Tratamentul Kinetic Complex in Epicondilita Laterala La Tenismeni [PDF]

Zitiervorschau

MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT FACULTATEA DE KINETOTERAPIE

TRATAMENTUL KINETIC COMPLEX ÎN EPICONDILITA LATERALĂ LA TENISMENI

Coordonator științific Conf. univ. Dr. Mircea Bratu

Absolvent Constantin F. Bogdan Edmond

1

BUCURESTI 2016

CUPRINS

CAPITOLUL I……………………………………………………………………………...4 1.1 INTRODUCERE...............................................................................................................4 1.2 MOTIVAȚIA ALEGERII TEMEI...................................................................................5 CAPITOLUL II – FUNDAMENTARE TEORETICĂ.....................................................7 2.1 NOȚIUNI DE ANATOMIE ȘI BIOMECANCĂ............................................................7 2.1.1 SCHELETUL COTULUI……………………………………………………………...7 2.1.2 MUSCULATURA MEMBRULUI SUPERIOR……………………………………....15 2.1.3 ARTICULAȚIA COTULUI …………………………………………………………...23 2.1.4 BIOMECANICA ARTICULAȚIEI COTULUI………………………………………. 24 2.1.5

BIOMECANICA

ARTICULAȚIILOR

RADIO-CARPIANĂ

PROXIMALĂ

ȘI

DISTALĂ …………………………………………………………………………………… 26 2.2

ISTORIA,

EVOLUȚIA

ȘI

FENOMENULN

TENISULUI

ÎN

LUMEA

CONTEMPORANĂ ……………………………………………………………....................27 2.3 TENISUL ÎNTRE PERFORMANȚĂ ȘI HOBBY…………………………………….. 28 2.4 EVALUAREA ARTICULAȚIEI COTULUI…………………………………………...29 2.5

EPICONDILITA

LATERALĂ

–

DEFINIȚIE,

ETIOPATOGENIE,

CAUZE/

MECANISME DE PRODUCERE..........................................................................................35 2.6 KINETOTERAPIA – SCOP, OBIECTIVE ȘI MIJLOACE ALE RECUPERĂRII.........................................................................................37

2

CAPITOLUL III – TRATAMENTUL KINETIC COMPLEX………………………….39 3.1 TRATAMENTUL KINETIC COMPLEX ÎN EPICONDILITA LATERALĂ LA SPORTIVUL TENISMEN ...................................................................................................... 39 3.2 DESIGN TERAPEUTIC.....................................................................................................46 CAPITOLUL IV……………………………………………………………………………..49 4.1 CONCLUZII...................................................................................................................... 49 BIBLIOGRAFIE.................................................................................................................... 51

3

CAPITOLUL I

1.1

INTRODUCERE Educația fizică este o parte componentă a culturii și educației globale și

reprezintă „ un mod de a transmite de-a lungul timpului (generațiilor) elemente culturale, valori, experiența pozitivă, atitudini si convingeri pe care le creează” 1. Astfel, educația fizică și sportul fac parte din viața oamenilor de secole, fiind un element important și indispensabil cu implicații atât fiziologice cât și psihosociale avand un efect definitoriu și indiscutabil asupra stării generale de sănătate a omului cât și influențând și condiționând relațiile interumane. Conceptul de sport a fost definit ca : „fenomen al lumii moderne, considerat experiență individuală și instituție, loisir și specializare de înalt nivel competițional, expresie spontană și tehnică elaborată, practică educativă și spectacol, joc și muncă, exercițiu corporal și conduită psihică „2 . Astăzi, sportul cât și educația fizică au evoluat și se manifestă prin variatele sale forme, respectiv ramurile sportive cunoscute sau mai puțin cunoscute la nivel mondial. În epoca contemporană, practicarea sportului a devenit pe lângă un element social și cultural, o necesitate, astfel din ce in ce mai mulți se înscriu în rândurile practicanților ale diferitelor ramuri sportive, atât ca practicanți in scopuri profilactice (evitarea unor boli sau procese degenerative datorate sedentarității și a stilului de viața dezordonat) și sociale (nevoia de socializare fiind o nevoie indispensabila ansamblului psihoenergetic al ființei umane). A treia categorie o reprezintă cei ce practică sportul in vederea obținerii de performanțe, cei ce transformă sportul in profesiune. Indiferent de scopul practicării, de intensitatea, durata și numărul antrenamentelor cât și de ramura sportivă la care este fiecare afiliat, traumatismele sunt existente fiind un risc asumat, oricând putând surveni o accidentare. Traumatismele sportive ( Șerbanoiu S.(2013), TEORIA ȘI METODICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI SPORTULUI, Ed. BUCURESTI 2013, Pag 16 ) 2 ( Șerbanoiu S.(2013), TEORIA ȘI METODICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI SPORTULUI, Ed. BUCURESTI 2013, Pag 49) 1

4

pot avertiza asupra unor deficiențe în antrenament, a unei execuții globale sau analitice incorecte din punct de vedere biomecanic sau a unor suprasolicitări . Fiecare sport în parte prezintă o serie de traumatisme specifice datorate activitaților specifice și a mișcărilor efectuate . Ca exemple de traumatisme specifice putem enumera sindromul dureros patelofemural (genunchiul alergătorului) în atletism, epicondilita laterală (cotul tenismenului) în tenis, epicondilita mediană (cotul jucătorului de golf) în golf, pumnul boxerului și multe altele. Traumatismele se pot clasifica în funcție de mai mulți factori precum: factorii patogenici care îi generează, țesutul afectat și în funcție de pierderea capacitații de lucru. Astfel, pot exista traumatisme ale parților moi (reprezentate de contuzii, plăgi, leziuni musculare, miozite, entezite, tendinite, rupturi de tendon, lombalgie si epicondilite), traumatisme articulare (entorse, luxații, leziuni ale meniscurilor, artroze, osteoporoze, discopatii etc.) și de traumatisme osoase ( reprezentate de fracturi, periostite, apofizite etc ).În tenis, cele mai frecvente traumatisme sunt reprezentate de epicondilita laterală și de probleme ale mușchilor psoas și iliac. 1.2 MOTIVAȚIA ALEGERII TEMEI Ca trecere de la un simplu sport social și de amuzament la sport de performanță, dar și caștigând din ce în ce mai mulți adepți la nivel mondial , accidentările din diferite cauze sunt din ce în ce mai frecvente și se cer a fi rezolvate cât mai rapid pentru a reinegra sportivul in activitațile sale zilnice și îndeosebi a sportivului de performanță in activitatea sa sportivă. Astfel, într-o era e vitezei și a remunerației importante primite de pe urma performanței motrice este cerută impetuos o recuperare rapidă, corectă și cu riscuri minime de recidivă a afecțiunii deoarece în sportul de performanță timpul înseamnă bani, iar accidentările atrag după sine pierderea treptată a îndemânarii și antrenamentului unui sportiv de elită. În ultima perioadă, orice club sportiv are acces la săli cu aparatură specială in vederea pregătirii sportivilor pentru înalta performanță, săli de masaj și SPA pentru relaxare fizică și psihică și nu în ultimul rând acces la servicii medicale în scop profilactic și curativ, în această ultimă categorie gasindu-și un rol bine stabilit si deloc de neglijat kinetoterapeutul. Acesta, alături de medic, maseur, fizioterapeut îndeplinindu-și, sarcina de a menține starea de sănătate fizică și psihică a sportivului/sportivilor sau de a combate traumatismul produs și efectele negative pe 5

care acesta îl are asupra organismului, cât mai repede în vederea reluării rapide a activității sportive ale pacientului, sau în cazuri grave, restabilirea funcțională parțială a organismului dupa accidentarea suferită. De asemenea și în cazul celor care practică un sport doar pentru dorința de mișcare sau de placere și care au suferit accidentări este necesar un act medical prompt, corect și eficace care va acționa asupra accidentării până la “ restitution ad integrum “, deoarece durerea și impotența funcțională afectează secundar activitățile cotidiene și in general calitatea vieții. Astfel , kinetoterapia se dovedește foarte eficientă în recuperarea traumatismelor sportive , aceasta respectând multitudinea de scheme variate de recuperare dar prezentând o serie de particularități ce sunt impuse de tipul lezional cât și de modificările produse de efortul sportiv în substratul fiziopatologic. Se va respecta recuperarea până la “ restituo ad integrum “ dar se va încerca realizarea recuperării în cel mai scurt timp posibil. ,,Recuperarea medicală în sport este reprezentată de folosirea dirijată a unui complex de factori naturali sau artificiali, cât mai precoce și intensiv posibil, în scopul restabilirii anatomo-funcționale a unui organ sau a unei funcții perturbate de efortul sporitv, în vederea reinserției cât mai rapide a sportivului în activitatea de antrenament și a obținerii unei capacități optime de efort ( I. Drăgan)” 3. Ca urmare a numărului de practicanți ai sportului in general și datorită creșterii continue a performanțelor sportive s-a constatat o creștere semnificativă a numarului de accidente în sport, iar accidentele traumatice reprezintă ,, cele mai grave și complexe entități clinice ce apar în activitatea sportivă ”. 4 Practicantul de sport este mereu supus riscului accidentării atât în timpul activității sportive cât și ca rezultat a cumulării în timp a efectelor negative ce produc leziunile de suprasolicitare. Având în vedere specificului recuperării la sportiv, deseori se constată că patologia traumatică impune probleme dificile în abordarea cât mai eficientă a recuperării și tratamentului. În recuperarea sportivă, kinetoterapeutul trebuie să aprofundeze multitudinea de aspecte dismorfofuncționale ce sunt determinate de solicitările și suprasolicitările ce apar la nivelul aparatului locomotor din cauza activității sportive desfașurate.

CAPITOLUL II 3

4

(Drăgan I . PRACTICA MEDICINII SPORTIVE - Ed. Medicală, București, P 20 (Bratu M .(2004), KINETOTERAPIA ÎN AFECȚIUNILE POSTTRAUMATICE 6

FUNDAMENTARE TEORETICĂ

2.1 NOȚIUNI DE ANATOMIE ȘI BIOMECANICĂ Articulația cotului este o articulație dificultăți

extrem de strânsă, fapt ce duce la mari

în recâştigarea mobilităţii articulare după orice traumatism produs la nivelul

acestei articulaţii. În articulația

cotului se execută doar mişcări de flexie – extensie şi

pronosupinaţie. Cotul are un rol dublu, acela de punere în poziție a instrumentului de prehensiune ( respectiv mâna) și de stabilitate în transmiterea presiunilor. Cotul este considerat ca cea mai dificilă articulaţie datorită greutății cu care se recuperează mobilitatea, nu numai datorită structurii propriu–zise, ci şi uşurinţei de a dezvolta, periarticular, depuneri calcare sau retracţii musculare care limitează şi mai mult mobilitatea.

2.1.1 SCHELETUL COTULUI Articulația cotului, cuprinde trei oase ce participă la alcătuirea acesteia, respectiv humerusul prin extremitatea sa inferioară, radiusul și cubitusul sau ulna prin extremitațile lor superioare . Toate cele trei oase sunt oase lungi astfel ele sunt alcatuite identic, prezentând un corp numit și diafiză și două extremitați denumite epifize. Humerusul este cel mai lung și cel mai mare os al extremității superioare a corpului. El formează scheletul brațului, fiind alcătuit din epifiza superioară, diafiza și epifiza inferioară.. Extremitatea superioară prezintă capul atașat la corpul humerusului printr-o porțiune îngustă numită gât anatomic și cele două eminențe: mica și marea tuberozitate. Capul humeral, formațiune netedă și rotunjită, reprezintă o treime dintr-o sferă fiind orientată în sus, medial și puțin înapoi. Se articulează cu cavitatea glenoidă a scapulei. Colul anatomic este porțiunea ce mărginește capul humeral. Este situat lateral și imediat sub capul humeral. Este cel mai bine reprezentat în jumătatea inferioară a circumferinței sale; în jumătatea superioară este reprezentat de un șanț îngust între capul tuberozităților. Se atașează de capsula articulară a umărului și este perforat de numeroase foramina vasculare.

7

Marea tuberozitate a humerusului este situată în partea laterală a capului și a micii tuberozități. Capătul său este rotunjit și marcat de trei suprafețe plate: - fațeta superioară reprezintă locul de inserție al mușchiului supraspinos; - fațeta mijlocie - inserția mușchiului infraspinos și - fațeta inferioară - inserția mușchiului subscapular. La 2,5 cm mai jos de fațeta inferioară, se inseră mușchiul rotund mic. Fața laterală a marii tuberozități este convexă, rugoasă și se continuă cu fața laterală a corpului humerusului. Mica tuberozitate a humerusului, deși este mai mică decât marea tuberozitate, aceasta este mai proeminentă. Este situată în față, medial, având proiecția spre înainte. Deasupra și în fața micii tuberozități se află o impresiune, loc de unde se inseră tendonul mușchiului subscapular. 5

Cele două tuberozități sunt separate de un șanț adânc, șanțul bicipital, care găzduiește

tendonul lung al bicepsului brahial și care trimite o ramură a arterei circumflexe humerale, anterior de articulația umărului. Șanțul bicipital se prelungește 6-8 cm oblic, în jos și se termină la nivelul treimii superioare a osului,

pe

fața

internă

a

corpului

humerusului. Pe muchia posterioară, care provine din mica tuberozitate, se inseră mușchii marele dorsal și marele rotund. Pe muchia anterioară, care provine din

Fig 2.1 Humerus http://chandlerphysicaltherapy.net/anatomy/skeletal-system2/humerus/

marea tuberozitate, se inseră mușchiul marele pectoral. Corpul humerusului este rectiliniu, are o formă cilindrică în partea superioară și prismatică în partea inferioară. Prezintă trei fețe și trei margini. Marginile humerusului

5

http://chandlerphysicaltherapy.net/anatomy/skeletal-system-2/humerus/

8

Marginea anterioară a humerusului se întinde de la marea tuberozitate la fosa coronoidă în jos, separând fața antero-medială de fața antero-laterală. În partea sa superioară se află o creastă proeminentă, creasta marii tuberozități; aici se inseră tendonul mușchiului mare pectoral. Puțin deasupra părții mijlocii, se observă amprenta deltoidiană, de forma unui “V” cu vârful inferior, unde se inseră superior deltoidul și inferior brahialul anterior. Marginea laterală a humerusului pornește de la partea posterioară a marii tuberozități până la epicondilul lateral și separă fața antero-laterală de fața posterioară. Jumătatea sa superioară este rotunjită și ușor marcată, servind la inserția porțiunii inferioare a mușchiului micul rotund, iar sub aceasta se inseră capătul lateral al mușchiului triceps brahial. Porțiunea sa inferioară formează o margine în față, ușor curbată, orientată din spate spre față, care prezintă o muchie anterioară, originea mușchiilor lung supinator (brahioradial) și al primului radial (extensor lung al radialului carpului), o muchie posterioară pentru mușchiul triceps brahial și o creastă intermediară pentru atașarea septului intermuscular lateral. Marginea medială a humerusului se întinde de la mica tuberozitate la epitrohlee. Treimea sa superioară este alcătuită din creasta micii tuberozități, de unde se inseră tendonul mușchiului mare rotund. În treimea sa inferioară, prezintă o margine anterioară pentru originile mușchilor brahial și pronatori, o margine superioară pentru capul medial al tricepsului și o creastă intermediară pentru atașamentul septului intermuscular medial. Fețele humerusului Fața antero-laterală a humerusului este aproape plană, cu orientarea spre exterior în jumătatea superioară și spre înainte în jumătatea inferioară. În treimea mijlocie a feței se găsește o amprentă rugoasă în forma literei “V” ce reprezintă locul de inserție a mușchiului deltoid. Imediat sub “V”-ul deltoidian se află depresiunea subdeltoidiană. Sub depresiunea deltoidiană se găseste șanțul nervului radial, traversat de nervul omonim și artera humerală profundă, care își are originea pe fața posterioară a humerusului, traversează muchia externă a osului și se termină pe fața externă a humerusului. În treimea superioară a șanțului, fața externă este în raport cu fața profundă a deltoidului, cu vasele circumflexe și cu nervul radial, iar în treimea inferioară, sub șanțul nervului radial, se inseră fibrele mușchiului brahial anterior. Fața antero-medială a humerusului este mai îngustă decât cea antero-laterală. Partea sa superioară formează planșeul șanțului intertubercular de unde se inseră tendonul mușchiului 9

marele dorsal. Partea sa de mijloc este ușor rugoasă pentru a se putea atașa tendoanele de inserție ale mușchiului coracobrahial. Porțiunea inferioară are aspect neted, ușor concav și reprezintă locul de origine al mușchiului brahial. Fața posterioară a humerusului are o formă ușor spiralată, astfel încât partea sa superioară este îndreptată ușor medial, iar partea inferioară în spate și ușor lateral. Aproape întreaga suprafață a feței posterioare a humerusului este acoperită de capetele laterale și mediale ale tricepsului. Capul lateral al mușchiului triceps brahial se inseră în treimea proximală, lângă marginea laterală, deasupra și lateral de șanțul nervului radial. Capul medial al mușchiului triceps brahial se inseră lejer în porțiune distală, lângă marginea medială, medial și sub șanțul nervului radial. Epifiza  sau  extremitatea distală (inferioară) are o formă prismatic triunghiulară, este turtită antero-posterior și recurbată dinapoi spre înainte, având diametrul transversal cu mult mai mare ca cel antero-posterior. La mijlocul extremității se găsește condilul humeral, segment articular încadrat de două proeminențe laterale nearticulare – epicondilii lateral si medial. Condilul humerusului segmentul articular cu două suprafețe articulare: trohleea humerusului (medial) și capitulul humerusului (lateral), separate de un șanț intermediar și 3 fose: coronoidă, radială, olecraniană. Condilul humerusului se articulează cu radiusul (articulația humeroradială) și ulna (articulația humeroulnară) în cadrul articulației cotului. 

Trohleea humerusului este o suprafață articulară care se află în partea medială a

condilului humeral și acoperă suprafața lui anterioară, inferioară și posterioară; are forma unui scripete (sau a unui mosor ușor spiralat) și este formată din două margini, două povârnișuri separate de un șanț (gât) spiroid. Trohleea humerusului corespunde incizurii trohleare a ulnei, cu care se articulează formând articulația humero-ulnară.  

Capitulul humerusului este o suprafață articulară care se află în partea laterală a

condilului humerusului și acoperă suprafața lui anterioară și inferioară, însă nu se extinde pe suprafața lui posterioară; are forma unei proeminențe rotunjite, convexe. Capitulul humerusului se articulează cu foseta capului radiusului formând articulația humero-radială. Trohleea este separată de capitul de un șanț intermediar articular ce corespunde marginii fosetei articulare de pe capul radiusului. 10

Pe condilul humerusului se află 3 fose: fosa coronoidă, fosa radială și fosa olecraniană. Peretele despărțitor al acestor fose este subțire, uneori fiind înlocuit de un sept fibros sau chiar de un orificiu.  Fosa olecraniană este o cavitate adâncă pe fața posterioară a condilului humerusului, deasupra trohleei, în care pătrunde vârful olecranului în extensia completă a antebrațului; planșeul acestei fose este subțire.  Fosa coronoidă este o cavitate mai mică, pe fața anterioară a condilului humerusului, deasupra trohleei; în ea pătrunde marginea anterioară a procesului coronoid al ulnei, în mișcările de flexie ale antebrațului.  Fosa radială  este o fosă mai puțin profundă pe fața anterioară a condilului humeral, lateral de fosa coronoidă, deasupra capitulului; în ea pătrunde marginea capului radiusului, în flexia maximă a antebrațului. Epicondilii humerusului sunt două proeminențe nearticulare pe părțile laterale a epifizei distale (medial si lateral), care servesc pentru inserții musculare: epicondilul medial și epicondilul lateral. a) Epicondilul medial este o proeminență triunghiulară, turtită antero-posterior, aflată medial și proximal față de condilul humerusului, la nivelul caruia se termină creasta supracondiliană medială a diafizei humerusului. Este subcutanat și vizibil, mai ales în flexia pasivă a cotului; se poate explora prin inspecție și palpare. Pe fața lui posterioară netedă se află un șanț vertical - șanțul nervului ulnar pe unde trece nervul ulnar. Pe epicondilul medial se inseră mușchii antebrațului, ai mâinii și degetelor: 

pe porțiunea superioară a feței anterioare a epicondilului medial se

inseră mușchiul rotund pronator. 

pe porțiunea mijlocie a feței anterioare se inseră tendonul flexor comun al

următorilor mușchi: mușchiul flexor radial al carpului, mușchiul palmar lung, mușchiul flexor superficial al degetelor, mușchiul flexor ulnar al carpului. 

pe porțiunea inferioară a feței anterioare se inseră ligamentul colateral ulnar al

articulației cotului. b) Epicondilul lateral este o proeminență aflată lateral față de condilul humerusului, unde se termină creasta supracondiliană laterală a diafizei humerusului; este mai mic decât epicondilul medial. 11

Epicondilul lateral se poate explora prin inspecție și palpare. Pe el se inseră mușchii supinatori și extensori ai antebrațului, mâinii și degetelor. Pe suprafața laterală și anterioară a epicondilului lateral se inseră: o pe tendonul extensor comun se inseră: mușchiul scurt extensor radial al carpului, mușchiul extensor al degetelor, mușchiul extensor al degetului mic, mușchiul extensor ulnar al carpului; o lateral pe epicondilul lateral se inseră mușchiul supinator, ligamentul colateral radial al articulației cotului. Pe suprafața posterioară a epicondilului lateral se inseră mușchiul anconeu. Radiusul este și el la rândul lui un os lung și pereche, ce este situat în partea laterală a antebrațului în momentul când mâna se află în supinație și prezintă de asemenea o diafiză ( corp ) și doua epifize ( extremități). 

EXTREMITATEA SUPERIOARĂ

sau proximală

prezintă un segment

asemănător cu un cilindru cu formă concavă în partea sa de sus numit capul radiusului. Acesta prezintă două suprafețe articulare respective o parte concav-superioară denumită cupușoara radială care se va articula la capitulum și circumferința articulară a capului radial care se va articula cu incizura radială a ulnei . “ Distal de cap se află colul radiusului. Inferior de col și anterior se află tuberozitatea radiusului : ea se continuă cu câte o creastă proximal și distal. Creasta distală se continuă inferior cu marginea anterioară a radiusului “6. Corpul radiusului are o formă cilindrică în partea superioară iar in partea inferioară aceasta devine triunghiular prismatică netedă prezentând astfel trei margini și trei fețe ( el este palpabil in partea sa inferioară) .Fața anterioară este netedă și proximal prezintă un orificiu denumit orificiu nutritiv. Celelalte fețe respectiv cea laterală și cea posterioară sunt amandouă convexe. Fața laterală prezintă în s-a mijlocie o tuberozitate pronatorie în care se va insera mușchiul pronator rotund . Deasupra tuberozității fața este acoperită de mușchiul supinator , acesta fiind la acest nivel traversat de nervul radial. Marginea anterioară este mai pronunțată în porțiunea superioară și va dispare în proțiunea inferioară. Marginea posterioară se află doar în porțiunea mijlocie, iar marginea medială sau interosoasă este ascuțită , terminându-se în porțiunea inferioară a corpului. Aici se va bifurca delimitând o suprafață trinughiulară. La baza acestei 6

( Buzescu Al.(2002), ANATOMIE ȘI BIOMECANICĂ - Ed. Bren , 2014 , Pag 30 - 32)

12

suprafețe se află scobitura sau incizura ulnară a radiusului, iar pe marginea medială se va atașa membrana interosoasă. 

EXTREMITATEA POSTERIOARĂ este mai voluminoasă decât cea

proximală. Fața sa inferioară reprezintă fața sa articulară carpiană și are forma unui triunghi . Vârful acesteia este situat lateral. Prezența unei creste sagitale subdivide fața articulară în doua fațete articulare respectiv o fațetă laterală ( cu formă triunghiulară pentru a se articula osul scafoid ) și o fațetă medială ( de formă patrulateră, pentru a se articula osul semilunar). În lateral, varful suprafeței triunghiulare se va termina cu o formțiune apofizară orientată distal, ce se numește proces stiloid sau stiloidă cubitală . Fața anterioară are formă opusă față de fața poserioară , prima fiind concava iar cealaltă convexă. În regiunea posterioară, epifiza distală prezintă două șanțuri pentru tendoanele mușchilor, la fel și la nivelul feței laterale. Medial, radiusul prezintă incizura ulnară , ce se va articula cu capul ulnei ( circumferința articulară ).

13

Cubitusul ( sau ulna ) este un os aflat în regiunea medială a antebrațului, când mâna se află în supinație , fiind aflat în prelungirea degetului mic. Este de asemenea un os pereche și lung. Acesta prezintă un corp (

diafiză

(

extremitați) . El formeză cu Fig. 2.2 Radius și Cubitus http://www.digopaul.com/ro/english-word/radius.html

)

și

două

epifize

humerusul un unghi în care deschidereava

fi

laterală

.

CORPUL este invers față de radius fiind mai voluminos în partea sa proximală , este puțin concav și prezintă trei fețe și trei margini. Fața anterioară va prezenta gaura nutritivă, iar în partea superioară a feței și în cea inferioară se va insera mușchiul flexor profund al degetelor, respectiv mușchiul patrat pronator. Fața posterioară este străbătută de o linie oblică în jos și medial, în treimea superioară. Deasupra liniei oblice este prezentă o suprafață triunghiulară pe care se va insera mușchiul anconeu. În porțiunea inferioară, fața posterioară se delimitează printr-o linie verticală în două fâșii, respectiv o fâșie medială și una laterală. Pe fâșia medială se 7va insera mușchiul extensor ulnar al carpului iar pe fâșia laterală mușchiul supinator , mai jos urmând a se insera mușchiul

lung abductor și mușchiul extensor al policelui, scurt

extensor al policelui și extensorul indicelui. Fața medială se prezintă sub forma unei “ pâlnii” , fiind largă în porțiunea superioară și îngustându-se inferior, unde va putea fi palpată sub piele. Marginea anterioară începe de la procesul coronoid, este bine pronunțată și se va termina la procesul stiloid , iar marginea posterioară va pleca de pe olecran și va disparea în treimea inferioară a diafizei. Pe marginea laterală ( sau interosoasă ) se va insera membrana interosoasă ce uneste cele două oase. EXTREMITATEA SUPERIOARĂ este alcătuită din două proeminențe, una verticală reprezentată de olecran și una orizontală ce va fi reprezentată de procesul stiloid. Cele două proeminențe formează o cavitate articulară numită scobitura trohleară, aceasta articulându-se cu trohleea humerusului. Pe fața laterală a procesului coronoid se află o față articulară de 7

http://www.digopaul.com/ro/english-word/radius.html 14

formă semilunară ce poartă numele de scobitură sau incizură radială ce se va articula cu capul radiusului. Dedesubtul procesului coronoid se găsește tuberozitatea ulnei unde se va insera mușchiul brahial. Pe olecran se va insera mușchiul tricps brahial. Olecranul este ușor de palpat pe fața posterioară a articulației cotului. EXTREMITATEA INFERIOARĂ

prezintă două formațiuni, respectiv capul și procesul

stiloid, formațiuni ce se vor palpa cu ușurință sub piele. Capul este reprezentat de un segment în formă de cilindru, suprafața articulară se numește circumferință articulară, articulându-se cu incizura ulnară a radiusului, iar fața inferioară a capului intră în contact cu discul fibrocartilaginos al articulației radio-ulnare distale. Procesul stiloid este o prelungire conoidă, cu varful în jos și este situat în partea mediană a capului.

2.1.2 MUSCULATURA MEMBRULUI SUPERIOR „ Mușchii sunt structuri anatomice care au proprietatea de a se contracta, producand lucru mecanic și implicit mișcare. În cadrul mișcării, mușchii reprezintă organele active iar oasele organele pasive”8. Mușchii membrului superior sunt reprezentati de mușchii centurii scapulare, mușchii umarului, mușchii brațului, mușchii antebrațului și mușchii mâinii. Mușchii umărului sunt reprezentați de mușchiul deltoid, supraspinos, infraspions, rotund mic, rotund mare și subscapular. La nivelul brațului mușchii sunt îmăpărțiți în două regiuni, respectiv regiunea anterioară ce prezină mușchii biceps brahial, coracobrahial și brahial și regiunea posterioară cu mușchii triceps brahial și anconeu. Mușchii antebrațului sunt grupați în trei reguni, respectiv regiunea anterioară, regiunea laterală și regiunea posterioară. Regiunea anterioară are musculatura dispusă în 4 planuri respectiv planul superficial (reprezentat de mușchii rotund pronator, flexor radial al carpului, palmar lung, flexor ulnar al carpului), planul al doilea (reprezentat de mușchiul flexor superficial al degetelor), planul al treilea (ce prezintă mușchii flexor profund al degetelor și mușchiul flexor lung al policelui) și planul profund (reprezentat de mușchiul pătrat pronator). Regiunea laterală prezintă mușchii brahioradial, lung extensor radial al carpului, scurt extensor radial al carpului și muschiul supinator , iar regiunea posterioară 8

( Buzescu Al.(2002), ANATOMIE ȘI BIOMECANICĂ - Ed. Bren , 2014 , Pag ..69) 15

clasifică mușchii în două planuri, planul superficial ( cu mușchii extensor al degetelor, extensor al degetului mic, extensor ulnar al carpului și mușchiul anconeu) și planul profund (prezentând mușchii lung abductor al policelui, scurt extensor al policelui, lung extensor al policelui și mușchiul extensor al indexului). Din punct de vedere al inervației , mușchii regiunii anterioare a brațului sunt inervați de nervul musculocutan iar mușchii regiunii posterioare a brațului sunt inervați de nervul radial iar la nivelul antebrațului regiunea anterioară este inervată de nervul median , excepție făcând mușchiul flexor ulnar al carpului care este inervat de nervul ulnar, mușchii regiunii laterale și posterioare sunt inervați de nervul radial. MUȘCHI

ORIGINE

INSERȚIE

ACȚIUNE

Printr-un tendon

- Flexia și rotația

a marginii anterioare

comun pe

medială a brațului

a claviculei,

tuberozitatea

( acțiune realizată de

marginea laterală a

deltoidiană a

fasciculele anterior și

acromionului și

humerusului.

mijlociu)

MUȘCHII UMĂRULUI M. Deltoid Pe jumătatea laterală

marginea inferioară a

- Extensia și rotația

spinei scapulei.

laterală a brațului ( acțiune realizată de fasciculul posterior ) - Abducție până la orizontală ( acțiune realizată prin contracție în totalitate

M. Supraspinos M. Infraspinos M. Rotund Mic

În fosa supraspinoasă

Pe tuberculul mare al

) Starter al abducției

În fosa infraspinoasă

humerusului Pe tuberculul mare al

brațului Rotator lateral și

Pe marginea laterală

humerusului Pe tuberculul mare al

adductor al brațului Rotator lateral și 16

M. Rotund Mare

a scapulei Pe unghiul inferior și

humerusului Pe creasta

adductor al brațului - Adductor , rotator

marginea laterală a

tuberculului mic al

lateral al brațului ,

scapulei

humerusului

extensor. - Basculează lateral când ia punct fix pe humerus) unghiul

M. Subscapular

Pe fața anterioară a

Pe tuberculul mic al

inferior al capulei Adductor și rotator

scapulei

humerusului

medial a scapulei

MUȘCHII BRAȚULUI ( REGIUNEA ANTERIORĂ ) M. Biceps Brahial

M. Coracobrahial

- Pe procesul

Pe tuberozitatea

- Puternic flexor al

coracoid , prin capul

radială

antebrațului pe braț

scurt

- Supinator la

- Pe tuberculul

începutul contracției

supraglenoidian al

- Rotator al brațului

scapulei , prin capul

prin intermediul

lung Pe procesul coracoid

Pe fața medială a

capului lung - flexie și adducție a

al scapulei

humerusului

brațului - Coboară umărul când ia punct fix pe

M. Brahial

Pe fețele anterioare și Pe tuberozitatea

braț) - Flexie a

marginile

antebrațului pe braț

cubitusului

humerusului

- Ajută la cățărat ( când ia punct fix pe antebraț)

MUȘCHII BRAȚULUI ( REGIUNEA POSTERIOARĂ ) M. Triceps Brahial

-Pe tuberculul

Pe olecran prin

- Extensor al brațului 17

infraglenoidian

intermediul unui

- Adductor al brațului

(capul lung).

tendon unic.

(se realizează prin

- Pe fața posterioară a

intermediul capului

humerusului,

lung).

superior de șanțul nervului radial (capul lateral). - Pe fața posterioară a humerusului, inferior de șanțul nervului M. Anconeu

radial (capul medial). Pe epicondilul lateral

Pe marginea laterală

al humerusului.

a olecranului.

Extensor al brațului.

MUȘCHII ANTEBRAȚULUI REGIUNEA ANTERIOARĂ ( PLANUL SUPERFICIAL) M. Rotund Pronator

- Pe epicondilul medial al humerusului (capul

Pe fața laterală a

Flexia antebrațului și

radiusului în treimea

pronație.

sa mijlocie.

său humeral). - Pe procesul coronoid (capul său ulnar). M. Flexor Radial al Pe epicondilul medial

Pe fața anterioară a

Flexor al mâinii și

Carpului

bazei metacarpului

pronator al

II.

antebrațului.

Pe aponevroza

Flexor al mâinii și

palmară.

tensor al capsulei

Pe osul pisiform.

palmare. Flexor și adductor al

M. Palmar Lung

al humerusului.

Pe epicondilul medial al humerusului.

M. Flexor Ulnar al Pe epicondilul medial

18

Carpului

al humerusului (prin

mâinii.

capul humeral) - Pe olecran și marginea posterioară a ulnei (prin capul ulnar).

MUȘCHII ANTEBRAȚULUI REGIUNEA POSTERIOARĂ ( PLANUL AL 2-LEA)

M. Flexor Superficial - Pe epicondilul

Se realizează prin

- Flexor al falangelor

al Degetelor

medial al

câte un tendon pentru

mijlocii ale degetelor

humerusului.

degetele II - V ce se

II - V.

- Pe procesul

prinde de baza

- Flexor al degetelor

coronoid (capul

falangei mijlocii prin

pe mână, al mâinii pe

humero-ulnar) .

două fâșii: lateral și

antebraț și a

- Pe fața anterioară a

medial.

antebrațului pe braț

radiusului, în treimea

(aceasta este acțiune

mijlocie (capul

secundară).

radial).

MUȘCHII ANTEBRAȚULUI REGIUNEA POSTERIOARĂ ( PLANUL AL 3-LEA)

19

M. Flexor Profund al - Pe fața anterioară a

Se face prin 4

- Flexia falangei

Degetelor

ulnei.

tendoane pe fața

distale .

- Pe membrana

palmară a bazei

- Acțiune secundară

interosoasă.

falangei distale a

identică cu flexorul

- Pe radius, la

degetelor II - V.

superficial (excepție :

nivelul feței sale

flexia antebrațului pe

anterioare.

braț).

M. Flexor Lung al - Pe radius, în

Pe fața anterioară a

Flexor al ultimei

Policelui

treimea proximală a

bazei falangei distale

falange a policelui.

feței sale anterioare .

a policelui.

- Pe membrana interosoasă.

MUȘCHII ANTEBRAȚULUI REGIUNEA POSTERIOARĂ ( PLANUL PROFUND ) M. Pătrat Pronator

- Pe marginea

Pe radius, pe fața sa

Pronator al

anterioară și medială

anterioară în 1/4

antebrațului

a ulnei, în 1/4

distală.

inferioară.

MUȘCHII ANTEBRAȚULUI M. Brahoradial

REGIUNEA LATERALĂ - Pe humerus, pe Pe apofiza stiloidă a

- Supinator al

marginea sa lateral ,

antebrațului (este

radiusului.

distal de șanțul

supinator numai

nervului radial.

atunci când 20

antebrațul este în pronație). - Flexor al M. Lung Extensor - Pe humerus, sub

Fața posterioară a

antebrațului pe braț. - Extensor al mâinii

Radial al Carpului

cea a

bazei

pe antebraț

brahioradialului.

metacarpianului II.

- Abductor al mâinii pe antebraț . - Flexor accesor al

M. Scurt Extensor - Pe epicondilul

Pe baza

antebrațului. Acțiunea este

Radial al Carpului

lateral și ligamentul

metacarpianului III

identică cu lungul

lat al cotului.

(fața dorsală).

extensor radial al carpului, dar abducția este mai redusă.

M. Supinator

-În 1/4 proximală a

Pe radius, în 1/3

Supinator al

marginii laterale a

proximală a feței sale

antebrațului

cubitusului, pe

laterale și anterioare.

ligamentul inelar și pe ligamentul lateral al cotului.

MUȘCHII ANTEBRAȚULUI REGIUNEA POSTERIOARĂ M.

Extensor

Degetelor

( PLANUL SUPERFICIAL ) al - Pe epicondilul Prin 3 lame

- Extensia falangei

lateral al humerusului tendinoase pentru

mijlocii pe cea

și pe fascia

fiecare deget:

proximală;

antebrahială.

- una mijlocie,

- acțiune secundară:

pentru fața

extensia falangei

posterioară a bazei

distale. 21

M.

Extensor

Degetului Mic

al - Pe epicondilul

falangei mijlocii și

- extensia degetelor

- 2 colaterale, pentru

pe metacarp, a mâinii

falanga distală.

și a antebrațului.

Pe fețele dorsale ale

Extensor al degetului

lateral al humerusului bazelor falangelor II și pe fascia

și III ale degetului

antebrahială.

mic, după ce s-a unit

mic.

cu tendonul mușchiului extensor al degetelor. M. Extensor Ulnar al - Pe epicondilul Carpului

Pe partea medială a

- Extensor al mâinii.

lateral al humerusului bazei metacarpului

- Adductor al mâinii.

(capul humeral)

V.

- Pe fața posterioară a ulnei (capul ulnar).

M. Anconeu

- Pe epicondilul

Pe marginea laterală

Extensor al

lateral al

a olecranului.

antebrațului.

humerusului.

MUȘCHII ANTEBRAȚULUI REGIUNEA POSTERIOARĂ ( PLANUL PROFUND ) M. Lung Abductor al - Pe fața posterioară a Pe partea laterală a

- Abductor al

Policelui

policelui.

ulnei și a radiusului

bazei metacarpului I.

- Pe membrana

- Abductor al mâinii

interosoasă.

(produce și

M. Scurt Extensor al - Pe fața posterioară a Pe fața dorsală a

anteducția policelui) - Extensor al falangei 22

Policelui

ulnei și radiusului

bazei proximale a

proximale.

- Pe membrana

policelui.

- Abductor al

interosoasă.

policelui

M. Lung Extensor al - Pe fața posterioară a Pe fața dorsală a

- Extensor al

Policelui

ulnei

falangei distale a

policelui.

- Pe membrana

policelui.

- Abductor al

interosoasă. M.

Extensor

Indexului

policelui

al - Pe fața posterioară a Pe articulația ulnei și pe membrana

metacarpofalangiană

interosoasă.

a indexului, unde

Extensia indexului.

fuzionează cu tendonul mușchiului extensor al degetelor.

Figura 2.3 2.1.3 ARTICULAȚIA COTULUI Articulația cotului este o articulație complexă ce cuprinde articulații respectiv articulația humero-radială (între capitulum și cupușoara radială), articulația humero-cubitală (între trohleea humerală și incizura trohleară a cubitusului) și articulația radio-cubitală proximală (între circumferința articulară a capului radial și incizura radială a cubitusului) dar datorită faptului ca pentru acestea există o singuă capsulă articulară și o singură sinovială, se consideră o singură articulație. Articulația cotului este o trohleartroză, caracterizată de două mișcari specifice respectiv flexia și extensia. În porțiunea sa mijlocie, trohleea humerală prezintă un jgheab, orientat oblic în sus și înăuntru. Către acest jgheab se înclină versanții intern și extern ai trohleei. Direcția jgheabului trohleei este direcția pe care se realizează flexia și extensia antebrațului pe braț, ceea ce face din această articulație o articulație cu conducere osoasă. Ca suprafețe articulare , 23

humerusul prezintă două suprafețe articulare: trohleea humerusului (medial) și capitulul humerusului (lateral), separate de un șanț intermediar și 3 fose: coronoidă, radială, olecraniană. Condilul humerusului se articulează cu radiusul (articulația humeroradială) și ulna (articulația humeroulnară). Radiusul prezintă capul radiusului. Acesta prezintă două suprafețe articulare respectiv o parte concav-superioară denumită cupușoara radială care se va articula la capitulum și circumferința articulară a capului radial care se va articula cu incizura radială a ulnei iar cubitusul prezintă două proeminențe , una verticală reprezentată de olecran și una orizontală ce va fi reprezentată de procesul stiloid. Cele două proeminențe formează o cavitate articulară numită scobitura trohleară, aceasta articulându-se cu trohlea humerusului. Pe fața laterală a procesului coronoid se află o față articulară de formă semilunară ce poartă numele de scobitură sau incizură radială ce se va articula cu capul radiusului. Mijloacele ce unesc suprafețele articulare sunt reprezentate de o capsulă articulară întarită de ligamente. Capsula articulară este alcătuită din două straturi , unul extern ( fibros ) și altul intern ( sinovial) și este relativ laxă. Pe humerus, capsula articulară mărginește superior fosele olecraniană, coronoidă și radială, trecând distal de epicondili, care rămân astfel extraarticular. Pe ulnă, capsula articulară se inseră pe marginile incizurii trohleare, până la nivelul incizurii radiale, unde trece pe radius, inserându-se în continuare pe colul acesteia până la 5 – 7 mm distal de cap. Capsula articulară prezintă la exterior fascicule longitudinale, între acestea sunt recesuri ale sinovialei. Ligamentele care unesc suprafețele articulare ale cotului sunt reprezentate de: 1) Ligamentul colateral ulnar (ce pornește de pe condilul medial și va radia spre fața medială a epifizei proximale a cubitusului respectiv marginea incizurii trohleare) este un ligament foarte puternic, cu o formă aproximativ triunghiulară ce i se pot descrie două fascicule, respective fasciculul humero-coronoidian și fasciculul humero-olecranian. 2) Ligamentul colateral radial ce pornește de pe condilul lateral, de pe fața antero-inferioară și se divide în două fascicule. Acestea vor trece unul înaintea iar celălalt înapoia capului radial și se vor fixa fiecare la extremitatea aferentă incizurii radiale a cubitusului. Ele sunt strâns legate cu fibrele ligamentului inelar al radiusului. Ligamentele colaterale ulnar și cubital sunt două ligamente foarte rezistente, ceea ce explică de ce se pot produce smulgeri ale epicondililor.

24

3) Ligamentul inelar ar radiusului ce se întinde de la partea anterioară a incizurii radiale, înconjoară

gâtul radiusului și se va insera pe partea posterioară a incizurii radiale a

cubitusului. 4) Ligamentul pătrat (Dénuce) ce este situat între incizura radială a cubitusului și marginea internă a gâtului radiusului. Sinoviala este bine reprezentată, între aceasta și capsula articulară existând o cantitate variabilă de țesut adipos . Sinoviala pronește de pe marginile trohleei și capitulului, pătrunde în cele trei fose, apoi se reflectă pe capsulă. 2.1.4 BIOMECANICA ARTICULAȚIEI COTULUI

În articulația cotului se realizează două tipuri de mișcări ce caracterizează trohleartrozele respectiv mișcarile de flexie și extensie. Împreună cu aceste mișcări se mai realizează și mișcările de înclinare cubitală și de înclinare radială. FLEXIA: pe durata acestei mișcari , cele două oase ale antebrațului se mișcă împreună și se vor apropia de humerus. Amplitudinea acestei mișcări este de 150 de grade. “ Ea se realizează în jurul unui ax transversal care trece prin trohleea humerală și prin capitulum, fiind orientat dinăuntru în afară și de sus în jos. Datorită acestei orientări, în mișcarea de flexie antebrațul nu se suprapune peste braț ci se îndreaptă către torace.” 9 Mișcarea de flexie este este limitată de contactul dintre apofiza coronoidă a cubitusului și foseta coronoidiană a paletei humerale, dar și de contactul dintre braț și antebraț. EXTENSIA: Reprezintă mișcarea prin care antebrațul se distanțează de braț, ajungând în final în continuarea brațului. Cu alte cuvinte extensia reprezintă mișcarea inversă a flexiei. Mișcarea de extensie prezintă același ax de mișcare ca și în cazul flexiei.” Mișcareade extensie este limitată de contactul dintre olecran și foseta olecraniană a paletei humerale, precum și de punerea în tensiune a ligamentului anterior al cotului, a capsulei articulare anterioare și a ligamentului lateral (fasciculele anterioare).” 10Amplitudinea de mișcare a articulației cotului în cazul mișcarii de extensie este de 0-150 de grade active și de 0-160 de grade pasiv. 9

( Buzescu Al.(2002), ANATOMIE ȘI BIOMECANICĂ - Ed. Bren , 2014 , Pag ..123) ( Buzescu Al.(2002), ANATOMIE ȘI BIOMECANICĂ - Ed. Bren , 2014 , Pag ..123)

10

25

Mișcările de înclinare radială – cubitală sunt foarte limitate , în majoritatea cazurilor aceste mișcari producându-se numai în momentul în care cotul se află în semiflexie sau flexie iar in extensia totală acestea dispar. Aceste mișcari sunt mai ample în momentul în care mâna se află în pronație. La nivelul celor două oase ale antebrațului respectiv radius și ulna, în articulația radio-cubitală se realizează și mișcările de pronație și supinație. 2.1.5 BIOMECANICA ARTICULAȚIILOR RADIO-CARPIANĂ PROXIMALĂ ȘI DISTALĂ

Articulația radio-cubitală distală și cea radio-cubitală proximală sunt articulații de tip trohoid și vor prezenta un singur tip de mișcare, respectiv rotația. În cazul antebrațului mișcarea de rotație va realiza mișcarile de supinașie și pronație. „ Pronația este mișcarea prin care humerusul rămânând fix, fața palmară a mâinii este dusă posterior, cotul fiind în extensie. Dacă flectăm cotul, atunci în urma mișcării de pronație, fața palmară a mâinii privește inferior. Supinația este mișcarea opusă pronației.”

11

Mișcarea de prono-supinație se realizează datorită mișcării de rotație a radiusului în jurul cubitusului ce rămâne fix. Radiusul se va așeza in X peste cubitus fără însă să ia contact cu acesta în timpul mișcării de pronație. ,,Axul în jurul căruia se realizează mișcarea de pronosupinație este vertical ( când cotul este în extensie) sau orizontal ( când cotul este în flexie de 90 de grade, trecând prin centrul capului radial și prin centrul epifizei distale a cubitusului. Cum axul prono-supinației nu trece prin cele două extremități ( proximală și distală a radiusului) și are orientarea mai sus menționată, radiusulnu efectuează o simplă mișcare de rotație în jurul axului său longitudinal ci efectuează o mișcare de rotație plus o mișcare de translație. “12 De aici rezultă faptul că mișcarea de prono-supinație se realizează prin sumarea rotației si translației radiusului în jurul cubitusului, rezultând o mișcare complexă.

11

( Buzescu Al.(2002), ANATOMIE ȘI BIOMECANICĂ - Ed. Bren , 2014 , Pag ..123-124)

12

( Buzescu Al.(2002), ANATOMIE ȘI BIOMECANICĂ - Ed. Bren , 2014 , Pag ..123-124) 26

2.2

ISTORIA,

EVOLUȚIA

ȘI

FENOMENUL

TENISULUI

ÎN

LUMEA

CONTEMPORANĂ Tenisul este prezentat ca ,,un sport aciclic, mixt, din punct de vedere energetic, cu predominanță aerobă în desfășurarea reacțiilro metabolice. Jucătorul de tenis de câmp de înaltă performanță întrunește toate calitățile unui atlet desăvârșit. El este posesorul unor variate și complexe deprinderi motrice, în care forța, viteza și rezistența sunt parcurse pe tot parcursul jocului.”13 Tenisul este considerat un sport relativ tânăr, acesta apărând aproximativ cu un secol în urmă. Călugării europeni au creat o formă rudimentară a jocului cunoscut de noi astazi ca formă de divertisment, la început mingea fiind lovită cu mâna iar mai târziu utilizându-se o manușă de piele. Astfel jocul denumit la început ,, Jeu de paume” a început să devină din ce în ce mai popular, mai îndeosebi în Franța unde acest joc a fost adoptat și de familia regală . Între anii 1859 și 1865 a fost creat tenisul modern de către Augurio Perera și Harry Gem iar în anul 1874 a fost înființat primul club de tenis din lume . În România, tenisul iși are originile la sfârșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90 fiind adus în țară de către studenții plecați la studii în străinătate.

Ca

figuri

reprezentative ale tenisului românesc putem aminti de Ilie Năstase, Ion Țiriac, Horia Tecău, Simona Halep, Alexandra Dulgheru, Sorana Cârstea și Irina Begu. 2.3 TENISUL ÎNTRE HOBBY ȘI PERFORMANȚĂ

13

Drăgan I.(2002), MEDICINĂ SPORTIVĂ - Ed. Medicală , P 763 27

Majoritatea jucătorilor de tenis după debut visează la o carieră profesionistă și investesc timp și resurse în antrenamente, echipamente și concursuri pentru a acumula experiență de joc și chiar premii. Viața sportivului de performanță nu este una ușoară, acesta împarțindu-și timpul între odihnă, antrenamente tehnico-tactice, antrenamente pentru condiționare fizică și competiții. Însă tenisul poate fi văzut și din altă perspectivă decât cea a unui sport de performanță și anume ca hobby sau sport de loisir. Multă lume practică tenisul doar din placere fără însă să aibă ambiții de jucător profesionist, iar avantajele tenisului ca joc de loisir sunt însemnate și variate. Astfel, înafara circuitelor profesioniste de tenis, acest sport este utilizat pentru dezvoltarea coordonării (mai ales cea mână-picior), a vitezei de reacție, a forței în regim de viteză (forță explozivă), a abilităților de orientare și a vitezei de reacție. Prin natura efortului depus în partida de tenis, acesta dezvoltă armonios musculatura, practic antrenând toate grupele musculare ale corpului în special musculatura membrelor superioare și inferioare. De asemenea tenisul include și elemente de streching care ajută la menținerea sau creșterea mobilității. Datorită incidenței mici a accidentărilor grave în acest sport, se poate observa o variație mare din punct de vedere al vârstei practicanților, ei fiind cuprinși între 8 și 60 de ani. Oricine este capabil să practice acest sport atâta timp cât nu suferă de vreo infirmitate ( fapt ce nu i-ar permite practicarea vreunui sport). Tenisul ca hobby aduce atât avantaje indiscutabile stării de sănătate al individului cât și antrenorului, acesta fiind capabil să observe talentele și să le indrume către sportul de înaltă performanță. S-a constatat ca majoriatea jucătorilor de tenis care aleg să iși canalizeze talentul și efortul către înalta performanță, prezintă un profil morfofuncțional al tipului constituțional, respectiv sunt predominat înalți, atletici, cu musculatură bine dezvoltată și cu o anvergură peste media celorlalți sportivi. Un alt aspect foarte important întâlnit îndeosebi la tenismeni este deschiderea

mare

a

Fig. 2.4 Tenismeni amatori

picioarelor în momentul http://satumaresport.ro/game-set-match-point-s-a-deschis-sezonul-de-tenis-tenisfandării, lucru ce își partener-in-acest-week-end-la-satu-mare/ găsește

importanța

în

variatele momente ale jocului. 2.4 EVALUAREA ARTICULAȚIEI COTULUI 28

Pentru evaluarea cotului vom folosi tehnici din cadrul semiologiei medicale respectiv anamneza, inspecția, palparea, testing-ul articular și testing-ul muscular. Anamneza ,, reprezintă dialogul dintre pacient și examinator. Acest dialog poate avea 2 forme: ascultarea (forma în care examinatorul ascultă tot ce povestește pacientul) și interogatoriul (forma în care examinatorul întreabă și pacientul raspunde). Cele două metode se îmbină și se completează, nefiind tehnici separate.” 14 În cazul pacientului ce prezintă o afecțiune la nivelul aparatului locomotor anamneza joacă un rol foarte important, putându-se pune diagnosticul doar pe baza anamnezei. În cadrul anamnezei se vor pune întrebări pertinete precum: Când a apărut durerea? Când crește durerea în intensitate și când scade? Ce tip de durere este? Ce profesiune are ( sa constatat prin studii că epicondilita nu este specifică numai jucătorilor de tenis ci și personelor cu anumite profesiuni). Inspecția poate fi locală sau generală. ,,Inspecția locală are ca scop observația în detaliu a unei regiuni la nivelul căreia au apărut lucruri deosebite la inspecția generală”. 15 În cazul pacientului cu suspiciune de epicondilită laterală se va realiza doar inspecția membrului afectat și a celui sănătos pentru a se remarca clar diferențele. Elementele clare ce se decelează prin inspecția locală sunt pozițiile sau atitudinile pacientului ce pot orienta către o anumită afecțiune. Palparea este o metodă semiologică prin care obținem informații prin intermediul simțului tactil și stereometrie. Pentru pacientul cu afecțiune la nivelul aparatului locomotor vom executa palparea la nivelul musculaturii, a oaselor și eventual a regiunilor de pe tegument unde se observă o schimbare a culorii, elasticității sau a formei. ,,Testarea clinică musculoarticulară reprezintă modalitatea prin care se va aprecia, calitativ și cantitativ, capacitatea de mișcare a sistemului mioarticular.” 16 Testarea clinică musculoarticulară este necesară în vederea stabilirii unui diagnostic funcțional cât mai corect. Uneori deficitul funcțional poate fi observat cu ochiul liber, alteori însă este necesar un examen atent deoarece afecțiunea poate fi acoperită de mișcări compensatorii. De asemenea testarea musculoarticulară ajută și la stabilirea în cadrul evaluărilor a gradului de progres și al

14 15

16

Ispas D.(1998), NOȚIUNI DE SEMIOLOGIE MEDICALĂ - Ed. Art Design , P 5 Ispas D.(1998), NOȚIUNI DE SEMIOLOGIE MEDICALĂ - Ed. Art Design , P 11 Sbenghe T.(1987), ANATOMIE ȘI BIOMECANICĂ - Ed. Medicală, 1987 , Pag 28) 29

eficienței

mijloacelor

recuperare

folosite,

terapeutul

în

de ghidând

modificarea

și

aplicarea diferitelor mijloace astfel încât să asigure un protocol de recuperare rapid și eficient. Pentru

evaluarea

articulației cotului se vor utiliza bilanțul

articular

și

bilanțul

muscular. Bilanțul articular reprezintă ,, măsurarea cu ajutorul amplitudiniilor de mișcare în diferite articulații, pe toate direcțiile de mișcare ale acestora.”17 Se poate realiza în câteva feluri respectiv prin evaluare directă, prin măsurarea distanței dintre două puncte puse pe segmentele ce alcătuiesc unghiul de mișcare, prin măsurători cu ajutorul firului cu plumb, prin executarea de radiografii la nivelul articulației în cursele maxime ale unei mișcări sau prin măsurarea unghiului de mișcare utilizînd un goniomentru. Goniometrul este un instrument de măsurare a unghiului unei mișcări al unei articulații și se compune dintr-un raportor și două brațe, respectiv unul fix și altul mobil. Cele două brațe se unesc într-un punct ce va reprezenta axul goniometrului. În cadrul testării, subiectul trebuie să fie relaxat, instruit asupra manevrelor și tehnicilor ce vor fi utilizate iar goniomentrul va trebui întotdeauna să fie aplicat pe partea laterală a articulației de testat ( cu mici excepții ), brațele acestuia fiind poziționate paralel cu axul mișcării articulare. Goniometrul se va aplica și fixa ușor pentru a nu împiedica mișcarea. 18

Poztiția de 0 anatomic din care se începe măsurătoarea este cea cu cotul în extensie totală cu

brațul pe lângă corp și antebrațul în supinație. Pentru testarea mișcării de flexie, se va așeza pacientul fie în decubit dorsal fie în ortostatism. Brațul fix al goniometrului se va așeza pe Fig. 2.5 Evaluare amplitudine articulară la nivelul cotului linia mediană a feței laterale a http://www.scritub.com/medicina/ROLUL-MIJLOACELOR-

brațului, orientat spre acromion,

KINETICE-IN-62614.php

brațul mobil se va așeza pe linia

mediană a feței laterale (radiale) a brațului iar axul se va așeza pe proiecția cuanată a axului 17

18

Sbenghe T.(1987), ANATOMIE ȘI BIOMECANICĂ - Ed. Medicală, 1987 , Pag 29) http://www.scritub.com/medicina/ROLUL-MIJLOACELOR-KINETICE-IN-62614.php 30

biomecanic al cotului. Flexia va porni de la 0 grade și va atinge valoarea de 140-145 de grade activ, respectiv 160 de grade pasiv și va consta în apropierea fețelor anterioare ale brațului și antebrațului. Mișcarea de extensie reprezintă mișcarea inversă a flexiei, respectiv departarea fețelor anterioare ale brațului și antebrațului și întoarcerea antebrațului la poziția 0. Cotul este o articulație care nu prezintă mișcare de extensie din poziția anatomică (extensie în cursă internă), existând totuși cazuri speciale de hiperlaxitate, moment în care se poate realiza o hiperextensie de 5-10 grade, hiperextensie întâlnită în special la femei și copii. Extensia cotului va fi blocată de ligamentele frenatoare și de ciocul olecranului ce intră în foseta olecraniană și blochează mișcarea. În afecțiunile cotului, pentru stabilirea unui diagnostic corect se necesită si realizarea bilanțului articular la nivelul articulațiilor radio-cubitale. În cadrul acestei articulații se realizează mișcarea de pronosupinație. Testarea mai poartă numele și de “ testarea antebrațului “ și reprezintă mișcarea antebrațului în jurul axei sale longitudinale. Mișcarea de pronosupinație este foarte importantă deoarece ajută în actul prehensiunii, în orientarea mâinii și în economisirea flexiei cotului prin mișcarea de supinație. Pozițiile din care se va efectua testarea sunt așezat sau stând, poziția 0 fiind cu cotul aflat în flexie la 90 de grade și fixat de trunchi iar mâna în pozitia de pronosupinație (intermediară). „Brațul fix al goniometrului se poziționează pe fața dorsală a pumnului, paralel cu humerusul. Brațul mobil se plasează, după executarea mișcării de pronație, de-a lungul stiloidelor” 19. Poziția corectă de funcționare a antebrațului este poziția de semipronație de 30-45 de grade, poziție ce corespunde mâinii în momentul poziției de scris sau poziției de repaus. Pronația reprezintă mișcarea prin care palma se orientează în jos. Mișcarea progresează de la 0 grade spre 80-90 de grade. Supinația reprezintă mișcarea prin care palma este orientată în sus și progresează de la 0 grade spre 8590 de grade. Pentru o testare corectă examinatorul trebuie să aibă în vedere câteva indicații respectiv : cotul pacientului să nu se îndepărteze de trunchi, să se evite flexia laterală a trunchiului înspre hemicorpul opus, să se evite rotația ori abducția de umăr și goniometrul să rămână proximal față de oasele ce alcătuiesc carpul. ( Sbenghe T.(1987), KINETOLOGIE PROFILACTICĂ, TERAPEUTICĂ ȘI DE RECUPERARE - Ed. Medicală, București, Pag 41-42) 19

31

Un alt testing care completează semiologia specialităților de recuperare medicală și medicină fizică este reprezentat de bilanțul muscular. „Bilanțul muscular reprezintă un sistem de tehnici de examne manual pentru evaluarea forței fiecărui mușchi sau a unor grupuri musculare.”20 Acesta a fost utilizat inițial asupra pacienților cu probleme neurologice ca mai apoi să facă parte din examinarea curentă și a pacienților cu probleme reumatismale sau posttraumatice cât și a pacienților ce au suferit intervenții ortopedico-chirurgicale. Pentru realizarea unui bilanț muscular corect este necesar să se respecte câteva condiții precum: 1. Examinatorul sa dețină cunoștințe ample de anatomie, biomecanică și tehnici de manevrare. 2. Pacientul va trebui să colaboreze în totalitate cu examinatorul. 3. Să se efectueze bilanțul articular înainte de bilanțul muscular deoarece starea unei articulații poate influența precizia testării. 4. Să se desfășoare în condiții de confort ( liniște, cameră prealabil încălzită, masă etc.). 5. Pentru reducerea gradului de subiectivism, retestarea va fi efectuată de același examinator. 6. Rezultatul testării să fie exprimat print-un sistem de cotare internațional. Pentru a exprima rezultatul, în țara noastră se folosește scara cu 6 trepte ( 0-5) unde indicele 0 semnifică că mușchiul nu realizează nici o contracție iar la polul opus avem indicele 5 unde forța mușchiului este normală, acesta executând mișcarea pe toată amplitudinea în condițiile învingerii unei forțe exterioare aplicate de examinator. Atfel, fiecare indice prezintă anumite caracteristici după cum urmează : 

Forță 0 : indicele 0 semnifică că mușchiul nu realizează nici o contracție



Forță 1 : examinatorul sesizează contracția unui mușchi prin palparea lui sau a tendonului ori observarea unor mici tremurături. Un mușchi evaluat cu forța 1 nu este capabil să mobilizeze segmentul.



Forță 2 : mușchiul va mobiliza segmentul doar prin excluderea forței de gravitație.



Forță 3 : mușchiul deține suficientă forță încât să mobilizeze împotriva gravitației segmentul complet fără a avea o contrarezistență.



Forță 4 : mușchiul mobilizează segmentul complet împotriva gravitației și a unei rezistențe medii.

( Sbenghe T.(1987), KINETOLOGIE PROFILACTICĂ, TERAPEUTICĂ ȘI DE RECUPERARE - Ed. Medicală, București, Pag 57) 20

32



Forță 5 : mușchiul mobilizează segmentul complet împotriva gravitației și a unei rezistențe egală cu o valoare normală a forței (valoarea normală a forței este apreciată prin compararea cu membrul opus). Pentru articulația cotului bilanțul muscular vizează mușchii flexori (biceps brahial,

brahial, brahioradialul) și mușchii extensori (tricepsul brahial, anconeu). Pentru mișcarea de flexie membrul pacientului sau pacientul va fi poziționat la începutul testării într-o poziție în care gravitația nu acționează, apoi dacă mișcarea se poate efectua până la nivelul de forță 2 se va modifica poziția pentru ca mușchiul să execute acțiunea împotriva gravitației. Poziție fără acțiunea gravitației : șezând, brațul susținut de către kinetoterapeut sau în flexie de 90 de grade și așezat pe masă. Humerusul se va stabiliza. În cadrul acestei poziții mușchii vor fi testați pentru forța 0, 1, sau 2. 

Bicepsul se va palpa pe fața anterioară a brațului (corpul mușchiului) sau la nivelul plicii cotului sau tendonul acestuia la nivelul plicii cotului.



Brahialul se va palpa la nivelul feței mediale a brațului, imediat sub cot.



Brahioradialul se va palpa (cu antebrațul în poziție de pronosupinație) în treimea proximală a antebrațului. După unii autori, ce au studiat tehnicile de executare a bilanțului articular, în cadrul

testării pentru forță 2 este necesară schimbarea poziției din care se va realiza testarea, alții însă preferând să mențină aceiași poziție ca pentru forță 0 și 1. Poziție antigravitațională : așezat, brațul va sta relaxat pe lângă trunchi cu antebrațul în poziție de pronație și cotul aflat în extensie. Din această poziție se vor testa mușchii pentru indice de forță 3, 4, 5. In cazul forței de nivel 3, se va executa flexia cotului pe toată amplitudinea de mișcare cu antebrațul în supinație, iar în cazul forței de nivel 4 sau 5 se va aplica rezistența în treimea inferioară a antebrațului pe fața anterioară. Pentru mișcarea de extensie se respectă aceași metodologie de testare ca la testarea forței mușchilor flexori, supunând pacientul la testare din două poziții, una fără gravitație iar cealaltă antigravitațională. Poziție fără gravitație : așezat, brațul în flexie la 90 de grade cu antebrațul flectat și sprijinit pe masă sau susținut. Humerusul se va stabiliza. Tricepsul va fi palpat la nivelul brațului pe fața posterioară a acestuia. În cadrul acestei poziții se vor testa mușchii pentru forță 0, 1 sau 2.

33

Poziție

antigravitațională

:

pacientul așezat în decubit ventral cu membrul de testat înafara suprafeței de sprijin și cu antebrațul flectat. Din această pozitie se va realiza testarea pentru forță 3, 4 sau 5. Pentru forța 4 sau 5, rezistența se va aplica pe fața dorsală a antebrațului. De asemnea se va realiza și bilanțul muscular la nivelul antebrațului respectiv pentru mișcările de pronație și supinație. Mușchii testați sunt rotundul și pătratul pronator pentru mișcarea de pronație iar pentru mișcarea de supinație vor fi testați scurtul supinator și bicepsul brahial. Pentru mișcarea de pronație se va stabiliza humerusul. Poziție fără gravitație : așezat, brațul flectat la 90 de grade, antebrațul supinat și în flexie de 90 de grade. Rotundul pronator se va palpa medial de inserția distală tendonului bicepsului brahial însă pătratul pronator nu se poate palpa. Poziție antigravitațională : așezat, brațul pe lângă trunchi, cotul în flexie de 90 de grade, antebraț supinat. Pentru forța 4 sau 5 rezistența se aplică pe extremitatea distală a antebrațului și pumnului. Pentru mișcarea de supinație se vor folosi aceleași poziții utilizate la pronație iar mișcările se vor executa în sens invers. Mușchiul supinator se va palpa pe antebraț, respectiv fața dorsală a acestuia în extremitatea proximală, iar bicepsul se va palpa pe fața anterioară a brațului (corpul mușchiului) sau la nivelul plicii cotului sau tendonul acestuia la nivelul plicii cotului. Pentu a testa doar mușchiul supinator fără a interveni și bicepsul brahial, testarea se va realiza cu cotul în extensie completă. 21

Fig. 2.6 Cotul tenismenului http://www.doctorortoped.ro/afectiuni/cot-siantebrat/epicondilita-laterala/tendinita-cot.html

21

http://www.doctorortoped.ro/afectiuni/cot-si-antebrat/epicondilita-laterala/tendinita-cot.html 34

2.5 EPICONDILITA LATERALĂ – DEFINIȚIE, ETIOPATOGENIE, CAUZE/ MECANISME DE PRODUCERE 22

Ca urmare a practicării tenisului, sport aciclic cu regim atât aerob cât și anaerob,

sportivul tenismen este predispus la variate traumatisme. În timpul practicii sportive, jucătorul poate suferi microtraumatisme sau macrotraumatisme, atât la nivel muscular cât și la nivelul articulațiilor, ligamentelor, tendoanelor sau oaselor. Cu predispoziție la sportivul tenismen apar entorsele de gleznă, patologii de psoas, iliopsoas, iliac sau drept abdominal, probleme la nivelul coafei rotatorilor la umăr, epicondilită laterală etc. Ramura medicinii care se ocupă de traumatismele apărute în diverse discipline sportive poartă numele de traumatologie sportivă. Aceasta folosește o serie de factori artificiali și naturali pentru restabilirea anatomofuncțională cât mai timpurie. Recuperarea traumatismelor se va face după principiul „restitutio ad integrum”. Fig. 2.7 Durere la nivelul articulației cotului http://www.doctorortoped.ro/afectiuni/cot-siantebrat/epicondilita-laterala/tendinita-cot.html

Un traumatism foarte des întâlnit în cazul sportivului

tenismen

epicondilita laterală,

îl

laterală. denumită

reprezintă Epicondilita și

cotul

tenismenului, reprezintă o inflamație a tendoanelor musculaturii extensoare a mâinii, o afecțiune dureroasă datorată suprasolicitării. Prin suprasolicitarea musculaturii extensoare a mâinii se produc

treptat

microtraumatisme,

timpul fiind insuficient să permită organismului să reacționeze, ducând la apariția inflamației și a durerii, urmată de impotență funcțională. După Nicolae Stănescu, cotul tensimenului poate fi definit ca ,, o afecțiune microtraumatică exprimată printr-un proces de epicondilită humerală. Datorită suprasolicitării și a timpului insuficient de recuperare la nivelul tendonului ce se atașează de epicondilul lateral vor apărea rupturi microscopice ce vor

22

http://www.doctorortoped.ro/afectiuni/cot-si-antebrat/epicondilita-laterala/tendinita-cot.html 35

cauza inflamare și durere. Această afecțiune este cauzată de acțiunea sub formă de tracțiuni bruște și violente asupra inserțiilor epicondiliene ale mușchilor supinatori ai antebrațului. “23 Cauza principală de apariție o reprezintă suprasolicitarea mușchilor antebrațului, studii dezvăluind faptul ca epicondilita se datorează afectării mușchiului scurt extensor radial al carpului. De asemenea s-a constatat că acest traumatism nu apare numai la atleți ci și la persoane ale căror activități de loisir sau profesiune implică utilizarea repetitivă a musculaturii antebrațului ( mecanici auto, măcelari, pictori, instalatori, tâmplari etc.) și de asemenea nu numai la sportivul tenismen dar și la practicanții altor sporturi (de exemplu la aruncătorii cu sulița). Totuși acest traumatism poate apărea și fără vreun factor favorizant sau o cauză clară, motiv pentru care este denumită epicondilită laterală idiopatică. La tenismen, fie că vorbim de jucător amator sau de performer, apariția epicondilitei se datorează musculaturii slabe a antebrațului, a echipamentului neadecvat utilizat sau a tehnicii incorecte. În cazul tenismenului amator, vârsta de apariție a acestei afecțiuni este între 40 și 50 de ani, apariție datorată în mare parte tehnicii incorecte.

2.6 KINETOTERAPIA – SCOP, OBIECTIVE ȘI MIJLOACE DE RECUPERARE ,, Este dovedit faptul că organsimul uman este un sistem hipercomplex, alcătuit din mai multe subsisteme: fizic, psihic, energetic etc. Care interrelaționează și se intercondiționează continuu, relația dintre acestea fiind manifestată în plan fizic prin mișcare a întregului, dar și a elementelor sale constitutive. Orice alterare apărută la nivelul oricăruia dintre subsisteme, datorită relațiilor dintre acestea, se manifestă atât la nivelul subsistemului respectiv, cât și la nivelul întregului, fiind caracterizată prin apariția stării de boală și prin afectarea capacității de performare a activităților vieții zilnice.(....) Actul terapeutic urmărește restabilirea stării de sănătate și asigurarea independenței funcționale a individului, cu readucerea organismului uman la un status care să permită efectuarea activităților cotidiene, dar nu numai, la nivel cât mai apropiat de cel avut înaintea bolii.”24 23

Nicolae S.(1972), TRAUMATOLOGIE SPORTIVĂ CURENTĂ - Ed. Stadion, Pag 87

Bratu M.(2011), BAZELE GENERALE ALE KINETOTERAPIEI - Ed. Bren, București, P6 24

36

În cadrul tratamentului complex se va acționa atât în plan fizic cât și în plan energetic și psihic pentru o recuperare cât mai rapidă și completă. În cazul recuperării la sportiv, kinetoterapeutul va urmări reintegrarea cât mai rapidă în activitatea sportivă și recuperarea până la „restitutio ad integrum”, dar și prevenirea recidivelor ce îl scot pe spotiv din activitatea competițională. Astfel „kinetoterapia în traumatismele sportivului deși respectă schemele generale de recuperare, prezintă o serie de particularități, generate atât de substraturile lezionale și de modificările de substrat fiziopatologic induse de efortul sportiv cât și de necesitatea recuperării în timp minim și până la restitutio ad integrum.”25 Obiectivele generale ale kinetoterapiei în recuperarea sportivă sunt reprezentate de : 

„Refacerea forței de contracție – a mușchilor hipotoni, hipotrofici, cu forța de contracție redusă fie în urma unor procese patologice musculo-articulare reumatice sau posttraumatice, eventual neurologice după reinervare, fie datorită neutilizării lor un timp mai îndelungat în condiții de imobilizare sau de nefuncționalitate în anumite circumstanțe fiziopatologice.



Refacerea rezistenței musculare – îndeosebi pentru mușchii de forță și rezistență antigravitaționali, cu sarcini statice și rezistive deosebite.



Refacerea coordonării musculare – respectiv refacerea unor stereotipuri motorii cu diferite grade de complexitate legate de activitatea de autoservire zilnică și de gestica necesitată de activitatea profesională a bolnavului.



Refacerea mobilității articulare.”26 În tratamentul epicondilitei laterale kinetoterapeutul trebuie să aibă în vedere următoarele obiective :



Combaterea durerii și a inflamației.



Refacerea țesuturilor afectate.



Împiedicarea apariției hipotrofiei musculare.



Îmbunătățirea flexibilității capsulei și ligamentelor de la nivelul articulației cotului.



Creșterea rezistenței musculare.

Bratu M.(2011), BAZELE GENERALE ALE KINETOTERAPIEI - Ed. Bren, București, P5 26 Drăgan I.(1989), PRACTICA MEDICINII SPORTIVE - Ed. Medicală, București, P 235 25

37



Creșterea forței și și elasticității musculaturii pronatorii și a bicepsului brahial.

2728

Fig. 2.8 Orteză de cot pentru epicondilita laterală http://www.orteze.ro/brat-cot-antebrat-orteza-stabilo-anti-

Fig. 2.9 Orteză de cot

epicondilita-8.html http://www.orteze.ro/brat-cot-antebrat-ortezabort-epiplus--231.html

CAPITOLUL III 3.1

TRATAMENTUL KINETIC COMPLEX ÎN EPICONDILITA LATERALĂ LA SPORTIVUL TENISMEN

În faza acută, se va recomanda repaus segmentar timp de 6-10 zile și evitarea mișcărilor care produc durere. Se va asigura și contenția regiunii, fie cu o fașă elastică fie cu 27

http://www.orteze.ro/brat-cot-antebrat-orteza-bort-epiplus--231.html

28

http://www.orteze.ro/brat-cot-antebrat-orteza-stabilo-anti-epicondilita-8.html 38

ajutorul ortezei. Foarte important este faptul ca fașa sau orteza să fie folosită doar în momentul realizării activității fizice, în repaus aceasta fiind dată jos pentru a nu produce hipotonia musculaturii antebrațului. Un obiectiv foarte important în această fază îl reprezintă combaterea durerii și a procesului inflamator. Se recomandă de asemenea antiinflamatoare și analgezice dar și masaj. Masajul se va efectua la nivelul umărului, antebrațului și mâinii pentru a facilita întoarecerea venoasă. Se va utiliza de asemenea crioterapie locală, respectiv masaj cu gheață de 3-4 ori pe zi, fără însă ca ședința să depășească 10-15 minute. Tratamentul fizioterapeutic cuprinde electroterapie, infraroșii și ultrasunete. Se va utiliza ionoforeza cu hidrocortizol ( prin intermediul curentului continuu se introduc în zona afectată diferiți ioni medicamentoși ), ionizări, laserterapie, curentul dinamic ( în special diafazat fix și perioadă lungă ) și curenți antalgici de joasă frecvență alături de cei interferențiali de medie frecvență, aplicați timp de 20 de minute dar și ultrasunete ( intensitate între 0,1-0,4 wați ).

29

Fig. 3.3 Mobilizări passive la nivelul articulației cotului http://www.scritub.com/medicina/ROLUL-MIJLOACELOR-KINETICE-IN-62614.php 29

http://www.scritub.com/medicina/ROLUL-MIJLOACELOR-KINETICE-IN-62614.php 39

Tratamentul kinetic este reprezentat de streching și mobilizările active libere și cu rezistență au un efect considerabil în durerii în cazul epicondilitei laterale la fel și tratamentul cu ultrasunete. La început se vor mobiliza articulațiile mâinii și a umărului, acestea facilitând refacerea datorită principiului iradierii impulsului nervos de la musculatura puternică la cea slabă dar și mobilizări active libere și cu rezistență la nivelul membrului opus neafectat ( deoarece vorbim de un traumatism la nivelul membrului superior putem utiliza în avantajul nostru reflexul tonic cervical ). Este important ca progresul să fie făcut de la contracții concentrice la contracții excentrice și numai după ce pacientul poate suporta durerea. Foarte important în această perioadă îl reprezintă antrenamentul mental pentru a menține imaginile ideomotorii ale unor acte și acțiuni motrice. Tehnica Cyriax sau masajul transversal profund este de asemenea foarte bine utilizat în recuperarea epicondilitei, el aplicându-se timp de 2-3 minute până la 20 de minute perpendicular pe punctul dureros dela nivelul cotului. Se recomandă și presopunctură pentru restabilirea energetică la nivelul membrului superior afectat. ,,

Presopunctura este o variantă de masaj executată pe puncte specifice prin

combinarea presiunilor cu mişcări circulare. Ea diferă de masajul energetic care se realizează de-a lungul meridianelor tocmai prin acţiunea strict localizată asupra anumitor puncte. Cele mai bune rezultate se obțin prin folosirea unghiei sau vârfului degetelor – police, deoarece la aceste nivele energia organismului se află într-un echilibru aproape perfect.”

30

Eficiența în tratamentul complex este certă și chiar notabilă, presopunctura fiind o tehnică neinvazivă, ușor de aplicat și fără a avea limitări precum electropunctura. Nu în ultimul rând presopunctura își găsește aplicabilitate într-o gamă largă de afecțiuni, fiind astfel o metodă eficientă ce va acționa la nivel energetic sub principiul complexității. Punerea în practică a acestei metode reclamă respectarea câtorva condiții: 

Comunicarea pacient – terapeut și descrierea tehnicilor ce urmează a fi efectuate



Poziția pacientului să fie cât mai comodă, respectiv pacientul poziționat



Poziția terapeutului să îi permintă acestuia să fie relaxat și să aibă ambele mâini libere



Pacientul să întrunească condițiile de igienă în special la nivelul tegumentelor unde se vor aplica tehnicile

30

Bratu M.(2014), TERAPII COMPLEMENTARE - Ed. BREN, București, P 70 40



Camera de lucru să intrunească condițiile optime de lucru, respectiv temperatură, luminozitate, aspect etc.



Va fi interzisă efectuarea presopuncturii imediat după masă sau după eforturi intense Tehnica se va utiliza în două faze, respectiv :

1. În prima fază se va stabili punctele ce vor fi lucrate, ce efecte se vor dori induse pacientului, scopurile urmărite, reperele anatomice ce apar la nivelul punctelor de lucru, reacția organismului la tratament câtși durerea apărută la nivelul acestor puncte, structurile afectate și timpul scurs de la apariția bolii. 2. În a doua fază vom acționa asupra punctelor stabilite în faza întâi, utilizând manevre de dispersie sau tonifiere în funcție de rezultatul pe care dorim să îl obținem și de scopul pe care îl urmărim.

Dispersia va fi realizată utilizând vârful degetului așezt oblic pe tegument. Se va executa o presiune ușoară, lentă, contrar acelor de ceasornic. Se va utiliza în cazul în care dezechilibrul energetic se datorează excesului de energie ( de exemplu tahicardie, hipertensiune etc.) Tonifierea va fi realizată prin utilizarea unghiei sau vârfului degetului, prin plasare verticală pe tegument. Se va aplica o presiune profundă și executată energetic în sensul acelor de ceasornic. Se va utiliza în cazul în care dezechilibrul energetic se datorează deficitului de energie ( de exemplu hipotonie, bradicardie etc. ) . Durata unei ședințe va fi cuprinsă între 5 și 10 minute în funcție de dispariția durerii de la nivelul punctelor unde s-au efectuat tehnicile. O altă tehnică cu beneficii importante în recuperare o reprezintă electropunctura. Față de acupunctură, care constă în introducerea de ace la nivelul diferitelor puncte pentru a remedia un dezechilibru energetic, electropunctura combină avantajele acupuncturii cu efectele curentului . În electropunctură se va utiliza curent alternativ ( curent cu o mare capacitate de penetrare a țesuturilor) și curent continuu ( caracterizat prin capacitatea sa limitată de a patrunde țesuturi în parametrii nenocivi organismului ). Parametrii utilizați in electropunctură sunt reprezentați de tensiune, frecvență, intensitate și timpul de aplicare a stimulilor. Tot aceștia vor avea importanță asupra efectelor ce se vor dori a fi obținute. Orice frecvență sub 5 Hz va avea un efect tonifiant iar cele peste 41

20 Hz va avea efect dispersant. Tensiunea curentului electric nu va depași 1 mA. Intensitatea curentului mai mare are efect tonifiant, de stimulare iar intensitatea mică are efect sedant. Timpul de aplicare va fi cuprins între 3 minute și 30 de minute . Pentru obținerea unui efect stimulant perioada de aplicare a electrostimuluilui va fi cuprinsă între 2 și cel mult 10 minute iar pentru efectul de sedare stimularea va fi lungă, între 20 și 30 de minute. Electrostimularea va fi realizată prin două modalități : 

Stimulare bilaterală



Stimulare unilaterală Kinesiotaping ,, este o tehnica bazata pe procesul natural de vindecare/refacere al

organismului. Kinesiotaping este aplicată pe mușchi pentru a reduce durerea și inflamațiile, pentru a relaxa mușchii suprasolicitați, și pentru a susține mușchii în mișcare. Această metodă a fost dezvoltată de Dr. Kenzo Kase cu 25 de ani în urmă în Japonia. Aceste benzi își exprimă eficacitatea prin activarea sistemelor circulatorii și neurologice. Muşchii nu servesc numai mişcării corpului, dar şi in controlul fluxului circulaţiei venoase şi limfatice, a temperaturii corpului, etc.. Folosind o bandă elastică, s-a descoperit că muşchii şi alte ţesuturi, ar putea fi,,ajutate din exterior". Kinesio Taping creând astfel o nouă abordare în tratarea nervilor, muşchilor şi organelor.In primii 10 ani, ortopezii, acupuncturisti şi

alti medici au fost

principalii utilizatori de Kinesiotaping. Imediat după aceea, Kinesiotaping a fost folosit de lotul olimpic de volei al Japoniei şi metoda s-a extins rapid și la alți sportivi de performanță. Astăzi, Kinesiotaping este acceptată de către medici şi sportivi din Japonia, Statele Unite ale Americii, Europa, America de Sud şi în alte ţări asiatice. Kinesiotape poate fi utilizat în asociere cu alte tratamente cum ar fi : crioterapia, hidroterapia, masajul sau electrostimularea.

42

În prezent, Kinesio Taping este folosit în spitale, clinici, licee şi chiar şi de către echipele de

31

Fig. 3.4 Bandă kinesiologică aplicată în diferite regiuni ale corpului http://groupoff.allshops.ro/oferta-speciala/1887876/Banda+kinesiologica+a%80+Kinesio+Tape,+un+a %80%9Cdispozitiva%80%9D+medical+revolutionar.html

În prezent, Kinesio Taping este folosit în spitale, clinici, licee şi chiar şi de către echipele de sport profesionist.”32 Dacă pacientul permite, o altă tehnică foarte eficientă ce acționează la nivel enegetic o reprezintă tehnica Reiki. Tehnica Reiki presupune captarea energiei universale ( energie inepuizabilă ) și concentrarea acesteia în zona dureroasă a pacientului. Este o metodă simplă, însă trebuie să fi inițiat ca să poți practica reiki pe pacienți. Pentru un efect optim, pacienții trebuie să fie deschiși și receptivi la ce se întâmplă în timpul aplicării tehnicii. Se va aplica local în ședințe de 2 ori pe zi timp de 10-15 minute ședința.

http://groupoff.allshops.ro/oferta-speciala/1887876/Banda+kinesiologica+a %80+Kinesio+Tape,+un+a%80%9Cdispozitiva%80%9D+medical+revolutionar.html 32 http://alexxbaciu.blogspot.ro/2009/06/kinesio-taping_25.html 15.05.2016 17:17 31

43

În faza subacută se vor utiliza toate mijloacele de recuperare din faza acută dar se vor introduce și tehnici de facilitare neuroproprioceptivă . Se va avea în considerare numărul de repetări și pauza dintre serii pentru un efect optim. În această fază se va face o evaluare intermediară pentru a se observa dacă s-au înregistrat progrese sau nu, astfel tratamentul fiind modificat pentru obținerea celor mai bune rezultate. Tehnicile F.N.P. cu cele mai bune rezultate în cazul epicondilitei laterale sunt reprezentate de Inversare Lentă, Inversare Agonistă și Stabilizarea Ritmică. Inversare Lentă : este una din tehnicile de facilitare neuromusculară proprioceptivă generale și „reprezintă contracții concentrice ritmice ale tuturor agoniștilor și antagoniștilor dintr-o schemă de mișcare, pe toată amplitudinea, fără pauze între inversări. Rezistența aplicată este maximală ( cel mai mare nivel al rezistenței ce lasă ca mișcarea să se poată executa ). Prima mișcare ( primul timp ) se face în sensul acțiunii musculaturii puternice ( contracție concentrică a antagoniștilor mușchilor hipotoni ), determinându-se în acest fel un efect facilitator pe agoniștii slabi.”33 Inversare Agonistă : reprezintă” succesiune de contracții concentrice pe toată amplitudinea, apoi, progresiv, ( ca amplitudine ) se induce contracția excentrică.”34 Stabilizarea Ritmică : este folosită în cazurile în care apar limitări de mobilitate. „Se execută contracții izometrice pe agoniști și pe antagoniști, în punctul de limitare a mișcării; între contracția agonistului și cea a antagonistului nu se permite relaxarea ( co-contracție ). „35 În faza cronică alături de tehnicile utilizate în fazele anterioare, se va trece treptat la exerciții care să imite situațiile motrice din timpul jocului. În această etapă se va face revenirea în efortul de performanță și se vor executa scheme motrice specifice tenisului, atât analitic cât și global. Reintegrarea în activitatea sportivă va conține două faze distincte, prima în care pacientul își reia activitatea sportivă individual sub coordonarea kinetoterapeutului Drăgan F, Pădure L .(2014), METODOLOGIE ȘI TEHNICI DE KINETOTERAPIE - Ed. Național, București, P 23 33

Drăgan F, Pădure L .(2014), METODOLOGIE ȘI TEHNICI DE KINETOTERAPIE - Ed. Național, București, P 24 34

Drăgan F, Pădure L .(2014), METODOLOGIE ȘI TEHNICI DE KINETOTERAPIE - Ed. Național, București, P 25 35

44

( care va pune accent pe creșterea treptată a solicitărilor la nivelul membrului afectat în scopul readaptării zonei la solicitările specifice și a organismului sportivului la efortul competițional ) și cea de a doua fază în care sportivul va fi reintegrat în activitatea de antrenament și cea competițională în cadrul clubului unde activează, alături de antrenor și colegi. În prima fază, sedințele se vor incheia mereu cu exerciții asemănătoare apariției traumatismului, iar în faza a doua se va efectua un program de întreținere ce va pune accent pe elasticitatea capsulei articulare și a ligamentelor, pe tonifierea musculară, pe antrenamentul proprioceptiv și pe cel pliometric. Pentru a scădea riscul de recidivă, în timpul reinserției în activitatea de performanță sportivul va putea utiliza o orteză. În aceasta fază se va face o evaluare finală pentru a se constata cât de eficient a fost tratamentul impus dar și dacă sportivul întrunește următoarele condiții pentru a reintra în activitatea sportivă de performanță: 

Forța membrului afectat să fie de cel puțin 80 % din forța membrului sănătos.



Să nu mai existe o inflamație persistentă.



Să nu își mai administreze medicamentație antalgică. Sportivul va fi instruit în legătură cu programul de încălzire preefort, cu programul de

întreținere și cel de refacere și va fi obligat să raporteze orice durere sau inflamație medicului sau kinetoterapeutului

3.2 DESIGN TERAPEUTIC ÎN FAZA ACUTĂ : Aceasta va dura între 4 și 5 zile, putându-se prelungi până la 10 zile. Se va avea în vedere combaterea inflamației și reducerea durerii, prevenirea hipotrofiei musculare datorate încetării activității și a contenției și refacerea țesuturilor afectate. 45

Se vor utiliza : 

Repaus la nivelul membrului superior afectat.



Contenție cu fașă elastică sau orteză ( numai în timpul activităților )



Crioterapie de 3 – 4 ori pe zi.



Aplicare de elemente de fizioterapie ( laseroterapie, curenți, ionizări, ultrasunete, ultrasonoforeză ).



Electropunctură.



Masaj la nivelul mâinii și umărului.



Presopunctură, utilizându-se tehnici de dispersie.



Masaj Cyriax.



Din așezat, decubit dorsal sau stând, mobilizări active libere la nivelul mâinii și umărului la membrul afectat și mobilizări active libere la nivelul membrului sănătos în toate articulațiile.



Reiki.

 Membrul superior afectat : așezat, cotul flectat, extensii/ flexii de pumn și degete, 2 serii x 10 – 15 repetări.  Așezat, cotul flectat, abducții și adducții de pumn, 2 serii x 15 repetări.  Așezat, cotul flectat, circumducții de pumn, 2 serii x 10 repetări.  Așezat, cotul flectat, antebrațul aflat în poziția de supinație, mobilizări active libere cu rezistență pe musculatura flexoare, 2 serii x 8 – 10 repetări.  Așezat, cotul flectat, extensia și abducția degetelor cu rezistență, 2 – 3 serii x 8 – 10 repetări.  Așezat, cotul flectat, flexie cu rezistență până la nivelul pragului dureros suportabil, 2 serii x 5 – 8 repetări.  Membrul superior sănătos : așezat, cotul flectat, extensii/ flexii de pumn și degete, 2 serii x 10 – 15 repetări.  Așezat, cotul flectat, abducții și adducții de pumn, 2 serii x 15 repetări.  Așezat, cotul flectat, circumducții de pumn, 2 serii x 10 repetări.  Așezat, cotul flectat, antebrațul aflat în poziția de supinație, mobilizări active libere cu rezistență pe muscularuta flexoare, 2 serii x 8 – 10 repetări. 46

 Așezat, cotul flectat, extensia și abducția degetelor cu rezistență, 2 – 3 serii x 8 – 10 repetări.  Așezat, flexie cu rezistență în supinație și pronosupinație, 2- 3 serii x 10 repetări.  Cicloergomentru sau alergare pe covorul rulant 30 de minute.  Reiki aplicat local, 10 – 15 minute. ÎN FAZA SUBACUTĂ : Această fază o urmează pe cea acută și poate dura de la 5 – 10 zile până la 15 zile. În această fază, terapeutul va urmări îmbunătățirea flexibilității elementelor articulare ale articulației cotului, creșterea forței musculaturii și rezistenței ce acționează la nivelul cotului. Se vor utiliza : 

Contenție cu fașă elastică sau orteză ( numai în timpul activităților )



Crioterapie de 3 – 4 ori pe zi.



Aplicare de elemente de fizioterapie ( laseroterapie, curenți, ionizări, ultrasunete, ultrasonoforeză ).



Electropunctură.



Masaj la nivelul mâinii și umărului.



Presopunctură, utilizându-se tehnici de dispersie.



Masaj Cyriax.



Din așezat, decubit dorsal sau stând, mobilizări active libere la nivelul mâinii și umărului la membrul afectat și mobilizări active libere la nivelul membrului sănătos în toate articulațiile.



Diagonale Kabat.



Contracții izometrice.



Tehnici de facilitare neuro-proprioceptive.



Reiki.

 Masaj cu gheață 5 – 10 minute.  Așezat, cotul flectat, extensii/ flexii de pumn și degete, 2 serii x 10 – 15 repetări.  Așezat, cotul flectat, abducții și adducții de pumn, 2 serii x 15 repetări.  Așezat, cotul flectat, circumducții de pumn, 2 serii x 10 repetări. 47

 Stând depărtat, circumducții de umeri în ambele direcții, 2 serii x 15 repetări.  Așezat, cotul flectat, antebrațul aflat în poziția de supinație, mobilizări active libere cu rezistență pe musculatura flexoare, 2 serii x 8 – 10 repetări.  Așezat, cotul flectat, extensia și abducția degetelor cu rezistență, 2 – 3 serii x 8 – 10 repetări.  Așezat, cotul flectat, flexie cu rezistență până la nivelul pragului dureros suportabil, 2 serii x 5 – 8 repetări.  Decubit ventral, cu brațul înafara suprafeței de sprijin, mobilizări active libere pentru pronație și supinație cu o ganteră în mână, 2 – 3 serii x 10 – 15 repetări.  Așezat, membrele superioare pe langă corp, cotul flectat, extensie asociată cu rotație internă și menținere la finalul cursei 10 secunde, 2 serii x 10 – 15 repetări.  Așezat sau stând, aplicare tehnică F.N.P inversare agonistă pe mișcarea e flexie și extensie, 2 – 3 serii x 10 – 12 repetări.  Diagonale Kabat pentru flexie și extensie cu izometrie la finalul amplitudinii mișcării, 2 – 3 serii x 10 – 12 repetări , izometrie 6 – 10 secunde.  Stând departat, cu un elastic prins de prima șipcă a spalierului, mobilizări active libere cu rezistență pe mișcarea de flexie puțin peste pragul dureros, 2 – 3 serii x 10 repetări.  Stând, cu baston de ambele capete apucat, abducția si adducția brațelor, 2 serii x 1-0 – 15 repetări.  Reiki aplicat local, 10 – 15 minute.  Masaj Cyriax.  Cicloergometru sau covor rulant 30 – 40 de minute. ÎN FAZA CRONICĂ : Se va urmări creșterea elasticității mușchilor flexori dar și pronatori ai antebrațului, creșterea rezistenței musculare și reintegrarea sportivului în activitatea specifică( reluarea antrenamentelor la parametrii de dinainte de apariția traumatismului ).  Presopunctură ( ca puncte avem pe unghiul inferior al omoplatului și pe jumătatea distanței dintre umăr și gât respectivpe marginea superioară a mușchiului trapez ).  Stând depărtat, circumducții de pumni și umeri în ambele sensuri, 2 serii x 10 repetări.  Atârnat, tracțiuni cu greutatea propriului corp, o serie x 10 – 12 repetări. 48

 Stând, cu fața către scripete, imitarea loviturilor ( backhand și forehand ), 2 – 4 minute.  Stând, fluturări laterale la scripete, 2 – 4 serii x 10 – 12 repetări.  Decubit ventral. Cu sprijin pe palme, flotări, 2 serii x 10 repetări.  Stând depărtat, cu o greutate în mână, executarea serviciului și loviturilor, 5 minute.  Stând depărtat, brațele flectate la 90 de grade, abducție și adducție combinate cu flexie și extensie a coatelor, 2 serii x 10 – 12 repetări.  Exerciții din scoala alergării : sprinturi pe distanțe scurte , alergare cu schimbare bruscă a direcției, alergare pe distanțe scurte cu genunchii la piept.  Exerciții din scoala aruncării : aruncarea mingii de oină, aruncarea greutății, exerciții specifice aruncătorilor cu sulița.

CAPITOLUL IV

4.1 CONCLUZII 1)

Epicondilita laterală, denumită și cotul tenismenului, reprezintă o inflamație a

tendoanelor musculaturii extensoare a mâinii, o afecțiune dureroasă datorată suprasolicitării. Prin suprasolicitarea musculaturii extensoare a mâinii se produc treptat microtraumatisme, timpul fiind insuficient să permită organismului să reacționeze, ducând la apariția inflamației și a durerii, urmată de impotență funcțională. Incidența este mai mare în cazul celor care practică sport ( 50 % din cazurile de epicondilită sunt atribuite tenismenilor ), dar apare și în rândul persoanelor care nu practică sport ( datorită profesiunii pe care o au ) și poate fi tratată în 95 % din cazuri doar prin tratament conservator, numai în cazuri excepționale sau foarte grave fiind necesară intervenția chirurgicală. 2)

Datorită evoluției medicinei sportive și a kinetoterapiei reinserția în activitatea

sportivă se face mult mai repede și limitează riscul apariției recidivei. Comunicarea în echipa interdisciplinară formată din medic – kinetoterapeut – antrenor este extrem de importantă în refacerea rapidă și corectă a sportivului. 3)

Un factor important îl reprezintă și impactul pshihologic al traumatismului

asupra sportivului, facot care poate afecta atât pozitiv cât și negativ refacerea tenismenului. Refacerea se va realiza până la ,, restitution ad integrum”, iar sportivul va fi inserat în 49

activitatea sportivă numai după întrunirea unor parametrii pe care numai kinetoterapeutul și medicul îi pot aprecia în urma unei evaluări complexe și complete. 4)

Tratamentul kinetic va respecta principiile generale ale kinetoterapiei în special

principiul precocității instituirii tratamentului kinetic, principiul individualizării tratamentului, principiul progresivității, principiul complexității și principiul indolorității.

BIBLIOGRAFIE: 

Bratu M .(2004), KINETOTERAPIA ÎN AFECȚIUNILE POSTTRAUMATICE ALE SPORTIVILOR , Ed.BREN, București.



Bratu M.(2014), TERAPII COMPLEMENTARE - Ed. BREN, București.



Bratu M .(2004), KINETOTERAPIA ÎN AFECȚIUNILE POSTTRAUMATICE ALE SPORTIVILOR , Ed.BREN 2004.



Bratu M.(2011), BAZELE GENERALE ALE KINETOTERAPIEI - Ed. Bren, București. 50



Buzescu Al.(2002), ANATOMIE ȘI BIOMECANICĂ - Ed. Bren, București.



Buzescu Al.(2002), ANATOMIE ȘI BIOMECANICĂ - Ed. Bren, București.



Buzescu Al.(2002), ANATOMIE ȘI BIOMECANICĂ - Ed. Bren, București.



Demeter I.(1972), FIZIOLOGIA SPORTIVILOR - Ed. Stadion , București.



Cordun M.(1999), KINETOLOGIE MEDICALĂ – Ed. AXA, București.



Drăgan I.(2002), MEDICINĂ SPORTIVĂ - Ed. Medicală, București.



Drăgan I.(1989), PRACTICA MEDICINII SPORTIVE - Ed. Medicală, București.



Drăgan F, Pădure L .(2014), METODOLOGIE ȘI TEHNICI DE KINETOTERAPIE Ed. Național, București.



Dumitru H.(2003), REIKI TRADIȚIONAL - Ed. Teora, București.



Ispas D.(1998), NOȚIUNI DE SEMIOLOGIE MEDICALĂ - Ed. Art Design, București.



Papilian V.( 2003), ANATOMIA OMULUI VOL. I – Ed. BIC ALL, București.



Nicolae S.(1972), TRAUMATOLOGIE SPORTIVĂ CURENTĂ - Ed. Stadion, București.



Sbenghe T.(1987), KINETOLOGIE PROFILACTICĂ, TERAPEUTICĂ ȘI DE RECUPERARE - Ed. Medicală, București.



Șerbanoiu S.(2013), TEORIA ȘI METODICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI SPORTULUI, Ed. BUCURESTI 2013, București.



Șerbanoiu S.(2013), TEORIA ȘI METODICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI SPORTULUI, Ed. BUCURESTI 2013, București.



http://alexxbaciu.blogspot.ro/2009/06/kinesio-taping_25.html 15.05.2016 17:17



http://chandlerphysicaltherapy.net/anatomy/skeletal-system-2/humerus/ 14.05.2016 17:18



http://satumaresport.ro/game-set-match-point-s-a-deschis-sezonul-de-tenis-tenispartener-in-acest-week-end-la-satu-mare 13.05.2016 17:22



http://www.orteze.ro/brat-cot-antebrat-orteza-stabilo-anti-epicondilita-8.html 15.05.2016 17:18



http://www.orteze.ro/brat-cot-antebrat-orteza-bort-epiplus--231.html 15.05.2016 17:18

51



http://www.scritub.com/medicina/ROLUL-MIJLOACELOR-KINETICE-IN62614.php 15.05.2016 17:20



http://www.mmagearguide.com/kinesio-tex-tape/ 15.05.2016 17:25



http://www.doctorortoped.ro/afectiuni/cot-si-antebrat/epicondilita-laterala/tendinitacot.html 15.05.2016 17:26



https://cronicadefalticeni.com/2014/08/07/halep-mania-a-ajuns-si-la-falticeni/ 15.05.2016 17:30



http://www.digopaul.com/ro/english-word/radius.html 15.05.2016 17:31



http://www.medicalook.com/human_anatomy/organs/Brachium.html 15.05.2016 17:32 Demeter I.(1972), FIZIOLOGIA SPORTIVILOR - Ed. Stadion , București



http://www.sibiunews.net/articole/14-sport/6264-tenisul-intre-sport-de-intretinerehobby-si-performanta.html , 25.04.2016 14:38



http://www.doctorortoped.ro/afectiuni/cot-si-antebrat/epicondilita-laterala/tendinitacot.html 12.05.2016 14:24



http://emedicine.medscape.com/article/96969-treatment#d11 14.05.2016 17:21



http://www.atptennis.ro/istoria-tenisului ultima accesare 25.11.2015, 16:26

52