Enigma Otiliei - Tema Si Viziune [PDF]

Zitiervorschau

Enigma Otiliei de G. Calinescu G. Calinescu a fost unul dintre cei mai importanti critici si istorici literari din cultura romana, de asemenea romancier, poet, dramaturg si eseist. Opera literara „Enigma Otiliei” de G. Calinescu este un roman realist de tip balzacian, cu elemente moderniste, apartinand prozei interbelice. Astazi este cunoscut drept cel mai reusit roman calinescian, pe care autorul il numise intr-o revista „monografia unei familii bucurestene ". Realismul este curentul literar apărut în a doua jumatate a sec. al XIX-lea a o reactie impotriva romantismului si care are la baza reflectarea veridica a realitătii. „Enigma Otiliei” este un roman, creatie epica in proza, de mare intindere, cu actiune complexa si complicata, la care participa un numar mare de persoanje intre care se nasc conflicte puternice. Actiunea romanului se desfasoara pe mai multe planuri narative, intr-un spatiu vast si intr-un timp indelungat si ofera o imagine ampla si profunda asupra vietii. Este un roman realist de tip balzacian deoarece apar tema familiei si motivul mostenirii si al paternitatii, pentru ca structura este inchisa, iar relatarea intamplarilor este facuta la persoana a III-a din perspectiva unui narator omniscient, omniprezent si obiectiv. Este utilizata tehnica detaliului semnificativ (descrierea amanuntita a strazii Antim, a caselor aflate pe strada si a locuintei lui Costache Giurgiuveanu), iar personajele sunt prezentate in relatie cu mediul din care provin, fiind tipice pentru o anumita categorie sociala (Stanica Ratiu – arivistul si avocatul demagog, Felix – intelectualul ambitios, Pascalopol –aristocratul rafinat). Este un roman modern prin elemente precum tema citadină, ambiguitatea personajelor (mos Costache nu este un avar dezumanizat, ci are o iubire paterna sincera pentru Otilia, in timp ce Pascalopol o iubeste pe Otilia, patern si viril in acelasi timp), folosirea unor tehnici precum reflectarea poliedrică sau comportamentismul, inserarea elementelor de romantism ( decrierea imensităţii fantastice a Bărăganului, antiteza in construirea anumitor cupluri de personaje opuse, cum ar fi cuplul Felix -intelectualul si Titi retardatul sau mos Costache – Pascalopol, motivul orfanului ilustrat de Felix si Otilia) sau de naturalism (înfăţişarea proceselor psihice deviante, a grotescului sau a cinicului) . Tema romanului o constituie reprezentarea vietii burgheziei bucurestene de la începutul secolului al XX-lea. Apar ca subteme mostenirea si paternitatea, la care se adauga iubirea, initierea, familia. Te ma e ste sustinuta prin motive specifice precum motivul orfanului, motivul testamentului . Titlul initial „Parintii Otiliei” reflecta ideea balzaciana a paternitatii, pentru ca fiecare dintre personaje determina cumva soarta orfanei Otilia, ca niste "parinti". Din motive editoriale, autorul schimba titlul in „Enigma Otiliei” care evidentiaza comportamentul derutant si misterios al protagonistei care devine o enigma intrucat fiecare personaj din roman o percepe diferit. O prima secventa narativa reprezentativa pentru ilustrarea temei si viziunii despre lume a autorului poate fi considerata cea a jocului de table din incipitul romanului. Aceasta secventa narativa dezvaluie tipologiile de personaje si prefigureaza conflictele majore ale romanului. La intrarea in incapere, Felix face cunostinta cu cele trei personaje aflate la masa. Intocmai ca la Balzac, George Calinescu recurge la prezentarea vestimentatiei, care devine definitorie pentru trasaturile de caracter ale personajelor. Primul cu care baiatul face cunostinta este Leonida Pascalopol. Stilul sau vestimentar ii tradeaza eleganta, rafinamentul. Apoi, Felix fa ce cunostinta cu Aglae Tulea, coafura japoneza a acesteia ii reliefeaza predispozitia spre imitatiei, ipocrizia, la fel cum buzele subtiri sunt un semn al malitiozitatii femeii. Aurica este fata batrana. Prezentarea celor doua personaje, Aglae si Simion Tulea avertizeaza asupra autoritatii feminine in cadrul acestei familii: Aglae poarta la brau, la fel ca barbatii, un ceas prins cu lant, in vreme ce Simion, cu broboada pe spate brodeaza la etamina. Scena poate fi considerata si o secventa de perspectiva fi nalista. Gestul lui Pascaopol care-i ofera Otiliei inelul prefigureaza casatoria celor doi din final. Un alt episod in care este ilustrata tema balzaciana a mostenirii este acela in care mos Costache face un atac de apoplexie şi este imobilizat la pat. Familia Tulea, in frunte cu Aglae, ii ocupa militareste casa, temandu-se ca Felix sau Otilia si-ar putea insusi banii pe care batranul refuza sa-i depuna la banca. Clanul Tulea, rapace, sărbătoreşte cu un festin moartea neîntâmplată, joacă partide de cărţi şi veghează asupra moştenirii. Otilia şi Felix, singurii îndureraţi de starea bătrânului, cheamă pe Pascalopol, care, loial, aduce un doctor universitar şi îngrijeşte pe bolnav. Ochiul naratorului urmăreşte cu atenţie gesturile avarului, preocupat de cheile sale, plătind 1

cu greu doctorul, neputiincios în faţa atacurilor familiei Tulea şi ale lui Stănică la adresa bunătăţilor culinare ascunse cu grijă, cu spiritul negustoresc neadormit, oferind în final lui Weissmann o seringă contra cost cu care să-i facă injecţie. Edificat asupra intenţiilor clanului Tulea, Giurgiuveanu hotărăşte să-i lase o sumă importantă Otiliei, dar amână din nou să o facă în fapt. Perspectiva narativa este obiectiva , evenimentele sunt relatate la persoana a III-a, naratorul este omniscient, omniprezent, ştie tot despre acţiune şi personaje. Viziunea “dindărăt” presupune un narator obiectiv, detaşat, neimplicat în faptele prezentate. Însă impersonalitatea naratorului este încălcată de comentariile de specialitate, precum detaliile arhitecturale amintite în descrierea străzii şi a casei lui Costache. Naratorul nu este absent, se camuflează în spatele personajului-reflector, Felix Sima, prin intermediul căruia cititorul străbate străzile bucureştene, pătrunde în casa lui Giurgiuveanu, ia contact cu personajele. Modurile de expunere intalnite sunt naratiunea, descrierea si dialogul. Naratiunea are rol in relatarea evenimentelor din prisma inlantuirii temporale. Descrierea are rol in detaliere tehnica detaliului semnificativ care confera veridicitate si are functie decorativa si simbolica. Dialogul are rol in individualizarea personajelor si evidentiaza psihologia personajelor. Romanul este alcătuit din douăzeci de capitole, fără titluri, este construit pe mai multe planuri narative, care urmăresc destinele personajelor. Un plan urmareste lupta dusa de clanul Tulea pentru obtinerea mostenirii lui Costache Giurgiuveanu si inlaturarea Otiliei. Al doilea plan prezinta destinul tanarului Felix Sima care, ramas orfan, vine la Bucuresti pentru a studia medicina. În plan secundar, este ilustrată viaţa citadină. Secvenţele narative se succed prin înlănţuire, prin respectarea cronologiei faptelor. Incipitul realist fixeaza veridic cadrul temporal („intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909”) si spatial (strada Antim din Bucuresti, casa lui mos Costache), prezinta principalele personaje, sugereaza conflictul si traseaza principalele planuri epice. Finalul este închis pentru că aduce rezolvarea conflictului şi se prezintă sub forma unui epilog.Romanul este construit simetric, circular. Simetria incipitului cu finalul accentueaza viziunea realista. Naratorul prezintă aceeaşi stradă, aceleaşi case, aceeaşi curte din perspectiva lui Felix, in momente diferite ale existentei sale (in adolescenta si aproximativ zece ani mai tarziu, „dupa razboi”). Sime tria este sustinuta si de raspunsul dat de mos Costache la venirea lui Felix, reluat in finalul romanului „Aici nu sta nimeni”. Conflictul oglindeşte, la rândul său, tema romanului. În planul principal, predominant este conflictul exterior motivat de lupta pentru avere dusa de clanul Tulea. Aglae face eforturi pentru a o inlatura pe Otilia de la mostenire si pentru a pune mana pe averea fratelui sau, Costache Giurgiuveanu. Singurul personaj ca dezvoltă un conflict interior în acest plan este Moș Costache, acesta dorind să o înfieze pe Otilia dar amânând în permanență momentul din pricina avariției. În planul secundar, accentul cade pe conflictele interioare. Felix are de ales între a termina facultatea, a deveni medic și, pe de altă parte, a rămâne alături de Otilia, ceea ce ar fi propus abandonarea visului său. Pascalopol nu își poate da seama dacă iubirea lui pentru Otilia este una paternă sau virilă. Otilia are de ales între iubirea ideală despre care vorbește Felix și viața lipsită de orice griji reprezentată de Pascalopol. Se remarca insa, si un conflict erotic care priveşte rivalitatea adolescentului Felix şi a maturului Pascalopol pentru mâna Otiliei. Temporal, actiunea se desfasoara în perioada iulie 1909-martie 1911, fiind urmata de epilogul plasat la un deceniu si jumatate distanta, iar spatial se petrece in casa lui Giurgiuveanu, la casa familiei Tulea, a lui Pascalopol, a mosiei acestuia. Constructia personajelor este realizata prin tehnica balzaciana a descrierii mediului si fizionomiei, din care se pot deduce trasaturile de caracter. Personajele reprezinta tipologii: Mos Costache - avarul sufletist, iubitor de copii, Otilia – cocheta, Felix – ambitiosul, Pascalopol - aristocratul rafinat, Aglae - baba absoluta si rea, Aurica - fata batrâna, Simion - dementul senil, Titi – debilul mintal, Stanica Ratiu – arivistul. Aceste tipuri realiste pornesc de la caracterele clasice pe care realismul le preia. Tot un element clasic este si triunghiul amoros. Tehnicile de caracterizare a personajelor sunt caracterizarea directa, realizata de narator înca de la începutul romanului când ne da lamuriri despre gradele de rudenie, starea civila si biografia personajelor reunite la jocul de table, cât si de personaje si caracterizarea indirecta ce rezulta din fapte, comportamente, limbaj, vestimentatie, relatii între personaje. Prin tehnica focalizarii, caracterul personajelor se dezvaluie progresiv pornind de la datele 2

exterioare ale existentei lor (rezentarea mediului, descrierea locuintei, a camerei, a fizionomiei, a gesturilor si a obisnuintelor). Caracterele dezvaluite in incipit nu evolueaza, dar li se ingroasa insusirile. Exceptie face portretul Otiliei, realizat prin tehnici moderne precum reflectarea poliedrica , comportamentismul (Otilia este prezentata prin comportament, respectiv fapte, gesturi, replici)

Limbajul este uniformizat. In limbajul personajelor se utilizeaza aceleasi mijloace lingvistice, indiferent de situatia sociala. Se utilizeaza fraza ampla. Se observa preferinta in descriere pentru epitetul neologic. In opinia mea, romanul „Enigma Otiliei” ramane o creatie reprezentativa pentru viziunea despre lume a unui autor care si-a propus sa umple golul din istoria literaturii romane prin recurgerea la metoda balzaciana. În concluzie , romanul „Enigma Otiliei” este un roman realist balzacian prin prezentarea critica ale societatii bucurestene, motivul paternitatii si al mostenirii, structura, detaliul semnificativ si naratiunea la persoana a III-a, avand si elemente de modernism redate de tema citadină, ambiguitatea personajelor, tehnici precum reflectarea poliedrică sau comportamentismul.

3