Lingua Latina Iuridica Manual PDF [PDF]

Zitiervorschau

Ab immo pectŏre, magna cum gratitudine prudentissĭmis et doctissĭmis professorĭbus nostris dedicāmus

1

„Quod munus reipublicae offerre maius meliusque possumus, quam si docemus atque erudimus iuventutem.” (Marcus Tullius CICERO)

„Vom face pentru limba latină în ţară la noi tot ce ne este cu putinţă.” (Mihai EMINESCU).

2

ARGUMENTUM Pro captu lectoris, habent sua fata libelli. (Terentianus Maurus) Ştiinţele juridice studiază legile existenţei şi evoluţiei statului şi dreptului, instituţiile politice şi juridice, formele lor concret istorice, corelaţia cu celelalte componente ale sistemului social. Unul din factorii ce stau la baza studierii dreptului este inteligenţa (IQ). Printre elementele competenţelor unui jurist distingem şi inteligenţa verbală, care se caracterizează prin simţ lingvistic faţă de limba maternă, ca şi faţă de alte limbi străine, prin alegerea lexemelor corecte, prin înţelegerea grosso modo a sensului cuvintelor şi a termenilor, iar stricto modo, prin capacitatea de a distinge diferenţele de sens dintre cuvinte. În context, cunoaşterea limbii latine ajută la înţelegerea transformării conceptelor, la sporirea inteligenţei, la formarea unor valenţe profesional-umane complexe. Un jurist insuficient familiarizat cu vocabularul esenţial şi terminologic al limbii latine este, într-o măsură mai mare sau mai mică, un om insuficient de cultivat din punct vedere profesional. Una dintre concepţiile ce îi induc pe mulţi în eroare este că aceştia consideră latina o limbă moartă. Limba latină însă nu trebuie judecată exclusiv ca mijloc de comunicare verbală. Ea (alături de greaca veche) este, înainte de toate purtătoarea unei strălucite culturi clasice, din care cele moderne s-au inspirat adeseori, iar uneori au beneficiat din abundenţă. De latină au nevoie nu numai filologii, dar şi celelalte categorii socioprofesionale, inclusiv juriştii, pentru care este indispensabilă cunoaşterea termenilor de specialitate, in globo, de origine latină. Prezenta lucrare, adresată studenţilor de la facultăţile de drept, precum şi tuturor celor interesaţi de limba dreptului roman, concepută îndrăzneţ şi atractiv, îşi propune să valorifice achiziţiile lingvistice şi culturale ale antichităţii romane, actualizate în contextul modern european. Manualul este elaborat în acord cu programa curriculară şi constituie răspunsul la o necesitate didactică stringentă, fiind experimentat, in extenso, în anii de studiu 2010-2011, 2011-2012, la facultatea „Economie Generală şi Drept”, A.S.E.M., în grupele cu specializarea în drept. Lucrarea propune

studierea limbii latine nu ca scop în sine, ci din perspectiva

integratoare a culturii şi civilizaţiei romane, reper fundamental al Europei dintotdeauna. În viziunea reformei, sunt abordate interdisciplinar şi unele ştiinţe conexe precum: istoria, dreptul, economia, mitologia, artele etc. 3

Urmărind obiectivele generale şi specifice disciplinei, manualul oferă o structură diversificată, organizată în lecţii pentru 30 de ore universitare. Tematica lecţiilor îmbină armonios Facta notabilia cu Annotationes, Nomina iuris cu Sententiae, Plus cognoscĭte cu subiecte de la rubrica Pentru cei interesaţi, iar realitatea lingvistică este ilustrată in nuce de texte în limba latină şi exerciţii propriu-zise. Compartimentul Plus cognoscĭte! prezintă erori de exprimare în limba română generate de necunoaşterea esenţială a semnificaţiei mai multor lexeme de origine latină. În plus, lecţiile includ rubricile Scivistine? (Ai ştiut oare?) şi Verum an falsum? (Adevărat sau fals?) care sunt, de facto, nişte situaţii de caz, nişte exerciţii de reflecţie, prilej pentru studenţi de a-şi exprima opiniile, de a le argumenta şi contraargumenta. Terentianus Maurus, un gramatic latin care a trăit în secolul al III-lea î.H. în versul 258 din cartea de prozodie De literis, syllabis; pedibus et metris, spunea: Pro captu lectoris,

habent sua fata libelli - „Încăpute pe mâna cititorului, cărţile îşi au soarta lor”, frază considerată şi drept un precursor al teoriei recepţiei. În ce ne priveşte, sperăm că acest manual, folosit eficient, va convinge utilizatorul că latina nu este o limbă moartă, ci că ea este vie şi trăieşte peren în limbile neolatine, vitalitate confirmată de însăşi limba noastră, iar multiplele referiri culturale, prin dialogul permanent dintre trecut şi prezent, vor completa IQ-ul şi universul afectiv-atitudinal al viitorilor jurişti.

P.S.!

"Non enim tam praeclarum est scire Latine, quam turpe nescire" (Cicero) Vade nobiscum, discipule!

Autoarele

4

Lectio prima LINGUA LATINA EST EUROPAE SERMO PATRIUS Alfabetul. Pronunţarea. Accentul.

MATERIAE / Subiecte: 1. Incursiuni în istoria limbii latine: perioada arhaică, perioada clasică („Latina de aur”), perioada postclasică („Latina de argint”); 2. Importanţa studierii limbii latine de către jurişti. 3. Alfabetul latin. 4. Norme de pronunţare în limba latină. 5. Vocale lungi şi vocale scurte în limba latină. 6. Cantitatea silabei în limba latină. 7. Accentul latin. 8. Despre originea maximei, expresiei. 9. Legenda despre întemeierea Romei.

COGITATE! / Meditaţi! 1. Evoluţia limbii latine în perioadele de dezvoltare. 2. Importanţa limbii latine pentru jurişti. 3. Normele fundamentale de pronunţare în limba latină. 4. Deosebirile existente între pronunţarea clasică şi cea tradiţională. 5. Pronunţarea latinei acceptată în domeniul jurisprudenţei. 6. Determinarea cantităţii vocalei în limba latină. 7. Înrâurirea cantităţii vocalei asupra semnificaţiei cuvântului. 8. Identificarea silabelor lungi în limba latină. 9. Factorii ce determină cantitatea silabei deschise în limba latină. 10. Plasarea accentului în limba latină.

SCIVISTINE? / Ştiai asta?

5

EXERCITIONES / Aplicaţii: 1.

Scrieţi pentru fiecare dintre cuvintele de mai jos câte un termen corespondent în limba

română: Limba latină testamentum iudicare

Model:

a)

Limba română testament a judeca

advocátus, beneficiárius, calumniátor, delegátio, eloquéntem, fortuítus, gestiónem, haeréditatem, impediméntum, legítimus;

b)

magistrátus, negótium, órdinem, probatiónem, quáestor, retribútio, senténtia, tribútum, unanímitatem, vestigáre;

c)

aprobáre, benevoléntia, cessionem, deliberatio, exordium, fráudem, gubernáre, humánus, incéstum, locatio;

d)

mandátum, notarius, opinári, penúria, quinquenális, rátionem, salárium, tribunális, usúra, véndere.

2.

Repartizaţi cuvintele în două coloane, ţinând cont de cantitatea vocalelor accentuate: Model:

Lexeme cu vocală lungă: Iusiūrandum

Lexeme cu vocală scurtă: iustĭtia

Auctorĭtas, abrogātĭo, bellē, calcŭlus, civīlis, elŏgium, heredĭtas, hўpothēca, inculpātus, iūs, kǎlendae, littĕra, maiōres, numĕrus, oppĭdum, oeconŏmia, popŭlus, plebiscītum, rhetorĭca, senātus.

3.

Determinaţi cantitatea silabelor subliniate în termenii prezentaţi mai jos: Model:

a)

ar-gu-men-tum: men - penultima silabă, închisă, lungă, accentuată; ius-ti-ti-a: ti - penultima silabă, deschisă, scurtă prin poziţie, neaccentuată.

A-bū-sus, ar-bi-tri-um, Pē-gă-sus, ca-pi-tā-lis, de-lic-tum, fa-cĭ-nus, iu-di-ci-um, prae- mĭum, tes-ta-men-tum, vo-lun-tas.

b)

Ae-gyp-tus, ǎ-lĭ-bī, Cĭ-cě-ro, coemp-ti-o, quaes-ti-o, ius-tĭ-tĭ-a, pe-cu-ni-a-ri-us, reg-nā-re, sub-sĭ-dĭ-um, ven-dĭ-tor.

4.

Accentuaţi corect termenii. Traduceţi-i în limba română:

6

Model:

Provocātio – cā - antepenultima silabă, deschisă, accentuată; Natūra - tū - penultima silabă, deschisă, lungă prin natură, accentuată.

a)

tutēla, senātus, testamentum, respublĭca, beneficium;

b)

corruptio, solutio, praeceptum, tunĭca, incŏla;

c)

commŏdum, pericŭlum, modestia, ignorantia, victor;

d)

voluptas, arbitrium, advocātus, consul, vehěmens. Formaţi în limba română familia lexicală de la termenii de origine latină:

5.

Model:

legem

lege, legal, legislativ, legalizare, legalizat, a legaliza, ilegal, ilegalitate

a)

constitutionem, usus, decretum, furtum, iudicem;

b)

ius, criminem, nationem; probare; status.

VIS PROBANDI QUIS EST ?

7

LECTIONES / Lecturi: CARMEN GENTIS LATINAE

CÂNTECUL GINTEI LATINE

Géns Latīna est regīna

Latina gintă e regină

Inter mágnas géntes múndi.

Într-ale lumii ginte mari;

Frónte stéllam fert divīnam

Ea poartă-n frunte-o stea divină

Lónge saéculis lucéntem.

Lucind prin timpii seculari.

Fátum súum sémper pórro

Venirea ei tot înainte

Maiestāte pássus régit,

Măreţ îndreaptă paşii săi

Ante ómnes géntes pérgit

Ea merge-n capul altor ginte

Et diffúndit lúmen súum.

Vărsând lumină-n urma ei.

Gens Latīna, dulcis virgo, Omnem animum delectat. Valde hospes se inclīnat Et amōre flectit genu. Pulchra, viva et subridens, Caldo sub serēno caelo Sole splendĭdo mirātur, Smarăgdi caldātur mari.

Latina gintă e vergină Cu farmec dulce, răpitor; Străinu-n cale-i se înclină Şi pe genunchi cade cu dor. Frumoasă, vie, zâmbitoare, Sub cer senin în aer cald, Ea se mireasmă-n splendid soare, Se scaldă-n mare de smarald.

Gens Latīna est sortīta Huius mundi dona mira, Multum laetans haec impertit Cum sororĭbus amātis. Sed terribĭlis in ira Quando bracchio liberante Tyrannum crudēlem ferit Et luctātur pro honōre.

Latina gintă are parte De-ale pământului comori Şi mult voios ea le împarte Cu celelalte-a ei surori, Dar e teribilă-n mânie Când braţul ei liberator Loveşte-n cruda tiranie Şi pentru-al său onor.

Illa die quae suprēma Quando Domĭno in caelo Gens interrogāta erit: Quid fecisti hoc in mundo? Magna voce respondēbit: „Domĭne, in mundo steti, Suis ocŭlis mirātis

În ziua cea de judecată Când, faţă-n cer cu Domnul sfânt, Latina gintă-a fi-ntrebată Ce au făcut pe-acest pământ, Ea va răspunde sus şi tare: “O, Doamne-n lume cât am stat În ochii mei plini de-admirare

Ipsum Te representāvi.”

Pe Tine Te-am reprezentat”.

QUAESTIONES / Întrebări: 1.

Ce cuvinte a moştenit limba română de la cele subliniate în text?

2.

Cine este autorul poeziei „Carmen gentis latinae”? (informaţii utile v.i.)

3.

Cine a realizat traducerea versurilor prezentate supra? (informaţii utile v.i.)

8

LECTIONES / Lecturi: LINGUA NOSTRA

LIMBA NOASTRĂ

Língua nóstra est thesáurus

Limba noastră-i o comoară

In profúndis iám infíxus,

În adâncuri înfundată,

Tórquis lápidum carórum

Un şirag de piatră rară

Património diffúsus.

Pe moşie revărsată.

Língua nóstra – fócus árdens

Limba noastră-i foc, ce arde

Géneris cuiúsdam, quód ut

Într-un neam, ce fără veste

Fórtis vír e sómno mórtis

S-a trezit din somn de moarte,

Spónte súa resurréxit.

Ca viteazul din poveste.

Língua nóstra – fólium vírens,

Limba noastră-i frunză verde,

Frémor némorum perénnium

Zbuciumul din codrii veşnici,

Danáster in úndis pérdens

Nistrul lin, ce-n valuri pierde

Lúmina luciferórum.

Ai luceferilor sfeşnici.

Língua nóstra – língua sáncta

Limba noastră-i limbă sfântă,

Língua véterum sermónum,

Limba vechilor cazanii,

Rústici quám nóstri plángunt

Care-o plâng şi care-o cântă

Domibúsque éam cántat.

Pe la vatra lor ţăranii.

Ōrtus érit túnc thesáurus

Răsări-va o comoară

In profúndis iam infíxus,

În adâncuri înfundată,

Séries margaritárum

Un şirag de piatră rară

Património diffúsa.

Pe moşie revărsată.

QUAESTIONES / Întrebări: 1.

Ce cuvinte a moştenit limba română de la cele subliniate în text?

2.

Cine este autorul operei „ Língua nóstra”? (informaţii utile v.i.)

3.

Cine a realizat traducerea versurilor prezentate supra? (informaţii utile v.i.)

9

LECTIONES / Lecturi: HYMNUS LATINUS UNIONIS EURÓPÆ

IMNUL LATIN al UNIUNII EUROPENE

Est Europa nunc unita

Europa acum este unită

Et unita maneat;

Şi unită să rămână;

Una in diversitate

Una în diversitate

Pacem mundi augeat.

Pacea-n lume să sporească.

Semper regant in Europa

Mereu domnească-n Europa

Fides et iustitia

Credinţa şi dreptatea

Et libertas populorum

Şi-a popoarelor libertate

In maiore patria.

În patria cea mare.

Cives, floreat Europa

Cetăţeni, Europa să-nflorească

Opus magnum vocat vos

O mare operă ne cheamă s-o-mplinim

Stellǽ signa sunt in cǽlo

Cu stele de aur pe cer

Aureǽ, quǽ iugant nos

Ca simboluri ce ne leagă.

QUAESTIONES / Întrebări: 1. Ce cuvinte avem moştenite în limba română de la cele subliniate în text? 2. Cine este autorul Imnului latin? (informaţii utile v.i.)

3. Ce compoziţie muzicală a fost adoptată drept imn al Uniunii Europene? (informaţii utile v.i.)

FACTA NOTABILIA:

Roma este capitala Italiei. Situat pe malul fluviului Tibru, orașul are o istorie îndelungată fiind de-a lungul secolelor capitala Republicii Romane, a Imperiului Roman, a Bisericii Romano - Catolice și a Italiei moderne.

10

O enclavă a Romei este și statul Vatican, status in statu, un teritoriu suveran al Sfântului Scaun situat într-un cartier roman. Roma, mai numită şi Caput mundi („Capitala lumii”), Urbs Aeterna („Orașul etern”), (se consideră că Albius Tibullus, poet roman (sec. I î.e.n.), este primul care a numit astfel oraşul Roma), Limen Apostolorum („Pragul apostolilor”), Urbs septem montium („Orașul celor șapte coline”, deoarece este amplasat pe 7 coline) sau, pur și simplu, Urbs („Orașul”), este profund modernă și cosmopolită. Apud Titus Livius Servius Tullius, conform primului recensământ al populaţiei, Roma dispunea de 80.000 cetăţeni. Centrul Istoric al Romei este pe lista UNESCO de Patrimoniu al Umanităţii.

Limba latină este limba Romei Antice şi a teritoriilor învecinate Laţiului. Ea a fost limba oficială a Imperiului Roman. În evul mediu latina este utilizată ca mijloc de comunicare internaţională, ca limbă a ştiinţei, filosofiei, jurisprudenţei, medicinii şi teologiei. Biserica catolică a adoptat-o ca limbă liturgică. După traducerea Vulgatei a devenit a doua limbă internaţională, după cea greacă, şi a fost folosită până în secolul al XIX-lea în unele universităţi europene. Prin urmare, latina a fost limba învăţământului şi diplomaţiei până în secolul al XVIII-lea, iar a liturghiei Romano - Catolice până mai târziu, în secolul al XX-lea. Limba latină nu era originară din Italia, ci a fost adusă în Peninsula Italică în timpuri preistorice de către imigranţii indo-europeni (în jurul anului 1000 î.Hr.). Latina era limba vorbită în regiunea din jurul Romei numită Latium, de unde provine si denumirea de "Latina". Toate limbile romanice provin de la latina-mamă şi multe cuvinte împrumutate din limba latină se regăsesc în alte limbi moderne ca engleza, germana etc. Mai mult, în lumea vestică, pentru mai bine de o mie de ani, latina a fost o lingua franca, fiind limba învăţată şi vorbită pentru conducerea treburilor Bisericii Romano - Catolice si soluţionarea problemelor de ordin ştiinţific, cultural şi politico-juridic. Mai târziu a fost înlocuită de franceză, în secolul XVIII, şi de engleză, la sfârşitul secolului XIX. A rămas limba formală a Bisericii Romano - Catolice chiar şi în ziua de astăzi, ceea ce include şi statutul său de limbă oficială a Vaticanului. este prezentată în diverse izvoare în mod diferit. Profesorul universitar, membru corespondent al A.Ş.M., Anatol Ciobanu, în manualul „Lingua latină”, la capitolul Introducere ne prezintă următoarele etape: 1. perioada arhaică - sec.7-4 î.e.n. 2. perioada preliterară - secolul 4-3 î.e.n. 3. perioada preclasică – 3-2 î.e.n. 4. epoca clasică /literatura de curs/ latina de aur - sec.1 î.e.n. – anul 14 e.n. 5. epoca de argint - sec. 1-2 e.n. 6. perioada latinei târzii - sec. 2-3 e.n.

Originea poporului român este un subiect extrem de controversat în mediile istorice, mai mult sau mai puţin oficiale, mai mult sau mai puţin ştiinţifice. Lipsa unei variante credibile este esenţa acestor dispute interminabile. 11

Celebra frază a lui Grigore Ureche (1590 - 1647) - "Românii, câţi se află locuitori la Ţara Ungureasca şi la Ardeal şi la Maramoroşu de la un loc sântu cu moldovenii şi toţi de la Râm se trag" este emblematică. Nu numai pentru originea noastră romană sau pentru ideea unităţii noastre etnice, ci şi pentru ceea ce Lucian Boia numeşte mitul fondator român. Demersurile lui Ureche vor fi continuate şi de alţi cronicari şi, mai elaborat, de Dimitrie Cantemir. La Miron Costin, de pilda, atât în Letopiseţul Ţarii Moldovei, cât, mai ales, în De neamul moldovenilor. El combate cu vehemenţă "basnele" lui Simeon Dascălul şi Misail Călugărul (aceştia interveniseră în cronica lui Grigore Ureche, afirmând ca moldovenii ar proveni din tâlhari de la Roma exilaţi pe teritoriul Daciei). Oferă, totodată, etimologia latină a 87 de cuvinte româneşti şi aduce în sprijinul afirmării originii şi a poporului român, pe lângă argumente lingvistice, şi argumente arheologice, etnografice şi folclorice. Pentru Dimitrie Cantemir, spirit enciclopedic, originea romana a poporului român este indiscutabila. Mai mult decât atât, în Hronicul vechimei a romano – moldo – vlahilor, el afirmă nu numai că românii se trag din romani, dar aceştia la rândul lor se trag din Aeneas, ceea ce "împinge" originea noastră şi mai departe în timp.

Originea poporului român reprezintă una dintre cele mai fundamentale probleme ale istoriei noastre naţionale. În viziunea unor cercetători latinii ar fi urmaşii tracilor. Unul din marii noştri istorici, Nicolae Densuşianu, oferă o viziune, în lucrarea sa "Dacia preistorica": "latina vulgara" pomenita de istorici, era limba marelui neam al tracilor, iar latina era o "traca literara". De asemenea, el ne spune, ca "romanii la Sarmizegetusa n-au avut nevoie de tălmaci". Deci limba latina era deja cunoscută de către populaţia autohtonă, iar asimilarea acesteia nu a avut loc nicidecum în urma stabilirii coloniilor romane în teritoriu. Cele mai multe notiţe despre caracterul limbii barbare, ce se vorbea la Dunărea de jos le aflăm în poemele lui Ovidiu, scrise în exilul său de la Tomis. În "Ponticele" şi în "Tristele" sale, Ovidiu aminteşte adeseori de modul de vorbire al geţilor şi al sarmaţilor, o limbă pe care dânsul o învăţase în timp de 6 ani aşa de bine încât adeseori îşi atribuie chiar titlul de poet dac şi sarmat. În altă elegie, Ovidiu scrie: "Mi se pare că eu însumi am uitat limba latină şi am învăţat să vorbesc ca geţii şi sarmaţii". Limba geţilor era, după Ovidiu, o limbă barbară, însă o limbă barbară latină. Limba dacilor avea un caracter latin şi după Horaţiu, contemporanul lui Ovidiu. Din lucrarea lui Napoleon Slăvescu Noi nu suntem urmaşii Romei cităm: „Pe Daci îi ocupară acei viteji romani Şi i-a-nvăţat latina în cam 100 ani! Că Dacii-nvăţară latină-aşa uşor Vezi asta nu mă miră şi zis-am: „Bravo, lor!” Dar că-şi uitară limba, vocabular întreg, Vezi, domnule, eu asta n-o-nţeleg! Că un popor îşi pierde treptat din obiceiuri, Că îşi mai schimbă portul, ar fi niscai temeiuri... Dar că îşi uită limba, exemplu nu-i sub soare, 12

Decât acele cazuri, când un popor... dispare!”

Vasile Alecsandri scrie la 1878 oda “CÂNTECUL GINTEI LATINE”, pentru care a luat Marele Premiu la concursul de poezie organizat la Montpellier (Franţa) de către Societatea limbilor romanice. Neîntrecutul “bard de la Mirceşti” venea să ne confirme, şi pe această cale, unitatea originii civilizaţiilor şi limbilor neolatine, a căror soră dreaptă era şi cea română. Oda “Cântecul Gintei Latine” a fost tradusă în limba latină „Carmen Gentis Latinae” de venerabilul profesor ieşean, dr. Traian Diaconescu.

"LIMBA NOASTRĂ" este o poezie scrisă de Alexei Mateevici (1888 - 1917), cuprinzând patru strofe a câte douăsprezece versuri. Poezia este un elogiu adus limbii române (fără ca numele limbii să apară explicit) și un îndemn pentru prețuirea ei. A fost prezentată de către A. Mateevici la Congresul Scriitorilor din Basarabia unde s-a hotărât trecerea la alfabetul latin și alte reforme importante. Din anul 1994 o parte din poezie, reorganizată sub forma a cinci strofe (strofele 1,2,5,8,12) a câte patru versuri, a fost aleasă ca imn naţional1 al Republicii Moldova, pe o melodie compusă de Alexandru Cristea (1890 - 1942), aranjament de Valentin Dînga. Traducerea în limba latină îi aparţine lui Valentin Harega. 1

LEGEA cu privire la Imnul de Stat al Republicii Moldova // (MO al RM, nr. 45-46/555 din

17.08.1995): Art. 1. Se aprobă în calitate de Imn de Stat al Republicii Moldova cântecul "Limba noastră", versuri de Alexei Mateevici (strofele 1, 2, 5, 8, 12), muzica de Alexandru Cristea, aranjament de Valentin Dînga, cuprins în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta lege.

Conform Tratatului de la Lisabona, simbolurile Uniunii Europene sunt drapelul Uniunii, moneda, imnul european, ziua Europei și deviza europeană. Drapelul Europei este folosit atât de Uniunea Europeană, cât și de Consiliul Europei. Este format dintr-un cerc din douăsprezece stele (galbene) pe un fundal albastru. Albastrul reprezintă vestul, numărul de stele reprezintă perfecțiunea, iar faptul că sunt în cerc indică unitatea. Stelele nu variază în funcție de numărul statelor membre a nici uneia dintre organizații pentru că reprezintă oamenii din Europa, inclusiv cei dinafara Uniunii. Imnul European este bazat pe un preludiu al „Odă Bucuriei” al lui Ludwig van Beethoven. Având în vedere numărul mare de limbi din Europa, imnul este doar în versiunea instrumentală, iar versurile germane nu au nici un statut oficial. A fost adoptat de liderii Comunităților Europene în 1985. Acesta nu înlocuiește imnurile naționale, dar este destinat să celebreze valorile comune. Este cântat în ocazii oficiale atât la Consiliul Europei, cât și în Uniunea Europeană. 13

Deviza „Unitate în Diversitate” a fost adoptată de Uniunea Europeană la 4 mai 2000 după ce a fost organizat un concurs numit „O deviză pentru Europa”. Este inspirată din deviza latină a premiantului Nobel Ernesto Teodoro Moneta: „In Varietate unitas!”. Deviza a fost tradusă în toate cele 23 de limbi oficiale în 2004. Dat fiind că în 1972 este adoptat imnul oficial al Uniunii Europene, inspirat din Simfonia a IX-a a lui Beethoven, ce are versurile „Odă Bucuriei“ de Friedrich Schiller în limba germană, profesorul austriac Peter Roland, la vârsta de 62 de ani, propune o variantă în limba latină a imnului Europei.

SCIVISTINE? / Ştiai asta?

NOMINA: 1.

a prióri / a posterióri – de la început, fără a cunoaşte prin experienţă / în baza experienţei, antonimul expresiei a priori

2.

ad ínterim – deocamdată, provizoriu 14

3.

ad legem – după lege, conform legii

4.

ad lítteram – cuvânt în cuvânt

5.

álma máter – mama care ne hrăneşte spiritual

6.

currícŭlum vítae – cursul vieţii, notă biografică, scurtă biografie, act în care se redă autobiografia

7.

de iure et de facto – de drept şi în (de) fapt

8.

et cetera – şi altele

9.

hic et nunc – aici şi acum

10.

iúris doctor (prudens) – jurist, specialist în drept

11.

iúris prudéntia – ştiinţa dreptului, jurisprudenţa

12.

ius ac fas – drept laic şi drept divin; drept scris şi drept nescris

13.

res pública – lucrurile publice, republică

14.

tábula rása / ceráta – tablă ştearsă/ (tăbliţă) cerată

15.

térra incógnita – pământ necunoscut, adică domeniu de nepătruns

SENTENTIAE: 1.

Amicus certus in re incerta cernitur (Cicero) – Adevăratul prieten la nevoie se cunoaște.

2.

Amor patriæ nostra lex – Iubirea patriei este legea noastră.

3.

Audaces, fortuna iuvat (Vergilius) – Soarta îi favorizează pe cei îndrăzneți.

4.

Barba non facit philosophum (Plutarh) – Barba (singură) nu te face filosof.

5.

Cogito, ergo sum (Descartes) – Gândesc, deci exist.

6.

Conditio sine qua non – Condiția necesară.

7.

Ius est ars boni et aequi (Digesta) – Justiția este arta binelui și a echităţii.

8.

Lingua Latina est fundamentum linguae nostrae et iurisprudentiae – Limba Latină este fundamentul limbii noastre şi al jurisprudenţei.

9.

Non scholae, sed vitae discimus (Seneca) – Nu pentru şcoală, ci pentru viaţă învăţăm.

10.

Oeconomia sine litteris mortua est – Economia fără ştiinţă este moartă.

11.

Quot linguas calles, tot homines vales – Câte limbi știi, de atâtea ori ești om (valorezi cât tot atâția oameni).

12.

Repetitio mater studiōrum est – Repetarea este mama învățăturii.

13.

Si tacuisses, philosophus mansisses (Boetius) – Dacă tăceai, filosof rămâneai. 15

Tres faciunt collegium (Marcellus) – Trei (membri) sunt necesari pentru a forma o

14.

uniune (asociație). Ubi bene, ibi patria (Cicero) – Unde-i bine, acolo este patria.

15.

ANNOTĀTIŌNĒS / Note/ moment îndrumător):

Alfabetul limbii latine clasice conţine 22 de litere. Litera V desemna atât sunetul vocalic [U]: unus, cât şi cel consonantic [V]: venio, pentru sunetul vocalic în sec. I e.n. a fost introdus semnul [U]. Semnul Y (ipsilon) a fost introdus pentru utilizarea în cuvintele de origine greacă: Dionysius. Semnul J (iota) servea la redarea lui I – semivocală, iar noi, atunci când îl atestăm, îl pronunţăm I. Semnul Z era întrebuinţat numai în câteva cuvinte greceşti: zona. Romanii au cunoscut doar pronunţarea clasică. În învăţământul românesc pentru majoritatea termenilor juridici proveniţi din latină s-a acceptat varianta de pronunţare tradiţională. Astfel: 

Grupele CE, CI, GE, GI se pronunţă ca şi în limba română: céssio, cívis,

gémĭni,

magistrátio. 

Grupul TI urmat de o vocală se citeşte [ŢI]: iustitia. Dar precedat de s, x, t se va pronunţa ti: mixtio



Grupul NGU, urmat de o vocală, se pronunţă NGV: lingua.



Grupul QU îl pronunţăm CV: quinque.



Grupul PH îl pronunţăm F: philosophus.



Grupul CH îl pronunţăm H: schola.



Grupul TH şi RH le pronunţăm respectiv T şi R: theatrum, rhetor.



Diftongii (numai în scriere) AE, OE la pronunţare se citesc ca o singură vocală E: caelum, poena. Se pronunţă în hiat (fiecare vocală deosebit, separat) când se pune trema (..) pe vocala Ë: poëta, aër.

În limba latină existau vocale lungi şi vocale scurte prin natură, adică prin firea limbii. Latinii aveau silabe lungi şi silabe scurte. Însuşirea de lungă sau scurtă silaba o capătă fie din durata pe care o avea din natură vocala silabei, fie din poziţia pe care o avea vocala în cuprinsul cuvântului. Silabele lungi se pronunţau cu durată de două ori mai mare decât cele scurte.

16

Latinii nu dispuneau de semne deosebite pentru silabele lungi sau scurte, prin tradiţie însă se folosesc semnele: (ˉ) şi (˘), care indicau, corespunzător, lungimea şi scurtimea vocalei, respectiv, a silabei. Cantitatea silabelor reprezintă divizarea acestora în silabe lungi şi silabe scurte. Silabe lungi sunt silabele ce conţin o vocală lungă prin natură: ad - vo - cā - tus, silabele finisate într-o consoană şi urmate de o altă consoană: un - de, dar şi silabele ce conţin un diftong: poe - na. Silabe scurte sunt silabele ce conţin o vocală scurtă prin natură: in - cŏ - la, silabele deschise urmate de o altă vocală: fa - mi - lĭ - a, dar şi silabele deschise urmate de îmbinările consonantice: bl br, pl - pr, tl - tr, cl - cr, gl - gr:

ce - lě - bro.

De cantitatea silabelor trebuie să ţinem cont, mai ales, la accentuarea cuvintelor. Pentru accentuare numim silabele, începând de la sfârşitul cuvântului: 

Cea de la sfârşit se numeşte ultima,



A doua de la urmă se numeşte penultima,



Cea de-a treia se numeşte antepenultima.

Cuvintele de o singură silabă au accentul pe acea silabă: iús. Cuvintele de două silabe au accentul pe penultima silabă: páter. Cuvintele de trei sau mai multe silabe au accentul pe penultima silabă, dacă aceasta este lungă: testa - men - tum; dacă penultima silabă este scurtă, atunci accentul se plasează pe antepenultima silabă, indiferent de cantitatea acesteia: hó - mĭ - nes. Encliticele -que, -ne, -ve, -cum fac ca silaba finală a cuvântului, la care se alipesc, să fie accentuată: Vive valéque! Legistíne nobíscum.

PLUS COGNOSCĬTE: Legea este un domeniu în care mijloacele lingvistice de exprimare sunt de cea mai mare importanţă. Această disciplină îşi desfăşoară activitatea în mod direct prin intermediul limbajului, un cuvânt sau o expresie dobândeşte putere juridică. Limbajele juridice sunt dependente de sistemele juridice şi culturile din care fac parte. Prin urmare, comunicarea între avocaţii europeni, spre exemplu, este adesea împiedicată de barierele lingvistice cauzate de diferenţele de experienţă juridică. În ciuda diferenţelor lingvistice şi culturale ale interlocutorilor, înţelegerea reciprocă e posibilă prin recunoaşterea, de iure, a unui teren neutru şi comun, despre care se vorbeşte, din ce în ce mai des, şi anume LIMBA LATINĂ. În ultimele decenii, latina terminologică juridică este în creştere, în special, în ceea ce priveşte înţelegerea dintre avocaţii care reprezintă diferite limbi şi sisteme juridice. S-a observat că utilizarea de expresii latine facilitează 17

unificarea sistemului judiciar european şi face ca literatura de specialitate juridică să fie mai bine înţeleasă. Evident, cuvintele şi expresiile latine nu minimizează, în nici un fel, importanţa dezvoltării şi folosirii terminologiei juridice în limba maternă, ci, dimpotrivă, aceşti termeni vin să îmbogăţească limbajul juridic. Aşadar, nu doar originea noastră romanică, dar şi circumstanţele privind integrarea în sistemul judiciar internaţional, reclamă responsabilitate în utilizarea termenilor şi expresiilor latineşti. În acest sens, propunem câteva exemple: 

Adverbul latinesc ibīdĕm, care înseamnă „în acelaşi loc” sau „tot acolo” nu trebuie pronunţat greşit íbidem, cu accentul pe primul í, pronunţarea corectă este ibídĕm.



Prepoziţia latinească apud, care înseamnă „la”, conform regulii elementare a accentului în limba latină, se va pronunţa ápud şi nu apúd. Această prepoziţie trebuie utilizată doar înaintea unui nume propriu de persoană şi, exclus în forma apud ibidem. Precizăm că se poate spune, de pildă, când nu trimiţi direct la sursă, apud Cemârtan C., Ciobanu A. Limba Latină. Manual pentru clasa a XI-a. – Chişinău, Editura “Lumina”, 1999, dar în nici un caz: apud DEX, apud Îndreptarul… ori apud „Adevărul” etc.



Expresia latinească ad intĕrĭm cu sensul de “interimar, provizoriu” se pronunţă corect adínterim, cu accentul pe primul i şi, se ortografiază, conform DOOP, prin cratimă.



Expresia sui-genĕris, care are sensul de “specific, particular, unic în felul său”, se va accentua corect sui-géneris.



Când e vorba de expresii latineşti devenite internaţionale, există un motiv în plus să păstrăm accentul originar. Astfel, deşi pronunţăm catédră (urmând accentuarea din limba greacă), este obligatoriu să rostim: ex cáthedra, nu ex catédra, cum se aude frecvent chiar în mediul universitar. A vorbi ex cáthedra înseamnă „a vorbi pe un ton doctoral, care nu admite replică, deci cu autoritate”;



Ad valórem este o locuţiune adverbială din lat. ad valorem şi are sensul “după valoare”. (De obicei, despre calcularea taxelor vamale), cu accentul corect pe o;



In íntegrum şi nu in intégrum, atunci când rostim, cel puţin fragmentar, principiul de drept Restitutio in íntegrum cu sensul “repunerea integrală în situația anterioară” ce reglementează repararea pagubei (paguba trebuie reparată în așa fel încât păgubitul să fie adus în situația anterioară producerii pagubei), cu accentul corect pe i- din ín - tĕ - grum, deoarece vocala -ĕ- este scurtă prin natură; 18



Ante merídĭem expresie din latină (prescurtat a.m., A.M. sau am), care înseamnă înaintea orei 12, cu accentul corect pe -i- în merídiem şi, respectiv,



Post merídĭem (abreviat pm), expresie din latină care înseamnă după ora 12;



Et cētĕra (abreviat etc.), expresie din latină care înseamnă “şi aşa mai departe, în celelalte privinţe ”, are accentul corect pe -e- din silaba cé-, dat fiind că este lung prin natură, în plus, silaba respectivă este antepenultima. Atenţie! Înaintea lui etc. nu se pune virgulă.



In córpore “ca un corp, toţi; în componenţă deplină, în grup”;



Este greşit utilizată expresia per ansamblo atunci când se are în vedere unul din sensurile: “în general”, recomandabil este in génere; “în masă, împreună, toţi deodată” – in glóbo; “în linii mari” – [in] grósso módo.



În limba română vom utiliza corect expresiile de origine latină care conţin prepoziţia in: in abséntia, in córpŏre, in extrémis, in exténsio, in memóriam, in médio, in glóbo, in génere, in abstracto, in concréto, in ambíguo, in pleno, in toto, in vitro etc. Este incorectă substituirea prepoziţiei latine in cu prepoziţia română în: în memoriam, în extremis etc.

Istoria unei limbi nu este nimic altceva decât istoria unei culturi. Deşi nu putem folosi astăzi latina la fel de mult ca în secolele trecute, cunoaşterea ei încă ne ajută să înţelegem mai bine sensul unor concepte, inclusiv, juridice şi să utilizăm terminologia în mod adecvat.

19

Lectio secunda LINGUA LATINA EST FUNDAMENTUM LINGUAE NOSTRAE ET IURISPRUDENTIAE Verbul: noţiuni generale. Prezentul indicativ activ. Ordinea părţilor de propoziţie în limba latină.

MATERIAE / Subiecte: 1. 2. 3. 4. 5. 6.

Verbul: noţiuni generale. Conjugările verbului. Formele de bază ale verbului. Temele verbale. Timpul prezent al modului indicativ. Ordinea cuvintelor în propoziţiile din limba latină.

COGITATE! / Meditaţi! 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9.

Compartimentele gramaticii limbii latine. Categoriile gramaticale ale verbului latin. Formele de bază ale verbului din limba latină. Conjugările verbului latin. Determinarea celor trei teme verbale. Timpurile şi formele nominale constituite de la temele infectului. Formarea prezentului indicativ activ (Praesens indicativi activi) în limba latină. Terminaţiile personale active. Paradigma conjugării verbului sum, esse, fui (a fi) la praesens indicativi activi.

SCIVISTINE? / Ştiai asta?

20

EXERCITIONES / Aplicaţii: 1.

Recunoaşteţi conjugarea verbelor după infinitiv. Traduceţi-le cu ajutorul dicţionarului în

limba română: Model:

2.

a)

accusāre, ceděre, decernĕre, emĕre, vendĕre;

b)

fabricāre, monēre, punīre, respondēre, vindicāre;

c)

administrāre, agěre, debēre, defendĕre, damnāre;

d)

finīre, iudicāre, probāre, solvěre, vincīre.

Puneţi verbele la infinitiv. Traduceţi-le cu ajutorul dicţionarului în limba română: Model:

3.

Absolvĕre – conjugarea a III-a, la infinitiv - ě

Expono (3) – exponěre – a expune

a)

appello (1), emo (3), finio (4), laudo (1), respondeo (2);

b)

noceo (2), ago (3), mancipo (1), scio (4), venio (4);

c)

debeo (2), exio (4), gero (3), habito (1), investio (4);

d)

laudo (1), obsoleo (2), prohibeo (2), repeto (3), sentio (4).

Stabiliţi tema infectului în baza formelor verbale de mai jos: Model:

a)

Solvĭmus – solv - ĭ - mus; Docēre – docē - re Edicěre – edic - ěre

accusāmus, legěre, agĭmus, nescīre, definīmus,

obtinēre, derogāmus, punīre, dicĭmus,

probāre; b)

defendĭmus, vocāre, egēmus, scriběre, habēmus, solvĕre, imperāmus, tenēre, indicāmus vidēre;

c)

interdicĭmus, condemnāre, liberāmus, absolvĕre, monēmus, finīre, permittĭmus, debēre, sentīmus, repondēmus;

4.

Plasaţi formele verbale de singular la numărul plural, respectând persoana, şi viceversa: Model:

Finiunt (p.3, pl.) – finit (p.3, sg.) Sentio (p.1, sg.) – sentīmus (p.1, pl.)

a)

accuso, laudant, debes, monet, promittitis, quaerĭmus;

b)

scribĭs, defendĭtis, sum, vetamus, nesciunt, vincĭt; 21

5.

6.

c)

agunt, spondes, amamus, gerĭtis, voco, placet;

d)

respondeo, audiunt, dicĭt, spondetis, venīmus, es.

Traduceţi în limba română: a)

Accusat, non punit. Non accusāre cito debēmus.

b)

Non credis, vetas. Ut sentitis, ita dicitis.

c)

Dicĕre debēmus quod scīmus. Absolvit, non condemnat.

d)

Non excusant, sed damnant. Dum vivĭmus, laborāre debēmus.

Traduceţi în limba latină: 1.

El apără, demonstrează, nu (= non) condamnă.

2.

Eu ştiu, tu nu ştii să întrebi.

3.

Ei scriu, voi citiţi, noi ascultăm.

4.

Nu trebuie să pedepsim repede.

5.

Trebuie, deci poţi.

6.

Cât trăiesc, sper.

7.

– Promiţi? – Promit.

8.

– Făgăduiţi? – Făgăduiesc.

9.

– Faci? – Fac.

SCIVISTINE? / Ştiai asta?

22

TEXTUS / Texte: Textus I DISCO, DISCIS, DISCIMUS

Indĭgĕna sum. Ex oppĭdo / pago /villa venio. Indígĕnis estis? Ubi discis? In Universitāte studētis? In Collégio discunt. Alma mater mea Académia Studiōrum Oeconomicōrum Moldaviae est. Hic et nunc discĭmus. Latine non loquĭmur. Linguam Latīnam nunc dēmŭm studēmus. Non scholae, sed vitae discĭmus (Seneca). In schola notāmus: Ius est ars boni et aequi (Cicero). Oecŏnómia sine littĕris mortua est. Barba non facit philósŏphum (Plutarh). Repetitio mater studiorum est. Quot linguas calles, tot homĭnes vales et cetera. Scientia potentia est et maturéscĕre iuvat. Tantum scīmus, quantum memoria tenēmus. Iuristae elŏquénter loqui debent. Iurisconsulti, de iure et de facto, sapĭentĕr orāre debent.

LABOR erga TEXTUM / Sarcini în baza textului: Citirea, traducerea textului cu analiza gramaticală selectivă/ arbitrară. Determinaţi conjugarea verbelor în baza formelor verbale subliniate în text. Argumentaţi. Care este semnificaţia expresiei “Alma mater”? Ce instituţie superioară de învăţământ din spaţiul european are deviza: “Oeconómia sine littĕris mortua est”? 5. Încadraţi în contexte româneşti expresiile: de iure / de facto / hic et nunc. 6. Verum an falsum? În Republica Moldova “ Ius est ars boni et aequi”? Argumentaţi verbal. 7. Atestaţi în text echivalente pentru cuvintele româneşti: colegiu, economie, elocvenţă, indigen, limbă, memorie, studii, şcoală, ştiinţă, viaţă. 1. 2. 3. 4.

Glossarium Académia, -ae f. – academie aequum, -i – echitate an – sau ars, artis f.– artă barba, -ae f. – barbă bonum, -i – bine calleo, -ēre, -ui – a şti (din experienţă) collégium, -ii n. – colegiu debeo, -ēre – a trebui dēmŭm adv. – abia disco, -ĕre – a învăţa, a studia elŏquénter adv. – elocvent et – şi ex/ e (înainte de cons.) – din facio, -ĕre – a face falsum, -i – fals hic adv. – aici homo, hominis – om, persoană indĭgĕna,-ae.m. – băştinaş iurista, -ae s.m – jurist ius, -iuris – justiţie iuvo, -āre – a ajuta

iurisconsultus, -i – jurisconsult latine adv. – (în) latină, latineşte lingua, -ae – limbă littĕrae, -ārum (la pl.) – învăţătură, ştiinţă loquor, loqui, locutus sum – a vorbi, mater, -is – mamă maturésco, -ĕre – a se forma, a se dezvolta memoria, -ae – memorie meus, mea, meum – al/ a mea mortuus, -a, -um – mort, -ă noto, -āre – a studia nunc adv. – acum oeconomia, -ae – economia oppĭdum, -i – oraş oro, -āre – a pleda pagus, -i – sat, târg philósophus, -i – filozof potentia, -ae – putere quot ... tot ... – câte ... atâtea ... repetitio, -onis – repetare sapĭentĕr adv. – cumpătat schola, -ae – şcoală

23

scientia, -ae – ştiinţă scio, -īre – a şti, a cunoaşte sed – dar sine – fără studēo, -ēre – a se îndeletnici cu / a studia studium, -ii – studii sum, esse, fui – a fi tantum ... quantum adv. – atât de mult ..., pe cât de mult ...

tenēo, -ēre – a ţine ubi – unde Universitās, -atis – universitate valeo, -ēre – a valora venio, -īre – a veni verum, -i – adevăr villa, - ae – casă la ţară, conac vita, -ae – viaţă

Textus II PROPOSITIONES VARIAE Legis virtūtes haec sunt: imperāre, vetāre, permittĕre, punīre. Lex homĭnum recte facĕre impĕrat, delínquĕre vetat. Ira non excūsat delíctum. Iurisconsulti respondēre, cavēre, agĕre debent. Magistratus exclamat: „Do, dico, addico”. Elementa obligatiónum sunt: dāre, facĕre, praestāre. – Spondes? – Spondeo. – Centum dare promíttĭs? – Promítto. Absolvo. Condemno. Veto. Credo.

Ităque dum vivĭmus, laborāre debēmus. Qui non intéllĕgunt, damnant. Non

excūsat, sed accusat. Qui nimium probat, nihil probat. – Quid dicĭtis? – Nihil dicĭmus. Saepe non dicunt quod sentiunt. Cum tacent, clamant. Dum spiro, spero. Vivĕre est cogitare. Cogito, ergo sum.

LABOR erga TEXTUM / Sarcini în baza textului: 1. Citirea, traducerea propoziţiilor cu analiza gramaticală selectivă/ arbitrară. 2. Determinaţi conjugarea verbelor în baza formelor verbale subliniate în text. Argumentaţi. 3. Care este semnificaţia verbelor: “Absolvo. Condemno. Veto. Non liquet” în procedura judiciară romană? 4. Ce mesaj desprindeţi din fraza: “Cum tacent, clamant”? 5. Încadraţi în contexte româneşti verbul: VETO. 6. Verum an falsum? “Vivĕre est cogitare? Argumentaţi verbal. 7. Atestaţi în text câmpul lexical pentru termenul: lex. Glossarium

absolvo, -ĕre – a achita, a absolvi accuso, -āre – a acuza addico, -cĕre – a aproba ago, -ĕre – a acţiona, a exercita, caveo, -ēre – a garanta / a stabili, centum – o sută clamo, -āre – a striga cogito, -āre – a cugeta, a gândi condemno, -āre – a condamna, a învinui credo- ĕre – a crede cum prep. – în acelaşi timp damno, -āre – a condamna

delíctum, -i – delict delínquo, -quĕre – a comite o greşeală dico,-ĕre – a spune, a zice do, -āre – a da dum conj. – cât timp / în timp ce, pe când elementum -i – element, parte constitutivă ergo conj. – deci, prin urmare, astfel exclamo, -āre – a exclama excūso, -āre – a (se) scuza, a ( se) justifica hic, haec, hoc – acesta de aici; el, ea impĕro, -āre – a guverna intéllĕgo, -ĕre – a înţelege ira, -ae – mânie ităque – aşadar

24

laboro, -āre – a munci, a lucra lex, -is – lege magistratus, -us – magistrat nihil - nimic nimium adv. – prea mult obligatio, -onis – obligaţiune permitto, -ĕre – a permite praesto, -āre – a da, a oferi, probo, -āre – a demonstra, a proba promítto, - ĕre – a promite punio, -īre –a pedepsi qui pron. – cine quid pron. – ce, ce lucru / ceva

quod pron. – ceea ce recte adv. – cinstit respondeo, -ēre – a răspunde saepe – adesea sentio, -īre – a simţi spero, -āre – a spera spiro, -āre – a trăi spondeo, -ēre – a promite taceo, -ēre – a tăcea veto, -āre – a interzice virtus, -ūtis – virtute vivo, - ĕre – a trăi

SCIVISTINE? / Ştiai asta?

25

FACTA NOTABILIA:

Jurisconsulţii, pe lângă munca de cercetare propriu-zisă, desfăşurau o activitate cu implicaţii practice. Această activitate era desemnată prin termenii: respondēre, cavēre, agĕre. „În sfera lui respondēre intrau consultaţiile juridice date cetăţenilor în cele mai variate domenii. Cavēre desemnează explicaţiile date cetăţenilor în legătură cu forma actelor juridice. Agĕre se referă la îndrumările date judecătorilor cu privire la felul în care trebuie condus un proces.”

„Prin cuvântul do magistratul numea pe judecătorul ales de părţile în litigiu. Se pronunţa dico atunci când magistratul atribuia obiectul litigios, cu titlu provizoriu, uneia din părţi. Prin termenul addico magistratul ratifica declaraţia unei părţi, recunoscând dreptul acesteia, de exemplu: aprobarea cererii creditorului de a-l duce pe debitor la închisoarea sa personală.”

Termenul dāre desemnează obligaţia de a transmite proprietatea unui lucru, ceea ce a constituit un drept real, sau a plăti o sumă de bani. Prin facĕre înţelegem obligaţia de a face orice pentru un creditor, ca, de pildă, o prestaţiune de servicii sau chiar non facĕre (a nu face). Praestāre desemnează obligaţia de a procura folosinţa unui lucru fără a se constitui un drept real, ca de exemplu remiterea posesiunii unui lucru.”

Cuvântul Spondeo (< spondeo, -ēre, -di, -sum „a făgădui, a da chezăşie”) avea, în concepţie romană, însuşirea de a asigura favoarea zeilor Romei, fiind, în consecinţă, un drept rezervat în exclusivitate cetăţenilor romani. Odată cu evoluţia societăţii romane, a suferit transformări şi forma originară de a contracta, astfel, sposio religiosa, dintr-un act sacral devine un act civil, juridic. În sponsio laica, prin utilizarea cuvântului spondeo, debitorul îşi asumă o obligaţie. Etimologia nu este însă prea clară. În afara sensului înfăţişat mai înainte, Festus, lexicograf din sec. al II-lea sau al III-lea, arată că spondēre ar putea veni şi de la sponte sua, care are sensul “a promite din propria sa voinţă”. Dezvoltarea economiei şi intensificarea relaţiilor de schimb i-au determinat cu timpul pe romani să accepte ideea că participarea străinilor la viaţa comercială a Romei era nu doar posibilă, ci şi necesară. Pentru a oferi mijloace juridice necesare în acest sens, ei au admis că şi străinii se pot obliga în formă verbală, această formă de contract verbal era desemnată prin termenul stipulatio „stipulaţiune”, a cărui etimologie, şi în latină şi în română, după Paulus vine de la stipulus, echivalent cu firmus „tare, 26

puternic”. Dar fideli spiritului lor conservator şi exclusivist, romanii au interzis în continuare peregrinilor accesul la cuvântul spondeo, locul acestuia fiind luat de alte verbe, cu înţeles similar: Fidepromittitisne? – Fidepromitto: Promittis? – Promito, Dabis? – Dabo; Facies? – Facio. Actul de stipulaţiune avea un caracter solemn. În conformitate cu aceasta părţile contractante puteau utiliza numai anumite verbe: iniţial Spondeo, apoi şi altele cu înţeles similar, vide supra. De asemenea, părţile trebuiau să vorbească într-o anumită ordine – mai întâi (Primo) stipulantul, apoi (deinde) promitentul. Nerespectarea acestei condiţii făcea ca actul să nu fie valabil. Stipulaţiunea presupune şi congruenţa (concordanţa) dintre întrebare şi răspuns. Astfel, cuvântul întrebuinţat în întrebare trebuia să fie acelaşi şi în răspuns, de ex.: Spondesne? – Spondeo. La fel, şi obiectele întrebării trebuiau să fie identice, de exemplu, dacă stipulantul îl întreabă pe promitent; - Promiţi să-mi dai 100? promitentul nu poate răspunde printr-un alt obiect, să zicem: - Promit 50. Într-o asemenea ipoteză actul este lovit de nulitate. Congruenţa dintre răspuns şi întrebare dispare, în vremea lui Cicero, când deja se redacta cautio.

Iudicium populi reprezintă judecata la care apela poporul roman în ultima instanţă. Semnificativă pentru înţelegerea desfăşurării juridice a procesului penal o constituie detalierea termenului: provocatio (ultima instanţă în faţa poporului a unui condamnat într-un proces penal). Autoritatea de a judeca trecea atunci de la magistrat la popor care, în acest scop, se constituia în comiţii judiciare. Sentinţa era scrisă pe tăbliţe: A – (absolvo) sau C – (condemno). Când se scria N.L. – (Non liquet – „nu e clar, nu e limpede”), se cereau mai multe date asupra cauzei. Începând cu mijlocul secolului al II-lea a.Ch., odată cu instituirea questiones perpetuae (care reprezentau puterea judecătorească supremă a poporului), provocatio nu s-a mai folosit. În timpul monarhiei, împăraţii concentrau în mâna lor maiestatea şi puterea suverană a poporului şi numai ei puteau acorda protecţie înainte de proces sau puteau graţia după pronunţarea sentinţei, cu alte cuvinte, se concentrau într-o singură persoană atât appellatio, cât şi provocatio.

Termenul véto era folosit de tribunii plebei în Roma antică pentru a împiedica adoptarea unor legi care ar fi lovit în interesele plebeilor. În prezent reprezintă un drept excepțional pe care îl are o persoană, un stat etc. de a se opune adoptării unei propuneri discutate în organizația din care face parte. Larg răspândit este însuşi termenul veto, dar şi expresia liberum veto, cu aceeaşi semnificaţie.

27

„Liberum veto” s-a născut în dezbaterile Camerei deputaţilor din Seimul polonez, în Dietine, fiind adoptat mai târziu. El are ca fundament singura deviză care stabilea principiile luării hotărârii de către şleahtă în Dietă, în lipsa altor reguli juridice sau convenţionale: „să dai cât mai puţin posibil, să iei cât mai mult”. Deviza, având la origine principiul roman „do ut des”, va fi unica utilizată de stări în adunările din întreaga Europă medievală.

Ştiaţi că în Roma antică, în alegerile şi judecăţile publice erau folosite seminţele de fasole? Fasolea neagră însemna că alegătorul se opune sau că persoana judecată este considerată vinovată. Cea albă însemna că alegătorul este de acord sau că persoana judecată este considerată nevinovată.

NOMINA IURIS: 1.

actóris est probáre – este de datoria avocatului sa prezinte dovezile

2.

áqua et igni interdícere – a interzice apa şi focul

3.

cápitis damnáre – a condamna la moarte

4.

cáusam ágěre – a pleda într-un proces

5.

cognóscere de hereditáte – a judeca un proces de moştenire

6.

condemnáre fúrti/scéleris – a condamna pentru furt/crimă

7.

damnáre iniuriarum – a condamna pentru insulte

8.

extra cúlpam ésse – a se situa în afara vinii, a fi declarat nevinovat

9.

fácere contra legem – a viola legea

10. fórmŭlam inténdere – a intenta un proces 11. fórmŭlam remíttere – a renunţa la urmărire 12. honéste vívere – a trăi cinstit 13. in iudicium vocáre – a chema în judecată 14. obtinēre cáusam – a câştiga un proces 15. pérdere fórmŭlam (cáusam) – a pierde procesul

28

SENTENTIAE: 1.

Áliud est celāre, áliud tacēre – Una e să tăinuieşti, alta e să taci.

2.

Áut dédĕre, áut punīre – Sau a-l preda (extrăda), sau a-l pedepsi.

3.

Cognóscĕre persónam in iudício non est bónum – Nu este bine să cunoşti inculpatul în procesul pe care îl judeci.

4.

Cúlpa vacāre máximum est solátium – A fi lipsit de orice vină este cea mai mare mângâiere.

5.

Décet régem díscĕre légem – Regelui îi stă bine să înveţe legea.

6.

Erráre humánum est, stúltum est in erróre perseveráre (Cicero) – A greşi este omeneşte, a stărui în greşeală este o prostie.

7.

Errāre humánum est (Seneca) – A greşi este omeneşte.

8.

Invítus ágĕre vel accusāre nemo cogátur – Nimeni să nu fie constrâns să acţioneze sau să acuze fără voia sa.

9.

Lex (hómines) récte fácěre iúbet, vétat delínquĕre – Legea porunceşte (ca oamenii) să procedeze corect, îi opreşte să comită delicte.

10. Némo débet ésse iúdex in própria cáusa – Nimeni nu trebuie să fie judecător în propriul proces. 11. Peccāre lícet némini – Nimănui nu-i este permis să greşească. 12. Pecuniae imperāre oportet, non servīre – Banului trebuie să-i porunceşti, dar nu să-i slujeşti. 13. Qui accusāre vólunt, probatiónes habēre débent – Cei care vor să acuze, trebuie să aibă dovezi. 14. Vívĕre cogitāre est – A trăi înseamnă a cugeta. 15. Vívĕre milittāre est – A trăi înseamnă a lupta.

******* 1.

Álea iácta est (Caesar) – Zarul a fost aruncat.

2.

Bis dat, qui cito dat (Publilius Syrus) – Cine dă rapid, dă de două ori.

3.

Cógito, ergo sum (Descartes) – Gândesc, deci exist

4.

Do, díco, addíco – Dau (dreptul), zic (rostesc cuvântul), condamn.

5.

Est módus in rébus (Horatius) – Există o măsură în lucruri.

6.

Fáma vólat (Vergilius) – Zvonul zboară. 29

7.

Gútta cávat lápidem, non vi, sed sæpe cadéndo (Ovidiu) – Stropul face o gaură în piatră, nu prin forță, ci prin cădere repetată.

8.

Hómo propónit, sed Déus dispónit – Omul propune, Dumnezeu dispune.

9.

Líberum véto – Liberul „mă opun”.

10. Mánus mánum lávat – Mâna spală mâna (O mână spală pe alta). 11. Non líquet (N.L.) – Nu este clar. 12. Qui scríbit, bis légit – Cine scrie, citește de două ori. 13. Sic tránsit glória múndi (Patricius) - Așa trece gloria lumii. 14. Témpus vúlnera sánat – Timpul vindecă rănile. 15. Vérba vólant, scrípta mánent — Vorbele zboară, scrisul rămâne.

ANNOTĀTIŌNĒS / Note/ moment îndrumător): Praesens indicativi activi se formează de la tema infectului adăugând terminaţiile personale active.

La praesens indicativi activi terminaţiile personale active sînt: Persona

Singularis

Pluralis

1

-o / -m

-mus

2

-s

-tis

3

-t

-nt

La verbele de conjugarea a III-a între tema infectului şi terminaţii intervine vocala de legătură -ĭ-, la persoanele 2, 3, sg. şi la persoanele 1, 2, pl., iar la persoana 3 pl. avem -ŭ- de legătură.

La verbele de conjugarea IV-a la persoana 3, pl., prin analogie cu verbele de conjugarea a III - a, între tema infectului şi terminaţiile personale active se introduce vocala -ŭ-.

30

Verbul sum, esse, fui are paradigma conjugării neregulată: Sg. 1. sum

PLUS

Pl. 1. sumus

2. es

2. estis

3. est

3. sunt

COGNOSCĬTE:

Romanii, deşi ţineau mult la spiritul lor conservator, totuşi considerau că "justiţia nu este o chestiune statică, ale cărei principii pot fi formulate o dată pentru totdeauna. Dreptul trebuie mereu adus la zi", în funcţie de schimbările intervenite în societate. Parcă în context, Gerard Cornu menţionează: „La langue et le droit évoluent l’un par l’autre.” Subscriem la cele spuse de Gerard Conu, menţionând că dezvoltarea limbajului juridic din limba română poate fi realizat prin cunoaşterea şi practicarea corectă. Aşadar,

Termenul absolví (< lat. absolvĕre) are în limba română sensurile: 1.

A termina o formă de învățământ. Acest sens este împrumutat din terminologia referitoare la

învățământ din Austria și Germania (sec. XVIII).

Cu acest sens există tendința de a

conjuga

eu absolvesc (cf. Iordan, BF, II, 53). – Der.: absolvent, adj. (care a terminat o formă de învățământ); absolvență, s.f. (terminarea unei forme de învățământ). 2.

(Jur.) A elibera nepedepsit un acuzat, când faptul imputabil nu este prevăzut de lege sau când

săvârșirea lui a fost justificată. 3.

A ierta; a scuti. Pentru aceste sensuri este corectă forma de prezent indicativ activ: eu absolv,

el/ea absolvă.

Termenul veto îşi are originea în forma verbală latinească veto “mă opun” (veto, -āre, -ŭi (-āvi), ĭtum “a nu da voie, a opri, a se opune, a împiedica”). În limba română se atestă ca şi substantiv neútru veto (art. vetoul) cu pluralul vetóuri. Conform dicţionarelor acest cuvânt semnifică: 1.

(Ant.) Drept pe care îl aveau tribunii plebei în Roma antică de a se opune hotărârilor senatului,

folosind formula veto. 2.

Drept excepțional pe care îl are cineva de a se opune unei hotărâri, folosind această formulă.

(< lat. veto – mă opun). Drept de ~ - drept excepțional al unei persoane sau al unui stat (recunoscut prin lege sau prin convenții) de a se opune aprobării unei decizii sau a unei legi discutate în organizația din care face parte; formulă prin care se exercită acest drept. Substantivele provenite din infinitive lungi ale verbelor în -ea trebuie accentuate pe sufix. Aşadar, termenii de tipul: prevedére, tăcere au accentul pe penultimul -e- deoarece în limba latină verbele erau 31

de conjugarea a II-a, respectiv infinitivul conţinea un -ē- înainte de terminaţia -re. Ca urmare, vocala lungă din infinitivul verbelor atrăgea accentul asupra sa, acesta păstrându-se şi la substantivele susmenţionate . Se recomandă o singură accentuare la forme verbale ca indicativul şi conjunctivul prezent, persoana I şi a II-a plural şi imperativ persoana a II-a plural. Mai exact, trebuie accentuate: 

pe sufixul -é- la verbele de conjugarea a II-a:  tăcém < latinescul tacēmus şi nu tácem, vedém,  tăcéţi < latinescul tacētis şi nu táceţi, vedéţi



pe temă la verbele de conjugarea a III-a: 

fácem < lat. fácĭmus şi nu făcém, crédem < lat. crédĭmus şi nu credém; scríem < lat. scríbĭmus şi nu scrim;



fáceţi < lat. fácĭtis şi nu făcéţi, crédeţi < lat. crédĭtis şi nu credéţi; scríeţi < lat. scríbĭtis şi nu scriţi.



pe -u- tematic formele verbului a fi: súntem, súnteţi.

PENTRU cei INTERESAŢI: CREDO

CREZUL

Credo in Unum Deum,

Cred Într - Unul Dumnezeu, Tatăl

Patrem omnipoténtem,

Atotştiitorul,

factórem cæli et terræ,

făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor

visibílium ómnium et invisibílium.

tuturor şi nevăzutelor.

et in unum Dóminum Iesum Christum,

şi întru Unul Domn Iisus Hristos,

fílium Dei unigénitum,

fiul lui Dumnezeu,

et ex Patre natum ante ómnia sæcula.

unul-născut, care din Tatăl s-a născut, mai

Deum de Deo, lumen de lúmine,

înainte de toţi vecii.

Deum verum de Deo vero,

lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din

génitum, non factum, consubstantiálem Patri:

Dumnezeu adevărat,

per quem ómnia facta sunt.

născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin

qui propter nos hómines et propter

care toate s-au făcut.

nostram salútem

care pentru noi oamenii şi pentru a noastră

descéndit de cælis.

mântuire s-a pogorât din ceruri 32

et incarnátus est de Spíritu Sancto

şi s-a întrupat de la Duhul Sfânt

ex María Vírgine, et homo factus est.

şi din Maria Fecioara şi s-a făcut om.

crucifíxus étiam pro nobis sub Póntio Piláto;

şi s-a răstignit pentru noi în zilele lui

passus, et sepúltus est,

Pilat din Pont, şi a pătimit şi s-a îngropat.

et resurréxit tértia die, secúndum Scriptúras,

şi a înviat a treia zi după Scripturi .

et ascéndit in cælum, sedet ad déxteram Patris.

şi s-a suit la ceruri şi şede de-a dreapta

et íterum ventúrus est cum glória,

Tatălui.

iudicáre vivos et mórtuos,

şi iarăşi va să vină cu slavă,

cuius regni non erit finis.

să judece viii şi morţii,

et in Spíritum Sanctum, Dóminum et

a cărui împărăţie nu va avea sfârşit.

vivificántem:

şi întru Duhul Sfânt,

qui ex Patre Filióque procédit.

Domnul de viaţă făcătorul,

qui cum Patre et Fílio simul adorátur et

care din Tatăl purcede,

conglorificátur:

Cela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul

qui locútus est per prophétas.

este închinat şi slăvit,

et unam, sanctam, cathólicam et

care a grăit prin prooroci.

apostólicam ecclésiam.

întru-una sfântă sobornicească şi apostolească

confíteor unum baptísma in

Biserică, mărturisesc un botez

remissiónem peccatorum.

întru iertarea păcatelor,

et expecto resurrectionem mortuorum,

aştept învierea morţilor şi

et vitam ventúri sæculi. Amen!

viaţa veacului ce va să fie. Amin!

33

Lectio tertia MOLDAVIA PATRIA MEA EST Substantivul: noţiuni generale. Declinarea I a substantivelor şi adjectivelor.

MATERIAE / Subiecte: 1. Substantivul. Categoriile gramaticale: gen, număr, caz, declinare. 2. Adjectivul: noţiuni generale. 3. Declinarea I a substantivelor şi adjectivelor.

COGITATE! / Meditaţi!: 1. Categoriile gramaticale ale substantivului în limba latină. 2. Particularităţile de gen şi număr în limba latină. 3. Particularităţile cazuale în limba latină (numărul de cazuri, întrebările specifice fiecărui caz, funcţia sintactică în propoziţie). 4. Sistemul cazual în limba română în comparaţie cu cel din limba latină. 5. Declinarea substantivelor şi adjectivelor (numărul declinărilor, determinarea declinărilor,). 6. Formele iniţiale ale substantivelor şi adjectivelor (prezentarea şi atestarea declinării în dicţionar). 7. Stabilirea temei substantivale şi adjectivale. 8. Substantivele de declinarea I. Particularităţi de gen şi număr. 9. Terminaţiile cazuale ale substantivelor şi adjectivelor de declinarea / clasa I. Traducerea în limba română.

VERUM an FALSUM? “Roma "Caput Mundi" et "Urbs aeterna" est”. Argumentaţi verbal.

34

EXERCITIONES / Aplicaţii: Determinaţi declinarea substantivelor:

2.

Terminaţii:

Declinarea

Model:

1.

venditio, -ónis

N. sg. -o; G. sg. -is

III

a)

auctoritas, -tatis; tutela, -ae; medicus, -i; consensus, -us; damnum, -i; dies, -ēi.

b)

tributum, -i; persona, -ae; arbiter, -tri; res, -ei; civitas, -tatis; magistratus, -us.

c)

cursus, -us; legatus, -i; fides, -ei; imperium, -ii; independentia, -ae; mensis, -is.

d)

libertas, -tatis; matrimonium, -ii; patria, -ae; dies, -ei; concursus, -us; annus, -i.

Identificaţi tema substantivelor şi plasaţi-le la cazurile solicitate: a. Acc. sg., G. pl., Abl. pl.: venia, -ae; prudentia, -ae; tutela, -ae; toga, -ae; tabula, - ae: Model: terra, -ae

Acc. sg.

G. pl.

Abl. pl.

terram

terrārum

terris

b. Acc. pl., G. sg., Abl. sg.: socia, -ae; usura, -ae; notitia, -ae; ignorantia, -ae; epostola, -ae Model: terrae, -ārum

3.

4.

Acc. pl.

G. sg.

Abl. sg.

terras

terrae

terra

Declinaţi îmbinările: a)

causa tua, persona grata, corona civica;

b)

terra incognita, culpa lata, vita nostra;

c)

tabela cerata, iustae nuptiae, toga vestra;

d)

tabula rasa, tunica mea, via sacra.

Acordaţi substantivele cu adjectivele, notând pe linia alăturată litera ce corespunde formei corecte: Model: a. b. c. a. b. c. d.

poenis personarum tabula historiis

Substantive Via Romam Discipulas

Adjective c Studiosas a Sacra b Antiquam __ __ __ __

vecinarim gratarum gravis dacoromana 35

e. f. g. h. i. j.

5.

copias lingua culpa causis causas terrarum

__ __ __ __ __ __

damnatas lata veras publicis rasa antiquis

Traduceţi în limba latină, respectând topica părţilor de propoziţie: a. Persoana acuzată neagă vina sa. b. El apără cauza ta dreaptă.

c. Noi nu pedepsim persoanele suspecte, ci le apărăm. d. Ei condamnă greşelile voastre grosolane.

6.

Formaţi în limba română familii lexicale de la termenii: Familia lexicală

Model: epistula, -ae

epistolă, epistolar, epistolie

a. culpa, -ae; iustitia, -ae; b. vita, -ae; persona, -ae;

c. pecunia, -ae; lingua, -ae; d. gratia, -ae; eloquentia, -ae.

SCIVISTINE? / Ştiai asta?

36

TEXTUS / Texte: Textus I MOLDAVIA PATRIA MEA EST Moldavia, publice Respublica Moldova, patria mea est. Respublica Moldova terra Europae est. Romania et Ucraina cum Moldavia terrae vecinae sunt. Caput (=capitala) Moldaviae CHISINAU est. Incolae Moldaviae agriculturae, venaturae, viticulturae, apiculturae et ceteris student. Etiam incolae Moldaviae ut iuristae, magistrae, medicae laborant. Incolae patriae meae fidem (=credinţa) orthodoxam colunt. Demetrius Cantemirus de Moldavia Latine narrat in „Descriptio

(=descrierea) Moldaviae”. Moldavia ex die (=din ziua) 27 augusti mensis MCMXCI anno suam independentiam declarat. Moldova respublica parlamentara est. Secundum legem,

incolae Reipublicae Moldovae pulcherrimam loquelam,

linguam

publicam in Constitutione civitatis (=Constituţia statului) designatam, loqui debent. Sed in Republica Moldova lingua Dacoromanica locuta est. Res (=problema) linguae publicae in Moldavia discordiae fons (=izvorul/sursa) est. Lingua nostra ex die (=din ziua) 31 augusti mensis MCMLXXXIX anno ad litteras Latinas revenit. Lingua Latina fundamentum linguae nostrae est. Lingua Materna, te veneror! Patria mea, Moldavia, te amo!

LABOR erga TEXTUM / Sarcini în baza textului: 1. Citirea şi traducerea textului. Analizaţi sub aspect gramatical cuvântul Moldavia, în exemplele scrise cu litere aldine. 2. Plasaţi la numărul plural, şi viceversa, substantivele subliniate din text. 3. Comentaţi în maximum 5 enunţuri dictonul: “Lingua Latina fundamentum linguae nostrae est.” 4. Alcătuiţi contexte româneşti cu expresiile: secundum legem / et cetera. 5. Formaţi în limba română familia lexicală de la termenul: patria. 6. Care domnitor moldovean a promovat ţara noastră prin opere scrise în limba latină? GLOSSARIUM 27 – viginti septem – 27 agricultura, -ae – agricultură amo, -āre – a iubi apicultura, -ae – apicultura augustus,-a,-um (mensis) – (luna) lui august

colo, -ĕre – a cinsti, a onora Dacoromanicus,-a,-um – român,-ă / dacoromân, -ă debeo, -ēre – a trebui declaro, -āre – a proclama designatus, -a, -um – denumit, -ă

37

discordia, -ae – neînţelegere etiam conj. – chiar, şi, încă habito, -āre – a locui incola, -ae – locuitor independentia, -ae – independenţă iurista, -ae m. – jurist laboro, -āre – a lucra latine adv. – (în) latineşte Latinus, -a, -um – latin loquela, -ae – limbă, limbaj loquor, loqui, locūtus sum – a vorbi magistra,-ae (magister,-tri) – profesor, -oară maternus, -a, -um – matern MCMXCI - millessimo nongentessimo nonagessimo primo [anno] – anul 1991 medica, -ae (medicus, -i) m. – medic mensis, -is f. – lună meus, -a, -um – al, a mea/ al, a meu noster, -a, -um – al nostru, a noastră

orthodoxus, -a, -um – ortodox, -ă parlamentarus, -a, -um – parlamentar, -ă patria, -ae - patrie publice adv. – în mod oficial publicus, -a, -um – public pulcherrimus, -a, -um – foarte frumos, -ă qui, quae, quod – care, ce revenio, -īre – a reveni secundum legem (prep. cu Acc.) – conform legii sed – dar sita – situată socialista – socialistă studeo, -ēre (cu dat.) – a practica terra, -ae – pământ vecinus, -a, -um – vecin, -ă venatura, -ae – vânătorie veneror, -ari, -atus sum – a venera viticultura, -ae – viticultură

Textus II LINGUA LATINA Lingua latina est lingua Indoeuropaea. Latina est lingua flexiva. Res (=lucrurile) publicae privataeque in lingua latina facta (=făcute) sunt. Lingua Latina multis linguis, nominatis linguae Romanicae, peperit (=a dat naştere). Lingua Latína est derelícta? Mínime! Multae personae linguam Latínam discunt et Latíne loquúntur. In Itália, lingua Latína adhuc materia scholáris est. In Finlandia iam plus viginti annos undis radiophonicis emittĕre pergit. In Finlandia, radiophónia pública núntia latína propónit, quae multae personae audiunt. Lingua Latína adhuc est lingua officiális Sanctae Sedis Romae (=Scaunului Sfânt din Roma). In

Unióne Europǽa multi suádent, ut lingua Latína fiat (=să fie) lingua commúnis.

Céterum, etiam Európae senténtia in Latína est: "In varietáte concórdia". Trans Océanum, sententia Civitátum Foederatárum Américae Septentrionális etiam est in Latína. Lingua Latina et in Republica Moldova disciplina scholáris est. Itaque dicere possumus “O, Lingua Latina, tu fecisti patriam diversis gentibus (=din diferite neamuri, popoare) unam!”

LABOR erga TEXTUM / Sarcini în baza textului: 1. Citirea şi traducerea textului. Analizaţi sub aspect gramatical cuvintele din text scrise cu litere aldine. 2. Plasaţi la numărul plural, şi viceversa, substantivele subliniate din text. 3. Comentaţi în maximum 5 enunţuri dictonul: "In varietáte concórdia". 4. Încadraţi în contexte româneşti substantivul sentinţă (cu sens terminologic şi cu sens general) şi adjectivul sentenţios. Găsiţi echivalentele latineşti. 38

5. Formaţi în limba română familia lexicală de la termenul: disciplina. 6. Ce devize în limba latină cunoaşteţi, în afară de cea menţionată supra?

GLOSSARIUM adhuc adv. – până acum auscúlto, -āre – a asculta céterum adv. – de altfel Civitátes Foederatáe Américae Septentrionális SUA clássicus, -a, -um – clasic,-ă commúnis, -e – comun, derelictus, -a, -um – uitat, -ă dico, -ĕre - a spune disciplina, -ae – disciplină emitto, emittĕre – a emite etiam – chiar flexivus, -a, -um – flexibil iam plus viginti annos – deja mai mult de 20 de ani Imperii Romani – (în text ) în Imperiul Roman In varietáte concórdia – „Armonia – in diversitate” itaque – aşadar Latine adv. – (în) latină, latineşte Latinus, -a, -um – latin lingua, -ae – limba loquor, loqui, locutus sum – a (se) vorbi materia, -ae – materie mínime adv. – deloc multi hómines – mulţi oameni

multus, -a, -um – mult, numeros nominatus, -a, -um – numit, -ă núntios Latínos – ştiri Latine oppĭdo adv. – desigur părĭo, părĕre, pĕpĕri, partum – a crea, a face să se nască patria, -ae – patrie pergo, -gĕre, -prexi, prectum – a continua possumus – putem propóno, -ĕre – a propune públicus, -a, -um – public. ă quae – pe care radiophónia, -ae – radio radiophonicus, -a, -um – radiofonica Romanicus, -a, -um – roman, -ă Sanctae Sedis Romae – Scaunul Sfânt din Roma = Vatican scholáris – şcolară, de studii scientífĭcis – ştiinţifice sententia, -ae – deviză studēo, -ēre (cu Dat.) – a studia, a învăţa suádeo, -ēre, -si, -sum – a propune, a îndemna Trans Océanum – peste ocean unda, -ae – undă

Textus III DE ITALIA Italia est terra Europae. Italia habet insŭlas. Sicilia est insŭla Italiae. In ora Siciliae est Ǽtna. Incolae Italiae sunt agricŏlae, incŏlae insulārum et orārum Italiae sunt nautae. Italia est patria poetārum. Incolae Italiae amant et laudant poetas, ut: Caesar, Cicero, Ovidius, Vergilius, Titus Livius etc. Italiae antiquae poetae patriae gloriam narrant. Paulus, Gaius, Papinarius, Ulpianus et Modestinus iuristae et personae gratae Romae Antiquae sunt. In Italia est Roma. In Roma Via Sacra est. Vias Romae statuae ornant. In viis Romae sunt arae et statuae deārum. Aras deārum filiae incolārum Romae corōnis ornant. Roma erat (=era) schola litterārum et doctrinae. Victoriae Romae sunt causa gloriae.

39

Roma in septem montibus vel collibus iuxta fluvium Tiberem iacet. Roma "Caput Mundi" (=Capitala Lumii) et „Urbs Aeterna” nominibus appellatur (=se numeşte). Civitas Vaticana in

Roma manet minima mundi (=din lume) civitas sui iuris.

LABOR erga TEXTUM / Sarcini în baza textului: 1. 2. 3. 4. 5. 6.

Citirea şi traducerea textului. Analizaţi sub aspect gramatical cuvintele scrise cu litere aldine. Plasaţi la numărul plural, şi viceversa, substantivele subliniate din text. Găsiţi în text substantivele masculine de declinarea I. Alcătuiţi contexte româneşti cu expresiile: sui iuris / persona grata (non grata). Ce origine are cuvântul schola şi ce termen utilizau romanii pentru noţiunea de rigoare? Ce tangenţe există între Vatican şi expresia latinească status in statu, şi care este limba oficială a acestuia?

GLOSSARIUM Aetna, -ae – vulcanul Etna agricola, -ae m. – agricultor amo, -āre – a iubi appello, -āre - a (se) numi ara,-ae – altar caput mundi – capitala lumii causa, -ae – cauză civitas – stat Civitatem Vaticanam – Vatican, în text la acc. in septem montibus vel collibus – pe 7 dealuri sau coline corona, -ae – coroană dea, -ae –zeiţă doctrina, -ae – ştiinţă, doctrină filia, -ae – fiică gloria, -ae – glorie, habeo, -ēre – a avea iaceo, -ēre – a fi situate, a se întinde incola, -ae m. – locuitor insula, -ae – insulă iurista, -ae m. – jurist

iuxta fluvium Tiberem – lângă râul Tibru laudo, -āre – a lăuda, a cinsti littera, -ae – la pl. învăţământ maneo, -ēre – a rămâne minima – cea mai mică naro, -āre – a povesti, a relata nauta, -ae s.m. – marinar, corăbier ora, -ae – ţărm orno, -āre – a împodobi, a orna poeta, -ae m. – poet sacer, -cra, -crum – sacru, sfânt, divin schola, -ae – şcoală ut adv. – ca şi, de exemplu silva,- ae – pădure statua, -ae – statuie sui iuris – cu drept deplin terra, -ae – pământ Urbs aeterna – oraş etern Vaticanus, -a, -um – al Vaticanului via, -ae – drum, cale victoria, -ae – victorie

40

SCIVISTINE? / Ştiai asta?

Mille viae ducunt homines per saecula Romam . „Toate drumurile duc la Roma” este un derivat din proverbul latin Mille viae ducunt homines per saecula Romam – „O mie de drumuri duc întotdeauna oamenii spre Roma”. Expresia face referire la perioada de glorie a Imperiului Roman, când cele 29 de căi de acces public, ce străbăteau întreg Imperiul aveau acelaşi punct final – Roma, astfel fiind mult uşurat transportul de mărfuri şi deplasarea armatei în Imperiu. În prezent expresia este folosită atunci când se doreşte sublinierea ideii că un scop poate fi atins prin mai multe căi, rezultatul fiind acelaşi. VIA ROMAE – Drumurile principale erau pavate cu lespezi de piatră sau chiar marmură. Pe drumurile principale erau marcate şi distanţele cu ajutorul aşa-ziselor pietre miliare (miliaria), care indicau distanţa în mile – o milă având aproximativ un kilometru şi jumătate [1481,50 m, de la Roma]. Împăratul Augustus a ridicat în Forul Roman un stâlp aurit (miliarium aureum), de unde se calculau distanţele pe toate drumurile. De aici s-a format apoi opinia precum că de la el plecau toate drumurile, că ar marca centrul pământului, mai bine zis al lumii romane (umbilicus). VIA SACRA „drumul sfânt”, reprezintă principalul drum din Forul Roman, care leagă colinele Palatin şi Capitoliu. În sec. V î.e.n. s-a pus baza drumului pentru a facilita deplasările prin ploaie şi umezeală. Mai târziu, Via Sacra a fost consolidat, iar pe timpul lui Nero a fost decorat cu diferite coloane. La finele secolului al VI î.e.n. drumul avea o lăţime de cca trei metri. Pe această stradă în Forul Roman intrau oaspeţii de onoare, aveau loc festivităţile triumfale şi sărbătorile religioase. Cruciaţii mai numeau Via Sacra drumul spre Ierusalim. 41

VIA APPIA este considerat primul drum roman, construit în 312 î.Hr., care lega Roma de Capua, oraş situat în sudul Italiei, ulterior aceasta a fost prelungită prin Beneventum până la Brundisium, de unde plecau corăbiile spre Epir şi Grecia. VIA SALARIA lega Roma cu teritoriile sabine din partea de nord-est a Laţiului. Ea a fost construită pe urmele unui vechi drum de munte pe care păstorii sabini din munţii Apenini îşi transportau sarea de la vărsarea Tibrului, de aici şi numele Via Salaria (Drumul Sării). Etimologia cuvântului SALARIU În vechime, una dintre formele timpurii de remunerație era sarea.

Lexemul

românesc salariu provine din latinescul salarium, -ii: „sumă de bani pentru cumpărarea sării, dată soldaților, slujbașilor; soldă” (apud Pliniu cel Bătrân); „indemnizație dată magistraților”; „salariu, onorar” (vide: Seneca), eventual, prin intermediul cuvântului din franceză salaire „salariu”. Potrivit lui Jean Fourastié, originea termenului o găsim într-o „alocație în monedă care permitea soldaților din legiunile romane să cumpere un pic de sare pentru a-și conserva rația în zilele în care ea era abundentă în carne”.

FACTA NOTABILIA: “Descriptio Moldaviae” sau “Descriptio antiqui et hodierni status Moldaviae” este titlul original

al

operei

fundamentale

a

lui Demetrius

Cantemir

(1673-1723),

scrisă

în latină între 1714 - 1716. Este prima carte de idei din cultura română. Cartea a fost tradusă în română abia în 1825 din germană. Dimitrie Cantemir, de formaţie enciclopedică, istoric, scriitor, om de stat, a pus bazele istoriografiei româneşti, a lexicografiei româneşti, inclusiv a celei juridice, diplomatice, administrative.

Vatican, sau Statul Vatican (în limba italiană: Stato della Città del Vaticano, în limba latină: Status Civitatis Vaticanae), este un mic stat suveran al cărui teritoriu

constă dintr-

o enclavă în orașul Roma, Italia. Întreaga țară este de aproximativ jumătate de kilometru pătrat (0,44 km²). Denumirea provine din limba latină Mons Vaticanus, Colina Vatican. Statul este condus de către episcopul Romei, Papa, și astfel poate fi considerat un stat ecleziastic, în care funcțiile înalte sunt ocupate de către clerici. În zilele noastre, Vaticanul este cel mai mic stat independent din punct de vedere al suprafeței și al numărului de locuitori. Este reședința 42

teritorială a Sfântului Scaun, entitatea instituțională reprezentată de către Papă, episcopul Romei, și, prin urmare, principala reședință ecleziastică a Bisericii Catolice. Vaticanul are propriul oficiu poștal, supermarket, bancă (bancomatele sunt singurele din lume care folosesc limba latină, de iure, limba oficială), stație feroviară, centrală generatoare de energie electrică și casă de editură. Vaticanul își emite propriile monede și timbre și controlează propriul domeniu de Internet (.va). Radio Vatican, postul oficial de radio, este unul din cele mai influente din Europa. L'Osservatore Romano este ziarul semi-oficial.

În perioada antichităţii romane moda vestimentară se schimba încet. Vestimentaţia la romanii antici se caracterizează prin simplitate. Cea mai veche şi mai răspândită materie primă din care se confecţionau veşmintele romanilor era lâna, apoi inul, iniţial pentru veşminte feminine, iar mai târziu şi pentru cele bărbăteşti. Haina bărbătească specifică, putem spune chiar naţională, a romanilor era toga (< lat. toga, -ae s.f. < tegĕre „a acoperi”). Toga era haina oficială a cetăţeanului, semnul distinctiv al omului liber de sclav, al autorităţii magistraţilor. Toga avea un caracter solemn atât din punct de vedere politic, cât şi religios, din această cauză ea nu era purtată zilnic.

Stola reprezintă în epoca clasică veşmântul pentru femei. Ea avea forma unei cămăşi până la glezne, la talie se strângea cu o cingătoare, iar jos avea o panglică lată şi ornamentată cu purpură (institia). Lăţimea panglicii constituia un semn distinctiv pentru femei după condiţia socială şi privilegiile pe care le aveau. În epoca imperială după ea se putea recunoaşte femeia mamă a trei copii (ius trium liberorum) peste stolă femeile romane au purtat mai întâi, pentru a se apăra de frig şi intemperii, o manta simplă numită ricinium, iar ulterior, palia, o haină mult mai amplă.

COROANA LA ROMANI Coroana (< lat. corona, -ae) este un ornament circular din metal, frunze, flori etc., purtat de antici în jurul capului sau gâtului, folosit ca ornament festiv, pentru decoraţii funerare, ca recompensă pentru talent, iscusinţă militară, civilă. A fost introdusă mai întâi ca o recompensă de onoare la jocurile olimpice. Ulterior, a fost preluata de spartani la concursurile lor de gimnastică, mai era purtata de ei atunci când mergeau la luptă. Romanii au rafinat practica grecilor şi au inventat o mare varietate de coroane, din materiale diferite, fiecare cu o denumire separată şi adecvată unui scop. 43

Coroanele indicau o ocupaţie, un anumit statut social, o demnitate. De exemplu, un soldat curajos putea conta pe o coroană de frunze de stejar sau de măsline, de laur sau iederă, de pin, măsline şi / sau de aur. Preoţii purtau coroane de plante dedicate zeilor. În schimb, escrocii purtau coroană de acant (plante erbacee), pentru cei care comiteau adulter existau coroane din lână de oaie etc. Poeţii de obicei erau încoronaţi cu nişte coroane de lauri. În acest sens, laureatus se traduce „împodobit (sau încununat) cu lauri”. În timpul Imperiului Roman laurul simboliza puterea victoria şi pacea. Prizonierii, ca parte din prada de război, au devenit proprietatea statului fiind vânduți celor mai buni ofertanți. Vânzarea era realizată de un chestor, cumpărătorii erau angrosişti de sclavi care urmau întotdeauna o armată, împreună cu alţi comercianţi şi negustori. Lancea (hasta), care simboliza întotdeauna semnul unei vânzări efectuate sub autoritatea publică, a fost înfiptă în pământ pentru a marca locul de vânzare, iar prizonierii purtau ghirlande pe capul lor, aşa cum purtau victimele oferite în sacrificiu. Prin urmare, expresiile „sub hastam venire” şi „sub coronam venire” au ajuns să aibă, practic, acelaşi sens - vânduţi în sclavie.

În perioada Republicii, poporul roman participa la adoptarea unor hotărâri cu caracter legislativ, electoral sau judiciar în cadrul a patru adunări distincte: comitia curiata, comitia centuriata, comitia tributa şi concilium plebis. Comitia curiata are drept atribuţii: adoptarea unor legi cu ocazia intrării în funcţie a magistraţilor superiori, legi prin care poporul delega putere şi le promitea supunere. Comitia centuriata includeau, iniţial, marii proprietari funciari, ulterior şi pe cei ce aveau monedă, căci centuriile erau nu doar structurile politice, dar şi unităţile militare. Numai membrii centuriilor puteau fi obligaţi să plătească impozite. Concilium plebs adopta hotărâri obligatorii doar pentru plebe. Dar din momentul în care patricienii au început să participe la adunările plebeilor aceasta s-a transformat în comitia tributa.

44

NOMINA IURIS: 1.

causa indicta – fără judecată şi anchetă

2.

causa publica /  privata – proces public/  privat

3.

comitia curiata, ~ centuriata ~ tributa – vide supra!

4.

contra tabulas – contra documentului

5.

copia vera /  ficta – copie veridică /  falsă

6.

culpa lata /  levis – vină (culpă) mare (gravă) / uşoară

7.

ignorantia supina – incompetenţă premeditată

8.

iustae nuptiae – căsătorie legitimă

9.

ex gratia – din bunăvoinţă

10. infra petita – mai puţin decât s-a cerut 11. honoris causa – pentru onoare, pentru merite. Expresia desemnează grade, titluri, acordate în mod onorific unor personalităţi cu merite deosebite în diferite domenii. Cel mai cunoscut titlu este cel acordat de universităţi. 12. mea culpa – greşeala este a mea 13. persona grata/

 non grata – persoana agreată (sau indezirabilă). În limbaj

diplomatic, în cazul în care reprezentantul unui stat străin este acceptat pentru acreditare sau când acesta nu mai este dorit şi i se pune în vedere să părăsească ţara respectivă 14. publica vincula – închisoare publică 15. ultra petita – peste ce s-a cerut

SENTENTIAE: 1.

Amicitia vitam ornat – Prietenia împodobeşte viaţa.

2.

Aquila non capit muscas – Vulturul nu prinde muşte.

3.

Barba non facit philosophum (Plutarh) – Nu barba îl face pe filozof.

4.

Experentia docet – Experienţa ne învaţă.

5.

Fiat iustitia, pereat mundus! – Să se facă dreptate, chiar de-ar fi să piară lumea!

45

6.

Gutta cavat lapidem non vi, sed sæpe cadendo (Ovidius) – Picătura găureşte piatra nu prin putere, ci prin deasă cădere.

7.

Historia magistra vitae est (Cicero) – Istoria este învăţătoarea vieţii.

8.

Ignorantia legum excusat neminem – Necunoaşterea legilor nu scuză pe nimeni.

9.

Mille viae ducunt homines per saecula Romam – O mie de drumuri duc întotdeauna oamenii spre Roma

10. Nulla poena sine libertas – Nici o pedeapsă fără lege. 11. Quot linguas calles, tot homines vales – Câte limbi posezi, de atâtea ori eşti om. 12. Sine iustitia, nulla libertas – Fără justiţie nu există libertate. 13. Tunica proprior palio est (Plautus) – Cămaşa este mai aproape de corp decât haina. 14. Ubi bene, ibi patria – Unde e bine acolo e patria. 15. Ubi concordia, ibi victoria – Unde este înţelegere, acolo este şi victorie.

ANNOTĀTIŌNĒS / Note/ moment îndrumător): Categoriile gramaticale ale substantivelor în limba latină sunt: genul (genus masculinum, genus femininum, genus neutrum); numărul (numerus singularis, numerus pluralis), cazul: Denumirea cazului în latină

Denumirea cazului în română

Întrebările

Funcţia sintactică

Nominativus /N.

nominativ

Cine? Ce?

Subiect şi nume predicativ în predicatul nominal

Genitivus / G.

genitiv

(a, al, ai, ale) cui?

Atribut N.B! Determină un substantiv

Dativus / D.

dativ

Cui?

Complement indirect N.B! Determină un verb

Accuzativus/Acc.

acuzativ

Pe cine? Ce?

Complement direct

Ablativus /Abl.

ablativ

Când? Unde? Cum?...

Complement circumstanţial

Vocativus /Voc.

vocativ

Cazul adresării

N.B! Nu are funcţie sintactică

Substantivele în limba latină sunt prezentate în dicţionar şi, respectiv, memorate în cele două forme iniţiale ale lor de N. şi G. Apartenenţa la o anumită declinare este determinată după terminaţia cazului genitiv singular sau plural. 46

De la cazul genitiv identificăm tema practică a substantivului, înlăturând terminaţia cazuală: culpa, culpae – tema este culp - ae.

Gen. N sg. G sg. Ex.:

Declinatio I f. -a -ae Causa,-ae Pecunia, -ae

Declinatio II m. / f. n -us, -er, -ir -um -i -i Advocatus, - i, Arbiter, -tri Vir, viri Testamentum, -i

Declinatio III m. / f. / n. diferite -is Lex, legis Homo, homĭnis Ius, iuris

Declinatio IV m. / f. n. -us -u -us -us Magistrātus, -us Cornu, -us

Declinatio V f. -es -ēi Res, rei Dies, diēi

Sunt de declinarea I substantivele, de regulă, de genul feminin, care la N. sg. au terminaţia –a, iar la G sg. au terminaţia -ae: persōna, -ae; sententia, -ae; tutēla, -ae; querēla, -ae; vita, -ae etc Excepţie de gen fac substantivele ce denumesc profesii sau ocupaţii bărbăteşti: iurista, -ae; indigēna, -ae; incŏla, -ae; agricŏla,-ae; collēga, -ae; nauta,-ae; scriba,-ae; poëta, -ae; Adjectivele se acordă cu substantivele în gen, număr şi caz. Substantivele de declinarea I, atât cele feminine, cât şi cele masculine se declină după următorul model: Cazul

singularis grat – a

pluralis

N.

Person – a

Person – ae grat – ae

G.

Person – ae grat – ae

Person – ārum grat – ārum

D.

Person – ae grat – ae

Person – is

Acc.

Person – am grat – am

Person – as grat – as

Abl.

Person – a

grat – a

Person – is

Voc.

Person – a

grat – a

Person – ae grat – ae

grat – is grat – is

În limba latină, în general, topica părţilor de propoziţie este liberă. Totuşi se observă o tendinţă de a plasa la finalul propoziţiei verbul predicat, iar subiectul şi blocul său (atribute de tot felul) se plasează la începutul propoziţiei.

Lingua Latina multis linguis

peperit.

Schimbarea ordinii presupune scoaterea în evidenţă a unei părţi de propoziţie. Numele predicativ al predicatului nominal stă întotdeauna la nominativ.

47

PLUS

COGNOSCĬTE:

“Un vorbitor insuficient familiarizat cu vocabularul esenţial şi cu structura gramaticală a limbii latine este, într-o măsură mai mare sau mai mică, un om insuficient de cultivat din punct de vedere strict lingvistic. Aşa cum cultura generală este de neconceput fără componenta ei lingvistică, la fel şi aceasta din urmă este de neimaginat fără cunoştinţe măcar elementare de limbă latină.” Theodor Hristea Dintre neologismele împrumutate din latină şi înregistrate în dicţionarele noastre uzuale unele nu mai păstrează accentul latinesc originar nici chiar atunci când acesta coincide cu cel din franceză şi din italiană. Din acest considerent, vom prezenta, mai jos o serie de cuvinte româneşti greşit accentuate, pledând totuşi pentru accentuarea originară latinească, fără a pierde din vedere că unele dintre neologismele pe care le cităm au etimologie multiplă:

De menţionat că unele cuvinte pot fi utilizate cu accent dublu, “atunci când modificarea accentului nu schimbă semnificaţia cuvântului (ca în ácele şi acéle), aşadar reţineţi variantele, care, de altfel, sunt destul de puţine: ántic şi antíc, íntim-intím, tráfic-trafíc, penúrie-penuríe.

În ciuda faptului că în uzul curent se întâlnesc două forme de accent, normele actuale recomandă o singură accentuare la cuvinte de tipul: AVÁRIE (nu avaríe) “stricăciune, deteriorare (însemnată) suferită de o navă, de o maşină, de o construcţie” < fr. avarie < germ. Haverei. A nu se confunda cu avaríţie “zgârcenie”, care vine din latinescul avarĭtĭa “lăcomie, zgârcenie”. ADULTÉR (nu adúlter), “infracţiune care constă în încălcarea fidelităţii conjugale de către unul dintre soţ” < fr. adultère < lat. adultĕrĭum “adulter”, unde avea accentul pe silaba -té-. NEÚTRU (nu néutru) , care vine din adjectivul neūter, neūtra, neūtrum, unde avea vocala -ūaccentuată. CRÉDIT (nu credít), pentru că vine din latinescul crēdĭtum, - i “credit, datorie”, unde avea accentul pe -ē- şi nu pe -ĭ-. În acelaşi context, DÉBIT (nu debít), este prezentat în DEX drept un împrumut < fr. débit, menţionăm însă că în Dictionnaire étymologique de la langue française usuelle et littéraire. Paris, 1863, de Mazure M.A., se face trimitere la verbul latinesc debeo, debēre, debŭi, debĭtum, care, de facto, avea sensul “a datora, a trebui să dea” , iar forma de supin de unde se trage termenul debit avea accentual pe vocala -e-. Dar atenţie, 48

AUDÍT (nu áudit) “Funcție de control și de revizie contabilă a unei firme; proces prin care persoane competente, independente colectează și evaluează probe pentru a-și forma o opinie asupra gradului de corespondență între cele observate și anumite criterii prestabilite, deoarece chiar dacă vine în limba română din engleză audit, acest termen a fost împrumutat de limba engleză din latină, şi anume de la audio, audīre, audīvi, audītum, unde avea sensul “a auzi, a asculta, a audia; a ierta, a aproba; a judeca; a se supune, a urma, a se conforma; a avea o anumită reputaţie” TRÁNZIT (nu tranzít) este indicat în DEX drept un împrumut < fr. transit, în ce ne priveşte, susţinem ideea de împrumut latin < lat. transĭtus, -us “1.Trecere, 2.Trădare, dezertare, 3.Tranziţie, 4.Schimbare”, aşa cum în latină nu are accentual pe

-ĭ-, ci pe silaba tráns- şi în română accentul

recomandabil de noi este tránsit. ÁULĂ (nu aúlă) “sală mare într-o clădire public, destinată festivităţilor, conferinţelor, cursurilor”, dat fiind faptul că este un cuvânt împrumutat din latină şi anume áula, -ae s.f. “1. curte; 2. palat, curtea unui rege”.

PENTRU cei INTERESAŢI: TOGA Aşadar, toga era o piesă de îmbrăcăminte formală purtată rareori. Să spunem despre romani că purtau tot timpul togi ar echivala cu ipoteza ca englezii ar fi purtat toţi în trecut faimoasele pălării cilindru. Ceea ce evident că nu a fost adevărat în ambele cazuri. Iuvenal spune ca: “Sunt multe părţi ale peninsulei italice unde, sincer să fiu, un bărbat poartă toga doar în momentul în care este îngropat”. Toga candida, de obicei, era din lână albă naturală, o purtau candidaţii la o magistratură, denumirea de candidat derivă de la candidus, -a, -um, pentru a da togii un aspect şi mai strălucitor, imaculat, toga era albită cu cretă.

Toga sordida / Toga pulla se purta numai în timp de doliu sau în cazul altor nenorociri.

Regula generală cerea ca togile să fie lipsite de orice podoabe sau ornamente – Toga pura.

49

Existau însă şi abateri, astfel, înalţii magistraţi şi membrii unor colegii preoţeşti purtau toga praetexta, o togă albă, dar împodobită cu o panglică de purpură cusută pe margine. Acelaşi ornament îl aveau şi togile copiilor de până la vârsta de 16-17 ani. La această vârstă băieţii îmbrăcau o togă albă numită toga virilis. Îmbrăcarea aceste togi a maturităţii presupunea un întreg ceremonial.

Comandanţii învingători, cărora li se acordau onoruri triumfale la intrarea lor în Roma, purtau în timpul procesului toga picta. Toga triumfătorului ce avea broderii ce aminteau palmierul se numea toga palmata. Unele categorii de preoţi, în special, augurii, în timpul îndeplinirii funcţiilor sacerdotale purtau o togă numită toga trabea.

În epoca imperială se purta tot mai frecvent toga colorată, în special, de culoare roşie, iar mai târziu numai împăraţii aveau dreptul să poarte toga purpurea.

TUNICA Zilnic Romanul obişnuit purta doar tunica. Tunica reprezintă o haină de uz cotidian din lână, ce se purta sub togă. Tunica era, de obicei, împodobită cu o panglică de purpură (clavus). Această podoabă a ajuns cu timpul să fie un semn distinctiv pentru anumite categorii sociale. Aşadar, membrii ordinului senatorial purtau tunica ce avea o panglică mai lată (latus clavus sau laticlavium), adică tunica laticlavia.

Cavalerii purtau tunica cu panglică îngustă (angustus clavus), altfel spus, tunica angusticlavia. În timpul proceselor triumfale generalii victorioşi purtau o tunică împodobită cu broderii în forma frunzelor de palmieri, având un caracter deosebit de solemn, tunica palmata. O variantă de tunică cu mâneci, confecţionată din in sau chiar mătase, este delmatica. 50

COROANELE ÎN ROMA ANTICĂ Coroane onorifice Corona obsidionalis – A fost cea mai mare şi mai rară din toate decoraţiile militare în Republica Romană şi la începutul Imperiului Roman. Aceasta era acordată doar unui comandant general sau ofiţer ale cărui acţiuni au salvat legiunea sau întreaga armată. Coroana era făcută din materiale vegetale extrase din câmpul de luptă, inclusiv, ierburi, flori, buruieni şi diverse cereale precum grâul. Corona civica/ querna - reprezintă un şirag de perle sau mărgele din lemn de stejar care împreună cu împletituri de frunze formează o coroană. În timpul Republicii Romane, şi, ulterior, în epoca Principatului, era considerată a doua decoraţiune militară la care putea aspira un cetăţean. Coroana era destinată soldatului care a apărat viaţa altui soldat în luptă şi era însoţită de inscripţia: Ob servatum civem. Aceasta a fost iniţial din ilex, mai apoi, din Aesculus, şi, în final, de Quaercus – trei tipuri diferite de stejar. Odată obţinută, coroana avea valoare pentru toată viaţa. Corona navalis – sau rostrata, de asemenea, numită Classica era o coroană de aur considerată distincţie militară cu valoare în domeniul naval. Diferenţa dintre denumirea acestei coroane navalis şi rostrata consta în caracterul de rang, ceea ce ar însemna că una era destinată primei persoane care păşea pe corabia inamicului, iar cealaltă era acordată generalului căreia i se datorează întreaga victorie asupra corabiei inamice. Ambele erau făcute din aur, iar una dintre ele, rostrata, mai probabil, era decorată cu ciocuri de nave. Corona muralis – Iniţial, în Roma antică, era efectiv un obiect, o coroană de aur sau un cerc de aur încercând să sugereze zidurile unui oraș fortificat, cucerit, şi era conferită soldatului care urca primul pe zidul unuia dintre orașele sau fortărețele cucerite de armata romană, plasând stindardul de luptă al acesteia în punctul cel mai înalt. Era una dintre distincţiile militare cele mai înalte şi nu era acordată unui solicitant fără o anchetă prealabilă strictă.Ulterior această decoraţiune militară romană a servit drept bază pentru heraldica europeană.

51

Corona castrensis / vollaris - Era înmânată primului soldat care învingea un val şi intra forţat în tabăra inamicului. Era o coroană din aur ornamentată cu palisade (element de fortificație dintr-un gard înalt din pari de lemn, înfipţi vertical în pământ şi legaţi între ei prin nuiele). Corona triumphalis – Au existat trei tipuri de coroane de triumf, dintre care prima era purtată în jurul capului de comandant în timpul triumfului său. Aceasta a fost făcută din laur sau frunze de dafin, plante care, de altfel, erau des întâlnite şi pe monedele antice. Fiind cea mai onorabilă dintre cele trei, a fost numită insignis laurea sau triumphalis insignis. Corona a doua era din aur, adesea îmbogăţită cu pietre preţioase. Astfel, fiind adesea prea mare şi grea pentru a fi purtată, era ţinută deasupra capului comandantului de către un funcţionar public, în timpul triumfului. Corona provincialis - A treiea era, de asemenea, din aur şi de mare valoare. Era transmisă comandantului drept cadou din partea provinciilor, imediat după ce triumful îi era atribuit. Fiind transmise din provincii aceste coroane au căpatat numele de provincialis. Iniţial, acestea aveau un caracter neobligatoriu şi gratuit, ulterior, au fost impuse ca tribut adus sub numele de coronarium Aurum. Obiceiul de a prezenta coroane de aur din provinciile unde generalii obţineau victorii era de asemenea un uz de la greci.

Corona ovalis – o coroană mai modestă din mirt care simboliza o victorie, un triumf de mici proporţii. Era

însuşită exclusiv

comandanţilor. Aceasta era un dar pentru cei care meritau simple ovaţii. Corona oleagina – Aceasta era o coroană de onoare, din frunze de măsline înmânată atât soldaţilor, cât şi comandanţilor lor. În conformitate cu Gellius aceasta era acordată oricărei persoane prin intermediul careia a fost obţinut un triumf, acestea nefiind participante personal la acţiune. Măslinul a devenit simbolul înţelepciunii şi al păcii.

52

O a doua clasă de COROANE, care au fost EMBLEMATICE şi nu de onoare, cel puţin pentru persoana care le purta, şi adoptarea cărora nu a fost reglementată prin lege, dar personalizat. Dintre acestea au fost, de asemenea, mai multe tipuri. Corona sacerdotalis – Erau purtate de preoţi (sacerdotes), cu excepţia Pontifex Maximus şi miniştrii săi (Camillus), precum şi persoanelor prezente, atunci când era oficiată la sacrificiu. Ea nu era confecţionată dintr-un material anume, uneori era din crengi şi frunze de măsline, alteori din aur sau chiar din frunze de porumb. Aceasta era, de asemenea, privită ca o emblemă a păcii, relaţionata cu încheierea războiului civil dintre Antoniu şi D. Brutus Albinus. Corona nuptialis - Cununa miresei era, la fel, de origine greacă. Era din flori smulse de mireasa însăşi şi nu cumpărate (fapt care era de prost augur). La romani era facuta din verbină, colectata de mireasa însăşi, şi purtată pe sub flammeum cu care mireasa era întotdeauna învăluită. Mirele purta de asemenea, un şirag de perle. Uşile casei sale şi canapeaua miresei erau decorate cu ghirlande. Semnificatia buchetului de nuntă provine din Roma Antica, unde atât mirele, cât şi mireasa purtau câte un buchet de flori pentru intrarea cu bine în căsnicie şi alungarea spiritelor rele. Corona natalitia -

mătănii suspendate deasupra uşii vestibulului, în

casele din Atena şi Roma, în care un copil s-a nascut. În Atena, când nounăscutul era de sex masculin, coroana era făcută din măslin, iar când se năştea o fetiţă, coroana era din lână. În Roma se realizau din laur şi, respectiv, din iederă sau pătrunjel. Corona funebris - Pentru prima data coroana pe capul defunctului a fost atestata la greci, obicei ulterior preluat de romani. În Legea celor XII Table era stipulat că orice persoană care deţine o coroană trebuie să o aibă pusă pe cap în timpul unui proces funerar. Ghirlandele de flori au fost introduse pe catafalc, împrăştiate pe la ferestrele unde avea loc procesiunea sau ca un decor la mormânt. În Grecia, aceste coroane au fost făcute de obicei din pătrunjel.

53

Corona de lauri şi fructe - Cununa din frunze de dafin este simbolul învingătorului al gloriei şi cinstei. În mitologie, laurul este unul dintre cei şapte copaci sacri (măr, smochin, salcie, ulm, stejar, tei). Iniţial, a fost un simbol al fertilităţii, apoi a fost folosit pentru a proteja casa de vrăjitorie . Corona pactilis – Aceasta a fost făcută de flori, arbuşti, iarbă, iederă, lână, sau orice alt material flexibil răsucite împreună. O cunună de flori utilizată în timpul unor sărbători festive. Corona sutulis - reprezintă o cunună din flori (fără tulpini) de trandafiri, purtată de membrii colegiilor preoţeşti, de dansatori, în timpul festivităţilor dedicate zeului Marte. Corona longa (ghirlandele) – era, de fapt, o ghirlandă pe care romanii, de altfel şi grecii, o purtau la gât, pe piept în timpul sărbătorilor naţionale. De obicei, erau utilizate cu preponderenţă pentru a decora morminte, scaune, maşini de triumf, case s.a. Dar cuvântul trebuie să fi avut un înţeles mai precis, şi a fost, probabil, numit Longa datorita dimensiunii sale mai mari, asemanatoare cu un rozariul care, în Italia este încă numit La Corona. Corona Etrusca – O coroană de aur imita coroana din frunze de stejar, împânzită cu pietre şi decorată cu panglici. Orice coroana avea fixate panglici, indiferent dacă sunt reale sau artificiale.

Corona radiata – Era acordată Zeilor şi asumate de către unii din împăraţi, ca un semn al divinităţii lor. Acesta poate fi văzut pe monedele lui Traian, Caligula, M. Aurelius, Valerius Probus, Teodosie. Corona pampinea - Coroana de frunze de viţă de vie a fost însuşita de Bacchus.

54

SCIVISTINE? / Ştiai asta?

ETNA (AETNA) este un vulcan , Situat pe insula Sicilia din Italia. Vulcanul Etna are înălțimea de 3.340 m, fiind cel mai înalt și cel mai activ vulcan din Europa. Se estimeaza că vulcanul erupe la fiecare 3 luni, și că la fiecare aproximativ 150 de ani sunt distruse și localități. Aria de acțiune distrugătoare a vulcanului se întinde pe o suprafață de 1.250 km². Cu toate acestea, poalele vulcanului sunt dens populate; acest fapt se explică prin fertilitatea deosebită a solului. Având o activitate de peste 6000 de ani, vulcanul Etna este vulcanul activ cu cea mai lungă perioadă de activitate. Turismul este foarte dezvoltat; în anul 1981, regiunea a fost declarată parc național. Aici se găsesc și zone de schi alpin de importanță europeană, un teleferic cu care se poate urca până la altitudinea de 2.600 m.

55

Lectio quarta NON SCHOLAE, SED VITAE DISCIMUS Consolidarea cunoştinţelor

MATERIAE / Subiecte: 1. 2. 3. 4.

Historia Linguae Latinae. Verbum . Praesens indicativi activi. Nomen substantivum. Declinatio I. Nomen adiectivum.

SCIVISTINE? / Ştiai asta?

56

TEMPTA TE IPSUM/ Testează-te însuţi: Nomen

___________________________

Classis

Praenomen __________________________

__________________________

Dies/ mensis/ annus __________________

Test sumativ la disciplina “Limba latină” (Lectiones: prima, secunda, tertia) Nr. ord.

Itemi

1

Numiţi cel puţin cinci perioade de dezvoltare a limbii latine:

2

Prezentaţi trei avantaje ale cunoaşterii limbii latine în formarea viitorilor jurişti:

1. 2. 3. 4. 5.

P. ___________________________ ___________________________ ___________________________ ___________________________ ___________________________

5

6 1. _______________________________ _____________________________________ 2. _______________________________ _____________________________________ 3. _______________________________ _____________________________________

3

Plasaţi corect accentul în cuvintele propuse:

10

1. advocātus 2. beneficium 3. commŏdum 4. consul 5. coruptio 6. incŏla 7. modestia 8. pericŭlum 9. praeceptum 10. respublĭca

57

4

5

6

7

Recunoaşteţi conjugarea verbelor după infinitiv. 1.

finīmus - _____________

2.

nescīmus - ____________

3.

noscĭmus - _____________

4.

obtinēmus - _____________

5.

peccāmus - ______________

6.

praecedĭmus - ____________

7.

probāmus - ______________

8.

scribĭmus - ______________

9.

vincĭmus - _______________

10.

vocāmus

10

- _______________

Determinaţi declinarea substantivelor: 1.

agricola, -ae - _________

2.

agricultura, -ae - ________

3.

annus, -i - __________

4.

caput, -itis - _________

5.

dies, -ei - __________

6.

libertas, -tatis - _______

7.

loquela, -ae - _______

8.

nauta, -ae - _______

9.

patria, -ae - ________

10.

venatura, -ae - ______

Traduceţi în limba latină respectând topica părţilor de propoziţie: a.

Acuzatul neagă vina sa.

b.

El apără o cauză dreaptă.

Traduceţi în limba română: 1.

Accūsat, non punit.

2.

Respondēre debĭtis, non tacētis.

3.

Absolvunt, non condemnant.

4.

Dum vivĭmus, laborāre debēmus.

5.

Dicĕre debēmus quod scīmus et quod intellegĭmus.

10

60

50

58

8

9

Scrieţi pentru fiecare dintre cuvintele de mai jos câte un termen corespondent în limba română: 1.

aprobáre -

2.

benevoléntia - _________________

3.

céssionem -

4.

deliberátio -

_________________

5.

exórdium -

_________________

6.

fráudem -

7.

gubernáre -

_________________

8.

humánus -

_________________

9.

incéstum -

_________________

10.

locátionem -

10

_________________

_________________

_________________

_________________

Formaţi în limba română familia lexicală de la termenii de origine latină (minimum 4 cuvinte):

20

1. constitutio, constitutionis - _______________________________________________ 2. crimen, criminis - _____________________________________________________ 3. decretum, decreti - _____________________________________________________ 4. iudex, iudicis - ________________________________________________________ 5. natio, nationis - ________________________________________________________ 10/ A

Prezentaţi echivalentul maximelor în limba latină: 1. Așa trece gloria lumii. _____________________________________________________________________

50

2. A-ţi porunci ţie este cea mai mare putere. _____________________________________________________________________ 3. Cine scrie, citește de două ori. _____________________________________________________________________ 4. Cînd există o îndoială, hotărîrea este în folosul acuzatului. _____________________________________________________________________ 5. Justiția este arta binelui și a echităţii. _____________________________________________________________________ 6. Legea porunceşte (ca oamenii) să procedeze corect, îi opreşte să comită delicte. _____________________________________________________________________ 7. Nimeni nu trebiue să fie judecător în propriul proces. ____________________________________________________________________ 59

8. Nu pentru şcoală, ci pentru viaţă învăţăm. _____________________________________________________________________ 9. Vorbele zboară, cele scrise rămân. _____________________________________________________________________ 10. Zarul a fost aruncat. ____________________________________________________

10/ B

Prezentaţi echivalentul expresiilor în limba latină: 1.

Liberul „mă opun”. ________________________________

2.

Copie veridică /  falsă ______________________________

3.

A chema în judecată_________________________________

4.

A intenta un proces__________________________________

5.

Jurist, specialist în drept.______________________________

15

BAREM DE APRECIERE: Nota 10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Punctajul 236 – 246 226 – 235 196 – 225 166 – 195 136 – 165 106 – 135 76 – 105 46 – 75 16 – 45 1 – 15

60

Nomen

_________________ Classis

_________________

Praenomen _________________ Dies/ mensis/ annus ______________ Test formativ la disciplina “Limba latină” (Coroanele ) Itemi Recunoaşteţi şi numiţi tipul de coroană în baza informaţiei prezentate mai jos: 1

Reprezintă un şirag de perle din lemn de stejar care împreună cu împletituri de frunze formează o coroană. În timpul Republicii Romane, şi, ulterior în epoca Principatului, era considerată a doua decoraţiune militară la care putea aspira un cetăţean. Coroana era destinată soldatului care a apărat viaţa altui soldat în luptă şi era însoţită de inscripţia: Ob servatum civem.

2

O coroană de aur sau un cerc de aur încercând să sugereze zidurile unui oraș fortificat, cucerit, şi era conferită soldatului care urca primul zidul unuia dintre orașele sau fortărețele cucerite de armata romană, plasând stindardul de luptă al acesteia în punctul cel mai înalt. Era una dintre distincţiile militare cele mai înalte şi nu era acordată unui solicitant fără o anchetă prealabilă strictă. Ulterior, această decoraţiune militară romană a servit drept bază pentru heraldica europeană. Era o coroană acordată Zeilor şi asumată de către unii din împăraţi, ca un semn al divinităţii lor. Acesta poate fi văzut pe monedele lui Traian, Caligula, M. Aurelius, Valerius Probus, Teodosie.

3

4

Au existat trei tipuri de coroane de acest tip, dintre care prima era purtată în jurul capului de comandant în timpul triumfului său. Aceasta a fost făcută cu laur sau frunze de dafin, plante care, de altfel, erau des întâlnite şi pe monedele antice.

5

Era înmânată primului soldat care învingea un val şi intra forţat în tabăra inamicului. Era o coroană din aur ornamentată cu palisade (element de fortificație dintr-un gard înalt din pari de lemn, înfipți vertical în pământ și legați între ei prin nuiele).

61

6

7

8

9

10

A fost cea mai mare şi mai rară din toate decoraţiile militare în Republica Romană şi la începutul Imperiului Roman. Aceasta era acordată doar unui comandant general sau ofiţer ale cărui acţiuni au salvat legiunea sau întreaga armată. Coroana era făcută din materiale vegetale extrase din câmpul de luptă, inclusiv, ierburi, flori, buruieni şi diverse cereale, precum grâul. O coroană de aur considerată distincţie militară cu valoare în domeniul naval. Diferenţa dintre denumirea acestei coroane ... şi ... consta în caracterul de rang, ceea ce ar însemna că una era destinată primei persoane care păşea pe corabia inamicului, iar cealaltă era acordată generalului căreia i se datorează întreaga victorie asupra corabiei inamice. Ambele erau făcute din aur, iar una dintre ele, era decorată cu ciocuri de nave. O coroană mai modestă din mirt care simboliza o victorie, un triumf de mici proporţii. Era însuşită exclusiv comandanţilor. Aceasta era un dar pentru cei care meritau simple ovaţii. Aceasta era o coroană de onoare, din frunze de măsline înmânată atât soldaţilor, cât şi comandanţilor lor. În conformitate cu Gellius aceasta era acordată oricărei persoane prin intermediul căreia a fost obţinut un triumf, acestea nefiind participante personal la acţiune. Măslinul a devenit simbolul înţelepciunii şi al păcii. Era o coroană transmisă comandantului drept cadou din partea provinciilor, imediat după ce triumful îi era atribuit. Iniţial, acestea aveau un caracter neobligatoriu şi gratuit, ulterior, au fost impuse ca tribut adus sub numele de coronarium Aurum. Obiceiul de a prezenta coroane de aur din provinciile unde generalii obţineau victorii era de asemenea un uz de la greci.

SCIVISTINE? / Ştiai asta?

62

Nomen

_________________

Praenomen _________________

Classis

_________________

Dies/ mensis/ annus ______________

Test formativ la disciplina “Limba latină” (Vestimentaţia romană ) Nr. ord.

Itemi

P.

Recunoaşteţi şi numiţi cu exactitate tipul de togă/ tunică/ stolă romană în baza informaţiei prezentate mai jos: 1

Confecţionată din lână albă naturală, purtată

de

către

candidaţii

la

o

magistratură. Pentru a da acestei haine un aspect imaculat şi mai strălucitor, era albită cu cretă. 2

Se purta numai în timp de doliu sau de alte nenorociri.

3

Înalţii

magistraţi şi membrii unor

colegii preoţeşti purtau un veşmânt alb, dar împodobit cu o panglică de purpură cusută pe margine.

4

La vârsta de 16-17 ani băieţii îmbrăcau o togă albă, ce îl înscria pe tânăr în lista maturilor. Îmbrăcarea acestui vestiment al maturităţii presupunea un întreg ceremonial.

5

Comandanţii învingători, cărora li se acordau onoruri triumfale la intrarea lor în Roma, purtau în timpul procesului o haină decorată cu broderii în fir de aur.

63

6

Unele categorii de preoţi, în special, augurii, în timpul îndeplinirii funcţiilor sacerdotale purtau o anumită togă cu dungi cărămizii şi un tiv purpuriu, se crede că şi regii purtau asemenea haină doar că era violetă şi cu puţin alb.

7

În epoca imperială se purta tot mai frecvent acest veşmânt colorat, iar mai târziu numai împăraţii aveau dreptul să poarte acest veşmânt purpuriu, care întrun fel îi deifica.

8

O haină fără mâneci purtată la corp de membrii ordinului senatorial şi care avea o panglică purpurie mai lată.

9

O haină fără mâneci purtată la corp de cavaleri şi care avea o panglică purpurie mai îngustă.

10

Veşmânt pentru femei în forma unei cămăşi până la glezne, la talie se strângea cu o cingătoare, iar jos putea, în funcţie de statutul social sau de numărul copiilor, să fie decorată cu o panglică lată de purpură.

64

65

Lectio quinta VERBA DOCENT, EXEMPLA TRAHUNT Declinarea a II-a a substantivelor şi adjectivelor Pronumele posesive

MATERIAE / Subiecte: 1. Declinarea a II-a a substantivelor şi adjectivelor. 2. Pronumele posesive.

COGITATE! / Meditaţi! 1. Formele iniţiale ale substantivelor şi adjectivelor de declinarea a II-a (prezentarea şi atestarea declinării în dicţionar). 2. Stabilirea temei substantivale şi adjectivale. 3. Particularităţile de gen şi număr la substantivele de declinarea a II-a. 4. Terminaţiile cazuale ale substantivelor şi adjectivelor de declinarea/ clasa a II-a. Traducerea în limba română. 5. Pronumele posesive în limba latină şi echivalentele lor în limba română. 6. Declinarea pronumelor posesive.

VERUM an FALSUM?

66

EXERCITIONES / Aplicaţii: Analizaţi substantivele. Identificaţi cu ajutorul dicţionarului genul. Prezentaţi traducerea. Formele iniţiale

Cazurile posibile

Model:

1.

matrimonium

N., sg.; Acc., sg.; Voc.sg.

Genul

Matrimonium, -i

Traducerea în l.rom. căsătorie

neutru

a) adulteria, beneficium, librarie, centumviro, commercĭis; b) iudicio, praefecto, praesidium, patronus, tributo; c) advocatos, arbitro, notarie, decemviri, faber; d) foris, lusi, patrimonia, pretii, sociariis. 2.

a) Puneţi substantivele la Acc. sg., G. pl., Abl. pl.: socius, -ii; iudicium, -ii; praefectus, -i; arbiter, -tri; triumvir, -ri. Model: liber b)

Acc. sg.

G. pl.

Abl. pl.

librum

librōrum

libris

Plasaţi substantivele la Acc. pl., Voc. sg., Abl. sg.:

pretium, -ii; lusus, -i; tributum, -i; faber, -ri; decemvir, -ri. Model: testamentum 3.

Acc. pl.

Voc. sg.

Abl. sg.

testamenta

testamentum

testamento

Declinaţi îmbinările. Motivaţi compatibilitatea dintre substantiv şi adjectiv: a) pinus alta, verbum dictum; b) debitum pecuniarium, humus fecunda; c) iurista noster, meum testamentum; d) argumentum primum, athleta clarus.

4.

Acordaţi substantivele cu adjectivele, notând pe linia alăturată litera ce corespunde formei corecte: Model:

Substantive a. Factum b. Arbiter c. Advocato

Adjective c bono a notorium b iustus

67

5.

k.

Dominio

__ Manifesti

l.

Scribae

__ Ultimo

m.

Furti

__ Publicōrum

n.

Dolo

__ Directo

o.

Circus

__ Malo

p.

Commodōrum

__ Arbitraria

q.

Bona

__ Bono

r.

Hume

__ Vitiosus

s.

Iudicia

__ Fecunda

t.

Suplicio

__ Adventicia

Traduceţi în limba latină: a) Advocatul apără acuzatul, iar acuzaţii neagă delictele (vinele). b) Bărbatul harnic nu are datorii băneşti, el munceşte bine. c) Notarul răspunde în faţa (coram = cu Abl.) judecătorilor. d) Prefectul munceşte şi pentru binele său şi pentru binele general (public).

6.

Formaţi în limba română familii lexicale de la termenii: arbiter, -ri; numerus, -i; nummus, -i; comercium, -ii; laboriosus, -a, -um. Familia lexicală

Model:

Epistola, -ae

Româna

Franceza

Engleza

Epistolă epistolar ...

68

TEXTUS / Texte: Textus I APUD ARBITRUM Optĭmum (= cea mai bună) iudicium est placĭdum arbitrium. Hoc si non procēdit, veniunt in forum. In iudicio arbiter reum iudicāre designatus est. Dicographus vota calămo scribit. Actor reum accūsat et testes (= martori) contra reum prodūcit. Reus per advocātum se excūsat. Tum arbiter sententiam pronuntiat. Arbiter aut absolvit, aut ad poenam damnat vel mulctam, vel supplicium. Arbiter noster Marcus Tullius vir laboriosus et iustus est. Hodie apud arbitrum multae causae privatae sunt: de debitis pecuniariis, de mandatis, de testamentis. Marcus Tullius multos reos vocat. Primus reus iam in iudicio est et ceteri rei veniunt. In numero causarum prima est causa mea de mandato et debito pecuniario. Adversarius est Gaius Sempronius. Caius Villius Sempronium furti accusat. Advocatus Sempronium defendit. Advocatus facta exponit. Culpa Sempronii lata est.

LABOR erga TEXTUM / Sarcini în baza textului: 1. Citirea şi traducerea textului. Analizaţi sub aspect gramatical cuvântul reus, -i, în exemplele când e scris cu litere aldine. 2. Plasaţi la numărul plural, şi viceversa, substantivele subliniate din text. 3. Comentaţi în maximum 5 enunţuri dictonul: “Optĭmum iudicium est placĭdum arbitrium.” 4. Atestaţi în text substantivele de declinarea a II-a. 5. Formaţi în limba română familia lexicală de la termenul: culpa. 6. Cum şi unde decurgea procesul de judecată în Roma Antică?

GLOSSARIUM actor, actoris s.m. – avocat, orator, actor ad poenam – după, conform cu pedeapsa adversarius, -ii – partea adversă advocatus, -ii – avocat apud prep. cu acc.– la, în faţa arbiter, -tri – judecător arbitrium, -ii – hătărâre aut conj. – sau, ori calămus, -i – trestie, toc de scris contra adv. – împotriva damno, -āre – a condamna debitium, -i – datorie defendo, -ĕre – a apăra, a susţine designatus, -a, -um – desemnat dicographus, -i – scrib, grefier excūso, -āre – a justifica expono, -ĕre – a expune factum, -i – fapt

furtum, -i – furt hoc adv. – aici hodie adv. – astăzi iam adv. – deja iudicium, -ii – proces, judecată iustus, -a, -um – drept, legal, laboriosus, -a, -um – muncitor, laborios latus, -a, -um – grav mandatum, -i – mandat mulcta, -ae – amendă numerus, -i – număr pecuniarius, -ia, -ium – pecuniar, bănesc per prep. cu acc. – prin, prin intermediul placĭdus, -a, -um – favorabil primus, -a, -um – primul, prima procedo, -ĕre – a se întâmpla / a înainta prodūco, -cĕre –a duce în faţă pronuntio, -āre – (jur.) a pronunţa sentinţa

69

reus, rei – pârât, reclamat, acuzat se pron. refl. – se supplicium, -ii – supliciu testamentum, -i – testament tum adv. – apoi, după aceea vel conj. – sau

venio, -īre – a veni vir, viri – bărbat voco, -āre – a chema votum, -i – dorinţă

Textus II ADVOCÁTI

ROMAE

ANTIQUAE

In Roma antiqua multa artificia (munera =ocupaţii) sunt.

Laborāre, vitam sustinēre,

mercaturam facĕre Romanis (civibus = pentru cetăţini) satis turpĭter est. Munus advocāti nobĭle est. Advocāti nummos sive dona a reis non habent. Artificium advocāti magni pondĕris (=de importanţă) est. Primo, reus advocatum

appellat. Advocatus persona publica est qui in

iudicio adest et reum gratis adiuvat. Lucrum non facit, sed in magno honore (=onoare) est. Iurisconsultus et orātor advocati sunt. Iurisconsultus facta concludentia (=fapte concludente) et argumenta vestīgat, requīrit et parat. Orātor facta et argumenta in iudicio coram populo eloquenter exponit. Itaque reus ab advocatis defendĭtur. Advocati (actoris) est probare. Sed in dubio pro reo. Iudicium actus est quo causam aequam decernĕre debet. Forum spatium publĭcum vel aedificium est, ubi arbitri (iudices) persōnas audit et decernit.

LABOR erga TEXTUM / Sarcini în baza textului: 1. Citirea şi traducerea textului. Analizaţi sub aspect gramatical cuvântul reus, -i, scrise cu litere aldine. 2. Plasaţi la numărul plural, şi viceversa, substantivele subliniate din text. 3. Comentaţi în maximum 5 enunţuri: “Lucrum non facit, sed in magno honore est.” 4. Atestaţi în text substantivele de declinarea a II-a. 5. Atestaţi în text termenii ce formează câmpul semantic de la termenul: advocatus. Prezentaţi termenii moşteniţi în limba română. 6. Cum şi unde decurgea procesul de judecată în Roma Antică? GLOSSARIUM actus, -us m. – acţiunea de a face dreptate adsum, adesse, adfui – a fi de faţă, a asista adiuvo, adiuvāre – a ajuta, a susţine advocātus, -i – avocat aedificium, -ii – edificiu/ construcţie aequus, -a, -um – nepărtinitor, imparţial appello, -āre – a se adresa argumentum, -i – argument artificium, -ii – profesiune, meşteşug coram praep.cum abl. – în faţa debeo, -ēre – a trebui decerno, -ĕre – a judeca donum, -i – dar, cadou eloquenter adv. – elocvent

expono, -ĕre – a expune, a prezenta facio, -ĕre – a face, a practica factum, -i – faptă, acţiune gratis adv. – gratuit, în mod dezinteresat iudicium, -ii – proces, acţiune judiciară iurisconsultus, -i – jurisconsult laboro, -āre – a lucra, a munci lucrum, -i – câştig, profit, beneficiu magnus, -a, -um – mare mercatūra, -ae – negustorie, negoţ multus, -a, -um – mult nobilis, -e adj. – deosebit nummus, -i – ban, monedă

70

orātor, -ōris m. – orator paro, -āre – a pregăti, a dobândi, a stabili populus, -i – popor reus, rei – pârât, reclamat, acuzat requīro, -rĕre – a căuta, a se informa satis adv. – destul, foarte

sed – dar sive – sau spatium, -ii – spaţiu sustineo, -ēre – a întreţine turpĭtēr adv. –urât, ruşinos, imoral, indecent vestigo, -āre – a investiga

Textus III DE ROMANIS et DEIS ROMANORUM Romani multos deos adorant; in numĕro deōrum Neptūnus et Bacchus et Mercurius et Aesculapius sunt. Neptunus, filius Saturni, domĭnus aquārum est. Neptuno nautae tauros et equos immŏlant.

Bacchus

deus

vini et uvārum est, at Mercurius deus mercatūrae et

eloquentiae. Arae Mercurii in viis sunt, quod Mercurius nuntius est deōrum et vias monstrat. Deus medicinae est Aesculapius; Aesculapium adōrant Romani in templis et ornant aras dei Aesculapii multis herbis et corōnis et rosis. *** Romāni popŭlus bellicōsus sunt, armis et telis pugnant. Arma Romanōrum sunt galea, scutum, lorica: tela sunt pilum, gladius, sagittae. Gladii Romanōrum non sunt longi; pilae longae sunt. Romani in bellis cotidie castra collōcant et vallo fossáque firmant. Valla alta (sunt) et fossae latae sunt. In castris Romani sunt tuti. LABOR erga TEXTUM / Sarcini în baza textului: 1. Citirea şi traducerea textului. Analizaţi sub aspect gramatical cuvântul deus, -i, în exemplele scrise cu litere aldine. 2. Plasaţi la numărul plural, şi viceversa, substantivele subliniate din text. 3. Comentaţi în maximum 5 enunţuri: “In castris Romani sunt tuti.” 4. Atestaţi în text substantivele de declinarea a II-a. 5. Unde regăsim, pe teritoriul Republicii Moldova, fragmente din complexul de fortificații romane, cunoscute astazi sub denumirea de Valul lui Traian (Vallum Traiani)? 6. Care este rolul Zeilor în viaţa romanilor?

GLOSSARIUM altus, -a, -um – înalt, mândru, măreţ ara, -ae – altar arma, -ōrum n. pl. – arme, oşti at - iar bellicosus, -a, -um – războinic, belicos bellum, -i – război, luptă, bătălie castra, -ōrum n. pl. – tabără, cazarmă colloco, -āre – a aşeza, a stabili cotidie adv. (v. quŏtīdĭe) – zilnic deus, dei – zeu dominus, -i – stăpân, proprietar eloquentia, -ae – elocvenţă equus, -i – cal

filius, -ii – fiu, fecior firmo, -āre – a consolida, a fortifica, fossa, -ae – şanţ, tranşee galea, -ae – cască, coif gladius, -ii (gladium, -ii) – sabie, spadă, herba, -ae – iarbă, plante păioase immolo, -āre – a aduce jertfe longus, -a, -um – lung lorica, -ae – platoşă de piele, scut medicina, -ae – medicină mercatura, -ae – negoţ monstro, -āre – a arăta numerus, -i – număr

71

nuntium, -ii (la pl.) – noutate, ştire nuntius, -ii – sol, mesager orno, -āre – a decora, a împodobi pilum, -i – suliţă grea populus, -i – popor pugno, -āre – a se lupta quod – deoarece rosa, -ae – trandafir sagitta, -ae – săgeată

scutum, -i – scut taurus, -i – taur, bou/ instrument de tortură telum, -i – armă de aruncat templum, -i – templu tutus, -a, -um – sigur, apărat uva, -ae – strugure vallum, -i – val, întăritură via, -ae – drum, cale vinum, -i – vin, băutură

VERUM an FALSUM?

FACTA NOTABILIA:

În ceea ce priveşte activităţile în Roma antică, le putem diviza în activităţi de producţie, comerciale, bancare, dar şi intelectuale. La cele intelectuale putem numi litterator / magister sau ludi litterator / ludi magister, ulterior grammaticus, rhetor.

72

Advocatus, în sensul originar al cuvântului, desemna la început orice persoană care în ziua procesului lua parte la dezbateri şi acorda sub orice formă un ajutor celui implicat într-un proces, fie că era vorba de simple sugestii, fie chiar şi prin simpla prezenţă fizică. Funcţia propriu-zisă de avocat o îndeplineau în lumea romană două persoane, fiecare dintre ele având scopuri diferite: iurisconsultul (iuris consultus) şi oratorul (orator). Cel dintâi se ocupa de aspectele juridice ale cauzei ce urma să fie dezbătută şi arăta căile cele mai adecvate pentru intentarea acţiunii fără însă a se implica, la momentul oportun, în proces. Cel din urmă, în schimb, intervenea alături de împricinat la dezbateri, îl asista şi pleda. În Roma antică avocatura era o ocupaţie neremunerată. Legal, încă din sec. al III-lea î.e.n. avocaţii nu aveau dreptul să ceară vreun onorariu, existau chiar şi nişte principii morale, care considerau solicitarea de onorariu drept dezonorante. Însă într-o lume a epocii republicane unde oricine aspira la o carieră politică de succes, avocatura era o modalitate de a se face remarcat şi de a se afirma în mediul politic. În ultimele secole ale impeiului avocatura a devenit o simplă profesiune. În această epocă termenii de iuris consultus şi orator sunt substituiţi cu acela de advocatus în sensul zilelor noastre. Avocaţii erau organizaţi în colegii (Collegia advocatorum). În perioada Imperiului, atunci când toga a încetat să mai fie costumul obişnuit al romanilor, avocaţii au fost obligaţi ca ori de câte ori pledează o cauză să poarte toga. Din această cauză ei au fost numiţi togati, în constituţiile imperiale din secolele al cincilea şi al şaselea această noţiune a un căpătat caracter oficial. Avocaţii se grupau în colegia togatōrum.

O altă activitate intelectuală era medicina. În acest sens, Pliniu cel Batrân scria că romanii, de altfel, ca şi multe alte popoare, trăiau fără medici, dar nu şi fără medicină. Pater familias era cel care prepara sau administra la rigoare substanţele tămăduitoare. Primii medici ai romanilor au fost cei veniţi din Grecia. Ocupaţia respectivă nu se bucura de niciun prestigiu, fiind egalată cu starea profesorilor sau a vopsitorilor, arhitecţilor.

Alte ocupaţii intelectuale sunt cele ale scribilor (scribae), în special, scribae quaestorii, care erau utilizaţi în administrarea tezaurului şi a contabilităţii sau activau în serviciul edililor curili. Aceştia aveau o temeinică pregătire juridică. Treptat cuvântul scriba a fost înlocuit de alţi termeni noi, precum: librarius, chartularius, excerptor, notarius, tabularius, scriniarius. În afară de sus-numiţii, împăraţii mai aveau scribi ca şi secretari oficiali, numiţi ab epistulis, şi secretari particulari, numiţi a manu sau amanuemes. 73

În slujba statului erau şi scribae publici, iar în oraşe scribae coloniae sau minicipii, ei se divizau în scribae cerarii şi scribae librarii, numiţi după serviciul pe care îl prestau. Librarĭi erau numiţi copiatorii de cărţi în vederea vânzării ulterioare a acestora. Notarĭi se numeau persoanele care luau însemnări, mai ales, după pledoariile rostite la judecată, folosind semne prescurtate, stenografice. Din această perioadă apare stenografia, de remarcat că era practicată deja şi de femei. De celebritate s-a bucurat stenograful lui Cicero Tiro, după care şi semnele stenografice au fost numite notae tironianae.

Comerţul roman totuşi era deficitar pentru că importul depăşea cu mult şi ca volum, şi ca valoare exportul. Deficitul comercial era acoperit din prăzile de război, din sumele stoarse în timpul cuceririlor, precum şi din tributul impus provinciilor colonizate. Ansamblul de taxe romanii îl numeau prin termenul portorium, care se pretinde că datează din epoca regalităţii, acestea sunt: taxele vamale de la frontieră, la intrarea, iar mai târziu şi la ieşirea mărfurilor, percepute în interesul statului; taxele la intrarea unui oraş, percepute în interesul acelui oraş, taxele de trecere printr-un anumit punct, cum ar fi podurile. Economia romană s-a ciocnit şi cu crize economice, astfel în anul 301 Diocleţian a publicat un edict de îngheţare a preţurilor, stabilind plafonul de preţ pentru anumite produse. Împăraţii Valens şi Greţian au interzis exportul de vin şi de unt de lemn şi alte produse alimentare lichide. S-a mai stabilit monopol şi în ceea ce priveşte comercializarea stofelor. Devalorizarea monedelor a dus şi aceasta la acutizarea crizei economice.

De altfel,

cămătăria era o altă ocupaţie a romanilor, despre drepturile creditorilor asupra debitorului insolvabil se atestă şi în Legea celor XII Table (anul 326 î.e.n. Lex Poetelia-Papiria). Publicanii erau oameni de afaceri cu averi mobiliare care luau în arendă sarcini fiscale impuse provinciilor, ei se ocupau cu activităţi cămătăreşti. O altă categorie de persoane erau numiţi nummularii sau mensarii, ei se îndeletniceau cu schimbul de bani. Argentarii (azi bancherii ) erau cei ce deţineau adevărate întreprinderi bancare.

Funcţionarii fiscali imperiali care percepeau taxe pentru marfirile ce intrau sau care ieşeau din hale se numeau arcarii Caesariani.

În afară de Halele lui Traian mai existau mici pieţe numite macellum. Fiecare cartier avea câte un macellum. În aceste pieţe avea loc comercializarea cu amănuntul. În funcţie de produsele pe care le vindeau vânzătorii căpătau un nume specific. Astfel: fructuarii se numeau 74

vînzătorii de fructe; producătorii care îşi desfăceau produsele proprii erau: olitores – grădinarii; piscatores – pescarii ce comercializau peştele prins de ei înşişi; siliginarii – plăcintarii; pastillarii –cofetarii, lintearii – vînzătorii de pânză ţesută de ei înşişi; vestiarii, sugarii – cei ce confecţionau haine din pânza ţesută de ei; caligarii – vânzătorii de încălţăminte bărbătească; fadri solarii sau baxilarii - vânzătorii de încălţăminte pentru femei; anularii – vânzători de bijuterii şi inele , obiecte de lux; margaritarii - vânzătorii de perle; vinarii - vânzătorii de vin.

SCIVISTINE? / Ştiai asta?

75

NOMINA IURIS: 1. ad audiendum verbum – pentru sugestie verbală 2. ad iudicium – spre decizia judecăţii 3. ad líbitum – după plac 4. ad referendum – pentru darea de seamă 5. ante factum – înaintea faptei 6. argumentum ad iudicium – argument pe (sau în) baza unei hotărâri judecătoreşti 7. bona advénticia – avere achiziţionată suplimentar (spre deosebire de cea primită prin moştenire) 8. circus vitiosus – cercul vicios 9. de dato – de la data (redactării) 10. delictum putativum – delict imaginar 11. dolus malus – rea-intenţie 12. factum notorium – fapt binecunoscut 13. in loco delicti – la locul crimei, delictului 14. ultimum supplicium – pedeapsă capitală / cu moartea 15. dominium directum – drept de proprietate direct

SENTENTIAE: 1. Aequum et bonum est lex legum – Echitatea şi binele este legea legilor. 2. Amicus certus in re incerta cernitur (Cicero) – Adevăratul prieten la nevoie se cunoaşte. 3. Amicus Plato, sed magis amica veritas – Mi-e prieten Plato, dar mai prieten mi-e adevărul. 4. Bellum omnium contra omnes – Războiul tuturor împotriva tuturor (starea omenirii înainte de organizarea societăţii). 5. Contra factum non datur argumentum – Împotriva faptei nu există argument. 6. Cuius commŏdum, eius periculum - Al cui este beneficiul (regiunea), al aceluia e şi pericolul. 7. Iustitia regnōrum fundamentum – Justiţia este fundamentul domniilor. 76

8. Iustitia nihil expetit praemii (Cicero) – Dreptatea nu aşteaptă răsplată. 9. Promissum cadit in debitum – Promisiunea devine datorie. 10. Verum plus uno esse non potest – Adevărul nu poate fi mai mult decât unul. 11. Multum non multa – Mult nu multe. 12. Imperare sibi maximum imperium est – A-ţi porunci ţie este cea mai mare putere. 13. In dubio pro reo – Când există o îndoială, hotărârea este în folosul acuzatului. 14. Periculum est in mora – Pericolul este în întârziere. 15. Bonis nocet, qui malis parcit – Le dăunează celor buni, cel care-i cruţă pe cei răi.

ANNOTĀTIŌNĒS / Note/ moment îndrumător): Substantivele de declinarea a II-a sunt majoritatea de gen masculin si neutru. Substantivele de declinarea a II-a de genul masculin au la N., sg. terminaţia –us, -er, -ir, iar cele neutre au la N., sg. terminaţia –um. Recunoaşterea substantivelor de declinarea a II-a se face dupa terminaţia -i de la G., sg., care este comună fiecărui gen. Cu terminaţia în –ir, la N., sg. este doar substantivul: vir (= bărbat) şi derivatele sale: triumvir, decemvir, levir (= cumnat) şi se declină precum cele în –us. De genul feminin la declinarea a II-a sunt substantivele ce indică: 

nume de ţări, oraşe, insule: Aegyptus, Tyrus, Ephesus, Rhodus, Corinthus



nume de plante şi arbori: popūluis, -i; cedrus, -i; cerasus, -i; malus, -i; pinus, -i; prunus, -i; ulmus, -i; pirus, -i; platanus, -i; fagus-i etc.



cuvintele: alvus,- -i; colus, -i; humus, -i; vannus, -i etc.

Substantivele de gen neutru, indiferent de declinarea la care aparţin, au la sg. şi la pl. trei cazuri identice N., Acc., Voc. Substantivele de declinarea a II-a de genul neutru au la singular terminaţia –um, iar la plural terminaţia -a. Adjectivele de declinarea I şi a II -a fac parte din clasa I (adjectivele cu trei terminaţii). Adjectivele de declinarea I şi a II -a se acordă cu substantivele determinate în gen, număr şi caz. Terminaţiile cazuale pentru substantivele şi adjectivele de declinarea a II-a sunt următoarele:

77

Singularis Masc./fem. N.

-US

-ER

Pluralis neutrum

Masc./fem.

-UM

-i

-A

N.

-IR

neutrum

G.

-i

-i

-ōrum

-ōrum

G.

D.

-o

-o

-is

-is

D.

Acc.

-um

-UM

-os

-A

Acc.

Abl.

-o

-o

-is

-is

Abl.

-UM

-i

-A

Voc.

Voc.

-E

-er

-ir

Substantivele şi adjectivele de declinarea a II-a cu terminaţia –us la N., sg., au la cazul Voc., sg. terminaţia –e, în cazul celorlalte substantive V., sg. = cu N., sg. Pronumele poseseve: meus, mea, meum; tuus, tua, tuum; suus, sua, suum; noster, nostra, nostrum, vester, vestra, vestrum se acordă cu substantivele determinate în gen, număr şi caz. N.B! Numeralele ordinale se acordă cu substantivele determinate în gen, număr şi caz.

SCIVISTINE? / Ştiai asta?

78

PLUS

COGNOSCĬTE:

Vrem sau nu să recunoaştem, dar limba română trece şi în continuare printr-o lungă şi grea suferinţă. Pentru o imagine bună, îngrijită a limbii ar trebui, în principiu, să militeze toţi cetăţenii de la politicieni, jurişti, oameni de afaceri, până la studenţi şi oamenii – de rând. Spre regret, de facto nu se face nimic sau se întâmplă exact contrariul a ceea ce ar trebui să existe de iure. La toate nivelurile, se vorbeşte infect româneşte sub diverse aspecte. Evident, una dintre cauze este şi necunoaşterea elementară a limbii latine. Astfel, ar fi bine să reţinem că este corect: 

Dividend (< fr. dividende < lat. dividendus “care trebuie împărţit”, participiu viitor al verbului divido, dividere, dividi, divisum), nu divident.



Memorandum (< lat. memorandum „ceea ce trebuie memorat”), nu memorand, respectiv, la plural memorandumuri, nu memorande.



Onorariu, -ii (< lat. honorarium “taxă, salariu, retribuţie”), nu onorar. Onorar, de fapt, are un sens mai învechi “onorific” şi vine din latinescul honorarius “de onoare, privitor la onoruri”.



Prezidiu cu pluralul prezidii “ organ colectiv de conducere a unei adunări, a unei instituţii, a unui stat etc. Grup de persoane care prezidează unele adunări, şedinţe solemne”(< lat praesidium “unitate de pază, gardă, garnizoană/ apărare, ajutor, apărător/ gardă, escortă”).



Repaus (< lat. repausum), şi nu repaos, respectiv pluralul repausuri.



Salariu “sumă de bani pe care o primeşte o persoană pentru munca depusă într-o perioadă de timp, leafă” (< fr. salaire < lat. salarium* “soldă, leafă, plată, răsplată” < lat. sal, salis “ sare”) nu salar. *Pentru a-şi cumpăra preţiosul aliment, sarea, ostaşilor romani li se acorda o sumă de bani specială, care se numea salarium.



Serviciu “acţiunea de a servi, de a sluji; formă de muncă prestată în folosul sau în interesul cuiva/ ocupaţie, slujbă/...” (< fr. service < lat. servitium “sclavie, robie captivitate (fig.) supunere, ascultare”), nu servici.



Sufrágiu (< lat. suffragium), şi nu sufraj, respectiv a nu se confunda termenul juridic sufrágiu “drept de vot, sistem de votare...” cu omonimul acestuia sufragíu “om de serviciu care servea la masă”, de origine turcă sofraci.

79

PENTRU cei INTERESAŢI: Valurile lui Traian. Prezenţa romană pe teritoriul actualei Republici Moldova s-a conservat prin vestigiile unui puternic sistem defensiv de fortificaţii liniare sub formă de valuri de pământ şi întărituri din buşteni ascuţiţi. Local ele sunt numite Valurile lui Traian şi, probabil, sunt o prelungire a unui imens sistem de fortificare a hotarelor Imperiului Roman, cunoscut în alte ţări europene actuale drept “Valurile lui Adrian” (Franţa, Spania, Anglia ş.a.) Pe teritoriul Moldovei sunt fragmente a două asemenea valuri: “de jos” şi “de sus”. Valul lui Traian “de jos” se consideră că a fost înălţat prin sec. III de romani pe o lungime de circa 126 km de la Prut (sat. Valul lui Isac, Moldova) până la lacul Sasac (lângă Tatarbunar, Ucraina). Valul lui Traian “de sus”, potrivit unor ipoteze, a fost înălţat în secolul al IV-lea de populaţia băştinaşă, mai exact, de două triburi rivale, care şi-au fortificat hotarele domeniilor de la Nistru (s. Chiţcani) până la Prut (2 km nord de Leova) pe o distanţă de circa 138 km.

80

Lectio sexta IUSTITIA NESCIT NEC PATREM, NEC MATREM. Declinarea a III-a a substantivelor.

MATERIAE / Subiecte: 1. Declinarea a III-a a substantivelor. 2. Clasificarea substantivelor de declinarea a III-a: a. Tipul consonantic; b. Tipul vocalic; c. Tipul mixt. 3. Substantive cu particularităţi de declinare.

COGITATE! / Meditaţi!: 1. Categoriile gramaticale ale substantivului în limba latină. 2. Formele iniţiale ale substantivelor de declinarea a III-a (prezentarea şi atestarea declinării în dicţionar). 3. Stabilirea temei substantivale (declinarea a III-a). 4. Particularităţile de gen la substantivele de declinarea a III-a. 5. Terminaţiile cazuale ale substantivelor de declinarea a III-a. Traducerea în limba română.

SCIVISTINE? / Ştiai asta?

81

EXERCITIONES / Aplicaţii: Identificaţi cu ajutorul dicţionarului formele iniţiale, genul şi tipul substantivelor.

1.

Model:

Prezentaţi traducerea în limba română.

probationem

Cazurile

Formele

Tipul

posibile

iniţiale

substantivului

Acc., sg.;

Probatio,

Gen.

consonantic

Traducerea în l.rom.

Fem.

probationis

Dovadă/ aprobare

a) abolitionum, bonitate, canabi, censionĭbus, civium; b) deminutioni, eruditionum, finium, legĭbus, exemplaria; c) abrogationĭbus, actiones, carceres, civitatum, clientis; d) derogationes, emptores, foedus, iura, marium. Analizaţi sub aspect gramatical substantivele:

2.

Model:

Cazurile posibile şi

Forma iniţială:

Gen.

Acc., sg.

Opinio, opinionis

f.

Dat., pl.,/ Abl., pl.

Quaestio, quaestionis

f.

numărul: opinionem quaestionĭbus

a) fontium, fratres, partĭbus, testes, patrem; b) urbe, classes, mori, vox, praesumptionis; c) functionĭbus, legum, testem, cadavera, matrem; d) senĭbus, regum, nomen, duce, usucapionem. 3.

Declinaţi îmbinările: a) clarus orator, mens lucida, b) exemplar cognitum, ius scriptum c) lex dura, magna veritas, d) magnus dux, prima constitutio.

4.

Acordaţi adjectivele din paranteze cu substantivele alăturate, indicînd cazul şi numărul: Model:

Fratres (meus, -a, -um)

a) Comitem (amoenus, -a, -um), Corpora (robustus, -a, -um),

Fratres mei – Nom., pl. Fratres meos – Acc., pl. Iudicum (severus, -a, -um), Lapidis (durus , -a, -um), 82

Luce (clarus, -a, -um).

Militi (strenuus, -a, -um), Salutis (certus, -a, -um), Virtus (humanus, -a, -um).

b) Arboribus (procerus, -a, -um), Flumina (limpidus, -a, -um), Homines (bonus, -a, -um), Rege (benevolus, -a, -um), Tempestate (magnus, -a, -um).

d) Caput (parvus, -a, -um), Duci (peritus, -a, -um), Iuris (privatus, -a, -um), Mens (lucidus-a, -um), Ver (calidus, -a, -um).

c) Hostes (bellicosus, -a, -um), Libertati (verus, -a, -um), 5.

Traduceţi în limba latină: a) Capul familiei este judecător în familia sa. b) Familia romană respectă virtuţile. c) Tineretul roman învaţă după obiceiul străbunilor. d) Fiii şi fiicele demonstrează modestie şi respect.

6. Găsiţi echivalente pentru termenii daţi în limba română şi într-o limbă străină (vezi modelul): Ius, iuris, investigatio, -onis, constitutio, -onis, actio, -onis, crux, crucis, crimen, criminis, pater, patris, vox, vocis, urbs, urbis, pax, pacis. Latină Model:

constitutio, -onis

Română

Fr.

constituţie constitution

It. costituzione

Sp.

Engl.

constitución

constitution

VERUM an FALSUM? “Iuris praecepta sunt haec: honeste vivĕre, altĕrum non laedĕre, suum cuique tribuĕre”. (Domitius Ulpianus)”

83

TEXTUS / Texte: Textus I IUS ROMANUM Nomine iuris Romani non solum leges Romanōrum significant. Temporĭbus antiquis leges Romanōrum solum in Urbe erant (=erau). Ius nostrum ab iure Romano antiquo fontem habet. Leges Romani eo tempore in multis foris/ iudiciis per actionem in rem exercentur (= erau aplicate).

De primis originĭbus iuris Romani fere nihil noscĭmus. Constat (=e evident) autem inter vetustissima vestigia iuris Romani Leges XII Tabularum sunt. Doctrīna iuris Romani in saeculo secundo a.Ch.n. docere inchoat. Iurisconsulti publice respondere et docere atque de doctrina iuris libros conscribere incipiunt. In Aetate aurea vel classica multi iurisconsulti sunt, multaque eorum opera et nunc manent. Inter prudentes illōrum (=acelor) tempŏrum Salvius Iulianus, Iuventius Celsus, Gaius, Iustinianus, Aemilius Papinianus, Domitius Ulpianus, Iulius Paulus, Alexander Severus sunt.

LABOR erga TEXTUM / Sarcini în baza textului: 1. Citiţi textul. 2. Analizaţi sub aspect gramatical formele substantivului ius, iuris, evidenţiate cu litere aldine, din enunţurile de mai sus. 3. Copiaţi din text substantivele subliniate şi stabiliţi numărul, ulterior modificaţi-le numărul, respectând cazul. 4. Identificaţi în text cel puţin 3 termeni juridici. Prezentaţi echivalentele lor în limba română. 5. Recunoaşteţi conjugarea verbelor regulate din text. 6. Consultând literatura şi dicţionarele de specialitate, prezentaţi în limba latină 10 expresii juridice în care unul din termeni este cuvântul actio, actionis. Găsiţi echivalentele lor în limba română (de ex: actio ex contractu – acţiune bazată pe contract) 7. Formaţi în limba română familia lexicală de la termenul: lex, legis. 8. Prezentaţi informaţii despre juriştii antici nominalizaţi în text. 9. Recitiţi şi traduceţi textul. GLOSSARIUM

a. Ch. n. – ante Christum natum – înaintea lui Hristos aetas, aetatis f. – epocă antiquus, - a, -um – antic aureus, -a, -um – de aur autem – însă classicus, -a, -um – clasic, -ă conscribo, -bĕre – a scrie consultum, -i – hotărâre, decret

doceo, -ēre – a învăţa pe alţii exercĕo, -ēre, -ui, -itum – a (se) aplica fere adv. – aproape fons, fontis m. – izvor/ sursă, origine inchŏo, -āre – a începe incĭpĭo, -ĭpĕre, -ēpi, eptum – a se apuca (de ceva) ius, iuris n. – drept, lege lex, legis f. – lege; Legem XII Tabularum – Legea celor XII Table

84

liber, libri – carte, (la pl.) culegere juridică sau religioasă nomen, -is n. – nume nosco, noscĕre, novi, notum – a cunoaşte opus, -ĕris n. – lucrare origo, - ĭnis f. – izvor, început per actio in factum – acţiune efectivă prudens, -tis adj. – competent, înţelept publice adv. – în mod oficial,

respondeo, -dēre, -di, -sum – (jur.) a da consultaţii signĭfĭco, -āre – a însemna solum adv.– numai, doar, non solum – nu doar tempus,temporis s.n. – timp, vreme, epocă; eo tempore – în această epocă urbs, urbis f. – oraş; Urbs, Urbis f. – oraşul Roma vestīgĭum, -ii – fragment vetustissimus, -a, -um – cel/cea mai veche

Textus II CORPUS IURIS CIVILIS Temporibus Iustiniani Imperatoris (saeculo sexto) ius antiquum fere oblitum est. Iustinianus autem ius veterum prudentium aetatis aureae colligĕre et in codices redigere iubet. Ita tres codices sunt: Codex Iustinianus, Iustiniani Institutiones, Digesta sive Pandectae. Codex Iustinianus est collectio legum sive constitutionum imperatōrum quae librae a fine rei publicae usque ad tempora Iustiniani latae sunt. Prima editio Codicis Iustiniani ex anno 529 est; sed Codicis repetita praelectio anno 534 promulgata est. Codex Iustinianus est una e quattuor partibus Corporis iuris civilis. Haec compilatio edictorum Caesarum (ab Hadriano coepta) ab imperatore per Constitutionem iussa est. Etiam origo iuris gentium est. Iustiniani Institutiones liber ad docendum ius in scholis est. Liber iste, qui in maxima sua parte a Gaio hauritur, anno 533 profertur (= este scos la iveală). Digesta sive Pandectae est collectio fragmentōrum iuris scripti ex excerptōrum prudentium. Digesta anno 533 eduntur (=sunt publicate). Hi (=aceste) tres codices una cum collectione novarum constitutionum Corpus Iuris Civilis componunt. LABOR erga TEXTUM / Sarcini în baza textului: 1. Citiţi textul. 2. Analizaţi sub aspect gramatical formele substantivului codex, - ĭcis din enunţurile în care sunt evidenţiate cu litere aldine. 3. Rescrieţi din text substantivele subliniate şi identificaţi numărul, ulterior modificaţi-le numărul, respectând cazul. 4. Identificaţi în text cel puţin 5 termeni juridici. Prezentaţi echivalentele lor în limba română. 5. Recunoaşteţi conjugarea verbelor regulate din text. 6. Consultând literatura şi dicţionarele de specialitate, atestaţi 10 expresii juridice în limba latină, în care unul din termeni este cuvântul ius, iuris. Găsiţi echivalentele lor în limba română (de ex: fictio iuris. – ficţiune de drept (juridică)) 7. Formaţi în limba română familia lexicală de la termenul: constitūtio, -ōnis. 8. Prezentaţi informaţii despre juriştii antici care au contribuit la dezvoltarea dreptului. 9. Recitiţi şi traduceţi textul. 85

GLOSSARIUM 529 – quingentesimo undetrecesimo 533 – quingentesimo trecesimo tertio 534 – quingentesimo trecesimo quarto ab – de la, din ad – până la aetas, aetatis f. – epocă generaţie aureus, -a, -um – de aur codex, - ĭcis m. – cod, codice coeptus, -a, um – început, -ă collectĭo, -ōnis f. – colecţie colligo, -ĭgĕre, -ēgi, -ectum – a aduna compīlātĭo, - ōnis f. – compilaţie compono, -ĕre – a alcătui constitūtio, -ōnis f. – lege, decret corpus, -ŏris – corp doceo, -ēre – a învăţa pe alţii edictum, -i – edict, decret editio, -ōnis f. – publicare, ediţie etiam – chiar, şi, încă excerptōrum – culegere, excerpte fere adv. – aproape finis, finis m. – sfârşit haurio, -īre – a îndeplini imperator, -ōris m. – împărat

iste, ista, istud pron. – acesta, aceasta iubeo, - ēre, iussi, iussum – a impune ius, iuris n. – drept, lege, dreptate latus, -a, -um – răspândit, -ă, transmis, -ă lex, legis f. – lege liber, libri – carte, tratat, (la pl.) culegere juridică novus, -a, -um – nou obliviscor, -īvisci, -ītus sum – a uita, oblita est – este uitat origo, - ĭnis f. – origine, izvor pars, partis f. – parte, fragment praelectio, -ōnis f. – lectură promulgo, -āre – a promulga, apublica prudens, -tis adj. – competent, înţelept quattuor – patru redigo, -ĕre, -ēgi, redactum – a rândui, a pune în ordine repetitio, -onis – repetarea scriptus, -a, -um – scris, -ă sextus, -a, -um – al şaselea sic – astfel sive – sau tempus, -ŏris n. – timp, vreme tres, tria - trei usque – mereu, usque ad - până la vetus, -ĕris adj. – vechi

Textus III DE FONTIBUS IURIS ROMANI Senātus consultum est quod senatus iubet atque constituit, idque legis vicem obtinet. Constitutio principis est quod imperātor decrēto vel edicto vel epistula constituit. Nec unquam dubitātum est, quin id legis vicem obtinet, cum ipse imperātor per legem imperium accipiat. Edicta sunt praecepta eōrum qui ius edĕre (ius edicendi) habent. Ius edicendi habent magistrātus populi Romāni. Sed amplius ius est in edictis duōrum praetōrum, urbāni et peregrīni, quorum iurisdictōnem in provinciis praesides eārum habent. Item in edictis aedilium curulium, quorum iurisdictiōnem in provinciis populi Romāni quaestōres habent. Nam in provincias Caesaris omnīno quaestōres non mittuntur et ob id hoc edictum in his provinciis non proponitur. Responsa prudentium sunt sententiae et opiniōnes eōrum quibus permissum est iura condere.

LABOR erga TEXTUM / Sarcini în baza textului: 1. Citiţi textul. 86

2. Analizaţi sub aspect gramatical formele cuvântului edictum,-i din enunţurile în care sunt evidenţiate cu litere aldine. 3. Rescrieţi din text substantivele subliniate şi determinaţi numărul, ulterior modificaţi-le numărul, respectând cazul. 4. Identificaţi în text cel puţin 5 termeni juridici. Prezentaţi echivalentele lor în limba română. 5. Recunoaşteţi conjugarea verbelor regulate din text. 6. Consultând literatura şi dicţionarele de specialitate, prezentaţi în limba latină 10 expresii juridice în care unul din termeni este cuvântul lex, legis. Găsiţi echivalentele lor în limba română (de ex: lex talionis – legea talionului) 7. Formaţi în limba română familia lexicală de la termenul: constitūtio, -ōnis. 8. Prezentaţi informaţii despre juriştii antici care au contribuit la dezvoltarea dreptului. 9. Recitiţi şi traduceţi textul. GLOSSARIUM accipio,-ěre,-cepi,-ceptum – a aproba aedilis,-is m. – edil amplus,-a,-um adj. – important atque conj. – şi condo,-ěre,-didi,-ditum – a crea consultum,-i n. – hotărâre, decret, senatus consultum - decret al senatului curulis,-e adj. – curul, curulis aedilitas - edilitatea curulă (funcţia edililor care aveau dreptul să ocupe un scaun curul) dubito,-āre,-āvi,-ātum – a se îndoi; nec unquam dubitatum est, quin - nu era nicio îndoială în aceea că edictum,-i n. – edict, decret edo,-ěre, edidi, editum – a publica, a face cunoscut fons,-tis f. – origine, sursă, început

imperātor,-oris m. – împărat item adv. – de asemenea, la fel mitto,-ěre,-misi,-missum – a trimite ob prep. cu acc. – pentru, din cauza omnīno adv. – în total; în general opinio,-ōnis f. – opinie, părere peregrīnus,-a,-um adj. – străin, care nu e cetăţean roman permito,-ěre,-misi,-missum – a permite praeceptum,-i n. – regulă, ordin praeses,-idis m. – apărător propono,-ěre,-posui,-positum – a propune; a prezenta vicis, vicem, vice f. – schimbare

SCIVISTINE? / Ştiai asta?

87

FACTA NOTABILIA:

LEGES DUODECIM TABULĀRUM „Legea celor XII Table” Răsturnarea Regalităţii şi instaurarea Republicii au dus la consolidarea poziţiei aristocraţiei romane atât în viaţa economico-socială, cât şi în cea politică. Creşterea importanţei patricienilor, care acum deţineau întreaga conducere politică la Roma, a făcut să se adâncească şi mai mult contradicţiile dintre ei şi plebei. Iar concentrarea pământurilor în mâinile patricienilor a

avut ca urmare sărăcirea masei

plebeilor. Folosirea terenurilor provenite din ager publicus numai de către patricienii care realizau mari beneficii, i-au nemulţumit şi mai mult pe plebei. Contradicţiile dintre plebei şi patricieni încep să crească datorită situaţiei plebeilor apăsaţi de povara datoriilor tot mai mari şi nerespectarea promisiunilor făcute de patricieni pentru a îmbunătăţi statutul economic şi juridic al plebeilor. Astfel, tradiţia romană ne arată că, în anul 494 î. Hr., plebeii s-au răsculat şi s-au retras pe Muntele Sacru (Mons Sacer) unde şi-au jurat credinţă reciprocă (lex sacrata), formând o legiune a lor. Primul pas în direcţia dreptului scris, şi totodată a secularizării dreptului, a fost făcut odată cu înregistrarea cutumelor, a dreptului consuetudinar, în 451 î.e.n. În acelaşi an „Legile celor XII Table” au fost compilate de către o comisie de zece membri (decemviri, iniţial numai patricieni, apoi şi plebei, câte 5) şi acceptate de adunarea poporului. Conţinutul acestor legi cuprind: drept civil, cod penal şi drept procedural, drept public şi legea regulilor (puternic influenţă de dreptul grecesc: Codul lui Solon). Acest cod de legi a inaugurat reguli convenabile unei comunităţi agrare; a stabilit egalitatea plebeilor şi a patricienilor în faţa legilor şi urma să fie preţuit de romani, fiind sursa legii publice şi private. Sistemul legal înfiinţat prin acest cod, şi corpul de legi care s-a format în jurul lui, s-a aplicat exclusiv cetăţenilor romani şi era cunoscut sub numele de ius civile. Aceste legi au rămas, timp de trei sau patru secole, singurul izvor scris al dreptului roman (Cicero afirma că întreaga legislaţie romană de mai târziu a fost, în fond, o dezvoltare continuă a principiilor enunţate în „Legile celor XII Table”). Textul original al „Legii celor XII Table”, gravat pe 12 table de bronz, expus în For, Table distruse în timpul incendierii Romei de către gali în 387 î.e.n., a fost construit pe baza scrierilor unor jurişti romani şi a dispoziţiilor juridice ulterioare. După izvoarele scrise aflăm că în şcoli, chiar după patru secole de la publicarea lor, elevii erau obligaţi să înveţe pe de rost textul acestui monument juridic.

CORPUS IURIS CIVILIS În anul 395 Imperiul Roman a fost împărţit în două părţi: Imperiul Roman de Apus şi cel de Răsărit. Clasa dominantă de la Bizanţ, urmărind să-şi păstreze vechile ei privilegii, a căutat să-şi creeze, în acest scop, o suprastructură juridică adecvată, care să corespundă relaţiilor sociale existente.

88

Codificarea, prin Codul lui Iustinian sau Corpus Iuris Civilis (527-565) a început în anul 528 prin adunarea constituţiilor imperiale. Textele acestora au fost modificate şi puse la curent cu necesităţile sociale contemporane. Această primă redactare a Codului, intrat în vigoare în anul 529, nu s-a păstrat. Opera legislativă a lui Iustinian cuprindea patru lucrări: Codul (Codex), Digestele (Digestae), Institutele (Institutiones) şi Novelele (Novelae). Primele trei lucrări au fost alcătuite între anii 528-534, iar ultima lucrare, deşi cuprindea o mare parte din legislaţia iustiniană, a fost alcătuită după moartea împăratului, de către persoane particulare. Codul (Codex) a fost publicat în două ediţii. Prima ediţie datează din anul 529, iar cea de-a doua din anul 534. codul a fost redactat de către o comisie formată din zece membri în frunte cu Trebonian, questor sacri palatii, autoritate de necontestat în domeniul dreptului. Numai cea de-a doua ediţie a Codului (Codex reperirae praelectiones) a ajuns să fie cunoscută. Lucrarea este împărţită în cărţi, acestea în titluri şi , la rândul lor, titlurile în constituţiuni. Codul lui Iustinian cuprinde atât dreptul public, cât ai dreptul privat, pe lângă alte constituţiuni imperiale datate din epoca lui Hadrian până în anul 534. Pentru realizarea acestei lucrări Iustinian a avut concursul unor jurişti de seamă, între care amintim pe Trebonian. Totul a început la 13 februarie 528, atunci când Iustinian numeşte o comisie formată din 7 membri, în frunte cu Trebonian, având misiunea de a reuni într-un cod toate constituţiile (legile) imperiale în vigoare, de la Hadrian (117-138) şi până în secolul al VI-lea, eliminând elementele care nu mai corespundeau cerinţelor timpului. Comisia trebuia să utilizeze Codexul Teodosian, precum şi culegerile particulare alcătuite în timpul lui Diocletian: Codex Gregorianus şi Codex Hermogenianus. Demersul lui Iustinian s-a concretizat pe 7 aprilie 529, când lucrarea intitulată Codex Iustinianus a fost gata. Fragmente întregi din această legislaţie tratau despre Biserică, despre disciplină şi morală, accentuând concepţia bizantină şi medievală a Bisericii. Chiar dacă principalele direcţii ale acestei legislaţii urmăreau principii stabile deja din vremea lui Constantin cel Mare şi Teodosie I, contribuţia lui Iustinian rămâne profundă.

89

NOMINA IURIS: 1.

ab auctoritate – pe/în baza legii

2.

abolitio legis – abolirea/anularea legii

3.

actiones iuris – acte juridice

4.

ad probationem – pentru dovadă

5.

auctoritas rei iudicatae – precedent judiciar

6.

de lege lata – în sensul legii în vigoare

7.

ex iure/ ex lege/ ex more/ ex voluntate – de drept/ conform legii/ după obicei/ din voinţă (de bunăvoie)

8.

ex rigore iuris – după rigoarea legii

9.

leges foederis – clauzele unui contract

10. more maiorum – după obiceiul strămoşilor 11. pater familias – capul (tatăl) familiei 12. testis mutus/ gravis/ singulus– martor mut/ important/ singurul 13. Urbi et orbi – oraşului (Roma) şi lumii (întregi) 14. veritas iuridica – dreptate juridică 15. vis legis – puterea legii

SENTENTIAE: 1.

Ab immo pectŏre – Din adîncul sufletului.

2.

Absens heres non erit – Cel care lipseşte nu va fi moştenitor.

3.

Actoris est probare – Este de datoria avocatului să prezinte dovezile.

4.

Amicus Plato, sed magis amica veritas – Mi-e prieten Plato, dar mai prieten îmi este adevărul.

5.

Aequum et bonum est lex legum – Echitatea şi binele este legea legilor.

6.

Crimine ab uno disce omnes (Vergilius) – După o dingură crimă, cunoaşte-i pe toţi.

7.

Dura lex, sed lex – Aspră-i legea, dar e lege.

8.

Errores iuris nocent – Greşelile de drpt sunt vătămătoare.

9.

Facile veritas se ipsa defendit – Adevărul se apără uşor el însuşi pe sine. 90

10. Hominem ex operibus eius cognosces – Pe om îl cunoşti după faptele sale. 11. Iudex est lex loquens – Judecătorul este legea vorbitoare. 12. Iustitia nescit patrem, nec matrem – Justiţia nu cunoaşte nici tată nici mamă. 13. Mos legem regit – Obiceiul conduce legea. 14. Non rex est lex, sed lex est rex – Nu regele e lege, ci legea este rege. 15. Scire leges non est verba legum tenere, sed vim et potestatem (Celsus) – A cunoaşte legile nu înseamnă a reţine cuvintele legilor, ci importanţa şi puterea lor.

ANNOTĀTIŌNĒS / Note/ moment îndrumător): Declinarea a III-a cuprinde substantive de genul mascululin, feminin şi neutru, care la N.sg. au terminaţii diferite, iar la G. sg. au terminaţia -is: iudex, iudicis (m.), lex, legis (f.), ius, iuris (n.) Tema substantivului se determină de la cazul Genitiv, înlăturând terminaţia –is: crimen, crimin – is; testis, test – is; urbs, urb – is; După modelul de declinare substantivele de declinarea a III-a se împart în trei tipuri:  consonantic;  vocalic;  mixt. De tip consonantic sunt substantivele masculine, feminine, neutre imparisilabice (numărul silabelor de la nominativ singular nu coincide cu cel de la genitiv singular), care au tema terminată într-o singură consoană (vezi modelul declinării): homo, hominis; probatio, probationis, ius, iuris. De tip vocalic sunt substantivele neutre care au la N. sg. terminaţiile: -e, -al, -ar: mare, maris; animal, animalis; exemplar, exemplaris (vezi terminaţiile distinctive în tabel). De tip mixt sunt substantivele masculine şi feminine parisilabice (cu acelaşi număr de silabe la cazul N.sg. şi la G.sg.) şi cele care au tema terminată în două sau mai multe consoane (vezi tabelul declinării): pars, partis; testis, testis; civis, civis; urbs, urbis. Există unele substantive care deşi sunt de tip mixt, se declină totuşi după modelul celor consonantice, printre acestea remarcăm: pater, patris; mater, matris; frater, fratris; iuvenis, iuvenis; senex, senis; canis, canis etc.

91

Declinarea a III-a (terminaţii) Masculin

Feminin

Neutru

Mixt

Vocalic

Consonan

Mixt

Vocalic

Consonan

Mixt

Vocalic

Consonan

Singularis

N./V

homo

–

civis

probatio

–

urbs

ius

mare

–

G.

homin – is

–

civ – is

probation – is

–

urb – is

iur – is

mar-is

–

D.

– i

–

–i

–i

–

– i

–i

– i

–

Acc.

– em

–

– em

– em

–

– em

=N

=N

–

Abl.

– e

–

–e

– e

–

–e

–e

–i

–

Pluralis N./V

– es

–

–es

– es

–

– es

–a

– ia

–

G.

– um

–

– ium

– um

–

– ium

– um

– ium

–

D.

– ibus

–

– ibus

– ibus

–

– ibus

– ibus

– ibus

–

Acc.

– es

–

– es

– es

–

– es

–a

=N

–

Abl.

– ibus

–

– ibus

– ibus

–

– ibus

– ibus

=D

–

PLUS

COGNOSCĬTE:

În spaţiul basarabean, exprimarea corectă, ca modus vivendi, reprezintă o problemă de conştiinţă naţională atât individuală, cât și generală. La nivelul uzului se comit multiple greşeli care ar putea fi evitate, dacă s-ar ţine cont de originea unor cuvintelor pe care le antrenăm în vorbire. Jurisconsult, -ă (pl. -ţi, -te) este un substantiv masculin şi feminin care a venit în limba română prin filiera limbii franceze (< fr. jurisconsulte). Termenul are semnificația de specialist în ştiinţe juridice, de mare autoritate, care este consultant în probleme dificile de drept. În Roma antică jurisconsultul era persoana care acorda părţilor asistenţă în faţa justiţiei. Așadar, nu este corectă forma juristconsult, deoarece termenul are ca origine o expresie latină, iuris consultus, în care iuris este genitivul substantivului ius ”drept”. Sub influenţa substantivului delict sunt utilizate greşit formele delicvent și delictvent. Varianta corectă delincvent, -ă (< fr. delinquant

< lat. delinquens,-ntis < delinquere ”a fi de vină”) în

terminologia juridică are sensul de persoană care a săvârşit un delict, adică un fapt care contravine legii penale. 92

Substantivul feminin posesiune (< fr. possession, lat. possessio,-onis), semnificând faptul de a poseda, de a stăpâni un lucru, nu are în calitate de alternativă și varianta posesie, aceasta fiind considerată greşită. Cuvântul naţiune (< lat. natio,-onis, it. nazione) va fi utilizat doar cu această formă corectă, evitându-se varianta greşită naţie. De asemenea, de declinarea a III-a sunt și substantivele care generează în limba română expresii pleonastice: Concluzie finală este un pleonasm în care lexemul concluzie (< fr. conclusion, lat. conclusio,onis) semnifică încheierea unui șir de judecăţi; ultima parte a unei expuneri, care cuprinde rezultatele finale, iar final , -ă (< fr. final, lat. finalis,-e) are sensul de ultim; care reprezintă sfârşitul, încheierea; ultima parte. Deci, utilizarea alăturată a acestor două cuvinte este superfluă. Expresia longevitate

a vieții este pleonastică din motiv că substantivul longevitate (< fr.

longévité, lat. longevitas,-atis, format din adjectivul latinesc longe şi substantivul vita) implică în sine semnificația de durată a vieții; viață lungă (a unei persoane, a unui grup etc.). Cuvântul varietate (< fr. variété, lat. varietas, -atis) - calitate a ceea ce este divers, variat; diversitate – nu admite utilizarea lui împreună cu adjectivul divers, -ă (< fr. divers, lat. diversus) ce are sensul de diferit, variat. Pleonastică este şi expresia ereditate moştenită, unde ereditate (< fr. hérédite, lat. hereditas, -atis) semnifică moştenirea de către descendenţi a caracteristicilor părinţilor, iar adjectivul moştenit are acelaşi sens – ereditar. Venit în limba română prin filiera limbii franceze (< fr. calamité, lat. calamitas, -atis), lexemul calamitate are sensul de catastrofă, dezastru, nenorocire, sinistru. Devine pleonastică utilizarea lui cu determinativul catastrofal, -ă (< catastrofă < fr. catastrophe, lat. catastropha + suf. -al) care, de asemenea, are semnificaţia de ceva dezastruos, nenorocit, tragic. Aşadar, expresia calamitate catastrofală este un pleonasm. Este eronată și exprimarea alocuţiune scurtă, unde alocuţiune (< fr. allocution, lat. allocutio,onis) înseamnă scurtă cuvântare ocazională, iar scurt,-ă (probabil < lat. excurtus) are sensul de concis, fără multe cuvinte; care durează puţin timp.

PENTRU cei INTERESAŢI:

Familia a fost instituţia de bază a societăţii romane prin care se transmitea generaţiilor următoare moralitate şi un statut social. În lumea romană termenul familia îi include pe toţi cei care locuiesc într-o anumită gospodărie (părinţi, copii, liberţi şi sclavi ai casei).

93

Familia este condusă de stăpânul casei (pater familias) care deţine autoritatea deplină asupra tuturor membrilor, indiferent de câte generaţii trăiesc în casă. Autoritatea lui pater familias numită, de obicei, patria potestas (sau maiestas patria, ius patrium şi paternum imperium) este atotcuprinzătoare, indivizibilă

şi

nelimitată,

exercitându-se

legal

asupra soţiei (mater

familias), copiilor

săi

naturali sau înfiaţi, soţiilor şi soţilor acestora, sclavilor casei (servi), a urmaşilor îndepărtaţi, precum şi asupra animalelor domestice, a proprietăţilor mobile şi imobile (potestas dominica). Autoritatea stăpânului casei încetează doar la moartea acestuia, moment în care fiii acestuia devin stăpâni pe vieţile şi averile lor. El era în casa sa judecător, stabilind după bunul plac dacă îşi recunoaşte copiii pe care îi are de la soţia sa (după naştere copilul era aşezat pe pământ, iar tatăl dacă vroia să-l educe trebuia să-l ridice şi să-l îmbrăţişeze, gest care-i conferă acestuia legitimitate), ori îi expune în afara casei sau în Forum pentru a fi luaţi de cine doreşte (aceasta însemna condamnarea la moarte sau creşterea acestora de cei care i-au luat pentru

sclavie).

El

putea

să-i pedepsească

pe

cei

din

casă

cu

sancţiuni

grave,

precum expulzarea, sclavia şi chiar cu moartea (în cazuri foarte grave putea să-şi omoare copiii şi nevasta, însă această pedeapsă crudă era luată de un consiliu de familie reunit în mod expres). Statul roman a evitat până în finalul istoriei sale să intervină în problemele familiei şi în consecinţă să limiteze autoritatea tatălui.

Femeia avea un statut diferit existenţa ei fiind condiţionată de cea a unui bărbat: era fiica, soţia sau mama unui cetăţean. Tatăl său sau soţul erau consideraţi stăpânii ei. Dacă rămânea orfană, intra sub tutela fratelui. Căsătoria schimba autoritatea tatălui (auctoritas) cu cea a soţului. Totuşi, femeia romană nu era dispreţuită şi izolată în gineceu, ca în Grecia, ci putea să plece din casă. Ea avea sarcina de a se îngriji de treburile casei, folosindu-se de munca sclavilor. Singura „muncă” pe care o desfăşura avea rădăcini nobile şi ancestrale: toarcerea lânii. Spre sfârşitul Republicii femeia romană se emancipează, devine stăpâna bunurilor sale, acordă o atenţie mărită îngrijirii frumuseţii ei şi educaţiei intelectuale. Divorţurile devin din ce în ce mai dese în timpul lui Augustus, care, pentru întărirea familiei romane, emite o serie de legi asupra moravurilor. În secolul al II-lea d.Hr. în Imperiu se instaurează o unitate mai echilibrată a cuplului. Bărbatul (care între timp a pierdut din drepturile sale de cetăţean şi are acasă o autoritate moderată) şi femeia îşi manifestă dragostea conjugală prin impunerea respectului reciproc şi exercitarea virtuţilor.

Copilul reprezenta pentru roman în primul rând un moştenitor pentru că împiedeca stingerea numelui unei familii. Dacă acesta nu exista, era adoptat de către pater familias un băiat (familias filius) în urma unui proces complicat (adoptio). În acest caz era necesar acordul pontificilor (adrogatio) care, apoi, era sancţionat şi de către adunarea ginţilor (curiata comitia).

94

Familia romană a cultivat în cadrul ei o serie de virtuţi personale, care i-au permis cetăţeanului roman să aibă tăria morală, să contribuie la măreţia şi puterea Romei (maiestas populi Romani). Respectivele virtuţi erau măsura valorilor puse de acesta în serviciul comunităţii (res publica). Astăzi, ele sunt repere prin care ne putem măsura propriul comportament şi caracter. Spre familiarizare propunem infra o listă a virtuţilor personale: Auctoritas – „Autoritatea spirituală” exercitată de tată prin experienţă. Consilium – „Consilierea” se face printr-o judecată matură, aşezată. Comitas – „Bună creştere” se manifestă prin maniere, curtoazie, deschidere şi prietenie. Clementia – „Iertarea” caracterizată prin bunăvoinţă şi blândeţe. Dignitas – „Demnitatea” este un sentiment de sine, de mândrie personală. Diligentia – „Prudenţa” constă în înţelepciune şi putere de apreciere personală. Fides – „Fidelitatea” presupune loialitate şi seriozitate. Firmitas – „Tenacitatea” stă în puterea minţii, în capacitatea de a atinge de un scop. Frugalitas – „Economia” prezintă un stil economicos şi simplitate, însă fără a fi zgârcit. Gravitas –„Gravitatea” acţiunile presupun nobleţe şi demnitate, responsabilitate şi seriozitate. Honestas –„Respectabilitatea” este imaginea care-l prezintă ca un membru respectabil al societăţii. Humanitas – „Umanitatea” exercită rafinament, civilizaţie, învăţare şi dobândirea unei culturi. Industria –„Hărnicia” pretinde atingerea scopurilor pin muncă. Pietas – „Pietatea” este veneraţia şi cucernicia; presupune un respect pentru ordinea naturală, socială, politică şi religiosă. Include idei de patriotism şi de devotament faţă de alţii. Salubritas – „Salubritatea” permite păstrarea sănătăţii şi a curăţeniei. Severitas – „Severitatatea” urmăreşte auto-controlul, ponderarea dorinţelor. Temperantia – „Temperaţia” constă în stăpânirea de sine. Veritas – „Adevărul” pretinde onestitate în relaţiile cu ceilalţi.

SCIVISTINE? / Ştiai asta?

95

Tinerii romani sunt educaţi prin valorile transmise din strămoşi (mos maiorum). Generaţia cea tânără se manifestă cu bună-cuviinţă (modestia) şi veneraţie (reverentia) faţă de cei vârstnici. Aceştia pretind ascultare (obsequium), puritate (pudicitia) şi respect (verecundia).

Educaţia primită acasă (disciplina domestica) a reprezentat baza disciplinei din armata romană (disciplina militaris) care a permis romanilor să creeze una din cele mai mari civilizaţii ale antichităţii.

SCIVISTINE? / Ştiai asta?

96

97

Lectio septima AUDIATUR ET ALTERA PARS Praesens indicativi passīvi. Praepositiōnes.

MATERIAE / Subiecte: 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9.

Verbul. Actualizarea cunoştinţelor. Diateza pasivă a verbului. Conjugarea verbelor la praesens indicativi passīvi. Particularităţi în traducerea construcţiei pasive versus construcţia activă. Prepoziţiile. Noţiuni generale. Utilizarea prepoziţiilor cu Accusativus. Utilizarea prepoziţiilor cu Ablativus. Evoluţia prepoziţiilor în limba latină. Verbele prefixate. Noţiuni generale.

COGITATE! / Meditaţi! 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10.

Categoriile gramaticale ale verbului latin. Determinarea temelor verbale. Treminaţiile personale pasive. Formarea prezentului indicativ pasiv în limba latină. Particularităţi în traducerea construcţiei pasive versus construcţia activă. Definirea noţiunii de prepoziţie. Identificarea prepoziţiilor utilizate cu Accusativus. Delimitarea prepoziţiilor utilizate cu Ablativus. Evoluţia prepoziţiei în limbile neolatine. Impactul prepoziţiei asupra verbelor prefixate.

EXERCITIONES / aplicaţii: 1.

Găsiţi în coloana din dreapta antonimele verbelor din coloana stângă: 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11.

accusāre negāre imperāre aperīre capěre vincěre minuěre eměre quaerěre scire interdicěre

a) b) c) d) e) f) g) h) i) j) k)

dāre augēre respondēre perděre absolvěre venděre includěre tacēre nescire permittěre aprobāre

98

2.

Puneţi verbele de la diateza activă la diateza pasivă, păstrând persoana: Diateza activă

Diateza pasivă

Model: mones (p.II, sg.) laboramus (p.I, pl.)

3.

a)

mones, accuso, amamus, absolvĭs, vincǐt, solvĭtis;

b)

laboramus, defendĭt, impĕro, intellegĭmus, speras, promĭttis.

Identificaţi conjugarea verbului în baza formelor verbale de mai jos:

Model:

4.

moneris (p.II, sg.) laboramur (p.I, pl.)

Forma personală verbală

Conjugarea

promittitur (p.III, sg.)

promitto, -ěre, -misi, -missum (conj.III)

a)

administrārĭs, iudicārǐs, damnāmus, examināntur, putāris;

b)

absolvuntur, credĭtur, castigāmur, expedior, promittĭtur;

c)

errātis,finīuntur, iubēmus, punīuntur, iugaris;

d)

lucēnt, laborāmus, valēo, habēntur, obtinēmur.

Plasaţi formele verbale de la numărul singular la numărul plural, respectând persoana, şi

invers:

5.

a)

damnātur, nomināris, prohibēor, mutāmur, suadēmǐni;

b)

tenērǐs, nomināntur, neglegĭtur, provocāmur, negāris;

c)

amāmĭni, laudor, mittĭtur, obtinēntur, querĭmur;

d)

vetor, appellāris, cavēntur, interdicǐmǐni, mandātur.

Transformaţi construcţiile active în pasive: a)

Advocatus sententiam suam probat. Reus culpam suam negat.

b)

Manus manum lavat. Advocatus bonus reum defendit.

c)

Iudex argumentum advocati audit. Philosophus manifestum scrǐbit.

d)

Agricola villam possidet. Verĭtas odium parit.

6. Traduceţi următoarele îmbinări în latină, utilizând prepoziţiile: pro (pentru), ad (spre, la), de (de, conform, despre), in (în), a, ab (de la, din), cum (cu), ex (din, cu), ante (înainte), sine (fără). a)

înaintea faptei, despre prieten, spre stele, în testament, din carte;

b)

cu competenţă, despre viaţă, conform legii, de la judecător, cu discipolii. Model

pentru patrie fără pericol

pro patria sine

periculo

99

Puneţi în locul punctelor prepoziţiile necesare şi traduceţi propoziţiile de mai jos:

7.

1. Primum locum ... familia Romāna vir obtinēt. 2. Elephantum ... musca facis. 3. ... lingua stulta veniunt incommŏda multa. 4. ... domǐnum et servum nulla amicitia est. 5. Iurisprudentia ... Roma antīqua iam ... aeram nostram initium capit. 6. ... mortuis aut bene, aut nehil. 7. Verae divitiae homǐnum ... virtūte sunt. 8. Matrimonium dissolvǐtur aut bona gratia, aut ... ira anǐmi. (Sugestie: inter, de, in, ex, ad, cum) 8.

Traduceţi în limba latină şi indicaţi formele cazuale: Limba română despre pedeapsă

Model:

a)

Limba latină de damnato (Abl., sg.)

despre prietenie (amicitia, -ae), în pădure (silva, -ae), pe insulă (insula, -ae), în pericol (periculum, -i),

b)

de fapt /în realitate (factum, -i), în judecată (iudicium, -ii), fără vină (culpa, -ae), la dosar (acta, -orum)

c)

după cele scrise (scriptum, -i), de formă (forma, -ae), în piaţă (forum, -i), la judecator (arbitrum, -tri)

d)

în familie (familia), împotriva pericolului (periculum, -i), la Romani (Romanus, -i), pentru patrie (patria, -ae)

9.

Puneţi substantivele din paranteze la cazul potrivit, reieşind din recţiunea prepoziţiei care-l precede. Traduceţi enunţurile. 1. Lupus in (fabula, -ae). 2. Nemo in (suus, -a, -um; causa, -ae) arbǐter esse potest. 3. Nulla causa iusta cuīquam esse potestcontra (patria, -ae) arma capiendi. 4. Iudicis est semper in (causa, -ae) verum sequi. 5. Dulce et decōrum est pro (patria, -ae) mori. 6. Dubitando ad (verum,-i) pervenīmus. 7.In (liber,-bri) de (historia,-ae) Eurōpae mundique terrarum, de (vita,-ae) ac institūtis antiquōrum populōrum narrātur. 8.In (Academia,-ae) varia et multa cognoscĭmus. Model:

10.

Lupus in (fabula, -ae).

Lupus in fabula.

Determinaţi sensurile verbelor de mai jos, ţinând cont de semnificaţia prefixelor respective: a) fero (a purta) –

affěro, confěro, defěro, praefěro, refero, suffero, transfero, offero;

b) pono (a pune) – depōno, compōno, expōno, impōno, praepōno, repōno, propōno, transpōno; c) venio (a veni) – advenio, convenio, evenio, invenio, pervenio; d) sum (a fi) – absum, adsum, interesum, obsum, praesum, prosum, supersum; e) eo (a merge) – abeo, adeo, exeo, ineo, intereo, pereo, prodeo; f) duco (a duce) – abdūco, addūco, condūco, dedūco, edūco, indūco, redūco, tradūco.

100

TEXTUS / Texte: Textus I IUS CIVILE et IUS GENTIUM Omnes populi, qui legĭbus et morĭbus reguntur, partim sua propria, partim communi omnium homĭnum iure utuntur. Nam ius est, quod quisque populus ipse sibi constituit; id ipsius civitatis proprium est et vocatur ius civile, quasi ius proprium civitatis. Quod autem naturalis ratio unter omnes homĭnes constituit, id apud omnes populos custodĭtur et vocatur ius gentium, quasi eo iure omnes gentes utuntur. Populus itaque Romanus partim suo proprio, partim communi omnium homĭnum iure utitur. *** 1.Approbātur. 2.Admittĭtur. 3. Reus aut condamnātur, aut absolvĭtur. 4.Querimonia habētur. 5.De te fabula narrātur. 6.Avaritia neque copiā, neque inopiā minuĭtur. 7.Nunquam periculum sine periculo vincĭtur. 8.Augētur memoria, si exercētur.

LABOR erga TEXTUM / Sarcini în baza textului: 1. Citiţi textul. 2. Analizaţi sub aspect gramatical verbele din enunţurile în care sunt evidenţiate cu litere aldine. 3. Rescrieţi din text verbele subliniate şi determinaţi numărul, ulterior modificaţi-le numărul, respectând celelalte categorii gramaticale. 4. Identificaţi în text cel puţin 4 termini juridici. Prezentaţi echivalentele lor în limba română. 5. Recunoaşteţi substantivele de declinarea a III-a din text. Traduceţi-le in limba română. 6. Consultând dicţionarele de maxime şi expresii juridice latine, traduceţi şi explicaţi termenii: exequatur, (non) probantur, (non) prosequitur, vacatur. 7. Definiţi, bazându-vă pe cunoştinţele aflate la disciplinile de specialitate, noţiunile: ius civile şi ius gentium. 8. Formaţi în limba română familia lexicală de la termenul latinesc: probo, probāre, -vi, -um. 9. Recitiţi şi traduceţi textul. GLOSSARIUM civitas,-ātis f. – stat communis,-e adj. – comun, public constituo,-ěre,-ui,-ūtum – a stabili custodĭo,-īre,-īvi,-ītum – a păstra, a respecta gens, gentis f. – neam, popor; ius gentium drept internaţional homo,-ĭnis m. - om ipse,-a,-um pron. – însuşi/însăşi itaque conj. – aşadar, prin urmare lex,-is f. – lege mos, morĭs m. – obicei nam conj. – căci, de fapt omnis,-e adj. – orice

partim adv. – în parte, unii proprius,-a,-um adj. – propriu quasi conj. – ca şi cum, ca şi când quisque, quaeque, quodque pron. – fiecare quod pron. – ceea ce ratio,-ōnis f. - raţiune rego, -ěre, rexi, rectum – a conducesuus, sua, suum pron. – al său, a sa utor, uti, usus sum – a se folosi

101

Textus II DE DAMNATIS Est autem differentia inter eos qui ad gladium et eos qui ad ludum damnantur. Nam ad gladium damnāti confestim consumuntur vel certe intra annum debent consumi. Enimvero qui ad ludum damnantur, non utique consumuntur, sed etiam pilleum et rudem accepere possunt post intervalla, si quidem post quinquennium pilleāri, post triennium aut rudem induěre eis permittĭtur. (Ulpiānus) *** Matrimonium dissolvĭtur aut bona gratia, aut cum ira anĭmi. (Digesta) Culpa lata dolo comparatur, culpa lata dolo proxĭma est. Prudentia semper vitantur pericula. Victoria concordiā gignĭtur. Nihil sine exemplo docetur aut discitur. Consŭles declarantur M. Tullius et C. Antonius. Interdum sub nomĭne pacis bellum occultātur. Fraus merētur fraudem.

LABOR erga TEXTUM / Sarcini în baza textului: 1. Citiţi textul. 2. Analizaţi sub aspect gramatical verbele din enunţurile în care sunt evidenţiate cu litere aldine. 3. Rescrieţi din text verbele subliniate şi stabiliţi numărul, ulterior modificaţi-le numărul, respectând celelalte categorii gramaticale. 4. Recunoaşteţi declinarea substantivelor din text. Traduceţi-le in limba română. 5. Găsiţi prepoziţiile în text şi numiţi cu ce caz sunt utilizate. 6. Recitiţi şi traduceţi textul.

GLOSSARIUM accipio,-ěre,-ēpi,-eptum – a lua, a primi, a accepta certe adv. – cel puţin confestim adv. – imediat consumo,-ěre,-sumpsi,-sumpsum – a nimici, a distruge damnatus,-i m. – condamnat damno,-āre,-āvi,-ātum – a condamna differentia,-ae f. - diferenţă enimvero adv. – de fapt gladius,-ii m. – sabie; aici: pedeapsă cu moartea induo,-ěre,-dui,-dutum – a îmbrăca, a purta, a înarma intervallum,- i n. – interval de timp intra – între

ludus,-i m. – şcoală; aici: şcoală de gladiatori nam – fiindcă pilleo,-āre,-āvi,-ātum – a elibera pilleum-i n. – bonetă de lână (purtată de sclavii eliberaţi); eliberare, libertate possum, posse, potui – a putea, a fi în stare qui, quae, quod – care quinquennium,-ii n. – perioadă de cinci ani rudis,- is f. – sabie de lemn (semn distinctiv al unui gladiator eliberat) si quidem – dacă într-adevăr triennium,-ii n. - perioadă de trei ani utique adv. – în orice caz

102

Textul III DE CODICE Codex primum solum arboris truncum aut ligni later fuit (=a fost). Hodie hoc vocabulo nominatur praecipue liber rectangulari forma. Folium

in ambabus partibus

scribitur et

pagina nominatur. Codex efficientius quam volumen scripturam tenere potest. Hodie, fere omnes libri quomodo aliquando codices fabricantur. Quomodo codex facĭtur? Quisque codex constat ex pugno (=pugilo)

librorum, et

quisque liber invicem constat ex pugno (= pugilo) foliorum, qui in media parte plicantur. Codex tunc componitur, cum hi libri consuuntur. Pars codicis, ubi libri consuuntur, dicitur spina codicis. Scripturae forma codicum multum conservantur. Multi libri spina rigida simpliciter collocantur in pegmatibus bibliothecarum. Folia librorum tegumente duro defenduntur. Post Imperii Romani Occidentalis casum, saeculo quinto, libri, qui non in codicibus transcripti erant, perierunt. Quia leges in codices scribere diu solebant, saepe copia legum quaeque etiam dicitur codex, nisi eae in codex per se scribuntur.

LABOR erga TEXTUM / Sarcini în baza textului: 1. Citiţi textul. 2. Analizaţi sub aspect gramatical verbele din enunţurile în care sunt evidenţiate cu litere aldine. 3. Rescrieţi din text verbele subliniate şi stabiliţi numărul, ulterior modificaţi-le numărul, respectând celelalte categorii gramaticale. 4. Recunoaşteţi substantivele de declinarea a III-a din text. Traduceţi-le în limba română. 5. Consultând literatura de specialitate, dicţionarele de profil, numiţi minimum 5 coduri de drept actuale şi 3 coduri mai vechi. 6. Identificaţi prepoziţiile în text şi numiţi cu ce caz sunt utilizate. 7. Recitiţi şi traduceţi textul.

GLOSSARIUM aliquando adv. – cândva, odinioară ambo,-ae, -o – amândoi, ambele arbor, -ŏris f. – arbore, lemn codex, -icis m. – cod, codice, carte, registru, tăbliţă de scris / trunchi de copac, stâlp de care se legau sclavii pedepsiţi colloco, -are - a aranja compono, -ōnĕre – a forma, a face consto, -āre – a consta, a fi alcătuit consuo, -ŭĕre, -ui, -utum – a coase la un loc copia, -ae – număr mare

cum - tocmai când efficiens, -tis adj. - eficient fabrico, -āre – a fabrica fere adv. – aproximativ, cam folium, -ii m. – foaie hodie adv. - astăzi in media parte – în partea de mijloc, la mijloc invĭcem adv. – (rând) pe rând, reciproc later, -ĕris s.m. – cărămidă lignum, -i s.n. – lemn, ligni later – tăbliţă (obiect) de lemn

103

pegma, -ātis f. – rafturi de bibliotecă plico, -āre – a îndoi, a împături possum, posse, potui – a putea praecĭpŭe adv. – în special, îndeosebi primum adv. - pentru prima dată, mai întâi pugnus, -i m. – (măsură) o mână de… quam – decât quia conj. – fiindcă quisque, quaeque, quodque pron. – fiecare, toţi, toate quomodo adv. – precum, ca, cum rectangular, -aris adj. - dreptunghiular

scriptura, -ae f. – scriere, lucrare, text de lege simpliciter adv. – cu uşurinţă soleo, -ere, solitus sum –a obişnui solum adv. – doar, numai spina, -ae – cotor tegumen, -ĭnis (v. tegmen) s.n. – învelitoare, copertă teneo, -ēre – a păstra truncus, -i m. – trunchi de copac tunc adv. – atunci vocabulum, -i s.m. – termen, cuvânt volumen, -inis n. – sul, manuscris

FACTA NOTABILIA:

NUMELE LA ROMANI Cele mai vechi legende ale Romei ne arată că romanii aveau un singur nume – Romulus, Remus, Faustulus. Ulterior, alături de acestea vom găsi un nume dublu – Numa Pompilius, Ancus Marcius, Tullus Hostilius. Este posibil ca la început să se fi folosit un singur nume, dar în inscripţiile timpurii găsim două nume; al doilea, aflat în cazul genitiv, reprezintă numele tatălui sau al şefului casei: Marcus Marci, Caecilia Metelli. Ceva mai târziu un astfel de nume a fost urmat de litera F (pentru Filius sau Filia) sau uxor pentru a indica relaţia.

În timpul Republicii aristocraţii romani au avut trei nume: un prenume (praenomen), un nume (numele ginţii – nomen gentilicum) şi o poreclă (cognomen). Numele de familie a fost necesar pentru a fi înscris în documentele oficiale care certificau cetăţenia. Praenomen – reprezintă un nume personal, individualizat; este dat prin ceremonia de numire; e folosit, în principal, în cadrul familiei sau într-un mediu intim; de obicei este abreviat pe inscripţii. Se cunosc mai puţin de 100 de praenomina; clasele superioare se foloseau doar de 18 praenomina: A = Aulus

L. = Lucius

Q. = Quintus

Ap(p). = Appius

Mam = Mamercus

Ser. = Servius

C. = Gaius

M. = Marcus

Sex. = Sextus

Cn. = Gnaeus

M’. = Manius

Sp. = Spurius

K = Kaeso

N. = Numerius

T. = Titus

D. = Decimus

P. = Publius

Ti. = Tiberius

Cognomen – folosirea poreclei se răspândeşte din timpul domniei lui Silla. Este folosit pentru a marca o particularitate fizică sau morală a unui om: Brutus – prostul, Cicero – năutul (de la un neg sau o aluniţă), Cato – şiretul, Caecus – orbul, Rufus – roşcovanul, Nasica – nas lung, Cincinnatus – creţul ş.a. 104

COGNOMEN ex VIRTUTE Bărbaţii ce aveau două sau trei nume puteau să primească suplimentar, în mod oficial, un nume de familie. Acest nume „de onoare” (de fapt era o poreclă) îl purta toată viaţa sa, dar nu putea să-l lase şi urmaşilor (de exemplu, Gnaeus Pompeius Magnus – „cel Mare”, Publius Cornelius Scipio Africanus; ambele cognomene au fost acordate prin decret senatorial. Exemplu de nume: Publius Cornelius Scipio Africanus (= Publius Cornelius Scipio Africanul)  Publius este prenumele  Cornelius este numele  Scipio este cognomen Africanus este cel de-al doilea cognomen (o poreclă primită în urma victoriilor obţinute de el în Africa).

Toţi copiii de sex feminin din familia romană au purtat numele clanului în care s-au născut cu forma feminină. Prin urmare, toate femeile care au avut părinţii ale căror nume era Iulius au fost numite Iulia, iar toate femeile care au avut părinţii ale căror nume a fost Cornellius s-au numit Cornelia. În public, acestea vor fi identificate prin formula posesivă a numelui de famile a tatălui lor (de exemplu, Iulia Caesaris „Iulia, fiica lui Cezar”), sau, în cazul în care s-a căsătorit, de forma posesivă a numelui de familie a soţului (de exemplu, Claudia Metteli, „Claudia soţia lui Mettelus). În cazul în care familiile au avut mai mult de o fiică, acestea au fost distinse prin cuvintele maior şi minor („Mai în vârstă” şi „Mai tânără”), sau prima, secunda, tertia, (prima, a doua, a treia etc.). Exemple:  Antonia Maior, Antonia Minor (cele două fiice ale lui Antonius);  Livia Tertia (a treia fiică a lui Livius);  Iulia Marciana (Fiica lui Marcianus Iulius). Începând cu Augustus , numele femeilor cele mai proeminente nu au urmat în mod necesar convenţia republicană, ci mai degrabă au reflectat legăturile de familie care au fost cele mai semnificative.

105

ABBREVIATIŌNES / Abrevieri: 1.

A.U.C. (ab Urbe condǐta) – de la întemeierea Romei

2.

D.D.D. (dat, donat, dedicat) – dat, donat, dedicat

3.

M.M. (mutātis mutandis) – făcând rectificările necesare

4.

P. F. (Post Factum) – după cele făcute

5.

P.S. (Post Scriptum) – după cele scrise

6.

q. v. (quod vide) – vezi (aceasta)

7.

Q.E.D. (quod erat demonstrandum) – ceea ce trebuia de demonstrat

8.

Q.E.F. (quod era faciendum) – ceea ce trebuia făcut

9.

Q.E.I. (quod erat inveniendum) – ceea ce trebuia găsit

10. S.V.B.E.E.Q.V. (si vales bene est, ego quidem valeo) – formula iniţială a unei scrisori „Dacă eşti sănătos, e bine, eu de asemenea sunt sănătos) 11. U.R. (ut rogas) – admis 12. v. (vide) – vezi 13. v.i. (vide infra) – vezi mai jos 14. v.s. (vide supra) – vezi mai sus 15. vid. (vide licet) – anume; se înţelege

SENTENTIAE: 1.

Argumenta non numerantur, sed ponderantur – Argumentele nu se numără, ci se cântăresc.

2.

Cogitationis poenam nemo patitur (Ulpianus) – Nimeni nu poate suferi o pedeapsă pentru gândurile lui.

3.

Contra factum non datur argumentum – Împotriva faptelor nu sunt argumente.

4.

Contraria contrariis curantur – Contrariul se tratează cu contrariu.

5.

Ex facto orǐtur ius – Din faptă apare legea.

6.

Frustra probatur quod non relevat

– Proba este fără rezultat, dacă nu este

pertinentă. 7.

In toto et pars continetur (Gaius) – În tot întregul se conţine şi o parte.

106

8.

Ius non patitur ut idem bis solvatur – Legea nu permite să se plătească pentru ceva de două ori.

9.

Lex plus laudatur quando ratione probatur – O lege este mai apreciată atunci când este justificată prin raţiune.

10. Maxima putantur onera pauperitas et senectus (Cicero, De senectute) – Cele mai mari poveri sunt socotite sărăcia şi bătrâneţea. 11. Numerantur sententiae, non ponderantur – Părerile (voturile) nu se numără, dar se cântăresc. 12. Punitur ut ne peccetur – Este pedepsit ca să nu mai greşească. 13. Sublata causa, tollĭtur effectus – După ce a fost înlăturată cauza, efectul dispare. 14. Tempora muntantur et nos mutamur in illis – Timpurile se schimbă şi noi ne schimbam împreună cu ele. 15. Ubi noces absolvitur, iudex damnatur – Unde vinovatul (dăunătorul) este absolvit, este acuzat judecătorul.

ANNOTĀTIŌNĒS / Note/ moment îndrumător): Praesens indicativi passīvi se formează de la tema infectului prin ataşarea terminaţiilor personale ale diatezei pasive. Terminaţiile personale pasive sunt: Singularis 1. -or, -r 2. -ris 3. -tur

Pluralis 1. -mur 2. -mĭni 3. -ntur

La verbele de conjugarea I, la persoana I singular, vocala tematică -a- se contopeşte cu terminaţia personală -or: saluta +or > salutor; iudica+or > iudicor.

La verbele de conjugarea a III-a, la persoana III-a singular şi la persoana I şi a II-a plural, între temă şi terminaţia personală se inserează vocala de legătură -ǐ-, iar la persoana a III-a plural – vocala -ǔ- de legătură.

107

Verbele la conjugarea a III-a, la persoana a II-a singular, între temă şi terminaţia personală se introduce vocala de legătură -ě-: divid –ě - ris.

Pentru a transforma construcţia activă (în care subiectul efectuează acţiunea) în pasivă (în care acţiunea, efectuată de complimentul de agent, este suportată de subiect), trebuie schimbată diateza verbului, complementul direct devenind subiect în

nominativ, iar subiectul construcţiei active –

complement de agent în construcţia pasivă, exprimat prin ablativ cu

prepoziţia a (ab) pe lângă

substantivele animate (aşa-numitul Ablatīvus auctōris) sau fără prepoziţie în cazul substantivelor inanimate (aşa-zisul Ablatīvus instrumenti): Arbiter reum condemnat. > Poeta epistulas scribit.

Reus ab arbitro condemnātur.

> Epistolae a poeta scribuntur.

Murus defendit oppidum. > Oppidum muro defendĭtur. Prepoziţiile se utilizează în limba latină doar cu două cazuri: Accusativus şi Ablativus, majoritatea lor fiind strict specializate pentru un caz sau celălalt. Prepoziţii utilizate cu Accusativus ante – înaintea, până: ante diem – înainte de timp; apud – la, după, în faţă: apud romanos – la romani; ad – la, până la: ad libitum – după plac, la alegere; contra – împotriva: contra leges – împotriva legilor, contra legilor; inter – între: inter novas personas – între persoane noi; extra – în afara:

Prepoziţii utilizate cu Ablativus a (ab) – de la, de către: a reo postulat – cere de la inculpat; e (ex) – din, după: ex lege – după lege; de – despre, din, de la: de monte – de pe munte; cum – cu, împreună cu, sub: cum omni causa – sub orice motiv; sine – fără: sine ira et studio – fără mînie şi părtinire; pro – pentru, în loc de: pro et contra – pentru şi împotriva.

extra commercium – în afara comerţului; post – după: post factum – după ce a fost făcut.

108

Prefixele verbale sunt nişte prepoziţii la origine şi, chiar după ataşarea la radicalul verbal, îţi păstrează unele nuanţe din sensul lor originar.

PLUS

COGNOSCĬTE:

Abrevierea este acţiunea de prescurtare, în scris sau în vorbire, a unui cuvânt sau a unui titlu prin litera iniţială sau printr-un grup de litere, în vederea facilitării lecturii sau vorbirii. Din limba latină am moştenit un număr considerabil de expresii care se pretează abrevierii. Aceste prescurtări se utilizează în practica internaţională atât în limbajul general, cât şi în cel juridic. Prezentăm cele mai uzuale abbreviationes şi prescurtarea lor tradiţională: 1.

a.c (anni currentis) – anul curent

2.

a.d. (a dato) – din ziua semnării

3.

a.d. (ante diem) – până în această zi; înainte de termen

16. H.C. (honōris causā) – titlu ştiinţific conferit fără a se susţine desertaţia 17. h.l. (hoc loco) / h.m. (hoc mense) – în acest loc / luna curentă / în acest sens

ad lib. (ad libǐtum) – după dorinţă, la

18. H.L. (haec lex) – această lege

alegere

19. i. (id.) (idem) – acelaşi (autor)

5.

adv. (adversus) – contrara, dimpotrivă

20. ib. (ibid.) (ibǐdem) - tot acolo

6.

a.u.s. (actum ut supra) – acţionează după

21. I.D. (iuris doctor) / I.C.D. (iuris civīlis

4.

cum e indicat mai sus

doctor) / I.U.D. (iuris utriusque doctor) –

a.v. (ad valōrem) – după preţ, conform

doctor în drept / doctor în drept civil /

aprecierii

doctor în drept civil şi canonic; diplomă

8.

cap. (caput) – capitol; compartiment

universitară

9.

C.R. (civis Romānus) – cetăţean roman

7.

22. Int.al. (inter alia) – printre altele

10. Cs./Cos. (consul) – consul

23. loc.cit. (loco citato) – în locul citat

11. C.V. (curriculum vitae) – biografie,

24. L.S. (locus sigilli) – locul pentru sigiliu)

scurgerea vieţii

25. op.cit. (opus citatum) – operă citată

12. Des. (designātus) – desemnat; indicat

26. p.a. (per annum) – în anul

13. Emer. (Emerǐtus) – emerit

27. p.f. (pro forma) – per forma; de formă

14. err. (errātum) – erată, greşeală, greşeală de

28. P.P. (pecunia publǐca) – bugetul de stat

tipar 15. f.v. (folio verso) – pe cealaltă pagină; la pagina următoare

29. p.p.a. (pro centum per annum) – (atâtea) procente pe an 30. P.R. (Popŭlus Romānus) – poporul roman 31. pr. pa. (per procūra) – după procură 109

32. Q.B.F.F.Q.S. (quod bonum, felix faustumque sit) – urare de fericire, succes: Fii fericit! 33. Quir. (Quirītes) – cetăţeni romani (cviriţi) 34. s.a. (sine anno) / s.d. (sine die) / s.l. a.n. (sine loco, anno vel nomǐne) – fără a se indica anul ; pe un anumit termen nedeterminat

35. s.i. (sub iudǐce) – cu condiţia 36. S.P.Q.R. (Senātus Populusque Romanus) – Senatul şi poporul roman 37. s.s. (sensu stricto) – liter.: în sens direct/ îngust 38. S.T.T.L. (sit tibi terra levis) – fie-ţi ţărâna uşoară 39. v.v. (vice versa) – invers, viceversa

N.B.! Termenul juridic a intabula (< fr. intabuler, germ. intabulieren < lat. intabulare (sec. XVIII) – ”a înscrie definitiv un act de proprietate sau un drept real imobiliar în carte funciară” şi toate derivatele lui (intabulare, intabulat,-ă, intabulaţie) se ortografiază corect ca în limbile de origine, adică utilizând prefixul in-.

SCIVISTINE? / Ştiai asta?

110

Lectio octava REPETITIO EST MATER STUDIŌRUM Consolidarea cunoştinţelor

MATERIAE / Subiecte: 1. 2. 3. 4. 5.

Nomen substantivum et adiectivum. Declinatio II. Nomen substantivum et adiectivum. Declinatio III. Verbum. Praesens indicativi passivi. Praepositiones. Pronomina possessiva.

TEMPTA TE IPSUM/ Testează-te însuţi: Nomen

_________________

Classis

Praenomen _________________

_________________

Dies/ mensis/ annus ______________ Test sumativ la disciplina “Limba latină” (Lectiones: quinta, sexta, sĕptima)

Nr. ord.

Itemi

1

Numiţi cel puţin cinci activităţi practicate în Roma antică:

2

Indicaţi funcţiile celor două persoane

3

P.

1. 2. 3. 4. 5.

__________ __________ __________ __________ __________

care îndeplineau în lumea romană

1.

_________________________________

rolul propriu-zis de avocat:

2.

_________________________________

5

2

Determinaţi declinarea şi genul substantivelor de mai jos: 1. beneficium,-ii 2.

civis,-is

3.

arbiter,-tri

4.

testamentum,-i

5.

codex, codicis

6.

ius, iuris

7.

mare, maris

8.

vir, viri

9.

advocātus,-i

10.

crimen, crimĭnis

10

111

4

5

6

Acordaţi adjectivele/pronumele posesive dintre paranteze cu substantivele alăturate: 1.

Testamentum (meus, mea, meum) - ___________________________

2.

Testis (ultimus, -a, -um) - ____________________________________

3.

Ager (noster, nostra, nostrum) - _______________________________

4.

Iudex (severus, -a, -um) - _____________________________________

5.

Homo (bonus, -a, -um) - ______________________________________

6.

Terrenum (rustĭcus, -a, -um) - _________________________________

7.

Lex (durus, -a, -um) - ________________________________________

8.

Heres (legitimus, -a, -um) - ___________________________________

9.

Argumentum (falsus, -a, -um) - ________________________________

10.

Orator (clarus, -a, -um)

10

- _____________________________________

Treceţi verbele de la diateza activă la diateza pasivă, respectând persoana: 1.

damnāmus - ___________________

2.

iubeo - _______________________

3.

promittit - ____________________

4.

obtinent - _____________________

5.

absolvis - _____________________

6.

intellegimus - __________________

7.

defendit - _____________________

8.

nominatis - ____________________

9.

veto - _________________________

10.

interdicĭs - _____________________

10

Traduceţi în limba latină enunţurile de mai jos, respectând ordinea părţilor de propoziţie: 1.

30

Marcus este apărat de un avocat bun.

____________________________________________________________________ 2.

Argumentele sunt ascultate de judecător.

____________________________________________________________________ 7

Completaţi spaţiile libere cu prepoziţiile necesare (ex, in, sub, sine, pro): 1.

Quod … iuventūte non discĭmus, in matūra aetāte nescīmus.

2.

… ungue leōnem.

3.

Nullum crimen, nulla poena … lege.

4.

Interdum … nomĭne pacis bellum occultātur.

5.

Qui … vobis et pro multis effundĭtur.

5

112

8

9

Din ce cuvinte latineşti provin următoarele lexeme româneşti: 1.

pericol -

2.

discipol - _________________

3.

cesiune -

4.

deliberaţie - ________________

5.

exordiu -

_________________

6.

fraudă

_________________

7.

cetăţean -

_________________

8.

comerţ -

_________________

9.

incest -

_________________

10.

locaţie -

_________________

-

5

_________________

_________________

Formaţi în limba română familia lexicală de la termenii de origine latină (minimum 3 4 cuvinte de la fiecare):

10

1. homo, homĭnis - ________________________________________________________ 2. commercium, commercii

- _______________________________________________

3. urbs, urbis - ____________________________________________________________ 4. rex, regis - ____________________________________________________________ 5. constitutio, constitutionis - ________________________________________________ 10/ A

Comple sententias: 1.

Amicus certus ... ______________________________________________________

2.

Contra factum … _____________________________________________________

3.

Imperare sibi ... ______________________________________________________

4.

Tempora mutantur … ________________________________________________

5.

Maxima putantur … __________________________________________________

6.

Iustitia nescit … ______________________________________________________

7.

Errores … ___________________________________________________________

8.

Sublata causa, … _____________________________________________________

9.

Numerantur sententiae, … ______________________________________________

10.

Ubi nocens absolvitur, … ______________________________________________

10

113

10/ B

Prezentaţi echivalentul expresiilor în limba latină: 1.

De la întemeierea Romei _______________________________________________

2.

După cele scrise

3.

Spre decizia judecăţii __________________________________________________

4.

Pedeapsă capitală/cu moartea ____________________________________________

5.

Pentru dovadă

6.

După valoare _________________________________________________________

7.

Cercul vicios _________________________________________________________

8.

După plac ___________________________________________________________

9.

Ceea ce trebuia de demonstrat __________________________________________

10.

Dat, donat, dedicat

10

_____________________________________________________

______________________________________________________

___________________________________________________

BAREM DE APRECIERE:

Nota 10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Punctajul 100 - 107 95 – 99 80 – 94 70 – 79 60 – 69 50 – 59 40 – 49 30 – 39 16 – 29 1 – 15

114

Lectio nona

ARGUMENTA NON NUMERANTUR, SED PONDERANTUR Numeralia. Numeralia cardinalia et ordinalia

MATERIAE / Subiecte: 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7.

Numeralul. Noţiuni generale. Numeralele cardinale. Numeralele ordinale. Declinarea numeralelor. Acordul numeralelor în gen, număr şi caz. Evoluţia numeralului în limbile neolatine. Impactul numeralului latin asupra terminologiei juridice şi economice.

COGITATE! / Meditaţi!: 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7.

Numeralul ca parte de vorbire. Categoriile semantice ale numeralului latin. Notarea cifrelor romane. Particularităţi de declinare a numeralelor. Modificări fonetice în evoluţia numeralului. Dinamica numeralului latin în limbile neoromanice. Numeralul latin şi terminologia juridică şi economică.

SCIVISTINE? / Ştiai asta?

115

EXERCITIONES / aplicaţii: 1.

Plasaţi expresiile de mai jos la D. pl., Acc. pl., Abl. pl.: duo homǐnes, tria carmǐna, quinque milǐtes, decem argumenta, novem leges.

Model:

2.

tres advocati

D. sg.

Acc. sg.

Abl. pl.

tribus advocatis

tres advocatos

tribus advocatis

În locul punctelor de suspensie utilizaţi numeralele corespunzătoare. Quinque et quinque sunt decem. Model:

a)

3.

Tria de decem sunt septem.

1) Quattuor et duo sunt ... .

b)

1) Tria et octo sunt ... .

2) Novem de undecim sunt ... .

2) Unus et novem sunt ... .

3) Duo de septem sunt ... .

3) Quattuor de octo sunt ... .

4) Sex de novem sunt ... .

4) Septem de novem sunt... .

Numiţi numerale ordinale corespunzătoare numeralelor cardinale de mai jos: Unus, –a, -um; quattuor; octo; duo, duae, duo; triginta; septuaginta; quinque; nonaginta; sexaginta; centum, mille. Numeralul cardinal

Numeralul ordinal

tres, tria undecim

tertius, -a, -um undecimus

Model:

4.

Scrieţi în limba latină (reprezentare grafică romană) următoarele numerale cardinale: 5, 7, 12, 15, 38, 40, 52, 171, 236, 1989, 100, 2011, 300. Cifre arabe

Cifre romane

501

DI

1812

MDCCCXII

Model:

5.

Obeserva et numera! 1. 2. 3. 4. 5. 6.

Quot discipulos vides? Quot libros legis? Quot dies habet menses? Quot dies numerat septimana? Quot menses sunt in anno? Qui mensis anni primus est?

7. Quot dies habet annus? 8. Cur mensis nonus September nominātur? 9. Quot dies habet mensis September? 10. Est mensis Februārius longior quam Martius? 116

6.

Verum an falsum? 1. Tres testis, nullus testis. 2. Testamentum duobus codicǐbus scriptum. 3. Tres faciunt collegium. 4. Secundus inter pares. 5. Bis vincit qui se vincit.

7.

6. 7. 8. 9. 10.

Aut, aut. Quartum non datur. Conscientia – centum testes. Bis dat qui cito dat. Duobus certantibus, quintus gaudet. Crimǐne ab uno disce omnes.

Puneţi în locul punctelor de suspensie numeralele potrivite, propuse alăturat: primum, bis, tertium, duobus, duos, uno, tertius, quattuor, quattuorděcim, duōbus, mille.

1.

... lepores insequens neutrum cepit.

6.

... certantibus, ... gaudet.

2.

... non nocere!

7.

Inter ... pariětes.

3.

Falsus in ..., in omnǐbus falsus.

8.

... sellis sedēre.

4.

... dat qui cito dat.

9.

In ... ordinǐbus sedēre. (Cicero)

5.

Aut, aut ... non datur.

10.

Conscientia – ... testes.

8.

Explicaţi cuvintele şi prezentaţi originea lexemelor româneşti: Cuvântul

Explicaţia în limba română

In limba latină

mileniu

perioadă de timp de o mie de ani

millenium

Model:

a) unanim, unic, a unifica, dublu, a dubla, duet, duplicat, duplicitate, duplex; b) duel, trio, triumvirat, triunghi, pătrat, cvartet, cvadrigemeni, cvadruplex, cvadrant; c) cincinal, cvintet, octavă, octet, octogenar, octogon, octombrie, nonagenar, decembrie; d) decan, centimentru, centenar, centurion, mileniu, milenar, miliar, înmiit, septuagenar. 9.

În ce domenii sunt utilizate neologismele: trianglu, triatlon, triedru, triftong, trilogie,

trigonometrie, triodă, triunghi? Ce semnifică fiecare din ele? N.B.! Tri- (