Glossa de M. Eminescu [PDF]

Zitiervorschau

Glossa de Mihai Eminescu “Glossa” a aparut in volumul de “Poezii”-editia I de Titu Maiorescu in 1883. Pornind de la semnificatia termenului “glossa”,ce inseamna nota explicativa, explicarea sensului unui cuvant sau a unui pasaj dintr-o scriere s-a ajuns la poezia cu forma fixa, ce este alcatuita dintr-o strofa initiala; fiecare vers al acestei strofe este reluat separat si explicat; iar ultima strofa o reia pe prima, versurile fiind dispuse invers. Glossa se in incadreaza in marile creatii universale, dar si ale literaturii romane; este una dintre capodoperele lui Eminescu in care se regasesc cugetari de adanca filosofie, “pentru care nu se gasea pana atunci nici o pregatire in literatura noastra” (T.Maiorescu)Eminescu este considerat a fi unul dintre cei mai mari scriitori ai literaturii romane, de asemenea el se incadreaza in epoca marilor clasici alaturi de I. Creanga, I.L. Caragiale si I. Slavici. Romantismul este un curent literar si cultural aparut la inceputul sec. al XIX lea, ca replica la estetica de tip clasic si la elanul rationalist al iluminismlului. Tema fundamentala a acestei creatii este reprezentata de conditia omului de geniu, poezia gravitand in jurul acestuia, care datorita conceptiilor sale superioare este nevoit sa se sustraga lumii inguste in care traieste omul comun. O tema secundara ar fi trecerea ireversibila a timpului (“fugit irreparabile tempus”), preluata din cultura greco-latina, avand ca motive soarta schimbatoare si desertaciunea desartaciunilor. Aceaste doua tema reies din prima strofa: “Vreme trece vreme vine/ Toate-s vechi si noua toate”-meditatie asupra timpului, opunand timpul universal celui omenesc. Geniul are o atitudine nepasatoare, indiferenta, detasata, toate acestea pentru a putea deosebi “binele” de “rau”. El trebuie sa renunte la sentimentele omenesti ale “sperantei” si ale “temerii” si sa se distanteze de lumea inconjuratoare. Se poate regasi, de asemenea, un indemn, un “tu” impersonal : “Tu ramai la toate rece”. In aceasta strofa se surprinde ciclicitatea, repetivitatea, banalitatea evenimentelor cu care te poti intalni in viata, aparitia unui lait motiv : “De te-ndeamna, de te cheama”. Toate vorbele marcheaza un prezent etern, abstract si rece. Cea de-a doua strofa contine codul de reguli si sfaturi de provenienta stoica.De aici rezulta ca pentru om cel mai important lucru este sa se cunoasca pe sine si sa nu se lase purtat de valurile inselatoare ale fericirii efemere.Dar pentru aceasta trebuie sa se distanteze de tumultul acaparant al vietii, cotidian, banal : “Tu asaza-te deoparte/ Regasindu-te pe tine”. Din a treia strofa reiese ideea ca timpul nu trebuie sa afecteze ratiunea si aceasta trebuie sa ramana pura in profida fericirii temporare (concept preluat din filosofia lui Kant) : “Recea cumpana-a gandirii/ Inspre clipa ce se schimba/Purtand masca fericirii” Strofa a patra dezvolta tema vietii ca teatru, o idee stoica, Eminescu introducand, de asemenea motivul lumii ca teatru. Geniul se distanteaza de

actorii subiectivi, privind lumea dintr-o perspectiva obiectiva. Asocierea dintre viata omului si teatru “privitor ca la teatru” duce spre indemnul de a fi spectatorul propriei vieti. Satira eminesciana este convertita printr-o ironie subtila ce ne trimite spre o intelegere superioara in spirit schopenhauerian, ca raul, egoismul, ambitiile guverneaza lumea : “Si de plange, de se cearta/Tu in colt petreci in tine/Si-ntelegi din a lor arta/ Ce e rau si ce e bine”. Strofa a sasea de axeaza pe tema vietii lumii ca teatru, unde viata este o scena, lumea un teatru, iar oamenii sunt actori, adevar valabil de mii de ani, schimbandu-se doar interpretii. Esenta lumii este aceeasi, desi manifestarile ei sunt altele si aceasta esenta trebuie sa ajunga sa o cunoasca omul de geniu. In strofa a saptea se regasesc o serie de indemnuri referitoare la bine, fericire, succes-toate aceste reprezentand o dimensiune moralizatore: “ Nu te prinde lor tovaras”. In ultima strofa ideile sunt reluate asa cum cere forma fixa a poeziei. Prin continut,popezia are valoare filosofica,gnomica(de cunoastere),constituindu-se intr-un adevarat cod de cunoastere,de etica,cu valoare de generalizare maxima. Eminescu are ca principale surse de inspiratie, filosofica stoica din antichitatea greaca si latina, ce punea accentul pe o viata echilibrata, rationala, care are la baza detasarea de viata zilnica si rezerva in implicarea emotionala; filosofia greaca- tema vietii ca teatru este una dintre cele mai vechi teme care apare in toata filosofia greaca. Mitul lui Ulisse este prelucrat si intra in cadrul poeziei eminesciene in a opta strofa (pornind de la similitudini real-imaginar; de la cantecul sirenelor ademenitoare pana la amplitudinea de rezistenta fata de ispite): “ Cu un cantec de sirena/…ca sa schimbe actorii-n scena/Te momeste in varteje. Se regaseste filosofia schopenhaueriana-vointa oarba de a trai, considerata o sursa permanenta de nefericire ,astfel poetul trebuie sa se detaseze de lumea ce il inconjoara.