Manipulare Prin Comunicare [PDF]

Zitiervorschau

manipulare prin comunicare În ce priveşte manipularea, putem vorbi despre ea atunci când o situaţie socială este creată premeditat pentru a influenţa reacţiile şi comportamentul manipulaţilor în sensul dorit de manipulator (Ficeac, pg. 30). Avem în vedere atat rolul comunicării în relaţiile interumane (care constituie raţiunea de a fi a relaţiilor interumane în secolul nostru), cat şi legătura indisolubilă dintre limbaj (ca funcţie de utilizare a limbii în raporturile cu ceilalţi oameni) şi gândire. Ne mai punem întrebarea: există identitate între gândire şi limbaj? Să ne gândim la situaţia când avem o idee în minte şi nu o putem exprima; aceasta înseamnă că există un control al gândirii asupra limbajului, care supraveghează ceea ce spunem, pentru a fi coerenţi şi logici- deci nu întotdeauna limbajul interior va putea fi exteriorizat; un alt argument în favoarea afirmaţiei că nu există identitate între gândire şi limbaj este faptul că există gândire şi la cei ce nu vorbesc (de exemplu la surdomuţi) deoarece faptul de conştiinţă nu are nevoie de verbalizare, verbalizarea nu-l precede, ci-l explică (C. Păunescu, pg. 201). Această afirmaţie întrucât se cunoaşte faptul că limbajul interior este mai rapid decît limbajul exterior, de aceea , uneori, trecrea de la vorbirea internă la explicitarea ei externă este dificilă- lucru care ne face să credem că într-un proces de comunicare, mai bine zis de negociere, câştigă cel care dispune de o mai mare rapiditate a operaţiilor gândirii, în special ne referim la mobilitatea gândirii- ca o caracteristică a gândirii. Integritatea structurilor neurolingvistice ale ţintei constituie, deci, un factor hotărâtor în evaluarea posibilităţii de manipulare prin comunicare; la aceasta se adaugă şi amplitudinea modificărilor efectuate într-o situaţie socială (având astfel de-a face cu manipulări mici, medii şi mari - clasificare a profesorului Philip Zimbardo, de la Universitatea Stanford, California), având în vedere faptul că la intensităţi mari ale manipulării, nu se mai poate lua în considerare starea de integritate a structurilor neurolingvistice, deci s-ar putea spune că există o valoare prag a manevrei de manipulare, peste care scade sensibil corelaţia dintre starea de integritate a structurilor neurolingvistice şi reuşita manipulării. Dealtfel cercetătorii John Grinder (profesor în domeniul lingvisticii) şi Richard Bandler( o somitate în domeniul psihiatriei) au ajuns la concluzia că o mare parte din tulburările psihice îşi pot avea cauzele în deficienţe de limbaj şi în lacune de comunicare; lingvistul Roman Jacobson a arătat că există mereu o alterare mai mult sau mai puţin gravă fie a Axei paradigmatice- de care ţin facultăţile de substituţie şi de selecţie, fie a Axei sintagmatice- de care ţin elementele de combinaţie şi de context;

aceşti factori contribuie la realizarea scopului relaţionării sociale; se poate face deducţia de la acest rezultat la facilitatea de a manipula cu atingerea scopului sursei- concret, sursa are şanse mai mari de a avea succes în manipulare dacă ţinta prezintă deficienţe ale structurilor neurolingvistice(să ne gândim cât de uşor am putea să manipulăm pe un oligofren sau pe un analfabet sau pe o persoană cu un grad inferior de instruire - la care desigur, structurile neurolingvistice, chiar formate, au o organizare labilă; dacă ne referim la o mulţime, aceasta ar putea fi manipulată tot prin tehnici asemănătoare cu cele folosite în cazurile precedente, mai ales dacă este vorba despre o mulţime gregară, la care nu s-a instituit încă nici un fel de mecanism neurolingvistic comun). Revenind la intensitatea acţiunii de manipulare şi la existenţa valorii prag menţionată, peste care nu se mai poate face o legătură între integritatea structurilor neurolingvistice şi reuşita manipulării(în mod normal existând o corelaţie negativă între ele), se poate menţiona faptul că stresul indus de sursă la nivelul ţintei, în cadrul acţiunii de manipulare intensă, ar putea provoca o modificare tranzitorie a configuraţiei structurilor neurolingvistice ale ţintei, fapt care duce la acelaşi rezultat (o alterare, chiar tranzitorie, a structurilor neurolingvistice permite un succes mai mare în reuşita manipulării); acelaşi lucru se poate întâmpla şi în cazuri de alterare a stării vigile a ţintei, ca de exemplu în situaţiile de hipnoză sau chiar numai în cazuri de oboseală marcată, cunoscându-se faptul că starea vigilă este esenţială pentru producerea stării de conştiinţă, de asemenea cunoscându-se rolul important al conştiinţei de sine implicată în diversele tehnici de manipulare. Definiţia dată de Septimiu Chelcea manipulării (1994) sprijină această afirmaţie: înţelegem prin manipularea comportamentală influenţarea subiecţilor umani (indivizi, grupuri, mulţimi umane) în vederea realizării unor acţiuni în discordanţă cu propriile scopuri, fără ca aceştia- subiecţii umani- să conştientizeze discrepanţa dintre propriile scopuri şi scopurile îndepărtate ale celor care îi influenţează. În ce priveşte rolul conştiinţei de sine în modificarea comportamentului prin manipulare, acesta poate fi explicat prin teoria autopercepţiei formultă de Bem(şi cu aportul lui Freedman şi Fraser): indivizii ajung să-şi cunoască propriile atitudini, emoţii şi alte stări interne parţial prin inferarea lor din observaţiile asupra propriului comportament şi/ sau a circumstanţelor în care acesta se desfăşoară…(Şt. Boncu, pg. 360). manipulare sau democratie

Problema majoră a democraţiei este bunul simţ. Singură, democraţia nu face altceva decât să dea frâu liber tuturor manifestărilor indivizilor fie ele bune sau rele, deoarece corectitudinea ca şi atribut nu se aplică decât acelor manifestări care au intenţie bună. Exemplificand, nimeni nu-i poate imputa că nu-i în spiritul democraţiei unui individ care lansează tot felul de prostii, de genul politicianului care spune că holocaustul nu a existat sau că oponentul său este gay. E părerea lui, şi are dreptul la ea. Dar singura chestie care-l poate sancţiona este bunul simţ. De aceea în SUA dacă un politician vorbeşte prostii şi opinia publică este împotriva lui îşi dă demisia, iar în România stă bine mersi şi conduce în continuare. Democraţia nu-şi poate face treaba dacă bunul simţ nu există. SUA este din păcate ţara cea mai manipulată din lume în condiţiile în care manipularea nu implică ascunderea adevărului. Nu putem pune pe acelaşi piedestal China spre exemplu, deoarece acolo adevărul este trecut sub preş. Există mai multe feluri de manipulare, de la cele grosolane în care minciuna este la rang de adevăr, până la cele subtile în care adevărul este spus doar parţial şi cu intenţia de a deturna sensul adevărului. Cea mai mare manipulare a lumii noastre constă în detaşarea fricii de stres. Ceva de genul nu mi-e frică, dar sunt stresat. A doua ca mărime constă în ascunderea faptului că toată civilizaţia vestică este bazată pe frică, consumerismul generând mai multă frică decât toate restul adunate. Democraţia este un mod de a conduce populaţia pentru maximizarea beneficiilor fiecăruia. Fiecare cetăţean are dreptul de a influenţa modul în care este condus prin vot, având dreptul la părerile proprii, iar politica având rolul de a netezi diferenţele de opinie – rol conciliant şi moderator. Dar ce se întâmplă dacă cetăţenii sunt aşa de puţin informaţi şi uşor de manipulat încât politicienilor le vine mai uşor să manipuleze pentru a obţine voturi decât să-şi facă treaba? E cazul lui Vadim spre exemplu. Toţi ştim cât de bine a prins la marea masă a populaţiei stilul incisiv şi manipulativ al acestuia, ajungând la un pas de a obţine preşedinţia, fără a face absolut nimic decât promisiuni fără acoperire şi acuze care mai de care mai nebune. Dacă instituţiile abilitate n-au făcut nimic altceva decât să-l bată peste mână şi să zică „caca, nu-i voie”, atunci el şi-a dat seama că beneficiile aduse de prostiile debitate sunt mult mai mari decât sancţiunile primite şi a continuat în acelaşi stil. La fel şi restul politicienilor. Toţi au dreptul la păreri, însă atunci când părerile conducătorilor sunt lipsite de orice logică doar bunul simţ

le mai poate sancţiona. România se află în această postură de democraţie nefuncţională, în care oamenii sunt suficient de needucaţi şi uşor de manipulat, iar bunul simţ lipseşte cu desăvârşire din scena politică. Prin urmare, având în vedere faptul că orice măsură de ieşire din criză implică măsuri nepopulare (tăieri de salarii, pensii, concedieri, etc) şi care au ca rezultat sancţionarea celor ce le iau prin votul celor afectaţi, politicienii fac ce ştiu mai bine – manipulează opinia publică pentru a impune ideea că economia îşi va reveni de la sine (şi au dreptate, mai jos de podea nu putem cădea şi cândva vom ajunge la fundul sacului şi economia de acolo nu va mai putea scădea, ci doar creşte) şi aşteaptă să se producă asta. O economie ca a noastră totuşi are o parte funcţională la nivelul sistemului privat, prin urmare oamenii îşi vor restrânge comportamentul de consum până la limita suportabilităţii după care totul stagnează. Şi stagnarea asta înseamnă că ieşim din criză după părerea oamenilor, prin urmare politicienii au dreptate. Problema însă nu e dacă ieşim din criză, ci când şi la ce nivel al economiei. Dar asta-i adevărata manipulare. Încă de pe vremea romanilor, principiul Divide et Impera (dezbină ca să conduci) era folosit cu la fel de mult succes de către conducătorii de atunci. Oamenii primeau circ şi pâine şi îşi iubeau conducătorii, nu că ar fi fost ei cine ştie ce de bogaţi sau de fericiţi, dar erau manipulaţi în a crede că sunt. Aşa şi acum. Ca să înţelegem cu adevărat modul de gândire al politicienilor, trebuie să înţelegem fundamentul psihologic al maselor de oameni. Oamenii preferă să nu gândească, preferă să imite comportamentul celor din jur. Prin urmare, o mulţime de oameni este mult mai uşor de manipulat decât un singur individ, deoarece presiunea celorlalţi – presiunea socială – îi obligă să se conformeze. Aşadar ca fie conduşi eficient, oamenii trebuie să facă parte dintr-un grup social arbitrar ales – gen creştini / musulmani / evrei, sau liberali / social – democraţi / democrat – liberali / minorităţi naţionale, sau altele de genul acesta. Toţi cu opinii divergente, dar alese de către conducătorii grupurilor. În loc ca politicienii să se constituie într-un mediator al acestora, ei aleg să amplifice aceste tensiuni existente între grupuri ştiind că atâta timp cât nici unul dintre ele nu atinge majoritatea votanţilor nu au o concurenţă serioasă şi nu trebuie să muncească. Şi atunci conducerea se bazează pe furtul voturilor dintr-un grup sau altul pentru a-şi atinge majoritatea, prin promisiuni electorale, prin cumpăratul voturilor şi alte asemenea mecanisme (uneori) ilegale. Cât timp e mai simplu aşa, politicienii nu trebuie să-şi facă treaba (adică să medieze şi să producă o conducere eficientă a poporului în folosul acestuia).

Adevărul acesta este, e mai simplu să promiţi şi să dezbini decât să conduci cu adevărat pentru binele tuturor. Pentru că dacă unul dintre grupuri ar deţine majoritatea votanţilor s-ar produce o ruptură puternică a mesajului electoral, spre exemplu dacă electoratul PSD ar fi cu adevărat spălat pe creier şi ar deţine majoritatea, politicienii PSD ar trebui să producă exact schimbările promise şi să-şi îndeplinească promisiunile electorale, ceea ce este imposibil pentru ei, prin urmare ar fi sancţionaţi la vot în următoarea tură şi politicienii actuali s-ar trezi fără obiectul muncii – fiind înlocuiţi de alţi politicieni, tot ai PSD, dar care nu mai sunt ei. Scopul politicianului este să-şi păstreze scaunul şi funcţia, ori dacă grupul votanţilor atraşi nu-l mai doreşte, e bai. Bun, dar cum să dezbini ca să conduci? Prin frică. Arăţi grupului tău un alt grup, îl declari pe al doilea drept duşmanul primului şi le spui că le vor răul, prin urmare grupul tău va alege să lupte împotriva celuilalt grup. Nu trebuie să ai soluţii la problemele grupului tău, ci declari că însăşi existenţa celuilalt grup este problema. Frica îndeamnă cetăţeanul să caute pe cineva să-l apere şi pe politician să manipuleze. Or tot acest circ mediatic din ultima perioadă nu face altceva decât să arate cetăţeanului cât de mult luptă politicienii să-l apere, deşi adevărul este că nu luptă împotriva cui trebuie. E doar circ şi abureală, fum şi oglinzi ca la un spectacol de magie, deturnând atenţia cetăţeanului de la problema lui adevărată. Problema cetăţeanului (economia românească) este lăsată astfel pe plan secund, prim planul fiind ocupat cu muşcăturile şi lătrăturile dintre diversele partide politice care se manipulează între ele. Bineînţeles că le-ar fi foarte uşor să facă o majoritate parlamentară, unindu-se şi formând alianţe, dar atunci cei ce deţin majoritatea sunt lipsiţi de argumentul „nu putem facă că ne pun ceilalţi beţe în roate” şi nu mai pot da vina pe altcineva, prin urmare nu sunt deloc interesaţi de aşa ceva. Singura lor grijă este ca starea de fapt să dureze cât mai mult şi cetăţeanul să fie cât mai distras de zgomotul lor. Ce mai contează că omul de rând este tot mai stresat de gândul viitorului, de ce va pune pe masă, n-are a face, ei să fie la conducere. Adevărata faţă a politicii româneşti asta este, când n-ai nici o soluţie faci scandal. Economia îşi vede înainte de treabă, cetăţeanul vede scandalul şi crede că-i în folosul său, iar partidele doar extind perioada în care nu fac absolut nimic şi ţin cu dinţii de scaune – şi aşa toţi sunt fericiţi. Totuşi, ca treaba să meargă e nevoie de frică, şi atunci măsurile propuse de politicieni musai să le arate băţul diverselor grupuri de cetăţeni (bugetari, salariaţi la privat, cei cu pensii speciale). Cetăţeanului trebuie să-i fie frică de perspectiva venirii la putere a unui

sau altui partid, şi atunci se va înrola singur în rândurile opozanţilor acelui partid. Şi trebuie ţinut în frică continuă, iar pentru asta se foloseşte mass media, prin mesajele apocaliptice şi contradictorii repetate în fiecare minut. Dacă politicienii sunt conducătorii, mass media îndeplineşte rolul de executant – hăhăind şi behăind cât mai mult şi cât mai tare mesajul primit de la politicieni. Avea dreptate raportul acela cu „ameninţarea la adresa siguranţei naţionale”, cu siguranţă ziarele şi televiziunile exact asta fac, însă adevărata ameninţare la adresa României sunt chiar politicienii actuali şi foşti. Schema funcţionează şi nu-i văd vreun capăt în viitorul apropiat, cât timp bunul simţ nu apare pe firmament.