Epicondilita Laterala Exercitii [PDF]

  • 0 0 0
  • Gefällt Ihnen dieses papier und der download? Sie können Ihre eigene PDF-Datei in wenigen Minuten kostenlos online veröffentlichen! Anmelden
Datei wird geladen, bitte warten...
Zitiervorschau

Am deschis acest thread pentru ca aceasta e o afectiune pe care eu o am de aproximativ 6 luni si mi se pare una din cele mai limitante(aproape la fel de limitante ca o fractura). Mi s-a intamplat in timpul unor lectii la gimnastica de la facultate(cand am facut o hiperextensie in articulatia cotului), si combinata cu solicitari repetate atat la sala de forta cat si la antrenament am ajuns ca la 6 luni dupa, inca sa nu pot face un sport complet, decat ori exercitii trenul inferior, ori pentru membrul superior stang. Din pacare am aflat si destul de tarziu cat de grava e aceasta afectiune. Dupa ce am renuntat pe rand la kickboxing si sala de forta, am decis sa ma apuc de BJJ dar, chiar atunci, dupa indelungi cautari am aflat ca pana si scrisul sau spalatul imi sunt interzise . Cautarile mele n-au dat rezultate nici macar cand am fost trimis de medicul de familie la ortopezi. Si uite asa, dupa 6 luni(cand deja tendinita a devenit cronica) am inceput un program de reabilitarea a tendoanelor din jurul articulatiei cotului. De mentionat ca doua afectiuni sunt semnificative: “cotul tenismenului’(partea laterala) si “cotul jucatorului de golf”(partea mediala), din ce am discutat pana la urma tot cu persoane avizate, s-ar parea ca sufar de amandoua.

I-as sfatui pe toti cei care cred ca sufera de asa ceva sa citeasca acest post, si de asemenea i-as ruga pe cei care au avut de-a face cu aceasta afectiune a tendoanelor si au reusit sa scape, sa-mi dea cateva sfaturi, v-as fi recunoscator.

Tendinita la nivelul atriculatiei cotului se poate manifesta in doua locuri: pe partea laterala(caracteristica tenismenilor) sau pe partea mediala(caracteristica jucatorilor de golf). Este una din cele mai dezbatute afestiuni deoarece nu s-a gasit o metoda optima pentru rezolvarea acestei probleme. Astfel, medota de tratament e bazata pe exercitii care stimuleaza raspunsul de vindecare al organismului(exercitii excentrice si stretching). Printre celelalte metode, cea mai folosita e acupunctura. Ultima bariera impotriva durerii consta in injectii cu cortizon dar efectul lor e de scurta durata(o metoda mai eficienta ar fi combinarea injectiilor cu repaus si apoi inceperea unui program de recuperare). Operatia e recomandata in 5-10% din

cazuri si consta in taierea/extirparea partii afectate a tendonului muschiului scurt extensor radial.

Epicondilita laterala(cotul tenismenului) Cu toate ca afectiunea pe partea laterala se numeste “cotul tenismenului”, aceasta se regaseste numai la 5-8% din jucatorii de tennis. Barbatii care obisnuiesc sa “dea mana” puternic si in mod repetat pot suferi de aceasta afectiune, violonistii, chirurgii, secretarele(din cauza scrisului) sau chiar gospodinele care lucreaza foarte mult prin casa. Incidenta cea mai mare se gaseste la persoanele cu varste cuprinse intre 40-50 ani si jucatorii amatori de tennis(explicatia ar putea fi lipsa de tehnica). Daca la tenismeni e afectat tendonul muschiului scurt extensor radial, la tendinita “workrelated” e afectat tendonul muschiului extensor comun al degetelor. Tendinita apare din cauza micro-traumelor si a “stresarii” indelungate a muschilor extensori. “Cotul tenismenului” e bazat pe un proces degenerativ in zona de insertie a tendoanelor. Astfel, zona de insertie a tendoanelor se adapteaza la stres printr-o schimbare a matricei extracelulare, a latimii fibrelor de collagen si a aranjamentului fibrelor conjunctive. De indata ce capacitatea de regenerare si adaptare dispar, se instaleaza procesele degenerative. Studiile nu au putut demonstra nici un process inflamator in aceasta afectiune. Astfel, cauza durerii poate rezulta din modificarea structurii chimice a matricei, aparitia tesutului fibros sau iritarea terminatiilor nervoase libere. Cele mai intalnite simptome in aceasta afectiune sunt durerea si sensibilitatea zonei laterale a cotului, cea mai sensibila zona fiind putin distal si anterior de epicondilul lateral al humerusului. Durerea poate radia catre antebrat si foarte rar, in sus, catre brat. Teste cu rezonanta magnetica pot arata situatia tesutului moale si gradul de degenerare, Din pacate nu exista terapii bazate pe studii stiintifice pentru aceasta afectiune. Nici terapiile prin miscare/repaus si nici abordarea chirurgicala nu au dat rezultate excelente si nici una din ele nu sunt verificate stiintific. Tratamentul nonchirurgical este totusi cea mai raspandita forma de tratament si cea mai acceptata.

Prioritatea ei este de a recapata functionalitatea deplina a unitatii tendinomusculare. Terapii care amelioreaza simptomele si injectii cu steroizi si antiinflamatoare(non-steroidale) au un succes limitat. Se poate spune ca un tratament de succes depinde in cea mai mare parte de procesul de vindecare. Absenta durerii atat in repaus cat si in solicitarea musculo-tendinoasa inseamna integritatea deplina a structurilor neuronale, o circulatie fluenta in zonele acestate si o structura stabila a fibrelor de colagen. In starile acute e tratata la fel ca orice accidentare acuta, dupa regulile PRICES: Protection, Rest, Ice, Compression, Elevation, Support. Acestea si antiinflamatoare non-steroidale sunt cele mai folosite masuri. Terapiile fizice pot completa programul de refacere prin stretching si tehnici care ajuta la intarirea tendonului. Ultrasunetele si electrostimularea sunt indicate pentru videcarea „cotului tenismenului”, pacientii de obicei le descriu ca fiind ajutatoare si sporind confortul. De asemenea termoterapia(prin incalzirea zonei) e recomandat anteriori exercitiilor de stretching si prin racire(crioterapia), dupa un set de exercitii solicitante. Stimularea cea mai eficienta a procesului de vindecare se face prin cresterea controlata a tensiunii/incordarii. Exercitiile fizice se bazeaza mai mult pe imbunatatirea flexibilitatii, a puterii si a andurantei gatului mainii, a cotului, a umarului si a antebratului. Durerea e cel mai important indicator pentru cresterea/scaderea progresiva a stretching-ului(exercitiile pot fi efectuate pana la aparitia durerii). Astfel incordarea/tensiunea in tendon poate fi crescuta pana la aparitia durerii. Intinderea excentruca este cea mai solicitanta pentru tendon. Un set de exercitii pentru stimularea procesuklui de vindecare(abordare corecta): - flexia/extensia articulatiei pumnului in timp ce cotul este in extensie - exercitii pentru forta cu rezistenta foarte minca pentru flexorii/extensorii/pronatorii/supinatorii antebratului. Numarul de repetari si greutatea sunt crescute treptat cu variatii mici(se incepe fara greutati). Maximum de greutate pe care incarcarea o poate avea este de 5 Kg. Numarul recomandat de repetari 15-20. Se recomanda inceperea prin contractie concentrica(apropierea

segmentelor) si trecerea rapida apoi la contractie excentrica care s-a dovedit a fi cea mai eficace. - exercitii pentru articulatia pumnului cu mingii de cauciuc - imbunatatirea proproceptiei e importanta pentru restabilirea coordonarii segmentelor din lantul kinetic O buna conditie fizica e importanta pentru procesul de vindecare, recapatarea functiilor si prevenirea aparitiei de noi afectiuni. In privinta „cotului tenismenului”, o slabiciune in articulatia umarului poate duce la compensarea prin muschii antebratului ceea ce poate agrava situatia insertiilor tendinoase. Sunt recomandate exercitii care includ lantul kinetic complet, inclusiv muschii umarului si rotatorii. Exercitiile aerobice si cresterea circulatiei sangelui ajuta la o vindecare mai rapida. Acupunctura este o metoda complementara buna si folosita pentru abordarea acestei afectiuni. Rezultate bune au aparut la 60% dintre pacienti. Un alt studiu a aratat ca acupunctura are un efect analgezic la nivelul cotului la 80% din pacienti. Chiar daca acupunctura da rezultate, ea este o metoda complementara si nu trebuie abandonat antrenamentul de reabilitare(cu toate ca durerea dispare, afectiunea dispare numai cand tesutul afectat patologic se vindeca). Tratamentul non-chirurgical are rata de vindecare de 50-80% si este adoptat mai mult pentru ca are foarte putine efecte secundare(spre deosebire de cel chirurgical care uneori nu rezolva nimic sau chiar agraveaza situatia). Tratamenul chirurgical e recomandat in 5-10% din cazuri, un indicator important pentru adoptarea acestei masuri fiind durerea persistenta in acea zona, slabicune si atrofie. De obicei antrenamentul de reabilitare dureaza 6-9 luni, si numai dupa aceasta perioada se poate preciza sigur daca e nevoie de operatie. „Cotul tenismenului”(tendinita – partea laterala a cotului) e cea mai comuna afectiune a acestei articulatii.

Epicondilita Mediala(“Cotul jucatorului de golf”)

Consta in aceeasi afectiune, numai ca la nivelul zonei mediale a cotului, in zona epicondilului medial al humerusului. De-aici pornesc muschii care flecteaza mana pe antebraz, iar tendoanele acestor muschi sunt afectate. Prima masura in ambele tipuri de tendinita consta in contractii izometrice pentru a mentine masa musculara si exercitii de stretching. Principiile de vindecare se pastreza in ambele afectiuni. De mentionat ca trebuie limitate la minimum(sau chiar deloc) activitati cum ar fi: folosirea mainii in activitatile de: scris, deschis usi, carat, spalat, etc. Cu toate ca au denumiri specifice anumitor sporturi, aceste afectiuni se intalnesc mult mai des ca urmare a activitatilor zilnice. Metoda chirurgicala consta in “curatarea tendoanelor” de tesutul afectat, desprinderea lor de pe zona de insertie si curatarea acesteia si apoi reatasarea. Paradoxal, daca afectiunea devine cronica ea nu are efecte foarte nocive ci numai o durere constanta, pe care unii sportivi o suporta si isi continua activitatea.