla in corelatie. Astfel, intr-o fraza de felul: “Decate ori te aud, 1/ de atatea ori ma bucur.” 2/, prima locutiune este conjunctionala si introduce o propozitie subordonata circumstantiala de timp, iar a doua (de atatea ori) este locutine adverbiala si indeplineste functia sintactica de complement circumstantial de timp pe langa verbul “ma bucur”. Locutiunile conjunctionale sunt grupuri sintactice nesudate, care au acelasi rol ca si conjunctiile simple si compuse.

Interjectia este partea de vorbire neflexibila cu intonatie specifica (exclamativa) care exprima: • • • •

stari fizice si psihice: bravo!, uf!, vai!, ah!,oh!; imita sunete sau zgomote din natura: poc!, cart!, chiau!, tiha!, fas; un indemn: hai!, cea!, mars!, zat; o adresare: hei!, mai!, bre!, iaca!, iata!, uite!.

Dupa structura interjectia poate fi: • •

simple: ah!, zau!, vai!, of!, oh! compuse: tic-tac!, lipa-lipa!, hei-rup!, cioca-boca!, hodoronc-tronc!

Functiile sintactice ale interjectiei: - subiect: “De-abia se mai aude de departe: cioc – cioc – cioc! (E. Garleanu) - predicat verbal: “Hai si noi la craiul, draga” (M. Eminescu) - nume predicativ: E vai de el! - atribut adjectival: Halal! - complement direct: “De cate ori auzeau jart, auzeau si aoleo!” (B.St. Delavrancea) - complement circumstantial de mod: “Cotofenele s-au abatut pe varfurile copacilor, strigandu-se: caracara-ca! caracara-ca!” (M. Sadoveanu) Observatii cu privire la ortografia si punctuatia interjectiei. Dupa interjectii se pune semnul exclamarii sau virgula, marcand astfel intonatia specifica (exclamativa). “- Mai, vina mai aproape. Hai! vorbi gazda mea catre primar.” (C. Hogas) Interjectiile compuse din elemente identice si sinonime sau din elemente care formeaza o unitate se scriu, de obicei, cu cratima : teleap-telea, tic-tac, hodoronc-tronc, hei-rup, lipa-lipa etc. Daca interjectia insoteste un substantiv in cazul vocativ, atunci se desparte intregul grup prin virgula:

„-Mai Zaharie, nu mai ai tu vreo posta de cele pe undeva?” (I. Creanga) Interjectia ia urmata de un verb la imperativ sau conjunctiv nu se desparte de acesta prin nici un semn de punctuatie: „Ia luati de ici oameni buni, oleaca de must nou…’ (M. Sadoveanu)

Schimbarea valorii gramaticale Interjectia se transforma in substantiv prin articulare: Avea un of la inima. Hopul acesta este mai greu. Valoarea expresiva a interjectiei Interjectia este specifica stilului colocvial. Interjectiile apropiate ca sens de vocativ sau imperativ au topica libera si sunt folosite singure sau impreuna cu substantivul si verbul: * pentru a exprima o adresare: “- Bre omule, intelege ca nu pot face nimic !” * pentru a formula un indemn, un sfat sau a da un ordin: „Ia intreab-o bunaoara…” (M. Eminescu) Mars de-aici! Unele dintre aceste interjectii (mai, bre) sunt folosite ca mijloc de marcare a vocativului: Mai baieti, sa ne apucam serios de munca! Dupa anumite interjectii pot aparea dative posesive : - Uite-ti caietul! - Na-ti paharul! - lata-ti colegul!