Indemnarea in Jocul de Fotbal [PDF]

Zitiervorschau

UNIVERSITATEA "LUCIAN BLAGA" SIBIU

FACULTATEA DE ŞTIINŢE FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

ÎNDEMÂNAREA ÎN JOCUL DE FOTBAL

Îndrumător: prof. univ. dr. STOIAN IULIAN

Student: TINCU SILVIU

CUPRINS INTRODUCERE Consideraţii generale Importanţa şi actualitatea temei Scopul lucrării Motivarea alegerii temei CAPITOLUL I: DELIMITĂRI CONCEPTUALE A JOCULUI DE FOTBAL 1.1. Definiţia jocului de fotbal 1.2. Terminologia specifică jocului de fotbal 1.3. Istoricul şi evoluţia jocului de fotbal 1.3.1. Jocurile cu mingea la popoarele antice 1.3.2. Jocul de fotbal la popoarele medievale 1.3.3. Jocul de fotbal modern CAPITOLUL II: ÎNDEMÂNAREA - CALITATE MOTRICĂ DE BAZĂ ÎN JOCUL DE FOTBAL MODERN 2.1. Calităţile motrice în jocul de fotbal 2.1.1. Îndemânare 2.1.2. Viteză 2.1.3. Rezistenţă 2.1.4. Forţă 2.2. Îndemânarea - parte fundamentală a jocului de fotbal CAPITOLUL III: FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A TEMEI 3.1. Caracteristici generale privind selecţia 2

3.2. Particularitaţi metodice privind instruirea 3.3. Particularităţile generale ale grupei de vârstă 15-16 ani 3.4. Probe şi norme de control la grupa 15-16 ani 3.5. Mijloace pentru îmbunătăţirea calităţilor motrice de bază 3.5.1. Mijloace pentru îmbunătăţirea vitezei 3.5.2. Mijloace pentru dezvoltarea îndemânării 3.5.3. Exerciţii pentru dezvoltarea rezistenţei 3.5.4. Exerciţii pentru dezvoltarea forţei CAPITOLUL

IV:

ORGANIZAREA

CERCETĂRII,

PRELUCRAREA ŞI INTERPRETAREA DATELOR 4.1. Organizarea cercetării 4.1.1. Perioada, locul şi condiţiile cercetării 4.1.2. Investigaţii realizate 4.1.3. Metode şi mijloace de instruire 4.1.4. Metode de prelucare a datelor 4.2. Prezentarea, prelucrarea şi interpretarea datelor 4.2.1. Prezentarea datelor 4.2.2. Prelucrarea si interpretarea datelor CONCLUZII PROPUNERI BIBLIOGRAFIE ANEXE

3

PREZENTAREA,

INTRODUCERE Consideraţii generale Modernizarea permanentă a activiăţii de educaţie şi sport impune găsirea unei noi metode, procedee şi mijloace prin care să se acţioneze în practică, precum şi perfecţionarea continuă a celor existente, a celor asa-zise clasice, tradiţionale, în baza noilor obiective ce stau în faţa acestui obiect de învăţământ. În acest cadru al sportului, fotbalul ocupă un loc privilegiat, fiind considerat ca find cel mai îndrăgit sport. Fotbalul putem spune că este un joc unic, complex, inedit şi uneori chiar paradoxal. Jocul de fotbal este un spectacol care se înţelege uşor, un spectacol în care nu vorbeşti, ci te manifeşti practic. Fotbalul actual se caracterizează prin rapiditate, dinamism şi intensitate, sarcinile pe post ale jucatorilor înmulţindu-se. Fotbalul modern se caracterizează prin perfecţionarea tuturor factorilor antrenamentului: pregatirea fizică, tehnică, tactică, teoretică şi psihică. Atingerea unui nivel ridicat al capacităţilor fizice reprezintă suportul pe care se poate sprijini activitatea jucatorilor, pentru ca acestia să-şi poată valorifica cu eficienţa toate calităţile tehnice, tactice şi psihice. “Fotbalul a de venit un fel de joc de şah în care echipele gândesc mutările adversarului cu mult înainte“1. Jocul de fotbal este un fenomen social de suprastructură internaţională care obligă pe toţi participanţii, respectiv pe toate şcolile sau echipele de club, să se întreacă în condiţii egale, indiferent de locul de pe glob, de sistemele politice,

1

Lucescu M., 1981, "Mirajul gazonului", Ed. Junimea , Iaşi; 4

religioase, culoare sau rasă, demonstrând că fotbalul este internaţional în conţinutul sau specific. Marea popularitate de care se bucură jocul de fotbal pe întreg globul se datorează şi

îndemânării cu care jucătorii fac faţă unor situaţii deosebit de

complexe din timpul jocului. Dincolo de pasiuni şi satisfacţii, el se adresează unor virtuţi profund umane: loialitate, curaj, cinste, prietenie, forţă, inteligenţă, măiestrie. Stadiul atins în prezent de evoluţia jocului de fotbal pe plan mondial, ca rezultat al eforturilor şi preocupărilor specialiştilor şi jucătorilor pentru perfecţionarea continuă a jocului, a dus inevitabil la conturarea unor idei şi soluţii noi, precis stabilite cu privire la maniera de joc, la sistemul de pregătire, formare şi selecţie a jucătorilor. Fotbalul de performanţă modern este caracterizat prin perfecţionarea lui la toţi factorii antrenamentului : pregătire fizică, tehnică, tactică, teoretică si psihică. Fotbalul este singurul domeniu în care improvizaţia individuală devine colectivă. Trebuie să reţinem faptul că visul oricărui copil este acela de a fi selectionat in echipa sa preferata unde, trecand prin diferite etape de pregatire sa ajunga pe cele mai inalte culmi ale performantei. Importanţa şi actualitatea temei Întreg parcursul drumului, începând cu depistarea şi iniţierea copilului in fotbal, continuând cu formarea şi promovarea sa, este dominant incontestabil de personalitatea celui numit şlefuitor de talente, figura centrală a oricărei şcoli de fotbal care se respectă. Antrenorul trebuie să-şi propună formarea unui jucător care să poată gândi, adică să fie în stare să se adapteze foarte bine la diferitele situaţii care se verifică într-un concurs. 5

Antrenorul de copii şi juniori este pivotul în jurul căruia se formează colectivul numit echipă, locul unde mai târziu va răsări schimbul de mâine. Antrenorul va trebui să cunoască bine problematicile legate de diferitele etape de vârstă, pentru a-şi putea programa proiectul tehnico-educativ, raportat la o etapă de evoluţie bine precizată a propriului grup-echipă. Pregătirea sportivă a juniorilor va fi orientată preponderent spre îmbunătăţirea şi perfecţionarea fiecărui element de joc în parte, în timp ce jocul propriu-zis va servi în special ca mijloc de combinare a acestor elemente în proporţii cât mai precise. În fotbalul actual jucătorul care intră în posesia mingiei devine coordonator de joc indiferent de postul pe care evoluează. Acesta trebuie să posede mijloace tehnice şi tactice specifice jocului de atac, şl de apărare şi totodată, trebuie să aibă îndemânarea, viteza, forţa şi rezistenţa sporită. Datorită modificărilor survenite în ceea ce priveşte sistemul de joc, dinamica jocului şi cerinţele tot mai ample pe fiecare post, se impune o mai bună pregătire tehnică şi fizică a tuturor jucătorilor pentru a putea face faţă situaţiilor dificile cu care se confruntă. Preluarea, conducerea şi pasarea mingii în cele mai dificile situaţii, arta de a dribla adversarii, numărul mare şi varietatea deprinderilor motrice specifice fotbalului sunt elemente cu care jucătorii pot decide soarta unui joc. Scopul lucrării Întreg procesul de iniţiere si consolidare a jocului de fotbal trebuie să se realizeze la vârsta junioratului. Cunoaşterea particularităţilor specifice jucătorilor, reprezintă segmentul cel mai fragil şi dinamic în evoluţia sa psiho-morfo-fiziologică, dar şi în cea socială. 6

Lucrarea de faţă îşi propune îmbunătăţirea metodologiei de lucru în cadrul programei de antrenament la grupele de juniori. Calitatea procesului instructiveducativ la această grupă de vârstă 15-16 ani reprezintă un factor hotărâtor al asigurării în perspectivă a capacităţii superioare de performanţă a jucătorilor. Motivarea alegerii temei Tema lucrării se încadrează într-o problematică amplă ce vizează cercetarea ştiinţifică privind perfecţionarea mijloacelor de pregătire în scopul dezvoltării calităţilor motrice. Personal am manifestat un deosebit interes fată de această temă, fiind convins că reprezintă o cale a creşterii eficienţei procesului de instruire în fotbal. Deşi ar trebui să mă refer strict la dezvoltarea îndemânării în jocul de fotbal precum şi contribuţia acesteia la creşterea calităţii jocului, consider că ea nu poate fi disociată de celelalte calităţi motrice "mai ales în jocul de fotbal " unde datorită specificităţii acestuia nu vom găsi niciodată o calitate motrică singulară (poate numai în antrenament, şi asta doar în perioada pregătitoare). Primul şi cel mai important motiv ar fi că în antrenamentul modern, un rol deosebit îl ocupă noutăţile ce apar în domeniu. Al doilea motiv este că în fotbal nu există performanţe superioare fără o dezvoltare a calităţilor motrice corespunzătoare cerinţelor (tot mai mari). Al treilea motiv este acela de a demonstra legătura indisolubilă între cele două laturi ale pregătirii fizice "generală şi specifică" lucru ce se face evident în două sensuri:  În primul rând se lucrează pentru asigurarea bazei generale şi numai după aceea cu mijloacele specifice se desăvârşeşte aspectul particular specific şi care se îmbină armonios cu tehnica şi tactica jocului;

7

 În al doilea rând această legătură se extinde pe toată durata anului, în funcţie de perioadele antrenamentului sportiv. În psihologie, cunoaşterea motivaţiei răspunde totdeauna la întrebarea de ce? Motivaţia se referă la faptul că actele comportamentale nu se produc în mod gratuit, la baza lor existând totdeauna o serie de mobiluri interne, care impulsionează activitatea şi o susţin energetic. Rolul motivaţiei în reglarea comportamentului decurge din însăşi natura umană, care pentru a-şi menţine existenţa trebuie să realizeze schimburi energetice şi informaţionale cu mediul. Motivele activităţii sportive sunt:  afirmarea de sine;  tendinţele sociale;  interesul pentru competiţii;  dorinţa de a câştiga;  aspiraţia de a fi primul;  căutarea compensaţiei;  nevoia de mişcare;  agresivitatea, combativitatea;  gustul riscului. Iată o serie de argumente care m-au determinat să elaborez această lucrare, considerând că perfecţionând permanent mijloacele de dezvoltare a îdemânării adaptate la cerinţele jocului modern, vor apărea noi performanţe care nu pot duce decât la progres.

8

CAPITOLUL I: DELIMITĂRI CONCEPTUALE A JOCULUI DE FOTBAL 1.1. Definiţia jocului de fotbal Joc sportiv cu mingea, în care două echipe (a câte 10 jucători de câmp și un portar) încearcă să introducă (cu picioarul sau cu altă parte a corpului în afară de mâini) mingea în poarta celeilalte echipe, marcând un gol. Se desfășoară pe un teren cu lungimea de 100-110 m și lățimea de 65-75 m, la extremitățile căruia se află două porți (7,32 x 2,44 m) 1.2. Terminologia specifică jocului de fotbal 

Teren - loc specializat amenajat în scopul practicării diferitelor forme ale

exerciţiului fizic (sporturi, jocuri şi alte activităţi de educaţie fizică). Pentru activitatea competiţională specifică fiecare sport are dimensiuni şi instalaţii stabilite prin regulament.2  Acţiune - fapt de comportament prin care individul răspunde printr-un act sau un ansamblu de acte voluntare, la stimuli exteriori sau pe care îl realizeaeză în mod intenţionat pentru rezolvarea unei sarcini, atingerea unui scop, obţinerea ueni performanţe.3  Anticipare - capacitate a sportivului de a prevedea desfăşurarea evenimentelor din activitatea sportivă, a acţiunilor proprii şi ale adversrului. Pot fi anticipate fenomene complexe, ca şi unele acţiuni sau gesturi motorii - are la bază spiritul de observaţie, capacitatea de analiză şi de sinteză şi foloseşte în afara datelor concrete, imediate experienţa şi cunoştinţele pe care le are sportivul4.

E.E.F.S.R. - Enciclopedia Educaţiei Fizice şi Sportului din România, 2002, Vol. IV, pag. 374; idem pag. 26; 4 idem, pag 44; 2 3

9

 Blocarea mingii - I. acţiune de oprire a mingii aflată pe o traiectorie în direcţia porţii sau terenului ţintă. II. Acţiune individuală prin care portarul reţine şi protejează mingea, acoperind-o simultan cu palmele, braţele, antebraţele, pieptul, abdomenul sau chiar cu coapsele, în cazul în care plonjează la picioarele adversarului.5  Centrare - procedeu tehnic specific jocului pe extremă constând din transmiterea mingii la o înălţime variabilă în funcţie de scopul urmărit şi de necesitatea fazei, de la marginea terenului către interiorul acestuia de regulă în zona din faţa porţii adverse. Centrările sunt de o mare diversifitate, iar clasificarea lor se face în funcţie de o serie de criterii: după înălţimea la care sunt expediate, după intemnsitate, după direcţia transmiterii.6  Lovitură - I. element tehnic fundamental constând din mişcări coordonate ale segmentelor, prin care în mod regulamentar se imprimă mingii cu ajutorul mâinii, al capului, al piciorului impulsuri de intensităţi şi pe traiectorii diferite, în funcţie de scopul şi de fazele jocului. ~ de pedeapsă Element tehnic prin care un jucător repune mingea în joc urmărind să înscrie un punct în urma comiterii de către adversar a unei greşeli grave, sancţionate de către arbitru.7

 Plasament - acţiune tactică individuală care constă din situarea cât mai raţională a unui jucător în teren, pentru a favoriza întreprinderea unei acţiuni eficace în atac sau apărare.8 

Ofensivă - totalitate a procedeelor şi a manevrelor (cu sau fără minge) care

au ca scop apropierea jucătorilor unei echipe de poarta adversă cu tentativa de a

idem, pag 81; idem, pag. 106 7 idem, pag. 232 8 idem, pag. 291 5 6

10

înscrie un gol. În exprimarea curenta termenul este folosit deseori ca sinonim al noţiunii de atac.9

 Junior - tânăr(ă) sportiv(ă) care are vârsta aproximativă între 13 şi 19 ani, limitele exacte de vârstă variind de la o ramură sportivă la alta - această perioadă se numeşte juniorat.10

 Atac - fază a luptei sportive în care echipa sau sportivul acţionează pentru a-şi creasituaţii care favorizează realitatea de puncte.11  Atacant - jucător care execută sau are sarcina să efectueze preponderent acţiunile de atac.12 

Apărare - fază a luptei sportive în care sportivul sau echipa acţionează prin

procedee specifice pentru a împiedica adversarul să realizeze puncte13: - om la om – sistem de apărare în care fiecare apărător supraveghează şi marchează pe tot parcursul jocului un atacant dinainte repartizat. - în zonă – sistem de apărare în care fiecare jucător are sarcina de a supraveghea şi marca pe orice atacant care acţionează în porţiunea de teren (zonă) repartizată în prealabil fiecăruia dintre apărători. - Apărător = jucător care are sarcina să execute preponderent acţiuni de apărare în cadrul echipei sale.  de

Demarcare – acţiune tactică individuală prin care un atacant se eliberează supravegherea apărătorilor pentru a ocupa cele mai favorabile locuri şi poziţii

în teren unde să poată primi mingea şi să intreprindă acţiuni ofensive.

idem, pag. 264 idem, pag. 218 11 idem, pag. 9 12 idem, pag. 61 13 idem, pag. 50 9

10

11



Contraatac – element al tacticii colective reprezentând riposta ofensivă a

unei echipe în apărare, împotriva adversarului pătruns în dispozitivul său defensiv. Este purtat în viteză cu 1-2 pase surprinzătoare14. 

Element tehnic – reprezintă forma generată motrică, cu şi fără minge,

specifică jocului de fotbal, formă generală a mişcărilor prin care se acţionează manevrarea mingii, în raport cu sarcinile jocului şi regulile acestuia.15 

Procedeu tehnic – exprimă caracterizarea mişcării şi adaptarea elementelor

de bază ale tehnicii la diferite situaţii ale jocului. Sunt forme speciale, modalităţi concrete de realizare a elementelor tehnice. 

Pregătire fizică – componentă de bază a antrenamentului sportiv, realizată

în cadrul unui proces unitar şi dirijat. Reprezintă o activitate complexă, destinată să asigure jucătorilor un potenţial ridicat, exprimat prin indici superiori din punct de vedere morfo – funcţional şi printr-o bună dezvolatare a calităţilor fizice, a deprinderilor motrice specifice fotbalului; 

Pregătire psihică – componentă de bază a antrenamentului sportiv,

exprimând activitatea de educare a calităţilor morale şi de voinţă a jucătorilor, de formare a deprinderilor moral-volitive şi de creare a unui climat propice afirmării depline a fiecărui jucător în parte şi a echipei în ansamblul său; 

Pregătire tactică – componentă de bază a antrenamentului sportiv,

reprezentând activitatea de însuşire şi perfecţionare a ansamblului de acţiuni individuale şi colective ale jucătorilor unei echipe, oraganizate în scopul obţinerii rezultatului dorit; 

Pregătire tehnică – componentă de bază a antrenamentului sportiv

reprezentând activitatea de însuşire şi perfecţionare a procedeelor specifice

14 15

Miu Ştefan, Fotbal Specializare, Ed. Fundaţiei României, pag. 197; idem, pag.198; 12

manevrării mingii şi deplasării jucătorilor în teren, în scopul practicării cu randament maxim a jocului de fotbal; 

Pregătirea teoretico-metodică – componentă a antrenamentului sportiv,

reprezentând latura relativ abstractă a acestui proces pedagogic şi constând din acumularea cunoştinţelor, menite să lărgească gândirea tactică şi metodică a jucătorilor16. 

Rezistenţa – calitate de bază a jucătorului de fotbal, reprezentând

capacitatea organismului de a acţiona cu vitalitate în condiţiile unui effort de o anumită intensitate, un timp cât mai îndelungat.17 

Un-doi - pasă dată la întâlnire de doi jucători care acţionează în viteză, pe

direcţia porţii adverse, fără ca unui din ei să oprească mingea sau să dribleze un adversar18; 

Viteză – calitate fizică de bază, reprezentând capacitatea jucătorilor de a se

deplasa în minimum de timp. 

Individualizare – principiu al antrenamentului sportiv care reprezintă în

esenţă adaptarea la particularităţile fiecărui jucător a procesului de intruireeducaţie, începând cu sarcinile de lecţie şi încheind cu mijloace de realizare ale acestora. Individualizarea se face din punct de vedere: - biologic (vârstă, calităţi fizice, dezvoltare) - psihic (temperament, caracter, calităţi morale) - fotbalistic (diferenţiere pe posturi).19

idem, pag. 199; idem, pag. 200; 18 idem, pag. 201; 19 idem, pag. 197; 16 17

13

1.3. Istoricul şi evoluţia jocului de fotbal Jocurile cu mingea au apărut din cele mai vechi timpuri. Există dovezi care atestă folosirea sferei ca accesoriu al exerciţiilor fizice la multe dintre popoarele primitive. În această perioadă jocurile cu mingea aveau un caracter magic, religios, ca un corolar al activităţii spirituale a populaţiilor respective. 1.3.1. Jocurile cu mingea la popoarele antice La popoarele antice jocurile cu mingea devin mai numeroase şi mai variate. Ele îşi pierd din caracterul religios dar îl menţin pe cel utilitar apropiindu-se chiar de caracterul sportiv, de întrecere. În Egipt – mingile întrebuinţate aveau un diametru de 10 cm, confecţionate din piele sau din pânză subţire 20. În China – este atestată practicarea jocului cu mingea de inscripţii datate 3400 î. Ch. Documente din anul 2500 î. Ch. atribuie împăratului Huangdi inventarea unui joc cu mingea, parte componentă a antrenamentului războinicilor. Din vremea dinastiei Han, acum 2000 de ani, s-a păstrat o elocventă mărturie documentară, un manual în care este tratată metodica pregătirii militare care cuprinde şi jocul cu mingea denumit “TsuhKuh” (minge şutată)21. Despre japonezi se afirmă că sunt creatorii celei mai armonioase forme de joc cu mingea a antichităţii. În jurul secolului al V-lea ei practicau un joc cunoscut sub numele de “Kemari” care era de fapt un ritual cu semnificaţii religioase, avându-şi obârşia în jocul practicat de chinezi. Dintre toate jocurile cu mingea practicate de popoarele antice, la greci şi la romani întâlnim jocuri care se apropie din multe puncte de vedere de jocul de fotbal aşa cum este cunoscut el astăzi. La greci în cetatea Atenei se practica cu pasiune “spheromachia” sau partida cu mingea. În palestră, loc rezervat pentru exerciţiile corporale, o sală închisă (Sferisterion) era destinată pentru diferite jocuri cu 201 21

C. Manuşaride, C. Ghemigean, "Aproape totul despre fotbal", 1986; Idem 14

mingea. Cel mai cunoscut purta numele de “sferarpaston” şi folosea o minge de mărimea celei obişnuite în fotbalul de azi22. În contactul cu civilizaţia greacă, romanii au adoptat un program şcolar complex, în care exerciţiile fizice au fost influenţate de cele ale elenilor numai în măsura în care ele răspundeau necesităţilor pregătirii militare. La romani mingea era denumită “pila” în timp ce terenurile purtau o denumire de împrumut “sphaeristerium” (de la denumirea grecească). Jocul roman “harpastum” oferă imaginea cea mai apropiată de jocul modern. Jocul se disputa între 2 echipe formate din numeroşi jucători care se străduiau să intre în posesia mingii şi să o conducă dincolo de o linie trasată în partea de teren care aparţinea adversarului23. 1.3.2. Jocul de fotbal la popoarele medievale Documentele vremii scot în relief faptul că aproape toate popoarele occidentale au practicat jocurile cu mingea cu o pasiune ieşită din comun. Spre deosebire de celelalte jocuri, cu caracter utilitar sau pregătitor pentru război, jocurile cu mingea erau prin excelenţă sportive. În Italia, încă în jurul anului 1300 este răspândit “giuoco del calcio” – a juca mingea cu piciorul – denumire ce a rezistat până în zilele noastre. El este citat în numeroase documente ale vremii, ajungând la apogeu în perioada Renaşterii (sec. XIV – XVI), cel mai reprezentativ joc fiind cel practicat la Florenţa. O descriere a jocului apare în lucrarea “Discorsa sopra il giuoco del calcio florentino” publicată la Florenţa în 1580 de Giovanni de Bardi, conte de Verrino şi academician de Florenţa. Terenul de joc avea 100 x 30m, era presărat cu nisip, iar jucătorii erau împărţiţi în două echipa a câte 27 de echipieri24. În Franţa jocul cu mingea era şi el foarte popular. În funcţie de provincie denumirile diferă: “soule” sau “mollat” în Bretonia, “belle”,”etoffe” sau C. Teaşcă, "Din nou pe meridianele fotbalului", 1967 C. Manuşaride, C. Ghemigean, "Aproape totul despre fotbal", 1986; 24 Idem 22 23

15

“boise” în Normandia, “barette” în Turingia. Mingile folosite purtau denumiri diferite: “paume”, “balle”, “pelote”, “boule”. În Anglia, cronicarii moderni ai jocului susţin că atunci când romanii au ocupat Britania ei au adus, încurajat şi stimulat dezvoltarea “harpastumului” ca formă complementară de pregătire pentru ducerea războiului. Cronicile scriitorului galez Nennius (sec.al IX-lea) sau legendele irlandeze transcrise în sec. al XII-lea conţin ştiri convingătoare care atestă că popoarele celte erau pasionate şi dovedeau aptitudini pentru practicarea jocurilor cu mingea. “Strămoşul” englez al fotbalului era însă brutal. Înverşunarea cu care se disputau partidele punea în pericol nu numai integritatea fizică a participanţilor, dar şi a spectatorilor, mulţi dintre ei paşnici şi involuntari. Acesta explică şi “persecuţiile” la care a fost supus jocul şi practicanţii săi o bună bucată de timp. Astfel Eduard al II-lea a dat dispoziţie primarului Londrei la 13 aprilie 1314 să interzică fotbalul nu numai pe străzi ci şi pe terenuri. Nu a fost singurul; astfel de interdicţii au fost reînnoite şi în timpul lui Richard al II-lea, Henric al IVlea, Henric al VI-lea. În ciuda acestor 6 interdicţii jocul de fotbal şi-a menţinut popularitatea reuşind să străbată cu temeritate istoria25. 1.3.3. Jocul de fotbal modern Fotbalul începe să fie practicat în cercuri tot mai largi ale tineretului britanic, înrădăcinându-se puternic în şcoli, colegii şi universităţi. Organizarea suferă, este confuză, căci nu există nici o regulă scrisă. În prima jumătate al sec. al XIX-lea încep să apară bazele celor două jocuri de mai târziu – fotbalul şi rugby-ul. Primele încercări organizatorice cu conţinut pedagogic le întâlnim în anul 1857 când Thomas Hughes (judecător de curte) absolvent al şcolilor din Rugby şi Oxford, publică o carte din care rezulta o noutate în practicarea jocului de fotbal rugby. Porţile au o nouă formă (asemănătoare celor de azi de la rugby), mingea poate fi 25

M. IONESCU, "Fotbalul de la A la Z", 1988; 16

manevrată cu mâna şi cu piciorul. În anul 1863, pe 26 octombrie, se înfiinţează Football Association (F.A.) care adoptă aşa numitele “reguli de la Cambridge”. Cele două forme de joc cu mingea se despart definitiv, sub denumirea de fotbalasociaţie şi fotbal-rugby. Ambele jocuri vor evolua rapid, cuprinzând tot mai mulţi adepţi, formându-şi reguli specifice şi clare. În 1866 s-a organizat prima cupă de fotbal denumită “Challenge” între oraşele englezeşti. În 1871, la 20 iulie, se desfăşoară prima Cupă a Angliei şi de atunci orice club din ţară poate lua parte la competiţie. În privinţa regulamentului s-au stabilit câteva aspecte: - echipele compuse din 11 jucători; - terenul – dimensiuni 120 x 80 yarzi; - durata jocului 90 minute; - echipele cu echipament de culoare diferită. În 1881 se introduce în regulament prevederea că jocul poate fi condus de un arbitru. În 1885 se legiferează profesionismul în fotbal şi se creează prima divizie engleză, Football League. Răspândirea fotbalului se va face cu repeziciune. În 6 decembrie 1882 a luat fiinţă International Football Association Board (I. B.), singurul organ abilitat să modifice regulile jocului. El cuprindea federaţiile de fotbal ale Angliei, Scoţiei, Irlandei de Nord şi Ţării Galilor. Ulterior a fost cooptată şi FIFA (1913). Primul memorandum privind interpretarea şi aplicarea regulilor de joc a fost elaborat de I.B. la 2 iunie 1886. În 21 mai 1904 la Paris se crează F.I.F.A. – Federaţia Internaţională de Fotbal Asociaţie - al cărui preşedinte este francezul Robert Guérin. Actul de lansare pe plan mondial al acestei organizaţii a fost semnat de reprezentanţii a 7 şapte ţări: Belgia, Danemarca, Elveţia, Franţa, Olanda, Spania şi Suedia. Crearea F.I.F.A. a avut două obiective esenţiale: unificarea regulilor jocului şi organizarea unei competiţii mondiale pentru echipele naţionale. În anul 2011 (mai) erau afiliate 208 federaţii naţionale. La nivel continental, ca organe de conducere, fiinţează 17

confederaţiile

continentale:

-

Confederaţia

Sud-americană

de

fotbal

(CONMEBOL), fondată la 9 iulie 1916 la Buenos Aires (Argentina). Confederaţia Asiatică de fotbal (AFC), fondată la 8 mai 1954. - Confederaţia Africană de fotbal (CAF), fondată în 1956. - Confederaţia de fotbal a Americii de Nord, Centrale şi a Caraibelor (CONCACAF) fondată în 1961. - Confederaţia de fotbal a Oceaniei (OFC) fondată în 1968. - Confederaţia continentală a Europei, Uniunea Europeană de Fotbal Asociaţie (UEFA), fondată în 1954.

CAPITOLUL II: ÎNDEMÂNAREA - CALITATE MOTRICĂ DE BAZĂ ÎN JOCUL DE FOTBAL MODERN 18

2.1. Calităţile motrice în jocul de fotbal Calităţile motrice se mai numesc şi calităţi fizice. Ele sunt însuşiri ale organismului uman. Ele nu se dobândesc, nu se capătă pe parcursul autogenezei. Indivizii umani se nasc cu anumiţi indici ai calităţilor motrice. Aceşti indici se dezvolta în autogeneza de la sine datorită vieţii, până la o anumita vârsta şi apoi încep să scadă într-un ritm diferenţiat de multe variabile. Prin proces special de intruire se poate accelera dezvoltarea indicilor calităţilor motrice, fenomen denumit educarea calităţilor motrice. Calităţile motrice sunt de două feluri:  calităţi motrice de bază: viteza, indemanarea, rezistenţa şi forţă;  calităţi motrice specifice : cele implicare în practicarea unor probe sau ramuri sportive; La vârste mici se educa toate calităţile motrice, dar se pune accent pe viteza şi indemanare. La vârsta de peste 14-15 ani se pune accent pe forţă şi rezistenţa. Calităţile motrice sunt în stransa legătura cu deprinderile şi priceperile motrice. Înţelegerea corecta a acestei legături este foarte importanta în educaţia fizică şi contribuie la eliminarea unor confuzii (cel mai frecvent se confunda viteza cu alergarea de viteza şi rezistenţa cu alergarea de rezistenţa. Calităţile motrice pot fi dezvoltate / educate în orice perioadă a omului. Fiecare calitate motrică îşi are elementele sale caracteristice. Totuşi se apreciază că elementul predominant ar fi:  pentru viteza: repeziciunea;  pentru îndemânare: complexitatea;  pentru rezistenţa: durata; 19

 pentru forţă: incarcatura; Dezvoltarea / educarea calităţilor motrice se realizează – spre deosebire de însuşirea cunoştinţelor de specialitate – pe baza mobilizării resurselor energetice ale organismului, deci prin efort sistematic de tip nervos (atenţie, memorie, etc.) şi muscular. Eforul implica cele trei elemene ale sale prin prisma cărora este planificat, analizat şi reconsiderat : volum, intensitate şi complexitate. Volumul reprezintă cantitatea de lucru mecanic şi se apreciază prin număr de repetări distanţe parcurse, kilograme ridicate, etc., totul raportat la timp. Din aceasta raportare apare densitatea, un aspect fundamental pentru efort. Intensitatea reprezintă gradul de solicitare a organismului subiectului. Ea se exprima prin procente, faţă de posibilităţile maxime (70%, 80%, 90%, etc.)tempo de execuţie (2/4, ¾, 4/4, etc.), număr de executii pe unitatea de timp, etc. Complexitatea reprezinta modul concret de inlantuire, de asociere a tuturor elementelor pe parcursul efortului. Complexitatea creste când apar adversari sau chiar coechipieri. 2.1.1. Îndemânare Îndemânarea presupune următoarele componente:  capacitatea de coordonare a segmentelor corpului sau a acestuia în întregime pentru efectuarea unor acte sau acţiuni motrice;  capacitatea de combinare a mişcarilor;  capacitatea de diferenţiere a mişcarilor;  echilibrul;  precizia;  capacitatea de orientare spaţiala; 20

 amplitudinea. Îndemanarea ar putea fi definită ca fiind capacitatea organismului uman de a efectua acte şi acţiuni motrice în contextul componentelor anterior menţionate, mai ales în condiţii variate şi neobişnuite, cu eficienţă maximă şi cu consum minim de energie din partea executantului. Formele de manifestare:  îndemânare generală necesară efectuarii tuturor actelor şi acţiunilor motrice de către oameni, cu eficienţă maximă şi consum minim de energie.  îndemânarea specifică, caracteristică sau necesară oamenilor care practică diferite probe şi ramuri de sport  îndemânarea în regimul altor calităţi motrice: îndemânarea în regim de viteză, de rezistenţă, de forţă Formele de manifestare a îndemânarii trebuie raportate şi la alte elemente care reprezintă şi indici valorici ai calităţii respective astfel: 

gradul de dificultate, complexitatea actului sau acţiunii motrice,

în care se integreaza coordonarea simetrica şi asimetrica; 

indicele de precizie al încadrării mişcării în spaţiu;



indicele de viteză, dat de timpul de execuţie, tempoul şi ritmul

execuţiei; 

indicele de forţă care rezultă din raportarea indicelui de

precizie, la gradul de incordare musculară la lucrul efectuat. 2.1.2. Viteză Viteza e capacitatea organismului umana de a executa acţiuni motrice cu întregul corp sau numai cu anumite segmente ale acestuia, intr-un timp cat mai

21

scurt, deci cu rapiditate, repeziciune, iuteala maxima, în funcţie de condiţiile existente. Formele de manifestare  Viteza de reacţie, este viteza reacţiei motrice. Ea este dependentă de cele cinci elemente: apariţie excitaţiei în receptor; transmiterea pe cale aferentă; analiza semnalului care durează cel mai mult; transmiterea pe cale aferentă; excitarea muşchilor. Viteza de reacţie nu este identică pentru toate segmentele corpului, la membrele superioare s-au inregistrat cei mai buni indici.  Viteza de execuţie , este capacitatea de a efectua un act motric sau o acţiune motrică. Această formă de viteză se măsoară prin timpul care trece de la inceperea execuţiei şi până la încheierea acesteia.  Viteza de repetiţie, care se mai numeşte şi “frecvenţa mişcarii”. Ea constă în capacitatea de a efectua aceeaşi mişcare într-o unitate sau interval de timp prestabilite. Viteza de repetiţie este condiţionată de tempoul şi ritmul mişcarii.  Viteza de deplasare este o variantă a vitezei de execuţie, atunci când se pune problema parcurgerii unui spaţiu prestabilit contra timp şi o variantă a vitezei de repetiţie atunci când se pune problema cât spaţiu, ce distanţă se parcurge într-o unitate de timp prestabilită. Începand cu vârsta de 10 ani se poate realiza dezvoltarea/educarea vitezei sub toate formele sale de manifestare. exerciţiile folosite pentru dezvoltarea vitezei trebuie să fie ori foarte simple ca execuţie tehnică, ori bine însuşite ca tehnică. Exerciţiile de viteza, ca durată, se încadrează între 5-6 secunde şi 40-45 secunde, după care se intră în zona rezistenţei anaerobe. Viteza se dezvoltă/educă în lecţie că prima tema, indiferent de timp, spaţiu, subiecţi. 2.1.3. Rezistenţă

22

Rezistenţa este capacitatea organismului uman de a depune eforturi cu o durată relativ lungă şi o intensitate relativ mare menţinand indici constanţi de eficacitate optimă. Deci este capacitatea de a depune eforturi fără apariţia stării de oboseală senzorială, emotională, fizică sau prin învingerea acestui fenomen. Forme de manifestare: a)

după criteriul “ponderea participarii grupelor musculare şi ale marilor

funcţii şi organe”, avem: a.1. Rezistenţa generală, care este capacitatea organismului uman de a efectua timp îndelungat acte şi acţiuni motrice, cu eficientă şi fără apariţia oboselii solicitând mult sistemul nervos central, sistemul cardiovascular şi sistemul respirator. a.2. Rezistenţa specifică care este capacitatea organismului uman de a depune eforturi pe care le implica probele sau ramurile sprortive. b) după criteriul “sursele energetice, intensitatea şi durata efectului”, avem” b.1. Rezistenţa anaeroba care este specifică pentru eforturile cuprinse intre 45 sec. şi 2 min. b.2. Rezistenţa aeroba care este specifică pentru eforturile care depaşesc 8 minute adică eforturi de durată lungă. De aceea i se mai spune şi rezistenţa lungă. b.3. Rezistenţa mixta care este specifică pentru eforturile cuprinse intre 2 şi 8 minute, adică eforturi cu durata medie. c)

După criteriul “natura efortului”, avem: c.1. Rezistenţa în efort cu intensitate constantă; c.2. Rezistenţa în efort cu intensitate variabilă;

d)

Dupa criteriul “modul de combinare cu alte calităţi motrice:, avem: d.1. Rezistenţa în regim de forţă; d.2. Rezistenţa în regim de viteză; 23

d.3. Rezistenţa în regim de îndemânare. Dezvoltarea / educarea rezistenţei se poate realiza la orice vârstă. Acţionarea prioritară, prin corelaţie cu celelalte calităţi, are loc în perioadele post-pubertare. Ea se poate dezvolta/educa în orice condiţii materiale, atât în aer liber cât şi în interior. În lecţia de educaţie fizică că şi în orice altă formă de organizare a practicării exerciţiilor fizice, rezistenţa trebuie sa fie abordată ca ultimă temă de mare importanţă pentru dezvoltarea/educarea rezistenţei este modul de respiraţie al subiecţilor, raportul între inspiraţie şi expiraţie, deci ritmul acestei respiraţii în funţie de timpul efortului depus. Verificarea nivelului acestei calităţi motrice de bază se face, cel putin în educaţia fizică şcolară, mai mult prin prisma rezistenţei mixte (cu durată între 2 şi 8 minute). Mijlocul prin care se face verificarea este în majoritatea cazurilor, doar alergarea pe 600-800-1000-1500m. 2.1.4. Forţă Forţa este capacitatea organismului uman de a invinge o rezistenţă internă sau externă prin intermediul contracţiei musculare. Ea nu trebuie confundată în aceasta postură de calitate motrică cu forţa ca o caracteristică mecanică a mişcarii (măsurată după clasica formula F = m x a). Forme de manifestare a)

După criteriul “participarea grupelor musculare”, avem: a.1. forţă generala care se manifestă atunci când la efortul de

“învingere a rezistenţei” participă principalele grupe ale organismului uman. a.2. forţă specifică care se manifestă atunci când efortul de învingere a rezistenţei participă doar una sau cateva grupe musculare ale organismului uman (cum se întalneşte la unele probe sau ramuri de sport). b)

După criteriul “caracterul construcţiei musculare”, avem: 24

b.1. forţă statica, când prin contracţie nu se modifică dimensiunile fibrelor musculare angajate în efectuarea actului sau acţiunii motrice. Un tip special de forţă statică este cea izotermică. b.2. forţă dinamică numită şi izotonică, când prin contracţie se modifică dimensiunile fibrelor musculare angajate în efort. b.3. forţă mixtă, când pentru învingerea rezistenţei se intâlnesc atât contracţii statice cât şi cele dinamice. c) După criteriul “capacitatea de efort” în relaţie cu puterea individuală, avem: c.1. forţă maximă sau absolută care poate fi statică şi mai ales dimanică. c.2. forţă relativă, care exprimă raportul dintre forţă absolută şi greutatea corporală, deci valoarea forţei pe kilogram corp. d) După “modul de combinare cu celelalte calităţi motrice”, avem: d.1. forţă în regim de viteză, sau forţă explozivă. Acest tip de forţă diferă în funcţie de segmentul sau segmentele corpului şi este influenţată de forţă maximă. d.2. forţă în regim de rezistenţă. d.3. forţă în regim de îndemânare. Forta poate fi dezvoltată/educată la orice vârstă, dar cu precadere după pubertate, deoarece prin exagerare sau neştiinţă poate avea efecte negative asupra creşterii organismului. Pentru dezvoltarea/educarea forţei se pot folosi foarte multe exerciţii fizice, mai ales cu încărcătură, exerciţii facute după reguli specifice fiecărui procedeu metodic. Ca temă forţa poate fi abordată atât în aer liber, cât şi în interior, unde sunt mai multe instalaţii şi materiale specifice. În lecţie sau altă formă de organizare a 25

practicării exerciţiilor fizice, forţa şi rezistenţa se poate aborda numai ca ultimă temă. Forţa este calitatea motrică cel mai usor de verificat, având foarte multe probe de control (precizate în programă, instrucţiuni, etc.) 2.2. Îndemânarea - parte fundamentală a jocului de fotbal Odata cu aparitia jocului de fotbal modern a aparut şi pregătirea fizică. Ea s-a dezvoltat în paralel cu dezvoltarea jocului şi şi-a îmbogăţit conţinutul odată cu acesta. În continutul fotbalului modern, veriga fundamentală este constituită de pregătirea tehnico-tactică pe o baza solidă de pregătire fizică şi psihologică. Toate acestea impun o foarte buna pregatire a tuturor calitatilor motrice, atât a celor de baza cât şi a celor secundare. În joc, calităţile motrice se manifesta complex în toate mişcările, cu sau fără minge. Dintre toate calitatile motrice de baza, indemanarea se manifesta cel mai pregnant in jocul de fotbal, care este prin excelenta un sport de indemanare. Fara indemanare nu exista act motric, dupa cum indemanarea este rezultanta tuturor posibilitatilor de miscare. Marea performanta nu se poate realiza fara jucatori care poseda nativ aceasta calitate motrica. Îndemanarea inseamna o buna capacitate de stăpânire a tuturor miscarilor corpului si capacitatea de a actiona in conformitate cu cerintele stricte ale jocului fara minge. Ca şi în viata, şi în fotbal, conducatorii de joc (capitanul de echipa) nu sunt exponentii fortei sau vitezei, ei fiind aproape totdeauna jucatori tehnici, calmi, cu gândire si imaginatie. Îndemanarea îi face stapâni, iar ceea ce incearca le reuseste nu datorita norocului, ci datorita experientei motrice bogate.

26

Îndemanarea reprezinta calitatea de cea mai mare finete si complexitate in fotbalul de performanta. Ea ne da acea armonie fina si precisa a miscarilor care ne incinta ochiul . E firesc ca indemanarea sa reprezinte pentru fotbalişti calitatea motrica de baza deoarece in complexitatea ei se cuprind si precizia, echilibrul, coordonarea, ambilateralitatea, orientarea,ritmul si tempoul. Desigur ca indemanarea reprezintă calitatea primordiala in fotbal, insa gradul de indemanare este condiţionat si de dezvoltarea celorlalte calităţi motrice de baza: forţa, viteza, rezistenta. De o mare importanta esta deci raportul dintre indemanare si celelalte calităţi motrice, dar mai ales interdependenta dintre ele. Fotbalul se joaca cu piciorul, segment lăsat de la natura mai puţin indemanatic. De aici poate, falsa impresie ca fotbalul nu este un sport al mintii. Insa îndemânarea , măiestria unui mare fotbalist sta mai intai de toate in gândire, in supleţea si rapiditatea gândirii. Dezvoltarea si perfecţionarea indemanarii duce la o foarte buna stăpânire a tuturor mişcărilor corpului in cele mai dificile mişcări fara minge solicitate pe tot parcursul jocului. Indemânarea dusa la virtuozitate se reflecta in deprinderi tehnico-tactice executate precis, economic, relaxat cu minim de efort fizic si incordare. Indemânarea inseamna eficienta in

executarea diferitelor deprinderi

tehnico-tactice in regim de viteza, forţa si rezistenta, deoarece o buna indemanare ajuta la alegerea procedeului cel mai indicat in rezolvarea unei situaţii de joc ivite la un moment dat. În ceea ce priveşte factorii care condiţionează indemanarea, Gh.Carstea este de părere ca aceştia ar fi26:  nivelul de coordonare a centrilor sistemului nervos si plasticitatea scoarţei cerebrale; 26

Carstea Gheorghe - Teoria si metodica educaţiei fizic si sportului, Bucureşti, 1993; 27

 calitatea transmiterii impulsurilor nervoase si a inervatiei musculare;  capacitatea analizatorilor de a capta informaţia si de a realiza sinteza aferenta pentru analiza situaţiei;  capacitatea de anticipare a executantului;  memoria si gândirea (mai ales cea creativa) a executantului;  volumul si complexitatea deprinderilor motrice pe care le stăpâneşte individul;  nivelul de dezvoltare a celorlalte calităţi motrice de baza. A. Dragnea imparte factorii care condiţionează îndemanarea în factori de natura biologica, motrica si psihica27. În aceeaşi lucrare "Dezvoltarea calităţilor motrice ", Gh.Mitra si Al. Mogos consideră că factorii care condiţionează îndemanarea sunt 28:  calitatea sistemului nervos central - valoarea proceselor de coordonare a plasticităţii scoarţei;  fineţea - acuitatea si precizia - organelor de simt;  experienţa motrica anterioara;  nivelul dezvoltării vitezei, forţei, rezistentei si supleţei. După o împartire arbitrara, in funcţie de calităţile motrice necesare si in acelaşi timp dominante pe compartimente de jucatori (necesare pentru randament maxim), se observa următoarele tipuri caracteristice fotbalului29 :  tipul in care predomina viteza si forţa apărători.  tipul in care predomina indemanarea si rezistenta- mijlocasi.  tipul in care predomina indemanarea si viteza sau forţa. Îndemânarea este condiţionată fiziologic de nivelul de coordonare a centrilor sistemului nervos. De aici rezulta cele mai importante componente ale Dragnea Adrian - Antrenamentul sportiv, Ed.Didactica si Pedagogica,Bucureşti, 1996. Mitra Gh.,Mogos Al.- Dezvoltarea calităţilor motrice, Ed.Sport Turism, Bucureşti, 1980. 29 Mitra Gh.,Mogos Al.- Dezvoltarea calităţilor motrice, Ed.Sport Turism, Bucureşti, 1980. 27 28

28

indemanarii: precizia, coordonarea si echilibrul. In ceea ce priveşte etapele formarii si dezvoltării indemanarii, din punct de vedere anatomo-fiziologic, ar rezulta trei etape30 : • prima etapa este caracterizata prin precizia in spaţiu a coordonării mişcărilor/ viteza de execuţie nefiind luata in considerare. Precizia este data de perfecţionarea senzaţiilor musculare in cadrul mişcărilor lente. • a doua etapa se caracterizează prin precizia mişcărilor in spaţiu, efectuate cu viteza mare. (Execuţia se bazează pe un reflex motric bine consolidat), • a treia este data de posibilitatea manifestării ei in condiţii variate si schimbătoare. Jocul de fotbal modern cere din partea jucătorilor indici superiori de dezvoltare, o prefecta funcţionare a tuturor organelor si o participare psihica mereu in crestere, odata cu solicitarile crescânde ale fotbalului actual, determinate de permanenta imbogatire a conţinutului jocului, de mărirea zonelor de acţiune ale jucătorilor, care au dus la mărirea exigentei in privinţa pregătirii fizice, creind noi principii si metode de pregătire si imbogatind permanent fondul mijloacelor prin care se realizează acestea. Statisticile din ultimii ani arata ca inaltimea jucătorilor a crescut cu cativa centimetri. Din aceste statistici reiese ca la vârsta junioratului inaltimea optima a jucătorilor este cuprinsa intre 165-170 cm. Apărătorii sunt de regula mai inalti, apropiindu-se de limita superioara sau chiar depăşind aceasta limita, iar atacanţii si mijlocaşii se situează in jurul mediei sau se apropie de limita inferioara. Pentru portari, statisticile arata o inaltime optima in jurul cifrelor de 170-180 cm. Greutatea optima a jucătorilor juniori, in funcţie si de inaltime si gabarit, se situează in jurul a 69-70 kg pentru jucătorii de câmp si 68-70kg pentru portari. La aceasta vârsta se desăvârşeşte procesul de osificare iar dezvoltarea segmentelor este cea mai mare, finala. Organismul se poate adapta la eforturi 30

Motroc Florin, Dexterity, 2009; 29

intense si maxime. In totalitate musculatura juniorului reprezintă peste 40-50% din greutatea corporala. Aparatul cardio-vascular se prezintă la vârsta junioratului in dezvoltarea sa finala, la nivel superior . Inima reprezintă 0,5 % din greutatea corporala si se poate adapta foarte bine la eforturi maximale. Cerinţele jocului actual, reprezentate prin creşterea dinamismului, a ritmului de joc si participarea jucătorilor la , toate acţiunile, inseamna creşterea solicitării fizice, care se răsfrânge pe plan fiziologic manifestandu-se prin importante modificări. Astfel, are loc o restructurare a funcţiilor diferitelor organe ca o adaptare condusa de sistemul nervos central. In cadrul acestuia se desăvârşesc procesele corticale fundamentale: excitaţia si inhibiţia. Formarea si dezvoltarea îndemânării, gradul de indemanare la care poate ajunge un fotbalist sunt condiţionate de tipul de activitate nervoasa superioara dar si de vârsta la care s-a inceput iniţierea si specializarea sportiva. Tipul slab (temperament melancolic) insuseste greu si de scurta durata; tipul puternic, neechilibrat (colericul) insuseste inegal; tipul puternic, echilibrat, inert (flegmaticul) insuseste bine iar tipul puternic, echilibrat mobil (sangvinicul) foarte bine. Particularităţile psihomotrice ale jucătorului de fotbal sunt următoarele 31: a) Stăpânirea unui număr mare de deprinderi motrice , b) Trecerea rapida de la o forma de mişcare la alta cu caracter complet diferit , c) Concentrarea conştienta a atenţiei , d) Marea cantitate de stări emoţionale , e) Capacitatea de orientare rapida in situaţiile de joc , f) Greutăţile jocului , g) Calităţile de voinţa, trasaturile caracterului si ale personalităţii. 31

Ifrim Mircea - Antropologia motrica, Ed.Ştiinţifica si Enciclopedica, Bucuresti,1986. 30

In activitatea de instruire si educare antrenorul foloseşte diferite metode si mijloace adecvate scopului urmărit. Metodele si mijloace sunt, deci, căi cu ajutorul cărora se ajunge la îndeplinirea sarcinilor propuse. Metodele moderne de antrenament au si ele o insemnata contribuţie la dezvoltarea indemanarii prin dezvoltarea unor parti componente ale acesteia: • metoda intervalelor - ritmul si tempoul, • metoda circuitului- coordonarea, • metoda izometrica - echilibrul, • metoda ingreuierilor - ambidextria. O clasificare a procedeelor metodice de dezvoltare a indemanarii este făcuta de Gh. Carstea, in "Teoria si metodica educaţiei fizice si sportului". Acesta imparte aceste procedee in trei grupe mari: • efectuarea actelor si/sau acţiunilor motrice in condiţii relativ constante, • efectuarea actelor si/sau acţiunilor motrice in condiţii ingreuiate, • efectuarea actelor si/sau acţiunilor motrice in condiţii variabile, schimbătoare. O altă clasificare, asemănătoare celei anterioare (particularizata), este făcuta de către A. Dragnea. Acesta ia în considerare următoarele procedee metodice:  folosirea unor poziţii de plecare neobişnuite pentru efectuarea exercitiilor,  efectuarea exercitiilor cu segmentul neîndemânatic,  schimbarea tempoului si a ritmului de execuţie,  limitarea spaţiului in care se efectuează exerciţiul,  efectuarea procedeelor tehnice si a înlănţuirilor acestora cu restricţii,  schimbarea procedeelor de execuţie,  efectuarea exercitiilor prin creşterea complexităţii acestora,

31

 folosirea unor intalniri cu adversari diferiţi ca valoare si nivel de pregătire,  efectuarea exercitiilor in condiţii variate de mediu, cu materiale diferite si la aparate, instalaţii si simulatoare. Asadar, indemanarea este educabila si perfectibila si ea poate fi menţinută prin aportul comun al tuturor metodelor moderne de antrenament. Trebuie insa sa avem in vedere tot timpul particularităţile jucătorilor si cele trei etape care se disting in formarea si dezvoltarea indemanarii:  formarea deprinderilor in condiţii uşurate (fara viteza, adversar, limita de timp si ingreuiere);  sporirea treptata a dificultăţilor de execuţie;  aplicarea priceperilor si deprinderilor motrice in condiţii cat mai apropiate de joc si mereu schimbătoare. Un aspect al metodicii dezvoltării indemanarii il reprezintă participarea activa si conştienta a jucătorilor la procesul de pregătire pe tot parcursul dezvoltării acestei calităţi motrice atât de complexe , pentru ca nivelul de dezvoltare a indemanarii depinde si de nivelul de dezvoltare a proceselor activităţii nervoase superioare . De o mare importanta in dezvoltarea indemanarii este varietatea si pregarirea. Strâns legat de varietatea in pregătire se găseşte un alt principiu care trebuie sa stea la baza dezvoltării indemanarii, si anume multilateralitatea pe plan motric. În metodica dezvoltării indemanarii se utilizează atât metodele de lucru analitice cat si globale. Mai mult se utilizează astăzi antrenamentul global, dezvoltarea indemanârii facandu-se astfel si in funcţie de celelalte calităţi motrice. Indemânarea specifica se dezvolta in special prin lucrul specific cu mingea si prin alte mijloace de mişcare in teren, fara minge. 32

Antrenamentul indreptat spre dezvoltarea indemanarii se poate desfăşura in orice parte a ciclului săptămânal . De asemenea, exerciţiile si celelalte mijloace folosite in acest scop isi găsesc locul in toate cele trei parti ale lecţiei de antrenament, atât in prima parte sub forma de exerciţii uşoare (mai ales de coordonare), care conduc in acelaşi timp si la pregătirea organismului pentru efort/cat si in partea fundamentala (tema de lecţie sau exerciţii efectuate intre unele sarcini principale) si de încheiere (exerciţii efectuate in ritm lent, pentru deconectare, relaxare). Indemânarea, sub toate formele de manifestare se poate dezvolta de-a lungul întregului an de pregătire, binenteles cu ponderi diferite, in funcţie de perioadele de antrenament. Ca o concluzie a importantei îndemânării si a necesităţii dezvoltării ei la un nivel superior, trebuie sa adăugam o singura fraza: indemanarea este calitatea fara de care nu se poate in fotbal !

CAPITOLUL III: FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A TEMEI 3.1. Caracteristici generale privind selecţia Selecţionarea componenţilor echipelor constituie o problemă relativ dificilă, deoarece particularităţile morfologice şi funcţionale caracteristice vârstei 15-16 ani 33

creează unele dificultăţi în depistarea elementelor cu perspectivă de afirmare. Indicii concreţi ai dezvoltării unor calităţi motrice specifice jocului de fotbal practicat de seniori, de exemplu îndemânarea şi rezistenţa, la această vârstă sunt insuficienţi dezvoltaţi. Aceeaşi stare de lucruri poate fi semnalată şi la unele procese psihice, ca de exemplu concentrarea îndelungată a atenţiei asupra unui mare volum de acţiuni, tenacitate în urmărirea scopului, calităţi puţin pregnante la vârsta de 15-16 ani. Cu toate acestea cunoscându-se legile creşterii şi dezvoltării organismului şi pe baza experienţei acumulate, selecţia iniţială poate fi rodnică în majoritatea cazurilor, desigur dacă se respectă cerinţele şi criteriile obiective. Astfel, una din cerinţele fundamentale ale selecţionării copiilor constă în caracterul continuu al acesteia. Cu alte cuvinte, componenţa unei echipe nu este aceeaşi pentru totdeauna. Caracterul relativ variabil al componentul echipelor de copii si juniori nu trebuie sa alarmeze antrenorii, să considere că se abat de la normele metodice fundamentale ci, dimpotrivă, trebuie sa-l înteleagă ca fiind un proces obiectiv necesar. Deoarece această perioadă corespunde adolescenţei, impune din partea antrenorilor o activitate atentă, diversificată educaţional, păstrând în permanenţă legătura cu familia şi şcoala. Antrenorilor nu trebuie să le rămână indiferent „antrenamentul invizibil” care cuprinde şi calitatea anturajelor frecventate de juniorii lor, programul zilnic, alimentaţia, odihna,etc. Utilizarea modelelor de selecţie sportivă a reprezentat un moment semnificativ pentru dezvoltarea gândirii metodice, concretizat prin aplicarea unei metode generale la un domeniu particular, respectiv fotbal. Putem spune că este o primă fază de studiere a unor sisteme complexe cu ajutorul altora simplificate, adică, modelele. Modelele sunt judicios elaborate în scopul depistării şi pregătirii

34

viitorilor fotbalişti de performanţă, în urma colaborării diagnozei cu prognoza capacităţii subiecţilor. Una din principalele cerinţe ale strategiei de atragere şi selecţie se referă la vârsta optimă de cuprindere a copiilor în activitatea fotbalistică organizată în cadrul unor unităţi specializate (cluburi sportive şcolare, clase speciale etc.). Întreaga strategie de selecţie, prevăzută ca un sistem dinamic, oferă, de la etapă la etapă, o nouă calitate întregului proces, sporindu-i eficienţa. Calităţile tehnico-tactice la vârsta 15-16 ani: În atac:  orientarea circulaţiei mingii catre zonele şi culoarele libere.  schimbarea direcţiei de atac de pe o parte a terenului spre cealaltă;  pasarea mingii numai coechipierului clar demarcat sau pe poziţie viitoare printre adversari;  în zona de finalizare, fiind în posesia mingii, iniţierea(prin dribling) schimbului de locuri, un-doi-ul, etc.  deplasarea rapidă din apărare în atac cu deplasări pe culoare şi în zone libere, cu scopul realizării lărgimii şi adâncimii atacului;  după pasare, deplasarea pe poziţii viitoare (libere);  sprijinirea jucătorului cu mingea, cu precădere în adâncime;  demarcări rapide prin schimbări de direcţie şi variaţie de ritm: În apărare:  marcaj strict şi agresiv în zonă;  luptă permanentă, pe tot terenul pentru recuperarea mingii prin:intercepţie şi deposedare;

35

 închiderea culoarelor de pătrundere a adversarului cu mingea şi a acelora ce se demarcă pe pozitii viitoare, blocarea şuturilor spre poartă;  colaborarea

jucătorilor

în

apărare,

prin:pressing,

schimb

de

adversari,dublaj, organizarea fazelor fixe. Calităţi tehnico-tactice ale jucătorului specializat pe postul de portar: Pentru apărare:  dirijarea apăritorilor în timmpul jocului, la loviturile libere, la loviturile de colt;  plasament corespunzător pentru închiderea culoarului de şut al adversarului;  promptitudine la ieşirile din poartă (justificate);  siguranţă în prindere, boxare, deviere;  siguranţă în degajarea cu piciorul din afara suprafeţei de pedeapsă. Pentru atac:  repunerea rapidă a mingii în joc, cu mâna sau cu piciorul spre jucătorul clar demarcat;  degajarea lungă (cât mai precisă) pentru contraatac. Cunoştinţele teoretice au şi ele un rol deosebit: - cunoaşterea, respectarea şi interpretarea corectă a regulamentului de joc; - cunoaştere principalelor probleme legate de antrenamentul sportiv (principii, cerinţe, forme de organizare, utilitatea probelor şi normelor de control, refacerea după efort, alimentaţie); - sarcinile pe funcţii, compartimente, zone de activitate (pe terenul de dimensiuni normale) şi dinamica sistemului de joc cu 4 fundaşi. 3.2. Particularitaţi metodice privind instruirea 36

a) Pregătirea fizică: Obiective:  dezvoltarea progresivă a indiciilor morfo-functionali printr-o pregătire individualizată;  dezvoltarea calitaţilor motrice de bază şi specifice necesare pentru folosirea cu eficienţă a procedeelor tehnico-tactice în joc. Sarcini:  dezvoltarea armonioasă a musculaturii şi în mod deosebit a celei implicate în practicarea jocului;  dezvoltarea calităţilor fizice, cu accent pe viteză (de reacţie, execuţie şi condiţii de adversitate), mobilitate şi supleţe;  realizarea capacitaţii de efort aerob, între :- 50-56 ml/kg corp la 14-15 ani; - 57- 60 ml/kg corp la 14-16 ani;  dezvoltarea motricitaţii specifice jocului: alergări variate, intercalate cu opriri, întoarceri, ocoliri, evitări, variaţii de ritm, căderi, rostogoliri, schimbări de direcţie, blocări-porniri în condiţii de echilibru instabil şi adversitate. b) Pregătirea tehnică: Obiective:  consolidarea şi perfecţionarea procedeelor tehnice de bază şi a mijloacelor tehnico-tactice de atac şi apărare subordonate dinamicii jocului;  formarea şi consolidarea deprinderilor tehnice pentru realizarea jocului direct, în continuă mişcare. Sarcini:  îmbunătăţirea şi perfecţionarea preluărilor şi transmiterea în toate direcţiile, cu traiectorii variate şi la distanţe diferite, din alergare şi săritură;

37

 îmbunătăţirea şi perfecţionarea trasului la poartă, cu ambele picioare sau cu capul, direct, în forţă şi plasat, din poziţii şi unghiuri diferite;  îmbunătăţirea şi perfecţionarea conducerii mingii (cu variaţii de ritm şi schimbări de direcţie), fentelor, driblingului şi depăşirilor (în condiţii de schimbări de motricitate specifică şi adversitate)  îmbunătăţirea tuturor procedeelor regulamentare de deposedare şi a deprinderilor de închidere a unghiului şi de blocare a şutului;  dezvoltarea combinaţiilor în 2-3-4 jucători ( din aceeaşi linie şi linii diferite ) prin: „un-doi-uri”, încrucişare, interferenţă, cu şi fără finalizare (după pasă de angajare, înainte, înapoi, din întoarcere) c) Pregătirea tactică: Obiective:  consolidarea depinderilor tactice individuale şi colective, în atac şi apărare în spiritul concepţiei actuale de joc;  formarea deprinderii atenţiei permanente şi concentrării asupra tuturor acţiunilor de joc;  stimularea inteligenţei de joc şi a iniţiativei în acordul disciplinei tactice, care să contribuie la realizarea cerinţelor jocului modern;  formarea unor jucători polivalenţi, capabili să realizeze în aceeaşi măsură situaţiile de atac şi apărare a echipei. Sarcini: Pentru atac: 1. Formarea şi consolidarea deprinderii de mişcare în teren, prin: - schimbarea rapidă a plasamentului din atac în apărare; - desprinderea de adversar în scopul demarcării eficiente, pe zone libere şi creării traseelor sigure de transmitere; 38

- cunoaşterea şi respectarea zonelor de acţionare, a relaţiilor de colaborare între coechipieri în schimbarea traseelor; - acoperirea raţională a terenului în adâncime şi lâţime prin multiple deplasări în zonele vecine şi depărtate celei de circulaţie a mingii; - ţâşnire după-pasă în zonă libereă şi avansată pentru reprimire. 2. Formarea şi consolidarea deprinderii de mişcare pentru crearea zonelor libere: - deplasare laterală faţă de coechipierul „cu mingea” pentru realizarea unor culoare şi a „un-doi-urilor”; - demarcări avansate a jucătorilor din linia ofensivă sau a celor aflaţi temporar în această zonă; - demarcări false în scopul revenirii pe zona creată. 3. Formarea şi consolidarea deprinderilor de joc cu mingea: - transmiterea mingii în timp util, precis şi rapid; - orientare paselor în adâncime, pe culoare sau lateral şi înapoi pe zonele libere în scopul păstrării colective a mingii în echipă; - consolidarea deprinderilor de întâmpinare a mingii, a preluării pe zone libere şi a transmiterii’’in mod util’’nu la întâmplare; - formarea deprinderii de a nu pasa coechipierului strâns marcat mai ales static. 4. Formarea deprinderilor de participare şi finalizare la jucătorii din linia a-II-a şi a-III-a. 5. Stabilirea şi specializarea a 3 - 4 jucători pentru asigurarea unei eficienţe crescute la momentele fixe ale jocului, însuşirea unor combinaţii la: loviturile de începere, aruncarea mingii de la margine, lovitura de colţ şi loviturile libere directe şi indirecte. Pentru apărare: 39

1) Consolidarea deprinderii pentru schimbarea rapidă a plasamentului din atac în apărare(între adversar şi poarta proprie). 2) Consolidarea deprinderilor tactice individuale şi colective pentru realizarea: marcajului(în zonă şi strict) şi presingului, a dublajului şi închiderea culoarelor (pentru pătrundere şi transmitere) şi pentru blocarea şuturilor. 3) Formarea şi consolidarea deprinderilor necesare(plasament, marcaj) pentru asigurarea porţii la fazele fixe. d) Pregătirea teoretică: Obiective:  însuşirea şi respectarea principiilor şi regulilor tactice în cadrul relaţiilor de colaborare din echipă şi a celor de adversitate. Sarcini:  cunoaşterea cerinţelor actuale ale fotbalului de performanţă privind pregătirea şi jocul, refacerea, regimul de viaţă, relaţiile pe terenul de sport şi în afara lui;  creştera exigenţei privind ordinea şi disciplina, spiritul de răspundere şi tactica;  îndemânare în regim de tehnică;  rezistenţă în regim de viteză şi de execuţii tehnico-tactice repetate;  forţă de lovire a mingii cu piciorul sau cu capul, de angajare fizică regulamentară cu adversarul şi detentă. Calităţi psihice: - orientare rapidă în situaţiile de atac şi apărare; - comportare corespunzătoare în antrenament, joc, şcoală, familie şi societate; - capacitate de a concentra atenţia asupra acţiunilor de joc. 40

Tehnico-tactice: - precizie în execuţiile tehnico-tactice specifice zonelor de acţiune cerute de postul ocupat în echipă, în regim de viteză, forţă şi rezistenţă; - rezolvarea în joc a unor sarcini de bază şi secundare; - iniţierea şi participarea la acţiunile colective de atac şi de apărare ale echipei în cadrul sistemului de joc cu 4 fundaşi; - iniţierea şi realizarea acţiunilor individuale în cadrul sistemului; 3. 3. Particularităţile generale ale grupei de vârstă 15-16 ani Importanţa pregătirii organizate a grupei de vârsta 15-16 ani rezultă din asigurarea unui proces interactiv-educativ care să răspundă la toate cerinţele ştiinţei antrenamentului. Aceasta presupune, cunoaşterea particularităţilor biopsihosociale ale fiecărui junior pe trepte de vârstă dar şi dinamica personalităţii, cu implicaţii directe asupra conţinutului şi metodologiei pregătirii. Abordarea componentelor antrenamentului, metodologia folosită, dinamica parametrilor efortului cu valori proprii etapelor sau ciclurilor de pregătire, precum şi organizarea şi desfăşurarea unor lecţii de antrenament atrăgătoare mobilizatoare, dinamice şi interesante, trebuie să fie adaptate strict la grupa 15-16 ani. După perioada pubertară, caracterizată prin mari şi rapide transformări somato-funcţionale şi psiho-motrice, urmeaza perioada de creştere şi dezvoltare, denumită perioada post-pubertară, adolescenţa, care se caracterizează prin ritmuri lente şi adausuri reduse în creşterea dimensiunilor transversale. Continuă creşterea în înălţime, însă diametrele şi perimetrele segmentelor (umeri, torace, braţe, antebraţe, abdomen, bazin, coapse, gambe), cresc mai intens compensându-şi rămânerea în urmă faţă de creşterea lungimii acestora din perioada anterioară, pubertară.

41

Structura oaselor se apropie de cea a adultului. Musculatura înregistrează, de asemenea, o creştere cantitativă (volum) şi calitativă (forţă) şi reprezintă aproximativ 44,2% din greutatea corpului. Capacităţile funcţionale sporite au drept consecinţă o mai bună adaptare la effort şi asigură premise pentru creşterea capacitaţii de effort a organismului. Cercetările efectuate de specialiştii domeniului din diferite ţări pun în evidenţă creşterea logică a capacităţii organismului copiilor de vârstă şcolară mare, de a face faţă sarcinilor motrice cu indici crescuţi de viteză, îndemânare şi rezistenţă, băieţii manifestând disponibilităţi mai mari decât fetele. Datorită dezvoltării capacitătii sistemului nervos central şi ai centrilor motorii din scoarţă, se înregistrează o îmbunătăţire simţitoare a capacităţii de coordonare motrică şi în cosecinţă,creşte nivelul îndemânării. Acestea permit afectuarea unor mişcări cu un grad superior de coordonare şi favorizează, totodată, perfecţionarea execuţiei actelor motrice însuşite, singura calitate care rămâne încă deficitară este mobilitatea articulară, fenomen mai pregnant la băieţi decât la fete. Datele menţionate mai sus conduc la concluzia că în conformitate cu legile creşterii şi dezvoltării organismului la vârsta de 15-16 ani copilul este apt pentru eforturi fizice crescute ca volum, intensitate şi complexitate. 3.4. Probe şi norme de control la grupa 15-16 ani Norme fizice: -

viteză:

30 metri - 4’’4/-4’’8

60metri - 8’’0/-8’’2 3x30metri - sub 45’’; -

rezistenţă - alergare 1500m sau 1700m sub 6-7minute; - testul Cooper - 12minute = 3100metri;

42

-

forţa de desprindere pe verticală(detenta) din ghemuit, cu împingere pe ambele picioare: minimum 50 cm;

-

săritură în lungime fără elan –minimum 215cm;

-

forţa de învingere a propriei greutăţi;

-

flotări la sol - minimum25;

-

tracţiuni la bară fixă-minimum11;

-

genoflexiuni-pe piciorul îndemânatic 15, iar pe cel slab 10; Norme tehnice:

-

tras la poartă(împărţită pe verticală în 3 părţi) de la 16 metri. Se execută 8 lovituri, câte 3 consecutiv în părţile laterale şi 2 în partea centrală. Normativ de 5 lovituri reuşite. Jucătorul execută succesiv şi în viteză următoarele acţiuni:

-

tras la poartă după executarea loviturii de colţ;

-

efectuează o lovitură de colţ cu piciorul drept, cu boltă şi trimite mingea întrun cerc cu raza de 3m marcat în jurul punctului de 11m;

-

aleargă de la colţul terenului apropiat al careului de 16m;

-

trage cu piciorul stâng spre poartă 4mingi, dispuse pe linia careului de 16m şi din 2 în 2m începând cu collţul careului;

-

aleargă spre celălalt colţ al terenului;

-

execută o lovitură de colţ cu piciorul stâng şi tot în cercul de 3m de la 11m;

-

aleargă de la colţul terenului până la colţul apropiat al careului de 16m;

-

trage cu piciorul drept spre poartă 4 mingi dispuse pe linia lungă a careului de 16m şi din 2 în 2m începând din colţul careului. Normă: sub 45 de secunde Complex: preluarea mingii şi conducere în linie dreaptă 20m şi conducere

printre 5 jaloane(dispuse la 3m distanţă unul de altul) şi tras la poartă de la

43

16m.Două încercări luându-se în considerare cea mai bună dintre ele.Timp minim de execuţie:11secunde. 3.5. Mijloace pentru îmbunătăţirea calităţilor motrice de bază 3.5.1. Mijloace pentru îmbunătăţirea vitezei Ex.1 Deplasări pe distanţe de 10-15-20 metri, din diferite poziţii: ghemuit, sărituri de pe loc, de pe ambele picioare, culcat pe spate, pe o parte, etc. (pornirea se face la semnalul antrenorului.10x; 8x; 5x;) Ex.2 Starturi repetate cu întoarceri. Jucătorii, aşezaţi în sprijin ghemuit pe linia de plecare, la un semnal dat, pornesc, pe un traseu de 15m.(: primii 30 m (15 dus şi 15 întors)se vor parcurge în viteză maximă, apoi, 15m în alergare uşoară şi 15m din nou în viteză maximă.5x) Ex 3 Alergări cu schimbări de direcţie la semnal: la primul semnal-alergare înainte, la al doilea semnal-alergare cu spatele:apoi, la stânga şi la dreapta. ( semnalele vor fi stabilite înainte de începerea exerciţiului şi vor fi date prin surprindere, fără o ordine prestabilită. 3x1 min.) Exerciţii cu mingea Ex.1 Aruncarea mingii cu ambele mâini în sol, rostogolire rapidă ridicare şi prindere a mingii.(: mingea se loveşte de sol puternic.2x1 min.) Ex.2 Un jucător aruncă mingea din şezând unui partener, care o trimite lovind-o cu capul . Primul se ridică şi sare pentru a prinde mingea. ( partenerii se află la 5m unul de celălalt, 15x –fiecare jucător.) Ex 3 Câte doi stând faţă în faţă, la 3m distanţă. Aruncarea mingilor cu mâna în sus, lovirea lor cu capul în sus, schimbarea rapidă a locurilor, prinderea mingilor şi reluarea exerciţiilor.( deplasarea se face pe partea dreaptă , 2x1min.)

44

Ex. 4 Stând depărtat cu braţele sus, mingea ţinută cu ambele mâini:lăsarea ei să cadă peste cap, întoarcere rapidă şi preluare cu piciorul înainte de a atinge solul. ( exerciţiu se execută in viteză şi cu continuitate, 2x1min). Ex. 5 Culcat pe spate: lovirea mingii cu piciorul, ridicare rapidă şi preluare din aer.( mingea se loveşte cât mai precis, 2x1min.) Ex 6 Câte doi cu faţa la zid, la câţiva metri distanţă: lovire simultană a mingiilor cu schimbarea rapidă a locurilor între parteneri.(: cine nu ajunge mingea face 5 genoflexiuni., 3x1min.) Ex.7 Lovirea mingii puternic pe jos, spre partener, acesta sare peste ea, se întoarce rapid, sprintează după ea, o opreşte şi o retrimite celuilalt.(: partenerii stau la 5m. distanţă , 3x1min). Ex.8 Lovirea mingii cu piciorul, în sus, cădere înainte în sprijin pe braţe, ridicare rapidă şi preluare prin ricoşare cu talpa.(: mingea se loveşte puternic în sus, exerciţiul se execută în viteză mare,3x1 min) Ex.9: Lovirea mingii direct la zid. După fiecare lovire, executantul ocoleşte în viteză un jalon din cele două plasate în spatele său.( jaloanele sunt aşezate în spate- lateral stânga, dreapta la aproximativ 3m, 3x1 min). Ex.10 Doi jucători stau faţă în faţă, la 10 m distanţă, pornesc unul spre celălalt conducând mingea.Când ajung la câţiva metri, unul trimite mingea lateral stânga la 5-6 cm, iar celălalt în dreapta, apoi fiecare srintează după mingea partenerului şi reiau exerciţiul pe noua direcţie.(: mingea se conduce în viteză mare, 3x1 min)

45

3.5.2. Mijloace pentru dezvoltarea îndemânării Exerciţii cu mingea pentru dezvoltarea îndemânării Ex.1 Un jucător se află în semicercul de la 16m, cu mingea în mână şi cu spatele la poartă loveşte uşor mingea trimiţând-o peste cap, apoi se întoarce brusc şi încearcă să finalizeze.(: întoarcerea se face în viteză, şutul să fie precis, 10x) Ex.2 Conducerea mingii şi trecerea ei pe sub un gard, continuată cu săritura jucătorului peste gard.(: viteză de execuţie, 5x) Exerciţii pentru dezvoltarea îndemânării în regim de viteză: Ex.1 Individual, din alergare în viteză, aruncarea mingii cu mâna lovirea ei cu piciorul înainte, prinderea, din nou lovirea, ş.a.m.d.(: pe parcursul exerciţiului, viteza de alergare a jucătorilor nu trebuie să oscileze,mingea nu trebuie să cadă pe sol, 3x1) Ex.2 Acelaşi exerciţiu dar mingea nu se prinde decât după preluare cu capul sau pieptul.( preluările să fie cât mai precise, 3x1min) Ex.3 Conducerea mingii în viteză, pe o lungime de teren, sub formă de întrecere între mai mulţi jucători.(cine pierde face 5 flotări , 3x.) Ex 4. Menţinerea mingii în aer prin lovituri repetate cu piciorul, coapsa şi capul, din deplasare în viteză, în linie dreaptă sau cu schimbarea direcţiei în dreptul unor jaloane.(menţinerea se face pe distanţa a 20m, 5x) Ex.5 Conducerea mingii în viteză printre jaloane (mingea se conduce cu latul, 30m, 5x) Ex. 6 Pase în doi din deplasare, cu două mingi.(lovirea mingii se execută la semnalul unuia din jucători, după preluare şi conducere 3-4m, 3x1 min) Ex.7 Depăşirea unui apărător, prin autopasă, apoi finalizare cu şut la poartă. (finalizarea se face în viteză, 5x-fiecare jucător)

46

3.5.3. Exerciţii pentru dezvoltarea rezistenţei Exerciţii pentru dezvoltarea capacităţii de efort Ex.1 Alergări repetate în volum redus până la 1200 m: 200 m tempo30 s; Scop: dezvoltarea rezistenţei în regim de viteză.( între serii pauzele să fie de 1,30min., 6x200 m.) Ex. 2 Serii de 5x30-50 m in tempo maxim (pauzele să fie scurte 30 s-1 min) Ex. 3 5x200 m în tempo crescând 30 s-3 min (pauze constante 2 min 30 s-3 min) Ex. 4 Alergări în tempo moderat şi constant timp de 5-8 min cu o intensitate astfel fixată, încât frecvenţa pulsului să se menţină tot timpul în jurul a 130-140 bătăi pe minut. Ex. 5 Alergări de durată (1500-3000 m) cu parcurgerea integrală sau fracţională a distanţei. Ex. 6 Alergări de durată mijlocie (400-800 m) în ritm moderat (4x400; 2x800 m:) Ex. 7 Intervale extensive: exemplu 10x20 mx5 intensitate medie(pauza dintre repetări este de 25-30 s; cea dintre serii de 60-75s.) Ex. 8 Alternări de mers rapid cu alergare în tempo 2/4. De exemplu 20 m mers rapid, 20 m alergare în tempo 2/4., x6 Ex. 9 Alergare cu schimbare repetată a tempoului. De exemplu:20 m alergare uşoară, 20 m alergare în tempo susţinut, 20 m încetinire treptată a alergării, se repetă de 4-8 ori. Ex. 10 50 m ritm 4/4+100 m ritm 2/4 +30 m ritm 4/4. Ex. 11 3 min ritm 2/4+10 s ritm 4/4+2 m ritm 2/4+10sec ritm 4/4. Ex. 12 Alergare cu genunchii sus între 10-40 m în tempo 2/4. Ex. 13 Alergare combunată: 20 m alergare uşoară, 20 m alergare cu genunchii sus, 20 m alergare în tempo 2/4, 20 m alergare în tempo ¾. Ex. 14 Alergare pe teren variat, folosită sub formă de concurs (cross) sau simplă alergare în condiţii deosebite. 47

Ex. 15 Alergări diferite executate în maximum de viteză. 10x10 m; 5x15 m; 5x20 m.(în pauze se efectuează mişcări de gimnastică compensatorii sau pentru dezvoltarea simţului şi controlului mingii.Durata pauzelor 20-25 s; între serii până la revenirea pulsului la 110-120 bătăi/min.) Ex. 16 Alergare cu start din picioare, pe distanţe scurte, 30-60 m, în tempo 4/4, în linie dreaptă.(între repetări se fac pauze până la revenirea pulsului la 110-120.) Ex. 17 Alergare accelerată pe distanţe între 60-80 m, în tempo ¾.(se lucrează după metoda repetărilor, cu pauze suficient de lungi pentru revenire.) Ex. 18 Alergare cu genunchii sus pe 10-20-30 m, în tempo 4/4.(se lucrează după metoda repetărilor, cu pauze.) Ex. 19 Alergare cu joc de glezne pe distanţe cuprinse între 10-40 m, tempo 4/4. Ex. 20 (5+10+20+30+40+50+60 m) x 3. Fiecare porţiune se execută în viteză maximă şi după fiecare se fac pauze pentru revenirea pulsului la 120. Ex. 21 Start din diferite poziţii: din picioare, pe genunchi, şezând, din culcat pe spate sau înainte etc., cu alergare cu faţa cu spatele sau lateral faţă de direcţia de deplasare, executate la comanda antrenorului sau la comanda proprie.(distanţele sunt specifice jocului (10-20-30-40-50 m). Exerciţii pentu dezvoltarea rezistenţei în regim de viteză Ex. 1 Jucătorii dispuşi în şir, la 1 m distanţă unul de celălalt, execută alergare uşoară sau joc de gleznă. La semnal, ultimul sprintează pe lângă parteneri sau printre ei şi se aşează în capătul şirului, ş.a.m.d., 3x2 min. Ex. 2 Câte doi, de mână apucat, alergare de viteză 50-60 m, schimbând locurile între ei din 10 în 10 m, spre cel ce se află mai în faţă.,5x Ex. 3 Câte cinci executanţi aşezaţi în linie, ţinându-se de mâini: alergare de viteză pe tot terenul.Primul efectuează diferite schimbări de direcţie, în aşa fel încât să-I

48

solicite pe ceilalţi să mărească lungimea şi frecvenţa paşilor, fără a da drumul la mâini.,3x Ex. 4 Alergari lansate pe o pantă înclinată.(distanţe: 30-40-50 m, 5x30 m; 4x40 m; 3x50 m.) Ex.5 Din formaţie pe un şir, ocolirea unei jumătăţi de teren, efectuând pe o latură alergare lansată, pe următoarea alergare uşoară, apoi combinată cu mişcări de respiraţie, 5x Ex 6 În formaţii de câte doi ,executanţii aleargă unul după celălalt, încercând să-l atingă pe primul pe distanţa a 30 m (plecarea se dă cu handicap de 3 m,–fiecare jucător) Ex.7 Jucătorii sunt dispuşi pe teren în zonele corespunzătoare posturilor pentru care se pregătesc.La semnal, execută în viteză după imaginaţie acţiuni de joc fără minge, specifice posturilor respective. Acţiunile vor cuprinde treceri bruşte de la o variantă de alergare la alta, precum şi schimbări de direcţie, opriri şi porniri., 5x1min. Ex 8 Variante de alergare în viteză, efectuate pe un parcurs împărţit în distanţe egale.Exemplu: distanţa de 40 m,se împarte în 4x10 m,(marcat cu semne distinctive) pentru a fi parcursă în alergare cu spatele, cu paşi adăugaţi, cu paşi încrucişaţi şi alergare obişnuită., 5x Ex.9 Sprinturi înlănţuite între linia de fund şi cea a careului de 16 m., 3x1min Ex10 Fiecare jucător cu câte o minge şutează 10-12 m, sprintează după ea, şutează din nou, trimiţând-o în altă direcţie, ş.a.m.d. ; între sprinturi mingea poate fi condusă 10-12m. în alergare uşoară pentru revenire., 3x2min. Ex.11 Variante de conducere a mingii ( în linie dreaptă, zig-zag, printre jaloane) executate cu maximum de viteză pe distanţa a 50 m., 5x Ex.12 Alergare pe distanţă fixă( gen testul Cooper).(ritmul alergării să rămână neschimbat) 49

Ex.13 Alergare pe distanţa de 800 m (2min 40 s., ritmul să fie neschimbat, 3x) Ex.14 Alergare pe distanţa a 1000 m, în 3min 30s., 3x Ex.15 Circuit de rezistenţă : 200-400-800-1200 m şi 1200-800-400-200 m. (între alergări pauze de 1min,30 s,iar între serii de 5min). 3.5.4. Exerciţii pentru dezvoltarea forţei a) Exerciţii cu parteneri Ex.1 Culcat înapoi, genunchii îndoiţi,braţele înainte; partenerul în sprijin înainte, culcat pe mâinile executantului, îndoirea reciprocă a braţelor şi revenire, 3x5fiecare jucător Ex.2 Executantul culcat înapoi cu picioarele la 45 de grade, partenerul în sprijin culcat înainte pe tălpile executantului: 1-2 îndoirea picioarelor prin împingere de către partener; 3-4 întindere a picioarelor cu rezistenţa partenerului, 3x10-fiecare jucător. Ex.3 Un executant în şezând depărtat, celălalt în stând depărtat, apucat de mâini reciproc: schimbarea alternativă a poziţiei, prin tracţiuni, 3x10 Ex.4 Stând faţă în faţă, de mâini apucat, fiecare cu piciorul din exterior dus înainte: 1 îndoirea genunchiului cu menţinerea piciorului ridicat; 2 revenire, 3x10 Ex.5 Culcat înapoi, picioarele la verticală, susţinute de partener: 1-2 ridicarea trunchiului la verticală în echer cu apucarea gleznelor; 3-4 revenire, 3x10 fiecare jucător Ex.6 Stând spate în spate apucat reciproc la nivelul coatelor, îndoirea simultană a genunchilor şi revenire, 3x10 Ex.7 Stând faţă în faţă, apucat reciproc de mâini, unul dintre parteneri ghemuit pe un picior, celălalt împins înainte: săritură cu aterizare pe celălalt picior, 3x7

50

Ex.8 Culcat înapoi, picioarele la 45 de grade, partenerul în sprijin cu palmele pe tălpile executantului: îndoirea alternativă a genunchiului cu rezistenţa partenerului, 3x10 Mijloace individuale pentru dezvoltarea simţului mingii. Ex.1 Lovirea mingii la zid, cu latul, cu piciorul îndemânatic. (jucătorii sunt aşezaţi la 5 m de zid, exerciţiul se face din joc de gleznă., 3x5min Ex.2 Lovirea mingii la zid cu şiretul plin, cu piciorul îndemânatic (jucătorii sunt aşezaţi la 10 m, de zid, exerciţiul se face din joc de gleznă, 3x5min. Ex.3 Lovirea mingii la zid, cu latul, alternativ stângul – dreptul. (jucătorii la 5 m de zid, se efectuează în viteză, 3x5 min. Ex.4 Menţinerea mingii în aer din alergare uşoară (jucătorii lovesc mingea alternativ stângul-dreptul, 3x30 min. Ex.5 Conducerea mingii cu latul, cu piciorul îndemânatic (conducerea mingii se face în viteză. Ex.6 Menţinerea mingii în aer de pe loc. (jucătorii lovesc mingea cu şiretul, latul, coapsa, capul, 3x1 min. Ex.7 Conducerea mingii printre jaloane.(conducerea mingii se face în viteză la întoarecere se menţine mingea în aer, jaloanele sunt la 3 m, unul de celălalt, 5x20 min.) Ex.8 Conducerea mingii cu finalizare. (se pleacă de la 30 m, finalizarea se face de la 16-18 m în viteză, 10x) Ex.9 Din alergare, menţinerea mingii în aer urmată de finalizare.(menţinerea mingii se face alternativ, se pleacă de la 30 m, finalizarea se face de la 16-18 m, 10x) Ex.10 Conducerea mingii printre jaloane, urmată de finalizare (jaloanele sunt aşezate la 3 m, unul de altul, se pleacă de la 30 m, finalizarea se face de la 1618 m, 10x ) 51

Ex.11 Cu spatele la poartă, menţinerea mingii în aer, pas peste cap,întoarcere, finalizare din voleu.(jucătorii sunt la 20 m de poartă, întoarcerea se face în viteză mare., 10x) Mijloace pentru dezvoltarea simţului mingii în perechi Ex.1 La zid, pas, după retragere, pentru a lovi mingea, coechipierul.(jucătorii stau la 5 m, de zid, se pasează cu şiretul plin şi cu latul, 3x5 min.) Ex. 2 Pase în doi cu latul. (jucătorii sunt la 5 m de celălalt, exerciţiul se execută din joc de glezne, 3x5 min) Ex. 3 In doi, menţinerea mingii în aer.(jucătorii sunt la 3 m unul de celălalt, mingea se loveşte din prima sau după preluare, 3x3 min) Ex.4 Pase în doi din alergare (jucătorii sunt la 5 m unul de celălalt, mingea se pasează pe poziţie viitoare, 3x50 min) Ex. 5 Jucătorii faţă în faţă, unul pasează lateral stânga-dreapta, celălalt se deplasează şi repasează mingea alternativ cu stângul şi cu dreptul.(jucătorii stau la 6 m unul de altul,3x1 min.- fiecare jucător) Ex. 6 Jucătorii faţă în faţă, unul se deplasează cu spatele, celălalt cu mingea, pasează cel care se deplasează cu spatele, retrimite mingea celuilalt(jucătorii stau la 5 m, unul de celălalt, 3x50 min. fiecare jucător) Ex.7 Un jucător aruncă mingea pentru lovitura de cap a partenerului. ( mingea se loveşte cu fruntea, ochii deschişi, de pe loc şi din săritură, 20x – fiecare jucător. Ex 8 Menţinerea mingii în aer cu capul (jucătorii la 3 m unul de celălalt, 3x1 min.) Ex. 9 În doi, unul conduce mingea spre poartă şi o calcă oprind-o la limita careului de 16 m, cel de-al doilea vine din spate şi finalizează( se pleacă la 30 mde poartă, se finalizează în viteză maximă, 10x - fiecare jucător) 52

Ex.10 Pase în doi cu finalizare.(se pleacă de la 40 m, se pasează cu latul, se finalizează de la 16-18 m cu şiretul plin,10x - fiecare jucător) Ex.11 Pase în doi cu schimb de locuri cu finalizare( după pas jucătorul se deplasează prin spatele colegului, pasa se dă pe poziţie viitoare, se finalizează din alergare, 10x – fiecare jucător).

53

CAPITOLUL IV ORGANIZAREA CERCETĂRII, PREZENTAREA, PRELUCRAREA ŞI INTERPRETAREA DATELOR 4.1. Organizarea cercetării 4.1.1. Perioada, locul şi condiţiile cercetării Subiecţii care au fost supuşi testărilor fac parte din echipa de fotbal juniori a Liceului Onisifor Ghibu. Grupa supusă investigaţiilor a fost formată din 14 jucători. Experimentul s-a desfăşurat în perioada 01.01.2015 - 31.05.2015, în sala de sport a liceului şi în curtea exterioară. Datele generale ale grupului Tabel nr.1 Nr.Crt. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14

Nume D.G B.C R.A C.E R.D T.M O.B N.C A.D M.B E.L O.P. L.M L.T

Vârsta(ani) 15 15 15 15 15 15 15 15 15 15 15 15 15 15

Talia 161 158 154 153 162 153 155 156 153 162 155 158 152 158 156,42+3,20

Greutatea 52 46 45 43 49 43 42 45 43 48 43 47 47 46 45,64+2,72

4.1.2. Investigaţii realizate Viteza 50m Proba s-a efectuat în curtea exterioară a liceului într-o zonă special amenajată, cu start din picioare şi cronometraj la mişcare. S-au efectuat două încercări şi s-a înregistrat cel mai bun timp.

54

Detenta S-a măsurat înălţimea atinsă de subiect cu braţul întins la perete, după care acesta de pe loc executa o săritură în înălţime şi atingea o scală gradată. S-au executat 2 încercări şi s-a întabelat cea mai bună. Teste specifice Pentru a vedea în ce măsură se pot consolida şi perfecţiona anumite procedee tehnice specifice atacului din jocul de fotbal am propus şi experimentat următoarele exerciţii: Exerciţiul nr.1 Dribling printre jaloane urmat de şut la poartă Jucătorul aflat la 30m de poartă conduce mingea în viteză printre 5 jaloane aşezate din 3 în 3 metri, iar în preajma suprafeţei de pedeapsă execută şut puternic la poartă. Exerciţiul se repetă de către fiecare subiect de 8 ori. Se urmăreşte numărul de şuturi realizat pe spaţiul porţii. Exerciţiul nr.2 Şut la poartă Exerciţiul a constat în executarea a 8 lovituri la poartă de la distanţa de 16m, poarta fiind împărţită transversal în două jumătăţi. Jucătorul efectuează patru lovituri într-o jumătate şi patru în cealaltă jumătate de poartă. Se consideră reuşite acele şuturi în care mingea este lovită cu şiretul plin şi depăşeşte linia porţii în aer. Exerciţiul nr.3 Şut la poartă din centrare Jucătorul aflat la 16m de poartă, primeşte pe jos, 4 centrări de pe dreapta şi 4 centrări de pe stânga din zona laterală a careului de 16m. Are sarcina să lovească mingea dintr-o singură atingere din zona de 11m, să înscrie gol şi să revină pe 16m şi apoi să repete exerciţiul. Exerciţiul nr.4. Lovirea mingii cu capul

55

Jucătorul aflat în suprafaţa de pedeapsă primeşte 8 centrări din zona laterală. Are sarcina să atace mingea şi să lovească mingea cu capul. S-au numărat numărul de goluri înscrise din cele 8 centrări. 4.1.3. Metode şi mijloace de instruire Potrivit ipotezei, prin care s-a urmărit îmbunătăţirea metodologiei de lucru în cadrul programei de antrenament la grupa de juniori şi creşterea calităţilor motrice ale elevilor, în cadrul antrenamentelor s-au introdus o serie de exerciţii şi modele operaţionale menite să îmbunătăţească parametrii testaţi. În capitolul precedent am prezentat o serie de mijloace de instruire folosite la această vârstă. Menţionez că în cadrul antrenamentelor m-am folosit de aceste mijloace într-o măsură foarte mare. Ele au fost folosite diferenţiat în funcţie de specificul antrenamentului din ziua respectivă (mijloace pentru dezvoltarea simţului mingii, mijloace pentru îmbunătăţirea vitezei, mijloace pentru dezvoltarea îndemânării, exerciţii pentru dezvoltarea forţei, etc.) 4.1.4. Metode de prelucare a datelor Am utilizat următorii parametrii statistici: 1. media aritmetică 2. abaterea standard 3. coeficientul de variabilitate 4. semnificaţia diferenţei dintre medii.

4.2. Prezentarea, prelucrarea şi interpretarea datelor 4.2.1. Prezentarea datelor Tabel 1. Valorile obţinute la testarea iniţială şi finală 56

Nr.

Viteza 50m T.I.

Crt. 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. X+DS CV% p

Viteza 50m T.F.

7,5 7,3 7,1 7,1 7 7,8 7,4 7,5 7,3 7,1 7,2 7 7,6 7,3 7,3 + 0,22 3,01

Detentă T.I.

7,4 7,2 7, 7,1 7,1 7,5 7,3 7,4 7,1 7,1 7,2 7,1 7,4 7,1 7,19 + 0,15 2,08 < 0,005

40 42 42 47 38 39 40 43 43 41 40 38 40 41 41 + 2,42 2,42

Detentă T.F. 44 42 43 48 40 42 41 43 43 42 40 39 41 41 41,87 + 2,30 2,30 < 0,005

Tabel 2. Valorile obţinute la testarea iniţială şi finală(probe tehnice) Nr.

Exerciţiul 1 T.I. Exerciţiul 1 T.F.

Exerciţiul 2 T.I.

Exerciţiul 2 T.F.

Crt. 1 2 3 4 5 6 7 8 9

4 5 4 5 4 6 3 4 5

5 5 4 6 4 4 4 4 5

5 7 5 6 5 6 6 5 5

5 6 5 6 6 7 4 5 5 57

10 11 12 13 14 X+DS CV% p

5 6 6 5 6 4,75 +0,93 19,6

6 5 6 6 6 5,5+ 0,73 13,27 < 0,0005

5 5 5 5 6 4,87 +0,71 14,74

6 5 6 5 6 5,56+ 0,62 11,30 < 0,005

Tabel 3. Valorile obţinute la testarea iniţială şi finală Nr. crt. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 X+DS CV%

Exerciţiul 3 T.I. 6 5 6 6 4 5 5 5 5 5 6 6 5 6 5,37 +0,61 11,51

Exerciţiul 3 T.F. 7 7 7 6 6 6 6 6 7 6 5 6 5 5 6+ 0,73 12,16 58

Exerciţiul 4 T.I.

Exerciţiul

3 4 4 4 4 5 5 4 4 4 3 4 5 5 4 +0,73 18,25

T.F. 4 5 5 4 5 4 5 5 5 4 4 4 4 4 4,31+ 0,60 13,95

4

p

< 0,025

Tabel 4 Valorile lotului testat la testele motrice– testarea iniţială şi finală Teste

Testare iniţială X+DS

Testare finală

CV%

X+DS

CV%

Viteza 50m 7,3 +0,22 3,01 7,19+ 0,15 * Detentă 41+2,42 2,42 41,87+ 2,30 * * - semnificativ diferit faţă de testarea iniţială (p