Edward Bach - Vindeca-Te Singur [PDF]

Zitiervorschau

VINDECĂ-TE SINGUR O explicaţie a cauzei reale şi a tratării bolii

EDWARD BACH M.B., B.S., D.P.H.

Originalul: Edward Bach - “HEAL THYSELF - An Explanation of the Real Cause and Cure of Disease”, THE C. W. DANIEL, London, 1931 Republished electronically by the Bach Flower Research Programme 2003 Licensed by the Bach Flower Research Programme for copying for research purposes. No ncommercial use is allowed.

Traducerea : Ion Furtună - Centrul de cercetare şi promovare terapii complementarea CRISTERA, Piteşti, 2012

Cuprins

Capitolul 1

5

Capitolul 2

8

Capitolul 3

12

Capitolul 4

16

Capitolul 5

22

Capitolul 6

27

Capitolul 7

33

Capitolul 8

40

Capitolul 1 Scopul acestei cărţi nu este acela de a sugera că arta vindecării nu este necesară, departe de o asemenea intenţie; se speră însă, cu modestie, că ea va fi un ghid pentru cei care suferă să caute în ei înşişi originea reală a bolilor, astfel încât să se ajute singuri în a se vindeca. De asemenea, se speră că ea va stimula pe cei, care au profesii medicale sau preocupări spirituale, care doresc din inimă bunăstarea omenirii, să-şi intensifice eforturile de găsire a modalităţilor de alinare a oamenilor suferinzi şi să grăbească astfel venirea zilei când victoria asupa bolilor va fi definitivă. Motivul principal al eşecului ştiinţei medicale moderne este că acţionează asupra efectelor şi nu a cauzelor. De secole, adevărata cauză a bolii a fost mascată de materialism care astfel a dat bolii posibilitatea săşi extindă ravagiile, pentru că nu a fost eliminată cauza. Situaţia seamănă cu aceea a unui duşman puternic fortificat pe o înălţime, care face continuu raiduri în satele dimprejur iar cei atacaţi, care ignoră garnizoana fortificată, sunt mulţumiţi de ei înşişi când îşi repară casele distruse şi îşi îngroapă morţii, rezultate ale raidurilor prădătorilor. Aceasta este situaţia medicinii actuale; nimic altceva decât cârpirea celor afectaţi şi îngroparea celor ucişi, fără a avea idee de fortăreaţa adevărată. Boala nu va fi niciodată vindecată şi eradicată de metodele materialiste din prezent, pentru simplul motiv că ea nu are cauze de natură materială. Ceea ce ştim ca boală este rezultatul final produs în corp al unor forţe care acţionează de multă vreme şi la nivel profund; chiar dacă tratamentul în plan material, singur, pare să aibă succes, aceasta nu este 5

decât o uşurare temporară dacă adevărata cauză nu este îndepărtată. Tendinţele moderne din ştiinţa medicală, care denaturează adevărata natură a bolii şi se concentrează pe termenii materialişti ai corpului fizic, au crescut enorm puterea bolilor, în primul rând, prin distragerea atenţiei oamenilor de la adevărata lor cauză şi, prin aceasta, de la metodele eficiente de atac, şi în al doilea rând, prin localizarea lor în organism, ceea ce reduce speranţa de refacere şi amplifică puternic un complex de frică faţă de boală, care nu ar trebui să existe. Boala este, în esenţă, rezultatul conflictului dintre suflet şi minte şi nu va fi niciodată eradicată fără un efort spiritual şi mental. Astfel de eforturi, dacă sunt făcute în mod corespunzător, cu profunzime, cum vom arăta în continuare, pot vindeca şi preveni boala prin eliminarea acelor factori esenţiali care reprezintă cauza ei principală. Orice efort făcut numai asupra trupului nu poate face mai mult decât o reparaţie superficială a stricăciunilor şi aceasta nu este vindecare, atâta vreme cât cauza încă mai acţionează şi îşi poate oricând manifesta prezenţa într-o altă formă. De fapt, multe cazuri aparent rezolvate prezintă pericol fiindcă ele ascund pacienţilor cauza adevărată a problemelor şi, prin satisfacţia unei sănătăţi redobândite aparent, cauza reală, nefiind depistată poate deveni mai puternică. In contrast cu aceste cazuri sunt cele ale pacienţilor care ştiu sau care sunt informaţi de medicii avizaţi de natura forţelor mentale sau spirituale adverse care lucrează şi al căror rezultat se materializează sub forma a ceea ce se cheamă boală în corpul fizic. Dacă pacientul încearcă să neutralizeze aceste forţe, starea de sănătate i se îmbunătăţeşte imediat ce începe aceasta iar când va termina, boala va dispărea. Aceasta este adevărata vindecare, cea care atacă fortăreaţa, cauza reală a suferinţei. Una dintre excepţiile de la metodele materialiste din ştiinţa medicală 6

modernă este cea a lui Hahnemann, fondatorul homeopatiei, care utilizează iubirea binefăcătoare a Creatorului şi a Divinităţii care se manifestă prin om, studiind atitudinea mentală a pacienţilor faţă de viaţă, mediu şi bolile lor. El a căutat în ierburile câmpului şi în natură remediile care pot vindeca nu numai corpul ci, în acelaşi timp, modifică şi perspectiva mentală. Ştiinţa lui poate fi extinsă şi dezvoltată de către adevăraţii medici, cei care iubesc din inimă umanitatea. Cu 500 de ani înaintea lui Hristos, medicii din India antică, lucrând sub îndrumarea lui Budha, au dus arta vindecării la un nivel atât de perfect încât erau capabili să elimine chirurgia, deşi chirurgia pe vremea lor era la fel de eficientă, dacă nu chiar mai mult, decât chirurgia de astăzi. Oameni precum Hipocrate, cu idealurile sale măreţe privind vindecarea, Paracelsus, cu certitudinea lui privind existenţa divinităţii din om şi Hahnemann, care a conştientizat că boala îşi are originea într-un plan superior celui fizic - toţi aceştia ştiau mai multe despre natura reală a suferinţei şi remediile pentru aceasta. Ce suferinţă imensă ar fi fost evitată în ultimele 20 sau 25 de secole dacă ar fi fost urmate învăţăturile şi arta acestor mari maeştri, dar, ca şi în alte domenii, materialismul a fost extrem de atrăgător pentru civilizaţia occidentală şi, atâta amar de vreme, vocile celor care au dezvoltat partea practică au fost mai puternice decât ale celor care ştiau adevărul. Să spunem pe scurt că boala, idee care aparent pare atât de crudă, este ea însăşi benefică şi spre binele nostru, iar dacă este corect interpretată, ne va arăta erorile esenţiale pe care le-am făcut. Dacă este tratată în mod corespunzător, ea va conduce la eliminarea acestor erori şi ne va face mai buni şi mai deosebiţi ca înainte. Suferinţa este corecţia necesară care subliniază care este lecţia pe care, prin alte mijloace, nu ne7

am însuşit-o şi pe care nimic nu o va elimina până când nu o învăţăm. Să spunem că e bineştiut de cei care înţeleg semnificaţia simptomelor premergătoare, că boala poate fi prevenită înainte de a fi declarată sau în primele ei stadii de evoluţie, dacă se fac eforturile corective de natură spirituală sau mentală corespunzătoare. Nu e nevoie de disperare, indiferent cât de severă este boala, pentru simplul motiv că, dacă individul este încă în viaţă aceasta indică că sufletul care-l animă mai are o speranţă.

Capitolul 2 Pentru a înţelege natura bolii trebuie cunoscute câteva adevăruri fundamentale. Primul dintre acestea este acela că omul are un suflet care este esenţa sa adevărată; partea divină, existenţa măreaţă, un copil al Creatorului tuturor lucrurilor iar trupul său este templul pământesc al sufletului şi în acelaşi timp reflexia lui cea mai slabă: sufletul, divinitatea care este în şi împrejurul nostru, ne trasează vieţile după dorinţa Lui astfel încât, în funcţie de cât de mult îi permitem, să fim îndrumaţi, protejaţi şi încurajaţi, cu atenţie şi în mod benefic, în permanenţă pentru binele nostru cel mai mare; sufletul este o scânteie din Totalitate şi din această cauză, este invincibil şi nemuritor. Al doilea principiu este că noi, aşa cum ne cunoaştem în această lume, suntem personalităţi venite cu scopul dobândirii cunoaşterii şi experienţei necesare, care nu se poate realiza decât prin existenţa 8

terestră, pentru dezvoltarea virtuţilor care ne lipsesc şi pentru curăţarea murdăriilor din noi, iar prin acestea avansăm către perfecţionarea noastră. Sufletul ştie în ce mediu şi în ce circumstanţe avem posibilitatea cea mai bună pentru a o face şi că, din această cauză, El ne-a pus într-o ramură a vieţii care este cea mai corespunzătoare pentru aceasta. In al treilea rând, trebuie să realizăm că timpul scurt petrecut pe Pământ, pe care-l numim viaţă, este doar un moment din evoluţia noastră, ca şi cum o zi de şcoală ar fi o viaţă şi astfel putem, în viaţa prezentă, să vedem şi să înţelegem numai cât pentru o zi; intuiţia ne spune că naşterea din această viaţă este infinit de departe de începutul nostru, iar moartea este şi ea infinit de departe de sfârşit. Sufletul, care reprezintă ceea ce suntem în realitate, este nemuritor iar trupul de care suntem conştienţi este temporar, precum un cal pe care-l călărim într-o plimbare sau un instrument necesar pentru a face o parte din muncă. Urmează al patrulea principiu care spune că atâta timp cât sufletul şi personalitatea sunt în armonie, totul este bucurie şi pace, fericire şi sănătate. Se întâmplă invers numai atunci când personalitatea ne conduce pe un drum greşit de drumul ales de suflet, atât prin dorinţele lumeşti proprii cât şi prin persuasiunea altora şi astfel se dezvoltă un conflict interior. Acest conflict este rădăcina bolii şi nefericirii. Nu contează ce avem de făcut în lume – lustragiu sau monarh, latifundiar sau ţăran, bogat sau sărac – atâta timp cât facem ceva în concordanţă cu ceea ce ne spune sufletul, toate sunt bune; putem pe viitor să fim siguri că indiferent în ce staţie a vieţii ne aflăm, acolo există lecţiile şi experienţele necesare în acel moment pentru evoluţia noastră şi ni se dau cele mai bune condiţii necesare dezvoltării proprii. Următorul principiu este înţelegerea Unităţii tuturor lucrurilor: 9

Creatorul tuturor lucrurilor este Iubire şi toate lucrurile de care suntem conştienţi sunt doar infinit de multe forme şi manifestări ale acestei Iubiri, indiferent că este vorba de o planetă sau de o pietricică, de o stea sau de o picătură de rouă, de om sau de cea mai primitivă formă de viaţă. Se poate vizualiza această concepţie gândindu-ne la Creatorul nostru ca la un soare strălucitor de beneficitate şi iubire aflat în centrul unei infinităţi de raze care pleacă în toate direcţiile iar noi, şi tot ce este conştient, suntem ca nişte particule la capătul acestor raze, puse acolo ca să căpătăm experienţă şi înţelegere, după care să ne întoarcem la centru. Să ne gândim că fiecare dintre noi putem părea separaţi şi distincţi dar, în realitate, suntem părţi ale soarelui central. Separarea este imposibilă fiindcă odată ce raza de lumină este întreruptă de la sursă ea încetează să existe. Astfel putem să înţelegem ceva despre imposibilitatea separării, că deşi fiecare rază poate să aibă individualitatea ei, cu toate acestea, ea este parte din puterea creatoare centrală. Astfel, orice acţiune împotriva ei sau a altora afectează întregul, pentru că prin crearea de imperfecţiuni unei părţi, ea se va reflecta în întreg, dar fiecare particulă care ar trebui să devină ultima, devine perfectă. Prin urmare, se vede că există două erori fundamentale posibile: disocierea dintre suflet şi personalitate şi cruzimea sau răutatea manifestată faţă de alţii, care este un păcat împotriva Unităţii. Ambele conduc la conflict şi acesta la boală. O înţelegere a erorilor făcute (pe care adesea nici le nu conştientizăm că le-am făcut) şi un efort conştient pentru a corecta greşeala ne va aduce nu numai o viaţă plină de bucurie şi pace ci şi sănătate. Boala în sine este benefică şi are ca obiectiv aducerea personalităţii la ascultarea sufletului. Aceasta se poate vedea din faptul că boala poate fi 10

atât prevenită cât şi evitată, atunci când putem să conştientizăm singuri greşeala făcută şi să o corectăm prin mijloace spirituale şi mentale, eliminând prin aceasta necesitatea lecţiei severe a suferinţei. Fiecare ocazie ne este dată de Puterea Divină pentru a ne îndrepta calea, înainte ca durerea şi suferinţa să fie aplicate, ca o ultimă măsură. Se poate să nu fie vorba despre erorile acestei vieţi, acestei zile de şcoală, cele cu care ne luptăm; deşi cu mintea fizică poate nu suntem conştienţi de motivele suferinţei, ceea ce poate părea crud şi fără sens, sufletele noastre (care suntem noi înşine) ştiu în totalitate motivul şi ne ghidează în favoarea noastră. Astfel, înţelegerea şi corectarea erorilor vor scurta boala şi ne vor însănătoşi. Cunoaşterea obiectivelor sufletului şi acceptarea înţelesului cunoaşterii sunt modalităţi de uşurare a chinului şi suferinţei pământeşti, şi ne ajută să evoluăm liberi cu bucurie şi fericiţi. Există două greşeli majore: prima, de a nu-ţi onora şi urma ordinele propriului suflet şi a doua, de a acţiona împotriva Unităţii. Pentru a o evita pe prima, abtineţi-vă întotdeauna de a-i judeca pe alţii, pentru că ceea ce este corect pentru unul, poate fi greşit pentru altul. Negustorul care munceşte ca să pună pe picioare o afacere nu numai în beneficiul propriu, ci şi în acelora pe care-i angajează, dobândeşte prin aceasta cunoaştere despre eficienţă şi control şi îşi dezvoltă virtuţile asociate cu fiecare dintre ele, trebuie să folosească în mod necesar alte calităţi şi virtuţi decât cele ale unei infirmiere, care îşi dedică viaţa pentru îngrijirea celor bolnavi; amândoi, dacă îşi ascultă sufletul, învaţă corect acele calităţi necesare evoluţiei lor. Ceea ce contează este să ascultăm de necesităţile sufletului, să învăţăm cu ajutorul conştiinţei, instinctelor şi intuiţiei. Astfel, vedem că, în principiu şi esenţă, boala poate fi atât prevenită cât şi vindecată şi este treaba vindecătorilor spirituali şi a medicilor să dea, 11

pe lângă remediile de natură materială, cunoaşterea că suferinţa apare datorită erorilor din viaţă şi că vindecarea bolii şi revenirea la starea de sănătate şi bucurie depinde de modul în care se elimină aceste erori.

Capitolul 3 Boala este stadiul terminal al unei dezordini profunde şi pentru a ne asigura succesul deplin în tratarea ei este nevoie, în mod obişnuit, să înţelegem că rezultatul final nu va fi deplin fără înlăturarea cauzei care a produs-o. O eroare esenţială pe care o poate face omul este să acţioneze împotriva Unităţii şi ea îşi are originea în iubirea de sine. Putem să spunem şi că este cauza primară a suferinţei – disconfort sau boală. Acţiunile împotriva Unităţii pot fi împărţite în mai multe tipuri, după care se pot împărţi bolile – ca rezultat al acestor acţiuni – în câteva categorii, corespunzătoare cauzelor. Adevărata cauză a unei boli va fi un ghid util pentru a ajuta la descoperirea tipului de acţiune care a fost realizat împotriva Legii Divine a Iubirii şi Unităţii. Dacă avem suficientă iubire pentru toate, atunci nu trebuie să ne îngrijorăm; pentru că iubirea ne va opri braţul în orice acţiune greşită şi mintea de la orice gând care ar putea răni pe cineva. Nu am atins încă acest stadiu de perfecţiune, fiindcă dacă l-am fi atins nu ar mai fi fost nevoie de noi aici. Toţi suntem bolnavi şi înaintăm către acest stadiu, iar aceia dintre noi care suferă fizic sau mental, tocmai prin suferinţă sunt conduşi către această condiţie ideală; dacă ne aflăm misiunea corect, putem nu numai să ne îndreptăm paşii către acest obiectiv, dar ne ferim 12

singuri de boală şi disconfort. Pentru moment, lecţia este să înţelegem că eliminând eroarea nu mai este nevoie de alte corecţii, că aducerea aminte este ea însăşi benefică, pentru că ne atenţionează când o luăm pe un drum greşit şi ne accelerează evoluţia către perfecţiune. Bolile reale ale oamenilor sunt defectele precum orgoliul, cruzimea, ura, iubirea de sine, prostia, instabilitatea şi lăcomia; fiecare din ele, dacă le analizăm, se opun Unităţii. Astfel de defecte sunt boli reale (folosind cuvântul în sens modern), iar continuarea şi persistenţa lor, după parcurgerea etapei de dezvoltare, atunci când ştim că sunt greşite, duce la materializarea lor în trup sub forma rezultatului dureros pe care îl ştim ca fiind boala. Orgoliul se datorează în primul rând, lipsei de recunoaştere a personalităţilor mai slabe şi a subordonării lor faţă de suflet şi că orice succes nu ni se datorează nouă ci ne este acordat prin binecuvântare divină; în al doilea rând, pierderea simţului proporţiilor, a minusculului din schema Creaţiei. Orgoliul, în mod invariabil, refuză acceptarea cu smerenie a Voii Creatorului şi aceasta este o acţiune contrară acestei Voinţe. Cruzimea este o negare a unităţii tuturor şi un eşec în a înţelege că orice acţiune împotriva altuia este în opoziţie cu întregul şi prin aceasta o acţiune împotriva Unităţii. Nici un om n-ar trebui să manifeste cruzime faţă de cei din preajmă sau faţă de cei care-i iubesc; datorită legii Unităţii evoluăm până înţelegem că orice om, ca parte a întregului, trebuie să ne devină aproape şi drag, până când, chiar şi cei care persecută, revin la sentimente de iubire şi simpatie. Ura este opusul Iubirii, inversarea Legii Creaţiei. Ea este contrară întregii scheme divine şi reprezintă negarea Creatorului; ea conduce numai 13

la fapte şi gânduri împotriva Unităţii şi contrare celor izvorâte din Iubire. Egoismul este o negare a Unităţii şi a datoriei pe care o avem faţă de fraţii noştri, oamenii, prin punerea în prim plan a intereselor proprii înaintea binelui umanităţii şi a grijii şi protejării celor din jurul nostru. Prostia este eşecul învăţării, refuzul de a vedea Adevărul când ni se oferă ocazia şi conduce la fapte rele care sunt posibile doar în întuneric şi imposibile când lumina Adevărului şi Inţelegerii ne înconjoară. Instabilitatea, indecizia şi lipsa de motivaţie apar atunci când personalitatea refuză să fie condusă de suflet şi ne face să-i trădăm pe alţii prin slăbiciunile noastre. Aşa ceva n-ar fi posibil dacă am şti despre Divinitatea Invincibilă, de necucerit care este în noi. Lăcomia conduce la dorinţa de putere. Este o negare a libertăţii şi individualităţii fiecărui suflet. In loc să recunoască că fiecare dintre noi am coborât aici pentru a ne dezvolta liber în direcţia potrivită numai conform cerinţelor sufletului, pentru a-şi dezvolta individualitatea şi a munci liber şi nestânjenit, personalitatea uzurpă puterea Creatorului, cu dorinţa ei lacomă de a dicta, modela şi comanda. Acestea sunt exemple de boli adevărate, originea şi baza tuturor suferinţelor şi nefericirilor. Fiecare dintre aceste defecte, dacă persistă în contradicţie cu nevoile sufletului, vor produce un conflict care va fi reflectat în mod necesar în trup, producând un tip specific de boală. Putem să vedem acum că orice tip de boală de care putem suferi ne ghidează să descoperim greşeala care se află în spatele suferinţei. Orgoliul, care este aroganţa şi rigiditatea minţii, va da naştere la acele boli care produc rigiditate în trup. Durerea este rezultatul cruzimii şi prin ea pacientul învaţă, prin suferinţa proprie să nu o mai producă altora, atât fizic cât şi mental. Ura conduce la singurătate, temperament violent 14

incontrolabil, furtuni nervoase şi condiţii pentru isterie. Bolile introspective – nevroza, astenia nervoasă şi altele asemenea – care privează viaţa de bucurie sunt cauzate de un egoism excesiv. Prostia şi lipsa înţelepciunii îşi aduc propriile contribuţii în viaţa de zi cu zi, iar persistenţa în a nu vedea adevărul atunci când ni se dau ocaziile conduce, în mod natural, la probleme de vedere şi auz. Instabilitatea minţii conduce la o calitate similară a trupului, la diverse dereglări care afectează mişcarea şi coordonarea. Rezultatele lăcomiei şi dominării altora sunt bolile care-l transformă pe bolnav în sclavul propriului trup, cu dorinţe şi ambiţii modelate de boală. Mai mult chiar, afectarea unei părţi a trupului nu este întâmplătoare, ci în concordanţă cu legea cauză-efect şi aceasta ne poate îndruma şi ajuta. De exemplu, inima, fântâna vieţii, deci şi a iubirii, este atacată atunci când nu este dezvoltată suficient iubirea faţă de umanitate sau este utilizată greşit; o mână afectată arată eşec sau acţiuni greşite; creierul este centrul de control, dacă este afectat, aceasta arată lipsa de control a personalităţii. Bolile sunt urmarea şi reflexia încălcării legilor. Cu toţii suntem gata să admitem că pot rezulta multe ca urmare a manifestării unui temperament violent, datorită şocului unor veşti proaste; dacă lucrurile obişnuite pot să ne afecteze trupul, cu atât mai serios o va face un conflict prelungit dintre suflet şi trup, bine înrădăcinat. Putem să ne mai mirăm că suferinţele date de bolile de azi sunt rezultatul unor astfel de conflicte? Nu e cazul să fim deprimaţi. Prevenirea şi vindecarea bolii poate fi găsită descoperind ce este greşit în noi înşine şi eliminând aceste erori prin dezvoltarea cu seriozitate a virtuţilor; nu luptând împotriva răului ci practicând continuu virtuţile opuse lui până când acesta va eliminat din structurile noastre. 15

Capitolul 4 Am aflat că nu este vorba de accident în ceea ce priveşte boala, atât cu privire la tipul ei cât şi la partea din corp afectată; ca şi alte lucruri legate de energie, boala se supune legii cauză-efect. Anumite afecţiuni pot fi cauzate de factori fizici, aşa cum sunt cele date de otrăvuri, accidente, răniri sau excese, dar boala se datorează în principal unor erori spirituale aşa cum am exemplificat anterior. Pentru o vindecare completă nu trebuie folosite numai mijloacele fizice, căutând să găsim cele mai bune metode cunoscute în arta vindecării, ci este nevoie, să ne străduim cât putem de mult să ne utilizăm capacitatea de a înlătura orice eroare făcută; vindecarea definitivă vine din interior, de la suflet, a cărui beneficitate îşi radiază armonia prin intermediul personalităţii atunci când i se permite să o facă. Una din cauzele primare ale tuturor bolilor, egoismul, poate fi eliminată printr-una dintre metodele sigure de eliminare ale tuturor suferinţelor, transformarea dragostei de sine în dragoste faţă de alţii. Dacă ne străduim suficient să eliminăm egoimul prin iubire şi grijă pentru cei din jurul nostru, bucurându-ne de aventura deosebită a cunoaşterii şi ajutorării altora, atunci suferinţele şi durerile proprii vor dispărea rapid. Acesta este obiectivul final: eliminarea intereselor proprii atunci când suntem în slujba umanităţii. El nu are legătură cu stagnarea în viaţa în care ne-a plasat Divinitatea. Indiferent că suntem implicaţi în afaceri sau profesii, bogaţi sau săraci, monarh sau cerşetor, pentru fiecare şi pentru toţi este posibil să ne vedem de treabă acolo unde suntem şi să fim o adevărată binecuvântare 16

pentru cei din jur, transmiţându-le Iubirea Divină. Marea majoritate dintre noi avem câteva direcţii de a ajunge la această stare de perfecţiune şi este surprinzător cât de repede orice persoană poate înainta pe aceste direcţii dacă face un efort serios prin care dovedeşte că are încredere nu numai în propria personalitate ci manifestă şi o credinţă puternică în propriul suflet, în Divinitatea din el, ceea ce face ca toate lucrurile să devină posibile. In fiecare dintre noi există unul sau mai multe defecte care ne încetinesc evoluţia şi, acest defect sau aceste defecte, pe care trebuie să ni le găsim şi, în timp ce ne străduim să dezvoltăm şi să extindem dragostea noastră faţă de lume, să le eliminăm prin exersarea virtuţilor opuse lor. Aceasta poate fi la început un pic mai dificil, dar pe măsură ce practicăm cu perseverenţă virtuţile, împreună cu recunoaşterea ajutorului primit de la Divinitatea din noi, acestea se vor dezvolta incredibil de rapid şi vor face ca recăderea să devină imposibilă. In timpul dezvoltării legii Iubirii Universale în noi, trebuie să învăţăm să facem tot mai multe lucruri şi, cum orice fiinţă umană iubitoare este un fiu de Dumnezeu, într-o zi, după un anumit timp, va ajunge la perfecţiune aşa cum sperăm să se întâmple cu toţi oamenii. Indiferent cum poate să pară un om sau o creatură, trebuie să ne reamintim că în ea există Scâteia Divină care va creşte încet şi sigur până când va radia prin ea Slava Lui Dumnezeu. Mai mult, problema de tipul corect sau greşit, bine sau rău, este pur relativă. Ceea ce este corect în evoluţia unui aborigen va fi greşit pentru un om mai evoluat al civilizaţiei noastre şi ceea ce ar putea să reprezinte o virtute pentru un primitiv este greşit pentru unul care a atins un stadiu de evoluţie spirituală înalt. Ceea ce numim greşit sau rău poate să fie bun în 17

realitate, în altă parte, şi de aceea este relativ. Să ne aducem aminte că idealul standardelor noastre este relativ; pentru animale noi ar trebui să fim adevăraţi zei, în timp ce noi înşine ne considerăm departe de standardele sfinţilor şi martirilor care ne sunt exemple. Trebuie să manifestăm compasiune şi simpatie pentru cei mai puţin evoluaţi, atâta timp cât ne considerăm mai evoluaţi decât ei, dar mai avem destul până să ne ridicăm la nivelul sfinţilor şi martirilor, care emit permanent lumină în lume. Dacă orgoliul ne asaltează, să încercăm să conştientizăm că personalitatea proprie nu înseamnă nimic, ea fiind incapabilă să facă ceva bun sau acceptabil sau să reziste puterilor întunericului, dacă nu este ajutată de Lumina care vine de sus, Lumina sufletului; să ne străduim să înţelegem măcar o frântură din omnipotenţa şi inimaginabila măreţie a Lui Dumnezeu, care le-a făcut pe toate perfecte, de la lumea dintr-o picătură de apă până la sistemele de universuri şi să încercăm să conştientizăm nimicnicia noastră şi puternica noastră dependenţă de El. Invăţăm, astfel, să dăm importanţa şi respectul cuvenit celor care sunt superiori oamenilor şi cât de mare ar trebui să fie smerenia noastră în faţa Sfintei Treimi. Dacă cruzimea sau ura, ne împiedică să progresăm, să ne aducem aminte că dragostea este fundamentul Creaţiei, că în fiecare fiinţă este ceva bun şi că în cei mai buni dintre noi există şi ceva rău. Căutând binele în ceilalţi, chiar şi în cei care ne-au ofensat, vom învăţa să ne dezvoltăm simpatia şi speranţa că ei vor vedea cea mai bună cale pentru ei pentru a eleva spiritual. Cea mai mare realizare, pentru toată lumea, va fi manifestarea în toate a iubirii şi delicateţei iar când aceste două calităţi vor fi suficient de dezvoltate, nimic nu ne va mai deranja fiindcă vom avea în permanenţă compasiune şi nici o opunere; legea cauzei şi efectului conduce la distrugeri atunci când se opune rezistenţă la ceva. Obiectivul 18

vieţii este să urmăm ceea ce ne dictează sufletul, neinfluenţaţi de cei din jur, iar aceasta se întâmplă numai dacă ne urmăm drumul cu delicateţe şi, în acelaşi timp, fără să interferăm cu personalităţile celorlalţi sau să cauzăm nici cea mai mică traumă prin cruzime sau ură. Trebuie să ne străduim să învăţăm să-i iubim pe ceilalţi, începând poate cu câte unul şi să dezvoltăm şi să extindem această iubire către din ce în ce mai mulţi oameni, până când defectele noastre vor dispărea automat. Iubirea naşte iubire la fel cum ura naşte ură. Vindecarea de egoism se face prin manifestarea grijii şi atenţiei faţă de cei din jur până la uitarea de sine în facerea faptelor bune. Un dicton al unui ordin călugăresc spunea că “să ne căutăm alinarea propriilor dureri prin alinarea şi consolarea semenilor atunci când aceştia sunt în suferinţă”, şi aceasta este cea mai bună modalitate de a ne vindeca de egoism şi de afecţiunile pe care ea le produce. Instabilitatea poate fi eliminată prin dezvoltarea autodeterminării în a ne schimba modul de a gândi şi de a face lucruri concrete în locul celor vagi sau nebuloase. Chiar dacă la început se pot face unele erori, este mai bine să acţionezi decât să laşi ocaziile să treacă din cauza indeciziei. Determinarea se va dezvolta curând, frica de a trăi va dispărea şi experienţa câştigată va ghida mintea către raţionamente mai corecte. Pentru a elimina prostia, ar trebui să nu ne fie frică de experimente şi să fim cu mintea trează şi cu ochii şi urechile larg deschise către orice fărâmă de cunoaştere pe care o putem obţine. Concomitent, trebuie să avem o gândire flexibilă, fără idei preconcepute şi convingeri care să ne priveze de ocaziile de a obţine o cunoaştere nouă şi mai largă. Ar trebui ca în permanenţă să fim gata să ne lărgim cunoaşterea şi să ignorăm orice idee oricât de înrădăcinată ar fi, fiindcă numai experienţa face ca adevărul 19

să se releveze singur. Ca şi orgoliul, lăcomia este un obstacol major în elevare şi ambele trebuie eliminate fără milă. Rezultatele lăcomiei sunt cu adevărat serioase pentru că ea ne face să interferăm cu dezvoltarea sufletelor semenilor. Trebuie să conştientizăm că fiecare fiinţă există ca să evolueze în concordanţă numai cu necesităţile sufletului său iar noi nu avem de făcut decât să ne încurajăm fraţii să evolueze. Trebuie să-i ajutăm să spere şi, dacă ne este cu putinţă, să dobândească cunoaştere şi posibilităţi lumeşti pentru a evolua. Aşa cum dorim să fim ajutaţi să depăşim dificultăţile din viaţă, la fel trebuie să fim gata să dăm o mână de ajutor celor mai tineri. Aceasta trebuie să fie atitudinea părintelui faţă de copil, a maestrului faţă de oameni, a colegului către coleg, de grijă, iubire şi protecţie atâta cât este necesară şi benefică, fără a interfera nici o clipă cu evoluţia naturală a personalităţii, care trebuie să fie aceea aleasă cu sufletul. Mulţi dintre noi am fost conduşi de sufletul nostru mult mai mult în copilărie şi adolescenţă decât la maturitate. Atunci aveam idei mai clare despre scopul nostru în viaţă, despre eforturile pe care va trebui să le facem şi caracterul pe care trebuie să ni-l dezvoltăm. Aceasta se întâmplă datorită materialismul, diverselor întâmplări şi personalităţi cu care ne-am asociat şi care ne-au îndepărtat de vocea sufletului şi ne-au fixat într-o poziţie fără idealuri, atât de evidentă în civilizaţia noastră. In calitate de părinţi, educatori sau colegi, ar trebui să năzuim către încurajarea eforturilor de evoluţie spirituală ale acelora faţă de care avem privilegiul minunat şi ocazia de a-i influenţa, dar să le dăm şi posibilitatea libertăţii faţă de alţii, aşa cum speră ei să aibă această libertate. Intr-un mod similar putem să căutăm orice greşeală din noi şi să o eliminăm prin dezvoltarea virtuţii opuse ei, prin aceasta eliminând din noi 20

cauza conflictului dintre suflet şi personalitate, care este principala cauză a bolilor. Dacă pacientul are credinţă şi fermitate, doar această acţiune va aduce alinare, sănătate şi bucurie; pentru cei care nu sunt atât de puternici dacă vor fi ajutaţi, în plus, şi cu remedii materiale1 de către medicii tereştri se va ajunge la acelaşi rezultat. Trebuie să învăţăm de timpuriu să ne dezvoltăm individual ascultându-ne sufletul, fără teamă de oameni şi vom vedem că nici unul nu interferă cu noi şi nu ne opreşte de la evoluţia spirituală proprie, de la îndeplinirea misiunii personale şi de la a ne ajuta semenii; să ţinem minte că pe măsură ce evoluăm, aducem mai multe binecuvântări celor din jur. Trebuie să fim extrem de atenţi cu cei cărora le acordăm ajutor, indiferent cine sunt ei, astfel încât ajutorul pe care-l dăm să vină din suflet şi nu dintrun sentiment fals al datoriei impus prin sugestie sau persuasiune de către personalităţi dominante. Astăzi, una dintre tragediile de acest tip rezultă din convenţiile moderne şi este imposibil de calculat miile de aluzii, miliardele de ocazii pierdute, regretele şi suferinţele cauzate de ele, nenumăraţii copii care dintr-un sentiment de datorie au pierdut ani de zile lângă un părinte invalid spiritual, a cărui singură boală a fost lăcomia după atenţie. Gândiţivă la armata de oameni şi femei care au fost opriţi să facă nişte lucruri deosebite pentru omenire pentru că personalitatea lor a fost capturată de către indivizi faţă de care nu au avut curajul să-şi dobândească libertatea; copiii care de la vârste fragede ştiu care este şi îşi doresc să-şi îndeplinească chemarea predestinată şi care din cauza dificultăţilor întâmpinate, a descurajărilor primite de la alţii şi voinţei slăbite alunecă către alte direcţii în viaţă, care-i fac nefericiţi şi incapabili să evolueze aşa 1

NT - mai multe detalii despre remediile avute în vedere de dr. Bach în cartea Edward Bach “Cei doisprezece vindecători şi alte remedii”

21

cum ar trebui. Numai ascultând ce ne spune conştiinţa aflăm dacă avem o datorie faţă de unii sau alţii, cum şi pe cine să servim, dar orice s-ar întâmpla trebuie să urmăm aceaste comanzi până la limita extremă a posibilităţilor noastre. Haideţi să nu ne mai fie teamă să trăim; suntem aici pentru a dobândi experienţă şi cunoaştere şi vom învăţa prea puţin dacă nu facem faţă realităţii şi nu ne atingem limitele posibilităţilor. Experienţa poate fi dobândită în fiecare clipă iar adevărurile naturii şi ale omenirii pot fi cucerite într-o casă de la ţară, poate mai mult decât într-un oraş înghesuit şi zgomotos.

Capitolul 5 Lipsa individualităţii (aceasta permite interferenţa cu personalitatea, care evită satisfacerea cerinţelor sufletului) are o importanţă deosebit de mare la apariţia bolii şi cum ea apare de timpuriu în viaţă, trebuie să discutăm despre relaţiile corecte dintre părinte şi copil, profesor şi elev. In mod fundamental, meseria de părinte are un înţeles privilegiat (şi, întradevăr, poate fi considerată ca un privilegiu divin) de a asigura contactul unui suflet cu această lume, de dragul evoluţiei. Dacă este înţeleasă corect, probabil că nu există o ocazie mai mare decât aceasta pentru omenire, să fie agentul naşterii fizice a unui suflet şi să aibă grijă de personalitatea tânără în primii ani ai existenţei ei pe pământ. Atitudinea părinţilor trebuie să dea micului nou venit toată îndrumarea spirituală, mentală şi fizică ca să-şi descopere limitele posibilităţilor, reamintindu-şi că 22

bebeluşul este un suflet individual venit ca să capete experienţă şi cunoaştere în modul său propriu, care este în concordanţă cu nevoile scânteii divine, şi că este nevoie să-i acorde libertate pentru a nu-i frâna dezvoltarea. Meseria de părinte este un serviciu divin şi trebuie respectat la fel de mult, dacă nu şi mai mult, decât orice altă îndatorire asumată. Cum ea este una de sacrificiu, trebuie să ţinem minte că nu trebuie să se pretindă în schimb nimic de la copil, singurul obiectiv fiind numai dăruirea de iubire, protecţie şi orientare până când sufletul preia sarcina tinerei personalităţi. Independenţa, individualitatea şi libertatea trebuie asigurate de la început şi copilul va trebui să fie încurajat, cât se poate de timpuriu în viaţă, să gândească şi să acţioneze singur, pentru el. Orice control parental trebuie abandonat treptat, pe măsură ce se dezvoltă capacitatea de a se conduce singur, fără restrângeri sau idei false cu privire la datoria părinţilor care limitează îndeplinirea cerinţelor sufletului copilului. Meseria de părinte este o funcţie în viaţă care trece de la unul la altul şi este, în esenţă, un dar temporar de îndrumare şi protecţie pentru o scurtă perioadă de timp, după care ea trebuie să înceteze şi să lase copilul liber să evolueze singur. Trebuie reamintit că s-ar putea ca copilul, de care avem grijă temporar, să fie un suflet mai bătrân şi mai mare spiritual decât al nostru şi atunci controlul şi protecţia ar trebui să fie limitate doar la nevoile tinerei personalităţi. Meseria

de

părinte

este

o

îndatorire

sacră,

temporară

în

caracteristicile ei, care trece de la o generaţie la alta. Ea nu înseamnă decât să te pui în slujba copilului şi fără obligaţii pentru tânăr, care trebuie lăsat liber să se dezvolte în modul său propriu pentru a deveni pe deplin capabil să facă acelaşi lucru peste un număr de ani. De aceea, copilul nu 23

trebuie să aibă restricţii, obligaţii şi obstrucţii, ştiind că meseria de părinte a fost mai înainte dată tatălui şi mamei sale şi că ea poate deveni sarcina sa pentru alt suflet. Părinţii, în mod deosebit, ar trebui să fie atenţi la orice dorinţă de a modela personalitatea tânărului după ideile şi dorinţele lor şi ar trebui să se abţină de la orice control exagerat sau cerere de favoruri în schimbul sarcinii lor naturale şi privilegiului divin de a fi intermediarul care ajută sufletul să ia contact cu lumea aceasta. Orice dorinţă de a controla sau de a aranja viaţa tânărului din motive personale reprezintă o formă teribilă de lăcomie care nu trebuie exprimată fiindcă va lăsa urme adânci în părinţi transformându-i la bătrâneţe în adevăraţi vampiri. Trebuie să refuzăm categoric să fim robiţi de lăcomia care ne obligă să-i posedăm pe ceilalţi. Trebuie să încurajăm în noi înşine arta de a dărui şi să o dezvoltăm până când, prin sacrificiile ei, vom elimina orice urmă din acţiunea adversă. Profesorul trebuie să aibă în permanenţă în minte că treaba lui este numai aceea de a acorda tânărului îndrumare şi ocazia de a învăţa despre această lume şi viaţă, astfel încât fiecare copil să dobândească cunoaştere în felul său propriu; dacă este lăsat liber, în mod instinctiv copilul alege ceea ce are el nevoie pentru a avea succes în această viaţă. Adică, nimic mai mult decât grija şi îndrumarea care să-l facă pe elev să dobândească cunoaşterea de care el are nevoie. Copilul ar trebui să-şi reamintească că meseria de părinte, ca pe o emblemă a puterii creatoare, reprezintă o misiune divină, care nu are nevoie de restricţii şi obligaţii care ar putea să frâneze viaţa şi misiunea ştiute de propriul suflet. Este imposibil să se estimeze la civilizaţia actuală suferinţa nespusă, defectele fizice şi dezvoltarea caracterelor dominatoare pe care le produce lipsa acestei amintiri. In majoritatea cazurilor, părinţii şi 24

copiii îşi construiesc împreună singuri închisori din cauza unor motivaţii false şi a unor concepţii greşite despre relaţiile dintre părinţi şi copii. Aceste închisori lipsesc de libertate, stânjenesc viaţa, deviază dezvoltarea naturală şi produc nefericire tuturor celor implicaţi, precum şi boli mentale, nervoase şi fizice care produc dureri acestor oameni într-o proporţie extrem de mare în zilele noastre. Nu se poate conştientiza prea clar că fiecare suflet întrupat vine aici pentru obiectivul specific de a căpăta experienţă şi cunoaştere şi a-şi perfecţiona personalitatea pentru a atinge idealurile aduse de suflet. Indiferent de relaţiile pe care le avem, soţ-soţie, părinte-copil, frate-soră, magister-discipol, păcătuim împotriva Creatorului şi împotriva semenilor dacă împiedicăm, din motive personale, dorinţa de evoluţie spirituală a altui suflet. Singura noastră sarcină care trebuie îndeplinită este cea dictată de propria conştiinţă şi aceasta nu va fi niciodată schimbată de dominaţia altei personalităţi. Haideţi să ne amintim fiecare că sufletul a coborât pentru a-şi îndeplini misiunea personală şi că dacă nu o îndeplineşte, chiar şi inconştient, se va dezvolta în mod inevitabil un conflict între suflet şi personalitate care se va transforma în mod necesar într-o formă de boală la nivel fizic. Intr-adevăr, se poate ca un individ să aibă chemarea de a-şi dedica viaţa numai unei singure persoane, dar, înainte de a o face, să-l lăsam să afle dacă aceasta este misiunea sufletului său şi că nu este o sugestie a unei alte personalităţi dominatoare care l-a influenţat puternic sau ideea falsă a unei datorii care îl îndrumă în mod greşit. Să-l lăsăm să-şi aducă aminte că a venit în această lume pentru a fi un învingător, să capete forţa necesară împotriva celor care ar vrea să-l controleze şi să ajungă la stadiul de a trece prin viaţă făcându-şi misiunea cu calm şi linişte, neabătut şi 25

neinfluenţat de nici o fiinţă cu trup, condus cu calm de vocea propriului său suflet. Marea majoritate a încercărilor vor fi acasă, în familie, unde, înainte de a-şi câştiga libertatea de a învinge în lumea aceasta, el se va elibera pe el înşuşi de orice dominaţie şi control din imediata apropiere. Orice individ, atât adult cât şi copil, are ca misiune să se elibereze singur2 de controlul dominant al altora şi ar trebui să-şi amintească următoarele: mai întâi, că cel care vrea să-i fie duşman trebuie privit aşa cum este privit în sport adversarul, ca pe o personalitate cu care vrem să jucăm în jocul Vieţii fără nici o urmă de înverşunare şi că, dacă nu am avea astfel de adversari, am pierde ocazia de a ne dezvolta curajul şi individualitatea; în al doilea rând, că victoria adevărată în viaţă vine prin dragoste şi delicateţe şi că, într-o astfel de competiţie nu trebuie folosită forţa; că prin cultivarea continuă a simpatiei ocrotitoare, a bunăvoinţei, şi, dacă se poate, a afecţiunii - sau şi mai bine - a dragostei faţă de adversar, se poate dezvolta el însuşi astfel încât, în timp, să poată să-şi urmeze foarte uşor şi în linişte chemarea conştiinţei fără să permită nici o interferenţă nedorită. Cei care domină cer mult ajutor şi îndrumare pentru a li se da posibilitatea de a conştientiza marele adevăr universal al Unităţii şi pentru a înţelege bucuria fraternităţii. A-i lipsi de astfel de lucruri înseamnă să-i lipseşti de fericirea reală a vieţii şi astfel de oameni trebuie ajutaţi atât cât ne este cu putinţă. Dacă suntem slabi atunci le vom permite să-şi extindă influenţa şi nu-i vom ajuta cu nimic; refuzul politicos de a ne controla şi încercarea de a-i face să conştientizeze bucuria dăruirii îi va ajuta pe drumul elevării. Câştigarea libertăţii proprii, a individualităţii şi independenţei vor 2

NT - mai multe in cartea Edward Bach - Eliberează-te singur

26

aduce, în majoritatea cazurilor, mai mult curaj şi credinţă. Dar, în ceasurile întunecate şi când succesul pare imposibil, să ne aducem aminte că pentru copiii Lui Dumnezeu nu trebuie să existe frică, că sufletele noastre ne dau numai acele sarcini pe care le putem duce la bun sfârşit şi că, având curaj şi credinţă în Divinitate, izbânda va fi de partea tuturor celor care continuă străduinţa.

Capitolul 6 Când conştientizăm că Iubirea şi Unitatea sunt fundamentul Creaţiei, că suntem copiii Iubirii Divine şi că eterna cucerire a tuturor relelor şi suferinţelor va fi realizată cu delicateţe şi iubire, unde putem plasa în această imagine minunată practici cum ar fi vivisecţia şi grefarea glandelor animale? Suntem încă atât de primitivi, de păgâni încât să mai credem că prin sacrificarea animalelor care au fost torturate şi omorâte vom fi capabili să scăpăm de consecinţele propriilor greşeli şi erori? Acum 2500 de ani Budha a arătat lumii inutilitatea sacrificării creaturilor. Umanitatea are o datorie uriaşă faţă de animalele torturate şi omorâte fiindcă, departe de a obţine rezultate utile pentru oameni prin astfel de practici inumane, acestea nu au condus la nimic altceva decât la distrugeri şi stricăciuni care afectează atât lumea animală cât şi pe cea a oamenilor. Cât de departe sunt cei din occident de aceste idealuri frumoase din India străveche, când iubirea faţă de toate creaturile pământene a fost atât de mare încât oamenii au fost educaţi şi antrenaţi să vindece bolile, nu numai ale animalelor ci şi ale păsărilor. Mai mult, acolo era un sanctuar uriaş pentru 27

toate tipurile de viaţă şi există o aversiune atât de mare faţă de oamenii care făceau să sufere creaturile inferioare încât celor care au vânat ceva le era refuzat ajutorul medical când erau bolnavi, până când făgăduiau solemn că renunţă la o astfel de practică. Haideţi să nu mai vorbim împotriva celor care practică vivisecţia, măcar pentru aceia dintre ei care respectă principiile cu adevărat umanitare şi care speră şi se străduiesc să găsească alinare pentru suferinţa umană; motivele lor sunt suficient de bune, dar nu au înţelepciune şi au puţină cunoaştere privind esenţa vieţii. Deşi motivul este bun el este insuficient, fiind nevoie să fie combinat cu înţelepciune şi cunoaştere. Lăsând deoparte oroarea magiei negre asociată cu transplantul de organe, nu vom scrie decât că rugăm fierbinte orice fiinţă umană să se ferească de transplant ca fiind de mii de ori mai rău decât ciuma, pentru că este un păcat împotriva lui Dumnezeu, a omului şi animalului. In afară de o excepţie sau două nu există puncte de sprijin pentru decăderea medicinii moderne; demolarea este utilă numai dacă reconstruim o clădire mai bună dar, cum în medicină fundaţia unei construcţii noi este laică, să ne concentrăm la a adăuga una sau două pietre acestui templu. Nu este vorba de o critică privind valoare profesiei de astăzi; sistemul este total greşit, nu o anumită persoană; este un sistem prin care medicul, numai şi numai din considerente economice, nu are timp să administreze liniştit tratamentul sau ocazia să mediteze şi să se gândească care ar fi moştenirea celor care îşi consacră viaţa pentru a îngriji bolnavii. Cum spunea Paracelsus, un medic serios îngrijeşte cinci şi nu cinzeci de pacienţi într-o zi - un ideal impracticabil azi pentru practician. Inceputul unei arte a vindecării noi şi mai bune este înaintea noastră. 28

Acum o sută de ani homeopatia lui Hahnemann a fost ca prima geană de lumină a dimineţii după o lungă noapte întunecată şi ea va juca un rol mare în medicina viitorului. Mai mult, atenţia care se dă în prezent îmbunătăţirii condiţiilor de trai şi pentru asigurarea unei alimentaţii mai bune şi mai curate vine în întâmpinarea prevenirii îmbolnăvirilor; aceste mişcări care sunt îndreptate pentru a aduce la cunoştinţă oamenilor atât conexiunea dintre decăderea spirituală şi boală, cât şi vindecarea care se poate obţine prin perfecţionarea minţii trasează direcţia către epoca în care boala va dispărea. Prima modalitate de prevenire a apariţiei şi instalării bolii este să încetăm să facem acele acţiuni care îi dau putere; a doua, să eliminăm defectele pe care le avem, care vor permite în viitor îmbolnăvirea. Atingerea acestor obiective este, întradevăr, o victorie; când ne eliberăm singuri vom putea să-i ajutăm pe ceilalţi. Aceasta nu este atât de dificil de făcut aşa cum ar putea părea la prima privire; ne aşteptăm să dăm tot ce avem mai bun şi ştim că aceasta se poate pentru toţi dacă ne vom asculta fiecare sufletul. Viaţa nu ne cere sacrificii de neînchipuit, ea ne cere să ne trăim zilele cu bucurie în inimă şi să binecuvântăm tot ce este în jur, astfel că atunci când vom părăsi lumea, aceste nimicuri vor fi valoroase pentru vizita noastră pe pământ pentru că ele arată că ne-am îndeplinit misiunea. Invăţăturile religioase, dacă sunt citite în mod corespunzător, ne spun “lasă tot şi urmează-Mi”, a cărei interpretare este să ne dăm pe noi înşine, în totalitate, cerinţelor sufletului şi nu, aşa cum îşi imaginează unii, să ne lipsim de casă şi confortul ei, de dragoste şi de lucrurile care ne plac; adevărul este departe de toate acestea. Un prinţ al unui ţinut, cu toate splendorile palatului, poate fi o mană cerească şi o binecuvântare pentru oamenii din ţinutul lui şi chiar pentru întreaga lume; cât de multe s-ar putea 29

pierde dacă acest prinţ imaginar ar avea ca datorie să intre într-o mânăstire. Funcţiile vieţii în orice domeniu, de la cea mai modestă la cea mai înaltă, trebuie îndeplinite iar ghizii divini ai destinelor noastre ştiu ce funcţii ne sunt necesare să ne ajute; ceea ce se aşteaptă de la noi este să ne îndeplinim sarcinile cu graţie şi pe deplin. Există sfinţi în fabrici şi în sala maşinilor unei nave, la fel cum sunt demnităţile din ordinele religioase. Nici unei fiinţe de pe pământ nu i se cere să facă mai mult decât poate să facă şi dacă ne străduim să dăm tot ce este mai bun în noi, întotdeauna ghidaţi de suflet, sănătatea şi fericirea devin posibile pentru fiecare dintre noi. Cea mai mare parte a ultimilor două mii de ani ai civilizaţiei occidentale a fost marcată intens de materialism iar realizarea scopurilor spirituale ale existenţei a fost în mare parte pierdută prin atitudinea minţii care a fost programată către posesiuni, ambiţii, dorinţe şi plăceri, puse deasupra sensului real al vieţii. Adevăratul motiv al existenţei umane pe pământ a fost umbrit de neliniştea obţinerii, în această încarnare, numai a câştigurilor materiale. A existat o perioadă când viaţa a fost foarte grea datorită lipsei confortului real, a încurajării şi înălţării aduse de realizarea unor lucruri care sunt mai presus decât cele din lumea materială. De-a lungul ultimelor secole, religiile au părut multor oameni mai degrabă ca nişte legende, fără suport în viaţa lor, în loc să fie esenţa adevărată a existenţei lor. Adevărata natură a sufletului, cunoaşterea vieţilor anterioare şi viitoare, diferite de cea prezentă, au avut o semnificaţie foarte mică, în loc să fie ghidul şi stimulul oricărei acţiuni. Mai degrabă am fugit de lucrurile mari şi am încercat să ne facem viaţa atât de uşoară pe cât a fost posibil eliminând din minte tot ce nu este fizic, material, devenind astfel dependenţi de plăcerile pământeşti pentru a compensa încercările prin care am trecut. Aşa se face că obiectivul acestor secole a devenit să ai 30

poziţie, rang, avere şi proprietăţi materiale; cum astfel de lucruri sunt tranzitorii şi pot fi obţinute şi păstrate numai cu multă nelinişte şi concentrare asupra lucrurilor materiale, generaţiile trecute au trăit la un nivel infinit mai coborât decât cel normal pentru omenire, lipsite de pace în suflet şi fericire. Adevărata pace a sufletului şi minţii este atinsă dacă avansăm spiritual şi nu se poate obţine numai prin acumularea de averi, indiferent cât de mari sunt acestea. Timpurile se schimbă şi sunt multe semne care arată că această civilizaţie a început să treacă de la materialismul pur la cerinţa cunoaşterii realităţilor şi adevărurilor universului. Creşterea generală şi rapidă a interesului care se manifestă astăzi pentru cunoaşterea adevărurilor metafizice, creşterea numărului celor care doresc informaţii asupra existenţei de dinainte şi de după această viaţă, găsirea metodelor de a învinge boala prin credinţă şi mijloace spirituale, căutarea şi cercetarea învăţăturilor străvechi şi a înţelepciunii Orientului, sunt semne că oamenii de azi au început să întrezărească realitatea lucrurilor. Astfel, când ajungem la problema vindecării putem să înţelegem că şi aceasta va ţine pasul cu timpurile şi îşi va schimba metodele de la cele ale materialismului grosier la cele ale unei ştiinţe bazate pe realităţile Adevărului, guvernate de aceleaşi legi divine care guvernează esenţa noastră adevărată. Vindecarea va trece de la domeniul metodelor fizice de tratare a corpului fizic la vindecarea spirituală şi mentală, prin aducerea armoniei dintre suflet şi minte, care va eradica adevărata cauză primară a bolii, apoi va permite ca mijloacele fizice necesare să completeze vindecarea trupului. Pare extrem de posibil că, dacă profesia medicală nu va conştientiza aceste lucruri şi nu va avansa împreună cu evoluţia spirituală a oamenilor, 31

arta vindecării poate trece în mâna ordinelor religioase sau în cea a vindecătorilor înnăscuţi care există în fiecare generaţie, care au trăit mai mult sau mai puţin neobservaţi, adesea împiedicaţi să-şi urmeze chemarea naturală de atitudinea celor “mai catolici decât papa”. Medicul viitorului va avea de atins două ţinte deosebite. Prima va fi aceea de a ajuta pacientul să se cunoască pe el însuşi şi să-şi descopere greşelile fundamentale pe care le poate face, deficienţele de caracter care ar trebui remediate şi defectele care trebuie eliminate şi înlocuite cu virtuţile corespunzătoare. Un astfel de medic va fi un student sârguincios al legilor care guvernează umanitatea şi natura umană astfel încât să poată recunoaşte la toţi cei care vin la el acele elemente care sunt cauza conflictului dintre suflet şi personalitate. El trebuie să fie capabil să consilieze pacientul cum să-şi restabilească mai bine armonia necesară vindecării, ce acţiuni împotriva Unităţii să nu le mai facă şi virtuţile necesare care trebuie dezvoltate pentru a-şi elimina defectele. Fiecare caz va necesita un studiu amănunţit şi aceasta nu se va putea face decât de cei care şi-au dedicat o mare parte din viaţă cunoaşterii omenirii şi în căror inimă există dorinţa de a ajuta. Aceştia vor fi capabili să îndeplinească cu succes munca divină pentru umanitate de a deschide ochii celor care suferă, să-i ilumineze asupra motivelor existenţei lor şi să inspire speranţă, linişte şi credinţa că vor fi capabili să-şi învingă suferinţa. Astfel, eliminarea bolii va depinde de cum va conştientiza umanitatea adevărul legilor inalterabile ale Universului nostru şi de cum se va adapta cu smerenie şi supunere la aceste legi, astfel încât să aducă pacea dintre suflet şi minte, dobândind bucuria şi fericirea adevărată a vieţii. O parte dintre medici vor îndruma suferinzii să cunoască astfel de adevăruri şi să conştientizeze modul în care îşi redobândesc armonia, să-i ajute să creadă 32

în Dumnezeu, care le poate face pe toate, şi să le administreze acele remedii fizice care să-i ajute în armonizarea personalităţii şi vindecarea trupului.

Capitolul 7 Am ajuns la cea mai importantă problemă: cum putem să ne ajutăm pe noi înşine? Cum putem să ne menţinem mintea şi trupul într-o stare de armonie care să facă dificilă sau imposibilă instalarea bolii, pentru că este foarte clar faptul că o personalitate lipsită de conflict este imună faţă de boli. Mai întâi, să luăm în considerare mintea. Am discutat deja despre necesitatea căutarii în noi înşine a defectelor care ne fac să acţionăm împotriva Unităţii şi în dizarmonie cu ceea ce ne spune Sufletul şi despre eliminarea defectelor prin dezvoltarea virtuţilor corespunzătoare. Aceasta se poate face, aşa cum deja am arătat, printr-o autoexaminare sinceră care ne va arăta natura greşelilor noastre. Sfătuitorii noştri spirituali, medicii adevăraţi şi prietenii noştri buni ar trebui să ne poată sprijini pentru a obţinere o imagine adevărată despre noi, dar metoda cea mai bună pentru a învăţa aceasta este prin calmarea gândurilor şi meditaţie, prin aducerea în interiorul nostru a unei stări de pace şi linişte în care Sufletul nostru să ne poată vorbi prin intermediul conştiinţei şi intuiţiei, ghidându-ne în concordanţă cu nevoile sale. Dacă vom reuşi, în fiecare zi, să stăm un pic liniştiţi într-un loc ferit, fără a fi întrerupţi, să ne golim mintea sau să ne gândim cu calm la ceea ce avem de făcut în viaţă, vom vedea că după un 33

timp aceste momente ne-au fost de mare folos şi că am primit sclipiri de cunoaştere şi îndrumare prin intermediul lor. Aflăm că ne vin răspunsuri la întrebările privind problemele dificile ale vieţii şi că devenim capabili să alegem cu încredere drumul corect. Pe parcursul acestor perioade, trebuie să păstrăm în inimă o dorinţă serioasă de a ne pune în slujba umanităţii şi de a lucra în concordanţă cu ceea ce ne dictează Sufletul. Să ne amintim că atunci când găsim greşeala, remedierea nu înseamnă a lupta împotriva ei şi nici a folosi voinţa şi energia pentru a elimina ceea ce este greşit, ci dezvoltarea constantă a virtuţii opuse, care automat vă spăla din structurile noastre toate urmele greşelii. Aceasta este metoda adevărată şi firească de perfecţionare şi de eliminare a răului, infinit mai uşoară şi mai eficientă decât lupta cu un anume defect. Lupta împotriva unui defect îi măreşte acestuia puterea, ne menţine atenţia asupra prezenţei sale şi, într-adevăr, ne aduce o bătălie iar cel mai mare succes la care ne putem aştepta este cucerirea prin înăbuşire, extrem de nesatisfăcătoare, pentru că inamicul este încă în noi şi într-un moment de slăbiciune îşi recapătă puterile. A uita greşeala şi a ne strădui în mod conştient să ne dezvoltăm calitatea opusă ei, vor face manifestarea defectului imposibila, aceasta fiind adevărata victorie. De exemplu, dacă în natura firii noastre există cruzime, ne putem spune în mod continuu: “Nu voi fi crud" şi astfel vom evita să greşim în această direcţie; succesul acestei metode depinde de puterea minţii iar în stări de slăbiciune am putea să uităm pentru moment de bunele noastre intenţii. Dacă ne dezvoltăm sentimentul de simpatie adevărată faţă de oameni, aceasta calitate va face imposibilă manifestarea cruzimii, o dată şi pentru totdeauna, pentru că vom evita cu oroare orice act de cruzime potenţial datorită sentimentului de simpatie. In acest caz, nu este vorba 34

despre o suprimare, despre nici un duşman ascuns care să apară în prim plan, când avem garda coborâtă, pentru că simpatia va îndepărta complet din firea noastră posibilitatea oricărei acţiuni care ar putea să rănească pe cineva. Aşa cum am văzut, bolile structurii fizice ne ajută să conştientizăm care sunt dizarmoniile mentale care le-au produs şi dacă vrem să avem succes ar trebui să avem chef de viaţă, să privim existenţa nu numai ca pe o datorie pe care să o îndeplinim cu cât mai multă răbdare cu putinţă, ci să şi trăim bucuria adevărată a aventurii care este călătoria noastră prin această lume. Poate că una dintre cele mai mari tragedii ale materialismului o reprezintă apariţia plictiselii şi pierderea adevăratei fericiri interioare; ea îi învaţă pe oameni să caute mulţumire şi compensaţie pentru probleme în plăcerile lumeşti, iar acestea nu pot aduce nimic altceva decât o amânare temporară a dificultăţilor pe care le avem. Odată ce am început să căutăm compensaţii pentru încercările prin care trecem în distracţii platite cu bani, intrăm într-un cerc vicios. Amuzamentul, distracţia şi frivolitatea sunt bune pentru toţi, dar nu şi când depindem permanent de ele pentru alinarea suferinţelor. Distracţiile lumeşti de toate felurile au crescut în mod constant în intensitate pentru a deveni mai atractive, iar emoţia puternică de ieri devine plictiseala de mâine. De aceea continuăm să căutăm alte distracţii şi excitaţii mai puternice, până când devenim saturaţi şi nu mai putem obţine uşurare din această direcţie. Intr-o formă sau alta, dependenţa de distracţiile lumeşti ne face pe toţi nişte Fauşti şi, chiar dacă nu conştientizăm pe deplin, viaţa devine puţin mai mult decât o probă de răbdare, lipsită de verva şi bucuria care ar trebui să fie moştenirea fiecărui copil şi pe care ar trebui să le avem până în ultimele ore ale vieţii. Stadiul 35

extrem este atins, în prezent, prin eforturile ştiinţifice de a obţine întinerirea, prelungirea vieţii şi creşterea plăcerilor senzuale prin intermediul practicilor diabolice. Starea de plictiseală este responsabilă pentru pătrunderea, în fiecare dintre noi, a mai multor boli decât ne dăm seama, tendinţa fiind să apară de timpuriu în cursul vieţii, bolile asociate ei apărând la vârste foarte fragede. Astfel de probleme nu ar apărea dacă am accepta adevărul despre Divinitatea noastră interioară, despre misiunea noastră în viaţă şi astfel am avea bucuria de a dobândi experienţă şi de a-i ajuta pe ceilalţi. Antidotul plictiselii este manifestarea unui interes activ şi plin de viaţă faţă de tot ce ne înconjoară, studierea vieţii de-a lungul întregii zile, să învăţăm, să învăţăm şi iar să învăţăm, de la oamenii din jurul nostru şi din întâmplările vieţii, Adevărul care stă în spatele tuturor lucrurilor, să ne dedicăm cu totul artei de a dobândi cunoaştere şi experienţă, atenţi la ocaziile în care putem folosi ceea ce am dobândit în folosul însoţitorilor noştri prin viaţă. Astfel, fiecare clipă de muncă şi joacă ne va aduce cheful de a învăţa, dorinţa de a experimenta lucruri adevărate, experienţe adevărate şi fapte care merită să fie făcute, iar pe măsură ce ne dezvoltăm aceste însuşiri, vom afla că ne-am recăpătat capacitatea de a ne bucura de cea mai neînsemnată întâmplare, iar situaţiile pe care anterior le consideram obişnuite şi extrem de monotone vor redeveni ocazii de cercetare şi aventură. Lucrurile simple ale vieţii sunt cele în care se regăseşte plăcerea adevărată, pentru că lucrurile simple sunt situate cel mai aproape de marele Adevăr. Resemnarea, care face ca omul să devină un trecător absent în călătoria vieţii, deschide uşa diferitelor influenţe adverse care nu ar fi avut niciodată ocazia să intre dacă în cursul existentei noastre zilnice am fi avut 36

prezente spiritul şi bucuria aventurii. Indiferent de locul în care suntem, ca muncitor într-un oraş cu miliarde de locuitori sau ca un cioban singuratic pe dealuri, haideţi să ne străduim să facem monotonia interesantă, îndatoririle de rutină să devină ocazii vesele pentru experienţe şi viaţa zilnică să se transforme într-un studiu intens al umanităţii şi a legilor fundamentale ale Universului. In orice loc există multiple ocazii de observare a legilor Creaţiei, atât în munţi sau în văi cât şi printre oameni. Mai întâi de toate, haideţi să transformăm viaţa într-o aventură absorbant de interesantă, în care plictiseala nu mai este posibilă şi, prin cunoaşterea astfel dobândită, să căutăm să ne armonizăm minţile cu sufletele şi cu Unitatea măreaţă a Creaţiei lui Dumnezeu. Un alt ajutor fundamental este să ne eliberăm de toate fricile. In realitate, frica nu are nici un loc în regatul firii omului, întrucât Divinitatea din noi, adică noi înşine, este de neînvins şi nemuritoare, iar dacă putem să conştientizăm acest lucru vom vedem că noi, Copiii lui Dumnezeu, nu avem de ce să ne temem. In epoca materialistă, frica creşte proporţional cu importanţa pe care o dăm posesiunile lumeşti (legate fie de trupul fizic, fie de bogăţiile exterioare). Dacă aceste lucruri reprezintă lumea noastră, întrucât sunt trecătoare, atât de dificil de obţinut şi atât de greu de păstrat în siguranţă doar pentru scurt timp, ele aduc în noi maximul de anxietate datorită grijii ca nu cumva să pierdem vreo ocazie de a le acapara atunci când aceasta s-ar ivi. De aceea trăim într-o stare de frică permanentă, conştient sau inconştient, pentru că în sinea noastră ştim că astfel de posesiuni ne pot fi răpite în orice clipă şi că, cel mai adesea, pot fi ale noastre doar pentru scurt timp. In această epocă, frica de boala s-a dezvoltat până când a atins o mare putere de vătămare, întrucât deschide uşa pentru acele lucruri de 37

care ne temem şi le face intrarea mai uşoară. O astfel de frică este în realitate egoism, pentru că atunci când suntem absorbiţi cu totul în a face bine celorlalţi, nu mai avem timp să ne înfricoşeze bolile personale. Frica joacă un mare rol, în prezent, la intensificarea bolilor, iar ştiinţa modernă a intensificat dominaţia terorii prin răspândirea largă către public a descoperirilor sale, care sunt în mare parte semi-adevăruri. Cunoştinţele despre bacterii şi diverşi germeni asociaţi cu bolile au creat confuzie în minţile a zeci de mii de oameni iar prin groaza provocată i-au făcut şi mai susceptibili la atacurile bacteriene. In timp ce formele inferioare de viaţă, precum bacteriile, pot juca un rol sau sunt asociate cu bolile fizice, ele nu reprezintă în nici un caz întregul adevăr al problemei, aşa cum poate fi demonstrat ştiinţific sau prin dovezile vieţii de zi cu zi. Există un factor pe care ştiinţa nu reuşeşte să-l explice pe baze fizice şi anume de ce unii oameni sunt afectaţi de anumite boli, iar alţii reuşesc să scape, deşi ambele categorii sunt la fel de expuse posibilităţii de infectare. Materialismul uită că există un factor deasupra planului fizic, care în cursul obişnuit al vieţii protejează sau creşte susceptibilitatea anumitor indivizi faţă de boală, indiferent de natura acesteia. Frica, prin efectul ei deprimant asupra mentalităţii noastre, cauzează dizarmonie în corpurile fizic şi magnetic, pavând drumul invaziei; dacă doar bacteriile sau alte mijloace fizice ar reprezenta cu siguranţă, cauza unică a bolilor, atunci într-adevăr ar trebui să ne temem foarte tare. Dar când conştientizăm că până şi în cea mai rea dintre epidemii doar o parte dintre cei expuşi la infecţie se îmbolnăvesc şi că, aşa cum am văzut deja, cauza reală a bolii se află în personalitatea noastră şi se află sub controlul nostru, atunci avem motive să continuăm fără teamă, să găsim remediul în noi înşine. Putem să ne scoatem din minte toate fricile legate de faptul că mijloacele fizice sunt 38

singura cauză a bolilor, ştiind că o astfel de anxietate ne face mai susceptibili la îmbolnăviri. Dacă ne străduim să avem o personalitate armonioasă atunci putem să anticipăm boala la fel cum anticipăm că vom fi loviţi de un fulger sau de o bucată de meteorit care cade pe pământ. Haideţi acum să discutăm puţin despre corpul fizic. Nu trebuie niciodată să uităm că acesta este doar locuinţa pământească a Sufletului, în care acesta stă doar o perioadă scurtă de timp, pentru a putea fi în stare să intre în contact cu lumea în vederea dobândirii de experienţă şi cunoaştere. Fără a ne identifica prea mult cu propriul corp, trebuie, totuşi, să-l tratăm cu respect şi grijă astfel încât să fie suficient de sănătos şi să ne ajute să ne îndeplinim misiunea personală. Nu trebuie să devenim obsedaţi sau anxioşi în legătură cu corpul nici măcar pentru o clipă, dar trebuie să învăţăm să fim conştienţi de existenţa sa doar pentru ceea ce este: un vehicul al Sufletului şi minţii şi un instrument prin care se manifestă voinţa noastră. Curăţenia exterioară cât şi cea interioară sunt extrem de importante. Noi, oamenii occidentali folosim apă fierbinte care deschide porii pielii şi permite intrarea murdăriei în interior. Mai mult de atât, utilizarea excesivă a săpunului face suprafaţa corpului lipicioasă. Spălatul cu apă rece sau la temperatura corpului, sub forma duşului sau ca o baie scurtă, este o metodă naturală şi menţine corpul într-o stare mai bună de sănătate; trebuie folosită numai acea cantitate de săpun care să îndepărteze murdăria urmată de clătirea cu apă din abundenţă. Curăţenia internă depinde de regimul alimentar şi trebuie să alegem tot ceea ce este curat şi nutritiv, cât mai proaspăt, adică fructe, legume şi nuci, hrană naturală. Carnea trebuie evitată cu orice preţ; întâi, pentru că produce prea multe toxine în corp, în al doilea rând, pentru că stimulează un apetit anormal şi excesiv şi, în al treilea rând, pentru că obţinerea ei se 39

face prin manifestarea cruzimii la adresa lumii animale. Pentru curăţarea interioară a corpului trebuie consumate multe lichide, precum apa, vinurile naturale şi alte produse preparate direct din rezervele Naturii, evitând băuturile acidulate şi pe cele distilate. Somnul nu trebuie să fie excesiv de lung, cei mai mulţi dintre noi avem mai mult control asupra noastră înşine în starea de veghe, decât în starea de somn. O veche zicătoare zice: “Când te întorci pe o parte e vremea să te ridici din pat" - este un ghid excelent al momentului în care ar trebui să ne trezim. Hainele trebuie să fie uşoare ca greutate şi în acelaşi timp călduroase, adecvate temperaturii exterioare; ele trebuie să permită aerului să ajungă la corp, iar razelor soarelui şi aerului proaspăt trebuie să li se permită să ne atingă pielea în toate ocaziile posibile. Apa şi băile de soare sunt mari surse de sănătate şi vitalitate. Veselia trebuie încurajată în orice ocazie şi trebuie să refuzăm să fim chinuiţi de îndoieli şi depresie, amintindu-ne că acestea nu ne aparţin, pentru că Sufletul nostru cunoaşte numai bucurie şi fericire.

Capitolul 8 Invingerea bolii va depinde în principal de următoarele aspecte: în primul rând, de conştientizarea Divinităţii din noi şi, în consecinţă, a puterii noastre de a depăşi tot ce este rău; în al doilea rând, de cunoaşterea faptului că principala cauză a bolii este dizarmonia dintre personalitate şi suflet; în al treilea rând, de voinţa şi capacitatea de a descoperi greşelile 40

care au produs această dizarmonie; şi, în patrulea rând, de eliminarea acestor greşeli prin dezvoltarea virtuţilor opuse lor. Sarcina, derivată din arta vindecării, pe care o avem este de a conştientiza cunoaşterea necesară şi mijloacele prin care putem să ne învingem bolile şi, suplimentar, să ne administrăm acele remedii care ne vor întări corpurile fizic şi mental astfel încât să avem mai mult succes. Numai aşa vom fi cu adevărat capabili să eliminăm cauza reală a bolilor şi să avem succes în eliminarea ei. Şcoala medicală a viitorului nu se mai ocupa de modificările produse de boli, care au un caracter secundar, şi nici nu va mai da importanţă leziunilor fizice sau administrării medicamentelor de sinteză (droguri şi chimicale), care astăzi doar calmează simptomele, ci cunoscând adevărata cauză a bolilor îşi va concentra eforturile spre dobândirea armoniei dintre trup, minte şi suflet care va aduce alinarea suferinţelor şi va vindeca boala. Cazurile de îmbolnăvire iminentă vor fi prevenite prin corectarea din vreme a minţii. Dintre tipurile de remedii care vor fi folosite vor fi acelea obţinute din plantele care se găsesc în farmacia naturii, care au capacitatea divină de a vindeca mintea şi trupul omenesc. Trebuie ca fiecare să manifeste pacea, armonia, individualitatea şi fermitatea în atingerea obiectivului de a atinge perfecţiunea, care va fi atins până la urmă, pe măsură ce ne creştem cunoaşterea că, în esenţă, suntem copiii Lui Dumnezeu, că avem originea divină în noi şi că putem atinge perfecţiunea dacă facem eforturi în acest sens. Această realitate trebuie să crească în noi până când va deveni trăsătura dominantă a existenţei noastre. Trebuie să manifestăm statornic pacea, imaginândune mintea ca pe un lac care trebuie menţinut liniştit, fără valuri sau vălurele care să-i perturbe liniştea, şi să dezvoltăm treptat această stare 41

până când nici un eveniment din viaţă, nici o circumstanţă, nici o altă personalitate să nu fie capabilă să mişte suprafaţa acestui lac şi să nu mai simţim nici un sentiment de iritabilitate, depresie sau îndoială. Va fi nevoie să ne gândim în linişte în fiecare zi la frumuseţea păcii şi la beneficiile pe care ni le aduce calmul şi să conştientizăm că nu trebuie să ne îngrijorăm că vom răni pe cineva dacă le vom face pe toate cu calm şi în linişte fiindcă toate acţiunile pe care întreprindem vor deveni mai eficiente. Armonizarea modului nostru de viaţă în concordanţă cu nevoile sufletului şi păstrarea acelei stări de pace interioară în care încercările şi perturbările datorate lumii ne lasă netulburaţi este, întradevăr, o realizare deosebită şi ne aduce acea Pace care depăseşte înţelegerea; deşi la început poate părea ceva de dincolo de vise, ea există în realitate şi poate deveni realitate pentru oricine manifestă răbdare şi perseverenţă. Nu ni se cere tuturor să fim sfinţi, martiri sau oameni renumiţi; celor mai mulţi dintre noi le sunt alocate sarcini mai puţin remarcabile. Dar de la toţi se aşteaptă să înţelegem bucuria şi aventura vieţii şi să ne realizăm cu voioşie misiunea personală pe care o avem de la Divinitate. Pentru aceia care sunt bolnavi, pacea minţii şi armonia cu sufletul sunt cel mai mare ajutor pentru vindecare. Medicina viitorului va da mult mai multă atenţie dezvoltării acestora la pacient decât se dă astăzi când, nu se poate evalua evoluţia unui caz decât numai cu ajutorul mijoacelor ştiinţifice materialiste care măsoară mai frecvent decât este necesar temperatura şi o serie de consultaţii care întrerup în loc să stimuleze repaosul şi relaxarea trupului şi minţii atât de necesare pentru recuperare. Nu există nici o îndoială că în stadiile incipiente, când apar indispoziţii minore, dacă am putea avea câteva ore de relaxare completă şi de armonie cu sufletul, boala va fi eliminată. In astfel de momente avem 42

nevoie să aducem în interiorul nostru o fărâmă din acel calm, simbolizat de Hristos pe corabia aflată în furtună pe Marea Galileei când El “a poruncit mării: Taci! Incetează!” Viziunea noastră asupra vieţii depinde de apropierea dintre personalitate şi suflet. Cu cât este mai strânsă unitatea lor cu atât este mai multă armonie şi pace, iar lumina Adevărului şi radiaţia fericirii care aparţin cerurilor înalte vor străluci mai puternic; acestea ne vor ţine statornici şi neînfricaţi în faţa dificultăţilor şi terorilor lumeşti, pentru că îşi au rădăcina în Adevărul Etern al Lui Dumnezeu. Cunoaşterea Adevărului ne mai dă şi certitudinea că, oricât de tragice pot părea unele evenimente lumeşti, ele nu sunt decât o etapă temporară pentru evoluţia omului şi că chiar boala, care se manifestă datorită unor legi care există pentru binele nostru, este benefică prin presiunea pe care o creează pentru a ne perfecţiona. Cei care au această cunoaştere nu mai pot fi atinşi, deprimaţi sau demoralizaţi de acele evenimente care sunt ca o durere pentru ceilalţi iar incertitudinile, frica şi disperarea dispar pentru totdeauna. Dacă menţinem o comunicare permanentă cu sufletul nostru, cu Tatăl Nostru Ceresc atunci, întradevăr, lumea devine un loc al bucuriei şi nici o influenţă adversă nu va mai putea să ne influenţeze. Nu ni se permite să vedem mărimea divinităţii noastre lăutrice sau să conştientizăm măreţia destinului nostru şi viitorul glorios care ne aşteaptă; dacă s-ar întâmpla acestea, viaţa n-ar mai fi o încercare şi n-ar fi necesar nici un efort, nici un test de merit. Valoarea noastră se ascunde în faptul că deşi majoritatea dintre noi am uitat cea mai mare parte a acestor lucruri măreţe dar având credinţă şi curaj trăim bine şi gestionăm dificultăţile cu care ne confruntăm pe pământ. Numai prin comuniunea cu sufletul nostru putem să păstrăm armonia care ne face capabili să 43

depăşim toate opoziţiile lumeşti şi să ne facem călătoria pe calea dreaptă a îndeplinirii destinului propriu, neabătuţi de influenţele care să ne ducă pe un drum greşit. Trebuie să ne dezvoltăm individualitatea şi să ne eliberăm singuri de influenţele lumeşti, astfel încât să urmăm numai ce ne spune sufletul şi să fim neclintiţi de întâmplări sau de alţi oameni, pentru a deveni proprii noştri stăpâni, conducându-ne corabia peste mările învolburate ale vieţii ţinând în pemanenţă cârma dreaptă şi fără a ne încredinţa vasul în mâna altora în nici un moment. Trebuie să ne dobândim libertatea în mod absolut şi complet, astfel încât tot ce facem, orice acţiune, orice gând săşi aibă originea în noi înşine, în acest fel ne capacităm să trăim şi să fim liberi, numai şi numai, în deplin acord cu noi înşine. Cea mai mare dificultate în această direcţie este legată de cei apropiaţi nouă în această epocă în care frica de convenţii şi de standarde false privind îndatoririle s-a dezvoltat atât de îngrozitor. E nevoie să ne dezvoltăm curajul care la atât de mulţi este insuficient pentru a face faţă lucrurilor aparent mari din viaţă dar care nu mai sunt aşa atunci când le examinăm îndeaproape. Trebuie să fim capabili să determinăm obiectiv ce este rău şi ce este bine şi să acţionăm fără teamă în prezenţa rudelor şi prietenilor. Cât de mulţi dintre noi sunt eroi în lumea exterioară iar acasă devin mieluşei! Gândul subtil poate fi întradevăr mijlocul folosit pentru a ne împiedica să ne îndeplinim Destinul, pretenţia de dragoste şi afecţiune sau un simţ fals al datoriei sunt metode de a ne înrobi şi a ne ţine prizonieri ai dorinţelor şi voinţei altora, dar acestea trebuie îndepărtate fără milă. Vocea sufletului şi numai ea trebuie să ne conducă în ceea ce priveşte datoria noastră, dacă nu vrem să fim împiedicaţi de cei din jurul nostru. Individualitatea trebuie dezvoltată până la capăt şi 44

trebuie să învăţăm să mergem prin viaţă bazându-ne numai pe îndrumarea şi ajutorul care vine din sufletul nostru pentru a face ca libertatea noastră să ne dea orice fărâmă de cunoaştere şi experienţă posibilă. In acelaşi timp trebuie să fim pregătiţi şi pentru a acorda libertate oricui, prin a nu avea aşteptări de la alţii ci, din contră, să fim gata oricând să le dăm ajutor să se ridice atunci când au nevoie de ceva sau sunt în dificultate. Astfel, fiecare personalitate pe care o întâlnim în viaţă, indiferent că este vorba despre părinţi, partener de viaţă, copii, prieteni sau străini, devin tovarăşi de călătorie şi oricare dintre ei poate să fie mai avansat sau mai puţin avansat decât noi din punct de vedere spiritual; toţi suntem membri ai aceleiaşi frăţii şi parte a unei comunităţi uriaşe, care fac aceeaşi călătorie având acelaşi scop final măreţ. Trebuie să fim fermi în determinarea de a învinge, prin voinţa de a cuceri vârful muntelui; haideţi să nu avem nici o clipă de regret pentru alunecările care apar. Nici o ascensiune nu s-a făcut vreodată fără greşeli şi fără căderi iar acestea trebuie privite ca nişte experienţe care ne vor ajuta să ne împiedicăm mai puţin în viitor. Nu trebuie să fim deprimaţi la gândul erorilor făcute în trecut; ele au trecut şi s-au terminat iar cunoaşterea dobândită datorită lor ne va ajuta să nu le mai repetăm. Trebuie să mergem înainte şi mai departe cu hotărâre, fără a regreta şi fără a privi înapoi, chiar şi pentru ce s-a petrecut cu o oră mai înainte, pentru ca viitorul să strălucească mereu în faţa noastră. Toate fricile trebuie îndepărtate şi nu trebuie să persiste în mintea umană, iar aceasta se poate numai atunci când nu pierdem din vedere Divinitatea din noi. Frica este ceva străin pentru că, în calitate de Fii ai Lui Dumnezeu, de scântei ale Luminii Divine, suntem invincibili, indestructibili şi de necucerit. 45

Boala este doar aparent crudă pentru că ea este penalizarea pentru gândurile şi acţiunile greşite care pot rezulta din cruzimea manifestată de noi faţă de alţii. De aici vine necesitatea dezvoltării la maxim a iubirii şi sentimentului de fraternitate, care va conduce în viitor la imposibilitatea manifestării cruzimii. Dezvoltarea Iubirii ne aduce realizarea Unităţii, a adevărului că fiecare şi cu toţii suntem Marea Creaţie Unică. Cauzele tuturor neplăcerilor sunt orgoliul şi separarea iar acestea dispar imediat ce Iubirea şi conştientizarea marii Unităţi devine parte din noi. Universul este obiectivul construit de Dumnezeu şi la naşterea lui Dumnezeu a renăscut, iar în tainele sale Dumnezeu se manifestă la niveluri mai înalte. La fel şi cu omul, corpul este el însuşi exteriorizat, o manifestare obiectivă a naturii sale interne; el este expresia lui însăşi, manifestare a calităţilor conştiinţei lui. In civilizaţia occidentală avem un exemplu deosebit, standardul de perfecţiune şi învăţăturile lui Hristos care să ne ghideze. El acţionează pentru noi ca un mediator între personalitate şi suflet. Misiunea Sa pe pământ a fost să ne înveţe cum să obţinem armonia şi comuniunea cu Dumnezeu, cu Tatăl Nostru care este în ceruri şi prin aceasta să obţinem perfecţiunea în concordanţă cu Voia Lui Dumnezeu pentru toţi. La fel, învăţăturile lui Buddha şi ale altor maeştri, care au venit din când în când pe pământ pentru a arăta oamenilor calea dobândirii perfecţiunii. Nu există loc de popas pentru umanitate. Adevărul trebuie înţeles iar omul trebuie să-şi găsească locul în infinita schemă a Iubirii Lui Dumnezeu. In acest fel, dragi fraţi şi surori, omul îşi atinge cunoaşterea propriei divinităţi atunci când lucrează, mai devreme şi mai statornic, la realizarea 46

Marelui Proiect care îl face să fie fericit şi să comunice fericirea, uninduse în Marea Frăţie Albă cu cei a căror întreagă existenţă este să facă numai Voia Lui Dumnezeu şi a căror bucurie este să îi servească pe fraţii mai tineri.

47