42 1 943KB
Manual Usui Shiki Reiki Ryoho
Manual Usui Shiki Reiki Ryoho Ce este Reiki? Este un sistem de evoluţie spirituală prin care omul poate accesa sursa universală de energie, Duhul Sfânt. În toate sistemele existente la ora actuală pe Pământ, oamenii vorbesc despre această energie, fie îi spun bio-energie, fie Lumină, fie prana, fie chi sau ki, ea este aceeaşi. Diferenţa între sisteme este modul de a prelua această energie şi modul de utilizare. În qi qung (chi kung/qi gong), tai chi, tao, ea este luată din atmosferă, de la stele etc. În creştinism e luată prin rugăciune, prin împărtăşanie, prin apa sfinţită de la preot, care are acces direct la sursa universală (Duhul Sfânt), iar prin Reiki ai de asemenea acces direct la sursă. Mai există o diferenţă, aceea de vibraţie a Luminii, iar la acest capitol Reiki-ul stă foarte bine – Maeştrii Reiki având o vibraţie mult superioară celorlalte practici, mai puţin a preoţilor, cu toate că există maeştri Reiki care au vibraţie superioară chiar şi preoţilor. Avantajele Reiki Este un sistem accesibil oricărei persoane care doreşte să evolueze spiritual indiferent de sex, rasă, religie, profesie, naţionalitate, convingeri filosofice. Este superior radiesteziei ca acces la energii şi superior călugărilor ca număr de îngeri. Istoria Reiki Fondatorul acestui sistem este Mikao Usui (1865-1926). El a readus această practică pe Pământ printr-o experienţă avută în anul 1922. An în care acesta a urcat pe muntele Kurama şi a ţinut post negru 21 de zile, după ce în prealabil încercase să afle taina vindecărilor făcute de Iisus Hristos. În a 21-a zi, a primit această energie pe care a numit-o REIKI. Transmite mai departe Reiki-ul lui Chujiro Hayashi, care şi el transmite mai departe doamnei Hawayo Takata. Aceasta aduce Reiki-ul în America, unde instruieşte 22 de maeştri. Aceştia au fondat societăţi de Reiki, iar fiecare şi-a pus amprenta mai mult sau mai puţin pe acest sistem, astfel la ora actuală pe lângă diferenţele de la un maestru la altul mai sunt şi peste 100 de alte ramuri aşa zise nontradiţionale sau moderne. Oricum ar fi, este o eroare gravă a susţine că Reiki-ul meu este mai bun decât al tău sau invers. Toate funcţionează, există însă diferenţe la simboluri şi vibraţiile la care acestea conectează, plus diferenţe la ritualul de iniţiere (acordaj). În rest, totul depinde de practica şi de nivelul spiritual al fiecăruia. Iniţierea Iniţierea Reiki este un ritual prin care practicantul este racordat la sursa de energie universală. Iniţierea are trei mari componente: cea fizică, unde maestrul efectuează un anume ritual, cea energetică, unde se deschid anumiţi centri energetici şi se curăţă anumite meridiane energetice şi componenta spirituală, unde practicantul primeşte un anumit număr de ghizi de Lumină, o cunoaştere la nivelul sinelui şi daruri de la Divinitiate. Toate acestea fiind oferite de Divinitate spre a evolua şi a ne îndeplini misiunea personală pe această planetă. Cu fiecare iniţiere primită creşte şi responsabilitatea maestrului/practicantului faţă de el, de oamenii pe care trebuie să-i ajute sau să-i înveţe şi faţă de Divinitate.
Manual Usui Shiki Reiki Ryoho
Criza de vindecare Dupa iniţierea Reiki, poate apărea aşa numita criză de vindecare. Ea durează 21 de zile în care trebuie efectuat autotratamentul zilnic. Această criză apare pentru că practicantul a fost racordat la o energie superioară, iar corpul are în componenţă şi energii şi entităţi negative, care în momentul ridicării vibraţiei interne vor fi eliminate. Aceste energii şi entităţi negative în timpul eliminării vor trece prin câmpuri, unele provocând durere. În concluzie: în primele 21 de zile de la iniţiere este posibil, nu obligatoriu, să aveţi dureri, dar nu este nici o problemă, corpul dumneavoastră se purifică. Procesul de purificare poate îmbrăca orice simptom şi se poate manifesta precum o gripă, prin curgerea nasului, tuse, strănut, urinări dese, schimbarea culorii şi mirosului la urină, fecale, menstruaţie. Pot apărea şi căscat des, somnolenţă, insomnii, transpiraţii. În această perioadă de 21 de zile este recomandată efectuarea autotratamentului zilnic şi consumul de cât mai multe lichide (de preferat energizate sau apă sfinţită).
Gradul I Autotratamentul
Autotratamentul constă, pe scurt, în a pune palmele pe dumneavoastră. Lumina care "curge" prin palme va avea întotdeauna vibraţie mai mare decât a corpului. Aşa că pentru a ne creşte vibraţia şi a ne vindeca de anumite afecţiuni este necesar a ne aşeza mâinile pe corp şi a lăsa energia să meargă unde este necesar. Trebuie să precizez că orice afecţiune sau boală apare prima dată în câmpurile noastre subtile ca un deficit de energie sau ca o acumulare de energii malefice şi entităţi malefice şi abia apoi apare în corpul fizic ca boală propriu-zisă. Astfel, în timpul autotratamentului, corpul se curăţă de energiile şi entităţile negative şi se reface necesarul energetic al corpului nostru prevenind sau îndepărtând anumite boli. Poziţiile palmelor pentru autotratament Cap Gât – creştet – pe laterale – emisferele cerebrale – frunte, ceafă – urechi – ochi
Piept Abdomen Spate – plămâni deasupra – deasupra – la fel de sus chakrei inimii buricului până jos. – chakra inimii – chakra II – sâni – zona pelviană – plexul solar – chakra gâtului faţa, spate
Manual Usui Shiki Reiki Ryoho
Echilibrarea chakrelor sau autotratament rapid Autotratamentul rapid se efectuează la fel, 5-10 minute fiecare poziţie:
Manual Usui Shiki Reiki Ryoho
1.
O palmă pe chakra 1, cealalta pe chakra 7
2.
O palmă pe chakra 2, cealalta pe chakra 6
3.
O palmă pe chakra 3, cealalta pe chakra 5
4.
Ambele palme pe chakra 4 (inimii).
Manual Usui Shiki Reiki Ryoho
Cum se realizează un tratament complet
La gradul I: Se curăţă camera cu un beţigaş parfumat sau cu tămâie, se anunţă intenţia de a efectua un tratament Reiki şi sunt rugate entităţile de Lumină să vină să susţină, să efectueze, să ghideze, etc acel tratament. Practicantul se spală pe mâini înainte de a începe un tratament. Se urmăresc poziţiile de tratament, se poate face şi echilibrarea chakrelor, iar la sfârşit se face Bastonul de foc. Bastonul de foc constă în energizarea coloanei vertebrale şi, în acelaşi timp, în curăţarea canalului energetic principal. Se face ţinând o mână pe gât în zona cervicală iar cealaltă în zona coccisului. Se poate face din aproape în aproape pe toată coloana pentru a curăţa bine meridianul principal. La sfârşit se mulţumeşte ghizilor spirituali pentru ajutorul dat şi este recomandată rugăciunea de mulţumire către Dumnezeu pentru ajutorul, darurile, Lumina primite. Tratament în caz de fracturi Înainte de a efectua tratament în cazul unei fracturi trebuie avut grijă ca oasele să fie aşezate corect pentru că, în caz contrar, sudarea oaselor este greşită şi nu este de dorit aşa ceva. Tratament la animale Tratamentul animalelor respectă acelaşi principiu ca şi tratamentul unui om, trebuie doar adaptat la diverse situaţii/animale. În cazul în care este vorba despre un câine, se începe de la cap terminând cu coada. La un cal la fel sau de la distanţă (câţiva metri, beeming). Dar ce facem când avem de tratat un peşte? Este simplu, se poate energiza apa în care trăieşte, i se poate face tratament de la distanţă (grad II). Dacă un animal refuză tratamentul, nu insistaţi, ele sunt mult mai sensibile decât noi oamenii şi simt când au sau nu au nevoie de energie. Dacă insistaţi şi ele nu doresc, pot interpreta dorinţa noastră ca pe un atac, reacţionând ca atare. Tratament la plante Plantele de asemenea au nevoie de Lumină, şi ele trebuie îngrijite, curăţate de energii negative, pentru că şi ele ne ajută atunci când avem nevoie, chiar dacă noi nu realizăm acest fapt. Se poate energiza pământul în care sunt plantate, apa cu care le udăm sau pur şi simplu energizăm direct planta. Tratament la copiii mici Atenţie! Pentru a efectua tratament unui copil se cere permisiunea mamei sau, dacă nu e posibil, a tatălui. Fără acordul unuia dintre ei NU avem voie să efectuăm tratament acelui copil. Tratamentul trebuie făcut în prezenţa unuia dintre părinţi. Atenţie la INFECŢII! Nu se efectuează tratamente Reiki în caz de infecţii (apendicite, amigdalite şi alte “ite”). Nu se dă Lumină infecţiilor, pentru că acolo sunt organisme vii şi acestea, sub influenţa Luminii, se dezvoltă mai bine. Se pot efectua tratamente şi pe infecţii, dar cu condiţia ca terapeutul să aibă o vibraţie mare. Microorganismele rezista până la un anumit prag al vibraţiei, odată depăşit acest prag de către terapeut se poate aplica terapie Reiki şi pe infecţii.
Manual Usui Shiki Reiki Ryoho
Reiki-ul NU este o metoda de a diagnostica, NU este permisă punerea de diagnostic sau de schimbare a medicamentaţiei. Pacientul poate fi rugat să îşi facă analizele şi cu acestea să meargă la un medic care să-i schimbe tratamentul sau să-i pună un diagnostic.
Manual Usui Shiki Reiki Ryoho
Gradul II La acest grad se face iniţiere pe simboluri şi se învaţă modul şi scopul folosirii lor. Ce sunt simbolurile? Simbolurile sunt chei care deschid porţile către anumite dimensiuni. Ele concentrează Lumina pentru a putea fi folosită în diferite scopuri. Simbolurile sunt tridimensionale şi fiecare are vibraţie proprie. Când activăm un simbol, acolo vin una sau mai multe entităţi de Lumină din dimensiunea pe care respectivul simbol a deschis-o. Nu este permisă desenarea simbolurilor pe alte persoane fără acordul acestora. Se consideră agresiune PSI şi se plăteşte ca atare. Singurul loc unde se pot desena simboluri fără acordul persoanelor este vertical, în chakra a VII-a, deoarece aceasta aparţine în totalitate lui Dumnezeu. Activarea simbolurilor desenare cu degetul, cu un beţigaş parfumat, cu centrul palmei ;
vizualizarea simbolului/desenare cu al treilea ochi ; suflarea simbolului ; 1. rostirea numelui simbolului de trei ori ; Activarea palmelor Se desenează simbolul în palmă, timp în care se rosteşte numele lui de trei ori, după care se bat palmele de trei ori rostindu-se numele lui la fiecare bătaie.
Cho-Ku-Rei
Cho-Ku-Rei invers
Traducere: Toata puterea Universului aici! acum!
Manual Usui Shiki Reiki Ryoho
Este cunoscut ca Simbolul Puterii. Aplicaţiile lui sunt multiple, este unicul simbol de grad II care se poate folosi singur ori de câte ori este nevoie. Utilizări: – Concentrează şi amplifică Lumina în locul unde este desenat. – Curăţarea unor spaţii de energii malefice împreuna cu SHK – Aplicat pe chakre împreună cu Sei-He-Ki deschide, curăţă şi protejează chakrele – Aplicat pe mâncare, lichide, cristale, bijuterii le curăţă şi le energizează – Util pentru sigilarea energiilor, tratamentelor, iniţierilor, câmpurilor, dimensiunilor, faptelor, gândurilor. – Se poate folosi împotriva furtului de Lumină. Se face CKR invers pe atacator. – Se aplică în palme înainte de autotratament – Pentru protecţia maşinii se face sus, jos şi pe lateralele maşinii. – Pentru protecţia obiectelor se face CKR pe ele.
Sei-He-Ki
Traducere: umanitatea şi Divinitatea se unesc pentru a forma un Întreg!
Este cunoscut ca Simbolul vindecării mentale şi emoţionale. Este simbolul armoniei. Utilizări: – Curăţarea unor spaţii: împreună cu Cho-Ku-Rei se aplică pe pereţi, tavan, podea, iar în mijlocul camerei se desenează Dai-Ko-Mio sau CRUCE. – Purificarea mâncării, băuturilor, cristalelor, împreună cu CKR etc. – În caz de depresie, tristeţe, supărare, anxietate, frică, furie, divorţ, singurătate, fobii, frustrare, gelozie. – Deschide chakrele şi câmpul, astfel putând fi eliminate energiile negative de la nivelul respectiv. – Sei-He-Ki făcut dublu pe chakra coroanei egalizează emisferele cerebrale. – Lucru cu subconştientul. – Aplicare în palme pentru autotratament. – Armonizarea cu alte persoane. Atenţie, la armonizare schimbul energetic este mare, iar energiile persoanelor care participă se egalizează. Dacă te armonizezi cu o persoană încărcată negativ vei prelua încărcătura negativă şi vei ceda încărcătura pozitivă, până în momentul în care ambele persoane au aproximativ aceeaşi încărcătură energetică. A te armoniza cu o persoană fără acordul acesteia este o încălcare a Liberului Arbitru.
Dublu Sei-He-Ki
Manual Usui Shiki Reiki Ryoho
Hen-Sha-Ze-Sho-Nen
Traducere: Divinitatea din mine saluta Divinitatea din tine! Nu exista trecut, prezent, viitor!
Hen-Sha-Ze-Sho-Nen este simbolul care şuntează timpul şi spaţiul, astfel orice practicant Reiki care are acces la acest simbol poate trimite Lumină la distanţă, în trecut sau în viitor. Practicantul poate face tratamente, energizări, curăţări, etc., toate de acasă, pacientul putând fi la mii de kilometri şi va primi Lumină instantaneu. Nu se foloseşte niciodată singur, pentru că cea mai importanta acţiune a lui este aceea de a permite trimiterea Luminii la distanţă. Metode de trimitere a Luminii la distanţă şi în timp
Metoda distanţei Se activează palmele cu toate simbolurile cunoscute. Se aşează palmele în faţa noastră în dreptul plexului, se mentalizează persoana căreia îi trimitem Lumina între palmele noastre. Se activează în aer simbolurile între palme, CKR, SHK, HSZSN (desenare plus rostirea numelui de trei ori), se trimite Lumina 5-10 minute. La sfârşit se mulţumeşte Divinităţii şi este ideal a se face o rugăciune pentru cel tratat. Metoda ursuleţului Se activează palmele cu toate simbolurile cunoscute incluzând CKR, SHK, HSZSN. Se i-a un ursuleţ de pluş şi cu palmele pe el se urmează poziţiile de autotratament. Ursuleţul este doar un ajutor pentru a putea mentaliza, el poate fi înlocuit cu o sticlă de cola, cu un telefon mobil sau cu un aparat de fotografiat. Pe acelaşi principiu se poate face tratament la distanţă cu ajutorul obiectelor din jurul nostru, fără a uita să-l facem de sus în jos. Metoda fotografiei Se efectuează cu ajutorul unei fotografii cu persoana care urmează să primească tratament Reiki. Fotografia să nu fie de grup. Se scrie pe spatele fotografiei o afirmaţie pozitivă, de ex.: "Trimit Lumină lui cutare, (numele de botez dacă se poate) spre binele lui suprem, pe toate planurile: sănătăţii, social, profesional, financiar, material, comunicării,
Manual Usui Shiki Reiki Ryoho
familial, spiritual; pentru a fi în armonie cu ea însăşi, cu toată lumea, cu universul. Toate acestea cu acordul lui Dumnezeu." Apoi, tot pe această parte a fotografiei, se desenează cu pixul toate simbolurile cunoscute, activându-le la sfârşit, neuitând de Hen-Sha-Ze-Sho-Nen. Se activează palmele şi se trimite Lumină cu palmele 10-15 minute. De asemenea, se poate trimite Lumină pe fotografie activând simbolurile pe fotografie şi apoi aşezând palmele pe imagine trimiţând Lumină spre binele suprem al persoanei, dacă vrea să primeasca acea Lumină după Voia Lui Dumnezeu, iar ce nu primeşte să fie redirecţionat acolo unde este mai mare nevoie în Univers. Metode de trimitere a Luminii în timp: prezent, trecut, viitor
În trecut Având simbolul HSZSN se poate trimite Lumină în trecut. Acest fapt nu schimbă trecutul, dar poate schimba percepţia, acţiunea, urmările acelui eveniment în timpul prezent şi viitor. Este recomandat a trimite Lumină la momentele grele din viaţă, cum ar fi un accident, un divorţ, un viol... Se pot folosi metodele de mai sus cu intenţia clară de a trimite Lumină propriei persoane în trecut la respectivul moment pe care îl dorim vindecat. Se trimite 10-15 minute pe zi. Sau se poate lua o bucată de hârtie pe care se scrie afirmaţia dorită, de ex: "Îmi trimit Lumină în trecut la data ‘x’ a situaţiei ‘x’ pentru a anihila orice energii şi informaţii malefice, orice forme gând malefice create atunci, şi rog îngerii mei de Lumină să îmi arate ceea ce eu trebuia să învăţ din acea situaţie, totul spre binele meu suprem cu Voia Lui Dumnezeu." În viitor Se poate folosi metoda distanţei putând trimite Lumină unei situaţii viitoare, un examen, o conferinţă, o întâlnire, pentru concediu, pentru când vom avea 70 ani, pentru momentul morţii sau pentru a avea o înmormântare frumoasă. Pentru viitor se pot folosi şi proiectele. Proiectele Reiki Se scrie proiectul pe o coală de hârtie. Proiectul să fie formulat corect, la timpul prezent, în acord cu Legile Divine. Pe verso se desenează cu pixul toate simbolurile cunoscute, apoi se activează cu degetele. Se împătureşte coala şi se dă Lumină zilnic timp de câte 10-15 minute. Dacă proiectul nu este în acord cu Legile Divine sau nu face parte din Voinţa Divină nu se întâmplă nimic. Ex.: “Mihai are serviciul ideal, la locul ideal, cu colegii ideali, cu şeful ideal, primeşte salariul ideal, are programul ideal, totul după Voia Lui Dumnezeu în acord cu Legile Divine.” La persoane decedate şi copiii avortaţi Se poate trimite cu metoda distanţei cu specificaţiile: spre binele lor suprem, dacă vor să primească această Lumină, după Voia şi cât le este lor îngăduit de Dumnezeu. La copiii avortaţi se trimite până sunt ridicaţi la cer. La Îngeri Principiul este acelaşi. Şi îngerii au nevoie de Lumină. Se poate măsura şi radiestezic cât la sută au Îngerii mei Lumină pentru a mă ajuta la ceea ce vreau să fac. Scopul trebuie să fie în acord cu Legile Divine.
Manual Usui Shiki Reiki Ryoho
Corpul Subtil (Energetic) Corpul subtil , denumirea "subtil" provine de la faptul ca acest corp nu este peceptibil in mod obisnuit, ci doar in conditii speciale. (ex. Fotografii Kirlian) In corpul subtil se disting trei canale/meridiane principlale , ce corespund, in mare, sistemelor nervoase simpatic si parasimpatic , pe aceste canale /meridiane sunt 7 chakre principale/centri de forta . Singura chakra care nu are corespondente pe canalele stang/lunar si pe cel drept/solar este prima chakra Muladhara. Am sa va prezint in continuare un minim de informatii care va pot face sa intelegeti mai usor ceea ce se petrece in dumneavoastra si motivele aparitiei unor dereglari energetice care se vor transforma in boli mai tarziu. Energia universala este generata de Creator in centrul universului si are o frecventa de vibratie foarte mare,ceea ce ii confera si un grad de puritate deosebit. Prin intermediul chakrelor, omul primeste din univers o cantitate de energie universala, care ii este necesara pentru a-si putea intretine activitatile corpului fizic. Asadar, chakrele modifica frecventa de vibratie a energiei universale primite din univers, in asa fel incat ea sa aiba frecventa de vibratie mai mica, dar foarte apropiata de cea a corpului uman. (pe masura ce evoluam vibratia creste) Fiecare chakra are legatura cu o glanda cu secretie interna, aceasta la randul ei alimentand organele cu care este in legatura directa. Am vorbit de canale de chakre dar nu am explicat ce sunt acestea.Chakra este derivat din sanscrită चक्रं în limba hindusă; Pali: ॰हक्क chakka, este un cuvant care se traduce prin roată sau cerc. Chakra este un concept filosofic care se referă la vartejuri in forma de cerc care, conform medicinei indiene traditionale, exista in corpul uman. Desi există multi susţinători contemporani ai conceptului, din cauza naturii subtile a subiectului, ştiinta modernă nu a dovedit existenta sau inexistenta chakrelor. Chakrele au rolul de interfata intre corpul energetic si univers . Adica asa cum avem nevoie de gura pentru a ne hrani material, tot asa avem nevoie de chakre pentru ne hrani energetic. Cu cat chakrele sunt mai deschise, cu atat schimbul informational cu exteriorul este mai mare si cu atat biocampurile corespunzatoare sunt mai mari. Aceasta duce la o mai buna vitalitate, comunicare etc. Ok , hai acum sa incepem cu cele 3 canale principale ,ele sunt mult mai multe conform medicinei chineze ... vezi foto.
Manual Usui Shiki Reiki Ryoho
dar noi ne vom ocupa doar de aceasta varianta si chakrele principale deci : Canalul stang (SNS stang) - IDA NADI Canalul lunar (Chandra nadi ) sau rece. Reprezinta energia feminina (Yin), manifestata prin intuitie, emotie, afectivitate, cooperare. Este canalul trecutului, al instinctelor, al dorintei, al amintirilor. Persoanele "pe stanga" sunt letargice, apatice, lenese, visatoare, romantice, emotive, traiesc in trecut (din amintiri) si sunt cu usurinta dominate de altii. Acest canal dezvolta, ca rezultat al activitatii sale, superego-ul, situat la nivelul emisferei cerebrale drepte. Blocajele pe acest canal sunt date de : letargie, expectativă, iresponsabilitate, condiţionări, obiceiuri, superstiţii, magie, ocultism, desfrâu, alcool, droguri, probleme afective, probleme privind mama. Canalul drept (SNS drept) - PINGALA NADI Canalul solar (Surya nadi) sau cald. Reprezinta energia masculina (Yang), manifestata prin analiza, competitivitate, agresivitate. Este canalul viitorului, al planificarii, al activitatii fizice si intelectuale. Persoanele "pe dreapta" sunt active, agitate, pragmatice si materialiste, traiesc in viitor (isi fac proiecte) si sunt inclinate sa-i domine pe altii, fiind uneori arogante, critice. Acest canal dezvolta, ca rezultat al activitatii sale, ego-ul, situat la nivelul emisferei cerebrale stangi. Desi exista predominanta "stanga"sau "dreapta", omul nu ramane niciodata intr-o situatie extrema. Existenta noastra este o continua pendulare intre atributele canalului stang si cele ale canalului drept. Aceste doua tendinte intre care oscilam in mod constant si care
Manual Usui Shiki Reiki Ryoho
reflecta activitatea SNS "coloreaza" perceptia pe care o avem despre lumea in care traim, creand falsa impresie ca suntem separati de restul universului. Este evident ca oscilatiile pendulului nu inseamna catusi de putin starea de echilibru dupa care tanjim in existenta noastra agitata zilnica. Blocajele pe acest canal sunt date de :hiperactivitate, stress, griji, ambiţie, lipsă de scrupule, vanitate, egoism, manie, ascetism, rasism, probleme privind tatăl.
Canalul central (SNP) - SUSHUMNA NADI Canalul evolutiei. Reprezinta starea de echilibru, prezentul. De fapt, prezentul este singura realitate: trecutul nu mai exista si oricum nu mai avem nici o putere asupra lui, faptele sunt consumate; viitorul inca nu exista, deci nu are caracter real, ci poate fi numai un subiect speculativ. Insa dincolo de aspectele amintite, acest canal indeplineste un rol esential in Yoga. In centrul Sushumna Nadi se afla Brahma Nadi, canalul divin, care ramane intact in orice imprejurare. Prin acest canal energia Kundalini se ridica pana la Brahmarandhra (deschiderea subtila din Sahasrara, prin care individul se conecteaza cu universul). Blocajele pe acest canal sunt date de :ateism, materialism, imobilism spiritual, lipsa dorinţei de evoluţie, comportament extremist.
In text vor aparea si biocampurile si ar fi cazul sa lamurim ce este acela un biocamp
Biocampurile sunt formatiuni energetice cu functii bine definite in viata sistemelor vii . Ele sunt generate si coordonate fiecare de cate un centru /chakra Biocampurile sistemelor vii sunt intotdeauna dispuse de jur imprejurul sistemului viu ca niste foi de ceapa si sunt intotdeauna in aceeasi succesiune . Biocampurile unui sistem viu au marimile guvernate de un raport (proportie) specifica fiecarui sistem viu in parte , acest raport dintre marimea biocampurilor tinde sa ramana constant si din aceasta cauza cresterea sau micsorarea unui biocamp atrage dupa sine cresterea sau micsorarea celorlalte biocampuri Marimea unui biocamp se considera de la limita exterioara a sistemului viu pana la limita biocampului in cauza .
Manual Usui Shiki Reiki Ryoho
I.Chakra radacinii – Muladhara - biocampul vital Este prima chakra si se afla la baza coloanei vertebrale intre anus si sex. Tine de elementul pamant.. Literar cuvantul muladhara inseamna radacina de unde intreg sistemul isi extrage vitalitatea si energia. De aceea ea guverneaza tot ce e legat de fizic, grosier, instincte primare, putere, vitalitate. Are rol de baza in supravietuire si in situatii de urgenta, Aceasta chakra asigura legatura cu pamantul cu energia subtila telurica. Da vitalitate, acuratete, soliditate, somnolenta. Coordoneaza simtul mirosului, glandele suprarenale (secretia de adrenalina ), coloana, oasele, cartilaje, unghii, rect, anus, intestine, prostata, vezica urinara, vagin, uter; asigura eliminarea toxinelor, nervii coccigieni si portiunea inferioara a coloanei vertebrale. Raspunde de creativitate, elibereaza raspunsul emotional necesar echilibrului sexual, ajuta la tonifierea sentimentelor. La acest nivel se acumuleaza anxietatea, angoasele, frustrarile sexuale, supararile...Determina flexibilitatea, adaptabilitatea, capacitatea de eliberare din sabloane si ruperea de o gandire rigida , Yoghinii ce mediteaza asupra acestei chakre ating vitalitate, forta fizica, puterea de a-si contrologreutatea fizica si instinctele primare. Blocajele apar cand persoana manifesta :austeritate, fanatism (aspect drept), falsă eliberare sexuală (Freud), fantasme, gânduri impure, ocultism (aspect central); condiţionări greşite, ataşamente emoţionale (aspect stâng).
Culoare: Rosu. Are in medie intre 1,2m si 1,8m. Da informatii despre vitalitatea organismului. Daca este mic persoana este bolnavicioasa, daca este mare persoana are potential vital bun, nu neaparat sanatoasa. Proasta lui functioanare determina persoanele sa fie aeriene, rupte de realitate, sau afectiuni precum hemoroizi, constipatie, sciatica. Campul vital sub 50 cm - persoana este grav bolnava. Limita minima pe care o poate atinge este 30% din limita marimii curente (la 30% instalarea decesului) Element: Pamantul. Cromoterapie: Rosu de foc. Fonoterapie: Do major, vocala „u”. BIJA MANTRA :LAM Meloterapie: Muzica ritmata. Aromoterapie: Cedru si Cuisoare. Cristaloterapie: Agat, coral rosu, rubin, jasp, granat. Naturoterapie: Rasarit si apus de soare, pamantul reavăn. Reiki: pozitiile palmelor la nivelul inghinal.
Mudra
Manual Usui Shiki Reiki Ryoho
Localizarea
II. Chakra Subombilicala – Swadhisthana -biocampul de control semnalizare Corespunzatoare elementului apa. Localizarea fizica este in plexul hipogastric cam la 2 cm sub ombilic,. Caracterizeaza energia instinctelor, integrarea sociala si senzualitatea, sensibilitatea fata de altii. Reprezentand energia subtila a apei guverneaza trairile erotice, amoroase (nu instinctul primar de reproducere care tine de muladhara). Coordoneaza gustul, organele de reproducere (sinteza de estrogen si progesteron), vezica urinara, colonul transvers, rinichii si lichidele: sange, limfa, sperma, sucuri digestive Caracterizeaza nevoia de autocontrol si manipulare, isteria, furia, frustrarea, anxietatea, diminuarea efectului de stres Influenteaza starile depresive si confuzia mentala; da autoincredere. Coordoneaza forta interioara, capacitatea de a accepta fara nevoia de control. In tantra este punctul de excitatie si receptie a senzatiilor sexuale. Corespunde zonei rinichilor si a organelor genitale. Cel care mediteaza asupra acesei chakra nu se va teme de apa "el obtine atunci mari puteri psihice, imaginatie creatoare geniala si o stapanire perfecta a functiei sexuale si a simturilor. Pasiunile inlantuitoare, mania, gelozia, atasamentul sunt usor inlaturate de catre cel care mediteaza aici" - Swuami Shivananda Genereaza imaginea fantoma a unor segmente lipsa din sistemul viu Foto prezinta imaginea unei frunze taiate si fotografiate cu aparatul Kirlian Blocajele apar cand persoana manifesta :excese fizice şi/sau mentale, planificare excesivă, proiecte de viitor, implicare excesivă în proiecte creative, exploatare exagerată a talentului, excese emoţionale (manie), egocentrism (aspect drept), proaste obiceiuri alimentare (alcool, exces de grăsimi etc,), comportament grosolan sau artificial, fanatism (religios sau politic), dominare (aspect central); spiritism, necromanţie, credinţe false, droguri, narcotice, anumite medicamente (aspect stâng). Culoare: Portocaliu. Are in medie 2m.
Manual Usui Shiki Reiki Ryoho
Manifesta capacitatea de autoreglare a functiilor proprii, de regenerare a celulelor. Valorile scazute sunt date de complexe de inferioritate, angoase, fobii, infectii HIV. Blocarea chakrei II determina impotenta, vaginism, boli renale sau ale vezicii urinare. Amplificarea acestui camp duce la activarea functiei de revenire la normal si regenerare. Element: Apa. Cromoterapie: Oranj Fonoterapie: Re major, vocala „o”, BIJA MANTRA :VAM. Meloterapie: Muzica usoara, muzica populara germana. Aromoterapie: Ylang-Ylang,ulm, stejar, verbina. Cristaloterapie:Cerneol. Naturoterapie:Cerul portocaliu dimineata, apa limpede. Reiki: pozitiile palmelor la nivelul ombilicului, si in spate si in fata.
Mudra
Localizarea
.
Manual Usui Shiki Reiki Ryoho
III. Chakra Plexului Solar – Manipura sau BCFp-bio Amplasata in zona ombilicului. Corespondenta fizica a plexului solar. Guverneaza ficatul (de aceea chiar si in Biblie se spune ca nervozitatea vine de la ficat) stomacul etc. Marele yoghin Shivananda o descrie ca fiind responsabila de vointa, putere, solaritate (focul subtil) ori frica. " Cel care mediteaza asupra acestei chakra nu se va teme de moarte iar vointa si puterea sa sunt uluitoare." Este situata intre vertebrele T12 si L1. Este chakra cea mai expusa la vampirismul energetic, acesta se resimte si ca durere in zona plexului solar. Ca metoda de protectie se pot incrucisa degetele de la maini sau pozitia picior peste picior, la fel si asezatul palmei pe plexul solar. Caracteristicile ei sunt ambitia, vointa, dinamismul, expansivitatea, chiar si violenta. Reprezinta energia subtila a focului. Coordoneaza simtul vazului, functionarea sistemului digestiv, stomacului, pancreasului, ficatului, splinei, a sistemului neurovegetativ si producerea insuluinei. Este responsabila cu tonifierea generala a organizmului. Asigura statarea de relaxare, diminuarea reactiilor la agenti stresanti si a anxietatii. Asigura capacitatea de concentrare si claritate in gandire. In plan superior corespunde calmului interior, seninatatii, deschiderea spre Lumina si energii superioare. Blocajele sunt date de : abstinenta sau excesul alimentar, fanatism, fantasme, alcolism Culoare: . Are in medie . BCFp este responsabil cu protectia sistemului viu, ofera capacitatea de a percepe un un element agresor. BCFp atentioneaza subconstientul de diferite prezente in camp, acesta raspunzand cu semnale specifice: de simpatie, placere repulsie sau chiar frica. Valorile scazute indica o persoana fricoasa sau un moment de teama. Persoanele cu un BCFp mic sunt dispuse la accidente. La un CP< 1,8m nu este recomandata munca in medii periculoase (ex: santiere, mine, pe schele, etc). Slaba functionare a chakrei III si a BCFp cresc riscul de ulcer, diabet, anorexie, bulimie, hipoglicemie. Valorile crescute ofera o protectie buna a organismului in fata posibilitatii accidentelor. Pentru soferi este ideal un BCFp mare. Mai reprezinta si o persoana curajoasa sau implicata intr-o activitate ce necesita curaj. Element: Foc. Cromoterapie: Galben. Fonoterapie: Mi major, „o” deschis, BIJA MANTRA :RAM. Meloterapie: Ritmuri infocate si muzica orchestrala. Aromoterapie: Lavanda, rozmarin, bergamota. Cristaloterapie: ochi de tigru, chihlimbar, topaz nobil auriu, citrina.. Naturoterapie: Lumina soarelui de pranz. Reiki: pozitiile palmelor la nivelul plexului solar, si in spate si in fata.
Mudra
Manual Usui Shiki Reiki Ryoho
Localizarea
IV.Anahata - BCFcit (biocampul de contact informational teluric ) Acest centru este situat in zona inimii avand corespondenta fizica in plexul cardiac, pe linia orizontala a inimii, intre vertebrele T4 si T5 12 nadisuri (Canale energetice) pornesc de aici. Forma simbolica a acestei zone este steaua lui David cu 6 colturi. De aici izvorasc puterile paranormale ca levitatia, dedublarea, ori translatia in alte lumi sau corpuri (empatie). Reprezinta elementul subtil al aerului. Acest centru guverneaza emotiile, senzatiile, starile de pace interioara, de implinire etc. Blocaje : probleme cu tatăl (sau soţul), agresiune afectivă, opresiune economică sau politică, comportament arogant, cinic, nerespectuos, nerespectare a bunelor moravuri şi a legilor societăţii, astm (aspect drept); sentiment de nesiguranţă, frică, excese emoţionale, posesiune (în special de către un defunct din familie) (aspect central); probleme cu mama (sau soţia), probleme afective, imoralitate, superficialitate, atenţie îndreptată spre exterior, false identificări (în special cu ego-ul) şi atasamente, eforturi excesive mentale sau fizice ,letargie, ascetism, materialism, ateism ( absenţă a credinţei în Dumnezeu şi a căutării divine), lipsă de interes faţă de propria realizare, lipsă a dorinţei de evoluţie spirituală, superstiţii, ocultism (aspect stâng). Determina capacitatea de iubire, autoincredere, acceptare, resentimente, gelozie, ostilitate, cautarea adevarului, scade si echilibreaza teama si impactul cu stresul. Asigura calmul, seninatatea, armonia, stabilitatea si concentrarea. iubirea, bucuria de a trai, stabilitatea , mila si compasiunea, accesul catre energiile superioare (Lumina), caracaterizand si capacitatea de comuicare Culoare: Verde, cu roz in centru. Are in medie 3,3 m. Raspunde de capacitatea omului de comunicare cu Terra. Valorile scazure ale BCFcit pot duce la boli grave. Impreuna cu blocarea Chakrei IV poate duce la infarct, boli de inima, plamani, astm, hipo/hipertensiune. Valorile crescute arata o persoana plina de iubire, compasiune. Iar la alt nivel - inclinatii spre arheologie, minerit, geologie si radiestezie fizica.
Manual Usui Shiki Reiki Ryoho
Element: aerul. Cromoterapie: verde, roz. Fonoterapie: Fa major, vocala „a” , BIJA MANTRA : YAM. Meloterapie: Muzica clasica, muzica sacra. Aromoterapie: Trandafiri. Cristaloterapie: Smarald, jad, cuart trandafiriu, turmalin trandafiriu. Naturoterapie: Pajiste inflorita, cer trandafiriu. Reiki: pozitiile palmelor la nivelul plamanilor, sternului, si in spate si in fata.
Mudra
Localizarea
V. Chakra Gatului – Vishuddha sau BCFe -biocampul de emisie Situata la baza gatului tine de elementul eter, fizic corespunde plexului laringian. Vishuda chakra este responsabila de cunoasterea akashica. Cel care mediteaza aici se poate translata cu usurinta in trecut ori viitor. Textele Tibetane afirma ca prin acest centru se intra in legatura cu diferitele planuri subtile ale viselor, in zona glandei tiroide. Coordoneaza: simtul auzului, glandele tiroide, paratiroide (secretiile de tiroxina parathormon si calcitonina), partea superioara a plamanilor, bronhii, esofag, gat si aparat de vorbire, ceafa, maxilare, sistemul limfatic, tensiunea arteriala. Exprima increderea in sine, bucuria, teama, ostilitatea, resentimente si frustrarea.Functionarea optima asigura calmul, senzatia de bine, capacitatea de comunicare, intuitia intelectuala, inteligenta pura. Determina creativitatea, productivitatea, capacitatea de comunicare, trairile de natura spirituale, transcederea aspectelor temporare. Reprezinta energia subtila a eterului.
Manual Usui Shiki Reiki Ryoho
Culoare: Albastru, azuriu. Are in medie 3,7m. Problemele la acest nivel se datoreaza lucrurilor nerostite la timp, nemarturisite, in general probleme de comunicare. Este chakra cea mai afectata de stres. In cazul vindecatorilor si a telepatilor este unul din cele mai sensibile puncte la atacuri energetice. BCFe raspunde de influenta omului asupra mediului inconjurator. Emisia colectiva amplifica exponential si creeaza starile emotionale puternice Element: Eterul. Cromoterapie: azuriu. Fonoterapie: Sol major, vocala „e” , Bija Mantra : HAM. Meloterapie: Muzica cu tonuri inalte, dansuri sacre, meditative. Aromoterapie: salvie si eucalipt. Cristaloterapie: Acvamarin, turcoise, alcedonie Naturoterapie: Cer albastru, valuri, aerosol. Reiki: pozitiile palmelor la nivelul gatului si in spate si in fata.
Mudra
Localizarea
Manual Usui Shiki Reiki Ryoho
VI. Chakra Celui De-al Treilea Ochi – Shiva) sau BCFr(bioampul de receptie)
Ajna (Ochiul Lui
Este situat la 1 cm deasupra ochilor, intre sprancene. Proiectia posterioara se afla sub adancitura de la baza craniului. Coordoneaza toate simturile, glanda hipofiza si secretia de hormoni, ochii, sinusurile, gura Emotional este afectata de anxietate, stres, dar poate determina si relaxarea. Functionarea optima asigura echilibrul mental, claritatea in gandire si puterea de concentrare. Este centrul de comanda mentala. Semnifica intelepciunea, capacitatea de autoconducere si autodeterminare Este sediul clarviziuni, telepatiei. Este chakra si biocampul prin care se receptioneaza informatii, ganduri, sentimente de la mediul inconjurator, de la entitati, etc. Aceasta chakra prea deschisa te face sensibil la nivelurile astrale si ale gandurilor. Deschiderea accidentala a chakrei VI este destul de traumatizanta, determinand o furtuna de imagini si ganduri din cele mai ciudate, iar fara a sti ce se intampla se poate ajunge la psihiatru si diagnosticat ca schizofren. Dezvoltand aceasta capacitate omul poate ajunge telepat, vindecator sau clarvazator, depinde de misiunea personala a fiecaruia. Sinonim celui de-al treilea ochi "ochiul lui Shiva"-acest centru corespunde supramentalului dupa descrierile lui Sri Aurobindo iar trezirea completa a lui ajna confera iluminarea spirituala si distrugerea legaturilor karmice permitand dobandirea uluitoarelor puteri paranormale ce tin de sfera mentala si nu numai. Guverneaza cu precadere atentia, luciditatea, functiile mentale si ale gandirii, clarviziunea etc. Blocaje: limbaj incorect, lipsă de respect, aroganţă, agresivitate, dominaţie asupra altora (aspect drept); fumat, vorbire împotriva lui Dumnezeu, luare în deşert a numelui divin (aspect central); sentiment al vinovăţiei, false mantre, dominare de către alţii (sclavie) (aspect stâng). Culoare: Indigo. Are in medie 3,9 m. Cromoterapie: Indigo. Fonoterapie: La major, vocala „i” , BIJA MANTRA: OM sau KSHAM Meloterapie: Muzica clasica si muzica cosmica. Aromoterapie: Menta, iasomie. Cristaloterapie: Safir indigo, sodalita, lapislazuri. Naturoterapie: Cerul de noapte.. Reiki: pozitiile palmelor pe frunte si/sau la baza craniului, sau una pe frunte si cealalta la baza craniului.
mudra
Manual Usui Shiki Reiki Ryoho
Localizarea VII.Chakra Coroanei–Sahasrara sau BCFciu(biocampul de contact informational cu universul ) Este situata in zona varfului capului (fontanela,crestetul capului).Coordoneaza creierul, vorbirea, vederea, echilibrul fizic si psihic, somnul, glanda epifiza si secretia de serotonina. Perturbarea chakrei VII determina aparitia angoaselor, isteria, iritabilitatea si depresia. Functionarea optima asigura relaxarea, confortul si seninatatea. Caracterizeaza creativitatea, gandirea, productivitatea, memoria directa si indirecta. Aceasta chakra este chakra de legatura cu Divinitatea, omul capata constiinta de sine, este TREAZ. Un BCFciu crescut confera omului inclinatii spre filozofie, preotie, astronomie, terapie, spre meseria de cosmonaut sau aviator. Meditatia asupra acestei chakre duce la pacea universala si la primirea unor informatii utile. Un BCFciu mic duce la depresie, inadaptabilitate, instrainare, stari de soc. Senzatia de parca am fi „parasiti de Dumnezeu”. Dupa deces dispar BCF 1,2,3 si 6 dar mai raman active 4,5,7 . BCFe ramanind activ pana la 7 ani. Factorul determinant in variabilitatea BCF este activitatea interna a sistemului viu( vibratie orice stare de armonie , etc.) Teoretic are 1000 de nadisuri subtile, de fapt o infinitate care se pot produce, energiza mai mult sau mai putin. Corespondenta lui fizica este tot creierul. Este centrul de legatura cu intreg macrocosmosul, cu Dumnezeu. Apartine unui nivel al realitatii mult superior fata de ceilalti centri de forta. Aici are loc experienta constiintei divine beatifice. "Aici yoghinul se bucura de fericirea suprema si realizeaza cea mai inalta cunoastere" mai specifica Swami Shivananda.
Manual Usui Shiki Reiki Ryoho
Culoare: Violet. Fonoterapie: Si major, Consoana „m”, BIJA MANTRA : AOM. Meloterapie: Liniste. Aromoterapie: olibanum lotus. Cristaloterapie: Ametist, cuart, Naturoterapie: Pisc inzapezit. Reiki: pozitiile palmelor pe crestetul capului.
Mudra
Localizarea
Manual Usui Shiki Reiki Ryoho
Gradul III Shika-So
Simbolul de comunicare
Este Simbolul de comunicare. Se foloseşte pe chakra gâtului. Se poate folosi împreună cu celelalte simboluri. Curăţă chakra gâtului şi deschide canalele de comunicare. Este folosit pentru comunicarea cu alte persoane, cu eul superior, cu ghizii spirituali, cu îngerii şi entităţile de Lumină. Îl putem desena între noi şi altă persoană uşurând comunicarea, în cazul unei conferinţe între noi şi ascultatori, se poate trimite îngerului păzitor, ghidului Reiki pentru a înlesni comunicarea cu acesta. Împreună cu CKR, SHK, HSZSN se poate accesa orice entitate din univers căreia dorim să-i adresăm o întrebare, să purtăm un dialog sau căreia îi cerem ajutorul.
Shika-Sei-Ki
Traducere: Energia care se revarsă de la inimă la inimă.
Shika-Sei-Ki este Simbolul pentru inimă, se foloseşte pe chakra 4 (a inimii). Curăţă chakra şi elimină energiile negative, răul de pe suflet. Este un simbol care curăţă sufletul. Este foarte importantă utilizarea lui pentru că sufletul este energia de bază a omului, dacă acesta este murdar, afectează întreg sistemul omului. Nu poţi vindeca un om dacă mai întâi nu îi vindeci sufletul. Se poate folosi Sei-He-Ki, care deschide chakra, apoi Shika-Sei-Ki, care să o cureţe, apoi HARTH din Karuna pentru refacerea sufletului. Îl putem folosi în caz de supărare, tristeţe, oboseală, suferinţă în dragoste, tot ceea ce ţine de probleme de inimă şi suflet.Noi toţi avem nevoie de Iubire!
Manual Usui Shiki Reiki Ryoho
Dai-Ko-Mio
Traducere: Lăcaş măreţ al marii lumini strălucitoare.
Dai-Ko-Mio este Simbolul maestru. Este cel mai important simbol din Reiki şi are cea mai înaltă vibraţie. Vibraţia Dai-KoMio este aproximativ egală cu vibraţia crucii. Dai-Ko-Mio face legătura cu sursa de Lumină. În momentul în care se face iniţiere pe Dai-Ko-Mio se face legătura directă cu sursa de Lumină, Duhul Sfânt. Astfel, cel care are iniţiere pe acest grad preia Lumina direct de la Duhul Sfânt, ceea ce până la gradul III nu se poate, Lumina fiind preluată prin maestru. Simbolul Dai-Ko-Mio poate fi folosit în combinaţie cu toate simbolurile cunoscute. Activarea palmelor acum se face începând cu DKM, apoi restul simbolurilor, iar la sfârşit iarăşi DKM sau este suficient DKM şi CKR. DKM conectează la Doamne Doamne Iisus. Meditaţia în Mişcare
Cu faţa spre fereastră sau spre est. Se activează palmele cu DKM şi CKR. Se activează CKR pe fiecare chakra (protecţia pe chakre). Se desenează DKM în faţă la circa o lungime de braţ, în dreptul chakrei inimii. Apoi, cu ambele palme, luăm lumina ce se iveşte prin deschiderea acelei dimensiuni şi înconjurăm de trei ori, cu braţele întinse, începând de sus în jos, aura spunând numele DKM. Când ajungem în partea de jos, strângem energia negativă la nivelul chakrei II. După ce am strâns astfel reziduurile energetice din câmpul nostru, facem aceeaşi mişcare de trei ori, doar că la sfârşit sfera o arunc în dimensiunea imediat următoare în jos spunând de trei ori: “Îmi declar prezenţa mea divină aici, acum, pe pământ!”
Manual Usui Shiki Reiki Ryoho
RUGACIUNEA lui Ovidiu Dragos Argesanu pentru iertare :
Doamne, iarta-mi te rog toate greselile cele de voie si fara de voie, cele cu stiinta si fara stiinta, cele cu nescultare. Îmi cer iertare pentru tot ce Ti-am gresit Tie în viata asta sau alta data, îmi cer iertare de la toate Puterile Ceresti pentru tot ce am gresit în viata asta sau alta data. Îmi cer iertare de la toti oamenii pentru tot ce le-am gresit în viata asta sau alta data si-L rog pe Dumnezeu sa ma ajute sa fiu iertat de cei care nu pot sau nu vor sa ma ierte. Îi iert pe toti oamenii care mi-au gresit în viata asta sau altadata si-L rog pe Bunul Dumnezeu sa ma ajute sa îi iert pe cei pe care nu îi pot ierta. Te rog, Doamne, ajuta-ma sa ma iert si pe mine însumi pentru tot ce am gresit, atât cât crezi ca merit. Îmi cer iertare pentru întreaga mea familie si neamul meu. Îmi cer iertare de la viata, vietuitoare, plante si animale. Îmi cer iertare de la spiritele pamântului, ale apei, aerului si focului, lemnului si metalelor, ale ghetii. Îmi cer iertare de la iubire, suflet, spirit, constiinta, vointa, gândire, memorie, credinta. Îmi cer iertare de la sex si de la bani. Îmi cer iertare de la lumina si de la întuneric. Îmi cer iertare de la Pamântul care mi-a îngaduit sa ma nasc. Îmi cer iertare de la întreg Universul. Amin.