IAS 23 Costurile Indatorarii [PDF]

Zitiervorschau

Tema : Standardul Internaţional de Contabilitate

IAS 23 “Costurile îndatorării”

Elaborat : Pronoza Diana Grupa : CI 1001 G Verificat : Luchita Inga

Acest Standard Internaţional de Contabilitate revizuit înlocuieşte IAS 23 – „Capitalizarea costurilor îndatorării”, care a fost aprobat de Consiliu in martie 1984. Pe parcurs acest standard a suferit unele modificări astfel încât Standardul revizuit intră învigoare la 1 ianuarie 1995.

Obiectiv Acest standard are ca scop delimitarea unor prelucrări contabile care să vizezecheltuielile privind împrumuturile solicitate de entităţi. IAS 23 propune ca toatecheltuielile relative la împrumuturi (de ex. dobânzile) să fie tratate ca fiind cheltuieli aleexerciţiului la care se referă, iar ca alternativă să fie considerate un element al costuluiactivului finanţat prin împrumuturi.

Arie de aplicabilitate IAS 23 „Costurile îndatorării” trebuie aplicat în contabilizarea costurilor îndatorării.Iniţial Standardul acorda entităţilor liberatea de a alege între trecerea pecheltuielile exerciţiului a tuturor costurilor îndatorării sau capitalizarea lor în condiţiile îndeplinirii unor criterii, fără a se face distincţie care este tratamentul de bază şi care estetratamentul alternativ. În prezent, standardul permite utilizarea ambelor metode. Totuşidefineşte ca tratament de bază varianta înregistrării costurilor îndatorării pe măsuraapariţiei lor, în contul de profit şi pierderi, independent de utilizarea care este conferităfondurilor împrumutate, iar ca tratament alternativ, capitalizarea lor.Standardul nu tratează problema costului real sau calculat al capitalurilor proprii,inclusiv a capitalurilor privilegiate care nu sunt clasificate în categoria datoriilor.

Definiţii Costurile îndatorării cuprind dobânzile şi alte costuri suportate de o întreprindere în legătură cu împrumutul de fonduri. Un activ calificabil este un activ care solicită în mod necesar o perioadăsubstanţială de timp pentru a fi gata în vederea utilizării sale prestabilite sau pentruvânzare.

Costurile îndatorării includ: - dobânzile corespunzătoare descoperiturile de cont şi împrumuturilor petermen scurt şi lung; - amortizarea reducerilor sau primelor aferente împrumuturilor; - amortizarea cheltuielilor complementare realizate în scopul obţineriiîmprumuturilor; - cheltuielile de finanţare aferente contractelor de leasing financiar recunoscute în conformitate cu IAS 17 – „Leasing”; - diferenţele de curs valutar aferente împrumuturilor în valută, în măsura încare acestea sunt privite ca o ajustare a cheltuielilor cu dobânzilor.

Costurile îndatorării – tratament contabil alternativ permis Costurile îndatorării – tratament contabil de bază

Tratementul contabil alternativ permis pentru contabilizarea costurilor Costurile îndatorării trebuie înregistrate ca o cheltuială în perioada în îndatorăriisolicită ca acestea să fie înregistrate ca şi cheltuieli ale exerciţilui în care au apărut.Pe baza tratamentului contabil de bază, costurilesau care au ele apărut.Costurile îndatorării care sunt atribuite achiziţiei, construcţiei, îndatorării se recunosc ocheltuială în perioada eleacelui au apărut, producţiei unuiactiv calificabilcatrebuie capitalizate ca parte în dincare costul activ, a se ţine cont de felul în care împrumuturile sunt utilizate. cafără şi condiţii alecapitalizării putem aminti: - este ca ele să genereze stabileşte beneficii economice viitoare pentruentitate; IASprobabil 23 „Costurile îndatorării” drept tratament contabil de bază -costurile pot fipe evaluate în mod credibil. includerea cheltuieli a tuturor costurilor îndatorăriipe măsură ce

apar.Situaţiile financiare trebuie să prezinte politica contabilă adoptată Acest tratament contabil stă sub semnul respectării principiului prudenţei, pentru costurile îndatorării. chiar dacă s-ar putea spune că acest fapt ar veni în contadicţie cu principiul În prezentarea situaţiilor financiare, regula este aplicarea tratamentelor independenţeiexerciţiilor.Aplicarea principiului prudenţei are în vedere aplicarea alternative trebuie să facă obiectul unor prezentări în cadrul notelor unui tratament asimetrical incertitudinii: explicative. - atunci când se prevede o diminuare viitoare a valorii patrimoniului sau Deci,aplicarea tratamentului contabil alternativ obliga pe cei care pre arezultatului, vor trebui să se anticipeze pierderile sau va minus-valorile latente; gătesc situaţiilefinanciare să ofere informaţii specifice această - atunci când se anticipează câştiguri potenţiale, beneficiile sauînplusvalorilelatente direcţie. nu vor fi recunoscute în situaţiile financiare; câştigurile nu sunt recunoscute pentru că nu sunt realizate.

Capitalizarea costurilor îndatorării poate conduce la supraevaluarea activelor asupra cărora s-a realizat „puncţia”, chiar dacă efectele viitoare asupra cheltuielilor ar compensa aranjamentul financiar determinat de capitalizarea actuală a costurilor îndatorării. Capitalizarea – avantaje (argumente pentru capitalizare): - > costurile îndatorării fac parte din costurile de achiziţie; - > costurile incluse în costurile activelor sunt conectate cu veniturile din perioadele viitoare; -> realizează o mai bună comparabilitate între activele cumpărate şi celeconstruite în regie proprie. Argumente împotriva capitalizării: - > încercarea de a corela costurile îndatorării cu un activ anume estearbitrară; - > diferitele metode de finanţare pot avea ca rezultat diferite valoricapitalizate pentu acelaşi activ; - > evidenţierea costurilor îndatorării ca şi cheltuieli produce rezultatecomparabile mai bune.

Costurile îndatorării ce pot fi capitalizate Capitalizarea costurilor se realizează numai atunci când acestea sunt alocate înmod direct achiziţionării, construirii sau producerii unui activ cu ciclu lung de fabricaţie.Conform IAS 23, capitalizarea costului îndatorării este adecvată atunci cândaceasta apare în aceeaşi periaodă cu activele cu ciclu lung de fabicaţie. Dacă nu serealizează capitalizarea, trebuie demonstrat faptul că volumul împrumuturilor ar fi rămasla acelaşi nivel, indiferent dacă s-au înregistrat sau nu active cu ciclu lung de fabricaţie.

Rata de capitalizare se calculează ca medie ponderată a costurilor îndatorării; aceasta se aplică împrumuturilor întreprinderii, care nusunt rambursate în timpul perioadei, altele decât împrumuturile făcute pentru obţinereaacelui activ calificabil. Valoarea cheltuielilor capitalizate într-o perioadă nu trebuie sădepăşească valoarea costurilor îndatorării suportate în timpul acelei perioade.

Standardul IAS 23 prevede că rata de capitalizare utilizată în cazul fondurilor împrumutate pentru activităţi generale trebuie să ia în considerare volumulîmprumuturilor brute, fără a fi scăzute dobânzile obţinute din investi rea fondurilor împrumutate pe perioadă parcursă până la consumarea lor. Acest lucru îşi are justificareaîn faptul că, de regulă, fondurile împrumutate nu sunt investite până la epuizare într-unanumit proiect, aşa cum se procedează în cazul fondurilor special împrumutate. Dacă nivelul investiţiilor pentru obţinerea unui activ cu ciclu lung de fabricaţiedepăşeşte volumul fondurilor împrumutate pentru obţinerea acelui activ, cheltuiala cudobânda aferentă surplusului investiţional poate fi capitalizată prin aplicarea ratei globalede capitalizare utilizată de entitate asupra costurilor cu investiţiile făcute în peste cât era programat. Valoarea costurilor capitalizate întro anumită perioadă nu trebuie sădepăşească valoarea costurilor îndatorării suportate în timpul acestei perioade.

Perioada de începere a capitalizării Capitalizarea costurilor îndatorării începe în momentul în care: • se realizează cheltuielile pentru acel activ; • se generează costurile îndatorării; • sunt în curs activităţile necesare pentru pregătirea activului în vedereafolosirii prestabilite a vânzării lui. Pentru începerea capitalizării costurilor fondurilor împrumutate pentru obţinereade active calificabile, se exclud de la aplicarea tratamentului contabil:  activele care au fost date în folosinţă sau sunt deja pregătite pentrua fi utilizate în activitatea entităţii;  activele care incă nu sunt utilizate şi nu necesită derularea deactivităţi deosebite în vederea pregătirii lor pentru a fi utilizate.

Volumul costurilor îndatorării ce pot fi capitalizate în decursul unui exerciţiufinanciar se determină aplicând rata de capitalizare la nivelul mediu al investiţiilor corespunzătoare acumulate, aferente activului cu ciclul lung de fabricaţie, în respectivulexerciţiu financiar.

Întreruperea capitalizării În timpul perioadelor prelungite în care nu se lucrează pentru obţinerea activuluirespectiv capitalizarea costurilor îndatorării trebuie întreruptă. Aceste lucrări nu seîntrerup pe parcursul unei perioade în care se desfăşoară importante lucrări tehnice şiadministrative. În acelaşi timp, această capitalizare nu se întrerupe când o pauză estenecesară procesului de aducere a unui activ în starea de a fi utilizat sau vândut. Deasemenea, capitalizarea continuă în timpul perioadei prelungite în timpul căreia creştereanivelului apei amână construirea unui baraj, dacă asemenea creştere este obţinută pe parcursul perioadei de construcţie în zonele geografice implicate.În timpul perioadelor lungi de întrerupere a activităţii productive, capitalizareacostului îndatorării trebuie suspendată. Nu pot fi capitalizate dobânzile referitoare laîntârzierile prelungite în realizarea unei construcţii datorate unor blocaje administrativeneprevăzute. Capitalizarea continuă în cursul perioadelor prelungite necesare pentruajungerea la maturitate a stocurilor (whisky, tututn etc.) sau al perioadei prelungite încursul căreia creşterea nivelului apei amână construirea unui baraj.

Încetarea perioadei de capitalizare Capitalizarea costurilor îndatorării trebuie să încateze când se realizează cea maimare parte a activităţilor necesare pentru pregătirea activului calificabil în vedereautilizării prestabilite sau a vânzării acestuia. Perioada de capitalizare se încheie atuncicând activul cu ciclu lung de fabricaţie atinge stadiul care îi permite să fie utilizat sauvândut.

Prin prevederea „cea mai mare parte” se vizează situaţiile în care finalizareaactivului se prelungeşte intenţionat, contribuind astfel la capitalizar ea neadecvată acosturilor îndatorării. În ceea ce privesc activele cu ciclu lung de fabricaţie, formate din componentecare pot funcţiona independent în timp ce se continuă activitatea de construire, realizatede celelalte părţi, capitalizarea costurilor îndatorării trebuie să înceteze pentru fiecarecomponentă atunci când aceasta este aproape finalizată şi pregătită pentru a fi utiliozatăsau vândută.

Prezentarea informaţiilor Situaţiile financiare trebuie să prezinte următoarele informaţii: - politica contabilă adoptată pentru costurile îndatorării;

- valoarea costurilor îndatorării capitalizate în timpul perioadei; - rata de capitalizare folosită pentru a determina valoarea costurilorîndatorării care pot fi capitalizate.

Sfarsit ! 