Gindirea Politica in Grecia Antica [PDF]

Zitiervorschau

Referat la Politologie tema: Gindirea politica in Grecia Antica

Bibliografie: 1.,,Politologie’’ de Ţîrdea Bogdan, Noroc Larisa 2.,,Ideile politice din perioada preclasica a gindirii antice grecesti’’ de Petre Dumitrescu

Plan: -Geneza politicii -Conceptele fundamentale ale gindirii politice -Ideile politice in perioada antica- Platon, Aristotel, Cicero,Marcus Tullius) -Concluzie personala

1.Geneza politicii

In perioada primitiva nu exista politica, fiindca integritatea societatii si comportamentul solidar se baza pe interesele natural, punindu-se accent pe supravietuirea fizica. Dar odata cu perfectionarea uneltelor de munca, diviziunea sociala a muncii, cristalizarea proprietii private, apar clase cu interese economice contrarii, intre care se isca conflicte, fapt ce a dictat emergenta unor institutii sociale, fortind indivizii sa respecte ordinea sociala. Aceste institutii sunt statul si politica. In Orient, aparitia politicii a fost conditionata nu de diferentierea sociala, ci de necesitatea de a asigura populatia cu alimente, de a apara teritoriul de barbari, si de a construi si asigura functionarea normal a canalelor, fara de care ar fi fost imposibila existenta. Concluzia la care ajungem este ca doar intr-o societate primitiva sau una perfecta politica este de prisos. Intr-o societate complexa, comunitatea este rezultatul actiunii politice si ea este mentinuta de institutiile politice. 2. Conceptele fundamentale ale gindirii politice În gândirea politica si, ca atare, în constituirea si dezvoltarea politologiei ca stiinta, Grecia antica detine un loc de prim ordin. Este perioada în care s-au format si lansat idei politice de importanta deosebita, a caror valoare este si în prezent de actualitate.

Despre greci s-a spus că ei au inventat politica, au iniţiat cercetarea ştiinţifică şi filosofică a politicii şi i-au dat şi numele, pentru că termenul politica vine de la grecescul polis prin care se intelege statulcetate sau statul-oraş. Odată cu Grecia antică putem spune că a apărut "cultura", care a inventat politica. În afară de cuvântul ‘’republică’’, toţi ceilalţi termeni politici (monarhie, aristocraţie, oligarhie, democraţie, etc.) sunt de origine greacă. Grecia reprezintă, de fapt, locul apariţiei discursului teoretic despre politică, care este un discurs logic, raţional, construind justificări şi adevărate sisteme politice. Odată cu Grecia antică apare un alt mod de receptare şi asumare a lumii. De asemenea, grecii au fost primii care au realizat un tip de "stat" (polis) care cerea din partea tuturor cetăţenilor liberi o participare reală la viaţa politică. În secolul VIII î.Hr. polisul era deja constituit, iar ceea ce distinge polisul grec de alte tipuri de stat este faptul că membrii săi au dreptul, atunci când se adună (ecclesia), de a discuta problemele statului. De aici şi pasiunea pe care o aveau grecii pentru politică. Apariţia ştiinţei politice în Grecia se datorează îndeosebi nivelului ridicat de conştientizare a problemelor pe care le pune existenţa comunitară.

Dintr-o perspectivă istorică, putem distinge – paralel cu evoluţia gândirii filosofice - mai multe etape ale afirmării ideilor politice în Grecia antică:

1.etapa mitologică; In etapa mitologică se remarcă în mod special Homer (Iliada, Odiseea). În continutul operei homerice, "Iliada" si "Odiseea", se întâlnesc multe elemente politice valoroase care depasesc pe cele expuse în tratatele propriu-zise. Astfel, exista referiri privind conducerea cetatii pe timp de pace si razboi, se mentioneaza trei forme de guvernamânt ca firesti - monarhia, aristocratia, democratia - si trei forme corupte - tirania, oligarhia si demagogia. Homer înclina spre monarhie. Puterea regală este asimilată cu cea paternă, regii deţinând puterea militara si juridică. Bunăstarea şi salvarea poporului este principala lor datorie. Existau adunări ale bătrânilor, ale şefilor militari sau chiar adunări populare, care însă nu deliberează, ci doar aprobă. 2. etapa filosofică – structurată, la rândul ei, în următoarele faze: A. faza preclasică (presocratică), caracterizată prin orientarea gândirii spre cercetarea naturii;

este vorba de etapa cosmocentrică, când omul caută să se cunoască prin investigarea cosmosului, încercând să-şi definească chipul prin acesta. B. faza clasică (socratică), ilustrată de figurile epocale ale lui Socrate, Platon şi Aristotel; o dată cu aceştia s-a structurat însăşi cultura şi filosofia europeană. În această fază, omul caută adevărul despre sine şi lume nu în natură, ci în interioritatea sa

cea mai adâncă, unde se pot identifica condiţiile de posibilitate ale cunoaşterii, existenţei şi acţiunii. 2. faza elenistică, în care gândirea politica pune accentul pe problemele esenţiale de viaţă ale individului. În antichitatea greacă nu exista o distincţie clară între filosofie şi politică, de aceea putem vorbi mai degrabă de o filosofie politică. În genere, gândirea antică greacă este caracterizată prin sincretism, nefiind încă separate între ele diferitele domenii ale spiritului. Filosofia, ştiinţa, morala, arta, politica, religia formează, în cadrul gândirii antice greceşti, un tot unitar. 3. Ideile politice in perioada antica Un loc de seama în gândirea politica îl detine Herodot (sec. V d.Hr.) care, dupa unii politologi, ar trebui considerat nu numai parinte al istoriei,

ci si al politologiei. Herodot defineste formele de guvernamânt: democratie, oligarhie si monarhie, analizând totodata cu argumente, virtutile si neajunsurile fiecarei forme de guvernamânt. Pitagora (c. 580-500 î.Hr.), matematician, om politic si filosof grec. Se remarca si printr-o serie de idei legate de organizarea si conducerea politica a societatii, îndeosebi, privind forma de guvernamânt. Pitagora gasea forma de guvernamânt aristocratica cea mai corespunzatoare. Heraclit (c. 540-475 î.Hr.), filosof materialist. Conceptia politica a lui Heraclit se referea la faptul ca guvernarea trebuie sa fie exercitata de catre cele mai bune persoane pentru ca acestea cunosc adevarul. Conducerea societatii, considera Heraclit, trebuie sa se bazeze pe legi scrise care sa fie respectate de catre toti.

Democrit (c. 460-370 î.Hr.), filosof, reprezentant al materialismului si ateismului. Referitor la politic, argumenteaza necesitatea statului si dreptului, care sa fie concepute si organizate pe baze democratice. În perioada clasica a Greciei antice (sec. V-IV î.Hr.), s-a afirmat gruparea sofistilor. Sofistii au formulat o serie întreaga de metode si mijloace privind organizarea si conducerea statului, unii sustinând aristocratia, altii democratia.

Protagoras (c. 485-415 î.Hr.) este considerat cel mai de seama reprezentant al sofistilor. Finalitatea practica a rationamentului lui Protagoras despre politica conduce spre o conotatie democratica: toti cetatenii trebuie sa participe în masura egala la rezolvarea treburilor politice. Socrate (469-399 î.Hr.), filosof si mare gânditor politic. Se numara printre primii cugetatori care considera politica o arta, o arta regeasca prin care o minoritate de întelepti si învatati comanda oamenii pe calea autoperfectionarii. Cu toate acestea, cei mai reprezentativi filozofi care au abordat subiectul politicii sunt Platon, Aristotel, Cicero. Platon (427-347 i.Hr.) Opiniile sale politice sunt expuse in lucrarile ,,Republica’’, ,,Omul politic’’, ,,Legile’’. In opera sa filozofica, Platon porneste de la ideea ca exista lumea ideilor obiective, primare, si exista lumea materiala care este o copie infidela a lumii ideilor. Diferenta e ca statul in lumea ideilor este unul ideal. Filosoful evidentiaza diferite forme de guvernare: timocratia- puterea celor cu onoare oligarhia- puterea celor bogati, caracteristic le era nerespectarea legilor democratia- puterea maselor

tirania- produs al rascoalei maselor, conditionat de excesul de libertate Toate aceste forme de guvernare sunt negative, pentru ca in locul tendintei spre idealurile supreme ale societatii, apare dorinta de putere in scopuri meschine. In viziunea lui Platon, statul trebuie sa fie condus de filosofi, fiindca ei detin intelepciunea, militarii trebuie sa apere statul, fiindca ei detin curajul; iar mestesugarii si agricultorii fac parte din sfera nepolitica, avind totusi un rol la fel de important, fiindca ei asigura securitatea alimentara si gospodareasca a statului. Aristotel (388-322 i.Hr) este considerat intemeietor al stiintei politice. Cele 2 valoroase lucrari ale lui sunt: ,,Politica’’ si ,,Etica’’. El este unul dintre primii care distinge diferite forme de guvermare in functie de numarul celor ce detin puterea(1, putini, multi), de natura lor morala (buna, rea). In conformitate cu acest criteriu, Aristotel evidentiaza monarhia si tirania, aristocratia si oligarhia. Statul trebuie sa fie condus de cetateni cu nivel mediu al venitului(sunt exclusi sclavii si femeile). De fapt, anume Aritotel vine cu ideea ca clasa de mijloc asigura stabilitatea statului. Cicero, Marcus Tullius (de orogine romana)(10643 i.Hr.) este autorul unor scrieri despre teoria politica: ,,Despre republica’’, ,,De legibus’’, cercetind, in mod detaliat, problema statului si a egalitatii in fata legii. La baza emergentei statului se afla necesitatea de protectie a proprietatii. Cicero evidentiaza 3 forme de

guvernare: puterea regala, puterea ’’optimus’’(aristocratia), puterea populara (democratia). In viziunea lui Cicero, forma mixta este cea ideala, avantajele careia este existenta consululilor, senatelor, aunarilor populare, egalitatea cetatenilor in fata legii. Conducerea ideala a unui stat ar trebui realizata de un singur om. 4.Concluzie personala In perioada antica, gindirea politica se manifesta prin incercarile autorilor antici de a define anumite forme de guvernare, de a elabora modele deguvernare care ar face mai eficienta functionarea sitemului politic. Totusi gindirea politica antica are un character totalitar, individual fiind privit ca o parte integra a societatii, avind drepturi politice si sociale.