Loviste, mirific plai. Legende populare [prima editie] [PDF]

Zitiervorschau

·

LOVIŞT.:E, MIRIFIC PLAI

Coperta, desene şi vignete: ION NEDELCU Fotografii: Prof. CONSTANT IN CREŢU

Prof. NICOLAE CIUREA-GENUNENI

LOVIŞTE, MIRIFIC PLAI Legende populare

Cuvînt înainlc ele

OVIDIU PAPADIMA

INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDE lEAN VîLCEA 1971

Rîmn.icu Vîlcea

O CARTE FRUMOASA ŞI INSTRUCTIVA

Tînc"'crul şi entitziastul iubitor al culturii noastre populare,

Nicolae

Ciurea-Genuneni, ne

face plăcuta surpriză de a ne dărui o foarte interesantă carte, În care adună la un loc le­ gendele populare care au mai persistat pînă în _ _ zilele noastr(' în străvechea Ţară a Loviştei. Apărată,

ca de nişte uriaşe ziduri de cetate,

de mimţii Făgăraşului,

Lotrului şi

Căpăţînei,

Ţara Loviştei - străbătută de cursul Oltului, . la răsărit de care se află depresiunea intracar­ patică Titeşti iar la apus depresiunea similară Bre�oi - este una âint;e cele mai vechi vetre de viaţă romanească, atestate de documentele istorice. ln 1233, principele de Coroană, Bela o dăruieşte - cît va fi fost tradusă În realitate această

danie nu ştim

-

comitelui de

Tă!7

maci, Corlad. O primă atestare documentară, dar reminiscenţele cultiv,1.rii cerealelor ,,În ră­ zoare" - pe terasele de la poalele munţilor din preajmă - arată că aici s-a dezvoltat o viaţă înfloritoare şi continuă, Încă de pe vre­ mea dacilor. nează

Un document din 1374 menţio­

Între feitdalii din Ţara Româneasc,1

fugiţi din Transilvania - pe Stoican, nepotul lui

„

să

imaginăm

V oina de Loviştea", - ceea ce ne-ar face existenţa

posibilă

unui vechi

,i

cnezat al Loviştei. Voievodatul lui Seneslau se pare, de asemenea, că şi-ar fi avut centrul în depresiunea Brezoi. ln 1319 documentul dovedeşte

că Ţara

Loviştei era sub stăpînirea românească a dom­ nitorului muntean, Basarab. În Ţara Loviştei se pare că s-ar fi aflat Posada, locul unde Basarab a cîştigat celebra bătălie din 1330, care a consfinţit independen ţa noului stat al Ţării Româneşti. lntr-un hrisov din 14 51, dat de voievodul Vladislav al II-lea, sînt

menţionate

satele

Boişoara

şz

Găujani,

munţii Stîna Mare, Zănoaga ş.a., familiile Vîl­ cu şi Ruhat, - nume care s-au păstrat pînă În zilele noastre, în Ţara Loviştei.

Iar fragmen­

tele de ceramică aflate la Boişoara ne atestă

o viaţă locală Încă din neolitic, acum cmcz­ şase milenii. Un trecut atît de vechi şi de bogat ca al nfrii Loviştei nu se putea să

77U

atragă asupr11

ei numai atenţia istoricilor. ln 1934 Ion Conea - geograful

rn

larg orizont istoric şi antropo­

logic, format la şcoala liti Gheorghe Vîlsan i-a consacrat o temeinică monografie: Ţara Lo­ viştei. Swdiu de geografie istorică. Iar de crt­

rînd - În menzorialul său atît de viu şi plin de substanţă: Medic la Boişoara (1967) drei

Pandrea,

pe

lîngă

multiplele

-

An­

observaţii

profesionale notate În cei doi ani de stagiu În Ţ,rra Loviştei, consemnează tot atît de bogate constatări şi meditaţii cmtpra vieţii şi culturii populare a locului. Şi iată Cl'l acuni profesorul Ciurea-Genu­

nem ne înfăţişeaZll Ţara Loviştei aşa mm tră­ ieşte ea astăzi, În legendă. Sînt aici 27 de texte, dintre care 16 culese de autorul însuşi. Ele sînt şi cele mai interesante, deoarece - prin lim­ bajul lor, prin indicarea precisă a persoanei care le-a povestit şi a datei cînd s-a făcut În­ registrarea - sînt singurele care au aerul unor documente folclorice autentice. ln schimb, cele 7 legende

reproduse din revistele ,,Lotrul", a

Liceului din Brezoi, şi „File vîlcene", a liceului

9

„

Vasile Roaită" din Rîmnicu Vîlcea - ca şi cea

extrasă din volumul Răncurele, al prozatorului M. lungeanu, sînt rodul unor veleităţi literare cita­ dine, limbajul lor fiind destul de departe de cel folcloric. Vn indiciu al apartenenţei lor la literatura citadină este şi lipsa oricăror indica­ ţii asupra împrejurărilor În care ar fi fost cu­ lese. Cele trei texte 'reproduse din volumele a­ mintit(', ale lui Ion Collea şz Andrei Pandrca cu toate că sînt lipsite de datele obişnuite ale culegerilor folclorice - se integrează firesc În creaţia orală, prin limbajul lor sobru, ca­ racteristic povestitorilor populari. Oricare ar fi Însă deosebirile Între ele, cele 27 legende din volumul de faţă sînt autentice în sitbstanţa lor şi ne permit să tragem unele concluzii, care ar putea interesa atît pe cercetătorii dt şi pe iu­ bitorii literaturii noastre populare.

Principalul

lor interes stă În faptul că - cu excepţia ce­ lor trei texte din volumele lui Ion Canea şi M. Lungeanu - sînt

Înregistrări de dată foarte

recentă: din anii 1968-1970, dovedind o ex­ cepţională vitalitate a legendei populare În stră­ vechea Ţară a Loviştei. Fenomenul îl observase şi

Andrei

Pandrea:

„Legende

nenumărate,

vechi, dăruite cu Înţelepciunea şi vraja unei arte autentice, supravieţuind veacurilor, se povestesc

10

În şoaptă la focurile iernii, sau vara sub lună pli­ nă". . . lnsă - cu toată durata şi continuitatea milenară a vieţii pe meleagurile Ţării Loviştei - să n1t ne facem iluzia că din aceste legende s-1zr prttca reconstitui trecutul ei îndepărtat, la fel ca În filele unei cărţi de istorie. Legenda

popularti îşi are legile ei artistice proprii, - la noi ca şi pretutindeni În lume. Pe oamenii din

popor, CilrC memorează şi povestesc

asemenc1z

legende, nu îi interesează istoricitatea f11ptelor pe care le cvocl1, ci Înţelesurile lor morale, va­ loarea lor îl ocoliră cîntînd, ţinînd în frunte pra­ purele. Cu ochii lucioşi şi mîinile tremurînde, stareţul apucă frînghia clopotului şi trase. Clo­ potul nici nu se clinti. Strigă atunci la că­ lugări : 105

- Veniţi, fr a ţilor, şi trageţi şi voi. N u vă e ruşine s ă mă lăsaţi singur, bătrîn cum sînt? Vreo zece-cincisprezece călugări se repe­ ziră şi traseră de frînghii. Clopotul se mişcă, Însă n u deaj uns ca să bată. O dată cu clopotul se mişcă însă şi sche­ lăria. Pîrîi îndelung. Călugării fugiră care În­ c o t ro. - Trageţi, trageţi. .. zicea stareţul, pri­ vind cu ochii holbaţi, dînd din mîini şi stri gînd. Călugării se opi n tiră iar tare. U n dăngănit pu­ ternic ce-i asurzi pe toţi, izbucni de sub pă­ lăria clop o tului. Urmă o a doua bătaie şi m ai puternică, după care un pîrîit puternic şi tros­ n i tu ri grozave îi puse pe toţi pe fu gă Cl o p otu l .

şi clopotniţa se prăbuşiră vuind. Săreau ţăn­ dări şi scînduri . Uriaşul clopot se rostogoli, lo­ vindu-se de toţi bolov a nii. - Se duce în Olt ! . „ Se duce în Olt !.„ 106

Oamenii se repeziră în frunte cu stareţul care striga ca un nebun. Clopotul se izbi de un bolovan şi după un salt înalt se prăbuşi În apele tulburi ale Oltului . Stropi mari săriră În lături, apoi apa acoperi totul. Oltul îşi urma nepăsător drumul său de veacuri. Călugării şi stareţul se văicăreau pc mal cu mîinile pe cap. Mormăiau În neştire : - Clopotul. . . clopotul nostru. De atunci primul clopot al Coziei n-a mai putut fi scos din Olt, pierzîndu-i-se urma pentru totdeauna, 1 9

*

O variantă

a

acestei legende pretinde că ar

fi căzut În Olt, În vremuri de demult, un clo­

pot colosal destinat Episcopiei din Rîmnic sau Mănăstirii Curtea de Argeş, care de veacuri stă Îngropat În valurile clocotinde ale rîului (C. Alessandrescu, Dicţionar geografic al judeţului Vîlcea, pag. 96, Bucureşti, 1 8 93). De la Cornetu, Oltul curge formînd o mul­ ţime de cotituri pr,intre nişte stînci Înalte şi sălbatice. În acest spaţiu se află cel mai greu pa sagiu al drumului ce duce la Sibiu, numit la Clopot (C. Alessandrescu, Dicţionar geo grafic al judeţului Vîlcea, pag. 96, Bucureşti 1 8 93).

La Clopot. În legătură cu denumirea a­ cestui loc circulă următoarea legendă : Pe timpuri, călugării mănăstirii Cozia au vrut să ridice pe mun te un clopot mare pentru a se auzi sunetul lui cît mai de­ parte. Voiau să-şi În tindă stă pînirea pînă un de se auzea �unetul lui . . . S-au dus călugării la Bivolari, au luat şase perechi de bivoli şi au transportat clopotul pe un tîrş pînă aproape de vîr­

ful muntelui. Tot smucind bivolii din­ tr-o par te într-alta, căci era rare g r eu de urcat, s-a rupt drşul şi clopotul s-a prăvălit În Olt. (Inf. Ion Bulbucel. 3 1 ani, Călimăneşti, 1 9 70) .

Mănăstirea Cozia - unui din cele mai vechi monumente arhitec tonice româneşti care s-au pă strat În În tregime. fate situ ată pc Valea O l t u l u i Î n .1p ropiere de staţiunea balneară Călimăneşt i . A fo st construită În parte de Radu B as arab �i terminată, către anul 1 3 8 6 , de Mirce.1 cel Bătrîn

PODUL CĂLUGĂRULUI

Se zice că odată u n călugăr al mănăstirii Cozia a fost trimis la Malaia ca să ia obliga­ ţiile pc care le aveau mălăienii faţă de mănă­ stire. A ajuns acolo Într-o zi