140 60 14MB
Romanian Pages 707 Year 2003
MARTIN HEIDEGGER
FIINTĂ ,
SI ,
TIMP
Traducere din germană de GABRIEL LIICEANU ŞI CĂTĂLIN CIOABĂ
II HUMANITAS BUCUREŞTI
Coperta şi macheta artistică IOANA DRAGOMIRESCU MARDARE
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României HEIDEGGER, MARTIN
Fiintă şi timp /Martin Heidegger; trad. din germană de Gabriel Liiceanu şi Cătălin Cioabă. - Bucureşti: Humanitas, 2003
ISBN 973-50-0428-3 1. Liiceanu, Gabriel (trad.) II. Cioabă, Cătălin (trad.) 111.1
115
HEIDEGGER, MARTIN 16. Aufl., Sein und Zeit / von Martin Heidegger. - unverănd. Nachdr. d. 15., an Hand d. Gesamtausg. durchges. Aufl. mit. d. Randbemerkungen aus d. Han dex. d. Autors im Anh . Tiibingen: Niemeyer, 1986. © Max Niemeyer Verlag, Tiibingen, 1986. -
©
HUMANITAS, 2003, pentru prezenta versiune românească
ISBN 973-50-0428-3
Această primă traducere a lui Sein und Zeit în limba română este dedicată lui WALTER BIEMEL
NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI
Versiunea de faţă are la bază textul german Sein und Zeit / Fi inţă şi timp, Max Niemeyer Verlag, Tiibingen, ediţia a XVI-a din 1986, ca şi volumul 2 din Gesamtausgabe / Ediţia completă, editat
de Friedrich-Wilhelm von Herrmann şi apărut la editura Vit torio Klostermann în anul 1977. Traducerea a fost realizată după cum urmează: secţiunea în tîi şi primele două capitole din secţiunea a doua (deci §§ 1-60) au fost traduse de Gabriel Liiceanu, iar ultimele patru capito le din secţiunea a doua (§§ 61-83) de Cătălin Cioabă. După încheierea acestei prime variante, textul a fost supus încă o dată, în echipă, unei confruntări amănunţite cu originalul, în aşa fel încît se poate socoti că rezultatul final este în egală măsură ope ra celor doi. Pentru versiunea finală au fost consultate cu precădere ediţia americană: Being and Time, trad. de John Macquarrie & Edward Robinson, Harper, San Francisco, 1962 şi versiunile franceze: E tre et temps, trad. de Emmanuel Martineau, Authentica, Paris, 1985 şi E tre et temps, trad. de Fran�ois Vezin, Gallimard, Paris, 1986. Textul românesc este însoţit în această ediţie de paginaţia originalului german de la Niemeyer, transcrisă între parante ze drepte pe margine. În notele de subsol ale autorului (nume rotate în cadrul fiecărui capitol) care fac trimiteri la locuri din text, a fost păstrată paginaţia din ediţia Niemeyer, devenită paginaţia standard. In cîteva cazuri ne-am văzut obligaţi să recurgem la propriile noastre note explicative (marcate nu cu cifre, ci cu steluţe) menite fie să desluşească sensul cîte unui termen sau al cîte unui pasaj deosebit de dificil, fie să justifice soluţia de traducere adoptată. Cu vremea, aceste note înmul ţindu-se, pe cele mai consistente le-am aşezat într-o secţiune
VIII
Notă asupra ediţiei
aparte, care a devenit un Excurs asupra cîtorva termeni heideg gerieni din F i i n ţ ă ş i t i m p. Sperăm că recursul la această
secţiune va înlesni considerabil lectura lucrării lui Heidegger, familiarizîndu-l pe cititor cu ceea ce am putea numi "codul gîn dirii lui Heidegger". Trimiterile făcute pe parcursul volumu lui de faţă, în notele explicative sau în Excurs, la alte lucrări hei deggeriene decît Sein und Zeit, au avut în vedere Gesamtausgabe, indicată prin prescurtarea GA urmată de numărul volumului şi de pagină (de exemplu: CA 20, p. 43) . Notele explicative şi Excursul au fost alcătuite de Gabriel Liiceanu, iar indexurile aflate la sfîrşitul volumului de Cătălin Cioabă. Peste tot, trimiterile la Sein und Zeit s-au făcut prin in dicarea paginaţiei standard a lucrării. *
În creaţia lui Heidegger, Sein und Zeit este prefigurată în două lucrări pregătitoare, pe care exegeza americană le-a numit draft-uri ("schiţe", "proiecte"). Prima schiţă, pura "nuclearitate" a lui Sein und Zeit, o reprezintă conferinţa Der Begriff der Zeit / Conceptul de timp din anul 1924. Aici apar pentru prima oară elemente a ceea ce în Sein und Zeit se va numi "analitica exis tenţială a Dasein-ului" . Cea de-a doua schiţă a lui Sein und Zeit, în care analitica existenţială capătă o amploare considerabilă (părţi întregi fiind preluate ca atare în Sein und Zeit), este pre legerea ţinută la Marburg în semestrul de vară al anului 1925,
Prolegomena zur Geschichte des Zeitbegriffs / Prolegomene la isto ria conceptului de timp. Prima lucrare a apărut deja în limba ro
mână, iar cea de-a doua urmează să apară în cursul anului 2003. Cititorul va avea în felul acesta la dispoziţie alături de tradu cerea lui Sein und Zeit şi versiunea românească a formelor care au precedat-o nemijlocit. Există, în linii mari, două variante de a traduce Heidegger în culturile mari ale lumii. Prima o reprezintă acele traduceri care pun în joc pietatea ultimă, mergînd pînă la respectarea în detaliu a morfologiei textului heideggerian şi a topicii sale. Ris cul este în acest caz de a obţine o falsă fidelitate faţă de textul
Notă asupra ediţiei
IX
original în detrimentul limpezimii sensului. Aşa a procedat, în limba franceză, Emmanuel Martineau, a cărui traducere, desi "corectă", rămîne, nu de puţine ori, ininteligibilă. Cea de-a doua variantă, rămînînd fidelă originalului, năzuieşte la mai mult: să ofere cititorului felul în care ar fi fost formulat gîndul lui Heidegger dacă acesta ar fi scris în limba traducătorului. Aşa au procedat traducătorii americani John Macquarrie şi Edward Robinson şi mai cu seamă aşa a procedat în limba franceză Franc;ois Vezin care, dintre toţi cei ce s-au confruntat cu textul lui Heidegger, a mers cel mai departe pe linia înţelegerii fie cărei nuanţe a lui şi a redării ei libere în limba traducătorului. Tocmai în această direcţie au mers şi strădaniile noastre. Am avut mereu în vedere şansa care trebuie dată cititorului pen tru a înţelege una dintre cele mai dificile cărţi ale filozofiei. Nu puţini cititori vor fi poate exasperaţi de frecvenţa în tex tul heideggerian a liniuţei de unire, care creează adevărate pa chete de cuvinte. Funcţia ei este însă limpede: a gîndi în sem nificaţia ei unică strîngerea laolaltă a mai multor cuvinte. Trei sînt cazurile în care am recurs în versiunea românească la sin tagme obţinute pe această cale: 1. cînd Heidegger însuşi o face (de ex. In-der-Welt-sein, "faptul-de-a-fi-în-Iume", Man-selbst, "si nele-impersonal"); 2. pentru cuvintele compuse din limba ger mană, cu semnificaţie conceptuală unitară (de ex. Ganzsein kănnen, "putinţa-de-a-fi-întreg"); 3. în cazul conceptelor heideggeriene terminate în -sein, unde traducerea s-a făcut de fiecare dată prin "faptul-de-a-fi-. .. " (de ex. Miteinandersein, "fap tul-de-a-fi-unul-laolaltă-cu-altul"). Am evitat în alte cazuri (unde tentaţia ar fi existat) să folosim liniuţa de unire, şi aceas ta pentru a nu supraîncărca textul: astfel, Geworfenheit a fost tra dus cu " stare de aruncare" şi nu cu "stare-de-aruncare", soco tind că echivalentul românesc se distinge ca unitate de sens şi în absenţa liniuţei. Urmaşii lui Heidegger şi editorii germani au interzis ca pu blicarea şi traducerea textelor sale să fie însoţite de studii in troductive. Iată de ce, pentru o mai bună înţelegere a acestui text, cititorul traducerii va trebui să recurgă, pe lîngă Excursul aflat la sfîrşitul volumului, la cele cîteva lucrări despre Heideg ger publicate pînă acum în limba română (Walter Biemel, Hei-
x
Notă asupra ediţiei
trad. de Thomas Kleininger, Editura Humanitas, 1996, Otto Păggeler, Drumul gîndirii lui Heidegger, trad. de Cătălin Cioabă, Editura Humanitas, 1998 şi, în curs de apariţie, Riidi ger Safranski, Un maestru din Germania. Heidegger şi epoca sa, trad. de Ileana Snagoveanu-Spiegelberg, Editura Humanitas, 2003) . Altminteri, cea mai aprofundată, sistematică şi limpede inter pretare a lucrării Sein und Zeit publicată pînă acum în litera tura de specialitate ni se pare a fi aceea a lui Jean Greisch, On
degger,
tologie et temporalite. Esquisse d'une interpretation integrale de S e i n u n d Z e i t, Presses Universitaires de France, Paris, 1994. *
Traducătorii acestui volum ţin să mulţumească în mod de osebit Fundaţiei Alexander von Humboldt care le-a oferit, în cadrul programului Fritz-Thyssen, posibilitatea de a lucra îm preună la finalizarea acestei traduceri. Ei ţin, deopotrivă, să mulţumească celor care, într-un fel sau altul, i-au ajutat să pregătească pentru tipar textul propriu-zis al traducerii: lui Sorin Lavric şi lui Bogdan Mincă pentru confruntarea avizată a variantelor electronice succesive cu textul-martor; Ancăi Ursuţiu-Dumitru pentru o ultimă lectură a întregului text; lui Cristian Ciocan pentru observaţiile pertinente făcute în mar ginea unora dintre soluţiile de traducere; Angelei Ardeleanu pentru atenţia cu care a introdus în computer intervenţiile fără un capăt previzibil ale unor traducători copleşiţi de proporţia sarcinii asumate; în sfîrşit, lui Horia Gănescu pentru răbdarea de a fi parcurs cu privirea distantă a corectorului fiecare literă a acestui volum. Am socotit de cuviinţă să dedicăm paginile traducerii noas tre profesorului Walter Biemel, care ne-a încurajat în realizarea acestui proiect şi care a stat alături de toţi cei care s-au consacrat, ani de-a rîndul, transpunerii lui Heidegger în limba română. TRADUCĂTORII
CÎTEVA REPERE
Fiinţă şi timp este una dintre cele mai ambiţioase cărţi ale fi lozofiei, ea nefiind egalată - prin miza ei şi prin efortul de a înţelege şi de a explica "totul" - decît de Critica raţiunii pure a lui Kant şi de Fenomenologia spiritului a lui Hegel. Cititorul nu trebuie însă să-şi facă iluzii: acest "tot" pe care cartea lui Heidegger îşi propune să-I înţeleagă şi explice poate să însem ne puţin, în raport cu aşteptările unora dintre noi, de vreme
ce el nu depăşeşte "lumea fenomenală". Paginile acestei cărţi reprezintă o incursiune pe tărîmul care se deschide o dată cu fiinţarea numită "om" (Dasein, în codul lui Heidegger) şi care presupune decriptarea a trei mari regiuni ale "celor ce sînt": 1) regiunea celor ce sînt diferite de Dasein, dar care se mani festă numai în măsura în care acesta le întîlneşte pe parcursul preocupărilor sale (regiunea lucrurilor din natură şi a artefac telor; aşadar piatra, rîul, şopîrla, dar deopotrivă scaunul, pă
lăria sau automobilul); 2) regiunea celor ce sînt ca mine, dar distincte de mine, regiunea ocupată de Dasein-ul "celorlalţi" şi care face cu putinţă ceea ce Heidegger va numi "faptul de-a-fi-unul-Iaolaltă-cu-altul", Miteinandersein; 3) regiunea Da sein- ului care sînt "eu însumi", regiunea "sinelui", das Selbst, ale cărei hotare le trasează suma posibilităţilor mele ireducti
bile, deasupra cărora străjuieşte - ca posibilitate "supremă, des
prinsă de orice relaţie şi de neocolit" - moartea fiecăruia din tre noi. Care este felul de a fi al acestor trei regiuni ale fiinţării, care este fiinţa acestor fiinţări? Însă cum "felul de a fi" al Da sein-ului este inseparabil de timp ca expresie a finitudinii Da sein ului (acesta se naşte şi moare sau, mai degrabă, este supus -
morţii şi moare începînd cu clipa în care se naşte), descifrarea
XII
Gabriel Liiceanu
sensului lui " a fi" (care este scopul acestei cărţi) nu se poate face decît în orizontul timpului. Şi atunci titlul cărţii: Fiinţă şi timp. De aici rezultă trei lucruri: 1. Căutarea sensului lui "a fi" nu se poate face "în genere", ci numai şi numai în legătură cu fiinţa şi cu felul de a fi al fiin ţării care rosteşte, înţelege şi se întreabă în privinţa lui " a fi", aşadar în legătură cu fiinţa Dasein-ului. Dasein-ul (omul) este pasajul obligatoriu în cercetarea lui "este" (ce este "este"?) şi totodată "blocajul" asumat al acestei cercetări care nu poate sări peste umbra Dasein-ului, adică peste timp. "Ontologia" (cerce tarea fiinţei) devine astfel în chip fatal "analitică a Dasein-ului". 2. Cercetarea lui " a fi" nu poate trece de graniţele lumii Da sein-ului sau de Dasein ca "fapt-de-a-fi-în-lume", aşadar de "solul fenomenal" (de solul a "ceea ce se manifestă", " se anun ţă" şi se lasă " văzut" spre a fi întrebat şi cercetat) pe care îl sub întinde experienţa Dasein-ului cuprinsă între viaţă şi moarte. Cartea lui Heidegger este în mod metodologie ("fenomenologic") limitată la spaţiul "aruncării" noastre aici ("da", în germană) şi îşi refuză deliberat (din lipsa unor instrumente adecvate de cer cetare şi în absenţa "solului fenomenal") pătrunderea în "culi sele" anmcării, în acolo, în au dela, în EnEKEtvU. Analitica Dasein-u lui devine o cercetare a structurilor Da-sein-ului, a "faptului de a fi aici", adică a deschiderii pe care o aduce cu sine însăşi rosti rea lui " a fi" la nivelul fiinţării aruncate. În Fiinţă şi timp exis tă o "revelaţie" şi un cer care se deschide, dar acesta este cerul lui "aici" (al lui Da) pe care Dasein-ul îl deschide o dată cu fieca re lume în care el şi cele diferite de el ajung "fiinţătoare" şi, ca atare, sînt. 3 . Transcendentul nu a dispărut, dar se restrînge la felul în care Dasein-ul se depăşeşte pe sine către propria lui lume sau la felul în care, fiind din capul locului " lume" (comerţ cu "lu crurile", cu " ceilalţi" şi cu "sine"), el este a priori transcendent,
"în afara" sa şi în pură depăşire*. În termenii modernităţii fi•
Relaţia cu zeul face parte şi ea din ,.lumea" Dasein-ului, din aici-ul său, dar ea
nu poate fi "cercetată" decît ca "experienţă a sacrului" pe care Heidegger o va pune
în seama poeziei şi a poetului şi pe care o va analiza în chip expres în scrierile sale din deceniul 4, în marginea poeziei lui Holderlin, Trakl, Rilke (Cf. Martin Heideg ger, Originea operei de arlă, Univers, 1982, reeditare Humanitas, 1995).
Cîteva repere
XIII
lozofiei căreia Heidegger îi aparţine, ar fi poate mai corect să spunem că transcendentul a devenit transcendental, că Oa sein-ul se comportă aşa cum se comportă (ceea ce înseamnă inclusiv că "depăşeşte") în virtutea unor structuri care îl pre cedă, îi preexistă şi care totodată îl alcătuiesc, asigurîndu-i un " "dinaintea sa şi un "prealabil", o "donaţie" şi o "pre-dona " ţie , care mijlocesc şi fac cu putinţă orice experienţă, inclusiv pe cea a alegerii şi libertăţii. Nu cumva e în noi ceva mai mis terios decît în afara noastră? Din toate cele spuse pînă acum rezultă că miza acestei cărţi este totodată imensă şi limitată. Este imensă pentru că îşi pro pune să tălmăcească unitar fiinţa a tot ceea ce sîntem (şi aceas ta înseamnă deopotrivă a tot ceea ce ne înconjoară) fără să ştim că asta sîntem. Fiinţă şi timp reprezintă un formidabil efort de înţelegere a subînţelesului. Ea este o investigaţie în caracterul mis terios al banalului si familiarului accesibil, si nu în cel inaccesi bil al unui exotic "dincolo" prezumat. În mă;ura în care se ocupă de "lucruri", de "ceilalţi" şi de "mine însumi", această investi gaţie surprinde nu nevăzutul nevăzutului, ci nevăzutul acelui ceva pe care văzîndu-1 tot timpul ajungem să nu-l mai vedem. Filozofia "tematizează" (transformă, adică, în obiect expres de " cercetare), "explicitează" şi "aduce la concept . Numai că ea trebuie să aibă ce tematiza, explicita şi aduce la concept. În aceeaşi măsură în care ea nu poate tematiza, explicita şi aduce la con cept ceea ce nu se anunţă şi nu apare de la sine (şi acesta este cazul oricărui au dela), în aceeaşi măsură ea este obligată să te matizeze, să expliciteze şi să aducă la concept tot ceea ce, în mă sura în care se anunţă şi apare, totodată se şi ascunde. Pentru că orice "fenomen" - adică orice apariţie şi manifestare - este simultan ascundere şi pentru că fiinţa este prin excelenţă fe nomenul care se manifestă ascunzîndu-se, filozofia are din plin ce face "aici", aşa cum ea nu are ce face într-un "acolo" şi într-un "dincolo" care îi oferă, ca unică şansă a manifestării, propria noastră "aruncare". "Ceea ce e de nefăcut" stă în echilibru aici cu "ceea ce trebuie făcut" . Să ne cultivăm, aşadar, grădina. fiin ţă şi timp este o carte de iniţiere în "misterele lumeşti", una care nu ne dă voie să părăsim "această lume" lăsînd-o neînţeleasă (sau subînţelegînd, doar, că am înţeles-o) de dragul unei lumi
XIV
Gabriel Liiceanu
sperate, inabordabile şi, deci, de neînţeles. Pentru că, reamin tim, nu e nimic de înţeles în absenţa unui fenomen care să poa tă fi tematizat. Iată de ce miza acestei cărţi, fiind imensă, este totodată li mitată. Ea se condamnă pe sine să rămînă la extra-ordinarul or dinar ului (refuzîndu-şi extra-ordinarul extraordinarului) toc mai pentru că din capul locului ea s-a autolimitat metodologie: ea nu se ocupă decît de ceea ce se arată fără să ascundă altceva de
cît pe sine însuşi. În acest sens Fiinţă şi timp este o carte fără mis ter. Ceea ce se arată prin sine însuşi ("fenomenul") nu ascunde
" " "în spatele său nimic, nici "lucrul în sine , nici infinitul spi ritului absolut. "În spatelell fenomenului nu este decît partea ascunsă a propriei sale manifestări, adică exact aceea pe care fenomenologia, ca hermeneutică, o va scoate din ascunderea ei. Fenomenologia nu este mai mult decît o "privireII cultiva
tă în chiar spaţiul a ceea ce se arată ascunzîndu-se şi ea are ca principală funcţie deplina "scoatere la luminăII• Dacă fenome nologul ajunge lIsă vadăII ceea ce îndeobşte noi nu vedem, el
nu o face în virtutea mobilizării unei priviri de excepţie, a unui dar supranatural, a unei revelaţii etc. "Privireall lui nu este a
clarvăzătorului, ci este privirea oricăruia dintre noi, cultivată fenomenologic şi bine focalizată. Ea se plimbă printre obiectele
experienţei noastre deschizînd ochii asupra acestor obiecte mai bine decît obişnuim să o facem. Ea îşi propune să se uite la ceea ce noi am uitat să ne mai uităm şi îşi propune să înţeleagă tot ceea ce noi subînţelegem fără să înţelegem. Deznodămîntul ei este o lume explicitată, adică adusă la concept. Iar "adusă la con ceptII înseamnă: înţeleasă în fiinţa ei. Este puţin acest lucru? Este mult? Este puţin sau este mult să înţelegi fiinţa unei pietre, fiinţa automobilului, fiinţa con vieţuirii sau fiinţa propriului tău sine? Şi este puţin sau mult să vrei să-I înţelegi pe însuşi "a fiII? Nu este nici mult, nici pu
ţin, răspunde Heidegger. Este exact atît cît poţi să înţelegi. Poţi, desigur, să îţi propui orice şi oricît, dar o vei face fără acope rire, o vei face freischwebend, în maniera "lipsei de reperell, a "liberei plutirill, a desprinderii de orice, a indecisului, a specu laţiei fără temei. Poţi face toate acestea, dar atunci ai ieşit de
Cîteva repere
xv
pe tărîmul filozofiei. Iar Heidegger, cel puţin cu această carte, rămîne ferm pe tărîmul filozofiei. Un ultim lucru. Această carte nu poate fi deschisă la întîm plare şi, cu atît mai puţin, ea nu poate fi frunzărită. Cine vrea să îşi facă o "idee" despre ea plonjînd pe o pagină sau alta şi crezînd că poate să ia o "mostră" din ea aşa cum sustragi cu pipeta o picătură dintr-un lichid va avea net senzaţia că citeş te, în cuvintele limbii sale, o limbă străină. El nu va înţelege li teralmente nimic şi va sfîrşi prin a închide cartea cu superiori tatea celui care, de la nivelul bunului-simţ, a hotărît că filozofia bate pur şi simplu cîmpii. Scriind Fiinţă şi timp, Heidegger a construit un discurs. Ceea ce înseamnă că a avansat pas cu pas, punînd, cu fiecare pas, premisele pasului următor. Nici măcar un singur cuvînt nu a fost scris la întîmplare în aceste pagini şi nu a apărut fără să aibă calitatea de element actual şi viitor al construcţiei. Tot ceea ce şi-a făcut intrarea în scenă este preluat, păstrat şi introdus în configuraţii şi sintagme care cresc unele din altele şi se am plifică. Pesemne că nici o carte de pe lume nu a fost scrisă, în tr-un limbaj "natural", atît de riguros. Ar fi potrivit să o asemă năm cu o fugă în care întregul avansează în timp ce notele păstrează aceeaşi ordine de succesiune şi par că, revenind la nesfîrşit, bat pasul pe loc. Aşa stînd lucrurile, cititorul este prevenit că în paginile ce urmează este vorba de un cod de gîndire pe care Heidegger l-a creat anume şi pe care traducerea a încercat să-I reconstruias că la nivelul limbii române. Dar de ce a fost nevoie de un "cod", de vreme ce Heidegger avea la dispoziţie însuşi codul filozofiei modeme?* Pentru că, spune Heidegger, tocmai limbajul tradi ţional al filozofiei (de la Descartes şi pînă la Kant şi în continua re), construit în jurul binomului magic "subiect-obiect", este cel care face imposibilă gîndirea Dasein-ului ca fapt-de-a-fi-în-Iume, a transcendentalului şi a temporalităţii. Tocmai termenii cu care •
Heidegger aparţine modernităţii prin mutarea obiectivului gindirii din trans
cendent in transcendental, dar iese în afara ei şi este "anti-modern" tocmai prin de
păşirea limbajului metafizicii ca mediu impropriu pentru gîndirea aprofundată a trans cendentalului.
XVI
Gabriel Liiceanu
filozofia operează la tot pasul, tocmai gîndirea pe care o im plică invocarea şi utilizarea "subiectului" şi a "obiectului" re prezintă supremul blocaj al gîndirii. Iată de ce gîndirea lui Hei degger este obligată să-şi construiască propriul ei limbaj, ceea ce înseamnă totodată să consimtă la "destrucţia" şi "deconstruc ţia" limbajului tradiţional al filozofiei. Acest cod pe care Hei degger l-a alcătuit ca mod de expresie al gîndirii sale* a fost ade sea numit, cu rea-voinţă, idiom sau jargon. E vorba, într-adevăr, de un "idiom", adică de un mod specific de exprimare, care ne trimite cu gîndul la confecţionarea unui vehicul adaptat la spe cificul unei călătorii. Excursia pe teritoriul lui "a fi" i-a impus lui Heidegger confecţionarea unui vehicul. Cine va avea puterea să se îmbarce în el şi să ia parte la călătoria pe care i-o propune Heidegger, cine va intra în acest cod şi se va familiariza trep tat cu el va sfîrşi prin a-i aprecia rigoarea şi coerenţa. Nu este exclus ca la capătul călătoriei el să dobîndească o limpezime a privirii de care îi va fi ruşine că s-a putut lipsi pînă atunci. Invers, cine nu va avea curajul sau dorinţa să urce în acest ve hicul şi va prefera să folosească alte mijloace de deplasare sau să meargă, aşa cum a făcut-o pînă atunci, pe drumuri bine ştiu te (rămînînd, adică, prizonierul habitudinilor curente de gîn dire) va socoti, deschizînd această carte, că are de-a face cu un delir verbal şi nicidecum cu un gînd perfect controlat. Mai rămîne o întrebare, legată de posibilitatea şi legitimita tea traducerii acestui cod. Cu alte cuvinte, este posibilă fabri carea maşinăriei heideggeriene sub patentul altei limbi, în spe•
Se pot, desigur, inventaria şi analiza pe larg tehnicile la care Heidegger a recurs
pentru confecţionarea acestui cod: deturnarea sensului unor cuvinte ale filozofiei tra diţionale
(Dasein,
de pildă) sau a unor cuvinte obişnuite
(Bewandtnis),
substantivi
zarea prepoziţiilor, conjuncţiilor şi adverbelor şi transformarea lor în concepte
(das Wozu, das Um-zu, das Wovor, das Da, das Sein-bei, das Daf1, das In, die Umweltlichkeit etc.), recursul la etimologii şi la sensuri pierdute sau ascunse (raportul lui in cu innan, al lui bei cu bin), aglutinarea sensului prin crearea unor termeni-pachet (das In-der Welt-sein, das Sich-vonveg-sein etc.) şi, dimpotrivă, crearea sensului prin segmentarea analitică a cuvîntului (Entjernung, Selbst-stăndigkeit), substantivizarea participiilor prezente sau trecute (Seiendheit, Gewesenheit), crearea de noi tenneni (existentiell, Entge genwărtigung), deghizarea adjectivală a unui substantiv (ekstatisch-horizontale Zeitlichkeit nu înseamnă "temporalitate ecstatic-orizontală" - ceea ce nu spune nimic -, ci "tem poralitate alcătuită din
orizonturi ecstatice").
Cîteva repere
XVII
ţă cu piesele limbii române? Răspunsul, paradoxal, este aces ta: în limba română, textul lui Heidegger devine mai limpede, dar ceea ce se cîştigă în claritate se pierde, în schimb, în pla nul "esteticii construcţiei". Senzaţia de lucru perfect cumpă nit, de sculptură în piatră dură, de alcătuire compactă, articu lată pînă în ultimul detaliu, pe care ţi-o lasă originalul se pierde în română, aşa cum se pierde şi în franceză, engleză sau italia nă. Pe lîngă germană, româna va apărea în cazul traducerii textului heideggerian ca o limbă despletită. Un exemplu, din nenumăratele posibile: das Dagewesene devine în română "ceea ce-a-fost-în-chip-esenţial-ca-Ioc-de-deschidere". Unsprezece cuvinte în română pentru unul în germană! Sau: Aussein az!! "faptul-de-a-fi-în-afara-ta-exercitîndu-te-asupra-a-ceva". In contextul din care sînt luate aceste cuvinte, varianta română este mai clară, dar gîndirea lui Heidegger îşi pierde în felul aces ta " încapsularea". Să ne imaginăm, în cazul traducerii, spec tacolul unui avion cu toate piesele care îl propulsează la vedere, un trup omenesc cu carcasa transparentă şi cu visceralitatea ex pusă, astfel, privirii etc. Ce e de preferat? Pentru un cititor, ne îndoielnic, originalul. Dar pentru o limbă, desigur alta decît ger mana (dar şi pentru ea în alt fel), provocarea pe care o poartă în sine textul lui Heidegger este imensă. Dacă este adevărat că o limbă se îmbogăţeşte din interior, prin provocările pe care spiritul limbii le lansează fără încetare scriitorilor acelei limbi (cele mai bogate limbi sînt tocmai cele în care vorbitorii lor au răspuns cel mai mult, în scris, provocărilor limbii - şi tocmai asta a făcut Heidegger cu germana, adică a gîndit lăsîndu-se provocat de spiritul şi de cuvintele ei), tot atît de adevărat este că ea se îmbogăţeşte şi din confruntarea cu orizontul altei limbi. Ce altceva este traducerea, dacă nu provocarea care vine din afara propriei tale rostiri? Am considerat, pentru limba română, că provocarea lui Heidegger trebuie acceptată. Sîntem totuşi convinşi că, dată fiind dificultatea textului hei deggerian, această traducere nu reprezintă decît o primă desţe lenire a originalului şi că ea va cunoaşte neîndoielnic ameliorări într-o ediţie ulterioară. GABRIEL LIICEANU
Fiinţă şi timp
Lui EOMUNO HUSSERL, cu toată admiraţia şi prietenia Todtnauberg, Pădurea Neagră,
8 aprilie 1926.
NOTA AUTORULUI LA A VII-A EDITIE,
1953
Lucrarea Fiinţă şi timp a apărut pentru prima dată în primă vara anului 1927, în voI. VIII din Jahrbuch fUr Phănomenologie und phănomenologische Forschung*, editat de Edmund Husserl, fiind publicată totodată în volum separat. Textul de faţă, retipărit acum în a şaptea ediţie, este neschim bat; au fost totuşi revăzute citatele şi punctuaţia. Paginaţia aces tei retipăriri corespunde pînă în cele mai mici detalii cu ediţi ile anterioare. Subtitlul "Prima jumătate", care apărea în ediţiile de pînă
acum, a fost suprimat. Astăzi, după un sfert de secol, cea de a doua jumătate nu mai poate fi adăugată fără ca şi cea dintîi să fie din nou redactată sub o altă formă. Cu toate acestea, dru mul străbătut aici rămîne chiar şi azi unul necesar, dacă Da sein-ului nostru îi mai este dat să fie mişcat de întrebarea pri vitoare la fiinţă. Pentru lămurirea acestei întrebări trimitem la volumul In troducere în metafizică**, care apare în acelaşi timp cu retipări rea acestei lucrări. El reproduce textul unei prelegeri ţinute în semestrul de vară 1935 .
•
Titlul anuarului fundat de Husserl apare aici în chip eronat, iar aceastli eroare
care a survenit în nota lui Heidegger la cea de a VII-a ediţie s-a perpetuat in toate
Sein und Zeit, inclusiv in volumul 2 din Gesamtausgabe. Philosophie und phănomenologische Forschung. Semnalarea acestei erori i se datoreazli traduclitorului chilian al lui Sein und ZeiI. (Cf. Martin Heidegger, Ser y tiempo, Editorial Universitaria, Santiago de Chile, 1997, ediţiile ulterioare ale lucrlirii
Titlul corect al anuarului era Jahrbuch for
trad. în spaniolli de Jorge Eduardo Rivera c., nota de la p. ••
453.)
Ediţia în limba românli aplirută la Editura Humanitas, Bucureşti,
de Gabriel Liiceanu şi Thomas Kleininger.
1999 ,
trad.
CUPRINS
INTRODUCERE Expunerea întrebifrii privitoare la sensuljiinţei CAPITOLUL I Necesitatea, structura şi preeminenţa întreblfrii privitoare la jiinţif
§ § § §
1.Necesitatea unei reluări explicite a întrebării privitoare la fiinţă. . ... . . 5 8 2.Structura formaU a întrebării privitoare la fiinţă . .. 3.Preeminenţa ontologică a întrebării privitoare la fiinţă 14 4.Preeminenţa ontică a Întrebării privitoare la fiinţă . .... ............ 17 .
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
CAPITOLUL" Cele douifsarcini pe care le implicif elaborarea intreblfrii privitoare la jiinţif. Metoda cercetifrii şi planul ei
§ 5. Analitica ontologică
a Dasein-ului ca scoatere în evidenţă a orizontului
22 § 6.Sarcina unei destrucţii a istoriei ontologiei . 27 § 7. Metoda fenomenologică a cercetării. ... ...... .... ................ 36 A. Conceptul de fenomen . . . . . . . . . . . . . . . . . .. 38 B. Conceptul de logos 42 c. Pre-conceptul fenomenologiei . . 45 § 8. Planul lucrării ......... ....... ... . .. .. . .. . . ... . . ......... ...... 51 pentru o interpretare a sensului fiinţei în genere
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
PARTEA ÎNTîI Interpretarea Dasein-ului pe linia temporalităţii şi explicarea timpului ca orizont transcendental al întrebării privitoare la fiinţă
SECŢIUNEA ÎNTîI Analiza jundamentalit pregittitoare a
D ase i n-ului
CAPITOLUL I Expunerea sarcinii unei analize pregiftitoare a D as e i n-ului
§ 9.Tema analiticii Dasein-ului . ...... .. .. . .. . . ........... . . .. ... . ... 56 § 10.Delimitarea analiticii Dasein-ului de antropologie, psihologie şi biologie ....... ... . .... .......... ... . . . .. ... .... .. ...... .... 62
Cuprins
XXVI
§ 11. Analitica existenţială şi interpretarea Dasein-ului primitiv. Dificultăţile obţinerii unui "concept natural de lume" .
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
68
.
CAPITOLUL II Faptul-de-a-ji-în-lu1l1e în genere în calitatea lui de constituţie fundamentaliI a D a s e i n-ului
§ 12. Prefigurarea faptului-de-a-fi-în-Iume luîndu-se ca reper faptul-de-a-săIăşlui-în ca atare . .. . . . . . . . . . . . . . .. . . ... §
13.
. .. .. . . . . . . .
Exemplificarea faptului-de-a-sălăşlui-în pornind de la un mod derivat: cunoaşterea lumii .
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
71
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
81
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
86
CAPITOLUL III Mundaneitatea lumii
§ 14. Ideea mundaneitâţii lumii în general
.
.
.
.
.
.
.
A. Analiza mundaneitâţii lumii ambiante
şi a mundaneităţii în general § 15. Fiinţa fiinţării întîlnite în lumea ambiantă .... ................. ...
.
90
§ 16 . Caracterul mundan al lumii ambiante aşa cum apare şi se face cunoscut în fiinţarea intramundană .. .. ................... ...... .........
97
§ 17. Trimitere şi semn ........ .. . .... ... .. .................. .......
104
§ 18.Menire funcţională şi semnificativitate; mundaneitatea lumii
113
.
.
B.
§ 19.
§ 20.
Delimitarea analizei mundaneitâţii de interpretarea lumii la Descartes . . . Detenninarea "lumii" ca res extensa " lumii . . . . .... ... ... ... .. Fundamentele determinârii ontologice a " .
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
..
.
.
§ 21. Discutarea hermeneutică a ontologiei carteziene a "lumii"
.
.
.
.
124 127 131
c. Ambientalul lumii ambiante şi spaţialitatea Dasein-ului
§ 22. Spaţialitatea fiinţării-Ia-îndemînă intramundane . . .. . .... . ....... .. § 23. Spaţialitatea faptului-de-a-fi-în-Iume .... . . . . .. . . . .... . . ... . . . . . .. .
§
24.
Spaţialitatea Dasein-ului şi spaţiul
.
139 143
. . .. .. . . .. .. . .. ..... .. . .... . . . . 151
CAPITOLUL
N
Faptul-de-a-ji-în-lume ca japt-de-a-ji-laola/tiI şi ca japt-de-a-ji-sine. Impersonalul "se"
§
25.
Abordarea întrebării existenţiale privitoare la "cine "-le Dasein-ului
§ 26. Dasein-ul-Iaolaltli al celorlalţi şi faptul-de-a-fi-Iaolaltă cotidian § 27. Faptul-de-a-fi-sine cotidian şi impersonalul "se"
.
.
.
.
.
.
..
.
.
.
. . . . . . . .
..
. . . . . . .
158 162 173
CAPITOLUL V Faptul-de-a-siIliIşlui-în ca atare
§ 28. Sarcina unei analize tematice a faptului-de-a-sălăşlui-în
......... . .... 180
XXVII
Cuprins A. Constituirea existenţială a locului-de-deschidere
§ 29.Faptul-de-a-fi-aici-ca-Ioc-de-deschidere în ipostaza de situare afectivă
.
.
.
..
. . . . . . . . . . .
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
...
.
.. . . ..
.
.
.
.
.
.
184
.
§ 30. Frica - un mod al situării afective . . . § 31 . Faptul-de-a-fi-aici-ca-Ioc-de-deschidere în ipostaza de înţelegere . § 32. întelegere şi explicitare . .. . ...... . . . . . . . .. . . . . . . . . . .. . . ... . . . .. § 33.Enuntul ca mod derivat al explicitării . .. . . . , § 34. Faptul-de-a-fi-aici-ca-Ioc-de-deschidere şi discursul. Limba .
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
192
.
.
196
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
B. Fiinţa cotidiană a locului-de-deschidere şi căderea
§ 35. Flecăreala § 36. Curiozitatea . . .. . . § 37. Ambiguitatea . ... . . ........ .. . ... § 38.Căderea şi starea de aruncare . . . . . .
. . . . . . . . . . . .
. . . . . .
.
.
.
.
.
.
. . . . . .
. . . . . . . . .
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
211
. . . .
219
Dasein-ului 228
. . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . .
.
204
. . .
. . . .
..
. . . . . . . . .
.
232
. . . . . ... . . . .. . . . .. ..... . .. .. 235
.
. . . . . . . . . .
CAPITOLUL
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
, 238
.
VI
Grija ca fiinţi1 a D a s e i n-ului § 39.întrebarea privitoare la integralitatea originară a întregului structural al Dasein-ului . . .. .. . .. .. " 245 § 40. Situarea afectivă fundamentali! a angoasei ca o stare de deschidere privilegiată a Dasein-ului ... . .. . .. . . .. . . . . . . . ... ... . . . . ... . . .. . . 249 § 41 .Fiinţa Dasein-ului ca grijă . " 259 § 42. Confirmarea interpretării existenţiale a Dasein-ului ca grijă pornind de la explicitarea de sine pre-ontologică a Dasein-ului . . .. . . . . . . . . .. . 266 § 43. Dasein, mundaneitate şi realitate . .. 270 .
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
. . . . . . . . . . . . . . . .
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
. . . . . . . . . . . .
. .
a) Realitatea ca problemă a fiinţei şi demonstrabilitatea "lumii exterioare" . ...... .... . ... . . . . . . . . . . . ... . . . ... .. . . " b) Realitatea ca problemă ontologică . " c) Realitate şi grijă . . "
272
. ,
. . . . .
.
.
. . . . . . . . . . . . . . . . .
§ 44. Dasein, stare de deschidere şi adevăr
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
..
.
.
.. . ..
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
283
.
"
285
. .
"
287
. "
292
"
302
.
. . . . . . . . . . . . . . . .
280
.
. . . . . . . . .
a) Conceptul tradiţional de adevăr şi fundamentele sale ontologice b) Fenomenul originar al adevărului şi caracterul derivat al conceptului tradiţional de adevăr . . c) Felul de a fi al adevărului şi presupoziţia adevărului . . . . . . . .
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
SECŢIUNEA A DoUA
D ase i
n �i tempora lita te
§ 45.Rezultatul analizei fundamentale pregătitoare a Dasein-ului şi sarcina unei interpretări existenţiale originare a acestei fiinţări CAPITOLUL
.
. . . . . . . .
.
.
..
.
309
I
Posibilul fapt-de-a-fi-intreg al D a s e i n-ului �i fiinţa intru moarte
§ 46.Imposibilitatea aparentă de a sesiza ontologic faptul-de-a-fi-întreg al Dasein-ului şi de a-l determina ca atare
.
.
.
.
.
.
.
.
. . . .
..
.
.
.
.
.
. . . . .
§ 47.Putinţa de a experimenta moartea celorlalţi şi posibilitatea de a sesiza un Dasein în întregul său . . . . . . .. . .
. .
. . . . . .
. . . . . . .
. . . . . . . . .
.
"
. . . .
315 317
XXVIII
Cuprins
§ 48 . Rest, sfîrşit şi integralitate
.
..
.
.
.
.
.
.
.
.
.
. . . . .
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
..
.
.
.. 322
.
§ 49. Delimitarea analizei existenţiale a morţii de alte interpretări posibile ale fenomenului
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . .. 328
.
§ 50 . Schiţa structurii existenţial-ontologice a morţii
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
. ..
.
.
.
.
.
332
.
§ 51 . Fiinţa întru moarte şi cotidianitatea Dasein-ului . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . 335 § 52 . Fiinţa cotidiană întru sfîrşit şi conceptul existenţial deplin al morţii § 53. Proiectul existenţial al unei fiinţe autentice întru moarte
.
.
.
.
.
.
.
.
. . . 339
.
.
.
.
.
.
345
.
.
.
.
.
355
CAPITOLUL II Atestarea la nivelul D a s e i n-ului a unei putinţe-de-a-fi autentice �i starea de hotltrire
§ 54. Problema atestării unei posibilităţi existenţiele autentice
.
.
.
.
.
.
.
.
§ 55. Fundamentele existenţial-ontologice ale conştiinţei.
.
. . . .. . . . . . . . . . . . 358
§ 56. Caracterul de chemare al conştiinţei
.
.
.
.
.
.
.
.
§ 57. Conştiinţa în calitatea ei de chemare a grijii § 58. înţelegerea interpelării şi vina
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 364
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
361
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
371
..
.
.
.
.
.
.
383
. . . . . .
391
.
§ 59. Interpretarea existenţială a conştiinţei şi explicita rea obişnuită a conştiinţei
.
.. .
.
.
.
.
.
.
.
.
.
..
.
.
.
.
.
..
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
. . .
§ 60 . Structura existenţială a putinţei autentice de a fi care este atestată în conştiinţă
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
CAPITOLUL III Putinţa autenticlt de a fi întreg a D a s e i n-ului �i temporalitatea ca sens
ontologic al grijii
§ 61 . Schiţa parcursului metodologic necesar pentru a trece de la delimitarea putinţei autentice de a fi întreg a Dasein-ului la scoaterea în evidenţă fenomenală a temporalităţii
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
400
§ 62 . Putinţa existenţielă autentică a Dasein-ului de a fi întreg, înţeleasă ca stare de hotărire anticipatoare
.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . 404
§ 63. Situaţia hermeneutică obţinută pentru o interpretare a sensului fiinţei grijii şi caracterul metodologic al analiticii existenţiale în genere
§ 64. Grijă şi sineitate
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
... .
§ 65. Temporalitatea ca sens ontologic al grijii
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
. . . . .
.
.
.
.
.
.
411
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
419
..
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
. 427
§ 66 . Temporalitatea Dasein-ului şi sarcinile care rezultă din ea în vederea unei reluări la un nivel mai originar a analizei existenţiale
.
.
.
.
.
..
.
.
.
.
.
.
.
.
..
.
438
.
442
CAPITOLUL IV Temporalitate şi cotidianitate § 67. Conţinutul fundamental al constituţiei existenţiale a Dasein-ului şi schiţarea interpretării ei temporale . ... ..
.
.
..
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
§ 68 . Temporalitatea stării de deschidere în genere a) Temporalitatea înţelegerii
.
.
.
.
.
.
.
.
.
..
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
. 444
. . 444
.
.
.
.
.
.
.
.
.
. .
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
b) Temporalitatea situării afective
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
..
.
.
.
450
c) Temporalitatea căderii
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
458
..
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
d) Temporalitatea discursului
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
. 462
XXIX
Cuprins § 69. Temporalitatea faptului-de-a-fi-în-lume şi problema transcendenţei lumii
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
a) Temporalitatea preocuplirii ghidate de privirea-ambientalli
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
. .
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
. .
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
464
466
b) Sensul temporal al modificlirii pe care o suportli preocuparea ghidatli de privirea-ambientalli a tunci cînd ea devine o des-coperire teore ticli . . 472 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 483 § 70. Temporalitatea spaţialitliţii de ordinul Dasein -ului . . . . . . . . . . . . ... .. . 486 § 71.Sensul temporal al cotidianitlilii Dasein -ului . .. . . . . . . .. ... .. . .. . . . . 490
a fiinţlirii-simplu-prezente intramundane
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
c) Problema temporalli a transcendenţei lumii.
CAPITOLUL V
Temporalitate şi istoricitate § 72. Expunerea existenlial-ontologicli a problemei istoriei .. . . ........ . . . § 73. înţelegerea obişnuitli a istoriei şi survenirea Dasein-ului . . . . . . ........ § 74. Constituţia fundamentalli a istoricitliţii § 75.Istoricitatea Dasein-ului şi istoria de ordinul lumii . . . § 76.Istoriografia şi originea ei existenţialli în istoricitatea Dasein -ului . . . . .. § 77. Leglitura expunerii de faţli a problemei istoricitliţii cu cercetlirile lui W. Dilthey şi ideile contelui Yorck . . . . . . . . . . . . . . . . . .. .. . .. .. ... . . . .
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
493 500 506 513 519 526
CAPITOLUL VI
Temporalitatea şi intratemporalitatea ca origine a conceptului obişnuit de timp § 78. Caracterul incomplet al precedentei analize temporale a Dasein-ului 534 536 § 79. Temporalitatea Dasein-ului şi preocuparea care are ca obiect timpul § 80. Timpul ca obiect al preocuplirii şi intratemporalitatea . . . . . . . . . . . . . . . 543 § 81.Intratemporalitatea şi geneza conceptului obişnuit de timp 556 § 82. Legătura existenţial-ontologicli dintre temporalitate, Dasein şi timpul .
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
de ordinul lumii şi punerea ei în relief prin contrast cu felul în care . . 565 . .. . ... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 566 legăturii dintre timp şi spirit 571
Hegel concepe relaţia dintre timp şi spirit
.
.
.
.
.
.
.
.
.
fundamental-ontologicli privitoare la sensul fiinţei în genere.
.
. . . .. ... 574
a) Conceptul hegelian de timp. b) Interpretarea hegelianli a
§ 8 3.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
Analitica existenţial-temporală a Dasein-ului şi întrebarea
... OfjAOV yap roc;; u�Eîc;; �EV 'tUU'tu (-ci 1tO'tE �ouAecr9E O"ll�UtVEtV ()1to'tuv OV Olvit şi în speţă , prin deosebirea pe care [223) înţelegerea o face între cele două şi prin decizia în favoarea uneia sau alteia dintre ele39. Condiţia existenţial-ontologică pentru ca faptul-de-a-fi-în lume să fie determinat prin "adevăr" şi "neadevăr" rezidă în constituţia de fiinţă a Dasein-ului, pe care noi am caracterizat-o ca proiect aruncat. Ea este un element constitutiv al structurii grijii. Interpretarea existenţial-ontologică a fenomenului adevăru lui a făcut să rezulte că: 1 . Adevărul în sensul cel mai originar este starea de deschidere a Dasein-ului, căreia îi aparţine sta rea de des-coperire a fiinţării intramundane. 2. Dasein-ul este, deopotrivă de originar, în adevăr şi în neadevăr. Aceste propoziţii nu pot fi înţelese pe de-a-ntregul în orizon tul interpretării tradiţionale a fenomenului adevărului decît cucerit (abgewonnen werden); ef. p. [36J. În contextul paginii la care ne aflăm, adevă rul ca stare de des-coperire trebuie, tot aşa cum s-a întîmplat pe vremea lui Platon şi Aristotel, "obţinut cu forţa" (abgerungen wurde). Orice stare de des-coperire facti dI este un "rapt" (Raub). Din starea de ascundere, fiintarea este "smulsă şi eliberată"
(entrissen). Să nu uităm că întreaga carte stă sub semnul unei reînnoite gigantomachia peri tes ousias, a unei "lupte de giganţi purtată în jurul fiinţei". 39 K. Reinhardt (e f. Parmenides und die Geschichte der griechischen Philosophie / Par menide şi istoria filozofiei greceşti 1916) a conceput şi a rezolvat pentru prima oară problema controversată a legăturii dintre cele două părţi ale poemului doctrinar parmenidian, chiar dacă el nu a scos la iveală în chip explicit fundamentul ontologic al relaţiei dintre uAi]9Eta şi OO!;a şi necesitatea acesteia . [ef. dezvoltarea de mai tîrziu a acestei interpretări în prelegerea freiburgheză Parmenide din semestrul de iarnă 1942-1943; ed. rom.: Martin Heidegger, Parmenide, trad. de Bogdan Mincă şi Sorin Lavric, Editura Humanitas, Bucureşti, 2001, mai cu seamă § 1, Zeita numitil adevilr.J -
298
Cap. 6 Grija ca fiinţă a D a s e i n-ului
dacă ajl.U1.gem să vedem următoarele: 1. Adevărul înţeles ca acord îşi are originea în starea de deschidere şi reprezintă o modifi care determinată a ei. 2. Însuşi felul de a fi al stării de deschide re face ca în primă instanţă tocmai modificarea ce derivă din ea să fie cea care intră în cîmpul privirii şi să călăuzească ex plicarea teoretică a structurii adevărului. Enl.U1.ţul şi structura sa ("ca"-ul apofantic) sînt fl.U1.date în ex plicitare şi în structura ei (în "ca"-ul hermeneutic) şi, dincolo de acestea, în înţelegere, în starea de deschidere a Dasein-ului. Însă adevărul trece drept determinarea privilegiată a enl.U1.ţului astfel derivat. Ca urmare, rădăcinile adevărului specific enun ţului se întind pînă la starea de deschidere proprie înţelegerii.4o Însă dincolo de această indicare a provenienţei adevărului speci fic enunţului, este cazul acum ca fenomenul acordului să fie pus în chip explicit în lumină în caracterul lui derivat. Faptul-de-a-fi-în-preajma fiinţării intraml.U1.dane, în speţă preocuparea, este l.U1.ul des-coperitor. Stării de deschidere a Da sein-ului îi aparţine însă în chip esenţial discursul41 • Dasein-ul se exprimă prin vorbire; el se exprimă ca fiinţă care des-coperă, [224] ca fiinţă raportată la fiinţare. Iar cu privire la fiinţarea des-co perită el se exprimă prin enunţ. Enunţul comunică fiinţarea în maniera în care ea a fost des-coperită. Dasein-ul care percepe coml.U1.icarea se aduce pe sine - prin această percepere - în fiinţa des-coperitoare raportată la fiinţarea discutată. În acel ceva despre care vorbeşte enunţul exprimat prin vorbire este conţi nută starea de des-coperire a fiinţării. Această stare de des-co perire este păstrată în ceea ce a fost exprimat prin vorbire. Ceea ce a fost astfel exprimat devine, aşa zicînd, o fiinţare-Ia-îndemî nă intramundană care poate fi preluată şi spusă mai departe. Dat fiind că starea de des-coperire este păstrată, ceea ce a fost exprimat şi care astfel se află la-îndemînă are în el însuşi l.U1. raport cu fiinţarea despre care ceea ce a fost exprimat este de fiecare dată enl.U1.ţat. Starea de des-coperire este de fiecare dată stare de des-coperire a ceva. Chiar şi în reluarea l.U1.ei spuse, Dasein-ul care o reia ajunge să fie o fiinţă raportată la fiinţarea 40
Cf. supra, § 33, p. [154] şi urm., Enunţul ca mod derivat al expliciMrii.
41 Cf. § 34, p. [160] şi
urm.
§ 44. D a s e i n, stare de deschidere ţii adevăr
299
însăşi despre care se discută. Însă el este şi se consideră scutit de a o des-coperi pe aceasta din nou în chip originar. Dasein-ul nu are nevoie să se aducă pe sine în faţa fiinţării înseşi printr-o experienţă "originară", şi totuşi el rămîne într-o fiinţă raportată la fiinţarea aceasta. În mare măsură, starea de des-coperire nu este apropriată printr-o des-coperire de fiecare dată proprie, ci prin simpla vorbire din auzite ca reproducere a ceea ce a fost spus. Contopirea cu ceea ce a fost spus aparţine felului de a fi al impersonalului "se" . Ceea ce a fost exprimat ca atare preia fiinţa raportată la fiinţarea des-coperită prin enunţ. însă dacă această fiinţare trebuie să fie în chip explicit apro priată în privinţa stării ei de des-coperire, acest lucru vre31 să spună: enunţul trebuie legitimat ca unul care des-coperă. Insă enunţul care a fost exprimat este o fiinţare-Ia-îndemînă în aşa fel încît, ca păstrătoare a stării de des-coperire, ea are în ea însăşi un raport cu fiinţarea des-coperită. A legitima faptul că enunţul este unul des-coperitor ajunge acum să însemne: a legitima ra portul pe care enunţul ce păstrează starea de des-coperire îl are cu fiinţarea. Enunţul este o fiinţare-Ia-îndemînă. Fiinţarea la care el se raportează des-coperind-o este o fiinţare-Ia-îndemînă intra mundană, respectiv o fiinţare-simplu-prezentă. Raportul însuşi se prezintă astfel ca simplu-prezent. Însă acest raport rezidă în faptul că starea de des-coperire păstrată în enunţ este de fieca re dată stare de des-coperire a ceva. Judecata "conţine ceva care este valabil despre obiecte" (Kant). Însă raportul, reorientat către o relaţie între fiinţări-simplu-wezente, primeşte acum el însuşi caracterul de simplă-prezenţă. Starea de des-coperire a ceva de vine o conformitate simplu-prezentă a unei fiinţări-simplu-pre zente, în speţă a enunţului, cu o altă fiinţare-simplu-prezentă, în speţă cu fiinţarea despre care se discută în enunţ. Şi dacă această conformitate nu mai este văzută decît ca o relaţie între fiinţări-simplu-prezente, deci dacă felul de a fi al termenilor care intră în relaţie este înţeles în mod nediferenţiat ca doar sim plă-prezenţă, atunci raportul se prezintă ca acord simplu-pre zent a două fiinţări-simplu-prezente. O dată ce enunţul a fost exprimat prin vorbire, starea de des-coperire a fiinţării se deplasează către felul de a fi al jiinţării-Ia-îndemînă intramundane. în să în măsura în care persistă în ea, c a s t a r e d e
[225]
300
Cap. 6 Grija ca fiinţă a D a s e i n-ului
d e s - c o p e r i r e a c e v a, un raport cu ceea-ce-este-simplu-pre zent, starea de des-coperire (adevărul) devine la rîndul ei o relaţie de ordinul simplei-prezente întrefiinţări-simplu-prezente (i n t e I l e c t u s şi r e s). Fenomenul existenţial al stării de des-coperire, fundat în sta rea de deschidere a Dasein-ului, devine o proprietate de ordi nul simplei-prezenţe care încă mai adăposteşte în sine un ca racter de raport şi, devenind o astfel de proprietate, se dislocă în cei doi termeni ai unei relaţii de ordinul simplei-prezenţe. Adevărul ca stare de deschidere şi ca fiinţă care des-coperă, raportată la fiinţarea des-coperită, a devenit adevăr ca acord între fiinţări-simplu-prezente intramundane. Am pus astfel în lumină caracterul ontologic derivat al conceptului tradiţional de adevăr. Totuşi, ceea ce în ordinea conexiunilor existenţial-ontologice de fundare vine de fapt în ultimul rînd, din punct de vedere ontic şi factic este considerat ca venind în primul rînd şi ca fiin du-ne cel mai aproape. Însă faptul că se întîmplă aşa şi că se întîmplă în mod necesar îşi are la rîndul său temeiul în felul de a fi al Dasein-ului însuşi. Prins în preocupare, Dasein-ul se contopeşte cu fiinţarea întîlnită în interiorul lumii şi se înţelege pe sine pornind de la aceasta . Starea de des-coperire pe care o aduce cu sine des-coperirea este găsită în primă instanţă în inte riorul lumii tocmai în ceea ce a fost ex-primat. Însă nu numai adevărul este întîlnit ca fiinţare-simplu-prezentă, ci în genere înţelegerea fiinţei înţelege în primă instanţă orice fiinţare ca pe una simplu-prezentă. Reflecţia ontologică nemijlocită privitoare la "adevărul" întîlnit în primă instanţă la nivel ontic înţelege A.6y�-ul (enunţul) ca A.6y� 'tlV� (enunţ despre ceva, stare de des-coperire a ceva), însă interpretează fenomenul ca pe ceva simplu-prezent, şi anume cu referire la posibila sa calitate de-a-fi-simpIă-prezenţă. Însă deoarece simpla-prezenţă a fost identificată cu sensul fiinţei în genere, întrebarea dacă acest fel de a fi al adevărului şi structura sa întîlnită în chip nemijlocit sînt sau nu originare nu poate defel să se ivească. Inţelegerea pe
care Dasein-ul o are despre fiinţă, aceea care este predominantă în primă instanţă şi care nici astăzi nu afost î n m o d fu n d a m e n t a i
§ 44. O a s e i n, stare de deschidere şi adevăr
301
n c h i P e x p l i c i t depăşită, vine ea însăşi să acopere feno menul originar al adevărului.
ŞI I
Însă în acelaşi timp nu trebuie trecut cu vederea faptul că la greci - primii care au dat o formă ştiinţifică acestei înţelegeri a fiinţei care ne este atît de familiară, făcînd-o astfel să fie do minantă - înţelegerea originară (chiar dacă pre-ontologică) a adevărului era totodată vie şi, cel puţin la Aristotel, ea s-a afir mat pînă şi împotriva acoperirii pe care o aducea cu sine onto logia lor.42 Aristotel nu a apărat niciodată teza potrivit căreia "locul" [226] originar al adevărului este judecata . El spune mai degrabă că Â6yo