34 0 154KB
AMANTUL HAROLD PINTER VARA: O casă izolată lângă Windsor Scena e împărţită în două. Sufrageria e în partea dreapta, iar în centrul scenei e un hol mic şi uşa. Dormitorul şi balconul sunt la acelaşi nivel, în partea stânga. La intrarea în dormitor se află câteva trepte. Cel mai în dreapta se află bucătăria. Lângă peretele din stânga al sufrageriei, în centrul scenei, se află o masă cu faţă de masă de catifea. În hol se află un dulap. Totul e mobilat cu gust şi are un aer comfortabil. Sarah goleşte şi curăţă scrumierele din sufragerie. E dimineaţă. Poartă o rochie ondulată, modestă. Richard intră în dormitor din baia aflată în fundal, stânga. Îşi ia cheile, intră în sufragerie, îşi ia servieta din dulapul din hol, merge la Sarah şi o sărută pe obraz. Se uită o clipă la ea zâmbind. Şi ea zâmbeşte.
RICHARD: (Prietenos) : Astăzi vine amantul tău? SARAH: Îhââm. RICHARD: La ce oră? SARAH: La trei. RICHARD: Ieşiţi în oraş...sau rămâneţi acasă? SARAH: Ah...cred că rămânem acasă. RICHARD: Credeam că vrei să mergi la expoziţia aceea. SARAH: Da, vroiam...dar cred că aş prefera să rămân cu el acasă astăzi. RICHARD: Ahhh-aamm. Bun, eu trebuie să plec. (Richard merge în hol şi îşi pune pălăria de melon) . Crezi că va sta mult? SARAH: Ahammmm. RICHARD: Bun...atunci pe la şase. SARAH: Da. RICHARD: Îţi doresc o după-amiază plăcută. SARAH: Ahammm. 1
RICHARD: Pa, pa. SARAH: Pa. (El deschide uşa şi iese. Ea continuă să şteargă praful. Heblu. Scena e din nou luminată. E seara devreme. Sarah intră din bucătărie în cameră. Poartă aceeaşi rochie, însă şi o pereche de pantofi cu toc foarte înalt. Îşi toarnă un pahar, se aşează în şezlong şi începe să răsfoiască o revistă. Orologiul bate de şase ori. Se aude cheia în uşa de la intrare. Intră Richard. Îşi lasă servieta în hol şi intră în cameră. Ea îi zâmbeşte şi îi toarnă un pahar de whisky.) Salut. RICHARD: Salut. (O sărută pe obraz. Ia paharul, îi întinde ziarul de seară şi se aşează. Ea stă pe şezlong cu ziarul.) Mersi. (El soarbe o înghiţitură şi scoate un sunet de satisfacţie) Aaah. SARAH: Obosit? RICHARD: Puţin. SARAH: Trafic aglomerat? RICHARD: Nu, traficul a fost chiar lejer. SARAH: Ah, bine. RICHARD: Foarte fluid. (Pauză) SARAH: Mi s-a părut că ai întârziat puţin. RICHARD: Da? SARAH: Doar puţin. RICHARD: Da, traficul a fost uşor congestionat pe pod. (Sarah se ridică, se duce la măsuţa cu băuturi să-şi ia paharul şi se aşează din nou în şezlong.) A fost o zi plăcută?
2
SARAH. Aham. Am fost dimineaţă în sat. RICHARD. Da? Te-ai întâlnit cu cineva? SARAH. Cu nimeni important, nu. Am luat prânzul. RICHARD. În sat? SARAH. Da. RICHARD. A fost bun? SARAH. Destul de. (Se aşează.) RICHARD. Şi după-amiaza? A fost plăcută? SARAH. Ah, da. Chiar splendidă. RICHARD. Să înţeleg că ţi-a venit amantul? SARAH. Mmmm. Ah, da. RICHARD. I-ai arătat nalbele? (Pauză scurtă.) SARAH. Nalbele? RICHARD. Da. SARAH. Nu i le-am arătat. RICHARD. Ah. SARAH. Trebuia s-o fac? RICHARD. Nu, nu. Doar că îmi amintesc că-mi spuneai că e pasionat de grădinărit. SARAH. Mmmm, da, este. (Pauză.) Dar nu atât de pasionat. 3
RICHARD. Ah. (Pauză.) Aţi ieşit sau aţi rămas acasă? SARAH. Am rămas acasă. RICHARD. Ah. (Se uită la jaluzelele veneţiene.) Jaluzeaua acea nu a fost trasă cum trebuie. SARAH. Da, e puţin strâmbă, nu-i aşa? (Pauză.) RICHARD. Şoseaua a fost foarte însorită. Însă fireşte, pe când am ajuns eu, soarele a început să apună. Dar cred că aici a fost o după-amiază călduroasă. În oraş a fost cald. SARAH. Da? RICHARD. Un aer sufocant. Cred că a fost cald peste tot. SARAH. Cred că au fost temperaturi destul de ridicate. RICHARD. S-a anunţat la radio? SARAH. Cred că da. (Pauză scurtă) . RICHARD. Mai bem unul înainte de cină? SARAH. Îhâm. (El toarnă băuturile) . RICHARD. Văd că aţi tras jaluzelele. SARAH. Da, aşa e. RICHARD. Lumina a fost foarte puternică. SARAH. Aşa e. Îngrozitor de puternică. RICHARD. Problema cu această cameră e că atrage lumina direct, atunci când e soare afară. Nu v-aţi mutat în altă cameră? SARAH. Nu. Am stat aici. 4
RICHARD. Cred că a fost o lumină orbitoare. SARAH. A fost. De aceea am tras jaluzelele. (Pauză.) RICHARD. Problema e că se încălzeşte foarte tare aici cu jaluzelele trase. SARAH. Crezi? RICHARD. Poate că nu. Poate simţi doar senzaţia de căldură. SARAH. Da. Probabil că da. (Pauză.) Tu ce ai făcut în această după-amiază? RICHARD. Am avut o întâlnire lungă. Nu s-a ajuns la nici un rezultat. SARAH. Avem mâncare rece la cină. Te deranjează? RICHARD. Deloc. SARAH. Nu am avut deloc timp să gătesc astăzi. (Se îndreaptă spre bucătărie) RICHARD. Ah, apropo … Am tot vrut să te întreb ceva. SARAH. Ce? RICHARD. Te-ai gândit vreodată că în timp ce tu mă înşeli eu îmi petrec timpul la birou, înconjurat de grafice şi bilanţuri? SARAH. Ce întrebare amuzantă. RICHARD. Nu, sunt doar curios. SARAH. Nu m-ai mai întrebat asta niciodată. RICHARD. Mereu am vrut să ştiu. (Pauză scurtă.) SARAH. Fireşte că m-am gândit.
5
RICHARD. Ah, da? SARAH. Îhâm. (Pauză scurtă) . RICHARD. Şi atunci ce părere ai despre asta? SARAH. Face ca totul să fie şi mai picant. RICHARD. Serios? SARAH. Desigur. RICHARD. Vrei să spui că în timp ce eşti cu el... te gândeşti la mine cum stau la birou şi verific bilanţuri? SARAH. Doar … uneori. RICHARD. Fireşte. SARAH. Nu întotdeauna. RICHARD. Desigur. SARAH. În anumite momente. RICHARD. Îhâm. Dar, de fapt, nu sunt uitat în întregime? SARAH. Nu, deloc. RICHARD. Sunt înduioşat, trebuie să recunosc. (Pauză) . SARAH. Cum aş putea să te uit? RICHARD. Imi imaginez că destul de uşor. SARAH. Dar sunt în casa ta.
6
RICHARD. Cu un altul. SARAH. Însă tu eşti cel pe care îl iubesc. RICHARD. Poftim? SARAH. Pe tine te iubesc. (Pauză. Se uită la ea, întinde paharul) RICHARD. Hai să mai bem unul. (Ea înaintează. El îşi ia din nou paharul şi se uită la pantofii ei.) Ce pantofi sunt ăştia? SARAH. Hmmm? RICHARD. Pantofii. Nu i-am mai văzut până acum. Au tocurile cam înalte, nu? SARAH (bombănind) . O greşală. Îmi pare rău. RICHARD (nu o aude) . Poftim? Ce ai spus? SARAH. Îi...voi da jos. RICHARD. Îmi imaginez că nu sunt confortabil de purtat seara prin casă. (Ea se duce în hol, deschide dulapul, pune pantofii cu toc înalt în dulap şi se încalţă cu unii cu toc jos. El se duce la măsuţa de băuturi şi îşi toarnă un pahar. Ea se duce la masa din centru şi îşi aprinde o ţigară) Aşadar, azi te-ai gândit la mine cum stau la birou? SARAH. Da. Dar nu a fost un gând foarte convingător. RICHARD. De ce nu? SARAH. Pentru că ştiam că nu eşti acolo. Ştiam că eşti la amanta ta. (Pauză.) RICHARD. Acolo eram? (Pauză scurtă) SARAH. Nu ţi-e foame? 7
RICHARD. Am mâncat un prânz copios. SARAH. Cât de copios? (El stă la fereastră) RICHARD. Ce apus frumos. SARAH. Nu acolo ai fost? (El se întoarce şi râde) RICHARD. Care amantă? SARAH. Ah, Richard … RICHARD. Nu, nu, doar că mi se pare ciudat cuvântul. SARAH. Da? De ce? (Pauză scurtă) Eu sunt sinceră cu tine, nu? Tu de ce nu poţi fi sincer cu mine? RICHARD. Nu am nici o amantă. Sunt în relaţii bune cu o prostituată, însă nu am nici o amantă. E o mare diferenţă. SARAH. O prostituată? RICHARD (luând o măslină) . Da. Doar o curvă simplă, obişnuită. Nu merită să vorbim despre ea. Ceva cu care să-mi ocup timpul între două trenuri, nimic mai mult. SARAH. Nu circuli cu trenul. Circuli cu maşina. RICHARD. Exact. O partidă scurtă în timp ce la service îmi verifică apa şi uleiul.(Pauză) SARAH. Sună atât de sterp. RICHARD. NU. (Pauză) SARAH. Trebuie să spun că nu mă aşteptam să recunoşti atât de repede.
8
RICHARD. De ce nu? M-ai mai întrebat vreodată atât de direct? Sinceritate cu orice preţ. Acesta e secretul unei căsnicii sănătoase. Nu eşti de acord? SARAH. Desigur. RICHARD. Eşti de acord. SARAH. În totalitate. RICHARD. Vreau să spun că şi tu eşti complet sinceră cu mine, nu? SARAH. Complet. RICHARD. În ce-l priveşte pe amantul tău. Trebuie să-ţi urmez exemplul. SARAH. Mulţumesc. (Pauză) Da, suspectam de ceva vreme. RICHARD. Chiar aşa? SARAH. Ahamm. RICHARD. Eşti perspicace. SARAH. Însă mi-e greu să cred că e doar o... cum i-ai spus tu. RICHARD. De ce? SARAH. Nu e posibil. Eşti un bărbat cu gusturi fine. Îţi plac femeile graţioase şi elegante. RICHARD. Şi inteligente. SARAH. Şi inteligente, da. RICHARD. Da, inteligenţa. Pentru un bărbat, inteligenţa e extrem de importantă. SARAH. E inteligentă?
9
RICHARD (râde) . Aceste categorii nu se aplică în cazul acesta. Nu mă poţi întreba dacă o curvă e inteligentă. Nu contează dacă e sau nu. E doar o curvă, o funcţionară care te face să te simţi bine sau nu. SARAH. Şi te face să te simţi bine? RICHARD. Astăzi da. Mâine …? Nu se poate şti. (Se îndreaptă spre dormitor şi îşi dă jos jacheta) . SARAH. Trebuie să-ţi spun că mă îngrijorează atitudinea ta faţă de femei. RICHARD. De ce? Doar nu credeai că vreau una care să semene cu tine, nu? Nu căutam o femeie pe care să o respect, aşa cum eşti tu, pe care să o admir şi să o iubesc, aşa ca pe tine. Nu? Tot ce-mi doream era...cum să zic...pe cineva care să posede un libido nativ şi care să se şi priceapă să-l exhibe. Nimic mai mult. (Intră în dormitor, îşi agaţă haina în dulap şi îşi ia papucii de casă. În sufragerie, Sarah îşi pune paharul pe masă, ezită pentru o clipă, apoi îl urmează în dormitor) . SARAH. Îmi pare rău că aventura ta e atât de lipsită de demnitate. RICHARD. În schimb căsnicia mea e demnă. SARAH. Sau sensibilitate. RICHARD. La fel stau lucrurile şi cu sensibilitatea. Nu asta căutam. Aceste lucruri le găsesc la tine. SARAH. Atunci de ce căutai în altă parte? (Pauză.) RICHARD. Ce-ai spus? SARAH. De ce … căutai … în altă parte? RICHARD. Draga mea, şi tu ai căutat . Eu de ce să n-o fac? (Pauză.)
10
SARAH. Cine a căutat primul? RICHARD. Tu. SARAH. Nu cred că e adevărat. RICHARD. Atunci cine? (Se uită la el cu un zâmbet uşor. Lumina creşte uşor în intensitate. Noapte. Pe balcon, în lumina lunii. Luminile se sting. Richard vine în uşa dormitorului în pijama. Ia o carte şi se uită la ea. Sarah iese din baie în cămaşă de noapte. Este un pat dublu. Sarah se aşează la măsuţa de toaletă. Se piaptănă.) SARAH. Richard? RICHARD. Mmm? SARAH. Te gândeşti vreodată la mine … când eşti cu ea? RICHARD. Da, puţin. Nu mult. (Pauză.) Vorbim despre tine. SARAH. Vorbeşti cu ea despre mine? RICHARD. Ocazional. O distrează. SARAH. O distrează? RICHARD (alege o carte) . Îhâm. SARAH. Cum...vorbiţi despre mine? RICHARD. Cu delicateţe. Vorbim despre tine ca şi cum am asculta melodia unei cutiuţe muzicale de colecţie. O facem să cânte ca să ne excite, atunci când dorim. (Pauză.) SARAH. N-aş putea spune că imaginea asta îmi face plăcere. RICHARD. Nici nu trebuia. Mie trebuie să-mi facă plăcere.
11
SARAH. Da, văd, sigur. RICHARD (se aşează pe pat) . Sunt convins că propriile tale plăceri de după-amiază îţi sunt suficiente, nu? Ai vrea ca şi distracţiile mele să-ţi provoace plăcere? SARAH. Nu deloc. RICHARD. Atunci de ce îmi pui atâtea întrebări? SARAH. Păi, tu ai început. Cu toate întrebările alea despre … distracţiile mele. De obicei nu faci asta. RICHARD. A fost o simplă curiozitate obiectivă, nimic mai mult. (O atinge pe umeri) Doar nu crezi că sunt gelos? (Ea zâmbeşte şi îi mângăie mâna) . SARAH. Dragul meu. Ştiu că nu te-ai coborî niciodată atât de jos. RICHARD. Doamne fereşte, nu. (Îi strânge umerii) Dar tu? Nici tu nu eşti geloasă, nu? SARAH. Nu. Din câte îmi povesteşti despre dama ta, se pare că eu mă distrez mai bine ca tine. RICHARD. Posibil. (Deschide complet fereastra, stă o clipă şi se uită afară) Câtă linişte. Vino să vezi. (Ea i se alătură la fereastră. Stau în tăcere.) Ce s-ar întâmpla dacă într-o zi aş veni mai repede acasă? (Pauză.) SARAH. Ce s-ar întâmpla dacă într-o zi te-aş urmări? (Pauză.) RICHARD. Poate vom reuşi să ne vedem cu toţii la un ceai în sat. SARAH. De ce în sat? De ce nu aici? RICHARD. Aici? Ce sugestie excelentă. (Pauză.) Sărmanul tău amant nu a văzut niciodată lumina nopţii de la fereastra asta, nu? SARAH. Nu. Din păcate, e obligat să plece înainte de apus.
12
RICHARD. Nu a început să se sature de nenorocitele astea de după-amiezi? De veşnicul ceai? În locul lui m-aş sătura. Să asociez mereu pasiunea cu un ceainic şi o cană de lapte. Cred că e teribil de deprimant. SARAH. Se adaptează uşor. Şi atunci când tragi jaluzelele îţi poţi imagina că eşti oriunde vrei. RICHARD. Da, cred că da. (Pauză.) Ce părere are despre soţul tău? (Pauză scurtă) . SARAH. Te respectă. (Pauză.) RICHARD. Mă flatează această remarcă, într-un fel ciudat. Cred că înţeleg de ce-ţi place aşa de mult de el. SARAH. E incredibil de dulce. RICHARD. Mmn-hmmnn. SARAH. Are şi el toane, desigur. RICHARD. Cine nu are? SARAH. Însă e foarte tandru. Întreaga lui fiinţă emană iubire. RICHARD. Mi-e greaţă. SARAH. Nu. RICHARD. Sper măcar că se comportă bărbăteşte, nu? SARAH. În totalitate. RICHARD. Sună plictisitor. SARAH. Deloc. (Pauză.) Are un foarte bun simţ al umorului.
13
RICHARD. Ah, ce bine. Te face să râzi, nu? Ai grijă să nu te audă vecinii. Nişte bârfe ne mai lipsesc. (Pauză.) SARAH. E minunat să locuieşti aici, atât de departe de şosea, atât de izolaţi. RICHARD. Da, sunt de acord. (Reintră în cameră. Se bagă în pat. El ridică cartea şi se uită la ea. O închide şi o lasă jos.) Nu e bună de nimic. (El stinge lampa de la capul lui. La fel face şi ea. Lumina lunii) E căsătorit? SARAH. Mmmmn. RICHARD. E o căsnicie fericită? SARAH. Mmmmn. (Pauză.) Şi tu eşti fericit, nu? Nu eşti deloc gelos? RICHARD. Nu. SARAH. Bine. Pentru că cred că lucrurile sunt echilibrate splendid, Richard. (Heblu. Lumină din nou. Dimineaţă. Sarah se îmbracă cu neglijeul în dormitor. Începe să facă patul.) SARAH. Dragul meu. (Pauză.) Vor fi gata foarfecele în dimineaţa asta? RICHARD (în baie,din off) . Ce? SARAH. Foarfecele. RICHARD. Nu, nu în dimineaţa asta. (Intră complet îmbrăcat în costum. O sărută pe obraz.) Doar vineri. Pa-pa. (Iese din dormitor şi îşi ia servieta şi pălăria din hol) SARAH. Richard. (El se întoarce) . Nu vei veni prea devreme acasă astăzi, nu? RICHARD. Vrei să spui că şi azi vine? Dumnezeule. A fost aici ieri. Vine şi azi? SARAH. Da. RICHARD. Ah. Bine, nu voi ajunge devreme. Voi merge la Galeria Naţională. 14
SARAH. Sigur. RICHARD. Pa-pa. SARAH. Pa. (Heblu. Luminile se aprind. După-amiază. Sarah coboară în sufragerie. Poartă o rochie neagră strâmtă şi scurtă. Se priveşte pe fugă în oglindă. Observă că poartă pantofi fără toc. Merge la dulap să-şi ia pantofii cu toc. Se uită din nou în oglindă, îşi aranjează buzele. Merge la fereastră, trage jaluzelele, le deschide, apoi le lasă din nou, până pătrunde o rază de lumină. Orologiul bate de trei ori. Se uită la ceas, se îndreaptă spre florile de pe masă. Sună soneria. E lăptarul, John. JOHN. Smântână? SARAH. Ai întârziat foarte mult. JOHN. Smântână? SARAH. Nu, mulţumesc. JOHN. De ce nu? SARAH. Am deja. Cât vă datorez? JOHN. Doamna Owen a cumpărat trei borcane. Din aceea grasă. SARAH. Cât vă datorez? JOHN. Încă nu e Sâmbătă. SARAH (ia laptele). Mulţumesc. JOHN. Sigur nu vreţi smântână? Doamna Owen a cumpărat trei borcane.
15
SARAH. Mulţumesc. (Închide uşa. Duce laptele în bucătărie. Iese din bucătărie cu o tavă de ceai pe care sunt ceainicul şi ceşti, şi o pune pe o măsuţă deasupra şezlongului. Se ocupă repede de flori, se aşează în şezlong, picior peste picior, revine apoi la poziţia iniţială, îşi pune picioarele pe şezlong, îşi aranjează ciorapii sub fustă. Sună soneria. Îşi aranjează rochia şi merge la uşă, o deschide.) Bună, Max. (Intră Richard. Poartă o jachetă de piele şi e fără cravată. Intră în cameră şi se opreşte. Ea închide uşa în urma lui. Trece pe lângă el şi se aşează pe şezlong, picior peste picior. Pauză. El se îndreaptă încet spre şezlong şi stă foarte aproape în spatele ei. Ea îşi arcuieşte spatele, îşi îndreaptă picioarele şi se mută pe un scăunel în dreapta, jos .Pauză. El o priveşte, apoi se îndreaptă spre dulapul din hol şi scoate o tobă de bongo. Pune toba pe şezlong şi stă în picioare lângă. Pauză. Ea se ridică, trece pe lângă el în drum spre hol, se întoarce şi îl priveşte. El se mută în faţa şezlongului. Se aşează fiecare la câte un capăt al şezlongului. El începe să bată toba. Arătătorul ei se mişcă pe tobă spre mâna lui. Îi zgărie brusc dosul palmei. Ea îşi retrage mâna. Pe tobă, degetele ei se îndreaptă, unul după altul, spre el şi se opresc. Arătătorul ei îl zgârie între degete. La fel fac şi celelalte degete. Picioarele lui se încoardă. El îi strânge mâna într-a lui. Ea încearcă să-şi retragă mâna. Împreunate, degetele lor lovesc cu sălbăticie toba. Linişte. Ea se ridică, merge la măsuţa de băuturi, îşi aprinde o ţigară, merge la fereastră. El pune toba pe scaunul din dreapta lui, ia o ţigară şi se duce la ea.) MAX. Scuzaţi-mă. (Ea se uită la el apoi îşi întoarce privirea.) Scuzaţi-mă, aveţi cumva un foc? (Ea nu răspunde.) Aveţi cumva un foc? SARAH. Vă rog să mă lăsaţi în pace! MAX. De ce? (Pauză.) V-am întrebat doar dacă aveţi un foc. (Ea se îndepărtează de el şi priveşte în jur în cameră. El o urmează îndeaproape. Ea se întoarce.) SARAH. Iertaţi-mă. (Ea trece pe lângă el. El o urmează îndeaproape. Ea se opreşte.) Nu-mi place să fiu urmărită. MAX. Daţi-mi un foc şi nu vă mai deranjez. Asta e tot ce vreau. SARAH (printre dinţi). Vă rog să plecaţi. Aştept pe cineva.
16
MAX. Pe cine? SARAH. Pe soţul meu. MAX. De ce eşti atât de timidă? Eh? Unde ţi-e bricheta? (O atinge. Ea îşi ţine respiraţia.) Aici? (Pauză.) Unde e? (Îi atinge corpul. Ea scoate un icnet.) Aici? (Ea se desprinde de el. El o blochează în colţul camerei.) SARAH (printre dinţi) . Ce crezi că faci? MAX. Mor după o ţigară. SARAH. Îmi aştept soţul! MAX. Lasă-mă să mi-o aprind de la a ta. (Se luptă în linişte. Ea se desprinde şi merge la perete. Linişte. El se apropie.) Sunteţi bine, domnişoară? V-am scăpat de … domnul acela. V-a făcut vreun rău? SARAH. Ah, cât sunteţi de drăguţ. Nu, nu, sunt bine. Mulţumesc. MAX. Aţi avut noroc că treceam pe aici. Nu-ţi vine să crezi ce se poate întâmpla într-un parc aşa frumos. SARAH. Într-adevăr. MAX. Totuşi, sper că nu aţi păţit nimic. SARAH. Nu ştiu cum să vă mulţumesc. Vă sunt extrem de recunoscătoare. MAX. Aşezaţi-vă pentru o clipă să vă liniştiţi. SARAH. Ah, sunt liniştită – dar… da, mulţumesc. Sunteţi prea drăguţ. Unde să ne aşezăm. MAX. Păi, afară nu putem sta. Plouă. Ce ziceţi de baraca îngrijitorului parcului? SARAH. Credeţi că se poate? Ce va zice îngrijitorul? 17
MAX. Eu sunt îngrijitorul parcului. (Se aşează pe şezlong.) SARAH. Nu mi-am imaginat vreodată că voi întâlni pe cineva atât de amabil. MAX. E de neiertat să i se întâmple aşa ceva unei doamne atât de drăguţe. SARAH (uitându-se la el) . Păreţi atât de matur, atât de … înţelegător. MAX. Desigur. SARAH. Atât de gentil. Atât de … Poate că e mai bine că s-a întâmplat aşa. MAX. Ce vreţi să spuneţi? SARAH. Altfel nu ne-am fi întâlnit. Altfel nu ne-am fi întâlnit. Dumneavoastră şi cu mine. (Ea îşi pune degetele pe coapsa lui. El se uită la ele şi le ridică.) MAX. Nu cred că înţeleg. SARAH. Nu? (Ea îşi pune degetele pe coapsa lui. El se uită la ele şi le ridică.) MAX. Uite ce e, imi pare rău. Sunt căsătorit. (Ea îi ia mâna şi o pune pe genunchiul ei.) SARAH. Ce drăguţ sunteţi, nu aveţi de ce să vă pară rău. MAX (îşi trage mâna) . Nu, chiar sunt. Soţia mea mă aşteaptă. SARAH. Nu ai voie să vorbeşti cu fete necunoscute? MAX. Nu. SARAH. Mă dezguşti. Eşti atât de sec. MAX. Îmi pare rău. SARAH. Toţi bărbaţii sunteţi la fel. Dă-mi o ţigară.
18
MAX. Nu vreau. SARAH. Poftim? MAX. Vino aici, Dolores. SARAH. Ah, nu, nu-mi plac câinii. Am fost o dată muşcată, nu mai vreau, mersi. (Se ridică.) Papa. MAX. Nu poţi ieşi, scumpo. Baraca e închisă. Suntem singuri. Eşti prizoniera mea. SARAH. Prizonieră! Sunt o femeie căsătorită. Nu-ţi permit să te comporţi aşa cu mine. MAX (merge spre ea) . E ora ceaiului, Mary. (Ea merge repede în spatele mesei şi stă acolo cu spatele la perete. El merge la celălalt capăt al mesei, îşi desface pantalonii, se apleacă şi începe să se târască spre ea pe pe sub masă. El dispare sub faţa de masă de catifea. Linişte. Ea se uită lung la masă. Picioarele ei nu se văd. Mâna lui e pe piciorul ei. Ea se uită în jur, se strâmbă, scrâşneşte din dinţi, coboară încet sub masă şi dispare. Tăcere lungă.) VOCEA EI. Max! (Heblu. Luminile se aprind din nou. MAX stă pe un scaun în stânga jos. SARAH toarnă ceai.) SARAH. Max. MAX. Ce e? SARAH (cu afecţiune) . Dragule. (Pauză scurtă.) Ce s-a întâmplat? Eşti foarte îngândurat. MAX. Nu. SARAH. Ba da. Ştiu sigur. (Pauză.) MAX. Unde este soţul tău? (Pauză.) SARAH. Soţul meu? Ştii unde este.
19
MAX. Unde? SARAH. La serviciu. MAX. Sărmanul. Lucrează din greu toată ziua. (Pauză.) Sunt curios ce fel de om e. SARAH (chicoteşte) . Ah, Max. MAX. Sunt curios dacă ne-am înţelege. Dacă … ştii tu … am fi pe aceeaşi lungime de undă. SARAH. Nu prea cred. MAX. De ce nu? SARAH. Nu aveţi aproape nimic în comun. MAX. Chiar nu? E foarte cumsecade. Ce vreau să spune e că ştie foarte bine despre dupăamiezele noastre, nu? SARAH. Desigur. MAX. Ştie de ani buni. (Pauză scurtă.) De ce acceptă aşa ceva? SARAH. Ce-ţi veni dintr-o dată să vorbeşti despre el? Ce rost are? Nu e un subiect despre care să-ţi placă să vorbeşti. MAX. De ce acceptă aşa ceva? SARAH. Ah, taci din gură. MAX. Te-am întrebat ceva. (Pauză.) SARAH. Nu-l deranjează. MAX. Chiar nu? (Pauză scurtă.) Păi, pe mine începe să mă deranjeze. (Pauză.) SARAH. Ce-ai spus. 20
MAX. Începe să mă deranjeze. (Pauză scurtă.) Trebuie să ne oprim. Nu mai putem continua aşa. SARAH. Vorbeşti serios? (Silence.) MAX. Nu mai putem continua aşa. SARAH. Glumeşti. MAX. Nu, deloc. SARAH. De ce? Din cauza soţului meu? Sper că nu din cauza asta. Cred că ar fi puţin exagerat. MAX. Nu, n-are nimic de-a face cu soţul tău. E din cauza soţiei mele. (Pauză.) SARAH. Soţia ta? MAX. Nu mai pot continua să o înşel. SARAH. Max … MAX. O înşel de mulţi ani. Trebuie să încetez. Mă macină pe dinăuntru. SARAH. Dar iubitule – MAX. Nu mă atinge. (Pauză.) SARAH. Ce-ai spus? MAX. M-ai auzit. (Pauză.) SARAH. Dar şi soţia ta … ştie. Nu-i aşa? I-ai spus … despre noi. A ştiut dintotdeauna. MAX. Nu, nu ştie. Ea crede că am cunoscut o curvă, doar atât. O curvă cu care să-mi ocup timpul, nimic mai mult. Asta ştie ea. SARAH. Da, dar fii rezonabil … iubitule … nu o deranjează, nu?
21
MAX. Dacă ar şti adevărul, ar deranja-o, nu crezi? SARAH. Care adevăr? Despre ce vorbeşti? MAX. S-ar supăra dacă ar şti că, de fapt... am o amantă permanentă, cu care mă văd de două-trei ori pe săptămână, o femeie graţioasă, elegantă, inteligentă, cu o imaginaţie bogată – SARAH. Da, da, aşa sunt – MAX. O aventură care durează de ani buni. SARAH. Nu o deranjează, nu ar deranja-o – e fericită, fericită. (Pauză.) Te-aş ruga să încetezi cu prostiile astea. (Ia tava de ceai şi se îndreaptă spre bucătărie.) Te strâduieşti din răsputeri să strici această după-amiază. (Duce tava în bucătărie. Se întoarce, se uită la MAX şi merge la el.) Dragul meu. Ştii că soţia ta nu ţi-ar putea oferi ce îţi ofer eu, nu? Ce vreau să spun e că, de pildă, soţul meu apreciază faptul că eu MAX. Cum de suportă soţul tău? Cum suportă? Nu-mi simte mirosul când se întoarce seara acasă? Ce spune? Cred că e furios. Acum – cât e ceasul – patru jumate – acum când el e la birou ştiind ce se întâmplă aici, cum se simte, cum suportă? SARAH. Max – MAX. Cum? SARAH. Se bucură pentru mine. Mă respectă aşa cum sunt. Înţelege situaţia. MAX. Poate ar trebui să mă întâlnesc şi să vorbesc cu el. SARAH. Eşti beat? MAX. Asta ar trebui să fac. În fond, e şi el bărbat. Suntem amândoi bărbaţi. Tu eşti doar o nenorocită de femeie. (Ea loveşte masa.)
22
SARAH. Opreşte-te! Ce-ai păţit? Ce s-a întâmplat cu tine? (Încet.) Te rog, te rog opreşte-te. Ce vrea să fie asta, un joc? MAX. Un joc? Eu nu mă joc. SARAH. Serios? Ba da, te joci. O, da. Da, da. Şi de-obicei îmi plac jocurile tale. MAX. Acesta a fost ultimul joc. SARAH. De ce? (Pauză scurtă.) MAX. Din cauza copiilor. (Pauză.) SARAH. Poftim? MAX. Copiii. Trebuie să mă gândesc la copii. SARAH. Care copii? MAX. Copiii mei. Copiii soţiei mele. În scurt timp vor termina şcoala şi nu vor mai fi la internat. Trebuie să mă gândesc la ei. (Ea se aşează lângă el.) SARAH. Vreau să-ţi şoptesc ceva. Ascultă. Lasa-mă să-ţi şoptesc. Mmmm? Pot? Te rog? Acum e timpul pentru vorbit în şoaptă. Mai devreme a fost timpul pentru ceai, nu-i aşa? Nu-i aşa? Acum e timpul pentru vorbit în şoaptă. (Pauză.) Îţi place când îţi vorbesc în şoaptă. Îţi place când te iubesc în şoaptă. Ascultă. Nu trebuie să fii îngrijorat pentru … soţii, soţi şi alte astfel de lucruri. E o prostie. E o mare prostie. Eşti doar tu, tu, aici cu mine, suntem aici împreună, asta e tot ce contează, nu? Tu îmi şopteşti, ne bem ceaiul împreună, asta facem, nu, asta suntem, ăştia suntem, iubeşte-mă. (El se ridică în picioare.) MAX. Eşti prea slabă. (Se îndepărtează de ea.) Vezi, despre asta e vorba. Toate celelalte ar fi uşor de suportat dacă nu ar fi asta. Eşti prea slabă. SARAH. Eu? Slabă? Nu fi ridicol.
23
MAX. Nu sunt. SARAH. Cum poţi să spui că sunt slabă? MAX. Oasele tale se înfig în mine la fiecare mişcare pe care o fac. Sunt sătul de oasele tale. SARAH. Despre ce vorbeşti? MAX. Îţi spun că eşti prea slabă. SARAH. Dar sunt grasă! Uită-te la mine. Sunt dolofană. Mereu mi-ai spus că sunt dolofană. MAX. Aşa erai cândva. Acum nu mai eşti. SARAH. Uită-te la mine. (El se uită.) MAX. Nu eşti suficient de dolofană. Nici pe departe. Ştii ce-mi place. Îmi plac femeile enorme. Ca nişte tauri cu ugere. Nişte tauri cu ugere uriaşi, enormi. SARAH. Vrei să spui vaci. MAX. Nu vreau să spun vaci. Vreau să spun tauri cu ugere, uriaşi şi feminini. În urmă cu mulţi ani, şi tu semănai vag cu un astfel de taur. SARAH. Ah, mersi. MAX. Însă acum, sincer, în comparaţie cu idealul meu. … (Se uită lung la ea.) … eşti numai piele şi os. (Se uită lung unul la celălalt. El îşi ia jacheta.) SARAH. Văd că-ţi place să faci glume.
24
MAX. Nu e o glumă. (El iese. Ea se uită după el. Se întoarce, se îndreaptă încet spre toba de bongo, o ridică şi o pune în dulap. Se întoarce, se uită pentru o clipă la şezlong, intră încet în dormitor, se aşează pe marginea patului. Heblu. Luminile se aprind. E seara devreme. Orologiul bate de şase ori. RICHARD intră pe uşă. Poartă costumul său sobru. Îşi pune servieta în dulap, pălăria pe cuier, se uită prin cameră, îşi toarnă un pahar. SARAH intră în dormitor din cameră, îmbrăcată într-o rochie sobră. Râmân amândoi câteva clipe nemişcaţi în cele două camere. SARAH iese pe balcon, priveşte afară, RICHARD intră în dormitor.) RICHARD. Salut. (Pauză.) SARAH. Salut. RICHARD. Priveşti apusul? (Ridică o sticlă.) Vrei ceva de băut? SARAH. Nu acum, mulţumesc. RICHARD. Ah, ce conferinţă plicticoasă. A durat toată ziua. Incredibil de obositoare. Însă cred că s-a făcut o treabă bună. S-a realizat ceva. Imi pare rău că am întârziat. A trebuit să ies la un pahar cu doi dintre colaboratorii de peste ocean. Oameni de treabă. (Se aşează.) Ce faci? SARAH. Bine. RICHARD. Bun. (Tăcere.) Pari uşor deprimată. S-a întâmplat ceva? SARAH. Nu. RICHARD. Cum ţi-a fost ziua? SARAH. Destul de bună. RICHARD. Nu foarte bună? (Pauză.) SARAH. Moderată.
25
RICHARD. Ah, imi pare rău. (Pauză.) Crede-mă, e bine să fii acasă. Nu-ţi poţi imagina câtă linişte îţi aduce. (Pauză.) Ţi-a venit amantul? (Ea nu răspunde.) Sarah? SARAH. Poftim? Scuze. Mă gândeam la ceva. RICHARD. Ţi-a venit amantul? SARAH. Ah, da. A venit. RICHARD. A fost în formă? SARAH. De fapt, mă doare capul. RICHARD. Nu a fost în formă? (Pauză.) SARAH. Cu toţii avem zile proaste. RICHARD. Până şi el? Credeam că avantajul amanţilor e că nu au zile proaste. Ce vreau să spun e că dacă cineva m-ar solicita să îndeplinesc funcţia de amant şi nu aş fi în stare să-mi îndeplinesc atribuţiile, mai degrabă aş renunţa decât să fiu considerat incapabil să-mi respect, corect şi cu regularitate, obligaţiile. SARAH. Îţi place să foloseşti cuvinte lungi. RICHARD. Ai prefera să folosesc unele scurte? SARAH. Nu, mulţumesc. (Pauză.) RICHARD. Dar îmi pare rău că ai avut o zi proastă. SARAH. Nu-i nimic. RICHARD. Poate va fi mai bine. SARAH. Poate. (Pauză.) Sper. (Iese din dormitor, intră în sufragerie, îşi aprinde o ţigară şi se aşează. El o urmează.) 26
RICHARD. Chiar şi aşa, eu cred că eşti foarte frumoasă. SARAH. Mulţumesc. RICHARD. Da, eşti foarte frumoasă. Sunt mândru să fiu văzut cu tine. Când ieşim în oraş la cină, sau la teatru. SARAH. Mă bucur. RICHARD. Sau la Balul Vânătorilor. SARAH. Da, Balul Vânătorilor. RICHARD. Sunt foarte mândru să mă plimb cu tine, soţia mea, la braţ. Să te văd cum zâmbeşti, râzi, te plimbi, te plimbi, te apleci, te opreşti. Să te aud cum rosteşti cuvinte moderne, cum foloseşti atât de subtil cele mai noi expresii idiomatice. Da. Să simt invidia celorlalţi, încercările lor de a-ţi intra în graţii, prin toate modurile posibile, să observ graţia ta superioară atunci când îi respingi. Să ştiu că eşti soţia mea. Asta îmi aduce satisfacţii enorme. (Pauză.) Ce avem la cină. SARAH. Nu m-am gândit. RICHARD. De ce nu? SARAH. Mă oboseşte să mă gândesc la cină. Prefer să nu mă gândesc deloc la asta. RICHARD. Mare păcat. Mi-e foame. (Pauză scurtă.) Sper că nu te aştepţi, după o zi în care am rezolvat probleme financiare stringente ale Oraşului, să mă apuc eu să gătesc cina. (Ea râde.) Sar putea spune că nu ai reuşit să-ţi îndeplineşti îndatoririle familiale. SARAH. Ah, doamne. RICHARD. Ştiam că, mai devreme sau mai târziu, asta se va întâmpla. (Pauză.) SARAH. Ce-ţi mai face curva? RICHARD. Splendid. 27
SARAH. E mai grasă sau mai slabă? RICHARD. Poftim? SARAH. S-a îngrăşat sau a slabit? RICHARD. E tot mai slabă pe zi ce trece. SARAH. Cred că nu-ţi place deloc asta. RICHARD. Ba dimpotrivă. Îmi plac doamnele slabe. SARAH. Credeam că e chiar invers. RICHARD. Serios? Ce te-a făcut să crezi una ca asta? (Pauză.) Binenţeles, faptul că nu ai pregătit nimic pentru cină e o consecinţă directă a stilului tău de viaţă din ultima vreme, nu-i aşa? SARAH. Aşa e? RICHARD. În totalitate. (Pauză scurtă.) Poate că sunt dur. Sunt cumva dur? SARAH (se uită la el) . Nu ştiu. RICHARD. Da, sunt. Adineaori, în timp ce eram blocat în trafic pe pod, am luat o decizie. (Pauză.) SARAH. Serios? Care? RICHARD. Că trebuie să înceteze. SARAH. Ce anume? RICHARD. Depravarea ta. (Pauză.) Viaţa ta depravată. Preacurvia împotriva firii în care te complaci. SARAH. Serios? 28
RICHARD. Da, decizia mea în această privinţă este irevocabilă. (Ea se ridică.) SARAH. Vrei nişte şuncă rece? RICHARD. Înţelegi ce-ţi spun? SARAH. Deloc. Este ceva mâncare rece în frigider. RICHARD. Prea rece, sunt sigur. Problema e că asta este casa mea. Începând de azi, îţi interzic să-ţi aduci amantul în această locuinţă. În nici un moment al zilei. S-a înţeles. SARAH. Ţi-am făcut o salată. RICHARD. Bei ceva? SARAH. Da, aş bea un pahar. RICHARD. Ce vrei să bei? SARAH. Ştii ce-mi place să beau. Suntem căsătoriţi de zece ani. RICHARD. Aşa e. (El toarnă în pahare.) E ciudat că mi-a luat atât timp să-mi dau seama în ce situaţie umilitoare şi ruşinoasă mă aflu. SARAH. Acum zece ani nu aveam amant. Nu încă. Nu în luna noastră de miere. RICHARD. N-are importanţă. Cert e că sunt un soţ care şi-a pus casa la dispoziţia amantului soţiei sale, oricând dorea ea. Am fost prea bun. Nu-i aşa? SARAH. Fireşte. Eşti incredibil de bun. RICHARD.Poate eşti atât de drăguţă încât să-i transmiţi, într-o scrisoare, salutările mele şi să-l rogi să-şi înceteze vizitele, începând cu data de (Îşi consultă calendarul.) – doisprezece a lunii. (Tăcere lungă).
29
SARAH. Cum poţi vorbi aşa? (Pauză.) De ce astăzi … dintr-o dată?(Pauză.) Hmmm? (Se apropie de el.) Ai avut o zi grea … la birou. Toţi colaboratorii aceia de peste ocean. Cred că e obositor. Dar e o prostie, o prostie mare, să vorbeşti aşa. Eu sunt aici. Pentru tine. Şi întotdeauna ai ştiut să apreciezi.....cât de mult înseamnă...după-amiezele acestea. Întotdeauna ai înţeles. (Îşi apropie obrazul de al lui.) Înţelegerea e un lucru atât de rar, dragul meu. RICHARD. Crezi că e plăcut să ştii că soţia te înşală de două, trei ori pe săptămână, cu regularitate? SARAH. Richard – RICHARD. E insuportabil. A devenit insuportabil. Nu mai sunt dispus să suport. SARAH (către el) . Scumpul meu … Richard … te rog. RICHARD. Ce mă rogi? (Ea încetează.) Pot să-ţi sugerez ceva? SARAM. Ce? RICHARD. Ieşi cu el pe câmp. Găsiţi un şanţ. Sau o movilă de zgură. Găsiţi o groapă de gunoi. Hmmm? Ce zici?(Ea rămâne nemişcată) Cumpăraţi-vă o canoe şi găsiţi un lac liniştit. Orice. Oriunde. Numai nu sufrageria mea. SARAH. Mă tem că aşa ceva nu e posibil. RICHARD. De ce nu? SARAH. Am spus că nu e posibil. RICHARD. Dar dacă îl doreşti atât de tare pe amantul tău, asta e tot ce se poate face, având în vedere că îi e interzis să mai intre în casa asta. Încerc să te ajut, iubito, pentru că te iubesc foarte mult. Sper că înţelegi asta. Dacă îl găsesc în casă îi scot dinţii. SARAH. Eşti nebun. (El se uită lung la lea)
30
RICHARD. Îi sparg capul. (Pauză.) SARAH. Şi cu curva ta nenorocită cum rămâne? RICHARD. Am plătit-o să plece. SARAH. Serios? De ce? RICHARD. Era prea slabă. (Pauză scurtă.) SARAH. Dar îţi plăceau … ai spus că-ţi plac … Richard … mă iubeai … RICHARD. Desigur. SARAH. Da … mă iubeşti … nu te deranjează prezenţa lui … îl înţelegi… nu-i aşa? … Vreau să spun că, ştii mai bine decât mine … iubitule … că totul e bine … totul e bine … serile … dupăamiezele … nu vezi? Ascultă, ţi-am pregătit cina. E gata. N-am vorbit serios înainte. Am pregătit vită bourgignon. Şi mâine voi face pui Chasseur. Ţi-ar plăcea? (Se uită unul la celălalt.) RICHARD (încet) . Adulterino. SARAH. Nu poţi să vorbeşti aşa cu mine, nu e posibil, ştii asta. Ce crezi că faci? (El se uită la ea pentru o secundă, apoi iese în hol. Deschide dulapul şi scoate toba bongo. Ea se uită la el. El revine în cameră.) RICHARD. Ce-i asta? Am găsit-o nu demult. Ce e? (Pauză.) Ce e? SARAH. Te rog să nu o atingi. RICHARD. Dar e în casa mea. E ori a mea, ori a ta, ori a altuia. SARAH. E un nimic. Am cumpărat-o la un târg de vechituri. E un fleac. Tu ce crezi că e? Pune-o la loc. RICHARD. Nimic? Asta? O tobă în dulapul meu?
31
SARAH. Pune-o la loc! RICHARD. Nu are cumva de-a face cu după-amiezile tale clandestine? SARAH. Nu deloc. De ce ar avea? RICHARD. Pare folosită. Pare folosită, nu? Pot să-mi dau seama. SARAH. Nu-ţi dai seama de nimic. Dă-o încoace. RICHARD. Cum o foloseşte? Cum o foloseşte? Vă jucaţi cu ea când sunt eu la birou? (Ea încearcă să-i ia toba. El ţine strâns de ea. Ţin amândoi de tobă.) La ce foloseşte? Bănuiesc că nu e doar un ornament? Ce faceţi cu ea? SARAH (uşor temătoare) . Nu ai dreptul să-mi pui astfel de întrebări. Nu ai nici un drept. Aşa ne-a fost înţelegerea. Nu punem astfel de întrebări. Te rog. Nu, nu. Aşa ne-a fost înţelegerea. RICHARD. Vreau să ştiu. (Ea închide ochii.) SARAH. Nu … RICHARD. Amândoi bateţi la ea? Mmmmnn? Amândoi bateţi la ea? Împreună? (Ea se desprinde brusc, apoi se întoarce şi rosteşte printre dinţi.) SARAH. Prostule …! (Se uită la el cu răceală.) Îţi imaginezi că e singurul care vine! Asta îţi imaginezi? Crezi că el e singurul bărbat cu care am relaţii? Hmmm? Nu fi ridicol. Am şi alţi vizitatori, alţi vizitatori care vin mereu. În alte după-amieze, mereu. Atunci când nici unul dintre voi nu ştie, nici unul dintre voi. Îi servesc cu căpşuni proaspete. Cu smântână. Bărbaţi complet străini. Însă nu şi pentru mine, cel puţin cât timp sunt aici. Vin să vadă nalbele. Şi apoi rămân să bea ceai. Mereu. Mereu. RICHARD. Serios? (Se duce spre ea, bătând uşor la tobă. Se uită la ea, bate în continuare, apoi îi ia mâna şi zgărie suprafaţa tobei cu ea.) SARAH. Ce faci? 32
RICHARD. Asta faceţi? (Ea se ascunde după masă. El vine după ea bătând la tobă.) Aşa? (Pauză.) Cât de distractiv. (El zgărie cu tărie toba apoi o aşează pe scaun.) Ai un foc? (Pauză.) Ai un foc? (Ea se retrage spre masă, ajungând în cele din urmă în spatele ei.) Hai, nu-mi strica cheful. N-o să se supere soţul tău dacă îmi dai un foc. Pari uşor palidă. De ce eşti atât de palidă? O fată drăguţă ca tine! SARAH. Nu, nu spune asta! RICHARD. Eşti prizoniera mea. Suntem singuri. Am închis toate uşile. SARAH. Nu face asta, nu face asta, nu face asta! RICHARD. N-o să se supere. (El se apropie încet de masă.) Nu va şti nimeni. (Pauză.) Nu ne aude nimeni. Nimeni nu ştie că suntem aici. (Pauză.) Hai. Dă-mi un foc. (Pauză.) Nu ai cum să scapi, iubito. Eşti prizoniera mea. (Se uită unul la celălalt, stând fiecare la câte un capăt al mesei. Ea începe dintr-o dată să chicotească. Linişte.) SARAH. Sunt prizonieră. (Pauză.) Ce va spune soţul meu?(Pauză.) Mă aşteaptă. Aşteaptă să ajung. Nu pot să ies. Sunt prizonieră. Nu ai nici un drept să te comporţi aşa cu o femeie căsătorită. Nu crezi? Gândeşte-te, gândeşte-te, gândeşte-te ce faci. (Ea se uită la el, se apleacă şi începe să se târască pe sub masă spre el. Iese de sub masă şi îngenunchează în faţa lui, privind spre el. Mâna ei începe să urce pe piciorul lui. El se uită în jos spre ea.) Eşti foarte direct. Chiar eşti. Ah, chiar eşti. Însă soţul meu va înţelege. Soţul meu înţelege. Vino aici. Coboară aici. O săţi explic. Gândeşte-te la căsnicia mea. El mă adoră. Vino aici să-ţi şoptesc la ureche. O să-ţi şoptesc. E vremea pentru şoptit. Nu-i aşa? (Ea îl ia de mâini. Coboară şi el în genunchi, în faţa ei. Sunt amândoi îngenunchiaţi, foarte aproape unul de celălalt. Ea îl mângăie pe faţă.) E cam târziu pentru ceai. Nu crezi? Însă îmi place. Ce dulce eşti! Nu te-am văzut niciodată după apus. Soţul meu e la o conferinţă care se va întinde târziu în noapte. Da, arăţi altfel. De ce porţi costumul ăsta ciudat şi cravata asta? Dă-ţi jos haina. Hmmmm? Vrei să mă duc să mă schimb? Vrei să-mi schimb hainele? Mă schimb pentru tine, iubitule. Să o fac? Îţi doreşti asta? (Linişte. Ea e foarte aproape de el.)
33
RICHARD. Da. (Pauză.) Schimbă-te.(Pauză) Schimbă-te.(Pauză.) Schimbă-ţi hainele. (Pauză.) Curvă adorabilă ce eşti. (Sunt în continuare îngenunchiaţi, ea se apleacă peste el.) SFÂRŞIT Traducerea: Eugen Wohl
34