Eseu Jan Amos Comenius [PDF]

Zitiervorschau

P.I.P.P CAMPULUNG ANUL I

DIDACTICA MAGNA JAN AMOS COMENIUS “ELEMENTE DE DIDACTIC A”

Student: SANDU ANCUTA –ELENA

Curs: Istoria Ideilor / Paradicmelor Educationale

1

JAN AMOS COMENIUS este unul dintre marii pedagogi ai omenirii-practician şi teoretician- care a lăsat ca moştenire primul mare sistem de educare şi instrucţie corespunzător unei noi etape de dezvoltare a societăţii, sistem care a dat secolului xvII-lea numele de “secolul didacticii” după numele celebrei scrieri “Didactica magna”. În bogata opera a lui Comenius îsi găsesc fundamentarea teoretică o serie de probleme specifice învăţământului modern: conţinutul şi principiile procesului didactic, metodele de predare, desfăşurarea lecţiei, metodica predării diverselor discipline ştiinţifice în şcoală. Cele mai imporatante opere pedagogice ale lui Comenius sunt: -“Didactica Magna” -“Informatorul şcolii materne” -“Lumea sensibila în imagini” Opera cea mai importanta a marelui pedagog ceh, aceea care la impus peste veacuri, rămâne însă “Didactica Magnum” scrisă în 1632 şi tipărită în latineşte în 1657 în “Opera Didactică Omnia”. Aici Comenius îşi prezintă concepţia să asupra scopului şi puterii educaţiei, asupra educaţiei morale. Pentru a înţelege mai bine concepţia pedagogică a lui Comenius, este necesar să cunoaştem influenţele care s-au exercitat asupra formaţiei sale, îndeosebi asupra aceleia filosofice şi social politice. Încă din anii studenţiei pedagogul ceh a venit în contact cu filosofia materialistă, de nuanţă empirică, promovata îndeosebi de Bacon. O influenţă pozitivă asupra formaţiei sale a avut-o concepţia social-politică a sectelor din Boemia. Pe plan social politic aceste secte se ridicau împotriva feudalismului, a catolicismului şi a dominaţiei habsburgice. Fiind în contact permanent cu o organizatie religioasă, persecutat de oficialiăţi şi care-şi exprimă opoziţia faţa de asupritori, pedagogul ceh a devenit în mare măsură un exponent al revoltei poporului sau împotriva asupririi sociale sau naţionale. Dintre toate scrierile pe care le-a elaborat pedagogul ceh, aceea care cuprindea sinteza concepţiei sale şi care l-a făcut cunoscut lumii întregi peste secole este “Didactica Magna”. Opera fundamentală a lui Comenius “Didactica Magna” coţine întregul său sistem de educaţie.Ea este un tratat de pedagogie ,dar,pentru ca termenul de pedagogie nu era utilizat , gânditorul ceh i-a spus”Didactica-magna –mare” pentru arta universală de a învăţa pe toţi totul. Termenul de didactică are pentru Comenius o sferă mult mai largă decât pentru noi , care prin didactică înţelegem numai acea ramură a ştiinţei pedagogice , care se ocupa cu studiul metodelor de educaţie intelectuală ;el înţelege prin didactică arta de a învăţa pe toţi , toate ”o metodă sigură şi aleasă de a înfiinţa în toate comunele ,oraşele şi satele oricărei ţări creştineşti astfel de şcoli încât tinerimea de ambele sexe, fără să fie înlăturat cineva, să se poată iniţia în ştiinţe, să se poată dezvolta în moravuri bune şi religiozitate”. Cu Didactica Magna teoria educaţiei se desprinde de filosofie, de literatura şi îşi dobândeşte independenţa; se constituie astfel un autentic sistem pedagogic, expus într-o scriere dedicată exclusiv educaţiei.Toate problemele acţiunii paideutice sunt structurate potrivit unei logici ştiinţifice, iar ideile sunt susţinute cu argumente desprinse din legile naturii.Chiar dacă ceea ce Comenius considera atunci 2

ca fiind lege a naturii nu a rămas ca atare în stiinţă, meritul său nu este mai mic;el a vrut să dea un temei ştiinţific teoriei sale despre educaţie, pornind de la experienţa, de la observaţia fenomenului cercetat.Aşa se explică durabilitatea acestei opere, în care cititorul găseşte încă multe adevăruri pe care nu le poate constata, ci doar integra într-o nouă viziune asupra educaţiei care să aparţină timpului nostru. El a elaborat primul mare sistem de educaţie. Spre deosebire de predecesorii săi, el caută să construiască un întreg edificiu teoretic, ocupându-se de problemele fundamentale ale teoriei instrucţiei şi educaţiei educabilitatea,idealul, necesitatea unei educaţii armonioase-intelectuale, morale religioase şi fizice-principiile instrucţiei, metodele de instruire,sistemul de instruire pe clase şi lecţii,metodele de educaţie moral religioase. Cu privire la puterea educaţiei, el se situează categoric pe poziţia optimismului pedagogic. După opinia sa,la naştere, psihicul copilului este o “tabula rasa’, o tablă pe care nu s-a scris încă nimic, dar pe care se poate scrie totul.Dezvoltarea fiinţei umane depinde, de influenţele ce se exercită asupra sa “omul dacă vrea să fie om trebuie să se cultive”. În afara societăţii omul rămâne o fiinţă sălbatică.Spiritul uman este comparat cu ceara în care se imprimă cu sigiliu;după care ceara i-a cu usurinţă orice formă,spiritul uman tot aşa se poate preface fără dificultate- şcoli pentru toate paturile sociale”toţi pot învăţa toate”. O dovadă concludentă a preocupării acestui pedagog de a da un temei ştinţific teoriei sale o constituie frecvenţa referitoare la natura, la legile acesteia şi cerinţa ca arta de a învăţa să se desfăşoare potrivit regularităţilor existente în lumea lucrurilor,a fenomenelor şi a practicii urmate. Mai întâi se formulează legea(principiul), apoi se oferă modelele de manifestare a acestei legi în natură. Urmărinduse aceasta cale se evidenţiază abateriile şcolii de la legile naturii, pentru ca în continuare să se stabilească modul în care , respectând legile naturii, activitatea educativă se poate îndrepta.Deşi “principiul pe care se bazează autorul Didacticii Magna nu sunt adevărate legi ale naturii, ci formulări succinte deduse din observaţia asupra naturii” natura nu începe nimic nefolositor, natura scoate totul din rădăcini şi nimic din altă parte”. Acestea i-au permis formularea unor generalizări pedagogice prin valoarea unor pertinente experienţe şcolare din epoca sa. Susţinand ideea unei legităţi ale fenomenului educativ ,Comenius a făcut un mare pas înainte în constituirea ştiinţei educaţiei. A pus bazele unui principiu cu largă circulaţie în teoria pedagogică pâna către sfârşitul sec.19-principiul conformităţii educaţiei cu natura, care în concepţia sa înseamnă luarea în considerare atât a naturii exterioare omului cât şi a naturii umane,particilarităţile de vârstă.Comenius împarte vârsta copilăriei şi tinereţii în 4 perioade a câte 6 ani: prima copilărie 0-6 ani; a doua copilărie 612 ani; pubertatea şi adolescenţa 12-18 ani şi tinereţea18-24 ani.Fiecărei perioade îi corespunde o anumită instituţie de educaţie familia,şcoala începătoare, colegiul , academia. Prin precizarea ca în scoală să se înveţe ”numai bazele” ceea ce se poate folosi în viaţă,Comenius a stimulat procesul de delimitare a “obiectelor de învăţământ” de ştiinţe .El a manifestat interes pt. disciplinele în detrimentul celor filologice.Se invocau 2 motive: mai întâi pentru că erau utile omului “în al doilea rând pentru că aşa cerea “ordinea naturii.

3

În şcoala, cunoştiinţele urmau să se însuşească printr-o continuă extindere a conţinutului lor; un învăţământ treptat,gradat. Aceste reglementări impuneau elaborarea cât mai riguroasă a unor planuri şi programe de învăţământ. Preocuparea lui Comenius pentru o instruire realizată cu usurinţă, în mod temeinic , în conformitate cu natura, la condus la stabilirea unui sistem de principii grupate în jurul unei cerinţe didactice: asigurarea unui învăţământ accesibil. Trecerea spre un învăţământ realist s-a desfăşurat treptat şi printr-o luptă cu tendinţa clasicistumanistă care, exprimând interese conservatoare şi-a în unele ţări mult timp un loc mai de cinste decât şcoala realistă. Noile vremuri cereau nu numai organizarea învăţământului realist, instruirea într-un ritm mai susţinut a tinerelor generaţii,ci şi extinderea instituţiilor şcolare.Toate acestea- conţinut realist, numar mai mare de elevi nevoia accelerării ritmului lor de instruire – au făcut să apară interese, intense preocupări pentru problemele de metoda şi de organizare a procesului instructiv. Şcoala maternă (educaţia în familie a copilului până la vârsta de 6 ani) este considerată de pedagogul ceh ca fiind factorul de bază în dezvoltarea omului. El stabileşte un adevărat plan de instruire a copilului de aceasta vârstă, menit să-i asigure dezvoltarea armonioasă (cunoştinţe din diverse domenii ale naturii- astronomie, geografie, optică-deprinderi morale,precum şi jocuri specifice copiilor până la 6 ani). La Comenius întâlnim o profundă preţuire pentru oamenii muncii, preţuire care a generat atitudinea sa demacratică în problema organizarii învăţământului. Alături de influenţa filosofiei materialiste şi a poziţiei social-politice a maselor nemulţumite de asuprirea feudală, asupra concepţiei acestui mare pedagog o deosebită înrâurire a avut-o umanismul renaşterii , care vedea în om fiinţa cea mai perfectă de pe pământ capabilă să se transforme pe sine şi odată cu aceasta să transforme şi societatea. Concepţia pedagogică a celui care a fost considerat un Galilei al educaţiei s-a putut constitui datorită nivelului la care s-a ridicat odată practica şi teoria asupra educaţiei în acea epoca.Secta din care făcea parte Comenius avea şcoli bine organizate. Şi în celelalte ţări vecine cu a sa eră tot mai puternica tendinţa de a putea depăşi tehnica didactică a evului mediu. Se caută o noua organizare a şcolii, a procesului de învăţământ, care să asigure instruirea într-un timp mai scurt a unui număr mai mare de elevi. Teza didacticii ştiinţifice contemporane, conform căreia principiile se bazează pe legile care guvernează procesul de învăţământ o întâlnim înca în “Didactică Magna”.Pentru exemplificare prezentăm câteva din principiile după care se poate preda şi învăţa cu uşurinţă: dacă învăţatul se va începe de timpuriu şi înainte de a corupe spiritele;dacă se pleacade la general la particular, dacă se pleacă de la ce este mai usor la ce este mai greu, dacă nu se procedeaza cu graba; dacă toate se predau cu ajutorul intuiţiei.Observăm ca între toate aceste principii există o stransa legatură, ca toate sunt grupate în jurul unei anumite idei:asigurarea unui învăţământ accesibil.Urmărind realizarea unui învăţământ uşor şi temeinic, J.A.Comenius insistă în mod special asupra necesităţii unui învăţământ conştient. Greşesc acei învăţători care se limitează la dictare şi învăţare pe de rost,fără explicarea lucrurilor.Nu trebuie să se înveţe ceea ce spun alţii despre lucruri, ci să se asigure cunoaşterea lor de

4

către fiecare elev. După părerea să, şcoala nu trebuie să pună accentul pe erudiţie, ci să deschidă elevului mintea pentru priceperea şi înţelegerea lucrurilor. Orientarea spre un nou conţinut al procesului de învăţământ presupune utilizarea altor mijloace de instruire. Rolul important pe care-l are intuitia în didactică lui Comenius este o consecinţă a concepţiei sale gnoseologice empiriste: “începutul cunoaşterii trebuie întotdeauna să plece de la simţuri, pentru ca nimic nu se găseşte în intelectul nostru, care să nu fi fost mai întâi în simţuri”. Pentru ca învăţământul să devină “uşor” şi “rapid”, se propunea luarea în seama a puterii de muncă şi de asimilare a elevilor. În concepţia pedagogului puterea de înţelegere a elevilor creşte nu numai prin înaintarea în vârstă, ci tot odata cu procesul studiilor. Se prefigurează asfel ideea existenţei unei legături între educaţie şi dezvoltare : instrucţia să ţină seama de nivelul de dezvoltare a elevului, dar acest nivel este condiţionat şi de gradul sau de instruire. Marea contribuţie a lui Comenius rămâne însă dezvoltarea teoriei privind metoda didactică.Problema metodei în învăţământ fusese pusă de către Vices şi Ratichius, Comenius o reia, acordandu-I o însemnatate comparabilă cu aceea pe care Descartes o dădea metodei în filosofie. Organizarea învăţământului pe clase şi lecţii a impus reglementarea cunoştinţelor de predat prin planuri şi programe şcolare, precum şi instituirea unor date precise de început şi încheierea anului şcolar. Deşi preţuia atât de mult metoda, în sistemul său de instruire, Comenius punea pe primul plan activitatea învăţătorului îi pregăteşte întreaga muncă. El trebuie să pregătească materia de învăţământ să conducă procesul de percepere prin simţuri al lucrurilor, să dirijeze efectuarea exerciţiilor etc. Opera lui Comenius rămâne uimitoare prin bogăţia, profunzimea şi varietatea ei; viziunea sa “pansofică” l-a stimulat să privească fenomenul educaţiei în toate articulaţiile sale, şi să pună în evidenţă un numar impresionant de aspecte. Cititorul contemporan nu poate să nu observe că el este precursorul a nenumărate concepţii şi curente pedagogice din secolul nostru. J.Piaget, în studiul introductiv la un volum de pagini alese, îl considera precursor până şi al psihologiei genetice şi ca fondator al unei didactici progresiv diferenţiate în funcţie de nivelurile dezvoltării copilului. Tot Piaget considera că se găsesc în opera comeniană idei proprii”pedagogiei active”. Aşa sunt: susţinerea primatului acţiunii în procesul de învăţământ precum si ideea că instruirea presupune redescoperirea sau reconstrucţia adevărului prin acţiuni materiale sau interiorizate. Dacă în “Didactica Magna” ca şi în celelalte lucrări , Comenius s-a ocupat de problemele educaţiei din perioada de creştere a vârstei umane, în “Pampaedia” adoptă o perspectivă mult mai largă, cuprinzând întreaga viaţă a omului. Teoria didactică a lui Comenius are ceva în comun cu principiile carteziene şi presupune că fiecare etapă a cunoaşterii să se clădească pe o bază a percepţiei, conducând astfel spre ansambluri de cunoştinţe mai bogate şi mai complexe. Progresia în cercuri concentrice presupune că formarea intelectuală să înceapă prin întelegerea principiilor prime, indispensabile achiziţiei altora. După o analiză initială, se trece la critică şi la judecată ,iar după un interval de exerciţii practice tânărului i se deschide imensul domeniu al căutărilor originale. Un capitol important al didacticii îl reprezintă sistemul principiilor de predare-învăţare.Pentru Comenius, regulile sau axiomele didactice constituie garanţia unui învăţământ economicos şi benefic. Comenius este primul gânditor modern care a formulat şi a teoretizat în mod explicit principiile

5

educative în monumentala sa lucrare Didactica Magna . Aproape toate principiile didactice , recunoscute în prezent, se întemeiază pe reflecţiile profunde ale pedagogului ceh. Câteva axiome, explicitate de Comenius încă din 1632, care concordă cu cele mai actuale principii ale învăţământului: a)educaţia se va începe de timpuriu, înainte ca mintea să fie coruptă; b)se va proceda de la general la particular; c)se va merge de la uşor la dificil; d)nimeni să nu fie încărcat cu prea multă materie ; e)totul se va preda intuitiv; f)în predare,totul vizează utilizarea prezentă; g)cunoştinţele se vor aseza pe o bază solidă; h)tot ce succedă va fi în legatură cu ceea ce precedă; i)totul va fi organizat pe măsura minţii, a memoriei şi a limbii; j)toate se vor consolida prin exerciţii continue; k)toate elementele unitare să se predea împreună; l)tot ce se învăţa trebuie predat aşa cum este şi cum a apărut, adică prin prezentarea cauzelor; m)tot ce se oferă cunoaşterii să se prezinte mai întâi în general şi apoi în părţile sale; n)la fiecare lucru să ne oprim cât e nevoie pentru a fi înţeles; o)executarea se învaţă exersând; p)exerciţiul să înceapă cu elemente simple, şi nu cu lucruri complicate; Rezumat Comenius reprezintă cea mai însemnată personalitate a pedagogiei universale prin aceea că a teoretizat mai toate problemele pedagogiei moderne. •A discutat despre laturile educaţiei, despre organizarea, planificarea şi politica educaţiei. •El este întemeietorul didacticii şi al capitolelor aferente (finalităţile educaţiei, principiile didactice, natura valorilor transmise, procedee şi metode de realizare a învăţării, modalităţi tehnice de realizare a lecţiei). •A teoretizat principiul educaţiei în conformitate cu natura, a proiectat sisteme educaţionale, a inventat orarul şcolar şi a pledat pentru un sistem democratic de învăţământ. •A propus patru cicluri de învăţământ, pornind de la specificul etapelor de vârstă. •A fost nu numai teoretician, ci şi un strălucit practician al educaţiei. “Merită epitetul de divin, de profet de apostol – coaidera Francois Guex – pe care i l-au dat pedagogii germani, numit deseori şi “Pestalozzi de dinainte de Pestalozzi” •Aplicând pedagogiei regulile cercetării ştiinţifice inaugurate de către Bacon, determină rolul intuiţiei, pune pe primul plan limba maternă şi trimite gramatica acolo unde îi este locul arată ceea ce trebuie să fie metoda de predare şi disciplină… •Organizează învăţământul public în jurul obstacolelor şi dificultăţile de tot felul şi determină diviziunile acestuia cu o exactitate şi justeţe remarcabile…

6

•Considera instrucţia şi educaţia mijloace propii de a ridica umanitatea, de a o înnobila, de a o face mai fericită, de a apropia a reconcilia oamenii, ridicându-i dincolo de luptele partizan, de apartenenele la confesiuni sau naţionalităţi”(Guex, 1913, p. 171) .

7

Bibliografie: 1)

Constantin Cucoş

“Istoria pedagogiei-Idei şi doctrine fundamentale”, Editura Polirom, Bucuresti,2001. 2)

Bartolomeu Popescu

“Filosofia si Pedagogia Crestina a lui Ioan Amos Comenius” Editura”Cultura Romaneasca”S.A.R. , Bucuresti ,1939-1940. 3)

J.Piaget

J.A.Comenius.(Actualitatea lui Comenius) Perspective(UNESCO-Biroul International de Educaţie) Vol.XXIII nr.1/2 1993,pag.175-99. 4)

Jan Amos Comenius

“Didactica Magna” traducere, note,comentarii si studii de prof. Univ. dr. Iosif Antohi . , Editura Didactica si Pedagogica , Bucuresti, 1970. 5) Pagina de internet: http://www.tomrad.ro/comenius

8