Moara Cu Noroc [PDF]

Zitiervorschau

Tema şi viziunea despre lume/ Particularităţi de structură, compoziţie şi limbaj...în nuvela ”Moara cu noroc” de Ioan Slavici Ioan Slavici a fost un scriitor, jurnalist si pedagog roman, membru corespondent al Academiei Romane. Afirmându-se la sfârşitul secolului al XIX-lea, Ioan Slavici a fost unul dintre scriitorii adepţi ai realismului clasic. Opera “Moara cu noroc” a fost publicată în anul 1881 în volumul de debut “Novele din popor” şi este o nuvelă, specie genului epic în proză, de dimensiuni medii, cu un singur fir narativ, construcţie riguroasă şi conflict concentrat, în cadrul căreia personajele relativ puţine gravitează în jurul protagonistului. Caracterul acesteia este realist, prin temă, tehnica detaliului semnificativ şi perspectiva narativă obiectivă, de factură psihologică. În “Istoria literaturii române” Ovidiu Papadima afirma că “ e…. prima nuvelă memorabilă construită la noi cu elemente ale psihologiei abisale” , subliniind faptul că accentul este pus pe conflictul interior al personajului principal. Realismul nuvelei rezidă în principala sursă de inspiraţie, respectiv societatea transilvăneană, în special satul, pe care îl cunoştea îndeaproape şi ce reprezintă toposul în care se desfăşoară întâmplările, conflictele şi în care vieţuiesc personajele, ce acţionează ghidate de principii etice specifice. Slavici reuşeşte să înfăţişeze în lucrarea sa un univers “copiat de pe uliţele împodobite ale satului” (Mihai Eminescu). Titlul “ Moara cu noroc” este un topos literar care desemneaza un han aflat in pustietate, la rascruce de drumuri. Locatia imaginara este o fosta moara (simbol al trecerii, al perisabilitatii), iar “norocul” pe care il aduce este doar aparent, in esenta ea fiind purtatoare de ghinion. Locul in care se afla “Moara cu noroc: “aici in vale”, este un simbol al infernului in care omul se lasa dominat de patimi, care il determina sa-si piarda constiinta sis a actioneze in numele raului (dezumanizarea individului). In fata morii se afla cinci cruci, la fel ca numarul memebrilor familei lui Ghita; acestea anticipeaza destinul personajului. Langa carciuma se afla ramasitele unei paduri, locul este plin de maracini si semnific aun spatiu malefic in care predomina raul, un loc in care traiesc oameni de felul lui Lica, un om care a uitat de credinta si de valorile morale. Undeva in apropiere se afla trunchiul unui copac ars din temelii: “axis mundi” – puntea de legatura intre intre celest si telluric, ce simbolizeaza faptul ca legatura dintre om si Dumnezeu a fost intrerupta. Tema este de asemenea edificatoare pentru clasificarea operei literare, fiind cea a consecinţelor nefaste şi dezumanizante ale dorinţei de îmbogăţire. Aceasta este tratată întrun mod complex şi poate fi analizată din mai multe perspective. Din perspectiva socială, este prezentată dorinţa lui Ghiţă de a încerca să-şi schimbe statutul social pentru a asigura un trai mai bun familiei sale. Din punct de vedere al scopului moralizator pe care şi-l propune, nuvela prezintă repercusiunile iubirii excesive pentru bani, schiţând un destin implacabil al avarului (fatum). Dezumanizarea lui Ghiţă este exponentul perspectivei psihologice. Viziunea lui Slavici despre lume susţine faptul că valorile adevărate sunt cinstea, dragostea pentru familie şi modestia. Nuvela are o constructie simetrica, se dechide si se incheie cu vorbele batranei (tehnica punctului de vedere), personaj episodic, dar care exprima cu

autoritatea varstei mesajul moralizator al nuvelei. Citatul din incipit: “Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit”, anticipeaza actiunea nuvelei, destinul tragic al protagonistilor si reflecta tema operei literare. Iar in cel din final: “asa le-a fost data”, batrana pune totul pe sema adestinului, nu se revolta impotriva situatie tragice, accepta cu resemnare cle intamplate deoarece este constienta ca omul nu poate sa lupte impotriva propriei sorti. Batrana este un “alter ego” al autorului, vocea delegate de acesta sa prezinte propria conceptie despre viata, ea nu are identitate si este denumita simbolic astfel pentru a se evidential intelepciunea ei izvorata dintr-o ampla experienta de viata. Prin intentia moralizatoare nuvela este realist-clasica. Totodata, simetria incipitului cu finalul se realizeaza si prin descrierea drumului. Simbolistica initiala a drumului se completeaza, in final, cu sugestia drumului vietii care se continua si dupa tragedia de la Moara cu noroc: “Apoi ea (batarna) lua copiii si pleca mai departe”. Acţiunea nuvelei este relatată prin prisma unei perspective narative obiective, însoţite de o viziune dindărăt, de către un narator omniscient şi omnipresent. Se remarcă de asemenea tehnica punctului de vedere, bătrâna având rol de personaj- reflector. Interferenţa dintre planul naratorului şi cel al personajelor se realizează prin folosirea stilului indirect liber (“La început se vedea c-a fost prinsă de silă; dar ce avea să facă? La urma urmelor, de ce să nu joace?”). Modul de expunere predominant este naraţiunea la persoana a III-a, ce alternează cu dialogul şi monologul. Contextul spaţio-temporal este precizat, ca în orice altă nuvelă realistă. Cârciuma de la Moara cu noroc este aşezată la o răscruce de drumuri, izolată. Descrierea reperelor spaţiale este evidenţiată prin tehnica detaliului semnificativ, conferind veridicitate celor enunţate “De la Ineu drumul de ţară o ia printre păduri şi peste ţarini la dreapta şi la stânga satelor aşezate prin colţurile văilor.”. Acţiunea se desfăşoară pe parcursul unui an, perioadă cuprinsă între două coordonate religioase: de la Sf. Gheorghe până la Paştele din anul următor. În nuvela psihologică, conflictul central este unul moral, interior, aparţinând protagonistului. Personajul principal, Ghiţă se luptă cu dorinţa de cinste, alături de familia sa şi cu setea de bani care încearcă să-l domine. Conflictul interior se manifestă şi în plan exterior prin relaţiile pe care hangiul le are pe de o parte cu familia sa, de care se distanţează şi cu Lică Sămădăul, pe de altă parte, pe care îl confruntă. Alcătuită din 17 capitole, “Moara cu noroc” prezintă un singur fir narativ în cadrul căruia evenimentele se succed în ordine logică şi cronologică, fiind încadrate de simetria spuselor bătrânei, ce au rol de teze morale, din începutul şi din finalul operei, aceasta consemnând sfârşitul tragic pus sub semnul sorţii -“aşa le-a fost data”. De asemenea, se poate observa prezenţa celor “cinci cruci” în prolog şi în epilog, înfăţişând încă o dată un principiu religios, mai exact conceptul predestinării. Fiind o operă narativă, acţiunea este structurată pe momentele subiectului, ce corespund unui tipar narativ. Expoziţiunea, situaţia iniţială, prezintă contextul spaţiotemporal şi familia lui Ghiţă, cel ce hotărăşte să ia în arendă hanul de la Moara cu noroc pentru a strânge bani în scopul unui trai mai bun. Perioada pe care şi-o propune s-o petreacă în acest loc este de 3 ani. La început, afacerile merg bine, cârciuma având un succes nesperat, reflectat

în câştigurile obţinute, cei doi soţi bucurându-se de munca lor. Apariţia lui Lică Sămădăul, un personaj controversat, şef al porcarilor şi al turmelor de porci constituie intriga nuvelei, momentul ce declanşează conflictul interior al lui Ghiţă, care, tulburat, ia măsuri împotriva lui. Hangiul merge la Arad să cumpere arme, doi câini şi îşi angajează încă o slugă, pe Marţi. În cadrul desfăşurării acţiunii sunt surprinse toate etapele dezumanizării lui Ghiţă. Cârciumarul devine rece, violent, se îndepărtează de familie, în vreme ce afacerea cu Lică este din ce în ce mai profitabilă. Scena ce consemnează transformarea, în mod inconştient, a lui Ghiţă în supusul lui Lică este aceea în care sămădăul îi dă însemnele tuturor celor 23 de turme de porci şi împrumută bani. Dornic să se îmbogăţească, este complicele lui Lică la numeroase nelegiuri, fiind anchetat de două ori în jefuirea arendaşului şi uciderea unei femei şi a unui copil, fiind eliberat pe “chezăşie”. Frământările şi neputinţa de a renunţa la înţelegerea încheiată îl fac să-şi ceară iertare de la soţia sa, Ana. Se aliază cu jandarmul Pintea, ce se afla de mult timp pe urmele sămădăului, însă nu îi spune tot adevărul, dorind să păstreze o parte din banii obţinuţi împreună cu cel devenit acum duşmanul său. Punctul culminant ilustrează apogeul involuţiei lui Ghiţă, care îşi aruncă soţia în braţele lui Lică, şi, dorind să se răzbune pe porcar, merge să-l anunţe pe Pintea că acesta are asupra lui banii furaţi. Femeia se lasă în voia bărbatului, dezgustată de laşitatea soţului său. Deznodământul este unul tragic întrucât planul hangiului nu decurge precum se aştepta. Dându-şi seama că soţia l-a înşelat, Ghiţă o omoară pe Ana, el fiind la rândul său omorât de Răuţ , una din slugile lui, la ordinul lui Lică. Sămădăul se sinucide,izbindu-se cu capul de un stejar, pentru a nu fi prins de Pintea, în vreme ce Moara cu noroc ardea din cauza unui foc provocat de oamenii lui Lică. Personajele lui Ioan Slavici sunt inspirate din realitatea imediată, fiind exploatate anumite tipologii. Protagonistul, Ghiţă, este surprins în procesul său treptat de înstrăinare faţă de propria-i familie şi propriile-i valori. Acesta porneşte de la un simplu cizmar, sărac dar cinstit, un soţ afectuos, pentru ca, în prezenţa posibilităţii de îmbogăţire să-şi dorească să nu fi avut familie- “ întâia oară în viaţa lui ar fi voit să n-aibă nevastă şi copii”. Este surprins de la libertate la sclavie inconştientă pentru personajul demonic apărut în viaţa sa. Cu toate acestea, alături de el se află până aproape în ultimul moment, Ana, soţia sa, o mama grijulie, ce pune familia mai presus de orice, dar care totuşi este şi victimă a celor doi bărbaţi (soţul său ajunge să o considere un obstacol -“Îmi stai în cale”, iar sămădăul îi ruinează familia) şi vinovată pentru adulter. La rândul său, Ana trece printr-o tulburare de ordin moral, fără a-i fi însă afectată conştiinţa. Un alt personaj complex este Lică Sămădăul, antagonistul, cel ce strică echilibrul familiei lui Ghiţă. Este un personaj plat, mereu egal cu sine, întrucât toate acţiunile întreprinse sunt situate pe acelaşi făgaş, fiind un amestec de pasiune şi disimulare, bun cunoscător al omului, o persoană vicleană ce acţionează spre bunăstarea sa. Este bun cunoscător al psihologiei umane, ştiind cum să supună, să domine şi să fascineze, manifestând o influenţă asupra tuturor personajelor cu care intră în contact. Trăsăturile personajelor se desprind din fapte, vorbe, gesturi şi din relaţiile cu alte personaje, fiind valorificată astfel caracterizarea indirectă. Naratorul realizează portrete sugestive, detaliile fizice surprinzând şi trăsături morale sau statutul social (statutul lui Lică “porcar, însă dintre cei ce poartă cămaşă subţire şi albă”).

Stilul nuvelei este sobru, concis, figurile de stil lipsind cu desăvârşire. Limbajul naratorului şi al personajelor valorifică limbajul popular şi oralitatea. Tudor Vianu remarcă modalitatea lui Slavici de a scrie, notând că acesta “introduce oralitatea populară în scrierile sale înaintea lui Creangă”, însă îi lipseşte “jovialitatea şi verva”. Aceste caracteristici se realizează prin dialogul ce conferă dinamism textului, utilizarea expresiilor şi cuvintelor populare “dacă e vorba”, ”muiere” şi a regionalismelor “sămădău”, “arendaş”. Slavici conturează prin caracterul didactic, moralizator al nuvelei, o utopie în cadrul căreia dreptatea primează, având în vedere sfârşitul operei, în care toate personajele sunt sancţionate pentru faptele lor. Scena în care bătrâna pleacă cu copiii poate semnifica încercarea ei de a impregna în personalitatea lor tiparul ideal, clădit pe valori precum onoarea şi de a-i îndepărta de patima banilor. În concluzie, “Moara cu noroc” este o nuvelă psihologică întrucât prezintă toate caracteristicile definitorii ale acestei specii, urmărind prin tematica sa dezumanizarea personajului principal din pricina banului, accentul fiind îndreptat către planul tumultului interior, incipitul şi finalul înglobând premisa şi concluzia conflictului.

Moara cu noroc- Caracterizare de personaj De Ioan Slavici

Ioan Slavici a fost un scriitor, jurnalist si pedagog roman, membru corespondent al Academiei Romane. Nuvela “Moara cu noroc” de Ioan Slavici a fost publicata in revista “Novele din popor”, aparuta in 1881 si este o nuvela realista, de analiza psihologica. Afirmându-se la sfârşitul secolului al XIX-lea, Ioan Slavici a fost unul dintre scriitorii adepţi ai realismului clasic. Opera “Moara cu noroc” a fost publicată în anul 1881 în volumul de debut “Novele din popor” şi este o nuvelă, specie genului epic în proză, de dimensiuni medii, cu un singur fir narativ, construcţie riguroasă şi conflict concentrat, în cadrul căreia personajele relativ puţine gravitează în jurul protagonistului. Caracterul acesteia este realist, prin temă, tehnica detaliului semnificativ şi perspectiva narativă obiectivă, de factură psihologică. În “Istoria literaturii române” Ovidiu Papadima afirma că “ e…. prima nuvelă memorabilă construită la noi cu elemente ale psihologiei abisale” , subliniind faptul că accentul este pus pe conflictul interior al personajului principal. Realismul nuvelei rezidă în principala sursă de inspiraţie, respectiv societatea transilvăneană, în special satul, pe care îl cunoştea îndeaproape şi ce reprezintă toposul în care se desfăşoară întâmplările, conflictele şi în care vieţuiesc personajele, ce acţionează ghidate de principii etice specifice. Slavici reuşeşte să înfăţişeze în lucrarea sa un univers “copiat de pe uliţele împodobite ale satului” (Mihai Eminescu). Titlul “ Moara cu noroc” este un topos literar care desemneaza un han aflat in pustietate, la rascruce de drumuri. Locatia imaginara este o fosta moara (simbol al trecerii, al perisabilitatii), iar “norocul” pe care il aduce este doar aparent, in esenta ea fiind purtatoare de ghinion. Locul in care se afla “Moara cu noroc: “aici in vale”, este un simbol al infernului in care omul se lasa dominat de patimi, care il determina sa-si piarda constiinta si sa actioneze in numele raului (dezumanizarea individului). In fata morii se afla cinci cruci, la fel ca numarul memebrilor familei lui Ghita; acestea anticipeaza destinul personajului. Langa carciuma se afla ramasitele unei paduri, locul este plin de maracini si semnifica un spatiu malefic in care predomina raul, un loc in care traiesc oameni de felul lui Lica, un om care a uitat de credinta si de valorile morale. Undeva in apropiere se afla trunchiul unui copac ars din temelii: “axis mundi” – puntea de legatura intre intre celest si telluric, ce simbolizeaza faptul ca legatura dintre om si Dumnezeu a fost intrerupta. Tema este de asemenea edificatoare pentru clasificarea operei literare, fiind cea a consecinţelor nefaste şi dezumanizante ale dorinţei de îmbogăţire. Aceasta este tratată întrun mod complex şi poate fi analizată din mai multe perspective. Din perspectiva socială, este prezentată dorinţa lui Ghiţă de a încerca să-şi schimbe statutul social pentru a asigura un trai mai bun familiei sale. Din punct de vedere al scopului moralizator pe care şi-l propune, nuvela prezintă repercusiunile iubirii excesive pentru bani, schiţând un destin implacabil al avarulu. Dezumanizarea lui Ghiţă este exponentul perspectivei psihologice.

Acţiunea nuvelei este relatată prin prisma unei perspective narative obiective, însoţite de o viziune dindărăt, de către un narator omniscient şi omnipresent. Se remarcă de asemenea tehnica punctului de vedere, bătrâna având rol de personaj- reflector. Interferenţa dintre planul naratorului şi cel al personajelor se realizează prin folosirea stilului indirect liber (“La început se vedea c-a fost prinsă de silă; dar ce avea să facă? La urma urmelor, de ce să nu joace?”). Modul de expunere predominant este naraţiunea la persoana a III-a, ce alternează cu dialogul şi monologul.

Personajul principal este Ghita, cel mai complex personaj din scrierile nuvelistice ale lui Slavici. Destinul său ilustrează toate trei straturi tematice ale nuvelei (social, psihologic și moral). El este construit conform estetici realiste, de altfel Intreaga creație a prozatorului transilvānean remarcându-se prin optarea pentru principiul verosimilitäți, prin tipizare ca mijloc de construcție a personajelor și prin folosirea detaliului semnificativ. Protagonistul poartă numele desacralizat al Sfântului Gheorghe, fiind astfel un antierou cu o dinamica psihică descendentă, generată de criza morală pe care o trăiește. Este un personaj rotund și dinamic, evoluând pe parcursul operei, de la tipicitate, sub determinare socială (cizmarul care devine cârciumar din dorința de a-şi shimba statutul la individualizare, sub determinare socială și morală. Este surprins Intr-o multitudine de oglinzi care-i deformează imaginea și coerența interioară; inițial, indiferent la propria reflectare in Ceilalti, deține puterea (e capabil să ia decizii majore); apoi, privindu-se prin ochii sătenilor (care-l condamna), ai Anei (care nu-l înțelege) și ai lui Lica (sfidători sau prietenești) își pierde repere interioare, încrederea și echilibrul. Statutul social al acestuia se modifică pe parcursul nuvelei și subliniază evoluția personajului. Inițial, acesta este un cizmar sărac și tată de familie, pe umerii căruia apasă toată responsabilitatea bunăstării acesteia. Acest lucru îl încurajează să fie nemulțumit de situația lui socială și materială, ce conduc la luarea în arendă a cârciumii de lângă Moara cu noroc, în speranța că, astfel, va asigura familiei un trai mai bun. Schimbarea statului de cizmar la cel de cârciumar atrage după sine, pe de-o parte, o îmbunătățire materială considerabilă, dar care, pe de altă parte, va avea un mare impact la nivelul statutului psihologic și moral. Din punct de vedere psihologic, Ghiță este marcat de un conflict interior între dragostea pentru Ana și dragostea pentru bani. Cele două voci interioare îi influențează modul de a gândi în funcție de circumstanțe. Mentalitatea lui este într-o continuă metamorfoză pe tot parcursul nuvelei, acesta fiind inițial un caracter puternic, ce nu se lasă influențat de alții, însă devine, pe final, taciturn, închis, necomunicativ și preocupat excesiv de imaginea lui în ochii celorlalți. Statutul moral al protagonistului cunoaște, de asemenea, o profundă metamorfoză. Personaj dominat de ambiție, aceasta se transformă dintr-un element susținător al afacerii lui într-o carență morală, folosită strict pentru sporirea averii. Ghiță devine treptat un om lacom, obsedat de câștig și lipsit de moralitate, fiind dispus să facă orice pentru a-și proteja veniturile. Devine criminal, omorându-și soția infidelă, în ciuda faptului că era direct responsabil de comportamentul ei.

Trasatura dominanta a personajului este lacomia de bani, trasatura care il conduce la dezumanizare si degradare morala. O scena semnificativa in evolutia personajului este aparitia la han a lui Lica Samadaul, seful porcarilor din zona, personaj malefic de care toti se temeau. Ghita incearca initial sa se arate autoritar, dar si sa reziste propunerilor lui Lica. Gesturile, comportamentul sau dezvaluie nesiguranta si teama care-l stapanesc. Acestea il vor duce pe Ghiță in momentul in care începe să își perceapă familia drept piedică în calea evoluției sale și a îmbogățirii, fapt ce denotă un prim moment al dezumanizării. Acesta conștientizează atât beneficiile luării cârciumii în arendă cât și faptul că bunăstarea lui și a familiei lui depind de voința lui Lică Sămădăul. Prinzând gustul câștigului, protagonistul dorește să rămână la Moara cu noroc o vreme: „vedea banii grămadă înaintea sa… de dragul acestui câștig ar fi fost gata să-și pună pe un an, doi capul în primejdie”. Deoarece este conștient că acest lucru îi pune în pericol familia, acesta se gândește că i-ar fi fost mai ușor dacă nu ar fi avut familie „Ghiță întâia oară în viața lui ar fi voit să n-aibă nevastă și copii”. Punctul culminant al dezumanizării sale, care constituie o alta scena semnificativa, este când acesta ajunge să fie dispus să facă orice pentru a se răzbuna, folosind-o pe Ana drept momeală pentru a se asigura că Lică nu părăsește cârciuma. Ajuns pe ultima treaptă a degradării morale, Ghiță își aruncă soția în brațele lui Lică. Dezgustată de atitudinea lui Ghiță, care s-a îndepărtat de familie, Ana cedează avansurilor lui Lică. Dându-și seama de infidelitatea acesteia, protagonistul o ucide din gelozie, deși era aproape deplin responsabil de acest deznodământ. Ulterior și el este ucis de Răuț la ordinul lui Lică. Personajul este caracterizat în mai multe moduri, treptat, pe parcursul nuvelei, evidențiindu-se degradarea lui morală și, inevitabil, distrugerea lui. Naratorul omniprezent și omniscient îl caracterizează direct, urmărindu-i transformările și lupta interioară: „de tot ursuz”, „se aprindea pentru orice lucru de nimic”. Lică Sămădăul și Ana contribuie, prin vorbele lor, la construirea unui profil psihologic. Lică îl consideră om de nădejde: „dacă te-aș avea tovarăș pe tine, și de dracu și de mumă-sa”, iar Ana îl descrie ca fiind lipsit de personalitate și tărie de caracter: „Ghiță nu-i decât muiere în haine bărbătești”. Totodată, monologul interior al personajului evidențiază unele trăsături psihologice. Acesta își conștientizează slăbiciunile, dar nu și le asumă, punându-și lipsa de caracter pe seama divinității: „Ei ce să-mi fac?… așa m-a lăsat Dumnezeu!”. Astfel se conturează un om care inițial era harnic, bun, gospodar și familist, dar este transformat de lăcomie într-un bărbat fricos, laș și răzbunător, ceea ce îl distruge în final. Conflictul dintre personaje vizează o ciocnire de interese, un dezacord. Acesta este dublat de puternice conflicte interioare. În plan extern, conflictul dintre Ghiță și Lică este de natură economică, generat de dorința amândurora de câștig, însă Ghiță este măcinat și de un puternic conflict interior. Prins într-o dilemă morală, acesta oscilează între dorința de a rămâne un om cinstit și respectat și ispita îmbogățirii ușoare alături de Lică. În final, acesta este prins în confruntarea dintre conștiința valorilor autentice și slăbiciunile care ajung să-i controleze viața, fapt ce reliefează caracterul psihologic al nuvelei.

In opinia mea, destinul personajului principal al nuvelei, Ghita, are un rol moralizator, intrucat ilustreaza consecintele devastatoare pe care le are asupra omului dorinta de imbogatire. Chiar daca oscileaza si are momente de regret, patima banilor il dezumanizeaza treptat, transformandu-l din omul cinstit ,la inceput, in partas la afaceri necurate, complice la talharie si omor, iar in final in criminal. In concluzie, sanctionarea personajului este pe masura faptelor savarsite, intrucat ii lipsesc simtul masurii, echilibrul, stima de sine, calitati pentru care Slavici pledeaza in opera sa.

Moara cu noroc – relatie dintre doua personaje De Ioan Slavici Ioan Slavici a fost un scriitor, jurnalist si pedagog roman, membru corespondent al Academiei Romane. Nuvela “Moara cu noroc” de Ioan Slavici a fost publicata in revista “Novele din popor”, aparuta in 1881 si este o nuvela realista, de analiza psihologica. Afirmându-se la sfârşitul secolului al XIX-lea, Ioan Slavici a fost unul dintre scriitorii adepţi ai realismului clasic. Opera “Moara cu noroc” a fost publicată în anul 1881 în volumul de debut “Novele din popor” şi este o nuvelă, specie genului epic în proză, de dimensiuni medii, cu un singur fir narativ, construcţie riguroasă şi conflict concentrat, în cadrul căreia personajele relativ puţine gravitează în jurul protagonistului. Caracterul acesteia este realist, prin temă, tehnica detaliului semnificativ şi perspectiva narativă obiectivă, de factură psihologică. În “Istoria literaturii române” Ovidiu Papadima afirma că “ e…. prima nuvelă memorabilă construită la noi cu elemente ale psihologiei abisale” , subliniind faptul că accentul este pus pe conflictul interior al personajului principal. Realismul nuvelei rezidă în principala sursă de inspiraţie, respectiv societatea transilvăneană, în special satul, pe care îl cunoştea îndeaproape şi ce reprezintă toposul în care se desfăşoară întâmplările, conflictele şi în care vieţuiesc personajele, ce acţionează ghidate de principii etice specifice. Slavici reuşeşte să înfăţişeze în lucrarea sa un univers “copiat de pe uliţele împodobite ale satului” (Mihai Eminescu). Titlul “ Moara cu noroc” este un topos literar care desemneaza un han aflat in pustietate, la rascruce de drumuri. Locatia imaginara este o fosta moara (simbol al trecerii, al perisabilitatii), iar “norocul” pe care il aduce este doar aparent, in esenta ea fiind purtatoare de ghinion. Locul in care se afla “Moara cu noroc: “aici in vale”, este un simbol al infernului in care omul se lasa dominat de patimi, care il determina sa-si piarda constiinta si sa actioneze in numele raului (dezumanizarea individului). In fata morii se afla cinci cruci, la fel ca numarul memebrilor familei lui Ghita; acestea anticipeaza destinul personajului. Langa carciuma se afla ramasitele unei paduri, locul este plin de maracini si semnifica un spatiu malefic in care predomina raul, un loc in care traiesc oameni de felul lui Lica, un om care a uitat de credinta si de valorile morale. Undeva in apropiere se afla trunchiul unui copac ars din temelii: “axis mundi” – puntea de legatura intre celest si telluric, ce simbolizeaza faptul ca legatura dintre om si Dumnezeu a fost intrerupta. Tema este de asemenea edificatoare pentru clasificarea operei literare, fiind cea a consecinţelor nefaste şi dezumanizante ale dorinţei de îmbogăţire. Aceasta este tratată întrun mod complex şi poate fi analizată din mai multe perspective. Din perspectiva socială, este prezentată dorinţa lui Ghiţă de a încerca să-şi schimbe statutul social pentru a asigura un trai mai bun familiei sale. Din punct de vedere al scopului moralizator pe care şi-l propune, nuvela prezintă repercusiunile iubirii excesive pentru bani, schiţând un destin implacabil al avarulu. Dezumanizarea lui Ghiţă este exponentul perspectivei psihologice. Acţiunea nuvelei este relatată prin prisma unei perspective narative obiective, însoţite de o viziune dindărăt, de către un narator omniscient şi omnipresent. Se remarcă de asemenea tehnica punctului de vedere, bătrâna având rol de personaj- reflector. Interferenţa dintre

planul naratorului şi cel al personajelor se realizează prin folosirea stilului indirect liber (“La început se vedea c-a fost prinsă de silă; dar ce avea să facă? La urma urmelor, de ce să nu joace?”). Modul de expunere predominant este naraţiunea la persoana a III-a, ce alternează cu dialogul şi monologul.

„Moara cu noroc” este o operă realist-psihologică, ce are un caracter profund moralizator, prin care autorul critică lipsa de valori spirituale ale omenirii. Aceasta reflectă universul structurat al satului ardelenesc și ilustrează morala căderii în patima banului. Este o lucrare de referință în literatura română și în cadrul speciei literare din care face parte. Relația dintre Ghiță și Ana cunoaște o transformare dramatică de-a lungul operei, întrucât relația lor evoluează într-un vizibil declin, ducând la despărțire. sunt individualizate prin caracterizare directa facuta de narator si de celelalte personaje, dar prin caracterizare indirecta ce reiese din fapte, vorbe, actiuni, ganduri, relatia cu celelalte personaje. Statutul social al personajelor este reliefat inca de la inceputul nuvelei. Ghita este casatorit cu Ana, au impreuna un copil si il asteapta pe al doilea. Locuiesc toti in casa soacrei, mama Anei, intr-un sat saracacios. Familia duce un trai modest deoarece Ghita, cizmar de meserie, nu are de lucru. Nemultumitde situatia sa materiala, Ghita decide sa se mute pentru 2-3 ani la carciuma aflata la rascrucea unor drumuri comerciale, Moara cu noroc. Statutul social al lui Ghiță se modifică, insa, pe parcursul nuvelei și subliniază evoluția personajului. Inițial, acesta este un cizmar sărac și tată de familie, pe umerii căruia apasă toată responsabilitatea bunăstării acesteia. Acest lucru îl încurajează să fie nemulțumit de situația lui socială și materială, ce conduc la luarea în arendă a cârciumii de lângă Moara cu noroc, în speranța că, astfel, va asigura familiei un trai mai bun. Schimbarea statului de la cizmar la cârciumar atrage după sine o îmbunătățire materială considerabilă, dar va avea un mare impact la nivelul statutului psihologic și moral. Pe de altă parte, statutul social al Anei este constant pe parcursul operei. Aceasta reprezintă tipologia soției supuse, ascultătoare, harnice și iubitoare, îngrijindu-se de liniștea soțului său și se ocupă, alături de mama sa, de gospodărie. Apariția lui Lică creează probleme în relația ei cu Ghiță, pe care încearcă să le țină sub control. Cuplul Ghita-Ana este introspectat psihologic de naratorul omniscient, care stie ce simt, gandesc, ce planuiesc cei doi soti. De asemenea, naratorul observa atent transformarea morala si psihologica a personajelor. Prin monologul interior se evidentiaza conflictele interioare ale personajelor; Ghita este marcat din punct de vedere psihologic de un conflict interior între dragostea pentru Ana și dragostea pentru bani. Cele două voci interioare îi influențează modul de a gândi în funcție de circumstanțe. Mentalitatea lui este în continuă metamorfoză pe tot parcursul nuvelei, acesta fiind inițial un caracter puternic, ce nu se lasă influențat de alții, însă devine, pe final, taciturn, închis, necomunicativ și preocupat excesiv de imaginea lui în ochii celorlalți. Statutul moral al protagonistului cunoaște, de asemenea, o profundă metamorfoză. Personaj dominat de ambiție, aceasta se

transformă din element susținător al afacerii lui într-o carență morală, folosită strict pentru sporirea averii. Ghiță devine treptat un om lacom, obsedat de câștig și lipsit de moralitate, fiind dispus să facă orice pentru a-și proteja veniturile. Devine criminal, omorându-și soția infidelă, în ciuda faptului că era direct responsabil de comportamentul ei. Pe cand Ana, din punct de vedere psihologic, este o femeie care judecă într-o manieră simplă și pragmatică. Dat fiind fondul ei etic sănătos, ea simte că „Lică e om rău și primejdios” și îl previne pe Ghiță. Statutul moral al acesteia însă evoluează în paralel cu cel al lui Ghiță, degradându-se. Aceasta sfârșește la fel de tragic pentru că încalcă valori și virtuți morale, precum: cinstea, corectitudinea și loialitatea față de soțul ei, pe care îl înșală cu Lică. O prima scena semnificativa o reprezinta tulburarea echilibrului tinerei familii de aparitia la han a lui Lica Samadaul, un personaj malefic de care toti cei din zona se temeau. Ana observa ca Lica este oarecum “fioros la fata” si-l avertizeaza pe Ghita de pericolul pe care il simte. Naratorul observa, prin caracterizare directa, schimbarea lui Ghita, care inainte era “mereu asezat si pus pe ganduri”, iar apoi devenise “ursuz, se aprindea din orisice lucru de nimic, nu mai zambea ca mai-nainte”. Incepe să își perceapă familia drept piedică în calea evoluției sale și a îmbogățirii, fapt ce denotă un prim moment al dezumanizării. Acesta conștientizează atât beneficiile luării cârciumii în arendă, cât și faptul că bunăstarea lui și a familiei lui depind de voința lui Lică Sămădăul. Prinzând gustul câștigului, protagonistul dorește să rămână la Moara cu noroc o vreme: „vedea banii grămadă înaintea sa… de dragul acestui câștig ar fi fost gata să-și pună pe un an, doi capul în primejdie”. Deoarece este conștient că acest lucru îi pune în pericol familia, acesta se gândește că i-ar fi fost mai ușor dacă nu ar fi avut familie „Ghiță întâia oară în viața lui ar fi voit să n-aibă nevastă și copii”, ajungand chiar sa regrete ca avea sotie si copii, intrucat siar fi dorit sa poata spune “prea putin imi pasa”. Se indeparteaza incet, dar sigur de sotia sa, care “se simtea tot mai parasita”. Refuza sa-i dea amanunte despre afacerile pe care le are cu Lica, iar relatiile dintre cei doi soti devin tot mai reci: “ii era parca n-a vazuto demult si parca era sa se desparta de dansa”. O alta secventa reprezentativa si care constituie si punctul culminant al dezumanizării lui Ghita este când acesta ajunge să fie dispus să facă orice pentru a se răzbuna, folosind-o pe Ana drept momeală pentru a se asigura că Lică nu părăsește cârciuma. Ajuns pe ultima treaptă a degradării morale, Ghiță își aruncă soția în brațele lui Lică. Dezgustată de atitudinea lui Ghiță, care s-a îndepărtat de familie, Ana cedează avansurilor lui Lică. Dându-și seama de infidelitatea acesteia, protagonistul o ucide din gelozie, deși era aproape deplin responsabil de acest deznodământ. Ulterior și el este ucis de Răuț la ordinul lui Lică. Mijloacele de caracterizare Ghiță este caracterizat în mai multe moduri, treptat, pe parcursul nuvelei, evidențiindu-se degradarea lui morală și distrugerea lui. Naratorul omniprezent și omniscient îl caracterizează direct, urmărindu-i transformările și lupta interioară: „de tot ursuz, se aprindea pentru orice lucru de nimic”. Lică Sămădăul și Ana contribuie, prin vorbele lor, la construirea unui profil psihologic. Lică îl consideră om de nădejde: „dacă te-aș avea tovarăș pe tine, și de dracu și de mumă-sa”, iar Ana îl descrie ca fiind lipsit de personalitate și tărie de caracter: „Ghiță nu-i decât muiere în haine bărbătești”. Totodată, monologul interior al

personajului evidențiază unele trăsături psihologice. Acesta își conștientizează slăbiciunile, dar nu și le asumă, punându-și lipsa de caracter pe seama divinității: „Ei ce să-mi fac?… așa m-a lăsat Dumnezeu!”. Astfel, se conturează un om care inițial este harnic, bun, gospodar și familist, transformat prin lăcomie într-un bărbat fricos, laș și răzbunător, ceea ce îl distruge în final. Ana este caracterizată atât direct: „Ana era tânără și frumoasă… fragedă și subțirică… sprintenă și mlădioasă”, cât și indirect de către narator. Acesta îi conturează portretul psihologic, reliefând credința ei că tandrețea, duioșia și căldura sufletească pot da echilibru căminului. Propriile ei cuvinte evidențiază însușiri esențiale, precum inteligența și intuiția feminină. Conflictul dintre personaje vizează o ciocnire de interese, un dezacord. Acesta este dublat de puternice conflicte interioare. În plan extern, conflictul dintre Ghiță și Lică este de natură economică, generat de dorința amândurora de câștig, însă Ghiță este măcinat și de un puternic conflict interior. Prins într-o dilemă morală acesta oscilează între dorința de a rămâne un om cinstit, respectat și ispita îmbogățirii ușoare alături de Lică. În final, acesta este prins în confruntarea dintre conștiința valorilor autentice și slăbiciunile care ajung să-i controleze viața, fapt ce reliefează caracterul psihologic al nuvelei. Ana devine relevantă pentru conflict în momentul în care Ghiță își pierde echilibrul. Aceasta încearcă să se apropie de el, pe măsură ce acesta se închide în sine, dând naștere la un conflict în interiorul Anei, între dorința ei de a-și salva căsnicia și familia, și rușinea de a avea un hoț tâlhar, punând dragostea ei la grea încercare. Moara cu noroc este o nuvelă realist-psihologică în care arta construirii personajelor este dublată de un spirit moralizator, Slavici afirmând că rostul scrierii a fost îndrumarea spre o viață în armonie cu valorile firii omenești.