Model+1 Raport+de+evaluare+psihologica [PDF]

RAPORT DE EVALUARE PSIHOLOGICA 1. Informaţii despre client: Nume şi prenume : MD Vârsta şi data naşterii : 6 ani şi 10

25 0 146KB

Report DMCA / Copyright

DOWNLOAD PDF FILE

Papiere empfehlen

Model+1 Raport+de+evaluare+psihologica [PDF]

  • 0 0 0
  • Gefällt Ihnen dieses papier und der download? Sie können Ihre eigene PDF-Datei in wenigen Minuten kostenlos online veröffentlichen! Anmelden
Datei wird geladen, bitte warten...
Zitiervorschau

RAPORT DE EVALUARE PSIHOLOGICA

1. Informaţii despre client: Nume şi prenume : MD Vârsta şi data naşterii : 6 ani şi 10 luni; 02.07.2008 Sexul : Masculin 2. Antecedente personale patologice: Psihiatrice : nu prezintă. Medicale : Astm bronşic şi intoleranţă la lactoză. Toxicomanii : neagă. 3. Obiectivul psihodiagnosticului şi evaluării: Psihodiagnosticul şi evaluarea au ca scop identificarea stărilor psihologice de sănătate şi/sau boală şi a mecanismelor psihologice de etiopatogeneză şi/sau sanogeneză cu relevanţă pentru: a. evaluarea psihologică a minorului. 4. Teste administrate Pentru evaluarea minorului s-au folosit următoarele instrumente: a. Platforma de evaluare a dezvoltării (3 – 6/7 ani); b. Testul Desenul Familiei; c. Testul Arborelui; d. Testul Raven -color; e. Testul auditiv – verbal Rey; f. Chestionarul de evaluare a copiilor – 4 (ECI – 4); g. Interviul; h. Observaţia. 5. Informaţii ce ţin de istoria personală a minorului: Minorul provine dintr-o familie organizată, interesată de dezvoltarea şi educarea copilului, cu un stil parental predominant autoritar. Acesta mai are un frate de 1 an şi 3 luni. Minorul preferă să-şi petreacă mai mult timp cu mama deoarece se simte mai apropiat faţă de ea. În jurul vârstei de 4 ani a fost diagnosticat cu astm bronşic, perioadă care coincide cu: plecarea tatălui în străinătate la muncă, cu începerea grădiniţei, iar ulterior cu apariţia frăţiorului. Mama spune că din perioada aceea a început să apară comportamentul problematic al copilului, pe care l-a descris ca fiind: neliniştit, zgomotos, încăpăţânat, iar intensitatea cu care apare este aproape zilnică, dar pe perioade scurte de timp. În educaţia minorului sunt folosite recompensa şi pedeapsa. 6. Observaţii relevante în timpul examinării: Minorul a prezentat pe parcursul evaluării o impulsivitate psiho-motorie,

7. Rezultatele la testele administrate: 

Platforma de evaluare a dezvoltării:

-

Atenţie vizuală – Domeniul: Atenţie /Funcţii executive La acest domeniu s-au folosit două probe: cea cu pisici şi cea cu feţe umane. Scorul total de corectitudine fiind de 38 de ţinte din 40, iar timpul total de execuţie de 245 de secunde din 360. Minorul poate să se focalizeze selectiv şi să îşi menţină atenţia pe ţinte vizuale în cadrul unei zone delimitate, deci nu prezintă probleme de urmărire vizuală, ceea ce ne indică că nu are probleme cu cititul la şcoală. -

Copierea desenului – Domeniul: Procesare vizuospaţială Minorul a obţinut un scor de 60 de puncte ceea ce înseamnă că prezintă o integrare bună a abilităţilor vizuospaţiale cu activitate motorie coordonată, deci are capacitatea necesară pentru a copia figuri geometrice bidimensionale. Minorul prezintă o modalitate intermediară de ţinere a creionului,însemnând că mişcarea acestuia se datorează mişcării antebraţului. -

Precizia vizuomotorie – Domeniul: Funcţii senziomotorii Minorul prezintă o bună viteză motorie fină şi o bună precizie între coordonarea dintre ochi şi mână, ceea ce ne indică faptul că acesta nu are probleme cu scrisul de mână şi rezolvarea temelor scrise. -

Înţelegerea instrucţiunilor – Domeniul: Limbaj Minorul a obţinut un scor de 22 de puncte dintr-un total de 28, ceea ce ne indică că prezintă o abilitate bună de a procesa şi de a răspunde la instrucţiuni verbale cu complexitate sintactică crescândă. Erorile au apărut la itemii care trebuiau să îndeplinească două cerinţe, cum ar fi: „deasupra şi sub”, acest lucru sugerând mai degrabă probleme în memoria de lucru sau a atenţiei decât probleme de înţelegere a limbajului ca atare. -

Statuia – Domeniul: Atenţie / Funcţii executive Minorul prezintă o slabă abilitate de a menţine persistenţa motorie şi o slabă capacitate de a-şi inhiba impulsurile de a răspunde la distractorii auditivi, pe o perioadă de peste 75 de secunde. Acest lucru ne indică faptul că minorul a răspuns impulsiv la zgomotele distractoare sau nu şi-a inhibat impulsurile în perioadele de linişte.  Testul Desenul Familiei Din analiza desenului putem concluziona că este un copil sensibil, dependent, nesigur, care caută confirmare şi securitate din partea celorlalţi. Prezintă tendinţa de a umple universul, având drept scop contracararea insecurităţii în trăirile relaţionale şi în acelaşi timp securizarea Eu-lui, permiţându-i să fie mai expansiv. Dispune de o afectivitate bogată şi nuanţată (multitudinea de culori folosită) şi o sensibilitate accentuată faţă de critică.

 Testul Arborelui Desenul este un arbore sferic, exprimând manieră infantilă şi naivă a minorului, fuga de realitate, cât şi o uşoară superficialitate. David este o persoană introvertă, reticentă la mediul exterior, cu slabe abilităţi de comunicare şi relaţionare cu cei din jurul său. Apelează la o manieră incorectă de a gândi şi simţi deoarece prezintă un dezacord intern între adevăratele aspiraţii şi cele impuse.  Testul auditiv – verbal Rey Minorul a reţinut la prima etapă a probei 5 stimuli, la a doua 4 stimuli, la a treia 3 stimuli, iar la următoarele doua probe a reprodus 10 stimuli şi respectiv 9 stimuli. Acest lucru ne indică un nivel scăzut de şcolaritate, sugerând astfel o incapacitate de fixare a informaţiei. La proba de recunoaştere a avut un punctaj maxim, adică de 15 cuvinte. Minorul are un scor mai bun la recunoaştere decât la reproducere, ceea ce înseamnă că dispune de o slabă capacitate de reproducere liberă a cuvintelor datorată unui deficit de memorie de lucru. 

Testul Raven color La acest test a obţinut un scor de 23 de puncte însemnând că prezintă o inteligenţă superioară, având, deci un spirit de observaţie şi o capacitate de a desprinde dintr-o structură relaţiile implicite la un nivel foarte bun. Nu prezintă dificultăţi în a menţine pe plan mental informaţiile descoperite şi în modalitatea de operare cu ele în mod simultan. 

Chestionarul de evaluare a copiilor – 4 (ECI – 4) La acest chestionar s-a completat varianta pentru părinţi şi cea pentru învăţători. Există diferenţe majore între rezultatele celor două variante. Răspunsurile date de către părinţi indică o oarecare anxietate de separare, iar răspunsurile date de către doamna învăţătoare indică atât o tulburare de spectru autist, cât şi o tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenţie şi tulburarea opoziţionismului provocator. Din observaţia făcută în şedinţele de evaluare şi la o oră de curs în cadrul şcolii, consider că minorul nu prezintă elementele necesare pentru a putea fi întrunite criteriile unui diagnostic clinic în prezent. 8. Concluzii În urma evaluării formulăm următoarele concluzii psihologice:  La nivel cognitiv: - dezvoltare cognitivă superioară – IQ 95 de puncte, prezentând un spirit de observaţie şi o capacitate de a desprinde dintr-o structură relaţiile implicite la un nivel foarte bun; - prezintă o bună viteză motorie fină şi o bună precizie între coordonarea dintre ochi şi mână; - prezintă o integrare bună a abilităţilor vizuospaţiale cu activitate motorie coordonată; - poate să se focalizeze selectiv şi să îşi menţină atenţia pe ţinte vizuale în cadrul unei zone delimitate;

-

are o slabă capacitate de reproducere liberă a cuvintelor datorată unui deficit de memorie de lucru.  La nivel afectiv: imaturitate afectivă, dependenţă afectivă;  La nivel comportamental: impulsivitate psiho-motorie;  La nivel psihofiziologic: nu prezintă probleme cu somnul şi cu apetitul alimentar;  La nivel de personalitate: reticent la mediul exterior, cu dificultăţi de comunicare şi relaţionare cu cei din jurul său, cu tendinţe spre introversie, cu o stimă de sine uşor scăzută.  La nivel de relaţionare interpersonală: prezintă uşoare probleme de relaţionare cu adulţii şi cu egalii.

8. Recomandări În urma concluziilor psihodiagnosticului şi evaluării formulăm următoarele recomandări asociate obiectivului psihodiagnosticului şi evaluării, cu relevanţă pentru situaţia pentru care se face evaluarea: a. includerea minorului într-un program de consiliere şi terapie psihologică de lungă durată pentru stimularea dezvoltării psihice şi ameliorarea simptomatologiei evidenţiate. Data:

Semnătura şi parafa: