Manifest. Cartea Neagra a României - PDF STO.pdf [PDF]

Zitiervorschau

FUNDAŢIA ACADEMIA DACOROMÂNĂ „Tempus DacoRomânia ComTerra“

MIHAI ȘERBAN Doctor în dacoromânistică al Academiei DacoRomâne

Manifest Cartea neagră a României

1

S.C. TEMPUS DACOROMÂNIA COMTERRA S.R.L. Bucureşti, Drumul Taberei nr.26/119; Tel.: 40214138434; 0721034081, 0722972522, [email protected], Cod poştal 061355; www.tempusdacoromania.ro, www.academiadacoromana.ro https://www.setthings.com/ro/fundatia-academia-dacoromana/

Copyright 2017  All rights reserved MIHAI ȘERBAN ŞI TEMPUS DACOROMÂNIA COMTERRA Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Mihai, Șerban– Manifest. Cartea neagră a României Șerban, Mihai. - Bucureşti : Editura DacoRomână T.D.C., 2017 ISBN 978-606-601-137-2 821.112.2-96

Ediţie îngrijită cu postfață de dr. Geo Stroe Redactor de carte Vasile I. Zărnescu Lucrările membrilor ACADEMIEI DACOROMÂNE precum și ale celor care îmbrățișează studii și cercetări privind curentul dacist din cultura moșilor și strămoșilor noștri care are drept precursori pe Nicolae Densușianu, Mihai Eminescu, B.P. Hasdeu etc. se distribuie, în mod special, numai prin Librăria Mihai Eminescu din București. Sunt tipărite la Editura DacoRomână TDC a Fundației Academia DacoRomână TDC. Situată în inima Bucureştilor, în vecinătatea Pieţii Universităţii, Librăria Mihai Eminescu, lîngă Universitatea București, una dintre cele mai vechi și prestigioase librării din România, cu o tradiţie în domeniu de peste 50 de ani, este un adevărat paradis al iubitorilor de carte. Cu cea mai mare varietate de titluri disponibile în prezent pe piaţa românească, librăria se adresează atît iubitorilor de cultură și educaţie, cât și specialiştilor din diferite alte domenii ale cunoașterii. Bd. Regina Elisabeta 16, Sector 3, București, România. Program: Luni-Vineri 9-20, Sâmbăta 10-16. [email protected], [email protected], www.librariaeminescu.ro, 021-3142383, 0213158761 *** Cititorul este rugat să opteze pentru ca 2la sută din impozitul care se plăteşte statului să fie trimis direct de fisc în Contul FUNDAȚIEI ACADEMIA DACOROMÂNĂ „TEMPUS DACOROMÂNIA COMTERRA“. Conform art.57 alin.(4) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal pentru sponsorizarea entităţilor nonprofit, contribuabilii pot solicita direcţionarea unei sume prin completarea formularului 230 denumit Cerere privind destinaţia sumei reprezentînd pînă la 2la sută din impozitul anual, cod 14.13.04.13. Cereţi acest formular care se completează de către persoanele fizice care au realizat venituri din salarii, pensii în fiecare an pînă la 15 mai de la organul fiscal în a cărei rază teritorială se află domiciliul dvs. şi păstraţi copia. Formularul este gratuit şi se poate depune direct sau prin scrisoare recomandată. FUNDAȚIA ACADEMIA DACOROMÂNĂ „TEMPUS DACOROMÂNIA COMTERRA“ are Cont CECBank, Agenţia Drumul Taberei, Bucureşti, sect. 6, Cod fiscal nr.4929150 Cod IBAN R096CECEB60430RON4156049, Bucureşti. Completați adresa şi codul numeric personal, denumirea şi codul IBAN pentru fișa dvs., a soţului, soţiei etc. Dacă nu optaţi pentru FADRTDC 2la sută din impozitul datorat statului, acesta se varsă, ca şi pînă acum, tot la stat. Administrația financiară deține formularele oficiale.

TEMPUS DACOROMÂNIA COMTERRA o editură dacoromânească pentru timpul dumneavoastră! Printed în Romania

2

MIHAI ȘERBAN Doctor în dacoromânistică al Academiei DacoRomâne MANIFEST Cartea neagră a României

București, 2017

3

„Trei ani, trei oameni, început, soare, sfârșit. Trei ani, doi oameni, o licărire, un nou început. Mă ținea de mână, mă strângea tare să nu mă scape, câteodată îmi dădea drumul și eu mă îndepărtam, respiram. Prima veste: de alb imaculat în ochi mă țintea, era rece, ca ea să plece i-am închis, s-a stins. Într-o zi el nu m-a strâns destul de tare și plecat am fost! Din doi, m-am făcut o sută, o mie, dispăream, mă sufocam. Pe drum, încă de la început, am mers cu ochii larg deschiși, de ce mă întrebam, de ce? Dar am mers, nu m-am oprit și tatonând pe întuneric am tot continuat, m-am îndepărtat, și dintr-o mie m-am făcut din nou unul, pe urmă doi, și unul din nou... A doua veste: în noapte lumina s-a aprins, orbitoare, minunată, din mii de culori, am știut cine este și dintr-unul m-am făcut patru. Fericirea ajunge, nu-i aşa? Am continuat să avansez cu ochii larg închiși de data asta, și totuși... de ce, mă întrebam, de ce? Într-un timp, am fost cât pe ce să mă obișnuiesc cu ideea, dar când deschideam ochii strâns închiși, în surdină tot muzica aceea trepida... de ce, de ce? Într-o duminică, obosit de prea multe întrebări, istovit mam oprit, sleit am privit înspre zadar când pe o piatră m-am sucit! Ochii larg deschiși, liniște mare spre albastru, liniște orbitoare... extraordinar, de ce, de ce, dispăruse într-o clipă. Ultima veste sosise: aflasem, astăzi am înțeles de ce și din patru am devenit infiniți. În prezent, eu ţin de mâini, dar nu prea strâns și când se îndepărtează de mine, plec și eu să respir cu ei...“ „Mesajul celor cinci martori veșnici“ Man Malv’Levi, Alhambra de Granada, SPANIA, 1491.

4

Cuvânt înainte Suntem în plin război silențios... timpul ne scapă printre degete, de aproape 30 de ani suntem supuși unui oximoron brevetat în urmă cu peste 200 de ani. Sistemul profită de naivitatea noastră și, pentru asta, ne-a dăruit instrumentul discordiei − prețul acestui cadou, milioane de morți și milioane de sclavi. Creștere economică sau pământul făgăduinței pentru bănci, ce mai contează. Mâncăm televizor pe pâine, după care, goliți de rațiune și în întregime depolitizați, alergăm la urne să ne alegem stăpâni democrați! Trădătorii ne spun că avem capacitatea să facem haz de necaz... Când ne ascundem să plângem, nu mai e nimeni în jur! Dar timpul nu se oprește și ne îndepărtăm din ce în ce mai mult de moștenirea și de idealurile celor care s-au jertfit pentru Neamul Românesc. Chiar am uitat, nu ne mai cunoaștem trecutul sau poate că un anume lucru a scurtcircuitat transmisiunea – a fost cumva bruiată și nu mai știm încotro mergem? Ce a mai rămas astăzi din moștenirea lor, cât respect mai arătăm astăzi celor care și-au dat viața pentru generațiile viitoare, cine mai duce astăzi lupta pentru aceste idealuri înălțătoare: bătrânii, tinerii sau i-am delegat pe cei

morți?

În

1987,

Mihail

Gorbaciov,

„țarul

roșu

transatlantic“, vine la București să anunțe sfârșitul recreației și să dea vestea virajului internaționalist! Nicolae Ceaușescu este prevenit, Cortina de Fier o să cadă în curând, iar liderii din Estul Europei vor trebui să facă loc reformelor „anglosaxone“. Dar Ceaușescu nu se arată impresionat și nu înțelege să abdice în favoarea noului regim capitalist anunțat. Pentru

5

dictator, Perestroika și Glasnost sunt denumiri care ascund o altă formă de dictatură, care, de data aceasta, venea dinspre Occident. Călăul a avut dreptate, însă colaboratorii și infiltrații „adevărați români de buletin“ aveau alte directive. Scenariul necesar pentru justificarea noului regim de ocupație au fost evenimentele din ’89, iar, de atunci și până astăzi, România a rămas o adevărată enigmă. Fostele surori comuniste afișează o situație economică și politică nu doar stabilă, ci profund orientată spre interesul popular; cu o preferință naționalsuverană și un patriotism revendicat fără niciun fel de complexe. Vecinii noştri nu se uită spre occidentali așa cum o facem noi, au știut să-și reconstruiască țările după valori proprii și fără influențe atlantiste; între timp, noi ne amăgim, visăm și așteptăm cu mâna întinsă. În decembrie 2019, vom fi la 30 de ani distanță de evenimentul care a urmat destrămării U.R.S.S-ului. Începând cu primăvara lui 1989, uitații iudelor de la Yalta deveniră martori ai noului început care avea să sufle peste Europa de Est. Vântul înghețat al schimbării avea să reanime partea obscură a Europei – cel puțin aceasta a fost promisiunea. Unii specialiști gândesc că obscuritatea s-a destrămat, dar într-un mod foarte complex și imperceptibil?! Viitorul nostru nu este, totuși, compromis: avem atuuri deosebite, atât de puternice încât se duce o luptă bine disimulată împotriva acestora. Totul este la îndemâna noastră, trebuie doar să lăsăm deoparte himerele de care am fost agățați... Pentru a avansa în viață nu este destul să mergi: trebuie să mergi în direcția potrivită. Dumnezeu este alături de cei care luptă pentru adevăr!

6

Introducere Datorită instinctului, omul are capacitatea să-și dea seama de existența unei probleme din cauza frustrărilor generate, dar acest lucru nu este suficient pentru a permite definirea sursei reale. Orice problemă generează efecte negative de două feluri: cele imediate și cele care se dezvoltă în timp. Din obișnuiță, dar mai ales fiindcă așa am fost programați de societate, primul instinct pe care îl avem atunci când suntem confruntați cu o problemă este adaptarea sau ocolirea efectelor negative pe care le generează. Această adaptare eronată ne îndepărtează de sursa reală a necazurilor noastre și, fără să ne dăm seama, devenim parte activă la dezvoltarea

și

întreținerea

necazurilor.

În

timp,

prin

adaptarea graduală la tot mai multe efecte nocive, de la o generație la alta, ne îndepărtam atât de mult de sursa problemelor, încât însăşi sursa dispare, transformându-se într-o fatalitate sau, cum le place sociologilor să spună, ceva specific românesc, trăsătură națională... etc. Iată cum injustițiile sociale, care sunt întotdeauna rezultatul unor interese bine disimulate, dispar urmând niște concepte manipulatoare. Asemenea unui avion, România s-a prăbușit de nenumărate ori, mulți au pierit, dar de fiecare dată au supraviețuit destui pasageri pentru a fi chemați frățește la peticirea aeronavei (doar viața trebuie să-și urmeze cursul cu frenezie și fără rațiune). Pasagerii rămași în viață au fost induși în eroare de fiecare dată, uitând să ceară analiza

7

cutiilor negre, pentru a determina, o dată pentru totdeauna, cauzele acestor prăbușiri repetate. Tipicul românesc să fie de vină sau pilotul este incompetent?! Dar dacă, prin studierea cutiilor negre, am afla că, de fapt, pilotul este un excelent profesionist și că acesta ne trădează, disimulându-se după condiții neprielnice, specificul pasagerilor sau perturbările prin care trecem? Dacă pilotul este la comanda altor interese și, de fapt, în cabina avionului național se află întotdeauna trădători de neam? Dacă vrem cu adevărat să aflăm adevărul, trebuie să ne îndepărtăm de problemele noastre imediate. Pentru a reuși acest lucru și înainte de a ne apuca de cazul nostru – care este central în această carte –, trebuie să facem o călătorie înapoi în timp, pentru a survola geneza și dezvoltarea enigmei. Din aceste motive vă invit într-o călătorie dirijată de un om care a căutat și a găsit cutiile negre ale aeronavei româneşti! Pentru a putea analiza și înțelege conținutul lor, trebuie să facem o călătorie peste mări și oceane, ţări și continente, dar și prin evoluțiile care ne-au îndepărtat de originile și tradițiile noastre. Zborul va fi dificil și foarte agitat, uneori infernal, vom avea întâlniri pe cât de neplăcute, pe atât de neașteptate, vom trece prin zone foarte perturbate și vom zbura prin secolele trecute. În călătoria noastră vom survola Statele Unite, America Latină, Orientul Apropiat, Islanda, Franța, Anglia și, în general, Europa. Spre sfârșit vom reveni în România, cu înțelegerea și armele necesare pentru a da lupta decisivă cu sursa surselor. Decolarea este iminentă, vă rog să poftiți în aeronavă...

8

Capitolul I Faptele istorice sunt încăpățânate În urma unui simulacru de proces, dictatorul și soția acestuia au fost împușcați în Ziua de Crăciun; președintele instanței de judecată a fost găsit mort câteva luni mai târziu, verdictul oficial dat de anchetatori fiind sinuciderea cu pistolul din dotare! Noi, cei care suntem ortodocși, cunoaștem semnificația acestei zile sfinte de Crăciun. Pentru cei care nu vedeau

totul

prin

perdeaua

emoțiilor

orbitoare

care

cuprindeau în acele momente toată țara, se înțelegea că noua istorie a României își scria primul act în mod regretabil. Aveau românii în acele momente nevoie de sânge și de răzbunare sau de adevăr și dreptate? Astăzi sunt mulţi cei care au aflat răspunsul la această întrebare, însă este mult prea târziu. Tonul dat în noul început din decembrie 1989 a fost și a rămas cel al partiturii din care s-au inspirat și au compus conducătorii noştri în ultimele șapte decenii. Nu trebuie să uităm un fapt istoric legat de destinul nostru, în urmă cu 70 de ani: în anul 1947, P.C.R accede la Putere ca singurul partid politic și dăinuie ca atare până în 1989. Unii lideri ai P.C.R, cu vesta întoarsă și lozinca „salvării naționale“, orchestrează evenimentele din decembrie 1989 și pun bazele continuității după anularea fostului regim – înfățișându-se sub diferite straie și denumiri, astăzi tot ei ne conduc destinele! Crima la care am asistat, la televizor, în ’89 nu s-a oprit nici până astăzi, iar poporul român este hăituit și deposedat în

9

continuare de aceeași mână criminală de care nu mai reușește să scape. În

1996, după șapte ani de la revoluție, am trăit

impresia că, în sfârșit, am prins trenul istoriei! Mahmureală și dureri de cap... ne-am trezit, ca după o beție cruntă, la durerosul adevăr. Obligați de realități să facem constatarea că am rămas cu un vid absolut, după euforizantul moment din balconul din Piața Universității, despre care auzeam cu emoție, de la liderii P.N.Ț.C.D, că poporul român a făcut o alegere istorică prin care avea să i se schimbe destinul! Ce moment am trăit atunci, cu lacrimi în ochi, unii de față la București, alţii la televizor, împrăștiați prin toată țara și totuși atât de legați unii de alții în acel elan democratic. Hélas, lipsa totală

de

inițiativă,

slăbiciunea

proiectelor

înaintate,

neinițierea unei campanii de înlăturare a trădătorilor de țară, cum a făcut la vremea lui, în Statele Unite, Joseph Raymond McCarthy, în campania „red-scare“, au făcut ca foștii demnitari comuniști, încă în funcție, să se împotrivească unor adversari mult prea slăbiți de închisorile ocupației. Nu uităm vremea în care Președintele ales Emil Constantinescu ne anunța, cu multă patimă și o voce sugrumată, că urmează o etapă grea și plină de sacrificii, în care vom strânge cureaua și ne vom îndoi spinarea, așteptând docili să apară rezultatele reformelor. Din păcate, nici măcar semicadavrele reanimate din epoca „terorii roșii“, dopate în bloc de victoria asupra destinului, nu au reușit să facă absolut nimic! Nu știu cât de

10

mărețe au fost luptele lor, cât de mult s-au implicat în încercarea de a rescrie Istoria României și, până la urmă, cât din spiritul marilor predecesori, precum Iuliu Maniu sau Corneliu Coposu, mai curgea prin venele lor? Poate că, până la urmă, alegerea foștilor martiri ai ocupației a fost mai mult un premiu înmânat de popor pentru întreaga lor activitate, o recunoştinţă a suferințelor trăite din dragoste pentru patria lor și poate că, totuși, chiar meritau această distincție... cine știe?! Noi, în schimb, am încercat și, cu un gust amar, am rămas, ba chiar am devenit mai vulnerabili decât eram. Acest sentiment de resemnare și dezamăgire a contribuit la faptul că am fost tot mai neatenți la cancerul care avea să ne îmbolnăvească societatea. Îndeosebi de la începutul mileniului al treilea, tot mai mulți români au plecat din țară, cei rămași acasă au devenit martorii unui spectacol mortuar, în care, fără să-și dea seama, asistau la îngroparea propriei ţări. De mai bine de 17 ani observăm, fără prea multă înțelegere și cu stupefacție, cum ne pleacă forțele vii în Vestul îndepărtat. Exodul spre mirajul occidental și minele lui de aur imaginare și-a atins apogeul în anul 2007, când peste 458 de mii de români și-au părăsit țara. Totalul românilor care au părăsit România în acești 28 de ani este de aproape 5 milioane de persoane: români prigoniți de arhitecții apocalipsei, pe care elita mediatico-politică s-a grăbit, din dispreț față de neamul nostru, să-i batjocorească numindu-i „căpșunari“! Sigur că putem înțelege toată această populație migratoare, care și-a îndreptat energia și speranțele către ţările din Vest și care, în general, a făcut-o cu gândul de

11

a-și finanța proiecte viitoare în țară și, bineînțeles, în ideea susținerii celor de acasă. Dar din păcate, această situație este deplorabilă din mai multe privințe și foarte periculoasă în timp pentru țara noastră, deoarece nu este circumstanțială, ci planificată... Dar vom reveni asupra acestei situații, în mod detaliat, pe parcursul capitolelor care urmează. La televizor, în presa scrisă, și dinspre tribuna politică, toți ne spun la unison (de parcă ar face repetiții) că ar trebui să fim recunoscători acestei generații, care, prin sacrificiul și jertfa sa, aduce o economie sănătoasă în țara noastră! Interesant, din punct de vedere social și politic, să constatăm cum lipsa locurilor de muncă, a salariilor și a condițiilor de viață decentă (adică rezultatul dezastruos și criminal al activității conducătorilor noştri!), din cauza unui discurs diversionist, trista realitate a devenit ceva pozitiv și lăudabil. Să fie vorba, oare, de sutele de mii de români care ne pleacă din țară, în fiecare an, să se umilească prin Occident, confruntându-se

cu

aristocrația

șovinismului,

ocupând

posturile pe care civilizațiile de dincolo binevoiesc să le dea, plătindu-i cu salarii mizerabile sub pretextul că sunt români? Lăsând în urma lor neveste, copii, părinții, obiceiuri, tradiții... prigoniții democrației au plecat din România și, în urma lor, au lăsat un gol social și sufletesc, care cu greu poate fi descris în cuvinte. Fără nici un fel de stânjeneală, prin diversiune continuă și manipulare mediatică, politicienii noştri au intensificat sărăcia și frustrările oamenilor, furându-le, astfel, tinerilor speranța că pot realiza ceva în țara lor. Întrebarea care se impune, în mod firesc, este: care ar fi motivul pentru

12

care mediul social-politic și economic în care trăim este atât de precar, de nociv, încât reușește să-și pună populația pe fugă? Suntem într-un război atipic și, din lipsa curajului de a lupta cu dușmanul, ne părăsim țara?! Sincer nu cred, faptele istorice sunt încăpățânate și neamul nostru a demonstrat, încă de pe vremea lui Decebal, că românii au avut întotdeauna capacitatea de a lupta împotriva dușmanilor și au făcut-o cu mult curaj în decursul istoriei. Trecând peste această calitate care ne caracterizează, dar care pare astăzi mai adormită ca oricând și chiar contestată de anumiți revizioniști, trebuie să ne continuăm zborul. – Știu, însă, că la momentul potrivit, atunci când Domnul nostru va hotărî printr-un mecanism știut numai de El: conjuncțiunea memoriei neamului și dragostea față de pământul nostru se vor declanșa într-o forţă incredibilă, care va străpunge ceața în care ne aflăm, pornind adevărata revoluție a poporului român! Vă dați seama în ce absurditate trăim de la „revoluție“ încoace, în care unii și-au atribuit posibilitatea de a guverna o țară, fără să-și pună niciodată problema eficienței sau a rezultatelor în concordanță cu așteptările și, mai ales, cu motivele pentru care au fost aleși? În nici un moment din mandatul lor, diferiții politicieni care au trecut pe la Putere, indiferent de tâlhăriile săvârșite, nu au fost niciodată chemați cu adevărat în fața poporului pentru a da socoteală! Am fost educați (programați) de la „revoluție“ încoace să fim de-a dreptul imuni la acest fiasco permanent, înghițim, ca niște bulimici, toate realitățile nefaste fără niciun fel de opoziție reală. Condiționarea cerebrală a maselor prin falsul limbaj,

13

amuzamentul

îndobitocitor,

exacerbarea

vulgarității

și

stimularea creierului reptilian, ne-au adus în situația de a fi totalmente sedați în fața eșecului național. Prin aceste tehnici perfecționate de-a lungul timpului şi testate pe populațiile occidentale încă din anii care au urmat Primului Război Mondial,

a rezultat

deturnarea atenției

noastre, prin

înăbușirea ei cu evenimente diversioniste de mâna a treia. Mass media dezbat la nesfârșit „teoria chibritului“ lansată de politicieni și alte așa-zise personalități publice, care ne influențează toată ziua de pe ecrane cu un tupeu nemărginit. Acești oameni dubioși ne explică, printre altele, ce complexă și interesantă e viața maneliștilor, a curvelor de tot soiul, a „Columbenilor“, a primarului din Constanța și a altor inculți cu creierul murat de saramura dolarilor. În timp ce țara arde, avem talk-show-uri în care jurnaliști agramați mimează că au păreri divergente în raport cu acelea ale demagogilor reprezentanți ai poporului, certându-se „artistic“ pe subiecte absolut inutile pentru ţară... anii trec necruțători, ne înfundăm și „baba se pieptănă“ mai departe! Dar mai grav decât acest lucru este faptul că manipularea politico-mediatică îndepărtează atenția oamenilor de la realitățile nocive în care se scaldă astăzi și se vor îneca mâine! Prin urmare, toată această gâlceavă urât mirositoare ne ocupă spațiu vital în creier și ne împiedică să păstram „loc“ pentru o analiză constructivă și rațională a realității. Ceea ce face ca un om să fie stăpân pe destinul său este dat de gradul de atenție pe care o acordă vieții, căutând în permanență (din păcate) cauzele care îl împiedică să trăiască în liniște, siguranță, decență. În mod firesc, toate aceste nedreptăți ne îndeamnă să credem că

14

poate ar mai fi loc de o revoluție și, dacă am risca să stricăm dinamica actuală, sincer nu cred că am distruge ceva! Până la urmă nu am mers la alegeri pentru a ajunge în această situație, mai ales după revoluția din 1989, în care oameni nevinovați au murit pentru idealuri de libertate și democrație. Din păcate am uitat de unde am pornit și am participat la dezastrul național prin pasivitatea noastră; prea bine, dar nu ne-am trezit într-o dimineață cu gândul la supunere totală, la sărăcie și cu voința arzătoare de a ne distruge țara și neamul! Nu răspicat, nu am votat în ultimii ani ca să fim striviți și umiliți într-un asemenea hal, în care disperarea și frustrarea poporului român i-a adus pe mulți în ipostaza în care să regrete etapa socialistă. Atât de jos am ajuns încât ne-am lipsit, din ignoranță și lașitate (...), de o mare parte dintre compatrioții noştri. Mânia noastră este cu atât mai mare întrucât toate aceste crime împotriva neamului s-au comis și se comit în continuare în timp ce, sfărâmând viitorul copiilor noştri, politicienii noştri se îmbogățesc încontinuu furându-ne țara, în simbioză cu interese străine! După această constatare (inițială), sentimentul că suntem într-o situație catastrofală se evidențiază și probabil că mulţi sunt deja conștienți de acest lucru. Călătorind prin țară și discutând cu oameni din toate straturile sociale, am constatat, în primul rând, faptul că „speranța“ a dispărut din privirea și vocabularul românilor, preschimbându-se într-un fel de resemnare națională, care în nici un caz nu mai poate alimenta idealul unui nou început – fiind foarte greu, în aceste condiții, să mai privim spre viitor cu încredere. Dar sărăcia la

15

care am fost aduși, umilința și fatalitatea pe care ne-o servesc zilnic trâmbițele politico-mediatice nu sunt decât condiționări dictate din afară, pentru a obosi, îmbolnăvi și îngenunchea poporul român. Știm, însă, din experiență, că am supraviețuit oricărei dictaturi, iar poporul român mai are încă zile... cu condiția să se trezească la timp! Vrem, nu vrem, pe ardelenește vă spun: musai trebuie să începem de undeva, fiindcă timpul nu curge tocmai în favoarea noastră. Avem nevoie de o valoare comună în care să credem, care să nască din nou speranță, dragoste, curaj, dorință și voință; un ideal măreț care să ne unească pe toţi într-o singură legiune! Dumnezeu a fost întotdeauna alături de cei drepți – mare va fi Aliatul nostru în această încleștare decisivă dacă înțelegem chemarea destinului și facem alegerile potrivite... Singurul lucru care mai poate să întruchipeze aceste valori este ȚARA, pământul nostru sacru, îmbogățit atât prin jertfele strămoșilor, cât și prin sângele dușmanilor! Acest ideal național, atacat în permanență de toate instanțele „marii înlocuiri“, a rămas ultimul lucru capabil să cristalizeze această stare de recucerire și de edificare a noului început românesc. Suntem, cred eu, invitați de istorie să străbatem împreună un drum pe parcursul căruia să ne regăsim neapărat „busola“. Un drum anevoios, pe care va trebui să înaintăm cu gândul la strămoși, care au știut la vremea lor să biruie destinul cu vitejie, lăsând în urma lor o moștenire, și aceasta indiferent de încercările la care au fost supuși și de privațiunile suferite.

16

Astăzi, mai mult ca oricând, traiectoria ideologică în care am fost induși este greșită, periculoasă, mortală... nu mai putem să lăsăm la cârma țării impostori, actori de mâna a treia, simpli figuranți, însă toți mari trădători de neam, care urmează să ne spolieze de ce avem mai scump. De partea cealaltă, Occidentul nu mai este de mult un model de urmat și poate că nu a fost niciodată altceva decât un complex născut din subtilitatea celor care creează tezele și antitezele, antagonismele

necesare

jocurilor

strategice,

pretextelor

politice, mizeriei umane (...). Trebuie să ne reorientăm privirea spre plaiurile mioritice, singurele sănătoase și biocompatibile cu fibra românească, și să nu mai tindem prostește spre modele străine, care, oricum, supraviețuiesc doar

în

aparență

sub

perfuzia

perfidă

a

finanțelor

transnaționale, captive în „arhipelagul capitalist“. Acest Occident bolnav, care se află în plină decadență morală, destrămare identitară și descompunere a întregului său patrimoniu istoric, chiar genetic – nu scrisese Oswald Spengler Declinul Occidentului?! –, Occidentul își trădează popoarele colaborând în taină cu ocupantul, pregătind omenirea pentru cea mai mare dictatură din toate timpurile. Locul României nu este alături de acest monstru hidos, în care popoarele consumatoriste, luate ostatice de politicienii corupți pentru a fi puse la dispoziția băncilor, a încheiat un ciclu morbid în care „ultra-liberalismul“ postcapitalist, înaintea ultimei metamorfoze, precum un vierme malefic, își consumă gazdele cu moderație, pregătindu-le încet pentru o nouă ordine, un nou început... ultimul sfârșit.

17

18

Capitolul II Occidentul, un model periculos! Înainte de apariția Uniunii Europene sub forma sa actuală, pe vremea când fiecare țară avea un specific propriu, o lege suverană, o mândrie națională, iar preocuparea principală a politicienilor era securitatea și prosperitatea națiunilor pe care le guvernau, am fi avut, eventual, un motiv să credem că Occidentul ar putea reprezenta un model de urmat. Dar acel model, în care Europa era un curcubeu îmbogățit de atâtea culturi milenare, care conviețuiau respectându-și diferențele și, totodată, încercând să se întreacă într-o sănătoasă competiție socio-economică a încetat de mult. Astăzi, idealul european, care, vreau să subliniez, nu a fost niciodată plebiscitat de popoarele europene, ci exclusiv de politicienii acestora, a ajuns să semene mai mult cu o epavă în derivă, care începe să se scufunde și din care oamenii luați ostatici nu mai știu cum să scape cu viaţă. Este interesant de știut pentru noi, care am aderat cu bucurie la acest club pseudo-elitist, că această „uniune“ nu mai are nimic de-a face cu democrația. Mare a fost naivitatea și dezinformarea politicomediatică la care am fost supuşi, de am ajuns să credem că, după 40 de ani de ocupaţie iudeo-bolșevică, ar fi potrivit să ne dăm, de bună voie și nesiliți de nimeni, cheile țării unei dictaturi

postcapitaliste,

care,

ghidată

de

o

doctrină

mizantropică, privilegiază profitul și acumularea capitalului corporatist în detrimentul ființelor umane! O lume scoasă

19

parcă din cartea lui George Orwell 1984, în care omul nu mai reprezintă nimic, o lume în care singurul interes este ghidat de aviditatea unei oligarhii ultrabogate, care taie și spânzură după bunul plac. Iadul în care toate valorile noastre multimilenare – religia, tradițiile, patria, strămoșii, familia, crezurile, cultura, limba, pământul – nu mai însemnă nimic... sunt călcate în

picioare, ridiculizate și batjocorite în fața

noului zeu mondial. Acest „zeu“ al banului nu este chiar atât de nou, ci doar mai puternic ca oricând, fiind reprezentat în Vechiul Testament sub forma Vițelului de Aur, în fața căruia Aaron a zidit un jertfelnic strigând: „Mâine este sărbătorea Domnului“! Această idee profană, care susține că aurul ar trebui să fie valorificat chiar și prin sacrificii umane, a fost ținută în frâu de Biserică, atâta timp cât aceasta a avut capacitatea să o facă. Astăzi, însă, din cauza unui fals ideal indus, a vulgarizării modului de viață și a societăților, Biserica a fost slăbită într-un asemenea hal încât nu mai este capabilă să dejoace tendința elitei de a perpetua sacrificiile umane pe altarul lui Mamona (Matei, 6, 24). Pentru a exemplifica lipsa de considerație pentru democrație și popoare a acestui conglomerat corporatist anglo-saxon, e bine de știut că țări precum Franța, Olanda, Danemarca,

Suedia

sau

Irlanda

au

votat

NU

la

referendumurile organizate pentru ratificarea Constituției Europene! Din păcate pentru ceea ce avea să urmeze, establishement-ul, care devenea tot mai vizibil și mai agresiv, a ratificat prin forţă proiectul inuman în data de 13 decembrie 2007, la Lisabona (în corelare perfectă cu aşa-zisa „criză financiară“)!

Prin

acest

abuz

20

s-a

demonstrat

atât

nelegitimitatea Uniunii Europene, cât și disprețul total al elitei financiare pentru democrație și popor! Dar ce înseamnă, până la urmă, această Uniune Europeană și de ce am vrut din tot sufletul să facem parte din ea: oare am avut destule informații sau mass media ne-au dezinformat printr-un scenariu care a format „consensul“ popular în detrimentul rațiunii naţionale? Islanda i-a întors spatele și Anglia a ieșit din ea mâncând pământul, italienii și-au exprimat și ei, prin referendum, un răspicat „Basta Europa“, în

urma căruia

premierul italian Matteo Renzi și-a dat demisia. Grecii, care sunt strămoșii Europei civilizate și fondatorii democrației, sunt actualmente vânduți pe bucăți la corporații și bănci anglo-saxone (Goldman Sachs/Lazard), ca să nu mai spunem că și-au pierdut dreptul suveran, nemaiavând nici un cuvânt de spus în privința reformelor și legilor impuse. Zeci de mișcări populare s-au ridicat în Europa pentru a striga în cor că nu mai suportă acest sistem dictatorial, care i-a sufocat, i-a sărăcit și i-a deposedat „legal“ pe cetățeni de tot ce aveau pe plan național în favoarea multinaționalelor (bineînțeles, sub vălul greu al tăcerii impuse de toate mass media). Abia când mișcările de stradă au început să devină mult prea masive și tot mai hotărâte, am început să le vedem și noi pe ecrane și în presă: „Nuit debout“, în Franța; „Podemos“, în Spania; mișcările din Grecia; mișcarea „Cinci Stele“ din Italia, dirijată de Beppe Grillo... etc. Formulele folosite de cenzura mass media pentru a acoperi aceste proteste care, după cum bine știm, sunt foarte obiective și imparțiale, au fost, de fiecare

21

dată, sloganuri caricaturale și diversioniste de genul: „Aceste grupuri violente și necivilizate se năpustesc în orașele noastre distrugând totul în calea lor; unde sunt forțele de ordine?“ Vă invit să profităm de această ocazie ca să evocăm etica și profesionalismul cu care jurnaliștii își achită obligația de a dezinforma! Dar de ce acest balaur economic se prăbușește precum pereții unei clădiri vechi lovită de cutremur? Cum s-a reușit cacealmaua prin care au fost luați ostatici peste 510 milioane de oameni? Ce s-a întâmplat de sistemul ignoră Declarația universală a drepturilor omului și a cetățeanului din 1789, care stipulează, la articolul doi, că: „Țelul oricărei asocieri politice este conservarea drepturilor naturale și imprescriptibile ale omului. Aceste drepturi sunt libertatea, proprietatea, siguranța, și rezistența împotriva opresiunii“. Ce libertăți reale mai avem în afara dreptului de a consuma? – Care mai este proprietatea noastră atunci când țările nu mai au frontiere, fiind pregătite la pachet pentru mondializare? – Unde este siguranța atunci când, în ultima vreme, milioane de emigranți presărați cu teroriști ne invadează țările? – Prin ce se manifestă rezistența în fața opresiunii, când politicienii sunt în solda corporațiilor transnaționale, statele sunt pilotate de la Bruxelles și poporul abuzat are dreptul doar la tăcere? – Cine naiba este, cu adevărat, acest monstru prădător, autoproclamat democratic și numit generic „uniunea“ Europeană?

22

Uniunea Statelor Unite din Europa

Spre sfârșitul lunii iunie a anului 1967, când la Montreal (Canada) avea loc marea „Expoziţie Universală“, eram la doi ani de la capitularea catolicismului în favoarea francmasoneriei

internaţionale,

prin

înșelătoria

istorică

numită generic „Conciliul Vatican II“. La Ottawa (Canada) se pregătea „Centenarul Confederațiilor“ și, în aceleași timp, în Statele Unite aveau loc contestațiile împotriva războiului din Vietnam iar, în

mod general, în S.U.A. erupea revoluția

„Flower Power“. Ne aflam foarte aproape de evenimentele din mai 1968, din Franța, care aveau să sune sfârșitul erei lui Charles de Gaulle și a patriotismului hexagonal, de explozia naționalismului

în

provincia

Quebecului

și

de

zilele

festivalului destrăbălării „Woodstock“, care a servit, printre altele, la inaugurarea în tot Occidentul așa zisei „eliberări“ a sexului

compulsiv,

a

drogurilor

dure,

a

conflictului

intergenerațional; explozia structurii familiei, avortul ca o nouă jucărie a femeilor și, în general, începutul sfârșitului pentru moralitatea și integritatea societăților occidentale. Paralel cu aceste evenimente sulfuroase, în Toronto, la sfârșitul lui iunie 1967, se făceau ultimele aranjamente pentru marea întâlnire: „prăbușirea națiunilor“, ținută de înaltele instanțe ale francmasoneriei internaţionale. Această mare reuniune ocultă și strict confidențială i-a avut ca invitați speciali pe proprietarii celor mai mari corporații mondiale: cartelul bancar, conglomeratele energetice (Petrol-Gaze),

23

giganții conglomeratelor agro-alimentare, giganții resurselor naturale și cartelul chimico-farmaceutic. Această adunare a elitei mondiale, care domina și dirija deja sistemul financiar global, avea să definească, în amănunt, o strategie criminală prin care să pună stăpânire pe comerțul planetar, pe arma energetică (poarta de intrare în secolul XXI), pe controlul absolut al industriei agro-alimentare, impunerea semințelor OMG (organismele modificate genetic... cu „Monsanto“ în frunte), pe controlul absolut al sănătății prin dezvoltarea substanțelor de perturbare endocrină (aditivi, E-uri, și alte substanțe cancerigene), și pe otrăvirea populaților prin contribuția companiilor aeriene (Chemtrails), prin crearea dependenței de produsele medicamentoase și, implicit, prin comerțul mondial cu vaccinuri dăunătoare (cancer, autism, Alzheimer...). Un asemenea proiect bineînțeles că nu ar fi putut să se lipsească de peste 510 milioane de europeni (albi), programați să dispară (planul Kalergi). Instituțiile europene au fost dorite încă din anii ’20 ai secolului XX, între cele două războaie mondiale. Ideea s-a născut

în

mintea

conducătorilor

marilor

corporații

multinaționale (Carteluri, cum se numeau în aceea vreme), și „Majore“ sau „Trusturi“, cum le numim noi astăzi. Aceste minți strălucite care sunt liderii elitei mondiale considerau că Republicile (care,

în

fapt,

deja

nu

mai

erau prea

democratice) reprezentau, totuși, un microcosmos prea reglementat și protejat în fața marelui capital prădător. Majorele aveau ca ambiție îndeplinirea unei agende strategice, care urma să controleze integral puterea, structurile politice și

24

popoarele. Încercările au fost multiple, au arătat, de exemplu, că preferau un Hitler stabil, în defavoarea unui front popular de tip naționalist, deoarece se temeau de ridicarea maselor pe fondul nemulțumirilor sociale, care, datorită alegerilor libere, putea să-i pună în mare dificultate (... s-au înșelat!). Astăzi nu mai este un secret că regimul nazist a fost puternic finanțat de elita anglo-saxonă. Din aceste motive a trebuit ca elita mondialistă să imagineze un sistem în care puterea suverană a națiunilor pe plan politic să fie transferată către o instituție supranațională, gândită în aşa fel încât omul de rând să creadă, în continuare, că a rămas stăpân pe viața lui, la el acasă și într-un sistem democratic întreținut prin iluzia alegerilor. Însă nu au reușit de la prima încercare; în anii ’20 opozițiile erau încă vii și puternice, deoarece la vremea aceea liderii patrioți și naționaliști țineau cetatea milenară cu o mâna de fier. Dar voința elitei a făcut ca soarta să i se arate favorabilă, chiar dacă a încercat în zadar cu regimul nazist și alte sisteme totalitare. În cele din urmă, cei care i-au vrut și iau finanțat pe Cromwell, pe Lenin, sau pe Hitler au vrut și au finanțat și Uniunea Europeană, iar perspicacitatea lor până la urmă a dat rod. Uniunea Europeană nu este nimic altceva decât o mare piață de desfacere, reglementată de o Constituție scrisă de marele capital anglo-saxon. Mai pe românește spus, o instituție coruptă, sub papucul cămătarilor internaționaliști, care, prin aceasta, au ajuns mai puternici decât națiunile, voința politică și sărmanele popoare. Nimic altceva decât forma de continuitate a „marelui vis“ exprimat de primul guvern sovietic, susținut de protagoniști care doar și-au mutat

25

centrele de interes, transformând în „hoteluri“ alte națiuni! Probabil că unii îşi aduc aminte de celebra frază a lui Mayer H. Rothschild, care spunea: „Dați-mi controlul monetar al unei națiuni și prea puțin îmi va mai păsa de cei care fac legile!“ Când vorbesc despre bănci, nu mă refer la cele mici, ci la Majore; cele mici și încă independente sunt, oricum, înghițite la fiecare criză programată de cele mari, care, de astfel, își consolidează poziția dominantă ori de câte ori situația o cere. Dacă am vrea să ne permitem un minimum de larghețe în gândire și să fim avangardiști, am putea spune că nu mai există în lume decât o singură bancă, una, care planifică din umbră activitatea financiară globală! Sistemul economic din ultimii 200 de ani ne-a arătat că toate legile propuse de „ocultă“ și votate de politicieni în parlamente privilegiază fără complexe acumularea masivă și nelimitată a capitalului de către o infimă minoritate, în defavoarea interesului comun și al națiunilor, în general. Lipsa pluralității economice este încurajată, în mod pervers, de un sistem în care democrația este doar reprezentativă, iar acest lucru pune în primejdie poporul, care devine o simplă vacă de muls. Mecanismul prin care o țară este deposedată de tot ce are, după care este amanetată băncilor, este greu perceptibil de către populație, dar sunt semne care ne arată că această analiză este reală. Cel mai elocvent exemplu sunt așazisele crize financiare programate în vârful piramidei, când acțiunile societăților în bursă se prăbușesc dramatic.

26

Haosul creat și nesiguranța mediului financiar în perioadele de criză (adică mai tot timpul de când a luat fiinţă „Federal Rezerve“) duc la falimentul masiv al firmelor mijlocii, independente și naţionale, și, în acel moment oportun când victimele crizei se golesc de sânge agonizându-și ultimele clipe, Majorele vagaboande ies din umbră precum hienele și vin să se înfrupte din festinul mortuar. În urma acestor manevre criminale, de fiecare dată milioane de oameni rămân fără serviciu, îşi pierd casele, se sinucid... etc. Într-un interviu televizat din 1998, cinicul amator de hoituri, psihopatul George Soros, declara următoarele: „Ador crizele, le iubesc din tot sufletul, pe timp de criză sunt ca un copil întrun magazin de dulciuri unde totul este gratuit... !“ Când vine vorba de Majore, trebuie să știm un lucru esențial, marile corporații cunoscând faptul că poporul are în general neplăcutul obicei să fie lipsit de încredere și temător în fața sistemelor centralizate, pun totul în aplicare pentru a da impresia unei pluralități în mediului economic. Pentru a întreține această iluzie, se folosesc printre altele de holdinguri (Societăți Portofoliu); spre exemplificare Banca Română de Dezvoltare (B.R.D.) are ca acționar majoritar Société Générale, în timp Banca Comercială Română (B.C.R.) are ca acționar majoritar Erste Bank... etc. Acest procedeu legal este folosit în toate departamentele economice și face ca, în aparență, marile societăți naționale, care se bucură de încrederea oamenilor, să pară independente (româneşti) – prin acest procedeu de expatriere profanul nu poate constata evoluția centralizării capitalului, care distruge în întregime

27

țesutul economic național. Așa s-a ajuns în lume în situația în care Majorele au ajuns mai bogate decât ţările care le găzduiesc cu ospitalitate, întru jefuirea populațiilor cu concursul politicienilor corupți. Raportul de forță între capitalul privat și națiune s-a inversat; de aici putem să deducem forța de influenţă și presiunea de care este capabil. Instituțiile europene au fost elaborate și organizate de la bun început de capitalul transnațional, lucru care se observă prin faptul că națiunile nu mai au nici o putere împotriva Majorelor, care au avut grijă ca, utilizând șantajul datoriilor suverane, să-și poată scrie propria Constituție! În primul act, Majorele (băncile anglo-saxone) au reușit să pună mâna pe Statele Unite, provocând și finanțând războiul de secesiune (1861-1865), care le-a permis, în cele din urmă, înfiinţarea „Rezervei Federale“ – care este o bancă privată, dar lasă iluzia că ar fi banca națională a S.U.A.! În actul doi, după conflicte centenare, culminând cu Al Doilea Război Mondial, Majorele au reușit să pună mâna și pe Europa. Instituțiile cunoscute de toţi ca fiind naționale, precum guvernele, parlamentele, Justiția... etc, au fost deposedate de sens, în favoarea instituțiilor supranaționale, care dirijează cu măiestrie realitatea (iluzia) cotidiană în care trăim. Ca să mergem la obiect și fără ocolișuri, cei dintre voi care mai cred că sunt reprezentați în țară sau pe la Bruxelles/Strasbourg de politicienii lor, ei bine, se înșală amarnic și, pe undeva, chiar îşi merită soarta. Trebuie să înțelegem un lucru esențial: sunt două feluri de politicieni.

28

Prima categorie începe în politică, fiind deja vânduți altor interese (trădătorii de neam și slugi de casă). A doua categorie, dacă au avut la începutul carierei ceva gânduri nobile, ori sunt striviți de tăvălugul sistemului, care-i împiedică să întreprindă orice inițiativă în favoarea ţării lor, și renunţă, devenind şi ei simplii figuranți – ori îşi intră în „rol“ pe de-a întregul și devin trădători de neam și slugi de casă în solda intereselor străine. La Bruxelles ori Strasbourg se întâmplă exact aceleași lucru: demnitarii ori sunt deja vânduți cosmopolitismului, ori se vor vinde în curând, din cauza sistemului de lobby-iști (mercenarii Majorelor), care o să năvălească peste ei, 24 de ore din 24, în instituţii, la birou, pe holuri, acasă, la telefon, pe mail, pe contul din Elveția sau cel din Delaware. Cei care se încăpățânează, neavând pe nimeni de partea lor, sfârșesc prin a renunța la luptă; unii mai și mor de cancer...

29

Pericolul instituțiilor europene

Toate ţările integrate în U.E. sunt condamnate la șomajul de masă... bineînțeles acest lucru nu este scris nicăieri în Constituția Europeană. În schimb, se menționează într-un limbaj foarte tehnic că principalul lucru urmărit este o inflație quasi nulă; ori se știe din experiență că, în decursul ultimilor 100 de ani, de câte ori s-a dus o luptă împotriva inflației a crescut șomajul și invers, când s-a luptat împotriva șomajului a crescut inflația. Cele două componente, șomajul și inflația, interacționează după un principiu al balanței. Foarte rar, ca să nu spunem niciodată în istorie, cele două valori nu s-au aflat în echilibru; până la urmă este foarte logic ca și capitalul să acționeze întotdeauna după interesul stăpânilor. La nivel național, discuțiile politice în jurul inflației nu mai sunt posibile, deoarece Puterea a fost transferată la Bruxelles, unde dezbaterile în jurul subiectului „naţiune“ au fost definitiv anulate. Banca Centrală Europeană este o entitate independentă, nici o administrație națională și niciun reprezentant al poporului nu poate interfera productiv cu acest monstru. Când știm că misiunea principală a Băncii Centrale Europene este menținerea unei inflații minime și nimeni nu poate face presiuni pentru a schimba ceva în acest sens, înțelegem mai bine de ce suntem condamnați la șomaj și la menținerea creșterii economice în bernă. Ceea ce se omite intenționat în dezbaterea publică este faptul că o soluție

30

există, și anume „indexarea“; o procedură foarte simplă care a fost testată timp de peste 30 de ani și care are rolul de a proteja populația de inflație, îndeosebi păturile cele mai sărace. În fapt, indexarea este adaptarea puterii de cumpărare a poporului; în mod sistematic indexarea ajustează salariile, chiriile, prestațiile sociale și pensiile în funcție de inflație, menținând în acest fel un echilibru protector în fața fluctuaților economice. Ceea ce s-a întâmplat în Franța și pe urmă la Bruxelles este că tocmai grupul socialist (care ar fi trebuit să-i protejeze pe cei slabi) a anulat siguranța pe care o reprezenta indexarea. Astăzi observăm că, în Uniunea Europeană,

nemulțumirile

în

legătură

cu

veniturile

insuficiente (stagnante) în raport cu costul vieţii sunt cauzate tocmai de acest fapt. Chiar dacă salariile în aparență cresc procentual la fiecare nou mandat, nemaifiind indexate conform

inflației,

acestea

rămân

în

urma

realităților

economice, în detrimentul majorității oamenilor, care acuză din ce în ce mai vehement starea de precaritate generalizată; în timp ce băncile și multinaționalele înregistrează venituri anuale tot mai amețitoare. Articolul 123 (TFUE), modificat din articolul 104 de la Maastricht, stipulează că statele membre nu au voie să emită propria masă monetară (...), ceea ce înseamnă că, pentru nevoile lor, sunt forțate să împrumute cu dobândă de la capitalul cosmopolit. Băncile sunt întotdeauna săritoare atunci când vine vorba să ofere împrumuturi statelor în dificultate, care, de astfel, ajung în deficit tocmai din cauza Majorelor (datoria suverană) și normelor impuse de U.E., care

31

asfixiază economia autohtonă, spoliind statele de tot ce au, și capcana se închide! În cele din urmă, statele trebuie să ramburseze. Neavând nici un elan patriotic, politicienii încep să vândă ţările pe bucăți prin privatizarea structurilor strategice: resursele naturale, telefonia, rețeaua de drumuri, industria, transportul, pământul; dar mai și cresc și impozitele, îngheață salariile, pensiile, serviciile, cresc taxele, stagnează plățile... etc. Faptul că s-a reușit înfăptuirea actului criminal prin care li se interzice statelor emiterea propriei mase monetare este un lucru de o gravitate inimaginabilă. Trădarea politicienilor care au procedat la amanetarea propriilor popoare poate fi asemănată unui genocid cu întârziere, în care oamenii sunt menținuți în viață doar pentru a fi exploatați de capitalul internațional. Libera circulație a bunurilor în Uniunea Europeană este un drept înscris în Constituție. Nici un stat nu se poate proteja de această hoție, cu atât mai puțin să i se opună. Libera circulație a mărfurilor reprezintă cel mai frumos cadou pentru Majore, deoarece ocolește, în totală legalitate, principiul economic vital conform căruia concurența neloială ar trebui interzisă. Bunuri venite din medii mai avantajoase, cu costuri de producție inferioare, materie primă mai ieftină, taxe și impozite mai mici... etc. pot intra în concurență directă cu structura economică națională a țărilor mai dezvoltate. Această concurență neloială produce în timp falimentul masiv al producătorilor autohtoni, care, la rândul lor, sunt forțați de conjunctură să falimenteze masiv, îngroșând astfel tot mai mult rândurile șomerilor.

32

Precaritatea organizată de la Bruxelles se instalează adânc în societăți, favorizând deturnarea și pe urmă expatrierea

economiei

naţionale,

prin

crearea

unei

dependențe față de produsele importate. Altă hemoragie cauzată de Bruxelles dă posibilitate Majorelor de a-și instala sediul filialelor acolo unde consideră că mediul e mai propice dezvoltării din punct de vedere fiscal. Din acest motiv, a rezultat în Luxemburg și în Belgia o epidemie de cutii poștale agățate pe clădiri dubioase. Aceste cutii poștale, care sunt semnătura evaziunii fiscale, se mai regăsesc din abundență și în Delaware (U.S.A.) sau în Panama. Aceste societăți transnaționale, fără rădăcini, parazitează națiunile și profită de slăbiciunile acestora, ele fiind împiedicate de administrația de la Bruxelles să se apere împotriva acestei forme de „aspirare economică“ și a evaziunii fiscale. Numai în Europa evaziunea fiscală se ridica, în anul 2013, la incredibila sumă de o mie de miliarde de euro, în acelaşi an înregistrându-se peste 22 de milioane șomeri, în timp ce 84 de milioane de oameni trăiau sub pragul sărăciei. Când mă gândesc la asta, îmi imaginez că, prin aderare, membrii U.E. au devenit atât de vulnerabili în fața capitalului transnațional, precum sunt oile printre lupi. Un alt efect nociv al U.E. este „dumpingul social“ mijlocit de libertatea de mișcare a forței de muncă în spațiul european. Asaltul muncitorilor din ţările mai sărace către cele mai bogate a creat dezechilibrul favorabil stagnării sau scăderii salariilor și a prestațiilor sociale. Muncitorul autohton este pus în concurență directă cu muncitorul străin, care este

33

dispus să accepte salarii mai mici și condiții de muncă mai precare. În concluzie, „dumpingul social“ este creat de libera circulație a capitalului, a bunurilor și a persoanelor într-un spațiu economic comun, dar unde standardele sociale și salariale sunt foarte diferite de la o țară la alta! Pornind de la această bază de funcționare, competiția dintre întreprinderi, salariați și țări, în general, nu se mai bazează pe criteriul calității sau al inovării, ci mai degrabă pe capacitatea de a propune un cost al muncii tot mai scăzut. Din cauza acestui fapt, alegerile pieței interne nu se mai bazează pe valoarea adăugată a bunurilor de bună calitate, ci pe valoarea scăzută a bunurilor de calitate inferioară. În

consecință,

țările

trebuie

să-și

adapteze

standardele sociale la nivelul competiției externe. Prin urmare,

se

încurajează

scăderea

standardelor

înalte

(Germania) și menținerea standardelor scăzute (România); în ceea ce privește ţările mai sărace, nu există nici o voință reală din partea elitei de la Bruxelles pentru a ridica standardele economice naţionale din moment ce tocmai această diferență a nivelurilor între statele membre favorizează competiția neloială; deci, slăbirea organizată a națiunilor prinse în ghearele administrației U.E.! Ca să pună cireașa pe tort și să fie siguri că reușesc să distrugă până la capăt tot ce a mai rămas din economiile autohtone, se concentrează, din zorii zilei și până pe înserate, la elaborarea de abuzuri criminale împotriva popoarelor. Măsurile luate sunt orientate spre distrugerea totală a structurii economice naționale (independente) a tuturor

34

membrilor, orice activitate care scapă de sub controlul caracatiței bancare fiind pur și simplu dezintegrată prin emiterea continuă a unor legi anti-naţionale. Agricultura independentă și națională este una dintre țintele cele mai vizate și se face totul pentru a distruge acest sector absolut strategic pentru bunăstarea și identitatea unei națiuni. Rezultatul urmărit prin acest război economico-financiar împotriva agricultorilor independenți este un pericol fără precedent pentru națiuni și, mai ales, pentru țări precum România. Țăranii,

agricultorii,

crescătorii

de

animale,

producătorii au avut întotdeauna pricepere și dragoste față de meseria lor și au știut, de-a lungul timpului, să întrețină și să transmită această cultură a pământului, care a avut rolul său în bunăstarea națiunii și, mai ales, în siguranţa acesteia. Orice om are nevoie și se bucură atunci când găsește pe tarabele piețelor și în magazinele din țară fructe, legume, lactate, produse din carne... etc. Dar calitatea, prospețimea și, îndeosebi, prețul acestor bucate sunt posibile numai în cazul în care produsele au un circuit intern (național) de producție și distribuție. Această legătură esențială între țărani și popor este garanția independenței unei națiuni care se vrea suverană. Fără agricultori, fără producție autohtonă, fără preferință națională, o naţiune îşi pierde libertatea și devine dependentă. Această legătură sănătoasă, care a participat întotdeauna la o economie echilibrată (patriotică), dar și la mândria și fericirea națiunilor, reprezintă astăzi un obstacol major pentru multinaționale, care fac totul împreună cu

35

administrația de la Bruxelles, pentru a distruge cât mai repede toate rețelele de agricultori independenți din Europa. În Franța, la fiecare două zile un agricultor se sinucide, iar bineînțeles că sursa acestei drame umane fără precedent poartă semnătura birocraților de la Bruxelles, care, cu timpul, acumulează din ce în ce mai mult sânge pe mâinile lor. Agricultorii au fost obligaţi de legile impuse în U.E. să-și pună activitățile la norme: adică să recurgă obligatoriu la împrumut bancar! După ce agricultorii s-au împrumutat de la bănci, garantând de cele mai multe ori cu tot ce aveau: pământ, animale, case, patrimoniu; după ce băncile au realizat jefuirea organizată a agricultorilor prin complicitatea cu administrația U.E., aceasta din urmă a început să emită directive noi (alte norme), care pur și simplu i-au împiedicat pe agricultori să lucreze liniștiți și să genereze destule venituri pentru a trăi decent... apoi să-și onoreze datoriile contractate la bănci! Falimentul a început să dea târcoale, scrisorile recomandate au precedat vizitele executorilor judecătorești... frânghiile au curmat suferința multora, în timp ce băncile îşi numărau capetele și hectarele „executate“, care urmau să fie exploatate de (propriile) multinaționale. Astăzi, după ce agricultorii și crescătorii de animale, în majoritatea lor, au fost uciși de sistem, o pulpă de pui otrăvită cu hormoni și plină de perturbatori endocrini poate parcurge, înainte să ajungă în farfuria noastră, chiar și 12.000 de kilometri. Poftă bună, Europa! Al doilea aspect urmărit de aceste măsuri colonialiste și, totodată, cel mai periculos lucru în privința falimentului organizat al agricultorilor este următorul: un agricultor care

36

este lăsat să lucreze liber are în posesia lui și exploatează suprafețe mari de pământ pentru a produce alimente sănătoase și a hrăni populația la un preț care este convenabil atât pentru producători, cât și pentru consumatori. În timp ce un agricultor care este împiedicat să lucreze ajunge inevitabil în situația falimentului, trebuind să-și vândă pământul pe nimic sau să-l piardă în urma lichidării patrimoniului pentru plata datoriilor contractate. Aşa s-a ajuns ca în România peste 4,5 milioane de hectare să fie vândute pe nimic unor firme străine. Firmele și fondurile de investiții care vin la pomană să ne fure pământul țării ascund în spatele lor mari grupuri bancare, fonduri de pensii, grupuri farmaceutice, grupuri agro-industriale, precum Monsanto Company din SUA... etc. Aşa s-a ajuns ca 40 la sută din pământul arabil din România, de cea mai bună calitate, să nu ne mai aparțină! Suprafața pământurilor înstrăinate, cu complicitatea trădătorilor din guvern, este egală cu următoarele șapte județe adunate la un loc: Suceava, Botoșani, Iași, Neamț, Bacău, Vaslui și Vrancea. Practic, o suprafață de pământ egală cu zona Moldovei nu ne mai aparține, fiind expropriată în defavoarea copiilor noştri și generațiilor viitoare! Faptul că societăți străine au devenit proprietarele a peste 20 la sută din suprafața totală a României înseamnă că ne aflăm sub influența unei forme disimulate de ocupaţie. Dacă mai adăugăm la acest lucru cererile antinaționale de independență teritorială, revendicate de partidele ilegale din țară, înțelegem că în România se practică spolierea fără jenă a pământului strămoșesc chiar la lumina soarelui!

37

Hectar după hectar, fărădelege după fărădelege, țara noastră este deposedată de ce are mai scump și devine o colonie sub ocupația transnaționalelor. A-ți vinde pământul străinilor înseamnă a-ți vinde identitatea și libertatea; ceea ce se întâmplă în România nu este nimic altceva decât o declarație disimulată de război împotriva poporului român. Adăugați la asta izgonirea compatrioților din țară, precaritatea și jaful organizat, scandalurile de sănătate publică, aditivii din mâncare, explozia îmbolnăvirilor de cancer din ultimii ani, închiderea spitalelor și parcă genocidul împotriva poporului român începe să se contureze, nu-i aşa? În

tabăra

dușmanilor, din păcate, se află și guvernul României, în frunte cu filo-„germanul“ de serviciu, care nu este decât un îngenuncheat subversiv la ordinul Germaniei. Dacă nu se ia în considerare această urgență și nu se impun măsuri imediate pentru a recupera cel puţin 80 la sută din pământurile vândute corporațiilor străine, dacă nu se emit de urgență legi împotriva înstrăinării pământului, românii, într-o singură generaţie, vor deveni chiriași în propria țară și vor fi în întregime dependenți din punct de vedere alimentar, și nu numai alimentar, de străinii care ne colonizează pământurile cu acte în regulă. Oameni buni, treziți-vă până mai aveți pământ românesc sub picioare!

38

Conflictul de interese la nivel înalt

Goldman Sachs Group Inc., bancă de origine anglosaxonă, creată în 1869 de Marcus Goldman și Samuel Sachs, prezentă din culise pe tot mapamondul, a ajuns „acționarul majoritar“ al Uniunii Europene. Domnul Peter Sutherland, cunoscut ca fiind „Părintele Mondializării“, este fostul președinte al băncii Goldman Sachs și președintele pentru Europa al „trans-atlantic policy network“, care este un grup de gândire (think tank) având ca obiect principal elaborarea acordurilor comerciale transatlantice (crearea imperiului comercial euroatlantic, patronat de capitalul cosmopolit anglo-saxon), în care statele-națiuni sunt sortite dispariției, urmând ca societățile și națiunile să fie transformate într-o masă

compactă,

fără

identitate,

de

consumatori

sub

autoritatea (tutela) Majorelor. Peter Sutherland l-a numit pe Mario Draghi, în 2011, la direcția Băncii Centrale Europene (B.C.E.), în locul lui J.C. Trichet. Înainte de asta, Mario Draghi ocupa postul de vicepreședinte la Goldman Sachs. Făcând uz de influenţa pe care o are Goldman Sachs, „Super-Mario“ nu s-a oprit aici și a făcut în așa fel încât, la Președinția Consiliului Italiei, în locul lui Silvio Berlusconi să fie ales Mario Monti, fără ca acesta să treacă prin alegeri! Ca și cum în România ne-am trezi, într-o dimineață, și am afla că membrii consiliului de administrație al Coca-Cola ar fi decis să ne schimbe președintele fără ca acesta să fie supus alegerilor! Este important de precizat că

39

chiar dacă Silvio Berlusconi nu este ușă de biserică, nici un scandal privat, public sau financiar, nu i-au afectat de nici un fel cariera politică. În schimb, când dictatorii mondialiști precum Peter Sutherland și Manuel Barroso au decis că Berlusconi

trebuia

să

fie

răsturnat

din

cauza

unui

comportament suspectat de a fi prea patriotic..., Berlusconi nu a mai rezistat nici măcar zece zile! Înaintea promovării în fruntea Consiliului Italiei, Mario Monti a fost consultant la Goldman Sachs și comisar european. Acelaşi procedeu a fost aplicat și în Grecia, unde Giorgos Papandreou, primul ministru, a decis să organizeze un democratic referendum în problema condițiilor impuse de Uniunea Europeană și B.C.E. cu privire la datoria publică față de creanțierii privați, adică Goldman Sachs. În urma acestei inițiative, considerată ca fiind „colaboraționistă“, Giorgos Papandreou, considerat și el prea legat de poporul său și nesănătos de apropriat sufletește de acesta, a devenit imediat victima unui linșaj mediatic... după o săptămână de teroare, având elanul democratic serios avariat, domnul Papandreou a renunțat la referendum, pretextând: „probabil că până la urmă acest referendum nu este o idee chiar atât de bună!“ Imediat după linșaj, mediul mafiot cosmopolit l-a doborât din funcție pe Papandreou, după care, tot fără să treacă prin alegeri, în locul lui a fost numit prim-ministru ireproșabilul

Loukas

Papadimos.

În

CV-ul

domnului

Papadimos observăm legătura absolut inocentă pe care o întreținea cu mafia bancară transnațională. Printre altele, Loukas Papadimos a fost consilier federal al băncii din Boston

40

(S.U.A.),

guvernator

al

Băncii

Centrale

din

Grecia

(proprietatea familiei Rothschild) în anii 1994-2002 și, bineînțeles, a trecut și prin B.C.E., unde a fost vicepreședinte până în 2010. Acest domn distins este cunoscut ca fiind, împreună cu Goldman Sachs, falsificatorii conturilor Băncii Centrale din Grecia pentru a forța aderarea poporului grec la U.E. Cred că avem o imagine destul de explicită, care permite fiecăruia să înțeleagă pericolul pe care îl reprezintă Uniunea Europeană pentru națiunile și popoarele pe care le are în subordine. Uniunea Europeană arată, prin toate pozițiile sale, și îndeosebi prin legile și normele pe care le impune prin forţă, indiferent de sectorul vizat, că este doar o instituție de tip paravan, care acționează în subordinea și în serviciul marelui capital privat transnațional. Faptul că politicienii se arată ori neputincioși, ori în acord total cu acest sistem mafiot și fascist, demonstrează caracterul dominant și, mai ales, dimensiunea antidemocratică disimulată în spatele acestei temnițe care s-a impus prin forţă, șantaj financiar, manipulare și dezinformare globalizată! Identitatea națională, religia, familia și frontierele sunt ultimele obstacole care mai stau în fața mondializării și împotriva cărora se duce o luptă extrem de agresivă. Nici politicienii și nici mass media nu vorbesc despre această agresiune permanentă împotriva oamenilor, libertății și democrației. Anumiți intelectuali, atâta timp cât au mai putut fi văzuți, auziți și publicați, au avut curajul să scrie și să vorbească despre această stare de fapt numind-o „războiul

41

silențios împotriva națiunilor“. Dar, după linșajul mediatic, atacurile ad hominem, procesele și cenzura... intelectualii care deranjau, „complotiștii“, au fost interziși de televiziuni, de ziare și de alte publicații, nemaiputând nici măcar să-și tipărească lucrările! Astăzi puţin sunt cei care mai au curajul să critice sistemul și, totuși, nivelul de stres, conflictele sociale, insecuritatea, năvălirea populațiilor musulmane, șomajul,

lipsa

încrederii

în

viitor,

imposibilitatea

occidentalilor de a mai fonda o familie și a avea copii demonstrează, într-un fel deloc „silențios“, că, măcar din punct de vedere instinctual, oamenii au început să-și dea seama că în „paradisul“ european ceva nu este în regulă.

42

Pericolul marii înlocuiri

Renaud Camus, scriitor, romancier și eseist francez, mare patriot și intelectual de primă clasă, a făcut o analiză care rezumă cu mare acuratețe sentimentul popular actual din spațiul european: „Este foarte simplu: Aveți un popor și, aproape dintro dată, în decurs de o generație, aveți în locul acestuia unul sau mai multe neamuri înlocuitoare. Este transpunerea în realitate a ceea ce la Bertold Brecht părea o butadă: «schimbarea

poporului».

Marea

Înlocuire

(Le

Grand

Remplacement), schimbarea poporului, pe care o face posibilă doar

Marea

Deculturalizare,

este

fenomenul

cel

mai

considerabil din istoria Franței de secole încoace și, probabil, dintotdeauna. Un popor care își cunoaște clasicii nu se lasă aruncat fără să se opună la gunoiul istoriei. Cultura îndobitocirii, industria uitării, pusă tot mai mult în asociere cu industria

amuzamentului,

favorizează

uniformizarea,

la

nivelul cel mai de jos, a maselor“. În concluzie, înțelegem foarte clar următorul lucru: dacă poporul nu mai e mulțumit de conducătorii săi, într-o inversare perversă a logicii, conducătorii ar putea schimba poporul! Atunci când un instrument, o sculă, un aparat se strică sau nu-și mai îndeplinește funcțiile, este pur și simplu aruncat la gunoi și înlocuit. În capitalism, unealta este omul și, dacă acesta, dintr-un motiv său altul, nu-și îndeplinește funcțiile sau începe să aibă revendicări nepermise, poate fi

43

aruncat

la

gunoi

(șomaj-sărăcie-indemnizații-moarte

socială...) și înlocuit cu „scule“ mai puţin pretențioase și, mai ales, lipsite de deranjanta memorie a civilizației europene... adică oameni din Lumea a Treia, de exemplu! Pentru a slăbi, fractura și dilua cultural națiunile occidentale, s-a impus, în mod treptat, strategia imigrației masive a populațiilor musulmane. Pentru a preîntâmpina orice fel de rezistență, s-a organizat, în prealabil, o campanie de învinovățire a europenilor pentru etapa colonială, când elita, și, cu riscul de a mă repeta, numai elita occidentală a abuzat și a jefuit în toate colțurile lumii țări și oameni nevinovați. Nota Bene: Un lucru foarte important de menționat legat de aceste campanii colonialiste care, de altfel, sunt practicate în continuare, doar că prezența fizică a omului a fost înlocuită cu prezența capitalului vagabond, este că vechii colonialiștii nu au intenționat niciodată să modifice irevocabil structura rasială a popoarelor abuzate și jefuite. Ceea ce observăm astăzi la această presupusă inversare „firească“ a istoriei, sunt, mai degrabă, ideile: Africa pentru africani și arabi, Asia pentru asiatici și indieni, Orientul pentru orientali, și Europa pentru toţi; împotriva voinței și intereselor populare, semănând mai degrabă cu genocidul fenotipului rasei albe, fenomen care în S.U.A. se află, deja, într-un stadiu de ireversibilitate! Pentru a cimenta sentimentul de vinovăție și pentru a obtura din fașă orice fel de revendicare identitară a

44

europenilor nativi, s-au introdus în societăți falsele teze și concepte legate de rasism. Practic orice om care nu se supune standardelor fasciste de gândire dictate de elită, în materie de imigrație și multiculturalism (numele de cod al genocidului alb), devine un potențial rasist sau xenofob1, termenii fiind utilizați aleatoriu, în funcție de nivelul simptomatic al subiectului. Dincolo de manipularea ideologică remarcată, acest lucru demonstrează, în mod surprinzător, că elita conducătoare, în Occident cel puţin, arată ură etnică împotriva neamurilor albe. De ce? Conceptele manipulatoare au fost introduse în societățile occidentale cu succes în anii ’80-’90, prin intermediului asociațiilor subversive, precum SOS Rasism. De la înființarea lor, aceste false oficine transnaționale și precursoare ale propagandelor LGBT, nu au făcut altceva decât

să

instrumentalizeze

calomniere

împotriva

campanii

populațiilor

de

denigrare

indigene.

Pe

și

lângă

manipularea neîncetată a opiniei publice, aceste oficine teroriste au inventat și instrumentalizat situații false, care au fost ulterior prezentate de mass media ca fiind dovezi clare de acte rasiste, xenofobe și antisemite. Victimele acestor campanii de denigrare și acuzare au, în general, un profil din care reies cinci defecte majore: sunt albi, îşi iubesc țara și

1

Cuvîntului „xenofob“ i s-a dat un sens greșit, sub aspect

etimologic, de către dicționarele franțuzești. Pentru argumente suplimentare, vezi: Alexandra-Iulia Zărnescu, „Cuvântul xenofobie trebuie scos din uz“, pe https://lupuldacicblogg.wordpress.com/2014/01/10/cuvantul-xenofobietrebuie-scos-din-uz/ (n. red.).

45

tradițiile, sunt patrioți, sunt creştini și, cel mai grav,... sunt familiști convinși! În

regretata epocă în care băncile finanțau atât

corăbiile care plecau după mirodenii, cât și pe cele care plecau de la Bordeaux spre Lumea Nouă; încărcate cu sclavi care, dacă nu mureau pe drum, mureau pe culturile de bumbac, cuvântul rasism, în mod surprinzător, nu era deloc folosit. Motivul era unul foarte simplu: comerțul cu sclavi aducea profituri uriașe atât pentru bănci, cât și pentru viitoarele generații de superbogați, care se aflau, la vremea aceea, încă în starea embrionară. Nu era încă timpul ca umaniștii internaționaliști să se preocupe de soarta sărmanilor dezrădăcinați, ba chiar erau încurajate comportamentele dușmănoase la adresa sclavilor, care nu aveau absolut nici un drept, în afara celui de a fi umiliți și de a munci în schimbul loviturilor de bici. Lucrurile au evoluat inevitabil, banul nu stă pe loc și băncile au înțeles repede că o „marfă“ care a adus la un moment dat profituri atât de importante și care s-a mai și înmulțit exponențial, fără nici un fel de investiţie, putea fi reinstrumentalizată în alte scopuri subversive, mult mai profitabile. Dar să revenim la treburile noastre, fiindcă timpul trece în defavoarea noastră: suntem între anii ’50-’70, ne aflăm în plină epocă a mișcărilor pentru drepturile civile din Statele Unite (Civil Rights Movement); acest moment din istoria „noii lumi“ se deosebește mai ales prin luptele afroamericanilor pentru obținerea de drepturi egale cu albii. În

46

paralel cu mișcarea afro-americană, s-au mai corelat alte minorități, declanșând

mișcări

revendicative,

cele

mai

importante fiind: American Indian Movement, Chicano Movement, Black Panther Party, Black Feminism și Gay Liberation (...). Când se vorbește despre etapa mișcărilor (Civil Rights Movement), înțelegem luptele date pentru a pune capăt segregației populației negre din Statele Unite. În aparență mișcarea a fost non-violentă și, totuși, a atras după sine

o

reprimare

Personalitatea

care

foarte

severă

s-a

evidențiat

din

partea

prin

poliției.

reprezentarea

populaţiei negre a fost Martin Luther King „pastorul negru“. Mișcarea a avut un succes destul de limitat și a fost mult exagerată de presă și mass media. Sintagma „luptă pentru drepturile civile“ este utilizată pentru a desemna anul 1955, când s-a produs boicotarea autobuzelor din Montgomery (Alabama), în care afro-americanii revendicau dreptul de a ocupa scaunele rezervate până atunci populaţiei albe. Mișcarea se încheie cu inițierea „Civil Rights Act“, legea din 1964 care interzicea orice formă de discriminare în locurile publice. Această paranteză istorică a Americii are două fațete care se opun radical: în primul rând este vorba de recunoașterea, în aparență cel puţin, a suferințelor la care a fost

supusă

populația

afro-americană,

care,

după

dezrădăcinarea de pe pământurile sale natale, a fost supusă la cel mai josnic lucru pe care îl poate îndura un om, și anume comerțul de carne vie și sclavagismul. Acest comerț inuman a creat

averile

unei

infime

minorități

de

speculanți

transnaționali, cei care au pus bazele viitoarei oligarhii care a

47

întărit rândurile elitei ce avea să dirijeze lumea spre visul „Republicii Mondiale“. Drepturile câștigate de membrii comunității afro nu au schimbat cu nimic viața zilnică a acestora: dreptul de a se așeza pe scaune în autobuze, dreptul de a vota, dreptul de a „respira“ și a exista fără a fi biciuiți; faptul că s-a înscris în lege interzicerea discriminării în spațiile publice nu i-a ajutat să-și găsească de lucru sau să iasă din sărăcie, nici să se poată trata, să aibă un cămin decent, să-și trimită copiii la facultate sau să nu fie tratați de poliție precum niște criminali. În schimb și fără prea mult efort, li s-a permis imediat să asigure gradul necesar de ocupare al închisorilor americane! Cacealmaua a fost bine regizată și cei care au avut minte să înțeleagă au avut ocazia să observe cât de mult înseamnă și cât de mult cântăresc drepturile date de sistem – dar ori de câte ori un reprezentant al comunității negre s-a evidențiat prin voința reală de a schimba ceva din interior în cunoştinţă de cauză, pentru a schimba cu adevărat ceva în viaţa afroamericanilor, a fost imediat eliminat de sistem (Martin Luther King, Malcom X). Semnalul dat a fost foarte clar: sistemul,

și

numai

el,

își

atribuie

în

mod

exclusiv

intervenționismul față de popor, el decide momentul, obiectul, cantitatea și, mai ales, natura drepturilor acordate. Orice om care s-ar împotrivi acestei reguli interne este anihilat fără întârziere! Nu cred că visul lui Martin Luther King sau revendicările lui Malcom X, dacă aceştia ar fi supraviețuit sistemului, ar fi fost atât de lipsite de sens și ideal.

48

Dincolo de aceste lucruri, a doua întrebare rămâne fără răspuns – oare presupusul rasism atribuit poporului american este cel care a generat comerțul cu sclavi și oare americanul de rând a profitat de acest comerț satanic? Istoria, în schimb, ne-a arătat că poporul american a devenit victima unui fenomen pe care nu l-a creat, dar care s-a înrădăcinat profund în societate. După abolirea sclavagismului, americanii au asistat neputincioși la exodul populaților negre de pe câmp, acestea pornind, inevitabil, spre marile orașe americane, formând adevărate ghetouri la periferie. Incapabili să se integreze în societate și fiind abandonați de sistemul care i-a lăsat fără adăpost, hrană, îngrijire medicală, neajunsurile și dificultățile tot mai mari întâmpinate pentru supraviețuire i-au împins inevitabil pe cei mai mulți spre infracționalitate. Acest fenomen la care asistau neputincioși indigenii era tot mai îngrijorător și, bineînțeles, nici conflictele nu au întârziat să apară în societatea americană. Din acel moment, din cauza nepăsării sistemului față de popor (în general), prăpastia care s-a creat în societatea americană a crescut în mod exponențial, dăinuind chiar și până în zilele noastre. Rasismul atribuit, în mod abuziv, americanilor de rând nu este nimic altceva decât rezultatul nociv al politicilor corupte și manipulatoare, care sau aflat, de la începutul comerțului cu sclavi și până în zilele noastre, în slujba avidității marelui capital!

49

Date care contrazic propaganda Oare americanii au inventat sclavagismul? Din necesitatea de a învinovăți populația indigenă pentru mârșăvia sclavagismului, studiourile din Hollywood au dus o campanie masivă de dezinformare în legătură cu sclavagismul. Această măsluire a istoriei, organizată de elită, a modificat puternic percepția oamenilor în legătură cu realitățile comerțului cu sclavi. Astăzi, încă, imaginea sclavului ostenind pe câmp sub loviturile biciului rămâne profund înrădăcinată în memoria oamenilor de pretutindeni ca fiind un fenomen exclusiv american. Ceea ce s-a omis în această falsă propagandă este faptul că, la bază, sclavagismul a reieșit din comerțul cu ființe umane și că, timp de 315 ani și peste 20.000 de mii de călătorii în Oceanul Atlantic și milioane de vieți furate, americanii au jucat un rol absolut neînsemnat. Oricum, de acest comerț nu au beneficiat niciodată oamenii de rând! „De la începutul comerțului cu sclavi, în secolul al XVI-lea, până la sfârșitul secolului al XIX-lea, comercianții de carne vie au transportat majoritatea sclavilor în două locuri distincte: Caraibele și Brazilia. Din cei peste 11 milioane de sclavi ajunși la destinații, 388.747, deci mai puțin de 4 la sută din total, au ajuns în America de Nord. În comparație cu 1,3 milioane de sclavi ajunși în America Centrală, care aparținea pe vremea aceea Spaniolilor – 4,8 milioane de sclavi au ajuns în coloniile Britanice, Franceze, Olandeze, Daneze, în Caraibe – și 4,8 milioane de sclavi au ajuns în Brazilia. Tendințele care

50

se evidențiază sunt următoarele: la începutul comerțului transatlantic cu sclavi, Spania și Portugalia au fost fruntașele clasamentului cu milioane de sclavi duși în coloniile din America Centrală, de Sud, și în Caraibe. Rolul portughezilor crește exponențial în importanță de-a lungul secolelor al XVII-lea, al XVIII-lea și al XIX-lea. În secolul al XVIII-lea, se observă o scădere în activitatea spaniolilor în favoarea Angliei, Franței și a Olandei. În vremea secolului cuprins între 17251825, punctul culminant a fost atins și europenii reușiseră să trimită peste 8 milioane de sclavi în Lumea Nouă, spre muncă silnică, boli și, bineînțeles, moarte. La sfârșitul comerțului cu sclavi, peste 13 milioane de africani fuseseră deportați spre lagărele de muncă și peste 2 milioane de sclavi au murit în timpul transportului. Principalii profitori al comerțului cu sclavi sunt portughezii, spaniolii, francezii și britanicii. Printre aceste națiuni vinovate de perpetuarea celui mai josnic comerț din toate timpurile, comunitatea jidănească a avut un rol invers proporțional ponderii acesteia în cadrul populaților creștine, mai puțin de 0,3 la sută. Rabinul Marc Lee Raphael, specialist în istoria jidanilor și profesor de studii jidănești la Colegiul William & Mary, a publicat un studiu al implicării acestora în comerțul cu sclavi2. În

cartea sa Jidanii și

iudaismul în Statele Unite, o poveste documentată, Rabinul Marc Lee Raphael, relatează următoarele lucruri: „Jidanii au avut un rol foarte activ în comerțul cu sclavi. Statutele congregațiilor de recif, Brazilia și Maurice

2

Marc Lee Raphael, Jews and Judaism in the United States: A documentary historie (Ed. Berham House, 1983).

51

(1648), cuprindea o Imposta (Taxa jidănească), în valoare de 5 Soldos, pentru fiecare sclav vândut jidanilor din Brazilia, de la Compania Indiilor. Vânzările de sclavi la licitații erau anulate și reprogramate în zilele sărbătorilor jidănești. În Curaçao, Barbude și Jamaica, în secolul al XVIII-lea, jidanii au jucat un rol activ în comerțul cu sclavi. În toate coloniile Americane, fie ele britanice, franceze sau olandeze, jidanii dominau în mod frecvent comerțul cu sclavi. De asemenea, în Statele Unite în secolul al XVIII-lea, jidanii participau la comerțul triangular, care importa sclavi în America, pe care-i schimba cu melasă trimisă în Anglia, unde era transformată în rom, pentru a fi apoi vândut în Africa“. Isaac Da Costa de Charleston, în anul 1750, și David Franks de Philadelphia (cel mai influent jidan din America în secolul al XVIII-lea) au dominat, cu o mână de fier, comerțul de sclavi între anii 1760 și 1770, adunând de pe urma acestor atrocități fără nume averi fenomenale!

52

Rasismul și Antirasismul

În Dicționar, definiția dată rasismului este: teorie ideologică social-politică, ce susține inegalitatea biologică și intelectuală a raselor. Prin urmare, mai dezvoltat, rasismul reprezintă un grup de atitudini, practici și acțiuni, care își au sursa în convingerea că diferențele sociale și culturale se explică prin diferențe biologice și ereditare, dintre rase. Prin faptul că rasismul este menționat ca fiind o teorie socialpolitică, dezvăluie, în parte, misterul manipulării acestui concept subversiv, care avea să schimbe radical percepția societăților în privința identității, începând din secol al XIXlea. Părinții acestui monstru al logicii sunt: Jules Soury, Joseph Arthur de Gobineau și Charles Maurras. Rasismul este utilizat, astăzi, pentru a acuza orice atitudine de prezervare sau apărare identitară a indigenilor în fața pericolului pe care îl reprezintă multiculturalismul (genocidul alb) și „marea înlocuire“, fiind puternic denunțat de sistem și înscris în lege ca un comportament discriminatoriu, deci condamnabil. Problema majoră a conceptului este că pare mai mult să încurce decât să ajute populațiile care sunt victimele invaziilor induse și, în general, a dezechilibrului creat de aviditatea elitei. În schimb, conceptul născut de umaniștii secolului al XIX-lea, urmașii zeloși ai teoriilor subversive și dușmanii înveterați ai poporului liber și ai bisericii, avea să destabilizeze serios poporul rămas orfan după eradicarea parțială a

53

monarhiilor europene. Nou-născutul concept emanat din mințile bolnave ale francmasoneriei a fost și a rămas nul în fata rațiunii, gol de sens în fața bunului simț și absolut absurd în fața normalității. Nimeni nu poate nega existența raselor, iar această distincție trebuie să fie păstrată și respectată pentru

a

putea

recunoaște

și

proteja

diversitatea

extraordinară a neamului uman. Ceea ce deosebește realmente diferitele neamuri, dincolo de specificul fizic, sunt: limba, religia, cultura, obiceiurile și tradițiile. Aceste valori sunt cele mai mari mărturii ale diversității și bogăției oamenilor. Aceste valori sunt astăzi puse în pericol de „calul troian“ strecurat prin societăți, care ne anunță că deosebirea diferențelor evidente dintre

neamuri,

respectarea

lor

prin

recunoaștere

și

diferențiere ar fi o atitudine negativă, care ar trăda un comportament de-a dreptul inuman și ascunde după sine aşazisul rasism. Această hoție intelectuală face din ce în ce mai multe victime, mai ales în rândurile tinerilor, care se cred liberi, rebeli, moderni și care, în pofida acestor calități extraordinare, în mod ciudat, au devenit clienții perfecți ai sistemului! Manipularea ideologică înlesnită de acest hold up semantic facilitează măsluirea cuvântului rasă și înlocuirea acestuia cu cuvântul rasism, care se trădează a fi un concept de opoziție a diversității umane. Dacă mergem mai departe în analiză, ar trebui ca după modelul impus de miliția gândirii în societăți, să acceptăm ideea conform căreia un om care nu ar

54

vrea să-și vadă moștenirea istorică înecată într-un ocean multiculturalist, care, de altfel, ar deveni în scurt timp extrem de omogen, ar fi un dușman al clasei umane, deci un rasist înveterat de care sistemul şi societatea în stare avansată de boală s-ar „dezice“. Rasismul este o cochilie vidă și, totuși, a devenit un instrument de șantaj intelectual atât de puternic încât a reușit să anestezieze curajul, rațiunea și logica occidentalilor. Acest lucru nu ar fi fost posibil fără complicitatea culturii „Doxa“, a educației trunchiate și, mai ales, a televiziunii. Toate aceste eforturi pentru a impune rasismul ca unealtă de șantaj și marginalizare a indigenilor (care, să nu uităm, sunt încă majoritari) emană dintr-o o strategie a sistemului, pentru a permite multiculturalismului să se impună în societățile occidentale ca unic model acceptabil. Dar realitatea care stă în spatele acestui abuz rasist este introducerea în societăți a „calului troian“, care disimulează, de fapt, „antirasismul“. Acest concept subversiv este, fără nici un fel de exagerare, baza celei mai periculoase ideologii aplicate din toate timpurile, deoarece urmărește pur și simplu distrugerea pluralității raselor umane și memoriile acestora. Ceea ce încearcă teoreticienii „antirasismului“ să anihileze este protecția naturală a oamenilor în fața pericolului de a-și pierde

țara,

limba,

identitatea,

cultura,

tradițiile

și

patrimoniul istoric. „Antirasismul“ după modelul păpușilor rusești este, la rândul lui, „calul troian“ al metizării (amestecul de rase) și este susținut la ora actuală cu frenezie

55

de toate departamentele Puterii, care au inițiat o luptă agresivă împotriva identității neamurilor și a națiunilor. Și, totuși, dacă dăm dovadă de puțină atenție, observăm cu ușurință că, dincolo de ipocrizia discursului universalist, metizarea este orientată în aşa fel încât să dilueze în mod exclusiv identitatea creștinilor de culoare albă, de ce... oare identitatea și memoria creștinilor europeni reprezintă o piedică pentru cineva, pentru ceva? Diluarea raselor și identităților este foarte bine disimulată după mesaje subliminale care ne îndeamnă să fim deschiși, lipsiţi de prejudecăți, și mai ales moderni... mesajele fiind gândite să se grefeze cu mare ușurință pe tineret, care, în prealabil, a fost pregătit de subterfugiul „conflictului generațional“ Practic, s-a ajuns într-un stadiu în care propaganda conflictului între generații, care, de astfel, a debarcat în Europa în 1945 împreună cu yankeii și s-a accentuat cu apariția grupului rock din Liverpool, The Beatles, a reușit să creeze generații de mutanți, care suferă fără să-și dea seama de sindromul peștișorului roșu – care din cauza pierderii spontane de memorie la fiecare zece minute, nu poate conștientiza faptul că se învârte o viață întreagă într-un acvariu. La oameni, într-un mod mult mai distrugător, transmiterea experienței a fost scurtcircuitată de acest pseudoconflict, prin care tinerii sunt aruncaţi în viață fără beneficiul și avantajul experienței părintești (strămoșești), obligându-i să repete la infinit greșelile care-i împing

56

inevitabil în brațele otrăvitoare ale sistemului! Puterea extraordinară a propagandei multiculturaliste stă și în faptul că toate departamentele „istorice“, care fabricau opinia publică, au ajuns astăzi în proprietatea elitei, iar acest lucru a dus la centralizarea ideologiilor propagate în societăți. Centralizarea

ideologică

a

favorizat

ineluctabil

formarea unui model dominant și autoritar de gândire: filmele,

muzica,

publicitatea,

industria

modei,

presa,

televiziunea, artiștii și chiar literatura au ajuns să ne vândă sub

diferite

forme

și

ambalaje

exact

acelaşi

mesaje

subliminale, care ne îndeamnă la centralizarea absolută a gândirii, a comportamentelor, a societăților, a oamenilor (marele colhoz uman); o societate în care orice formă embrionară de atitudine sau opinie contestatară va fi ucisă din fașă chiar de sclavii sistemului, oamenii din jurul nostru! Obiectivul acestor monștri ai neamului uman constă în distrugerea totală a diversității și a culturilor, pentru că reprezintă mărturia incontestabilă și milenară a moștenirii civilizației (memoria, moralitatea, rațiunea, experiența...) și, implicit, baza tuturor națiunilor. Dacă prin forța extraordinară cu care s-au întrebuințat toate departamentele elitei, multiculturalismul și metizarea, ar reuși să treacă limita punctului de ruptură, menținut de barajul instinctului identitar de prezervare a popoarelor europene, acest lucru va duce în mod irevocabil la diluarea și dispariția identităților care s-au forjat de-a lungul milenariilor de civilizație. Anularea trecutului nostru prin privilegierea unei societăți seculare, dacă nu chiar semi-seculară, tot mai pregnantă, de astfel, și înlocuirea valorilor creștine cu o societate orientată

57

numai pe consum și pe individul-rege (individualism) vor duce încet și sigur la o stare de nou început, în care omul, nemaiavând nici o referință, va fi reeducat pentru a accepta fără opoziție orice sistem impus. De aici până la extrema în care omul va deveni un simplu număr într-o turmă plină de capete anonime, calea nu va fi foarte lungă. Câtă dreptate și clarviziune avea părintele Arsenie Boca! Nu este prima oară când un sistem totalitar încearcă spălarea masivă de creiere în rândul populațiilor. Sigur, metodele folosite sunt adaptate posibilităților și, până nu s-a descoperit șantajul financiar și binomul mediatico-politic, a fost nevoie de forța brută pentru a ajunge la aceleași rezultate. Comunismul a vrut la vremea lui să creeze „Omul Nou“, un fel de zombi născut din amestecul fricii și lipsei de orizont, care, într-o oarecare măsură, a ajuns să-și mintă propriul instinct justificând cel mai criminal regim din toate timpurile – regimul care a dus la genocidul fără precedent în istoria omenirii a peste 100 de milioane de oameni, care au decis să nu se travestească de dragul liniștii. În Romania, centrul de reeducare de la Pitești a fost și el un laborator al modificării comportamentului și a felului de a gândi. Diferența dintre regimurile totalitare și regimurile așa-zise democratice constă în metodologia de constrângere și condiționare a maselor: comuniștii privilegiau terorismul intelectual prin utilizarea forței brute – de aici a și rezultat lipsa

de

încredere

și

siguranță

a maselor.

Strategia

terorismului intelectual a dat rezultatele așteptate și se ajunseseră într-un stadiu în care chiar membrii aceleași

58

familii se turnau între ei la Miliție, astfel nimeni nu mai avea curajul să emită vreo părere împotriva doctrinei de partid. De partea cealaltă a cortinei, democrațiile occidentale, fiind obligate să adopte o antiteză, au folosit metoda de condiționare

pavloviană

(reflexe

condiționate

ale

comportamentului). Condiționarea a fost realizată prin șantajul financiar, care a dus inevitabil la dezvoltarea sindromului „Stockholm“, care descrie comportamentul unei victime răpite sau captive și care, din lipsa alternativelor, sfârșește prin a se obișnui și a simpatiza cu tiranul său. Prin acest procedeu, s-a reușit, fără nici o violență aparentă, crearea unui sistem ultratotalitar în care masele au devenit sclavele mafiei bancare. Din cauza acestui procedeu extrem de pervers nu a mai fost nevoie de folosirea forței brute, deoarece omul devenea sclavul propriilor dorinţe și prizonierul propriilor posesiuni (credit). După ce toate structurile morale și naturale sunt distruse, singura metodă de exprimare posibilă rămâne cea materială, adică recunoștința interumană și socială, care se face în funcție de averea pe care o posedă fiecare. Pentru a putea exista în sistemul capitalist, fiecare om este obligat să se autoclasifice în societate după criteriul avuției. Din cauza acestui complex, subtil întreținut de sistemul statelor înfeudate, oamenii

au devenit absolut dependenți de

capacitățile lor de a consuma. Strategia a dat rezultatele urmărite, iar mutilarea sufletească aducătoare de profit a provocat: dezechilibrul permanent în societății, exacerbarea individualismului, opoziția înverșunată contra valorilor

59

creștine, criza identitară, criza morală, dezagregarea țesutului familial și, prin urmare, scăderea masivă a natalității! În concluzie, putem spune că avem la comuniști o teză a terorii gălăgioase, iar la democrați o antiteză a terorii silențioase, prin aservirea omului la capital. Aceste două metode de guvernare reprezintă sinteza politică a elitei mondialiste. Sinteza este o metodă științifică de cercetare a fenomenelor, bazată pe trecerea de la particular la general, de la simplu la compus, pentru a se ajunge la generalizare: îmbinarea a două său a mai multor elemente care pot forma un tot. În cazul de față putem vorbi de mondializarea și centralizarea întregii omeniri. Metizarea și propaganda antirasistă nu sunt o traducere a toleranței politice, ci demonstrația manifestă a fascismului și intoleranței față de diversitatea omului. Această abordare ideologică aparține minților bolnave avortate (pe cur) de Secolul Luminilor, care au însămânțat revoluția franco-masonică din 1789, pentru a revărsa această ideologie subversivă de dominare pe întreg mapamondul. Conceptul lor despre un presupus „om nou“ fără trecut, fără memorie, care nu ar mai avea nici o latură spirituală, ci doar una emoțională dictată de impulsuri exterioare, i-a adus la concluzia că omul poate fi condus în exclusivitate de dorința inoculată de acumulare materială; ca și cum omul ar putea trăi doar din pâine! Pornindu-se în prealabil atacul final împotriva bisericii și sfârșind cu triumful diavolului asupra Vaticanului în 1964 (Vatican II); cetatea

60

care garanta identitatea creștină în Occident fusese distrusă. Aşa s-a ajuns la înfeudarea statelor corupte, în timp ce latura spirituală și sufletească a oamenilor a fost îngropată, facilitându-se, astfel, impunerea modelului de captivitate consumatoristă. „Omul Nou“ devenise un simplu produs anonim, fără apartenență, care putea, în sfârșit (după 2.000 de ani), să fie restructurat psihologic și emoțional, pentru a fi rentabilizat într-un spațiu aservit prădătorilor capitaliști!

61

Biopsia organelor și autopsia cadavrului

În concluzie, rasismul este un concept fals, gol de sens și manipulator. Rasismul este un monstru lingvistic, programat să mijlocească terorismul intelectual. Rasismul a fost introdus în societăți în mod subversiv, pentru a învinovăți poporul pentru sclavagismul și colonialismul din care s-a îmbogățit doar elita. Rasismul este un derivat financiar al speculanților internaționaliști, pentru a rentabiliza o „valoare adormită“. Rasismul este „calul troian“ folosit pentru introducerea în societăți a antirasismului. Antirasismul este arma ideologică folosită pentru distrugerea diversității omului și a națiunilor. Antirasismul este o unealtă de eradicare a tuturor valorilor milenare și a întregului patrimoniu uman. Antirasismul este, la rândul său, „calul troian“ al metizării creștinilor de culoare albă (genocidul alb). Metizarea este ideologia care are ca obiectiv omogenizarea totală a neamurilor. Prin această omogenizare, care ascunde, de fapt, diluarea și anularea în timp a tuturor reperelor din trecut (rațiunea) se urmărește, în final, ca toți oameni să creadă la fel, să se comporte la fel, să se sperie la fel, să gândească la fel, să producă la fel, să mănânce la fel... etc. În definitiv, să fie cât mai ușor de manipulat, marele colhoz uman devenind o entitate goală și anonimă, care integrează orice informație la comandă! Atât rasismul cât și antonimul acestuia sunt produse

de

marketing

derivate

din

mercantilismul

malthusianist. Secularizarea societăţii este, pe scurt, ideea că

62

toate reperele tradiționale nu mai contează și trebuie să fie șterse din memoria colectivă. Secularizarea are ca obiectiv: distrugerea definitivă a bisericii din exterior, în timp ce ecumenismul are ca misiune, distrugerea ultimei „Biserici“ din interior (Sinodul din Creta). Secularizarea are ca obiectiv ultim crearea „Omului Nou“, care va fi programat în aşa fel încât nu o să mai privească decât spre viitor; devenind astfel un amnezic al trecutului său; un om care o să privească numai spre necunoscutul care o să-i provoace nesiguranță, frustrare, dependență și, prin urmare, o stare permanentă de vulnerabilitate. Părinții secularizării sunt îngroziți de moștenirea spirituală și culturală a oamenilor. Conflictul generațional este o capcană întinsă tinerilor, pentru că reprezintă anularea memoriei strămoșești, întrerupătorul transmiterii valorilor și a experiențelor, ducând inevitabil la repetarea în ciclu continuu a acelorași greșeli înrobitoare. Pentru partizanii secularizării moștenirea milenară (tradițiile) reprezintă o realitate Divină care trebuie distrusă cu orice preț, pentru că îl face pe om puternic și sigur pe el și, prin urmare, devine: imperturbabil, incoruptibil și incontrolabil. Prin moștenire, omul a primit educația milenară, care îl ajută să-și croiască drumul în viață luminându-i viitorul și dându-i un punct de sprijin temeinic, în baza valorilor care trebuie transmise generațiilor

viitoare;

transmiterea

valorilor

milenare,

moștenite de la o generaţie la alta, este singura și adevărata garanție a libertăților universale!

63

64

Capitolul III Vendeta împotriva identității creștine A crede său nu în Dumnezeu este o alegere personală și nimeni nu ar trebui să-și impună punctul de vedere prin forţă. Oile rătăcite, dacă au sufletul curat, își vor găsi la timpul potrivit drumul înapoi spre turmă. Ceea ce contează mai mult este să înțelegem că tot ceea ce ne înconjoară, cunoaștem și simțim se datorează unei evoluții care are la baza creația Divină. Faptul că trăim de ceva vreme într-o lume pe care nu o mai putem înțelege și simțim că ne este din ce în ce mai străină este rezultatul nociv a peste 2.000 de ani de război împotriva Bisericii. A nu crede că această confruntare între bine și rău, dusă de organizațiile oculte și falși predicatori este vinovată pentru lipsa de coerență a civilizației moderne este o naivitate ucigașă. Din păcate, după un drum lung, elita a ajuns la faza finală, în care viața așa cum am cunoscut-o, în care omul era ghidat de patrimoniul lăsat de strămoși, o să dispară! Din acest motiv, fiecare om care nu crede în prăbușirea civilizațiilor libere ar trebui să facă următoarea analiză: ce făcătură ar fi putut să-și urmărească țelul cu atâta perseverență, supraviețuind tuturor obstacolelor: nașterea lui Iisus, Noul Testament, Marea Schismă din anul 1054, cruciadele, inchiziția... dacă lucrarea urmărită nu ar fi însăși sursa răului? Etapa contemporană se află la o mare răscruce de drumuri și trebuie să fim conștienți de această realitate

65

dincolo de crezurile personale. Singura cale de supraviețuire este dorința arzătoare de a caută adevărul, oriunde s-ar afla și indiferent de confortul și liniștea aparentă în care trăim. Generația noastră are obligația și datoria să facă totul pentru a putea transmite idealurile strămoșilor noştri, care, cu prețul vieţii, s-au luptat să apere moștenirea vitală generațiilor viitoare. Războiul împotriva credinței și a Bisericii nu este nimic altceva decât o luptă dusă de elită împotriva înțelepciunii și a echilibrului moral al oamenilor. În epoca modernă războiul silențios se glorifică cu tot mai multe succese, acest lucru este cauzat de lipsa de analiză și rațiune a epocii pe care o trăim. Chiar dacă nu suntem în mod direct răspunzători pentru eșecul la care a ajuns societatea noastră, din păcate am devenit parte integrantă a armelor folosite împotriva propriului interes. Dacă nu găsim puterea și rațiunea necesară pentru a ne ridica împotriva răului, și asta cât mai repede, atunci ne vom trăda istoria, strămoșii, părinții și, mai ales, copiii noştri, pe care-i vom arunca în viață precum iezii în gura lupilor! Neamul omenesc, aşa cum îl cunoaștem, va fi condamnat la dispariție și vom deveni o masă amorfă de hibrizi supuși unui sistem care ne va instrumentaliza fără milă.

66

Cheia principală de înțelegere

De pe timpul lui Adam și Eva, „Răul“ este în luptă constantă cu binele. Răul a atacat omul pentru că reprezintă creația divină prin excelență și cea mai iubită dintre ființe. De atunci răul nu a făcut altceva decât să corupă, să deturneze, să murdărească, să ducă la dezbinare, la ură și războaie între oameni. Pentru a crea confuzie, fiind și motivul tuturor luptelor încă din prima zi, în epoca modernă se recurge la caricaturizarea Textelor Sacre. Fel și fel de emisiuni, reportaje, personalități la modă și scriitori s-au angajat și se întrec în batjocorirea și mistificarea adevărului, vorbind despre Textele Sacre ca și cum ar fi o bază de date secrete, încurcate și imposibil de decifrat. Această blasfemie este susținută cu frenezie pentru a îndepărta omul și mai mult de adevăr și a-l împiedica să-și găsească uneltele necesare de înțelegere pentru a putea defini cine este și unde se află adversarul său milenar. Răul are multe fațete, o vorbă străveche ne spune că Iuda se află în detalii, nimic mai adevărat, însă acest lucru din păcate nu este suficient pentru a ajuta un profan, un grăbit al timpurilor moderne, să înțeleagă încotro să-și orienteze privirea și când să strângă pumnul sau dinții. Dacă acceptăm ideea conform căreia răul s-ar afla în detalii care ne influențează existența zi de zi, atunci înseamnă că sursa răului se află și ea printre noi! De la începutul timpurilor, răul a fost condiționat și influențat de aceeași sursă și de aceeași protagoniști: banii (capitalul) au fost întotdeauna sursă

67

principală de conflict între oameni. Dar capitalul nu a fost niciodată proprietatea comună a tuturor oamenilor în aceeași măsură, întotdeauna o mână de aşa-ziși privilegiați au stăpânit, cu aviditate și sânge pe mâini, capitalul (aurul milenar) și l-au folosit pentru a instrumentaliza majoritatea sărăcăcioasă. Când Iisus Hristos a dezavuat, sus și tare, murdăria, minciuna și păcatul iudelor care transformaseră Casa Tatălui, dintr-un locaş al rugăciunii, într-o peșteră de tâlhari, de negustori și hoți schimbători de bani – mesajul fusese livrat întregii omeniri, sursa tuturor necazurilor prezente și viitoare fusese dezvăluită! Pentru acest adevăr, Domnul nostru Iisus Hristos a fost răstignit și ucis sub presiunile aristocrației jidănești, reprezentată la vârful ei piramidal de către mârșavul Caiafa! Aceleași lucru s-a perpetuat până în zilele noastre, puținii aleși care stăpânesc capitalul sacrifică neîncetat ființa cea mai iubită dintre toate pe altarul murdar al vițelului de aur. În zilele pe care le trăim, și nu numai acum, în aparență, răul pare să acapareze tot mai mult teren. Încetul cu încetul sa întins aproape pe tot globul și pare să conducă cu o mână de fier

peste

civilizația

noastră:

frustrările,

neajunsurile

permanente, suferința, impresia că ne sacrificăm viaţa într-o luptă permanentă împotriva morilor de vânt, neînțelegerea măsurilor politice care ne zdrobesc capacitatea de a mai privi spre viitor cu încredere, imposibilitatea de a clădi un viitor și o viată mai sigură pentru copiii noştri... etc.

68

Toate aceste realități indezirabile nu sunt cauzate de o simplă întâmplare incontrolabilă, ci de un vicleșug milenar împotriva creației cerești; dușmanii fiinţei iubite nu au semnat acelaşi contract spiritual, nu au studiat aceleași Texte pline de iubire, ei nu l-au recunoscut nici pe Fiu, nici pe Tatăl acestuia și din cauza această nu-l pot recunoaște nici pe om. De aici izvorăște lipsa totală de considerație pentru viaţa oamenilor! Pentru mai multă precizie explicativă, „Răul“ o să fie înlocuit pe parcursul cărții, după caz și cerințe, cu următoarele sinonime de conveniență: elita; cosmopoliți; internaționaliști; oligarhie; mizantropi; noul val; canibali; și, bine înțeles, capitaliști... pentru că până la urmă tot despre „vițelul de aur“ este vorba, capitalul fiind arma crimei universale de mai bine de două mii de ani! Această minoritate înverșunată, care parazitează societatea creștină de peste 2.000 de ani, reprezentând sub 0,3 la sută din populația globului, este deocamdată stăpâna incontestabilă al capitalului global. Elita se organizează într-o ierarhie structurată care cuprinde aproape toate sectoarele de care suntem sau, mai bine zis, am fost constrânși să devenim dependenți. Influenţa lor stă la baza scenariului după care ne trăim viaţa convențională, fiecare părticică din aceasta fiind subtil organizată. Elita, care, de astfel, nu are nici un fel de legitimitate, nefiind aleasă, este prezentă

în

majoritatea

structurile

globale

din

cauza

șantajului financiar pe care îl exersează, profitând de această poziție dominantă pentru crearea, influențarea și dominarea

69

următoarelor concepte și instituţii în detrimentul majorității: manualele de istorie; literatura dominantă (doxa); educația trucată (Marele Mihai Eminescu vorbea deja despre acest lucru); showbiz; cinema; muzică. Conceptele și ideologiile societăţii seculare. Sistemele de control și de dominare populară: guvernele și partidele politice. Manipularea politică are mai multe fațete în funcție de specificul populației, epoca și interesul pe care îl oferă fiecare zonă geografică: comunismul este varianta dură a opresiunii; socialismul este varianta înșelătoare a opresiunii; capitalismul este varianta de opresiune prin șantajul financiar; democrația deturnată (reprezentativă)

este

varianta

teatrală

a

opresiunii;

liberalismul este varianta anti-identitară și sălbatică a opresiunii (sloganul liberalismului fiind „avansezi sau mori!“); libertatea este manipularea de vârf; egalitatea este manipularea

intermediară;

conflictul

generațional

este

manipularea de bază. Iluziile umaniste: drepturile omului; drepturile individuale; libertatea de gândire; libertatea de exprimare, manipulările ideologice, exaltarea egocentrismului și a individualismului; industria deculturalizării și exportul globalizat al subculturii americane prin intermediul industrial al Hollywood-ului, mirajul materialismului (credit); crizele financiare, șomajul de masă, războaiele pentru destabilizarea țărilor neînfeudate și mirajul drepturilor pentru minorități și teritorii (fragmentarea națiunilor). Organizarea societăților pentru a împiedica cu desăvârșire evoluția celor drepți, independenți, puternici și incoruptibili, care nu și-au vândut nici sufletul, nici moralitatea. Instituțiile și administrațiile publice sau private,

70

care funcționează în mod inconștient (până la un anumit nivel) după un cod unic de „recunoaștere“ și organizare, în care dacă cei „buni“ nu integrează docili ideologia dominantă, nu vor putea trece de barierele invizibile. Începând de aici putem spune că am ajuns în zona intermediară a piramidei, unde justiția este aparatul represiv prin excelentă, fiind, de fapt ciomagul, totalitarismului ideologic dominant și călăul rebelilor nesupuși. Autoritatea supremă în fața celor care nu compun rândurile clasei dominante, justiția este garantul și gardianul ultimei granițe împotriva celor buni și drepți. Bineînțeles că amestecul de genuri este foarte bine întreținut pentru a disimula cacealmaua, pe aici trecând și criminalii, hoții, drogații, flămânzii... și alții. Balaurul este foarte selectiv și nu afectează interesele și viaţa celor care îl compun (membrii elitei pot să omoare, să fure, să violeze copii și chiar să-i mănânce fără nici un fel de restricție...). Justiția are mai multe înfățișări pentru a crea și menține confuzia în rândul populației: poate fi

oarbă,

echitabilă,

disproporționată,

morală,

laxistă,

furioasă,

idealistă,

exemplară, răzbunătoare,

convenabilă... dar, mai ales, represivă la comandă! Aceste măști pe care justiția și le pune cu multă ipocrizie la balul instanțelor sunt în funcție de apartenența socială a inculpatului, a contextelor contemporane, reacția comunității, importanta strategică a cazului și relevanța acestuia. Sentințele se dau în favoarea sistemului sau pentru a mulțumi poporul, care, din când în când, îşi mai evacuează frustrările acumulate cu câte-un cap tăiat. Interesant

71

de observat că, în ambele cazuri, subiectul (inculpatul) nu reprezintă niciodată principala preocupare a justiției. De la acest nivel penetrăm în zona de vârf a piramidei: organizarea și întreținerea urii între diferitele clase sociale (anarhie), organizarea subtilă a dezgustului popular pentru politică prin întreținerea corupției primare la vedere; mass media (aparatul principal de diversiune); organizarea înstrăinării națiunilor; fragmentarea teritorială a națiunilor prin manevrarea grupurilor etnice; crearea republicilor (răpitorul națiunilor); organizarea discordei prin sindicatele muncitorești, asociațiile de tot soiul, ONG-urile... etc.; capitalul privat prin cartelul bancar, băncile centrale, băncile naţionale,

bursele

de

valori,

F.M.I,

Banca

Mondială,

multinaționalele și Majorele (falimentul națiunilor, prin aspirarea economilor autohtone); guvernarea supranațională, organizațiile N.A.T.O.,

globale,

W.T.O

organizațiile

continentale,

(O.M.C.),

internaţionale,

U.E.;

teritoriale:

O.N.U,

Francmasoneria

Bilderberg

Group,

și

Comisia

Trilaterală; C.F.R... etc. Vârful piramidei este format din elita mondială, iar aceasta este compusă din câteva familii (sub 15), care se află în spatele capitalului care influențează și condiționează politica și economia mondială. Printre aceste familii „extraordinare“ figurează următoarele: Rothschild, Kuhn, Loeb, Rockefeller, Sachs, Goldman, Schiffs, Lehmans, Lazard, Warburg, Israel Moses Sieff... și altele.

72

Dacă ar fi să privim lista mai sus menționată ca pe un ansamblu structurat vertical, asemenea unei piramide, la baza ei inferioară totul pare să ne indice că se află poporul nedreptățit și abuzat. Dacă unii cred ca nu mai e loc pe lângă elita dominantă din vârful piramidei, în care doar câțiva sălbatici stăpânesc mulțimea... ei bine, au dreptate, din moment ce structura în care trăim este controlată de elită! Însă aș dori să reamintesc următoarele revelații din Matei, Marcu și Luca: „Cei din urmă vor fi cei dintâi și cei dintâi vor fi cei din urmă“. Acest lucru se poate înțelege în două feluri diferite, totul depinde de voința și așteptările fiecăruia; merită să ne luptăm pentru libertatea noastră în timpul vieţii și să facem ordine, dreptate și rânduială pentru generațiile viitoare sau lăsăm totul în seama Divinității, așteptând cuminți să se întâmple de la sine? Fiindcă în cele din urmă, când timpurile se vor sfârși, alături de Dumnezeu și în Împărăția Cerului, omul cel nedreptățit și abuzat va ședea deasupra tuturor privind eliberat cum ard bestiile în flăcările Iadului... cu siguranță că aşa va fi! Totuși, dacă unii se mai gândesc să facă ceva în timpul vieţii în încercarea, fie ea și disperată, de a pune capăt acestei stări de slugărnicie sub autoritatea cosmopolitismului financiar, atunci să ne continuăm zborul către un exemplu încurajator de curaj, luptă, iubire și voință populară!

73

„Intermezzo“ islandez

Înaintea

denunțului

încercării

de

corupere

în

profunzime și de distrugere a Bisericii Ortodoxe, prin chemarea mieroasă a bestiilor ecumeniste, sub tutela Antihristului Iezuit de la Roma și voința de îndepărtare a Ortodocșilor, de la principiile fundamentale – un fel de Intermezzo se impune, pentru a mai descreți frunțile cititorilor. Dată fiind situația prezentată, cititorul ar putea să creadă că scenariul eliberării e tot mai îndepărtat. Din acest motiv, sunt convins că am ajuns în momentul potrivit pentru a introduce lupta incredibilă dusă de islandezi împotriva evidențelor dominatoare. O lupta mare și curajoasă, care a generat o inversiune istorică a puterii, în care poporul a reușit să resusciteze adevăratul sens al cuvântului de origine greacă, democrație.

74

Lupta poporului și conspirația tăcerii

„În

anul 2011, Islanda termina anul cu o creștere

economică de 2,1 la sută și după previziunile Comisiei Europene, ar fi trebuit să înregistreze, în 2013, o creștere de 2,7 la sută, printre altele acest lucru s-a datorat locurilor de muncă create. Islanda este singura țară din Europa care a respins prin referendum salvarea băncilor private, lăsând să se prăbușească unele dintre ele, reușind să aducă în fata instanței bancherii vinovați de săvârșirea crimelor financiare împotriva poporului Islandez. Fără prea multă mirare, sistemul corupt mediatico-corporatist a inițiat imediat o cunoscută Silenzio Stampa. Din acest motiv, mai nimeni nu a auzit nimic despre războiul pe care l-au dat vikingii împotriva bestiei. Nu a existat o cenzură oficială în sânul organului de dezinformare, deoarece rolul lor nu a fost niciodată acela de a prezenta o realitatea necontrolată, ci, mai degrabă, efectele generate de scenariile programate de elită. Acești pseudoziariști, care arată un interes atât de mare pentru așa-zisele dictaturi din Irak, Iugoslavia, Egipt, Libia și, actualmente, din Siria3 – adică, toate ţările suverane care încurcă ambițiile imperialiste și refuză înfeudarea capitalistă. Interesant de observat cum „Jihadul“ capitalist se împotmolește de fiecare dată când curajul este la el acasă și credința în Dumnezeu e de neclintit.

3

Albert Ricchi, „Agora VOX, le media citoyen“ (luni 16 aprilie 2012).

75

Nici sfera politică nu a profitat de ocazie să vorbească despre repoziționarea Islandei în fata destinului, chiar dacă în vremea care a succedat evenimentelor din Islanda în Europa aveau loc alegeri. Ar fi putut oare aceste evenimente să se transforme într-un izvor de idei eliberatoare pentru restul codeținuților din închisoarea capitalistă?! Oare administrația penitenciară de la Bruxelles a simțit cum revolta populară ar putea să distrugă lucrarea milenară? Poporul islandez, cu un „P“ mare, a ejectat în întregime și fără drept de apel întreg guvernul din Rejkiavik. Principalele bănci au fost naționalizate și s-a decis neplata datoriei contractată sub conducerea trădătorilor de țară corupți, care au recurs la procedeul „Rotschild and Co.“, și anume amanetarea poporului și viitorul acestuia drept garanția împrumuturilor suverane. „În 2008, Băncile Glitnir, Landsbankinn și Kaupthing au fost naționalizate pentru a evita falimentul. Acest lucru s-a făcut în defavoarea procedeului „Rotschild and Co.“, care constă în injectare necondiționată din banii populaţiei (impozit), așa cum obișnuiesc să facă ţările aflate sub ocupaţie bancară: Franța, Germania, Spania, Grecia, Italia... etc. Totalul datoriei Islandei era de 9 ori echivalentul PIB-ului. Moneda lor s-a prăbușit imediat și bursa își încheiase activitatea după o scădere de 76 la sută. În 2009, F.M.I.-ul, după procedeul obişnuit, începe șantajul (Ajustărilor) și cere imediat ca guvernul să taie din cheltuielile publice (Statul să scadă sau să suprime serviciile asigurate populației, violând

76

contractul social, care, până la urmă, e finanțat prin impozitele prelevate). Această cerere a elitei internaționaliste reușește să aprindă scânteia care avea să declanșeze un incendiu colosal, care a precedat prăbușirii guvernului și alegerilor anticipate. Partidul de stânga câștigă majoritatea absolută, în detrimentul partidului așa-zis independent și conservator și Johanna Siguroardottir este aleasă pentru a dirija noul guvern. Dar situația economică persistă și, prin intermediul unei legi dubioase, se decide în favoarea băncilor din Marea Britanie și a Olandei, plata datoriei de 3,5 miliarde de euro, suma urmând a fi achitată de popor cu rate lunare timp de 180 de luni și cu un procentaj de dobândă prohibitiv în valoare de 5 la sută. Dar poporul nu se lasă antrenat de guvern în această hoție și coboară din nou în stradă pentru a cere un referendum pe această chestiune. Martie 2010, președintele refuză să ratifice legea care prevedea amanetarea poporului și viitorul acestuia și anunță decizia de consultare a poporului. Martie 2010, referendumul are loc și Islanda votează NU, într-o proporție covârșitoare de peste 93 la sută. În acelaşi timp, guvernul începe pe plan juridic să încadreze vinovățiile trădătorilor de țară. Foarte repede se întâmplă inimaginabilul: Interpolul, forțat de împrejurări, lansează o anchetă generală și vedem primele capete corupte ale caracatiței bancare, dar și înalți responsabili trimiși direct după gratii. În urma acestei prime acțiuni de justiție firească, în lumea elitelor se dă alarma generală și toți bancherii care se știau vinovați părăsesc Islanda cu repeziciune. În acest context de criză, o adunare este aleasă pentru a redacta o nouă constituție, cea veche și plebiscitată de trădători fiind o simplă

77

copie a Constituției daneze. Pentru a privilegia voințele populare, au fost aleși 25 de cetățeni, din cei 522 care se prezentaseră, condiția fiind să nu aibă nici un fel de apartenentă politică, să fie majori și să strângă 30 de semnături de susținere. Septembrie 2010, fostul ministru Geir Haarde este pus sub urmărire pentru neglijență în gestionarea crizei. Interpolul emite un mandat internațional de arestare pe numele lui Sigudur Einarsson, fostul președinte al băncii Kaupthing. Februarie 2011, Adunarea Constituțională îşi începe lucrările pentru a putea prezenta poporului proiectul inițiat. Aprilie 2011, Vikingii, votează NU, din nou la referendumul pentru plata datoriei, asta după ce președintele Olafur Ragnar Grimsson a refuzat să contrasemneze legea din 16 februarie 2011, cunoscută sub numele „Ice Save“. Noul guvern de centru stânga menționa că acordul Ice Save a fost mai bine negociat decât precedentul acord, dar se pare că poporul își menținea în continuare refuzul categoric de a fi sacrificat pe altarul finanței internaționaliste. Iulie 2011, pe baza raportului emis de Comitetul constituțional și Forumul național (poporul), Consiliul constituțional adoptă în unanimitate Proiectul constituțional, și este remis Parlamentului pe data de 27 iulie“4.

4

Albert Ricchi, „Agora VOX, le media citoyen“ (luni 16 aprilie 2012).

78

Principalele propoziții din noua Constituție „Din totalul de 114 articole și 9 capitole, următoarele măsuri au reținut în mod deosebit atenția: Articolul 15 – Dreptul informației, informațiile și documentele deținute de autoritățile publice trebuie să fie întotdeauna disponibile cetăţenilor, fără nici o excepție și accesul acestora trebuie să fie garantat de lege. Articolul 63 – Crearea unui comitet de control în privința răspunderii guvernului. Deschiderea unei anchete în privința măsurilor și deciziilor luate de guvern poate fi cerută oricând de către 1/3 dintre membrii Althingi-ului (Parlamentul Islandei). Articolul 65 – Dreptul la consultare directă, 10 la sută dintre votanți sunt suficienți pentru a cere un referendum în legătură cu legile votate în Parlament. Articolul 66 – Posibilitatea de a interpela direct Parlamentul, 2 la sută dintre votanți sunt suficienți pentru a supune întrebări directe Parlamentului și un proiect de lege poate fi depus dacă este susținut de cel puțin 10 la sută din populație. Articolul 99 – Independența tribunalelor trebuie să fie garantată și aplicată prin lege. Articolul 105 – Autonomia colectivităților teritoriale. Sursele de venit ale colectivităților locale trebuie să fie garantată de lege și în aceeași măsură folosirea acestor

resurse sunt

determinate în exclusivitate de colectivitățile teritoriale“5.

5

Albert Ricchi, „Agora VOX, le media citoyen” (luni 16 aprilie 2012).

79

Aceste fragmente din noua Constituție Islandeză sunt doar câteva exemple pozitive pe care le poate genera voința unei națiuni sudată, curajoasă și conștientă că interesul ei trebuie să prevaleze întotdeauna în fața oricărui interes internaționalist. Chiar dacă Islanda este o țara mică și desconsiderată în acest „caz“ pe plan internațional de mass media corporatistă, totuși, a știut să arate că are o inimă mai mare decât întregul conglomerat de îngenuncheați din U.E. Curajul, inițiativa și unitatea populară de care au făcut dovadă acești oameni îndrăgostiți de patria lor constituie exemplele care trebuie urmate pentru eliberarea noastră din închisoarea de sticlă în care ne aflăm deja de prea multă vreme! Faptul că nu au acceptat democrația trucată a redat un sens cuvintelor: Demos (Poporul) și Kratos (Puterea), democrația adevărată este numai aceea în care poporul își decide fără întrerupere și în

mod direct cursul istoric.

Mișcarea populară inițiată în Islanda a generat în toată țara sentimentul că fiecare om a redevenit liber și este din nou stăpân pe destinul său într-o țară suverană, într-o țară care-i aparține. Acest lucru extraordinar și extrem de rar în istoria modernă i-a făcut să se simtă mândri, fericiți și mai apropiați ca niciodată. Fiecare om s-a simțit investit de o misiune unică, străveche și totuși atât de firească. Peste 320.000 de mii de oameni deciși au fost de ajuns să dărâme propaganda dominantă

și

mitul

„cetății

capitalisto-necrofag.

80

invincibile“

a

sistemului

– Noi, Românii, suntem aproximativ 22 de milioane de suflete înșelate și amăgite de 70 de ani... dragi români, imaginați-vă ce putere de eliberare am putea genera dacă am înțelege să ne inspirăm din acest fenomen, care va rămâne în vecii vecilor bătut în marmură și cunoscut ca fiind, „lupta vikingilor împotriva evidențelor“... ce popor!

81

Prăpastia în care ortodocșii nu trebuie să cadă

Înainte de a începe analiza capcanei spre care tind ecumeniștii să ne atragă, iată mesajul clarvăzător și limpede al mult regretatului nostru I.P.S. Bartolomeu Anania, cu ocazia Pastoralei de Paști din anul 2005. Mesajul stârnește mirarea pe care o resimțim numai atunci când lumina pură a cerului străpunge întunericul din interiorul nostru, limpezindu-ne astfel gândurile și îndreptându-ne calea rătăcită înapoi spre siguranța turmei lui Hristos. „Iubiții mei fii sufletești, Din nefericire, Iuda nu e doar personajul unui anume moment istoric, ci și un personaj al istoriei de după el, multiplicat peste tot, la scară planetară, în ipostaza sărutării care acoperă trădarea. Printre noi, cei care beneficiem de civilizație, de cultură, de progres științific, de libertate, de bunurile pământului și de harurile Cerului, printre noi se instaurează, încetul cu încetul, un duh perfid care răstoarnă valorile și pervertește limbajul. Anormalul devine normal, viciul devine virtute, minciuna devine adevăr, furtul inteligent profesie

onorabilă, sodomia

se

cheamă

devine orientare

comportamentală, cuvinte nobile precum prietenie, prieten, prietenă se degradează în conotații dubioase, pervertirea tineretului se intitulează program de sănătate anti Sida, destrămarea familiei se numește planificare familială, crimele ingineriei genetice se fac în numele vindecărilor miraculoase, prostituția se legitimează prin libertatea femeii de a face ce

82

vrea cu propriul ei trup, proxenetismul se reclamă de meditația

transcendentală,

globalizare,

invadarea

sărăcirea

unei

țări

se

spiritului

devine

cheamă

război

preventiv, terorismul își reclamă valente divine, înfeudarea economică se numește credit bancar, pomana politică devine act de caritate și multe altele. Iuda se plimbă nestingherit prin societate, prin istoria omenirii, dar și prin Creștinătate. Isprava lui cea mai mare este aceea că, dintr-o singură Biserică, a făcut mai multe (nu că ar fi în mod real mai multe, ci că asta vrea să dea impresia că nu ar fi o singură Biserică, ci mai multe – vezi și mai departe – n.a.). Din mai multe a făcut o puzderie. Și continuă s-o facă, prin ceea ce îi este propriu: lăcomie, invidie, orgoliu. Se adaptează ușor, și-a rafinat metodele. Lucrează la lumina nopții și comunică prin unde hertziene. E un iscusit importator de religie, oferind-o concurențial pe piața bunurilor de consum. Altfel, e un ecumenist convins. Când nu lucrează pe furiș, te invita la dialog frățesc. Dacă-l refuzi sau dacă

te

aperi,

te

pomenești

intolerant,

conservator,

fundamentalist, retrograd. Cunoaște bine Biblia, are studii universitare, vorbește câteva limbi străine. El știe că Iscarioteanul era unul din cei doisprezece care au ascultat și memorat învățătura lui Iisus. Dacă ar fi avut curăție și talent, putea să scrie o Evanghelie tot atât de bogată ca a lui Matei. A scris-o postum, în cheia sărutării perverse. Iuda e un excelent teolog, așa cum este și patronul său din Qarantania, care îi oferea lui Iisus citate din Scriptură. Iuda e tot atât de zelos printre ai săi, de vreme ce instinctul dezbinării îl mobilizează peste tot, oriunde s-ar afla.

83

Partenerul trebuie mai întâi sedus, dominat și numai după aceea nimicit. Iuda își abordează semenul cu grația cobrei, care, întâlnind o vipera în junglă, o invita la un dans aerian, fascinant, amețitor, pe durata căruia își calculează cu precizie secunda mușcăturii mortale. Iuda e un maestru al crimei perfecte“6. I.P.S. Bartolomeu Anania – 18 martie 1921-31 ianuarie 2011. Bartolomeu Anania ne descrie foarte clar, în acest mesaj, sursa răului, drumul parcurs, păcatul lui, munca rămasă de făcut și soluția finală. Erezia ecumenismului și calea spre care ne îndreaptă elita este deconspirată în câteva fraze bine alese, erudismul și clarviziunea nealterată de fumul înșelător al contemporanității, i-au permis venerabilului mitroolit o sinteză epurată și chirurgicală a realității. Dar, pentru a putea înțelege pericolul la care este supusă întreaga răsuflare Ortodoxă, se cere o analiză metodică și foarte precisă. Minciuna are o istorie străveche și a știut dea lungul timpului să se cațere în vârful structurilor de putere, dar și acolo unde se fabrică memoria, curentele culturale și mult prețuita opinie publică sau consensul (colhozul mintal). Faptul că, la aproape 30 de ani de la revoluție, România se zbate în continuare în sărăcie, faptul că s-a făcut totul pentru a încuraja exodul din țară a milioane de compatrioți, faptul că în conducerea țării avem numai oameni care ne amăgesc și ne trădează de fiecare dată, faptul că la

Cuvântarea I.P.S. Bartolomeu Anania, cu ocazia Pastoralei de Paști din anul 2005. 6

84

vârful statului Ortodox ne-am pricopsit cu un etnic sas luteran, care stă în genunchi în fața Apocalipsei anunțate de vârful protocolarilor din Bruxelles (Luteranismul este erezia care a distrus Biserica catolică și creștinătatea într-un sens mai larg. Luteranii fiind, de asemenea, mari duşmani ai Ortodoxiei!), faptul că există o tendință foarte activă și bine disimulată de desolidarizare a poporului român, faptul că mass media duc o campanie disimulată de denigrare a credinței, tradițiilor și a valorilor strămoșești ale Neamului Românesc, faptul că ne pierdem încrederea în țară și flacăra patriotismului, care pe vremea voievozilor urca până la cer – toate aceste fapte constituie tragedia zilelor noastre și doar patriotismul a rămas, astăzi, o simplă lumină de veghe în bătaia vântului. Oare toate aceste nedreptăți sunt simple întâmplări? Fiecare român care se pretinde a fi un bun creștin, cu frică de Dumnezeu, să facă o introspecție profundă a sufletului său și dacă mai găsește vreo urmă de românism și de dragoste de neam, dincolo de durerea care izbește în acele momente, să se gândească la următorul lucru: situația în care se află România este oare opera unor români adevărați, credincioși, cu frică de Dumnezeu și care îşi iubesc neamul cu sinceritate... sau cei care ne conduc țara de 30 de ani sunt doar „slugi de casă“, manevrați de un grup de inși „românizați“ doar cu numele și ale căror inimi bat pentru orizonturi îndepărtate? Tot ei ne jefuiesc țara și ne otrăvesc sufletele sub influenţa dictatelor cosmopolite și, în același timp, lucrează

85

vădit la organizarea metodică a dezgustului „național“, încurajând exodul peste hotare, mijlocind fără rușine înstrăinarea

pământurilor

încontinuu sentimentul

strămoșești

declasării,

–

întreținând

complexele

și lipsa

speranței, impresiile fataliste necesare pentru a-i îndepărta pe oameni de sursa adevărului..., iar pentru tineretul rebel, totul se face pe fondul unor mesaje de supunere totală, în genul refrenului „nu ne-am născut în locul potrivit“ al formației „Guess Who“. Problema zilelor noastre nu este incapacitatea conducătorilor noştri sau lipsa soluțiilor, ci clandestinitatea acestora și impostura instituţiilor pe care le gripează intenționat în detrimentul poporului! Invitațiile la dialog frățesc și împăciuitor, vorbele dulci, invocarea frăției și a uniunii nu reprezintă decât sărutul dulce al trădării înaintea crimei. Bolșevicii au încercat prin comunismul lor hidos să ne distrugă credința cu forţă, însă Dumnezeu ni s-a alăturat și i-am supraviețuit. În acelaşi timp, în Vest, geamănul său capitalismul înregistra succese după succese, culminând amețitor cu Conciliul Vatican II (1964), care

a

marcat

sfârșitul

catolicismului,

prin

trădarea

fenomenală adusă (din nou) lui Iisus Hristos. După 53 de ani de la schimbarea veșmintelor, Bestia ne arată că nu a stat degeaba, muncind laborios la crearea unei noi prăpastii în care ne invită mieros să dispărem și noi. În Occident, rezultatul reformelor inițiate de bestie sunt multiple, complexe și susținute de multe mâini parfumate, care, pentru câțiva arginți, precum Iuda, îşi trădează în fiecare zi popoarele. Nu are rost să le enumerăm,

86

decadența abisală în care s-a înecat civilizația occidentală întruchipează cel mai bine reușita acestei opere funebre. Francmasoneria a infiltrat și a distrus la vârf Biserica Catolică și faptul că o menține în viață este doar fumul necesar pentru a corupe din interior ceea ce a mai rămas din sufletele curate, dar, mai ales, pentru a introduce subtil în societăți mecanismele de confuzie, dezorientare și transformare (distrugere) a întregii civilizații creștine. Invitația lansată ortodocșilor și insistențele neobosite ale ecumeniștilor, toate acestea sunt doar niște subterfugii reeditate pentru a pune gheara lor murdară pe ultima cetate dreaptă în lume, ultimul obstacol creștin și moral în fața PanEreziei iudeo-creștine. Acest lucru extraordinar de grav trebuie să fie perceput de fiecare Ortodox în parte ca pe o declarație oficială de război împotriva neamului nostru! Când spun că fiecare Ortodox în parte trebuie să se simtă implicat și mai ales pregătit să se apere, o fac cu părere de rău, însă nu cred că în stadiul în care s-a ajuns în lume (...) – Biserica Ortodoxă ar fi scutită de groparii săi interni! Răspunsul nostru trebuie să fie unul net și tăios, cu prețul vieții trebuie să ne apărăm cetatea milenară, nici un sacrificiu nefiind prea mare atunci când vine vorba de ce avem mai scump pe lumea asta – destinul neamului nostru care este în primejdie! Pentru a înțelege lucrarea înșelătoare a demonului, trebuie să cunoaștem originea ecumenismului și situația reală în care se află astăzi sărmanii catolici.

87

88

Originea Ecumenismului

Developându-se la sfârșitul secolului al XIX-lea, Ecumenismul se concretizează în zilele noastre prin existența acordurilor, instanțelor oficiale de dialog și întreprinderea traducerilor (a măsluirilor) textelor Sfinte. Printre pionerii Ecumenismului îi putem regăsi pe: Charles Brent (anglican american), Willem Visser’t Hooft (pastor reformat olandez), Yves Congar (preot catolic), Nathan Soderblom (luteranul Suedez), și John Raleigh Mot (laic). Nota Bene. Într-un mod mai mult sau mai puţin surprinzător, unii dintre pionerii ecumenismului au primit Premiul Nobel drept recompensă serviciilor deosebite aduse cauzei Umaniste, care, după cum bine știe orice creștin avizat, este cultul „luminiștilor“! Negustorul de moarte, Alfred Nobel, inițiatorul distincției internaționaliste, era mândrul proprietar al fabricii de armament Bofors și inventatorul dinamitei! Gândindu-se, probabil, la răscumpărare, spre sfârșitul vieţii și-a lăsat prin testament întreaga avere creării premiului care îi poartă numele. Oare câți oameni nevinovați au fost omorați pentru a clădi averea acestui mizantrop egocentrist, 10, 20, 50, 100 de milioane? De a lungul istoriei, Premiul Nobel a fost atribuit cu predilecție francmasonilor și reprezentanților elitei cosmopolite, pentru a recompensa meritele deosebite ale celor care au participat activ la uciderea fizică, spirituală, sufletească, literară și culturală în lume de mai bine de un secol.

89

Dar să revenim la cele ce ne privesc îndeaproape: în mod oficial obiectul anunțat de ecumeniști este să găsească o rezoluție acceptată la diferendele doctrinale care sunt la originea diviziunii Bisericilor: Ortodoxă, Catolică, Anglicană și cele

născute

din

Reformă

(cultele

protestante

și

neoprotestante). După ecumeniști, trei puncte importante de ruptură au existat în istoria Creștinismului și care au accentuat puternic divergențele. 1. Conciliul de la Efes (Turcia), din 22 iunie 431, convocat

de

Teodosie

al

II-lea.

Conciliul

condamnă

Nestorianismul ca Erezie. Sinodul a luat această poziție fiind opus ideii că în Iisus Hristos s-ar afla două persoane, una Divină și una umană. În urma Conciliului, Nestorie (patriarh al Constantinopolului) se retrage într-o mănăstire unde îşi va petrece ultimii ani din viață. 2. A doua criză se articulează în jurul Conciliului de la Calcedon (Turcia), în

anul 451, unde se încearcă

concilierea tradițiilor de la Apus și a celor Răsăritene, afirmându-se plina umanitate și plina divinitate a lui Iisus Hristos și că Prea Curata Fecioară Maria este Născătoare de Dumnezeu. Chiar dacă acest Conciliu este adoptat de Patriarhiile Constantinopolului și a Romei, în schimb este respins de Bisericile Egiptului, de Siria Orientală, Armenia, Etiopia, și Biserica Syro-Malankara. Pe lângă diferențele Hristologice, diviziunile culturale au fost și ele invocate. Acest Conciliu determină prima și cea mai importantă Schismă.

90

3. Următoarea criză aduce Orientul Bizantin și Biserica Romană în dezacord și marchează o separație lentă între secolul al IX-lea și secolul al XV-lea. Chestiunea abordată este repartizarea Bisericii Slave, sub jurisdicția Bizanțului sau a Romei. S-a reținut în mod deosebit anul 1054 (Marea Schismă), care a marcat despărțirea dintre cele două Biserici, un proces lung și complex care a avantajat istoric evenimentele din 1204, când a patra cruciadă lansată de latini pune în dificultate Constantinopolul. În afara diferențelor de organizare ecleziastică regională, diferendele teologice opun cele două Biserici. Alterarea simbolului de la Conciliul din Niceea, impus în Occident de Charlemagne, a fost respins de orientali. Alte încercări de apropriere au fost încercate, dar fără succes: al doilea Conciliu de la Lyon (Franța), în 1274, și cel din Florența (Italia), în 1434. În secolul al XIII-lea se developează

fenomenul

UNIATE

care

traduce

voința

catolicilor de a se reatașa canonic, dar nu liturgic, la Biserica Romană comunitățile orientale. Acest fapt, care a fost considerat de Biserica Ortodoxă ca un act de prozelitism roman, a constituit o îndepărtare suplimentară între cele două tradiții. Mai pe fond, iată principalele diferențe care-i despart pe ortodocşi de catolici: catolicii susțin că ar exista un Purgatoriu și revendică faptul că între Rai și Iad ar fi un fel de foc mare continuu, unde se îndreaptă sufletul morților timp de câteva sute de ani pentru curățire, după care se șterg toate păcatele lumești și sufletul reîntregit îşi poate relua drumul spre Rai... Ortodocșii consideră că acest lucru nu există în

91

Sfânta

Scriptură!

Noi

(Ortodocșii)

avem

Evanghelia

Judecații, pe care, de astfel, o au și ei și în aceasta nu se face nici o referire despre „trei locuri”, ci numai despre două și anume Raiul pentru cei drepți și Iadul pentru cei care nu s-au lepădat de cel rău. Mântuitorul, când va sta pe scaunul Slavei Sale, va aduna toate popoarele de la zidirea lumii să le judece, îi va despărți pe dânșii, precum desparte păstorul oile de capre. Și îi va pune pe drepți de-a dreapta Sa, iar pe păcătoși de-a stânga Sa. – Și vor merge păcătoșii în munca veșnică, iar drepții în viață veșnică. Deci nu poate nimeni pretinde la un al treilea loc imaginar sau suspendat undeva între bine și rău, ci numai două: muncă veșnică, sau viață veșnică... Doamne ajută! Cei mai mari dușmani ai catolicilor sunt protestanții, calvinii (Vatican II a dovedit acest lucru), ei s-au rupt de Biserica catolică în anul 1517, prin Martin Luther „omul multora“, fiind urmat de Ulrich Zwingli, Jean Calvin și Jan Hus. Învățăturile principale care ne despart dogmatic și canonic de catolici sunt: întâi este filioque, catolicii pretind că Duhul Sfânt purcede și de la Tatăl și de la Fiul, această greşeală dogmatică este de departe cea mai grea. Sfântul Evanghelist Ioan spune ca Duhul Sfânt purcede de la Tatăl și este trimis în lume prin Fiul (Ioan). – Un alt punct de dezacord este supremația papală: Papa este considerat de Catolici ca fiind capul suprem al Bisericii creştine, mai mare decât toţi patriarhii, adică locțiitorul direct a lui Iisus Hristos pe pământ... uitând,

92

probabil, din prea multă trufie drăcească faptul că Papa se numește urmașul Sfântului Petru! – Infaibilitatea papală: catolicii pretind că Papa nu poate greși ca om (e perfect, absolut desăvârșit) și în materie de credinţă atunci când predică, ceea ce este iarăşi o dogmă nouă și, bineînțeles, respinsă de Biserica Ortodoxă. – Azimile, catolicii nu slujesc cu pâine dospită, ci cu azime, ca și jidanii. – Alt punct de dezacord îl reprezintă faptul că ei, catolicii, mai au o dogmă nouă, și anume imaculata concepție: ei pretind că Maica Domnului ar fi născută de la Duhul Sfânt. Acest lucru nu-i adevărat, Maica Domnului este născută în chip firesc din dumnezeieștii Părinți, Ioachim și Ana, ca rod al rugăciunii. – La sfințirea Sfintelor Daruri, catolicii nu fac rugăciunea de invocare a Sfântului Duh, cum facem noi, la Sfânta Epicleză. Catolicii pretind că Darurile se sfințesc singure, când se zice: Luați, mâncați... și celelalte (...). Nu au rugăciunea de pogorâre a Duhului Sfânt peste Daruri. – Celibatul preoților: preoții catolici nu se căsătoresc. Sunt celibatari, împotriva Sinoadelor Ecumenice, care au hotărât ca preoții de mir să aibă familie. – Catolicii au și indulgențele papale, altă rătăcire. Papei, dacă i se dă mulţi auriți, omul poate să facă oricâte păcate, el îl va ierta și te va dezlega (Doamne, iartă-mă!...), dar să înțelegem din asta că Sfinții lor au prea multe fapte bune, n-au ce face cu ele și le dau Papei, iar el vinde aceste merite prisositoare spre iertarea păcatelor oamenilor care nu au destule fapte bune?

93

– Mai este un punct important de dezacord, și anume mirungerea. Catolicii nu miruiesc copiii imediat după Botez, ci la şapte-opt ani, și numai arhiereii îi miruiesc. Noi, ortodocșii, avem liturghiile constantinopolitane ale Sfântului Vasile cel Mare, Grigorie Dialogul și Sfântului Ioan Gură de Aur, iar catolicii au liturghia romană și cea ambroziană. Acestea

sunt

punctele

dogmatice

și

canonice

principale care despart Biserica Ortodoxă de cea RomanoCatolică. Iar cu protestanții nu avem absolut nimic în comun. Ei au reformat în totalitate dogmele stabilite de Sfinții Părinți și au renunțat la cele Şapte Sfinte Taine. Ei nu au ierarhie și taine și nu se pot mântui, din cele Şapte Taine mai au doar două, Botezul și Euharistia, pe care o fac cu pâine nedospită, precum catolicii. Din protestanți s-au născut toate sectele neoprotestante care atacă neîncetat ţările Ortodoxe, dacă mai punem la socoteală insistențele frățești de la Vatican, cetatea bandiților cosmopoliți din Bruxelles și preferința acestora pentru un viitor înrobit, alb-înnegrit și, chipurile, european... Înțelegem mai bine originea dușmanilor noştri, centralitatea acestora, dar mai ales pericolul la care este supusă întreaga suflare Ortodoxă!

94

Vatican II sau înstrăinarea Bisericii Catolice

Puțini cunosc cum anume Conciliul ecumenic Vatican II a fost infiltrat și influențat pentru a se ajunge la acest viraj inimaginabil sau, mai bine zis, al acestei trădări fenomenale, care i-a spulberat pe credincioși din interior, reabilitând neamul jidovesc pentru uciderea lui Iisus Hristos și declarând că de atunci jidanii au fost persecutați pe nedrept de creştini! Nemairecunoscând vinovăția jidanilor, au anulat pur și simplu 2000 de ani de istorie și adevăr repetând DEICIDUL, însă de data aceasta în numele catolicismului! Printre cei mai de seamă păgâni care au infiltrat Biserica Catolică, pentru a influenţa luarea deciziei conform căreia vinovăția Deicidului ar aparține, de fapt, întregii omeniri, se regăsesc următorii: cardinalul Augustin Bea (iezuit și francmason sub influenţa B’Nai B’rith!?), Mgr John Oesterreicher (jidan prosionist!?), Mgr Gregory Baum (jidan, homosexual, umanist și considerat distrugătorul Bisericii din Canada!?), Episcopul Walter Kempe (jidan!?), Episcopul „Roșu“ Sergio Mendez Arceo (jidan sefarad și fervent susținător al mișcării comuniste – căutați d-voastră greşeala!?), cardinalul Leon Joseph Suenens (mare protector al ereziei Penticostale, înscăunat francmason în 15 iunie 1966!?), cardinalul Julius Doepfner (critic înverșunat al Bisericii tradiționale și progresist înveterat!?); cardinalul Joseph Frings (omul lui Ratzinger...) și controversatul Joseph Ratzinger (Benedict al XVI-lea).

95

Aceștia sunt cei mai importanți protagoniști ai Conciliului Vatican II și inițiatorii ideii de reabilitare a jidanilor. Conciliul a mai avut doi controlori de seamă, care au avut mare grijă la interesul general al credincioșilor: sionistul Label A. Katz (Președintele B’Nai Brith!?) și sionistul bis, Nahum Goldmann, unul din arhitecții statului Israel și președintele Congresului Mondial al Jidanilor!? Cererile și propozițiile au fost prezentate la Conciliu în luna iunie 1962, de cardinalul Augustin Bea, documentele erau de origine nord-americană, mai precis din New York (B’Nai Brith). La primirea documentelor, ca în cazul unei piese de teatru bine regizate, imediat mai multe curente orientate s-au manifestat foarte pozitiv vizavi de cererile prezentate. Manevra masonică a fost imediat susținută sub formă scrisă și orală de către Cardinalii și Episcopii care au intervenit personal la discuții. Este adevărat că mulți dintre cei prezenți și-au arătat dezacordul față de manevra cardinalului Bea, dar ofensiva francmasonilor a fost atât de „spontană“, puternică și bine organizată, încât s-a creat o stare generală de derută, confuzie și frică insurmontabilă. Atunci când li s-a cerut votul, fiind sub presiune și luați prin viteză, fără timpul necesar de gândire pentru a evalua și cântări consecințele catastrofale pe care le implica votul lor, pur și simplu au cedat! În acel moment apocaliptic Biserica catolică îşi semnase condamnarea la moarte, în timp ce infiltrații se îngrămădeau frenetici la întocmirea actului de deces.

96

În urma acestei catastrofe subapocaliptice au rămas orfani spirituali peste un miliard de oameni! Vatican II este trofeul a peste 2.000 de ani de război neîncetat împotriva Bisericii. Francmasonii se folosesc în acest moment de această cochilie vidă pentru a-și materializa poftele milenare, traduse prin înfiinţarea guvernului și religiei mondiale. Poate că ar fi reușit mult mai repede dacă Rusia Ortodoxă nu ar fi renăscut ca mare naţiune, iar orientalii nu s-ar fi ținut tare în fața ofensivei imperialisto-criminale nord-atlantice, în mod special Iranul și Siria. Sunt motive tot mai clare să credem că dinamica bestiei este pusă în dificultate din această cauză. Dar pentru cât timp?... Asta este altă întrebare!

97

Profețiile de la Fatima şi Vatican II

Suntem în dimineața zilei de 13 octombrie 1917 și un eveniment incredibil avea să se petreacă: ploaia torențială cădea neîncetat din cer pe Cova Da Iria (Portugalia). Cei 70 de mii de oameni prezenți au venit să vadă minunea anunțată în iulie 1917: în asistență, creștini, atei, curioși, scientiști și jurnaliști. Cei trei ciobănași sunt în extaz, la ora precizată de profeție, doisprezece și jumătate, Sfântă Fecioară coboară din Cer, așezându-se în fața mulțimii și a ciobănașilor. Intrând în contact cu cei trei clarvăzători: Jacinta Marto, Francisco Marto și Lucia Dos Santos, Fecioara transmite mesajul (...). La sfârșitul contactului Divin, copiii strigă tare către adunare „priviți spre soare, priviți spre soare“! În acel moment a început deznodământul care a rămas înscris în istorie ca fiind: „dansul soarelui“. – Ploaia torențială a încetat instantaneu, cerul s-a înseninat într-un albastru imaculat, strălucirea soarelui nu mai orbea și putea fi privit neîncetat. Dintrodată soarele a început să se agite dând impresia că vibrează, executând mișcări bruște, învârtindu-se pe propria axă cu viteză și aruncând fascicole de lumină de diferite culori, care încălzeau trupurile mulțimii. Speriată, mulțimea a început să se arunce în genunchi, strigând către Dumnezeu: credință, pocăința și iertare. Creând spaima mulțimii, soarele a început să se îndrepte în mișcări dezordonate spre mulțime, toropeala era insuportabilă, din pământ ieșeau aburi, totul era numai apă și

98

mulțimea era udă până la piele. Subit, soarele își schimbă traiectoria, trece de mai multe ori pe deasupra mulțimii, înainte să se reașeze stabil în cer, recăpătându-și strălucirea orbitoare. Mulțimea constatase cu stupoare că hainele și solul se uscaseră instantaneu. Acest eveniment extraordinar s-a repetat de mai multe ori și a durat un sfert de oră, toți cei prezenți fiind marcați pe viață de acest eveniment incredibil. Următoarele relatări au fost analizate de părintele Michel al Trinității micilor frați de la Sacré-Cœur și din această cauză trebuie să fie interpretate cu multă înțelepciune, inclusiv recul. Complexitatea unei profeții constă în faptul că nu numește niciodată direct și explicit un eveniment, ci dă elementele conducătoare care trebuie urmate pentru a înțelege adevărul. Secretele profeției de la Fatima au fost ocultate de Vatican și de întregul aparat de dezinformare mass media, folosindu-se o campanie masivă de denaturare și mistificare a Adevărului Mărturisit. Însă, forța evenimentului la care au fost martori peste 70 de mii de oameni avea să scape de sub controlul cenzurii, iar particulele de adevăr s-au răspândit precum razele de soare pe tot globul. Analiza acestor particule Divine de lumină a permis înțelegerea evenimentelor din ultimii o sută de ani. Chiar dacă ceea ce s-a aflat a înghețat inimile creștinilor avizați, s-a ridicat definitiv perdeaua de fum de pe lucrarea Vrăjmașului antic. Anul 1864 nu a marcat începutul dezordinii anunțată la Salette (Franța), de Maica Domnului cu 18 ani mai devreme. Biserica cunoștea un impuls misionar nemaivăzut în

99

secolele trecute și credința ce lumina locurile Sfinte mărturisea această realitate. Dar ce se întâmplă atunci cu profeția? – Diavolul și un număr mare de demoni s-au desprins din iad, în anul 1864 (în 28 septembrie la Londra are loc înfiinţarea I.W.A, prima internațională socialistă, de către Marx și Engels), iar revelațiile Papei Leon al XIII-lea ne indică pista care trebuie urmată. Se pare că pentru a ajunge la finalitate, forțele Vrăjmașului au avut nevoie de un răgaz mai mare pentru a corupe sufletele a cât mai multor creștini. Revelația Papei Leon ne oferă explicația cea mai logică, pentru a înțelege de ce potopul avea să cadă pe Biserică și Occident un secol mai târziu. După versiunea cea mai acceptată a celor prezenții la eveniment, iată ce s-a petrecut în ziua de 13 octombrie 1884, în Capela Vaticanului: Papa Leon al XIII-lea terminase slujba de dimineață, înconjurat de câțiva cardinali și membri ai personalului, se pregătea de retragere, când, subit și fără nici un motiv aparent, se oprește în fața altarului și rămâne de marmură în fața acestuia, timp de zece minute: tenul a început să i se albească și, căpătând o culoare pământie, prevestitoare de moarte, deodată, se prăpădește la pământ... preț de câteva minute rămâne pe jos nemișcat. Spre surprinderea celor prezenți, neavând timp să înțeleagă ce se întâmplă, Papa îşi revine, se ridică de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic, părăsește capela și se îndreaptă în pas alert spre biroul său. Ajuns la birou se închide, apoi se apucă fără întârziere

de

compunerea

rugăciunii

Sfântului

Mihail

Arhanghelul. Odată încheiată rugăciunea, îşi cheamă toţi

100

colaboratorii și dă ordinul ca aceasta să fie recitată în toate Bisericile după slujba mică (Missa lecta). Ordinul Papei Leon al XIII-lea a fost respectat cu sfințenie până în anul 1963, după care, fără nici o explicație a fost retrasă. Credincioșii avizați, cei care cunoșteau Sfânta Scriptură și care auziseră rugăciunea Papei Leon al XIII-lea, înțeleseră de ce aceasta fuseseră anulată și, mai ales, de cine rămaseră orfani... Iată și rugăciunea originală și integrală a Papei Leon al XIII-lea: „Glorioase sfinte arhanghel Mihail, prinț al Oștirii Cerești, apără-ne în lupta grea care o ducem împotriva puterilor şi domniilor, conducătorilor acestei lumi de întuneric, împotriva duhurilor răului. Vino în ajutorul omului, pe care Dumnezeu l-a făcut veșnic, după chipul fiinţei Sale, și l-a răscumpărat cu preţ scump de sub tirania Diavolului.

Luptă-te

azi,

împreună

cu

oştirea

îngerilor sfinţi, lupta Domnului, aşa cum ai luptat odinioară împotriva lui Lucifer, căpetenia trufiei și a îngerilor lui răzvrătiţi; aceştia nu au izbutit să ţi se împotrivească şi nici nu a mai fost loc pentru ei în cer. Acest șarpe din vechime care amăgește lumea întreagă, cel numit Diavol și Satana, a fost aruncat în abis și îngerii lui au fost aruncaţi cu el. Iată, vrăjmaşul antic şi ucigaşul de oameni a prins curaj. Prefăcut în înger al luminii, împreună cu toată hoarda duhurilor rele, în lung şi în lat a înconjurat și a cotropit pământul, ca să șteargă de pe el numele lui Dumnezeu şi al Cristosului Său, iar sufletele menite cununii slavei veşnice să le răpească, să le nimicească

101

și să le piardă în pieirea veşnică. În oamenii cei depravaţi cu mintea și stricaţi în inimă, balaurul varsă ca pe un râu necurat veninul răutăţii lui: duhul minciunii, al nelegiuirii și al pângăririi și suflarea ucigătoare a desfrânării, a tuturor viciilor şi nedreptăţilor. Aceşti duşmani vicleni au umplut și au ameţit de amărăciuni Biserica, Mireasa Mielului fără de pată; pe posesiunile ei cele mai sacre au pus mâinile lor pângăritoare. Chiar în locul sfânt, unde a fost statornicit tronul preasfântului Petru și scaunul adevărului spre lumina neamurilor,

au

ridicat

jeţul

impietăţii

lor

îngrozitoare, cu scopul ticălos ca bătând păstorul, să poată risipi și turma. Arată-te,

deci,

prinţ

invincibil,

poporului

lui

Dumnezeu și dă biruinţă împotriva duhurilor răutăţii care năvălesc. Pe tine te cinsteşte Biserica drept ocrotitor şi păzitor; pe tine te preamăreşte ca apărător împotriva puterilor nelegiuite ale Iadului; ţie ţi-a încredinţat Domnul sufletele celor răscumpăraţi spre a le aşeza în fericirea Cerului. Roagă-te Dumnezeului păcii să zdrobească pe Satana sub picioarele noastre, ca să nu-i mai poată ţine prinşi pe oameni și să nu mai dăuneze Bisericii. Oferă rugăciunile noastre înaintea Celui Preaînalt, ca să ne întâmpine degrabă îndurările Domnului; şi să-l înşfaci pe balaur, pe şarpele din vechime, care este Diavolul și Satana, să-l arunci din nou în abis, ca să nu mai amăgească neamurile. Amin. Iată Crucea Domnului, fugiţi, puteri vrăjmașe. Biruit-a Leul din seminţia lui Iuda, rădăcina lui David. Fie, Doamne, mila ta spre noi, precum și noi

102

nădăjduim în tine. Doamne, ascultă rugăciunea mea, și strigarea mea la Tine să ajungă. Să ne rugăm. Dumnezeule, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, chemăm sfântul tău nume şi ne rugăm stăruitor şi cu smerenie îndurării tale, pentru ca, prin mijlocirea neprihănitei și pururea Fecioare Maria, Mama noastră și a fericitului sfânt Arhanghel Mihail, să binevoieşti a ne da ajutor împotriva Satanei și a tuturor celorlalte

duhuri

necurate,

care,

căutând

să dăuneze

neamului omenesc şi să ducă sufletele la pieire, bântuie prin lume. Amin!“ Atunci când anturajul său și, mai precis, cardinalii, lau întrebat pe Leon al XIII-lea ce s-a întâmplat în ziua aceea în fata altarului, răspunsul lui a fost următorul: „Atunci când am trecut în fața Altarului am auzit două voci, una blândă și ocrotitoare, era a lui Iisus Hristos, și una gravă și înfricoșătoare, era Diavolul. Vocile se auzeau dinspre Tabernacol, am ascultat, și am auzit: Vocea gravă – Pot să distrug Biserica ta! Vocea blândă – Poți să o faci? Atunci fă-o! Vg. – Dar pentru asta am nevoie de mai mult timp și mai multă putere. Vb. – Cât timp îți trebuie? Vg. – Între șaptezeci și cinci și o sută de ani și îmi trebuie o forță mult mai mare asupra celor ce mi se vor închina! Vb. – Ai timpul și vei avea puterea, fă ce vrei din ea!“

103

Această mărturie este conformă cu cele ce au precedat și ne oferă explicația cea mai logică în legătură cu cutremurul pe care avea să-l cunoască Biserica Catolică la Conciliul Vatican II. Anul 1864 începe să-și dezvăluie sensul său profetic în 1939 și în 1964. Acesta este răgazul de care au avut nevoie forțele răului pentru a compromite sufletele oamenilor și pentru a le atrage de partea diavolului. Din acest moment totul capătă mai mult sens și claritate. Haosul diabolic în care se scufundă Biserica Catolică datează din acel an, mai precis cu alegerea împotriva tuturor așteptărilor a lui Ioan al XXIII-lea (Angelo Giuseppe Roncalli, inițiat francmason în Turcia, „Ordinul Rosicrucianism“ prin anul 1936), care anunță, pe 24 ianuarie 1959, convocarea unui Conciliu ecumenic. Conciliul se inițiază sub conducerea lui în 11 octombrie 1962, dar nu-i supraviețuiește și moare în 3 iunie 1963 (99 de ani, după revelațiile lui Leon al XIII-lea). Arhiepiscopul din Milano, Giovanni Montini (francmason)‚ devenit Paul al VI-lea, îi succedă în scaunul Apostaziei în plin Conciliu. Sub autoritatea sa, profeția anunțată în urmă cu 100 de ani de Maica Domnului, la Saleta, începea să se realizeze. Conciliul, suprainfectat de francmasoni, era, într-adevăr, întrebuințat la distrugerea Bisericii din interior. Confirmând astfel confidențele lui Leon al XIII-lea, care mărturisea în 1884:

„Francmasoneria

nu-și

mai

dă

osteneală

să-și

disimuleze intențiile, totul e la lumina zilei, nu se mai sfiesc de inițiativa de distrugere pe care au întreprins-o împotriva Bisericii Domnului nostru“. Nu este de mirare, „având în vedere circumstanțele, că Vaticanul nu a dorit să facă publice

104

autenticitatea celui de al treilea secret de la Fatima. Motivul lesne de înțeles, fiind acela că, dacă s-ar fi aflat adevărul, acesta ar fi ridicat dubii serioase în privința convocării Conciliului Vatican II. De astfel, cei care cunoșteau mârșăvia personajului au considerat declarația din 1999 a Papei Benedict al XVI-lea, la vremea aceea cardinal: „Trăim o ipostazie a bisericii“, ca fiind chinuitorul strigăt al adevărului în fața sfârșitului! În confidențele sale clarvăzătoare, surioara Lucia, într-un dialog cu părintele Fuentes, din 26 decembrie 1957, face referire la aluziile legate de al treilea secret de la Fatima: „Numai Sfântul Părinte și Episcopul de la Fatima, ar putea să-l știe, prin voința Sfintei Fecioare, dar nu îl vor pentru a nu fi influențați, eu am scris... Da Silva a primit! Și adaugă: demonul dă o luptă decisivă cu Fecioara, multe națiuni o să dispară de pe suprafața pământului. Rusia va fi folosită ca pedeapsă a Cerului, dacă nu obținem la timpul potrivit conversiunea acestei sărmane“. „Sfânta Fecioară nu mi-a spus că ne aflăm la începutul sfârșitului, dar mi-a arătat acest lucru prin trei lucruri – Demonul dă o luptă decisivă cu Fecioara (...) din care vom afla unde este binele și unde este răul, unde se află victoria și unde se află înfrângerea. Din acel moment vom afla dacă suntem ai lui Dumnezeu sau suntem ai Satanei. Nu există cale de mijloc. – Ultimele remedii pe care le dă Domnul Dumnezeu lumii sunt: Sfântul Rozariu și Devoțiunea la Imaculata inimă a

105

Sfintei Fecioare. Acestea sunt ultimele două, nu vor mai fi altele. – Atunci când Domnul Dumnezeu va pedepsi lumea va recurge, în prealabil, de toate celelalte recursuri. Or, când a văzut că lumea nu a recurs la nici unul (...), Dumnezeu ne-a oferit cu o oarecare teamă ultimul mijloc de salvare, Prea Sfânta lui Mamă. Motivul fricii fiind sfidarea și respingerea acestei ultime șanse, care ne-ar închide definitiv șansa iertării Cerului (...). Să ne amintim că Iisus Hristos este fiul bun și iubitor, care nu ar permite să fie ofensată și meprizată Sfânta Mamă. Iată de ce misiunea mea nu este să spun lumii pedepsele care, fără pocăire și rugăciune, se vor întâmpla. Misiunea mea este să spun tuturor pericolul în care ne aflăm, de a ne pierde sufletul dacă ne obstinăm în păcat“. Analiza autorului – Una din tainele mesajului face referire de convertirea Rusiei. Dar despre ce convertire ar putea fi vorba? Rușii sunt Ortodocşi, ca și noi, de astfel, și știm că Biserica Ortodoxă nu s-a adaptat niciodată la evoluțiile timpului. Biserica Ortodoxă a rămas întotdeauna fidelă și nu s-a dedat la nici un fel de schimbare a adevărului revelat și cuprins în Sfântă Scriptură și mărturisit prin Sfântă Tradiție apostolicească! Însă mai devreme făceam referire la impostura și clandestinitatea celor care ne conduc de o bună vreme destinele... dacă acceptăm integralitatea acestei teze, care ar putea să ridice definitiv vălul conspirației la care suntem supuşi, atunci putem să credem că convertirea la care se face referire în al treilea secret de la Fatima nu-i privește pe Ruși stricto sensu, ci pe „trădătorii milenari“; care, în anul în

106

care s-a petrecut minunea de la Fatima (1917), reușiseră să pună gheara pe poporul Rus și nu numai pe el... Confidența nu mai permite nici un dubiu în privința viziunilor Papei Leon al XIII-lea și demonstrează că i-a trebuit Bestiei între 75 și 100 de ani, pentru a câștiga sufletele consacrate lui Dumnezeu. Dacă secretul de la Fatima ar fi fost dezvăluit lumii de către Vatican în 1960, așa cum s-a cerut, totul ar fi fost foarte clar! Dar maica Lucia ne avertiza deja în 1957: „Vaticanul nu va dezvălui adevărul“. În consecință, putem să deducem și să afirmăm că Congregația pentru doctrina credinței a prezentat lumii un fals secret, pentru a nu revela creștinilor în ce hal de Apostazie s-a scufundat Vaticanul. „Dar la sfârșit, Inima mea Imaculată va triumfa“.

107

Pentru răsuflarea Ortodoxă din România «Ortodoxia și neamul nostru au coexistat încă din primele veacuri ale Creștinismului și de atunci Ortodoxia a fost sufletul acestui neam. De aceea noi am și dăinuit în istorie cu demnitate până astăzi, datorită binecredincioșilor noştri voievozi și tuturor mărturisitorilor și rugătorilor acestei țări, care au preferat mai bine să moară decât să vândă credinţa predată nouă de Sfântul Apostol Andrei și au fost totdeauna conștienți că aceasta este cinstea și puterea neamului și nu altceva. Datorită faptului că am păzit credinţa nevătămată mai rezistă acest neam în istorie, acum. Dragi credincioși, vă aduc în atenţie faptul că de noi depinde soarta acestui neam, de noi depinde predania pe care o vor moșteni fiii fiilor noştri, de noi depinde mântuirea acestui neam. Învățați de la eroii și martirii noştri cum s-au luptat să ne păstreze nouă, celor de azi, învățătura strămoșilor noştri. Ei nu au tăcut, dragii mei, niciodată când a fost vreme de mărturisire, când vrăjmașii Ortodoxiei năvăleau asupra credinței noastre. Chiar dacă mulți au tăcut, mari oameni de stat, mari fețe bisericeşti și poporul credincios nu au tăcut, totdeauna s-au găsit oameni de valoare, învestiți cu putere de sus, care să mărturisească adevărul. Ceea ce se întâmplă astăzi în viaţa noastră bisericească este foarte grav, nu este lucru lipsit de importanță. Nu trebuie să trecem indiferenți pe lângă problemele cu care se confruntă Biserica noastră. Sfinții părinți aşa ne învață, că atunci când credinţa ne este

108

primejduită, porunca Domnului este să nu păstrăm tăcerea și nimeni nu este îndreptățit să zică „Dar, ce, eu sunt prea mic, cine sunt eu să mă amestec în problemele bisericii?“ Nu, dragii mei, Sfinții Părinți ne învață că dacă noi vom rămâne nepăsători și vom tăcea, pietrele vor striga. Este necesar să ne cunoaștem catehismul, canoanele și învățătura Bisericii noastre»7. Dacă luăm cu băgarea de seamă ceea ce se cuvine în momentele de cumpănă, pozițiile și multiplele intervenții ale adevăraților reprezentanți ai Ortodoxiei, oameni precum Iustin Popovici, Arsenie Boca, Arsenie Papacioc, Iustin Pârvu, Bartolomeu Anania... ca să-i numim doar pe câțiva, ne putem da seama cu ușurință și cu groază în acelaşi timp de motivele pentru care neamul Ortodox trebuie să știe și să se ferească de păgânii din Vest! Biserica Ortodoxă nu are nevoie să se reinventeze după bunul plac al umaniștilor și al politicii mârșave pe care o generează aceştia, care a reușit deja incredibila lucrare de distrugere a Bisericii Catolice. Singura reînnoire pe care o poate accepta biserica Ortodoxă este trăirea întru Hristos, iar singura reînnoire posibilă este amplificarea credinței fiecărui ortodox. Faptul

că

tocmai

cei

fără

biserică

înmulțesc

demersurile ca să pună gheara pe a noastră Sfântă, prin infiltrarea falșilor predicatori, trebuie să stârnească la noi o stare de îngrijorare foarte alarmantă. A crede că vin spre noi din respect pentru marea noastră biserică, ce și-a păstrat miraculos timp de două mii de ani credința cu aceeași tărie,

7

Cuvântarea părintelui Justin Pârvu, la Mânăstirea Petru Vodă, în 8 iunie 2008.

109

este o naivitate foarte primejdioasă. Ei știu adevărul și cunosc măreția cetății Ortodoxe, care a stat la baza spiritualității nu numai în România, ci și în întreaga Europa – ce s-ar fi întâmplat cu Occidentul dacă marii noştri Voievozii nu ar fi arătat împotrivire în fața invaziilor barbare? Dar Vrăjmaşul mai și știe că a reușit să distrugă Biserica Catolică și Creștinismul în Occident. Pentru a putea repeta isprava și a duce la sfârșit lucrarea luciferică, trebuie să distrugă cetatea Ortodoxă din interiorul ei. Așa-zisa Biserică unică, acest palat global al Ereziei, scaunul consacrat Diavolului, este unealta de infiltrare folosită pentru a compromite Biserica Ortodoxă. Așa cum au reușit să infiltreze toate monarhiile și, apoi, națiunile vechiului continent, pentru a îmbolnăvi toate structurile societății, a le distruge din temelii, tot așa vor face și cu liantul spiritual ce-i leagă pe Ortodocși de adevăratele valori. A înțelege acest lucru este imperativ întru salvarea noastră, deoarece stă la baza strategiei de distrugere a neamului nostru, prin parazitare, infectare și înlocuire a singurei adevărate Biserici, Una, Sfântă Sobornicească și Apostolească Biserică Ortodoxă. – Aşa să rămână, aşa să păstrăm și aşa să ne ajute Dumnezeu!

110

Capitolul IV

Islamizarea fostelor teritorii creștine

Nu are rost să ne apucăm să enumerăm cifrele legate de imigrație în Europa, cu atât mai puțin să numărăm diferitele valuri de imigrare masivă la care a fost supusă și care au dus la diluarea identității culturale și religioase a populațiilor indigene. Începând cu anii ’70, trei ani după întâlnirea de la Toronto (...), ofensiva împotriva vechiului continent începuse. Terenul roditor era deja pregătit și întreținut de efectele celor „30 glorioase’, care au reprezentat în Europa o perioadă de mare belșug material, în care societățile occidentale au fost adormite de un fals sentiment de stabilitate economică. Fenomenul celor „30 glorioase“ a fost un proiect al cartelurilor bancare, care trebuia neapărat să estompeze decalajul dintre S.U.A. și Europa care „suferea“ încă de un deficit al societății de consum, al divertismentului îndobitocitor și al deculturalizării de masă. Creditul ascuns acordat populației fără nici un fel de contract semnat a fost calculat să se transforme într-o bulă financiară, care avea să falimenteze Occidentul în etapa următoare, ceea ce înseamnă că după cele „30 glorioase“ a venit și timpul celor „40 belicoase“. Această epocă de anestezie generalizată a fost, bineînțeles, conjugată cu tot soiul de așa-zise mișcări de eliberare a vechilor mentalități (și noi care credeam că pe

111

vremea aceea trăiam sub dictatură): într-o singură generație, se reușise anularea tuturor valorilor morale și eradicarea aproape totală a Creștinismului pe niște fonduri muzicale „bestiale“. Fenomenul tranchilizant, cunoscut din Antichitate sub lozinca „Panem et circenses“, a permis lupului să intre la oi pe neobservate. Perioada celor „30 glorioase“ a dat naștere ateismului de masă și a eliberat fluviul încins al imoralității în care s-a scufundat mai târziu tot Occidentul. Acest lucru a agravat atât de mult starea pacienților încât n-au mai fost capabili să observe că vrăjmașii unelteau de zori împotriva lor. Timpul invaziei începuse cu primele legi adoptate pentru reîntregirea familiei din anii ’70, un singur emigrant economic sau politic se putea multiplica cu 2-4-6-10... etc. Reîntregirea familiei dădea dreptul unui singur om să-și expatrieze legal întreaga familie. Proiectul era bine susținut, circularele ministeriale curgeau gârlă și toate robinetele erau largi deschise. Rezultatul imediat al acestor legi au fost primele invazii legale (milioane de oameni) susținute de populațiile nord-africane. Haosul creat de imigranți a fost atât de violent pentru indigeni, încât au fost constrânși de năvălitori să-și părăsească cartierele populare de la periferia marilor orașe, lăsând locul liber creatorilor de ghetouri criminale și insalubre. „Aportul“ cultural anunțat cu fervoare pe toate posturile de televiziune, pe care, de astfel, nu-l ceruse nimeni, era în plină metamorfozare... marea înlocuire începuse!

112

Dar se părea că elita nu era mulțumită de viteza cu care se dilua țesutul european. Era nevoie de ceva mult mai amplu, ceva în genul unei inundații biblice, un tsunami de mare anvergură. Mințile bolnave ale imperiului O.N.U-sian au înțeles că puteau să mărească fluxul invaziei europene, folosind un procedeu extrem de vicios de inversare a invaziilor imperialiste din ţările Orientului Apropiat și Africa. Instrumentalizarea care a urmat a fost inimaginabilă, dând dovada unui geniu pe care omul neinițiat în arta marilor diversiuni nu o percepe și nici nu poate s-o înțeleagă. Ofensiva în Orientul Apropiat și Nordul Africii a culminat cu „primăvara arabă“ și s-a agravat cu începutul iernii islamice. Această mișcare regizată cu măiestrie de C.I.A. a dus la destabilizarea treptată a regimurilor independente din Orientul Apropiat, trecând prin Nordul Africii și întinzându-se până în extremitatea Oceanului Atlantic, în zona Saharei Occidentale: sub deviza instalării „democra-dictaturilor“ imperialiste. După asasinarea sau înlocuirea cu forța a liderilor s-au privilegiat pentru conducerea zonelor ocupate, crearea și finanțarea organizațiilor teroriste, precum AlQaeda, Daesh și filiale ale acestora. Aceste organizații radicale au început să inițieze procedeul de „invazie inversată“, instaurând regimul terorii, și începând guerilla împotriva populațiilor, folosindu-se înșelător la nevoie și de cascheta rebelilor. Climatul de teroare generalizată a dus la părăsirea țărilor ocupate a milioane de oameni, care, deloc întâmplător, au luat drumul Europei. Cei care au organizat totul fiind, bineînțeles, bolnavul de serviciu și supozitorul acestuia!

113

Restul poveștii o cunoaștem cu toții: Marea Mediterană avea să devină un imens acvariu în care peștii erau hrăniți cu carne de om. – Potopul antieuropean putea să înceapă! Din România este destul de greu să înțelegem această situație de invazie legală, nici o declarație de război și, totuși, țara e invadată de dușmani! Pentru a înțelege unde s-a ajuns și pentru a avea o imagine a situației din Vest raportată la nivelul țării noastre, să ne folosim de exemplul Parisului și să ne închipuim că în București ar fi în jur de cinci sute de mii de negri și arabi: concentrați din cauza comunitarismului indus, în zonele și cartierele mărginașe coroanei centrale din București. Cartiere precum, Vitan, Ferentari sau Ghencea ar fi populate în cvasitotalitate de străini de alte confesiuni, cartiere în care cu greu am mai putea găsi urmă de român. Haideți să ne imaginăm că într-o frumoasă dimineață de primăvară luăm metroul din Piața Universității, pentru a merge în Ghencea. Când ajungem la destinație, stupoare, avem impresia că am ajuns în Algeria sau în Somalia! În jurul nostru numai negrii și arabi, devenim martorii unei lumi în care nu ne mai recunoaștem țara de origine, în doar 20 de minute de călătorie, ajungând străini în propria țară. Nu înțelegem ce scrie pe firmele magazinelor și cu atât mai puţin limbile vorbite în jurul nostru. Înaintând și căutând repere de care să ne mai agățăm, crezând, totuși, împotriva tuturor aparențelor că poate mai suntem în România noastră dragă, începem să ne simțim din ce în ce mai amenințați de privirile

114

ascuțite din jur, care ne săgetează tot mai insistent, pentru că avem ghinionul să purtăm pe față culoarea statului care i-a îngrămădit ca pe niște șobolani, în ghetourile pe care le-au transformat demult în vagi amintiri româneşti! Ce am simți dacă acest fenomen de înstrăinare a pământului strămoșesc ar fi favorizat de politici sociale impuse de la Bruxelles, care recurg legal la toate abuzurile posibile, pentru a favoriza această invazie în detrimentul identității, libertății și siguranţei populației autohtone? Această mostră de adevăr reprezintă infima parte a realității pe care o trăiesc astăzi cei din Vest. Intelectualii independenți și integri care nu vor neapărat să depindă de recunoașterea doxei, fiind din această cauză extrem de marginalizați, mărturisesc următoarele: „Ceea ce se întâmplă în Europa prin această invazie islamică pilotată de la Bruxelles și secundată cu efervescență de trădătorii interni este mai gravă decât cele două războaie mondiale! Acest

fenomen

de înlocuire

reprezintă un genocid legalizat al identității, culturii și a poporului european. Preferința musulmană instituționalizată și practicată de elite este o unealta agresivă de epurare etnică, pentru nimicirea memoriei creștine și a originilor noastre civilizate“. Într-un discurs din iunie 2012, ținut în fața Camerei Lorzilor din Londra, Peter Sutherland aducea următoarele analize: „Uniunea Europeană trebuie să facă tot ce-i stă în putință pentru a distruge omogenitatea internă a națiunilor europene“.

115

– Mă întreb de ce iezuitul Sutherland nu arată aceeași gentilețe și ospitalitate, îndreptând fluxul migrațiilor musulmani spre diluarea omogenității din vârful minții sale... că doar la bază sunt vecini? Pentru a nu alarma populațiile care trăiesc în zonele extraurbane, semirurale și rurale, numărul musulmanilor este trunchiat de toate recensămintele. Numărul lor fiind în general împărțit în 2/3, pentru a favoriza dezbaterile televizate unde jurnaliștii vânduți, pseudo-intelectualii și marii sociologi fără temei privilegiază mai degrabă pistele rasismului, xenofobiei și al paranoiei generalizate, care ar emana dintr-o nevroză primară a civilizaților indigene, fiind frustrate de propriul lor declin! Orașe în care cu greu mai vezi un autohton sunt cu sutele în jurul marilor aglomerații occidentale și, totuși, s-ar părea că europenii de viță (înlocuiții), îndeosebi cei patrioți, creştini și de culoare albă, suferă în colectivitate de o maladie a ochilor care împiedică deosebirea

culorilor,

diagnosticul

dat

de

doxă

fiind

„Acromatopsia generalizată“, agravată de un complotism cronic! Nota bene. Apropo de teoreticienii aşa-zisei „teorii conspiraționiste“, istoria ne-a arătat de nenumărate ori că omul a avut întotdeauna tendința de a străpunge adevărul trecutului său. Fără să facă nici o excepție, omul a pus sub semnul întrebării existența lui Dumnezeu, a lui Iisus, construcția piramidelor, strămoșii săi și chiar a patrimoniului său genetic. În altă ordine de idei, de ce ar trebui ca anumite

116

zone să fie interzise? Zone în care nu am putea să emitem dubii, fără a fi acuzați de obscurantism, complotism sau conspiraționism? Sunt, oare, minciuni care ne ţin curați și adevăruri care ne murdăresc? Chiar istoria ne-a invitat de nenumărate ori să înțelegem că atunci când faptele sunt determinate de interese oculte, însăşi istoria nu mai există pentru muritorii de rând: ca și cum istoria ar fi condensată într-un nor invizibil, care influențează, totuși, evenimentele într-o anumită direcție. – Cine sunt, atunci, complotiștii? Întrebarea pe care o ridică teza susținută de Doxa, în legătură cei care nu vor să se supună gândirii dominante, este următoarea: să ne explice dânșii cum se poate ca un interes care

este

împotriva

civilizației

creştine

să

parcurgă

nestingherit istoria omenirii, dacă nu ar fi fost planificat în amănunt și organizat de-a lungul secolelor de adevărații complotiști? Latinii Romei Antice spuneau, pe bună dreptate, „Nemo judex în causa sua“. Pentru a putea accepta un fapt istoric într-o manieră definitivă, trebuie dovedite și cercetate toate cauzele și pe urmă analizate toate consecințele. Dacă acceptăm principiul „nihil sine causa“, chestiunea este tranșantă definitiv și munca de cercetare poate să înceapă. Faptele istorice sunt întregite doar atunci când sunt precedate și pe urmă succedate de evenimente cunoscute. Orice fapt se naște dintr-o cauză care evoluează în timp sub diferite forme, dar studiul acestor forme, uneori trunchiate și modificate după anumite interese, nu pot fi luate în considerare pentru a determina gradul de adevăr, din care s-a născut un fapt istoric oficial. Pentru a

117

accepta un adevăr oficial, coeziunea evenimentelor ante et post, ca și suma lor finală, trebuie să fie în coerență cu faptul istoric. Faptele istorice care nu cad în picioare și nu respectă aceste elemente logice trebuie să trezească dubii și să fie supuse neîncetat studiului, până la rezultatul final din care să reiasă sau nu veridicitatea lor. Nici un fapt istoric nu poate fi bătut în marmură dacă este orfan de aceste elemente fundamentale! În lumina acestor particule elementare de logică, cei care îşi pun întrebări și emit anumite dubii în privința variantelor oficiale să-și continue liniștiți drumul în căutarea adevărului, lăsându-i pe teoreticienii „teoriei conspiraționiste“ să producă mai departe concepte, gândire și memorie conformă, pentru abonații de drept comun ai penitenciarului capitalist.

118

Atenţie, dușmanul stă cu noi în casă

Din ce în ce mai mulți oameni au început să înțeleagă că industria dezinformării prezintă o informație din ce în ce mai trunchiată și indusă de interese particulare. Interesele care controlează informația sunt în primul rând economice, politice, ideologice, istorice și societale. Importanța pe care o exersează mass media în societatea zilelor noastre este nepermis de mare și a devenit un pericol pentru sănătatea mentală și perenitatea oamenilor în sânul neamurilor istorice. Putem spune fără nici un fel de dubiu că noua dictatură este înfăptuită prin controlul și fabricarea informației, din moment ce aceasta ne ține sub control și ne influențează viaţa printrun viciu de putere. Sigur, metoda de constrângere este diferită de represiunea politică sub forma ei dură, dar rezultatele sunt identice, dacă nu chiar și mai devastatoare! Comuniștii foloseau un scenariu care era cunoscut de populație, forța cu care își impuneau doctrina nu era un secret pentru nimeni. În cazul democrațiilor – aparatul represiv fiind disimulat –, au nevoie să prelucreze și să condiționeze mentalitatea oamenilor pentru a crea controlul necesar. Se poate spune că metoda folosită de comuniști era cu cărțile la vedere, folosind forța directă și teroarea – în timp ce opresiunea democratică joacă cu cărțile ascunse pentru a ajunge la aceleași rezultate.

119

Interesele celor care produc războaie în cele patru colțuri ale lumii coincid perfect cu interesele celor care vând arme, dirijează mass media și, în acelaşi timp, sunt în deplină concordantă cu interesele majorelor financiare, care investesc atât în crearea conflictelor, cât și în menținerea iluziei contradicțiilor politico-ideologice și sociale. Dictatura mentală exersată de mass media are ca obiect crearea consensului generalizat al opiniei și al echivocului în locul rațiunii. Ca să simplificăm acest fenomen în plină expansiune, care, dacă nu va fi anihilat în scurt timp, va deveni partea nevăzută a dictaturii: trebuie să știm că gândirea inoculată de elită prin mass media și toate sectoarele acesteia – filmele, televiziunea, muzica, literatura, manualele școlare... – este menită să reformeze în integralitate gândirea colectivă, pentru ca, apoi, să fie reciclată în folosul elitei. Procesul de transformare mentală este de o agresivitate extremă. Din acest motiv nu se ezită deloc când vine vorba de stigmatizarea persoanelor sau a grupurilor care nu se supun în mod natural matricei dominante. Dacă cineva ridică dubii în privința curentului dominant de gândire, este imediat pedepsit și redus la tăcere prin folosirea terorismului intelectual, complotist,

înlesnit

de

creațiile

conspiraționist,

lingvistice

obscurantist,

de

genul:

intolerant,

retrograd, rasist, antisemit... etc. Din păcate, ideea este că hoțul are întotdeauna un pas înaintea noastră și a înțeles cum să echilibreze balanța procesului de transformare spre „colhozul gândirii“, pentru

120

ca acesta să treacă pe nevăzute. Pentru a disimula manipularea s-a recurs la îmbunătățirea tranchilizantului antic și anume bine cunoscutul divertisment diversionist pentru îndobitocirea și deculturalizarea masivă a poporului. Nu degeaba oamenii care mai sunt încă independenți din punct de vedere intelectual și ceva mai cultivați nu se mai regăsesc în societatea zilelor noastre, simțindu-se din ce în ce mai prigoniți! Mass media constituie cele mai puternice arme din toate timpurile! Un glonţ la ceafă te omoară pe loc și, pe undeva,

ai

scăpat

definitiv

de suferinţă;

în

schimb,

manipularea subliminală exercitată de elită prin mass media, mai ales prin intermediul televizorului, te transformă într-o singură generaţie într-o legumă incapabilă să mai discearnă diferența dintre bine și rău! Din toate aceste motive și pentru că subiectul este foarte complex, analiza trebuie să fie profundă și foarte serioasă, astfel riscăm să alunecăm foarte repede în mistificarea propriului declin!

121

Cinci filtre de control și zece tehnici de manipulare

După studiile celor doi specialiști anunțați în mass media, Edward Herman și Noam Chomsky, au pus la zi în cărțile lor, Manufacturing consent, cele cinci mari filtre care induc atât alegerea subiectelor abordate de mass media, cât și amploarea și calitatea informațiilor, înainte ca tratarea acestora să fie date jurnaliștilor. Din aceste studii au reieșit următoarele analize. În primul rând, toate informațiile selecționate și difuzate sunt transmise după orientările proprietarilor mass media, care sunt, să reamintim, oameni foarte bogați, care au o agendă corporatistă și politică foarte developată. Legat de acest subiect, să nu uităm că linia editorială a televiziunilor și a ziarelor reflectă gândirea vehiculată de proprietarii acestora în funcție de interesele lor: susținerea unui candidat politic, propagandă pentru adoptarea unei legi, manipulări sociale, economice... etc. Urmează dependența față de marile surse de venit publicitar pentru a asigura echilibrul financiar, dar și dependența directă față de sursele de informație, cele mai mari fiind în sfera politică, după care urmează marile întreprinderi și, în ultimul rând, comerțul de detail.

122

Al treilea filtru îl reprezintă marile întreprinderi, care folosesc firmele de relații publice, deloc obiective

și

însărcinate cu fabricarea consimțământului la consumatori. Jurnaliștii se folosesc de aceste conținuturi „preambalate“ pentru alimentarea comunicatelor de presă și nu de puține ori jurnaliștii folosesc aceste conținuturi în integralitatea lor, fără a mai recurge la verificarea obiectivității acestor informații, gata împachetate. La sfârșitul listei avem grupurile de presiune (lobby-știi) și agențiile de presă, care, la rândul lor, fragmentează informațiile după interesele de agendă. La

aceste

filtre

trebuie

adăugate

criticile

intelectualilor, specialiștilor de tot soiul, omenilor de afaceri... și alții Aceste persoane uzează de influenţa lor mediatică pentru a emite opinii de ordin personal, care, apoi, sunt prezentate ca adevăruri incontestabile. Al cincilea filtru este ostilitatea mass media vizavi de grupurile sau persoanele independente, care sunt angajate în diverse lupte împotriva puterii stabilite (establishment). Aceste grupuri, mișcări sau persoane izolate sunt prezentate în mod negativ, caricatural, și vor fi discreditați încontinuu de specialiști invitați să dezbată în mod subiectiv despre aceste „dizidențe“! Din

analiza

celor

doi

autori

putem

deduce

următoarele: mass media sunt aparatul care fabrică și emite informații pentru a produce consimțământul publicului și pentru a favoriza justificarea acțiunilor angajate de elită. Iar

123

acestea, indiferent că vorbim despre o pastă de dinți, o reformă a vârstei de pensionare, o campanie de isterizare pentru acceptarea docilă a legilor liberticide, o campanie masivă de vaccinare ucigașă; sau pur simplu justificarea unui război imperialist! Această coeziune și corelare a celor care fabrică

și

emit

informația

demonstrează

cu

claritate

centralizarea și interesele unui sistem care se află sub ghearele unei elite foarte restrânse. Jurnaliștii au uitat de mult funcția lor istorică, de paznici ai libertăților. Oricum, nu ar mai putea să o facă în modelul actual, din moment ce informația a devenit o unealtă folosită

împotriva

interesului

comun;

acest

lucru

demonstrând că jurnaliștii sunt, de fapt, mercenarii acestui război împotriva popoarelor. Cetatea mass media a fost cucerită și reformată în profunzime, acest lucru nu ar fi fost posibil dacă nu s-ar fi întâmplat la fel și cu democrațiile occidentale. În ceea ce privește lozinca: „Un guvern al poporului, de către popor și pentru popor...“ – Mai bine să uităm de această lozincă, din moment ce democrațiile din Vest se îndepărtează tot mai mult de acest principiu, dovedind-o prin loviturile chirurgicale la care recurg pentru a exporta prin forţă supraexpirata democra-dictatură occidentalizată, în permanentă căutare de noi piețe de desfacere! Capcana laterală pe care o propagă sistemul mass media, bineînțeles în mod duplicitar, este miraculoasa alternativă pe care ar oferi-o salvatorul internet. Dincolo de

124

obiectivitatea conținutului, precum și încrederea pe care o putem investi informațiilor prezente pe internet, întrebarea pe care o ridică această șansă, care în mod surprinzător este plebiscitată următoarea:

chiar

de

mass

media

tradiționale,

ar

fi

din moment ce doar o mână de inițiați sunt

capabili să înoate în oceanul internetului, în căutarea informațiilor mai mult sau mai puţine obiective, în timp ce oamenii, în marea lor majoritate, se îneacă și rămân ostatici în pușcăriea mass media „main stream“ – oare acest lucru nu duce la fragmentarea coeziunii în societate, mai general spus la scurtcircuitarea interdependenței opiniilor? Fiecare să-și pună aceste întrebări și să se gândească bine dacă nu cumva a greșit lupta!

În orice caz, ceea ce este vizibil este faptul că

opoziția creată de pseudoconflictul întreținut între mass media și internet, ridică ziduri tot mai înalte între oameni, ziduri după care unii au tendința să se închidă crezându-se privilegiați fiindcă ar domina o informație alternativă. Astfel, ar putea gândi „liber“ – în timp ce ceilalți, neinițiații, care sunt ultramajoritari, sunt obligaţi să se autoexcludă din societate crezând că ar fi depășiți de situație. Deci, nu mai are nici un rost să gândească, iar dacă, dintr-un sentiment de rezistență, unii mai practică acest sport extrem, o fac în liniștea anonimatului mult prețuit de sistem! Acest lucru este extraordinar de grav pentru oameni în general, dar mai ales pentru națiunile acestora. Dezbinarea creată îi împiedică pe oameni să se unească într-o luptă comună pentru binele lor și al națiunii. Din acest motiv, tinerii nu trebuie să se îngrămădească sau să se izoleze în nișa internetului, crezând că participă individual la vreo formă de

125

rezistentă ideologică. Toţi oamenii, de la cei mai tineri și până la cei mai vârstnici, trebuie să formeze o singură legiune și să lupte împreună pentru dreptul lor la adevăr, libertate și siguranță, să stârpească acest cancer al falsei informații de la rădăcină acestuia, în cetatea diversiunilor „main-stream“. Am văzut cele cinci filtre analizate de Edward Herman și Naom Chomsky, publicate în lucrarea lor intitulată Manufacturing consent, în care, forțați de împrejurări, ne transmit frățește o micropărticică de adevăr, după cunoscutul principiu al piromanilor milenari: „strigă sus și tare la incendiu și poate scapi fără ca lumea să-și dea seama că ești unul din cei care au dat foc...“. Din moment ce tot mai mulţi oameni încep să conștientzeze că sunt manipulați de informație, haideți să mergem mai departe și să vedem partea cu adevărat înfiorătoare a acestui monstru devorator de creiere, care a devenit media în ultimii 40 de ani. În următoarele zece puncte, o să înțelegeți tehnicile de manipulare folosite de elită prin utilizarea uneltelor mass media și cu siguranță nu veți mai privi niciodată televizorul cu aceiași ochi. – Strategia diversiunii. Element primordial pentru controlul societății, strategia diversiunii constă în deturnarea atenției de la problemele importante și de la mutațiile hotărâte de elită. Diversiunea are loc prin potopul continuu de informații fără nici o relevantă, combinată cu divertisment „reptilian“. Strategia diversiunii este indispensabilă pentru a împiedica publicul să-și îndrepte atenția către adevăratele

126

probleme sociale, politice, dar și de la descoperirile în domeniile științei, economiei, biologiei sau ciberneticii. „Păstrați atenția publicului într-o distracție continuă, departe de problemele reale din societate, captivați de subiecte fără importantă. Păstrați publicul ocupat, ocupat, ocupat, cu lucruri fără nici un sens! Și înapoi la fermă cu celelalte animale“. William Cooper. – Crearea problemelor și găsirea soluțiilor. Această metodă se numește: „Problemă-Reacție-Soluție“. Se creează o problemă calculată să stârnească în prima fază interesul publicului, după care treptat publicul este indus în ipostaza de a cere rezolvarea problemei. Sistemul intervine salvator și propune spre soluționare o lege, un decret, pe care, de fapt, îl urmărea de la bun început, dar care avea nevoie de justificarea maselor. Exemplu tipic de manipulare prin acest procedeu: se lasă să se dezvolte în societate un climat prielnic pentru un atentat sângeros; publicul, șocat și îngrozit, cere imediat măsuri suplimentare de protecție și siguranță. Odată adoptate, aceste legi liberticide se întorc împotriva cetățenilor prin

îngrădirea drepturilor

și

a

libertăților individuale. Alt exemplu este crearea unei false crize economice pentru a constrânge poporul să accepte legi și măsuri de tăiere a bugetului în legătură cu dotări; servicii sociale; sănătatea; salarii; pensii... etc. Banii rezultați din aceste operațiuni sub drapel fals ajung întotdeauna în seifurile băncilor!

127

– Strategia graduală. Pentru a face acceptată o măsură inacceptabilă de către popor se folosește metoda graduală, pe o etapă cuprinsă, în general, între 5 și 10 ani. În acest fel, în Occident au fost impuse măsurile radicale socioeconomice din anii 1980-1990, din care a rezultat: șomajul masiv

organizat,

precaritatea,

flexibilitatea

muncii,

delocalizarea producției în ţările din Lumea a Treia, salariile stagnante... etc. Dacă toate aceste măsuri nu ar fi fost introduse gradual, fiecare dintre ele ar fi provocat o revoluție sângeroasă. – Strategia amânării. Pentru a convinge poporul să accepte o măsură nepopulară, aceasta este prezentată ca fiind dureroasă și necesară în viitor. În acest mod se obţine acordul prezent pentru o măsură care va fi luată numai în viitor. Este întotdeauna mai ușor pentru oameni să accepte un sacrificiu viitor, decât unul prezent. Este cunoscut faptul că omul are tendința să creadă că în viitor va fi mai bine și că o măsură impopulară poate că în viitor nu va mai fi necesară, iar dacă nu, o să aibă timpul necesar pentru a se acomoda cu ideea. Un exemplu este trecerea la moneda unică (Euro) și renunțarea la suveranități naţionale, în favoarea unei puteri supranaționale (Bruxelles), care a fost anunțată ca fiind necesară încă din anul 1994. Oamenii și-au arătat opoziția fermă, au ieșit în stradă manifestând împotriva acestor măsuri, însă, după câțiva ani de revolte, au început să obosească, capitulând în favoarea imperiului de la Bruxelles, în 2001.

128

– Să se vorbească publicului ca unor copii. Cea mai mare parte a campaniilor publicitare utilizează un discurs, argumente și personaje care folosesc o mimică, un ton și un comportament infantil, ca și cum toți oamenii ar avea vârsta de 12 ani sau ar fi adulți cu handicap mintal. Specialiștii în psihologie au înțeles din studiile lor că, dacă te adresezi unui adult ca unui copil de 12 ani, prin puterea sugestiei, va avea tendința să dea un răspuns gol de sens critic, asemenea unui copil de 12 ani. – Privilegierea emoțiilor în detrimentul rațiunii. A face apel la emoțiile oamenilor este o tehnică clasică pentru a scurtcircuita procesul de analiză rațională și simțul critic. Utilizarea registrului emoțional permite deschiderea ușilor de acces ale inconștientului pentru a implanta subliminal idei, concepte, dorinţe, frici, pulsiuni sau comportamente. Un exemplul extrem de edificator este reprezentat de instrumentalizarea

morbidă care s-a realizat

în

jurul

sărmanului Aylan Kurdi, naufragiat pe o plajă din Turcia. Corpul lui a fost selectat din mulțimea de cadavre aflate între stâncile de la țărm, a fost reașezat pe plajă cu capul în bătaia valurilor și cu mâinile pe lângă corp, poziția fiind lipsită de naturalețe, dar imaginea era teribil de „bună“. Copilul fiind poziționat fotogenic, reporterii groazei lansează salvele de clișee... opinia publică de pe întreg mapamondul fiind în stare de șoc. Aylan Kurdi face prima pagina a ziarelor, devenind oficial victima egoismului și rasismului tipic european. Emoția generată de această imagine și sentimentul de culpabilitate

129

provocat prin dezgroparea amintirilor legate de alte crime istorice, lovise rațiunea poporului cu forța unui cutremur de gradul 9 pe scara Richter, uitând că la bază era vorba de intensificarea procesului de epurare a poporului alb și, în aceleași timp, de o invazie islamică presărată cu o puzderie de teroriști. Inteligența poporului german, cunoscut îndeosebi pentru stabilitatea ei, capitulează în favoarea emoțiilor. Dintro mișcare a încheieturii, Angela Merkel a lăsat peste un milion două sute de mii de aşa-ziși refugiați să intre în Germania, iar poporul resemnat a început să se roage (Alles gut, danke schon... frau)! Ceea ce este important de reținut în acest exemplu macabru de manipulare este faptul că, asemenea trădătorilor, mass media joacă întotdeauna pe mai multe fronturi. În cazul de față, ele încep prin a iniția campanii agresive de propagandă

în

favoarea

bombardării

Siriei

și

pentru

înlocuirea președintelui ales democratic, Basar el-Assad – susține mediatic mișcarea rebelilor, care sunt de fapt teroriști finanțați de elită, folosiți pentru răsturnarea lui Assad – creând haosul cunoscut și omorând civili. Sirienii fiind prinşi la mijloc în această manevră internaționalistă, își părăsesc țara. Marea Mediterană devine un uriaş cimitir plutitor. Pe alt front, mass media manipulează opinia publică folosindu-se de registrul emoțional, iar, în paralel, insultă europenii pentru protecționismul de care dau dovadă în fața invaziei, folosind falsele concepte rasiste și xenofobe, scoase de la rechizite și fluturate în exces pe platourile de televiziune, în ziare și la radio. În cele din urmă, după ce opinia publică a fost bine

130

frăgezită, mass media transmit, prin toate căile lor, fotomontajul lacrimogen al sărmanului Aylan Kurdi – magia operează, seiful rațiunii este spart și poporul acceptă cu resemnare necesitatea unei invazii islamice. Jocul se încheie machiavelic, elita ridică întreaga miză, iar edificiul național mai ia o lovitură de grație, în timp ce camionul morții lovește din plin o piață de Crăciun din Berlin, plină de familii creştine nevinovate (Alles gut, danke schon... frau, bis)! – Menținerea publicului în ignoranță și prostie. Se procedează în așa fel încât publicul să nu-și dea seama de tehnologiile și procedeele psihologice folosite pentru controlul mintal și emoțional, care transformă masele descreierate... în vaci de muls. „Calitatea educației predate celor mici trebuie să fie cât mai săracă cu putință. În acest fel prăpastia ignoranței care izolează clasele sociale inferioare de cele superioare să fie și să rămână de neînțeles de către cei din clasele inferioare“. – Încurajarea publicului pentru ca acesta să se complacă în mediocritate. În câteva cuvinte, acest concept favorizează și încurajează publicul să se complacă în ideea că este recomandat să se îmbibe de subcultura americană pentru a fi considerat modern: să fii prost, nerespectuos, în conflict cu părinţii, rebel fără cauză, antipatriot, incult, iconoclast, vulgar, infantil, deresponsabilizat... etc. Această manipulare stă la baza conceptului de deculturalizare și de sălbăticire a

131

poporului, prin folosirea programelor celor patru „S“: show business-sex-sport-sânge. – Înlocuirea revoltei cu sentimentul de culpabilitate. Să-i faci pe indivizi să creadă că sunt singurii vinovați pentru nefericirea și nemulțumirile lor. Se organizează tot feluri de emisiuni, unde sunt scoși de la vechituri așa-zișii specialiști în comportamentele indiviziilor: medici, psihologi, oameni de știință și, din când în când, câte-un cântăreț de manele... pentru a ne explica că motivele principale pentru care omul o duce rău sunt: nu face destule eforturi pentru a reuși, nu muncește destul, nu este destul de inteligent, nu înțelege lumea în care trăiește, nu are capacitați de adaptare, e prea orgolios... etc. Prin

această propagandă,

oamenii nu

se mai

concentrează pe adevăratele probleme care îi împiedică să trăiască decent în țara lor, iar sistemul poate să doarmă liniștit. Efectul pe care îl vizează acest procedeu este autodevalorizarea oamenilor, pierderea încrederii de sine și provocarea depresiei generalizate. În urma acestor simptome, oamenii

devin

total

dezarmați,

pierzându-și,

astfel,

capacitatea de a se revolta împotriva sistemului. – A cunoaște publicul mai bine decât se cunoaște publicul pe el însuşi. În cursul ultimilor 50 de ani, progresele enorme pe care le-a făcut știința au dus la crearea unei prăpăstii uriașe între cunoștințele publicului larg și elita conducătoare.

Datorită

evoluțiilor

făcute

în

biologie,

neurobiologie și psihologia aplicată, sistemul a înțeles cum să

132

manipuleze omul fără ca acesta să-și dea seama. Am ajuns într-un stadiu în care sistemul ne cunoaște mai bine decât ne cunoaștem noi, ceea ce înseamnă că elita are mai mult control asupra noastră decât avem noi înșine.

133

Donald Trump, iluzie sau derapaj istoric?

Mirare, incredibil, „Unbelievable“, „Amasing“ sunt cuvintele cele mai auzite în jurul alegerii lui Donald J. Trump. Dar ce s-a întâmplat în atelierul Establishment-ului, de a reușit să străpungă personajul înspre care întreg sistemul își îndreptase tunurile? Știm că ordinea stabilită este reticentă, ca să nu spunem chiar alergică schimbărilor spontane și necalculate după o regie a intereselor multiple. După fișa postului, s-ar părea că Trump se află în paralel cu sistemul actual, adevărat O.Z.N. politic, iluzie sau derapaj fenomenal?! Să încercăm o analiză rațională, dincolo de emoțiile orbitoare ale acestui moment aparent istoric. Sistemul, pentru că despre el este vorba, acest tiran întotdeauna flămând de mizeria umană, s-a trezit într-o bună dimineață cu gândul la pocăința și reconcilierea cu poporul oprimat... cel puțin pe vreo patru ani. De la Abraham Lincoln și până la John Fitzgerald Kennedy, nici un președinte ales nu a dat impresia că ar avea de gând să reprezinte cu adevărat interesele poporului american: amândoi au plătit cu viața! Abraham Lincoln a fost ucis la Teatrul Ford din Washington, în timpul unei piese care avea să se termine tragic. Împușcat în ceafă, se prăbușește și moare a doua zi. Criminalul a fugit de la locul faptei strigând Sic semper tyrannis (Aşa sfârșesc tiranii). Trump a declarat în campanie că este cel mai bun creator de

134

slujbe pe care l-a inventat vreodată Dumnezeu! Un adevărat Mesia al forței de muncă, cu puteri supranaturale! Pentru a fi ales, s-a poziționat de la bun început în opoziție cu establishment-ul de la Washington, declarând că miza adversarilor corupți este uriașă, calculându-se în trilioane de dolari, și că sistemul este capabil de orice josnicie numai să nu fie el ales la Casa Albă. Pe lângă siguranța afișată în timpul campanie, parcă deja ales, Trump declară: „Măsurile pe care le voi lua odată ajuns la Casa Albă vor zgudui întreg mapamondul, nu doar America. O să redau Americii măreția de altă dată, poporul este principala mea preocupare, voi dărâma poziția dominantă a elitei care ne-a sărăcit țara și voi reda puterea celor de drept, poporului american“. Alarmele s-au declanșat fără întârziere, din San Francisco trecând pe la Los Angeles, New York, dar și în Europa... Lupta dintre elită și posibila voință a poporului american trebuia să fie inițiată cât mai repede! Așa cum ne-a obişnuit Puterea, prima armă aruncată pe câmpul de luptă au fost câinii turbați ai mass media. Dezlănțuite și însetate de manipulare, acestea au început de îndată lupta împotriva poporului cu forță și metodă. În primă fază încearcă discreditarea miliardarului, caricaturile în fel și chip sunt declanșate, metoda utilizată nu surprinde: declarații scoase din context, comparații mincinoase, fotomontaje, zvonuri calomnioase, dezbateri subiective, sex, pistoale și trandafiri... dar nici un rezultat! Atacurile se dovedesc sterile și nu împiedică mitingurile miliardarului, care înregistrează succese după succese. Metodice, mass media încep dezgroparea morților, găsind ceva materie de defăimare printre oseminte,

135

încearcă din nou... dar tot degeaba! Poporul e de neclintit și nimic nu destabilizează accesiunea spre Casa Albă a miliardarului. E nevoie de mai multă putere de manipulare, batalionul sondajelor primește ordin și intră în luptă. Surpriză generală, se pare că Trump se află departe în urma lui Hillary Clinton, care o să câștige detașat alegerile, salvând onoarea democrației de acest dictator, care, cică, apucă femeile de vagin?! Mass media preiau ștafeta și încep să explice că rezultatul sondajelor este absolut normal și reflectă în totalitate realitatea terenului. Nu se poate ca un om atât de caricatural și fără substanță să încarneze funcția prezidențială a celei mai mari democrații din lume (...)! Hillary profită de dinamică și lansează o adevărată bomba atomică: „Donald Trump este un mincinos, minte de îngheață apele și asta de dimineața

până

seara!“

(Având

în

vedere

bogăția

argumentației și puterea verbului folosit, se pare că, în ziua aceea, Hillary nu îşi luase steroizii potriviți). Oricum... nu contează, vasalii europeni recuperează tirul și confirmă: Merkel,

Hollande,

Cameron,

Renzi,

Junker,

Iohannis,

„Marțienii“ își exprimă dezacordul vizavi de Trump, motivând la unison că alegerea lui ar reprezenta un cataclism pentru ordinea din lume, evoluția economică și democrația mondială! – Ordinea cui, care evoluție economică și a cui democrație? Franța, infestată de francmasoni, îmbătată de prea mult Luminism arată cel mai mare dispreț la adresa miliardarului. Jurnaliștii Republicii, mercenari bine antrenați, de astfel, o iau razna în direct pe platourile de televiziune, iar în lipsa argumentelor cât de cât realiste încep seria atacurilor ad

136

hominem: e nebun, incult, amator în politică, nu are respect pentru femei, homosexuali, negri, hipopotami, are părul prea portocaliu, e periculos pentru stabilitatea internațională... și, în plus, cei care vor să-l voteze nu sunt tocmai un model de urmat fiind în general: albi, conservatori, credincioși, familiști, rasiști și șomeri! – Nefiind destul de inspirat la această oră târzie... am să vă las pe dumneavoastră să căutați defectele revelate din profilul acestor oameni. Dar susținătorii nu se dezic și rezistă, rândurile se îngroașă tot mai mult, oamenii cred în steaua lor și o susțin. Se trece la viteza superioară și se scoate registrul emoțional, până la urmă visul american s-a construit și prin intermediul Hollywood-ului, fiecare om trebuie să aibă un actor preferat, un model în care să se recunoască și de care să asculte... nu?! Toată clica botoxată de inculți și absolut paralelă cu realitățile oamenilor de rând este chemată la ordin. Fără introduceri, situația este critică: scenariul și dialogurile sunt prezentate... actorii acceptă cu solemnitate rolul vieții lor. Pe rând, actorii își fac apariția pe la televiziuni ca specialiști în politică și încep să-și exprime părerile în fața unor jurnaliști de-a dreptul fermecați, uimiți și impresionați de justețea analizelor și inteligența de care dau dovadă acești mari actori americani. Comedia continuă și, spre surprinderea fanilor, incredibilul avea să se întâmple: Jack la Motta, alias taurul din Bronx, este scos de la naftalină! – Foarte nervos, stând pe un scaun, probabil din cauza artritei, cu o privire amenințătoare începe tirada amenințându-și adversarul: „Acest om este stupid, este un derbedeu, un câine, un porc, un rahat de vacă, care nu știe

137

ce vorbește, nu-și face lecțiile, se crede puternic, dar nu-și plătește taxele, este un dezastru național, o rușine pentru țara noastră. Sunt atât de nervos că acest păcălici a ajuns unde este. Vrea să se bată? Să știe că dacă îl prind pe stradă, o să-i dau eu un pumn în gură!“ Neobosit, în ciuda vârstei, „taurul din Bronx“ înlănțuie cu o serie la ficat: „Ceea ce mă interesează este ca țara mea să meargă în direcția care trebuie și mi-e tare frică că (sic!) dacă trece Donald Trump, totul o să plece în direcția greșită“! – Cam atât cu mitul Robert De Niro... păcat, am pierdut unul din actorii mei preferați! Alții duc talentul actoricesc la extrem, plâng în direct, și se roagă literalmente de popor să nu aleagă acest monstru care a promis: retragerea soldaților din Orientului Apropiat, anularea acordurile comerciale care au secat economia Americii, repatrierea întreprinderilor care și-au delocalizat producțiile în Lumea a Treia, ridicarea unei frontiere împotriva invaziei „Latinos“ , scoaterea americanilor din șomaj; reconstruirea întregii infrastructuri... și toate acestea pe fondul unui sănătos protecționism, precum și un asumat „America First“! Poporul este prins în mijlocul unei dileme existențiale majore: americanii au de ales între stima și recunoașterea lui Lady Gaga și a lui George Clooney... sau promisiunile lui Donald Trump?! – Americanii au ales repede și Trump devine al 45-lea Președinte al Americii. Mătușa Hillary este făcută KO în picioare, actorii și cântăreții se întorc învinși la necazurile lor cotidiene, iar mass media iau o palmă magistrală... o pagină din istoria lumii a fost întoarsă... sau? Totuși, care este mesajul pe care îl transmit mass media? Încercând să disimuleze mizeria pe sub covor, ne

138

prezintă o teză demnă de spitalul de nebuni: „Sondajele de opinie au fost păcălite de popor, care și-a disimulat intenția de vot, păcălind astfel justețea și corectitudinea acestora“... Am zis! De atunci se îngrămădesc fel de fel de specialiști care analizează post factum cele întâmplate și care vor fi repercusiunile – de zici că americanii l-ar fi ales pe Pol Pot, fostul lider al Khmerilor Roșii, la Casa Albă. Analiza cea mai răspândită de mass media este că alegerea lui Trump este revelația prăpastiei uriașe dintre popor și elită, menționând că au fost și ele surprinse de acest lucru! – Măi să fie, „unbelievable“? Sistemul, cu toate metodele lui de manipulare și de supraveghere a maselor, nu a simțit mâhnirea poporului, uitând, parcă lovit de amnezie, de existența prăpastiei ce-i separă pe oameni, de normalitatea unei vieți decente... și, totuși, o întrebare subzistă: oare nu sistemul a creat această prăpastie sau a fost doar în străfundul imaginației noastre? Din respect pentru voința populară exprimată de americani și pentru forța cu care au știut să dea de pământ cu manipularea (aparentă) la care au fost supuși, nu voi merge mai departe în această analiză belicoasă! Dar un lucru să fie foarte clar, dacă Donald Trump alege poporul, o să rămână numele lui în veci bătut în marmură, va intra în clubul select al celor mai providențiali oameni din toate timpurile. Dar dacă alege Vițelul de Aur și pactul milenar al șarpelui, atunci o să ajungă și el în marele gunoi încins al istoriei cu toți ceilalți, acolo unde-i mai putem găsi pe trădători ai omenirii din speța lui Mayer Amshel Rothschild, Adam Weishaupt, Marx, Lenin, Troțki, Stalin, Soros, Clinton, Bush, Obama... Iliescu,

139

Constantinescu, Băsescu, Iohannis... ș.a. Ceea ce a arătat poporul în cazul de față este infima parte a ceea ce se va întâmpla dacă este trădat pentru a mia oară, iar restul lumii va urma pentru că oamenii încep să se trezească, să înțeleagă!

140

Capitolul V Întărirea frontului estic Iată că, ajunși la acest capitol, avem o imagine de ansamblu mult mai precisă, iar acest fapt ne permite o analiză mult mai lucidă. Din acest motiv, cred că putem începe întoarcerea spre meleagurile noastre, dar nu înainte să analizăm ultimul și, totodată, cel mai dureros subiect care încă ne mai împiedică să conștientizăm care este interesul nostru în conjunctură actuală. În România am crescut cu ideea că toate necazurile ni se trag de la ruși, acest colos care a influențat negativ destinul României și care ne-a adus teroarea bolșevică. Etapa a fost teribilă pentru țara noastră, deformată din temelie, călcată în picioare fără milă. Pentru generații întregi, Rusia este dușmanul feroce al libertății, ucigașul Bisericii, mama tribunalului torționar, tatăl terorii oarbe și gardianul închisorilor noastre. Toate aceste lucruri sunt tot atât de adevărate, precum soarele care strălucește în cer! Cine ar nega aceste realități incontestabile ar da dovadă de revizionism istoric, înaltă trădare și, totodată, de probleme grave de ordin psihiatric. Însă pentru a nu cădea din nou în capcana din 1989, trebuie să fim în cunoştinţă de cauză, să nu fim tentați de amalgam și să fim foarte atenți la judecățile pe care le facem! Rusia bolșevică nu este începutul sfârșitului pentru estici, ci, mai degrabă, sfârșitul unui nou început, care îşi găsește sursa în Anglia secolului al XVII-lea, care, după multe războaie în Europa Occidentală și un popas revoluționar în

141

Franța (1789), și-a continuat seria criminală culminând în Rusia, cu revoluția din octombrie 1917. Această conspirație luciferiană îşi găsește originea încă din zilele lui Adam Weishaupt, Karl Marx, Lenin, Leon Troțki, Bela Kuhn, Rosa Luxemburg și Ema Goldman... Bineînțeles că această evoluție nu ar fi fost posibilă fără sprijinul deținătorilor resurselor financiare anglo-saxone, care, în 1917, erau, deja, mândri proprietari ai Angliei, Franței și a Statelor Unite, pentru a cita doar achizițiile cele mai importante. După crima rituală săvârșită împotriva Romanovilor și apropiaților lor de către jidanul Iakov Lourovski, în noaptea dintre 16 și 17 iulie 1918, valul de sânge s-a răspândit cu rapiditate scufundând întreg poporul rus în adâncurile infernului. Primul guvern sovietic a fost compus în proporție de 85 la sută din jidani, iar aceştia nu s-au dezis de la nici o josnicie pentru a perpetua cea mai masivă și violentă campanie de epurare etnică văzută vreodată pe suprafața pământului. Genocidul care a fost gândit și comandat în primă fază de Lenin și Troțki a fost pus la punct în amănunt, semnat în 19 și 20 decembrie 1917, în

urma cărei date s-a înființat

teribila „CEKA“. Măcelul din Rusia a fost inaugurat sub conducerea jidanlui Gerinkh Yagoda, ferocitatea acestui monstru a dus la perpetuarea și perfecționarea celui mai prolific instrument de exterminare din istoria omenirii. Cosmopoliții care au ocupat Rusia sub diferite pseudonime – ca și în România, de astfel – au dus o vendetă ucigașă

142

împotriva reprezentaților Bisericii Ortodoxe, a creștinilor, a țăranilor, care, de astfel, au arătat cea mai mare opoziție, a minorităților etnice, a intelectualilor... etc. Dincolo de formele concrete ale genocidului, regimul cosmopolit, aşa cum o face și în zilele noastre, a distrus în adâncime societatea, gândirea, cultura și tradițiile acestei țări. Foametea, sărăcia, frica, violurile și execuțiile pe bandă rulantă deveniseră cotidianul în viața rușilor. Numai Gerinkh Yagoda a fost autorul moral a peste 12 milioane de crime. Bineînțeles că acest coșmar nu ar fi fost posibil fără o organizare amănunțită și fără oameni cu predispoziții deosebite pentru a duce la îndeplinire această lucrare luciferică. Faptul că acest genocid a fost susținut politic și finanțat de anglo-saxoni constituie un argument revelator, care trădează dimensiunea cosmopolită a coșmarului prin care au trecut rușii, și, în acelaşi timp, ne dezvăluie de ce zecile de milioane de oameni masacrați cu sălbăticie, de cel mai radical regim din toate timpurile, nu este recunoscut oficial ca genocid de către occidentali – și nici în România, de când a trecut legea Wiesel-Iohannis, Legea nr. 217/2015! A pretinde că rușii au ocupat România începând cu anii ’40 sau că rușii au impus comunismul în România și neau privat de libertate nu numai că este fals, dar atunci ar echivala cu a spune că Ana Pauker și mentorii ei cosmopoliți ar fi fost etnici suedezi! Nu poporul Rus a adus teroarea în România, ci „iudeo-comunismul exportat prin cominterniștii

143

celei de-A Treia Internaționale, care au preluat puterea și șiau făcut de cap sub protecția ocupantului sovietic“8. Această nuanțare este absolut fundamentală dacă vrem să înțelegem cu adevărat istoria ultimelor decenii și să înțelegem de ce, chiar și în 2017, România se află în continuare sub ocupaţie străină, în timp ce adevărații urmași ai dacilor sunt împinși să-și părăsească țara! Dacă un neam a suferit de pe urma bolșevismului, dacă o țară și-a văzut copiii masacrați, dacă o țară și-a văzut pământurile scufundate întrun ocean de sânge, dacă un popor a crezut ca a sosit Apocalipsa lui Ioan..., ei bine!, atunci în capul listei și pe primul loc, înaintea tuturor, se află poporul rus! Pentru a putea exemplifica cu elemente obiective rolul agenturii cosmopolite în Rusia și, pe urmă, în restul țărilor din Estul Europei, este foarte important să cunoaștem structura inițială din care s-a compus partidul bolșevic. După anchetele duse de jurnalistul și scriitorul englez Robert Wilton și publicate în cărțile The Last Days of the Romanovs și Russia’s Agony, iată ce putem afla despre componența etnică a structurilor bolșevice. – Componența comitetului central între anii 19171919: din totalul de 62 de membri, sunt 5 Ruși, 1 Ucrainian, 6 Letoni, 2 Nemți, 1 Ceh, 2 Armeni, 3 Georgieni și 42 de Jidani. – Din 556 de funcționari al statului bolșevic, incluzându-i și pe cei mai sus menționați, sunt 17 Ruși, 2 Ucraineni, 11 Armeni, 35 Letoni, 15 Nemți, 1 Ungur, 10

8

Ion Coja, „Planul ocupării României de către evrei?“, 1 noiembrie 2010, pe http://ioncoja.ro/planul-ocuparii-romaniei-de-catre-evrei/

144

Georgieni, 3 Poloni, 3 Finlandezi, 1 Ceh, 1 Karaim și 457 de Jidani. – Componența guvernului sovietic: din totalul de 23 de membri, sunt 1 Rus, 1 Rus-jidănit, 1 Georgian, 1 Armean, 19 Jidani. – Componența Comisiei Extraordinare „CEKA“: din totalul de 36 de membri, sunt 7 Letoni, 1 German, 1 Armean, 26 Jidani. – În guvern, puterea reală era reprezentată de Comitetul Central al Partidului Bolșevic; acest organism avea 12 membri, dintre care 9 erau jidani; Bronstein (Troțki), Apfelbaum (Zinoviev), Lurie (Larin), Uritsky, Volodarski, Rosenfeld (Kamenev), Smidovitch, Sverdlov (Yankel) și Nakhamkes (Steklov); cei trei ruși sunt: Ulianov (Lenin9), Krylenko și Lunacharsky. „Trebuie să înțelegeți că liderii bolșevici care au luat puterea în Rusia nu erau ruși. Cei care au luat puterea aveau ură pe ruși. Aveau ură pe creștini. Conduși de ură etnică, au torturat și ucis milioane de ruși fără nici un fel de sentiment uman. Acest lucru nu poate fi uitat. Bolșevismul a comis cel mai mare măcel din toate timpurile. Faptul că majoritatea omenirii este ignorantă în această privință și nepăsătoare în fața acestei enorme crime este dovada că mass media globale sunt în mâna autorilor“. Alexandr Issaievici Soljenițîn

Vladimir Ilici Ulianov (Lenin) nu era rus, ci era o corcitură care avea în sînge genele mai multor etnii: jidovească, elvețiană, germană, suedeză, slavă etc. Dar, preponderent, era jidan și a dat un decret în baza căruia cine se manifesta ca antisemit să fie împușcat pe loc. Bunicul lui după tată se numea Moișe Ițkovici Blank. Străbunica lui se numea Anna Alexeevna Smirnova, o calmîcă botezată. De aceea Lenin avea ochii foarte oblici, specifici unor asiatici. Cf. Dmitri Volkogonov, LENIN, O nouă biografie. Editura Orizonturi, București, pag. 40-45. 9

145

După căderea U.R.S.S, dezideratul unui nou model economic Euro-Atlantist, dictat și organizat de Washington, a dus la dezmembrarea colosului, după care Rusia a fost din nou prăduită în totalitate de elita cosmopolită care a fost reprezentată și dirijată, în primul act, de Mihail Sergheievici Gorbaciov, iar în actul al doilea de bețivanul Boris Elțîn. Populația a fost părăsită și aruncată într-o criză fără precedent. Din cauza lipsei banilor, a slujbelor, lipsei alimentelor, a medicamentelor, a căldurii... oamenii s-au îmbolnăvit atât fizic, cât și psihic, și alcoolismul devenise o problemă de proporții naționale. Jaful masiv la care a fost supusă Rusia după destrămare a fost semnul clar că turiștii cosmopoliți se pregăteau să părăsească vasul care începea să se scufunde, lăsând în urma lor întreg poporul rus să se înece în suferinţă. Parazitul își consumase gazda... din nou! Toate aceste relatări, bineînțeles, nu diminuează cu nimic suferința la care a fost supus poporul român, nimic nu va putea șterge vreodată din memorie crimele și ororile săvârșite în România de teroarea regimului comunist. Dar dacă vrem să redăm un sens viitorului nostru, dincolo de faptul că nu trebuie să uităm niciodată ceea ce s-a întâmplat, mai important pentru noi este să găsim capacitatea de a ne detașa de aceste amintiri dureroase, pentru a lasă loc rațiunii naţionale! Rațiunea este singurul lucru care poate înlesni o analiză obiectivă pentru a ne ghida deciziile viitoare, în interesul nostru și în acord cu adevăratele valori ale Neamului Românesc. În epocile de grea încercare, un popor trebuie

146

întotdeauna să-și orienteze deciziile în funcție de valorile sale, acestea sunt singurele elemente care trebuie să influențeze orientările strategice ale unei națiuni, pentru că doar acestea pot garanta existenta, sănătatea, libertatea, fericirea și prosperitatea pe termen lung unui popor! Din această cauză este extrem de important să reamintim, încă o dată, atât pentru români, cât și pentru străini că, contrar neobositei propagande antinaționaliste, dusă în mod agresiv de mediul politico-mediatic, dictată și finanțată de interesele străine... cele mai înalte valori ale poporului român sunt originea, Ortodoxia, limba, tradițiile și pământul iubit pe care s-a născut! Cine crede că poate păcăli său chiar anula aceste valori multimilenare, indiferent că vorbim de români mai mult său mai puțin naivi sau străini mârșăviți cu buletine româneşti se înșeală amarnic... – Cât de curând, praful se va alege de voi, trădătorilor! Astăzi ne aflăm într-o conjunctură internațională în care va trebui să facem alegerile cele mai potrivite, fiindcă viitorul nostru ca naţiune a devenit incert și extrem de complicat, din cauza dezvoltării fenomenale și fără precedent a influenței nocive pe care o generează concentrarea capitalului

deținut de elita mondialistă. Am ajuns într-un

stadiu nemaivăzut în istoria omenirii, în care mai puțin de 0,3 la sută din populația globului deține echivalentul bogăției celorlalți 99,7 la sută! Averea celor 0,3 la sută cei mai bogați este în totalitate deținută de cei care controlează cartelul bancar.

Ei

condiționează

toate

147

evenimentele

actuale:

războaiele, criza refugiaților, crizele financiare, dezagregarea națiunilor europene, terorismul internaționalizat, sărăcia cumplită

în

care

este

menținut

continentul

african,

propaganda mincinoasă a încălzirii globale; distrugerea agriculturii

clasice,

impunerea

forțată

a

organismelor

modificate genetic... etc. Această dinamică luciferiană nu se va opri până când elita nu o să reușească să impună robia fizică și ideologică pe întreg mapamondul. Multe națiuni sunt deja condamnate crezând că se află în tabăra câștigătoare, a celor aleși, altele vor pieri în timp..., dar unele se vor împotrivi printr-o luptă încrâncenată, în care parteneriatele vor fi absolut decisive! Vreau să cred că România se va afla în a treia categorie și va ști să-și aleagă aliații în jurul adevăratelor valori și nu cele orientate subliminal de falși predicatori! Independența unei națiuni trece prin alegerea alianțelor potrivite, mai ales în vremuri de cumpănă. Fiecare om trebuie să știe că, indiferent cât de dureros este adevărul și câte sacrificii ar cere acesta, tot mai bine este să-l cunoaștem. „Cel mai greu păcat al omului, veșnic fără iertare, este starea omului împotriva adevărului“. Arsenie Boca

148

Rusia dincolo de propaganda capitalistă Ura viscerală pe care o întreține Occidentul împotriva Rusiei se poate observa prin acțiunile și metodele folosite. Să luăm câteva exemple explicite: sancțiunile economice luate de către administrația Obama, cu complicitatea dictată vasalilor europeni, motivul oficial invocat fiind, printre altele, așa-zisa anexare a Crimeii, știind că marea majoritatea a populației este rusofilă și că a cerut intervenția Rusiei și revenirea la patria-mamă prin referendum, știind, de asemenea, că, la bază, această regiune a fost dată la repezeală Ucrainei de către „filantropul“ Nikita Hrușciov. Pentru a destabiliza economia Rusiei, mașinăria de război a bugetului american, prin intermediul agențiilor de credit de pe Wall Street, a ales ca țintă moneda națională (rubla). Aceste agenții, care sunt sub influenţă cosmopolită, au degradat până la extrem datoria externă a Rusiei, declarând că aceasta ar fi putrezită. Prin acest procedeu financiar subversiv, s-a încercat descalificarea Rusiei vizavi de partenerii ei, inducând ideea conform căreia Rusia ar fi o economie speculativă și că sunt posibilități serioase ca aceasta să nu-și mai poată onora datoriile. – Arabia Saudită (vasalul oriental), la comanda americanilor, a provocat scăderea prețului la barilul de petrol, știind că Rusia depinde de un preț stabil al petrolului și, prin urmare, această scădere de preț va pune în mari dificultăți economia Rusiei. – Sabotajul vasalilor europeni cu privire la oleoductul South Stream, care trebuia să ajungă până în Europa, este un

149

alt exemplu care dovedește slugărnicia conglomeratului U.E., vizavi de intransigența imperialistă americană. – Chaosul din Ucraina organizat de cosmopoliți pentru a favoriza escaladarea tensiunilor cu Rusia, prin instrumentalizarea puciului

din

piața Maidan,

dar

și

apropierea tot mai agresivă a Alianței Nord-Atlantice de frontiera rusă și denigrarea constantă a președintelui ales, ne arată că diavolul nu se află acolo unde mass-media corporatiste încercă să ne orienteze atenția! Ceva mai la Sud, în Turcia, președintele Recep Erdogan și-a dat seama la timp de manevra care i se pregătea și a schimbat la timp orientarea politicii externe a Turciei; dar mai ales poziția în privința situației din Siria, punând bazele unui parteneriat strategic cu Moscova. Ceea ce a urmat știm cu toții, americanii au organizat Puciul împotriva lui Recep Erdogan, folosindu-se de grupul „Hizmet“ și de aliații lor islamiști „Gulen”, fără prea multă mirare aflându-se ceva mai târziu că acești mercenari locuiesc chiar în S.U.A. și colaborează

în

strânsă

legătură

cu

Serviciile

Secrete

americane! – Important de reținut din această încleștare: Turcia este o putere militară de prim rang în lume, ocupând locul 8, în timp ce România ocupă abia locul 56... În altă ordine de idei, poate cineva să mai creadă că este în interesul României să găzduiască pe solul ei fără înștiințarea și acordul poporului „tehnologie militară“ despre care specialiștii spun că, în viitorul apropiat, vor putea fi adaptate pe acestea capete nucleare americane destinate

150

Rusiei? – Americanii, acești mari asasini internaționali, să-și țină mortul la ei acasă, iar trădătorii de la guvern să aibă mare grijă cu cine au uneltit împotriva siguranței naţionale, pentru că într-o bună zi... de popor nu vor mai scăpa nici măcar în morminte! Multe alte exemple pot fi enumerate la nesfârșit. Ca modus operandi, atât americanii, cât și europenii folosesc tehnicile cele mai mârșave, acțiunile lor fiind întotdeauna deformate, rearanjate sau chiar ocultate în integralitate de mass media. În procesul de spălare masivă a creierelor, pentru formarea consimțământului globalizat, se reeditează încontinuu argumentele ispititoare, inspirate din textul capcană făurit de francmasoni în 1789.

Se încearcă totul

pentru a pune „ursul siberian“ cu botul pe labe, dar, probabil, contrar așteptărilor și speranțelor, „ursul siberian“ e mai puternic decât vițelul oriental, fie el și de aur! Vladimir Putin a decis să reprezinte cu adevărat voința populară, să nu facă compromisuri, să lupte până la capăt pentru libertatea, liniștea, independența poporului său, a Bisericii Ortodoxe și a statului suveran care nu vrea să dispară

în

imensitatea

nimănui.

Din

păcate,

puțini

conducători din U.E. se pot laudă cu aceste calități, dovadă cota de popularitate istoric de joasă a liderilor europeni, în timp ce cota președintelui Putin explodează toate contoarele, culminând în 2016 cu peste 86 la sută de păreri favorabile. Lovitura de stat din Kiev, provocată și organizată de administrația Obama și ceva cosmopoliți specializați ca

151

Bernard Henry Levy, Raphael Glucksmann..., care după un casting

foarte

interesant,

dirijat

în

colaborare

cu

controversatul guvernator al provinciei Dnepropetrovsk, Ihor Kolomoisky (oligarh jidan prosionist) a instalat un regim de naziști autoproclamați, criminali, inclusiv un membru al Comisiei Trilaterale, fost bancher și presupus scientolog, Arseni Yatseniouk, ajuns prim-ministru după lovitura din Ucraina, fiind ales foarte democratic de Departamentul de Stat american (parcă eram în Ucraina, nu?!). Lovitura de stat organizată de C.I.A. a provocat în Moscova o mare manifestare la care au participat în jur de 50 de mii de oameni. Manifestarea a strâns studenți, profesori, muncitori și pensionari. Protestul nu a avut un caracter negativ vizavi de pozițiile politice ale președintelui Putin, care, de astfel, au și provocat sancțiunile economice internaționale, ci, dimpotrivă, oamenii au ieșit în stradă pentru a striga sus și tare dezacordul lor categoric la intervenția Statelor Unite și Europei în Ucraina! Aceste lovituri neîncetate duse de occident împotriva Rusiei nu sunt noi, acțiunile au început în anii ’90. După studiile lui William Engdahl, absolvent în științe politice, consultant

în

strategia

riscurilor

internaţionale

și

conferențiar, sunt dovezi clare care arată că Washingtonul a organizat, finanțat și dirijat teroarea din Cecenia și Caucazul rus, pentru slăbirea și căderea Uniunii Sovietice. În 2004, a avut loc drama tragică din Beslan, în care un grup de teroriști ceceni au luat ostatici o mie de adulți și

152

copii în Școala Nr. 1 din Beslan. După trei zile de asediu și negocieri cu Serviciile Speciale ruse, teroriștii au început să execute ostaticii. Până la neutralizarea teroriștilor de către forțele speciale ruse, 334 de ostatici au fost uciși, dintre care 186 erau copii. În urma acestui măcel, Vladimir Putin organizează o operațiune de eliminare a principalilor lideri ai mujahedinilor jihadiști din Caucazul de nord. Forțele Speciale ruse reușesc neutralizarea câtorva teroriști, iar pe unul dintre liderii acestora, pe nume Chamil Salmanovitch Bassaiev (cunoscut ca fiind unul din cei mai importanți jihadiști mondiali susținuți de C.I.A., fiind un apropriat al teroristului saudit Ibn al-Khattab, aliatul lui Ossama Ben Laden, cunoscut la rândul lui pentru relația privilegiată pe care o întreținea cu George W. H. Bush). Continuând acțiunea de căutare a teroriștilor, Forţele Speciale ruse realizează cu stupoare că teroriștii ceceni fugiseră în Turcia (țară membră a N.A.T.O.), în Azerbaidjan (în tratative avansate la vremea aceea), în Germania (membră a N.A.T.O.), în Dubai și în Qatar, ultimele două state fiind aliații (vasalii) strategici ai Washingtonului. În urma anchetei, a reieșit că statele membre N.A.T.O. și aliații lor privilegiați găzduiesc și protejează teroriști activi, care au conexiuni internaţionale și pot activa oriunde în lume în mod organizat! Rusia așa cum am cunoscut-o nu mai există, în schimb se pare că minciuna, propaganda și manipularea fanaticilor Nord-Atlantiști au dăinuit și după încheierea Războiului Rece. Probabil că această ură a occidentalilor vizavi de ruși nu ar mai fi existat dacă elita internaționalistă ar

153

fi reușit, după căderea U.R.S.S, să îngenuncheze încă odată și până la capăt acest popor încercat! „Oriunde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii“ Matei, 24, 28 Agentul însărcinat de Administrația din Washington, Gorbaciov (Gorby, cum îl alintă americanii), și groparul alcoolic

Boris

Elțîn

au

organizat

omorul,

jaful

și

dezmembrarea Rusiei. Oligarhia internaționalistă era în extaz și saliva din abundență, F.M.I-ul venise și el repede la priveghi, lăsând impresia că, totuși, mai erau ceva resturi pe carcasa fumegândă a mastodontului. Pe stradă, în vremea aceea, puteau fi zăriți băieți precum suedezul Anders Aaslund, necrofagul George Soros, dar și băieții de la Harvard, precum Jefrey Sachs (omul lui George Soros) și inițiatorul „terapiei de șoc“ aplicată fostelor țări din Pactul de la Varșovia..., mai pe românește, infiltrații (clandestinii) preiau puterea pentru a favoriza jaful organizat al țărilor aflate în agonie, după care inițiază: distrugerea industriei, a independenței energetice, sărăcirea poporului, distrugerea serviciilor sociale, prăduirea generală a bogățiilor și a resurselor naturale, privatizarea pe trei surcele la străini și, în cele din urmă, amanetarea populaţiei și viitorului acesteia drept garanție împrumuturilor masive acordate de F.M.I. și alte organisme mafiote, antinaționale (parcă sună cunoscut, nu-i aşa?). Numai în Rusia terapia de șoc a mizantropului Jefrey Sachs (omul lui Soros) a făcut peste trei milioane de victime, (dar aceasta, cică, nu e genocid, nu se pune...!), datele fiind

154

transmise de Comitetul Internațional de Salvare (I.R.C.). După balul vampirilor, tot ce a mai rămas a fost neantul absolut din ochii populației, privirea oamenilor părea scursă de orice urmă de vitalitate, expresia fețelor descompuse de durere, amărăciune, și disperare, bântuind fără vlagă străzile Moscovei, completând imaginea acestui trist balet morbid! Dar epoca aceea a trecut. Împreună cu Biserica Ortodoxă, Rusia s-a ridicat din genunchi și astăzi stă din nou în picioare, puternică, unită și cu dorința arzătoare de a trăi liberă. Însă, după mai bine de două decenii, Rusia este din nou confruntată cu un dușman extern, singura diferența fiind că astăzi dușmanul este mondializat, are veleități umaniste, este

mare

prescriptor de

democrații

generice

și

se

autodefinește ca protector al drepturilor omului. N.A.T.O – unealta de agresiune internațională a elitei – nu vrea doar să-i umilească sau să-i intimideze pe ruși, ci să-i distrugă ca națiune liberă! Motivul acestei vendete este faptul că, la ora actuală Rusia, descotorosită de cosmopoliți, este singura țară din lume capabilă să se opună, ba poate chiar să destabilizeze pe termen lung finalizarea operațiunii de înrobire a noului ordin mondial, urmărit cu disperare de elita cosmopolită. Doar în ultima vreme această elită financiară și-a desfășurat activitățile în spatele războaielor din Ucraina, Mali, Siria, Irak, Africa de Nord și America Latină (Venezuela). Contrar

mesajului

vehiculat

de

mass

media

occidentale, care încearcă din răsputeri să-l prezinte pe Vladimir Putin ca fiind un dictator fără milă, care îşi terorizează poporul, rușii sunt fericiți, echilibrați, îşi susțin

155

Președintele și politica acestuia cu o majoritate covârșitoare. Dar mai mult decât atât, Rușii arată din nou mândrie și patriotism, iar acest lucru demonstrează faptul că acești oameni biruitori din fire trăiesc din nou într-o țară în care se simt reprezentați cu adevărat, în deplină siguranță. Din păcate, acest lucru nu poate fi spus despre majoritatea țărilor din spațiul U.E., unde oamenii, în marea lor majoritate, se simt subjugați de Bruxelles, dovada acestor nemulțumiri fiind succesul crescând al partidelor de extremă dreaptă și nu numai a acestora, care promit, în unanimitate, ieșire imediată de sub robia impusă de U.E. și N.A.T.O. În Occident, precaritatea și sentimentul tot mai mare de nesiguranță crește exponențial, în timp ce factorii de încredere și de mulțumire scad vertiginos, în ultimii ani folosirea antidepresivelor explodând în U.E. Nici un partid tradițional, indiferent că este de stânga sau de dreapta, nu mai reușește să convingă alegătorii, de vină fiind prăpastia abisală dintre clasa conducătoare și popor. Din ce în ce mai multe sondaje independente arată că marea majoritatea a celor întrebați se consideră admirativi în privința politicilor duse de Vladimir Putin și că ar fi dorit și ei să aibă un lider independent, nesupus dictatelor impuse de mondialiști – care să arate poziții hotărâte, care să aibă o considerație deosebită pentru popor și tradiții, mai ales ideea măreață și intangibilă a suveranității naţionale. Luând în considerare situația reală din Rusia, nu mai este de mirare să vedem un asemenea angajament din partea liderilor din Vest și a mass media globaliste împotriva

156

lor. Edificiul minciunii, de manipulare globală, este serios amenințat de revelațiile care ar putea emana din renașterea Rusiei și a Bisericii Ortodoxe. Înțelegem prea bine că aceste lucruri pune multă lume pe gânduri... Doamne ajută!

157

Capitolul VI Momentul întoarcerii a sosit

Călătoria ideatică pe care am făcut-o ne-a oferit prilejul unei viziuni mai largi asupra desenului istoric și ne-a permis identificarea parțială a surselor care stau la baza problemelor noastre. Studiul acestor surse ne arată că ceea ce se întâmplă în România este rezultatul unui proces îndelung care s-a dezvoltat în timp, care nu are nici o legătură cu specificul unei țări, ci este mai degrabă un fenomen răspândit pe întreg mapamondul. Din această cauză, sentimentul de înstrăinare a avutului nostru primordial, națiunea, nu poate fi negat de nimeni și nu va exista niciodată un om sau un argument destul de puternic pentru a înăbuși pe termen lung această resimțire a subconștientului popular. Politica și lucrătorii ei, atât infiltrații, cât și slugile de casă autohtone, prezentați pe undele hertziene ca fiind Alfa și Omega societăţii, nu mai reprezintă de mult soluția pentru nici un neam creștin, deoarece aceştia au renunțat la luptă, la independența națiunilor (fără nici o delegare în acest sens) și la popor, lăsându-se infiltrați, dominați și reformați, pentru a fi orientați de către interesele străine – legea „Elie Wiesel“, 217/2015, este un exemplu cât se poate de elocvent. Atâta timp cât vom rămâne sub perfuzia acestui sistem ticăloșit, vom fi sclavi, bolnavi, săraci și secați de putere. Fiecare român trebuie să înțeleagă: ceea ce se întâmplă cu țara noastră este rezultatul unui proces de

158

otrăvire

națională,

cu un

virus

administrat

de elita

cosmopolită fiecărui națiuni pentru a o îmbolnăvi, a crea dependență și a controla destinul popoarelor după interesele lor! Virusul letal este prezentat sub forma unor mari promisiuni de prosperitate și siguranță, oferite în dar de „binecunoscutul“ altruism capitalist, pentru țările în curs de dezvoltare. Însă darurile dezinteresate la acest nivel nu există! Viața omului nu are absolut nici o valoare pentru ei. Ideologia lor este exemplificată în Vechiul Testament, în povestea Exodului, când unii au crezut cu putință că un obiect din aur se poate substitui lui Dumnezeu, meritând ca pe altarul acestuia să se facă jertfe, „arderi de tot“ și fără a-și da seama că, în cele din urmă, se vor ticăloși. Din păcate acest exemplu a rămas motorul principal în evoluția societăților din ultimele trei secole. În fața acestui fenomen care va sfârși prin a distruge în totalitate cursul natural al omenirii, trebuie să fim în cunoştinţă de cauză, mobilizați și foarte hotărâți! Din păcate, timpul ne presează tot mai mult, deoarece distanța care ne desparte de interesul nostru real a ajuns nepermis de mare. În astrofizică se spune că în spațiu un fragment care se detașează de un obiect în urma unei explozii capătă în timp ce se îndepărtează de acesta o viteză tot mai mare, dat fiind lipsa gravitației. Aceleași lucru s-a întâmplă și cu noi, evenimentele care au urmat exploziilor din trecut (1940, 1947, 1989, 1996...) ne-au îndepărtat de la valorile și interesele noastre reale, dar acest lucru s-a operat în timp, iar lipsa

159

noastră de acțiune (gravitația) ne propulsează cu o viteză tot mai mare spre înrobirea finală. Vă spun acest lucru pentru că chiar în aceste momente cei care conduc România ne trasează un drum care o să ne ducă direct spre pierzanie. O zicală cunoscută ne-a transmis că „poporul își merită conducătorii“, cu siguranță că există o anume vinovăție a poporului, din moment ce acesta participă activ la întreținerea sistemului... Însă ceea ce a uitat proverbul să mai adauge este că nimeni nu face acest lucru în cunoştinţă de cauză, prin urmare, nemulțumirea populară este conseccința unui abuz comis de conducători! Istoria civilizațiilor ne-a arătat că, de-a lungul timpului, de fiecare dată trădătorii au fost impuși și au acaparat puterea prin forță și înșelăciune. Ușurința cu care păpușarii fac acest lucru este cauzată de faptul că ei, liderii oculți, cunosc foarte bine și domină situația haotică pe care au creat-o colegii predecesori, spre netezirea eventualelor opoziții pe care le-ar putea întâlni în drumul lor spre tronul Puterii, acolo sus, departe de popor. Lozinca cea mai plebiscitată de sistem, repetată neîncetat de la revoluție încoace pentru noi, de aproximativ două secole în Occident, este următoarea: „Dacă un om vrea să-și schimbe cu adevărat destinul, să facă ceva pentru viitorul copiilor săi și pentru țara sa, atunci trebuie să-și exprime această voința prin vot. Votul este privilegiul pe care l-a câștigat

poporul datorită

democrației. A vota nu este doar un drept, ci este o obligație cetățenească fundamentală, pentru o societate care se vrea liberă“.

160

Desigur, acest scenariu pare bine legat și perfect logic, cel puțin așa este prezentat în cărți, în presă, în manualele școlare, în gura tuturor privilegiaților, la televizor... etc. Dar haideți să vedem ce rămâne din corpus-ul acestui concept frumos împachetat și legat cu cordeluță aurie, atunci când este supus la o analiză amănunțită. – A merge la votare odată la cinci ani, într-o democrație de tip reprezentativ, să fie oare un instrument puternic, care protejează poporul de abuzuri, și care permite alternanța reală la putere? – A doua chestiune, vitală pentru noi, este: să ne gândim foarte serios dacă nu cumva am avea tot interesul să ne considerăm mai degrabă ca fiind un popor și un neam, în loc să ne lăsăm definiți de către sistem, ca fiind o societate plină de „cetățeni“ anonimi sau „indivizi“ izolați! Medicul Hipocrat, unul din cei mai mari gânditori ai Greciei antice, spunea că atunci când ești bolnav nu are rost să-ți pierzi timpul ocupându-te de consecințele unei boli, fiindcă oricum nu vei rezolva nimic. Nici de cauze nu are rost să te ocupi, fiindcă acestea sunt multiple și multifactoriale. Soluția este să te ocupi de sursa care determină atât cauzele, cât și consecințele acesteia. Dacă plecăm de la analiza implacabilă a marelui Hipocrat, putem iniția procesul de cercetare pentru a afla „cauza cauzelor“ care determină toate dificultățile din țară și stă la sursa injustițiilor la care este supus neamul nostru. Dar înainte de acest lucru, fiecare să-și supună următoarele cugetări: ce vrem noi cu adevărat, care anume

161

este țelul nostru ca naţiune, cum înțelegem să ne proiectăm în viitor ca popor, dacă noi, urmașii geto-dacilor, mai avem vreun ideal pe lumea asta? Dacă aceste întrebări îşi găsesc răspunsul, atunci urmează întrebarea primordială: ce anume vom fi pregătiți să facem pentru aceste idealuri, cât de încrâncenată va fi lupta pe care o vom da, pentru a reînnoi cu adevăratul nostru destin? Acestea sunt singurele întrebări pe care trebuie să și le pună oamenii, atunci când se află în deznădejde, suferințe, simțind greutățile, injustițiile, tristețea,

înstrăinarea și

abuzurile la care sunt supuşi! Pentru a începe șantierul masiv de renovare a României, trebuie să cunoaștem următoarele aspecte ale democrației reprezentative și exercițiul ei în condițiile actuale al sistemului globalizat. Prin filialele locale, guvernele și partidele politice, sistemul creează în mod intenționat toate conflictele sociale cunoscute, forțând astfel populația să dea lupte extraordinar de mari, pentru câștiguri extraordinar de mici – provocând în rândul populației o stare generală de oboseală, de lipsă de încredere și de resemnare, de lehamite. Această stare generalizată de resemnare îi aduce pe oameni în situația – dorită de păpușari – de a fi extrem de docili. Prin acest procedeu subtil, poporul este indus de sistem într-o stare

care-i

afectează

enorm

atenția,

nemaiputând

conștientiza impostura liderilor impuși de Ocultă și efectele devastatoare ale sistemului politic. Fiecare trebuie să înțeleagă că această stare de semiconștiență populară este absolut

162

necesară

pentru

buna

funcționare

a

democrației

reprezentative. Deci, prima cauză a problemelor noastre este faptul că politicienii se află într-un conflict major de interese cu poporul, deoarece rolul lor adevărat nu este acela de a-i reprezenta pe oameni sau interesele acestora. Agenda politicienilor este organizată și definită de cei care-i pun în funcție, iar aceia, contrar opiniei generale, nu suntem noi! – Dar cum se poate ca un candidat validat prin sufragiul universal să nu fie alesul și reprezentantul poporului? Contrar tuturor așteptărilor, cacealmaua folosită de sistem este foarte simplă și se bazează tocmai pe natura cinstită și buna credință a oamenilor, în general. Pentru a lovi de nulitate votul popular, elita („mâna invizibilă“ de care vorbea Adam Smith), prin intermediul unui casting intern, îşi alege, în funcție de contextul social intern și cel extern (marile curente strategice), diferite personalități din interiorul partidelor politice, desemnînd candidații care se vor prezenta la alegeri.

Bineînțeles că toate aceste manevre

sunt

agrementate de manipularea circului mediatic, pentru a da impresia că deznodămintele sunt absolut firești și sunt rezultatele unor evoluții identificabile. După ce s-au desemnat „aleșii” care se vor prezenta la alegeri, fiecare candidat primește două agende (programe) diferite: una din agende va fi oficializată și va deveni programul politic asumat în campania electorală. A doua agendă va fi neoficială, ea va reprezenta interesele oculte care vor fi materializate în timpul mandatelor de către politicienii

163

care vor „câștiga“ alegerile – care, toate, cum s-a dovedit în ultima vreme, au fost falsificate! Agendele oficiale sunt alcătuite în așa fel încât, pe perioada campaniei electorale, fiecare candidat va putea să prezinte și să „apere“ un program de guvernare diferit – pluralitatea ideilor și a proiectelor fiind unul dintre ingredientele secrete ale democrației reprezentative. În ceea ce privește agenda neoficială, aceasta este absolut identică la toți candidații aruncaţi în festivalul alegerilor. Agenda ocultă și cea oficială se află în contradicție, cea ocultă fiind programul real de guvernare, în timp agenda oficială este doar o iluzie pentru a flata poporul și a stârni fervoarea necesară magiei pseudodemocratice. După euforia iluziei democratice, materializată de consimțământul național, exprimat prin sufragiul universal, poporul începe să-și dea seama, nu fără mirare, că aleșii lor nu-și respectă promisiunile din campanie și nici programul pentru care au fost aleși! Pentru a calma poporul care se află oricum, într-o stare de semiconștiență, „aleșii poporului“ evocă în acele momente de frământare că țara trece printr-o etapă dificilă, contextul internațional este deocamdată neprielnic, urmând ca, în etapa următoare (de Paștele cailor!)... să intervină luarea măsurilor care se vor impune. În

acel moment de deziluzie, agenda oficială

(promisiunile), care oricum nu au servit decât interesele alegerilor, se află de mult la gunoi, aleșii poporului lucrând deja la actul doi. După un timp, poporul constată cu dezamăgire că aleșii lor încep să aplice măsurile pe care le-au combătut cu înverșunare în campania electorală. Oamenii

164

devin din ce în ce mai derutați și nu prea mai înțeleg ce se întâmplă! – Unii vor ieși în stradă, alţii se vor lupta din fotoliu în fața televizorului, iar majoritatea o să doarmă în continuare, în timp ce șantierul agendei oculte se află în plină desfășurare. Zilele preced săptămânile... și, în cele din urmă, resemnarea subtil menținută prin oboseala generată de haosul constant, reia

încet

controlul

societăţii,

care

redevine

docilă,

întorcându-se ușor și în sir indian înapoi spre colhozul vieţii cotidiene! În consecință, când votăm, indiferent cine câștigă alegerile, rezultatul este aceleași, fiindcă ne desfășurăm întrun sistem analog, care are doar aparența unei democrații și care, de fapt, ascunde o plutocrație. Nu se întâmplă absolut nimic de la o votare la alta, deoarece candidații pe care-i votăm au obiective stabilite de interese oculte, iar acestea se află la antipodul intereselor noastre. Participând la această piesă tragică, fără să ne dăm seama justificăm și ne întreținem propriul jug. Din acest motiv spuneam că oamenii au partea lor de vinovăție. Alegerile sunt forma palpabilă a iluziei democratice, în timp ce reprezentativitatea acesteia este fondul de comerț al elitei, mâna invizibilă. Deci, nota bene: indiferent pe cine votăm, tot degeaba o facem, iar jocul alegerilor se încheie de fiecare dată în favoarea sistemului, care își vede liniștit mai departe de obiectivele sale, iluzionându-ne temporar cu victoria și promisiunile celor votați. Poporul care, din păcate, este conștient numai atunci când suferă, pierde la acest joc de fiecare dată.

165

Mai în glumă, mai în serios, după alegeri, pacienții sunt (re)conduși de fiecare dată către blocul de terapie „mediatică intensivă“, tratamentul aplicat respectă protocolul clinic de diversiune freudiană. În primă fază, pentru a disimula realitatea și pentru a favoriza uitarea dezamăgirilor, se administrează, în cascade succesive, false probleme, dezbateri sterile, proiecte viitoare fără nici un sens, ceva mișcări de stradă, un virus inexistent, dar care necesită o vaccinare neîntârziată, ceva războaie preventive ale Unchiului Sam, o planetă nouă locuibilă... asta dacă nu s-ar afla la cinci miliarde de ani lumină... etc. Toate acestea în paralel cu ceva doze de divertisment TV de calitate certă, o reformă ucigașă și ceva pauze publicitare! În

partea a doua a tratamentului: se inițiază

protocolul de fabricare a consimțământului național în vederea pregătirii pacienților pentru marea iluzie a alternanței politice.

Pentru

acest

tratament,

pacienților

li

se

administrează, pe cale intravenoasă, serul pluralității ideilor și propozițiilor care-i distinge pe viitorii candidați. Acest ultim tratament însănătoșește miraculos pacienții, care redevin operaționali și pregătiți să participe din nou la mascarada contradicțiilor democratice, la festivalul promisiunilor de campanie. Dar să ne gândim că, în urma unei mișcări spontane, un om integru este propulsat la putere, cu voința reală de a face ceva pentru popor... ar fi extraordinar nu-i aşa? Din păcate acest

scenariu

a fost

deja

prevăzut

de elita

conducătoare, care a ridicat preventiv o perdea de fum. Aceasta acționează asemenea unui zid de siguranță între

166

putere și voința necontrolată a poporului. Acest zid de siguranță, oricât de surprinzător ar părea, este materializat tocmai prin Constituția țării! Constituțiile programează toate neajunsurile noastre, textul acesteia constituie un fel de regulament pentru a evita, în totalitate, atât intervenția spontană a poporului, cât și accesiunea unui om providențial propulsat de voința directă a poporului. Peste tot în lume Constituțiile programează în profunzime neputința populară, în timp ce formele acestora (textele) sunt încărcată cu lozinci plagiate din privilegiile Divine: omul are dreptul la viață, nimeni nu este mai presus de lege, omul are dreptul să se exprime liber, dreptul la justiție (cu mai multe viteze), la egalități (antagoniste) și la multă fraternitate (invizibilă). – Mai lipsea să menționeze: orice bărbat are dreptul să respire cât consideră de bună cuviință – sau de ce nu: orice femeie are dreptul, prin naștere, să privească spre orizont cât de departe dorește, fără ca vreun bărbat să-i se opună! Această himeră universalistă a fost dezvoltată de cei care au decapitat regii, pentru a-i elibera pe oameni de drepturile lor divine și a-i pune forţat în custodia capitalului privat internaționalist. Acești filosofi ai mizeriei umane au răpit sensul democrației, au înlocuit-o cu o plutocrație mascată, care a reușit, prin vărsare de sânge, privatizarea națiunilor și, prin minciună, etatizarea tuturor drepturilor și libertăților fundamentale. Inspirații lui Adam Weishaupt (...), plagiind din privilegiile divine, au aranjat textele în aşa manieră încât au devenit o sursă de incompatibilitate cu condiția naturală și creștină a oamenilor: „Declaration des droits de l’homme et du citoyen“ (1789), perfecționată de

167

O.N.U.,

în

Drepturilor

1948,

devenind

Omului“10.

„Declarația

Universală

a

Prin aceste himere, francmasoneria

internațională a reușit să pună bazele unui sistem în totală contradicție cu democrația stricto sensu, bazându-se pe lipsa informației (presa controlată), pe naivitatea oamenilor care au crezut că votul lor va putea controla atât accesul la putere, cât și respectarea voinței și a idealurilor populare. Pentru a pune la punct Constituțiile, elita face apel la profesioniști ai politicii, arhitecți zeloși ai mizeriei umane, pseudofilozofi și alți juriști: adevărații rechini care știu cu precizie cum să întocmească textele care o să țină poporul departe de putere, de prosperitate și de siguranță... dar în permanență aproape de injustiție! Protocolul de întocmire respectă cu strictețe tehnicile subversive ale marilor cabinete de cercetare a produselor de asigurare sau a celor din industria bancară, care, indiferent de context, nu își asumă niciodată un risc real. Diferența este că aceia care fac Constituțiile aplică un principiu mult mai agresiv, deoarece produsele lor de asigurare (drepturile noastre) nu au absolut nici o șansă să interfereze vreodată cu principalul obiectiv al Constituției, și anume alcătuirea unui zid care protejează în exclusivitate interesele celor care stăpânesc cu adevărat sistemul. Pe vremuri, locomotivele aveau nevoie de cărbuni pentru a putea funcționa. În aceeași măsură, sistemul are nevoie de o populație cât mai îngrădită ca să poată funcționa „corect“. Din păcate, realitatea arată celor care au ochi să vadă și minte să înțeleagă că suntem

Cf. http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/legea/declaratiauniversala-a-drepturilor-omului.php 10

168

cărbunii, arși de vii, pentru întreținerea elitei conducătoare. Rolul anunțat al Constituției, cel oficial, este acela de a fi o bază solidă pentru a proteja poporul de interesele meschine, condiționând exercițiul Puterii, astfel încât politicienii să nu poată face abuz de putere. Prin urmare, poporul ar fi protejat, sună bine nu-i aşa...? Din păcate, Constituția nu a fost redactată de către mama și nu putem să ne așteptăm la fapte altruiste, din partea celor care fac „arderi de tot“, sacrificii și jertfe pe altarul lui Mamona! Înțeleptul filozof francez Alain spunea: „Semnul distinctiv al oamenilor drepți și cinstiți este acela că nu caută neapărat să-i conducă pe alții, ci doar pe ei înșiși“. Această analiză, dacă este aprofundată, face trimitere la faptul că cei care vor puterea cu orice preț sunt într-o măsură covârșitoare necinstiți și nu pot avea intenții credibile. Dacă adăugăm la această analiză unealta subversivă pe care o reprezintă democrația reprezentativă, înțelegem mai bine de ce aceasta favorizează accesul la putere al trădătorilor de neam. Timp de două sute de ani de democrație ateniană, pe vremea lui Pericle Olimpianul, se organiza tragerea la sorți a celor care urmau să reprezinte poporul pe o etapă definită. Timp de două sute de ani, săracii și cinstiții au fost la putere și au vegheat asupra interesului popular. În ultimele două sute de ani de democrație reprezentativă, după decapitarea regilor, numai bogații au fost la putere, veghind asupra elitei care se îmbogățea fără limite, în detrimentul poporului care suferea tot mai multe abuzuri, injustiții și sărăcie!

169

Paranteza comică a scandalurilor de corupție

Dacă sistemul nu ar fi creat și întreținut de-a lungul timpului posibilitatea actelor de corupție și terenul propice conflictelor de interese, nu am fi avut nici corupți, nici corupție. Însă, pentru a putea dăinui, elita trebuie să rămână invizibilă, fiind obligată să recurgă la figuranți (politicieni) pentru ocuparea pozițiilor de conducere, prin urmare au tot interesul să păstreze aceste tentații ademenitoare. Trei motive stau la baza acestei strategii machiavelice. Politicienii (figuranții sistemului) nu sunt conștienți atunci când își încep carierele politice că sistemul în care o să evolueze a subminat parcursul politic cu o mulțime de tentații compromițătoare. Elita știe foarte bine că, mai devreme său mai târziu, Puterea reușește să corupă! Pe timpul evoluției lor, figuranții (politrucii) sunt obligați să cadă la învoială cu diferite personalități. Acestea pot fi alți figuranți sau persoane care reprezintă interese private. Pentru a putea continua evoluția politică, figuranții sunt constrânși să cadă la învoială și să împace favorabil aceste situații. Încetul cu încetul, figuranții sunt antrenați de dinamica parcursului politic să recurgă la din ce în ce mai multe compromisuri, implicânduse, astfel, în tot mai multe acte de corupție. În schimb, dacă figurații nu se arată cooperativi (fiind cinstiți), nu arată supunere și fidelitate acestor reguli interne, nemaiavând

170

nevoie de ei, sistemul le stopează net evoluția politică. Cei care reușesc să meargă mai departe în acest labirint ocult al tentațiilor aurite, acumulează în timp tot mai multe nereguli... dar acest lucru nu reprezintă nicidecum un defect în cariera politică, ci tocmai o calitate încurajată și apreciată de sistem, care muncește cu mare sârguința la crearea condițiilor cât mai propice compromiterii. Figuranții care au arătat o evoluție și un parcurs exemplar sunt decorați cu steaua galbenă a corupției, după care sunt avansați către râvnitele poziții superioare. După ce figuranții acced în partea superioară a sistemului, ajung într-o lume unde alegerile populare nu mai au nici o relevanță, posturile fiind multiple, variate și disponibile, cu condiția ca figuranții să arate supunere și respect valorilor interne. Acesta este și momentul în care figuranții sunt sfătuiți să se întoarcă la 180 de grade și să uite tot ceea ce au crezut până atunci, pentru a deveni adversari înverșunați și investiți împotriva interesului popular și național. În general, această schimbare de orientare trece foarte bine și nu dezorientează deloc figuranții, care, oricum, în evoluția lor politică, au beneficiat de dinamica și timpul necesar pentru a renunță la orice urmă de patriotism și morală! În general, figuranții, în majoritatea lor covârșitoare, sunt foarte disciplinați și îşi îndeplinesc obligațiile împotriva poporului cu multă silință și un devotament exemplar. În schimb, dacă după un timp anumiți figuranții, îmbătați de mirajul Puterii încep să devină „nepermis“ de ambițioși,

171

rebeli și nerespectând regulile interne, nici ierarhia stabilită, încep să facă valuri necontrolate, alianțe nepotrivite, să ia decizii contraindicate, să facă declarații în presă urmate de scandaluri... etc. În acest caz precis, sistemul își scoate ghearele și începe șantajul: trecutul figurantului și toate neregulile acumulate pe parcurs sunt scoase la iveală și trântite în față. În general, această întâlnire spontană cu trecutul este suficientă ca să-i facă pe figuranți să se înmoaie și să cedeze șantajului – după care sunt demiși din funcții, li se retrag atribuțiile și, în general, sunt uitați într-o funcție de mâna a treia pe tot restul vieții. Cei care nu cedează șantajului și încep să amenințe ordinea internă a sistemului au o soartă mult mai dezastruoasă. Figuranții, împreună cu trecutul lor, ajung ca prin minune, într-o perfectă corelare cu organele de presă, pe macadamul din fața Parchetului! – Comanda este dată (...), ancheta este lansată, probele curg în cascade, cazul este în mod cert compromis și, totuși,... agonia trebuie temperată pentru a permite linșarea mediatică în conformitate cu regulamentul intern, în urma căreia figurantul și familia acestuia să devină oficial persoane non grata. Deja morți din punct de vedere social, dacă figuranții s-au arătat prea obrăznici vizavi de ierarhie, mai fac și o tură pe la Jilava! Prin această strategie complexă, sistemul poate controla în întregime organizarea și accesiunea politică, păstrând în rezervă trecutul figuranților, carnea de tun a Parchetelor, de care sistemul se poate folosi de câte ori

172

situația cere o diversiune populară. În acelaşi timp, atunci când este necesar, sistemul are întotdeauna la îndemână carnea proaspătă ca să hrănească iluziile poporului în ceea ce privește independența justiției și eforturile colosale pe care le face aceasta, pentru eradicarea corupției. Entitate onorabilă și morală, sistemul nu poate accepta în sânul său figuranți suspectați de acte de corupție. – Ora 18:55... poporul disciplinat și foarte bine condiționat așteaptă frumos pe canapeaua de culoarea piersicii, începutul știrilor. – Gheorghiță și Măricica sunt nerăbdători să asiste la linșarea

mediatică

și

sacrificiul

social

al

figurantului

turmentat... „Ți-am spus eu, draga mea, până la urmă tot o să-i agațe p-ăștia! Degeaba domn’le, de când cu Iohannis ăsta legea e lege, nu-i tocmeală!“ La începutul acestui capitol vorbeam despre faptul că poate ar fi mai sănătos să ne considerăm ca fiind oameni, popor și neam. Am făcut referire la aceste lucruri deoarece condiția de cetățeni, indivizi și, mai ales, noțiunea de „societate“, au ajuns în zilele noastre cuvinte goale de sens, extrem de înșelătoare. Pericolul acestor cuvinte constă în faptul că instituționalizează omul, poporul, națiunea și valorile acesteia, iar acest lucru favorizează acceptarea condiției „legalizate“ de robie la care suntem supuși, din moment ce toate injustițiile sociale sunt legiferate... nu?! Un cetățean este fragil în fața legilor, el reprezintă doar un cărbune ars în locomotiva elitei, în timp ce un om rămâne veșnic liber, fiind supus numai lui Dumnezeu și propriei sale morale. Societatea este organizată de sistem, care

173

a luat-o ostatică prin mirajul democrației reprezentative, în timp ce un popor este rezistent în fața abuzurilor, are memorie, nu va accepta la infinit sclavagismul la care este supus! Indivizii sunt precum animalele izolate, slabe și fără nici o posibilitate de apărare (victime ideale), în schimb un neam are forța necesară pentru a-și decide propriul destin, a cere anularea unei Constituții hoțești, rescrierea ei și trimiterea trădătorilor la stâlp pentru actele de înaltă trădare și crime săvârșite împotriva propriului neam! – Ați sesizat slăbiciunea pseudo-limbajului politicomediatic, în comparație cu forța extraordinară pe care o emană simțurile strămoșești și cuvintele adevărate și pline de sens? Acum că am văzut de ce votul nostru nu are nici o importanță și am făcut cunoştinţă cu polița de asigurare pe care o reprezintă Constituția, să mergem mai departe și să începem analiza democrației. Cuvânt de origine greacă, este contopirea cuvintelor Demos (popor) și Kratos (putere), prin definiție: guvernarea poporului de către popor și pentru popor. În timp ce cuvântul plutocrație, tot de origine greacă, este contopirea cuvintelor Plutos (bogăție) și Kratos (putere), prin definiție: un guvern al bogaților, de către bogați și pentru bogați! Haideți să începem fără nici un fel de tranziție să vorbim despre pușcăria ideologică internațională care s-a suprapus, din păcate, și pe țara noastră. Democrația este unul din cuvintele cele mai folosite în zilele noastre, fiecare om, indiferent de gradul său de educație

174

și cunoștințe, îl folosește regulat, de la muncitorul necalificat care nu știe exact ce înseamnă, dar uzează de acest cuvânt în discuții pentru a părea mai răsărit, la profesorul de scoală care explică copiilor noțiunile de bază, fără să intre prea mult în detalii – pe la televizor, unde jurnaliștii se întrec în argumente ca să ne explice cât de extraordinară este democrația, iar dacă vrem să ne bucurăm de ea în continuare, trebuie neapărat să participăm la vot. Acest mare simbol al libertății care, până la urmă, nici măcar nu ne întrebuințează prea mult. Practic, democrația, așa cum ne-o prezintă sistemul este un mecanism social care funcționează automat în favoarea noastră, atâta timp cât mergem la vot odată la fiecare cinci ani. Dacă am trăi în medie 80 de ani, ar trebui să intervenim doar de 16 ori în rânduiala destinului nostru, nici mai mult nici mai puțin, în rest mașinăria libertății, fericirii și a prosperității își urmează cursul liniștit, fără nici o intervenție populară. Dar acest lucru, contrar tuturor aparențelor, nu ar trebui să ne îngrijoreze câtuși de puţin, deoarece sistemul a prevăzut profesioniști foarte motivați și extrem de onești, pentru a se ocupă zilnic de binele poporului? Totul, bineînțeles, sub ochiul ager al legii, urmăriți în permanență de sensul critic și imparțialitatea câinilor de pază ai democrației, să nu uităm de constrângerile impuse de Constituție, care nu permite absolut nici o deviere de la binele poporului! Și totuși, parcă ceva nu este în regulă, cum poate un popor să sufere atâtea abuzuri și injustiții sociale, dacă democrația reprezentativă este prezentată ca fiind soluția unică și ideală pentru binele poporului? Oare democrația a devenit un concept depășit de conjunctura actuală? Să fie oare

175

democrația vinovată pentru prăpastia abisală în care oamenii au fost aruncaţi? Și dacă da, ce naiba ar trebui să facem? Să abandonăm orice formă de organizare democratică, să trecem la anarhie, să tăiem capul Președintelui în piața Universității și să-i dăm foc... sau ne întoarcem înapoi la vreo dictatură? Din fericire pentru noi, democrația este un concept extraordinar, dar cu condiția să nu fie deformată și golită de sens, dar vom aborda ceva mai târziu forma și fondul original al democrației. Ceea ce ne-a adus în această situație, disperată și de neînțeles, este partea viciată și incompatibilă cu binele comun al popoarelor pe care îl reprezintă oximoronul „democrația reprezentativă“. Această adevărată realitate virtuală sau obscură claritate a ajuns, din păcate, varianta care domină în lume atât prin numărul de țări cucerite, cât și prin cantitatea de injustiții și abuzuri provocate popoarelor captive. „Dacă votul nostru chiar ar conta, atunci nu ni l-ar mai cere nimeni!“ Mark Twain

176

Caracatița mafiotă... ați spus, guvern?

În România după 1989, cică am primit în dar de la occidentali democrația reprezentativă, o vastă pușcărie ținută de cartelul bancar, în care poți circula liber. Nici sârmă ghimpată, nici ziduri pe care să stea gardieni înarmați și nici celule la orizont. O adevărată revoluție a modului de detenție, Gherla, iadul comunist fiind surclasat! În pușcăria capitalistă, celulele și zidurile au fost înlocuite cu manipularea ideologică; sârma ghimpată cu șantajul financiar; și gardienii înarmați s-au preschimbat în jurnaliști corupți care trag cu salve neîntrerupte și fără somație în deținuți cu minciuni letale. Pe vremuri, când un deținut era surprins încercând să evadeze din pușcărie era împușcat pe loc. Astăzi cei împinși de instinct să scape sunt imediat neutralizați de incapacitatea de a determina unde este libertatea. Dacă, pe vremuri, un deținut știa să definească ce înseamnă libertatea, astăzi deținuții temniței capitaliste sunt incapabili s-o facă. Două frontiere invizibile stau la baza acestei incapacității. Prima frontieră este materializată prin faptul că temnița capitalistă nu poate fi determinată cu precizie, nefiind o structură vizibilă, palpabilă. Închisoarea capitalistă este mai degrabă materializată printrun câmp magnetic de mare influenţă, exercitat de o gravitație imperceptibilă. A doua frontieră este concretizată prin lipsa vocabularului necesar pentru a defini cu precizie natura și, mai ales, forma captivității de care ar trebui să ne eliberăm. Prin sărăcirea și reformarea treptată a vocabularului, sistemul

177

a reușit în timp să redefinească treptat sensul cuvintelor – totalitarismul intelectul exercitat prin pseudolimbajul „corect politic“, difuzat prin colaboratorii mass media, îngrădește și mai mult stările naturale de apărare, mișcările revendicative, contestatare. Spre exemplificare. Dacă o persoană îşi afișează public dezacordul în privința destrăbălării sexuale și a avortului de masă, motivând că numai în Europa se soldează în fiecare an cu genocidul legal a milioane de copilași nevinovați, atunci este imediat calificată ca fiind fascistă, retrogradă și împotriva libertăților fundamentale ale femeilor de a dispune de propriul corp! Dar copilul ucis a devenit cumva noul „membru“ al femeii moderne sau este o fiinţă vie, unică, distinctă, care nu a cerut absolut nimic și, totuși, are și ea dreptul la viață? Dacă o persoană este împotriva valurilor de migranți, este imediat taxată de rasism, xenofobie... etc. În acelaşi timp, sistemul ne explică faptul că, migranții musulmani sunt absolut necesari, în primul rând pentru aportul cultural extraordinar și, în al doilea rând, mai grav, din cauza declinului demografic al Europei... În 30 iunie 2017 a decedat „Mama“ avortului de masă, (stimabila) Simone Veil; republica Franceză fiind literalmente în stare de șoc „Ce pierdere imensă...“ În 40 de ani de aşa zisă „libertate de a dispune...” (de crimă): 8 milioane, 9 milioane – câți copii au fost uciși în pântecele mamelor? Statisticile sunt înfiorătoare, în numele legii „Veil“ din 17 ianuarie 1975, aproape 15 la sută din populația Franței a fost în mod sistematic eliminată cu complicitatea statului, arătând deci, o politică malthusianistă

178

și o întreprindere de control demografic al populaţiei... și, totuși, se pare că avem mare nevoie de „aport cultural“! Modificând limbajul în profunzime, mai ales prin intermediul ecranelor de televiziune, s-a ajuns treptat la diluarea și deformarea semanticii și a sintaxei. Prin acest procedeu evolutiv, definiția cuvintelor și înțelesul real al propozițiilor au fost profund deteriorate, împiedicând astfel starea firească de atenţie intelectuală. Între semantică și sintaxă există acelaşi raport ca între fond și formă, dacă se stâlcește sau se deformează forma, se pierde legătura cu fondul; de aici reiese imposibilitatea de a determina cauzele și sursele captivității la care suntem supuşi. Principiul folosit este simplist, dar foarte eficient: se recurge treptat la diminuarea numărului de cuvinte. Cu cât se reduce mai mult numărul conceptelor cu care oamenii pot uza de rațiune și cu cât se reduce mai mult finețea limbajului, cu atât mai puțin oamenii vor fi capabili să gândească. Prin lipsa stăpânirii lingvistice, omul este lipsit de rațiune și total dependent;

devenind

astfel

ușor

manipulabil

printr-o

educație trunchiată, cultura contemporană, televizor... etc. Prin reformarea, deformarea și simplificarea semanticii se împiedică din fașă orice idee subversivă sau critică la adresa ordinii stabilite, obiectivul urmărit pe termen lung fiind însăși anularea oricărei critici adusă sistemului. Acest fenomen foarte alarmant a indus încetul cu încetul dezvoltarea și proliferarea unor limbaje noi: new speak; novlangue; politically correct; limbajul de lemn... etc. Toate aceste noi

179

forme de pseudolimbaj promovează un tip de vocabular care urmărește vădit la reformarea realității în profunzime. În concluzie, stratagema aplicată este următoarea: dacă un lucru nu mai poate fi numit, acesta nu mai există! Iată cum o temniță dispare atunci când cei ținuți în interiorul ei sunt aduși în imposibilitatea de a numi modul de captivitate pe care aceasta o generează. De aici reiese ușurința cu care judecătorii „doxei” pot recurge, de câte ori este nevoie, la rechizitoriul complotismului și a conspiraționistului (...), care nu sunt decât niște creații lingvistice ofensive, impuse prin perfuzia mass media, folosite pentru inhibarea generală a fragmentelor de inteligență subconștientă a populațiilor încarcerate în „Arhipelagul capitalist“!

180

Două democrații, impostura și un divorț

Singura manieră viabilă și realistă prin care un om se poate îngriji și gospodări, dar și o familie, un sat, o comună, un oraș, un județ, o regiune și o naţiune, în general, este prin implicarea activă, neîntreruptă și directă a tuturor membrilor interesați. Dacă într-o familie se ajunge în situația în care nici tatăl, nici mama nu-și mai arată interesul, grija și nu se implică la modul cel mai serios în treburile zilnice, atunci nu mai există nici familie, nici copii, nici casă, iar viață lor va fi sortită

eșecului!

gospodărire

și

Lipsa

acestei

organizare

dinamici

internă

duce

esențiale la

de

apariția

intermediarilor, care, în mod natural, vor ajunge în cele din urmă să uneltească împotriva interesului comun. Din păcate, poporul român a fost împins de o conjunctură istorică nefavorabilă, conjugată cu o manipulare politico-mediatică fără precedent, într-o stare în care nu-și mai arată nici atenția și nici interesul necesar pentru a putea împiedica evoluția fenomenului de autoînrobire ideologică. Acesta bântuie prin societăți. Practic, trăim într-un sistem care muncește din răsputeri, pentru a inocula în subconștientul colectiv hoția conform căreia spaţiul vital al neamurilor, națiunile, au devenit printr-o împrejurare internațională absolut firească, proprietatea unei caste care nu mai este neapărat în serviciul poporului, ci mai degrabă supusă unor norme, parametri și protocoale de piață dictate de afară! Deci, conform procesului de democrație reprezentativă aflată în desfășurare, am ajuns

181

în situația în care noi, „animalele“, mergem de bunăvoie la votare să ne alegem stăpâni autohtoni (cel puţin aşa ne arată buletinele de vot), în baza promisiunilor elaborate să răspundă suferințelor cauzate de factori externi... după care săracii noştri aleși nici măcar nu mai au timp să ne trădeze personal și pe calea internă, că vin alţii să se suprapună peste ei pentru a ne distruge prezentul, viitorul și spaţiul vital pe calea externă! Dincolo de latura hilară care reiese din această stare de fapt destul de ciudată, revenind la cele serioase, trebuie reamintite niște baze fundamentale fără de care putem uita definitiv de naţiune și de sensul acestui mare cuvânt care stă la baza civilizației noastre. A spune că o țară nu mai aparține celor ce-i compun rândurile înseamnă pur simplu confiscarea frauduloasă a formei, în detrimentul fondului. Poporul este cel care compune atât rândurile neamului, cât și cele care formează națiunea în întregul ei și nu invers! Instituţiile și toate formele de organizare din interiorul unei națiuni, trebuie să emane numai cu acordul și voința exclusivă a poporului. Într-o democrație adevărată, absolut nimic nu poate fi impus majorității împotriva voinței sale, legea e lege numai atunci când majoritatea poporului confirmă acest lucru, altfel se numește abuz de putere! Pentru a fi legitime, instituţiile și diferitele forme de organizare trebuie să fie în permanență supuse și în slujba necondiționată a intereselor populare, deci naţionale. Orice abatere, cât de neînsemnată ar fi acesta, orice reformă, lege, ordonanță și alte inginerii sociale nedorite, trebuie să fie imediat reprimate și pedepsite de popor cu cea

182

mai mare severitate! Neamul, țara și destinul nostru comun nu sunt simple concepte comerciale, care pot fi manipulate ad vitam aeternam de o mână de intermediari oportuniști, care îşi primesc pozițiile uzurpate de la o generație la alta („alternanța puterii“) folosindu-se fără milă de popoare ca de o masă amorfă și neînsuflețită pe care o instrumentalizează în funcție de interesele și înspre îmbogățirea celor care controlează cu adevărat întreg sistemul! Și, totuși, dacă unii mai au dubii în privința întâietății poporului în sânul națiunii, oare nu poporul este cel care luptă în războaiele ilegale, dându-și bărbații și fiii la sacrificat? Oare nu mamele noastre sunt cele care rămân văduve și singure atunci când îşi înfruntă durerea? Oare nu poporul a fost dintotdeauna martirizat de invadatori, nu tot el a fost privat de libertate, umilit, torturat și lăsat să moară de foame? Oare nu poporul a trebuit să îndure ferocitatea regimului instaurat de comuniști? Oare nu poporul a fost aruncat în fața gloanțelor în 1989, plătind tribut prin vărsare de sânge și viață, pentru a justifica impostura celor care și-au atribuit puterea prin înșelătorie și manipulare? În afara marilor eroi naționali, care mai bine și-au dat libertatea și viața decât să fie în cârdășie cu dușmanii, nici un partid și nici o lichea de politician, cu atât mai puțin reprezentanții vreunui grup de interese cosmopolite, nu au pătimit niciodată alături de neamul nostru. Niciodată în istoria României, lichelele și trădătorii nu au fost înfometați, torturați sau împușcați – nu și-au trimis copiii pe câmpul de luptă și nici în vârful munților nu au stat să facă rezistență armată... absolut niciodată și sub nici o

183

formă! Păi, atunci, de unde până unde să vină unii cu pretenții în fața noastră și să ne explice cu detașare că distrugerea industriei, a sănătății, a educației, a agriculturii, prăduirea resurselor și a tot ceea ce ne-a făcut să devenim o naţiune respectabilă și independentă, au devenit astăzi parte a unui proces absolut firesc și care ar trebui acceptat fără nici o scrâșnire din dinți de către popor!? Fiecare român ar trebui să conștientizeze și să se gândească la acest lucru de fiecare dată când merge la vot să-și aleagă stăpânii! Lașitatea și lipsa de patriotism a celor care ne-au răpit ce aveam mai scump, făcând pact cu diavolul și uneltind împotriva țării, dând dovadă de trădare și crimă împotriva neamului nostru, nu pot în nici un caz să fie tratate cu lipsă de interes sau indiferență din partea noastră. Din aceste motive, fiecare dintre noi ar trebuie să înțeleagă că a venit timpul ca neamul să-și reia ce i se cuvine de drept. Puterea și țara au aparținut întotdeauna poporului, așa a fost scris în legea pământului strămoșesc și așa trebuie să rămână în veci. O familie adevărată nu a avut niciodată nevoie de intermediari ca să-și cunoască fericirea! Este de datoria noastră, a tuturor românilor adevărați, să recuperăm ceea ce ne aparține și să începem din nou să ne trasăm un destin fără influențe

externe,

fidel

voinței,

valorilor,

tradiției

și

interesului nostru! Nimeni nu ar trebui să fie însărcinat în mod necondiționat să facă aceste lucruri în locul nostru și, cu atât mai puţin, când aceştia sunt români doar la buletin.

184

Voința populară poate fi comparată cu curajul unui om fără cunoștințe întemeiate, care nu permit o abordare inteligentă, deci, nu folosește la nimic. Din acest motiv fiecare om ar trebui să știe ce înseamnă cu adevărat democrația, care sunt aspectele ei și cum funcționează sistemul în profunzime dincolo de propagandă, minciunile din manualele de istorie, manipulare ideologică, reflexele condiționate și multiplele interese care fac ecran în față realității. Să încetăm odată pentru totdeauna cu acest complex infantil în care nevoia de siguranță (confort intelectual) ne împinge să credem că tot ce am învățat și tot ce ni s-a spus cândva reprezintă adevăruri incontestabile. Și până la urmă, ce relevantă mai poate avea adevărul oficial, dacă acesta se dovedește a fi împotriva intereselor poporului și a binelui național? Aşadar, iată câteva noțiuni de bază care vor fi ulterior dezvoltate în amănunt: singura formă de organizare sută la sută compatibilă cu interesul general este democrația ateniană, aceasta funcționând prin tragerea la sorți a reprezentanților,

împiedicând

din

fașă

formarea

și

suprapunerea intereselor oculte. Varianta ei modificată, dar încă destul de compatibilă cu interesul general, cu condiția ca poporul să rămână într-o stare permanentă de atenție, este democrația participativă, cunoscută și ca democrația directă (modelul

Confederației

Elvetice).

Pe

ultimul

loc

în

„clasamentul“ formelor de organizare avem democrația reprezentativă – organism incompatibil cu interesul general, care provoacă decesul libertăților, alienarea oamenilor și otrăvirea națiunii, punând bazele sclavagismului capitalist. În realitate, este o dictatură financiară ascunsă controlată de

185

mafia bancară și organizată de unealta politico-mediatică – o plutocrație cu legături internaţionale, disimulată după textele fondatoare tipărite în anul 1789. Această hoție intelectuală a știut să flateze masele populare, păcălindu-le cu ideea conform căreia a merge la alegeri pentru a legaliza prin vot statutul abuziv al stăpânilor de sclavi înseamnă să trăiești într-o democrație adevărată. Dar să aprofundăm subiectul și să facem o analiză concretă, să vedem ce înseamnă cu adevărat democrația, unde anume începe să se dilate și care este momentul în care aceasta divorțează de popor.

186

Democrația ateniană

Datorită lucrărilor de cercetare și studiu realizate de profesorul Etienne G. Chouard, în privința democrației ateniene s-a putut ajunge la următoarele analize și concluzii: singurul sistem de organizare din care reies cu adevărat calitățile și beneficiile unei democrații care respectă poporul și voința acestuia este prin tragerea la sorți a reprezentanților populari. Tragerea la sorți este singurul sistem care respectă cu fidelitate regulile democrației în privința egalității în drepturi. Tragerea la sorți este un arbitru ideal, imparțial și incoruptibil,

printr-un

eșantion

reprezentativ

aceasta

respectând în mod mecanic proporțiile reale din societate, fără a lăsa pe nimeni deoparte. Tragerea la sorți distruge din temelie

jugul

alegerilor,

al

partidelor

politice

și

al

privilegiaților, care ne obligă prin viciul sufragiului universal să ne desemnăm stăpâni, pe care, apoi, nu îi mai putem controla. Tragerea la sorți duce la dispariția adversității și diviziunii pe care le exercită elita împotriva poporului, prin faptul că elimină alegerile, partidele politice și grupurile de interese oculte care parazitează societatea, generând din culise toate neajunsurile populare. Tragerea la sorți a reprezentanților populari duce la renașterea imparțialității mijloacelor de comunicare în masă, în general. Nemaifiind folosite ca unealtă propagandistică și ideologică, s-ar restabili ordinea necesară pentru ca acestea să-și

reia

rolul

de

informatoare

187

corecte,

„paznic

al

democrației“, al securității, al justiției și al libertății. Prin tragerea la sorți a unui conciliu de control al audiovizualului și al activității jurnalistice în folosul real al poporului, cu obligația unei informări imparțiale, obiective și independente, prin interzicerea corporatismului mass media, ordinea firească s-ar restabili imediat. Tragerea la sorți protejează libertatea

cuvântului

și

dreptul

fiecărui

membru

al

comunității să se implice și să participe activ la administrarea țării sale. Prin acest drept real, orice membru al comunității contează indiferent de poziția lui socială, de educația lui sau de averea pe care o posedă: de la țărani, muncitori, șomeri, profesori, asistente, artizani, contabili, oameni de știință, artiști, bogați, săraci, scriitori, studenți, pensionari, filozofi, medici, preoți... fiecare membru al comunității capătă volum, importanță, este ascultat, valorificat și poate deveni un membru responsabil și respectat al comunității sale. Un medic va ști întotdeauna să-și protejeze mai bine pacienții decât o poate face un avocat, iar un muncitor va ști întotdeauna să reprezinte mai bine interesele muncitorimii decât o poate face un tehnocrat de carieră. Tragerea la sorți și controlul activității de reprezentare prin interzicerea cumulării de mandate și impunerea eligibilității unice duc la sensibilizarea și responsabilizarea aleșilor, vizavi de comunitatea pe care o reprezintă,

revenind,

astfel,

la

condiția

naturală

de

reprezentanți în serviciul direct al comunității, dar și sub autoritatea acesteia. Reînnoirea constantă a responsabililor, controlul permanent și posibilitatea de revocare în orice moment împiedică formarea și organizarea grupurilor de presiune oculte.

188

Tragerea la sorți împiedică accesul la conducere al oamenilor necinstiți sau incompetenți, fiind asociată cu mecanisme complementare de filtrare și control stabilite în raport cu interesul general și voința populară. Adevărata democrație nu desemnează regi, stăpâni sau dictatori, nu pune poporul în custodia unui singur om atotputernic, a unui partid sau a mafiei bancare. Democrația adevărată este aceea care permite unui grup realmente reprezentativ al societății să muncească cu devotament în folosul comunității. Nu sunt prezentați la tragerea la sorți decât cei care s-au oferit voluntari și care au strâns destule semnături de susținere, fiind cunoscuți de comunitate, în acest fel fiecare om devenind un filtru. Reprezentanții capătă astfel atenția și recunoașterea comunității, fapt care favorizează un comportament exemplar, plin de virtute și profund îndatorat. Cei care sunt desemnați de popor pentru a se prezenta la tragerea la sorți sunt în prealabil supuși unui examen foarte riguros de evaluare a aptitudinilor și a capacitaților, în funcție de poziția vizată și răspunderile pe care le implică aceasta. Cei care sunt aleși la sorți, odată ajunși în funcție, sunt controlați și supravegheați în permanentă și pot fi revocați în orice moment dacă manifestă slăbiciuni de orice natură. La sfârșitul misiunilor, activitatea lor este evaluată de o comisie populară și, în funcție de rezultate, pot fi pedepsiți sau recompensați dacă au arătat atașament, seriozitate, cinste și exemplaritate în desfășurarea sarcinilor. Pentru alegerea reprezentaților se recurge la voința populară, care desemnează și propune oamenii pe care îi dorește cu adevărat. Fiecare potențial reprezentat trebuie să strângă un anumit număr de semnături de susținere, numărul

189

lor trebuie stabilit în prealabil în funcție de importanța poziției și reprezentativitatea implicată; după îndeplinirea cerințelor, reprezentații populari prezentându-se pentru tragerea la sorți. Prin aceste principii elementare, consimțământul popular este respectat cu cea mai mare strictețe, iar posibilitatea trecerii prin sită a celor necinstiți și susținuți de interese ascunse este redusă aproape în totalitate. În eventualitatea cazului în care, totuși, un infiltrat ar trece de aceste bariere, oricum nu ar avea nici timpul și nici posibilitatea să afecteze cu nimic comunitatea, activitatea reprezentanților fiind în permanență supravegheată și putând fi anulată în orice moment. Organizația dezbaterilor și marea adunare națională (parlament): alegerea membrilor adunării naționale se face și ea prin tragere la sorti și este compusă din specialiști în domeniile de activitate și departamentele pentru care vor răspunde. Adunarea națională este însărcinată cu redactarea legilor propuse prin inițiativa populară. Poporul are dreptul în orice moment să înainteze către Parlament un proiect de lege, sau modificarea unei legi existente, cu condiția ca proiectele, în

funcție de importantă, să aibă numărul necesar de

semnături de susținere. După caz și în funcție de importanța lor, inițiativele populare pot fi propuse direct către Parlament pentru studiu, în timp ce chestiunile cele mai importante sunt prezentate unui referendum național. O propunere de lege minoră, fără efect deosebit, poate fi înaintată direct către Parlament, pentru redactare și adoptare, în schimb o

190

chestiune de interes național, cu consecințe importante pentru naţiune, trebuie supusă unui referendum național. O lege redactată în forma ei finală trebuie să fie supusă spre acceptare unei adunări populare, care este constituită și ea prin tragerea la sorți. Adunarea populară este compusă dintrun eșantion reprezentativ al țării și lucrează în tandem cu profesioniștii din adunarea națională. Specialiștii din parlament pot și iei să facă propuneri. În funcție de importanța acestora, vor fi prezentate populației spre validare prin strângerea semnăturilor necesare sau să fie supuse unui referendum național. Adunarea populară de control al activității parlamentare, care poate fi și o adunare constitutivă când este nevoie, are dreptul de veto și se poate opune oricărui proiect al Parlamentului. Adunarea populară din cadrul parlamentului creează condițiile unei dinamici cu adevărat democratice, impunând profesioniștilor respectarea strictă a voinței populare pe care o reprezintă zi de zi și nu doar o dată la fiecare cinci ani, când are loc festivalul promisiunilor. Adunarea constitutivă trebuie să lucreze în strânsă legătură cu profesioniștii din Parlament, pentru a putea redacta o Constituție nouă, care să garanteze puterea necondiționat, precum și controlul absolut al poporului asupra tuturor instituțiilor care influențează de aproape sau de departe interesele și destinul națiunii. Iată câteva din elemente care cimentează definitiv puterea și controlul poporului asupra țării și democrației: Constituția trebuie să interzică existența și

formarea

partidelor politice, uniunile de orice natură, grupurile de

191

interes privat și să interzică acestora conducerea oricărui instituții naţionale. Reprezentantul națiunii (președintele) este propus prin inițiativa populară, candidații voluntari trebuie să facă parte dintr-un eșantion foarte redus de personalități deosebite, care au arătat pe parcursul vieții onorabilitate, profesionalism, patriotism și excelență în domeniile de activitate. Candidații la preşedinţie trebuie să treacă printr-un examen foarte riguros de evaluare a cunoștințelor și a capacitaților de reprezentare. Odată desemnați candidații finaliști, se procedează la tragerea la sorți.

Prerogativele

președintelui

sunt

pur

și

simplu

reprezentative și nu pot influența cu nimic organizarea țării, președintele fiind mai degrabă o figură morală, care veghează ca voința și interesul poporului să primeze întotdeauna. Președintele

devine,

de

asemenea,

prim-ambasadorul

României și ne reprezintă cu onoare, ne apară imaginea și interesele în lume. Președintele poate fi demis în orice moment din inițiativa populară, pentru orice abatere de la prerogativele cu care a fost investit. Constituția trebuie să protejeze și să recunoască tragerea la sorți ca fiind singurul instrument legal de alegere a reprezentanților populari de orice fel: de la reprezentantul unui cartier, până la funcţia de președinte al țării. În Constituție trebuie să figureze faptul că fiecare reprezentant legal al națiunii este obligat să participe la referendum, să susțină și să încurajeze inițiativa populară. Referendumul nu

desemnează reprezentanți,

nu alege

oameni, ci doar proiectele și legile țării. Democrația este directă, subordonată poporului și condiționată în exclusivitate de inițiativa populară și de tragerea la sorți. Constituția

192

trebuie să specifice clar constituirea unei adunări naționale de gestiune a țării (parlament) după principiul: o adunare națională a poporului, de către popor și pentru popor! Constituția trebuie să interzică orice formă de alegeri în afara celor organizate prin referendum. Constituția trebuie să specifice că toate legile și deciziile sunt propuse și inițiate în exclusivitate de popor și parlament. Constituția trebuie să garanteze

următoarele:

redactarea

legilor

este

datoria

parlamentului, iar controlul și verificarea lor este rolul exclusiv al adunării populare, care este și adunarea constitutivă. După controlul și validarea legilor, în funcție de importanță pot fi validate direct sau prin supunere la referendum. Orice lege adoptată trebuie să fie anunțată prin mass media și pe suporturile publicitare dedicate din toată țara – o lege devine definitivă și aplicabilă numai după 50 de zile, în acest timp o posibilă acțiune de inițiativă populară având timpul necesar pentru a putea cere anularea totală, parțială sau modificarea legii. Constituția trebuie să interzică orice formă de monopol financiar privat. Singurele monopoluri permise sunt cele naționale și strategice pentru țară. În Constituție trebuie să figureze legi extrem de stricte în privința reglării activităților bancare. Constituția trebuie să recunoască și să protejeze o comisie specială de control împotriva abuzurilor bancare de orice formă, băncile fiind de departe cele mai periculoase instituții atunci când vorbim de echilibrul unei națiuni, aflându-se în spatele neputinței economice și lipsei de siguranță în întreaga lume. În Constituție trebuie să figureze legi stricte și protecționiste vizavi de țesutul economic local și

193

național și să se privilegieze producția internă în detrimentul producției străine pe teritoriul național, protejând astfel activitatea economică autohtonă. În Constituție trebuie să fie înscrisă interdicția totală a activităților de lobby-iști și ONG-uri străine pe teritoriul național, iar conflictele de interes trebuie pedepsite cu închisoare

fermă.

Constituția

trebuie

să

garanteze

suveranitatea țării, a tuturor resurselor, a pământului, a poporului, a băncii naţionale și a monedei naționale. Aceste principii ale democrației directe și prin tragere la sorți sunt doar câteva linii majore care trebuie respectate pentru a recăpăta libertatea, siguranţa și prosperitatea națiunii. Plecând de la aceste baze elementare, organizarea poate fi îmbunătățită și adaptată după voința populară a fiecărei națiuni. Democrația ateniană este singura formă de organizare compatibilă cu interesul real al omului și comunității sale, fiindcă nu permite formarea grupurilor de presiune, țara fiind astfel eliberată de jugul imposturii partidelor politice și corupției generate de sistemele de tip sclavagist. Principiile se pot aplica indiferent de mărimea teritoriului, numărului de locuitori sau specificul cultural, de la organizarea unui cartier, unui sat, unei comune, orașele mici, capitalele de județ și, bineînțeles, la nivel național. Atât pe plan intern cât și extern, poporul trebuie să aibă controlul absolut, din moment ce interesul direct al acestuia este implicat.

194

Democrația participativă și directă. Când vorbim de democrație în Europa și, probabil, în lume, una dintre sigurele țări care merită să fie amintită este Elveția. Confederația Elvetică are singurul model de guvernare în care poporul este încă respectat și joacă un rol major în administrarea țării. Elvețienii își gospodăresc țara prin mecanismul de inițiativă populară, aceasta se traduce prin intermediul diferitelor unelte pe care le au la dispoziție și la care pot recurge în orice moment pentru a participa activ la luarea deciziilor. Chiar dacă acest sistem este cu mult superior celorlalte forme de democrații din lume, totuși nu reprezintă cu fidelitate interesele populare, defectul major fiind jumătatea de măsură pe care o permite exercitarea acestui sistem, care nu a reușit să scoată lupii din ograda democratică. Partidele politice, figuranții (politicienii) și diferitele grupuri de presiune oculte și-au păstrat dominația toxică prin intermediul capcanei pe care o reprezintă sufragiului universal. Practic, Elveția este un sistem unde poporul, din naivitatea și bunătatea lui specifică, a încercat să împace și capra și varza. Chiar și în Elveția, unde poporul a păstrat o forță considerabilă și unelte potrivite, s-a reușit, totuși, crearea și implantarea unor monopoluri care sunt în contradicție cu interesul popular, ceea ce permite elitei să-și poată desfășura activitatea cancerigenă chiar și în acest mediu aparent sănătos. Exemplul cel mau edificator este referendumul din 2014, în

legătură cu chestiunea privind

plafonarea și controlul imigrației. Elvețienii au votat pozitiv, spunând nu invaziei islamice impusă de la Bruxelles și este foarte bine aşa deoarece poporul are întotdeauna dreptate... chiar dacă elita nu este de aceeași părere. Însă, spre

195

surprinderea elvețienilor, se pare că decizia populară exprimată prin referendum național nu reușește să integreze Constituția, motivul acestui blocaj fiind impostura figuranților de la Conciliul federal (guvernul) și șefii acestora de la Bruxelles, care nu sunt de acord cu votul elvețienilor, făcând totul pentru a bloca său chiar anula decizia democratică exprimată prin referendum. Acest exemplu ne arată dubla impostură care trădează atât caracterul antidemocratic al partidelor politice, cât și climatul real pe care îl generează oximoronul rezultat din asocierea democrației cu substanțe dilatatoare. Democrația este una singură și nu are nevoie să fie asociată cu nici o nuanță sau adjectiv, ci decrisă doar de o definiție clară și fără subînțelesuri: un guvern al poporului, de către popor și exclusiv în serviciul poporului! Dar haideți să vedem care sunt particularitățile acestui sistem, care rămâne o referință în lume, și totuși... a reușit să rămână unul din secretele cele mai bine păstrate din lume, fiind ocultat masiv de mass media internaționale. Inițiativa populară. Pentru modificarea, revizuirea, anularea sau introducerea unei legi este de ajuns ca o inițiativă populară să se mobilizeze și să strângă o sută de mii de semnături. Dacă inițiativa trece de numărul de semnături necesare, modificarea, revizuirea sau noua lege este supusă votului popular și al cantoanelor (regiunile). Dacă majoritatea populară și a cantoanelor (dublă majoritate) se exprimă pozitiv, modificarea este înscrisă în Constituție.

196

Referendum facultativ. În cazul în care poporul nu se arată favorabil la adoptarea unei legi sau a unui act legislativ, acesta recurge la inițierea și organizarea unui referendum. Pentru acest lucru este necesară strângerea a cinzeci de mii de semnături, în limita a o sută de zile de la înregistrarea oficială a inițiativei. Dacă proiectul popular strânge

destule

semnături

de

susținere,

se

inițiază

referendumul. Dacă o majoritate populară se exprimă pozitiv, legea sau actele legislative sunt retrase. Un referendum facultativ poate fi cerut și de către cantoane, cu condiția ca cel puțin opt din cele 26 de cantoane să susțină inițiativa. Referendumurile obligatorii. Anumite acte legislative, sau modificarea Constituției de către Parlament se supun avizării voinței populare printr-un referendum obligatoriu. Pe lângă toate aceste unelte de gospodărire națională, elvețienii mai dispun și de uneltele locale, teritoriale. În Elveția, în peste optzeci la sută dintre comune, adică marea majoritate a țării, nu există un conciliu municipal, adunarea populară și voința acestora hotărăsc asupra deciziilor și administrează comunele. O particularitate a comunelor este adunarea Landsgemeinde: o dată pe an, în general în perioada primăverii, locuitorii se strâng într-o duminică în piețele centrale și îşi aleg – prin ridicarea mâinii – reprezentanții, funcționarii, judecătorii și colaboratorii acestora, care o să-i reprezinte atât la nivelul comunal, cât și la nivelul cantonal. Trebuie să recunosc că pentru o clipă m-am gândit că nu ar mai avea nici un sens să-mi pierd timpul vorbind despre

197

democrația reprezentativă, sentimentul fiind alimentat în mare parte de mizeria subiectului și, în acelaşi timp, de gândul că, probabil, ajuns la acest stadiu al lucrării, prezumția nevinovăției nu mai stă în picioare și crimele înfăptuite de „oximoron“ au fost dovedite. Însă această lipsă de atenţie nu se justifică deoarece, democrația reprezentativă pe care am primit-o în dar de la comitetul de primire al lumii libere este atât de toxică încât trebuie denunțată în amănunt. Tirania exercitată asupra poporului este atât de cancerigenă, încât tratamentul parțial al afecțiunii ar duce inevitabil la metastaze. Denunțul nu este doar o datorie de ordin sanitar, ci mai degrabă una vitală – din cauza acestor motive este imperativ să vedem exact unde și cum pseudodemocrația

impusă

în

majoritatea

tăriilor

capitaliste

parazitează și programează neputințele popoarelor. Alegerile stabilite la termen fix o dată la fiecare cinci ani... mă întreb cât dispreț fată de popor poate să existe în sânul unui sistem, care s-a gândit să dea cuvântul poporului doar odată la cinci ani? Democrația, aşa cum am văzut, înseamnă puterea poporului, dar ce putere mai există atunci când aceasta este încătușată, condiționată și programată la un termen fix? Cum poate un popor să-și exprima voința și nemulțumirile, dacă acesta este înăbușit termen de cinci ani, în timp ce guvernul este liber să-l agreseze în fiecare zi cu incompetență, lipsă de loialitate, măsuri abuzive și reforme criminale? Din cauza acestui sistem, poporul este condamnat prin neputința lui să fie doar martorul propriului declin!

198

Iluzia pluralității este unul dintre elementele majore în organizarea acestui număr de iluzie și bineînțeles că toate ideile și opozițiile scoase în evidentă de partidele politice și mass media nu sunt nimic altceva decât o regie bine organizată împotriva noastră. Partidele și figuranții acestora ne prezintă în campaniile electorale programe diferite pentru a crea diviziune și a fragmenta societatea în grupuri izolate. Din naivitate oamenii ajung chiar să se dușmănească între ei, susținând un anumit program sau un anumit figurant și astfel toxicitatea alegerilor se propagă nestingherită printre oameni. În general, oamenii se împart în susținători de dreapta și susținători de stânga – din păcate fac acest lucru fără să-și dea seama că indiferent cine o să câștige alegerile, tot o politică capitalistă va fi servită la felul principal, iar garniturile după caz, vor fi în nuanțe ceva mai liberale cu busuioc sau ceva mai socialiste cu mărar! Mass media își asumă rolul de susținător al candidaților și al programelor de campanie impuse de sistem, care este, de fapt, proprietarul mass media, al partidelor politice și al tuturor figuranților! Elita financiară internaționalistă este în spatele tuturor instrumentelor de dezinformare și manipulare la scară largă. În spatele fiecărui grup mass media dominant se află aceleași grupuri de interese care nu au absolut nimic național în ADN-ul lor, în afară faptului că editează hârtie și emit unde hertziene pe solul nostru. Spre exemplificare: o parte a trusturilor mass media din Europa Centrală și de Est se află sub monopolul grupului Central Europe Media Enterprise

199

(C.M.E.)11 – acest monstru al manipulării și dezinformării acționează în: Ucraina, Slovacia, Cehia, Slovenia, Croația, Bulgaria și România. Totalul celor manipulați doar de acest uriaș este de peste 105 milioane de oameni. În România acționează prin canalul Pro TV, care, de astfel, ne îndeamnă frățește să „gândim liber“. Fondatorul și președintele grupului C.M.E. – care deține în România Pro tv, Acasă tv, Pro Cinema și MTV – este multimiliardarul Ronald S. Lauder, fiul lui Estée Lauder (cosmeticele de lux). Ronald Lauder este un colaborator apropriat al familiei Rockefeller și al lui George Soros și are grijă ca ideologiile vehiculate pe posturile sale să fie subtil antinaționaliste și vădit separatiste (propaganda rușinoasă împotriva moldovenilor din România prin știrile de la ora 17:00), dar întotdeauna în favoarea difuzării subculturii „Hotelului American“ și agendei mondialiste. În 2007, drept recompensă pentru deosebita activitate de manipulare și subversiune ideologică a popoarelor din Estul Europei, a fost ales președintele Congresului Mondial al Jidanilor (WJC). Ronald S. Lauder întreținea relații deosebit de strânse cu fabulatorul și impostorul deconspirat Elie Wiesel 12 în vremea în care acesta se zvârcolea de toţi dracii într-o masivă campanie mincinoasă împotriva Neamului Românesc; vizând eradicarea integrală din memoria colectivă a holocaustului roșu, prin înlocuirea lui cu imaginarul Holocaust jidănesc13

Vezi https://fr.m.wikipedia.org/wiki/Central_European_Media_Enterprises 12 Cf. http://jurnalul.ro/stiri/observator/un-supravietuitor-al-holocaustuluielie-wiesel-nu-este-detinutul-a-7713-590048.html 13 Așa-zisul „Holocaust unic“, cu H, a fost o ficțiune imaginată, prezisă și expusă în presa jidănească, în mod sistematic și pervers, încă dinainte de 1900! Cf. http://balder.org/judea/Six-Million-140-Occurrences-Of-The11

200

din România în vremea mareșalului Ion Antonescu (care, de astfel, a fost infirmat chiar de către jidani, precum publicistul Teșu Solomovici, rabinul Eli Kaufman și istoricul prigonit Vladimir Iliescu), prin denigrarea și calomnierea permanentă a acelora care au combătut și și-au dat libertatea și chiar viaţa pentru patria românească în lupta împotriva invaziei cominterniștilor din primul val iudeo-bolșevic. Iată un exemplu clar în ceea ce privește conflictul de interese pe care îl generează elita împotriva popoarelor, prin instrumentalizarea uneltelor politico-mediatice. Și, totuși, lozinca Pro TV ne îndeamnă „să gândim liber“, mai ales pe cei mai tineri, care, din păcate, au ajuns, fără să-și dea seama, prim-groparii națiunii! O să-i las pe cititori să tragă propriile concluzii și să se gândească la efectul pe care îl au mass media asupra percepției realității de către noi și cum influențează acestea prezentul și mai ales viitorul neamului nostru! Odată ce au fost votați diverșii figuranți, nu mai avem nici un control asupra lor, oricum minciunile de campanie nu vor fi respectate, aceștia fiind doar niște realități virtuale. Ajunși în fotoliu, figuranții încep războiul împotriva poporului fără ca nimeni să mai poată face ceva! Dacă vor, pot modifica Constituția la ora 23:59, iar a doua zi de dimineață putem afla că s-a votat un decret prin care sunt grațiați penalii politici din închisori – Asta e… și ce dacă nu vă convine?... Circulați!

Word-Holocaust-And-The-Number-6,000,000-Before-The-NurembergTrials-Began.php (n. red.).

201

Toate partidele politice sunt compromise: vorbim de cele care sunt la comanda jocului politic și supuse elitei care înființează, finanțează, condiționează, controlează, dă vizibilitate și timp de emisie! Controlul acestui circ morbid se efectuează prin dominarea întregului sistem autohton. Pentru a garanta controlul absolut se face recurs la șantajul financiar: finanțarea campaniilor, mită, asocieri în afaceri... și la șantajul penal: moarte socială, Parchet, Tribunal, pușcărie. Din cauza acestor metode de manipulare, elita îşi poate desfășura liniștită agenda de dinamitare a națiunilor la toate nivelurile: figuranții, proiectele legislative, reformele, linia economică (creșterea datoriei suverane) – fără să uităm de protocoalele de slăbire și otrăvire a societăților sănătoase prin: căsătoriile cu persoane de acelaşi sex, dreptul la adopţie pentru pederaști și lesbiene, încurajarea avortului ca nouă jucărie a femeilor, mame-surogat, teoria genului (gender), a feminismului frenetic, subminarea autorității creştine și a moralei, o moschee pentru viitorul pașalâc, liberalizarea vulgarității și impunerea terorismului L.G.B.T. etc. Iată cum se explică faptul că toate aceste zdruncinări hidoase ale temeliei naţionale trec prin guvern, prin parlamente, prin ministere și pe platourile TV, precum rața în apă! Impostori nerecunoscători ne conduc țara! Nu este rolul unor paraziți uzurpatori impuși de alţii să o facă. – Un NU răspicat acestor lichele atotputernice, asupra cărora nu avem niciun control. O țară trebuie să aparțină neamului său, nu aristocrației financiare internaționaliste, nu a celor ce au creat

democrația

reprezentativă

202

și

sufragiul

universal,

păcălindu-i pe oameni să abdice de la conducerea propriului destin, propriei națiuni. România este proprietatea noastră a fiecăruia, este casa noastră, pământul nostru, dar mai ales o valoare comună cu calitățile și defectele sale. Este rolul nostru să o administrăm, obligația noastră s-o îngrijim și este de datoria noastră supremă să o îmbunătățim! România nu se fragmentează, nu se împarte, nu se divizează, nici o particulă din ea nu este nici de vânzare, nici de dat și nici de luat. România este una singură, unică și întreagă! România nu poate aparține trădătorilor străini, ci acelora care o iubesc cu adevărat și le revine de drept, prin moștenirea lăsată de cei care și-au dat viaţa pentru ea. Nimeni nu are dreptul să ne impună cu forța: lipsa locurilor de muncă, salarii indecente, precaritatea generalizată, reforme ucigașe, mutații sociale nedorite, pensii care ne omoară bătrânii, spitale decrepite sau cu lacătul pe ușă, lipsa medicamentelor pentru bolnavi, școli înghețate și fără dotări decente, frica viitorului pentru copiii noştri, exodul compatrioților noştri din tară, privatizarea națiunii,

etatizarea

corupției,

defăimarea

marilor

eroi

naționali, moartea soldaților noştri pentru interesele străine, jaful pământului vândut pe trei parale și trădarea tuturor intereselor naţionale... și în timp ce unii se îmbăiază în aur, alții se îneacă în lacrimi și mor înfășurați în regrete și amărăciune. Neamul nostru nu mai trebuie să accepte această tutelă impusă, noi nu suferim de amnezia generalizată care predomină în Vest. Trebuie să ne gospodărim singuri destinele, țara, familia, viitorul și spaţiul nostru vital. Nu

203

trebuie să așteptăm nimic de la alţii, destinul Neamului Românesc nu este acela de a fi un cerşetor cu genunchii însângerați și cu mâna întinsă, ci acela de biruitor încrâncenat, vrednic și întotdeauna pregătit să lupte pentru a dăinui – spre deosebire de occidentali, care au fost aduși în situația de a-și renega originile, istoria, tradițiile, creștinismul sau chiar frontierele. Noi știm exact de unde ne tragem, cine suntem, cine e deasupra capetelor noastre și cât am suferit de-a lungul veacurilor pentru interesele veneticilor de tot soiul. Trebuie să încetăm cu delegarea asta absurdă, a venit timpul să ne luăm țara înapoi, sigur, putem pierde timpul în defavoarea noastră încercând s-o facem cu anume metodă, elegantă (...) – însă semnele ne arată altceva și sunt convins că va trebui s-o facem prin forţă și hotărîre, pentru că neamul nostru a ajuns la un punct de ruptură fără precedent în istorie, pământul strigă după noi!

204

Capitolul VII

Datoria reconstrucției aparține poporului Indiferent cât de complexă și studiată este o minciună, tot neadevăr este, iar mai devreme său mai târziu este demascată. Oricât de adânc și apăsător ar fi întunericul, este suficient ca o rază de lumină să treacă pe acolo și totul iese la iveală! Însă, pentru a crea condițiile necesare aflării adevărului, trebuie ca fiecare generaţie să domine toate aspectele și ramificațiile minciunii, prin forța salvatoare pe care ne-o conferă transmiterea neîntreruptă a experienței și învățămintelor creştine. Minciuna este un organism slab și efemer, ea nu poate face corp comun cu nici un element natural deoarece nu este compatibilă cu legile cerești și pentru a supraviețui trebuie să se disimuleze în adâncurile întunericului. Oricât de mare și apăsător ar fi întunericul, acesta dispare la cea mai neînsemnată rază de lumină. Lumina va străpunge întotdeauna întunericul, așa cum adevărul, dacă are chemarea unui suflet curat și învățat, va străpunge întotdeauna minciuna. Indiferent cât s-a încercat disimularea neamului nostru după vălul apăsător al întunericului, întotdeauna lumina cea iubitoare, adevărată, ne-a scos din nou la iveală și România a renăscut de fiecare dată. Dar acest lucru nu este întâmplător, nu trebuie luat fără băgare de seamă – occidentalii s-au încrezut, au fost ispitiți și ademeniți în

205

capcană de o biserică învinsă de iluzia că putea dăinui veșnic, adaptându-se evoluțiilor politice și financiare, diluându-și astfel vinul ceresc cu apa păcatului omenesc! Putem spune fără nici o reținere că majoritatea greutăților actuale îşi găsesc geneza în păcatul suprem săvârșit de Biserica catolică, care s-a adaptat fără opoziție la genocidul uman, spiritual și sufletesc, care s-a perpetuat în ultimele două secole sub influenţa instanțelor cosmopolite. Popoarele occidentale au participat în aceeași măsură la acest sacrificiu fără precedent, prin naivitatea care i-a împins la adorarea vițelului de aur... noul lor zeu, Mamona, i-a îmbolnăvit profund și au căzut pradă egoismului, materialismului și decadenței morale. Occidentalii au crezut că au drepturi nelimitate, dincolo de rațiune, dincolo de lumina Cerului și dincolo de semenii lor, însă dreptul lor a fost subtil regizat de cei care confecționau în taină viitorul matematic, știind că drepturile populare vor începe și se vor termina în funcție de ideologiile și interesele mercantile stabilite de către „mâna invizibilă“. Occidentalii și-au vândut sufletul și tot ce aveau mai de preț pe simple promisiuni și iluzii, primind la schimb rezultatul materializat al păcatului: neant sufletesc și întuneric spiritual! Astăzi încep să înțeleagă, constatând cu disperare că amintirea civilizației lor se află și ea în pragul dispariției, dar e târziu pentru occidentali, fiindcă și-au ucis credința, iar sistemul lor imunitar, care între timp a fost temeinic recondiționat de medicii seculari, nu mai poate face față unei infecții care a fost perfecționată de-a lungul timpului de meșteșugarii milenari. Înțelegem mai bine în acest moment

206

de ce regretatul nostru I.P.S Bartolomeu Anania ne spunea: „Atunci când nu lucrează pe furiș, te invită la dialog frățesc, dacă-i refuzi sau dacă te aperi, te pomenești intolerant, conservator, fundamentalist și retrograd“. Indiferent

câte

eforturi,

interdicții,

persecuții,

prigoane și crime au perpetuat de a lungul istoriei romanii, musulmanii, iezuiții, bolșeviștii sau comuniștii împotriva Neamului Românesc, credința ne-a salvat de fiecare dată, fiindcă am știut să facem corp comun cu aceasta. Ortodoxia este singura noastră lumină, singura forță adevărată și atâta timp cât ne vom păstra sufletul curat și credința nealterată, vom recunoaște din timp și vom putea învinge orice formă de tiranie. Aşadar, am înțeles că indiferent cât de studiată și complexă ar fi minciuna, tot neadevăr este și că acolo unde lumina este la ea acasă, mai devreme sau mai târziu, aceasta va fi demascată. Am înțeles, de asemenea, că pentru a crea condițiile necesare aflării adevărului, trebuie să dominăm toate aspectele și ramificațiile minciunii, care s-au dezvoltat și suprapus în timp. O minciună capabilă să gripeze pe termen lung cursul istoric al unei națiuni nu se naște niciodată dintr-un element spontan, ci este fructul unei organizări complexe și îndelungi. Date fiind energiile extraordinare care sălășluiesc în spatele minciunii, aceasta este modificată, perfecționată și reeditată în funcție de caracterul istoric, mediul ambiant, țesutul social și bineînțeles interesele urmărite. Pentru a crea un mediu prielnic dezvoltării, minciuna este prezentată sub forma unor nevoi elementare care ar decurge dintr-un proces firesc al

207

evoluției și modernizării societăţii (...). Singura manieră prin care ne putem feri de aceste capcane repetate, indiferent de complexitatea lor și manipulările puse în practică de sistem: este prin transmiterea neîntreruptă a învățăturilor creştine și a experienței milenare care decurge din acest izvor etern de adevăr Ortodox. Din păcate, astăzi asistăm tocmai la distrugerea acestor moșteniri milenare, sub influenţa capitalismului cosmopolit care ne impune dictatura alienării fericite, subtil disimulată după binefacerile iluzorii unei societăți de consum globalizată, fără patrie, fără frontiere, fără protecție! A fost o perioadă când guvernele oamenilor, făceau corp comun cu tradiția și valorile creștine, dar prin secolul al XVIII-lea,

balanța

s-a

inclinat

definitiv

în

favoarea

hegemoniei bancare și astăzi aurul a înlocuit guvernele creştine. Lupta a fost câștigată prin despotismul care a permis capitalul și, prin vicierea limbajului comun, volens, nolens fiecare naţiune a căzut pradă în această capcană. Filozofia care stă la fundamentul capitaliștilor izvorăște din ura profundă pe care o nutresc împotriva creștinilor, față de care nu trebuie să arate nici cea mai mică formă de compasiune. Înrobirea mentală, ideologică și fizică a creștinilor este țelul lor suprem, fiind finalitatea reală și triumfătoare a capitalismului în lume. Unii consideră că această ură împotriva

creștinilor

provine

dintr-un

complex

de

inferioritate, care s-a dezvoltat în timp ca urmare a luptelor date de Biserică, aceasta făcând, de a lungul istoriei, tot posibilul ca învățămintele lăsate de Domnul Nostru Iisus

208

Hristos să fie respectate și aplicate ca atare. Alții spun că această ură ar fi moștenită, transmisă și întreținută prin faptul că deținătorii marelui capital se consideră o rasă superioară, autoproclamându-se ca fiind „aleasă“. Capitaliștii îi consideră pe creștini ca fiind o adunare arhaică de barbari retrograzi, care nu ar merita altă sortă în afara celei de a fi manipulați mintal, batjocoriți și exploatați înspre rentabilizare. Mai în glumă, mai în

serios, se poate spune că într-o măsură

covârșitoare au reușit cu occidentalii, care în doar două generații au ajuns să se bată cu cărămida în piept, pretinzând că se trag din maimuță și că garanția unei vieți desăvârșite trece prin potențialul condiționat de creditul bancar! Guvernele creștine și biserica cunoșteau de mult toxicitatea și pericolul ce îl reprezentau capitaliștii și adorarea acestora pentru aur și s-au împotrivit de-a lungul secolelor cu hotărîre. Lupta a fost încrâncenată, s-a recurs la secret, strategie și vărsare de sânge. Ofensivele purtate au fost multiple, inchiziția a fost și ea folosită în această luptă și a avut timpul ei de glorie, însă nu a fost destul. Biserica catolică era deja prea slăbită de luptele lăuntrice și intoxicată de infiltrările succesive susținute de francmasonerie! Pentru vreme, lupta drepților a reușit să țină piept cu succes întunericului, pentru că atacurile iubitorilor de aur erau încă mult prea frontale. Considerându-se victime în această încleștare, capitaliștii își găsiseră atât justificarea, cât și motivația necesară pentru a-și întări rândurile și a dezlănțui stratagema de dominare. Dacă se uza de strategie, secret și crimă împotriva capitaliștilor, de ce ar trebui ca intențiile lor

209

de a-i corupe pe creștini, de a distruge ordinea morală, de a confisca munca oamenilor și proprietățile acestora, să fie considerate acțiuni ilicite și perfide? Capitaliștii știau că un conducător drept și moral putea fi decredibilizat dacă, în rândul populației, se introduceau pe furiș unelte născătoare de discordie și, în paralel, se spurca izvorul de adevăr (biserica) cu otrava infiltraților „convertidos“. Soluția era găsită... stratagema de cucerire trebuia să se înfăptuiască prin folosirea disimulată a armelor ideologice! Cosmopoliții știau că indiferent de rangul social, fiecare om trăiește în ispitită permanentă, disimulând în păcatul său pasiuni, invidii, ură, egocentrism, ambiții materiale... etc. Dacă aceste păcate erau descătușate prin munca abilă a agenților revoluționari, orice idee, oricât de prăpăstioasă și goală de sens ar fi aceasta, atâta timp cât este destul de seducătoare, oamenii se vor sfâșia pentru ea! Noțiunile și iluziile născute din ideologiile capitaliste trebuiau să servească în aceeași măsura cinci cauze distincte. Să întoarcă populațiile împotriva propriilor interese, să dezlănțuie pasiunile, să-i întoarcă pe unii împotriva celorlalți, creând diviziunea și anarhia necesară pentru a permite accesul la putere a noului regim la cererea și prin voința populară. Să înlesnească inițierea strategiei de dezcreștinare (laicizare), care a dus la asasinarea și deportarea preoților, la persecutarea și asasinarea credincioșilor și a țăranilor. Această

210

tendință criminală a adus în Franța la genocidul din Vendée, unde, în urma unor legi din toamna anului 1793, la doar 4 ani de la revoluție, s-a recurs „legal“ la exterminarea a peste 500.000 de oameni, deoarece nu înțelegeau să se supună tiraniei ateiste instituită de „Revoluția Franceză“ – care, de astfel, a fost actul născător și fundația tuturor totalitarismelor care

au

urmat

în

lume:

bolșevismul,

comunismul,

capitalismul, maoismul... etc. Noțiunile și ideile răspândite în societăți printre oameni (victimele) să fie atât de abstracte și confuze, încât o dată noul regim instalat la putere, poporul să nu aibă absolut nici o putere reală și să devină sclavul propriilor aspirații. Diviziunea și anarhia creată în sânul societății să justifice în timp impunerea modelului de organizare prin democrația reprezentativă și, bineînțeles, unealta acestei manipulări, sufragiul universal. Să permită înrădăcinarea hegemoniei capitalului privat asupra economiilor naţionale. Să favorizeze începutul erei comuniste și dezvoltarea socialismului internaționalist, sau cum le plăcea cosmopoliților să spună pe vremuri, „republica mondială“. Aceste bombe cu întârziere aruncate în sânul populațiilor nu au fost nici pe departe geniale, așa cum se amăgeau francmasonii îmbuibați de Luminism, să revendice. Conceptele folosite de capitaliști se aflau deja în textele sfinte,

211

exemplificate în detaliu sub forma ispitelor și a păcatelor. Dea lungul generaților, prin studierea textelor sfinte, iubitorii de aur au înțeles că nu au nici o șansă să impună minciunile lor unui popor creștin... știau din experiență că nu puteau instaura întunericul acolo unde sălășluia lumina. Pentru a reuși impunerea unui regim de guvernare plutocratic, bazat și alimentat prin descătușarea păcatelor omenești, trebuia ca mai întâi să provoace pervertirea maselor. Pentru asta au extras esența tuturor ispitelor și păcatelor, le-au reinjectat în noțiuni și concepte ideologice care aveau să le descătușeze. Esența otrăvitoare extrasă din toate păcatele revelate în textele sfinte a dat naștere la următoarele bestii creatoare: drepturi individuale, egalitate, libertate,

fraternitate,

evoluție,

progres,

modernitate,

luminism, umanism, nihilism; laicitate, ateism, materialism, individualism... etc. Aceste legiuni ideologice luciferiene, tot atât de abstracte, pe cât erau de antagoniste, au fost de ajuns pentru a răsturna ordinea naturală a lucrurilor, provocând haosul generalizat. Anarhia se născuse prin glorificarea păcatelor, care a dus la descătușarea acestora. Ajuns la acest stadiu de haos și slăbiciune populară, agenții infiltrați, „revoluționarii“ (din latinescul „revolvere“, a merge înapoi, a răsturna, a dărâma) s-au grăbit să organizeze structuri reprezentative pentru diferitele curente ideologice născute din noțiunile și conceptele compromițătoare, dejectate în sânul populațiilor. DIVIDE ET IMPERA! Partidele politice (sucursalele elitei cosmopolite) și democrația reprezentativă (iluzia puterii poporului) se născuseră! Partidele politice s-au împărțit în

212

două mari categorii, erau de ajuns pentru moment, „pleava“, cum le plăcea capitaliștilor să spună, aveau să fie reprezentați de socialiști și republicani, lozincile afișate fiind revoluționare, egalitare, progresiste, umaniste, tolerante – în timp ce aristocrația, mica burghezie și artizanii au fost racolați de partidele antirevoluționare, tradiționaliste, conservatoare și mai liberale. Oamenii rămași orfani după „Pariccidium“ au devenit sclavii propriilor aspirații păcătoase, proletarii în devenire (pleava) visau cu ochii deschiși să devină aristocrați – în timp ce aristocrații, crezându-se protejați de partidele antirevoluționare și avantajate de cele liberale, visau să devină marii exploatatori ai poporului, pentru a se îmbogăți dincolo de rațiune. Respectându-și evoluția programată, planul ocultei cosmopolite a dus la crearea și finanțarea comunismul în Est, și a capitalismului în Vest. Obiectivul acestui monstru cu două capete era distrugerea creștinismului, înrobirea totală a popoarelor, distrugerea națiunilor și confiscarea tuturor proprietăților – în Vest prin alienare, societatea de consum și creditul bancar, iar în Est prin forţă brută și terorism intelectual! Din păcate, trebuie să recunoaștem că acest proiect malefic, avansând nestingherit prin istoria ultimului secol, a început să dea roade din moment ce reprezentații mizantropismului globalizat, în proporție de mai puțin de 0,3 la sută, au ajuns să dețină echivalentul averii celorlalți oameni, „restul“ de 99,7 la sută!

213

Acesta a fost momentul de cotitură majoră, lupta fusese dată în decursul secolelor. Lumina de „bună vestire“ a textelor evanghelice îi eliberase pe oameni de păcate, dându-le fericirea și împlinirea sufletească, îi învățase să întemeieze o familie, îi avântase rostul muncii, onestitatea, cinstea, morala, dragostea, compasiunea pentru aproapele lor, și câte și mai câte bucurii adevărate pentru care merită să trăiască. Dar oamenii au fost înșelați și manipulați de un limbaj perfid, preferând să aleagă ca ideal de viață păcatul strălucitor, devenind astfel simpli robi. Pe acest colosal cimitir al monstruozității, slujitorii lui Mamona și-au ridicat scaun domnesc și de atunci stăpânesc nestingheriți peste „ferma animalelor“! „Precum libertatea

și

egalitatea, suveranitatea

poporului nu este decât o altă iluzie. Ale noastre aşa-zise democrații nu sunt nimic altceva decât niște carnavaluri politice“. André Tardieu

214

Capitolul VIII

Să fie acesta sfârșitul... Cum spuneam ceva mai devreme, occidentalii au început să înțeleagă că ceva nu este în regulă, simt că modelul social în care trăiesc se prăbușește peste ei, iar decadența morală provocată de ateismul și materialismul în care s-au scufundat i-a îmbolnăvit profund. Chiar dacă nu înțeleg exact de ce, cum au ajuns în acest stadiu de dezolare, în disperarea lor au început să caute vinovați. Însă dau dovadă de aceeași naivitate care i-a împins în brațele călăilor în urmă cu peste două secole,

lăsându-se

manipulați

în

continuare

de

discursurile mincinoase care inundă în tot Occidentul prin intermediul balaurului politico-mediatic „main-stream“. Pentru a deturna atenția de la faptul că, de data asta, parazitul și-a consumat prada mult prea repede, elita cosmopolită a inițiat mama tuturor diversiunilor. De departe cea mai crucială etapă în evoluția râului, dacă noua teză avansată ar fi acceptată și oamenii nu se trezesc la timp; prăpădul nostru ca naţiune (România), fiind membru al acestui funebru laborator al speciei umane, poreclit Uniunea Europeană, s-ar decide în cel mult 30 de ani. Teza ocultei. Văzând că sistemul impus a fost deconspirat de propria voracitate, elita capitalistă a pus la punct o strategiei masivă de diversiune, în care încearcă să disimuleze dominația lor perfidă și distrugătoare de peste două secole,

215

propagând în societățile occidentale falsa idee conform căreia am asista la prăbușirea civilizației creștine. Pentru a adauga ceață peste turma deculturalizată, cosmopoliții se folosesc de impostura mitului de origine mincinoasă, vorbind despre o presupusă civilizație „iudeo-creștină“, uitând că aceasta era un cult minoritar practicat de cel mult zece mii de eretici până în anul 70 î.Chr., și care a început să dispară după cucerirea Ierusalimului de către romani și distrugerea Templului din Ierusalim. Este foarte important, de asemenea, să reamintim că, pe lângă aceste comunități diversioniste, au mai înflorit și alte secte „iudeo-creștine“ de orientare gnostică și eretică, combătute cu înverșunare de Sfântul Pavel și de Sfântul Ignatie al Antiohiei... Dar, în fine, aceste minciuni sunt revelatoare și foarte utile profanilor, pentru a înțelege influențele

care

se

ascund

în

spatele

conceptelor

și

evenimentelor drăcești la care asistăm. Nota bene. „Creștinismul“ predicat în biserici și editat (în Biblie) după 1945 este adevăratul surogat „iudeo-creștin“, care a mistificat și deturnat Adevărul Mărturisit, pentru a împiedica identificarea sursei falselor religii (erezii) și a ideologiilor nefaste care au decurs din acestea, creând astfel confuzia la care asistăm astăzi. Pentru a grăbi această etapă în evoluția spre postcapitalism (actul final de înrobire), cosmopoliții au generat criza financiară, războaiele din Orientul Apropiat pentru a orienta invazia islamică în vederea distrugerii identităților naționale, rasiale și religioase ale Europei, au

216

organizat atacuri teroriste pentru a influența necesitatea unor conflicte imperialiste și anumite pachete legislative liberticide, reforme periculoase în învățământ, iar câinii turbați ai dezinformării (mass media) au fost asmuțiți în continuu pe creierele populației. Pe lângă această ofensivă ultra-agresivă, se utilizează din nou tehnica noțiunilor subversive aruncate în spațiul public. Pentru asta au dezlănțuit o categorie nouă de pseudointelectuali și atei înverșunați, mult mai periculoși decât predecesorii lor nihiliști. Noua speță de diversioniști se recomandă ca fiind profund preocupați și extrem de îngrijorați de declinul civilizației creștine, foarte atașați cauzei populare de pe vechiului continent, care se află în agonie; profund antisistem (dar șoptesc la urechile politicienilor); anti mass media (dar sunt invitați la toate emisiunile, figurează cu articole lor în toate ziarele și revistele existente); și

anticapitaliști

defiscalizarea

(dar

trăiesc

ca

„cutiilor poștale“ –

belferii, sediile

practicând unor firme

fantomă). Un fapt important de menționat este Omerta dusă de acești pseudointelectuali și mass media, care, bazându-se pe ignoranța occidentalilor, nu amintesc niciodată de existența unei civilizații europene de tradiție Ortodoxă, care nu se află nici în decadență, nici în declin și care a știut de-a lungul veacurilor să-și păstreze intactă vigoarea credinței în pofida tuturor adversităților, numărând peste 190 de milioane de oameni sănătoși mintal și întregiți sufletește. De vreo 10 ani, într-o corelare perfectă cu începutul crizei din 2007, au început să răspândească pe platourile de

217

televiziune, în ziare și cărți de mare tiraj constatarea conform căreia asistăm la prăbușirea civilizației creștine, albă și de origine greco-latină (nici mai mult, nici mai puţin), misiunea lor fiind deformarea și anihilarea realității pentru a disimula înșelătoria istorică în care lumea occidentală a fost captivă și care a dus la situația haotică pe care o trăiesc astăzi. Cauzele problemelor actuale invocate de aceștia sunt: mondializarea și ofensiva ultra-liberală împotriva națiunilor, Vaticanul, care este încă prea rigid și nu reușește să ofere un ideal comun tuturor creștinilor; incapacitatea modelului capitalisto-liberal în contextul actual de criză și incapacitatea politicienilor tradiționali (stânga-centru-dreapta), care nu mai reușesc să propună soluții în raport cu contextul actual. Antiteza ocultei.

Soluțiile pe care le întrevăd

pseudointelectualii pe plan politic: politicienii fiind incapabili să aducă soluții concrete de protecție împotriva presupusului jihadism islamic și fiind în aceleași timp incapabili să găsească o ieșire durabilă din criza provocată de finanța internațională; constatând cu tristețe că mondializarea împiedică protecția și gospodărirea internă a statelor, au ajuns la concluzia că nu „satul-lume“ cauzează problemele actuale, ci refuzul popoarelor de a se lăpăda de națiunile lor în favoarea unei ordini economice ultra-centralizată. Soluția salvatoare propusă de gropari este un sistem în care națiunile ar accepta o formă de guvernare în care să rămână suverane doar din punct de vedere social (teritoriul național devenind o noțiune mai mult decât abstractă) și care să-și delege

218

interesele economice către organizații globale de gestiune în genul: TAFT, GAFI, WTO... etc. Aceste organizații

mondiale ar avea autoritate

economică asupra tuturor națiunilor, gestionându-le averile, bugetul, datoria externă... etc. Autorităţile supranaționale s-ar invita, de asemenea, în activitatea legislativă și în politicile privind economia internă și externă. Altă propunere salutară este înființarea unui tribunal internațional, care să judece și să tranșeze definitiv conflictele care opun multinaționale și ce o să mai rămână din fostele națiuni – toate aceste activități tehnocrate

fiind

desfășurate

după

modelul

promovat

actualmente la Bruxelles și Strasbourg, adică, în deplină desconsiderare pentru interesul suveran al statelor membre și popoarele acestora! – Căutați greşeala! Fiind angajat și el în tandemul morții, Vaticanul înmulțește și ocaziile în care renegociază oficial textele biblice, ca și cum ar fi simple contracte comerciale; multiplicând, de asemenea, ocaziile în care se adresează tuturor ca fiind mai tolerant și mai deschis, reconsiderându-și poziția vizavi de ceea ce până nu demult erau considerate păcate; și, în general, afișează o poziție din ce în ce mai laxistă în privința „fărădelegilor“. Pe de altă parte, groparii tuturor bisericilor lucrează

de

zori

la

transformarea

Vaticanului

într-o

multinațională a religiei. De aici și eforturile intensive duse de ecumeniști pentru a înghiții Biserica Ortodoxă – dar și încurajarea

deschiderii

tuturor

frontierelor

occidentale,

susținând astfel invazia islamică dirijată de S.U.A., vasalii europeni și Israel cu asistența de teren furnizată de fundațiile

219

și ONG-urile cosmopolite, precum: Open Society Foundation (O.S.F.), care aparține absolut întâmplător mizantropului jidan George Soros.

Deznodământul... Sinteza autorului. Din punct de vedere național, identitar, politic, democratic, economic și social, toate semnele ne arată că dinamica la care asistăm ne îndreaptă destul de repede spre soluția finală de tiranie impusă prin modelul globalizat. Un model în care omul liber, familia, națiunea suverană și biserica vor deveni simple amintiri pentru a face loc noii stări de fapt. Când vorbim despre „noua ordine mondială“ nu trebuie să ne pierdem în detalii, trebuie doar să știm că este un proiect care se pregătește încă din secolul al XVII-lea, de către înaltele cercuri masonice. Toate evenimentele care au urmat au fost direct influențate și finanțate de bancheri internaționali, printre aceștia îi putem regăsi pe Rothschild, Jacob H. Schiff, Paul Warburg, Abraham & Solomon Kuhn, Sassoon și asociații acestora. Strategia care a urmat pentru a mijloci evoluția către o nouă ordine mondială a modelat dramatic istoria ultimelor trei secole. Cele mai importante etape în Europa au fost revoluțiile din Anglia (English Civil War, 1642 și 1651), Franța (Revolution Française, 1789), Italia (Risorgimento, a doua jumătate a secolului al XIX-lea), Primul Război Mondial (Războiul cel Mare, 1914-1918) și revoluția din Rusia (Revoluția iudeobolșevică, 1917). Prin provocarea și finanțarea acestor

220

evenimente, capitaliștii au urmărit: distrugerea monarhiilor, instalarea republicilor laice, acapararea sau înfiinţarea băncilor „naţionale“ sub papuc privat, îngenunchierea Germaniei (care a marcat începutul sfârșitului civilizației europene

din

Ooccident),

confiscarea

proprietăților

și

persecutarea credincioșilor din Est prin ridicarea fortăreței iudeo-comuniste. Următoarea etapă a debutat cu Al Doilea Război Mondial, care a fost organizat tot de cercurile anglo-saxone și a avut ca obiect: anihilarea tuturor partidelor naționaliste din Europa, întărirea comunismului internaționalist, înrobirea popoarelor din Est și distrugerea Creștinismului pe întreg continentul (Ortodoxia a rezistat). În ultimul rând, s-a urmărit anexarea Europei occidentale sub cupola imperiului cosmopolit,

prin

înființarea

Uniunii

Europene

și

transformarea vechiului continent într-o piață de desfacere a produselor și subculturii hotelului american... Pax Americana înlocuise Pax Romana! Influențele care au debarcat în Europa odată cu Aliații s-au tradus foarte repede prin accelerarea decadenței în societate, sexualizarea raportului uman, dezvoltarea ateismului, exaltarea plăcerilor individuale și consumatorismul exacerbat ca nou obiectiv de viață, devenind, astfel, o societate în întregime dependentă și supusă hegemoniei bancare. Noua stare de fapt a adus, de asemenea, începutul sfârșitului pentru morala și starea sufletească a oamenilor, iar acest lucru a dus la îmbolnăvirea psihică gravă a populaților din Vest. Singura țară care a făcut excepție a fost Spania, care, datorită marelui vizionar

221

Francisco Franco Bahamonde, a reușit să țină piept internaționalei comuniste și celei capitaliste, disimulată după mișcarea republicanilor, reușind să țină Spania cu o mână de fier departe de hegemonia bancară internațională din 1936 și până în 1977. La ora actuală, doar câteva familii controlează integralitatea sistemului bancar global. Când vorbim despre sistemul bancar trebuie să știm că acesta este adevăratul proprietar al tuturor Majorelor (multinaționale), controlează majoritatea națiunilor prin șantajul băncilor centrale și a celor naţionale (doar după nume) și a burselor de valori, fiind dirijorii oculți ai întregii activități financiare și economice în lume! Așa s-a ajuns în stadiul grotesc în care ne aflăm astăzi, în care mai puţin de 300 de canibali dețin echivalentul averii planetare! Liderii caracatiței bancare, elita, au ajuns la acest stadiu manipulând și orchestrând evoluția istorică prin finanțarea și provocarea tuturor conflictelor și războaielor din ultimele trei secole. Prima experiență reușită a fost republica lui Cromwell și decapitarea în 1649 a regelui Charles I al Angliei, Irlandei și Scoției. După decapitare (sacrificiu), influențând evenimentele care au urmat, în 1694, cosmopoliții au reușit să înființeze prima mare înșelătorie europeană: se născuse „Bank of England“. Tot ce a mai rămas de făcut pentru a ajunge la finele acestei

agende luciferiene este distrugerea

Ortodoxiei,

aservirea esticilor la idealurile și modelul consumatorist occidental. Acest vis dement al unei infime minorități de mizantropi, motivați de ura etnică pe care o poartă turmei lui

222

Hristos, poate fi numit: New Age, hegemonia aurului, ferma animalelor, republica mondială, domnia lui Baal, a lui Lucifer... sau mai degrabă Apocalipsa lui Ioan! Până la urmă, aceste

calificative

nu

au

absolut

nici

o

importantă,

convingerile care trebuie să ne ghideze pașii pentru a nu cădea în capcanele întinse sunt acelea că occidentalii sunt realmente bolnavi, extrem de periculoși și ne vor distruge și pe noi! Civilizația lor a început să decadă serios în urmă cu două secole, când a fost iremediabil parazitată, astăzi promotorii ei au devenit un pericol pentru adevărata civilizație creștină din Europa de Est și, îndeosebi, pentru comunitatea ortodoxă, care și-a arătat forța împotriva virusului comunist. Printr-o ofensivă decisivă, cosmopoliții vor să provoace un ultim cataclism care să creeze o stare de disperare atât de mare încât impunerea noii ere să se justifice și să fie cerută cu disperare de popoarele care, în urma acțiunilor subversive, vor fi atât de distruse și slăbite, încât vor implora pacea iluzorie promisă de guvernul mondial. Machiavelismul

dezlănţuit

va

atinge

cote

nemaivăzute, întreaga experiență milenară va fi folosită; manipulările utilizate pentru a crea consimțământul popular generalizat se vor baza pe strategia dezordinii financiare globale, a invaziilor islamice, a conflictelor internaţionale și a războaielor civile. După terapia de șoc folosită pentru a justifica noua dictatură, haosul generalizat (creat artificial de elită) o să fie atribuit popoarelor occidentale, care au distrus stabilitatea din lume prin materialismul, egoismul și ateismul de care au dat dovadă – acest comportament bulimic și imoral au obligat guvernele, politicienii și întreg sistemul

223

capitalist să se adapteze acestei situații fără a mai ține cont de echilibrul din lume, trecând peste orice barieră morală, umană, națională și ecologică, pentru a satisface aceste pofte monstruoase, determinate de barbarismul renăscut la oameni din prea multă libertate, drepturi, democrație și belșug în general! Un alt exemplu grosolan de manipulare în fabricarea consimțământului generalizat este propaganda legată de încălzirea globală, având ca obiect întărirea sentimentului popular (consensul) în privința necesității absolute a unui guvern mondial pentru salvarea Pământului. Conferința COP 21 din Paris14 a fost prilejul unei operațiuni masive de diversiune contra opiniei publice, folosită pentru a scoate în evidență încă o dată faptul că națiunile lumii, nefiind capabile să-și autogestioneze emisiile de CO2, ar trebui să fie monitorizate

și

controlate

de

către

un

organism

supranațional. Foarte interesant de observat că cei mai mari poluatori și distrugători de mediu nu sunt națiunile, ci tocmai parazitarele

multinaționale

volatile

de

exploatare

și

transformare a diferitelor resurse naturale (minereu, gaz, petrol, cărbuni...). Foarte multe voci din domeniul științei s-au ridicat să denunțe manipularea, explicând că fluctuațiile climaterice ale Pământului nu au absolut nimic de a face cu activitatea umană! De-a lungul timpului, Pământul a trecut pur și simplu prin cicluri naturale de încălzire, respectiv de Conferința din Paris pentru climat a avut loc între 30 noiembrie și 12 decembrie 2015, la Bourget în Franța. Este, de asemenea, a 21 conferință a părților semnatare a Convenției cadrelor Națiunilor Unite pentru schimbările climatice. COP 21 este conferința cu nr. 11 a părților permanente de la Protocolul de la Kyoto (CMP11). 14

224

răcire... dar nici măcar acest principiu firesc nu a rămas nematerializat și este folosit ca propagandă pentru a adăuga argumente emoționale în favoarea centralizării. Ceea ce se va întâmpla, de asemenea, în viitor prin semnarea acestui contract pentru mediu este că va împiedica națiunile în curs de dezvoltare să-și mai exploateze resursele suverane, știind că, în primă fază, orice operațiune de exploatare dăunează și poluează mai mult. Practic, clubul poluatorilor de lux s-a închis, cei care au prins trenul exploatării și au reușit să dezvolte monopoluri tehnologice și economice merg înainte... în timp ce restul candidaților la dezvoltare vor sta cuminți la rând, așteptând să fie exploatați în acord cu prevederile contractului COP 21: adică prin intermediul hoțesc al multinaționalelor stampilate conform de sistemul care le-a creat! Din toate aceste cauze și pentru că omul, libertățile, și democrația și-au arătat limitele, o nouă ordine mondială se va impune. O gestiune globală asigurată cu autoritate și profesionalism, de către organizații independente, care vor dirija toate aspectele vieții noastre. Practic, nimic din ceea ce știm și cunoaștem astăzi nu va mai fi valabil în „noua eră“. Administrarea globală o să fie asigurată de organizații de genul: N.A.T.O.; O.N.U.; Consiliul de Securitate; Council on Foreign Relations (C.F.R.); Banca Mondială; Fondul Monetar Internațional; Comunitatea

Organizația Statelor

Mondială

Europene

și

a

Comerțului;

Mediteraneene;

Parlamentul Mondial; Organizația Mondială a Sănătății... etc. Aceste instituţii totalitare vor fi umplute cu tehnocrați care vor

225

fi aleși și formați de organizații oculte, aceleași grupuscule care dirijează și astăzi ascunși după paravanul politicomediatic. După o etapă de grație în care musulmanii se vor ocupa de culoarea și moștenirea culturală a popoarelor indigene..., vom asista la o operațiune grotescă în care noua autoritate v-a decreta obligativitatea regăsirii unui echilibru spiritual prin practicarea unei religii bazată pe contopirea non-valorilor umaniste și a celor naturale și adorarea unui zeu pământesc. Noul cult va avea un rol pur manipulator, obiectul fiind

condiționarea mentală și

ideologică a supușilor

republicii mondiale, funcția fiind asigurată deocamdată prin intermediul televizorului. În acest context de obligativitate, ne putem

aștepta

la

înfiinţarea

unei

miliții

bisericești.

„Planingul“ familial va fi reglementat cu strictețe: cuplurile și concepția vor fi controlate, iar copiii născuți pe cale naturală nu vor mai aparține părinților. Se va privilegia o formă de natalitate controlată și programată în centre specializate (mame surogat și, în viitorul apropiat, copii crescuți în pântece artificiale, în pungi Biobag...), în acest fel se va reuși anularea filiației și modificarea comportamentului uman prin inginerii genetice; prin acest procedeu artificial, odată ce copiii vor ajunge adulți se vor simți atașați emoțional și fideli sistemului (noua filiaţie). Plecând de la ideea că pușcăriașii și sclavii nu trebuie plătiți, ci doar ținuți în viață pentru a fi folosiți – nemaifiind nevoie de șantajul financiar pentru condiționarea oamenilor, banii vor fi scoși din circulație, această acțiune va fi precedată, pentru o anumită etapă, de

226

salariul universal. Pentru a avea acces la servicii, sănătate, alimente și pseudolibertate, oamenii vor fi obligaţi să găzduiască subcutanat o capsulă cu un microcip, care va deveni, de astfel, instrumentul de control prin excelență. Musulmanii, care sunt la ora actuală injectați cu forța în Europa, vor fi folosiți ceva mai târziu la deteriorarea rasei și identității populațiilor autohtone în mod ireversibil. Fiind amestecați și obligaţi să trăiască alături de o adunătură eteroclită, obișnuită cu mizeria și condițiile de precaritate, potențialele rebeliuni și nemulțumiri ale europenilor de viță (foștii creştini albi) vor putea fi ținute la un nivel ușor de controlat. Practic, musulmanii vor forma un fel de miliție internă, care va înăbuși din fașă orice formă de rebeliune, neavând capacitatea și cultura necesară, pentru a înțelege natura nemulțumirilor revendicate de către populațiile indigene. După ce adunăturile eteroclite îşi vor îndeplini misiunile de compromitere și diluare a civilizației albe, musulmanii practicanți (islamiștii) vor fi obligaţi să se convertească noului cult... dacă nu se vor supune acestei cerințe, ceea ce este foarte probabil, atunci îşi vor încheia misiunea profetică și vor fi condamnaţi la muncă silnică sau, după caz, exterminați! Această scurtă sinteză al unei viitor foarte probabil poate da impresia, la prima citire cel puţin, că ne confruntăm cu un balaur care a devenit mult prea mare pentru a putea fi învins... însă singurul lucru care contează atunci când o naţiune este agresată de o forță superioară este să facă la timp alianțele potrivite.

227

Norocul nostru în această luptă feroce lansată împotriva tuturor popoarelor creştine este poziționarea tot mai asumată a unor mari popoare și a liderilor acestora din Europa de Est, care nu vor să-și vadă civilizațiile contopite în cazanul încins al diversității anonime. Vedem clar opoziția tot mai hotărâtă a grupului Vișegrád (V4) și a Rusiei împotriva hegemoniei care se pregătește dinspre Apus. Atuurile noastre principale în această luptă anunțată este faptul că am știut să ne păstrăm bazele creştine și că adevărații noştri frați, ortodocșii, au reușit până în prezent să demonstreze cosmopoliților că puterea nu este încă unipolară! Ne aflăm într-un moment fundamental, în care destinul strigă să alegem pentru națiunea și neamul nostru în acord cu tradiția și valorile strămoșești; iar acest lucru ar trebui să ne pună serios pe gânduri până nu e prea târziu, altfel România o să plătească un tribut ireversibil! Deocamdată trebuie să știm să contracarăm pe plan intern diferitele tentative de distrugere ale neamului nostru de către trădătorii și infiltrații care s-au strecurat pe la guvern și prin mediul mediatico-cultural. Dacă am înțeles că trăim intrun sistem vicios, subversiv și antipopular, ar fi o naivitate din partea noastră să credem că instituţiile statului sunt în serviciul

nostru.

Biserica,

educaţia,

sănătatea,

justiția,

economia, cultura, sunt domeniile care sunt cele mai supuse pericolului și trebuie urmărite cu mare atenţie. În ultimi ani, în toate ţările din Uniunea Europeană trădătorii politici, dar și superiorii bisericilor, printre ei aflându-se din păcate și reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române, au semnat o serie

228

de acorduri și documente care vizează reformarea tuturor instituţiilor de stat, Biserica și societatea, în general. Aceste reforme sunt create, impuse și controlate de către oculta cosmopolită disimulată după paravanele Uniunii Europene, ale Parlamentului European, ale Băncii Mondiale și F.M.I. Acordurile sunt prezentate sub forma unor programe care vin în sprijinul modernizării instituţiilor românești, însă, în realitate, obiectul urmărit pe termen mediu este: anihilarea totală a suveranității naționale, distrugerea Bisericii Ortodoxe, a structurii familiei, a sistemului social, a sistemului de pensii, a sănătății, a învățământului și a justiției. Unele acorduri au fost deja semnate, altele urmează. Dacă se ajunge la îndeplinirea acestei agende luciferice, vom fi în situația cea mai periculoasă pe care a cunoscut-o neamul nostru în ultimele decenii. Românii au dat un exemplu tuturor națiunilor europene,

ieșind

în

stradă

și

manifestând

împotriva

ordonanței de urgență care prevedea eliberarea penalilor comuniști din pușcărie – acest lucru demonstrând starea de sănătate a poporului român, chiar dacă în legătură cu acest episod ar fi multe de spus, fiind semne clare că ar fi fost provocat, instrumentalizat și recuperat de U.E cu sprijinul local oferit de P.S.D. și de Iohannis, pentru a contracara mișcările antieuropene din jurul nostru (...). Însă, comparativ cu abuzul cripto-comuniștilor din guvern, cataclismul care urmează să se înfăptuiască este infinit mai periculos, fiind în joc supraviețuirea neamului nostru.

229

În urma unor scurgeri de informații și documente, s-au aflat următoarele: la sfârșitul verii, în 2014, la Strasbourg, mai mulți lideri europeni și înalți reprezentați ai diferitelor biserici au semnat un Super-Memorandum care conținea un pachet de legi și angajamente care trebuiau impuse în Grecia și Europa, dovedind, încă o dată, lipsa suveranității statelor membre. Aceste documente vizează toate statele membre ale U.E., dar în mod special Grecia, care, datorită trădătorului elen Alexis Tsipras, a devenit un fel de laborator anexat al cosmopoliților, unde se testează în prealabil virusurile sociale direct pe oameni înainte de a fi răspândite

în

restul

Europei.

Acest

pachet

de

legi

ultrapericuloase și lipsite de orice urmă de respect și compasiune pentru oameni trebuia să pregătească și să accelereze trecerea în „noua eră“, care, după planurile cosmopoliților, va fi inaugurată în jurul anului 2020 la Barcelona. În document există unele măsuri care trebuiau să fie luate și în Rusia. Acest lucru a stârnit nedumerire, deoarece rușii nu fac parte din Uniunea Europeană și, în al doilea rând, este cunoscut faptul că liderul de la Kremlin este în opoziție radicală cu scenariul uitării, anunțat de noua eră și „melting pot-ul“ acesteia. După evenimentele care au urmat semnării Super-Memorandum-ului, totul a devenit înfricoşător de clar și observatorii avizați au înțeles că lumea a trecut de puţin pe lângă Al Treilea Război Mondial – iar România, din cauza „mortului american“ găzduit cu ospitalitate la Deveselu, județul Olt, ar fi fost rasă de pe suprafața Pământului! Acest

230

lucru extraordinar de grav pentru poporul român a fost ocultat de mass media. La fel s-a întâmplat și cu SuperMemorandum-ul (sfârșitului) semnat în 2014! Dacă mergem înapoi în timp, putem observa că anexarea Crimeei, în 2014, și intervenția Rusiei în conflictul sirian în 2015, la cererea lui Basar el-Assad, a arătat clar că Vladimir

Putin

nu

numai

că

se

opune

hegemoniei

cosmopolite, dar este pregătit să o arate și prin forța Armatei. În 2016, în cadrul unei conferințe de presă, președintele Putin anunța comunității internaționale că amenințarea unui Al Treilea Război Mondial este tot mai mare, iar agresorul este acela care prescrie lumii rețete de democrații generice, disimulat după mașinăria de diversiune „main-stream“. Președintele Putin atrăgea, de asemenea, atenția asupra minciunilor folosite de N.A.T.O. în privința unei false amenințări pe care ar reprezenta-o Iranul, folosindu-se de aceste minciuni

(reeditate) pentru

a

planta scuturile

antirachetă tot mai aproape de frontierele Rusiei, știind că următoarele generații de rachete programate vor putea atinge ținte care se află la peste o mie de kilometri, punând, astfel, în pericol siguranţa și potențialul nuclear al Rusiei. În 2016, probabil sub influenta anabolizantelor ingerate, Hillary Clinton declara fără nici o reținere la televiziunea națională că dacă câștigă alegerile, S.U.A. vor intra în război cu Rusia! În 2016, puciul împotriva lui Recep Tayyip Erdogan și tentativa de asasinare a sa, organizate de Administrația Obama, eșuează lamentabil datorită intervenției decisive a lui Vladimir Putin. Tot în 2016, americanii au început să-și mute depozitele de

231

arme din Incirlik (Turcia) și se pare că o parte ar fi fost trimisă la Deveselu, această bază transformând România într-una dintre cele mai nesigure țări de pe fața planetei. Din surse demne de încredere din Armată, s-ar părea că tehnologiile care au ajuns în România sunt prevăzute să găzduiască și capete cu potențial nuclear. Dacă analizăm aceste evenimente, înțelegem că Super-Memorandumul din 2014 trebuia să fie pus în aplicare cu orice preț, chiar și cu riscul unui război total. Rusia lui Putin este singura țară din lume care încă mai este capabilă să anihileze planurile hegemoniei anunțate. Prin influența salvatoare pe care a avut-o în evenimentele geostrategice din ultimi ani, se pare că ne-a salvat de la un dezastru colateral... cel puţin pentru moment!

232

Capitolul IX

Super-Memorandumul

Fără a mai recurge la alte introduceri, acest capitol va fi în întregime dedicat unui document cu caracter secret, care, datorită unor oameni integri din armată, administrație și biserică, a ajuns să fie cunoscut. Următoarele revelații ne dezvăluie în amănunt direcția înspre care ne îndreaptă trădătorii și, totodată, ne arată natura și caracterul ascuns al acestui

dric

al

coșciugelor

naţionale,

numit

Uniunea

Europeană. Textul care urmează este conform cu originalul, este o lectură lipsită de estetică, neavând structura și dinamica scriitoricească, însă vă recomand citirea celor ce urmează cu mare atenţie, atât pe rânduri, cât și printre ele! Introducerea oficială a documentului. Semnat

la

Strasbourg,

în

20-25

iunie

2014, Super-

Memorandumul urmează să fie implementat în intervalul 1 mai 2016-16 august 2020. Noi, semnatarii acestuia, ne luăm angajamentul ca, în numele celor vizați, pe durata aplicării Memorandumului să implementăm toate reformele prevăzute în acesta. Durata de implementare a Memorandumului poate fi prelungită. De asemenea, Memorandumul poate fi pus în practică mai devreme de data oficială convenită pentru implementarea sa.

233

Prevederi

ale

Memorandumului

referitoare

la

Fondurile de asigurări și pensii din Grecia, Cipru şi U.E. Total articole: 11. Articolul 1. Comasarea tuturor Caselor de Asigurări și Pensii din Grecia şi înființarea a două noi Case până la data de 18.09. 2019, după cum urmează: Casa de Ajutor Social, Reciproc și Sănătate, Casa de Asigurări agricultori și muncitorime. Articolul 2. Pensii unitare, în cuantum de 560 euro, acordate prin cele două Case de Asigurări și Pensii, până la data de 30.09.2017, respectiv în cuantum de 365 euro până la data de 30.09.2020. Articolul 3. Dotarea tuturor asiguraţilor cu card electronic cu credit valabil timp de 365 de zile, care poate fi înnoit doar de Casele de Asigurări pentru încă 365 de zile în mod repetat. Cardul urmează a fi înlocuit în data de 01.12.2017. Articolul 4. Program al instituţiilor de stat în toate duminicile de peste an, cu program de la ora 12:00 până la ora 20:00, mai puţin în luna august. Reforma urmează să fie implementată începând cu data de 01.01.2017. Articolul 5. Drept zi liberă pentru toate Casele de Asigurați și Sănătate se stabileşte ziua de sâmbătă, pe tot parcursul anului. Articolul 6. Pensionarii cu vârsta de 69 de ani vor fi examinaţi de medici specialişti în spaţii special amenajate în cadrul unităților medicale.

234

Articolul 7. Începând cu data de 01.09.2017, vârsta de pensionare se stabileşte la 69 de ani. Articolul 8. Începând cu data de 01.09.2020, vârsta de pensionare se stabileşte la 70 de ani. Articolul 9. Începând cu data de 01.09.2022, vârsta de pensionare se stabileşte la 71 de ani. Articolul 10. Începând cu data de 15.06.2016, se elimină cărțile de muncă şi carnetele de sănătate pentru toţi asiguraţii Caselor de Asigurări. Articolul 11. Până la data de 16.09.2016 se prevede unificarea tuturor Caselor de Asigurări și Pensii. Prevederi

ale

Super-Memorandumul

referitoare

la

învățământ. Total articole: 12. Articolul 1.

Învăţământ

Multicultural

în

toate

instituțiile de învățământ din țară, începând cu data de 11.09.2016. Articolul 2. Începând

cu

data de 11.09.2017 se

anulează toate sărbătorile religioase şi naționale, la toate instituțiile de învățământ. Articolul 3. Începând cu data de 11.11.2016 se desfiinţează educaţia religioasă a elevilor. Articolul 4. Începând cu data de 11.11.2016, se vor organiza vizite obligatorii la sinagogă și moschee pentru toţi elevii de ciclul primar şi, treptat, și pentru toţi elevii de ciclul gimnazial și liceal. Articolul 5. Începând cu data de 11.10.2016, la ciclul gimnazial se introduce lecţia de educaţie sexuală, iar începând

235

cu data de 11.09.2016 se furnizează gratuit prezervative tuturor elevilor de ciclu primar. Articolul 6. Se renunţă la predarea lecţiei de Istorie a Greciei și la acumularea de cunoștințe referitoare la Revoluția Greacă și se inaugurează cursul de Renaștere Europeană, având în prim plan Revoluția Franceză și Italiană a lui Garibaldi de la 1843. Această reformă urmează a fi pusă în practică începând cu data de 11.12.2018. Articolul 7. Începând cu data de 11.12.2017, lecţia de educaţie religioasă va prevedea şi o parte practică pentru toate nivelele de învățământ. Articolul 8. Începând cu data de 16.10.2016 se desfiinţează toate sărbătorile naționale şi paradele. Articolul 9. Începând cu data de 17.10.2016, pentru toate ciclurile de învățământ se vor dedica sărbători dedicate mediului înconjurător. Articolul 10. Începând cu data de 16.10.2016 se desfiinţează toate facultățile de Teologie. Acestea vor fi transformate în Departamente de Filozofie. De asemenea, începând cu data de 11.09.2016 se renunţă la lecţia de religie la toate ciclurile de învățământ și începând cu data de 12.09.2016 se introduce lecţia de morală religioasă. Articolul 11. Începând cu data de 01.01.2017 se va trece la concedierea de profesori din toate ciclurile și categoriile de învățământ și se procedează la introducerea internetului. Articolul 12. 12a. Începând cu data de 19.09.2016 se introduc diapozitive pentru susținerea lecţiei de educaţie sexuală. 12b. Începând cu data de 20.09.2017 se introduc

236

legitimații electronice pentru elevi. 12c. Se va proceda la instalarea de detectoare de metale în toate instituțiile de învățământ, indiferent de nivel. Accesul elevilor, al studenților şi al profesorilor va fi permis numai în baza unui card de acces. 12d. Începând cu data de 17.09.2017 se vor organiza excursii cu elevii și studenții în locații în care este promovată emanciparea sexuală. 12e. Începând cu data de 16.09.2016 se va începe procedura de emancipare sexuală a elevilor. Prevederi ale Super-Memorandumului referitoare la Biserica. Total articole: 15. Articolul 1. Special. 1a. Reforma slujbelor bisericești, mai ales în ceea ce privește orele la care vor fi săvârșite. Astfel, în perioada de iarna Sfânta Liturghie va fi săvârșită în fiecare dimineață de duminică începând cu ora 10:00 și până la ora 11:30, iar în perioada de vară în fiecare duminică după-amiaza începând cu ora 19:30 și până la ora 21:00. Reforma va fi pusă în aplicare începând cu data de 17.10.2017. 1b. Începând cu data de 26.10.2017, vor fi demontate toate catapetesmele din biserici. 1c. Începând cu data de 01.03.2017, se vor introduce icoane renascentiste, înlocuindu-se, astfel, arta bizantină. 1d. Începând cu data de 01.03.2017, în cult se vor folosi și instrumente muzicale. Articolul 2. 2a. Începând cu data de 15.08.2017 se renunţă la obligativitatea reverendei pentru preoți în afara sfintelor locașe. 2b. Începând cu data de 01.05.201(? nu apare), clericii vor fi obligați să renunțe la barbă și păr lung. Articolul 3. Începând cu data de 14.08.2018 se vor interzice privegherile din biserici și mânăstiri.

237

Articolul 4. Începând cu data de 15.08.2016 nu vor mai fi sărbătoriți sfinții antisemiți. Articolul 5. Începând cu data de 15.09.2016, toţi clericii, indiferent de rang, vor proceda la predici antirasiste. Articolul 6. Începând cu data de 16.09.2016, se vor elimina imnurile antisemite din întreaga Biserica creștină. Articolul 7. 7a. Începând cu data de 16.09.2016, în toate bisericile creștin-ortodoxe se va renunța la Utrenie. 7b. Începând cu data de 19.09.2017, în

toate bisericile

creștine se vor introduce noi slujbe. 7c. Începând cu data de 20.09.2016, se va celebra o sărbătoare dedicată mediului înconjurător, în fiecare an, la data de 5 iunie, precum și o sărbătoare dedicată pământului, în data de 14 aprilie. 7d. Începând cu data de 01.07.2016, se va introduce o sărbătoare (sic!) dedicată holocaustului jidănesc, cu o slujba specială în toate bisericile creștine. Sărbătoarea va fi ținută de trei ori pe an, mai precis în datele de 27 ianuarie și 21 aprilie. 7e. Începând cu data de 15.07.2017, vor fi desființate toate sărbătorile naționale. Articolul 8. 8a. Reformarea tuturor sărbătorilor ținute de

Bisericile

creștine

(nu

se

specifică

la

ce

dată).

8b. Inaugurarea de noi sărbători în cadrul Bisericilor creștine. 8c. Începând cu data de 17.04.2017, în toate Bisericile creștine se va desființa avatonul. 8d. Începând cu data de 01.05.2017, Organizația Națiunilor Unite va prelua controlul Bisericii Creștine

Unite.

8e. Începând

cu

data

de

01.05.2017,

Ierusalimul va deveni capitală spirituală. 8f. Începând cu data de 01.05.2017, se desfiinţează Patriarhiile Ierusalimului, Alexandriei, Antiohiei și cele Slave, mai puţin Patriarhia

238

Moscovei. 8g. Începând cu data de 01.05.2016, vor mai funcționa doar trei patriarhii ale Bisericii Creștine Unite, respectiv Patriarhia Rusiei, Patriarhia Romei și Patriarhia Constantinopolului. 8h. Începând cu data de 17.07.2017, toate seminariale teologice vor fi transformate în școli de religie. Articolul 9. 9a. Facultatea de Teologie de la Chalki va fi redeschisă la data de 17.07.2017. 9b. Biserica Greciei se angajează, din fonduri proprii, precum și din fonduri europene,

să

întrețină

locașuri

de

închinăciune

ale

musulmanilor. 9c. De asemenea, începând cu data de 01.09.2016,

Biserica Greciei

se angajează să permită

funcționarea de locașuri de închinăciune ale budiștilor şi, în general, ale oricărui cult. 9d. Începând cu data de 20.09.2016, se vor organiza cursuri pentru toţi credincioșii, în cadrul tuturor centrelor religioase de pe lângă toate Bisericile creștine, indiferent de convingerile religioase ale cursanților. Articolul 10. 10a. Începând cu data de 20.05.2017, se vor introduce noi slujbe inter-religioase, cu acompaniament de instrumente muzicale și în cadrul tuturor Bisericilor creștine. 10b. Începând cu data de 20.10.2017, se introduc, în toate Bisericile creștine, instrumentele muzicale și se vor organiza concerte, nu doar cu caracter religios, chiar în interiorul bisericilor. 10c. Începând cu data de 01.05.2017, se vor organiza concerte antirasiste în incinta şi în afara lăcașurilor de închinăciune, asemănătoare celor organizate în mod regulat de Bisericile creștine. 10d. Începând cu data de 01.06.2017, se desfiinţează avatonul la Sfântul Munte Athos. 10e. Începând cu data de 01.09.2017, toate Bisericile creștine vor accepta unirile federale şi multinaționale. 10f. Începând cu

239

data de 01.09.2018, O.N.U. preia rolul de Guvern Mondial și de moderator în unirile internaționale. Articolul 11. 11a. Începând cu data de 15.08.2017, conducător

al

Bisericii

creștine

devine

Vaticanul.

11b. Începând cu data de 20.11.2017 şi până la data de 18.08.2018, la Sfântul Munte Athos vor fi instalați monahi din toate tagmele romano-catolice (papistași – n.a.), precum şi practicanții ai cultelor păgâne. 11c. Începând cu data de 01.04.2018, la Sfântul Munte Athos se vor pune în funcțiune telegondole şi alte sisteme inovatoare şi se vor aduce statui aparținând religiilor păgâne. Sfântul Munte Athos va fi transformat în parc ecologic de tip bizantin, în unitate statală independentă, în centru de promovare a unei noi orientări creștine, în centru păgân şi bizantin de venerare şi îndrumare, în centru de promovare a unei noi orientări și muzici bisericești. Articolul 12. Începând cu anul 2016, toate bisericile creștine se vor adapta noii realități a Erei celei Noi. Articolul 13. 13a. Începând cu data de 17.07.2017, sediul Patriarhiei Ecumenice se mută în Insula Patmos, Grecia, în Sfântul Munte Athos sau în insula Samothraki, şi se vor înfiinţa trei centre ale acesteia. 13b. Începând cu data de 01.11.2017, în cadrul Bisericilor creștine vor fi numiți în funcții de conducere persoane care au împlinit vârsta de 28 de ani. Articolul 14. 14a. În diferite insule din Grecia, dar și în

Cipru

și la

Sfântul Munte Athos se vor organiza

simpozioane pe teme de ecologie, precum şi conferințe pe tema

unirii

internaționale.

14b. Începând

cu

data de

15.08.2017, toate Bisericile creștine vor accepta desființarea

240

statelor

naționale

multinaționale,

şi

înființarea

de

multicentrice,

unități

statale

multiculturale

şi

multireligioase, precum şi înființarea de unități statale cu caracter

religios,

de

tipul

Patriarhiei

Ecumenice.

14c. Începând cu data de 16.10.2014, în cadrul Bisericii Creștine Ortodoxe se vor desființa stranele şi cântăreții și se vor introduce coruri. Articolul 15. 15a. Acordurile menționate mai sus vor fi validate de un Sinod Ecumenic al Bisericilor CreștinOrtodoxe, ale cărui lucrări vor avea loc în intervalul 19.06.2016-09.07.2016. Acordurile de mai sus au fost deja ratificate de: Președintele Consiliului Europei, HERMAN VAN ROMPUY,

mandatat

până

la

31

octombrie

2014,

Reprezentantul Guvernului Greciei, ANDREAS LOVERDOS, ministrul Educației, Reprezentantul Patriarhiei Ecumenice, Î.P.S.

Teoclit,

Mitropolit

de

Iconiu,

Reprezentantul

SFÂNTULUI MUNTE ATHOS, egumen Efrem, Guvernul și Biserica

Ciprului,

prin

P.S.

Varnava,

Episcop

de

Trimythoyntos, şi Î.P.S. Neofythos, Mitropolit de Morfou, Patriarhia Ierusalimului, prin Î.P.S. Timotei, Mitropolit de Vostron. Patriarhia Alexandriei, prin Arhiepiscop Vasile de Tripolis, Patriarhia Antiohiei, prin Arhiepiscop Ilie de Tripolis, de toate Bisericile Ortodoxe Slave și Biserica Rusiei, prin Preafericitul Ilarion, Arhiepiscop de Volokolamsk, de Vatican prin cardinalul Walter Kasper. 15b. Cu acordul Patriarhiei Ierusalimului, cele patru dogme creștine vor trece sub administrarea a patru autorități, respectiv O.N.U., UNESCO, Biserica Rusiei şi Vatican (începând cu data de 01.05.2017) 15c. Articol lămuritor. Bunurile mobile și imobile

241

ale entităților amintite vor trece în administrarea comună a Bisericilor creștin-ortodoxe, împreună cu organismele statale și suprastatale amintite mai sus. Prevederi ale Super-Memorandumului referitoare la spitale și sistemul de sănătate. Total articole: 8. Articolul 1. Spitalele vor face distincție între vârstnici și tineri. Începând cu 08.09.2017, vârstnicii vor fi examinaţi în spaţii special amenajate. Articolul 2. Dreptul la internare în spitale îl vor avea doar posesorii de card de asigurat. Începând cu data de 08.09.2017, accesul neasiguraților în spitale va fi interzis. Articolul 3. 3a. Începând cu data de 01.08.2017, se va limita numărul spitalelor. 3b. Începând cu data de 16.09.2017, se vor amenaja, în cadrul spitalelor, spaţii speciale de detenție. 3c. Începând cu data de 17.07.2018, se vor înfiinţa centre experimentale în cadrul spitalelor. Articolul 4. Începând cu data de 17.06.2017, toate serviciile sociale vor identifica electronic cetățenii. Excepție constituie prim-ajutorul acordat în cadrul spitalelor. Articolul 5. Începând cu data de 17.08.2017, se interzic specializările multiple. Articolul 6. Începând cu data de 17.08.2017, se va proceda la comasarea spitalelor şi la înființarea de unități spitalicești multifuncționale. Articolul 7. 7a. Începând cu data de 17.08.2017, se vor introduce carduri de sănătate obligatorii pentru toţi cetățenii

242

și cadrele medicale. 7b. Începând cu data de 19.09.2017, vor fi desființate toate centrele de prim-ajutor și protecție socială. Prevederi ale Super-Memorandumului referitoare la reforma administrativă. Articolul 1. Începând cu data de 16.06.2017, toţi cetățenii Comunități Europene şi ai Federației Ruse vor fi identificați electronic, iar prevederile prezentului articol vor fi acceptate de toate bisericile creștine (dacă rușii nu ar fi recuperat Crimeea și nu ar fi reechilibrat balanța puterii în lume; dacă Hillary Clinton ar fi ajuns la putere continuând politica criminală a predecesorilor, probabil ca acest articol ar fi avut sorți de izbândă – n.a.). Articolul 2. 2a. Începând cu data de 17.10.2017, se va proceda la desființarea statelor naționale şi la înființarea de state federale, unele cu caracter zonal și capitală proprie. 2b. Începând cu data de 14.08.2017, se va proceda la înființarea unui stat dualist în insula Cipru. 2c. Începând cu data de 19.10.2017, O.N.U. va prelua conducerea tuturor religiilor de pe planetă. 2d. Începând cu data de 14.08.2018, pe întreaga planetă se va proceda la înființarea de centre religioase sub patronajul Consiliului Mondial al Bisericilor. Astfel de centre vor funcționa în localitatea Ammochostos, Cipru, începând cu data de 14.08.2018, şi două asemănătoare la Constantinopol, mai precis la Biserica „Sfântul Fanurie‘‘ și la Biserica „Sfânta Sofia‘‘. Articolul 3. Începând cu data de 19.11.2016, se va acorda statut legal tuturor emigranților sosiți în statele Uniunii Europene, necondiționat.

243

Articolul 4. 4a. Începând cu data de 16.08.2016, vor intra în vigoare drepturile homosexualilor. Aceștia vor putea face parade în mod regulat și liber, pe toate drumurile orașelor Comunității Europene. 4b. Începând cu data de 16.05.2016, se va proceda la legalizarea căsătoriilor între homosexuali, a căsătoriilor între persoane de acelaşi sex și a înfierii

de

copii

de

către

cuplurile

de

homosexuali.

4c. Începând cu data de 18.05.2016, se va proceda la liberalizarea relațiilor sexuale între persoane ajunse la vârsta majoratului (18 ani) şi persoanele majore. 4d. Începând cu data

de

18.11.2016,

se

va

proceda

la

liberalizarea

transmisiunilor televizate și în presă ale programelor sexuale și se va permite circulația liberă a cât mai multe reviste pornografice, în toate ciclurile de învățământ. 4e. Începând cu data de 19.12.2016, se vor putea înfiinţa case de toleranță în apropierea unităților de învățământ de toate gradele, în întreaga Comunitate Europeană, precum și în interiorul cazărmilor militare. 4f. Începând cu data de 22.12.2017, se vor preda, la toate nivelele, lecții de sex plătit, nu doar de către cadre didactice, ci chiar de către angajate ale caselor de toleranță. Articolul 5. Începând cu data de 22.12.2017, se va permite pornografia infantilă pe internet, pentru copii cu vârste mai mari de 14 ani. Articolul 6. 6a. Începând cu data de 10.12.2016, se va proceda la desființarea statelor naționale şi la instituirea unui guvern mondial. 6b. Începând cu data de 20.09.2016, se va proceda la legalizarea homosexualității în cadrul instituţiilor

244

de învățământ. În acest sens, în toate unitățile de învățământ se vor preda lecții referitoare la homosexualitate. Articolul 7. 7a. Începând cu data de 21.09.2017, se va proceda la legalizarea noilor culte, respectiv se va inaugura Noua Eră. 7b. Începând cu data de 01.03.2017, se va proceda la desființarea drapelului elen şi a tuturor drapelelor europene, precum şi a tuturor sărbătorilor religioase în Europa. 7c. Începând cu data de 21.03.2017, se vor introduce sărbători dedicate mediului înconjurător. 7d. Începând cu data de 20.04.2017, vor fi coborâte drapelele grecești și bizantine arborate la intrarea în instituțiile publice, de învățământ şi în biserici. 7e. Începând cu data de 17.03.2018, se va proceda la înființarea, pe teritoriul Uniunii Europene şi Sfântului Munte Athos, de mânăstiri mixte de monahi și monahii de toate dogmele şi religiile. Articolul 8. 8a. Începând cu data de 15.05.2016, vor fi promovate cât mai multe proiecte de legi împotriva discriminării rasiale, care vor fi votate de toate parlamentele europene. 8b. Începând cu data de 21.10.2017, se vor încuviința convențiile de conviețuire și în ceea ce-i privește pe homosexuali și la abrogarea caracterului obligatoriu al căsătoriei religioase şi civile în întreaga Uniune Europeană. 8c. Începând cu data de 01.05.2016, se va proceda la legalizarea crematoriilor (incinerarea morților). 8d. Începând cu data de 20.05.2016, se vor interzice, în întreaga Uniune Europeană, înmormântările religioase şi se va introduce treptat obligativitatea incinerării morților. 8e. Începând cu data de 22.05.2016, Biserica va fi de acord cu incinerarea morților, referitor la persoanele care doresc slujbă de

245

înmormântare. 8f. Începând cu data de 23.05.2016, se vor renunţa, în toate țările Uniunii Europene, la jurământul pe Sfânta Biblie şi la cel religios pentru oamenii politici, prefecți, primari, studenți etc. 8g. Începând cu data de 24.05.2016, nu vor mai fi permise slujbe de sfințire în Parlament, instituții de învățământ și publice, la fel ca în întreaga Uniune Europeană. Articolul 9. 9a. Începând cu data de 25.05.2016, în întreaga Uniune Europeană se va renunţă la depunerea jurământului de către parlamentari. 9b. Începând cu data de 11.09.2016, slujbele de sfințire vor fi interzise în toate unitățile de învățământ. 9c. Începând cu data de 12.09.2016, se va renunța la botezul obligatoriu al copiilor mici și se va introduce procedura de stabilire a prenumelui nou-născutului direct la oficiile de Stare Civilă. 9d. În toate instituțiile de învățământ universitar şi de interes public, precum şi în cadrul tuturor ministerelor din țările membre ale Uniunii Europene, se va proceda la crearea de arhive electronice. În acest sens, vor fi montate sisteme de amprentare și recunoaștere a irisului, astfel încât accesul tuturor cetățenilor, elevi, cadre didactice, studenți și oameni politici să se facă în instituțiile amintite doar în acest fel. Reforma urmează a fi pusă în aplicare începând cu data de 29.10.2017. Articolul 10. 10a. Conform modelelor oferite de N.A.T.O., începând cu data de 30.01.2017, se va proceda la înființarea de armate multinaționale şi la renunțarea la armatele naționale. În paralel, stagiul militar nu va mai fi satisfăcut în statele membre ale Uniunii Europene, unde mai este încă obligatoriu. 10b. Începând cu data de 30.03.2017, se va introduce semnătura electronică obligatorie pentru toţi

246

cetățenii, în relațiile cu statul multinațional al Uniunii Europene. Articolul 11. 11a. Începând cu data de 1 mai 2016, noi, semnatarii prezentului Super-Memorandum, ne angajăm să implementăm reformele de mai sus, în paralel cu un Memorandum intern referitor la înțelegerea și colaborarea religioasă în cadrul Uniunii Europene (începând cu data de 01.05.2016) și un alt Memorandum intern referitor la colaborarea cu Uniunea Europeană (începând cu data de 01.05.2016). Implementarea

reformelor

prevăzute

în

prezentul Memorandum pot fi amânate doar câteva luni, mai precis 9 (nouă). În cazul în care implementarea acestor reforme va întârzia mai mult de 9 luni, statul național care se face vinovat de aceasta se obligă la plata unei amenzi în cuantum de 20.000 de euro, plus penalități în cuantum dublu, în cazul în care amenda nu este achitată la timp. De asemenea, această amendă va fi plătită și de fiecare din ministerele fostului stat național, respectiv Ministerul Învățământului, Ministerul Sănătății, Ministerul Apărării, dar şi de toate Bisericile creștine. 11b. Implementarea reformelor de mai sus se poate face chiar și un an mai devreme de data stabilită prin Memorandum. În acest caz, bisericile și fostele autorități statale vor beneficia de un „bonus“ în cuantum de 500.000 de euro din partea Autorității Europene pentru Reforme. 11c. Noi, semnatarii prezentului înscris, ne obligăm să restaurăm regalitatea democratică, în special în Grecia, până la finele anului 2016. În ceea ce privește Grecia, ne angajăm, de asemenea, până la finele anului 2016, să reînviem vechile

247

religii păgâne recunoscute de fostul stat. 11d. Autoritatea Europeană pentru Reforme va funcționa începând cu data de 01.05.2016. 11e. Începând cu data de 01.05.2016, se prevede înființarea Biroului European pentru Reforme, cu un capital iniţial de 800.000.000 de euro. 11f. Începând cu data de 13.07.2017,

se

înfiinţează

Uniunea

Mediteraneeană

Regională, din care vor face parte toate țările din bazinul Mării Mediterane. Biroul European de Coordonare al Uniunii va avea sediul în Sfântul Munte Athos și va funcționa începând cu data de 17.12.2017. 11g. Începând cu data de 21.01.2016, un Birou pentru Reforme de Mediu va funcţiona în Dubrovnik, Croația. 11h. Începând cu data de 22.01.2016, se va înfiinţa un Birou de reforme New-Age în Barcelona. 11i. Începând cu data de 23.11.2016, se va proceda la înființarea unui nou Birou European pentru Reforme Religioase, coordonat de un Centru Religios de la Vatican, în urma

semnării

acordurilor

aferente

cu

Uniunea

Mediteraneeană, O.N.U, Consiliul Mondial al Religiilor. Sediul acestui birou, care va funcţiona începând cu data de 24.11.2016, va fi la Paris. Semnatarii acordurilor de mai sus sunt: Președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, Reprezentantul Guvernului Greciei, Andreas Loverdos, ministru al Educaţiei, Reprezentantul Bisericii Greciei, P.S. Gavriil Papanikolaou, Episcop de Diavleia, Reprezentantul Patriarhiei Ecumenice, Î.P.S. Teoclit, Mitropolit de Iconiu, Reprezentantul Sfâtului Munte Athos, egumen Efrem, Reprezentanții Bisericii și Guvernului

Ciprului,

P.S.

Varnavam

Episcop

de

Trimythonytos și Î.P.S. Neotytos, Mitropolit de Morfou,

248

Reprezentantul

Bisericii

Ierusalimului,

Î.P.S.

Timotei,

Mitropolit de Vostron, Reprezentantul Bisericii Alexandriei, Preafericitul Ilie, Arhiepiscop de Tripolis, Reprezentantul Bisericilor Ortodoxe Slave și al Federației Rusiei, Preafericitul Ilarion, Arhiepiscop de Volokolamsk, Rusia, Reprezentantul Vaticanului,

cardinalul

Vaticanului,

Walter

cardinalul

Kasper,

Angelo

Reprezentantul

Scola,

cardinalul

Milanului, Reprezentantul Consiliului Mondial al Bisericilor, Andre Varkan, Reprezentantul Bisericii Albaniei, Î.P.S. ,Mitropolit

de

Artgyrokastros.

Reprezentantul

Bisericii

Antiohiei, P.S. Ilie de Tripolis. Subsemnaţii ne angajăm în implementarea tuturor acestor reforme începând cu data de 1 mai 2016 şi cel târziu până la data de 16 august 2020, astfel încât, începând cu data de 1 mai 2016, să survină schimbarea și să sărbătorim intrarea în Noua Eră. Subsemnaţii ne angajăm să schimbăm Sfântul Munte Athos, Grecia şi să înființăm pe cuprinsul acestuia mânăstiri ale tuturor religiilor, dogmelor şi tagmelor monahale de la Vatican. Subsemnaţii ne angajăm la acestea şi în numele celor care ne vor urma la conducere, în sensul implementării reformelor stabilite de comun acord. De asemenea, ne rugăm unuia şi singurului Dumnezeu,

precum

şi

omului,

ca

acesta

să se

arate (reveleze) în lume și să rezolve toate problemele planetei. Declarație complementară. Prezentul înscris constituie Super-Memorandum local şi privește Grecia, Republica Cipru, Rusia, și Uniunea Europeană, precum și Super-Memorandum care privește Bisericile

Constantinopolului,

249

Greciei,

Ierusalimului,

Alexandriei, Antiohiei, Patriarhiilor Slave, Rusiei și Sfântului Munte Athos. Bisericile amintite au semnat deja SuperMemorandumul cu celelalte Biserici creștine din Uniunea Europeană. B. Declarație complementară. Bisericile

Creștin-Ortodoxe

obligă

și

statele

aparținătoare să implementeze reformele convenite. C. Declarație complementară. Se

anexează

un

Memorandum

special

privind

Cooperarea Bisericească și Statală cu Uniunea Europeană. Noi, semnatarii Memorandumurilor de mai sus ne angajăm, în cel mai scurt timp posibil, să implementăm reformele stabilite începând cu data de 1 mai 2016. D. Declarație complementară. Procedăm la metamorfozarea statelor şi a entităților bisericești autocefale, drept pentru care ne bucurăm, având în vedere

că

urmează

să

schimbăm

întreaga

structură

bisericească și statală. Inaugurăm de acum Noua Eră şi, începând cu data de 01.05.2016, vom inaugura şi Noua Stare de Fapte. E. Declarație complementară. Ne

asumăm

răspunderea

referitor

la

reforma

administrativă și bisericească și referitor la reînființarea Bisericii celei Una. De asemenea, ne asumăm răspunderea referitor la înființarea Forțelor Armate și Miliţieneşti Multinaţionale, în vederea menţinerii ordinii și a siguranţei pe drumurile, în pieţele publice și în toate oraşele din ţările membre ale Uniunii Europene. La fel vom proceda şi referitor

250

la apărarea tuturor Bisericilor, de către forțele amintite mai sus. F. Declarație complementară. Noi, conducătorii religioși și politici, semnatari ai prezentului înscris, ne luăm angajamentul de a colabora strâns și intens cu Poliţia Mondială (I.P.T.F.), aşa cum aceasta a fost înfiinţată la data de 21.09.2001 şi îşi are sediul provizoriu în Washington, precum şi cu Forţele Federale Americane pentru Gestionarea Situaţiilor Speciale (F.E.M.A.) cu sediul în Washington şi Baltimore, aşa cum acestea au fost înfiinţate la data de 17.11.1984. În colaborare cu Armata Europeană, înfiinţată la Constantinopol la data de 26.10.2001 şi având sediul provizoriu în localitatea Mons, Belgia, și cu celelalte autorităţi militare europene şi locale, forţele amintite mai sus vor asigura ordinea şi siguranţa în toate fostele state naţionale ale Uniunii Europene şi în toate Bisericile creştine, precum și pentru toate dogmele și religiile de pe teritoriul Uniunii Europene. De asemenea, ne asumăm răspunderea de a proceda la monitorizarea tuturor cetăţenilor, în vederea asigurării siguranţei, lucru care se va realiza prin montarea de camere de supraveghere de ultimă generaţie în toate instituţiile europene, în toate oraşele Uniunii Europene, în mănăstiri, biserici și instituţii publice. De asemenea, ne asumăm

răspunderea

referitor

la

înfiinţarea

Poliţiei

Religioase. Implementarea reformelor de mai sus va începe la data de 02.05.2016. Noi, semnatarii prezentului înscris, ne angajăm, începând cu data de 1 iunie 2016, să asigurăm siguranţa şi ordinea publică. Urmează semnăturile (în anexă,

251

lista semnatarilor Super-Memorandumului încheiat între 25 şi 29 iunie 2014). Responsabil privitor la publicarea şi expedierea Super-Memorandumului, Kereth Tanais. Înscrisul, tradus din greacă, mai are atașate alte 40 de articole ale legilor care trebuie instaurate aferente, care, de asemenea, a fost votată și de reprezentanții Bisericii Ortodoxe, constituindu-se astfel în cel mai periculos înscris emis vreodată de aceste centre internaţionale. Conciliul din Creta, care a avut loc în 2016, numit și „Marele Sinod Panortodox“, nu face decât să confirme și mai mult veridicitatea și caracterul catastrofal al acestui Super-Memorandum, care are ca obiect distrugerea societății și a Bisericii Ortodoxe. Nu putem doar să stăm și să ne rugăm. Hristos și Biserica Sa Ortodoxă constituie cel mai sfânt și scump tezaur al nostru, este soclul civilizației noastre! Cât despre legile emise de instituţiile supranaționale, sub influența căreia deocamdată suntem și noi, să le țină pentru degenerații care au acceptat, deja, ideea, că doi pederaști se pot căsători și adopta copii nevinovați, răpiți, uneori, chiar din brațele părinților de instituţiile statului (Barnevernet-Norvegia, cazul familiei Bodnariu), noi nu avem nevoie de aşa ceva! Și, până la urmă, ce sens ar mai avea viața noastră, sub influenta acestui regim terorist? Oameni buni, treziți-vă și uniți-vă până nu este prea târziu! Nu uitați că până și Domnul nostru Iisus Hristos s-a mâhnit la rândul său, revoltându-Se împotriva activităților josnice, perpetuate în Marele Templu din Ierusalim; și ridicând brațul dreptății, cu forța divină biciul Lui împletit

252

din

ștreanguri

a

trosnit

năprasnic

peste

capete

și

schimbătorii de bani din Templu... Cât despre societatea înșelătoare bazată în exclusivitate pe consum și capitalizarea fiinţei cele mai iubite, impusă prin forţă de diavolii cosmopoliți din Bruxelles, nu lăsați casa lui Dumnezeu, sufletul și mintea, să devină peștera tâlharilor, aşa cum au făcut-o spurcații de Iudei! „Casa mea, casă de rugăciune se va chema, iar voi o faceți peșteră de tâlhari!“ (Matei, 21,13).

253

Capitolul X Avansul României... cincizeci de ani Mii de cărți nu ar fi de ajuns pentru a analiza cu precizie efectele toxice pe care le-au avut cele două războaie mondiale asupra civilizației europene. Oricum, spațiul-timp nu ne-ar permite să dezbatem despre asta, ceea ce a fost a fost, iar, în aceste momente, cele ce se anunță cu glas viu sunt mult mai distrugătoare. Trebuie să ne referim la prezent, fără a mai lasă loc interpretărilor în genul celor de la IICCMER și să mergem la esențial, drept la țintă. Singurul lucru la care trebuie să ne gândim astăzi este cum luptăm împotriva efectelor nocive urmărite de această paranteză încă deschisă a istoriei moderne. În mod surprinzător, în această încleștare istorică destinul ne-a dăruit o șansă nebănuită. Presupusul avans modernist atribuit Occidentului se dezvăluie a fi mai degrabă o etapă nefastă, în care masele au fost deformate, reformate și recondiționate, dând naștere unei societăți monstruoase, amețitoare, vidă, ostatică a propriilor iluzii. Prin urmare, șansa noastră nebănuită se materializează prin cei cincizeci de ani de aşa zisă întârziere, față de matricea sclavagistă care a reușit să închidă Vestul în temnița robiei financiare. Aşadar, cei 50 de ani de întârziere, care ne sunt reproșați de cosmopoliții de la Bruxelles, care, de astfel, s-au și angajat într-o operațiune de salvare a deficitului capitalist din România, a devenit în mod surprinzător atuul nostru principal. Șansa este atât de salvatoare și neașteptată încât a

254

declanșat după sine o campanie de dezinformare cum nu s-a mai pomenit de mult pe meleagurile româneşti. În acest angrenaj industrial al manipulării, pe statul de plată al cosmopoliților se află marea majoritate a celor care sunt promovați pe micile ecrane, în presă, la radio și pe la casele de edituri. În aparență, eterogenitatea afișată și aria bogată a discursurilor folosite creează o mare confuzie în rândul oamenilor, iar acest lucru permite o manipulare prin învăluire. Însă procedeul folosit se trădează în cele din urmă prin

uniformitatea

constatărilor

făcute

de

principalii

protagoniști. Practic din discursul „oficios“ reiese faptul că România ar suferi din cauza cancerului provocat de: naționaliști, care încă mai cred în idealul măreț al unei țări suverane; de creștinii ortodocşi, care se încăpățânează de mai bine de 2000 de ani să creadă în Dumnezeu; de tradiționaliștii care nu vor să renunțe la trecutul ziditor, neînțelegând modernitatea eliberatoare a căsătoriilor sodomiste și a paradelor urbane, unde oameni bolnavi defilează în chiloți „tanga“ și cizme de cowboy, uneori cu copii în cârcă, fluturând frenetici pe ritmuri electronice, baloane „hazlii“ în formă de penis! Într-o

propoziție,

neamul

și

țara

românească

formează un obstacol insurmontabil în calea propriei fericiri! Să înțelegem din acest lucru că până la urmă „pamfletarul“ Bertolt Brecht avea dreptate când inducea subtil ideea că defectul principal al poporului în orânduirea capitalistă este însuşi poporul.

255

Datorită lucidității pe care o poate avea numai acela care este vizionar, imensul Mihai Eminescu ne lăsa moștenire înscrisurile profetice din anul 1879, cu 35 de ani înaintea marelui război din 1914. Într-un ultim strigăt sfâșietor, plin de dragoste și, totodată, înverșunat împotriva evidențelor, Luceafărul ne transmitea următoarele lumini: „Capitalul, care ar trebui să fie și să rămână ceea ce este prin natura lui, adică un rezultat al muncii și, totodată, un instrument al ei, e, adesea, ca posesiune individuală, rezultatul unor uneltiri vinovate, a exploatării publicului prin întreprinderi hazardate și fără trăinicie, a jocului de bursă, a minciunii. Elemente economice nesănătoase, uzurari și jucători la bursă, cavaleri de industrie și întreprinzători șarlatani, se urcă, cu repejune, în clasele superioare ale societății omenești, în locurile care, înainte, erau rezervate nașterii ilustre, averii seculare, intelighenției cele mai dezvoltate, caracterului celui mai drept și mai statornic... Peste tot credințele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mâna-n mâna cu sărăcia claselor lucrătoare, amenință toată clădirea măreață a civilizației creştine. Shakespeare cedează bufoneriilor și dramelor de incest și adulteriu, cancanul alungă pe Beethoven, ideile mari asfințesc, zeii mor“15. „Vom avea de-acum înainte dominația banului internațional, o domnie străină, impusă de străini, libertatea de muncă și tranzacțiuni, teoria de luptă pe picior în 15

Mihai Eminescu, „Alaltăieri, luni dimineața…“, în Timpul, 5 aprilie 1879. Sursa: Radu Mihai Crișan, Testamentul politic al lui Mihai Eminescu, Editura Cartea Universitară, București, 2005.

256

aparență egal, în realitate inegal. Și în această luptă nu învinge cine-i tare, nobil sau eroic, învinge cel pentru care orice mijloc de câștig e bun, cel fără scrupul față de concetățenii săi, cel pentru care orice apărare a muncii e o piedică pe care va tinde a o răsturna, pe cale legiuită sau pe cale piezișă“16. Aşadar, dacă facem dovadă de memorie, luciditate și, mai ales, viziune în acest moment prielnic al istoriei, vom fi pe cale să primim înapoi libertatea care ne-a fost luată de dictatura adusă în Europa, prin intermediul diversionist înlesnit de cele două războaie mondiale! De puținele ori când un popor are șansa să-și întâlnească destinul istoric, o vorbă străveche îi șoptește pe la urechi, – După jertfe și sacrificii, prigoniri și pribegii, mărturii și luptă neîncetată, curată răsplată a libertății veți primi și a voastră împărăție veți domni!

16

Mihai Eminescu, „Trei zile de-a rândul“, în Timpul, 20 februarie 1879. Sursa: idem.

257

Cavalerie, înainte... Marș

8 mai 1945. Hitler fusese învins, după el majoritatea partidele naționaliste au fost înlăturate, odată cu ele și libertatea vechiului continent. Două teze exclusive la orizont, binomul monstruozității alcătuit din comunism și capitalism. La masa negocierilor perfide, două marionete integrale ale capitalismului și un șiret răzvrătit care pregătea Marea Schismă. Șiretul avea să primească Estul, iar reprezentanții capitalismului își atribuiseră Vestul. Punctul comun al acestor trei marionete macabre ale istoriei: Churchill, Roosevelt și Stalin, dezgustul profund pe care îl nutreau față de demnitatea umană și libertate. După război, americanii au devenit din putere continentală superputere mondială, iar comunismul s-a extins de la Berlin până în Beijing. Occidentalii terorizați de bombardamente și spălați pe creier de propaganda postconflict au început să creadă că războiul a fost doar un detaliu al camerelor de gazare (...). Propaganda a funcționat și foarte repede au acceptat ideea că fiecare om ascunde în el un potențial colaborator al regimului nazist! Iată cum un interes financiar bine disimulat, care a făcut în realitate peste 60 de milioane de victime, a fost anulat și scăzut prin calculele lui Raul Hilberg, la doar 6 milioane de victime cu importanță (...). Această aritmetică a scăderilor vertiginoase a devenit „noua evanghelie“ din care se hrănește naivitatea populară de peste 70 de ani. Fiind vinovați de

258

exterminarea jidanilor și având în vedere potențialele porniri criminale lăuntrice, popoarele occidentale au ajuns la consensul că poate ar fi mai potrivit pentru ei să fie puși sub tutelă cosmopolită! Demonstrându-și supunerea, într-o acțiune salutară de mare anvergură, vesticii și-au cedat pe rând: justiția, cultura, originea, istoria și tradițiile milenare. La schimb au primit liniștea promisă de euforizantul cancerigen numit „the American dream“: credit bancar, o casă, o mașină, un televizor, case de bătrâni, crematorii și magazine alimentare atât de mari încât ar încăpea în ele un sat de pe plaiurile mioritice și biserica acestuia. În

Est, timp de aproape

cincizeci de ani s-a vărsat sânge, s-au săpat canale și s-au ridicat ziduri – în timp ce în Vest s-a procedat subtil la instalarea unităților de control invizibile... sănătatea mentală a supușilor plătind un tribut inimaginabil. Rămași handicapați sufletește de mai bine de șaptezeci de ani, occidentalii îşi tratează idiopatia cu ajutorul transfuziilor hertziene, făcând infuzie de viață cu scurte momente publicitare: cum să gândească; ce să creadă; ce nu trebuie să creadă; pe cine să voteze; cine derapează; cine e moral; ce e bun; ce e rău; cine suferă; unde a fost genocid și unde oricum nu mai contează. Ei trăiesc în democrație, toţi ceilalți în dictatură... fiți pe pace, televiziunea veghează și se ocupă minuțios de creierul vostru. Noi de partea noastră, cel puţin am înțeles că suntem puși la păstrare (...), am profitat și am pus castraveții la murat, am strâns din dinți, am avut grijă de familie, am transmis în

259

surdină, am ținut post, am fost decenți, am avut răbdare, am gândit pentru noi, ne-am rugat, am privit spre Cer și am crezut cu tărie. Dumnezeu ne-a ținut tari și întregiți sufletește! Limba noastră îi aduce un omagiu de câte ori deschidem gura – iar acest lucru este spre disperarea iubitorilor de aur, care par mai deranjați ca oricând de eternitatea Ortodoxiei noastre și, mai ales, de faptul că nici comunismul lor nu a reușit să ne distrugă identitatea, spiritul național și dragostea pe care o purtăm Grădinii Maicii Domnului. Vracii care i-au degenerat pe vestici sunt astăzi la lucru și în România, s-au delocalizat prin intermediul clonelor de naționalitate românească și profită de structurile pe care le domină generaţie după generaţie pentru a oficializa și încrusta adânc în mintea colectivă dejecțiile intelectuale și conceptele manipulatoare. Un exemplul edificator atunci când vorbim despre pericolul și toxicitatea pe care îl reprezintă faptul că intelectualii stampilați conform de sistem parazitează excesiv platourilor de televiziune este următorul: Franța, țara care este cel mai adesea folosită drept argumentul forte de intelectualii apatrizi din România a sfârșit prin a deveni o colonie în care francezi de viță, sclavii captivității republicane, indiferent de poziția lor socială, nu mai au dreptul să spună pe un platou de televiziune sau în presă că sunt un popor de rasă albă, de cultură greco-latină și de religie creștină, fără a stârni indignarea generală și declanșarea neîntârziată a linșajului mediatic – vezi cazul deputatei Nadine Morano17. 17

https://fr.wikipedia.org/wiki/Nadine_Morano

260

Orice om care ar avea curajul să facă referire la realitatea trecutului istoric este imediat acuzat de rasism, xenofobie și colaboraționism, partitura învinuirilor încheinduse fatal cu acuzația de antisemitism. Tribunalul uitării a hotărât fără nici un drept de apel că trecutul nu mai există! Colegii de breaslă ai domnului Lucian Boia s-au străduit să creeze ravagii

identitare prin campanile succesive de

revizionism istoric, lăsându-i pe indigeni fără referințe de care să se mai agațe. Oricât de criminal a fost regimul comunist din România, proiectul omului nou a eșuat, dar a triumfat în occident prin simpla folosire a șantajului intelectual. Codurile impuse în Franța și în majoritatea țărilor din U.E, de către mass media atotputernice, care prin intermediul aparatului legislativ și cel judiciar, au ajuns să practice o cenzură legală a tuturor realităților, devenind un tribunal corecțional angajat într-o luptă feroce împotriva memoriei, gândirii, a rațiunii. Prin acest abuz, regimul autoproclamat democratic împiedică orice fel de dizidențe intelectuale față de linia oficială trasată de regim. Colhozul occidental este controlat și organizat de aşa manieră încât a devenit o structură care se dezvăluie încet și sigur, într-un regim ideologic totalitar, care nu o să mai aibă nimic de invidiat regimurilor dictatoriale pe care, de astfel, le denunță 24/24 pe undele hertziene, pentru a justifica politicile expansioniste și imperialiste de jefuire globalizată. Noi, cei din Est, suntem martorii în aceste momente tulburi al unei inversiuni incredibile și năucitoare a istoriei. Miturile capitaliștilor întreținute prin condiționarea mentală a oamenilor și preschimbarea rebelilor creștini în râurii de

261

sânge, încep să se topească precum zăpada în soare. După atâta suferință nu ar trebui să ne mai pese, totuși, trebuie să ne arătăm recunoscători Franței, care, din excesul zelos al celor care au ocupat-o definitiv începând cu anul 1945, ne demonstrează cu o elocvenţă cutremurătoare, înlesnită prin drama prăbușirii ei integrale, că originea capitalismului ascunde în spatele său aceleași mâini creatoare care au dezlănțuit teroarea comunismului. Îmi calculez cuvintele când spun că, astăzi, cel mai mare dușman al poporului Român este televizorul sau, mai bine zis, toxinele care emană din el. Metodele folosite în România

pentru

denaturarea

adevărului,

deconstrucția

identității naţionale, calomnierea patrioților și a valorilor româneşti nu au nimic de-a face cu modernitatea proclamată de „noul val“, ci sunt concepte manufacturate și brevetate în Vest în urmă cu trei secole. Când vorbesc despre calomniere, mă gândesc cu silă la jignirea fără precedent al unor mari valori naţionale precum: Mihai Eminescu, Ion Barbu, Nicolae Iorga, Dimitrie Cantemir, Constantin Noica, Emil Cioran, Mircea Eliade, Petre Țuțea... legionarii, sfinții închisorilor, marii noştri părinți Ortodocși, dar și batjocorirea identității, istoriei și a tuturor tradițiilor noastre. Paul Goma este printre ultimii martori în viață, care încă mai scrie despre sufletul martir, acela românesc și autentic. De ce domnii pedanți din generația domnilor Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu nu vorbesc niciodată despre Paul Goma, de cine le este frică? Și dacă, într-adevăr, le este frică... ce relevanță mai are acest sentiment pe la asfințitul vieţii? Lașitate, mărturie, tăcere,

262

averi, care sunt faptele pentru care vor să fie amintiți, ce vor să le povestim nepoților? Aș vrea să-i întreb pe distinșii domni care s-au perindat pe la I.C.R.: de ce prădați sufletul românesc, de ce-i țineți pe oameni departe de adevărul istoric, de ce ne interziceți resurecția? Nu vă încearcă un sentiment de rușine atunci când ocultați realitatea și aprobați, ba chiar pedepsiți profanii cu pana, împodobind literar conținuturile revizuirilor istorice după interesele strategice dictate de afară? Fiecare om în chetă de adevăr ar trebui să știe că înainte de a înghiți pilula uitării administrată de haita „noului val“, în frunte cu activiștii de teapa lui Vladimir Tismăneanu și H.-R. Patapievici (progeniturile internaționaliștilor de vază), e nevoie să-și întărească zdravăn sistemul imunitar, citind cărțile semnate de adevărații dizidenți și iubitori de tară precum: Paul Goma, Petre Țuțea, Vasile Paraschiv și mulți alţii care au ajuns să fie cenzurați de legea „Wiesel-Iohannis“, în timp ce în Occident se reeditează cartea interzisă prin procesul de la Nuremberg, Mein Kampf! Sursa surselor este ultimul obstacol în fața adevărului, problema zilelor noastre este frica de mărturisire sau mărturisirea în parte... cât de orbi suntem? Din păcate nu este suficient să pretindem la libertate pentru a ne elibera cu adevărat; și, până la urmă, cum am putea să realizăm acest lucru dacă nici măcar nu suntem capabili să definim sau să numim regimul care ne ține captivi? Aflarea adevărului despre etapa inițială de instaurare a

263

regimului comunist din România, începând cu 1944, aflarea identității și conexiunilor membrilor primului val de venetici barbari, conduși de către Ana Pauker (Hanna Rabinshon): este cheia noastră de înțelegere pentru a ne descătușa, de a ieși din robie și a ne redobândi libertatea pierdută în urmă cu peste 70 de ani! Dezlegarea acestei conspirații este absolut vitală pentru a înțelege cacealmaua prin care am trecut și pe care o trăim în continuare și astăzi! Sigur că va fi imposibil să aflăm adevărul atâta timp cât la comanda Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc 18 (I.I.C.C.M.E.R.) se află descendenții direcți ai liniei sangvine bolșevice, care înăbușesc adevărul menținând în continuare „cortina de fier“. Bineînțeles că este mult mai confortabil pentru cei care țin frâiele Puterii să propage ideea în rândul tinerilor, mai ales că etapa comunistă din România se traduce doar prin activitatea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu. Dar, ca de fiecare dată în momentele cheie ale istoriei, excesul de zel devine neonul orbitor al făcăturii... să nu uităm că balaurul capitalist este un pumnal cu două tăișuri, un balaur înzestrat cu două capete flămânde! Însă nu trebuie să ne pierdem speranța, uitând că oricât de dominant a fost sistemul, islandezii19 l-au răsturnat printr-o zvâcnire populară

Cf. http://www.stiripesurse.ro/ciolos-solicitat-sa-demita-conducereaiiccmer-fost-hitlerist-sarbatorit-public_988207.html 19 Nu trebuie ignorat faptul că poporul islandez practică democrația din anul 800! Poporului român îi lipsește această practică, deoarece, în ultimii 90 de ani, a fost sub cinci dictaturi: carlistă, antonesciană, iudeo-bolșevică, ceaușistă și postdecembristă. Cum actuala epocă istorică este marcată de tranziență – ca să amintim de acest ignorat concept al lui Alvin Toffler –, românii nu mai au timp să învețe democrația – fie ea și „ateniană“, de care vorbește aici autorul – și, pentru a răsturna actuala cleptocrație, are nevoie de o revoluție veritabilă, adică făcută de români pentru români. Cf. „Ați votat 18

264

compusă din numai 300 de mii de suflete însetate de libertate, adevăr și justiție! Ce rușine fenomenală, câtă nesimțire, ce crimă abjectă să fim captivii unei cete periculoase de nihiliști trădători, care nu fac altceva decât să scuipe pe neamul nostru știind că acesta a fost indus într-un impas istoric, aflându-se într-un moment de mare slăbiciune minuțios disimulat. Desigur, confuzia creată de mass media românești se află în punctul ei culminant și, din acest motiv, înțeleg într-o oarecare măsură debusolarea oamenilor și, mai ales, a tinerilor, care sunt în căutarea unei identități post-comuniste – năvălind din naivitate către librăriile din țară, pentru a goli rafturile de cărțile unor autori care, într-o primă fază, îi scuipă în față, după care le promite mieros transcendența infernului occidental. Fără să încerc vreo comparație neadecvată, mă gândeam... Faptul că groparii națiunii sunt favorizați pe micile ecrane are cu siguranță o legătură intrinsecă cu succesul lor – până la urmă, nu la fel se întâmplă și cu campaniile ucigașe de vaccinare sau cu reclamele pentru prezervativele mentolate? Aşa cum am putut observa în analiza despre mass media, presa „liberă“ este doar o iluzie, un mit grosolan și nu numai că nu există, dar însăși natura și întreținerea acestui concept extrem de înșelător menține în viață cel mai mare dușman al democrației și libertății. Marii patroni ai mass media sunt oameni cu interese financiare enorme, deci

cleptocrația?! Ați rămas cu sărăcia!“, pe http://monitorsri.blogspot.com/2012/01/ati-votat-cleptocratia-ati-ramascu.html (n.red.).

265

politice, ceea ce înseamnă că au tot interesul să favorizeze un anume Patapievici sau un Mircea Cărtărescu, atâta timp cât îşi respectă contractul și reușesc să vândă mirajul Occidentului unui public profan și atomizat intelectual de promiscuitatea propagandistică dezlănțuită împotriva lui. Sigur că știu să se folosească abil de recunoștințele intelighenției cosmopolite, profitând de acest lucru pentru a smulge o lacrimă prin patosul cu care explică lipsa totală de înțelegere a românilor, care se încăpăținează și nu înțeleg nici în ruptul capului geniul lor profetic, care ne îndeamnă să renunțăm la țara noastră pentru binele Europei – mânca-o-ar câinii de Europă Unită! Mă întreb eu oare: această secie reeditată de agenți în solda intereselor străine s-ar fi împotrivit invaziei comuniste, aşa cum au făcut-o legionarii, țăranii, preoții? Ar fi fost capabili să-și amputeze libertatea pentru convingerile lor și să moară schingiuiți în pușcăriile comuniste? Ce au scris ei despre suferinţele neamului martir, despre infernul din Pitești, Gherla, Jilava, Aiud, Sighet – dar despre Basarabia și nordul Bucovinei? Când îți dai seama de toxicitatea virușilor pe care le propagă pe undele hertziene și prin conferințele ținute în toată țara, răspunsul vine de la sine și întrebarea nu mai are absolut nici un sens. Fără să întruchipeze nici cea mai infimă fărâmă de românism, acești golani cu impresii estetice s-au gândit frățește să ajute poporul român să-și vândă țara, dar nu pe bucăți cum se denunța în anii ’90, ci întreagă: cu popor, religie, istorie, cultură, tradiții... cei mai dom’le, lichidare totală! Se folosesc exact de aceleași tehnici mârșave care au fost aplicate și în Occident începând cu anii ’60.

266

Vedem tot mai mulți români de „buletin“, care primesc omagii, distincții și arginți din vânzarea cărților în care jignesc, calomniază și scuipă pe rădăcinile Neamului Românesc.

Exact

ca

pseudointelectualii

și

în

sistemului

Vest(ul)

sălbatic,

bombardează

unde

neîncetat

populația cu concepte debile, menite să eutanasieze memoria, la fel și în România, unde aceeași cloacă infectă de infiltrați au fost însărcinați să otrăvească luciditatea, creând falsuri intelectuale pe baza imposturilor istorice. Am avut mai multe exemple în minte, deoarece în ultimii ani protagoniștii sunt numeroși și se îngrămădesc să primească râvnitul post de agenți comerciali ai „noii ere“. Prefer însă să rămân concis și să vorbesc despre trei categorii esențiale, reprezentate fiecare de câte-o figură cunoscută datorită mediatizării excesive de care se bucură: H.-R. Patapievici, urmașul NKVD-ist și gașca de golani apatrizi; Lucian Boia, istoricul falsificator și tehnicile sale

de

dezrădăcinare

a

stejarilor;

jidanul

Vladimir

Tismăneanu – bolșevicul pur sânge –, care s-a autoreciclat în anticomunist convins. Uitați, vă rog, pentru moment, de politicieni, de guvern sau de dez-Uniunea Europeană, pentru că aceste tipologii de ne-oameni reprezintă cu măiestrie cele mai periculoase și manipulatoare grupuri pe care le-a cunoscut vreodată România. Strategia de confuzie pusă în aplicare de aceste gherile propagandistice nu este nouă, a fost denunțată în timp, fiind aplicată pe rând de fiecare dată când a fost nevoie de distrugere și de haos pentru a înlesni instaurarea robiei invizibile.

267

Aceste

procedee

manipulatoare

emană

dintr-o

franciză internațională concepută de cosmopoliți, un adevărat manual al etapelor de urmat pentru distrugerea națiunilor; dar acest lucru bănuiesc că l-a înțeles, deja, fiecare citind cartea până în acest punct fierbinte. Prioritară, mai cu seamă în

aceste momente, este decriptarea minciunilor și a

conceptelor pe care trădătorii le difuzează pentru a corupe percepția oamenilor în privința condiției istorice, naționale, ideologice și, mai ales, religioase. Primul grup la care o să mă refer este al celor care suferă cumplit deoarece au avut ghinionul să se nască în România și nu înțeleg cum se face că presupusa lor superioritate intelectuală, de astfel ștampilată în conformitate cu uzuanțele doxei internaționaliste, nu este recunoscută și în țara pe care vomită „politicos“? Rolul lor, ca să fim clari de la început, este să se folosească de presupusa lor legitimitate intelectuală pentru a anihila simțul critic al românilor și a le vinde agenda New Age, urmărită cu disperare de capitaliști. „Noul val“ de bătrânei frustrați se folosesc pentru a realiza acest lucru în mod furtiv, de un amestec de genuri destul de ciudat... ba sunt filozofi, ba agenți comerciali, ba sunt specialişti în politică, ba economiști, ba redevin romancieri. Chiar dacă unii trădează din naivitate, alții o fac cu bună știință, cunoscând și urmând cu sârguința primului fruntaș de regiment etapele necesare pentru a propaga confuzia otrăvitoare. Indiferent că vorbim de prima sau de a doua categorie, prea puţin contează, din moment ce ambele poziționări ne aduc națiunea în postura de șah-mat.

268

Din păcate, nu de literatură avem nevoie în aceste momente de cumpănă, ci de acțiune și angajament real în respectul suveranității, identității naţionale, libertății și democrației adevărate. Cei care înțeleg acest lucru elementar pot merge mai departe alături de Neamul Românesc, iar ceilalți pot să-și încerce norocul prin străinătate, pe străzile din jurul Pieței Pigalle, fiindcă în aceste momente cruciale nu ne mai sunt de nici un folos. Grupul doxa revendică pe toate posturile de televiziune că vrea să ne scoată din impasul istoric în care ne aflăm, iar, din ceea ce spun, se jertfesc până la ultima picătură de sânge pentru binele națiunii. Acești domni înzestrați cu o sensibilitate rară, menționează, de asemenea, că suferă cumplit văzând incapacitatea noastră de a-i înțelege și a surprinde geniul soluțiilor avansate... și anume contopirea neamului nostru multimilenar în neantul numit „Identitatea Europeană“, ca și cum continentul european ar fi baza creării identitare și nu pluralitatea neamurilor milenare care îl compun. Sigurul lucru care nu se potrivește cu toate aceste poziționări anunțate ca fiind bine intenționate este aroganța afișată, confortul ideologic aparent și părerea de fond pe care o au despre țară, oameni și Neamul Românesc, în general. În scrierile sale despre Neamul Românesc, din volumul Politice, editat în 1996, într-un elan patriotic plin de gingășie, chipeșul și genialul H.-R. Patapievici execrează din decantorul său intelectual următoarele analize pline de „recunoştinţă“.

269

„Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără șira spinării“ (pag. 63). „Un popor cu substanță tarată. Oriunde te uiți, vezi fețe patibulare, ochi mohorâți, maxilare încrâncenate, fețe urâte, guri vulgare, trăsături rudimentare“ (pag. 34). „23 de milioane de omuleți patibulari (buni de spânzurat)“ (pag. 54). „Românii nu pot alcătui un popor pentru că valorează cât o turmă: după grămadă, la semnul fierului roșu“ (pag. 64). „Română este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau... să o folosim numai pentru înjurături...“ (pag. 64). „Toată istoria, mereu, peste noi a urinat cine a vrut. Când

i-au

lăsat

romanii

pe

daci

în

forma

hibridă

strămoșească, ne-au luat în urină slavii: se cheamă că ne-am plămădit din această clisă, daco-româno-slavă, mă rog. Apoi ne-au luat la urinat la gard turcii: era să ne înecăm, aşa temeinic au făcut-o. Demnitatea noastră constă în a ridica mereu gura zvântată, iar ei reîncepeau: ne zvântam gura la Călugăreni, ne-o umpleau iar la Războieni, și aşa mai departe, la nesfârșit. Apoi ne-au luat la urină rușii, care timp de un secol și-au încrucișat jetul cu turcii, pe care, în cele din urmă, având o băşică a udului mai mare (de, bețiile...) i-au dovedit“ (pag. 63). „Puturoșenia abisală a statului suflet românesc... spirocheta românească îşi urmează cursul până la erupția terțiară, subreptice, tropăind vesel într-un trup inconștient,

270

până ce mintea va fi în sfârșit scobită: inima devine piftie, iar creierul un amestec apos“ (pag. 49). „Cu o educaţie pur românească nu poți face nimic“ (pag. 56). „România are o cultură de tip second hand“. „Eminescu este cadavrul nostru din debara, de care trebuie să ne debarasăm dacă vrem să intrăm în Uniunea Europeană“ (fragmente reproduse și de Viorel Patrichi în revista Rost, nr. 24/2005). După toate aceste declarații denigratoare, sincer nu știu ce mai caută în țara noastră, nu-i jenă sau chiar frică să mai paraziteze spațiul vital românesc? Multe ar fi de spus despre dejecțiile complexate pe care le poate emana acest corp chinuit de înfățișarea sa emasculată, strânsă la extremitatea putredă cu nodul papion. Dar „dragoste cu sila nu merge“ și, probabil, că nici nu are capacitatea și sângele potrivit pentru a iubi său a face un bine României... pentru a fi român, trebuie să poți! Dar mai bine să vedem ce argumente și minciuni avansează, în general, grupul nășuit de H.-R. Patapievici atunci când încearcă cu disperarea specifică hoților să ne vândă pe pâine otrava mirajului U.E. Nu mai este un secret pentru nimeni în România că ne-am pricopsit în ultimii ani cu un specialist în economie (...). Într-o epocă în care marele capital îşi pune pe statul de plată o puzderie de artiști, scriitori, filozofi, actori, cântăreți... patibularul20 H.-R. Patapievici21 și-a găsit o nouă calitate, din

Cf. http://www.foraj65.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=25 20

271

scriitor, fizician, filozof, politolog, specialist în geopolitică, în modă... (la lumina acestor calități multiple, tind să cred că am regăsit bitangul pierdut a d-nei Elena Ceaușescu), iată că a devenit și specialist în economie! Dar nu în economia de tip socială, cooperativă, patriotică și fondată pe principiul solidarității naționale... nici vorbă – H.-R. Patapievici e specialist în economia de tip capitalisto-liberală, domn’le... – Bref, j’en passe et des meilleurs. „Frumosul“ H.-R. se dă de zidul morții pentru a convinge România încăpățânată că acumularea capitalului de către o infimă minoritate de canibali și stagnarea în cel mai bun caz, dacă nu chiar sărăcirea marii majorități, ar reprezenta cea mai bună alternativă

pentru

țara

noastră.

Invitat

de

canibalii

cosmopoliți de la bursa de valori din București (BVB) a ţinut o prelegere emoționantă despre binefacerile capitalismului. – Pot să mărturisesc că H.-R. m-a impresionat profund, pentru că am avut ocazia să aflu cu bucurie un lucru pe care chiar nu îl știam; și anume că capitalismul (sic) este singurul sistem economic născător de civilizație, prosperitate și pace în lume: să înțelegem din această analiză obiectivă că capitalismul ar fi un sistem de-a dreptul biocompatibil cu fiinţă umană? Vorba lui H.-R. „îmi stă mintea în

loc, dom‘le“! Când îşi preia

costumul de agent comercial, o face cu zelul unui vânzător de covoare din Pakistan, încercând cu disperare să prostească

3%3Apatibularul-patapievici-&catid=50%3Ace-zice-lumea&Itemid=87 (n.red.). 21 H.-R. Patapievici este fiul agentului N.K.V.D.-ist Dionisie Patapievici, marșutizat ca „gestapovist“ și infiltrat în Austria, de unde a fost adus în România. Vezi și: http://www.stiripesurse.ro/ce-spunea-h-r-patapievici-in1996-despre-romania-o-inima-ca-un-cur-un-popor-cu-substantatirita_639748.html; http://www.cotidianul.ro/template/article.php?id=186276&skip=1 (n.red.).

272

lumea cu un concept expirat, care a fost doar o treaptă în evoluția financiari-zării întregului patrimoniu mondial, adică mai pe românește, cimitirul fumegând al națiunilor și al demnității pe acest pământ. Înainte de a păși în subiectul preferat al vânzătorului de covoare, aș vrea să-i transmit lui H.-R. următoarele precizări: Mihai Eminescu nu va fi niciodată un cadavru, fiindcă

a

știut,

prin

măreția

unică

a

geniului

său

INEGALABIL, să meșteșugărească toate cuvintele și să împletească frazele de aşa manieră încât a preschimbat simțurile rătăcite și golurile sufletești în convingeri naţionale profund

înrădăcinate;

încrustându-și,

astfel,

particulele

dragostei de neam în adâncul sufletului românesc și, atâta timp cât aceasta va dăinui, o va face, Luceafărul va fi menținut în viață! Adevăratul cadavru din debara este capitalismul, iar acesta pentru informația improvizatului economist, nu a fost niciodată un scop în sine, ci un mijloc de a destabiliza puterea suverană a națiunilor, pentru a domina popoarele prin mijlocul capitalului fără rădăcini. Capitalismul nu a fost decât o etapă spre mondialism, singurul lucru care a dăinuit și a rămas fidel ideii de origine este adversitatea feroce, incompatibilitatea și ura profundă pe care le nutresc capitaliștii vizavi de națiuni și popoare. Faptul că H.-R. Patapievici nu vorbește despre mondialism este revelator, deoarece a fost sfătuit să evite subiectul, se știe că acest cuvânt a început să provoace adversitate în rândul populațiilor.

273

– Cine ar vrea să-și vândă mama, tatăl, copiii, țara, neamul, tradițiile și demnitatea pe un microcip subcutanat sau un cod de bare în plină frunte? Mă rog, occidentalii au fost ajutați să o facă cu ajutorul bombardamentelor, dar se pare că și ei au înțeles și încep să fugă ca disperații în direcția opusă când aud de capitalism, U.E. și piața comună! Votul tot mai pregnant în favoarea partidelor naționaliste și anticapitaliste o demonstrează și asta, indiferent de presiunea mass media, care încearcă să minimizeze această tendință, în acelaşi timp având grijă să eticheteze aceste evoluții ca fiind xenofobe, rasiste, antisemite, retrograde, antidemocratice și alte refrene obosite cărora cred că fiecare le-a înțeles sensul și obiectul urmărit. Ţările din Est care au avut inspirația să pună în vârf partide cu adevărat naționaliste și creştine au înțeles că trebuie să opună rezistență în fața acestui monstru, care se anunță mai periculos decât toate regimurile totalitare adunate la un loc și, deocamdată, o fac bine, grupul „Vișegrad 4“ reprezentând un scut serios împotriva tiraniei anunțate. Dar să revenim la povestea șarpelui infatuat, fiindcă nu reușesc să înțeleg la ce anume face referire H.-R. Patapievici atunci când ne explică de ce capitalismul a adus pace, stabilitate și prosperitate în lume! Această ficțiune halucinogenă întreținută de urmașii ideologiilor făurite în secolul al XVIII-lea al „școlii clasice“ (cuibul viperelor din Londra) și dusă la desăvârșire prin contribuția lui Mordechai Karl Marx, moștenitorul filozofilor Moses Hess (fondatorul sionismului), Adam Weishaupt (fondatorul Iluminaților din

274

Bavaria), Adam Smith (părintele liberalismului), Thomas Malthus (teoreticianul malthusianismului) și infamul David Ricardo (teoreticianul liberalismului). Prin contribuția acestor figuri cenușii ale istoriei s-a desăvârșit strategia sfârșitului, în care capitaliștii s-au autoproclamat de partea binelui, beneficiind complice de argumentele înlesnite prin acțiunea agresivă a asociaților comuniști. Dar

această

cacealma

fenomenală

nu

mai

funcționează, taina a scăpat și lumea a început să înțeleagă, ajutată și de faptul că foarte multe personalități de vârf ale aparatului legislativ euro-capitalist (Strasbourg-Bruxelles) sunt copiii și nepoții re-reconvertiți ai foștilor mari activiști iudeo-comuniști din primul val ucigaș, care s-au abătut în Estul Europei, începând din 1940, dar și în Spania încă din anii 1930, pentru a crea condițiile (dezordinea) necesare pentru a dezlănțui revoluția care a dus la Războiul Civil Spaniol din 1936. Dar, dincolo de aceste confuzii de gen, subtil întreținute, cei care nu cunosc neapărat realitatea valorilor capitaliste, ar trebui să cunoască vreo câteva elemente sintetizate din biografia acestui mare creator de stabilitate, civilizație și pace în lume! În

primul rând, capitalismul ca regim totalitar și

dominant în Occident a fost inaugurat oficial în anul 1649, prin decapitarea regelui Charles I al Angliei, geneza acestui eveniment fiind infiltrarea dinastiei Orange-Nassau din Țările de Jos (Olanda). După 17 secole de război împotriva Bisericii Catolice și de infiltrare a monarhiilor europene, în anul 1694

275

s-a reușit înființarea bătrânei doamne de pe „Threadneedle Street“ (Banca Angliei). Instaurarea prin forţă a republicii Commonwealth, sub bagheta protestantului Oliver Cromwell (omul bancherilor cosmopoliți), a fost evenimentul crucial care a influențat toate episoadele istorice care au urmat în lume. În timp ce Anglia devenea tot mai ușor de manipulat din cauza conflictelor în care era subtil impinsă, șomajul, foametea și epidemiile au început să facă ravagii. În anul 1665 s-a abătut peste britanici marea depresiune financiară, acest deznodământ fiind de astfel obiectivul care era urmărit de capitaliștii apatrizi. Criza teribilă prin care trecea gazda nu i-a împiedicat pe cosmopoliți să-și continue uneltirile și să-i inducă pe britanici în tot mai multe conflicte religioase. Fiind slăbită de aceste campanii succesive din context, Anglia devenea tot mai favorabilă capitaliștilor, care au reușit, în cele din urmă, să impună înscăunarea lui William III d’Orange-Nassau (omul bancherilor), în locul lui James Stuart II, care a fost obligat să se refugieze în Franța pentru a scapă cu capul pe umeri! Succesorul său, William III, s-a grăbit să-și onoreze obligațiile, oferind paraziților condițiile necesare și acordarea unui împrumut de 1.250.000 de lire, culmea, făcut în numele tezaurului Coroanei Britanice, unor creditori privați și secreți pentru înfiinţarea Băncii Angliei. În urma aranjamentelor ilicite din culise, cosmopoliții au primit următoarele garanții: numele creditorilor care au acordat împrumutul Coronei Britanice (...) vor rămâne în veci secret și li se vor acorda dreptul de a înfiinţa Banca Angliei. Directorilor Băncii Angliei, li se vor acorda dreptul să definească etalonul-aur al monedei,

276

prin mijlocul căreia vor putea developa creditările în concurentă de 10 Lire pentru fiecare 1 Liră valoare-aur depusă garanție în seifurile băncii; vor primi dreptul să consolideze datoria suverană și vor primi garanția plății datoriilor suverane și a dobânzilor aferente, prin impozitarea directă a poporului. Aşadar, pentru suma de 1.250.000 de lire, Regele William III de Orange a permis ca poporul său să fie zdrobit de presiunile financiare impuse de cosmopoliți. Cosmopoliții sunt apatrizi; principiul lor de viață și de acțiune este Ubi bene, ibi patria: „Unde mi-e bine, acolo e patria“. Creditorii cosmopoliți îşi atinseseră obiectivul dorit, uzurpând puterea, emițând și controlând moneda națiunii. Asigurându-se cu o asemenea putere, din acel moment prea puţin a mai contat cine și cum se făceau legile în Anglia, poporul oricum fusese înrobit! Având în vedere enormitatea și periculozitatea acestor privilegii inimaginabile, o scurtă schematizare nu ar fi excesivă. Pentru a exemplifica ce a însemnat acceptarea Etalonului-Aur, să ne referim la o tranzacție elementară: directorii Băncii Angliei puteau să împrumute 1.000 de lire, pentru 100 de lire-aur, depozitate în garanție. Pentru suma de 1000 de lire împrumutată, percepeau o dobândă de 5 la sută, ceea ce însemnă 50 de lire pe an, adică numai din dobânda de pe un singur an, recuperau 50 la sută din garanția inițială de 100 de lire-aur. Dacă împrumutul era acordat pe 10 ani, suma de 1000 lire plus dobânda aferentă însemna 1.500 de lire, ceea ce însemnă că pentru a finanța un împrumut de 1.000 de lire, cosmopoliții trebuiau să garanteze doar cu 100 de lire-aur,

277

câștigând la finele termenului 1.500 de lire: știind că în primii doi ani îşi recuperau deja garanția-aur și că 90 la sută din banii împrumutați (moneda fiduciară) erau creați din neantul absolut! Această cacealma incredibilă este unul din cele mai bine păstrate secrete din toate timpurile și, din păcate, a rămas până în zilele noastre principiul otrăvitor după care se creează monedă în lume. Acesta a fost momentul istoric când Anglia și-a pierdut definitiv independența, devenind fațada capitaliștilor internaționaliști... și mulţi alţii aveau să mai urmeze, după aceeași rețetă! Deci, Revoluția Engleză este mama creatoare a cosmopolitismului financiar, având ca unic scop șubrezirea și destabilizarea tuturor națiunilor prin: controlul băncilor centrale (în acest moment imperiul Rothschild deține F.M.I și 175 de bănci centrale naţionale – în lume și, în asociere cu Rockefeller consolidarea

și

Morgans,

datoriei

deține

suverane,

Banca

îndatorarea

Mondială); masivă

a

poporului, controlul impozitelor, finanțarea și organizarea conflictelor religioase, a revoluțiilor și a războaielor. După

consolidarea

dominației

lor,

următoarele

obiective din agenda cosmopolită au fost: instaurarea dictaturilor invizibile (republica mondială), distrugerea Creștinătății și consolidarea hegemoniei capitalului privat. Multe războaie religioase fusese lansate (induse) sub influenţa capitaliștilor, represiunea Irlandei catolice în 1652, confruntarea cu Ţările de Jos în 1659, războiul cu Franța în 1666, lupta din Boyne 1690... etc. Pe lângă destabilizarea creată, națiunile au fost obligate să recurgă la împrumuturi tot mai masive, pentru a putea finanța conflictele în care erau

278

împinși de cosmopoliți. Mizantropii provocau și finanțau întotdeauna ambele părți care se aflau în conflict, asigurânduși, astfel, venituri incredibile și, totodată, controlau levierul necesar șantajului financiar vizavi de cei învinși. Prima investiţie offshore a capitaliștilor anglo-saxoni a fost Revoluția Franceză din 1789, care, datorită succesului înregistrat,

a

devenit

MATRICEA

tuturor

regimurilor

totalitare care au urmat până în zilele noastre. Următoarea crimă frământată împotriva umanității a fost revoluția bolșevică, asasinarea familiei imperiale ruse (una din marile lor greșeli) și inaugurarea mult doritei filiale comuniste. Cea mai mare investiţie și, totodată, cel mai mare beneficiu, l-a adus Primul Război Mondial (Marele război, 1914-1918), în urma căruia civilizația europeană a fost iremediabil destabilizată și profund otrăvită. Al Doilea Război Mondial, în faza planificată inițial, a fost rezultatul unor complexe uneltiri ale cartelului bancar anglo-saxon, pentru a provoca înlăturarea regimului comunist din Rusia, care, sub influenţa lui Stalin, începuse să inițieze ceea ce am putea numi „Marea Schismă“ cosmopolită! Mișcarea a fost inițiată de Stalin, care se răzvrătise și începuse să înlăture pe leniniștii și troțkiștii primului grup care participase la revoluția din octombrie 1917. Soluția de salvare găsită de cosmopoliții anglo-saxoni a fost Adolf Hitler, care, pentru o bucată de timp, a jucat după regulile lor, primind astfel ajutorul financiar necesar pentru a accede la putere. După care, pe neașteptate, în anii 1932-1933, Hitler s-a lepădat și el de axa cosmopolită și a

hotărât

să

întreprindă

renașterea

279

Germaniei,

prin

recăpătarea independenței financiare. Șantierul economicopatriotic întreprins de Hitler a fost extrem de radical și orientat

în

exclusivitate

înspre

prosperitatea

reală

a

oamenilor, indiferent de clasa socială din care făceau parte. Acest viraj „necontrolat“ a creat imediat disperarea mafiei financiare anglo-saxone, care a înțeles imediat că dacă noul model german ar fi scăpat de sub control și ar fi ajuns să se exporte peste granițe... ar fi însemnat sfârșitul hegemoniei cosmopolite în lume. Deznodământul oficial este cunoscut: „6 milioane“ de morţi dramatice ad vitam aeternam și 54 de milioane de morţi fără nici o importanță! Axa binelui câștigă, Hitler este învins, iar Stalin acaparează Estul Europei! Deznodământul neoficial: pumnalul capitaliștilor este înfipt mortal în inima Europei și civilizațiile milenare se pregătesc pe neștiute pentru eradicare. Trofeul de război al capitaliștilor este capitularea Germaniei, amanetarea Europei occidentale, consolidarea „Hotelului american“ ca primă superputere de agresiune mondială. Efectul lateral îndepărtat și de neînțeles este înfiinţarea statului Israel prin colonizarea „legală“ a teritoriilor palestiniene, sub conspirația tăcerii a mass media internaţionale. Recompensa acestui masacru subtil organizat s-a tradus prin instaurarea solidă a regimului de înrobire financiară și inițierea strategiei de distrugere a civilizației creştine occidentale. „Încă de pe vremea lui Spartacus, Weishaupt, Karl Marx, Troțki, Bella Kun, Rosa Luxemburg și Emma

280

Goldman, această conspirație mondială a cunoscut o creștere constantă. Aceasta conspirație a jucat un rol decisiv și identificabil în Revoluția Franceză. A fost, de asemenea, leagănul tuturor mișcărilor subversive în secolul al XIX-lea. În final, acest grup de personalități extraordinare din lumea secretă a marilor orașe din Europa și America au înșfăcat de păr poporul rus, iar acum au devenit stăpânii incontestabili al acestui mare imperiu“22.

22

Winston Churchill, Discurs ținut în Camera Comunelor în 5 noiembrie 1919, apărut în articolul intitulat „Sionismul și Bolșevismul“, în ziarul Ilustrated Sunday Herald, în 8 februarie 1920.

281

Războiul împotriva modelului economic al celui de-Al Treilea Reich

În 1944, Francis Delaisi este denunțat ca fiind un mare colaborator al regimului nazist și este inculpat în mai multe procese pentru înaltă trădare, însă moare în 1947, înainte să fie condamnat de nou înființatul aparat represiv. Vina atribuită acestui mare economist este cartea sa „Revoluția Europeană“, editată în plin război mondial în anul 1942, unde arată, cu argumente solide, motivele reale pentru care s-a declanșat războiul împotriva Germaniei, care, fără nici o surpriză, a purtat din nou semnătura finanței internaționaliste. În cartea sa, Francis Delaisi dezvăluie faptul că sistemul economic german opera o schimbare istorică, înlocuind Etalonul-Aur (Gold Standard) cu Etalonul CapitalLucru. Acest principiu era într-o opoziție radicală față de modelul impus prin hegemonia „anglo-saxonilor“ – nume sub care ascundeau capitaliștii care acapareaseră așa-zisa „Banca Angliei“, care nu era, de fapt, a Imperiului Britanic –, model care era bazat pe speculă și înrobirea financiară a statelor. Bineînțeles, elita cosmopolită a înțeles foarte repede că acest sistem independent și virtuos, ar pune în primejdie fără întârziere orice întreprindere de speculă și dominare financiară a economiei germane, care se angaja cu toate forţele înspre un sistem economic bazat pe necesitatea națională reală, deci prin urmare, pe ieşirea necondiționată de

282

sub specula capitalistă. Mai mult decât atât, dacă acest sistem ar fi fost exportat în lume, atunci am fi asistat la eliberarea economică a națiunilor de sub cizma financiară cosmopolită; ca atare, era iminentă necesitatea unei acțiuni contra demersului politico-economic al Germaniei! În urma acestui periculos viraj economic și nepermis de uman, presa internaționalistă se grăbește să declare în numele „democrației universale“, boicotul tuturor produselor de proveniență germană, în timp ce pseudo-națiunile dominate de bănci (Anglia, Franța, U.S.A.) se unesc și declară la unison un ultimatum Germaniei în care cer reîntoarcerea imediată la Etalonul-Aur sau... RĂZBOI! Hitler a rămas de neclintit și bancherii au dezlănţuit iadul pe pământ! Mamele și-au trimis din nou fiii și bărbații la măcelăria organizată de aviditatea iubitorilor „Vițelului de Aur“, care nu puteau accepta, nici în ruptul capului, exodul unui popor de sub robie. «Fiindcă nu s-a întâmplat niciodată ca învingătorul unui conflict să-și recunoască public vinovăția în privința declanșării războiului, trebuie să consultăm cu multă atenţie datele istorice pentru a înțelege cauzele reale ale conflictului. În primul rând, constatăm în ziarul Daily Express, din 24 martie 1933, că Congresul Mondial al Jidanilor declară război economic Germaniei. După care, în 7 august 1933, Samuel Untermayer, președintele „Federației economice mondiale a jidanilor“ declara în New York Times: „Războiul pe care am decis să-l ducem împotriva Germaniei este pentru noi un

283

război sfânt“. Într-o simbioză perfectă, mediul financiar de pe Wall-Street începea specula în aşa fel încât Reichmark-a era devalorizaă cu 57 la sută, provocând prejudicii grave monedei germane (ca și în Rusia de astăzi). Din cauza acestui lucru, devenea imposibil pentru Reich să mai cumpere materii prime, bunuri alimentare și alte mărfuri de pe piața internațională supusă dolarului. Dând dovadă de luciditate, Führerul reacționează imediat,

despărțind

Reichmark-a

de

Etalonul-Aur

și

introducând conceptul economic bazat pe „Valoare-Muncă“. Principiul era bazat pe ideea că nu „Valoarea-Aur“ trebuie să determine valoarea unui lucru, ci mai degrabă munca și efortul prestat

pentru

furnizarea acestuia.

Din

cauza

Diktatului de la Versailles, Germania căzuse într-o mizerie fără precedent și nu mai dispunea de devize, fapt care era comun în multe țări sărace din lume, de exemplu, în Europa Orientală și în America Latină»23. Faptul că Federația economică mondială a jidanilor declara,

în

1933,

războiul

economic

sfânt

împotriva

Germaniei, prin intermediul ziarului New York Times, este foarte revelator în privința felului în care sforăriile financiare transnaționale

dominau,

deja,

sfera

politico-mediatică

internațională. Și, totuși, de ce ar trebui ca, în urma unei declarații de război în aparență hazardate, altminteri inițiate de un grup etnic ultraminoritar insinuat în sânul unei națiuni, să fie provocată declanșarea unui război mondial în care

23

Cf. Frans De Hoon, articol în revista Periodiek Contact. Netherlands, nr. 1, ianuarie-februarie 1996.

284

majoritatea statelor din lume să se implice? – Și care sunt motivele reale pentru care a fost făcută declarația de război din New York Times, din moment ce jidanii din Germania, sub conducerea lui Hitler, au continuat să prospere?! Ba, mai mult,

sioniștii

din

Germania

au

contestat

vehement

„Declarația de război a Iudeei contra Germaniei“, calmată de Samuel

Untermayer,

război

materializat

prin

boicot

economic24! Iată ce aflăm de la Gordon Craig, profesor de istorie la prestigioasa Universitate din Stanford: „În textile și comerțul de detaliu, întreprinderile jidănești au continuat să-și fructifice activitățile până în 1938, la Berlin și în mod deosebit la Hamburg, unde magazinele cu reputație și cunoscute pentru gustul lor continuau să lucreze, în pofida apartenenței etnice a proprietarilor. În lumea finanței, nici o restricție nu a fost dictată împotriva firmelor jidănești la bursa din Berlin. Până în 1937, instituţiile bancare din Mendelssohn, Bleichroder, Arnhold, Dreyfuss, Straus, Warburg, Aufhauser și Behrens îşi desfășurau în continuare activitatea. Cinci ani după investitura lui Adolf Hitler, rolul jidanilor în sânul întreprinderilor era în continuare important și jidanii dețineau în continuare un important patrimoniu imobiliar, mai ales în Berlin. Această situație s-a schimbat începând din

24

Cf. http://www.sweetliberty.org/issues/israel/untermeyer.htm; vezi și „The Jewish Declaration of War on Nazi Germany“, pe https://www.wintersonnenwende.com/scriptorium/english/archives/articles /jdecwar.html (n. red.).

285

1938, când jidanii au fost în mare parte retrași din viaţa economică germană“25. Adolf Hitler devine cancelarul Germaniei în 30 ianuarie 1933. La numai două zile de la învestitura sa, Führerul ține un discurs radiodifuzat întregii națiuni: „Mizeria poporului nostru este oribilă! Cu milioane de muncitori ai industriei în șomaj și înfometaţi, toate clasele mijlocii și artizanii sărăcesc. Dacă această prăbușire o să-i atingă și pe agricultorii germani, vom fi în fața unei catastrofe de o dimensiune incalculabilă. Acest lucru nu ar însemna doar prăbușirea unei națiuni, dar prăbușirea unei moșteniri de două mii de ani din care a rezultat una dintre cele mai mari realizări ale culturii și civilizației. Noul guvern o să se implice în marea datorie de reorganizare economică a țării, prin intermediul a două mari programe de patru ani. Agricultorul german trebuie să fie salvat imediat, pentru a susține nevoile alimentare naţionale, deci, prin urmare, agricultorul este fundamentul vital al națiunii. Muncitorul german va fi salvat din sărăcia în care se află, vom ataca șomajul în globalitatea sa și cu măsuri imediate. În patru ani șomajul trebuie să dispară! Marxiștii și aliații lor au avut 14 ani la dispoziție să arate de ce sunt în stare, iar rezultatul este un morman de ruine. Acum, cerem poporului german patru ani, după care fiecare va putea să ne judece“26. În 1936, șomajul dispăruse în totalitate. În anii 19371938, în urma programului de relansare susținut, situația

25 26

Pr. Gordon Craig, Germany 1866-1945, Ed. Oxford, 1978, pag. 633. Joachim Fest, Hitler: A biography, Ed. Harbour, N.Y., 1974, pag. 434-435.

286

economică era atât de favorabilă, încât, la numai trei ani de la învestitura lui Hitler, Germania se afla deja în penurie de muncitori, toate sectoarele economiei fiind într-o efervescentă incredibilă. Până și cei mai înverșunați critici ai lui Hitler au recunoscut această evoluție fulgerătoare. În biografia sa detaliată și critică despre Hitler, istoricul Joachim Fest a recunoscut: „Dans sa biographie détaillée et critique d'Hitler, l'historien Joachim Fest a reconnu: «Le régime insista pour qu’il n’y ait aucune autorité de classe sociale au-dessus des autres, et, en accordant à chacun la possibilité de s’élever, il donna en fait la démonstration pratique du fonctionnement de la neutralité de classe... Ces mesures brisèrent vraiment les vieilles structures sociales

pétrifiées.

Elles

améliorèrent

concrètement

la

condition matérielle d'une grande partie de la population»; „Regimul insista și veghea ca nici o clasă socială să nu capete poziții dominante, privilegiind condițiile necesare pentru ca fiecare om să se poată dezvolta, demonstrând, astfel, în mod practic, neutralitatea claselor... Aceste măsuri au distrus vechile structuri pietrificate. Noile măsuri au îmbunătățit în mod concret condițiile materiale ale celei mai mari părți a populației“27. Regimul a înlocuit comerțul exterior bazat pe bani cu un comerț bazat pe troc: mărfurile în schimbul mărfurilor, în acest fel devizele (dolarul) îşi pierduse monopolul. Conjugând acest lucru cu o campanie masivă de investiții publice, întreținute de guvernatorul băncii centrale, Hjalmar Schacht, 27

Joachim Fest, op. cit., pag. 9.

287

consecința imediată acestor politici a fost anihilarea rapidă a șomajului. În doar trei ani, peste 6 milioane de șomeri şi-au regăsit drumul spre serviciu. Richard Grunberger, istoric jidan, preciza în cartea sa The Twelve-Years Reich că țesutul economic german renăștea și prospera văzând cu ochii. În primii patru ani al erei național-socialiste beneficiul net al marilor întreprinderi se înmulțise cu patru, veniturile manageriale și cele antreprenoriale crescând și ele cu 50 la sută. Evoluția avea să continue în trei ani, din 1939 și până în 1942 industria germană se dezvoltase mai mult decât o făcuse în ultimii cincizeci de ani. De asemenea, se înregistra o puternică creștere a comerțului cu țările angrenate în această cooperare. Acest lucru a început să aducă o stare generală de fericire, mândrie și încredere în rândul populaţiei, rata natalității demonstra acest lucru. Situația favorabilă a Germaniei a fost resimțită ca o agresiune și a stârnit opoziția puterilor din vest, mai ales din cauza faptului că se temeau că noul concept bazat pe „Valoarea-muncă“ ar putea, în cazul în care ar fi depășit frontierele Reich-ului, să devină un model de urmat în toată lumea și, astfel, imperiul anglo-saxon, cuplat la Etalonul-Aur, ar fi devenit steril28. Bineînțeles că acest lucru era inimaginabil pentru ţările capitaliste din jur și acest fapt a dus la pregătirea ripostei împotriva modelului german. Din relatările lui Mark Weber (publicate într-un articol din noiembrie 2011 pe site-ul „Alter Info“), observăm că, în acea vreme, pe partea cealaltă a oceanului, americanii, în frunte cu președintele Franklin Delano Roosevelt (francmason inițiat la New York, în 11 28

Richard Grunberger, The Twelve-Year Reich, 1971, paginile 198, 235.

288

octombrie 1911), nu reușeau nicicum să iasă din marasmul economic provocat de bancheri în anul 1930. Dominația finanței internaționale în U.S.A. era în floare, atotputernică. Controla cu autoritate economia țării și avea să se folosească de influenţa de care dispunea (provocarea crizei financiare) pentru a-și obliga gazda să se arunce în război. În S.U.A., campania de propagandă împotriva Germaniei se mărea crescendo, manipularea mass media invoca faptul că reușita economică germană se datora exclusiv reînarmării masive a Reich-ului: această minciună a permis justificarea investițiilor (împrumuturilor) masive întreprinse de guvern. Printre proiectele cele mai importante, se afla lansarea construcției unor flote aeriene speciale capabile să bombardeze de la mare distantă, supranumite „fortărețele zburătoare“, acest program militar fiind prevăzut pentru a fi definitivat până în anul 1939. În 4 mai 1935 diplomatul polon Jan

Szembeck informa Varșovia că

propaganda de excitare a Americii împotriva Germaniei îşi găsea în continuare sursa în înaltele medii financiare jidănești și francmasonice (B’nai B’rith). Nota autorului. Luând în considerare eforturile extraordinare întreprinse de Al Treilea Reich pentru a scăpa de sistemul financiar bazat pe capacitatea de a produce (specula financiară!), în timp ce banii, ca nou mijloc de repartiție, deveniseră doar o simplă „marfă“ volatilă la dispoziția bancherilor (șantajul financiar!), înțelegem mai bine de ce și, mai ales, cum creditul (camăta financiară!),

289

profitând de trădarea internă a guvernanților, a ajuns să provoace falimentul națiunilor și înrobirea popoarelor! Franța, Anglia şi S.U.A., dincolo de „aparențele“ mediatice, sunt legate prin faptul că şi-au consolidat poziția în lume prin puterea banilor, dar şi sub jugul acestora, fiind din acest motiv sub dominația sistemului bancar cosmopolit. Când vorbim de U.S.A, dependința de capital este mai pronunțată decât la oricare altă naţiune de pe glob, deoarece capitalul fără rădăcini este parte integrantă din „etnogeneza“ Statelor Unite; nemaivorbind de influenţa „Rezervei Federale“ în privința deciziilor politice! Germania, de partea cealaltă, reușise să se elibereze de această himeră internaționalistă și opera, deja, cu sistemul „Valoare-Muncă“, iar acest lucru, bineînțeles, deranja enorm buna desfășurare a planurilor cosmopolite de ocuparee europeană prin ce avea să devină mai târziu U.E. Din aceste motive trebuia neapărat să se pregătească distrugerea Germaniei, internaționaliștii nu aveau nimic de pierdut, ba, dimpotrivă, aveau totul de câștigat. Kristjan Rakowski, care era ambasadorul U.R.S.S la Londra și la Paris, a fost implicat în 1938 într-un proces de epurare stalinist. Cu această ocazie declara, printre altele: „Unul din motivele pentru care Hitler trebuie să fie anihilat, intuitiv și în pofida opoziției tehnice a lui Hjalmar Schacht, Hitler a reușit să pună la punct un sistem social periculos, care se subordonează exclusiv necesităților, îndepărtând astfel sistemele financiare internaţionale, dar și sistemul capitalului privat. Într-adevăr, neposedând aur, nu se putea baza pe sistemul care este structurat pe dolar, pentru elaborarea

290

planului său economic de guvernare. Singurele atuuri pe care le poseda Hitler erau competența tehnică și capacitatea de lucru a poporului german. Din tehnică și din muncă a realizat capitalul, iar în acest principiu sălășluia ceva extraordinar și atât de contrarevoluționar, încât a reușit, ca prin magie, să rezolve în cel mai scurt timp problema șomajului a peste șase milioane de tehnicieni și muncitori“. Rakowski mai preciza că sistemul economic impus de Hitler, „Valoare-Muncă“, nu poseda o bază teoreticoștiințifică, bazându-se mai degrabă pe practică. Dacă alte națiuni ar fi fost libere să adopte acest sistem, ar fi fost o chestiune de timp până ce oamenii de știință ar fi soluționat elaborarea teoretică a acestui sistem economic. În cazul acesta, nimic nu ar mai putea opri această minune economică. Pentru a preveni acest lucru, războiul era singura opţiune care putea fi luată în considerare. Germanul Sebastian Affner, emigrând în Anglia, a admis, după război29, că miracolul economic german din 1933 era mult mai important decât cel din 1948. Affner mai adaugă că acest lucru nu avea nici o legătură cu reînarmarea30 Reichului atât de clamată în mass media internaționaliste și că

Sebastian Affner, Anmerkungen zu Hitler. Ed. Fischer Taschenbuch, 1 Martie 1981, pag. 27-29, pe Sebastian Affner, Anmerkungen zu Hitler. Ed. Fischer Taschenbuch, 1 Martie 1981, pag. 27-29, pe https://www.amazon.de/Anmerkungen-zu-Hitler-SebastianHaffner/dp/3596234891 30 Affner vrea, firește, interesat, să prezinte o față umană Germaniei, care, în realitate și pe ascuns, își construia tancurile și își instruia militarii în U.R.S.S. Iar conducerea U.R.S.S. era interesată să înarmeze Germania, pe care o vedea ca pe un „berbec“ de spart ușa, ca pe un „spărgător de gheață“ de folosit contra Europei Occidentale, în scopul realizării Revoluției Socialiste Mondiale. Cf. Victor Suvorov, Spărgătorul de gheață. Ed. Polirom, 2010 (n. red.). 29

291

marea majoritate a poporului german, la referendum, îl susținea cu fermitate pe Hitler. Și, totuși un lucru persistă: care este adevărul despre reînarmarea Germaniei, omniprezentă în mass media anglosaxone? Din studiile făcute după război, la Universitatea Harvard și la Pentagon, reiese că, până în septembrie 1939, nici o fabrică nouă de armament nu fusese construită. Germania în acel moment nu ar fi fost capabilă să susțină un război mai mult de două luni. În lumina acestor constatări trebuie să admitem că nu putea exista nici un plan din partea Germaniei pentru a susține un război de agresiune pe termen lung. Și, până la urmă, de ce noul avânt german ar fi vrut să-și distrugă realizările economice incredibile, politice și sociale cu un război mondial? Dintr-un discurs pronunțat în 1947 de către căpitanul J. Creagh-Scott aflăm următoarele: „În urma schimburilor de telegrame în anii ’39-’40, britanicii declară că sunt gata să negocieze pacea cu Germania, cu condiția să revină la Etalonul-Aur“. De astfel, Churchill declara în timpul discuțiilor relative la Carta Atlanticului că, imediat după ce Hitler o să fie învins, Etalonul-Aur va fi imediat reintrodus în Germania31. În 1945, Hjalmar Schacht, fostul guvernator al Reichsbank și ministru al economiei sub conducerea lui Hitler, este judecat la Tribunalul din Nurnberg. În mod surprinzător este achitat în octombrie 1946, din motive de neînțeles: se pare că nu figura pe lista criminalilor de război?! Însă, dacă mergem înapoi în timp, înțelegem mai bine această falsă anomalie judiciară. Hjalmar Schacht a fost 31

Francis Delaisi „Revoluția Europeană, Ed. Toison d’or, 1942.

292

gânditorul și, totodată, principalul om de legătură în raport cu finanțele Reich-ului. Acesta menținea o relație ambiguă cu finanțiștii germani, care, printr-o scrisoare oficială din noiembrie 1932, semnată de 17 dintre cei mai mari bancheri și industriași (majoritatea fiind jidani), se cerea președintelui Hindenburg ca să fie numit Hitler pentru postul de cancelar. Hjalmar Schacht avea, de asemenea, relații oficiale cu finanța anglo-saxonă, din moment ce în Germania, când a ajuns Hitler

la

putere,

capitalul

majorității

societăților

cu

importantă strategică erau în integralitate sau parțial deținute de cosmopoliți americani și britanici. Rockefeller, Morgan, I.T.T,

General

Electric,

Ford

dețineau,

împreună,

cu

aproximativ 280 de firme, totalitatea țesutului economic german. În luna mai 1933, după o întâlnire cu Franklin Delano Roosevelt, Hjalmar Schacht, în luna iunie al aceluiași an, primea din partea lui Montagu Norman (guvernatorul Băncii Angliei), un împrumut în valoare de două miliarde de dolari32. – Dacă ne gândim că în acelaşi an jidanii din America declarau Germaniei „sfântul război economic...“, avem bibliografie serioasă să ne punem întrebări! La sfârșitul anului 1943, Hitler declara: „Am învățat acum să cunoaștem cele două extreme socio-politice. Statul capitalist recurge la minciună, la înșelătorie și viclenie pentru a refuza poporului său drepturile vitale cele mai elementare, preocupându-se numai de propriile interese financiare, pentru care este gata să sacrifice milioane de oameni. Pe de altă parte, am văzut (în Uniunea Sovietică) extremiștii 32

Valetin Katasonov, articol publicat de Reseau Voltaire, în 11 mai 2015.

293

comuniști, care au îngropat într-o sărăcie indescriptibilă milioane de oameni și, urmând doctrina lor, sacrifică fericirea celorlalți. Știind aceste lucruri, după părerea mea, nu rămâne decât să aplicăm mai mult ca oricând idealul nostru naționalsocialist... În statul german, principiul care prevalează nu este egalitatea, ca în Rusia Sovietică, dar mai degrabă justiția“33. Probabil că mulţi se vor simți zdruncinați în forul lor interior de cele scrise mai sus... dar să gândești cu capul tău nu este o crimă, ci o necesitate vitală. Confortul intelectual nu a fost niciodată altceva decât somnul cel de veci al inteligenței. Toate războaiele au demonstrat același modus operandi, fiind precedate de o campanie de propagandă mincinoasă, după care au fost succedate de o campanie de revizuire istorică. Apariția televizorului a dat o nouă dimensiune manipulării mentale,

prin

intermediul

tratamentului

mass

media

incontinuu cu emisiuni, filme și reportaje de genul „39-45 never forget“. Când americanii au atacat Vietnamul s-au justificat inventând povestea unui atac împotriva flotei lor, lansată de către două nave de război vietnameze... după război, spre surprinderea tuturor, oficialii americani au recunoscut că a fost doar o minciună. – Pentru a justifica atacul asupra Irakului, s-au invocat relațiile dintre Saddam Hussein și AlQaeda și posesia unor arme de distrugere în masă... după război, nu numai că nu s-au găsit niciodată armele de distrugere în chestiune, dar am aflat ceva mai târziu că, de

33

Cf. Daily Express, London, 17 noiembrie 1936.

294

fapt, americanii sunt cei care întrețin relații amicale cu AlQaeda, prin intermediul amicilor criminali din Arabia Saudită. – Înaintea

intervenției din Golf, în 1991, contra

Irakului, trăiau în pace și liniște peste un milion și jumătate de creştini. După Armagedonul anglo-saxon din 2003 și înlăturarea lui Saddam Hussein, mercenarii anglo-saxonilor, regimul terorist Al-Qaeda, a început genocidul împotriva creștinilor din Orient. – Pentru a justifica atacul împotriva Iugoslaviei, care era un exemplu de unitate și prosperitate, s-a invocat minciuna unui genocid în Kosovo, după care, ca de obicei, s-a aflat că, de fapt, C.I.A. s-a folosit de teroriștii Al-Qaeda pentru a dirija așa-zisa mișcare de eliberare din Kosovo (UCK). – Pentru a crea haosul din Afganistan, s-au invocat atacurile asupra turnurilor gemene (.W.T.C.) din New-York, după care lumea întreagă a început să înțeleagă adevărul despre escadronul morții compus din: Bush-Ben LadenC.I.A.-Saudiții-Al Qaeda-Daesh... Cât despre atacul din 9/11, în pofida manipulărilor main-stream, convingerea unui „inside job“ sub steag fals a devenit singura pistă plauzibilă adoptată de opinia publică. – Libia este un alt exemplu macabru, în care un conducător iubit și respectat de cetățenii săi pentru bunăstarea și liniștea adusă este anihilat cu sălbăticiune de democrații occidentali, din nou cu complicitatea secțiunii AlQaeda din Libia, vina atribuită lui Mouammar Kadhafi fiind acțiunile concrete întreprinse înspre eliberarea poporului său, dar și o mare parte a Africii, de sub jugul financiar capitalist.

295

Oamenii continentului l-au reținut ca fiind ultimul mare împărat african! – Dar palestinienii, care se află sub ocupație și sunt masacrați de mai bine 60 de ani, dar Egiptul, Venezuela, Siria, Crimeea... sau Deveselu (Județul Olt)?! – Oare cine zice adevărul până la urmă? Manualele de istorie, televizorul, bursa din N.Y. sau datoria suverană a statelor, care a explodat, și numărul creștinilor în continuă scădere în lume, în urma epurării silențioase?! După

1945,

ca

de

fiecare

dată,

învingătorii

(democrații umanismului financiar universalist) au instalat în posturile cheie ale statului german oameni fideli doctrinei cosmopolite, pentru a guverna autoritar ultima „mare“ achiziție. Lacheii imperialismului capitalisto-transnațional sau

exersat

cu foarte multă seriozitate și,

mai ales,

„imparțialitate“, la redactarea noilor manuale de istorie. Colonialiștii decretaseră fără niciun drept de apel că Germania, și numai Germania, era vinovată pentru acest război, exact la fel ca și în 1914. Pentru ca noul adevăr să pătrundă adânc în conștiința oamenilor, dar mai ales în mintea copiilor, pentru a dăinui în timp, germanii au fost acuzați pe nedrept și învinovățiți de crime împotriva umanității! După Primul Război Mondial (1914-1918), prin tratatul mafiot de la Versailles, și după Al Doilea Război Mondial, Germania era pregătită pentru a patra tentativă de omor. De data aceasta crima săvârșită de cosmopoliți avea o latură psihologică, dar mai ales intelectuală, de astfel cacealmaua ideologică s-a răspândit asemenea unei unde de

296

șoc în toată Europa. Poporul german în integritatea sa, de la nou-născuți și până la ultimul mort din cimitir, a fost declarat în unanimitate ca fiind cea mai mare ceată de barbari sangvinari și antisemiți care au trăit vreodată pe suprafața pământului; adăugând că civilizația s-ar fi putut lipsi de această „Natzi-e“! Sentimentul de vinovăție a fost definitiv înrădăcinat și din cauza faptului că nu s-a permis niciodată cercetarea adevărului în întregimea sa, cu riscul de a fi imediat acuzat și chiar condamnat pentru propagandă nazistă, revizionism istoric și, bineînțeles, antisemitism „genetic“. Acest lucru a rămas un sacrilegiu pentru europeni și o rușine fără precedent pentru memoria celor aproape 70 de milioane de martiri care au pierit în Al Doilea Război (financiar) Mondializat!

297

Capitolul XI Ad gloriam populi Nu are rost să număram victimele generate de capitalism, ne-am pierde mințile! Râuri de sânge au curs timp de trei secole pentru a îmbogăți o mână de atei speculanți care au dezlănţuit iadul peste civilizația creștină, folosindu-se de teoria Luminilor și de iluzia înșelătoare a drepturilor omului, pentru a impune „religia universalismului“. Nu a existat un regim în istoria omenirii mai criminal și mai periculos decât cel instaurat de capitalism și filialele acestuia – cea mai importantă fiind comunismul internaționalist. Capitalismul este singurul regim din istorie care a reușit să dezvolte un sistem de înrobire la nivel planetar. De câte ori popoarele au încercat să se împotrivească acestei duble hegemonii, s-a recurs la masacrarea opozanților, victimele directe și indirecte numărându-se în sute de milioane de oameni. Putem spune: capitalismul este cel mai prolific autor de genociduri din istoria omenirii. Faptul că zecile de milioane de crime săvârșite de comuniști împotriva umanității nu sunt recunoscute în Occident, fiind lovite de negaționism, arată și adeverește analiza care, de astfel, a fost parțial denunțată de Alexandr Soljenițîn în cartea sa intitulată Două secole împreună, în care a demonstrat legăturile sistemelor dominante, subtil menținute într-un aparent antagonism.

298

Aşa

cum

jidanii

au

primit

reparații

pentru

„Holocaust“ – așa-zisul Shoah –, și dacă într-adevăr ar mai exista justiție pe acest pământ, atunci în aceeași măsură ar trebui ca toate popoarele masacrate cu sălbăticie de elita capitalisto-cosmopolită să se unească și să ceară cu vehemență daune din partea Angliei, Franței și Statelor Unite! Nici un protagonist, indiferent de dominația exersată (...), nu ar trebui să scape nepedepsit sau să fie exonerat pentru genocidurile perpetuate împotriva creștinilor, a civilizației europene și umanității, în general! Mitul întreținut de capitaliști de-a lungul secolelor în legătură cu evoluția economică survenită după eradicarea monarhiilor

adevărate

(cele

neinfiltrate)

sunt

simple

manipulări istorice. Să nu uităm niciodată că manualele de istorie sunt întotdeauna scrise la comanda învingătorilor și, de fiecare dată, sub autoritatea morală a francmasoneriei. În schimb, faptul că oamenii au început să-și piardă proprietățile și pământurile este o realitate! – Faptul că țăranii au devenit simpli salahori ai păturii suprapuse este o realitate! – Faptul că femeile și copiii munceau ca sclavi în fabricile „revoluției“ câte 15 ore pe zi este o realitate! – Faptul că se instaurase în Franța săptămâna calendarului republican „Decadi“, adică 10 zile de muncă continua fără duminică pentru odihnă (până în anul 1841), este o realitate! – Faptul că copiii erau trimiși la muncă de la vârstă de cinci ani este o realitate... etc.

299

Realitatea nefastă a capitalismului se poate măsura dintr-un unghi ceva mai diferit, prima operă majoră a capitaliștilor, și anume Primul Război Mondial, a făcut nu mai puţin de 8 morţi pe minut, 538 pe oră, 12.916 pe zi. Costul real, adică zisa „camătă bancară“ a acestui genocid abisal (18,6 milioane de morţi) organizat împotriva creștinilor și lumii libere este de peste 1.000 de miliarde de dolari... în monedă fiduciară, vă rog frumos! „Credem că murim pentru Patrie, dar murim pentru industriași și bancheri...“ Anatol France Datoria fiecărui om este să verifice fiecare informație în amănunt înainte de a o integra definitiv. Nu se poate ca un om să-și formeze păreri sub pretextul că aşa a decretat cutare: profesor, manual de istorie, muzeu, romancier, filozof cu papion, artist sau mai știu eu ce chitariști rock... mai cu seamă în aceste vremuri înșelătoare, când totul se vrea centralizat și reformat. Sofisticatul Horia-Roman Patapievici și gașca „pakistanezilor“ vânzători de moarte și sclavie ar trebui să-și facă valizele și să plece acolo unde au fost formați pentru a contribui din interior la distrugerea României. Cum bine zicea Luceafărul, „Ne e silă“, iar acest sentiment, care începe să devină universal, are supărătoarea tendință să alimenteze tot mai mult ura oamenilor și nevoia de răzbunare! Despre Mircea Cărtărescu, pe care îl asimilez în această grupă de intelectuali periculoși, îl sfătuiesc să se

300

gândească bine cui se închină și să-și aducă aminte că dacă trădarea ar fi avut vreodată sorți de izbândă, nu s-ar mai fi numit trădare! Procedeul pe care îl încearcă nu numai că este răsuflat, dar începe să fie denunțat în tot Occidentul cu exasperare, chiar și de membrii comunității jidănești, care sau săturat să vadă cum se adaugă materia îndoielii, din cauza celor care s-au folosit în mod ilicit de rentabilitatea termenelor, antisemit și colaboraționist. Oameni fără scrupule, „holocaustiști mercantiliști“ de teapa fantasmagoricului Elie Wiesel – care a stat, în realitate, doar 3 (trei) zile la Auschwitz – și cazul tatuatului uzurpat Nr. A-7713, care s-a dovedit ceva mai târziu că aparținea, de fapt, unui anume Lazar Wiesel; Distinsul Djerzi Kosinski (Josef Lewinkopf), mitomanul (S.M.) amator de miliardare „Cougar“ și prietenul intim al „talentatului“ pedofil Roman Polanski; plagiatorul care nu era nici măcar capabil să-și scrie romanele de ficțiune, fost N.K.V.D.-ist și pseudo-memorialistul Mietek Grajevski (Martin Gray), mare fabulator și fin comerciant de antichități falsificate, deconspirat de ziarul Sunday Times (25 martie 1973, p. 4-5); J.F Steiner cu cartea Treblinka, omul care, după ce a făcut milioane de parale, a ajuns să fie considerată o maculatură, doar o altă ficțiune. Aceste figuri cenușii sunt doar câțiva din profitorii deconspirați printre alţii de către Imre Kertesz, Nikolaus Gruner, Claude Lanzmann, Jean Robin sau de Anne Kling în cartea Menteurs et affabulateurs de la Shoah34. Aceste ipostaze ipocrite, fără

Cf. https://www.amazon.fr/Menteurs-Affabulateurs-Shoah-AnneKling/dp/295294234X (n. red.). 34

301

fundament real, mincinoase și animate doar din motive mercantile, uneori nici măcar disimulate, nu sunt foarte lăudabile, dacă nu chiar jignitoare pentru adevăratele victime care au pierit în Al Doilea Război Mondial. Ca să nu mai adăugăm faptul că alimentează în mod periculos ideea conform căreia ar exista un „Shoah-Business“35. – Mirciulică, nu este foarte înțelept să jonglezi cu grenadele urii, mai devreme sau mai târziu (...)! Aș vrea să mai adaug ceva și să-i reamintesc acestui pasionat de istorie selectivă și romanțată, din speța celor elaborate de escrocul internațional Elie Wiesel, că în comunitatea jidănească există destui oameni inspirați și străluciți la lucru, care se ocupă de colaboratorii regimului nazist și o fac cu minuțiozitate de mai bine de 70 de ani. Dacă acești mari români ar avea o urmă de demnitate și conştiinţă, altele ar fi luptele la care ar trebui să participe. Aşa cum renumiți intelectuali integri – și i-aș aminti aici doar pe Alexandr Soljenițân, Paul Goma, Dr. Florin Matrescu –, ei au luptat împotriva curentului dominant şi a „evidențelor“, cu riscul vieţii întru recunoașterea oricărui genocid indiferent de originea celor uciși. Poate că și „adolescentul național“ dacă se simte cu adevărat român, ar trebui să știe și să revendice plin de indignare ce au pățit românii în momentul evacuării din Basarabia și nordul Bucovinei, când, în vara anului 1940, femei, bărbați, bătrâni, copii au fost luați la topoare, ciopârțiți și masacrați de bolșevici cu ajutorul jidanilor din zonă...

Cf. și https://www.amazon.fr/Lindustrie-lHolocauste-r%C3%A9flexionslexploitation-souffrance/dp/2913372104 (n. red.). 35

302

– Sau poate că morții români și memoria acestora nu îți netezesc eterna cale spre Premiul Nobel? În 2005, bătrânul adolescent veșnic scrie un articol în Jurnalul Național cu titlul „O vină istorică“, în care, printre altele, a lăsat masca să cadă. Momentul a fost întrepătruns de o lipsă cruntă de experiență, însă exercițiul ratat și plin de banalități juvenile avea să împăștie vălul de fum scriitoricesc, dezvăluind atât intențiile, cât și ambițiile pe care le disimula nefericitul. Fără prea multă mirare, autorul cedează tentației și, urmând matricea antinaționalistă impusă în Europa, folosită din 1945 încoace de toţi „intelectualii“ ștampilați conform, se aruncă și el în vid... Iată o parte din ceea ce scria plagiatorul-ceafă-lată36, Mircea Cărtărescu: „Multă vreme am crezut în mitul poporului român, bun, înțelept și tolerant, neînclinat spre excese, spre soluții radicale. N-am dus războaie de cucerire, n-am făcut, de-a lungul istoriei, decât să ne apărăm „sărăcia și nevoile, și neamul“. Chiar am crezut că, până și în timpul dictaturilor de extremă dreaptă, noi am refuzat să trimitem evreii în lagărele de concentrare și i-am tratat mai bine decât alte popoare. Din păcate, și acest mit trebuie să cadă. În ultimul timp, au apărut cărți care dezvăluie, spre frustrarea, nefericirea și jena noastră,

dimensiunile

nebănuite

ale

antisemitismului

românesc. Fraza faimoasă a Hannei Arendt, din cartea despre procesul lui Eichmann, „românii au fost cel mai antisemit popor din Europa“, afirmația ei că până și naziștii germani ION SPÂNU, „Primele date despre jaful de la ICR (I): / Imaginea lui Cărtărescu a costat statul 4.086.887.500 lei“, Cotidianul, 8 octombrie 2012, pe http://www.cotidianul.ro/template/article.php?id=196328&skip=1 (n. red.). 36

303

erau indignați de sălbăticia măsurilor luate de români împotriva evreilor, încep să nu ni se mai pară atât de nedrepte. Încetul cu încetul, ni se arată fapte pe care e groaznic să le privești în față: sutele de victime ale pogromului din Iași, alte sute de victime ale rebeliunii legionare (cu jidani agățați în cârligele măcelăriilor), mii sau zeci de mii de victime asfixiate în vagoane de transport. Întârzierea cu decenii a acordării cetățeniei evreilor, legi antievreiești mai dure ca oriunde, o mulțime de organizații antisemite, de guverne antisemite, de personalități antisemite. O anticipare cu câteva decenii a «soluției finale», în scrierile unui doctrinar. Un poet național antisemit. Un guru universitar antisemit. Discipolii săi, deveniți mai târziu personalități mondiale – făcând din antisemitism o profesiune de credință. Și dacă putem să ne îndoim de datele și cifrele din studiile științifice – deși de cele mai multe ori n-avem motive s-o facem –, e greu să te îndoiești de mărturiile directe de felul Jurnalului lui Mihail Sebastian, în care asistăm la calvarul unui scriitor, din întâmplare de origine evreiască. În câțiva ani, acest om blând și copilăros, lucid și resemnat, se vede dat afară din slujbă, din casă, din Societatea Scriitorilor, părăsit de cei mai buni prieteni, deposedat, prin urmare, de umanitate, singura lui «vină» fiind una obiectivă, evreitatea lui. Oricât de amar ar fi paharul, trebuie să-l bem astăzi până la fund: avem datoria să ne recunoaștem vina istorică față de evreii din România. E primul pas spre recâștigarea onoarei noastre de popor civilizat, european. Am crezut și mai multă vreme că generația mea și eu însumi am fost scutiți de antisemitism. În definitiv, n-am văzut prea mulți evrei la viața noastră. Dar miile de

304

glume, bancuri și aluzii despre evrei cu care am fost bombardați toată adolescența au lăsat urme și în sufletele celor mai curați dintre noi. Au sădit o suspiciune difuză, obișnuință de a-l privi pe evreul de lângă noi cu un alt fel de privire, ca pe un animal ciudat și potențial periculos. Îi explicăm succesele prin conspirația semenilor lui. Îi reproșăm ca pe o trădare asumarea evreității și ca pe o viclenie asumarea românității. Trebuie să fie cumplit de greu să fii evreu, să simți clipă de clipă povara privirii suspicioase a celorlalți. Azi înțeleg bine că, decât să-mi fac iluzia că sunt total liber de antisemitism, e mult mai bine să caut antisemitismul în cele mai ascunse zone ale minții mele, să-l localizez, să-l înțeleg și să-l izolez. Abia în acest fel voi fi liber de el. Numiți acest lucru «corectitudine politică». Eu îl numesc purtare firească față de o fiinţă umană sau față de un grup uman, oricare ar fi el. Nu idealizez pe nimeni: între evrei sunt genii și ticăloși, ca în orice eșantion uman. Andrei Pleșu a scris un articol excepțional despre asta. Cred doar că nu se poate trăi așteptându-te clipă de clipă să ți se reproșeze – chiar și din partea celui mai bun prieten – ca tu personal l-ai răstignit pe Iisus Hristos“37. – Bun, cred că fiecare a înțeles traiectoria ideologică pe care o abordează. Sigur, cine nu riscă nimic, nici nu câștigă nimic... însă calul pe care au pariat lingăii „noului val“, însetați de recunoştinţă internațională și de multe parale, a devenit o gloabă bolnavă, anchilozată și fără dinți, în care nimeni nu mai crede. Microcosmosul urii o să redevină încet Mircea Cărtărescu, „O vină istorică, Jurnalul național, 5 Iulie 2005, pe http://jurnalul.ro/editorial/o-vina-istorica-41782.html 37

305

și sigur o cetate părăsită a timpului, bântuită din nou numai de șerpi, doar o amintire proastă! Dar să mergem mai adânc și să vedem ce mai are în măduvă acest trădător de neam. Valorile pe care le revendică sunt iluziile înșelătoare făurite de vestici, de fiecare dată cu o lacrimă agățată de pleoapă și sâsâind precum șarpele, ne reeditează vechile refrene subversive: libertate, democrație, dreptul de a gândi liber, de a vorbi, progres, iubire, umanism, transcendență...“, parcă e posedat de teoriile uzurpate de francmasoni din aria privilegiilor divine, care, după ce au fost reformate și legalizate, au provocat, în anul 1789, cucerirea Bastiliei prin năvălirea criminalilor proletari. O fi și Mirciulică vreun revoluționar apatrid, cine știe? Dar trebuie făcută o constatare: nici onestitatea intelectuală, nici modernitatea și nici inspirația nu l-au lovit vreodată în cap pe Mirciulică al nostru sau… al lor? La un moment dat, ne anunța cu un aer fatalist, grav, că se gândește serios să plece din România38! – Consternare națională, vai de noi, da’ nu se poate aşa ceva dom’le, cum adică? Vestea a căzut ca o stâncă, poporul român fiind literalmente zguduit de unda de șoc provocată, care a străbătut țara din Dunăre până în Prut, sfâșiind cercul Carpatin; până și păsările se opriseră net din Mircea Cărtărescu nu va fi primit în Occident și nici nu va primi Premiul Nobel sau, eventual, Pulizer, deoarece, în cartea-maculatură Orbitor, la pagina 241, a spus, prin intermediul unui personaj-milițian, că „își bagă pul* în regina Angliei“. Cf. „Sa ne cunoastem scriitorii. Azi, Mircea Cartarescu: “Orbitor, Aripa stanga-dreapta”. A, am uitat, e si jurnalist. La EvZ. Atunci: Sa ne cunoastem “intelectualii angajati”. Extrase de Nobel si Pulizer: “Sint creier care ejaculeaza si testicule ginditoare… dragule, da-mi-o si-n popou… aaaaah! aaaaaah!“, pe http://roncea.ro/2010/10/08/sa-ne-cunoastem-scriitorii-azimircea-cartarescu-orbitor-aripa-stanga-dreapta-a-am-uitat-e-si-jurnalist-laevz-atunci-sa-ne-cunoastem-intelectualii-angajati-extrase-de-nobel-si-pul/ (n. red.). 38

306

zbor pentru câteva momente! Disperarea creată în acele momente a născut o întrebare vitală pentru neamul nostru – oare România ar mai putea supraviețui fără aceste genii neînțelese sau și-ar pierde definitiv „Vestul“ și ar ajunge la gunoiul istoriei, alăturându-se țărilor denigrate de capitaliști sub pretextul că încă sunt creştine, morale, independente și atașate tradițiilor ziditoare? Dincolo de aceste naivități, născute și întreținute de microcosmul opac în care trăiesc acești oameni, care-i împiedică să mai simtă pulsul real al istoriei și natura adevăratelor dureri care-i apasă pe oameni, propun să facem loc rațiunii și să apucăm taurul de coarne pentru a debloca această

falsă

dilemă.

În

vederea

lămuririi

rapide

a

acestui contencios care a fost menținut în mod artificial de mass media, aș vrea să-i pun domnului Cărtărescu doar 35 de întrebări, și anume dacă valorile despre care vorbește și pe care ni le recomandă frățește sunt: sclavagismul neo-liberal, mondialismul,

totalitarismul

intelectual,

loviturile

chirurgicale, unitățile de control invizibile,

hegemonia

bancară, numirea stăpânilor prin sufragiul democratic, provincia România laică, ateismul generalizat, căsătoria poponarilor, divorțul de masă, dreptul adopției pentru cuplurile sodomiste, LGBT-izarea societăţii, feminizarea femeilor, teoria genului în școli, multiculturalismul, metisarea Neamului Românesc, islamizarea României, propagandele pro-avort în numele libertății, malthusianismul de stat, cultura imoralității, marea deculturalizare, industria uitării, falsufucarea istoriei, depenalizarea pedofiliei, pornografia

307

infantilă, supunerea ca nouă referință literară, consensul ca nouă referință intelectuală, ura față de bătrâni pentru că nu sunt rentabili, religia sexului, eradicarea nucleului familial, festivalul rușinii, femei cu barbă, bărbați cu vagin și alte Uniuni Europene? Dacă acestea sunt recomandările la care se referă și nu a găsit valori mai respectabile în țara noastră, valori adevărate pentru care merită să lupte ca intelectual, atunci o să-i plătesc chiar eu domnului Mircea Cărtărescu biletul de avion low-cost, știe el spre care destinație... dar să plece fără a mai privi înapoi fiindcă „Ne e silă“.

308

Mărturisirea

Minciunile curg de mai bine de 70 de ani neîncetat, astăzi alternanța a fost repezită, falsificatorii sunt pe baricade și vor să ne aducă mieros spre noul adevăr, frământată de gheare murdare vor să aducă în sfârșit o poveste poporului multimilenar. Ca și la cei din Apus, trecutul se vrea anihilat și, dacă românii se vor încăpățâna, vor afla mirați ce nu au văzut și nu au trăit vreodată strămoșii neamului! Cancanurile istorice vor curge gârlă, vădit se va proceda

la

dezrădăcinarea

caricaturizarea stejarilor

trecutului

mărturisitori.

nostru Adevărul

și

la

va

fi

mistificat, găinăria o să atingă cotele grotescului, o să frizeze ridicolul cochetând cu stângăcie, dar nu mai puţin primejdios, întru contopirea trecutului, înspre uitarea ogorului și către uitarea de sine. Cel mai mare șantier al noului val, lupta luptelor, trofeul cel mai de preț al iudelor cosmopolite este capul Ortodoxiei românești pe o tavă aurită. Ultima cetate necucerită din Europa este iubirea necondiționată a poporului român pentru Dumnezeu. Acest lucru în urmă cu 70 de ani i-a cutremurat până și pe bolșevici, care au înțeles foarte repede că va trebui să se dezlănțuie iadul asupra preoților și călugărilor noştri. Iadul a fost dezlănțuit începând cu anul 1948, când mii de preoți și credincioși au fost masacrați și închiși.

309

Represiunea torționarilor a fost dincolo de cuvinte, metodele folosite au

fost de o cruzime cutremurătoare și, totuși,

legătura indelebilă ce-i leagă pe români de Dumnezeu a rămas neclintită. Spre disperarea călăilor, temnițele comuniste au devenit mânăstiri de rugăciune, iar foametea impusă a devenit prilej de curățire, prin săvârșirea sfântului post. Astăzi discursul oficial, dictat de internaționaliști, ar vrea să înrădăcineze, mai ales în mintea tinerilor, faptul că anumiți reprezentanți ai Bisericii au colaborat cu regimul comunist. Acest lucru nu numai că este fals, dar este repetiția unei tehnici folosită de secole, care constă în infiltrarea Bisericii pentru a o îndepărta de credincioși, prin folosirea atitudinilor și discursurilor ne-bisericești. Fără nici un dubiu că în sânul Bisericii Ortodoxe au existat preoţi care au colaborat cu regimul comunist, dar aceia nu au fost creștini adevărați, ci trădători convertiți, deghizați în haine Bisericești (aceiași care au corupt Vaticanul) pentru a încerca din răsputeri să dărâme cetatea lui Iisus Hristos... însă, mare le-a fost dezamăgirea! Din păcate, în zilele noastre atitudinea tinerilor nu mai este aceeași: în mod surprinzător ei au început să aibă o aversiune față de trecut, de rădăcini, de Biserică (...). Această atitudine incompatibilă cu Neamul Românesc este rezultatul unei propagande subversive, în care tinerii au căzut victime fără să-și pună întrebări. Acest lucru s-a întâmplat și în Occident în urmă cu 50 de ani, când tinerii „rebeli“ s-au dovedit a fi cei mai buni clienți ai sistemului, folosindu-i

310

mișelește întru distrugerea societăților milenare, pentru a face loc societății de consum, în care primii persecutați au fost creștinii și familia. Astăzi, foștii rebeli fără cauză, așteptând asfințitul vieţii, au devenit bătrânei extrem de docili, chiar dacă unii încă mai arborează în piept câte-un tatuaj reprezentând știu eu ce drăcovenie încornorată – săraci cu duhul, supărați pe viață, păzindu-și emotivi indemnizațiile care scad vertiginos de la un an la altul. Se pare că sistemul nu-i ca neamul, nu are memorie, nu-și mai hrănește peștișorii de „acvariu“ și, totuși, incinerarea costă și ea vreo câteva mii de euro! Pentru cei care vor să zidească în loc să dărâme, să păzească în loc să prăduiască, pentru a putea transmite mai departe nepoților povestea și condeiul național, tinerii trebuie să cunoască realitățile prin care au trecut bătrânii lor. Unii au avut curajul să mărturisească și să pună grai pe memorii, Justin Pârvu a fost unul dintre acești mari iubitori de neam. Adevărat părinte spiritual, de la dânsul am putut învăța multe, găsind în momentele potrivite răspunsurile la întrebările pe care mi le puneam despre viață – îmi aduc aminte, de asemenea, de dragostea curată pe care o mărturisea neamului nostru, iar acest lucru pot spune că m-a impresionat profund. Dacă ar fi să-mi reamintesc un lucru care m-a marcat în mod particular, și a rămas pentru mine o învățătură primordială, este că mărturisirea și transmiterea moștenirii trecutului, fie bun, fie rău, sunt singurele garanții pentru trăinicia unui neam și piatra de hotar al viitorului său. Din aceste motive, dacă vrem să menținem aprinsă flacăra de veghe a adevărului,

311

trebuie să cunoaștem și să putem transmite mai departe următoarele

încercări

din

trecutul

neamului

nostru

mărturisite de mari patrioți români din Moldova.

Sintagma metaforică „sfinții închisorilor” îi vizează pe unii dintre fiii și fiicele Bisericii Ortodoxe care și-au dat viața pentru credinţă în gulagul concentraționar iudeo-bolșevic din România, instaurat de către dictatura comunismului ateu, după modelul experimentat

de sovietici. Sigur, ceata

martirilor constituie elita sfinților şi temelia propriu-zisă a jertfei euharistice în Biserică. Mucenicii primelor secole creştine, succesorii Întâiului mucenic, au fost canonizaţi cu titlul liturgic de „Mare Mucenic sau Muceniţă“, „Purtător de chinuri sau Purtător de biruinţă“. Vocaţia martiriului este o constantă a vieţii bisericești. De aceea Sinaxarul Bisericii consemnează mucenicii vremurilor mai noi, în special pe cei din vremea turcocraţiei, cu titlul de Noul Mucenic, precum Ioan Valahul (†1662). Dacă va fi voia lui Dumnezeu, unii dintre cei desemnaţi prin sintagma „sfinții închisorilor“ vor fi înscriși în Calendarul bisericesc cu titlul de „Nou mucenic“, după exemplul noilor mucenici și mărturisitori din gulagul sovietic, înscriși recent în Calendarul Bisericii Ortodoxe Ruse, cu zi obștească de pomenire în duminica cea mai apropiată de 25 ianuarie, stil vechi, zi în care, în anul 1918, a fost martirizat primul mucenic al teroarei bolșevice, mitropolitul septuagenar Vladimir al Kievului și Galiției. Oricum, cauzele martiriului sunt comune ambelor Biserici surori, după cum inspirat le-a imortalizat profesorul de teologie Teodor M. Popescu (†1973),

312

în celebra lui conferință inaugurală, publicată în anul 1942, intitulată „De la Nero la Stalin“39. Cităm, spre exemplificare: „Creștinismul a cunoscut multe epoci de greutăți și de criză, dar nici una cu tâlcul celei de acum. De la Nero la Stalin se înșiră pe veacuri opoziții și persecuții sângeroase, lovituri și sfâșieri dureroase, martiri și mărturisitori, apostați fricoși sau cinici,

nedreptăți,

batjocuri

și

profanări

scandaloase,

amenințări și insulte grave aduse lui Iisus Hristos și Bisericii. Nimic până acum n-a egalat, însă, ca impietate şi ca primejdie, acțiunea anticreștină desfășurată de un sfert de secol în Republica Sovietelor și – ce e mai grav – pregătită acolo pentru a se revărsa ca un torent de lavă sufocantă și ucigătoare asupra Bisericii și a lumii întregi“40. «1940 – an de cumpănă în istoria românilor. În anul 1945, anul de răscruce al istoriei europene, când s-a încheiat a Doua Conflagrație Mondială şi s-au schimbat brutal sisteme politice, alianțe și chiar frontiere, acest torent de lavă bolșevică, sufocantă și ucigătoare s-a revărsat asupra României și a Bisericii noastre Ortodoxe. Noua ordine geopolitică

s-a

impus

prin

forța

armatei

sovietice

„eliberatoare“ și de ocupație – care a rămas la noi în ţară, vizibilă, până în anul 1958 – reușind, prin vârful ei de lance, Partidul Comuniștilor din România, să instaureze un sistem politic după chipul şi asemănarea dictaturii staliniste, diametral opus monarhiei constituționale, pe care a obligat-o Cuvântarea Preasfințitului Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor (sursa doxologia.ro). 40 Prof. Teodor M. Popescu, De la Nero la Stalin, prelegerea inaugurală ținută de Facultatea de Teologie din București în noiembrie 1941, GÂNDIREA, ianuarie 1942. 39

313

să abdice la sfârșitul anului 1947. Ca forță politică, Partidul Comuniștilor din România n-a constituit un element de putere. A apărut în 1921, prin scindarea unei aripi maximaliste din Partidul Social Democrat, care, afiliindu-se la Comintern (A Treia Internațională Comunistă, cu sediul la Moscova), a devenit o agentură de propagandă bolșevică, instigatoare la destrămarea unității statale și a ordinii sociale, pentru care motive a fost scos, în 1924, în afara legii. A rămas în ilegalitate până la 23 august 1944. Peste țară s-au abătut evenimentele istorice postbelice cu grave consecințe asupra poporului și a Bisericii noastre. Anul 1940 este an de cumpănă în istoria românilor, Regatul României pierzând prin pactul și dictatul puterilor europene provincii și ținuturi din trupul țării, însumând peste o treime din teritoriu şi peste un sfert din populație. Astfel, în iunie 1940, ca urmare a Ultimatumului dat de Uniunea Sovietică, România a fost nevoită să evacueze, cedând fără luptă, Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herţa. Evacuarea Armatei și Administrației române din aceste teritorii a fost însoțită de acțiunile antiromânești săvârșite de sovietici. Întreaga structură administrativ-bisericească a fost desființată, ocupația sovietică desfășurând o campanie de distrugere a ființei naţionale românești prin deportări în masă şi prin interzicerea valorilor românești. „Nu contează cine votează, ci cel care numără voturile“. La 30 august 1940, prin Dictatul de la Viena, puterile Axei au forțat România să cedeze Ungariei jumătate din

314

Transilvania. Zona respectivă a fost cunoscută de atunci drept „Nordul Transilvaniei“, pentru a fi deosebită de „Sudul Transilvaniei “, care a rămas sub guvernarea românească. Pe 7 septembrie 1940, prin Tratatul de la Craiova, „Cadrilaterul“ (sudul Dobrogei) a fost cedat Bulgariei. Anul 1941 este anul intrării României în Al Doilea Război Mondial. De fapt, România era în război cu U.R.S.S. din ziua Ultimatului!41 Atunci s-a retras în apărare strategică, dar din 22 iunie 1941 a intrat în război ofensiv contra U.R.S.S. pentru recuperarea teritoriilor răpite. Începând de la 22 iunie până la 27 iulie, Basarabia, Bucovina și Ținutul Herţa au fost eliberate de către unităţi ale armatelor germană și română, terminându-se astfel, din punctul de vedere românesc, războiul legitim de apărare. Hitler i-a cerut însă lui Antonescu să treacă Nistrul și să ia sub supraveghere teritoriul dintre Nistru şi Bug, şi să rămână alături de forţele Axei până la victoria finală42. Prin acordul dat, Antonescu a pierdut sprijinul unor segmente ale societăţii româneşti și a determinat forţele politice din țară – Partidul Naţional Ţărănesc, Partidul Naţional Liberal, Partidul Social Democrat şi Partidul Comuniştilor din România, toate aflate în afara activităţii parlamentare – să înceapă tratative cu Puterile Aliate pentru ieşirea României din război43.

În dreptul internațional public, acest ultimatum constituie, conform Pactului Briand-Kellogg, o „agresiune calificată“ asupra teritoriului național – act de război, prin ocuparea acelor teritorii românești; cf. și https://en.wikipedia.org/wiki/Kellogg%E2%80%93Briand_Pact (n. edit.). 42 Într-o alianță militară, legile războiului impuneau acest lucru, pînă în bîrlogul dușmanului comunist; apoi, românii locuiau, din străvechime, teritoriul de pînă dincolo de Bug, nu doar pînă la Nistru (n. edit.). 43 Fiindcă era un bun strateg, mareșalul Ion Antonescu începuse, și el, tratative separate și secrete cu Aliații. Dar aceștia l-au trădat, în stilul Perfidului Albion, cum făcuseră și în preajma izbucnirii celui de-Al Doilea 41

315

Soarta războiului este bine cunoscută. La 23 august 1944, mareşalul Ion Antonescu a fost înlăturat prin decret regal din funcţia de prim-ministru şi conducător al statului, regele numind un nou guvern de militari condus de generalul Sănătescu. În această Românie controlată de trupele sovietice de ocupaţie, la 6 martie 1945, Stalin a impus numirea guvernului Petru Groza, controlat de Partidul Comuniştilor din România, care deţinea 14 ministere. La 1 iunie 1946, mareşalul Ion Antonescu a fost executat. La 19 noiembrie 1946 au avut loc primele alegeri parlamentare postbelice, fraudate atât de evident, încât românii au pus pe seama lui Stalin butada că „nu contează cine votează, ci cel care numără voturile“. Blocului Partidelor Democratice (P.C.R., P.S.D., P.N.L.-Gheorghe

Tătărescu,

P.N.Ţ.-Anton

Alexandrescu,

Frontul Plugarilor, Partidul Naţional Popular) învinge prin fraudă partidele istorice. La 30 iulie 1947, în urma înscenării de la Tămădău, liderii P.N.Ţ.-ului sunt arestaţi și condamnaţi la închisoare, iar partidul este dizolvat. La 6 noiembrie 1947, gruparea P.N.L.-Tătărescu este eliminată din Parlament şi Guvern. Rămăsese monarhia ca ultima piedică în calea instaurării depline a regimului comunist, așa că a fost şi ea înlăturată la 30 decembrie 1947, prin abdicarea silită 44 a Regelui Mihai I și plecarea sa, în exil forţat.

Război Mondial, fiindcă aveau interesul ca România să reziste cît mai mult contra Armatei Roșii, spre a evita ajungerea ei la Berlin și, deci, pentru a evita sovietizarea Europei Centrale și de Est (n. red.). 44 Abdicarea regelui Mihai I, decorat de Stalin cu ordinul cel mai înalt al U.R.S.S., Ordinul Victoria, nu a fost silită, ci a fost negociată între Mihai I și Andrei Ianuarevici Vîșinski, stabilindu-se ca ex-regelui Mihai să i se plătească, jumătate-jumătate de către România și U.R.S.S., o rentă viageră, iar ex-regele să se stabilească în Mexic și să nu facă activitate politică: „Vîşinski a dus

316

Elita ţării era în puşcăriile comuniste: ca să-şi consolideze puterea, Partidul Comunist, condus de jidanca Ana Pauker şi de Gheorghe Gheorghiu-Dej, având la Ministerul de Interne pe Teohari Georgescu, a dezlănţuit în anul 1948 un val uriaş de arestări. Statisticile arată că în anul 1950 – în lagărele de muncă silnică din România – erau în jur de 80.000 de deţinuţi; dintre aceştia 40.000 numai la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Toată elita ţării era în puşcăriile iudeo-bolșevice; peste două milioane de români au cunoscut regimul concentraţionar comunist. Putem afirma că se urmărea decimarea populaţiei din România. Pentru a elimina „duşmanii poporului, burghezomoşierimea exploatatoare, duşmanii de clasă, chiaburii și alte elemente duşmănoase“, Partidul Comunist din România a preluat şi a implementat modelul sovietic de penitenciar, celebrul gulag, mai ales pentru deţinuţii politici, organizând 44 de închisori și 72 de lagăre de muncă silnică. Închisorile comuniste ale în: penitenciare

gulagului de

românesc

anchetă:

au

Rahova,

fost

împărţite

Malmaison

și

Uranus; penitenciare de tranzit: Jilava și Văcăreşti; închisori pentru

femei:

Mărgineni,

Mislea,

Miercurea

Ciuc

și

Dumbrăveni; locuri de detenţie pentru minori: Târgşor,

tratative personal cu regele Mihai al României în vederea abdicării acestuia, garantîndu-i o parte din pensia pe care urma s-o primească în Mexic“ (cf. Pavel Sudoplatov, MISIUNI SPECIALE, Editura Elit Comentator, Bucureşti, 1995, pag. 240. Cf. și ediția engleză: „Vyshinsky personally conducted negotiations with King Michael of Romania for his abdication, guaranteeing part of his pension in Mexico“, apud SPECIAL TASKS, The Memoirs of an unwanted witness – a soviet spy master Pavel Sudoplatov, Little, Brown and Company, London, 1994, pag. 232. Vezi și: Vasile I. Zărnescu, „Turpitudinea ex-regelui Mihai“, pe http://monitorsri.blogspot.com/2012/04/turpitudineaex-regelui-mihai.html (n. red.).

317

Mărgineni și Cluj; locuri de detenţie pentru deţinuţii bolnavi: spitalele Târgu Ocna şi Văcăreşti; lagăre de muncă silnică: Valea Neagră-Peninsula, Poarta Albă, Salcia, Periprava, Constanţa, Midia, Capul Midia, Cernavodă, Canalul DunăreMarea Neagră și Balta Brăilei; lagăre de reeducare: Suceava, Piteşti, Gherla, Târgu Ocna, Târgşor, Braşov, Ocnele Mari, Peninsula şi lagăre de exterminare: Sighet, Râmnicu Sărat, Galaţi, Aiud, Craiova, Braşov, Oradea şi Piteşti. Torturile din gulagul românesc. Viața din închisorile comuniste ale gulagului românesc era una de tortură fizică, psihică, morală și intelectuală. Cele mai întâlnite modalităţi de tortură aplicate deţinuţilor politici – care se împotriveau fizic sau

verbal

ordinelor

venite

din

partea

conducerilor

penitenciarelor – erau carcera, munca la ocnă, bătăi, ocări și insulte, lovituri în părţile ruşinoase ale trupului, lovituri repetate aplicate tălpilor, loviri cu obiecte contondente, pironirea, strivirea degetelor şi scoaterea unghiilor, smulgerea părului din cap, arderea cu foc a anumitor părţi ale trupului, adâncirea rănilor şi presărarea lor cu sare ş.a.m.d. Deţinuţilor din gherlele iudeo-staliniste li se pregătea mâncare din produse nevandabile în magazinele publice: arpacaş, orz, varză, dovleci, gulii, cartofi, napi, gheare, copite, bojoci, buze, pielițe, capete de animale; la masă predominând terciul. În penitenciarul de reeducare de la Piteşti, ca pedeapsă, erau înfometaţi și obligaţi să mănânce excremente. Dormeau pe jos, pe rogojini, pe scânduri sau direct pe priciuri, în celule reci și, uneori, lipsite de lumină, suprapopulate;

318

peste toate acestea nu li se acordau îngrijiri medicale, fiind aproape în totalitate lipsiţi de asistenţa medicală, bolile și suferinţele lor trupeşti fiind ştiute doar de Dumnezeu, care nu de puţine ori le-a mijlocit minunate tămăduiri. Peste zece mii de monahi și monahii scoşi din mănăstiri: nici Biserica nu a trecut neobservată. Erau hotărâţi să extermine orice religie. Ideologic, credinţa în Dumnezeu era definită – de către Marx și Lenin45 – ca „opium pentru popor“, incompatibilă cu înfăptuirea himerei egalitarismului social. Cu legea dragostei lui Hristos și cu spiritul îngăduitor sădit de Biserică în neamul nostru ortodox, nu se putea purcede la lichidarea duşmanului de clasă. De aceea, Biserica autentică trebuia înlocuită cu „biserica“ materialismului dialectic şi istoric, care avea propriile zile de sărbătoare, propriii ei „sfinţi“ ilegalişti, proprii predicatori ai dogmelor ateismului ştiinţific, apt să formeze omul nou. Experienţa bezbojnicilor sovietici le arătase, însă, că istoriei nu-i place graba. Ei dărâmaseră deja bisericile de zid, dar nu şi biserica din sufletele oamenilor, biserica de acasă. Ai noştri au separat mai întâi școala de Biserică, au izgonit-o din spaţiul public, izolând-o între pereţii locaşului de cult. Apoi i-au etatizat proprietăţile – un nume nou pentru vechea „secularizare“ – şi i-au creat nenumărate îngrădiri peste care numai mila lui Dumnezeu a trecut-o. După vechiul tipic libercugetător, a urmat descălugărirea, legiferată la 19 noiembrie 1959, prin diabolicul Decret nr. 410 privind regimul general al Cf. http://www.academia.edu/9591991/Karl_Marx_despre_religie_opium_pent ru_popor_sau_opiumul_poporului_ 45

319

cultelor religioase. Iată şi textul Decretului: „Prezidiul Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române decretează: Art. 1. Decretul nr. 177 din 4 august 1948, pentru regimul general al cultelor religioase se modifică după cum urmează: După Art. 7 se introduce articolul 7/1 având următorul cuprins: Art. 7/1. - Monahismul poate funcţiona numai în mănăstiri

autorizate

ale

cultelor

legal

recunoscute.

Autorizarea de funcţionare a mănăstirilor se dă de către Departamentul Cultelor. Absolvenţii şcolilor de pregătire a clerului pot intra în monahism la orice vârstă, dacă au satisfăcut stagiul militar. Alte persoane pot fi admise în monahism numai dacă au vârsta de 55 de ani, bărbaţii, şi de 50 de ani, femeile, dacă renunţă la salariu sau la pensia de la stat, dacă nu sunt căsătorite și dacă nu au obligaţii deja stabilite pe baza Codului Familiei. În cazurile când exercitarea cultului o reclamă, Departamentul Cultelor va putea autoriza pe unii monahi să ocupe funcţii bisericeşti și să primească salariul cuvenit. Dispoziţiile de mai sus se aplică și mănăstirilor şi monahilor existenţi“. Este ediția revăzută și înrăită a vechiului Decret organic pentru reglementarea schimei monahiceşti, din 30 noiembrie 1864. Decretul 410/1959 a obligat călugării și călugăriţele cu vârsta mai mică de 55 și, respectiv, 50 de ani să părăsească mănăstirile. Cei care s-au opus acestei de a doua descălugăriri fie au fost condamnaţi la temniţă, fie au apucat calea munţilor, ascunzându-se prin locuri neumblate, ca părinţii Cleopa, Arsenie Papacioc, Arsenie Boca, Iustin Pârvu şi mulţi alţii. Aplicarea Decretului 410/1959 – între anii 1959-1964, prin forţă şi amenințări – a făcut ca Biserica străbună să cunoască

320

o etapă de cruntă apăsare şi de tristă amintire pentru monahismul românesc. Securitatea se raporta la călugări – după cuvintele unui oficial comunist, adresate Patriarhului Justinian – ca la o „armată neagră“; peste zece mii de monahi și monahii au fost supuşi amintitului decret şi peste 100 de mănăstiri au fost desfiinţate, închise sau transformate în aşezăminte sociale. Mult după căderea regimului comunist, prin anul 2002 – după nenumărate intervenţii din partea Fericitului întru adormire Patriarhul Teoctist, adresate Ministerului Culturii și Cultelor – a fost anulat Decretul 410/1959; de abia atunci putem considera că o parte dintre români – și autorităţile în solidar cu ei – au conştientizat răul care i s-a făcut Bisericii și vieţii monahale. „Jertfele de aici nu vor rămâne fără rod!“ Răsfoind paginile dicţionarului Biserica întemniţată. România: 1944-1989, apărut în 1998 sub egida Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului, din cele peste 2.544 de nume, 1.725 sunt preoţi ortodocşi. Iar în Studiul introductiv al amintitului dicţionar apar 31 de ierarhi ortodocşi scoşi din scaun, sechestraţi sau exilaţi; unii dintre ei fiind declaraţi morţi în împrejurări suspecte. S-au consemnat peste 1.500 de cazuri de personal ecleziastic auxiliar care a fost epurat. Datorită unor vrednici slujitori – monahi sau de mir –, multe dintre celulele din acele locuri de suferinţă, de torturi fizice și psihice, de umilinţă şi mortificare, au fost transformate în chilii monastice, din care nu lipsea pravila,

321

Rugăciunea lui Iisus, Sfânta Liturghie, Vecernia, Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos și al Maicii Domnului; nu lipsea nici lectura Sfintei Scripturi și a Filocaliei. Postul din Vinerea Mare – sau din zilele de miercuri și de vineri ale fiecărei săptămâni – însoţit de Spovedanie şi Pocăinţă, nu a fost în zadar; toate acestea – încununate de primirea Sfintei Împărtăşanii – au avut un puternic rol transfigurator, după cum spunea Valeriu Gafencu, numit „Sfântul închisorilor“: „Jertfele de aici nu vor rămâne fără rod!“ Oare nu asta înseamnă convertirea lui Nicolae Steinhardt, înduhovnicirea unor slujitori și gânditori creştini?! Toate atrocităţile unui regim totalitarist – cum a fost cel iudeo-stalinist – au fost biruite numai prin credinţă; și această biruinţă a Crucii au purtat-o și cei din interiorul închisorilor şi cei din afara acestora. Întreaga ţară a devenit – cum spunea Ioan Ioanide – „închisoarea cea de toate zilele“; de fapt, însuşi regimul comunist-ateu recunoştea că ţara a fost transformată într-un lagăr, din moment ce făcea parte din „lagărul socialist“. Aşadar, epoca anilor 1945-1989 va rămâne – pentru totdeauna – un Memento mori al Neamului Românesc; dar și un îndemn puternic – simbolizat în mod excepţional de Memorialul de la Aiud, înălţat în acea Vale a Robilor şi a plângerii – de a ne strădui spre permanenta înălţare

322

duhovnicească, transformându-ne viaţa într-un urcuş spre Înviere46. „În memoria Părintelui Iustin Pârvu, la patru ani de la strămutarea sa la cele veșnice”

46

Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, Duminica a doua după Rusalii (a sfinților români), la Mânăstirea Petru Vodă, Județul Neamț, în 13 iunie 2015 (sursa, doxologia.ro).

323

Epilog Democrația se va preschimba subtil în dictatură și dictatura va deveni noua democrație, care, după înfățișări înșelătoare, o să încerce să ne recupereze pe toţi în vârtejul uitării, o lume în care banul va fi rege și, totuși, nu-și va mai găsi drumul spre buzunarul oamenilor. Capitalismul a ajuns într-un punct de cotitură în care omul nu mai este de actualitate, divorțul a fost pronunțat! Azi la New York, mâine în Transilvania, și la sfârșitul săptămânii undeva prin Africa, „Vițelul de Aur“ orbitează neobosit în jurul pământului în căutarea ultimei șanse... Acolo unde foamea lovește încă de la pieptul mamelor, acolo unde copiii mor în împărăția muștelor, acolo unde viaţa este doar un coșmar fără de sfârșit; înaintea vulturilor, cinic dar punctual, capitalismul doboară plin de ură și fabricile ies din pământ ca prin minune, devenind istovitoarele case de tortură pentru cei rămași în viată. O lume în care națiunile, cetățenia, familia sunt considerate dușmancele progresului, piedici învechite, cetăți petrecute care trebuie anihilate fără întârziere – după ele memoriile se vor sfărâma, se vor împrăștia, iar ploaia acidă va spăla macadamul de resturile rebele. Fără trecut, omul va putea fi reformat, restructurat, eliminat, și după el va apărea, în sfârșit, o alternativă viabilă pentru sistem, omul nou va deveni noua referință umană, singura acceptabilă... Dumnezeu cu mila – vai și amar de cei care vor arăta rezistentă în fața noului adevăr impus, nici o vale nu va fi

324

destul de adâncă să-i ascundă și nici un munte destul de înalt să-i mai salveze! Dacă tenta care predomină în această carte este sumbră, este din cauza realității pe care o trăim și viitorului promis, care ne înșiruie disciplinați pe fondul unor efecte și muzici psihedelice, spre soluția finală. Nu am încercat să adaug prea mult optimism acolo unde se desfășoară o dramă, alte departamente ale sistemului se ocupă deja de aceste aspecte ludice. Vremurile pe care le trăim nu mai sunt simple momente istorice, ci, mai degrabă, rezultatul unui proces complex, ocult, și care, din păcate, se află pe sfârșite. De mâine nimic nu va mai fi la fel și, pentru că omul a fost înfăptuit cu multă pricepere, va veni și vremea când regretele inacțiunilor vor sfâșia inimile multora. În Occident nu mai sunt luptători, au capitulat demult, iar săbiile cu care altădată se luptau au fost topite și preschimbate în pițule înrobitoare, pe care le împart docili cu proprii lor invadatori. În aparență, nici în România noastră dragă nu au rămas foarte mulți luptători,

„capitularea

mondializată“

prin

intermediul

amețitor al undelor hertziene începe să-și arate nocivitatea și pe plaiurile mioritice... Și totuși, din cauza neglijenței lor și sărăciei noastre, câmpurile româneşti abundă de săbii ascuțite așteptând doar să fie ridicate de o turmă dreaptă și însetată de libertate! Întotdeauna m-am simțit atașat și plin de pasiune pentru neamul și țara mea, iubesc România din adâncul inimii și sufletului meu. Iubesc istoria multimilenară a acestei țări atât de încercată, iubesc neamul lăsat moștenire de geto-daci

325

pe aceste pământuri binecuvântate de Dumnezeu. Din fragedă copilărie, îmi aduc aminte cum mă întorceam fericit de la școală, în drum spre casă, cutreierând pe drumurile pietruite din cetatea orașului meu, privind în jur frumusețea inegalată a peisajelor, albastrul adânc al cerului, puterea și claritatea culorilor îmbăiate în miresmele parfumate ale primăverii. Întotdeauna m-am simțit privilegiat și mândru că m-am născut în România și aceasta indiferent de greutățile și momentele de cumpănă prin care trecea. Trădătorii de neam, indiferent cât s-au străduit, nu au reușit niciodată să mă facă să-mi pierd dragostea și gustul pentru țara mea, ba, din contra, au reușit să înzecească aceste sentimente infinite. Sunt un bărbat care s-a săturat să-și vadă națiunea îngenunchiată și suferind până la sânge pentru interesele altora; sunt un tată și, ca milioane de părinți din Romania, m-am săturat să mă gândesc cu frică spre viitorul rezervat copiilor noştri și generațiilor viitoare; sunt un soț și m-am săturat să văd cum conceptele hidoase venite din Occident încearcă să denigreze finețea, eleganța, decența, bunătatea și spiritul profund familist al femeilor din România; sunt român, și mă doare profund să văd în ce condiții mizerabile trăiesc bătrânii noştri; sunt român și mă doare profund când văd în ce hal au ajuns să trăiască oamenii din sate, lipsiţi de cele mai elementare condiții, lăsați fără școli, fără îngrijiri medicale, fără transport și izolați în locuri îndepărtate, unde doar clopotnițele bisericilor care stau să se prăpădească le mai trădează existența; sunt român și m-am săturat să ne interzică străinii și trădătorii de neam să ne prețuim istoria, eroii națiunii și să decidă în locul nostru ce înseamnă să fii și să

326

simți românește; sunt român și m-am săturat să trăiesc cu gândul că cinci milioane de compatrioți au fost izgoniți din țară de arhitecții apocalipsei, aghiotanții marii înlocuiri; sunt român și m-am săturat să-mi văd țara și neamul distrus de o clică de paraziți care nu se mai satură să ne sugă sângele... sunt român și m-am săturat, ajunge, jos ghearele murdare de pe spaţiul nostru vital! Acestea sunt motivele pentru care am scris acest manifest și sunt convins că românii, în majoritatea lor, sunt încercați și împărtășesc aceleași sentimente pline de suferinţă. Sigur, aș fi putut să stau deoparte asemenea unui martor ocular, să privesc în jurul meu din perspectiva lașului cum se săvârșesc

nestingherite

sacrificiile

umane

pe

altarul

liberalismului desfrânat – și dacă nu aș fi fost înzestrat prin naștere

cu

pământului

această

legătură

strămoșesc,

inexplicabilă,

sentiment

simbioză

statornic

a

profund

înrădăcinat în gene și susținut de peste opt milenii de prezență

pe

aceste

meleaguri

dătătoare

de

civilizație

europeană; şi dacă aș fi fost neamț, franțuz, englez, batav, suedez sau descendent de roman, atunci aș fi tăcut și aș fi rămas adâncit în anonimatul fotoliului meu privind mai departe cum dispărem! Dacă o naţiune, un neam, nu-și cunoaște dușmanii, atunci nu va fi niciodată în măsura să stabilească o strategie; fără strategie, un neam nu poate rezista, nu poate lupta și nici nu va putea vreodată să-și reapropie destinul și menirea. Am scris aceste rânduri pentru a traduce o stare de fapt care ne scapă printre degete, cei mai mulți nici măcar nu

327

o văd. Chintesența acestei cărți se poate rezuma într-un singur poem: Trezește-te, române, din somnul cel de veci! Avem o țară unde au stăpânit odată Vitejii daci, bărbați nemuritori. Și unde stau de veacuri laolaltă, Izvoare, văi și munți cu fruntea-n zări. Avem troițe sfinte, altare și icoane Și candeli ard cu mii de pâlpâiri; Avem atâtea lacrimi și prigoane Că ne e plin pământul de martiri. Avem la Putna sfânt și viu cu duhul Pe cel ce-a stat Ortodoxiei scut; Și azi de-l vom chema să-nving-Apusul, Va răsturna cinci veacuri de pământ. Avem pe Brâncoveanu pildă tare, Căci pruncii lui sub sabie-au căzut; Ca să păzească fără de schimbare Credinţa dreaptă-n care s-au născut. Avem Ardealul sfânt, pământul răstignirii, Cu tunuri sfârtecat de cel viclean; Avem ierarhii sfinţi, pe Iancu și martirii, Pe Horia tras pe roată pentru neam.

328

Azi iarăşi te-au suit vrășmașii tăi pe cruce, Ardeal cu trei culori împodobit; Scriind deasupra vina ta cu sânge, Aceea că Ortodoxia ai iubit. Avem rai de sfinţi, în temniți dați la moarte Și aruncaţi în groapă neștiuți; Dar astăzi dând pământul la o parte Ies moaște sfinte-n zeghe grea de deţinuţi. E jertfa lor de veacuri mărturia Ce striga din morminte pân’ la noi: Să apărăm cu râvnă Ortodoxia Și-acest pământ de sfinţi și de eroi!“ AVEM O ȚARĂ – Radu Gyr La un secol distanță de la începutul lucrării... dedic această carte tuturor românilor care au înțeles că pentru a zidi cu trăinicie trebuie să-ți iubești neamul și țara pe de-antregul, fără ură și fără separatisme „elitisto-identitare“ – atât majoritarii, cât și minoritarii etnici, cu toții împreună pe această undă profund românească, o undă a recuceririi, a luptei permanente pentru adevăr, dreptate și neam veșnic! Doamne ajută!

329

ÎN LOC DE POSTFAȚĂ Într-o zi de vară primesc un telefon din străinătate. Aflu că un domn știe de mine din cărțile publicate de editura DacoRomână pe care am fondat-o și că dorește să-i public un Manifest, de fapt, un strigăt disperat de român dintr-o țară străină, un eseu despre ce ni se pregătește nouă celor din România dinspre Occident și cum să ne clădim propriu viitor. Curios din fire, primesc manuscrisul și rămîn surprins de finețea analizelor profunde asupra stării națiunii, azi. Am încercat să aflu mai multe despre autor, însă nu am insistat. Autorul, modest, dorește să rămână în umbră, poate chiar numele de pe copertă este un pseudonim. Judecățile de valoare emise sunt ascuțite și au o logică formidabilă. Cartea domniei sale este cea mai bună oglindă a autorului, a modului său de a fi, de a gîndi și de a contracara răul din interiorul țării și pe cel ce vine din afara țării. Mărturisesc faptul că de peste un sfert de secol scot cărți în lume, milioane și milioane de pagini cu idei oarecum îndrăznețe, aici și dincolo. De multă vreme nu am mai primit un manuscris pentru tipărit atît de îndrăzneț. Are de toate, dar, mai presus de orice, are inteligență ca să contracareze prostia românească. Nu am schimbat mesajul Manifestului. Doar eu, ca editor, și redactorul de carte, d-l sociolog Vasile I. Zărnescu, am adăugat unele note de subsol pentru clarificarea sau completarea unor afirmații ale autorului, scrise „din fuga condeiului“; acestea au fost marcate prin precizările (n. edit.) și, respectiv, prin (n. red.).

330

Înțeleg că noua generație pe care autorul o reprezintă este mai naționalistă și mai hotărîtă să reclădească România noastră decît toate generațiile trecute la un loc. Și asta îmi umple inima de bucurie. Dacii cei neastîmpărați n-au murit. Cred că vom publica, nu peste mult timp, un Manifest Carte albă, mai degrabă Tricoloră, a DacoRomâniei renăscute printre primele 10 națiuni mari ale lumii, ca matcă a națiunilor și leagăn-vatră a civilizației europene. Cu Programul Renașterii Naționale… Într-un verset devenit dicton comun, Iisus Hristos relevă că „nimeni nu e profet în țara lui“. Un profet din afara țării este mai valoros decît unul din interiorul ei pentru că vede mult mai departe, mult mai adînc și mult mai limpede, dincolo de orizonturile strîmte ale societății, încorsetată tot mai mult de o cenzură inactuală, nenecesară, dar utilă celor de la Putere, care o impun prin diverse măsuri legislative abuzive, cum este inclusiv Legea nr. 217/2015. Dacă ar fi să desemnez pe autor printr-un verb, l-aș denumi „a analiza“. Dacă ar fi să îl indic pe autor printr-un substantiv, acela ar putea fi „speranță“, iar dacă este să aleg un adjectiv, cu siguranță acel adjectiv ar fi o treime: „albastru, galben și roșu“. De aceea, Senatul Academiei DacoRomâne a apreciat lucrarea sa drept teză de doctorat. Iată un nou doctor în dacoromânistică. Bravo, tinere! Despre autor vom mai auzi. Este un vulcan care a erupt, după ce a îndurat umilințe, stări de sclavie/revoltă, un om care și-a văzut țara jefuită, mințită, ocupată, vîndută, călcată în picioare de alte neamuri, a văzut sărăcia, nemernicia, manipularea, ura în formă pură: formă

331

„liberă și democratică“. Are atîta magmă de scos la lumină încît toată generația lui și cele care vor urma vor putea tăia în munte un drum ascendent spre cerul care va naște lumea românească. Noi generații tinere cresc din imbolduri interioare, cu elan și cu patriotism fierbinte, sănătos, văzînd Occidentul bolnav acasă la el, servind cinstit lumea și România tradițional-creștină, dar, mai ales, visînd la ce e de făcut acasă. Și sunt atîtea de făcut!!! După experiențele devastatoare, noile generații poartă ștafeta viitorului națiunii prin cotloanele negre ale geopoliticii mortale care duc la sclavie și ură, la neomenie, alegînd renașterea propriei națiuni, în ciuda mișcării potrivnice a plăcilor tectonice de forță geopolitică, însuflețite

de

credința

nemuritoare dacoromânească. (…) – Codrule cu râuri line, Vreme trece, vreme vine, Tu din tânăr precum ești Tot mereu întinerești. – Ce mi-i vremea, când de veacuri Stele-mi scânteie pe lacuri, Că de-i vremea rea sau bună, Vântu-mi bate, frunza-mi sună; Și de-i vremea bună, rea, Mie-mi curge Dunărea. Numai omu-i schimbător, Pe pământ rătăcitor,

332

zamolsian-creștin-ortodoxă

Iar noi locului ne ținem, Cum am fost așa rămânem: Marea și cu râurile, Lumea cu pustiurile, Luna și cu Soarele, Codrul cu izvoarele. Revedere, Mihai Eminescu *** Luați aminte! Feriți-vă de furia unei națiuni vechi pe care vreți să o îngropați de vie! Nu ne puteți dezrădăcina din pământul și din tradițiile de treisprezece ori milenare! Dacia este Grădina Maicii Domnului! Noi suntem nemuritori! Tinerii își iau hățurile căruței românești în propriile lor mîini și își îndeamnă caii viitorului spre nemurirea Neamului Românesc, sub semnul lui Zamolse și Iisus ascuțindu-și sabia inteligenței pe ruinele timpului. Dacia va renaște în România prin adevăr, dreptate, muncă și credință! Veniți cu noi!!! Geo Stroe

333

BIBLIOGRAFIE William Guy Carr, Pawns in the game. Ed. Dauphin Publication, 2014. Serge Monast, Les protocoles de Toronto. Ed. Hades éditions, 2016. Renaud Camus, Le grand remplacement. Ed. Blurb. Incorporated, 2017. Marc Lee Raphael, Jews and Judaism in the United States: A documentary historie. Ed. Berham House, 1983. Le père Michel de la trinité des petits frère du SacréCœur, Toute la vérité sur Fatima. Ed. Renaissance catholique, 1986. Naom Chomsky and Edward Herman, Manufacturing Consent: The political Economy of the Mass Media. Ed. Agone, 2008. Robert Wilton, Last days of the Romanovs. Ed. Edward Arnold, London, 1920. Robert Wilton, Russia’s Agony. Classic Reprint. Ed. Forgotten Books, 2015. Maurice Pinay, „2.000 ans de complot contre l’église. Ed. Omnia Veritas Ltd., 2016. Paul Goma, „Săptămâna Roșie 28 iunie-3 iulie 1940 sau Basarabia și evreii. Ed. Vicovia, 2009. Pierre Chaunu, Le livre noir de la révolution française. Ed. Du Cerf, 2008. Valentin Katasonov – Documentele desecretizate despre studiul finanțelor NSPD, 2012.

334

Johan

Livernette,

Synthèse

du

mouvement

révolutionnaire mondial. Ed. Les presses du Midi, 2012. Francis Delaisi, La revolution européenne. Ed. La toison d’or, 1942. Anne Kling, Menteurs et affabulateurs de la Shoah. Ed. Mithra, 2013. Caroll Quingley, Tragedy and hope. Ed. Dauphin Publications, 2014. Alexander Soljenițîn, Two Hundred Years Together. Ed. Fayard, 2002. Paul Goma, Scrisori întredeschise. Ed. Multi Print, 1995. Arsenie Boca, Cărarea Împărăției. Ed. Charisma. Iustin Pârvu, Cuvintele înțeleptului. Ed. Babel, 2011. Mircea Eliade, Tratat de istorie a religiilor. Ed. Payot, 1949. Radu Gyr, Sângele temniței – Balade (Poezii). Ed. Marineasa, 1992. Valeriu Gafencu, Sfântul închisorilor. Ed. Synaxis. Dr. Florin Matrescu, Holocaustul Roșu. Ed. București, 1993. Stanley Payne, La guerre d’Éspagne. Ed. Cerf, 2010. Sfânta Scriptură, Biblia Ortodoxă. Ed. Institutului biblic şi de misiune ortodoxă, București, 2008.

335

CUPRINS Capitolul I Faptele istorice sunt încăpățânate.......................9 Capitolul II Occidentul, un model periculos..........................19 Capitolul III Vendeta împotriva identității creştine...............65 Capitolul IV Islamizarea fostelor teritorii creştine...............111 Capitolul V Întărirea frontului estic....................................141 Capitolul VI Momentul întoarcerii a sosit............................158 Capitolul VII Datoria reconstrucției aparține poporului.......205 Capitolul VIII Să fie acesta sfârșitul........................................215 Capitolul IX Super-Memorandumul....................................233 Capitolul X Avansul României... cincizeci de ani................254 Capitolul XI. Ad gloriam populi............................................298 Epilog...............................................................324 În loc de postfață……………………………………….330 Bibliografie ……………………………………………….334 Cuprins…..………………………………………………..336 Nihil sine Deo

336