Enigma Otiliei [PDF]

Zitiervorschau

Enigma Otiliei G. Călinescu ~eseu~ George Călinescu se încadrează în seria personalităţilor româneşti de tip enciclopedic. Este un spirit polivalent, critic şi istoric literar, biograf, eseist, romancier, poet, dramaturg de la sfârşitul perioadei interbelice şii începutul perioadei contemporane. Publicat în 1938, romanul „Enigma Otiliei” apare spre sfârsitul perioadei interbelice, fiind al doilea dintre cele patru romane scrise de George Călinescu.Scriitorul optează pentru romanul obiectiv și metoda balzaciană,realizând un roman modern ,ce îmbină elemente ale realismului,clasicismului și romantismului. Romanul este o specie a genului epic, de mare întindere, cu mai multe personaje principale, cu mai multe conflicte şi planuri narative. „Enigma Otiliei” este un roman realist, obiectiv, balzacian. Este realist prin prezentarea veridică a evenimentelor, prin precizarea indicilor temporali şi spaţiali, prin tehnica detaliului: „Într-o seară de la începutul lui iulie 1909, cu puţin înainte de orele 10”, Felix Sima soseşte în Bucureşti. Opera este de factură balzaciană prin utilizarea unor motive literare specifice creatorului francez: motivul moştenirii (averea lui Costache Giurgiuveanu), ideea paternităţii (Moş Costache), relaţiile familiale conflictuale şi degradate.Tot amănunţit sunt descrise şi fizionomiile, coafurile, îmbrăcămintea, gesturile, interioarele şi exterioarele caselor şi străzile. Creația lui Călinescu este o frescă a burgheziei bucureștene de la începutul secolului al XX-lea prezentată sub aspect social și economic,imaginea societății constituie fundalul pe care se proiectează maturizarea tânărului Felix Sima,care,înainte de a-și face o carieră,trăiește experiența iubirii și a relațiilor de familie. O primă scenă care evidențiază tema este sosirea lui Felix în casa unchiului său,Costache Giurgiuveanu .Pătruns în locuință,tânărul asistă la o scenă de familie:jocul de table.Observația lui Aglae Tulea,potrivit căruia bătrânul face „azil de orfani” îi vizează în mod direct pe Felix și Otilia,percepându-i pe cei doi rivali la moștenirea fratelui ei. O a doua scenă care susține tema este momentul când moș Costache face un atac cerebral și întreaga familie Tulea în frunte cu Aglae îi ocupă militărește casa,temându-se ca cei doi tineri și-ar putea însuși banii pe care bătrânul refuza să îi depună la bancă. Titlul inițial, „Părinții Otiliei”,reflecta ideea balzaciană a paternității,deoarece fiecare dintre personaje determină cumva soarta orfanei Otilia,ca niște „părinți”. Autorul schimbă titlul din motive editoriale și deplasează accentul de la motivul realist al paternității spre misterul protagonistei. Întâmplările din roman sunt relatate la persoana a III-a,din perspectiva unui narator omniscient și omniprezent.Naratorul se ascunde în spatele diverselor măști,de exemplu,personajul-reflector Felix Sima ,prin intermediul căruia sunt prezentate alte personaje. Romanul, alcătuit din douăzeci de capitole, este construit pe mai multe planuri narative, care urmăresc destinul unor personaje, prin acumularea detaliilor: destinul Otiliei, al lui Felix, al membrilor clanului Tulea, al lui Stănică . Un plan urmărește lupta dusă de clanul Tulea pentru obținerea moștenirii lui Costache Giurgiuveanu și înlăturarea Otiliei Marculescu. Al doilea plan 1

prezintă destinul tânărului Felix Sima care, rămas orfan, vine la București pentru a studia medicina,locuiește la tutorele lui și trăiește iubirea adolescentină pentru Otilia. Autorul acordă interes și planurilor secundare, pentru susținerea imaginii ample a societății citadine. Simetria incipitului cu finalul se realizează prin descrierea străzii și a casei lui moș Costache,din perspectiva lui Felix,intrusul din familia Giurgiuveanu,în momente diferite ale existenței sale(în adolescență si aproximativ zece ani mai târziu).Simetria este susținută și de răspunsul dat de mos Costache la venirea lui Felix,reluat în finalul romanului: „Aici nu sta nimeni”. Conflictul principal al romanului este unul exterior și constă în lupta pentru mostenire dusă de clanul Tulea.Aglae face eforturi pentru a o înlătura pe Otilia de la moștenire și pentru a pune mâna pe averea fratelui său , Costache Giurgiuveanu.Se remarcă însă și un conflict erotic,interior reprezentat de sentimentele de gelozie pe care le încearcă Felix, sentimente generate de prezența maturului Pascalopol. Acțiunea romanului începe cu venirea tânărului Felix în casa unchiului, Costache Giurgiuveanu care este un rentier avar care locuiește cu Otilia, fiica sa vitregă. Expozițiunea este realizată în metoda realist-balzaciană: situarea exactă în timp și spațiu, descrierea străzii în manieră realistă, detaliile topografice, notarea detaliului semnificativ.Caracteristicile arhitectonice ale străzii și casei sunt surprinse din perspectiva naratorului. Intriga se dezvoltă pe două planuri care se intersectează: moștenirea lui Giurgiuveanu și destinul tânărului Felix. Lupta pentru moștenirea bătrânului avar este un prilej pentru observarea efectelor ,în plan moral,ale obsesiei banului.Deși are o afecțiune sinceră pentru fată,moș Costache amână adopția ei de dragul banilor și pentru că se teme de Aglae.Totuși,acesta pune în plan construirea unei case pentru Otilia ,dar acesta nu se realizează din cauza îmbolnăvirii bătrânului.Moartea sa este provocată de Stănică care îi fură banii de sub saltea. În deznodământ ,Olimpia e părăsită de Stănică,Aurica nu-și poate face o situație,iar Felix o pierde pe Otilia. Pentru portretizarea personajelor,autorul alege tehnica balzaciană a descrierii mediului și fizionomiei,din care se pot deduce trăsăturile de caracter.Portretul balzacian pornește de la caracterele clasice(avarul,abițiosul,cocheta),cărora realismul le conferă dimensiune socială și psihologică,adăugând un alt tip uman,arivistul. La acesta se adaugă tehnici ale romanului modern: pluriperspectivismul (prezentarea aceleiaşi imagini „între oglinzi paralele” – Otilia) sau modalităţi romantice (caracterizarea prin antiteză – Otilia/ Aurica, Felix/ Titi). În concluzie, romanul „Enigma Otiliei” se dovedește prin complexitatea formală, dar mai ales prin a fi una dintre operele de o valoare inestimabilă în literatura română. Otilia este și va rămâne imaginea eternului feminin prin amestecul de spontanitate, eleganță, cochetărie și mai ales mister.

2