23 0 470KB
Listă de citate în limba latină Lista de mai jos cuprinde, în ordine alfabetică, proverbe, citate şi locuţiuni în limba latină, cu traducerea lor în limba română.
A •
A bovi maiori discat arare minor - De la boul mai vârstnic să înveţe cel mai tânăr să are.
•
A dicto sencundum quid ad dictum simpliciter non valet consequentia - De la o afirmaţie relativă către o afirmaţie pur şi simplu consedinţa nu este valabilă (Principiu al dialecticii scolastice, conform căruia în concluzie nu poate fi folosit în mod absolut un termen întrebuinţat în premise doar în sens relativ).
•
Ab alio expectes, alteri quod feceris - Aşteaptă de la altul, ce i-ai făcut tu lui.
•
Absentem lædit, qui cum ebrio litigat - Cel care se ceartă cu un beţiv răneşte un absent.
•
Abusus non tollit usum - Abuzul nu exclude folosinţa.
•
Abyssus abyssum invocat - Prăpastia cheamă prăpastie (cu alte cuvinte o greşeală atrage după sine o altă greşeală).
•
Acta est fabula! - Piesa a fost jucată! (formulă care anunţa sfârşitul unei reprezentaţii în teatrul antic; se spune că au fost ultimele cuvinte ale Împăratului Augustus).
•
Acta, non verba! - Fapte, nu vorbe!
•
Ad augusta per angusta - Pe calea îngustă (dificilă), la rezultate grandioase.
•
Ad calendas graecas (soluturos) - (Vor plăti) la "calendele" greceşti, adică niciodată (calendarul grec nu avea calende).
•
Ad impossibilia nemo obligatur - Nimeni nu poate fi obligat să facă imposibilul.
•
Ad majorem Dei gloriam - Pentru cea mai mare glorie a lui Dumnezeu.
•
Ad multos annos - La mulţi ani.
•
Ad unum omnes - Toţi ca unul.
•
Aegroto dum anima est, spes est - Cât timp bolnavul suflă, mai este speranţă.
•
Alea iacta est (Caesar) - Zarul este aruncat (riscul este acceptat). Deşi frecvent citat sub forma aceasta, citatul este greşit. Forma corectă a citatului este Iacta alea est.
•
Alma mater - Mama nutritoare (expresie prin care se înţelege Universitatea).
•
Amicus certus in re incerta cernitur (Cicero) - Adevăratul prieten la nevoie se cunoaşte.
•
Amicus Plato, sed magis amica veritas - Mi-e prieten Platon, dar mai prieten mi-e adevărul.
•
Amor patriæ nostra lex - Iubirea patriei este legea noastră.
•
Amor vincit omnia - Dragostea învinge totul.
•
Amore more ore re!
•
Ante mortem nemo beatus - Înainte de moarte nu este nimeni fericit.
•
Aquila non capit muscas - Vulturul nu prinde muşte.
•
Arcus nimium tensus rumpitur - Arcul prea încordat se rupe.
•
Ars longa, vita brevis - Arta este lungă, viaţa este scurtă.
•
Artem non odit nisi ignarus - Numai ignorantul urăşte arta.
•
Asinus asinorum in sæcula sæculorum - Măgarul măgarilor, în veacul veacurilor.
•
Audaces, fortuna juvat (Virgiliu) - Soarta favorizează pe îndrăzneţi.
•
Audi, vidi, sile! - Ascultă, priveşte şi taci!
•
Audiatur et altera pars (Seneca) - Să fie ascultată şi cealaltă parte.
•
Aurea mediocritas (Horaţiu) - Aurită este calea de mijloc.
•
Auri sacra fames (Virgiliu) - Blestemata foame de aur!
•
Aut Caesar, aut nihil (Cezar Borgia) - Sau Cezar, sau nimic.
•
Aut vincere, aut mori! - Ori învingem, ori murim!
•
Ave Cæsar morituri te salutant - Salve Cezar, cei sortiţi morţii te salută.
•
Barba non facit philosophum (Plutarh) - Barba (singură) nu te face filosof.
•
Beati pauperes spiritu - Fericiţi cei săraci cu duhul.
•
Beatus, qui prodest, quibus potest - Fericit este cel care se face util prin ajutorul dat.
•
Bellum omnium contra omnes (Thomas Hobbes) - Războiul tuturora împotriva tuturor (starea omenirii înainte de organizarea socetăţii).
•
Bis dat, qui cito dat (Publilius Syrus) - Cine dă rapid, dă de două ori.
•
Bene diagnoscitur, bene curatur - Cine pune un diagnostic bun, vindecă bine.
•
Bona diagnosis, bona curatio - Bun diagnostic, bun leac.
•
Bona fide - De bună credinţă.
•
Bona valetudo melior est quam maximæ divitiæ - Sănătatea bună este mai valoroasă decât cea mai mare avere.
•
Bonum vinum laetificat cor hominis - Vinul bun înveseleşte inima omului.
•
Carpe diem (Horaţiu) - Trăieşte-ţi ziua (îndemn de a trăi intens clipa prezentă, singura certă).
•
Casus belli - Caz de război (situaţie în care un stat se vede constrâns să declare război altui stat).
B
C
•
Caveant consules ne quid detrimenti reipublicae capiat! - Consulii să ia măsuri ca republicii să nu i se aducă vreun prejudiciu! (formulă rostită în Senatul Roman, prin care consulii erau investiţi cu puteri discreţionare în momentele de mare primejdie).
•
Cave canem - Păzeşte-te de câine (atenţie, câine!).
•
Cave ne cadas! - Ia seama să nu cazi! (in cortegiile triumfale la romani, în spatele învingătorului, se afla un sclav, care-i spunea aceste cuvinte, avertisment impotriva trufiei).
•
Ceterum censeo Carthaginem esse delendam (Cato cel Bătrân) - Şi totuşi consider ca trebuie sa distrugem Cartagina.
•
Cibi condimentum esse fames (Cicero) - Foamea este condiment pentru orice mâncare.
•
Circulus vitiosus - Cerc vicios.
•
Cogito, ergo sum (Descartes) - Gândesc, deci exist (celebra teză care exprima, în formă concentrată, caracterul antidogmatic şi raţionalist al filosofiei carteziene, proclamând totodată drept adevăr indubitabil – dovadă a existenţei – gândirea).
•
Concordia civium murus urbium - Armonia dintre cetăţeni, este zidul oraşelor.
•
Conditio sine qua non - Condiţia necesară.
•
Consuetudinis vis magna est - Forţa obiceiului este mare.
•
Consuetudo quasi altera natura (est) (Cicero) - Obiceiul este altă natură (a doua natură).
•
Contra vim mortis non est medicamen in hortis - Împotriva puterii morţii, nu există leac în grădină.
•
Contraria contrariis curantur - Contrariile (medicamentele cu efecte contrarii) vindecă manifestările (simptomele) contrarii (Baza terapiei clasice, allopate).
•
Contra vim mortis non est medicamen in hortis - Nu există medicament împotriva puterii morţii.
•
Coram populo (publico) - În public, pe faţă.
•
Credo quia absurdum (Tertullian) - Cred, pentru că este absurd.
•
Cui bono? (Cassius) - Cui îi este avantajos? (la anchetarea unui act criminal, pentru descoperirea culpabilului) (vezi şi Cui prodest?).
•
Cui prodest? - Cui foloseşte? (vezi şi Cui bono?).
•
Cuius regio, eius religio - Religia stăpânului, religia supusului.
•
Cuique suum - Fiecăruia al său.
•
Cura, ut valeas - Ai grijă de tine.
•
De gustibus et coloribus, non disputandum (Seneca) - Gusturile şi culorile nu se discută.
•
De mortuis nil nisi bene - Despre cei morţi (vorbeşte) numai de bine.
D
•
Decet imperatorem stantem mori - Un împărat se cuvine să moară in picioare (maximă atribuită împăratului roman Vespasian şi semnifică înfruntarea demnă a destinului).
•
Deo gratias! - Să mulţumim Domnului!
•
De omnibus dubitandum est - Totul trebuie pus sub semnul îndoielii.
•
Deux ex machina - Zeul ieşind din maşinărie (simbolic: omul învingând sistemul).
•
Dictum, factum - Zis şi făcut.
•
Dictum meum pactum - Cuvântul meu este pact.
•
Difficile est satiram non scribere (Juvenal) - E greu să nu scrii satire (în anumite împrejurări).
•
Divide et impera (sau Divide ut regnes) - Dezbină şi stăpâneşte.
•
Docendo discimus - Învăţând pe alţii, învăţăm şi noi.
•
Doctus cum libro - Savant cu cartea.
•
Domi suae quilibet rex - La el acasă, oricine e rege.
•
Dominus vobiscum! - Dumnezeu cu voi!
•
Do (tibi), ut des - Îţi dau (ceva), pentru ca şi tu să-mi dai.
•
Doscendo discimus - Învăţând pe alţii, învăţăm şi noi (prin transmitere, cunoştinţele noastre se consolidează, se îmbogăţesc).
•
Dubito ergo cogito, cogito ergo sum - Mă îndoiesc, deci cuget; cuget, deci exist.
•
Dulce et decorum est pro patria mori (Horaţiu) - Este dulce şi frumos să mori pentru patrie.
•
Dum ferrum candet, tundendum - Bate fierul cât e cald!
•
Dum spiro, spero - Cât timp respir, sper.
•
Duobus ligitandibus tertius gaudet - Când doi se ceartă, al treilea se bucură (câştigă).
•
Dura lex, sed lex - Legea e dură, dar e lege.
•
Dura necessitas - Necesitate dură.
•
E fructu arbor cognoscitur - Arborele se cunoaşte după fructe.
•
Edere oportet, ut vivas, non vivere ut edas (Cicero) - Trebuie să mănânci ca să trăieşti, nu să trăieşti ca să mănânci.
•
Ego sum qui sum - Eu sunt cel ce sunt.
•
Ejusdem farinae - Cei de aceeaşi teapă („même farine“, „même pâte“).
•
Ergo bibamus! (Goethe) - Deci, să bem!
•
Eripitur persona, manet res - Persoana piere, lucrul rămâne (opera supravieţuieşte întotdeauna creatorului ei).
E
•
Eritis sicut deus scientes bonum et malum - Veţi fi asemenea lui Dumnezeu cunoscând binele şi răul.
•
Errare humanum est sed perseverare diabolicum (Seneca) - A greşi e omenesc, dar a persevera (în greşeli) este diabolic.
•
Esse quam videri malim - Prefer să fiu, decât să par.
•
Est modus in rebus (Horaţiu) - Este o măsură în lucruri.
•
Et in Arcadia ego - Şi eu am trăit în Arcadia. Acesta este epigraful unui tablou celebru al pictorului francez Nicolas Poussin. Arcadia legendară este ţinutul vieţii idilice, patriarhale. Expresia mărturiseşte nostalgia după o fericire pierdută.
•
Etiamsi omnes, sed non ego - Chiar dacă toţi, eu nu.
•
Et tu, Brute? (Caesar) - Şi tu, (fiul meu) Brutus?
•
Ex auribus sognoscitur asinus - Măgarul se cunoaşte după urechi.
•
Es duobus malis minus est eligendum - Din două rele, alege pe cel mai puţin rău.
•
Exegi monumentum aere perennius (Horaţiu) - Am înălţat un monument mai durabil ca bronzul.
•
Ex nihilo, nihil (Lucreţiu) - Din nimic, nu se creează nimic
•
Exceptis excipiendis - Exceptând ce este de exceptat.
•
Exceptio confirmat regulam - Excepţia confirmă regula.
•
Ex nunc - Pentru viitor.
•
Ex oriente lux - Lumina vine de la răsărit.
•
Ex ossibus ultor - Din mormânt se ridică răzbunătorul.
•
Experientia est optima rerum magistra - Experienţa este în toate lucrurile cel mai bun învăţător.
•
Extra ecclesiam nulla salus - Nu există mântuire în afara bisericii.
•
Ex tunc - Pentru trecut.
•
Facile dictu, difficile factu - Uşor de zis, greu de făcut.
•
Fama nihil est celerius (Ovidiu) - Nimic nu este mai rapid ca zvonul.
•
Fames est optimus coquus - Foamea e cel mai bun bucătar.
•
Felix, cui potuit rerum cognoscere causas (Virgiliu) - Fericit cel ce poate cunoaşte cauza (ascunsă) a lucrurilor.
•
Festina lente - Grăbeşte-te încet!
•
Fiat justitia, et pereat mundus (Johannes Manlius) - Să se facă dreptate, de-ar fi să piară lumea.
•
Fiat lux! - Să se facă lumină!
F
•
Fiat voluntas tua! - Facă-se voia ta!
•
Finis coronat opus - Sfârşitul încoronează opera.
•
Flagrante delicto - În flagrant delict.
•
Fluctuat nec mergitur - E zguduit, dar nu se scufundă.
•
Fortes fortuna juvat sau Audaces fortuna juvat - Norocul favorizează pe cel puternic/curajos.
•
Fortuna multis dat nimium, satis nulli (Martial) - Norocul dă multora prea mult, nu satură însă pe nimeni.
•
Frustra laborat, qui omnibus placere studet - Degeaba te osteneşti să fi tuturor pe plac.
•
Fugit irreparabile tempus (Virgiliu) - Trecerea timpului este ireversibilă.
•
Gaudeamus igitur - Să ne bucurăm, deci (cântec studenţesc).
•
Gloria victis! - Glorie victimei! (vezi şi Væ victis!).
•
Gravissimum est imperium consuetudinis - Este foarte gravă puterea obişnuinţei.
•
Gutta cavat lapidem, non vi, sed sæpe cadendo (Ovidiu) - Stropul face o gaură în piatră, nu prin forţă, ci prin cădere repetată.
•
Habemus papam! - Avem papă!
•
Habent sua fata libelli (Terentianus Maurus) - Cărţile îşi au destinul lor.
•
Hannibal ad portas - Hannibal înaintea porţilor (pericol iminent!).
•
Hic et nunc - Aici şi acum.
•
Hic Rhodus, hic salta - Aici e Rhodos, aici sari! (cu înţelesul invitaţiei de a-şi dovedi pe loc aptitudinile)
•
Hoc volo, sic iubeo, sit pro ratione voluntas (Juvenal) - Aşa vreau, aşa ordon, voinţa să fie în serviciul raţiunii ("pentru raţiune")
•
Hodie mihi, cras tibi - Azi pentru mine, mâine pentru tine (nimeni nu e ferit de loviturile soartei).
•
Homines quo plura habent, eo ampliora cupiunt (Justinian) - Omul, cu cât are mai mult, cu atât îşi doreşte şi mai mult.
•
Homo homini lupus (est) (Plaut) - Omul este un lup pentru om.
•
Homo naturaliter animal sociale - Omul prin natură este un animal social.
•
Homo proponit, sed Deus disponit - Omul propune, Dumnezeu dispune.
G
H
•
Homo sum, humani nihil a me alienum puto (Terenţiu) - Om sunt şi nimic din cele omeneşti nu-mi este străin.
•
Honeste vivere, neminem laedere, suum cuique tribuere - Trăieşte cinstit, nu vătăma pe nimeni, dă fiecăruia ceea ce-i aparţine.
•
Iacta alea est (Caesar) - Zarul este aruncat (riscul este acceptat).
•
Ignoramus et ignorabimus - Nu ştim şi nu vom şti (niciodată).
•
Ignorantia iuris nocet - Ignorarea justiţiei dăunează.
•
Ignorantia legem non excusat - Ignoranţa nu scuză încălcarea legii.
•
Ignoti nulla cupido - Necunoscutul nu tentează.
•
Incredibile dictu - Incredibil de zis.
•
In dubio pro reo - În caz de dubiu, (decizie) în favoarea acuzatului.
•
In hoc signo vinces - Cu acest semn vei învinge.
•
In medio stat virtus - Virtutea este (totdeauna) la mijloc.
•
In patria natus non est propheta vocatus - Nimeni nu este profet în ţara lui.
•
In saecula saeculorum - În veacul veacurilor.
•
Inter arma silent leges (musae) (Cicero) - În timpul războiului, legile (muzele) tac.
•
Inter malleum et incudem - Între ciocan şi nicovală.
•
In vino veritas - Adevărul este în vin.
•
Iracundiam qui vincit, hostem superat maximum - Cel ce-şi stăpâneşte mânia, învinge pe cel mai mare duşman.
•
Is fecit, cui prodest - Făcut de cel care profită de el.
•
Iunctis (junctis) viribus - Unirea face forţa.
•
Iurare (jurare) in verba magistri - Jură pe cuvintele unui profesor.
•
Jus est art boni et aequi - Justiţia este arta binelui şi dreptăţii.
•
Justitia nihil expetit praemii (Cicero) - Dreptatea nu aşteaptă răsplată.
I
Litera j notează semivocala corespunzătoare vocalei i.
L •
Labor omnia vincit improbus (Virgiliu) - O muncă perseverentă învinge orice.
•
Laborare est orare - Lucrul este ruga.
•
Lapis philosophorum - Piatra filozofală (cu ajutorul căreia orice metal ar putea fi transformat în aur).
•
Lex neminem cogit ad impossibila - Legea nu constrânge pe nimeni să facă imposibilul.
•
Libertas est potestas faciendi id quod jure licet - Libertatea înseamnă să poţi face ceea ce îţi permite legea.
•
Longum iter est per praecepta, breve et efficax exempla (Seneca) - Lung este drumul cu reguli, scurt şi eficient prin exemple.
•
Lupus pilum mutat, non mentem - Lupu-şi schimbă părul, dar năravul, ba!
•
Ipsi - Insuşi magistrul (persoana cu autoritate) a spus!
•
Magna cum laude - Cu deosebită laudă, distincţie (menţiune pe diplomele de doctorat).
•
Margaritas ante porcos - (Nu daţi) mărgăritare porcilor.
•
Magister ludi - Învăţătorul şcolii.
•
Manus manum lavat - Mâna spală mâna (O mână spală pe alta).
•
Medicus curat, natura sanat - Medicul îngrijeşte, natura însănătoşeşte.
•
Memento mori - Adu-ţi aminte că vei muri.
•
Mendacem memorem esse oportet (Quintilian) - Mincinosul trebuie să aibă memorie bună.
•
Mens agitat molem (Virgiliu) - Mintea agită (mişcă) masele.
•
Mens sana in corpore sano (Juvenal) - Minte sănătoasă în corp sănătos.
•
Minima de malis - Din atâtea rele (alege) pe cel mai puţin rău.
•
Modus vivendi - Mod de a trăi.
•
Mors ultima ratio - Moartea este raţiunea finală.
•
Mortuo leoni et lepores insultant - Pe leul mort îl insultă chiar şi iepurii.
•
Multi sunt vocati, pauci vero electi - Mulţi chemaţi, puţini aleşi.
•
Multum, non multa - Mult, nu multe (În sensul de: "Mai bine puţin şi bun, decât mult şi prost").
•
Mutatis mutandis - Schimbând ce este de schimbat.
•
Nascuntur poetae, fiunt oratores (Cicero) - Poeţii se nasc, oratorii se formează.
•
Natura non facit saltus Linné - Natura nu face salturi.
•
Naturalia non sunt turpia - (Necesităţile) naturale nu sunt ruşinoase.
M
N
•
Natura abhorret a vacuo - Natura are oroare de vid.
•
Ne quid nimis - Nimic mai mult.
•
Nec Hercules contra plures - Nu este un Hercule cine luptă cu o droaie.
•
Nemo ante mortem beatus est (Ovidiu) - Nimeni nu e fericit înainte de a muri.
•
Nihil est in intellectu, quod non fuerit prius in sensu (Toma de Aquino) - Nimic nu este în minte, care să nu fi fost mai întâi în simţuri.
•
Nihil lacrima citius arescit - Nimic nu usucă mai repede ca o lacrimă.
•
Nihil novi sub sole - Nimic nou sub soare.
•
Nihil obstat - Nimic nu stă împotrivă.
•
Nihil sine Deo - Nimic fără Dumnezeu.
•
Nihil sine numini - Nimic fără dorinţă.
•
Nil nocere! - (Cel puţin) să nu dăunezi în niciun caz (pacientului).
•
Nil tam difficile est, quin quaerendo investigari possiet (Terenţiu) - Nimic nu este atât de greu, încât să nu poată fi clarificat prin cercetare.
•
Nolens,volens - Vrând, nevrând!
•
Noli me tangere! - Nu mă atinge!
•
Nomen est omen (Plautus) - Numele este un semn prevestitor.
•
Nomina (sunt) odiosa - Evocarea numelui provoacă neplăceri.
•
Non decet - Nu este permis (sau: Nu se face).
•
Non licet bovi, quod licet Jovi - Nu este permis boului (oricui), ceea ce este permis lui Juppiter.
•
Nondum amabam, et amare amabam - Nu am iubit, chiar dacă am învăţat să iubesc.
•
Non multa, sed multum - Nu multe, ci mult ("Mai bine puţin şi bun, decât mult şi prost").
•
Non omnia possumus omnes - Nimeni nu poate face orice.
•
Non scholæ, sed vitæ discimus (Seneca) - Nu învăţăm pentru şcoală, ci pentru viaţă.
•
Non ut edam vivo, sed ut vivam edo - Nu trăiesc ca să mânânc, ci mănânc ca să trăiesc.
•
Non vestimentum virum ornat, sed vir vestimentum - Nu veşmântul (haina) face pe om, ci omul veşmântul (haina).
•
Noscete ipsum (et nosces universum et deos) - Cunoaşte-te pe tine însuţi (şi vei cunoaşte universul şi zeii) (proverb preluat de la greci).
•
Nulla dies sine linea (Plinius cel Bătrân) - Să nu treacă o zi fără un rând (scris).
•
Nulla est medicina sine lingua latina - Nu e medicină fără limba latină.
•
Nulla poena sine lege - Nicio pedeapsă în afara legii.
•
Nulla regula sine exceptione - Nu e regulă fără excepţie (vezi şi Excepţia întăreşte regula)
•
Nulla res tam necessaria est quam medicina - Nimic nu e mai necesar ca medicina.
•
Nunc est bibendum (Horaţiu) - Acum e momentul să bem (să sărbătorim ceva).
•
Oculi plus vident quam oculus - Mai mulţi ochi văd mai mult decât unul singur.
•
Odero si potero si non inventius te amabo - Te voi uri daca voi putea, daca nu fara sa vreau, te voi iubi.
•
Omnes homines sibi sanitatem cupiunt, sæpe autem omnia, quæ valetudini contraria sunt, faciunt - Toţi oamenii vor să aibă sănătate, dar adesea fac totul în contra ei.
•
Omnia mea mecum porto (Cicero) - Port cu mine tot ce e al meu. Versiunea latină a răspunsului pe care l-ar fi dat filozoful Bias concetăţenilor săi, miraţi că părăseşte cetatea asediată de Perşi, fără să-şi ia nimic cu el (spiritul constituie unica bogăţie a înţeleptului, un bun care-l însoţeşte peste tot).
•
Omnia vincit amor (et nos cedamus amori) (Virgiliu) - Iubirea învinge orice (şi noi ne plecăm puterii sale).
•
Omnium artium medicina nobilissima est - Medicina este cea mai nobilă artă.
•
Omnium rerum homo mensura est - Omul este măsura tuturor lucrurilor.
•
Optimum medicamentum quies est - Cel mai bun medicament este odihna.
•
Ora et labora - Roagă-te şi lucrează (deviza călugărilor benedictini).
•
O tempora, o mores! (Cicero) - Ce vremuri, ce moravuri!
•
Pacta sunt servanda - Acordurile trebuie respectate.
•
Panem et circenses (dare) (Juvenal) - (Daţi poporului) pâine şi jocuri (circ).
•
Parturiunt montes, nascetur ridiculus mus (Horaţiu) - (Se muncesc) munţii în chinurile facerii şi se naşte un şoarece ridicol, ("Mult zgomot pentru nimic").
•
Pauca, sed bona - Puţine, dar bune (nu cantitatea, ci calitatea contează).
•
Pax melior est quam iustissimum bellum - Pacea e mai bună decât cel mai just război.
•
Pax vobiscum! - Pace vouă!
•
Pecunia non olet (Vespasian) - Banii n-au miros.
•
Per aspera ad astra - Pe căi aspre, până la stele.
•
Per scientiam ad salutem ægroti - Să vindeci boala prin ştiinţă.
•
Philosophia ancilla theologiae (Petrus Damianus) - Filosofia este servitoarea teologiei.
•
Pia mater - Mamă cucernică.
•
Plenus venter non studet libenter - O burtă plină nu iubeşte studiul.
O
P
•
Plures crapula quam gladius perdidit - Beţia ia mai multe vieţi ca spada. (Asa ca beti baieti)
•
Post cenam non stare, sed mille passus meare - Să nu stai după cină, ci să mergi pe jos o milă.
•
Post hoc non est propter hoc - După asta, nu e din cauza asta (a considera simpla succesiune a evenimentelor drept cauzalitate).
•
Potius mori quam foedari - Mai bine moartea decât dezonoarea.
•
Præsente medico nihil nocet - Când doctorul e lângă tine, nimic nu-ţi poate face rău.
•
Prævenire melius est quam curare - A preveni, e mai uşor decât a trata.
•
Primum non nocere - În primul rând nu dăuna.
•
Primum vivere, deinde philosophari - Mai întâi trăieşte şi pe urmă filosofează.
•
Primus inter pares - Primul între egali.
•
(Oratio) pro domo - (Pledoarie) în interes propriu.
•
Pro rege saepe; pro patria semper - Pentru rege adesea; pentru patrie totdeauna.
•
Prosit - Să fie de bine.
•
Quad non est in actis non est in mundo - Ceea ce nu este in acte, nu este pe lume (axiomă juridică potrivit căreia un lucru neconsemnat printr-un act este ca şi inexistent).
•
Qualis autem homo ipse esset, talem esse eius orationem (Cicero) - Omul se cunoaşte după felul cum vorbeşte.
•
Quandoque bonus dormitat Homerus (Horaţiu) - Chiar şi bunul Homer mai doarme câteodată (în sensul: Chiar şi un scriitor de geniu nu este totdeauna el însuşi).
•
Qui habet aures audiendi, audiat - Cine are urechi de auzit, să audă.
•
Qui rogat, non errat - Cine întreabă, nu greşeşte (sau "Încercarea moarte n-are").
•
Qui scribit, bis legit - Cine scrie, citeşte de două ori.
•
Qui tacet, consentire videtur - Cine tace, e de-acord.
•
Quid novi? - Ceva nou?
•
Quidquid agis, prudenter agas, et respice finem ! - Orice ai face, fă cu prudenţă, fără să ţi se taie respiraţia la sfârşit.
•
Quidquid discis, tibi discis - Orice ai învăţa, înveţi pentru tine.
•
Quid sit futurum cras, fuge quaerere (Horaţiu) - Nu întreba ce va aduce ziua de mâine.
•
Quisque est faber suae fortunae-Fiecare este artizanul propriului destin.
•
Quod licet Iovis, non licet bovis - Nu tot ce-i este permis lui Jupiter îi este permis şi unui bou (oricui).
•
Quod medicina aliis, aliis est acre venenum - Medicamentul unuia, este veninul altuia.
Q
•
Quod scripsi, scripsi! - Ceea ce am scris, am scris!
•
Quot capita, tot sensus - Câte capete, atâtea păreri.
•
Quot licet Iovi not licet vobi - Ce e permis lui Jupiter nu este permis si vouă.
•
Quot linguas calles, tot homines vales - Câte limbi ştii, de atâtea ori eşti om (valorezi cât tot atâţia oameni)
•
Rara avis — Pasăre rară (lucru rar)
•
Raro ulla calamitas sola venit — Rareori o nenorocire vine singurǎ
•
Redde Caesari quae sunt Caesaris et quae Dei Deo — Dă Cezarului (împăratului) ce-i al Cezarului şi lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu
•
Repetitio mater studiorum est — Repetiţia este mama învăţăturii
•
Requiescat in pace! — Odihnească-se în pace!
•
Ridendo castigat mores — Prin ras se corecteaza moravurile
•
Roma die uno non aedificata est - Roma nu a fost cladită într-o zi
R
•
S •
Sæpe morborum gravium exitus incerti sunt — Soarta persoanelor grav bolnave este adesea necunoscută
•
Salus ægroti suprema lex — Sănătatea pacientului, lege supremă
•
Salus populi suprema lex esto - Bunăstarea poporului să fie legea supremă
•
Semper idem — Mereu acelaşi
•
Servum pecus! - Oaie servilă! Turmă slugarnică!
•
Sic transit gloria mundi (Patricius) — Aşa trece gloria lumii
•
Similia similibus curantur — Cele asemănătoare vindecă (lucruri) asemănătoare ( principiul homeopatiei)
•
Sine die - Fara termen,niciodata
•
Sine ira et studio (Tacit) — Fără ură şi părtinire
•
Sine labore non erit panis in ore — Fără muncă nu mănânci pâine ("Cine nu munceşte, nu mănâncă!")
•
Si tacuisses, philosophus mansisses (Boetius) — Dacă tăceai, filosof rămâneai
•
Sit tibi terra levis! - Să-ţi fie ţărâna uşoară!
•
Si vis pacem, para bellum (Vegetius) — Dacă vrei pace, pregăteşte-te pentru război
•
Si vis pacem, para iustitiam — Dacă vrei pace, instaurează dreptatea
•
Sublata causa, tollitur effectus - Îndepărtată cauza, dispare efectul
•
Sub specie aeternitatis (Baruch Spinoza) - Sub semnul eternităţii
•
Summum jus, summa injuria — Cu cât sunt mai multe legi, cu atât mai multă nedreptate
•
Sustine et abstine - Suportă (toate relele) şi abţine-te (de la plăceri)
•
Tabula rasa - A nimici totul, a trece cu buretele peste tot ce s-a petrecut
•
Tarde venientibus ossa — Pentru cei care vin târziu, (rămân doar) oasele
•
Tempora mutantur et nos mutamur in illis — Timpurile se schimbă, şi noi cu ele
•
Tertium non datur - O a treia (soluţie) nu există. Principiul terţului exclus.
•
Testis unus, testis nullus - Un singur martor este ca şi cum n-ar fi niciunul
•
Timeo Danaos et dona ferrentes (Virgiliu) - Mă tem de greci, chiar când aduc daruri. (Referire la Calul Troian, trimis de greci Troiei ca dar.)
•
Timeo lectorem unius libri - Mă tem de cititorul unei singure cărţi (unilateral)
•
Trahit sua quemque voluptas - Fiecare cu tentaţia lui
•
Tres faciunt collegium (Marcellus) — Trei (membri) sunt necesari pentru a forma o uniune (asociaţie)
•
Tunica proprior pallio est (Plautus) - Cămaşa este mai aproape de corp decât haina
T
•
U •
Ubi bene, ibi patria (Cicero) — Unde-i bine, acolo este patria
•
Ubi concordia, ibi victoria — Unde este armonie, este şi victorie
•
Ubi tu Gaius, ibi ego Gaia — Unde eşti tu Gaius, acolo voi fi eu, Gaia
•
Una hirundo non facit ver — O rândunică nu face primavară
•
Unum castigabis, centum emendabis — Dacă reprimi o greşeală, corectezi o sută
•
Usus magister est optimus — Folosirea profesorilor este cea mai bună (conduită)
•
Ut ameris, amabilis esto (Ovidiu) — Fii amabil şi vei fi iubit
•
Ut pictura poesis! (Horaţiu) - Poezia să fie ca pictura!
•
Ut sementem feceris, ita metes (Cicero)- Cum ai semănat, aşa vei culege
•
Ut sis nocte levis, sit cena brevis — Dacă vrei să dormi bine, mănâncă devreme
•
Uti, non abuti - Uzează (foloseşte-te), dar nu abuza
•
Væ victis! (Titus Livius) — Vai de cei învinşi!
V
•
Vade mecum — Vino cu mine
•
Vanitas vanitatum, omnia vanitas - Deşertăciunea deşertăciunilor, totul este deşertăciune
•
Veni, vidi, vici (Caesar) — Am venit, am văzut, am învins
•
Verba docent, exempla trahunt — Vorbele te învaţă, exemplele te călăuzesc
•
Verba volant, scripta manent — Vorbele zboară, scrisul rămâne
•
Veritas odium paret — Adevărul provoacă ura
•
Vita brevis, ars longa (Seneca) - Viaţa este scurtă, arta (are durată) lungă
•
Vitam impendere vero (Juvenal) - Să-ţi dai viaţa pentru adevăr
•
Vox clamantis in deserto - Vocea celui care strigă în pustiu
•
Vox populi, vox Dei — Vocea poporului, vocea lui Dumnezeu
•
Vulnerant omnes, ultima necat - Toate (orele) rănesc, ultima ucide
Autori citaţi •
Sfântul Augustin (Aurelius Augustinus) (354-430)
•
Marcus Aurelius (121-180 p.Chr.)
•
Manlius Torquatus Boethius (470-524)
•
Caius Iulius Caesar (100-44 a.Chr.)
•
Caius Valerius Catullus (87-54 a.Chr.)
•
Marcus Tullius Cicero (106-43 a.Chr.)
•
Quintus Horatius Flaccus (65-8 a.Chr.)
•
Decimus Junius Juvenalis (58-138 p.Chr.)
•
Titus Livius (59 a.Chr.-17 p.Chr.)
•
Marcus Valerius Martialis (40-102 p.Chr.)
•
Publius Ovidius Naso (43 a.Chr.-18 p.Chr.)
•
Caius Petronius Arbiter (†66 p.Chr.)
•
Maccius Plautus (254-184 a.Chr.)
•
Caius Plinius Bătrânul (23-79 p.Chr.)
•
Plutarch (ca.46-120 p.Chr.)
•
Marcus Fabius Quintilianus (35-95 p.Chr.)
•
Lucius Annaeus Seneca (4 a.Chr.-65 p.Chr.)
•
Tranquillus Suetonius (75-150 p.Chr.)
•
Publius Cornelius Tacitus (55-117 p.Chr.)
•
Publius Terentius Afer (190-159 p.Chr.)
•
Quintus Septimius Tertullianus (155-222 p.Chr.)
•
Titus Flavius Vespasianus (9-79 p.Chr.)
•
Publius Vergilius Maro (70-19 a.Chr.)