Elemente de Impact Asupra Mediului [PDF]

Zitiervorschau

Elemente de impact asupra mediului

1

Cuprins Argument .................................................................................................................pag.3 Capitolul 1- Impactul asupra mediului 1.1.Definirea noţiunii de impact..................................................................................pag.5 1.2. Dezvoltarea durabilă.............................................................................................pag.5 1.3. Evaluarea impactului asupra mediului..................................................................pag.5 Capitolul 2- Activităţi cu impact asupra mediului 2.1. Agricultura..........................................................................................................pag.8 2.1.1. Acţiunea negativă a pesticidelor asupra organismelor..............................pag.8 2.1.2. Poluarea cu îngrăşăminte..........................................................................pag.9 2.2. Turismul...............................................................................................................pag.9 2.3. Transporturile......................................................................................................pag.10 2.4. Industria..............................................................................................................pag.11 Capitolul 3- Impactul poluării asupra mediului 3.1. Poluarea atmosferei ……………….................................................................pag.13 3.2.

Poluarea

apei……………….............................................................................pag.13 3.2.1. Definirea poluării………………............................................................pag.13 3.2.2. Principalele surse de poluare ale apelor de suprafaţă……………..........pag.14 3.3. Poluarea solului ...............................................................................................pag.14 Capitolul 4- Impactul unui management defectuos al deşeurilor asupra mediului 4.1. Forme de impact determinate de depozitarea deşeurilor …………….............pag.16 4.2. Impactul poluării produse de depozitele de deşeuri din România asupra calităţii vieţii………………………………………………………………………………............pag.17 Bibliografie ..............................................................................................................pag.20

2

Argument

Întreaga viaţă pe Terra se bazează pe funcţionarea trecută şi prezentă a sistemului global al ecosferei, alcătuit din lume vie şi din învelişul subţire de aer, apă şi scoarţa terestră . Menţinerea echilibrului dinamic al fiecărui ciclu de transformare a materiei poate fi periclitat doar in cazul apariţiei unui impact, caracterizat printr-o intervenţie de mare intensitate sau de lunga durata. Acest lucru s-a întâmplat pentru ca omul si-a impus voinţa adaptând mediul la nevoile sale si ale societăţii. Lunga istorie a omenirii arata ca in decurs de doua-trei milenii impactul uman asupra mediului înconjurător a devenit uriaş. Astfel omul a despădurit mai mult de jumătate din aria împădurita expunându-le forţelor distrugătoare ale apelor si vanturilor , a degradat imense suprafeţe prin culturi excesive, a consumat aproape pana la epuizare unele din rezervele naturale ale planetei, a redus posibilitatile de autopurificare a biosferei datorita marilor cantitati de substanţe toxice si reziduuri aruncate in natura, a provocat premisele unui dezechilibru in balanţa oxigenului si a ecranului protector de ozon, a poluat oceanele prin masive scurgeri de substanţe nocive

pentru

flora

si

fauna

marină.

Activitatea umană la ora actuală se confruntă cu o stringentă cerinţă de ecologizare datorată în primul rând dinamicii deosebite a producţiei de bunuri materiale şi servicii, care pun în pericol echilibrul natural al planetei. Faptul este fără precedent şi nu poate fi tratat ca un accident în dezvoltarea umanităţii. Protejarea mediului este fundamentală în zilele noastre. Trebuie să ne gândim atât la noi, cât şi la nevoile generaţiilor viitoare. Fiecare dintre noi este afectat într-o măsură mai mare sau mai mică de mediul în care ne consumăm existenţa . În acelaşi timp, noi toţi afectăm prin acţiunile noastre mediul. Factorul uman a contribuit şi contribuie în mod efectiv şi nemijlocit, la transformarea radicală a mediului natural, precum şi la conturarea tot mai pregnantă a mediului artificial, care în decursul a câteva mii de ani , a generat o serie de valori culturale, istorice şi estetice ale căror efecte asupra evoluţiei ecosferei sunt deja extrem de evidente prin impactul produs asupra calităţii

mediului. În prezent se pune un accent deosebit pe limitarea efectelor negative determinate de

poluarea mediului asupra sănătăţii şi viitorului vieţii pe Pământ, iar problemele de poluare nu mai pot fi eludate. De altfel, trebuie remarcat că lupta împotriva poluării costă mult, cu toate ca 3

tratarea deşeurilor şi efluenţelor (scurgerea de masa lichidă şi gazoasă) antrenează adesea economii de materii prime şi de energie. Pretutindeni in lume, din ce in ce mai insistent, se impun acţiuni in sprijinul protecţiei mediului înconjurător aceasta fiind una din preocupările contemporane prioritare. Poluarea reprezintă un complex de fenomene care a schimbat sau tinde să schimbe mediul ambiant în detrimentul echilibrului ecologic. Ea este un efect al dezvoltării tehnicii industriale. Efectele deosebit de dăunătoare, uneori ireversibile ale poluării au apărut, s-au intensificat şi diversificat odată cu începutul celei de-a doua revoluţii tehnico-ştiinţifice. Dacă în prima perioadă de industrializare existau fenomene de poluare industrială acestea nu puneau în pericol echilibrul ecologic. Multiplicându-se neîncetat, specia umană a adăugat peisajului natural privelişti noi, prefacând mlaştini şi pământuri inţelenite in văi roditoare, ţinuturi aride in oaze de verdeaţă, a creat noi soiuri de plante de cultură şi a domesticit animale sălbatice.Până aici, echilibrul natural nu a avut de suferit decât, poate, pe arii foarte restrânse, care nu puteau afecta ansamblul. Cotitura a intervenit o dată cu revoluţia industrială şi, mai cu seamă, cu noua revoluţie tehnico-stiinţifică, graţie căreia avioane si rachete brăzdează, astăzi, văzduhul şi străpung norii, nave tot mai mari si mai puternice despică luciul mărilor şi al oceanelor, cascade de hidrocentrale transormă puterea apelor in salbe de lumină, in energie ce alimentează parcul de maşini in creştere vertiginoasă. Într-un cuvânt, ştiinţa si tehnica modernă, sporind nemăsurat puterea omului, au ridicat, în medie, nivelul de viată de pretutindeni.Dar reversul civilizaţiei industriale este contemporane, al progresului material a fost si este inrăutăţirea mediului natural. Sub impactul dezvoltării economice au fost poluate, mai mult sau mai puţin grav, solul, apa si aerul, au dispărut sau sunt pe cale de dispariţie multe specii de plante si animale, iar omul este confruntat la rândul lui cu diverse maladii cauzate de poluare, fenomen ce cuprinde astăzi toate ţările si continentele. Efectele ei sunt resimţite până şi pe întinderile, până ieri imaculate, ale Antarcticii. S-a calculat că in timp de un deceniu, devierile civilizaţiei au provocat mediului natural pagube mai mari decât într-un mileniu. În lucrarea de faţă am prezentat o serie de activităţi ale omului cu impact deosebit asupra mediului şi a calităţii acestuia, ca de exemplu, agricultura, transportul, industria etc.

4

Capitolul 1 Impactul asupra mediului

1.1. Definirea noţiunii de impact Impactul asupra mediului reprezintă orice modificare a mediului, dăunătoare sau benefică, care rezultă total sau parţial din activităţile, produsele sau serviciile unei organizaţii. 1.2. Dezvoltarea durabilă Conceptul de dezvoltare durabilă desemnează totalitatea formelor şi metodelor de dezvoltare socio-economică, al căror fundament îl reprezintă în primul rând asigurarea unui echilibru între aceste sisteme socio- economice şi elementele capitalului natural. Pentru a se atinge obiectivul dezvoltare durabilă, autorităţile competente pentru protecţia mediului utilizează instrumente de planificare cum ar fi evaluarea impactului asupra mediului. Luarea în considerare a efectelor asupra mediului ale unui proiect/investiţie încă din primele etape ale planificării acestuia, conduce la identificarea şi evaluarea din timp a posibilului impact asupra mediului. Astfel se pot stabili măsuri de minimizare a efectelor negative înainte de a deveni ireversibile. Pentru a păstra un echilibru între mediul natural, resursele acestuia şi om, este necesară o planificare strategică a dezvoltării, astfel încât să existe, în permanenţă, un raport stabil între habitatul natural şi populaţia umană. Necesitatea susţinerii simultane a dezvoltării economice concomitent cu dezvoltarea mediului natural, impune o evaluare a impactului asupra mediului în fazele incipiente ale planurilor şi programelor, în scopul susţinerii dezvoltării durabile, conform HG 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe. 1.3. Evaluarea impactului asupra mediului Evaluarea impactului asupra mediului identifică, descrie şi evaluează, în mod corespunzător şi pentru fiecare caz, efectele directe şi indirecte ale proiectului asupra următorilor factori: fiinţe umane, faună şi floră, sol, apă, aer, climă şi peisaj, bunuri materiale şi patrimoniu 5

cultural, precum şi interacţiunea dintre factorii menţionaţi. Evaluarea impactului asupra mediului a fost introdusă în legislaţia românească în vederea alinierii prevederilor sale la dispoziţiile legislaţiei internaţionale şi comunitare. Evaluarea impactului asupra mediului constituie unul din instrumentele de bază ale politicilor şi legislaţiilor moderne de mediu. Cea mai bună politică de mediu constă în prevenirea generării poluării la sursă, ca primă opţiune, în defavoarea încercărilor ulterioare de tratare a rezultatelor poluării. Legislaţia naţională prevede că, evaluarea impactului asupra mediului trebuie realizată cât mai devreme posibil astfel încât, pe de-o parte, să existe toate premisele că nu se vor irosi resursele materiale şi de timp pentru proiectarea unei activităţi, iar pe de altă parte, informaţiile despre proiect pe care titularul acestuia le poate furniza autorităţilor competente să fie suficiente pentru realizarea evaluării impactului asupra mediului. Evaluarea impactului asupra mediului se realizează pentru anumite proiecte, prevăzute de legislaţia în vigoare, din domeniile: agricultură, silvicultură, piscicultură, industria extractivă, producerea şi prelucrarea metalelor, industria mineralelor, industria chimică, industria alimentară, industria textilă, a pielăriei, a lemnului şi hârtiei, industria cauciucului, proiecte de infrastructură, turism şi recreare. Cetăţenii au un rol important în procesul de luare a deciziilor cu privire la aprobarea, din punct de vedere al mediului, a realizării unor proiecte/investiţii, fie ele publice sau private. Atât autoritatea competentă pentru protecţia mediului, cât şi titularul au obligaţia de a informa publicul despre orice solicitare de acord de mediu pentru proiectele supuse EIM şi, în continuare, asupra întregii proceduri. Publicul trebuie să fie informat într-un interval de timp care sa-i permită acestuia să intervină şi să-şi exprime opiniile înaintea deciziei finale de emitere a acordului de mediu. Atât autoritatea competentă pentru protecţia mediului, cât şi titularul de proiect au obligaţia să analizeze propunerile/observaţiile publicului şi să le ia în considerare pe toate acelea care sunt justificate. Evaluarea impactului asupra mediului constituie unul dintre instrumentele de bază ale politicilor şi legislaţiilor moderne de mediu. Ea s-a impus la nivel internaţional, acţionându-se şi în baza Convenţiei de la Espoo. Evaluarea impactului asupra mediului (EIM) reprezintă piatra de temelie pentru multe din acordurile internaţionale de mediu şi un punct central de referinţă în dezvoltarea de proiecte internaţionale. O preocupare specială a constituit-o (şi continuă să fie) elaborarea, interpretarea şi punerea în aplicare în mod corespunzător a regulilor privind evaluarea impactului asupra mediului. Astfel, EIM ca instrument legal deţine o egală importanţă pentru fiecare dintre componentele acestei relaţii trilaterale (nivel global - UE - legislaţie naţională). În termeni generali, EIM poate fi definită ca un proces gândit să asigure că potenţialele impacturi 6

semnificative asupra mediului sunt evaluate satisfăcător şi sunt luate în considerat în planificarea, proiectarea, autorizarea şi implementarea tuturor tipurilor de acţiuni relevante. Evaluarea impactului asupra mediului este un instrument al politicii, care se referă la un element fundamental al dezvoltării durabile, prin abordarea efectelor asupra mediului în faza de planificare a unor activităţi, în loc de a lăsa în seama generaţiilor următoare eliminarea consecinţelor "dezvoltării noastre". EIM încearcă să echilibreze creşterea de capital financiar creat de pe urma activităţii propuse şi consumul capitalului natural, ce poate compromite şansa generaţiilor următoare de a-l utiliza. În majoritatea cazurilor, EIM face parte din primul set de reglementări de mediu adoptate care au un impact major, pe scară largă. Acest proces poate fi un instrument flexibil pentru prevenirea impacturilor negative asupra mediului, cu condiţia să fie planificat cu atenţie, să fie stabilite clar etapele de parcurs şi să fie în concordanţă cu priorităţile naţionale şi resursele disponibile.Principala regulă a evaluării impactului asupra mediului este cea că înainte de aprobarea oficială a unui proiect trebuie luate toate măsurile pentru a asigura că proiectele care ar putea avea impact semnificativ asupra mediului sunt supuse evaluării acestui impact. În procesul de EIM se oferă publicului posibilitatea ca, prin dezbateri publice şi comunicarea opiniilor, să fie implicat în luarea deciziilor la toate nivelurile. Publicul poate influenţa conţinutul EIM şi poate comenta asupra informaţiilor produse în raportul la studiul de impact. În general, problemele legate de evaluarea impactului sunt: incertitudinea asupra viitorului, lipsa de cunoştinţe necesare, lipsa datelor şi informaţiilor, subiectivitatea, dificultatea în a compara impacturile şi a determina pe cele semnificative. Un alt aspect care influenţează în mod esenţial procesul de EIM îl reprezintă contradicţia existentă între scopurile şi interesele diverselor

părţi

implicate:

investitori,

autorităţi,

cetăţeni,

etc.

Rolul EIM constă în: 

ajutor în luarea deciziei: clarificarea avantajelor şi costurilor acţiunii propuse;



bază pentru formularea acţiunilor de dezvoltare: luarea în considerare, în mod sistematic, a acţiunii, impactului ei asupra mediului şi a alternativelor posibile;



sursă pentru cooperarea inter şi multidisciplinară: colaborarea între specialişti din domenii foarte diverse şi o abordare multidisciplinară;



sprijin pentru implicarea publicului: asigurarea informaţiilor necesare şi a cadrului de participare în procesele de planificare şi de luare a deciziei;



instrument pentru dezvoltarea durabilă: relevarea impactului advers şi a nerespectării politicilor de mediu stabilite.

7

Capitolul 2 Activităţi cu impact asupra mediului Cele mai agresive forme de intervenţie antropică asupra interrelaţiilor dintre componentele naturale ale mediului pot fi: agricultura, turismul, transporturile, industria. 2.1.

Agricultura- înseamnă atât o folosire a terenului prin ea însăşi, cât şi exercitarea unei influenţe puternice asupra activităţilor rurale. Degradarea mediului natural datorită agriculturii se poate realiza prin acţiunea negativă a pesticidelor şi a îngrăşămintelor chimice folosite excesiv.

2.1.1. Acţiunea negativă a pesticidelor asupra organismelor Utilizarea pesticidelor a permis creşterea considerabilă a producţiei agricole , prin distrugerea diferiţilor dăunători care provocau pierderi economice imense (mana cartofului , făinarea viţei de vie , ploşniţele cerealelor , filoxera , gândacul de Colorado ) , dar a afectat calitatea produselor . A permis reducerea drastică a cazurilor de malarie , tripanosomoza , tifos exematic la om . S-au constatat şi efecte ale pesticidelor , pe măsură ce a crescut şi s-a diversificat sinteza de compuşi chimici de tipul pesticidelor crescând rata similară şi rezistenţa dăunătorilor la compuşi . Acţiunea negativă a pesticidelor asupra organismelor se exercită prin: 

toxicitatea substanţei active din produsul utilizat



doza de substanţă activă existentă în produsul comercial .



cantitatea de pesticid aplicată pe hectar 8



remanenţa substanţelor toxice , în produsele obţinute din culturile respective , în sol , în apa .



frecvenţa aplicării tratamentului chimic .



modul de aplicare - prin stropiri , prăfuiri , gazări , ca granule .



suprafaţa pe care se aplică trebuie să coincidă cu cea pe care densitatea dăunătorului poate duce la înregistrarea celor mai mari pierderi . Din atmosferă pesticidele pot ajunge din nou pe sol sau în râuri , lacuri şi mări unde sunt preluate de alge . Pesticidele decelate astăzi în unele alimente determină afectări ale funcţiei reproductive a organismelor . Într-o oarecare măsură poluarea solului depinde şi de vegetaţia care îl acoperă, precum şi de natura însaşi a solului. Lucrul acesta este foarte important pentru urmărirea persistenţei pesticidelor şi îngrăşămintelor artificiale pe terenurile agricole. Interesul econamic şi de protejare a mediului cere ca atât ingrăşămintele cât şi pesticidele să rămână cât mai bine fixate în sol. În realitate, o parte din ele este luată de vânt, alta este spălată de ploi, iar restul se descompune în timp, datorită oxidării în aer sau acţiunii enzimelor secretate de bacteriile din sol. 2.1.2. Poluarea cu îngrăşăminte Îngrăşămintele - au fost folosite în agricultură pe scară largă şi fără discernamânt neţinându-se cont de necesarul specific al plantelor de cultură , de momentul de aplicare a lor şi de modalitatea cea mai adecvată . Ca urmare a folosirii lor , o parte rămân în sol şi sunt antrenate prin apele de şiroire , de infiltraţie sau prin sistemul de drenaj al apelor de irigaţii , ajungând în râuri sau în apele freatice unde conduc la accelerarea fenomenului de eutrofizare . Dezvoltarea agriculturii intensive a fost legata de utilizarea îngrăşămintelor ,

în

special a celor cu potasiu , azot , fosfor . Efectul poluant derivă din doua elemente : 

conţin multe impurităţi toxice



sunt folosite în cantităţi excesive Efectul poluant cel mai intens îl determină utilizarea în exces a azotaţilor . 2.2. Turismul, ca activitate economică, poate cauza pagube mari ariilor protejate, în special dacă nu sunt administrate adecvat, dar poate aduce şi mari beneficii. Presiunile din partea turismului cresc rapid. Presiunile asupra locurilor turistice mai cunoscute cresc, astfel încât ariile naturale valoroase devin din ce în ce mai mult locuri pentru turismul de lunga durata, vizite de o zi şi chiar sport. In câteva arii protejate există pur şi simplu atât de mulţi vizitatori în anumite părţi, 9

sau la anumite momente, încât natura – şi calitatea experienţei vizitatorilor – suferă;în altele, vizitatorii pot pătrunde în cele mai îndepărtate zone. Facilităţile turistice intră deseori în conflict cu ţelurile de conservare şi strică peisajele naturale; presiunile pentru dezvoltarea unor asemenea facilităţi sunt deosebit de puternice în fostul bloc al ţărilor est-europene, în timp ce, în unele arii protejate, turismul pur şi simplu nu are loc.

Dar, dacă este planificat şi administrat pentru a fi durabil, turismul poate fi o forţă foarte pozitivă, aducând beneficii atât ariilor protejate cât şi comunităţilor locale. Turismul va fi binevenit în perimetrul sau în proximitatea ariilor protejate, dacă respectă caracterul special al ariei, astfel încât, pagubele şi poluarea să fie minime. Principalele forme de turism agreat în cadrul ariilor protejate sunt: - turismul bazat pe aprecierea naturii - turismul cultural si educaţional - activitatea turistică a grupurilor mici, liniştite - ecoturismul, în general Turismul poate ajuta la justificarea înfiinţării ariilor protejate în regiunile marginale, şi poate duce la o înviorare a comunităţilor locale din punct de vedere economic şi al culturilor tradiţionale. 2.3. Transporturile O altǎ sursǎ importantǎ de poluare a aerului o constituie mijloacele de transport. În aceastǎ categorie intrǎ: autovehiculele, locomotivele, vapoarele, avioanele etc. Cea mai mare pondere de gaze ce polueazǎ aerul provine însǎ de la autovehicule, datoritǎ în primul rând numǎrului foarte mare al acestora.

Indiferent de tipul motorului autovehiculele polueazǎ aerul cu oxizi de carbon şi de azot, hidrocarburi nearse, oxizi de sulf, aldehide, plumb, azbest, funingine etc. 10

Cea mai importantǎ sursǎ de CO din poluarea generalǎ a atmosferei (60%) este produsǎ de gazele de eşapament. S-a estimat cǎ 80% din cantitatea de CO este produsǎ în primele 2 minute de funcţionare a motorului şi reprezintǎ 11% din totalul gazelor de eşapament. În ultimii 30 de ani s-au intensificat preocupǎrile privind îmbunǎtǎţirea calitǎţii aerului prin diminuarea poluǎrii produse de motoarele autovehiculelor. Transportului auto îi revin 60% din volumul total al poluanţilor atmosferei, industriei 17%, sistemului energetic - 14%, arderea deşeurilor - 9%. Conform datelor bibliografice, evacuările specifice în rezultatul arderii unei tone de combustibil convenţional, constituie: - oxid de carbon - 395 kg ; - oxid de azot - 20 kg; - hidrocarburi - 34 kg; - aldehide şi acizi organici - 1,4 kg. În oraşe transportul auto este factorul principal al degajărilor toxice în atmosferă, inclusiv şi al celor cancerigene. Motoarele termice aferente mijloacelor de transport poluează în special prin: oxidul de carbon, oxizii de azot, particule solide suspendate în fum şi hidrocarburi lichide nearse HC. Gazele de eşapament de la transportul auto provoacă următoarele boli: alergiile, catarul căilor respiratorii superioare, angina, tuberculoza, cancerul etc. Automobilele sunt unicele responsabile de prezenţă masivă la nivelul solului a oxidului de carbon, deosebit de toxic prin proprietatea sa de a bloca oxigenarea sângelui; de carburi nearse sau numai parţial arse; Parcurgând 1000 km, o maşină consumă oxigenul necesar unui om pentru un an. Plumbul eliminat de maşini se depune cel mai adesea pe plantele care cresc în zonele învecinate cu drumurile aglomerate; introduse ân hrana animalelor şi a omului aceste plante duc cu ele şi plumbul cu care au fost âncărcate; Substanţele toxice de la gazele de eşapament: 

Monoxidul de carbon (CO)



Aldefidele (formaldefida şi acroleina) – irită ochiul şi da stări alergice



Compuşii azotului( oxid de azot, dioxid de azot, amoniac)

2.4. Industria Industria termoenergeticǎ eliminǎ în atmosferǎ poluanţi cum ar fi: praful (cenuşǎ, particule de cǎrbune nears, zgurǎ), oxizii de sulf şi de azot, iar în cantitǎţi mai mici: hidrocarburi, funingine, sulfaţi şi acizi organici. Toţi combustibilii uzuali (pǎcurǎ, cocs, cǎrbune) conţin cenuşǎ provenitǎ din substanţele solide necombustibile. În mod normal combustibilii gazoşi sau cei 11

distilaţi nu conţin impuritǎţi solide, dar în condiţii de ardere necorespunzǎtoare ei produc funingine. Partea vizibilǎ a emisiilor este concretizatǎ prin fum care, în funcţie de natura combustibilului şi felul combustiei are culori diferite. De exemplu, la arderea cǎrbunelui inferior, de la care rezultǎ multǎ cenuşǎ, fumul este de culoare gri albicioasǎ. La arderea incompletǎ a cǎrbunelui şi a produselor petroliere se eliminǎ mult combustibil nears, iar fumul capǎtǎ o culoare neagră. Industria siderurgicǎ produce o importantǎ poluare a atmosferei, în special local. În aceastǎ industrie, minereul de fier şi cǎrbunele sunt materiile prime care degajǎ în atmosferǎ atât poluanţi solizi (praf de minereu, cenuşǎ şi praf de cǎrbune), cât şi poluanţi gazoşi (compuşi ai sulfului şi carbonului). Datoritǎ noilor tehnologii introduse pentru fabricarea fontei şi a oţelului, şi datoritǎ consumului ridicat de oxigen, poluarea din aceastǎ industrie a devenit din ce în ce mai complexǎ. Principalii poluanţi sunt: prafurile şi particulele fine, fumurile, în special cele roşii ale oxidului de fier şi bioxidul de sulf. Raza de rǎspândire a acestor poluanţi ajunge uneori la mai mulţi kilometri. Industria metalelor neferoase contribuie la poluarea atmosferei cu produse toxice cunoscute încǎ din cele mai vechi timpuri. Multe dintre acestea posedǎ anumite proprietǎţi fizicochimice care le favorizeazǎ rǎspândirea sub formǎ de aerosoli, ceea ce faciliteazǎ poluarea pe suprafeţe mari. Metalele neferoase utilizate în industrie se împart în douǎ mari grupe: grele (cupru, zinc, plumb, cositor, nichel, mercur) şi uşoare (litiu, magneziu, titan, aluminiu, bariu). În afarǎ de particulele solide, metalurgia neferoasǎ produce şi importante emisii de gaze toxice, în special vapori de mercur şi compuşi de sulf. Dintre poluanţii din metalurgia metalelor neferoase grele cel mai important este plumbul, deosebit de toxic şi cu proprietatea rǎspândirii la mari distanţe. Metalurgia metalelor neferoase uşoare este caracterizatǎ în special prin industria aluminiului şi a beriliului. În cazul prelucrǎrii primului se emanǎ în aer acid fluorhidric şi fluoruri. Din prelucrarea beriliului ajung în aer particule în concentraţii reduse, dar deosebit de toxice. Poluanţii atmosferici rezultaţi din aceastǎ industrie sunt: beriliul metalic, oxidul, sulfatul, fluorura, hidroxidul şi clorura de beriliu.

12

Capitolul 3 Impactul poluării asupra mediului

3.1. Poluarea atmosferei În general, poluarea aerului reprezintă orice contaminare artificială a atmosferei care dăunează mediului ambiant, iar prin poluarea mediului înconjurător se înţelege ansamblul modificărilor defavorabile pe care le suferă calităţile naturale ale mediului sub influenţa activităţilor societăţii omeneşti. Poluarea aerului se întâlneşte în special în partea inferioară a troposferei terestre, în marile oraşe, zonele industriale şi chiar în zone alăturate întinse, o mare influenţă având poziţia geografică, ca şi factorii meteorologici. De cele mai multe ori trecerea de la aerul pur la aerul poluat se face lent. O diferenţă netă apare când substanţele poluante ajung la concentraţiile nocive pentru organismul uman. Poluarea aerului micşorează grosimea stratului de ozon din atmosferă, ceea ce daunează profund florei şi faunei Terrei. Sursele de poluare ale mediului ambiant se împart în două mari categorii: 

Surse de impurificare cu particule solide;



Surse de impurificare cu gaze şi vapori. Acestea pot fi surse artificiale şi surse naturale. O mare importanţă o au sursele de origine artificială care sunt în special: întreprinderile industriale, centralele termoelectrice şi termice, mijloacele de transport, instalaţiile de încălzit pentru locuinţe, incineratoarele de reziduuri şi fumatul. 3.2. Poluarea apei 3.2.1. Definirea poluării După definiţia dată de O.N.U., poluarea apei reprezintă modificarea în mod direct sau indirect a compoziţiei normale a acesteia, ca urmare a activităţii umane, într-o astfel de măsură încât împietează asupra tuturor folosinţelor la care apa putea servi în starea sa naturală. Deşi această definiţie nu poate fi considerată completă, totuşi ea prezintă câteva caractere care circumscriu noţiunea de poluare. Potrivit definiţiei prevăzute de Legea apelor nr. 107/1996, poluarea constituie „orice alterare fizică, chimică, biologică sau bacteriologică a apei, peste o limită admisibilă stabilită, inclusiv 13

depăşirea nivelului natural de radioactivitate produsă direct sau indirect de activităţi umane, care o fac improprie pentru o folosire normală în scopurile în care acestă folosire era posibilă înainte de a interveni alterarea”. Dintre cei trei factori de mediu – apă, aer, sol - apa este cea mai afectată de poluare, creând numeroase probleme pentru păstrarea şi îmbunătăţirea calităţii ei. 3.2.2. Principalele surse de poluare ale apelor de suprafaţă sunt următoarele: -

Apele uzate orăşeneşti, provenite din gospodării, restaurante, hoteluri şi în bună parte din mica industrie reprezintă una din principalele surse de poluare;

-

Apele uzate inudustriale, provin din apele folosite în procesul tehnologic industrial. Epurate sau nu, ele constituie o sursă de poluare.

-

Apele uzate de la crescătoriile de animale şi păsări, au în mare măsură, caracteristici asemănătoare cu ale apelor uzate orăşeneşti, poluanţii regăsindu-se aici sub forma substanţelor organice şi a suspensiilor;

-

Apele uzate de la campinguri, ape de agrement, terenuri de sport etc., sunt practic asemănătoare apelor uzate orăşeneşti;

-

Apele uzate rezultate în urma contactului precipitaţiilor cu diferite substanţe nocive. Apele meteorice, după cum se ştie, la origine sunt nepoluante, însă, chiar în atmosferă, în contact cu unele substanţe, pot genera aşa-numitele ploi acide (depuneri acide) pe sol; de asemenea, în amestec cu anumite substanţe – reziduuri animale, pesticide, îngrăşăminte pentru agricultură etc. – apele meteorice pot deveni foarte nocive;

-

Apele uzate provenite de la navele maritime sau fluviale. Navele pot evacua impurităţi deosebit de nocive, atât din punct de vedere calitativ, cât şi cantitativ.

-

Apele uzate radioactive. Substanţele radioactive – radionuclizii, radioizotipii – sunt unele dintre cele mai periculoase substanţe toxice.

-

Apele cu temperaturi ridicate, - constituie o sursă importantă de poluare. Acestea ajunse în emisar, pot contribui uneori la ridicarea temperaturii apei emisarului peste limitele standardizate;, de exemplu, apele calde provenite de la centralele termoelectrice; 3.3. Poluarea solului Solul poate fi poluat : -direct prin deversari de deşeuri pe terenuri urbane sau rurale, sau din îngrăşăminte şi pesticide aruncate pe terenurile agricole ;

14

-indirect, prin depunerea agenţilor poluanti ejectaţi iniţial în atmosferă, apa ploilor contaminate cu agenti poluanţi “spălaţi” din atmosfera contaminată, transportul agenţilor poluanţi de către vânt de pe un loc pe altul, infiltrarea prin sol a apelor contaminate. În ceea ce priveşte poluarea prin intermediul agenţilor poluanţi din atmosferă, se observă anumite particularităţi. Spre exemplu, ca regulă generală, solurile cele mai contaminate se vor afla in preajma surselor de poluare. Pe măsură, însă, ce înălţimea coşurilor de evacuare a gazelor contaminate creşte, contaminarea terenului din imediata apropiere a sursei de poluare va scădea ca nivel de contaminare dar regiunea contaminata se va extinde în suprafaţă. Nivelul contaminării solului depinde şi de regimul ploilor.Acestea spală în general atmosfera de agenţii poluanţi şi îi depun pe sol, dar în acelaşi timp spală şi solul, ajutând la vehicularea agenţilor poluanţi spre emisari. Trebuie totuşi amintit că ploile favorizează şi contaminarea în adâncime a solului. Într-o oarecare măsură poluarea solului depinde şi de vegetaţia care îl acoperă, precum şi de natura însaşi a solului. Lucrul acesta este foarte important pentru urmărirea persistenţei pesticidelor şi îngrăşămintelor artificiale pe terenurile agricole. Interesul econamic şi de protejare a mediului cere ca atât ingrăşămintele cât şi pesticidele să rămână cât mai bine fixate în sol. În realitate, o parte din ele este luată de vânt, alta este spălată de ploi, iar restul se descompune în timp, datorită oxidării în aer sau acţiunii enzimelor secretate de bacteriile din sol.

15

Capitolul 4 Impactul unui management defectuos al deşeurilor asupra mediului

4.1. Forme de impact determinate de depozitarea deşeurilor Ca urmare a lipsei de amenajări şi a exploatării deficitare, depozitele de deşeuri se numără printre obiectele recunoscute ca generatoare de impact şi risc pentru mediu şi sănătatea publică. Principalele forme de impact şi risc determinate de depozitele de deşeuri menajere şi industriale, în ordinea în care sînt percepute de populaţie, sînt:  modificări de peisaj şi disconfort vizual;  poluarea aerului;  poluarea apelor de suprafaţă;  modificări ale fertilităţii solurilor şi ale compoziţiei biocenozelor pe terenurile învecinate. Poluarea aerului cu mirosuri neplăcute şi cu suspensii antrenate de vînt este deosebit de evidentă în zona depozitelor de deşeuri menajere actuale, în care nu se practică exploatarea pe celule şi acoperirea cu materiale inerte. Scurgerile de pe versanţii depozitelor aflate în apropierea apelor de suprafaţă contribuie la poluarea acestora cu substanţe organice şi suspensii. Depozitel neimpermeabilizate de deşeuri urbane constituie deseori sursa poluării apelor subterane cu nitraţi şi nitriţi, dar şi cu alte elemente poluante. Atît exfiltraţiile din depozite, cît şi apele scurse pe versanţi influenţează calitatea solurilor adiacente, fapt ce se reflectă asupra folosinţei acestora. Scoaterea din circuitul natural sau economic al terenurilor pentru depozitele de deşeuri este un proces ce poate fi considerat temporar, dar care în termenii conceptului de “dezvoltare durabila”, se întinde pe durata a cel puţin doua generaţii daca se sumează perioadele de amenajare (1-3 ani), exploatare (15-30 ani), refacere ecologică şi postmonitorizare (15-20 ani).

16

În termeni de biodiversitate, un depozit de deşeuri înseamnă eliminarea de pe suprafaţa destinată acestei folosinţe a unui număr de 30-300 specii la hectar, ne luînd în consideraţie populaţia microbiologica a solului. În plus, biocenozele din vecinătatea depozitului se modifica în sensul că:  în asociaţiile vegetale devin dominante speciile ruderale, specifice zonelor poluate;  unele mamifere, păsări, insecte părăsesc zona, în avantajul celor care îşi găsesc hrana în gunoaie (şobolani, ciori). Deşi efectele asupra florei şi faunei sînt teoretic limitate în timp la durata exploatării depozitului, reabilitarea ecologică realizata după recultivarea depozitului nu va mai putea restabili echilibrul biologic iniţial, evoluţia biosistemului fiind ireversibil modificată. Actualele practici de colectare, transportare, depozitare a deşeurilor urbane facilitează înmulţirea si diseminarea agenţilor patogeni şi a vectorilor acestora: insecte, şobolani, ciori, câini vagabonzi. Deşeurile, dar mai ales cele industriale, constituie surse de risc pentru sănătate datorită conţinutului lor în substanţe toxice, precum metale grele (plumb, cadmiu), pesticide, solvenţi, uleiuri uzate. Problema cea mai dificilă o constituie materialele periculoase (inclusiv nămolurile toxice, produse petroliere, reziduuri de la vopsea, zguri metalurgice) care sînt depozitate în comun cu deşeurile municipale solide. Această situaţie poate genera apariţia unor combinaţii inflamabile, explozive sau corozive; pe de alta parte, prezenta reziduurilor menajere uşor degradabile poate facilita descompunerea componentelor periculoase complexe şi reduce poluarea mediului. Un aspect negativ este acela că multe materiale reciclabile şi utile sînt depozitate împreună cu cele nereciclabile; fiind amestecate şi contaminate din punct de vedere chimic şi biologic, recuperarea lor este dificilă. 4.2. Impactul poluării produse de depozitele de deşeuri din România asupra calităţii vieţii

17

În România, cu excepţia unui număr mic de depozite de deşeuri ecologice, construite în ultimii ani, în conformitate cu reglementările UE, celelalte locaţii de depozitare a deşeurilo solide menajere nu îndeplinesc, în totalitate, condiţiile prevăzute de normele de mediu şi de cele sanitare. Ca urmare, cele mai multe dintre aceste depozite, care nu sunt realizate corespunzător, atât sub aspectul protecţiei mediului în zona amplasamentului, cât şi al distanţei faţă de centrele populate, sunt adevărate surse de poluare şi focare de infecţie publică. Astfel, numeroase depozite de deşeuri orăşeneşti sunt, în fapt, gropi neamenajate corespunzător acestui scop, lipsindu-le împrejmuirile, impermeabilizarea, sistemul de drenare şi colectare a scurgerilor şi infiltraţiilor.

În conformitate cu Proiectul Strategiei pentru gestiunea deşeurilor, principalele forme de impact şi de risc determinate de depozitele de deşeuri orăşeneşti şi industriale, în ordinea percepţiei populaţiei, sunt: – modificări de peisaj şi disconfort vizual; – poluarea aerului; – poluarea apelor de suprafaţă şi subterane; – modificări ale fertilităţii solurilor şi ale compoziţiei biocenozelor pe terenurile învecinate; – participare la generarea efectului de seră şi la modificările climatice; – scoaterea din circuitul natural sau economic a unor terenuri. Aşa cum s-a arătat, un impact deosebit de frecvent al acestor depozite, sesizat de populaţie, se produce la nivelul atmosferei, prin intermediul căreia se răspândesc mirosurile emanate de deşeurile orăşeneşti. Deşi normele privitoare la amplasarea depozitelor de deşeuri municipale prevăd că acestea nu pot fi situate la o distanţă mai mică de 1 km de o localitate, totuşi, cele mai multe nu corespund acestei prevederi. În unele cazuri, astfel de poluări se produc ca urmare a scurgerilor provenite de la rampele de gunoi în apa râurilor, aşa cum se întâmplă, de exemplu, la Suceava.

18

Aşa cum s-a arătat, pe lângă poluarea mediului, depozitele de deşeuri municipale situate în apropiere aşezărilor constituie şi focare de infecţie publică, datorită proliferării insectelor, rozătoarelor şi a altor animale în căutare de hrană. Pe lângă reziduurile rezultate din activităţile umane menajere, industriile produc o serie de deşeuri, care, dacă nu prezintă periculozitate, pot face obiectul serviciilor de salubritate. Activitatea industrială este însă responsabilă şi de producerea unor cantităţi importante de deşeuri periculoase. Chiar dacă aceste deşeuri au un regim special (de colectare, de tratare, de neutralizare, de distrugere sau de stocare), prezenţa unor depozite de astfel de substanţe, în intravilanul sau în vecinătatea localităţilor, ne determină să abordăm şi problema lor, în măsura în care afectează mediul ambiant şi calitatea vieţii populaţiei. Un pericol deosebit pentru starea mediului înconjurător şi sănătatea populaţiei este reprezentat de deşeurile periculoase din agricultură, între care atrag atenţia, în mod special, deşeurile de pesticide (insecticide, fungicide, erbicide etc.) şi ambalajele acestora. Aşa cum arată specialiştii , deşeurile periculoase reprezintă un mare risc pentru starea mediului şi sănătatea populaţiei, având în vedere că: – ambalajele în care sunt depozitate deşeurile se găsesc într-un grad avansat de degradare, fapt pentru care cantităţi importante de produse toxice se pot împrăştia, contaminând astfel mari suprafeţe de teren; – ploile, respectiv inundaţiile pot facilita diseminarea deşeurilor pe zone întinse şi, totodată, pătrunderea lor în pânzele freatice şi în apele de suprafaţă; – persoane iresponsabile pot introduce în ambalaje, purtând sigla diferitelor firme (specializate în producerea şi comercializarea pesticidelor), aceste deşeuri, pe care le pot vinde apoi ca pesticide, punând în pericol sănătatea şi viaţa populaţiei; – ambalaje în care au fost deşeuri periculoase pot ajunge, prin diverse mijloace, în posesia populaţiei, care, neavând cunoştinţă de modul în care au fost folosite anterior, le pot utiliza în gospodărie în diferite scopuri; – din procesele de degradare a deşeurilor periculoase pot rezulta produse mult mai toxice şi cu efecte biologice deosebit de periculoase pentru om, nestudiate încă de specialişti. O altă categorie de deşeuri care prezintă un mare risc pentru sănătatea populaţiei, în special din oraşe, o reprezintă deşeurile spitaliceşti periculoase, specifice activităţilor medicale. Pe lângă aceste deşeuri, spitalele mai produc şi deşeuri de tip menajer şi instituţional, dar care se supun aceloraşi operaţiuni ca şi deşeurile de tip urban, operaţiuni realizate de societăţile de salubrizare.

19

Deşeurile spitaliceşti periculoase se elimină, aproape peste tot în ţară, prin ardere în instalaţii rudimentare, respectiv în crematorii. Acest tratament este însă incomplet şi provoacă emisii nu numai de poluanţi gazoşi, dar şi de materii biologice infecţioase, care prezintă un risc deosebit atât pentru spitalele respective, cât şi pentru populaţia din apropierea acestora. În categoria deşeurilor periculoase mai sunt incluse, pe lângă pesticide şi deşeurile spitaliceşti, uleiurile uzate, de diferite tipuri, bateriile şi acumulatorii uzaţi, reziduurile petroliere etc. Şi aceste deşeuri fac obiectul unor reglementări legislative, care prevăd modalităţi de recuperare, tratare, neutralizare şi depozitare.

Bibliografie

1. ARAMĂ, C., ş.a. - „Poluarea aerului de către motoarele cu ardere internă” ,Ed.Tehnică, Bucureşti, 1975. 2. BICA IOAN- “ Elemente de impact asupra mediului “, Editura MATRIXROM, Bucureşti, 2000 3. BRAWN I. – „Probleme globale ale omenirii- Starea lumii” , Editura Tehnică, Bucureşti, 1992 4. . CAMELIA CĂPĂŢÎNĂ , CRISTINEL RACOCEANU, - “Deşeuri” EDITURA MATRIX ROM; BUCUREŞTI , 2003 5. LIXANDRU B. , - „Ecologie şi protecţia mediului”, Timişoara, Editura Presa Universitară; 1999 6. MĂCĂRESCU B. , - „Ingineria şi protecţia mediului în industrie”, Chişinău, Editura Tehnică-Info; 2003

20