Final Proteze [PDF]

Zitiervorschau

1.Etiologia si patogeneza edentatiei partiale. Frecventa edentatiei partiale in RM. Edentatia partiala este o stare patologica marcata de absenta uneia sau mai multor unitati dento-parodontale, de pe una sau ambele arcade, din perioada posteruptiva a dintilor. Nerezolvata, aceasta entitate clinica determina o disfunctie temporo-mandibulara severa cu afectarea tuturor componentelor aparatului dentomaxilar, chiar si in cazul bresei unidentare. Apar migrari orizontale si rotatii ale dintilor restanti, egresii, extruzii, pierderi ale punctelor de contact interdentare modificari ale structurii parodontiului marginal, abrazii patologice diverse, pierderi ale reliefurilor ocluzale si dizarmonii ocluzale, devieri patologice ale miscarilor mandibulare. Etiologia *Factorii ereditari – dereglari in etapa de embriogeneza a tesuturilor dentare, dereglari in procesului de eruptie a dintilor permanenti *Factori dobânditi - caria complicata netratata sau incorect tratata - boli ale tesutului parodontal - etiologia mixta - carie si parodontopatie; - parodontopatiile marginale cronice progresive; - distructiile coronare masive, insotite de leziuni radiculare - interventii chirurgicale care au implicat indepartarea tumorilor - tratamentele stomatologice si protetice incorecte care nu respecta principiile biomecanice, biofunctionale si creeaza conditii pentru aparitia dizarmoniilor ocluzale si instalarea sindromului de disfunctie a aparatului dento-maxilar (iatrogeniile); - leziuni - traume - boli generale ale organismului (diabet, hipertensiune arteriala, tulburari endocrine etc.) -procese inflamatorii (osteomielita) - factori socio-economici etc. FORME CLINICE: Edentatia partiala poate fi clasificata in:  Congenitala: formele innascute sunt rare si adeseori asociate bolilor genetice si se manifesta prin absenta mugurilor dentari (temporari si/sau permanenti), avâ nd denumirea de anodontii partiale. Edentatia partiala congenitala apare datorita hipodontiilor, oligodontiilor si anodontiilor. 1.Hipodontie – absenta a 1 - 4 muguri dentari; 2. Oligodontie – absenta a peste 8 muguri; 3. Anodontie – absenta tuturor mugurilor; 4. Aplazie – absenta unor muguri simetrici, interesâ nd ultimul dinte din fiecare grup.

 Dobândita: se instaleaza pe parcursul vietii, de obicei lent, ca o consecinta a cauzelor descrise anterior. Este forma de edentatie cea mai frecvent intâ lnita la adulti. Aparenta: este tranzitorie, afectâ nd dentatiile mixte si permanente. Sub identitatea unei brese acoperite de o mucoasa normala, dintele permanent se afla in grosimea oaselor maxilare, pe cale de eruptie sau in diferite forme de incluzie, de la totale la partiale. Frecventa edentatiei partiale in RM.  In zonele rurale - 653 la 1000 de pacienti;  In zonele urbane - 599 din 1000 de pacienti; mai des in râ ndul barbatilor).  Conform clasificarii Edentatiai dupa Kennedy: Clasa I - 87,8 la 1000 de pacienti;  Clasa II - 67,9 la 1000 de pacienti; Clasa a III-a - 430 la 1000 de pacienti; Clasa a IVa - 25 la 1000 de pacienti.  Zona de sud este de 711 la 1000 de pacienti, zona centrala este de 626 la 1000 de pacienti, zona de nord 538 la 1000 de pacienti.

2.Care sunt factorii de care depinde gradul de pronuntare a simptomelor in edentatia partiala. Localizarea edentatiei, Nr de dinti apsenti.  Vechimea edentatiei;  Vâ rsta la care apare prima edentatie;  Evolutia starii parodontiului;  Tipul ocluziei dentare;  Factorii de risc aparuti ulterior – traumatici, tumorali, etc.;  Calitatea tratamentelor protetice reconstitutive unitare sau plurale;  Igiena buco-dentara;  Afectarea starii generale a organismului prin boli de sistem, boli metabolice, avitaminoze, etc 3.Tabloul clinic al pacientilor cu edentatii frontale, laterale, combinate. Tabloul clinic in edentatiile frontale. Exobucal:

-prabusirea buzei/buzelor; -accentuarea plicilor nazolabiale; -varful nasului se deplaseaza inferior; -mentonul se deplaseaza superior; -comisurile gurii se deplaseaza spre inferior; -dereglari estetice; Endobucal: -dereglarea continuitatii/integritatii arcadei; -migrarea dintilor limitrofi bresei; -extruzia dintilor care au ramas fara antagonisti; -atrofia apofizei alveolare edentate; -dereglari de fonatie; -parafunctii musculare; Tabloul clinic in edentatiile laterale:

Exobucal: -prabusirea obrajilor/obrazului; -asimetria faciala; Endobucal: -prezenta breselor; -dereglarea integritatii arcadei dentare; -dintii frontali sunt abraziati pentru ca preiau functia masticatorie; -migrari dentare, ( Migrarile in sens vertical se pot produce in 2 feluri Egresia -- dintele migreaza spre spatiu edentat opus cu tot cu tesutul osos care il inconjoara. Extruzia -- dintele se deplaseaza in sens vertical fara a fi insotit de tesutul osos care il inconjoara. Practic, dintele "iese din alveola care il sustine".) atrofia apoufizei alveolare; Tabloul clinic in edentatiile combinate : Exobucale- depinde de intinderea bresei, daca absenteaza 1-2 dinti, etajul inferior nu se micsoreaza iar tesuturile peribucale nu-si schimba pozitia, daca bresa este mai intinsa, apar urmatoarele simptome la: -lipsa dintilor frontali si laterali pe o parte- asimetria fetei -daca se pierde DVO se micsoreaza etajul inferior, se accentueaza plicile nazolabiale si mentoniera, coboara comisurile gurii. Endobucale- dereglarea integritatii arcadelor dentare cu grupele functionale ( au antagonisti si participa la masticatie ) si nefunctionale ( nu au antagonisti si nu participa la masticatie ). Grupa functionala (sunt dintii care au antagonisti, ei participa la masticatie). - capata functia dintilor absenti, ceea ce duce la suprasolicitare, abraziune patologica, mobilitate,

migrare, dereglari de functie ( incizie, masticatie, fonatie, deglutitie ) dereglari a ATM, dereglari functionale, musculare, fizionomice, psihice, dureri in diferite zone. 4.Simptomele exobucale ale edentatului partial. In cazul câ nd avem absenta a 1-2 molari sau 1-2 dinti frontali, simptomele exobucale lipsesc deoarece inaltimea treimii inferioare a fetei nu va fi micsorata, iar tesuturile moi peribucale isi vor pastra pozitia obisnuita, deoarece bresele sunt mici.  In cazul lipsei unui numar mare de dinti din zona fronatala, simptomul facial se exprima prin prabusirea buzei superioare spre oral.  In cazul lipsei unui numar mare de dinti din zonele laterale, simptomul facial se exprima prin prabusirea obrajilor creâ nd aspectul de ‘’obraji supti’’.  In cazul lipsei unui numar mare de dinti dintr-o singura zona laterala, simptomul facial se exprima prin asimetrie faciala.  Daca se pierde dimensiunea verticala de ocluzie, se va observa micsorarea treimii inferioare a fetei, pronuntarea plicilor nazolabiale si mentoniera, iar comisurile gurii vor fi coborâ te.  -varful nasului se deplaseaza inferior;  -mentonul se deplaseaza superior; -dereglari estetice; 5.Simptomele endobucale ale edentatului partial. Caracteristica grupelor de dinti functionale si nefunctionale.

     

Simptomele endobucale Dereglari de integritate a unei sau a ambelor arcade dentare Dezintegrarea arcadelor dentare in care apar doua grupe de dinti : functionala si nefunctionala Suprasolicitare functionala, abraziune patologica a dintilor restanti sau poate duce chiar si la mobilitate patologica din cauza schimbarilor care au loc in paradontiu Migrarea dintilor restanti Dereglari de functie (incizie, masticatie, deglutitie, fonatie) Dereglari de functie a articulatiei temporomandibulare Dereglari functionale musculare.

Grupele functionale- sunt dintii care au antagonisti, ei participa la masticatie. Daca brisa este mica, acestia nu sufera modificari severe, iar daca bresa este intinsa, grupa functionala este supusa suprasolicitarii functionale, ceea ce provoaca abraziunea patologica, afectiunea parodontului. Dintele limitpof eresei migreaza spre bresa in tendinta de a o completa, isi schimba pozitia, apar contacte premature, spati intre dinti, se pierde contactul interdentar, nu se mai echilibreaza presiunea masticatorie, se lezeaza papila interdentara, se retrage gingia si se dezgoleste radacina. Grupele nefunctionale- dintii care nu au antagonsti, nu au contacte ocluzale, de aceea au tendinta de extruzie (migreaza in sens vertical), pot migra numai dintii, dar se pot deplasa si apofizele alveolare. De asemenea se deregleaza planul de ocluzie, daca migreaza numai dintii, se mareste coroana clinica si se dezgoleste radacina.

6.Tabloul clinic a suprasolicitarii functionale a dintilor restanti in edentatia partiala. La nivelul arcadelor integre, asupra dintilor se exercita o serie de presiuni. Acestea sunt variabile ca intensitate si au caracter intermitent, se datoreaza activitatii fiziologice a muschilor buccinatori, orbiculari ai buzelor, ridicatori ai mandibulei si muschii limbii in timpul desfasurarii functiilor ADM. De mentionat sunt si fortele ce apar la nivelul fetelor ocluzale in timpul masticatiei. Toate aceste presiuni determina la nivelul parodontiului variatii ale presiunii capilare In mod normal, fortele ca apar la nivelul arcadei se neutralizeaza reciproc, rezultand un echilibru perfect.Pierderea unui sau a mai multor dinti de la nivelul arcadei determina ruperea echilibrului fortelor, cu aparitia de modificari de pozitie asupra dintilor restanti: migrari dentare.Dintii adiacenti bresei sufera o miscare de translatie, basculare (versiune) sau rotatie.Dintii antagonisti bresei, sub efectul presiunii capilare din spatiul parodontal, sufera o extruzie sau o egresiune. Egresia: deplasarea dintelui in sens vertical, insotit de tesutul alveolar (coroana clinica ramane constanta) Extruzia: deplasarea dintelui in sens vertical, fara a fi urmat de tesutul osos alveolar (coroana clinica  dintelui creste). 2. modificari osoase Clinic, se paote observa frecvent o egresiune a osului alveolar care duce la disparitia  sau reducerea spatiului protetic util. in lipsa unui spatiu protetic util utilizabil, care face imposibila aplicarea oricarui tip de tratament protetic, se face apel la tratamentul chirurgical. 3. modificari la nivelul mucoasei Modificarile la nivelul mucoasei pot fi observate atat la nivel anatomic cat si histologic Dpdv anatomic: in mod normal tesutul alveolar  si mucoasa care il tapeteaza sufera simultan un proces de atrofie. Ritmul de progresie al acestui fenomen depinde de o serie de factori generali care tin de metabolismul fosfo-calcic si de diferiti factori locali. In situatia in care ritmul de progresie al atrofiei osoase este mult mai rapid decat cel al tesutului mucos supraiacent, clinic se observa aparitia “crestelor balante”. Dpdv histologic: se constata o proliferare a stratului cheratinizat al epiteliului superficial cu aparitia unei neo-mucoase mult mai ferma, rezistenta si putin depresibila (rezilienta redusa) in situatia in care pacientul a fost protezat corect si la mom oportun. 4. modificari la nivelul rapoartelor de ocluzie In cazul unei ocluzii fiziologice, ocluzia de intercuspidare maxima corespunde unei relatii centrice articulare de referinta definita ca fiind RC. Versiunea anterioara a unui dinte modifica radical rapoartele de ocluzie ale lui. In aceasta situatie, zona distala a fetei ocluzale va depasi ul de orientare ocluzala, in timp ce zona anterioara a fetei ocluzale va fi in infraocluzie. Acest fenomen va determina aparitia de contacte premature si interferenta care, la randul lor, det modificari ale cinematicii mandibulare, cu modificarea ocluziei de intercuspidare maxima si instalarea unei “ocluzii habituale”. Ca si o complicatie, din aproape in aproape, se produc alte deplasari denatare parazite care agraveaza patologia deja instalata.

In situatia clinica in care lipsesc un numar important de dinti din zona laterala a arcadei, se va produce in timp o suprasolicitare a dintilor anteriori. Ca si rezultat in timp se observa vestibularizarea grupui dentar frontal precum si retropulsia mandibulei urmata de scaderea consecutiva a DVO. 5. modificari la nivelul muscular si al ATM-ului Modificarile patologice survenite la nivelul ului de orientare ocluzala datorita migrarii dentar implica si modificarea cinematicii mandibulare cu evitarea contactelor premature si a interferentelor. Activitatea musculara masticatorie anormala datorita scaderii eficientei masticatorii determina suprasolicitarea mm masticatori si in final aparitia spasmului muscular insotit de senzatia de durerede intensitate variabila. Contactele dentare anormale det aparitia unor puncte de sprijin (contacte premature) anormale si respectiv a unor sisteme de parghii care exercita tractiuni asupra ATM-ului.  ATM-ul este adaptata sa lucreze sub presiune, motiv pt care solicitarea sa repetata si intensa prin tractiune det aparitia fenomenelor degenerative la nivelul meniscului articular.

7.Consecutivitatea examenului clinic a pacientilor cu edentatii partiale. Examinarea pacientilor cu EP prezinta etapele: 1. Examenul subiectiv 2. Examen obiectiv 3. Examinarea paraclinica Examen subiectiv: ▪

Identitatea pacientului

▪

Antecedente eredocolaterale

▪

Antecedente personale medicale

▪

Afectiuni generale

▪

Alte tratamente concomitente(antibiotice, anitinflamatorii etc.)

▪

Istoricul afectiunii (durerea, tulb. functiei masticatorii,afectarea estetica, afectarea functiei fonetice, tratament anterior...)

Examenul exobucal: -inspectia; -palpatia; -percutia; -auscultatia ATM; Inspectia: -culoarea tegumentelor, sclerelor; -simetria faciala;

-simetria etajelor fetei; -comisurile orale, santurile peribucale; -pozitia mentonului, varfului nasului; -pozitia buzelor, obrajilor, unghiului mandibulei; -inspectia din fata si profil; -forma si titul fetei; Palparea: -ganglionii limfatici (occipitali, retroauriculari, paraauriculari, submandibulari, cervicali anetriori/posteriori; -condilii articulari; -tegumentele; Auscultatia: -cracmentele ATM; Examenul endobucal: Inspectia: -raportul dintre buze; -gradul de deschidere a gurii; -mobilitatea muschiului orbicular al buzelor; -dintii (forma, volum, culoare, pozitie, durere, etc.) -arcadele dentare (integritate, forma, raportul ocluzal, intinderea buzei; -mucoasa; -apofizele alveolare; Palparea: -limba; -planseul bucal; -muschii, obrali; -apofizele alveolare; Sondarea: -pungile parodontale; Percutia: -lovituri cu sonda in sens vertical si orizontal;

8. Examenul subiectiv, importanta. Examenul obiectiv, consecutivitatea. Examenul subiectiv Anamneza Examenul subiectiv. Acest compartiment include: motivaţia, istoria actualei maladii (anamnesis) : motivația: pacientul este încurajat să relateze despre cauza adresării la medic, se dau întrebări suplimentare pentru a elucida tabloul clinic; b. istoricul bolii: (studiul evoluției bolii și eficiența tratamentului); pacientului i se adresează așa întrebări: când, după părerea sa a început boala?, care sunt cauzele? cum a început și cum a decurs (acut/cronic)?, s-a aplicat vre-un tratament și care a fost eficiența lui? c. istoricul vieții: locul de naștere, trai, condiții de viață și alimentare (consistența alimentelor, tipul de masticație), alte maladii generale (boli infecțioase (HIV, SIDA,

HBV, sifilis), reacții alergice la medicamente, substanțe anestezice, materiale dentare, maladii cardio-vasculare, epilepsia, diabet, psihoze acute, astm bronșic), xerostomie (sdr. Sjogren), hipoglicemie, obiceiuri vicioase, condiții de muncă, tipul de activitate nervoasă superioară. Examenul obiectiv, consecutivitatea. Examenul obiectiv include examenul clinic local (exobucal si endobucal)  Examenul extraoral prin inspecție vizuală și inspecție palpativă  Examenul intraoral prin :- inspecție -percuție -sondare Se realizează cu ajutorul oglinzii stomatologice,pensei dentare,sondei dentare Examenul extraoral Se face prin inspectie si palpare, urmarind aspectul fetei incepand din norma frontala si apoi din norma laterala.  Inspectia va urmari prezenta sau lipsa simteriei faciale din fata si profil atraghind atentie la culoarea tegumentelor.  Palparea ne da informatii in legatura cu consistenta partilor moi (eventuale induratii, noduli) precum si tonicitatea musculara (normala, hipoton, hiperton - cel mai nefavorabil).  - este obligatorie palparea ganglionilor (submandibulari, submentonieri, pre- si retroauriculari, laterocervicali), intrucat face parte din examenul oncologic preventiv.  - examenul articulatiei temporo-mandibulare trebuie sa constituie un punct aparte. Articulatia se examineaza static si dinamic, prin inspectie, palpatie si auscultatie

        

   

Inspectia faciesului atat din norma frontala cat si din norma laterala. Se vor urmari: simetria faciala; proportionalitatea etajelor; eventualele ticuri ale pacientului; respiratia orala; santurile labionazale si labiomentonier; treapta buzelor; profilul facial (convex sau concav); aspectul tegumentelor amplitudinea de deschidere  a gurii (normal 4 cm). Se constata daca deschiderea este rectilinie, deviata sau dureroasa. Prin palpare se cerceteaza: zonele de emergenta ale nervilor cranieni, supraorbitari, infraorbitari si mentonieri; contururile osoase; punctele sinusale (frontale, etmoidale, maxilare); zona mastoida;

 muschii mobilizatori ai mandibulei si muschii orofaciali. Eventualele puncte dureroase pot fi semne ale unei disfunctii ocluzale.  Prin introducerea indexului in conductul auditiv extern se poate percepe condilul articular care in mod normal nu se percepe in repaus si IM. Auscultatia poate evidentia zgomote sub forma de crepitatii, cracmente sau frecaturi in ATM in timpul deschiderii si inchiderii gurii, ce pot trada o disfunctie ocluzala sau fenomene degenerative ale ATM.  La inchiderea gurii in IM un sunet clar si net inseamna contacte dento-dentare normale, iar un sunet in 2 timpi tradeaza anormalul. Percutia in cadrul examenului exobucal evidentiaza hipocalcemiile severe. Examenul endobucal Urmeaza examenului facial si precede orice tratament. Se va examina vestibulul bucal, consemnandu-se aspectele patologice (abcese, formatiuni tumorale, fistule, cicatrici), insertia frenurilor si plicilor alveolo-jugale in raport cu festonul gingival. In cazul in care sunt prezente edentatii terminale, care apeleaza la o protezare partial amovibila, este absolut obligatorie descrierea zonelor functionale periferice adiacente spatiului protetic potential. Examenul intraoral se face prin inspectie, palpare si percutie adeseori combinand metodele pentru a delimita si preciza anumite detalii. 1)Raportul dintre buze și gradul de deschidere a gurii, mobilitatea m. Orbicular al buzelor; 2)Dinții 3)Arcadele dentare 4)Raportul dintre arcadele dentare (tipul de ocluzie) 5) Mucoasa cav. Bucale 6) Apofizele alveolae și maxilare Orificiul bucal static Textura labiala: -diminuata -normala -in exces Fanta labiala: -inchisa -intredeschisa -deschisa Treapta labiala: -pastrata Arcul Coupidon: -simetric/asimetric -continuu/discontinuu prin depigmentari, cicatrici, etc Filtrul buzei superioare:-accentuat - sters Culoarea: -palida -accentuata -inversata Examenul vestibulului si al mucoasei Mucoasa labio-juagala: -culoare -integritate -textura Interliniu ocluzal: -prezent: atenuat/accentuat -absent Orificiul canal Stenon: -aspect

-integritate -permebilitate -calitatea salivei Frenuri si plici alveolo-jugale: -numar -aspect -integritate -baza de implantare -insertia Zone functionale periferice: -amplitudinea -inaltimea -latimea Cavitatea bucala propriuzisa:    

Examenul arcadelor dentare Examenul dintilor Examenul apofizelor alveolare Examenul relatiei si raportului de ocluzie centrica

Examenul arcadelor dentare Se executa prin inspectia separata, initial a arcadei dentare inferioare, apoi a celei superioare evidentiind: 1) forma arcadelor dentare; 2) existenta, marimea, numarul si topografia breselor; 3) existenta, caracterul si starea protezelor dentare care restabilesc integritatea arcadelor dentare; 4) caracterul si nivelul ariei ocluzale; 5) raportul fiecarui dinte fata de planul de ocluzie.  Arcadele dentare vor avea diverse forme in dependenta de varietatea tipului de ocluzie.  Fiziologice: Ortognata – fiecare dinte este in contact cu doi dinti antagonishti, linia median a fetei coincide cu linia dintre incis centrali super shi infer,   O. dreapta (cap la cap)- se deosebeste de cea ortognata numai prin contactul dintre dintii din zona frontala dupa tipul cap la cap.  O. opistognata- dintii din zona frontala la ambele maxilare impreuna cu apofizele alveolare au o inclinare usoara in directie orala.  Patologice:  Prognatia(ocluzia distala) - protruzia frontalilor superiori care apare un spatiu de inocluzie in plan sagital  Progenia- deplasarea anterioara a mandibulei.  Ocluzia deschisa- caracteristic printrun spatiu mai mic sau mai mare de inocluzie verticala.  Ocluzia adinca- e o supraocluzie frontala accentuata, cind dintii frontali superiori ii acopera pe cei inferiori mai mult de 1/3.  Ocluzie incrucisata- dereglare a arcadelor in plan transversal, in zona frontala deplasarea liniei incisivale dintre incisivul central superior si inferior

Dintii restanti

-

La inspectia dintilor restanti intereseaza in primul rand numarul si repartitia topografica a acestora. Se examineaza forma si inaltimea dintilor stalpi pentru a determina o alegere corecta a mijloacelor de mentinere. Se evalueaza apoi rezistenta mecanica a dintilor restanti si mai ales a dintilor stalpi. Dintii care prezinta carii intinse in suprafata si in profunzime, obturatii mari sau pierderi de substanta dentara necesita acoperirea acestora cu microproteze sau inlocuirea coroanei naturale cu un dispozitiv coronoradicular acoperit de o microproteza cu o coroana de substitutie.

9. Examenul arcadelor dentare si a ocluziei. Particularitatile examenului arcadelor dentare la pacientii cu edentatii partiale. Examenul arcadelor dentare Se executa prin inspectia separata, initial a arcadei dentare inferioare, apoi a celei superioare evidentiind: 1) forma arcadelor dentare; 2) existenta, marimea, numarul si topografia breselor; 3) existenta, caracterul si starea protezelor dentare care restabilesc integritatea arcadelor dentare; 4) caracterul si nivelul ariei ocluzale; 5) raportul fiecarui dinte fata de planul de ocluzie. Arcadele dentare vor avea diverse forme in dependenta de varietatea tipului de ocluzie.  Fiziologice: Ortognata – fiecare dinte este in contact cu doi dinti antagonishti, linia median a fetei coincide cu linia dintre incis centrali super si infer,   O. dreapta (cap la cap)- se deosebeste de cea ortognata numai prin contactul dintre dintii din zona frontala dupa tipul cap la cap.  O. opistognata- dintii din zona frontala la ambele maxilare impreuna cu apofizele alveolare au o inclinare usoara in directie orala.  Patologice:  Prognatia(ocluzia distala) - protruzia frontalilor superiori care apare un spatiu de inocluzie in plan sagital  Progenia- deplasarea anterioara a mandibulei.  Ocluzia deschisa- caracteristic printrun spatiu mai mic sau mai mare de inocluzie verticala.  Ocluzia adinca- e o supraocluzie frontala accentuata, cind dintii frontali superiori ii acopera pe cei inferiori mai mult de 1/3.  Ocluzie incrucisata- dereglare a arcadelor in plan transversal, in zona frontala deplasarea liniei incisivale dintre incisivul central superior si inferior

10. Metodele paraclinice utilizate la examinarea pacientilor cu edentatii partiale, indicatii.

Printre investigaţiile paraclinice ale afecţiunilor oro-maxilo-faciale se regă sesc: 1. Examenul radiologic – foloseşte radiografiile standard fie în incidenţe endobucale, retrodentare pentru leziuni ale regiunilor dento-alveolare, fie incidenţe extraorale în tehnici extrem de variate pentru explorarea oaselor maxilare: semiaxială , axială , profil şi baza craniului. Tehnici speciale: Radiografiile panoramice obţinute prin diferite operaţii şi tehnici (Panoramix, Panorax) care realizează pe un singur film într-o singură expunere imaginea întregii regiuni alveolodentare a mandibulei şi a infrastructurii maxilarului. Tomografii convenţionale simple – permit obţinerea de imagini ale unor straturi subţiri la profunzimi diferite. Sialografia (Iacobovici- 1929) – constă în execuţia de radiografii după introducerea în glandele salivare (parotide, submaxilare) a unei substanţe de contrast (lipiodol). Arteriografia carotidiană prin puncţie directă a arterei carotide externe sau prin cateterism retrograd pe calea arterei temporale superficiale şi introducerea unei substanţe radioopace triiodată . Este indicată în malformaţiI şi tumori vasculare, tumori ale maxilarelor şi glandelor parotide, anevrisme arteriovenoase. Scanner – tomodensitometrie sau tomodensimetrie (Cormack – 1963, Hounsfield – 1972) este o tehnică de explorare cu razele X a unei structuri sub diferite unghiuri şi reconstituirea imaginii acesteia cu ajutorul unui ordinator care apreciează cantitativ diferenţele de structuri. Ei situează o tumoră în contextul să u anatomic. 2. Scintigrafia salivară realizată cu Th 99, este indicată pentru explorarea morfologică a parenchimului salivar, precizâ nd sediul topografic al unei leziuni. 3. Ecografia sau ultrasonodiagnosticul completează radiologia furnizâ nd date pentru diferenţierea tumorilor solide de cele lichidiene, rezultate pozitive în diagnosticul tumorilor maligne ale glandelor parotide. 4. Biopsia este în unele cazuri singura metodă care poate preciza diagnosticul. Ca metode se folosesc: – biopsie prin excizie – indicaţie pentru leziuni mici, superficiale sau profunde bine delimitate; – biopsie prin incizie – folosită pentru leziunile întinse şi voluminoase care pentru rezolvare necesită o intervenţie mai laborioasă ; – biopsie prin chiuretaj – folosită pentru leziunile ulcerate, vegetante sau cele profunde exteriorizate; – biopsie prin aspiraţie (forajul bioptic) – se practică pentru leziuni profunde, dificil accesibile.

Dintre regulile generale privind biopsia subliniem necesitatea de a nu se face biopsie unei leziuni presupusă malignă , dacă nu dispunem de posibilitatea sau competenţa de a efectua tratamentul complet al cazului, întrucâ t biopsia poate accelera boala (evoluţia tumorii); un rezultat bioptic negativ la un caz clinic considerat malign necesită repetarea biopsiei. 5. Citodiagnosticul sau citologia exfoliativă , constă în examinarea directă a celulelor superficiale recoltate prin amprentă direct pe lamă sau puncţie cu un ac subţire. Dă relaţii aproximative despre caracterul benign sau malign al unei leziuni. 6. Puncţia exploratoare se face cu ace groase sau trocare adaptate la o seringă . Este indicată pentru precizarea diagnosticului unor formaţiuni tumorale ale pă rţilor moi sau ale maxilarelor, evacuarea unui hematom, în colecţii purulente. Permite examenul bacteriologic, histologic, etc. al produsului recoltat. 7. Stomatoscopia – investigaţie a mucoasei bucală executată cu un aparat optic, care mă reşte imaginea de 10-20 ori. Permite observarea şanţurilor superficiale ale mucoasei bucale şi chiar a chorionului cu vascularizaţia sa; poate surprinde precoce modifică ri suspecte de malignitate. 8. Teste de colorare vitală a mucoasei bucale– pentru depistarea leziunilor maligne. Se utilizează curent testul Schiller cu lugol sau testul Richard cu albastru de toluidină ; zonele patologice reţin mai intens colorantul. 9. Transiluminarea sau diafanoscopia este folosită pentru descoperirea leziunilor dentare, ale sinusului maxilar sau ale obrazului. Foloseşte o sursă de lumină puternică şi se execută într-o cameră obscură . Se observă pe fondul luminat, transparenţa, opacifierile produse de un sinus bolnav, calculi, mici tumori sau dinţi devitali. 10. Examenul secreţiei salivare – Saliva parotidiană sau submandibulară se recoltează prin cateterism prin tuburi de polietilen şi se analizează cantitativ şi calitativ (pH., structură chimică , citologie). 11. Examenul bacteriologic al produselor patologice recoltate direct de pe suprafaţa leziunilor, de la nivelul orificiilor fistuloase sau prin puncţie din colecţii închise, în vederea izolă rii şi identifică rii germenilor şi antibiogramei. 12. Craniometria constă în mă surarea distanţelor dintre diferite puncte antropometrice cranio-faciale, fiind indicată în vederea corecţiei unor deformaţii congenitale sau dobâ ndite, ale masivului osos cranio-maxilar.

11. Metodele radiografice utilizate la examinarea pacienților cu edentatii partiale. Radiografii dentare se utilizează pentru stabilirea unui diagnostic precis si pentru efectuarea corecta a tratamentului pre- si proprotetic. Se vor indica radiografii pentru:  procesul alveolar la nivelul dintilor stalpi;  dintii stalpi (radacina, spatiul parodontal, coroana);  crestele edentate;  dintii restanti care ridica probleme (distructie coronara masiva, microproteze, modificari de culoare, mobilitate, dureri, resturi radiculare dar au importanta pentru proiectul protezei).

Radiografia este unul din examenele complementare de baza la precizarea modificarilor tesutului osos, rapoartelor dintre diferite segmente si elemente ale scheletului sistemului stomtognat, iar uneori si a modificarilor functionale.  Radiografia intraorala ne da posibilitate de a preciza starea tesuturilor dure ale dintilor, depistarea diverselor leziuni odontale, cum ar fi prezenta cavitatilor provocate de caria dentara in zonele proximale sau a coletului. Ne da posibilitatea sa precizam topografia, forma, marimea camerei pulpare si starea canalelor radiculare.  Ortopantomografia Acest tip de investigare radiologica se efectueaza cu ajutorul radiografiei panoramice prin proiectie desfasurata a celor doua arcade dentare si a maxilarelor in ocluzie centrica, stare de postura a mandibulei sau la o deschidere maxima a gurii. Pe asa pelicula vom studia aceeasi particularitati de structura a parodontului si tresutului osos, insa in acest caz apare posibilitatea de studiu in ansamblu, comparativ si concomitent a rapoartelor dintre arcadele dentare si elementele articulatiei temporomandibulare  Radiografiile simple retroalveolare sunt cele mai bune deoarece arata in detaliu situatia locala. Se pot realiza si radiografii panoramice pentru vizualizarea in ansamblu a ambelor maxilare. Radiografiile care intereseaza ATM sunt necesare atunci cand sunt semne clinice de afectare a articulatiei.

12. Metode de examinare ATM utilizate la examinarea pacientilor cu edentatii partiale. Examenul articulaţiei temporo-mandibulare (ATM) se face prin inspecţie şi palpare clinică . Se observă amplitudinea deschiderii gurii, mă surâ nd distanţa dintre marginile incisivilor superiori şi ale celor inferiori. Se observă concomitent dacă mişcarea descrisă de mandibulă la deschiderea gurii se face lin, în arc de cerc, sau este sacadată , în doi timpi şi dacă este însoţită sau nu de laterodeviaţie. Evidenţierea unei laterodeviaţii se face mai bine marcâ nd un punct cu creionul pe menton, la nivelul liniei mediene şi observâ ndu-i excursia în timpul mişcă rilor de deschidere şi închidere a gurii; concomitent, în timpul acestor mişcă ri ale mandibulei, se execută şi examenul palpatoriu, ţinâ nd indexul ambelor mâ ini în conductul auditiv extern (CAE) drept şi stâ ng, iar policele pretragian. Se decelează cracmentele articulare în caz de artrită . Mişcă rile articulare pot fi limitate (în inflamaţii ale articulaţiei sau ale pă rţilor moi, trismus, miozite) sau blocate (în constricţii de maxilar, datorită unor obstacole tumorale sau bride cicatriceale). În anchiloza temporo-mandibulară , deschiderea gurii este de doar câ ţiva milimetri sau nu se face deloc, datorită modifică rilor osoase intraarticulare.

13. Examenul musculaturii aparatului stomatognat utilizate la examinarea pacientilor cu edentatii partiale. Metode. Caracteristica. Miotonometria este metoda de investigare a tonusului muscular care va fi modificat in raport cu schimbarile de functii ale sistemului stomatognat si cele motorice ale mandibulei. Practic se determina tonicitatea muschilor ridicatori ai mandibulei. In acest scop se poate utiliza tonometrul Szirmai. Masurarile se fac in starea de repaus si

contractie musculara maxima. Pe cadran indicatorul ne arata marimea tonusului muscular in stare de repaus, iar in urma contractarii musculare maximale, pe cadran citim marimea tonusului muscular in contractie functionala. Electromiografia este o metoda de examinare a muschilor care permite depistarea afectiunii neuromusculara care de obicei insoteste disfunctiile ocluzale. Se inregistreaza biocurentii fibrelor musculare si fasciculelor musculare care sunt inervate de aceiasi neuroni motorici. Acest examen se recomanda sa fie efectuat intr-o camera linistita unde se instaleaza cusca Faraday pentru a preintimpina perturbarile atmosferice care pot sa modifice inregistrarea biocurentilor. Se utilizeaza electrozii de suprafata care culeg potentialele din intreaga masa musculara din care cauza se numeste electromiografie globala.

14. Examinarea modelelor de studiu în examinarea pacientilor cu edentatii partiale. Metode. Carsacteristica. Metodei analizei modelelor de studiu prezinta o vasta metoda complementara nu numai la stabilirea diagnosticului, dar si la intocmirea unui plan de tratament protetic corect. Avantajul metodei respective mai consta si in posibilitatea efectuarii examenului in absenta pacientului, in efectuarea unor masurari de precizie care nu pot fi facute in cavitatea bucala, ca de exemplu: determinarea inaltimii spatiului edentat, pozitiei dintilor ce delimiteaza bresele dentare, fapt ce permite alegerea corecta a variantelor de insertie a protezei.

Modelele diagnostice pot fi studiate si analizate separat si in pozitie de ocluzie centrica. In acest scop modelele de studiu se vor ghipsa in asa-numitele simulatoare cu ajutorul cheii de ocluzie obtinute in cadrul determinarii ocluziei centrice sau a relatiei de ocluzie imediat dupa amprentare. Alegerea simulatorului va depinde de scopul investigatiei. Daca este nevoie de un studiu al relatiilor interdentare in raport de miscarile mandibulare, modelele se vor ghipsa in articulator, care permite imitarea acestor miscari. Analiza relatiilor interdentare numai in plan vertical se va face dupa ghipsarea modelelor in ocluzor, care imita miscarile mandibulei numai in plan vertical. 15.Metode de apreciere a eficacităţii masticatorii. Eficienta masticatorie se foloseste in caz de diverse dereglari ale actului de masticatie. Ea poate fi determinata in procente prin comparatie cu cea a sintemului stomatognat sanatos considerata egala cu 100%. Sunt 2 metode: ✔ statice ✔ dinamice • metode statice: Mamlok, Agapov, Oksman ș.a. notează eficacitatea masticatorie a sistemului stomatognat cu 100 de unități și calculează un coeficient pentru fiecare dinte în  parte, luând drept unitate de calcul capacitatea de rezistență a incisivului lateral (cel mai slab dinte). ➢ dacă dintele nu are antagoniști, eficiența masticatorie este 0 (zero); ➢ dacă un maxilar este dentat iar celălalt este edentat, eficiența masticatorie este tot 0. ➢ dinții cu mobilitate de gradul I participă 100 % la actul de masticație; ➢ dinții cu mobilitate de gradul II participă 50 %; ➢ dinții cu mobilitate de gradul III sunt socotiți absenți; ➢ Parodontograma Kurleandschi: Paradontograma prezinta o schema a formulei dentare unde se noteaza date despre starea fiecarui dinte. Schema este completata conform datelor examenului clinic, radiologic si gnatodinamometriei prin scheme conditionale: N – norma,,,gradyl de reasorbtie ,,pt o punte O - lipsa dintelui ¼ - resorbtia tesutului osos de gradul I ½ - resorbtia tesutului osos de gradul II ¾ - resorbtia tesutului osos de gradul III Daca gradul de resorbtie este mai pronuntat, dintele este considerat absent Metodele dinamice (funcţionale). ⮚ Metoda lui Christensen: pacientul ia un miez de nucă/alună/migdale și face 50 de mișcări de masticație, apoi masa căpătată se colectează, se spală și se usucă în termostat la 100°C; masa uscată se cerne prin 4 site cu diametrul găurilor diferit; ceea ce rămâne în ultima sită se cântărește și se determină procentul de pierdere a eficienței masticatorii. ⮚ Metoda lui Ghelman: el susține că sistemul stomatognat sănătos fărâmițează 5 grame de miez de alune timp de 50 de secunde până la așa un grad, că masa obținută, după uscare, se cerne și trece complet prin sita cu orificii de 2,4mm diametru. În edentație parțială în sită rămân resturi; aceste resturi sunt cântărite și se calculează procentul pierderii eficienței masticatorii (5 grame – 100%, 1 gram rămas în sită – 20%). ⮚ Metoda lui Rubinov (fiziologică): el propune pacientului să mestece o alună până când apare actul de deglutiție; pentru asta, un sistem stomatognat integru are nevoie de 14 secunde; prezența breșelor mărește timpul de masticație dar și resturile ce rămân în sită sunt mai mari. Resturile se usucă și se cern apoi se calculează procentul pierderii eficienței masticatorii în condiții fiziologice (ca la metoda lui Ghelman).

⮚

Masticaţiografia Rubinov : înregistrarea funcției motorice a mandibulei în actul de masticație; se studiază eficiența masticatorie, caracterul mișcărilor mandibulei, stereotipul masticației dar și eficacitatea tratamentului ortopedo-protetic. Pe masticațiogramă se deosebesc câteva faze: I. repaus fiziologic (linie dreaptă); II. se deschide gura pentru a introduce produsul alimentar; III. adaptarea sau orientarea pentru a începe zdrobirea alimentelor; IV. faza de bază a actului de masticație (durata ei indică eficiența masticatoare); V. faza de formare a bolului alimentar și deglutiția.

16Clasificarea edentaţiei parţiale după Kennedy, Gavrilov, Costa. Clasificarea edentaţiei parţiale după Kennedy.

✔

Clasa I: include arcadele dentare edentate parţial cu prezenţa obligatorie a breșelor bilaterale terminale, adică mărginite de dinţi numai mezial.

✔

Clasa II: include arcadele dentare edentate parţial cu prezenţa obligatorie a unei breșe unilaterale terminale, adică mărginită de dinţi numai mezial.

✔

Clasa III: include arcadele dentare edentate parţial cu prezenţa obligatorie a breșei laterale intercalate, adică mărginite de dinţi și mezial și distal.

✔

Clasa IV: include arcadele dentare edentate parţial cu prezenţa obligatorie a breșei numai în zona frontală.

Primele 3 clase sunt împărţite în câte 4 subdiviziuni, în dependenţă de numărul breșelor în zona dinţilor restanţi. *(De ex: dacă pe o arcadă dentară cu lipsa bilaterală a toturor molarilor mai este prezentă o breșă în zona frontală sau la nivelul premolarilor, este edentaţie de clasa I subdiviziunea 1, dacă sunt 2 breșe – subdiviziunea 2, dacă 3 breșe – subdiviziunea 3, 4 breșe – subdiviziunea 4.) *Dacă lipsesc molarii III nu este edentaţie

17Diagnosticul edentației parțiale, elemente componente, formularea. Exemple. Diagnosticul este ansamblul de investigații clinice și paraclinice care au ca obiectiv definirea stării patologice a unui pacient. Se face diagnosticul prezumtiv (prima idee despre maladie), definitiv (se determină maladia după examenul clinic și paraclinic) și diferențial (se compară cu simptomele altor maladii); Formularea diagnosticulu in edentatie pșartiala nu prezinta dificultati avind la baza rezultatele examenenului clinic si paraclinic Diagnosticul include : ⮚ Dereglări morfologice(clasa breșelor)/( Nozologia-asa a zis profu) ⮚ Etiologia ⮚ Topografia ⮚ Dereglari funcționale- afecțiunea principală ( masticatie, incizie, fonație, deglutiție,) ⮚ Complicatii provocate de edentatie partiala(deformatiei ale arcadelor dentae, migrari ale dintilor restnati., modif DVO ⮚ afecțiuni concomitente – generale (le comunică pacientul) și stomatologice (sunt depistate în timpul examenului obiectiv); (leucoplachia, lichen ș.a.) Se face diagnosticul prezumtiv (prima idee despre maladie), definitiv (se determină maladia după examenul clinic și paraclinic) și diferențial (se compară cu simptomele altor maladii); 18.Examenarea dinţilor restanți în edentația parțială. Criterii. Caracteristica poziţiei şi gradului implantării dinţilor în procesul alveolar. Examenul arcadelor dentare Se executa prin inspectia separata, initial a arcadei dentare inferioare, apoi a celei superioare evidentiind: 1) forma arcadelor dentare; 2) existenta, marimea, numarul si topografia breselor; 3) existenta, caracterul si starea protezelor dentare care restabilesc integritatea arcadelor dentare; 4) caracterul si nivelul ariei ocluzale; 5) raportul fiecarui dinte fata de planul de ocluzie. Ne uitam la starea integritatii dintelui si periodontiului, zona periapicala

Efctul ferulle-fenomen de incercuire, , este o bandeleta metalica care incercuieste suprafata externa 1mm inaltime si 2 latime . Examenul endobucal: Consecutivitate:   Raportul dintre buze, gradul de deschidere a gurii și mobilitatea m.orbicular al buzelor   Dinții     Arcadele dentare   Raportul dintre arcadele dentare   Mucoasa    Apofizele alveolare La examenul endobucal se determină starea dinților restanți, a apofizei alveolare  în spațiile edentate și a mucoasei cavității bucale. O atenție deosebită se acordă dinților ce delimitează breșele.  -  Gradul de inclinare a dinților frontali – 5-10o, a dinților laterali – 2-3o, molarii maxilari – inclinați vestibulodistal, cel mandibulari – lingulomezial. Aceasta asigură un echilibru morfofuncțional static-dinamic optim față de forțele de presiune. ce dereglarea integrității arcadei această armonie se destramă – dinții limitrofi si cei fără antagoniști pot migra.  -   Apofiza alveolară va fi pronunțată individual in dependentă de etiologie –  atrofia mai pronunțată în EP cauzată de leziunile parodontale si mai mică ca urmare a complicațiilor cariei. Depinde la fel de timpul scurs de la edentare si traumatismul produs la nivelul pereților alveolaro în momentul extracției. După dimensiunea sp.edentate: mici – 1-3 dinți, mijlocii – 4-6, mari – mai mult de 6 dinți.  După forma ap.alveolare – model îngust – pînă la 5,0mm, mediu – 5,0- 8,0mm, lat – mai mult de 8,0mm Arcadele dentare vor avea diverse forme in dependenta de varietatea tipului de ocluzie.  Fiziologice: Ortognata – fiecare dinte este in contact cu doi dinti antagonishti, linia median a fetei coincide cu linia dintre incis centrali super shi infer,  O. dreapta (cap la cap)-  se deosebeste de cea ortognata numai prin contactul dintre dintii din zona frontala dupa tipul cap la cap. O. opistognata-  dintii din zona frontala la ambele maxilare impreuna cu apofizele alveolare au o inclinare usoara in directie orala. Patologice:  Prognatia(ocluzia distala) - protruzia frontalilor superiori care apare un spatiu de inocluzie in plan sagital Progenia- deplasarea anterioara a mandibulei. Ocluzia deschisa- caracteristic printrun spatiu mai mic sau mai mare de inocluzie verticala. Ocluzia adinca- e o supraocluzie frontala accentuata, cind dintii frontali superiori ii acopera pe cei inferiori mai mult de 1/3. Ocluzie incrucisata- dereglare a arcadelor in plan transversal, in zona frontala deplasarea liniei incisivale dintre incisivul central superior si inferior 1. Caracteristica poziţiei şi gradul implantării dinţilor în arcada alveolară. 3. Pozitia de implantare a dintilor restanti: dintii nu sunt implantati perpendicular in oasele maxilare. Forma semieliptica a arcadelor, face ca fiecare dinte sa prezinte o implantare caracteristica la nivelul arcadelor. La maxilar, axele de implantare converg catre apex, iar la mandibula sunt divergente spre apex. Aceste axe prelungite alcatuiesc un con, descris de Villain si numit “con de sustentatie”. Analizand acest con, se evidentiaza: - Perimetrul in care se situeaza apexurile dintilor, la maxilar este mai mic decat perimetrul apexurilor de la mandibula. - La maxilar, perimatrul apical este mai mic decat perimetrul coronar, iar la mandibula, perimetrul apical este mai mare fata de perimetrul coronar. Rezulta ca, dintii superiori sunt inclinati in jos si spre exterior, iar dintii inferiori sunt inclinati in sus sis pre interior. Aceste inclinari pe grupe de dinti se prezinta astfel: - Dintii din grupul frontal superior sunt inclinati in sens vestibulo- oral cu 5 – 10

°, iar dintii din grupul frontal inferior cu 0 - 5° in acelasi sens. - Premolarii si primul molar la maxilar sunt inclinati cu 2 - 3° spre vestibuar, iar la mandibulacu 2 – 3° spre lingual. - Molarii 2 si 3 sunt inclinati vestibular si mezial la maxilar, iar cei mandibulari vestibular si lingual mai accentuat. In edentatii partiale, dintii vecini spatiului edentate si dintii antagonisti, isi modifica pozitia initiala, intensitatea si amplitudinea schimbarii pozitiei, sunt dependente de urmatorii factori: - Varsta edentatiei. - Structura osului alveolar. - Malpoziitiile primare. - Contactele statice si dinamice dintre perechile de dinti antagonisti. - Starea de troficitate generala a intregului organism. Modificarile de pozitie ale dintilor restanti sunt numite malpozitii secundare. Deplasarile dintilor in cadrul malpozitiilor secundare se produc in directie orizontala si verticala, fiind cunoscute sub denumirea de migrari. Migrarile orizontale se produc in plan orizontal in 2 directii: - Mezial (meziogresiune) sunt mai ample si mai numeroase. - Distal (distogresiune) Astfel, incisivul central si lateral, de cele mai multe ori se mezializeaza, caninul de regula ramane pe locul initial sau se poate deplasa in ambele sensuri, premolarii se distalizeaza, iar molarii intotdeauna se mezializaza. In general, migrarea orizontala se face catre bresa edentata, fiind determinate de directia fortelor ocluzale care cad oblic fata de planul de ocluzie, si se descompun in componente orizontale. Migrarile orizontale au la maxilar o viteza si amplitudine mult mai mare, datorita structurii spongioase a osului care opune o rezistenta mai mica tendintei dedeplasare, in timp ce la mandibula se produc mai lent, datorita stucturii complacte a osului. Aceste migrari se manifesta clinic sub 2 forme: a) prin inclinare sau basculare, cand axul dintelui este inclinat, coroana este deplasata spre edentatie, iar radacina in directie opusa sau ramane implantata in pozitia initiala. b) prin translatie axiala, care se produce mai rar si dintele se deplaseaza in acelasi sens in totalitate. Migrarile verticale sunt deplasarile dintilor in directie verticala spre spatial edentate, in cautarea dintilor antagonisti absenti. Clinic se prezinta sub 2 forme: a) egresiunea, cand dintele inainteaza impreuna cu procesul alveolar in directia ocluzala, raportul dintre coroana clinica si coroana anatomica ramanand nemodificat. b) extruzia, dintele se deplaseaza in directie verticala spre spatiul edentat, fara procesul alveolar. Astfel, coroana clinica devine mai mare decat coroana anatomica, iar implantarea dintelui devine deficitara. Morfologia coronara: este examinata anterior protezarii, atat clinic cat sip e modelul de studio, deoarece pe coroana dintilor stalpi se aplica elementele de stabilizare ale protezelor. Coroanele dentare prezinta convexitati pe cele 4 fete laterale, linia care uneste convexitatile maxime fiind numita ecuator anatomic. Acest ecuator determina un diametru maxim in treimea de colet pe fetele proximale si un diametru maxim in treimea ocluzala pe fetele vestibulara si orala. Acest ecuator anatomic este luat in considerare numai in pozitia verticala a dintelui si are o valoare in studiul morfologiei dentare. Dintii au insa o pozitie de implantare pe oasele maxilare, caracteristica fiecuruia, care ii corespunde un ecuator de implantare, diferit de cel anatomic. Linia ecuatorului de implantare a dintilor prezinta un grad de paralelism cu linia de colet, fata de care se afla la o distanta de 2,5 mm

19. Examenul proceselor alveolare la pacienţii cu edentaţii parţiale.Clasificarea proceselor alveolare după formă și lă țime.Clasificarea breșelor arcadelor dentare după numă rul de dinți lipsă . Acest examen se efectueaza prin inspectie si palpare digitala, fapt ce ne dă posibilitatea să evidențiem și să preciză m:

* Limitele breșelor denatre; * Înă lțimea , forma , lă țimea și direcția apofizelor * Distanța de la planul de ocluzie la zona edentată Cu deosebită atenție se examinează apofizele alveolare la edentațiile terminale, întinse, subtotale și totale, cînd va fi necesar un tratament protetic cu proteze mobile, deoarece ele vor fi instalate pe acest cîmo. În așa cazuri se ia în considerație: * Retentivitatea versanților vestibulari și orali; * Prezența marginilor ascuțite * Prezența exostoazelor; * Proeminențelor care deformează osul datorită dinților incluși; * Odontoamelor, chisturilor etc. .Clasificarea proceselor alveolare după formă şi lăţime După lă țime deosebim apofize alveolare: * Înguste > 5mm * Medii = 5-8mm * Late < 8mm Aceste dimensiuni servesc pe viitor modelă rii configurației viitorului corp de punte. Clasificarea breşelor după numărul de dinţi lipsă. Deosebim edentație parțială : * Redusă (absenți 1-2 dinți); * Întinsă (absenți 3-4 dinți); * Subtotală (prezenți 1-4 dinți). 20. Examenul mucoasei cavită ţii bucale la pacienţii cu edentaţii parţiale Examenul mucoasei bucale se execută prin inspectie și palpare digitală la nivelul buzelor,apofizelor alveolare, obrajilor, bolții palatine,limbii, planșeului bucal. Astfel se poate aprecia gradul de reziliență a mucoasei în diferite zone,dar și gradul de sensibilitate. Din punct de vedere al mobilit[‘ii deosebim 3 tipuri de mucoasă : * Activ mobilă (acoperă buzele, obrajii, palatul moale, planșeul bucal, limba). * Pasiv mobilă (acoperă apofizele alveolare,versantele lor vestibulare și orale și bolta palatină ). * Imobilă . Rezilienta dento-parodonotala=rezilienta ligamentului=28microni Reziliența implantului = reziliența osului= 5 microni Rezilienţa mucoasei = 0.4-2 mm

Clasificarea după suple Bolta palatina este acoperita de fibromucoasa, cu aspecte histologice differentiate in 3 zone: a) In treimea anterioara este aderenta de os, formeaza pliuri numite rugi palatine (3 – 7 – 11 perechi), fiind zona activa fonatorie pe care se sprijina varful limbii in pronuntarea unor foneme. In partea frontala a acestei zone se afla papila incisiva.  b) In treimea medie, pe linia medio – sagitala, fibromucoasa acopera torusul palatin cand exista. Aici mucoasa este subtire si sensibila la presiune. c) In treimea posterioara, mucoasa este neteda, contine glande secretorii si un  bogat tesut submucos adipos. Are un grad de rezilienta mai mare ca in celelalte zone. Crestele alveolare sunt acoperite de o fibromucoasa care este mai groasa la

maxilar decat la mandibula. Fibromucoasa campului protetic poseda mai putini proprioreceptori decat parodontiul, ceea ce ii scade rolul de autoaparare. Ea, comparative cu parodontiu, are capacitatea de a suporta presiuni de 5 ori mai mici.

21. Varietă ţi de situaţii clinice în edentaţia parţială . . Prima situatie clinica include arcadde dentare cu ocluzie stabila datorita prezentei unui numar mare de dinti restanti pe ambele arcade,intre care se stabilesc contacte dento dentare multiple,stabile cu pastrarea dimensiunii  verticale de olcuzie  b. A doua situatie clinica include arcadele dentare cu ocluzie instabila din cauza contactelor premature si a interferentelor, ci si a reducerii contactelor dentodentare. Dimensiunea verticala de ocluzie poate fi pastrata sau modificata c. A treia situatie clinica este caracteristica lipsa ocluzie arcadelor dentare daorita numarului redus de dinti restanti sau a repartizarii lor pe arcadele dentare in asa mod ca practic sa nu existe contacte dento dentare, dimensiunea verticala de ocluzie,cit si planul de ocluzie

Varietati de situatii clinice: 1. Exobucal a. Prabusirea buzei superioare b. „obrajii supti” c. Comisurile labiale coborite. 2. Endobucal a. Dereglarea de integritate a uneia sau ambelor arcade dentare b. Dezintegrarea arcadelor dentare in care apar 2 grupe de dinti: - Grupa functionala (care au antagonisti) - Grupa nefunctionala c. Migrarea dintilor restanti d. Dereglari functionale e. Dereglarile functiei ATM f. Dureri

22. Principiile de tratament protetic a edentatiei partiale. ⮚ Principiul profilactic al tratamentului protetic

Procesele patologice de la nivelul sistemului stomatognat pot influența negativ starea altor sisteme din organism (de ex. tractul gastrointestinal), de aceea principiul profilactic are rolul de a reduce cât mai mult posibil această influență. Principiu profilactic local – prevenirea afecțiunilor organelor și țesuturilor de la nivelul sistemului stomatognat; se urmărește păstrarea integrității sistemului stomatognat pe o perioadă de timp cât mai îndelungată prin respectarea igienei orale și protezarea efectuată la timp. Proteza trebuie să ofere o echilibrare morfofuncțională, fizionomică și psihică. Principiu profilactic general – prevenirea afecțiunilor altor organe, sisteme și chiar a întregului organism; se urmărește restabilirea funcției masticatorii (tractul gastrointestinal) și fizionomice (sistemul nervos). ⮚ Principiul curativ al tratamentului protetic Prevede refacerea integrității morfologice și reabilitarea funcțională a sistemului stomatognat prin intermediul protezelor și a diferitor dispozitive. Include în sine realizarea și fixarea lucrării protetice dar și perioada de acomodare cu aceasta. ⮚ Principiul biologic al tratamentului protetic Prevede ca orice metodă de tratament sau intervenție să aibă o influență pozitivă asupra organelor și țesuturilor atât ale sistemului stomatognat, cât și a întregului organism. Se alege cel mai rațional plan de tratament, se face prepararea minim invazivă, se tinde spre conservarea pe cât de mult posibil a țesuturilor dure, se aleg materiale care nu au toxicitate sau nu provoacă reacții alergice, nu prezintă modificări de volum, culoare, duritate, elasticitate etc. Se ia în calcul și starea generală a organismului, precum și caracterul pacientului

⮚ Principiul biomecanic al tratamentului protetic Trebuie să fie un echilibru între presiune și capacitatea de a o recepționa; complexul dinteparodont poate suporta o oarecare presiune, suportul muco-osos nu este prevăzut pentru așa ceva: asta trebuie de luat în considerație la echilibrarea presiunilor masticatorii; ⮚ Principiul homeostazic al tratamentului protetic Conservarea morfofuncțională a SS pentru un timp îndelungat, pentru asta trebuie de creat un echilibru între toate elementele SS; când se dereglează un component, sunt influențate celelalte; ⮚ Principiul ergonomic al tratamentului protetic Amenajarea cabinetului, ținuta medicului, poziția pacientului, organizarea lucrului ș.a. care sporesc productivitatea și eficacitatea muncii medicului. . Metode de tratament protetic. Caracteristica Deosebim tratament protetic ∙ imediat – proteza este confecționată până la extracția dinților sau altă operație în zona OMF și este instalată pe câmpul protetic pe masa de operație sau în fotoliul stomatologic după operație nu mai târziu de 24 de ore după aceasta; pacientul nu are dereglări psihice din cauza absenței dinților, dinții restanți nu sunt suprasolicitați iar sub baza protezei are loc formarea unei apofize alveolare mai favorabile (denumire: protezare postoperatorie, proteze imediate); ∙ în timpul apropiat după operație – tratamentul începe în primele 2-4 săptămâni după operație când încă are loc epitelizarea plăgii; ∙ tardiv – tratamentul începe după 3-4 luni după intervenție când apofiza deja s-a format

23. Complicatiile locale, loco-regionale si generale a edentatiei partiale. Complicații locale

Tulburări funcționale  Tulbură rile fizionomice sunt prezente în situația pierderii unită ților dentare din zona frontală .  Pierderea zonei de sprijin prin extracția dinților laterali poate duce la modificarea dimensiunii verticale a etajului inferior al feței Tulburările fonetice sunt prezente însă în general pentru o perioadă scurtă , fenomenele adaptative intervenind rapid pentru mascarea stă rii edentației Tulburările masticatorii survin mai des câ nd se pierd unită țile dentare din zonele laterale, este diminuat randamentul masticator. Prin scă derea suprafeței active de masticați timpul necesar formă rii bolului alimentar crește, iar forța necesară tritură rii alimentelor este distribuită în alte zone ale arcadei. Acest lucru duce la abrazia dinților din aceste zone (grup frontal) sau la oboseala musculară . Manifestări dentare: - migră rile orizontale și verticale ale dinților antagoniști - migră rile verticale se produc la nivelul antagoniștilor breșei. Ne mai avâ nd stopuri ocluzale, migrează cu sau fă ră procesul alveolar spre spațiul edentat. - Extruzia unui dinte, coroana clinică crește în detrimentul ră dă cinii - Egresia - migrarea verticală a dintelui împreună cu procesul alveolar Manifestări parodontale: - ligamentele dinților din proximitatea breșei sunt suprasolicitate prin pierderea punctelor de contact cu vecinii - Apar fenomene inflamatorii parodontale

Complicații loco-regionale Tulburări ale cinematicii mandibulare (deoarece ele pot fi produse de modifică ri ocluzale câ t și de cauze articulare) Manifestări musculare : - Acestea apar câ nd există dizarmonii ocluzale care determină o contracție inegală , asimetrică a mușchilor ridică tori și propulsori ai mandibulei. Parafuncții - Pot să survină în urma unor modifică ri morfologice la niv componentelor aparatului dento-maxilar și se materializează prin diverse mișcă ri involuntare. Manifestări la nivelul ATM - Cracmente, frecă turi, crepitații apar mai tâ rziu, iar tratarea lor este dificilă Complicații generale Tulburări digestive

- Pierderea unită ților odontale, cu scă derea suprafeței active și a randamentului masticator poate afecta tubul digestiv printr-o insuficientă insalivare a bolului alimentar sau printr-o fă râ mițare incompletă Tulburări psihice - Survin în edentații frontale

24. Varietati de proteze dentare folosite la tratamentul edentatiei partiale. Principiile de alegere a constructiei. Protezele dentare utilizate în tratamentul edentației parțiale se împart în: - Punți dentare - Proteze parțiale mobilizabile acrilice cu placă - Proteze parțiale mobilizabile scheletate (arcate)

Alegerea construcției este determinată de diferiți factori:  Topografia zonei edentate  Gradul de întindere a breșei  Starea țesuturilor dure și a parodontului dinților restanți  Tipul de ocluzie  Relațiile interdentare  Starea generală a organismului  Condițiile tehnico-materiale existente

25. Puntile dentare, elementele componente. Clasificarea puntilor dentare. Puntea dentară - reprezintă o construcție protetică inginerească în formă de pod, care servește la restabilirea integrită ții arcadelor dentare și suspendarea dereglă rilor de funcție provocate de edentația parțială în cazurile prezenței breșelor intercalate: reduse, întinse și multiple. Elemente componente: 1) Elemente de agregare de care este solidarizat corpul de punte la extremită ți, contribuie la fixarea de dinții stâ lpi a întregii construcții.  Elemente de agregare sunt reprezentate prin niște microproteze, care sunt supuse unor forțe suplimentare, preluate de la corpul de punte.  Ca elemente de agregare pot fi folosite: toate varietă țile coroanelor de înveliș, de substituție, diferite croșete, incrustațiile, inelele.

Alegerea lor depinde de: - topografia edentației - întinderea breșei - morfologia coronară a dinților stâ lpi și numă rul lor - tipul punții (fixă , mobilă )  E de dorit ca pentru zona frontală să fie utilizate elementele de agregare fizionomice sau semifizionomice, pentru zona laterală - nefizionomice. 2) Corpul de punte care reprezintă un dinte sau un bloc de dinți artificiali și înlocuiește dinții pierduți de pe arcada dentară .  Corpul de punte preia forțele masticatorii de la dinții antagoniști la niv suprafeței ocluzale și le transmite elementelor de agregare Clasificarea puntilor dentare: După modul de agregare pe dinții stâlpi Fixă - se fixează pe dinții stâ lpi prin cementare a elementelor de agregare și care poate fi scoasă din cav bucală numai de că tre medic Mobilă - se fixează pe dinții stâ lpi cu elemente de agregare speciale (croșete) datorită zonelor de retenție e dinților și pot fi scoase din cav buaclă atâ t de că tre medic, câ t de pacient. După materiale din care sunt confecționate Metalice (din aliaje nobile și inobile), nefizionomice Nemetalice (din acrilate, compozite, porțelan), fizionomice Mixte (metaloacrilice, metaloceramice)

Metoda de confecționare  Lipite (câ nd se confecționează separat elementele de agregare și corpul punții și după aceasta se unesc împreună cu ajutorul unui aliaj de lipire)  Sudate (câ nd se confecționează separat elementele de agregare, iar după modelarea din ceară a machetei corpului de punte ea se deplasează de pe model împreună cu elementele de agregare și se efectuează turnarea) metalul topit unește corpul de punte cu elementele de agregare  Turnate (se modelează macheta punții protetice din ceară și se înlocuiește prin metal) În dependență de aranjarea și numărul dinților stâlpi Kopeikin deosebește 5 varietăți de punți:  Punți dentare cu 2 elemente de agregare așezate pe cei 2 dinți ce mă rginesc breșa  Cu un element de sprijin adă ugă tor la mijloc

 Cu elemente de agregare duble situate medial ori distal  Cu elemente de agregare duble situate la ambele extremită ți ale breșei  Cu 2 elemente de agregare așezate pe cei 2 dinți ai breșei edentate și cu extensie unilaterală După particularitățile de construcție  Monolite (dintr-o bucată )  Separate (din 2 bucă ți)  Pliante  Atipice După raportul corpului de punte cu apofiza alveolară  Cu raport în șa (este indicat în cazul utiliză rii punților dentare mobilizabile, pentru punțile MC câ nd este afectat parodontul dinților stâ lpi. Din punct de vedere igienic prezintă dificultă ți)  Semișa (prezintă dimensiuni mai mici,acoperă parțial vesrantul vestibular spre centrul apofizei, pe câ nd suprafața orală este redusă la jumă tate, formâ nd un unghi larg deschis, rotund, asigurâ nd condiții igienice satisfă că toare. Este indicat pentru reg frontală , câ nd apofiza este de mă rime medie în sens vestibulo-oral)  Tangent liniar (indicat pentru pă rțile laterale, câ nd apofiza alveolară este medie ca volum sau îngustă . Suprafeței orale i se dă o formă sun un unghi de 45 de grade, față de planul orizontal)  Punctiform (poate fi aplicat în zona laterală la mandibulă , cu apofiza îngustă )  Suspendat (indicat pentru zonele laterale la mandibulă și maxilă câ nd dinții stâ lpi sunt înalți sau apofiza alveolară este pronunțat atrofiată . Are suprafețele vestibulară și orală rotunjite spre suprafața mucozală )

26. Avantajele si dezavantajele puntilor dentare. Cerinte catre puntea dentara. Avantajele puntilor dentare



 

Sunt lucrari cimentate definitiv care nu necesita îndepărtarea periodică pentru igeiniziare Datorita acestui aspect multi pacienti prefera puntile in detrimentul protezelor.Puntile se fixeaza prin cimentare deinitiva a elementelor de agregare a dintilor stilpi, nemaifiind nevoie de indepartarea lucrarii pentru igeinizare De obicei din punct de vedere psihologic, pacientiii se vor obisnui mult mai repede cu ideea unei fixari protetice fixe decit cea mbila Obisnuirea cu puntile dentare se face frt rapid puntile sunt lucrrai cu greutate frt redusa si putin voluminoase ,de accea adaptarea este frt rapida decit cu cele mobilizabile care sunt lucrari extinse si destul de voluminoase Puntile asigura un confort asticator excelent Aceasta deoarece toate fortele masticatorii se transmit dintilor stalpi si nu gingiei de sub corpul de punte.

  

Refacerea estetica este buna materiale de calitate inalta:ceramica,zirconiu, dar puntile metalo-acrilice ny se remarca printr-o estetica deosebita Pentru realizarea puntilor dentare sunt necesare mai putine sedinte Durata de viata si prognosticul este mai bun

Dezavantajele: -necesar slefuirea dintilor stilpi -pierderea unei cantitati mari de tesut dentar -necesara devitalizarea dintilor - Necesitatea prepară rii dinților stâ lpi cu redarea paralelismului dintre ei - Posibilitatea suprasolicită rii funcționale - Apariția eroziunilor sub corpul punții - Complicații survenite din partea elementelor de agregare în legă tura cu acțiunea lor negativă asupra parodontului marginal, manifestă ri alergice (dacă nu sunt confecționate corect)

Cerinte către puntea dentară          

Volumul și poziția dinților artificiali trebuie să fie câ t mai asemă nă toare cu a dinților naturali, să restabilească morfologia dinților Să fie rigide, nedeformabile, rezistente Să restabilească aspectul fizionomic să stabilească contacte fiziologice cu dinții vecini și antagoniști; să restabilească funcțiile ADM Să nu fie în supraocluzie sau în subocluzie. să aibă o grosime uniformă , să nu aibă perforații să se adapteze intim la bont și să nu se rotească în jurul axului lung al dintelui; Să restabilească punctele de contact interdentare Să nu lizeze parodonțiul marginal, să nu provoace reacții alergice

27. Indicatii generale si locale catre tratamentul edentatiei partiale cu punti dentare. Depinde de:  Gradul de întindere și Topografia edentatiei  Valoarea funcțională a dintilor restanțieri  Profesie  Virsta  Sex  Constituția psihică a pacientului Indicatii generale: Restaurarea edentatiilor partiale, sunt indicare pentru înlocuirea 1,2,4 dinți pierduți la nivelul unei singure breșe și în cazuri excepționale, pentru înlocuirea a 4 dinți, de exemplu lipsa celor 4 incisivi.

 Daca nu exista suficienti dinti pentru a sustine puntea dentara, va trebui sa se opteze pentru un alt tip de lucrare dentara : proteza mobilizabila, lucrari pe implanturi. Dacă dinții stâlpi au mobilitate nu mai mare de gradul 1/2 și nu sunt dureroși la presiunea verticala sau vestibular orala Refacerea morfologica a dintilor cu distructii avansate, eroziuni sau obturatii extinse  Aceasta indicatie se refera la cazurile in care exista mai multi dinti care prezinta distructii avansate sau obturatii mari inestetice. Intre acesti dinti pot exista si spatii edentate ( adica fara dinti ).  Puntea dentara ce va fi realizata, pe langa inlocuirea dintilor lipsa, va reface din punct de vedere morfologic si dintii cu distructiile amintite. Refacerea estetica a dintilor cu modificari de culoare, forma sau pozitie  Indicatia se refera la dinti, situati mai ales in zone vizibile ale cavitatii bucale, care prezinta modificari de culoare, forma sau sunt situati in pozitii inestetice.  Puntea dentara proiectata va incerca sa restaureze cat mai estetic posibil zonele afectate.

Refacerea dintilor ce prezinta un grad avansat de abrazie  Abrazia dentara este un fenomen care poate aparea atat din cauza uzurii fiziologice a dintilor, cat si datorita unor afectiuni patologice ( de exemplu, bruxismul ).  Daca dintii devin mici si inestetici exista posibilitatea restaurarii lor prin punti dentare. Este importanta stabilirea unei ocluzii finale adecvate. Tratamentul tulburarilor ocluzale  Exista situatii in care, din diverse motive, ocluzia ( sau "muscatura" ) pacientului devine necorespunzatoare. Aceste tulburari sunt de obicei insotite de dureri la nivelul muschilor masticatori sau a ATM ( articulatia ce realizeaza legatura mandibulei cu oasele craniului ).  In asemenea cazuri este necesara o reajustare a ocluziei. Aceasta se poate realiza si prin confectionarea unor punti totale care vor avea alt tip de contacte cu dintii situati pe arcada opusa si alta inaltime a ocluziei. Corectarea defectelor de fonatie Functia fonetica  Este afectata mai ales in lipsa dintilor frontali superiori. Deoarece puntile dentare sunt lucrari fixe putin voluminoase (spre deosebire de protezele dentare de exemplu), reobisnuirea cu vorbitul normal se face foarte rapid dupa cimentarea puntilor ( 1-2 zile ).

Indicații locale

 Migrarea dinților vecini  Pierderea contactelor  Risc crescut de carii dentare

28. Biomecanica puntilor dentare. Biomecanica punţilor dentare se analizează în conformitate cu biomecanica mandibulei. Din punct de vedere mecanic asupra punţii dentare acţionează forţe de: compresie, tracţiune, orizontale. Acţiunea acestor forţe depinde de mişcă rile mandibulei, consistenţa alimentelor, construcţia geometrică a punţii dentare şi locul unde se fixează . Forțele de apăsare acționează vertical și în dependență de gradul de extindere a punții dentare, pot fi suportabile și traumatice pentru parodontul dinților stâ lpi.  Aceste forțe acționează asupra corpului de punte, dar sunt preluate de elementele de agregare și sunt transmise parodontului care le compensează .  Pe dintele stâ lp la începutul acțiunii forței de apă sare va apă rea forța de tracțiune, care acționează diametral opus forței de apă sare ducâ nd la compresia lig alveolo-dentare.  Aceste forțe, care sunt diametral opuse acționează pâ nă în momentul producerii poziției de intercuspidare maximă și depind de extinderea corpului de punte și numă rul dinților stâ lpi. Forțele orizontale  Acționează în timpul mișcă rilor de masticație în sens orizontal pe suprafețele ocluzale ale dinților laterali și pe cele vestibulare și orale ale dinților frontali  Acționează în 2 direcții: orizontală-sagitală (acționează antero-posterior și necesită confecționarea corpului de punte în zona frontală în formă de arc, în așa caz trebuie mă rit numă rul dinților stâ lpi) orizontală-transversală - acționează în direcția vestibulo-orală . În zona frontală n-au acțiune nocivă . În zonele laterale se recomandă utilizarea corpului de punte realizat aproape de linia dreaptă situat între elementele de agregare. Suprafața ocluzală a corpului de punte trebuie să fie modelată în concordanță cu a dinților antagoniști.  Includerea dinților stâlpi este bazată pe forțele de rezervă a parodontului. Suma coeficienților dinților incluși în corpul de punte trebuie să fie egală sau mai mică cu suma coeficienților dinților stâ lpi!!!  La includerea dinților stâ lpi în componența punții se va ține cont de: starea parodontului dinților stâ lpi, mă rimea și topografia breșei edentate, starea dinților antagoniști.

29. Contraindicaţii relative și absolute că tre tratamentul edentaţiei parţiale cu punţi dentare. absolute

• Boli generale cu risc major,decompensate,afectiuni acute sau cornice (infarct miocardic recent, afectiuni neuropsihice,etc.) •

Afectiuni cornice care contraindica anumite afectiuni cornice,

•

Discrazii sanguine (leucemia,hemofilia,),alergiile,

•

Afectiuni precanceroase sau maligne ,

•

Procese suppurative acute (pericoronarite acute,cellulite,abcese periosoase,)

•

Leziuni ale mucoasei orale (afte,cheilite,herpes,candidoze)

Contraindicaţii relative la tratamentul edentaţiei parţiale cu punţi dentare. • Stari patologice temporarizate a tartamentului protetic : afectiuni infectocontagioase,hepatice,renale, •

Bolanvi care nu sunt cu medicatia la zi : diabetic,hipertensivi,

•

Bolnavi cu diverse afectiuni psihice

• Varsta : bv. in varsta suporta greu sedintele de tratament care sunt lungi si traumatizante. •

Cavitati orale neasanate,

•

Pe dinti cu radacina insufficient dezvoltata,

•

Dinti cu abateri mari de la axul de implantare normala,

•

Pc foarte tineri (sub 18 ani )

30. . Forţele de rezervă a parodontului, caracteristica şi folosirea lor la planificarea punţilor dentare. Paradontiul este structura care recepționează și amortizează presiunea masticatorie. - La edentatia parțiala, dinții restanti primesc o presiune mai mare iar cei stâ lpi (sub punte) primesc presiunea care acționează asupra întregii punți. - Fiecare dinte utilizează numai 50% din posibilitatea sa funcțională , adică un dinte să nă tos poate suporta presiunea care revine a 2 dinti - Câ nd se aleg dinții stâ lpi, se analizează starea paradontiului lor și capacitatea funcțională de a recepționa presiunea masticatorie (după odontoparadontograma). -Dacă lipsește un dinte și este indicată o punte, se poate opta pentru o punte cu extensie (dacă dintele stâ lp va face fata presiunii masticatorii. Dacă nu, atunci se mai ia un dinte stâ lp. Dacă lipsesc 2-4 dinti, dinții stâ lpi trebuie sa fie la ambele extremită ți ale bresei. Factorii ce contribuie la micşorarea forţelor de rezervă a parodontului. Dintele stâ lp primește o presiune masticatorie mai mare decit in mod normal, de aceea dacă aceasta este mai mare decit forța de rezerva a paradontiului, se atesta o suprasolicitare funcțională care treptat va provoca atrofia paradontiului urmată de pierderea dintelui.

Intervine și starea generală , igiena, alimentatia, depuneri dentare (depunerile masive de pe dinții vecini care pă trund sub corpul punții) plus închiderea marginala realizată incorect.

31.Odontograma după Kurleandski și însemnă tatea ei practică .Modifică rile starii funcționale a dinților în dependență de gradul de atrofie a procesului alveolar după Kurleandskii. Odontoparadontograma este o metodă statică de evidență a stării funcționale a dinților și nu este o parte componentă a metodelor de determinare a eficienței masticatorii. Ea ne redă starea funcțională a sistemului dentar în poziție statică și medicul indirect își imaginează eficiența funcțională a sistemului Stomatognat.

- este un tabel in care sunt inclusi coeficientii tuturor dintilor, in dependenta de ce presiune masticatorie pot receptiona; Insemnatata ei practica este calcularea coeficientului de presiune pe care il v-or exercita dintii antagonisti asupra puntii si presiunea care va putea fi receptionala in mod fiziologic de catre dintii stalpi, asa ca sa se previna suprasolicitarea lor. Astfel tratamentul va fi cu succes, iar puntea va avea o durata mai mare de exploatare. Centru aceasta, se face o examinare clinica minutioasa a arcadelor dentare si a fiecarui dinte in parte, evidentiind: - starea coroanei ( carie, leziuni necarioase, fracturi, fisuri, obturatii, proteze unidentare ). - starea parodontului ( retractie gingivala, dezgolirea radacinii, mobilitate, raportul coroanaradacina ) . Toate datele se noteaza in fisa de observatie. 32. . Suportul dento-parodontal. Caracteristica şi importanţa practică la planificarea punţilor dentare. Modifică rile stă rii funcţionale a dinţilor în dependenţă de gradul de atrofie a procesului alveolar după Kurleandskii.Principiile de alegere a dinților stîlpi în punțiile dentare. In vederea realizarii unei terapii protetice fixe se efectuiaza un diagnostic exact care include statusul parodontal si alte anexe ale ADM. La examenul endooral se atrage atntie asupra parodontiului: existent atasamentului gingival la nivelul tuturor dintilor. Prezenta sau absenta inflamatiei noteaza aspectul si culoarea gingiei. Prezenta pungilor parodontale trebuie consemnate in fisa, iar localizarea si adancimea trebuie inregistrata. Prezenta si amploarea mobilitatii dentare se inregistreaza, acordand atentie contactelor ocluzale premature si interferentelor pe d mobile. Examenul clinic parodontal se va corela cu cel radiologic parodontal În vederea asigură rii acestor condiții, V. Kurleandski a propus ca în timpul examenului medical al pacientului sa fie completată odontoparodontograma. Odontoparadontograma este o metodă statică de evidență a stă rii funcționale a dinților și nu este o parte componentă a metodelor de determinare a eficienței masticatorii. Ea ne redă starea funcțională a sistemului dentar în poziție statică și medicul indirect își imaginează eficiența funcțională a sistemului Stomatognat.

Criteriile de apreciere stării funcţionale a dinţilor stîlpi. Odontoparadontograma este reprezentarea grafică a stă rii țesuturilor parodontale și a dinților stîlpi. La includerea dinților-stîlpi în componența punții dentare trebuie să se țină cont de: starea parodontului dinților-stîlpi; mă rimea și topografia breșei edentate; starea dinților antagoniști.

Principiile de alegere a dinților stîlpi în punțile dentare în punțile dentare

Biomecanice Biologice Estetice

Biomecanice: •

Conservarea țesuturilor dure dentare

•

Asigurarea formei de retenție sistabilitate

•

Rezistența structural

•

Integritate marginală

Biologice: •

Integrarea sistemului stomatognat încontextul organismului

•

Integrarea ocluzală a restaură rii

•

Protecția biologică a pulpei dentare

•

Protecția paradonțiului marginal

Estetice: • Vizibilitatea minimă a metalului (dacă esteVizibilitatea minimă a metalului (dacă esteprezent)prezent) •

Suprafețe ocluzale din ceramică Suprafețe ocluzale din ceramică

•

Grosime maximă a materialului de placareGrosime maximă a materialului de placare

•

Margini subgingivaleMargini subgingivale

Conservarea structurilor dure dentareeste unul din principiile de bază aleprepară rii dinților pentru o protezarefixă . Acesta reprezintă conservareaunei cantită ți cît mai mari de țesuturidure dentare și protejarea acestora înlimita respectă rii principiilorbiomecanice , biologice,estetice.Scurtarea excesivă a bontului șicrearea unei convergente ocluzaleexagerate a pereților să i axiali reducretenția și stabilitatea .Unghiul deconvergenta exagerat determină pierderea unei cantită ți considerabilede substanță dentară Dinții stîlpi se aleg în dependență de întinderea breșei, starea țesuturilor dure și a paradonțiului dinților stîlpi și starea dinților antagonști și starea dinților antagoniști. ● Dacă avem o breșă unidentară , în unele cazuri conform odontoparadontogramei se alege 1 dinte stîlp capabil să împartă presiunea masticatorie ● Dacă paradonțiul dintelui este deficitar impune alegerea ambilor dinți limitrofi breșei,aceiași situație fiind indicată și în cazul breșelor cu pierderea a 2 și mai mulți dinți ●

Starea protetică a dinților se apreciază prin 3 criterii:

a.

Raportul coroană clinică /radix:

● Se masoară lungimea coroanei clinice (porțiunea dintelui vizibilă în cavitatea ucală ). ● Se mă soară lungimea ră dă cinii clinice ( porțiune ră dă cinii care este impantată în alveolă ●

Raportul optimal coroană ră dă cinp ar fi de 2:3 , minim1:1

● Se permite un raport mai mare ( coroana mai lungă decît ră dă cina) atunci cînd dinții antagoniști au un paradonțiu deficitar sau este o proteză moilizabilă ( presiunea pe care o exercită este mai mică ). b.

Configurația radix:

● Dinții pluriradiculari – un dinte pluriradicular oferă unn sprijin mai mare decît unul monradicular ● Radix curbe - o ră dă cină cu cubură mai mare în sens mezio-distal este mai favorabilă decît una dreaptă sau conică ● Radix aplatizate - ră dă cină aplatizată în sens mezio-distal are un sprijin mai bun decît una conică c. Gradul de impantare în alveolă – gradul de implantare și suprafața ră dă cinii care se agregă de osul alveolar determină stabilitatea dintelui. -

Cu cît ră dă cina este mai mult implantată în alveolă , cu atît ea este mai stabilă

-

Cu cît mai multe ră dă cini are dintele cu atît el este mai stabil

-

Cu cît creasta alveolară este mai atrofiată cu atît implantarea este mai slabă

Cu cît fanta periodontală este mai dilatată ccu atît mobilitatea este mai mare, dar cu cît mobilitatea este mai mare, cu atît este mai slab suportul pentru proteză Paradontul dinților antagoniști la fel se examinează pentru că în cazul în care este afectat, dinții exercită o presiune mai mică asupra punții. O suprafață mai mare de implantare înseamnă mai multe ligamente, ceea ce oferă o amortizare mai bună a presiunilor masticatorii. În unele cazuri cînd se denotă valori protetice mici a dinților limitrofi breșei se intenționează utilizarea unui dinte adițional drept dinte stîlp pentry a compensa deficitul de suport apt pentru a face față presiunii masticatorii.

33.Indicii rezinstenței parodontului după Haber.Caracteristica.

34.Argumentarea matematică alegerii dinților stîlpi la tratamentul protetic cu punți dentare. Argumentarea matematica: se fac calculi dupa odontoparodontograma si se aleg dintii stalpi suma coeficientului parodontal a caror va fie gal sau mai mare decat al dintilor ce vor fi restanti prin corpul de punte.

35. Argumentarea biofuncțională a alegerii Argumentarea biofuncțională a alegeriidinților stîlpi în punți dentaredinților stîlpi în punți dentare Principiul biofunțional include restabilireafuncțiilor majore ale sistemuluistomatognat:

•

masticație

•

Fonație

•

fizionomie.

Aceasta are drept scop restabilirea funcțiilor sistemului stomatognat : funcția de masticațe, fonație, fizionomice. Funcția de masticație – dinții stîlpi trebuie să asigure rezistența optimă contra presiunii masticatorii astfel încît să nu se piardă din eficiența masticatorie tot-o dată dinții stîlpi trebuie să asgure transmiterea acestor forțe că tre suportul osos. Fonația – dinții ftontali trebuie sa asigure f. Fonetică optimă prin volum, dimensiuni și poziție. Fizionomia - microproteza care va fi fixată pe diții stîlpi în zonele vizibile trebuie să aibă aspect estetic 36.Complicaţiile posibile în timpul și după prepararea dinților stâlpi la confecționarea punților dentare, profilaxia.  

 



 

  

Durearea – se prepara cu anestezie temperatura înaltă – ca rezultat al frecă rii frezei de țesutul dur dentar; cu câ t este mai mare viteza de rotație, diametrul frezei și presiunea asupra dintelui, cu atâ t mai repede se mă rește temperatura dintelui; profilaxia : a se prepara cu pauze și ră ci cu apă ; factorul traumatic datorită vibrațiilor; cu câ t e mai mică viteza și mai mare granulația frezei, cu atâ t e mai mare vibrația; deschiderea camerei pulpare – din cauză că se șlefuiește prea mult țesut dentar; profilaxia : a se controla grosimea de țesut preparat; controlul vizual și utilizarea frezelor corespunză toare și a pieselor corecte ( turină pentru smalț, micromotor pentru dentină ) necroza pulpară – datorită mă ririi temperaturii, vibrației excesive sau traumatizarea în timpul deschiderii camerei pulpare; profilaxie : racire cu apa lezarea gingiei libere – datorită acțiunii traumatice a frezei diamantate; profilaxie : controlul visual al plagii lezarea epiteliului joncțional – datorită manipulă rii agresive a aței în timpul îndepă rtă rii gingiei libere; profilaxie : manipulare acurata si fina . supraprepararea (reduceea prea mare a suprafetelor preparate); fracturarea bontului; hemoragii.

Profilaxia :   

Prepararea dinților cu ră cire și mișcă ri întrerupte pentru a nu supraîncă lzi dintele Punct de spijin a mîinii pentru a evita derapajul instrumenteleor Cunoașterea topografiei camerei pulpare pentru a evita deschiderea acesteia



Presiune moderată pentru a nu fractura coroana dentară

37.Metodele menajării plăgii dentinare a dintelui preparat. Metoda propusă de prof.I. Postolachi.

Mijloace chimice: Impregnarea cu : - nitrat de argint (apoasă 30%); clorură de zinc 30 – 40% Mijloace mecanice : Lacuri cu fluor Lacuri cu celuluoid 5% Coroană provizorie din acrilat individuală ( tenicca Scutan) Coroane prefabricate din celuloid transparent, policarbonat, acrilat, ce se fixează pe bont cu ajutorul : cimentului zincfosfat, dentin-pasta etc.

-

# Protectia plagii dentinare o putem face cu adeziv de generatia a IV-a de exemplu “Opti Bond FL “,inainte de amprenta. # desensizaiter - un lac pe baza de glutaraldehida / hema 38.Complicațiile posibile la obținerea amprentelor la confecționarea punților dentare și profilaxia lor.    

Deformarea amprentei la îndepă rtarea de pe câ mpul protetic Prezența bulelor de aer sau lipsa materialelor in anumite zone Amprentarea insuficientă sau parțială a șanțului dento-gingival,dinților antagoniști sau vecini Repartizarea neuniforma a materialului amprentar pe suprafața cîmpului protetic

Profilaxia :        

Respectarea timpului de preparare a materialului Respectarea timpului de priza a materialului Evitarea mișcă rilor lingurii amprentare in timpul prizei Derentitivizarea amprentei – eliminarea suprlusurilor din acea amprenta (cu ajutorul unui bisturiu inlaturam surprlusurile) Uscarea cîmpului protetic pentru evitarea formarii bulelor Utilizarea unei cantită ți suficiente de material amprentar Presarea suficientă a lingurii pe cîmpul protetic Aprecierea corecta a masurii lingurii amprentare

39. „Ocluzie”. Definiţie. Tipuri.

Termenul de ocluzie derivă de la cuvâ ntul latin „occlusio”

Ocluzia =o stare de contact dento dentar dintre arcada dentara inferioara si cea superioare.,unde un anumit nr de dinti vine in contact Distingem ocluzie statica si dinamica :  Ocluzia statica- contatele dintre dinti in pozitia de închidere a cavitatii bucale  Ocluzie dinamica interactiunea dintre dinti in timpul mișcarii maxilarului inferior

. Din punct de vedere practic, pot fi definite 5 tipuri principale de ocluzie statică: - ocluzia centrică - anterioară - posterioară - laterală dreapta - laterală stînga Ocluzia este rezultatul unui proces complex de dezvoltare care constă în trei evenimente principale: - creşterea maxilarelor, - formarea dinţilor şi - erupţia dentare Ocluzia ideală - interdigitaţia perfectă dintre dinţii superiori şi cei inferiori - concept teoretic al relaţiilor ocluzale structurale şi funcţionale care include principiile ideale pe care ocluzia trebuie să le aibă Ocluzia normală - relaţia de clasa I molară în ocluzie centrică Ocluzia fiziologică - se abate într-un mod sau mai multe de la ideal, dar totuşi este bine adaptată la mediul respectiv particular, este estetică şi nu prezintă manifestă ri patologice Ocluzia funcţională - interdigitaţia dintre dinţii superiori şi cei inferiori care oferă eficienţa cea mai mare în timpul mişcă rilor mandibulare, în momentul exercită rii funcţiilor sistemului stomatognat Ocluzia echilibrată

- este ocluzia în care sunt contacte echilibrate la nivelul întregii arcade în timpul tuturor mişcă rilor mandibulare. 40. „Ocluzia centrică”. Definiţie. Caracteristica. Enumeraţi semnele ocluziei centrice în ocluzia ortognată.

Ocluzia centrică sau poziția de intercuspidare maximă, sau ocluzia obișnuită - o astfel de închidere a dinților, în care există un numă r maxim (obișnuit) de contacte interdentare. Mușchii care mișcă arcada inferioară (temporal, pterygoid intern și medial) sunt contractați simultan și uniform. Din această poziție se efectuează mișcă ri excentrice (din centru) ale maxilarului inferior. (Dupa costa) raportul dintre arcadele dentare în cadrul căruia se asigură contactul acestora, iar mandibulei o poziţie de relaţie centrică faţă de maxilar şi baza craniului. Atunci când coincide cu intercuspidarea maximă, ocluzia centrică prezintă repere dentare, osoase,articulare, neuromusculare şi feringo-glandulare. (dupa I.Postolachi)- OC este o pozitie de contact multiplu interdentar maxim dintre arcadele dentare (dupa E.Ravrilov) – OC este conactul dentar dintre arcade cu prezenta unui numar maxim de puncte de contact interdentar,s i in acelasi timp linia mediana coincide cu linia ce trece intre cei doi incisivi centrali

Poziția de ocluzie centrică este o poziție de contact multiplu interdentar maxim dintre arcadele dentare ce rareori coincide cu intercuspidarea maximă. Pentru realizarea acestui contact mandibula se deplasează din poziția de relație centrică anterior, mișcînd în acestă direcție condilii articulari cu 0,1 – 0,15 mm poziționîndu-i la baza pantei tubercurilor articulari. Astfel de poziționare a mandibulei față de maxilă este manifestată prin contractarea bilaterală , uniformă și simetrică a mușchilor ridică tori, ce totodată creează condiții favorabile pentru efectuarea actului de deglutiție.

Deci, ocluzia centrică fiind statică poate fi definită ca raport dintre arcadele dentare în plan sagital, transversal și vertical, cînd mandibula ocupă o poziție centrică față de baza craniului și maxilă . Această singură poziționare anterioară a condililor articulari în fose articulare, la baza pantei tuberculilor articulari și un contact maxim interdentar, manifestat de contracția bilaterală , uniformă și simetrică a mușchilor ridică tori ce coincide cu mișcarea de deglutiție.

Semnele caracteristice: dentar, articular, muscular și Faringoglandular- pregatirea faringelui pentru deglutitie.

Componente-arcadele dentare, ATM,planul ocluzal.

Semnele in ocluzia ortognata: a) fiecare dinte contacteza cu 2 dinti antagonishti, afara de incis centrali inferiori shi ultimii molari superiori b) linia mediana a fetei se gaseste intr-un plan cu linia interincisivala dintre incisivii centrali sup si infer c) dintii centrali super ii acopera pe cei inferiori cu o treime d) primul molar superior contacteza cu 1,2 molar inferior in asha mod ca pe primul il acopera cu aproxim 2/3 iar pe al 2 cu 1/3. E) fiecare cuspid al dintilor sup se incadreaza intre 2 cuspizi inferiori creind astfel o intercuspidare maxima.

(semnele per general) Semnele caracteristice pentru ocluzia centrica : ⦿ Fiecare dinte din arcada dentara superioara vine in contact cu omogenul sau din arcada dentara inferioara si suplimentar cu cel situat distal,iar fiecarre dinte de pe arcada inferioara vine in contact cu omogenul si suplimentar cu cel localizat median.Exceptie sint doar incisivii centrali inferiori si molarii trei superiori ce contacteaza doar cu dintele antagonist ⦿ Semnul iniei mediane a fetei coincide cu linia dintre incisivii centrali ai maxilei si mandibulei ⦿ Semnul dintilor frontali superiori care acopera fata vestibulara a dintilor frontali inferiori pina la o treime din dimensiuniel lor verticale ,iar partile incisivale ale incisivilor inferiori vin in contact cu tunerculii palatinali ai dintilor frontali superiori ⦿ Semnul dintilor laterali in plan sagital,observind o angrenare dintre cuspizii vestibulari ai dintilor superiori si cuspizii vestibulari ai dintilor inferioriasa in cit fiecare cuspid al dintilor superiori se incadreaza intre doi cuspizi inferiori creiind astfel o intercuspidare maxima la acest nivel.

⦿ Semnul cheii de ocluzie Angle-cuspidul meziovestibular al primului molar superior este situat intre cuspizii mezio- si centrovestibular a primului molar inferior ⦿ Semnul dintilor laterali in plan transversal,se determina raportul cind cuspizii vestibulari ai dintilor superiori ,acopera cuspizii vestibulari ai dintilor inferiori in asa mod ca cuspizii vestibulari a dintilor laterali inferiori sa contacteze cu santul intercuspidian meziodistal al arcadei dentare superioare. Iar cuspizii linguali a dintilor laterali inferiori ii acopera pe cuspizii antagonisti superiori,situindu-se in santul intercuspidian meziodistal inferior. Fapt ce se datoreaza dimensiunilor mai mari ale arcadei dentare superioare fata de cea inferioara ⦿ Semnul osos şi articular - se referă de fapt la poziţia centrică a mandibulei faţă de craniu, dar la o dimensiune corectă verticală a etajului inferior, ceea ce fixează mandibula în plan orizontal, sagital, frontal; ⦿ Semnul neuro-muscular - presupune controlarea neuroreflexă a acestei poziţii printr-o echilibrare a contracţiilor musculare;

⦿ Semnul faringo-glandular -este asigurat prin pregătirea farigelui pentru a produce deglutiţia, precum şi a glandelor salivare pentru a-şi exprima conţinutul.

41.Ocluzia anterioară. Caracteristica. Ocluzie anterioara-propulsia mandibulei si contactul interdentar al dintilor frontali. In asa pozitie a mandibulei uneori poate lipsi contactul dintre dinti in zonele laterale ale arcadelor dentare. Prin urmare, intercuspidarea maxima a arcadelor dentare va lipsi, condilii articulari ai mandibulei vor fi deplasati anterior si se vor situa undeva pe panta tuberculului articular, iar muschii mobilizatori nu se vor gasi intr-o stare de contractie maxima si echilibrata. 42.Ocluzia distală. Caracteristica. Ocluzia posterioara-apare in caz de deplasare a mandibulei in directia posterioara, fapt posibil datorita aplicarii unei forte, de exemplu, in momentul determinarii ocluziei centrice cind medicul apasa pe mentonier in directie distala. Mandibula fiind deplasata distal,arcada dentara inferioara va contacta ciu cea superioara numai in zonele laterale, iar condilii articulari vor ocupa in fosele articulare o pozitie distalizata.

43.Ocluzia laterala. Caracteristica. Ocluzia laterala-poate fi din stinga sau din dreapta, in dependenta de directia deplasarii mandibulei. La o latero-propulsie mandibulara la stinga, in aceasta zona a arcadelor dentare, contactul dintre dinti depinde de gradul deplasarii,pe cind din partea dreapta el va lipsi sau se va crea in citeva puncte,si invers. Totodata se va observa o asimetrie a liniei dintre incisivii centrali superiori si cei inferiori, iar condilii articulari vor avea diferita pozitia in fosele articulare in dependenta de directia deplasarii mandibulei. 44.Definitie ”Dimensiunea verticala de ocluzie”. Metode de apreciere a dimensiunii verticale de ocluzie. DVO-reprezinta inaltimea etajului inferior al fetei, ce este masurat prin distanta ce separa punctual subnazal de proeminenta mentoniera. P.S.:

In pozitia de contact maximal al arcadelor dentare, etajul inferior al fetei reprezinta o inaltime individuala la fiecare pacient. Contactul maximal dintre arcadele dentare apare la actul de masticatie si deglutitie la o participare musculara optima. In cazul edentatului total DVO lipseste insa ramine relative constanta dimensiunea vertical de repaos fiziologic , care pe parcurs va devein importanta in determinarea DVO. Dimensiunea vertical de repaos fiziologic este egala cu DVO+spatial fiziologic de incluzie (2-3mm). Pentru determinarea DVO se folosesc doua metode: 1. Metoda antropometrica 2. Metoda anatomofiziologica

Metoda antropometrica- se bazeaza pe masurarea celor trei etaje ale fetei cu ajutorul compasului APPENRODT-GHERINGHER.  

Pacientul este rogat sa deschida gura maximal iar medical aplica doua puncte corespunzator, unul pe virful nasului si altul pe menton. Fara a schimba pozitia compasului, pacientul inchide gura pina la momentul in care bratul intermediar va ocupa pozitia pe virful nasului in punctual unde s-a aflat extrema compasului mare. Aceasta inaltime va corespunde dimensiunii vertical de repaos fiziologic relative al mandibulei. DVO va fi mai mica cu 2-3mm.

Metoda anatomofiziologica – are la baza date anatomice si fiziologice ale sistemului stomatognat.



La edentatul total are loc: prabusirea buzelor, obrajilor, plicile nazolabiale devin mai pronuntate, barbia se deplaseaza anterior. Deci pentru a determina un calcul correct al DVO trebuie sa trinem cont de faptul ca buzele trebuie sa se aseze fara tensiune, comisurile labiale trebuie sa fie putin ridicate, iar plicile nazolabiale nu trebuie sa die tare exprimate

Tehnica data are urmatoarele etape: a) la baza nasului sip e menton se aplica cite un punct b) se determina distanta dintre aceste doua puncte cu ajutorul riglei, astfel determinindu-se dimensiunea vertical de repaos fiziologic. DVO se va determina prin miscararea cu 2-3mm din dimensiunea vertical de repaos fiziologic. c) apoi introducem in cavitatea bucala a pacientului sabloanele cu bordure de ocluzie si rugam pacientul sa inchida gura. Apoi determinam distanta dintre reperele indicate pe fata. Daca aceasta distant este mai mare sau mai mica se face corectia prin adaugare sau radere a cerii din contul bordurilor de ocluzie

45.Definitie „Pozitie neutra a mandibulei fata de maxila”. Metode de apreciere. Starea de echilibru dintre musc.ridicatori si musc.coboritori cind acestea se afla intr-o stare de relaxare relativ fiziologica,care se individualizraza la nivelul arcadelor dentare printr-un spatiu de inocluzie egal cu 2-3mm. “ suma rapoartelor mandibulo-craniene atunci când mandibula se află în poziţie posturală faţă de craniu sub efectul echilibrului tonic antigravific al musculaturii manducatoare” În vederea obţinerii relaţiei de postură sunt necesare anumite condiţii: bolnavul va fi aşezat cu capul nesprijinit, în cabinet atmosfera va fi calmă, plăcută, zgomotele reduse,lumina şi culorile nestridente, iar conversaţia cu pacientul va fi una obişnuită, fărăsemnificaţieafectivă.Bolnavulvarespiraliniştit,lăsând mandibula sub influenţa reflexuluide poziţionare a mandibulei antigravific. Facilitarea inducerii relaţiei de postură este realizată prin utilizar ea unor teste fonetice care au însă mai mult semnificaţie funcţională decât de postură: 1.testul Wild – pacientul pronunţă cuvinte ce conţin fonema „A”: mama, Ema, Ohio; 2.testul Silvermamn – utilizează cuvinte ce conţin fonema „S”: pas. dus-întors,Mississippi; 3.testul Robinson– ferfeniţă, fe, ve; 4.numărătoarea de la 60 la 70. După deglutiţie sau după utilizarea unuia din testele de| mai sus. În condiţiile menţionate, bolnavul rămâne în relaţie de postură.

46.Caracteristica pozitiei de postura a mandibulei dupa Burlui. Poziţie de Postură a Mandibulei-se caracterizeaza ca o stare de relaxare relativa a muschilor mobilizatori(mm.ridicatori si coboritori ai mandibulei) cu formarea unui spatiu interdentar de inocluzie, de 1-6mm la nivelul arcadelor denatre,iar in mediu 2-3mm.

V. Burlui (1989) determină această poziționare a mandibulei ca «... suma rapoartelor mandibulocraniene atunci, câ nd mandibula se află în poziție posturală față de craniu sub efectul echilibrului tonic al musculaturii((((((( manducatoare antigravific))))))))».

47.Determinarea relatiilor intermaxilare la prezenta si absenta semnelor ocluziei centrice si dimensiunii verticale de ocluzie. Materiale concepute pentruînregistrarea ocluziei și a raportului dintre dinții maxilarului inferior și superior: - Regisil® 2X™ Bite Registration;- Regisil® PB™ Bite Registration Etapele de determinare și fixare a relațiilor intermaxilare în absența ocluziei 1.Poziționarea bordurilor de ocluzie. 2. Determinarea înă lțimii mușcă turii. 3. Determinarea poziției de postură a mandibulei în raport maxilarul superior și fixarea acesteia. (Asta a spus Danu)- În absenta DVO si ocluziei centrice avem metoda grafica si functionala Determinarea relaţiilor intermaxilare centrice la absenţa ocluziei. A) • • •

Multiple contacte dentodentare; Ocluzie stabila; DVO nemodificata se inregistreaza cu amprenta in ocluzie(blocuri de ocluzie);

B) • • • •

Contacte dento-dentare in numar redus (1,2); Ocluzie instabila; DVO cel mai des nemodificat; Aparatul ce inregistreaza este sablonul de ocluzie-95% si 5%-blocuri de ocluzie in dependenta de situatia clinica.

C) • • •

Lipsa contactelor dento-dentare; Lipsa ocluzie; DVO micsorat -100% sablonul cu bordura de ocluzie

În prezenta DVo si ocluzie centrica se determina dupa metoda antroprometrica -se masoara de la plicile nazale pina la menton

48.Metode de inregistrare a ocluziei centrice sau a relatiilor intermaxilare. Se foloseste: ceara,materiale amprentare termoplastice,elastice,pasta de oxid de Zn.

Materialul ales se introduce in cavitatea bucala, si se aranjeaza pe ocluzal a dintilor lipsiti de contact apoi arcadele dentare se aduc in contact de intercuspidare maxima. Dupa consolidarea materialului, dispozitivul este indepartat de pe arcadele dentare si se transfera pe modele. Astfel sunt pozitionate in OC apoi sunt montate in articulator sau ocluzor. Pentru ocluzie instabila pozitionarea modelelor se poate efectua a blocuri de ghips, materiale termoplastice sau silicon viscos sau sabloane de ocluzie. 1.Etapa de adaptare a sabloanelor cu bordurile de ocluzie: La maxila sablonul de ocluzie se adpateaza tinind cont de obtinerea curburii vestibulare a bordurii si a planului de ocluzie 2.Determinarea dimensiunii verticale de ocluzie- sint mai multe metode de determonare DVO: anatomica, antropometrica si anatomo-fiziologica Practic insa se foloseste meoda anatomo-fiziologica: ---pentru aceasta pe fata pacientului se noteaza doua puncte,unul la baza nazala,iar altul pe barbie.Apoi se determina pozitia de postura a mandibulei,inregistrindu-se distanta dintre puncte. ---dupa asta se adapteaza sabloanele cu bordura de ocluzie prin depunerea sau taierea cerei,obtinind o distanta dintre cele doua puncte mai mica cu 2-3mm decit cea a pozitiei de postura 3.Determinarea pozitie neutre a mandibulei sau a relatiiei centrice si fixarea ei :pentru aceatsa sau propus mai multe metode a.Deschiderea maximala a gurii si mentinerea ei in aceasta pozitie circa 30sec,dupa aceasta se inchide lent pina se simte saltul inapoi al condilului articular b. Aplicarea probei fonetice dupa care la inchiderea gurii mandibula se pozitioneaza neutru c. Metoda in care pacientului i se propune sa priveasca in departare si sa realizeze actul de deglutitie,dupa care mandibula capata o pozitia de postura necesara medicului d.Se propune relaxarea pacientului si concomitent masarea musculaturii functionale a fetei Fixarea mandibulei are loc cu ajutorul unor placute de ceara, sau a rulourilor de material amprentar(in istorie cu clame de sirma in forma de U)

Metodele de poziţionare mandibulară în Relatie centrica (pozitia mandibulo-craniana fiziologica independenta de ocluzia dentara, pozitia cea mai inalta si cea mai anterioara de contact condilo-disco-temporal, care favorizeaza rotatia pura a condililor dupa o axa balama terminala) se pot grupa astfel: metoda unimanuală, metoda bimanuală, metoda mini-planului retroincisiv, metoda poziţionării autoghidate. 1. Metoda unimanuală. o tehnică de conducere cu o singură mână a mandibulei în RC. • Tehnica cu un deget. Operatorul aplică policele de la mâna dreaptă pe vârful mentonului ghidând mandibula pacientului în direcţie condiliană. • Tehnica cu trei degete. Operatorul aplică policele pe menton, iar indexul şi degetul mijlociu pe marginea bazilară. Policele nu permite ca mandibula să fie împinsă anterior, iar celelalte două degete ghidează mandibula superior. 49. Puntea dentara din doua bucati. Caracteristica. Avantaje si dezavantaje. Indicatii si contraindicatii catre utilizare in tratamentul edentatiei partiale. Etapele clinicotehnice de confectionare.

Aceste constructii sunt confectionate dupa metoda clasica, care prevede in prima etapa realizarea elementelor de agregare, iar in a doua – a corpului de punte si solidarizarea lor prin lipire. Etapele clinico-tehnice depind de particularitatile constructive ale elementelor de agregare, metoda lorde realizare si materiale utilizate. Ca elemente de agregare pot fi folosite toate varietatile de microproteze, insa mai des sunt folosite coroanele de invelis realizate prin metoda de stantare. Corpul de punte poate fi realizat in intregime din metal sau cu casete pentru fatele. La rindul sau corpul de punte cu casete poate fi: -

Cu fatete din acrilat, conf in lab Cu fatete din acrilat prefabricate Cu fatete din portelan prefabricate Cu dispozitive pentru dinti tubulari Cu semicasete di fatete din acrilat Cu cupe sau semicupe

Corpul de punte mai poate fi conf cu bara metalica liniara, acoperita cu material fizionomic sau cu bata metalica si dispozitive speciale pt coroane fizionomice.



Indicatii: pot fi utilizate la restabilirea integritatii arcadelor dentare in toate cazurile cand sunt conditii de tratament cu PD fixe. Avantaje: - Transmiterea presiunii ocluzale pe cale fiziologica prin axul lung al dintilor stipli - Restabilirea totala a functiei masticatorii - Restab functiei fonetice fara modificari de pronuntare a consoanelor - In scurt timp sunt integrate in functionalitatea SS - Necesita o slefuire usoara a dintilor stilpi. Dezavantaje: -

Sunt mai putin igienice Nu restabilesc pe deplin aspectul fizionomic Poate avea loc dezlipirea corpului de punte de elementele de agregare si oxidarea locului de jonctiune - Folosirea aliajelor de lipire pot conduce la aparitia diferentei de potential si deci a curentilor galvanici. Etapele clinico-tehnice: Clinic: - prepararea dinților stâ lpi,amprentarea, determinarea ocluziei centrice , protecția dinților slefuiti. Laborator: - realizarea modelelor, montarea lor in simulator , modelarea machetei puntii din ceara ce se va înlocui cu metal,prelucrare puntii si pregă tire pentru efectuarea probei. Clinic: - proba puntii si individualizarea ei, protecția dinților preparati. Laborator: - finisarea si lustruirea puntii. Clinic: - proba definitiva si cementarea ei.

50. Caracteristica puntilor dentare cu extensie. Clasificarea. Avantaje si dezavantaje. Indicatii si contraindicatii catre utilizare in tratamentul edentatiei partiale. Caracteristic pentru această construcție este situarea elementelor de agregare pe o singură parte a corpului de punte, deci corpul de punte nu are la ambele extremită ți elemente de agregare. În dependență de poziția corpului față de elementele de agregare există :  Punte cu extensie meziala(cand corpul de punte este situat mezial fata de elementele de agregare)  Punte cu extensie distala(cand corpul de punte este situat distal fata de elementele de agregare) Indicații: 

puntea cu extensie mezială:

 absența incisivului lateral (cu elemente de agregare pe canin și primul premolar);  absența primului premolar (cu elemente de agregare pe premolarul II și molarul I);  puntea cu extensie distală:  când este necesar de restabilit un singur dinte solidarizat la două elemente de agregare;  când dinții stâlpi prezintă coroane voluminoase cu o foarte bună implantare parodontoradiculară;  când arcada dentară antagonistă este scurtată sau reprezintă o proteză mobilă sau mobilizabilă, ce nu dezvoltă presiuni ocluzale mari;  pentru un premolar sau molar în extensie la o punte subtotală fixată pe un număr mare de dinți stâlpi;  pacienți tineri cu edentații molare unilaterale ce au hemiarcada opusă integră. Contraindicații:

La absenta a doi dinti din cauza riscului de suprasolicitarea dinților stâ lpi •

Edentațiile terminale

•

Parodontopatii

•

Resorbții radiculare mai mult de 2/3

•

Nu se recomandă extensia ce are margine incizală (canin) în locul suprafeței ocluzale,deoarece va acționa ca un plan inclinat nociv.

Clasificare a.corp de punte in extensie meziala - Este o extensie spre partea din fata a cavitatii bucale sau spre anterior Este varianta mai favorabila deoarece, cu cat avansam spre zona din fata a cavitatii bucale, presiunile masticatorii scad. In consecinta, asupra corpului de punte vor actiona forte mai mici. b.corp de punte in extensie distală - Este o extensie spre partea din spate a cavitatii bucale unde fortele masticatorii sunt mult mai mari. Este varianta mai putin favorabila si,

din acest motiv, se foloseste mai rar astazi. Puntile cu extensii distale, in special daca sunt si gresit proiectate, pot conduce in timp la mobilizarea dintilor stalpi. a) După materialul din care sunt realizate: punți metalice punți nemetalice (fizionomice) acrilice sau ceramice punți fixe: metalo-acrilice, metalo-ceramice. b) După aspectul fizionomic: punți nefizionomice punți fizionomice punți parțial- fizionomice c) După raportul corpului de punte cu creasta alveolară: corp de punte cu raport în șa corp de punte cu raport în semișa corp de punte cu raport tangent linear la maxila corp de punte cu raport tangent linear la mandibula corp de punte cu raport punctiform corp de punte suspendat Avantaje •

transmit presiunea ocluzală pe cale fiziologică prin axul lung al dintelui

•

restabilesc funcția masticatorie, fonetică , fizionomică

•

procesul de masticatâ ție nu se deosebește de cel efectuat cu dinții naturali

Dezavantaje •

În dependență de raportul corpului de punte cu apofiza alveolară nu permit igienizarea lor corespunză toare

•

Poate avea loc dezlipirea corpului de punte de elementele de agregare și oxidarea locului de joncțiune

•

Parodonțiul dinților-stâ lpi va fi supus unei solicitari duble din contul efectului de pâ rghie a extensiei; efect parțial compensat de utilizarea a doi dinți stâ lpi

•

În cazul extensiei distale, poate fi exercitată o presiune mai mare ce va contribui la detașarea punții

51. Alegerea dintilor stalpi la planificarea puntii dentare cu extensie.

Alegerea dintilor stalpi este una din cele mai importante etape in planificarea unei punti dentare. Inainte de a alege dintii stalpi, trebuie sa fim siguri ca, respectivul caz clinic, are ca indicatie de tratament folosirea puntilor dentare pe dinti naturali.... Alegerea dintilor stalpi ne va permite sa raspundem la 2 intrebari:  

cati dinti stalpi sunt necesari pentru a putea sustine adecvat puntea dentara care sunt dintii stalpi care se vor folosi pentru sustinerea puntii dentare

Conditii generale obligatorii Pentru a putea fi selectionat ca stalp de punte, un dinte trebuie sa indeplineasca anumite conditii generale obligatorii. 

Sa fie sanatos sau corect tratat Dintele nu are voie sa prezinte infectii apicale, chisturi sau granuloame netratate. De asemenea, daca a fost tratat endodontic, obturatia de canal definitiva trebuie sa fie compacta, continua si pana la varful radacinii. Aceste aspecte se verifica prin examen radiologic. Daca dintele prezinta afectiuni ce pot fi tratate, este indicat ca aceste tratamente sa se efectueze inainte de inceperea lucrarii.

Sa nu prezinte distructii avansate Uneori, daca coroana dintelui este distrusa, se poate confectiona un pivot dentar. Apoi, daca se indeplinesc celelalte criterii, puntea va putea fi confectionata folosind ca stalp acest pivot. Daca dintele prezinta distructii extrem de avansate, mai ales daca acestea patrund si subgingival, este mai prudent sa nu se foloseasca acest dinte ca stalp de punte... Sa nu prezinte mobilitate sau retractie gingivala accentuata Se accepta un anumit grad de mobilitate mai ales daca puntea va contine multi stalpi. Se va verifica pe radiografia dentara gradul de resorbtie osoasa din jurul dintelui. Acesta nu trebuie sa depaseasca 2/3 din lungimea totala a radacinilor. Conditii specifice fiecarui dinte Fiecare dinte va juca un alt rol in sustinerea puntii dentare. De exemplu, dintii posteriori vor avea un rol mai important in sustinerea puntii datorita marimii mai mari si a numarului superior de radacini. "Puterea" cu care fiecare dinte va sustine puntea dentara depinde de mai multi factori caracteristici fiecarei clase de dinti. Acesti factori pot fi influentati de situatii patologice sau de inaintarea in varsta. 

Numarul de radacini : cu cat este mai mare, cu atat stabilitatea dintelui este mai mare

  

Lungimea si grosimea radacinilor : cu cat sunt mai mari, cu atat stabilitatea dintelui este mai mare Divergenta radacinilor : cu cat radacinile sunt mai divergente cu atat dintele este mai puternic ancorat in os Gradul de implantare osoasa : se refera la cantitatea si calitatea osului in care este implantat dintele

In functie de aceste criterii, fiecare dinte primeste un indice care ne arata cat de mult ne putem baza pe acesta in sustinerea puntii dentare. 52. Biomecanica puntilor dentare cu extensie. Distribuţia stresului la o punte cu extensie este invers decâ t în cazul unei restaură ri cu elemente de agregare situate mezial şi distal. Dinţii stâ lpi situaţi mai aproape de extensie sunt supuşi la solicită ri de compresiune, în timp ce dinţii stâ lpi situaţi mai departe de extensie sunt supuşi mai ales unor forţe de tracţiune. Aplicarea unei forţe la nivelul extensiei solicită dinţii stâ lpi prin momente de basculare şi de torsiune. Pentru optimizarea prognosticului acestui tip de restaură ri, se realizează extensii câ t mai scurte şi mai înguste (dar care să pâ streze stopurile ocluzale), fixate pe un numâ r câ t mai mare de dinţi stâ lpi, în condiţiile unor rapoarte ocluzale riguros echilibrate

53. Erori posibile la tratamentul edentatiei partiale cu punti dentare cu extensie. Profilaxia. Alegerea dintilor stalpi parodontopatici, cu resorbtie radiculara Traumarea țesuturilor moi sau dintilor vecini in timpul prepararii dintilor stalpi Prepararea in exces sau prepararea insuficientă a dinților stâlpi Amprentarea incorecta a campului protetic Eroare în momentul fixării definitive Profilaxie: cunoasterea criteriilor de alegere a dintilor stalpi potriviti, atentia medicului stomatology in timpul efectuarii anumitor manopere in scopul evitarii lezarii tesuturilor moi sau a dintilor vecini, prepararea atenta la turatii potrivite a dintilor stalpi in scopul evitarii prepararii acestora in excess au insufficient, cunoasterea tehnicilor de amprentare pentru obtinerea unei amprente exacte, fixarea a tenta a puntii in scopul evitarii fracturarii acesteia si asigurarii unei fixari trainice pentru a nu crea incomoditati pacientului. 54. Caracteristica puntilor dentare intreg turnate. Tipuri. Avantage si dezavantage. Cerintele catre puntea dentara intreg turnata. 1. Caracteristica punţilor dentare întreg turnate: ▹ Puntile dentare intreg turnate reprezinta o constructie protetica care serveste la restabilirea integritatii arcadei dentare si suspendarea dereglarilor de

functie provocate de edentatia partiala, constituita din elemente de agregare si corpul de punte. ▹ La puntile dentare intreg turnate elementele componente sunt modelate din ceară prin realizarea machetei întregii construcții și apoi înlocuită prin turnare cu aliajul solicitat, aceste punți pot fi confectionate întreg metalice și mixte după tehnici moderne și sunt cunoscute și ca punti dentare dintr-o bucată!!! ▹ Din punctul de vedere al restabilirii aspectului fizionimic, puntile dentare dintro bucată pot fi: ▹ a) nefizionomice; ▹ b) partial fizionomice: ▹ c) total fizionomice.

-        sunt fixate pe dintii stalpi prin cimetarea elementelor de agregare, ceea ce le confera stabilitate pe o lunga perioada de timp; -        volumul care il ocupa in cavitatea bucala este mai mic sau, cel putin, egal cu acela ocupat de dintii naturali; -        formele suprafetelor vestibulare si orale sunt asemanatoare cu ale dintilor naturali; -        transmit fiziologic presiuni masticatorii, prin parodontiul dintilor stalpi, de la nivelul fetelor ocluzale ale corpului de punte si ale elementelor de agregare osului alveolar; -        sunt constructii rigide, nedeformabile, rezistente la rupere si abraziune. Însă luciul metalic al zâ mbetului neagă caracteristicile sale pozitive. - se potrivesc pentru proteza dinților molari. - manipularea cu uşurinţă a dintelui înainte de instalare; - coroanele întreg turnate din aliaje prețioase, cu timpul nu abraziaza dinții adiacenți deoarece se uzează la fel ca și smalțul natural al dintelui; - Coroana de metal este o opțiune bună de buget pentru a compensa lipsa dintelui. Avantaje: -sunt rezistente -au retentive foarte buna prin contact intim -pot fi modelate correct ocluzal si lateral -au adaptare buna pe prag Dezavantaje: -intra mult material sccumpe -nu s estetice, se indica doar la grupul posterior de dinti -uneori greu de adaptat -transmit variatiile termice

-ablatia (indepartarea) lor e dificila, laborioasa CERINTE -sa pastreze ocluzia centrica si relatiile intermaxilare -sa restabileasca functia masticatorie, fonetica -sa fie posibil realizarea unei igiene eficiente -sa asigure conditii ocluzale functionale -sa prezinte un raport adecvat corpul de punte cu creasta alveolara 55. Indicatii si contraindicatii catre tratamentul edentatiei partiale cu punti dentare intreg turnate. Indicaţii: a) în scop morfo-funcțional și profilactic ▹ pe dinți cu carii însoțite de pierderi mari de substanță dentară , câ nd nu mai sunt posibile reconstituiri prin obturații sau inlay-uri; ▹

pe dinți cu obturații întinse sau multiple, care predispun coroana dentară la fracturi, situații în care coroanele de înveliş se utilizează pentru consolidarea rezistenței mecanice a dintilor,

▹

in pierderi de substanță dentară prin traumatisme, câ nd reconstituirea prin alte mijloace nu mai este posibilă

▹

în abrazii patologice câ nd, prin aplicarea coroanelor de înveliş este imposibilă reconstituirea integritatii.

▹

pe dinți cu modifică ri de formă , volum, poziție și culoare, atunci câ nd acestea pot fi corectate prin aplicarea coroanelor de înveliş;

▹ la tineri, din considerente de ordin fizionomic, la vâ rstnici, mai ales în scop paradontoprofilactic. ▹

pentru corectarea culorii, în zona frontală , se utilizează coroana de înveliş fizionomica.

Indicaţii: b) în scop protetic: ▹ în restaură rile edentațiilor clasa III si IV; ▹

pentru ancorarea protezelor parțiale mobilizabile, în cazul coroanelor prevă zute cu convexită ți pentru croşete, cu locaşuri pentru sprijinul ocluzal, cu culise etc.;

▹

pentru imobilizarea dinților în paradontopatii;

▹ în tratamentul disfuncției ocluzale, pentru refacerea reliefului ocluzal şi a planului de ocluzie, câ nd, în urma necesită ților de nivelare, se şlefuiesc dinții care, ulterior, necesită acoperirea cu coroane; ▹

pentru reconstituirea zonelor de sprijin, câ nd, prin intermediul coroanelor nu se pot reface condiţiile biostatice normale dintre arcade, în scopul prevenirii

modifică rilor rapoartelor intermaxilare, consecutive distrucțiilor coronare din zonele laterale. Indicaţii: c.In scop morfofunctional: ▹ Pentru restaurarea morfologiei ocluzale atenuata, distrusa prin:  atritie (tocire datorita frecarii a 2 suprafete de smalt) - bruxism;  abraziune (frecare cu alimente exogene); ▹ Pentru corectarea nivelului planului de ocluzie in disfunctii mandibulare (ocluzii blocate in propulsii ,antero-lateralitate). Planul se aduce in normofunctie. ▹

Pentru restaurarea dintilor posteriori (premolari/molari) din zona de sprijin, pentru conservarea dimensiunii verticale de ocluzie (D.V.O.);

▹

In corectarea abraziunilor patologice rezultate pe fondul frecarii cu un aliment sau obiect exogen;

▹ Cea mai importanta indicatie din punct de vedere morfofunctional este pentru echilibrarea ocluzala a cazului clinic (etapa clinico-tehnica foarte dificila, dar indispensabila); ▹ Cind dintii sunt mici si nu putem prepara pentru metalo/ceramica. ▹ In cazul in care avem nevoie de a repartiza uniform forma masticatorie si cind antagonistii la fel sunt restaurati prin punti dentare intreg turnate. Contraindicaţii: ▹ lipsa a mai mult de 5 dinți la nivelul unei singure breșe ▹ în edentațiile terminale; ▹ prezența dinților restanți cu o mobilitate patologică de gradul III ▹ vîrsta, copii la care oasele maxilare sunt în dezvoltare ▹ in tratamentul edentatiilor daca nu exista suficient suport. ▹ igiena orala nesatisfacatoare ▹ afectiuni generale care contraindica anestezia sau slefuitul dintilor ▹ in procesele patologice apicale (osteite, granuloame, chisturi), care n-au fost tratate în prealabil chirurgical sau conservativ; ▹ în tratamentul endodontic incorect sau incomplet (că i false sau obturații incomplete); ▹ restaurarea protetică se aplică numai după rezolvarea endodontică a cazului; ▹ pe dinți cu inflamații ale parodonțiului marginal, pâ nă la amendarea fenomenelor inflamatorii prin tratamentele parodontale instituite; ▹ pe dinți cu pungi gingivale şi osoase - în aceste cazuri trebuie să se facă , în prealabil, un tratament parodontal chirurgical;

▹ pe dinți cu mobilitate dentară avansată , irecuperabili, care necesită extracția; ▹ pe dinți cu resorbții alveolare, câ nd depă şesc treimea apicală radiculară , situație care se apreciază în corelație cu gradul de atrofie al marginii alveolare; pe dinți înclinați peste 30 față de câ mpul ocluzal, supuşi unor solicită ri nefuncționale, permanente, aceasta chiar şi atunci câ nd sunt integrați într-o punte; ▹ pe dinți lipsiți de antagonişti, cu unele exceptii totuşi, de exemplu un molar fă ră antagonist, reprezentâ nd un al doilea stalp într-o punte normal solicitată ; 56.Aliajele utilizate la confectionarea puntilor dentare intreg turnate. ▹ Puntile dentare intreg turnate reprezinta o constructie protetica care serveste la restabilirea integritatii arcadei dentare si suspendarea dereglarilor de functie provocate de edentatia partiala, constituita din elemente de agregare si corpul de punte. Aliaje nobile; Aliaj din titan; Aliaj Cr-Co; Aliaj inoxidabil cu poleire;

▹ ALIAJELE DENTARE PE BAZĂ DE Aur pot fi: ▹

- aliajele cu conţinut crescut de aur,

▹

- aliajele cu conţinut redus de aur (40% < Au < 60.

▹ ▹

ALIAJE DENTARE PE BAZĂ DE Ag–Paladiu:

▹

- au o culoare albă ,

▹

- conţin predominant argint,

▹

- dar şi cantită ţi importante de paladiu (≥ 25%),

▹

- paladiul conferă nobilitate şi diminuează luciul argintului

▹

- pot conţine sau nu cupru şi o cantitate mică de aur.

▹

- aliajele Ag-Pd fă ră adaos de cupru conţin, de obicei, 70-72% Ag şi 25% Pd.

▹

ALIAJELE PE BAZĂ DE PALADIU sunt de trei tipuri:

▹

- cu conţinut crescut de Pd,

▹

- avâ nd conţinut de Pd-Cu

▹

- avâ nd conţinut de Pd-Ag.

▹ ▹

Aliajele cu conţinut crescut de paladiu:

▹

- conţin doar o cantitate mică de alte materiale nobile;

▹

- sunt utilizate şi în tehnica metalo-ceramică ,

▹

- dar determină colorarea ceramicii prin formarea oxizilor de argint.

▹ ▹

Aliajele pe bază de Pd-Cu conţin de obicei 70%- 80% Pd, 10% Cu, 5-10% Ga şi adaosuri de staniu, indiu şi aur.

▹ ▹

Aliajele pe bază de Pd-Ag conţin: - 50-60% Pd,

▹

- 30-40% Ag,

▹

- 5-10% adaosuri de indiu şi/sau aur.

▹ ALIAJE NENOBILE ▹   ▹

- se caracterizează prin:

- preţ de cost redus,

▹

- proprietă ţii fizice bune

▹

- manipulare mai facilă decâ t aliajele nobile.

▹

- se utilizează pentru confecţionarea protezelor unidentare şi a punţilor, total metalice şi mixte (metalo-polimerice şi metalo-ceramice).

▹

Meyer clasifică aliajele nenobile după conţinutul în crom şi molibden, în cinci clase: Clasa I-a: Cr ≥ 20%

▹

Clasa a II-a: Cr ≥ 16% şi Mo ≥ 3%

▹

Clasa a III-a: Cr < 16% şi fă ră adaosuri de Mo

▹

Clasa a V-a: aliaje ternare de Ni-Co-Cr

▹   ▹

- Aliajele pe bază de Ni-Cr:

▹

- conţin 60-82% Ni şi 7-25% Cr.

▹

- componente de aliere: molibden, aluminiu, mangan, siliciu, beriliu,

▹

cupru, cobalt, galiu, fier, etc.

▹   ▹

- Aliajele pe bază de Co-Cr:

▹

- conţin în general 53-70% Co şi 20-32% Cr.

▹

- unele sisteme de aliaje Co-Cr conţin 2-6% Mo.

▹

- componente de aliere: fier, cupru, siliciu, staniu, mangan, ruteniu, etc.

o • • o • o • o •

aliaje de aur: de 916 %o (22 carate); de 833 %0 (20 carate); aliaje din paladiu-argint: Palliag, Palidor; aliaje din crom-cobalt: Romtecos; aliaje pe bază de Cu, Al și Ni: Gaudent

57.Particularitatile prepararii dintilor stilpi la confectionarea puntilor dentare întreg turnate. Tipuri de prag utilizate la prepararea dinților stâ lpi. ▹ Are ca obiectiv obtinerea unei figuri geometrice neretentive in sens cervico - ocluzal. ▹ Coroana proprie a dintelui preparata cu forma caracteristica fiecarui dinte, este numita „bont dentar”. ▹ peretii dintelui se intalnesc sub un unghi de la 2 la 8 grade, luand forma unui trunchi de con; ▹ de pe suprafata ocluzala se slefuieste 1 mm de tesuturi dure, pastrind forma individuala anatomica a acesteia, iar de pe suprafetele verticale se slefuieste 0,5-0,6 mm; ▹ formarea unui prag de 0,5- 1 mm pentru imbunatatirea proprietatilor retentive si indicilor estetici. ,sau fara prag (se mai spune vertiprep,muchie de cutit ,tangentialsunt sinonime) sau cu praguri mixte. ▹ Cand preparam dintele cu prag chanfrein preparam din dinte dupa grosime lucrarii protetice. (0,2-0,3 mm subgingival) ▹ Dinti stilpi trebuie sa fie paralel, astfel incat peretii distali bresei edentate sa fie convergenti, iar peretii limitrofi bresei edentate sa fie divergenti astfel incat sa putem asigura o axa de insertie corespunzatoare puntii protetice. Fetele laterale sunt orientate prin slefuire usor convergente ocluzal, cu aspect plan Particularităţile preparării dinţilor stâlpi în regiunea coletului. Tipuri de prag. ▹ Prag orizontal in unghi drept – formeaza un unghi de 90 de grade cu axul lung al dintelui,jonctiunea dintre marginea restaurarii sip rag este de tip “cap la cap”.Se prepara cu un instrument diamantat cilindric ,sau cilindro-conic cu varful plat ▹ Pragul inclinat sau obtuz – unghiul format de peretele gingival cu peretele axial este un unghi de 120 de grade. Marginea restaurarii va intalni astfel muchia marginala in unghi ascutit.

▹ Prag cu bizou – s-a preconizat pentru a acompensa contractia metalului in cursul turnarii..Marginea subtire a metalului poate fi finisata ceea ce imbunatateste inchidirea marginala a restaurarii. Bizoul va asigura un unghi al marginii restaurarii de 30-45 de grade. ▹ Prag excavat (CHANFREIN) – este o terminatie gingivala care formeaza un unghi obtuz rotunjit 135 de grade in forma de elipsa. Se foloseste o freza cilindro-conica in form de elipsa. ▹ Chanfrein modificat – propus de catre dr. Masseroni, este un prag rotunjit in forma de elipsa. Se foloseste o freza cilindrico-conica in forma de elipsa. ▹ poate fi cu o terminaţie nedefinită subgingival, sub formă de „pană” ca în cazul preparaţiei tangenţiale după Kö rber; ▹ poate avea o forma de „daltă în unghi ascuţit” care se realizează adeseori lingual şi proximal, cu rezultate satisfă că toare; ▹ se poate prezenta ca o „daltă în bizou”, folosită acolo unde se impune o şlefuire mai profundă ( de exemplu, în cazul prezenţei unei carii); ▹ preparaţia mai poate fi realizată cu „prag”- în unghi drept, ascuţit sau obtuz – simplu sau bizotat. Pragul poate fi schiţat de jur împrejur sau numai parţial – vestibular – ori vestibular şi oral, depinzâ nd de tipul microprotezei câ t şi de situaţia clinică a cazului respectiv; ▹ poate avea şi formă „escavată” denumită „en congé”. ▹ Shillingburg este adeptul unei limite de preparatie verificabila cu precizie atat in amprenta cat si pe model, In consecinta, el se pronunta, in special in cazul coroanelor de aur, pentru modalitatea escavata“encougé”. Totodata Shillingburg arata ca pentru coroanele de aur asa numita preparatie tangentiala nu este indicata intrucat obliga la modelarea unor margini coronare subtiri, in lama de cutit care, nefiind suficient de rezistente, se deformeaza de cele mai multe ori sub actiunea fortelor masticatorii.

58.Particularitatile obtinerii amprentelor la confectionarea puntilor dentare intreg turnate. Tipuri si tehnici utilizate. Amprenta este copia negativa si fidela a campului protetic. Amprentele se impart in documentare, auxiliare si de baza. In dependenta de tehnica realizarii deosebim: amprente realizate intr-un timp; amprente realizate in doi timpi, amprente de corectare, amprente in ocluzie, amprente partiale, amprente totale. De-a lungul anilor, au fost efectuate mai multe clasificari ale materialelor de amprenta (Falk 1948, J. Poggioli 1959, L. leremia 1981, R. Nussbaum 1986, D. Munteanu si D. Bratu 1993). Ultima dintre cele mentionate recunoaste patm grupe de material ▹ A. Rigide si semirigide ireversibile (gipsuri, polimeri acrilici, paste ZOE);

▹ B. Rigide reversibile (termoplastice) (compounduri Stents, gutaperca, cemri, materiale bucoplastice); ▹ C. Elastice reversibile (hidrocoloizi agar-agar); ▹ D. Elastice ireversibile (hidrocoloizi ireversibili: alginate, elastomeri de sinteza: polisulfuri, siliconi, polieteri, poliuretano-dimetilmetacrilati). in 1992 Combe simplifica mult lucrurile si imparte materialele de amprenta  elastice (hidrocoloizi si elastomeri)  rigide  Particularităţile obţinerii amprentelor la confecţionarea punţilor dentare întreg turnate:  Vom utiliza doar amprente duble, pentru acest tip de lucrare protetica :  intr-un timp  in doi timpi   Amprenta realizata intr-un timp - este obtinuta prin depunerea materialului amprentar in lingura de amprentare si presarea lui direct pe campul protetic. Aceasta tehnica poate fi utilizata si la aplicarea a doua materiale amprentare de diferita consistenta: unul vascos si altul fluid. In acest caz ambele materiale sunt preparate concomitent: materialul vascos se depune in lingura amprentara, iar materialul fluid cu ajutorul unei seringi se injecteaza imprejurul dintilor preparati, in asa mod ca sa fie inglobat in materialul vascos.     Amprenta realizata in doi timpi este obtinuta prin realizarea unei amprente intrun timp, iar dupa ce este indepartata de pe campul protetic este acoperita de un material amprentar fluid fiind reintrodusa in cavitatea bucala in faza a doua.  Etapele:  Alegerea lingurii amprentare;  Prepararea meterialului de amprentare;  Depunerea materialului in lingura;  Introducerea lingurii in cavitatea bucala si presarea materialului pe campul  protetic, prelucrarea marginilor;  Indepartarea amprentei de pe cimpul protetic;  Amprenta ocluziei se ia cu un material dur. Se prepara materialul prin omogenizarea bazei, care are consistenta chitoasa, cu catalizatorul, care este de obicei o pasta. Apoi se plaseaza materialul preparat pe toata lungimea arcadei dentare. Se invita pacientul sa "muste" in ocluzia corecta. Priza materialului dureaza 1-2 minute

59.Etapele clinico-tehnice de confectionare a puntii dentare intreg turnate. Erori posibile si profilaxia lor.  Protezele fixe se realizează printr-o succesiune de faze clinico-tehnice care se desfă şoară printr-o colaborare profesională între medicul stomatolog şi tehnicianul dentar,etapele tehnice se desfasoara în laboratorul de tehnică dentară.  Succesiunea şi derularea lor este specifică pentru fiecare tip de proteză fixă , în funcţie de particularită ţile acestora şi de materialele din care se execută . Fazele clinico-tehnice : 1. examinarea pacientului,pepararea dinților stîlpi, amprentarea,protecția dinților șlefuiți 2. Transmiterea amprentei in laborator 3. Turnarea modelului si fixarea in articulator 4. Modelarea machetei elementelor de agregare si a corpului de punte, unite intre ele 5. Confectionarea tiparului ( ambalarea ) 6. Turnarea metalului in tipar 7. Dezambalarea si prelucrarea piesei protetice 8. Proba puntii pe model 9. Proba puntii in cavitatea bucala si individualizarea reliefului ocluzal 10. Finisarea si lustruirea puntii ( componenta metalica) 11. Fixarea puntii, prin cimentare, pe dintii stalpi Greşeli clinice: 1. Nerespectarea paralelismului la prepărarea dinților stîlpi 2. Deformarea amprentei 3. Modificarea pozitiei bonturilor dentare preparate, datorita migrarilor Greşeli tehnice: 1. puntea a fost realizata pe un model care nu este identic cu morfologia campului protetic 2. Erori la realizarea machete 3. Erori la turnare (dimensiuni incorecte, apărute în urma inegalității coeficientului de dilatare și contracție ai masei de ambalat și aliajului utlizat) 4. Erori la lipirea corpului de punte de elementele de agregare Turnarea modelului Se pot realizeaza prin 2 metode :1-cu bont fix( monobloc) 2-cu bont mobilizabil (segmentar) La modelele de lucru sectionate cu pinuri in prima faza se introduc pinurile in centru impresiunilor bonturilor din amprenta cu partea retentiva in amprenta. În faza a doua introduce în impresiunile dentare ale amprentei un gips extradur ,de consistenta fluida prin înclinarea amprentei si vibrare pentru a nu include bule de aer.  Se obtine prin 2 metode : 1-Macheta coroanei cu grosime nedirijata 2-Macheta coroanei cu grosime dirijată

Modelarea machete Se obtine prin 1-Macheta coroanei cu grosime nedirijata 2-Macheta coroanei cu grosime dirijata

2

metode

:

Confectionarea tiparului(ambalarea) Macheta se include in masa tiparului pentru a forma lacasul de forma si marimea machetei in care se va turna aliajul metalic in stare topita. Turnarea metalului in tipar • Tiparul se introduce intr-un cuptor de preincalzire,unde temperatura in 60 minute urca la 300-400 grade C,apoi in cuptorul de incalzire,unde temperatura in 30 minute urca la 750 grade C. Dezambalarea si prelucrarea piesei protetice • Dupa turnarea masei topite,tiparul se lasa sa se raceasca o perioada de timp specificata in prospect si apoi se introduce in apa rece. • Masa de ambalat se fragmenteaza si se desprinde de pe metal odata cu introducerea in apa,eliberand piesa turnata. • Indepartarea resturilor de masa de ambalat lipite de piesa cu un cutit de gips si curatarea piesei prin sablare. • Spalarea sub un jet abundent de apa.

60.Metodologia verifică rii relatiilor: a) elementelor de agregare cu dintii stilpi, cu dintii vecini, b) corpului de punte cu creasta alveolară , c) puntea dentară cu dinţii antagonişti. Elementelor de agregare cu dinţii stîlpi, cu dinţii vecini: Examinarea contactelor elementelor de agregare in zona coletului dintilor-stalpi si cu dintii vecini depinde de felul microprotezelor si se executa atat la proba elementelor de agregare cat si proba puntii. Corpului de punte cu creasta alveolară: Examinarea raportului corpului de punte cu apofiza alveolara cuprinde controlol spatiul necesar pentru protectia papilei interdentare si se verifica cu ajutorul sondei in unghi, verificarea niselor pt autocuratire, cat si incadrarea, puntii in morfologia arcadei respective. Corigirea acestor contacte se efectueaza prin slefuirea corpului de punte Puntei dentare întregturnate cu dinţii antagonişti. Examinarea rapoartelor corpului de punte cu dintii antagonisti la nivelul suprafetelor ocluzale prevede crearea echilibrului ocluzal prin slefuirea conform conceptiei ocluziei functionale, care cuprinde verificarea contactelor ocluzale in intercupidarea maximei. La miscarile de propulsie, de lateralitate, a curbelor ocluzale de comprensare si a dimensiuni verticale de ocluzie.

Avantajele la dirijate si nederijate :

Are un contact pe toată suprafața bontului - nedirijate , avantajul: transmit forțele pe tot bontul dentar

. 61.Punti dentare acrilice. Caracteristica. Avantage si dezavantage. Indicaţiile şi contraindicaţiile. Etapele clinico-tehnice de confecţionare.

Indicatii:           

  

          

pentru zona frontala a arcadelor dentare edentate unidentar sau cel mult absenta a doi dinti. Metoda provizorie de protective a dintilor vitali restaurarea morfologica a dintilor absenti si prevenirea complicatiilor ce pot surveni in urma pierderii dintilor. la restabilirea Functiei estetice restabilirea functiei fonetice mai ales in zona frontala Prevenirea complicatiilor ce pot surveni in urma pierderii dintilor Abraziuni dentare patologice; Anomalii de forma, volum, pozitie; Defecte ale arcadelor dentare; Traume, carii dentare Pacienti tineri, dinti cu camera pulpara voluminoasa (pentru a pastra vitalitatea dintelui)

Contraindicatii: ocluzii adinci,traumatizate, la fel cand dintii-stalpi rezulta bontului prea scurte ce nu pot asigura retentia protezei In tratamentul edentatiilor daca nu exista suficient suport Daca dintii stalpi nu sunt suficienti ca numar, sau acestia au o implantare inadecvata, este indicat sa se opteze pentru un alt tip de lucrare protetica : proteze mobile, lucrari pe implanturi. Igiena orala nesatisfacatoare Igiena bucala nesatisfacatoare contraindica realizarea oricarui tip de lucrari protetice pana la remedierea impedimentului. Dinti cu mobilitate de gradul 3 Resorbtie osoasa 2/3 din inlatimea radiculara Dinti cu tratament incorect Dinti cu radacini in stadiul de formare Procese patologice locale Leziuni ale mucoasei bucale Boli infectioase,respiratorii,cardiace si psihice Afectiuni generale care contraindica anestezia sau slefuitul dintilor Exista afectiuni generale care pot contraindica efectuarea acestor manopere. In aceste situatii, medicul stomatolog va solicita un consult interclinic



 

Edentatii cu dinti limitrofi bresei cu coroane clinice foarte joase,cu forte de rezerva a parodontiului foarte slab. Contraindicatii absolute: Prezenta breselor intinse la copii cind are loc cresterea maxilarelor,in edentatii terminale. In caz de tumori maligne Avantaje -Fizionomice Dezavantaje -Toxicitate inalta pentru gingie -Preparare multa din testu dentar -Rezistenta slaba -Prezinta multe contraindicatii Etape

Metoda clasica: Clinic: examenul clinic al pacientului, stabilirea diagnosticului, planul de tratament, prepararea dintilor stilpi, amprentarea, determinarea ocluziei, protectia plagii dentinare; Laborator: realizarea modelului din gips dur;modelarea machetei viitoarei punti din ceara; ambalarea machetei puntii in chiuveta pru realizarea tiparului; pregatirea acrilatului si introducerea lui prin presare in tipar; polimerizarea acrilatului si dezambalarea coroanei din chiuveta; prelucrarea, finisarea si lustruirea coroanei. Clinic: Proba punti şi individualizarea reliefului ocluzal, Laborator: Finisarea şi lustruirea punti Clinic: Proba definitiva şi cementarea punti pe dintilor stalpi

Metoda moderna:

Tehnica moderna nu prevede modelarea machetei coroanei din ceara si nici realizarea tiparului. Aceasta tehnica consta in modelarea directa a coroanei din acrilat prin depunerea succesiva a straturilor pe bontul dentar. Tehnica modelarii coroanei prevede depunerea acelorasi straturi (bazal, de dentina, de smalt, de colet si incizal), urmate de polimerizarea lor conform instructiunilor din prospect.

Puntea acrilică se obține prin polimerizarea rășinii acrilice introduse în tipar, în mai multe subetape tehnice.

Rășinile polimerice clasice se polimerizează sub acțiunea căldurii umede. Polimerizarea are loc conform curbei termice care debutează cu creșterea lentă a temperaturii de la temperatura mediului ambiant pînă la 60ºC, în timp de 30 minute. Se menține la 60ºC timp de 60 minute. Se ridică în următoarele 30 minute, la temperatura de 100ºC si se menține timp de 30 minute. Urmează răcirea lentă, timp de 4-8 ore. Timpul polimerizării se desfășoară pe parcursul a 2,5 ore.

62.Prepararea dinţilor stilpi în cazul confectionarii puntilor dentare acrilice. Metode. Complicatii posibile. Profilaxia lor. Dinții stîlpi se aleg în dependență de întinderea breșei, starea țesuturilor dure și a paradonțiului dinților stîlpi și starea dinților antagonști, Specificul prepararii consta in: a) obtinerea unei forme corecte, specifice pentru tipul lucrarii protetice alese b) obtinerea paralelismului intre axele coronare ale dintilor stalpi astfel incat toate elementele de agregare sa se aşeze uniform pe dintii-stalpi Dinti stilpi trebuie sa fie paraleli, astfel incat peretii distali bresei edentate sa fie convergenti, iar peretii limitrofi bresei edentate sa fie divergenti astfel incat sa putem asigura o axa de insertie corespunzatoare puntii protetice.

Tehnici de preparare: 1) Tehnica clasică - utilizează instrumentarul abraziv diversificat din punct de vedere al formelor si dimensiunilor Instrumentarul este reprezentat de: ▹

• discuri plane, concave, convexe, active pe o față , pe doua fete sau pe muchie;

▹

• pietre în forma de roată de moară sau carborund (Hetless) sau diamantate de 10mm diametru, fixate la piesa dreaptă ;

▹ • pietre cilindrice sau con întors diamantate montate la piesa dreaptă sau in contraunghi. 2) Tehnica modernă - utilizează instrumente abrazive diversificate din punct de vedere al formelor si dimensiunilor. Instrumentarul este reprezentat de: ▹

- freze diamantate de forme cilindrice si cilindro-conice

Pentru a asigura paralelismul trebuie sa tinem cont de niste reguli:

1. Daca avem un dinte vital si unul devital, atunci dintele vital va ghida axa de insertie comuna 2. Daca avem 2 dinti devitalizati atunci dintele cel mai putin inclinat va dicta axa de insertie 3. Daca avem 2 dinti vitali, atunci ambii vor ghida axa de insertie Bontul dentar este preparat fara retentii prin slefuirea de la nivelul tuturor suprafetelor a unui strat uniform al tesuturilor dentare de 1,5-2mm. Bontul dentar va avea o forma cilindricoconica, cu suprafetele laterale usor convergente ocluzal, sub un unghi nu mai mare de 5-8 grade fata de axul central. In zona cervicală a coroanei dentare este preparat un prag circular cu o lă țime ce depinde de mă rimea diametrului dintelui în această zonă și care constituie 0,3-0,5 mm la dinții cu un volum mai redus și 0,8-1,5 mm la dinții mai voluminoși. Pragul, in dependență de starea tesuturilor dentare cervicale, poate fi situat supragingival, la nivelul gingiei cu prag Chanfrein. Insa unii autori (E. Gavrilov, V. Kurleandski, L. Ene şi alții) au opinia ca pentru confecționarea coroanelor din acrilat nu este neapărat necesară realizarea pragului circular în zona coletului, deoarece marginile coronare se pot prelucra și finisa prin bizotare, pentru a evita iritarea tesuturilor marginale ale parodontului. Pentru amprentarea bontului preparat pot fi utilizate diverse materiale amprentare, apoi este realizat modelul pentru confecționarea coroanei prin una din cele două tehnici.

Accidente si profilaxie durerea, care depinde de sensibilitatea individuala, in cazul dintilor vitali se foloseste anestezia; ▹ -        sectionarea buzei, limbii, planseului sau mucoasei jugale, prin lipsa unui punct de sprijin ferm al mainii operatorului, greseala care poate determina deraparea instrumentului de slefuit.  In raport cu gravitatea leziunii se pot lua masuri ca badijonari cu H⒉O⒉, compresiuni pentru hemostaza sau sutura chirurgicala; ▹ -        deschiderea camerei pulpare, printr-o orientare gresita asupra dimen-siunilor organului pulpar; ▹ -        traumatizarea paradontiului marginal, consecutiva slefuirii, poate sa determine o lezare a fibrelor subepiteliale, ceea ce duce la retractii cicatriceale sau la aparitia pungilor gingivale; ▹ -        slefuirea din neatentie sau printr-o tehnica gresita a dintelui adiacent – punct de plecare pentru dezvoltarea unei carii; ▹ -        fracturarea coronara a dintelui vecin sau antagonist, prin neatentie sau prin manevrarea gresita a instrumentelor de slefuit. Complicații posibile în timpul și după prepararea dinților stîlpi. Profilaxia

1. 2. 3.

4. 5. 6.

În timpul preparării: Durere – se prepară su anestezie Prepararea excesivă din țesuturile dure – bontul se subțiază – scade rezistența – profilaxie: control vizual al preparării Deschiderea accidentală a camerei pulpare – profilaxie: controlul vizual și utilizarea frezelor corespunzătoare și a pieselor corecte ( turină pentru smalț, micromotor pentru dentină ) Trauma gingiei – profilxie – retraccția gingiei cu cpreparate vasoconstrictoare, sau fir de mătase și se mînuiește atent instrumentul. Supraîncălzirea dintelui – inflamare/ necroză- proilaxie – răcirea cu apă -fracturarea dintelui cand presiunea este prea mare

63.Particularitatile de amprentare a campului protetic in cazul confectionarii puntilor dentare acrilice. Materialele utilizate. Complicatii posibile. Profilaxia lor. (portamprente ) speciale care se introduc in cavitatea bucala pentru amprentarea campului protetic. Vom utiliza doar amprente duble,pentru acest tip de lucrare protetica : # intr-un timp # doi timpi Amprenta este copia negativa si fidela a campului protetic. Amprentele se impart  in documentare,  auxiliare si de baza. In dependenta de tehnica realizarii deosebim:      

amprente realizate intr-un timp; amprente realizate in doi timpi, amprente de corectare, amprente in ocluzie, amprente partiale, amprente totale.

Amprenta realizata intr-un timp - este obtinuta prin depunerea materialului amprentar in lingura de amprentare si presarea lui direct pe campul protetic. Aceasta tehnica poate fi utilizata si la aplicarea a doua materiale amprentare de diferita consistenta: unul vascos si altul fluid. In acest caz ambele materiale sunt preparate concomitent: materialul vascos se depune in lingura amprentara, iar materialul fluid cu ajutorul unei seringi se injecteaza imprejurul dintilor preparati, in asa mod ca sa fie inglobat in materialul vascos.

Amprenta realizata in doi timpi este obtinuta prin realizarea unei amprente intr-un timp, iar dupa ce este indepartata de pe campul protetic este acoperita de un material amprentar fluid fiind reintrodusa in cavitatea bucala in faza a doua. Etapele:      

Alegerea lingurii amprentare; Prepararea meterialului de amprentare; Depunerea materialului in lingura; Introducerea lingurii in cavitatea bucala si presarea materialului pe campul protetic, prelucrarea marginilor; Indepartarea amprentei de pe cimpul protetic;

Materiale:siliconi de aditie

64.Punti dentare din materiale compozite. Caracteristica. Avantage si dezavantage. Indicatii si contraindicatii catre utilizare in tratamentul edentatiei partiale. Etapele clinico-tehnice de confectionare. Puntile dentare din materiale compozite sunt punti fâră schelet metalic, cu un efect estetic şi o rezistenţă superioarâ celor acrilice. Compozitele utilizate în prezent la restaurarea dinţilor frontali şi/sau laterali prin aceste punti prezintă o rezistenţă la abrazie îmbunătăţită, aceasta depinzând şi de eficacitatea procesului de polimerizare.

Indicatii: ● pentru zona frontala a arcadelor dentare edentate unidentar sau cel mult absenta a doi dinti. ● restaurarea morfologica a dintilor absenti si prevenirea complicatiilor ce pot surveni in urma pierderii dintilor. ● la restabilirea Functiei estetice ● restabilirea functiei fonetice mai ales in zona frontala ● Prevenirea complicatiilor ce pot surveni in urma pierderii dintilor ● Abraziuni dentare patologice; ● Anomalii de forma, volum, pozitie; ● Defecte ale arcadelor dentare; ● Traume, carii dentare ● Pacienti tineri, dinti cu camera pulpara voluminoasa (pentru a pastra vitalitatea dintelui) Contraindicatii: ● ocluzii adinci,traumatizate, la fel cand dintii-stalpi rezulta bontului prea scurte ce nu pot asigura retentia protezei ● In tratamentul edentatiilor daca nu exista suficient suport ● Daca dintii stalpi nu sunt suficienti ca numar, sau acestia au o implantare inadecvata, este indicat sa se opteze pentru un alt tip de lucrare protetica : proteze mobile, lucrari pe implanturi. ● Igiena orala nesatisfacatoare

● Igiena bucala nesatisfacatoare contraindica realizarea oricarui tip de lucrari protetice pana la remedierea impedimentului. ● Dinti cu mobilitate de gradul 3 ● Resorbtie osoasa 2/3 din inlatimea radiculara ● Dinti cu tratament incorect ● Dinti cu radacini in stadiul de formare ● Procese patologice locale ● Leziuni ale mucoasei bucale ● Boli infectioase,respiratorii,cardiace si psihice ● Afectiuni generale care contraindica anestezia sau slefuitul dintilor ● Exista afectiuni generale care pot contraindica efectuarea acestor manopere. In aceste situatii, medicul stomatolog va solicita un consult interclinic ● Edentatii cu dinti limitrofi bresei cu coroane clinice foarte joase,cu forte de rezerva a parodontiului foarte slab. Contraindicatii absolute: ● Prezenta breselor intinse la copii cind are loc cresterea maxilarelor,in edentatii terminale. ● In caz de tumori maligne

Particularitatile

prepararii:

La realizarea preparaţiei trebuie respectate principiile generale, valabile pentru coroanele de acoperire, fiind necesară asigurarea unui spaţiu corespunzător, pentru obţinerea unei grosimi minime a coroanei: - 0,8 mm - zona cervicală; - 1,2 mm - feţele axiale, vestibulară şi oralâ; - 1,5 mm - marginea incizală/faţa ocluzală şi zona ariilor de contact. Termmaţia cervicală a preparaţiei este bine să fie realizatâ sub formă de chanfrein. Preparaţia în lamă de cuţit nu este recomandabilă, deoarece aceste materiale sunt mai casante (datorită umpluturii anorganice) şi nu rezistă în strat subţire. Amprenta se poate lua cu polieteri, siliconi cu reacţie de adiţie sau hidrocoloizi reversibili, dupâ etalarea m prealabil a şanţului cervical, permiţând astfel amprentarea corectă a limitei preparaţiei. Modelul de lucru se realizează din gips

superdur cu bonturi mobilizabile, folosind, de exemplu, sistemul Accu-Trac. Depunerea straturilor de compozit, începe cu mascarea esteticâ a bontului, putând exista douâ situaţii: • dacă bontul relevă o coloraţie exagerat saturată este indicat să se utilizeze un strat de pastă opacă cu rol de reductor de luminozitate, care va atenua influenţa coloraţiilor subiacente, fară să opacifieze exagerat viitoarea coroană; • dacă bontul nu prezintă nici o coloraţie parazităy se va aplica o peliculă periferică de transparent, pentru a exploata la maximum fenomenul de difuziune a culorii. Rolul acestei pelicule de trangparent este de a face să circule lumina şi nu de a o capta. Această transluciditate favorizează estetica fmală, permiţând o transmisie imperceptibilă între restaurare şi dintele subiacent. Avantajele unei coroanejacket din compozit pot fi sintetizate astfel: - estetică bună; - posibilitate excelentâ de reproducere a diferitelor nuanţe; - preparaţie convenţională; - restaurare fimcţională corespunzătoare a dintelui afectat; - tehnologie relativ simplă de realizare; - preţ de cost mai redus decât a coroanelor integral ceramice; - adaptare marginală bună; - aderenţă la dentină şi smalţ printr-o tehnică corespunzătoare de cimentare adezivă sau fîxare traditională; - duritatea nu este exagerată, nu provoacâ uzura dinţilor antagonişti. Dintre dezavantaje ammtim: - nu există referinţe asupra stabilităţii în timp de peste 7 ani; - există semne de întrebare cu privire la menţinerea în timp a stopurilor ocluzale. 65.Punţi dentare integral ceramice. Caracteristica. Varietăți de mase ceramice utilizate la confecționarea

lor. Avantage și dezavantage. Indicaţiile şi contraindicaţiile către utilizare în tratamentul edentației parțiale. Indicatii: ● pentru zona frontala a arcadelor dentare edentate unidentar sau cel mult absenta a doi dinti. ● restaurarea morfologica a dintilor absenti si prevenirea complicatiilor ce pot surveni in urma pierderii dintilor. ● la restabilirea Functiei estetice ● restabilirea functiei fonetice mai ales in zona frontala ● Prevenirea complicatiilor ce pot surveni in urma pierderii dintilor ● Abraziuni dentare patologice; ● Anomalii de forma, volum, pozitie; ● Defecte ale arcadelor dentare; ● Traume, carii dentare ● Pacienti tineri, dinti cu camera pulpara voluminoasa (pentru a pastra vitalitatea dintelui) Contraindicatii: ● ocluzii adinci,traumatizate, la fel cand dintii-stalpi rezulta bontului prea scurte ce nu pot asigura retentia protezei

● In tratamentul edentatiilor daca nu exista suficient suport ● Daca dintii stalpi nu sunt suficienti ca numar, sau acestia au o implantare inadecvata, este indicat sa se opteze pentru un alt tip de lucrare protetica : proteze mobile, lucrari pe implanturi. ● Igiena orala nesatisfacatoare ● Igiena bucala nesatisfacatoare contraindica realizarea oricarui tip de lucrari protetice pana la remedierea impedimentului. ● Dinti cu mobilitate de gradul 3 ● Resorbtie osoasa 2/3 din inlatimea radiculara ● Dinti cu tratament incorect ● Dinti cu radacini in stadiul de formare ● Procese patologice locale ● Leziuni ale mucoasei bucale ● Boli infectioase,respiratorii,cardiace si psihice ● Afectiuni generale care contraindica anestezia sau slefuitul dintilor ● Exista afectiuni generale care pot contraindica efectuarea acestor manopere. In aceste situatii, medicul stomatolog va solicita un consult interclinic ● Edentatii cu dinti limitrofi bresei cu coroane clinice foarte joase,cu forte de rezerva a parodontiului foarte slab. Contraindicatii absolute: ● Prezenta breselor intinse la copii cind are loc cresterea maxilarelor,in edentatii terminale. ● In caz de tumori maligne Varietăți de mase ceramice: CLASIFICARE: ● Funcție de structură: ceramică cristalină și necristalină ● Funcție de structura atomică: mase ceramice silicate, oxidice și neoxidice ● Funcție de tehnologia arderii: ceramică arsă în atmosferă și ceramică arsă în vacuum ● Funcție de temperatura sinterizării: MDC sinterizate la temperaturi înalte 12001400 °C, MDC sinterizate la temperaturi medii 1050- 1200 °C, MDC sinterizate la temperatui joase în vacuum 800- 1050 °C ● Funcție de topografia straturilor: ceramică de miez/opaquer/grund, ceramică pentru dentină și ceramică pentru smalț ● Funcție de modalitatea de prezentare: pulberi/frite, lingouri prefabricate pentru prelucrări ulterioare la cald și rece ● Funcție de domeniile de aplicare în stomatologie: vezi indicații ● Funcție de tehnologia confecționării piesei protetice: ardere pe folia de platină, metalo- ceramică, dinți artificiali, sisteme speciale Avantajele puntilor dentare din ceramica: constau in aceea ca portelanul are calitatea de a conferi coroanelor aspectul natural, prin varietatiile de culori şi nauntele translucide, da posibilitatea de a imita leziuni de uzura mici de smalt, pete de culoare de etc. Portelanul işi pastreaza culorile in timp, biologic este bine tolerant de tesuturile cavitatii bucale, este rezistant la actiunea chimica şi un bun izolator termici, protejand pulpa de actiunea mediului ambiant şi are o duritate apropiata

de cea a smaltului. Avantajele puntilor dentare acrilice se reduc la insuşirile fizionomice şi o tehnologie simpla de confectionare. Dezavantajele puntilor dentare din ceramica constau: in provocarea abraziunii dintilor antagonişti sau artificiali, sunt fragile şi au o tehnica compusa la confectionare.Spre deosebire de portelan, puntiile din acrilat prezinta un dezavantaj mai considerabil, motiv pentru care sunt indicate mai mult ca punti provizorii.printre aceste dezavantaje vom enumera: iritatia paradontiului marginal,modificarea culori, perforarea, uzura sau fractura acrilatului.

66.Etapele clinico-tehnice de confecţionare a punţilor dentare integral ceramice. Complicații posibile. Profilaxia lor. Etapele de confecţionare a punţilor dentare ceramice. Clinic: examenul clinic al pacientului, stabilirea diagnosticului, planul de tratament, prepararea dintilor stilpi, amprentarea, determinarea ocluziei, protectia plagii dentinare;

Laborator: confectionarea modelelor si pozitionarea lor in simulator; realizarea matricei din platina pe bontul preparat; depunerea si arderea straturilor de ceramica; adaptarea puntii pe model

Clinic: proba puntii ceramice in cavitatea bucala;

Laborator: arderea coroanei pentru glazurare;

Clinic: proba finala si fixarea puntii in cavitatea bucala.

• Clinic: prepararea dintelui, amprentarea câ mpului protetic, determinarea ocluziei centrice; determinarea culorii; • Laborator: realizarea modelelor (de lucru și auxiliar), poziționarea acestora în relație centrică și fixarea în simulator. Ulterior, tehnica diferă în funcție de metoda de realizare:  Metoda clasică cu foița de platină : pe bontul de pe model se adaptează o foiță de platină care urmează a fi arsă pentru degazare; apoi se depune masa de opac, se

arde, după care se modelează prin pensulare coroana; se modelează în volum mai mare, pentru că la ardere ceramica se contractă ; se arde după fiecare strat depus;  Prin turnare (Dicor): se modelează macheta din ceară a coroanei, se realizează tiparul (ambalarea machetei), se topește lingoul de ceramică sticloasă și se introduce în tipar prin centrifugare. După dezambalare, turnă tura obținută se mai ambalează încă o dată și se mai arde timp de 6 ore pentru ceramizare;  Prin injectare (Empress, Cerestore): se modelează macheta din ceară a coroanei, se realizează tiparul (ambalarea machetei), se încă lzește blocul de ceramică și se introduce în tipar prin presare;  Prin ardere (In Ceram): prin presare sau frezare se realizează un carcas din ceramică , apoi, prin depunere și ardere succesivă , se modelează coroana

Prin frezare (CAD – CAM): cu un scaner intraoral se obține amprenta digitală , apoi cu ajutorul unui program special la computer este modelată viitoarea coroană sau carcasul din ceramică ; informația este trimisă spre aparatul care frezează proteza dintr-un bloc de ceramică . Coroana este adaptată pe model, se verifică contactele interdentare și relația la nivelul pragului.

• Clinic: proba în cavitatea bucală ; • Laborator: prelucrare și finisare a coroanelor cu instrumentele și materialele respective; lustruirea (polipanți pentru ceramică , perie și pastă specială )/ glazurarea (ardere); • Clinic: fixarea coroanelor pe bontul dintelui natural preparat.

Complicații posibile In caz cand s-a efectuat o preparare incorecta a bontului dentar. -In caz cand nu s-a efectuat o amprenta corespunzătoare -In caz daca nu corespunde la colet -Asperități pe suprafața bontului dentar. -In caz cand este posibil ca la colet sau pe suprafața ocluzala sa exista o supraocluzie . ● complicații în timpul ajustă rii carcasului pe dintele stâ lp: carcasul nu se adaptează intim la prag, este prea voluminos;  complicații în timpul probei coroanei: nu coincide culoarea, este supradimensionat, nu are contact cu dinții vecini, cu antagoniștii.

Complicaţiile posibile la fazele de adaptare, corijare şi fixare a coroanelor din ceramic • medicul poate să scape coroana jos, porțelanul este fragil și se poate fisura; • medicul poate deteriora marginea coroanei cu freza – nu se mai adaptează intim la prag; • medicul poate șlefui prea mult de pe fața ocluzală, făcând un spațiu de inocluzie; • medicul poate șlefui prea mult din regiunile mai subțiri, perforând coroana; • medicul poate șlefui prea mult de pe fețele proximale – spațiu interdentar • la etapa de fixare, coroana poate fi presată insuficient – poziție incorectă în arcadă;

profilaxie- evitarea acestor erori

67.Tipuri și tehnici de preparare a dinţilor stâlpi la confecționarea punţilor dentare integral ceramice. Complicații posibile. Profilaxia lor.

Dinții stîlpi se aleg în dependență de întinderea breșei, starea țesuturilor dure și a paradonțiului dinților stîlpi și starea dinților antagonști, Specificul prepararii consta in: a) obtinerea unei forme corecte, specifice pentru tipul lucrarii protetice alese b) obtinerea paralelismului intre axele coronare ale dintilor stalpi astfel incat toate elementele de agregare sa se aşeze uniform pe dintii-stalpi Dinti stilpi trebuie sa fie paraleli, astfel incat peretii distali bresei edentate sa fie convergenti, iar peretii limitrofi bresei edentate sa fie divergenti astfel incat sa putem asigura o axa de insertie corespunzatoare puntii protetice. Pentru a asigura paralelismul trebuie sa tinem cont de niste reguli: 1. Daca avem un dinte vital si unul devital, atunci dintele vital va ghida axa de insertie comuna 2. Daca avem 2 dinti devitalizati atunci dintele cel mai putin inclinat va dicta axa de insertie 3. Daca avem 2 dinti vitali, atunci ambii vor ghida axa de insertie 4. Daca dintele este inclinat nu se poate insera puntea; ● Pacientul musca inainte de priza cementului ceea ce poate duce la schimbarea pozitiei puntii dentare cu ulterioara jena; ● Nu se efectueaza corect proba si la colet fie e lasat spatiu cee ace duce la acumularea alimentelor, fie marginea elementelor de agregare apasa gingia provocand ischemia acesteia

După fixarea de durată a protezelor fixe pot apărea mai devreme sau mai târziu unele complicații/incidente precum: • senzație de disconfort,( este un simptom care apare destul de frecvent după fixarea protezei fixe. De obicei este determinată de: prezența unor contacte premature sau interferențe ocluzale, de inserția într-o poziție inadecvată a lucră rii protetice fixe, de un câ mp masticator supradimensionat sau dimpotrivă micşorat, cu eficiență masticatorie diminuată , de un exces de presiune asupra țesuturilor de sprijin ale protezei, de arii de contact prea strâ nse cu dinții învecinați, de țesuturi gingivale insuficient protejate, de acumularea resturilor alimentare la nivelul piesei protetice etc.) •

Senzația de presiune poate apare datorită resturilor de ciment ră mase:sub intermediari, în şanturile gingivale şi în ambrazuri, din momentul fixă rii.

•

Sensibilitatea termică. Dacă după un timp de la fixarea protezei persistă sensibilitate la variații termice la nivelul unui dinte stâ lp, aceasta poate fi determinată şi de o implicație pulpară , un contact prematur sau o zonă terminală preparată intempestiv neacoperită corect, expusă insultelor mecanice și termice. Adeseori cu toate că se respectă toate regulile de preparație şi de protezare provizorie, după fixarea de durată a restaură rii, o vreme dinții stâlpi rămân sensibili la variații termice. De obicei în decurs de 10-15 zile această sensibilitate dispare.Sunt însă situații câ nd ea se augumentează , apar fenomene de hiperemie şi chiar pulpite.În aceste cazuri devitalizarea dinților se impune prin trepanarea restaură rii.

•

mobilitatea protezei fixe: O proteză parțială fixă se poate mobiliza în următoarele situații: ● ● ● ● ● ●

deformarea elementelor de agregare, efectul mişcă rii de torsiune, contacte ocluzale disfuncționale, cimentare incorectă , solubilizarea cimentului, procese carioase,

● mobilizarea unuia sau mai multor stâ lpi prin decompensare parodontală , ● lipsa de retenție a elementelor de agregare prin prepară ri greşite. •

decompensare parodontală, Retracțiile gingivale şi rezorbțiile alveolare pot avea loc ca urmare a suprasolicită rii dinților stâ lpi datorită lungimii breşelor şi dimensiunii câ mpului ocluzal, prin conformarea inadecvată a ambrazurilor, conturul necorespunză tor al elementelor de agregare, prin numă rul prea mic al stâ lpilor, la RPF (restură ri protetice fixe) cu elemente de agregare ce pă trund subgingival exagerat şi dincolo de spațiul biologic.

•

carii și complicații pulpare la nivelul dinților stâlpi, Leziunile carioase pot să apară când marginile coroanelor sunt prea scurte sau coroanele sunt prea largi.

•

● Se mai pot produce datorită unei igiene defectuoase în cazul unei RPF fă ră ambrazuri corect conformate. ● În general, la pacienți cario-receptivi nu se utilizează coroane parțiale. Leziuni pulpare. ● Procesele carioase cu evoluție lentă ce apar sub diferite restaură ri pot provoca atrofii pulpare cu leziuni degenerative de toate tipurile. ● O inflamație pulpară latentă poate fi reactivată prin prepararea necorespunză toare a dinților stâ lpi sau prin acțiunea factorilor iritanți (lichidul cimentului fosfat de zinc) și datorită malocluziilor care prin microtraumatismele pe care le generează pot avea efecte nocive asupra pulpei. Simptomatologia unei inflamații pulpare poate apărea: ● imediat după aplicarea RPF, ca o consecință a unei preparări traumatizante ● sau tardiv datorită complicațiilor cariilor care evoluează sub restaurări.

• •

perforarea elementelor de agregare, fractura sau dezlipirea intermediarilor protezei fixe, Scheletul metalic al intermediarilor se poate dezlipi de elementele de agregare (la nivelul conectorilor) sau fractura din urmă toarele cauze: ● lipirea deficitară a intermediarilor la elementele de agregare (aliajul de lipit are porozități, iar suprafața destinată lipirii are dimensiuni foarte reduse); ● tehnică incorectă de turnare şi de manipulare a aliajului; ● suprasolicitarea protezei parțiale fixe datorită unei breşe prea întinse.

• • • •

fractura sau desprinderea fațetelor, lipsa de funcționalitate a construcției protetice etc.

Incidente: ● Descimentă rile, datorate unor cauze multiple, duc adeseori la compromiterea RPF (restaură rilor protetice fixe). Accidentele care se prodụ c după fixarea de durată a protezei fixe, la nivelul câ mpului protetic sau al restaură rii protetice, pot fi preîntâmpinate în mare mă sură : •

încă din faza proiectă rii piesei protetice, prin evaluarea adecvată a terenului, prin pregă tirile preprotetice nespecifice şi specifice fă cute corespunză tor, • printr-o realizare tehnică corectă , • prin mă surile corespunză toare luate la adaptarea şi fixarea protezei fixe şi prin instituirea şi pă strarea unei igiene riguroase. ● Nu se reda forma necesara a bontului dentar, luandu-se fie prea mult fie prea putin din dinte => fie nu este spatiu necesar pentru constructia calitativa a elementelor de agregare, fie dintele stalp isi pierde din rezistenta; ● Nu se reda paralelismul dintilor stalpi => nu se poate insera puntea; ● Pacientul musca inainte de priza cementului ceea ce poate duce la schimbarea pozitiei puntii dentare cu ulterioara jena; ● Nu se efectueaza corect proba si la colet fie e lasat spatiu cee ace duce la acumularea alimentelor, fie marginea elementelor de agregare apasa gingia provocand ischemia acesteia

85 Indicaţii la fixărarea temporară a punţilor dentare. Materialele utilizate. Indicaţii la utilizarea fixării temporare a punţilor dentare. ● verificarea adaptării pieselor protetice în cele trei sfere: proximală, cervicală, ocluzală; ● asigurarea unei perioade de adaptare a țesuturilor moi endobucale la contururile și gabaritul protezei fixe, ca și vindecare a unor posibile leziuni gingivale; ● posibilitatea unei interpretări mai obiective a retenției; ● facilitarea cimentării de durată, întrucât înserarea protezelor parțiale fixe este mai exactă; ● verificarea aspectului fizionomic și al fonației, în unele situații mai deosebite. Materialele utilizate la fixarea temporară a punţilor dentare. se utilizează cimenturile temporare pe bază de oxid de zinc, cu sau fără eugenol. Cimentul zinc oxid - eugenol (ZOE) Compoziție: Pulberea este formată din oxid de zinc purificat. Unele produse conțin şi cantități mici de bioxid de siliciu, iar pentru accelerarea prizei se adaugă 1 % acetat sau sulfat de zinc. Lichidul este eugenol purificat sau ulei de cuişoare (85% eugenol). Mai poate conține 1% acid acetic sau alcool pentru accelerarea prizei şi o cantitate mică de apă, esențială pentru prizâ. Priza se face printr-o reacție de chelatare a celor două componente de bazâ, cu formarea de eugenolat de zinc. Prezența apei este esențială pentru priză, ionii de zinc accelerând priza. în mediul bucal cimentul se poate dezintegra în eugenol şi hidroxid de zinc, datorită umidității. Proprietăți. Viteza de reacție dintre oxidul de zinc şi eugenol depinde în special de puritatea şi conținutul în apă al celor două componente. Amestecul se face cu uşurință, spatularea trebuie să dureze cel puțin 90 de secunde. Rezistența la compresiune este scăzută , mai ales la consistența

necesară cimentării. Rezistența la tensiune este şi mai scăzută. Dintre proprietățile biologice, cel mai remarcabil este efectul sedativ asupra pulpei, indicându-1 pentru cimentări de bonturi proaspăt preparate, cu canaliculele dentinare deschise. Trebuie menționată şi acțiunea antibacteriană. In schimb, m contact direct cu țesutul conjunctiv are efect iritant, iar eugenolul este un alergen potențial. Alte cimenturi temporare sunt fârâ eugenol şi se întăresc prin saponificarea oxidului de zinc de către acizii graşi sau prin evaporarea unui produs volatil. Pentru o adaptare mai bună a restaurării consistența pastei nu trebuie să fie crescută. In cazul unor bonturi retentive, înainte de a amesteca pulberea de ZnO cu lichidul, se adaugă vaselină (metodă contestată de mulți autori). Pentru cimentări temporare se pot utiliza şi cimenturi pe bazâ de hidroxid de calciu fără uleiuri eterice (de exemplu produsul firmei VIVADENT - Reocap-Temp, sau produsul firmei VOCOProvicol). sau

•

Motive la fixarea temporara a puntilor dentare

-evaluarea funcţionalită ţii -evaluarea esteticii -evaluarea retenţiei -evaluarea adaptă rii marginale

Lucrarile dentare se cimenteaza provizoriu cand se doreste o perioada de adaptare a organismului cu acestea sau cand se suspecteaza posibilitatea aparitiei unor complicatii la dintii situati sub lucrarea dentara. Daca apar asemenea complicatii (de exemplu o inflamatie pulpara ), se poate indeparta lucrarea fara riscul de a o sectiona, dupa care se trateaza dintele sau dintii care au dezvoltat complicatiile.

•

Cimenturi provizorii care nu fac priză

-permit mici mişcă ri adaptative ale dinţilor stâ lpi -nu se recomandă folosirea lor pentru coroane solo -au în componenţa lor vaselină -puntea trebuie să aibă o bună fricţiune -2-3 zile -ex: ciment ZOE – Optow Trial Cement

•

Cimenturi provizorii care fac priză

-

să permită îndepă rtarea lucră rii fă ră afectarea preparaţiilor

-

Să fie sedativ cu plaga dentinară

-

Să fie uşor de cură ţat

-

Să nu cauzeze iritaţie pulpară Ex:

•

Cimenturi pe bază de hidroxid de calciu

•

Cimenturi pe bază de oxid de zinc fă ră eugenol

•

Cimenturi pe bază de oxid de Zn.

•

Eugenol -eugenolul: -iritant -cauzează reacţii alergice -inhibă priza ră şinilor acrilice si compozite

Materialele utilizate la fixarea temporară a punţilor dentare. Se folosesc cimenturile provizorii, acestea se prepara prin amestecul a doua paste, timpul de prize este scurt. Tipuri: P-cem, Repin (SpofaDental), Temp-Bond NE (kerr) Au o aderenta buna atat la dinte precum si la lucrarile dentare. Sunt foarte bine tolerate de tesuturile dentare. Lucrarile cimentate provizoriu se indeparteaza foarte usor. Se resorb intr-un timp destul de scurt. Din acest motiv, lucrarile dentare cimentate provizoriu trebuie recimentate definitiv in maxim 3-4 saptamani. Au rezistenta scazuta

86.Indicaţii la fixarea permanentă a punţilor dentare. Materialele utilizate. Cimenturile de durată realizează o legătură cât mai etanşă între suprafața preparației şi restaurare, cu scopul de a favoriza în primul rând menținerea vitalității pulpare şi profilaxia parodontală, şi abia în al doilea rând, de a asigura retenția protezei. Punțile sunt fixate definitiv în cazul când s-a făcut proba definitivă și restaurarea corespunde tuturor cerințelor. Materialele utilizate la fixarea permanentă a punţilor dentare. Fixarea de durată se poate face cu: • Cimenturi tradiționale: FOZ, CSF şi ZOE modificate. • Cimenturi polielectrolitice: PCZ, CIS. • Cimenturi răşini (acrilice, diacrilice şi adezive). • Cimenturi „hibride" (între CIS şi RDC). sau Pentru fixarea puntilor dentare se utilizeaza cimenturile. Acestea pot fi clasificate in 5 grupe: cimenturi Zn-fosfat; cimenturi policarboxilice; cimenturi glassionomerice traditionale; cimenturi glassionomere modificate polimeric si compozitele. Materiale: Cimenturi policarboxilice: Belocor; Cimenturi glassionomere traditionale: Acvion; Cimenturi glassionomere modificate polimeric: Calibra, Fuji Plus Compozite: Bifix 87Pregătirea elementelor de agregare și dinţilor stâlpi către fixarea punţilor dentare. Sfaturile şi recomandările pacientului după fixarea punţilor dentare. Pregătirea elementelor de agregare către fixarea punţilor dentare. Resturile de ciment provizoriu se îndepărtează, apoi se curăță suprafața restaurârii implicată în fixare cu bulete de vată îmbibate cu apă oxigenată, alcool şi/sau neofalină, după care se usucă cu spray-ul de aer. In cazul când această suprafață se condiționează prin oxidare, cositorire (?) sau sablare nu mai este permisâ contaminarea ei (umiditate, grăsime etc.). Pregătirea dinţilor stâlpi către fixarea punţilor dentare. ● câmpul operator se izolează de umiditate cu rulouri de vată sau aspiratorul de salivă; ● în șanțul gingival se aplică un fir de bumbac pentru înlăturarea umidității, înainte de fixare, el se înlătură; ● microhemoragiile gingivale se înlătură cu apă oxigenată 3%; ● bontul se curăță cu gume şi pulbere de piatră ponce, apoi se irigă cu apă oxigenată 3%, ulterior ştergerea cu neofalina (?); ● chiar după o curățare minuțioasă rămâne stratul smear layer, care trebuie înlăturat; pentru asta se face condiționarea; ● pentru condiționarea dentinei s-au recomandat agenţi de curăţire (cleaning agents - soluții apoase de acizi organici, de exemplu acid citric) şi agenţi de mineralizare (soluții apoase de săruri anorganice); agenții de curățire au acțiune nocivă asupra pulpei; ● pentru bonturile vitale se recomandă condiționarea timp de două minute, cu soluții de acid tanic 25% sau CAUSTON'S ITS; ambele sigilează canaliculele dentinare prin precipitarea stratului de impurități de pe suprafața dentinei; în acelaşi timp, prin dispariția microretențiilor scade retenția mecanică a cimentului la dentină;

● pe bonturile devitale este posibilă dezvoltarea unei adeziuni optime. Condiționarea se face cu poli-(acid acrilic/alchenoic) 10% timp de 10-15 secunde, care îndepărtează pelicula lipidică. Se spală cu ajutorul unui jet de aer-apă timp de 30 secunde, dupâ care se usucâ cu alcool. Reamintim faptul câ uscarea trebuie sâ se facă fară deshidratare, iar aplicarea cimentului, fară contaminări; Sfaturile şi recomandările pacientului după fixarea punţilor dentare ● pacientul să nu consume lichide și să nu mănânce timp de 2 ore; ● să nu consume alimente foarte tari; ● să urmeze orarul vizitelor la medic; ● să respecte igiena protezei (tehnica de periaj); 88Caracteristica acţiunii forţelor de compresie, tracţiune şi orizontale la nivelul punţilor dentare. Caracteristica forţelor orizontale care acţionează asupra punţilor dentare. Caracteristica fortelor orizontale care actionează asupra puntilor dentare. Puntile dentare fiind fixate pe dintii stalpi, transmit presiunea masticatoare si alte forte functionale asupra parodontului. Prin urmare, la alegerea dintilor-stalpi este necesara cunoasterea cailor si modalitatii de repartizare a presiunilor masticatorii pe puntea dentara, cat si modul de transmitere a lor la parodont. Miscarile mandibulei in cadrul actului de masticatie sunt realizate in diferite planuri si din punct de vedere mecanic pe puntea dentara actioneaza diferite forte, principalele dintre care sunt: forta de apasare (vertical), forta de tractiune, fortele orizontale. Actiunea acestor forte depind de miscarile mandibulei, consistenta alimentelor, geometria puntii dentare si de locul unde este ea fixate. Fortele de apasare actioneaza certical si in dependenta de gradul de extindere a puntii,pot fi suportabile si traumatice pentru parodontul d-stilp.Aceste forte actionind asupra corpului de punte sint preluate de elem de agregare si transmise parodontului care urmeaza sa le compenseze. Fortele orizontale actioneaza in timpul miscarilot de masticatie in sens orizontal pe supraf ocluzale ale dintilor laterali si pe cele vestibulare si orale ale dintilor frontali. Astfel ele actioneaza in 2 directii:orizontala-sagitala si orizontala-transversala. • Deoarece forțele orizontal-sagitale acționează în direcția antero-posterioară, aplicarea punții dentare în zona frontală necesită confecționarea corpului de punte în formă de arc. • Forțele orizontale-transversale acționează în direcția vestibulo-orală: În zona frontală aceste forțe nu au o acțiune nocivă, datorită punctelor de contact, pe când în zonele laterale ele acționează mai mult vestibular și depind de gradul de pronunțare a arcului corpului de punte; cu cât arcul este mai pronunțat, cu atât acțiunea va fi mai dăunătoare. De aceia în zonele laterale se recomandă utilizarea corpului de punte realizat aproape de linia dreaptă situat între elementele de agregare, pentru ca forțele să-și exercite acțiunea asupra axului lung al dinților stâlp. Forțele ce acționează asupra punților dentare Verticale • Mișcarea de basculare • Mișcarea de flexiune Orizontale Tangențiale • Mișcarea de răsturnare Combinate • Miscarea de torsiune=mișcare de basculare+răsturnare (canin, premolar) Forţele sistemului stomatognat sunt: modulate vectorial (mușchi și A.T.M.) modulate scalar (mușchi) Forţe cu rezultante tangente la arcurile de cerc cu centrul în A.T.M – în cadrul unui sistem stomatognat echilibrat 89Simptomele suprasolicitării dinţilor stâlpi după fixarea punţilor dentare. Caracteristica. Factorii ce influienţiază rezistenţa punţilor dentare. • •

Punțile dentare , fiind fixate pe dinții stâlpi,transmit presiunea masticatoare și alte forțe funcționale (forța de tracțiune , forțele orizontale : sagitală și transversală ) asupra parodonțului. Prin urmare la algerea dinților stâlpi este necesară cunoașterea căilor și modalităților de repartizare a presiunilor masticatorii pe puntea dentară cât și modul de transmitere a lor la parodont. Pot apărea simptome ca: • Retracțiile gingivale şi rezorbțiile alveolare pot avea loc ca urmare a suprasolicitării dinților stâlpi datorită lungimii breşelor şi dimensiunii câmpului ocluzal, prin conformarea inadecvată a ambrazurilor, conturul necorespunzător al elementelor de agregare, prin numărul prea mic al stâlpilor, la RPF (resturări protetice fixe) cu elemente de agregare ce pătrund subgingival exagerat şi dincolo de spațiul biologic. • Zonele cervicale sensibile pot fi cauzate de coroanele provizorii cu margini prea lungi şi/sau purtate o perioadă prea lungă de timp. • Senzația de presiune poate apare datorită resturilor de ciment rămase: sub intermediari, în şanturile gingivale şi în ambrazuri din momentul fixării. • senzație de disconfort,( este un simptom care apare destul de frecvent după fixarea protezei fixe. De obicei este determinată de: prezența unor contacte premature sau interferențe ocluzale, de inserția într-o poziție inadecvată a lucrării protetice fixe, de un câmp masticator supradimensionat sau dimpotrivă micşorat, cu eficiență masticatorie diminuată, de un exces de presiune asupra țesuturilor de sprijin ale protezei, de arii de contact prea strânse cu dinții învecinați, de țesuturi gingivale insuficient protejate, de acumularea resturilor alimentare la nivelul piesei protetice etc.) prevenirea acestor simptome necesită: Obținerea unei forme corecte ; Obținerea paralelismului între axele coronare ale dinților-stâlpi astfel încât toate elementele de agregare să se așeze uniform pe dinții stâlpi . Asigurarea paralelismului între dinții stâlpi se poate efectua vizual în caz când sunt folosiți doi sau trei dinți. La includerea unui număr mai mare de dinți-stâlpi pentru respectarea paralelismului între ei este necesară pregătirea unor modele de studiu până la prepararea și examinarea lor in paralelograf. Aceasta ne va da posibilitatea să apreciem cantitatea țesuturilor dure care vor fi șlefuite pentru a obține acest paralelism între dinții-stâlpi și dacă este necesară aplicarea unui tratament proprotetic pentru așa tipuri de proteze dentare . Redarea paralelismului se poate efectua și prin prepararea dinților-stâlpi în formă de con cu o înclinație a suprafețelor coroanei către axul logitudinal nu cu mai mult de 10 grade . Respectarea paralellismului se mai poate realiza cu ajutorul paralelografelor orale. Factorii ce influientiaza rezistenta puntilor dentare. • Rezistenţa vizează asigurarea duratei în timp a funcţionalităţii părţilor componente ale punţii, inclusiv ale suportului dento-parodontal. • Rezistenţa dintilor stâlpi : Dinţii aleşi ca stâlpi de punte trebuie să corespundă criteriilor clinice şi biomecanice prin care li se apreciază valoarea funcţională. • Rezistenţa elementelor de agregare: Forţele produse prin contracţia muşchilor masticatori care se exercită asupra dinţilor se numesc forte funcţionale ocluzale sau forţe ocluzale. Ele au o valoare relativ constantă în decursul vieţii în condiţiile unei dentaţii naturale. Valoarea acestor forţe este mai redusă la pacienţii purtători de proteze totale sau parţiale cu sprijin muco-osos. • Forţele funcţionare sunt intermitente, variabile şi modificate de factori obiectivi şi subiectivi. • Factorii obiectivi: momentul zilei natura alimentelor triturate

•

• •

suprafata de aplicare a forţelor și zona arcadelor unghiul de aplicare a forţelor in raport cu axul dintilor de vârsta pacienţilor Factorii subiectivi: personalitatea temperamentul starea generală

Rezistența punților în timp va depinde totuși de:

1.Selectarea tipului de tratament (puntea dentară) conform cazului. conservarea relaţiilor mandibulo-craniene corecte, repoziţionarea normală a mandibulei faţă de craniu atunci când s-au produs modificări. • 2.Selectarea corespunzătoare a tipului de punte dentară. • 3. Selectarea bine gandită a dinților stalpi- dinti cu morfologie normala ( dimensiune, volum coronar, pozitie, culoare), alegerea facandu-se in functie de topografia si intinderea edentatiei. • Indicat ar fi sa se pastreze vitalitatea dintelui, deoarece orice stalp vital are o rezistenta mecanica sporita si nu prezinta riscul aparitiei proceselor periapicale. • evitam sacrificiu de substanta dentara. • Pentru a evita declansarea sau agravarea inflamatiilor parodontiului marginal recomandam preparare cu prag. • Elementele de agregare cu terminatie subgingivala pretind o adaptare transversala si axiala atenta. • 4.Prepararea corectă conform regulilor de preparare a dinților stalpi sub punte dentară fixă. Conservarea tesuturilor dentare restante ; Asigurarea formei de retentie • trebuie sa se adapteze intim pe bont pentru a satisface criteriile functionale, biologice si estetice. Retentia si stabilitatea asigurate de bont trebuie sa fie mari pentru a se opune fortelor care desprind sau disloca restaurarea. • Retentia si stabilitatea depind de forma geometrica a bontului care este controlata de medic in timpul prepararii dentare. • Forma de retentie se opune indepartarii restaurarii de-a lungul axei de insertie sau axei lungi a prepararii dentare; • Forma de stabilitate previne dislocarea restaurarii de-a lungul unui ax diferit de axa de insertie, de forte care actioneaza apical sau in directie oblica; se previne astfel mobilizarea protezei sub influenta fortelor ocluzale. EA trebuie sa aiba o retentie si o stabilitate mai mare decat restaurarile unidentare. • Retentia unei restaurari fixe este conditionata de urmatorii factori: • a) Intensitatea fortelor; • b)Geometria bontului; • - paralelismul sau gradul de convergenta ocluzala ai peretilor axiali opozanti; • - marimea suprafetei bontului; • -numarul posibilelor axe de insertie; • -zonele de ciment aflate sub influenta fortelor de forfecare; • - concentrarea de stress la interfata bont-ciment-restaurare. • c) Rugozitatea suprafetei bontului • d) Rugozitatea suprafetei interne a restaurarii • e) Materialul din care este confectionata restaurarea • h)Tipul fixarii • g) Grosimea stratului de ciment • Stabilitate: • Daca rapoartele ocluzale sunt normale, forta masticatorie este distribuita uniform la nivelul tuturor dintilor. Cea mai mare parte din aceste solicitari este transmisa in axul lung al dintilor laterali. Conformarea corecta a fetelor ocluzale a restaurarii fixe repartizeaza si directioneaza favorabil solicitarile pe dintii stalpi. Obiceiurile vicioase

• (bruxism, fumarea pipei) da nastere unor forte oblice considerabile. Asadar, restaurarile fixe trebuie sa reziste atat la solicitarile in ax cat si la cele oblice.Forma de stabilitate se obtine prin conformarea bontului de asa natura incat el sa reziste dislocarii restaurarilor. In conditii normale fortele se exercita in sens apical si dau nastere unor forte de compresiune in stratul de ciment. Compresiunea conduce mai rar la esecuri decat forfecarea; directia fortelor trece in interiorul peretului coroanei aceasta nu basculeaza pentru ca se opune bontul care suporta toate solicitarile. Dislocarea unei restaurari se realizeaza prin efectul de parghie care genereaza tensiune si forfecare. In pelicula de ciment. Efectul de parghie este cauza frecventa a descimentarilor si apare cand directia fortei trece in afara structurilor de sprijin al dintelui. • Stabilitatea depinde de urmatorii factori: • lungimea bontului • diametru bontului • convergenta ocluzala a suprafetelor axiale. • proprietatile fizice ale cimentului. • Procentul bonturilor care ofera stabilitate este urmatorul: • 5% incisivi • 8% canini • 19 % premolari • 54 % molari • Rezistenţa • trebuie sa fie rezistenta la orice deformare si/sau uzura ce poate sa apara sub actiunea solicitarilor functionale si /parafunctionale. • este reprezentată de capacitatea constructiei protetice de a rezista la forţele exercitate asupra ei şi în timpul exercitării funcţiilor sistemului stomatognat. • În estimarea zonelor de maximă solicitare mecanică, este necesară cuantificarea distribuţiei încărcărilor tensionale în timpul mişcărilor mandibulare care pot fi realizate prin programarea articulatorului putând orienta designul structurii de rezistenţă mecanică a punţii chiar din etapa de edificare a machetei. Rezistenţa mai depinde şi de forma corpului de punte şi de corecta dimensionare în sens V-O şi C-O care trebuie corelată cu caracteristicile biomaterialului utilizat. • Componenta metalică a punţilor dentare mixte, trebuie să asigure rezistenţa mecanică a construcţiei protetice atât la nivelul elementelor de agregare cât şi a traveei corpului de punte, oferind şi spaţiul necesar pentru componenta estetică. • La calitatea mecano-fizică şi compatibilitatea biologică a componentei metalice concurează caracteristicile aliajelor dentare utilizate, tehnologia de prelucrare, metodele şi tehnicile de realizare: din elemente separate solidarizate prin sudură sau lipire sau prin tehnica monolit. • Designul componentei metalice a elementelor de agregare şi a corpurilor de punte mixte, corelat cu tehnologia de realizare şi rezultatele clinice constituie o preocupare majoră a practicienilor. • Pentru a asigura rezistenţa în masticaţie, faţa ocluzală se realizează din materiale rezistente la abrazie. Rezistenţa la forţele de presiune se asigură prin orientarea diametrului maxim (C-O) în sensul acţiunii forţelor. • Rezistenta structurala poate fi asigurata printr-o: • preparare corecta a dintelui • prin adaugarea unor structuri de intarire • alegerea judicioasa a designului zonei terminale a bontului • materialul din care se confectioneaza. • Integritate marginala; • O proteza fixa se mentine in mediul bucal daca marginile sale se adapteaza intim la limita terminala a preparatiei; • configuratia zonei terminale conditioneaza atat forma si grosimea marginilor restaurarii cat si adaptarea transversala a acestora. La ora actuala restauratrile pot fi realizate cu o precizie mare pe bont. O dehiscenta marbinala de 50 microni se accepta. Daca sunt deficiente mai mari la nivelulu inchiderii marginilor apare fracturarea si dizolvarea cimentului cu retentionarea consecutiva de placa bacteriana. Apreciem inchiderea marginala prin examen radiografic inainte de cimentare sau cu o

sonda dentara cu varf ascutit. Pentru ca adaptarea sa fie cat mai corecta, limitele cervicale ale prepararii trebuie sa fie foarte precise, reproductibile si vizibile clar pe modelul de lucru. • 5.Amprentarea campului protetic cat mai fidel ce va favoriza efectearea lucrarii protetice in laborator. • 6. Stabilirea axei de inserție și dezinserție a lucrării protetice. • 7.Respectarea regulilor de cimentare. • 8. Factori generali- lipsa afecțiunilor generale ce poate influența negativ lucrarea protetică.

90 Complicaţiile posibile la etapele tratamentului protetic cu punţi dentare şi profilaxia lor.

Accidente posibile în timpul şlefuirii: ● durerea, care depinde de sensibilitatea individuală, în cazul dinţilor vitali se foloseşte anestezia; ● secţionarea buzei, limbii, planşeului sau mucoasei jugale, prin lipsa unui punct de sprijin ferm al mâinii operatorului, greşeală care poate determina deraparea instrumentului de şlefuit; în raport cu gravitatea leziunii se pot lua măsuri ca badijonări cu apă oxigenată, compresiuni pentru hemostază sau sutură chirurgicală; ● deschiderea camerei pulpare, printr-o orientare greşită asupra dimensiunilor organului pulpar; ● traumatizarea paradonţiului marginal, consecutivă şlefuirii, poate să determine o lezare a fibrelor subepiteliale, ceea ce duce la retracţii cicatriceale sau la apariţia pungilor gingivale; ● şlefuirea din neatenţie sau printr-o tehnică greşită a dintelui adiacent – punct de plecare pentru dezvoltarea unei carii; ● fracturarea coronară a dintelui vecin sau antagonist, prin neatenţie sau prin manevrarea greşită a instrumentelor de şlefuit. Complicaţii posibile după şlefuire: ● pulpita însoţită de durerile care apar în scurt timp după şlefuire. În principiu, tratamentul constă din extirparea vitală a pulpei, sau în unele cazuri se pot face tratamente cu substanţe medicamentoase, cum sunt corticosteroizii. ● Sedarea durerilor nu înlătură pericolul afectării pulpei, îndeosebi prin cimentare, de aceea se recomandă în astfel de situaţii să se aplice coroane de protecţie provizorie cu Calxil, pe o perioadă de câteva săptămâni, sau în cazul coroanelor singulare să se cimenteze cu un ciment neutru. În afară de încercarea de terapie medicamentoasă se indică extirparea vitală, mai ales atunci când bontul reprezintă unul din stâlpii unei punţi de o întindere mai mare; ● durerea trecătoare, care apare provocată de agenţi termici şi chimici şi cedează în urma aplicării coroanelor de protecţie; ● necroza pulpară tardivă şi gangrena pulpară – complicaţii ale şlefuirii – cu consecinţe asupra integrităţii ţesuturilor periapicale (parodontite aplicate, cronice şi acute); ● fractura bontului coronar, consecinţa lipsei de consolidare mecanică, în special a dinţilor monoradiculari depulpaţi Greşeli, accidente şi complicaţii în şlefuirea dinţilor. Greşeli cu consecinţe asupra formelor şlefuirii : ● forme de bont exagerat conicizate, cu consecinţe asupra retentivităţii coroanelor şi a integrităţii pulpare; ● bonturi cu perimetrul ocluzal mai mare decât cel cervical; ● zone retentive la nivelul coletului – consecinţa unei incorecte preparări şi finisări a bontului; ● şanţuri verticale pe suprafaţa bontului şi la colet, fapt care denotă că instrumentul de şlefuit nu a fost manevrat în mişcare continuă;

● prepararea coletului pentru coroanele cu pătrundere subgingivală, insuficient de profund efectuată (a nu se confunda cu preparaţia escavată unde şlefuirea limitei se face, în mod voit, supragingival); ● subminări retentive (praguri accidentale în profunzime), consecinţa unei tehnici greşite în orientarea instrumentelor de şlefuit, au drept rezultat o inserţie incompletă şi incorectă a coroanei; ● spaţiu interocluzal insuficient printr-o reducere prea mică de substanţă dentară. Cauze calitatea precară a materialelor; deficienţe clinice - şlefuiri excesive cu conicizări sau insuficiente; cimentări deficitare (fără uscare); pregătire preprotetică incorectă şi malocluzii; nerespectarea instrucţiunilor medicului. Reparaţii posibile coroana perforată se obturează folosind compozit sau amalgam; faţetele desprinse se fixează de ex. cu Duracril; faţetele pierdute se refac cu compozit sau indirect în laborator; recimentare.

Complicatiile posibile in timpul si dupa fixarea puntilor dentare. Profilaxia. ● Nu se reda forma necesara a bontului dentar, luandu-se fie prea mult fie prea putin din dinte => fie nu este spatiu necesar pentru constructia calitativa a elementelor de agregare, fie dintele stalp isi pierde din rezistenta; ● Nu se reda paralelismul dintilor stalpi => nu se poate insera puntea; ● Pacientul musca inainte de priza cementului ceea ce poate duce la schimbarea pozitiei puntii dentare cu ulterioara jena; ● Nu se efectueaza corect proba si la colet fie e lasat spatiu cee ace duce la acumularea alimentelor, fie marginea elementelor de agregare apasa gingia provocand ischemia acesteia