Locul Omului În Sistemul de Clasificare Al Viețuitoarelor [PDF]

  • 0 0 0
  • Gefällt Ihnen dieses papier und der download? Sie können Ihre eigene PDF-Datei in wenigen Minuten kostenlos online veröffentlichen! Anmelden
Datei wird geladen, bitte warten...
Zitiervorschau

EVOLUȚIA OMULUI 1. LOCUL OMULUI ÎN SISTEMUL DE CLASIFICARE AL VIEȚUITOARELOR Omul este încadrat în Regnul Animalia. Este vertebrat, mamifer și face parte din ordinul Primate, familia Hominidae, genul Homo, specia Homo sapiens; este singurul reprezentant actual al familiei și al genului. Omul nu a evoluat din maimuțele actuale, ci dintr- un grup de primate străvechi, din care s-au desprins mai multe linii evolutive: una a dus la maimuțele antropoide actuale (urangutan, gorilă, cimpanzeu, bonobo), alta la hominide. În sprijinul acestei afirmații, există dovezi paleontologice.

Repere în evoluția omului: - strămoșii comuni ai omului și maimuțelor antropoide actuale ar fi trăit acum cca 24 de milioane de ani - acum 15 milioane de ani s-au desprins liniile care au dus la strămoșii liniei umane. - primele fosile care pot fi încadrate în linia evolutivă a omului datează de cca 6-6,55 milioane de ani. - cea mai cunoscută fosilă, denumită „omul Ardi” (Ardipitecus ramidus), a fost descoperită în Ethiopia (5,8-4,4 milioane ani) și prezintă adaptări ale scheletului care combină capacitatea de cățărare cu mersul biped. Aveau aproximativ 120 cm înălțime și 50 kg. Capacitatea craniană (cca 300-350 cm3), e asemănătoare cu cea a cimpanzeilor actuali. Numele provine de la cuvinte din limba Afar – ramid = „rădăcină” și Ardi = „pământ/ podea”. Printre cele mai cunoscute forme ale genului Homo sunt:  - Homo habilis, care a trăit acum 2-1,6 milioane de ani (avea cca 1 m, capacitate craniană de 500 cm3 și folosea unelte din piatră) și  - Homo erectus, care a trăit în urmă cu 1,8 milioane - 100 000 de ani (avea 1,3 – 1,7 m, capacitate craniană până la 1250 cm3, făurea unelte de piatră și folosea focul). Homo neanderthalensis, omul de Neanderthal, a trăit acum 150 000-20 000 de ani. Avea capacitatea craniană de 1250-1750 cm3, înălțimea de 1,5-1,7 m, folosea unelte și arme. Își îngrijea răniții și își îngropa morții. Nu este considerat un strămoș al omului, ci o ramură colaterală.

Homo sapiens apare prin fosile acum 120 000 de ani, fiind contemporan și cu Homo erectus și cu Homo neanderthalensis (fig. 1). Înălțimea variază între 1,2 și 1,9 m, iar capacitatea craniană între 1000 și 2000 cm3; poseda limbajul articulat, folosea o gamă largă de unelte și arme, producea forme simple de artă și manifesta simțul sacrului (au fost identificate elemente de cult, sculpturi care ar putea reprezenta zei cu forme mixte om-animal). La scurtă vreme după apariție, Homo sapiens a colonizat mare parte din suprafața Pământului.