Harold Bloom Canonul Occidental Cervantes [PDF]

Zitiervorschau

~TIM MULT MAl MULTE despre Cervantes omul decat despre Shakespeare, ~itotu~i mai avem Inca multe de aflat, pentru ca viata lui a fost plina de evenimente, entuziasm ~i eroism. Shakespeare a ca~tigat 0 multime de bani ca dramaturg ~i a murit bogat, dupa ce-~i Implinise toate ambitiile sociale. In ciuda popuiaritatii lui Don Quijote, Cervantes nu a primit nici un fel de distinqii ~i nu a avut no roc de protectori influenti. El nici nu a avut aspiratii prea realiste, cu exceptia aceleia de a se Intretine pe sine ~ifamilia sa, ~inu a avut deloc succes ca dramaturg. Nu avea talent ca poet, dar a dovedit un mare talent cand a scris Don Quijote. A fost contemporanullui Shakespeare (se crede ca au murit In aceea~i zi) ~ia Imparta~it cu acesta universalitatea geniului. Este singurul egal al lui Dante ~i al lui Shakespeare In canonul occidental. IIasociem, de obicei, cu Shakespeare ~iMontaigne, pentru ca ei trei sunt scriitori ai 1ntelepciunii. Nu exista un al patrulea atat de echilibrat, temperat ~ibenign, decat poate Moliere, iar acesta este, Intr-un fel, Montaigne renascut, darln alt gen literar.lntr-o anume privinta, Insa, doar Cervantes ~iShakespeare sunt de nelntrecut; nu-i putem depa~i, pentru ca ei se afla mereu Inaintea noastra. In fata fortei romanului lui Don Quijote cititorul nu este niciodata minimalizat, ci, din contra, stimulat sa l~i puna lntrebari. Aceasta nu se lntampla lnsa la Dante, Milton sau Jonathan Swift, a carui Poveste a unui p%boe ma impresioneaza Intotdeauna ~ipe care 0 consider una dintre cele mai bune bucati literare dupa cele scrise de Shakespeare, dar care ma respinge ~ima mustra necontenit. La fel se lntampla cand citesc Kafka, cel care exprima cel mai bine haosul In care traim. Shakespeare ramane cel mai apropiat de Cervantes prin puterea lui aproape nelimitata de a sustine autonomia literaturii.

Cervantes: lealrullumii

De§i Cervantes este foarte atent sa ramana In Iimitele credintei catolice, nu putem citi Don Quijote ca pe 0 opera plina de evlavie. Probabil ca Cervantes era un cre§tin de tip vechi, nu un evreu convertit sau un cre~tin de tip nou, dar nu putem fi siguri de originea lui, cum nu-i putem ghici cu precizie nici atitudinile. A-i caracteriza ironia este un lucru imposibil, cum imposibil e ~i sa 0 trecem cu vederea. Cu tot eroismul sau in lupUi (~i-a pierdut mana stanga in marea biitalie navala impotriva turcilor de la Lepanto), Cervantes trebuia sa fie foarte precaut in ceea ce prive~te Contrareforma ~ilnchizitia. Nebunia lui Quijote confera acestuia ~ilui Cervantes 0 oarecare libertate, asemanatoare cu cea a nebunului din Regele Lear, piesa care s-a jucat in acela~i timp cu publicarea primei parti din Don Quijote. Cervantes a fost aproape sigur un discipol al lui Erasmus, umanistul olandez ale earui scrieri despre spiritualitatea cre~tina erau destinate, in mare parte, evreilor convertiti, prin~i intre iudaismul pe care fusesera obligati sa-l abandoneze §iun cre~tinism ce-i transformase in cetateni ai c1asei de mijloc.In familia lui Cervantes fusesera multi medid de-a lungul timpului, 0 profesiune specifica evreilor, mai ales inainte de convertirile fortate ~ide expulzarile din 1492.La un secol dupa aceea, Cervantes pare inca bantuit de acel an teribil, care a facut mult rau evreilor ~imaurilor, dar §i economiei ~i societatii spaniole in general. Nu exista doi cititori care sa fi citit la fel Don Quijote ~i nici chiar cei mai redutabili critici nu se pot pune de acord In ceea ce prive~te aspectele fundamentale ale cartii. Erich Auerbach considera ea ea prezinta cel mai bine realitatea obi~nuita ca pe 0 veselie nesrar~ita. Tocmai am terminat de recitit carte a ~inu reu~esc salnteleg la ce se refereaAuerbach cand vorbea despre "veselia universala ~i plurivalenta, necritica ~i neproblematica". "Termenii simbolici ~i tragici", chiar atunci cand sunt folositi pentru caracterizarea nebuniei eroului, Ii par fal~i lui Auerbach. impotriva acestei pareri poate fi citat eel mai pregnant ~idonquijotesc dintre toti apocalipticii critid, scriitorul de origine basca Miguel de Unamuno, al carui "sentiment tragic al vietii" a aparut tocmai In urma relatiei apropiate a scriitorului cu opera lui Cervantes, care e pentru Unamuno un fel de "carte sfftnta spaniola", mai mult chiar decat Biblia. Unamuno il numea "Domnul nostru Don Quijote", un Kafkalnainte de Kafka, pentru ca nebunia lui vine din credinta In ceea ce Kafka avea sa numeasca "indestructibilitate". Cavalerul Tristei Figuri allui Unamuno este cel

149

care lupta.~entru s.upravietuire, a carui singura nebunie este aceea de a porni o.crucl~da Im~otnva mortii: "Mareata a fost nebunia lui Don Quijote pentru ca s-a ~asc.ut dmtr-o cauza mare -lupta continua pentru supravietuire, sursa a cel:1 mal extravagante nebunii, dar §i a celor mai eroice aqiuni". Dm acest punct de vedere, nebunia lui Quijote este refuzul de a accepta ce~~ ce Fr:ud nu~ea "testa~ea realitatii" sau principiul realitatii. Cand Don QUl]ote se nnpaca cu necesItatea de a muri, el chiar moare curand lntorcand.u-~e la un cr:§tinism conceput ca un cult al mortii de multi vi~ionari spamoh, nu numal de Unamuno. Pentru Unamuno, veselia eartii e data doar de ~anch.o Panza, care-§i purifica daimon-ul, pe Don Quijote, §i11 urmeaza apol pe tnstul cavaler cu placere In cele mai uimitoare aventuri. Aceasta interpretareAeste foarte aproape de parabola kafkiana Adevarul despre Sancho Panza, m care Sancho este cel care a citit pe nerasuflate toate romanele cavalere§ti, ~e cand demonul sau lnchipuit, personificat In Don Quijote, l§ilncepe aven!u~lle, cu .Sancho alaturi. Kafka a transformat poate Don Quijote lntr-o lunga §Iamara gluma evreiasea, dar aceasta interpretare e mult mai fidela cartii decat aceea a lui Auerbach. . P?ate ca numai Hamlet a mai dat na§tere atftt de multor interpretari dlfente ca Don Quijote. Nimeni nu-I mai poate elibera azi pe Hamlet de influent~ interpretarilor romantice, la fel de multe ca §i cele generate de Don QUlJote,tot a~a cu~.n.i.meni nu ~ai poate trece cu vederea eseurile §ieartile c~e se o?u~ IdealAlzamp:otagomstului lui Cervantes. Romanticii (printre care ma nu~a~ §I.eu) II.consldera pe Quijote un erou, nu un nebun; ace§tia nu ac.cepta sa clteasca lucrarea ca pe 0 satira §igasesc In ea 0 atitudine metafizlca sau vizionara In ceea ce prive§te cautarea lui Quijote, acea eautare care dovede§te influenta lui Cervantes asupra lui Melvillein Moby Dick. De la filos~ful german S:helling, in 1802,pana la musicalul de pe Broadway, Omul dm La Mancha, m 1966,s-a putut observa 0 continua exploatare a ideii de a porni in imposibila cautare a propriului vis. Mai ales romancierii au fost cei care au propus aceasta apoteoza a lui Don Quijote. Printre marii sai admi!'atori s-au ~flat Fielding, Smollett §iSterne in Anglia, Goethe §iThomas Mann m Germama, Stendhal §i Flaubert in Franta, Melville§iMark Twain in Statele Unite §!, te~re.tic, toti scriitorii latino-americani. Dostoievski, cel care parea cel mal putm mfluentat de Cervantes, insista ca Printul Mi§kin din Idiotul a fost construit pe modelul Iui Don Quijote. Experimentul acesta remarcabil

allui Cervantes e considerat a fi cel care a dus la inventarea romanului, opus naratiunii picare~ti, ceea ce ar putea explica respectul atator romancieri de pretutindeni, dar pasiunile extraordinare trezite de Don Quijote, mai ales la Stendhal ~ila Flaubert, sunt, dincolo de asta, cel mai pretios tribut care i se putea aduce. Eu Insumi sunt de acord cu Unamuno cand citesc Don Quijote, pentru di miezul cartii mi se pare a fi revelarea ~i celebrarea personalitatii eroice, atat prin Quijote, cat ~iprin Sancho. Unamuno I-a preferat pe Quijote lui Cervantes, dar aici ma despart de el. Nici un alt autor nu a avut 0 legatura mai stransa cu personajul sau decat Cervantes. Am vrea sa ~tim ce credea Shakespeare despre Hamlet ~i ~tim chiar prea mult In ce masura I-a afectat Don Quijote pe Cervantes, chiar daca. aceasUi cunoa~tere este una indirecta. Cervantes a inventat nenumarate modalitati de a-~i intrerupe naratiunea, pentru a-I forta pe cititor sa spuna el insu~i povestea In locul autorului precaut. Vrajitorii cei rai ~i vicleni, care par sa Incerce continuu sa-Ilnfranga pe hotaratul ~i maretul Don Quijote, sunt de asemenea creati pentru a ne transforma in cititori neobi~nuit de activi. Don Quijote presupune ca vrajitorii exista, iar Cervantes ii creeaza In mod pragmatic, ca pe ni~te componente esentiale ale limbajului sau. Totul se transforma sub puterea vrajii, dupa cum se lamenteaza Don Quijote, dar vrajitorul cel rau e Cervantes Insu~i. Personajele sale au citit fiecare toate pove~tile despre ceilalp ~ia doua parte a romanului consta mai ales in reactiile lor dupa ce au citit prima parte. Cititorul e Invatat sa reactioneze cu mai multa subtilitate, chiar daca Don Quijote refuza cu incapatanare sa Invete, iar acest refuz se datoreaza mai ales "nebuniei" lui, ~inu romanelor cavalere~ti care-llnnebunisera. Don Quijote ~iCervantes evolueaza Impreuna spre un nou tip de dialectica literara, una care altemeaza proclamarea atat a puterii, cat ~ia de~ertaciunii pove~tii In relatie cu evenimentele reale. In timp ce Don Quijote 1ntelege tot mai bine, In prima parte, limitele impuse de fictiune, Cervantes resimte tot mai mult mandria creatorului de a-i fi inventat pe Don Quijote ~i pe Sancho. In relatia plina de dragoste, dar ~i de irascibilitate adeseori dintre Don Quijote ~i Sancho sta toata maretia cartii, chiar mai mult decat In entuziasmul evocarii realitatilor naturale ~i sociale. Ceea ce-i leaga pe Don Quijote ~ipe scutierul sau este atat participarea lor com una la ceea ce a fost numit "ordinea jocului", cat ~i afeqiunea reciproca, de~i uneori se dovede~te a fi

una cam morocanoasa. Nu cred sa existe 0 prietenie mai bine conturata In toata literatura occidentala, cel putin nu una care sa se bazeze In a~a masura pe conversatii hilare. Angus Fletcher, in Colors of the mind (Culorile minlii), surprinde foarte bine aura aces tor conversatii: "Quijote ~iSancho se IntaInesc intr-o anumita Insul1etire a conversapei lor pline de spirit. Pe masura ce vorbesc, adesea in contradictoriu, cei doi i~i exploreaza gandurile reciproc. De nici 0 parte, nici 0 idee nu ramane necercetata sau necriticata. Prin dezacord plin de curtoazie _ cu atat mai indatoritor cu cat conflictul e mai putemic - ei stabilesc treptat 0 zona a jocului liber, unde gandurile sunt eliberate pentru ca noi, cititorii, sa Ie putem cantari." Dintre nenumaratele schimburi de cuvinte dintre Quijote ~iSancho, cel mai mult imi place acela din capitolul 28, parte a a doua, dupa ce cavalerul I-aintrecut pe Sir John Falstaffln intelepciunea discretiei, componenta esentiala a vitejiei. Din nefericire, decizia lui a insemnat abandonarea lui Sancho buimacit, in mana unor sateni manio~i. Dupa acest incident, bietul Sanch~ se vaita de dureri peste tot ~i nu prime~te de cat 0 consolare pedanta din parte a cavalerului: ,,- Pricina acestei dureri trebuie sa fie, nici Yorba, spuse don Quijote, ca, fiind lung ~i drept parul cu care te-au altoit, ti-a atins de sus pana jos spinarea, unde intra toate partile astea ce te dor; ~i, daca ti-ar fi atins dintr-insa mai mult, mai mult te-ar durea. - Pe lege a mea, spuse Sancho, ca luminatia ta m-ai scos dintr-o mare indoiala ~imi-ai deslu~it totul cu vorbe frumoase. Pacatele mele! Atat de tainuita crezi ca era pricina durerii, incat sa nu mai fie nevoie sa-mi spui ca ma doare tot ceea ce mi-a atins parul?"* . Aceasta scurta discutie da seama de stransa legatura dintre cei doi, care, dmcolo de aparente, se bucura de 0 intimitate pe care 0 impart ca egali. Ne putem intreba care dintre ei e mai original, dar nu putem sa nu observam * Miguel de Cervantes Saavedra, Iscusilll/ hidalgo don Quijole de la Mancha, partea a II-a, trad. rom. Edgar Papu ~i Ion Frunzetti (n. tr.).

ca, luati Impreuna, constituie un personaj mult mai original decat fiecare dintre ei In parte. A1catuind un duet plin de afectiune, dar certaret, Sancho ~i Don Quijote sunt uniti de ceva mai mult dedit de simpla prietenie ~i de respectul pe care ~i-lpoarta. Ei se completeaza In ordinea jocului - 0 sfera cu propriile ei legi ~i cu propria viziune asupra realitatii. Unamuno este din nou criticul eel mai potrivit de citat aici, dar teoreticianul este Johan Huizinga, In subtila lui carte Homo ludens (1944),care abia daca 11aminte~te In treacat pe Cervantes. Huizinga afirma mai Intai ca subiectul sau, jocul, e diferit atat de comedie, cat ~ide nebunie: "Categoria comicului se Inrude~te cu nebunia In sensul eel mai abstract ~iIn eel mai propriu aI cuvantului. Jocul nu e totu~i nebunie, el se afla In afara antitezei Intelepciune - nebunie." Don Quijote nu e nici nebun, nici idiot, ci doar unul care se joaca de-a cavalerul ratacitor. Spre deosebire de nebunie §i prostie, jocul este 0 activitate voluntara. Potrivitlui Huizinga, jocul are patru caracteristici: e liber, dezinteresat, exclusiv sau Iimitativ ~iare 0 ordine prestabilita. Toate aceste calitati se verifica In cazul cavalerului ratacitor, dar nu Intotdeauna In cazul scutierului, pentru ca Sancho se lasa mai greu prins In joc. Don Quijote se ridica Intr-un spatiu ~iun timp ideale §i ramane credincios libertatii sale, lipsei de interese, Inchiderii sau limitarii, eel putin pana cand este Invins, iese din joe, se Intoarce la "normalitatea" cre§tina §i astfel moare. Unamuno afirma ca Don Quijote a pornit In cautarea adevaratei lui patrii §i a gasit-o In exil. Ca de obicei, Unamuno Intelege cele mai ascunse sensuri ale acestei capodopere. Don Quijote, ca §ievreii sau maurii, e In exil, dar acesta e un exil interior, ca al celor convertiti. Don Quijote pleaca de acasa pentru a-§i cauta "casa spiritului" In exil, doar a§a putand fi liber.

CERVANTES NUNESPUNEniciodata explicit de ce Alonso Quijano (exista In carte mai multe variante de ortografiere a numelui) a fost tentat sa citeasca romane cavalere§ti §isa se lase "lnnebunit" de ele, pentru ca, In cele din urma, sa 0 porneasca la drum sub numele de Don Quijote. Un nobil sarac din La Mancha, Alonso, are un singur defect: e un cititor pasionat alliteraturii la moda din timpul sau, care 11face sa uite cu totul realitatea. Cervantes ni-l descrie pe Alonso ca pe un caz tipic de viata netraita. E singur, se apropie de cincizeci

de ani, probabil fara sa fi avut vreo experienta sexuala, aflat mereu doar In compania unei menajere de vreo patruzeci de ani, a unei nepoate de nouasprezece ani, a unui taran care l~i lucreaza pamantul §i a celor doi prieteni ai sai, preotul satului §i Nicholas, barbierul. Nu departe locuie§te 0 taranca zdravana, A1donzaLorenzo, care a devenit, fara sa §tie, obiectul ideal al fanteziilor lui, In care ea prime§te numele marii doamne Dulcineea del Toboso. Nu e foarte c1arInsa daca ea este Intr-adevar obiectul cautarilor lui Quijote. Un critic a mers atilt de departe Incat sa sugereze ca Quijano e obligat sa devina Don Quijote din cauza unei atraqii viscerale pentru propria lui nepoata, fapt cu totul absent din cartea lui Cervantes §i care nu arata decat disperarea la care acesta, dupa cum bine se §tie, §i-a adus criticii. Tot ce §tim de la Cervantes este ca Don Quijote a Innebunit §i nici un alt detaliu clinic nu ni se ofera. Reactia lui Unamuno vizavide pierderea ratiunii de catre Don Quijote mi se pare din nou cea mai potrivita: ,,~i-a pierdut mintile de dragul nostru, spre folosul nostru, pentru a ne lasa un exemplu etern de generozitate spirituala". Aceasta Inseamna ca Don Quijote Innebune§te pentru a ispa§i monotonia noastra, lipsa noastra de imaginatie debordanta. Sancho, un taran sarac, e convins sa-llnsoteasca pe post de scutier In cea de-a doua calatorie a sa, care va deveni glorioasa poveste cu morile de vant. Blandul §inerodul Sancho se lasa convins de promisiunea ca va ajunge guvernatorul unei insule pe care cavalerul 0 va cuceri pentru e!. Cand ni-I prezinta pe Sancho pentru prima oara, Cervantes este evident ironic, IntrucM Sancho are 0 inteligenta ie§ita din comun, dorindu-§i mai mult faima deeM bogatia, ca guvernator. Ceea ce este ~imai important e faptul ca 0 parte din el cauta acea ordine perfecta a jocului, In timp ce cealalta e stanjenita de acest joc. Ca §i Don Quijote, Sancho e In cautarea unui nou sine, idee pe care romancierul cubanez Alejo Carpentier crede ca Cervantes a avut-o pentru prima oara. Parerea mea e ca Shakespeare §i Cervantes au ajuns la aceasta In acela§i timp, diferenta fiind data doar de modalitatile In care evolueaza personajele. Don Quijote ~iSancho Panza l§i sunt unul altuia parteneri ideali de discutie §i se transforma ascultandu-se unul pe altu!. La Shakespeare, personajele se schimba ascultandu-§i propria voce §i cantarind cele auzite. Don Quijote §i Sancho Panza nu sunt capabili de un dialog cu propria lor con§tiinta. Idealul e prea important pentru Quijote §i realitatea prea puternica

pentru Sancho, astfel ca nu l§i pot depa§i propriile limite. Ei pot emite blasfemii, dar nu Ie sesizeaza ca atare cc:mdapar. Maretia tragica a eroilor shakespearieni se extinde §iIn comedie, istorie sau In pove§tile de dragoste. Doar In scenele culminante revelatorii sunt personajele capabile sa asculte ce au ceilalp de spus. lnfluenta lui Shakespeare a depa§it-o pe cea a lui Cervantes §inu numai In tarile de limba engleza. Solipsismul moderri vine de la Shakespeare (§i de la Petrarca Inaintea lui). Dante, Cervantes, Moliere, care depind de relatiile dintre personajele lor, par totu§i mai putin naturali decat minunatul solipsism shakespearian §i probabil ca a§a §i sunt. La Shakespeare nu exista discutii asemenea celor dintre Quijote §i Sancho, pentru ca la el prietenii §ilndragostitii nu se prea asculta unii pe altii. Daca ne gimdim doar la scena mortii lui Antoniu, ne putem da seama ca Cleopatra se asculta mai mult pe sine §ipropria ei con§tiinta, iar In lncercarile de a se lupta In joaca dintre Hal §i Falstaff acesta din urma e obligat sa se apere doar pentru ca printul ataca mereu. Sunt §i exceptii, ca Rosalind §i Celia din Cum va place, dar ele nu schimba regula. Individualitatea shakespeariana e de neegalat, dar cu un pret uria§. Egoismullui Cervantes, exaltat de Unamuno, e lntotdeauna calificat de relatia libera dintre Sancho §i Don Quijote, care-§i garanteaza unul altuia spatiu suficient pentru joc. Atat Cervantes, cat §i Shakespeare sunt nelntrecuti In crearea de personalitati, dar cele mai importante personaje shakespeariene - Hamlet, Lear, Iago, Shy!ock, Falstaff, Cleopatra, Prospero - se pierd In atmosfera unei solitudini launtrice. Don Quijote e salvat de Sancho §i Sancho de Don Quijote. Prietenia lor e canonic a §i partial schimba natura lnsa§i a canonului.

CElNSEAMNA NEBUNIA dad cel aflat sub influenta ei nu poate fiIn§elat de catre ceilalti barbati sau femei? Nimeni nu profita de Don Quijote - nici chiar ellnsu§i. El ia morile de vant drept uria§i §i teatrul de papu§i drept realitate, dar nu ne putem bate joc de el, pentru ca ne Intrece In inteligenta. Nebunia lui este una literara §i poate fi comparata ilustrativ cu 0 alta nebunie partial literara, aceea a naratorului din romanul cavaleresc allui Robert Browning, Child Roland to the Dark Tower Came. Don Quijote este nebun pentru ca prototipul sau, Orlando (Roland) din poemullui Ariosto, Orlando furioso, a cazut prada unei nebunii erotice. La fel i s-a lntamplat, dupa cum Ii explica

Don Quijote lui Sancho, lui Amadis de Gaula, un alt precursor eroic. Child Roland allui Browning nu vrea decal sa fie "bun sa piarda", chiar dad §i alti poeti cavaleri facusera acela§i lucru lnaintea lui la Turnul Negru. Don Quijote este mult mai echilibrat: el vrea sa ca§tige, ori de cate ori ar fi fost lnvins In mod dureros Inainte. Nebunia lui, dupa cum ellnsu§i miirturise§te, este 0 strategie poetica, folosita §i de altii Inaintea lui, iar el nu e decM un continuator al traditiei. Cervantes a fost destul de prevazator lncat sa nu aiba un precursor spaniol pre a apropiat. Afinitatile sale erau In primul rand cu ace I converso Fernando de Rojas, autor al importantei drame narative Celestina, 0 opera nu chiar catolica In amoralismul ei salbatic §iIn lipsa suportului teologic. Cervantes remarca faptul ca aceasta "ar fi 0 carte divina, dupa parerea mea, daca ar ascunde mai mult umanul din ea", 1ntelegand prin asta refuzul sexualitatii umane de a accepta orice fel de constrangeri morale. Don Quijote impune, desigur, constrangeri morale dorintelor sale sexuale, lntr-o a§a masuralncat ar putea trece drept preot, ceea ce §i era, dupa cum crede Unamuno: un preot al adevfuatei biserici spaniole, cea a lui Don Quijote. Tendinta lui Quijote de a lupta continuu §i cu orice este 0 dovada de sublimare a dorintei sexuale. Obiectul obscur al dorintei sale, Incantatoarea Dulcineea, este emblema gloriei ce trebuie atinsa In §i prin violenta, lntotdeauna reprezentata de Cervantes ca 0 absurditate. Supravietuitor al bataliei de la Lepanto §i al altora, ca §i al anilor lungi de captivitate la mauri §i apoi In Inchisorile spaniole (unde se pare ca a Inceput sa scrie Don Quijote), Cervantes cuno§tea bine ce Inseamna o bataIie sau sclavia. Privind, de obicei, eroismul §ocant al Iui Don Quijote cu respect, dar §i cu ironie, Intalnim 0 situatie destul de greu de analizat. OricM de uluitoare ar fi manifestarile sale, curajullui Don Quijote depa§e§te In mod convingMor curajul oricarui alt erou din literatura occidentala. Confruntarea directa cu maretia lui Don Quijote nu poate sa ajunga prea departe daca criticullnsu§i nu are destul curaj. Cervantes, cu toata ironia lui,Ii iube§te pe Don Quijote §ipe Sancho Panza §i la fel i se Intampla oricfuui eititor pasionat. Sa expliei dragostea este 0 Incercare de§arta In viata, unde cuvantul "dragoste" lnseamna totul §inimic, lnsa In marea literatura ea poate fi lnteleasa rational. Aici Cervantes poate ca atinge universalul mai curand chiar decat Shakespeare, de vreme ce eu raman uimit sa constat ca dragostea mea fata de singurul rival al lui Don Quijote printre cavalerii rataeitori, Sir

156 Canonul occidental

John Falstaff, nu este neaparat Imparta§ita §i de studentii mei, ca sa nu mai vorbim de majoritatea colegilor mei profesori. Nimeni nu l-ar putea numi pe Don Quijote un "tica!os batran, dezgustator §i betiv", cum 11considera G.B. Shaw pe Falstaff. Se gasesc lnsa lntotdeauna critici ai lui Cervantes care se lncapataneaza sa-l considere pe Don Quijote nebun §i care cred ca Cervantes satirizeaza "egoismul nedisciplinat" al eroului sau. Daca acesta ar fi adevarul, n-ar mai exista nici 0 carte, caci nimeni n-ar mai fi interesat sa citeasca despre Alonso Quijano eel Bun. Pierzandu-§i tot misterulln final, el moare relntors la credinta §i la ratiune, amintindu-mi mereu de acei prieteni ai mei din tinerete care au trecut prin zeci de ani de psihanaliza pentru a ajunge atat de redu§i corporal §i de uscati, totallipsiti de pasiune In final, Incat sunt pregatiti sa moara analitic §i normal. Chiar partea I a cartii e departe de a fi 0 satira la adresa eroului, In timp ce partea a II-a, dupa cum se admite In general, e astfel conceputa lncat sa sugereze 0 §i mai puternica identificare a cititorului cu Don Quijote §i cu Sancho. Herman Melville, cu entuziasmul lui tipic american, I-a numit pe Don Quijote "eel mai Intelept dintre Inteleptii care au trait vreodata", ignorand cu seninatate caracterul fictiv al eroului. Pentru Melville, existau trei personaje literare autentice: Hamlet, Don Quijote §i Satan din Paradisul pierdut allui Milton. Totu§i, Ahab, personajul sau, nu putea sta alaturi de personajele de mai sus, poate pentru ca In el se contopeau toate trei, de§i echipajul sau evolueaza In acea atmosfera a cMii lui Cervantes, pe care Melville 0 invoca Intr-un minunat discurs ce-l situa pe Cervantes, memorabil §i nebune§te, la egala distanta de vizionarul dfn Drumul pelerinului §ide pre§edintele Andrew Jackson, eroul tuturor democratilor americani: " Fiiala-turi de mine , tu , mare zeu democrat care nu i-ai refuzat osanditului Bunyan palida perla poetical Tu, care ai lmpodobit cu foi din eel mai fin aur bratul ciuntit al batranului Cervantes, tu care l-ai ridicat pe Andrew Jackson dintre pietre, I-ai azvarlit pe un cal de lupta §i I-ai ridicat deasupra oricarui tron, tu, care In toate marile mar§uri terestre ti-aiales campionii din multimea regala, fiialaturi de mine, 0, Doamne!" Aceasta este 0 manifestare a extazului religios american, avand prea putine In comun cu catolicismul precaut allui Cervantes, dar asemanandu-se mult

cu acea religie spaniola donquijotesca propovaduita de Unamuno. Sentimentul tragic al vietii, descoperit de Unamuno In Don Quijote, este §icredinta din Moby Dick. Ahab este un monoman §ila fel este Don Quijote, dar amandoi sunt ideali§ti chinuiti de ideea cautarii dreptatii din punct de vedere uman, nu ca ni§te credincio§i, ci ca ni§te oameni fara Dumnezeu, dar asemenea zeilor. Ahab nu vrea decat sa 11ucida pe Moby Dick; nu gloria 11intereseaza pe acest Quaker, capitanul corabiei, ci doar razbunarea ... Nimeni, cu exceptia unei panoplii de vrajitori, nu i-a facut nici un rau lui Don Quijote, care suporta orice lovitura cu un stoicism infinit. Motivatia lui, cum afirma Unamuno, este faima eterna, interpretata ca 0 "lntindere a personalitatii In spatiu §i In timp". Aceasta mie Imi pare ca un echivalent laic al binecuvantarii iehovistului: mai multa viata lntr-un timp nelimitat. Generozitatea §i simpla bunatate sunt calitatile Iui Don Quijote. Viciullui, daca exista vreunul, este convingerea Epocii de Aur a Spaniei ca victoria In lupta e totul. Tinand Insa cont ca el e de cele mai multe ori Invins, acest defect este, In eel mai rau caz, temporar. Ca §i mine, Unamuno a luat In serios dorinta sublimata a lui Don Quijote pentru A1donzaLorenzo, precum §iInaItarea ei, asemenea Beatricei, In persoana angelicei §i,din nefericire, fermecatei Dulcineea, care ne da 0 imagine buna asupra complexitatii cavalerului. EItraie§te prin credinta lui, de§i §tie, dupa cum 0 arata momentele sale de luciditate, ca, de fapt, crede Intr-o fictiune pe care 0 recunoa§te uneori ca atare. insa Dulcineea e suprema fictiune, iar Don Quijote, un cititorlmpatimit, e un poet al actiunii, care a creat un mare mit. Don Quijote allui Unamuno este un "jucator" paradoxal, precursorul atator ratacitori prin haosulln care traim, de la Kafka sau Beckett, de pilda. El a devenit un erou al "indestructibilitatii", fara ca Cervantes Insu§i sa fi intentionat acest lucru, atingandu-§i apoteoza In comentariile lui Unamuno. Quijote esle un aclor metafizic, capabil sa ri§te a fi supus deriziunii penlru a paslra viu idealismul.

iN OPOZITlE CU CAVALERUL IDEALIST, cu 0 credinta esential erolica, Cervantes creeaza personajul farsorului - un personaj eXlraordinar, lnlru totuI shakespearian, Gines de Pasamonle, care apare mai Intai In prima parle, capilolul

158

Canonul occidental

22, ca prizonier la galere, ~ise lntoarce In parta a doua, capitolel~ 25-~7, ca iluzionist: maestrul Pedro, cel care practica divinatia cu ajutorul unel maImute fermecate ~i pune In scena un teatru de papu~i atat de plin de viata lncat Don Quijote, luandu-l drept realitate, ataca ~iIe distruge. Cu Gines, Cervantes ne ofera 0 figura imaginara care ar fila fel de potrivita atat In lumea interlopa elisabetana, cat ~ila periferia societatii spaniole din Epoca de Aur.Cand Don Quijote ~i Sancho 1l1ntalnesc pentru prima data, el e dus lmpreuna cu alti prizonieri, condamnati la munca silnica, la galere. ~e!lalti rauf~cat~ri. au catu~e ~i toti au gaturile prinse lntr-un lant de fier. Gmes, cel mal tenbll, e lnlantuit mai extravagant: La urma de tot venea un barb at foarte chipe~, In varsta de 30 de ani, ~are n-avea alt ~usur decat ca se uita nitel cam zbanghiu. Era legat ceva mai altfel decal restul osanditilor, caci purta la picior un lant a~a de lung, lncatli lnfa~ura tot corpul, ~i-njurul gatului ducea doua verigi de fier, una prinsa In ochiurile lantului, iar cealalta, din cele ce se numesc «uita-te la mine» sau «copita prietenului», ~idin ea scoborau doi drugi de fier ce-i ajungeau pan' la brau, sustinand doua catu~e, In care-i erau varate mainile, ferecate cu un lacat cat toate zilele, In a~a chip lncal nici cu mfunile la gura nu putea s-ajunga ~i nici sa-~i piece capul ca s-ajunga la maini n-avea cum." Gines, dupa cum explica paznicii, e recunoscut ca foarte periculos, atat de lndraznet ~i de ~iret, incat chiar ~ilegat astfel se temeau sa nu Ie scape. Este condamnat la zece ani de galere, ceea ce inseamna moarte sociala. Cruzimea faptului ca Gines nu-~i poate atinge capul cu mfunile este, a~a cum remarca Roberto Gonzales Echevarria, 0 ironie la adresa scriitorilor de romane picare~ti, pentru ca Gines e un picaro la lucru, compunandu-~i povestea pe masura ce se lauda: iar daca ai chef s-o ~tiipe-a mea, afla ca eu nu-s altul decat Gines de Pasamonte, a carui viata e scrisa, na, de degetele astea, uila-Ie! _ Are dreptate, zise comisarul, ca el singur ~i-ascris povestea vietii, cum nu se poate mai bine: dar cartea a ram as in lnchisoare, zalog pentru doua sute de reali! ,,_

[ ... J

- ~i am de gand s-o scot, zise Gines, chiar de-ar fi ea zalogita ~i pentru doua sute de ducati! - E-a~a de reu~ita? intreba don Quijote. - E-atat de reu~ita, raspunse Gines, incat vai de capullui Lazarillo de Tormes ~i-a tuturor celorlalte dirti de soiul ei, cate s-au scris ori se vor mai scrle! Tot ce pot sa va asigur e ca spune adevarul, ~iinca spune adevaruri atat de pline de duh ~i atat de desfiitiitoare, lncat nici 0 minciuna nu soar putea asemui cu ele. - ~i care-i titlul cartii? intreba don Quijote. - Viala lui Gines de Pasamonte, raspunse lnsu~i autorul ei. - ~i e terminata? lntreba don Quijote. - Cum po ate fi terminata, raspunse el, daca mie Inca nu mi s-au srar~it zilele?" Teribilul Gines afirma aici unul dintre principiile de baza ale picarescului, care nu e valabilin cazullui Don Quijote, chiar daca se termina tot cu moartea eroului. Metaforic vorbind, Don Quijote moare inainte caAlonso Quijano sa moara cu adevarat. Lazarillo de Tormes, arhetipul anonim al romanului picaresc spaniol, publicat prima data in 1553, e Inca 0 lectura foarte placuta ~i a fost foarte bine tradus In engleza de poetul WS. Merwin In 1962. Daca povestea laudarosului Gines ar fifost mai buna, ea ar fi fost cu adeviirat excelenta, ~i chiar a~a ~i este, de vreme ce face parte din Don Quijote. Gines a stat patru ani la galere, dar e salvat de la ispa~irea pedepsei de zece ani prin nebunia sublima a lui Don Quijote. Gines ~i ceilalti condamnati evadeaza, In ciuda avertismentelor disperate ale bietului Sancho ca actiunea lui Don Quijote este 0 sfidare la adresa regelui. Cervantes, luat prizonier de mauri timp de cinci ani ~iinchis din nou In Spania pentru 0 presupusa frauda in strangerea taxelor, exprima aici propriile sale sentimente, dincolo de ironie, In discursulln care Don Quijote se lamenteaza: "I...J sunt destui care sa-I slujeasca pe rege cu mai bune prilejuri ~i mi se pare prea crud sa faci robi din cei pe care Dumnezeu i-a facut oameni liberi". Dupa oarecare lnvalma~eala, garzile fug, iar Don Quijote Ii instruie§te pe prizonierii eliberati cum sa mearga la Dulcineea sa-i povesteasca aventura. Gines, dupa ce lncearca sa vorbeasca rational cu furiosul Quijote, ii instiga

pe condamnati sa-I ia la bataie ~i sa-i loveasca cu pietre atat pe cel care Ii salvase, cat §i pe Sancho, Inainte de a fugi, pima cand: "Numai ramasesera decat magarul §iRosinanta, Sancho §idon Quijote: magarul, cu capul In pam ant §iganditor, scuturand din cand In cand din urechi, de parca nu i-ar fi venit a crede ca Incetase potopul de pietre care-i primejduia podoabele capului; Rosinanta statea Intins langa stapanul sau, caci II azvarlise la pamant alt pietroi; Sancho, numai In cama§a, dardaind de frica "Sfintei Fratii", iar don Quijote, amarat pentru ca se vedea tratat atat de rau tocmai de cei carora Ie facuse atata bine." Patosul din acest pasaj mi se pare minunat; este unul dintre acele efecte fara efect" ale lui Cervantes. Unamuno comenteaza Incantator acest pasaj, " Imparta§ind nebunia sublima a lui Don Quijote: "Asta ne Invata sa Ii eliberam pe condamnalii la galere, tocmai pentru ca nu ne vor fi recunoscatori". Cavalerul Tristei Figuri nu e totu§i de aceea§i parere cu exegetul sau basc §i-ipromite lui Sancho ca de data asta §i-a Invalat leqia, la care Inteleptul scutier raspunde: "Ai sa ai maria-ta mai multa bag are de seama cand am sa fiu eu popa!". Cervantes a fost totu§i cel care a pnut seama de avertisment, datorita afeqiunii sale pentru aceasta creatie minora, dar superba, Gines de Pasamonte, "vestitul vagabond §i hot". Gines, omul de Incredere §i diavolul §aman al viciilor, este ceea ce soar putea numi un criminal canonic In Iiteratura, asemenea lui Barnardine din Miisurii pentru miisurii a lui Shakespeare sau asemenea lui Vautrin, superbul personaj balzacian. Daca Vautrin a putut sa reapara, dandu-se drept episcopul Carlos Herrera, atunci §iGines poate sa devina maestrul Pedro, papu§arul. 0 problema importanta ar fiInsa a vedea ce anume I-a determinat pe Cervantes, dincolo de mandria sa auctoriala, sa-I aduca pe Gines de Pasamonte §iIn p~tea a doua a lui Don Quijote. Criticii sunt, In general, de acord ca opozitia dintre Gines §i Don Quijote, un picaro §arlatan §i un cavaler vizionar, este, de fapt, opozitia dintre doua genuri Iiterare, povestirea picaresca §iroman, pe care Cervantes I-a inventat In mod esenlial, a§a cum Shakespeare (care nu cuno§tea tragedia greaca decat prin ce ramasese din ea In teatrullui Seneca) a inventat tragedia, dar §itragicomedia moderna. Don Quijote Intrupeaza, ca §ieroii shakespearieni,

interioritatea autentica, In timp ce acel pierde-vara de Pasamonte este integral exteravertit, In ciuda talentului sau deosebit de a se preface. Gines este cameleonic, dar nu se poate schimba decat la suprafata. Quijote, ca §ipersonajele shakespeariene, nu se poate sustrage schimbarii - acesta este rostul lungilor disculii, uneori iritante, dar Intotdeauna pline de dragoste, dintre el §i Sancho Panza. Adu§i fala-n fata de ordinea jocului, ei sunt legati ~iprin umanizarea continua la care se supun reciproc. Exista nenumarate certuri Intre ei, pentru ca nu se poate aitfelin acest mediu donquijotesc. Sancho e uneori pe punctul de a abandona relatia §i totu§i nu poate sa 0 faca. El e oarecum fascinat, dar, In final, dragostea e cea care II line cu adevarat, la fel ca §i pe Don Quijote. Poate ca nu putem distinge foarte bine aceasta dragoste de ordinea jocului, dar a§a §i trebuie sa fie. Desigur ca un motiv pentru reaparitia lui Gines de Pasamonte In parte a a doua este acela ca el nu participa niciodata la joc, nici macar ca papu§ar. Fiecare cititor poate observa ca diferenta dintre cele doua parli ale lui Don Quijote este data de faptul ca toli cei care au mai multa importanla In parte a a doua sunt creditati explicit fie pentru a fi citit prima parte, fie pentru a fijucat un rolin ea. Aceasta creeaza un cadru diferit pentru reaparilia unui picaro ca Gines In capitolul al XV-lea, cand Intainim un barbat Impopolonat cu haine din piele de caprioara, bretele, §nururi, un pieptar scump §i cu un petic de tafta verde acoperindu-i un ochi, precum §i toata jumatatea felei. Este maestrul Pedro, care a venit, dupa cum spune, cu maimula lui fermecaUi §i cu spectacolul eliberarii Melisendrei de catre sotul ei, vestitul cavaler ratacitor Don Gaiferos. Ea este fiica lui Carol cel Mare, tinuta captiva de mauri, iar el este unul dintre principalii vasali ai regelui. Stapanul hanuJui unde maestrul Pedro IiIntalne§te pe Quijote §ipe Sancho e de parere ca papu§arul "vorbe§te mai mult de cat §ase oameni la un loc §ibea mai mult decat doisprezece". Dupa ce-i recunoa§te pe cei doi cu ajutorul maimutei sale fermecate (care nu poate ghici decat trecutul, nu §iviitorul), Gines-Pedro ofera spectacolul de marionete, fara Indoiala una dintre cele mai frumoase metafore ale capodoperei lui Cervantes. Interpretarea clasica vine din parte a lui Ortega y Gasset, cu ale sale Meditalii despre Quijote. EI com para teatrul de papu§i al lui Pedro cu Las Meninas ale lui Velasquez, unde artistull§i picteaza propriul atelier, alaturi de rege §iregina. Dar acesta

Cervantes: teatrullumii

nu e un tablou pe care Don Quijote I-ar fi putut privi fara a fi In pericol, el fiind §i cel mai nepotrivit spectator pentru teatrul de papu§i: "Vazand dara atatia mauri §i auzind atata harmalaie, lui don Quijote Ii dete prin gand ca n-ar fi rau sa dea 0 mana de ajutor celor care fugeau §i, ridicandu-se-n picioare, spuse cu glas tare: - N-o sa Ingadui defel ca atata vreme cat eu traiesc §i de fata cu mine sa se faca nedreptate unui atat de viteaz cavaler §i unui Indragostit atat de Indraznet ca don Gaiferos! Opriti-va, lepadaturi ce sunteti, nu-I mai goniti §iprigoniti! lar de nu, Inseamna ca aveli sa va masurali cu mine! Zis §i facut; scoase spada din teaca, ajunse dintr-un salt langa dulap, fierband de 0 nemaivazuta manie, §i Incepu sa care 0 ploaie de izbituri asupra papu§i1or reprezentand pe mauri, doborand unele, taind capul altora, schilodindu-I pe cutare, sfaramandu-I pe celalalt §i, printre multe altele, repezi spada-n sus §i In jos cu atata turbare, ca, daca me§terul Pedro nu soar fi plecat, nu soar fi chircit §i nu soar fi pitit, i-ar fi spintecat teasta atat de u§or, de-ai fi zis ca-i de turta dulce." Aceste lovituri haotice, ffua Indoiala neintenlionate In ce-I prive§te pe papu§ar, ar putea fi miezul acestei intervenlii Incantatoare. Maestrul Pedro a intervenit In ordinea jocului, In care nu I§iare locul, iar aceasta se razbuna. Pulin mai devreme, Don Quijote Ii spusese lui Sancho ca papu§arul trebuie sa fi facut un pact cu diavolul, deoarece maimula fermecata "nu cunoa§te decat lucrurile petrecute sau cele din c1ipa de fala, caci Inlelepciunea Diavolului nu poate sa mearga mai departe". Suspiciunea cavalerului In legatura cu §arlatanul continua cand critica erorile lui Pedro, care crede ca moscheele maurilor trebuie sa aiba c1opote de biserica. Raspunsul defensiv allui Gines-Pedro Incurajeaza §i mai mult reaclia lui Quijote: "Nu te uita la fleacuri, senor, §i nu a§tepta ca totul sa fie perfect! Nu sunt oare mii de comedii, jucate aproape zilnic, pline de inadvertenle §i de absurditati, care totu§i continua sa fie reprezentate §i mai sunt §i primite cu aplauze? Mergi mai departe, baiete, §i lasa-I sa vorbeasca! Atata timp cat mi se umple portofelul nu conteaza ca sunt atatea inadvertente In spectacolul meu cate pete In soare."

163

. .Raspunsullui Don Quijote este sumbru §i laconic: "Ai spus adevarul". AiCImaestrul Pedro a de venit cel mai mare rivalliterar allui Cervantes: teribil de produc~ivul §iapreciatul poet §idramaturg Lope de Vega, ale carui triumfun financlare au adancit sentimentul de e§ec al lui Cervantes, ca dramaturg ..Asal~u~~avalerul.ui.asupra i1uziilor de mucava este 0 critica a gustului pUbh:~IUI §I, 10 acela§1 lImp, 0 manifestare metafizica a vointei donquijote§ti sau vlzlOnare, estompand §i mai mult granitele dintre arta §irealitate. Umorul care suspenda firul narativ este accentuat de satira, abia atenuata de urmato~ea .s::n~, I~ care Quijote, dojenit, promite sa plilteasca pagubele pricin~lt: §H mvmUle§te pe aceia§i vrajitori cruzi de a-I fi In§elat, ca de obicei. Gme~ de Pasamonte dispare apoi din poveste, pentru ca el §i-a Indeplinit funetla de alternativa picaresca In fata cavalerului vizionar. Nu ne ramane ~ecat p.lac:r:a est:ti:a ~i ~ anec~ota care exprima toata esenta donquijotlsmulu~, aratandu-I atat hmltele, cat §ipersistenta eroica de a depa§i limitele normative ale reprezentarii literare. Gines, arhetip al picarescului, nu poate concura cu Don Quijote, care veste§te triumful romanului.

CITITORII SE iMPART uneori In funetie de preferinla lor pentru prima sau a doua parte a romanului, nu pentru ca acestea ar fi foarte diferite una de alta c~p:ntru c~ sunt Intr~un ~od straniu separate, nu atat prin ton §i atitudine: cat 10 funclle de relatla IUIDon Quijote §i a lui Sancho cu lumea exterioara. Cervantes nu da nici un semn de oboseala In parte a a doua (pe care eu 0 prefe~:. ~avale.rul §i scutierul sau trebuie sa dea seama de un nou tip de con§tlln~~ de SlOe, care Ii se po ate parea uneori 0 povara. A §ti ca e§ti un persona] mtr-o carte care tocmai se scrie nu te ajuta deloc in aventurile tale. Inconjur~ti ~e .citi!ori care Ie .cunosc e§ecurile anterioare, Don Quijote §i Sancho. rama~ msa netulburall. Sancho are chiar mai mult elan, iar prietenia lor e chlar mal puternica. Pe deasupra, IIvedem pe Sancho pe cont propriu, pe ~o~t de ~u~ern~tor Intelept §i chinuit, pentru zece zile, pana cand demlslOneaza.§1 revme ~aDon Quijote §i la sine Insu§i. Ceea ce se Intampla cu ~erv~ntes 10 aceasta a doua parte ma mi§ca cel mai mult, pentru ca relalla lUlcu propria opera se schimba. Se apropie de moarte §i ceva din el (dupa ~um §.tiefoarte bine) va muri odata cu Don Quijote, In timp ce altceva, probabll mal profund, va trai prin Sancho Panza.

Relatia lui Cervantes cu marea sa opera nu e niciodata u§or de calificat. Leo Spitzer considera ca ea Ii confera artistului 0 noua autoritate, chiar daca aceasta e una limitata: "Mult deasupra cosmosului creatiei sale [... J personalitatea artistica a lui Cervantes se ridica - 0 personalitate creatoare ce lnglobeaza totul, asemenea naturii, asemenea lui Dumnezeu, atotputernica, lnteleapta, buna §i bland a [... J acest artist este asemenea creatorului divin, fara a fi deificat [... J Cervantes lntotdeauna se lnclina In fata lntelepciunii divine, materializata In lnvataturile Bisericii Cq.tolice§iIn ordinea data a statului §i a societatii." Fie ca este sau nu un descendent al unor evrei convertiti cu forta, Cervantes ar fi fost un sinuciga§ daca nu ar fi acceptat aceasta ordine, cum Spitzer §tia bine. Orice ar fi (sau nu) Don Quijote, nu poate fi roman lnchinat catolicismului §i nici un imn dedicat "ratiunii suverane" , cum tot Spitzer sugera. In carte, rasul este adeseori melancolic, chiar dureros, iar Don Quijote este atat un devotat al afectiunii umane, cat §i un om care sufera. Am putea totu§i defini ceea ce este caracteristic lui Cervantes? Erich Auerbach spunea ca aceasta "nu se poate descrie In cuvinte", dar a lncercat totu§i, cu mult curaj: "Nu este 0 filosofie §i nici nu are scop didactic, nu avem nici macar o fiinta tulburata de incertitudinea existentei umane sau de puterea destinului, ca la Montaigne sau Shakespeare. Este 0 atitudine - 0 atitudine fata de lume §i, de aici, 0 atitudine fata de subiectul artei sale In care cmajul §i stapanirea de sine joaca un rol important. AIaturi de lncantarea pe care i-o creeaza jocul sau senzual §i atat de variat, exista la el 0 anumita reticenta §imandrie meridionala. Aceasta 11face sa nu ia jocul prea mult In serios." Marturisesc ca aceste fraze atat de elocvente nu descriu deloc acel Don Quijote pe care eu 11tot recitesc. E de ajuns sa observam ca Cervantes pare sa priveasca jocullumii §i jocullui Don Quijote sau allui Sancho Panza cu la fel de multa seriozitate cata ironie. Cervantes este la fel de plurivalent ca §iShakespeare: el ne contine pe noi toti, oricat de diferiti am fl.Intelepciunea este 0 cali tate a lui Don Quijote, dar §i a lui Sancho Panza, mai ales cand Ii

analizam lmpreuna, a§a cum inteligenta §i perfecta stapanire a limbajului sunt calitati ale lui Sir John Falstaff, Hamlet §i Rosalind. Cei doi eroi ai lui Cervantes sunt pur §i simplu cele mai complexe personaje literare din tot canonul occi~ental, cu exceptia poate a celor trei mari eroi shakespearieni d;ja ,a~intiti. Imbinarea d~ nebunie §i1nte1epciune §i altruismullor mai pot fi mtalmte doar la personajele shakespeariene memorabile. Cervantes ne-a transformat pe noi In§ine, ca §iShakespeare. Nu mai putem sesiza ce anume 11face pe Don Quijote atat de original §iatat de straniu. Oar daca teatrullumii mai poate fi Inca localizat In marea literatura, atunci acest lucru se poate lntampla numai aiei.