Henri Fayol [PDF]

Zitiervorschau

Henri Fayol (1841-1925), inginer si geolog francez, a condos numeroase intreprinderi miniere, afirmandu-se ca principal exponent si promotor al miscarii europene de management al intreprinderilor. Principala sa opera este "Administration industrielle et générale, pervoyance, organisation, comandament, coordination, contrôle" Paris 1916. Meritul deosebit a lui: H.Fayol consta in faptul ca a incercat sa analizeze si sa trateze intreprinderea in intreaga ei complexitate tehnica si social-economica. El a impartit operatiile de management in sase grupe: tehnice (productie); comerciale (aprovizionare, vanzare, schimb); financiare; de evidenta (contabilitate, statistica); de asigurare; administrative (previziune, organizare, coordonare, control, comanda). De subliniat ca Fayol considera conducerea propriu-zisa numai ultima din cele sase grupe de operatii - administrativa. Cele cinci atribuite (functii) ale conducerii formulate de Fayol isi mentin valabilitatea si in zilele noastre, cu unele ajustari, reprezentand un tot unitar al activitatii de management. Sintetic, contributia lui H. Fayol la dezvoltarea managementului, poate fi formulata astfel: pe baza unui analize temeinice a organizarii managementului intreprinderii a formulat functiunile acesteia si diviziunea muncii la nivelul conducerii; a determinat functiile managementului; a definit importanta relativa a capacitatilor care constituie valoarea personalului intreprinderii; a pus bazele principiilor generale de administrare a intreprinderilor.

Henri Fayol, in cartea sa Administration industrielle et generale, publicata in 1916, mentiona ca „a administra inseamna a prevedea, a organiza, a comanda, a coordona si a controla”; . Managementul administrativ O contributie semnificativa in dezvoltarea si fundamentarea unui management stiintific a avut-o francezul Henri Fayol. El a realizat saltul de la nivelul locului de munca la nivelul de ansamblu al intreprinderii, largind astfel continutul si sfera conceptului de management Considerand intreprinderea un organism de sine statator, aflat in legatura cu alte organisme asemanatoare, Fayol considera ca a conduce inseamna a prevedea, a organiza, a da dispozitii, a coordona si a controla. Contributia lui Fayol consta in formularea unor principii ce privesc in primul rand structura organizatiei si mecanismul functionarii acesteia, dar si activitatea conducatorilor. Principiile formulate au o logica ce le-a conferit perenitate in sensul ca isi mentin si astazi esenta continutului, chiar daca unele au suferit modificari in formele de aplicare: 1. principiul diviziunii muncii, potrivit caruia, cu cat gradul de specializare in executia muncii este mai mare, cu atat va fi mai mare eficienta; 2. principiul autoritatii si responsabilitatii : autoritatea managerilor decurge din dreptul lor de a da ordine si trebuie insotita intotdeauna de responsabilitate; 3. principiul disciplinei, care expliciteaza ca regulile si normele ce guverneaza viata organizatiei trebuie respectate; 4. principiul salarizarii, potrivit caruia compensarea pentru munca prestata trebuie sa multumeasca atat angajatul cat si organizatia; 5. principiul unitatii de comanda, adica, fiecare angajat trebuie sa primeasca ordine de la un singur sef; incalcarea acestui principiu genereaza „dualitatea” comenzii si conduce la disensiuni, neincredere, confuzie etc. 6. principiul subordonarii interesului individual celui de grup; 7. principiul centralizare- descentralizare. Potrivit acestui principiu, trebuie realizat un echilibru sensibil intre cele doua, astfel incat sa se acorde subordonatilor suficienta autoritate pentru desfasurarea muncii lor; 8. principiul existentei unui singur conducator de nivel superior; 9. principiul ordinii -; oamenii si ceilalti factori de productie trebuie sa se afle la locul potrivit si la momentul potrivit; 10. principiul echitatii : echitatea este cea care trebuie sa guverneze relatiile dintre sef si subordonat; 11. principiul stabilitatii fortei de munca -; ca o conditie a eficientei ridicate; 12. principiul unitatii de sens a organizarii prin formarea spiritului de echipa; 13. principiul initiativei -; managerii au rolul de a incuraja initiativa membrilor organizatiei; 14. principiul ierarhiei, potrivit caruia autoritatea scade de-a lungul traseului dintre managerul de varf si nivelele de jos ale organizatiei;

In timp ce Taylor a abordat problemele managementului la nivel de operatii, Henri Fayol a adus contributii privind conceptia managementului clasic la nivelul ansamblului firmei. Numindu-le elementele managementului, Fayol a definit, in lucrarea sa „Administrarea industriala si generala” din 1916, cinci functii ale conducerii: planificarea, organizarea, comanda, coordonarea si controlul. Fayol privea managementul ca pe un sistem rational si considera ca in orice afacere este nevoie ca activitatile, fie ele tehnice, comerciale, financiare, contabile sau legate de securitate, sa fie conduse pe baza unor principii elementare ale managementului. Cele 14 principii ale managementului enuntate de Fayol sunt: 1. Diviziunea muncii. Specializarea angajatilor (muncitori si membri ai conducerii), in vederea cresterii eficientei si imbunatatirii rezultatelor. Prin descompunerea lucrarilor complexe in componente omogene ca natura si atribuirea lor unor executanti specializati se obtin performante superioare.

2. Autoritate si responsabilitate. Dreptul de a da ordine si puterea de a pretinde supunerea. Managerii au misiunea de a da ordine. Autoritatea le da acest drept. Autoritatea merge mana in mana cu responsabilitatea. 3. Disciplina. Gradul in care angajatii sunt supusi, isi dau silinta, isi consuma energia si modul in care se comporta sunt influentate de cei care ii conduc. Salariatii trebuie sa respecte si sa se supuna regulilor care guverneaza organizatia. 4. Unitatea decizionala. Nici o persoana nu trebuie sa aiba mai mult de un sef. Fiecare salariat trebuie sa primeasca comenzi de la un singur superior. 5. Unitatea directiei. O organizatie trebuie sa aiba un singur plan de atingere a obiectivelor (dezvoltarea principiului unitatii decizonale). Orice grupare de activitati organizationale, avand acelasi obiectiv, va fi dirijata de un manager, dupa un plan dat. 6. Subordonarea intereselor individuale interesului general. Interesele individuale nu pot fi puse inaintea celor specifice organizatiei in ansamblu. 7. Remunerarea. Salariatii trebuie platiti cu un salariu corespunzator serviciilor aduse. Recompensarea competentei. 8. Centralizare. Consolidarea functiilor manageriale in acord cu circumstantele din mediul inconjurator al organizatiei. 9. Ierarhie. Liniile de autoritate trebuie sa fie clar definite dinspre varful catre baza organizatiei. 10. Ordine. Oamenii si obiectele materiale trebuie sa se afle in locul potrivit la momentul potrivit, iar oamenii trebuie sa ocupe postul care li se potriveste cel mai bine. 11. Echitate. Loialitatea angajatilor trebuie sa fie incurajata prin tratamentul just, corect si prin bunatate. 12. Stabilitate. Parasirea organizatiei de catre un numar mare de angajati este deopotriva cauza si efectul ineficientei; organizatiile bune sunt cele care au conduceri stabile. 13. Initiativa. Necesitatea crearii unui plan, asigurarii succesului acestuia si oferirea oportunitatii subordonatilor de a-l realiza. Este necesar sa existe libertate de initiativa. 14. Echipa. Comunicarea orala trebuie folosita pentru a asigura coeziunea echipelor. Promovarea spiritului de echipa va crea armonie si unitate in cadrul organizatiei. Principiile lui Fayol au fost, in mod evident, utile in mediul industrial al momentului respectiv, una din atestarile importantei acestora este insusi faptul ca au servit ca fundament acestei stiinte a managementului. Au folosit ca sursa de inspiratie pentru noi teorii foarte importante ale lui Abraham Maslow, Frank si Lillian Gilbreth, Max Weber, sau Frederick Herzberg.

Abordarea inițială, a lui Fayol[modificare | modificare sursă] Prima abordare a funcțiilor managementului datează din 1916 și îi aparține lui Henri Fayol, care prin intermediul lor a definit managementul (numit de către el administrare): „a administra înseamnă a prevedea, a organiza, a comanda, a coordona și a controla”[23]. Așadar, funcțiile propuse erau acestea cinci: (1) prevederea și previziunea, (2)organizarea, (3) comanda, (4) coordonarea și (5) controlul. Diferențele dintre viziunea contemporană și cea a lui Fayol sunt următoarele: 

Prima funcție nu mai este de previziune, ci de planificare, un concept mai larg (care include și previziunea, ca instrument folosit în planificare).



Comanda a fost înlocuită de conducere, un concept mai larg și lipsit de conotația autoritaristă a comenzii.



Coordonarea este inclusă astăzi în organizare.

Complex si uneori divergent, actul de conducere este definit de eforturile depuse în practica manageriala a mai multor decenii. Pe masura ce conditiile economice si sociale s-au schimbat, s-au modificat şi modalitatile prin care managerii intelegeau sa ajute la atingerea obiectivelor organizationale. Prin studierea literaturii de specialitate din domeniul managementului se observa existenta a multor clasificari ale scolilor de management. In opinia noastra, studiile in domeniul managementului se grupeaza in functie de natura conceptelor si metodelor utilizate cu precadere, de functiile managementului si ale firmei asupra carora se axeaza, in patru scoli: clasica sau traditionala, behaviorista sau comportista, cantitativa si sistemica. Scoala clasica reprezinta o abordare anglo-saxona axata pe metode inductive, promovate de F.W. Taylor, cel care a pus bazele managementului stiintific. Abordarea latina apartine apartine francezului Henry Fayol. Prin intermediului metodelor deductive, el reuseste sa extinda managementul taylorist de la cercetarea proceselor de munca la ansamblul intreprinderii, de la elementele productivitatii individuale la procesele de productie si la organismele sociale, ca factor ai progresului economic. Cei mai de seama reprezentanti ai acestei scoli, pe langa F.W. Taylor (1856-1915 SUA) si H. Fayol (1841-1925 Franţa) creatorii acesteia - sunt considerati: H. Towne, F.Gilbreth, H.Koontz, L.Urwick, O.Gelenier, M.Follet, L.Gulick, L.Allen, H.Gantt. Reprezentantii scolii clasice abordeaza intr-o maniera analitica principalele concepte si instrumente ale economiei intreprinderii: profitul, rata rentabilitatii, cheltuielile, investitiile etc. Accentul este pus pe aspectele tehnico-materiale ale productiei, utilizandu-se concepte si metode specifice stiintelor economice. Un alt reprezentant al scolii clasice de conducere a fost inginerul francez Henry Fayol El a socotit intreprinderea un organism complex, in legatura cu alte organisme economice, pe care l-a analizat si studiat in intreaga sa complexitate. H.Fayol a reusit sa defineasca si sa grupeze, in mod corespunzator partile componente ale intreprinderii din a carei interactiune se atinge insasi obiectivul final al activitatii acesteia. A identificat sase grupe de activitati ce trebuie realizate, respectiv operatii: tehnice (de productie), comerciale (de aprovizionare si desfacere), financiare, de evidenta (contabila si statistica), de asigurare si de administrare (previziune, organizare, coordonare, control si comanda).

Unii autori îl considera pe pe Henry Fayol adevaratul "parinte" al managementului, un industrias francez care a scris lucrarea "Administration Industrielle et Générale", în care a delimitat functiile managementului si functiunile firmei, a formulat un set de principii ale managementului si a identificat atributele managerului. În opinia sa, functiile managementului, functiunile organizatiei si atributele managerilor sunt: a. Functiile managementului: a prevedea (a evalua viitorul si a-l pregati), a organiza (a întreprinde, a dota o întreprindere cu materiale, utilaje, capital si resurse umane pentru a putea functiona), a comanda ("a trage cele mai mari foloase de la cei care formeaza unitatea în interesul întreprinderii"), a coordona (a realiza armonia între toate componentele întreprinderii, pentru a-i facilita functionarea si succesul) si a controla ( a verifica daca totul se petrece conform programului adoptat si principiilor amise); b. Functiunile organizatiei: tehnica, financiara, comerciala, contabila, de securitate si manageriala; c. Atributele managerilor: calitati fizice (sanatate, vigoare), mentale (abilitatea de a întelege si a învata, judecata, vigoare mentala si adaptabilitate), morale(fermitate, responsabilitate, initiativa, loialitate, tact si demnitate), educationale (autoperfectionare) si experineta (vechime în munca). d. Principiile managementului[1]: * Diviziunea muncii bazata pe specializarea pe care economistii o considera necesara pentru cresterea eficientei; * Autoritate si responsabilitate. Fayol considera autoritatea ca o combinatie între competenta data de pozitia managerului si cea data de trasaturi ale personalitatii (inteligenta, experineta, trasaturi morale); * Disciplina, ordine, echitate, initiativa, stabilitate, echilibru, spirit de echipa; * Unitatea de comanda - prin care întelege ca fiecare salariat sa primeasca ordine de la un singur superior; * Unitatea de conducere - presupune ca toate deciziile sa porneasca din vârful ierarhiei;

* Subordonarea intereselor individuale celor generale; * Remunerarea - care trebuie sa aduca un maximum de satisfactii atât executantilor cât si managerilor; * Înlantuirea nivelurilor ierarhice - care presupune circuite scurte între nivelul superior si cel inferior al managementului. În concluzie, meritul principal al scolii clasice îl reprezinta contributia decisiva la conturarea stiintei managementului, delimitarea functiilor manageriale si functiunilor organizatiei si elaborarea unor principii stiintifice de management. Accentul a fost pus pe cercetarea functiunilor de organizare si productie, neglijându-se elementele de natura resurselor umane si a relatiilor firmei cu mediul ambiant. 2. scoala sociologica (behaviorista, comportista) este reprezenta