Floare Albastra [PDF]

Zitiervorschau

Publicată în revista „Convorbiri literare”, poezia „Floarea albastră” constituie primul mare semn al operei viitoare. Poezia aparţine genului liric,ca specie literară este idilă, fiind ilustrată prin imagini artistice şi figuri de stil, tablouri din natură şi puternice trăiri interioare, cu predilecţie sentimente de dragoste. „Floarea albastră” are la bază tema iubirii şi a naturii, aspiraţia poetului spre iubirea ideală, spre perfecţiune, care nu se poate împlini. Ideea centrală exprimă tristeţea şi nefericirea omului de geniu pentru imposibilitatea împlinirii cuplului erotic. Titlul poeziei este alcătuit din două sintagme „floarea”,reprezentînd efemeritatea, delicateţea, fiinţa care păstrează dorinţele şi „albastru”, simbolizînd infinitul, depărtările mării şi ale cerului. Eminescu reprezintă în titlu femeia ideală. Amintirea devine prilej de meditaţie asupra fragilităţii fiinţei umane în Univers. Din această perspectivă, condiţia omului este tristă, pentru că este repede trecător; nu poate reveni asupra erorilor de conduită existenţială, dar nici nu poate păstra, atunci când trăieşte, clipa fericirii. Asta este ceea ce Eminescu face, suprapunând peste tema erotică a poeziei, o alta temă, a timpului, care este motivul fundamental al întregii sale creaţii romantice. De aceea, ”Floare albastra” este nu numai o poezie de dragoste, cum apare la prima lectură, ci şi o meditaţie cu rezonanţe mai grave asupra condiţiei umane în general. Poezia este alcătuită sub formă de monolog întrerupt de dialog. Versificaţia este trohaică, rima îmbrăţişată, măsura de 7-8 silabe