Dreptul Proprietatii Intelectuale [PDF]

Zitiervorschau

Dreptul Proprietatii Intelectuale Curs 1 Subiecte examen( notiune si conditii de forma si fond); 2 numere;1 pag max/subiect; 4 subiecte I 1. Notiunea de inventie brevetabila; 2. Noutatea, Conditie de fond pt brevetarea unei inventii; 3. Inventiile de serviciu. Inventia realizata de salariat si brevetata pe numele unitatii; 4. Inventiile de serviciu. Inventia realizata de salariat si brevetata pe numele salariatului; 5. Procedura administrativa de eliberare a brevetului; 6. Transmiterea drepturilor nascute in nlegatura cu inventia prin contract de cesiune; 7. transmiterea drepturilor nascute in legatura cu inventia prin contract de licenta; 8. Notiunea de know-how; 9. Notiunea de marca; 10. Functiile marcii; 11. Sisteme de dobandire a dreptului la marca; 12. Transmiterea dreptului la marca; 13. Notiunile de indicatie geografica si denumirea de provenienta; 14. Notiunile de desen si modul industrial; 15. Sisteme de productie a desenuliui si modulului industrial; 16. Notiunea de drept de autor; II 17. Conditii pentru protectia operelor prin legea dreptului de autor; 18. Opera comuna;

19. Opera colectiva; III 20. Notiunea de concurenta neloiala; 21. Diferenta dintre concurenta neloiala si contrafacere; 22. Drepturile morale de autor; 23. Drepturile patrimoniale de autor; Seminar Ascultare seminar sau test, prezenta, pana la 2 puncte

Notiunea de drept al proprietatii intelectuale

Activitatea creatoare a omului a constituit din cele mai vechi timpuri principalul factor de progres al umanitatii. Incepand cu secolul 20 prin conventia din 1967 de la Stoholm, si au fost reglementate si introduse in ordinea juridica a tarilor civilizate. Proprietatea intelectuala a fost integrata si in sistemul Organizatiei Nationala a comertului incepand cu anul 1994. Proprietatea inlelectuala, ca institutie de drept civil cuprinde ansamblul de norme ce reglementeaza protectia proprietatii industriale, a dreptului de autor si a concurentei neloiale. Proprietatea intelectuala este impartita in doua mari domenii: - Proprietate industriala si drept de autor - concurenta neloiala pe de alta parte Intre cele doua diviziuni exista asemanari si deosebiri.

Asemanari - ambele au un fond comun de principii; - intre opera si autor exista o legatura indisolubila, motiv pt care autorul are un drept temporar de monopol de explorare, fapt care ii permite o recompensare morala si patrimoniala pt creatia sa;

- ambele isi au originea in vechile privilegii regale;

Deosebiri: - in domeniul proprietatii artistice si literare, personalitatea autorului este mai viguros conturata in opera sa, pentru acest motiv alaturi de monopolul de exploatare, autorul are numeroase prerogative reunite sub denumirea de drepturi morale de autor. - in domeniul proprietatii industriale, datorita concurentei sunt reglementate anumite exigente de ordin administrativ ce se concretizeaza in final printr-un titlu administrativ de protectie( brevet in cazul inventiilor, certificat de inregistrare in cazul desenelor,...).In sistemele europene, dreptul de autor se naste si este protejat de lege fara indeplinirea unor formularitati administrative; - datorita concurentei mult mai mari in domeniul industrial si comercial sanctiunile in cazul dr de propr industriala sunt mult mai aspre.

Notiunea de " proprietate intelectuala"

Proprietatea intelectuala este diferita de notiunea de proprietate ca drept real principal. Aceasta din urma se refera in general la bunuri corporale, iar ca drept real este un drept exclusiv, absolut si perpetuu. Propr intelectuala poarta asupra unui bun incorporal, dar principala caracteristica a acestuia este ca e limitata in timp- temporara. pt aceste motive dr de propr intelectuala nu pot fi dobandite prin uzucapiune, nu sunt supuse prescriptiei si nu pot fi aparate prin actiunea in revendicare. Ele pot fi aparute printr-o actiune proprie, specifica, numita actiune in contrafacere sau separat, daca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege, prin actiune in concurenta neloiala. Continutul dreptului de proprietate intelectuala il formeaza monopolul exclusiv de exploatare recunoscut temporar titular. Componentele patrimoniale ale DPI pot fi transmise, dar componentele nepatrimoniale sunt incesibile, netransmisibile.l

Curs 2 Notiunea de proprietate industriala Proprietatea industriala a fost definita la Conventia de la Paris pentru Protectia Proprietatii Industriale ca fiind ansamblul de norme ce reglementeaza brevetele de inventie, modelele de utilitate, desenele si modelele industriale, marcile de fabrica, comert sau servicii, numele comerciale, indicatiile de provenienta si denumirile de origine, precum si reprimarea concurentei neloiale. Ca institutie de drept civil, prin proprietatea intelectuala se intelege ansamblul de norme ce reglementeaza raporturile referitoare la creatiile intelectuale aplicabile in industrie, precum si la semnele distinctive ale unei asemenea activitati. Ca drept

subiectiv

civil, proprietatea industriala este facultatea sau posibilitatea

recunoscuta de lege titularului (persoana fizica sau juridica) de a folosi in mod exclusiv o creatie intelectuala aplicabila in industrie sau un semn distinctiv al unei asemenea activitati.

Natura juridica a dreptului de proprietate industriala In literatura juridica, au existat succesiv mai multe opinii cu privire la natura juridica a dreptului de proprietate industriala. Intr-o prima perioada, creatiile intelectuale erau recunoscute prin privilegiile legale – nu se facea diferenta intre dreptul de proprietate intelectual si dreptul de proprietate ca drept real principal. Ulterior, aceasta idee a fost criticata, intrucat dreptul de proprietate intelectuala, datorita caracterului sau nematerial, nu intruneste atributiile clasice ale dreptului de proprietate, nu este susceptibila de drepturi de urmarire si drepturi de prez….si nici nu este perpetuu. Pentru aceste motive s-a considerat ca drepturile reale si de creanta (recunoscute si de dreptul roman) trebuie completate cu categoria drepturilor de proprietate intelectuala. Si aceasta teorie a fost criticata pe motiv ca drepturile de proprietate intelectuala au caractere proprii si au competente atat patrimoniale, cat si nepatrimoniale.

Ulterior, drepturile de proprietate intelectuala au fost calificate ca drepturi de clientela, caracterizate printr-un monopol exclusiv de exploatare, fiind drepturi absolute (opozabile tuturor). In prezent, drepturile de proprietate intelectuala sunt drepturi ce poarta asupra unui bun incorporal, esentialmente temporare, fiind deci o categorie distincta de drepturi reale si de creanta.

Oficiul de Stat pentru Inventii si Marcii (OSIM) -

Este organul de specialitate al administratiei publice centrale, aflat in subordinea Guvernului, cu o autoritate unica pe teritoriul Romaniei, in asigurarea protectiei proprietatii industriale.

OSIM elaboreaza si supune aprobarii Guvernului strategia nationala a dezvoltarii proprietatii industriale in Romania si aplica politica Guvernului in domeniu. OSIM are urmatoarele atributii: -

Inregistreaza si examineaza cererile din domeniul proprietatii industriale

-

Elibereaza titluri de protectie ce confera titularilor drepturi exclusive pe teritoriul Romaniei

-

Este depozitarul Registrelor Nationale ale cererilor depuse si al registrelor nationale ale titlurilor de protectie acordate

-

Editeaza si publica Buletinul Oficial de Proprietate Industriala si Revista Romana de Proprietate Industriala

-

Atesta si autorizeaza consilieri in materie de proprietate industriala

-

Acorda, la cerere, asistenta de specialitate in domeniul proprietatii industriale

-

Sprijina brevetarea in strainatate a inventiilor Romaniei

OSIM este condus de un director numit prin decizie de Primul Ministru.

Notiunea de inventie brevetabila -

Este reglementata de L 64/1991, republicata si de Regulamentul de aplicare a Legii din 2003. Nu avem o definitie a inventiei brevetabile, dar consideram ca aceasta este o

creatie intelectuala ce reprezinta solutia concreta a unei probleme tehnice aplicabile in industrie. Notiunea de industrie este interpretata in sens larg si se refera atat la industria propriuzisa, cat si la comert, servicii sau agricultura.

Categorii de inventii Clasificare: I.

Dupa obiectul creatiei avem: -

Inventii de produs

-

Inventii de procedeu

Prin “produs nou” intelegem un corp determinat cu compozitie sau structura particulara, ce il diferentiaza de alte corpuri. Prin “procedeu” intelegem mijocul, modalitatea ce conduce la realizarea unui produs sau obtinerea unui rezultat. I.

Dupa stadiul tehnicii:

-

Inventie simpla (obisnuita)

-

Inventie pionier

Inventiile pionier sunt acele inventii care revolutioneaza domeniul in care apar. II.

Dupa gradul de complexitate:

-

Simple – un singur obiect

-

Complexe – presupun utilizarea conjugata mai multor elemente/mijloace

III.

Dupa subiectul protectiei:

-

Libere – realizate de inventatori independenti

-

De serviciu – create de salariati

Noutatea – conditie de fond pozitiva pentru brevetarea unei inventii Pentru ca o inventie sa fie brevetabila, trebuie sa indeplineasca cumulativ 3 conditii:

1. Sa fie noua 2. Sa implice o activitate inventiva 3. Sa fie susceptibila de aplicare industriala Noutatea In materie de inventie, ca si conditie de fond, noutatea trebuie sa fie absoluta in timp si spatiu, in raport cu stadiul tehnicii mondiale. O inventie este considerata noua daca nu este cuprinsa in stadiul tehnicii mondiale. Stadiul tehnicii este definit de Lege ca fiind totalitatea cunostintelor accesibile publicului, prin orice mijloc, pana la data depunerii cererilor de brevet. Notiunea de “public” include toate persoanele, mai putin pe cele care, legal sau contractual, sunt obligate sa pastreze secretul informatiilor pe care le detin in legatura cu inventia (personalul de la OSIM). Criteriul cu ajutorul caruia se apreciaza noutatea este efectul tehnic nou, ce nu putea fi prevazut dinainte si care este determinat pentru stabilirea noutatii. Faptele prin care inventia este adusa la cunostinta publicului se numesc anterioritati. Daca realizatorul inventiei o aduce personal la cunostinta publicului, anterioritatea se numeste divulgare. Pentru a fi distructiva de noutate, anterioritatea trebuie sa fie certa, atat in privinta existentei, cat si in privinta datei si trebuie sa fie suficient de ampla pentru a putea permite unei persoane de specialitatea sa reproduca obiectul inventiei. OSIM, pentru a constata existenta conditiei noutatii trebuie sa cerceteze existenta anterioritatilor, nelimitat in timp si spatiu.

Notiunea de “prioritate” Prin prioritate se intelege situatia in care conditia noutatii este apreciata la o alta data decat cea la care se depune cererea de brevet.

1.

Notiunea de Depozit National Reglementar – cererea de brevet de inventie ce contine datele de indentificare ale solicitantului, insotite de descrierea inventiei, schite si desene explicative, toate redactate in limba romana se depun la OSIM si constituie Depozitul National Reglementar.

Cererea de brevet de inventie, dupa depunerea la OSIM, se inscrie in Registrul National al Cererilor de Brevet depuse, datele din aceasta fiind secrete pana la momentul publicarii in Buletinul Oficial de Proprietate Industriala. 2. Prioritatea unionista – persoana care depune o cerere de brevet de inventie intr-un stat membru al Conventiei de la Paris sau al Organizatiei Mondiale a Comertului, pentru aceeasi inventie, beneficiaza de un drept de proprietate pe o perioada de 12 luni, calculata de la data de depozit a primei cereri. Termenul de 12 luni este un termen de decadere. 3. Prioritatea de expozitie – realizatorul unei inventii care o expune intr-o expozitie internationala oficiala, in oricare din statele membre ale Conventiei de la Paris sau ale Organizatiei Mondiale a Comertului, poate formula brevet de inventie in oricare din aceste state, in termen de 6 luni de la data expozitiei. Termenul de 6 luni este un termen de decadere. Si in aceasta situatie, conditiile noutatii se apreciaza la momentul expunerii inventiei, si nu la data formularii cererii de brevet. Prioritatea unionista si cea de expozitie se invoca odata cu depunerea cererii de brevet sau, cel mai tarziu, in 2 luni de la aceasta data. Activitatea inventiva O inventie implica o activitate inventiva daca solutia tehnica pe care o ofera nu este evidenta pentru o persoana de specialitate. In doctrina franceza, se considera ca activitatea inventiva exista atunci cand tehnica curenta este depasita in principiile, mijloacele de realizare sau rezultatele obisnuite. Aplicarea industriala O inventie este susceptibila de aplicarea industriala daca obiectul sau poate fi utilizat in mod repetat in industrie (in sens larg).

Aplicarea industriala trebuie sa fie posibila in prezent sau viitor (in cazul inventiilor de perspectiva). Conditiile de fond negative pentru brevetarea inventiilor O inventie nu este brevetabila daca este contrara ordinii publice sau bunurilor moravuri, sau cand creatia tehnica pe care o contine este protejata printr-o alta lege speciala.

Curs 3 Subiectele dreptului de proprietate intelectuala asupra inventiei

Autor al unei inventii poate fi doar persoana fizica intrucat doar ea poate avea activitate creatoare. Subiect primar al dreptului de proprietate intelectuala asupra unei inventii sunt persoanele carora li se elibereaza in mod direct brevetul de inventie de catre OSIM. Subiecte primare pot fi inventatorul, mostenitorii acestuia sau persoana caruia inventatorul i-a transmis acest drept. Subiecte derivate ale dreptului de proprietate asupra inventiei sunt persoane care dobandesc brevetul prin transmitere de la un titular anterior, care la randul lui poate fi subiect primar sau subiect derivat. Daca inventia este realizata in comun de mai multi autori, fiecare dintre acestia va avea calitatea de coautor. SUB 3, 4 Inventiile de serviciu. Inventia realizata de salariat pe numele salariatului. Inventia realizata de salariat pe numele unitatii In functie de titularul profesiei, inventiile pot fi libere (realizate de inventatori independenti) sau de serviciu (realizate de salariati). Peste 80% din inventiile brevetate la nivel mondial sunt inventii de serviciu. Inventiile de serviciu sunt reglementate de :

-

Norme de dreptul muncii carora se supune contractul individual de munca al inventatorului

-

Legii speciale nr. 64/1991 republicata ca lege speciala

Raportul dintre cele doua legi este generalia specialia deroga.

Inventiile realizate de salariat si brevetate pe numele unitatii

1.

Inventia realizata de un salariat in executarea unui contract individual de munca, prin care ar incredinta in mod explicit o misiune inventiva, care corespunde cu functiile sale va fi brevetata pe numele unitatii angajatoare (art 5 alin 1 lit a legea 64/91 republicata). Toate normele ce reglementeaza inventiile de serviciu sunt supletive (suplineste vointa neexprimata a partilor) ;

2. Inventiile rezultate in urma unui contract de cercetare vor putea fi brevetate de unitatea care a comandat cercetarea (art 5 alin 2 din L 64/91). In ambele situatii, inventatorul si unitatea au in principal doua obligatii, si anume : -

Inventatorul trebuie sa informeze unitatea in mod periodic despre stadiul crearii si aplicarii inventiei

-

Ambele parti au obligatia reciproca, legala, de a se abtine de la orice divulgare a datelor privind inventia

In momentul realizarii inventiei, inventatorul trebuie sa informeze in scris unitatea angajatoare despre acest lucru. De asemenea, inventatorul trebuie sa puna la dispozitia unitatii explicatii, schite si desene, astfel incat inventia sa poata fi reprodusa de o persoana de specialitate. Unitatea angajatoare are obligatia ca in termen de 60 zile de la primirea informarii in scris sa formuleze cerere de brevet de inventie la OSIM. Termenul de 60 de zile este un termen de decadere. In cazul nerespectarii (depasirii) termenului de 60 zile, dreptul la brevetul de inventie revine salariatului inventator. Unitatea angajatoare are obligatia de a informa pe inventatorul-salariat despre stadiul examinarii cererii de brevet la OSIM, precum si despre rezultatele economice ale aplicarii inventiei.

Inventatorul are obligatia (prevazuta de art 44 din L 64/91) sa acorde titularului de brevet asistenta tehnica pe baza de contract pentru punerea in apllicare si exploatarea inventiei. Inventatorul are dreptul la o remuneratie suplimentara, stabilita pe baza de contract, iar daca inventia este rezultatul unei activitati de cercetare, remuneratia va fi stabilita pe baza de act aditional la contractul de cercetare. Cuantumul drepturilor patrimoniale cuvenite inventatorului-salariat se stabileste in functie de efectele economice si sociale ale exploatarii inventiei. Remuneratia suplimentara pentru realizarea inventiei, precum si remuneratia cuvenita pentru asistenta tehnica pentru punerea in aplicare si exploatarea inventiei isi au izvorul in L 64/91, art 37, 44. Salariul este primit de inventator in baza contractului individual de munca/ a contractului de cercetare si isi au temeiul in Codul Muncii, prin intermediul CIM sau contractului de cercetare. Inventiile de serviciu. Inventia realizata de salariat si brevetata pe numele salariatului Inventia realizata de un salariat in exercitarea functiei sale, in domeniul de activitate al unitatii, cu folosirea mijloacelor materiale si a informatiilor detinute de unitate, va fi brevetata pe numele salariatului daca acesta nu are in contractul individual de munca o misiune inventiva incredintata in mod explicit. Inventia realizata de un salariat in cazurile prevazute de art 5 alin 1 lit a si art 5 alin 2 din L 64/91 (daca unitatea, desi era indreptatita, nu a depus cerere de brevet la OSIM in termen de 60 zile), dreptul la brevet va apartine salariatului. In ambele situatii, unitatea are un drept de preferinta la incheierea unui contract de cesiune sau licenta a drepturilor ce izvorasc din realizarea inventiei, drept ce trebuie exercitat in termen de 3 luni de la oferta salariatului. Oferta salariatului trebuie sa fie reala (sa nu fie fictiva), serioasa, neviciata si completa. Daca unitatea nu accepta oferta salariatului in termen de 3 luni, inventia devine libera.

SUB 5 Procedura administrativa de admitere sau respingere a cererii de brevet -

Cuprinde trei etape : 1.

Inregistrarea cererii de brevet – presupune cativa pasi – inregistrarea cererii de brevet ce contine datele de indentificare ale solicitantului, descrierea inventiei, schite si desene explicative – se depune la registratura generala a OSIM sau prin posta ori format electronic si constituie prima etapa a procedurii administrative. Descrierea inventiei trebuie sa fie clara, completa si corecta din punct de vedere stiintific, astfel incat o persoana de specialitate sa o poata reproduce. Schitele, desenele si explicatiile privind inventia pot fi depuse si separat dupa cererea de brevet, in termen de maximum 2 luni de la inregistrarea acesteia. Cererea de brevet de inventie se inscrie in Registrul National al cererilor depuse, datele din aceasta nefiind publice. Depozitul national reglementat se considera constituit atunci cand desenele, schitele si explicatiile privind inventia, in forma completa, sunt depuse. Ulterior, cererea de brevet se publica in Buteltinul Oficial de Proprietate Industraiala. Publicarea lor se face dupa expirarea unui termen de 18 luni de la constituirea Depozitului National Reglementar. Publicarea cererii in Buletinul Oficial de Proprietate Industriala poate fi insotita de un raport de documentare. Dupa expirarea termenului de 18 luni de la data de depozit a cererii si constituirii Depozitului National Regelementar, se naste protectia provizorie a inventiei, care este similara cu cea conferita de brevet. Astfel, protectia provizorie confera titularului un drept exclusiv de exploatare, diferenta intre protectia provizorie si cea conferita de brevet fiind aceea ca numai titularul de brevet poate introduce actiune in cotrafacere (este echivalentul actiunii in revendicare pentru dreptul de proprietate industriala).

2. Examinarea cererii de brevet - poate fi ceruta odata cu cererea de brevet sau, cel mult, in termen de 30 de luni de la aceasta data. a. -

OSIM examineaza in aceasta faza urmatoarele aspecte:

Daca solicitantul este pf sau pj romana

-

Daca cererea de brevet este insotita de documentele necesare si indeplinesc conditiile de forma prevazute de lege

-

Daca descrierea inventiei, schitele si desenele sunt suficient de clare, complete si corecte

-

Daca prioritatile invocate sunt insotite de documente justificative b. Tot OSIM examineaza : - daca sunt indeplinite conditiile de fond pozitive pentru brevetarea inventiei (noutatea, activitatea inventiva, aplicarea industriala) - daca inventia indeplineste conditiile de fond negative sau daca nu este exceptata de la brevetare Etapa doua a examinarii cererii de brevet se finalizeaza printr-un raport de examinare a cererii. 3. Acordarea sau respingerea cererii de brevet - pe baza raportului de examinare, OSIM hotaraste respingerea sau acordarea cererii de brevet de inventie. Hotararea de acordare a brevetului sau de respingere a cererii se publica in Buletinul Oficial de Proprietate Industraiala in termen de 60 zile de la data emiterii ei si produce efecte incepand cu aceasta data. Toate hotararile luate de OSIM sunt motivate. Brevetul de inventie este eliberrat de Directorul General al OSIM in temeiul hotararii de acordare a acestuia. Brevetele se inscriu in Registrul National al Brevetelor de Inventie. Durata de protectie a unui brevet de inventie este de 20 de ani si include si protectia provizorie. Brevetul de inventie este titlul eliberat de stat prin organul sau de specialitate, cu competenta exclusiva pe teritoriul Romaniei (OSIM), prin care i se recunoaste titularului un drept exclusiv de exploatare a inventiei sale. Brevetul de inventie este esentialmente national (produce efecte doar pe teritoriul Romaniei) si temporar. El are efect constitutiv de drepturi.

Curs 4 Dreptul la brevet, dreptul de la acordarea brevetului de inventie, precum si drepturile ce decurg din brevetul de inventie pot fi transmise, in tot sau in parte, prin contract de cesiune sau succesiune legala sau testamentara. Obiectele transmiterii: sunt transmisibile prin cesiune sau licenta

–

Dreptul la acordarea brevetului de inventie (atunci cand transmiterea are loc inainte de depunerea cererii de brevet, fie in timpul depunerii cererii de brevet, dar inainte de pronuntarea cererii motivate de acordare a brevetului).

–

Dreptul asupra brevetului (poate avea loc dupa eliberarea brevetului de inventie, oricand pe perioada de valabilitate a brevetului, numai prin contract de cesiune)

–

Drepturile nascute din brevet de inventie, respectiv dreptul a folosi inventia - se poate realiza doar prin contract de licenta

Transmiterea drepturilor nascute in legatura cu inventia poate fi clasificata astfel: a.

Dupa momentul in care intervine, transmisiunea poate fi: 1. Prin acte intre vii 2. Prin acte mortis causa (succesiune)

b. Dupa temeiul transmisiunii: 1.

Transmisiune voluntara (prin acord de vointa)

2. Transmisiune legala (in temeiul legii) c.

Dupa modul de transmitere (scop): 1. Prin acte cu titlu oneros 2. Prin acte cu titlu gratuit

Contractul de cesiune Notiune: este contractul prin care o parte, numita cedent, transmite in tot sau in parte celeilalte parti, numita cesionar, drepturi ce izvorasc din intentia de a folosi exclusiv inventia. Daca acesta este cu titlu oneros, ii sunt aplicabile regulile de la contractul de vanzare-cumparare, iar daca este cu titlu cu gratuit, i se se aplica regulile de la contractul de donatie, mai putin cele privind forma. Din punct de vedere al intinderii drepturilor transmise, cesiunea poate fi: -

Totala – cand are ca obiect toate drepturile ce izvorasc din brevet si pe intreg teritoriul pe care inventia este protejata

-

Partiala – cand se transmit anumite laturi ale folosintei – dreptul de a fabrica produsul, dreptul de a-l pune in circulatie, de a-l comercializa. Aceasta naste coproprietate intre cedent si cesionar. Cesiunea poate fi partiala si din punct de vedere teritorial, atunci cand este limitata la o parte din teritoriul pe care inventia este protejata.

Prin contractul de cesiune se transmit drepturile de proprietate asupra brevetului, dreptul la actiunea in contrafacere pentru actele ulterioare incheierii contractului de cesiune, dar nu se transmit drepturile personal-nepatrimoniale strans legate de persoana inventatorului. Caracterele juridice Este un contract: -

Nenumit

-

De regula, sinalagmatic, bilateral (cand este cu titlu oneros), dar poate fi si unilateral (atunci cand este cu titlu gratuit)

-

Comutativ (daca este cu titlu oneros) sau liberalitate (daca este cu titlu gratuit)

-

Consensual, dar art.47, alin.3 din L 64/1991 republicata prevede obligativitatea formei scrise pentru proba si pentru opozabilitate fata de terti. Produce efecte intre parti din momentul incheierii lui si fata de terti din momentul publicarii in Buletinul Oficial de Proprietate Industriala.

-

Translativ de drepturi (proprietate)

-

Cu executare dintr-o data

Conditii de fond: 1.

Partile trebuie sa aiba capacitate deplina de exercitiu, intrucat contractul de cesiune este un act de dispozitie.

2. Obiectul trebuie sa fie un brevet in vigoare. Cesiunea nu poate avea ca obiect un brevet expirat sau cu titlu decazut din drepturi. 3. Obligatia de predare a obiectului contractului se traduce prin obligatia de a tolera actele de exploatare ale cesionarului. Cedentul are si obligatia accesorie de predare a know how-ului necesar exploatarii inventiei. Cedentul este obligat sa garanteze linistita si utila folosinta a inventiei. Obligatia de garantie nu are ca obiect randamentul economic sau valoarea comerciala a obiectului inventiei. Cedentul trebuie sa garanteze pentru viciile ascunse ale obiectului contractului. Cesionarul are o singura obligatie principala : sa plateasca pretul daca

contractul este cu titlu oneros. Cesionarul are obligatia de a exploata obiectul inventiei care este propter rem. Contractul de licenta Este contractul prin care o parte, numita licentiator, transmite in tot sau in parte dreptul de folosinta asupra unei inventii brevetate celeilalte parti, numita licentiata. Prin contractul de licenta, titlularul unui brevet de inventie transmite dreptul sau exclusiv de exploatare, in mod gratuit sau in schimbul platii unei redevente. In functie de intinderea drepturilor transmise, licentele pot fi: -

Simpla – cand licentiatul dobandeste dreptul de a folosi inventia, dar titlularul isi rezerva dreptul de a folosi personal inventia si dreptul de a incheia alte contracte de licenta.

-

Exclusiva – se transmite licentiatului folosinta exclusiva a unei forme de realizare a inventiei sau folosinta exclusiva a inventiei pe o perioada limitata de timp sau teritoriu limitat. Titularul de brevet poate folosi personal inventia si poate incheia alte contracte de licenta a acesteia, insa pentru alte forme de realizare, alta perioada de timp si alt teritoriu decat cel la care se refera exclusivitatea.

-

Absoluta – cand titularul de brevet nu mai poate folosi inventia si nici nu mai poate incheia contract de licenta pentru teritoriul sau perioada la care se refera exclusivitatea

Licentiatorul este titular de brevet, iar licentiatul se mai numeste beneficiar de brevet. Caractere juridice este un contract: -

Nenumit

-

Sinalagmatic (cand este cu titlu oneros) sau unilateral (cand este cu titlu gratuit). De regula, este cu titlu oneros.

-

Comutativ (cand este cu titlu oneros) si liberalitate (cand este cu titlu gratuit)

-

Translativ de folosinta a obiectului inventiei

-

Intuitu personae, in ce priveste calitatile licentiatului

-

Cu executare succesiva

-

Consensual

Efectele contractului de licenta Obligatiile licentiatorului: -

Obligatia de a preda licentiatului dreptul de folosinta a inventiei

-

Obligatia de a acorda asistenta tehnica – licentiatorul trebuie sa furnizeze schite, desene, know-how si tot ceea ce ii este necesar licentiatului pentru a folosi si exploata inventia

-

Licentiatorul trebuie sa asigure linistita si utila folosinta a inventiei – daca obiectul inventiei nu este etic, realizabil, contractul de licenta va fi nul, in principal, pentru absenta cauzei sau pentru vicii ascunse

-

Licentiatorul este obligat sa garanteze pentru viciile ascunse ale obiectului contractului. Nu garanteaza pentru valoarea comerciala si nici pentru rentabilitatea exploatarii inventiei

-

La incetarea contractului de licenta, licentiatul trebuie sa inceteze ( sa sisteze) exploatarea obiectului inventiei, iar licentiatorul trebuie sa preia stocul de produse fabricate pe baza de licenta si nevandute pana la acel moment.

-

Plata anuitatilor (taxele anuale ce trebuie platite pentru mentinerea in vigoare a brevetului) revine licentiatorului ca titular de brevet.

Obligatiile licentiatului: -

Principala obligatie este plata redeventei (pretul platit periodic pentru permisiunea de a folosi inventia)

-

Licentiatul are o obligatie reala, legala de a exploata obiectul inventiei. Exploatarea trebuie sa fie reala, serioasa, efectiva si loiala.

-

Licentiatul trebuie sa-l apere pe titularul de brevet impotriva uzurparilor

-

Licentiatul trebuie sa sisteze exploatarea inventiei la incetarea contractului de licenta.

Contractul de licenta, fiind un contract nenumit, i se aplica reglementarile generale privind contractele si, in mod deosebit, cele de la locatiune (comodat, daca este cu titlu gratuit).

Apararea drepturilor privind inventiile Dreptul privind inventiile pot fi aparate cu ajutorul mijloacelor (normelor) de drept administrative, civil sau penal. Modalitatile administrative sunt prevazute de art 53-57 din L 64/1991 republicata : -

Contestatia

-

Revocarea sau anularea hotararii de acordare a brevetului de inventie

Modalitatile de drept civil vizeaza incetarea incalcarii drepturilor, despagubiri pentru incalcarea drepturilor, confiscarea sau distrugerea produselor contrafacute.

Mijloacele de drept penal -

este incriminata ca infractiune contrafacerea obiectului unei inventii (fabricarea, folosirea, punerea in circulatie fara drept ori comercializarea obiectului unei inventii sau orice alta incalcare a acestor drepturi). Este infractiune si folosirea, insusirea fara drept a calitatii de inventator in orice mod.

Drepturile ce izvorasc dintr-un brevet de inventie pot fi aparate si prin actiune in concurenta neloaiala (raspundere civila delictuala). Divulgarea datelor cuprinse in cererile de brevet, pana la publicarea lor de catre personalul OSIM, constituie, de asemenea, infractiune. Stingerea drepturilor izvorate din inventie 1.

Expirarea termenului de protectie (20 ani, cu incepere de la data Depozitului National Reglementar)

2. Decaderea titularului de brevet din drepturi (neplata anuitatilor) 3. Anularea brevetului de inventie in tot sau parte 4. Renuntarea titularului la brevetul de inventie 5. Revocarea din oficiu a hotararii OSIM

Curs 5

Know how-ul este un obiect de proprietate industriala care face parte din categoria realizarilor tehnice cu caracter de noutate relativa (alaturi de inovatie). Know how-ul nu are o reglementare proprie, dar exista referiri la know how atat in legi interne, cat si internationale. Definitie. Know how-ul este un ansamblu de cunostinte tehnice (informatii, experienta, abilitati) nebrevetabile sau brevetabile, dar nebrevetate, necesare fabricarii functionarii sau comecializarii unor produse, tehnologii sau procedee. Este considerat ca un element incorporal ce

apartine patrimoniului intreprinderii. Know how inseamna a sti in ce fel, a sti cum. Pentru know how se mai utilizeaza si expresia « savoir faire » . Know how-ul este un obiect de proprietate industriala ce confera un caracter competitiv intreprinderii care il detine, fiind format din cunostinte tehnice cu caracter de noutate si originalitate. L 79/1997 privind regimul juridic al francizei defineste know how-ul ca fiind ansamblul formulelor, definitiilor tehnice, documentelor, desenelor, modelelor, retetelor si procedeelor care servesc la fabricarea si comercializarea unui produs. Elementele componente ale know how-ului – 3 elemente: 1.

Abilitatea sau dexteritatea tehnica a unei persoane, care cuprinde atat aptitudinile sale native, cat si cele dobandite prin experienta. Abilitatea si dexteritatea tehnica sunt calitati atasate persoanei si nu pot face obiectul apropierii de catre intreprindere. In consecinta, abilitatea si dexteritatea tehnica, neputand fi fixate printr-o descriere precisa intr-un document, nu pot fi transmise decat odata cu persoana care le detine.

2. Experienta tehnica- rezultat al unei practici industriale indelungate. Aceasta nu este o simpla modalitate de executare a muncii de catre un om experimentat. Acest element este suscceptibil de fixare pe suport material prin descrierea intr-un document. Experienta tehnica este transmisibila fie pe calea asistentei tehnice, realizate de furnizor, fie prin pregatirea specialistilor beneficiari ?? 3. Cunostinte tehnice- rezultate ale cunoasterii de catre un om de specialitate a tehnicii industriale asociate unei informatii noi si originale. Si acest element poate fi fixat prin descriere intr-un document si, in consecinta, este transmisibil. Caracterele know how-ului : 1.

Caracter tehnic, practic. Exista si know how comercial, constituit intr-un ansamblu de cunostinte, fara caracter tehnic, esential in materie de franciza.

2. Caracter transmisibil. Sunt transmisibile doua din elementele componente ale know how-ului, respectiv cunostintele tehnice si experienta tehnica. Abilitatea si dexteritatea tehnica,

fiind indisolubil legate de persoana detinatorului, nu pot fi transmise decat impreuna cu persoana care le detine. 3. Caracter secret. Neavand o reglementare proprie si neexistand un titlu de protectie, know how-ul este protejat prin interzicerea riguroasa a accesului tertilor la cunostintele, abilitatile si experienta tehnica ce formeaza know how-ul. In consecinta, know how-ul poate fi protejat doar prin nedivulgare. Neexistand un titlu de protectie, titularul de know how beneficiaza doar de un monopol de fapt. Protectia know how-ului fiind asigurata prin pastrarea secretului detinatorului. In materie de know how, noutatea are un caracter relativ si nu se apreciaza in raport cu stadiul tehnicii mondiale, ci in raport cu stadiul cunostintelor beneficiarului. Know how-ul se deosebeste de secretul de fabricatie sau secretul comercial, acesta din urma avand o definitie legala in L 11/1991, privind combaterea concurentei neloiale. Astfel, constituie secret comercial informatia care nu este in general cunoscuta si nu este usor accesibila persoanelor care se ocupa in mod obisnuit cu acest gen de informatii. Secretul comercial dobandeste valoare prin faptul ca este o informatie necunoscuta de public, iar detinatorul isi ia toate masurile pentru a mentine informatia secreta. Secretul de fabricatie sau secretul commercial este o tehnica, o formula de fabricatie izolata. Know how-ul este un ansamblu de elemente care, fara a avea caracter de noutate absoluta, este original si necunoscut in ramura respectiva. Secretul de fabricatie are un caracter static, in timp ce know how-ul are un caracter dinamic, fiind permanent supus ameliorarii prin activitatea de cercetare. Secretul de fabricatie constituie, de regula, exclusivitatea unei singure intreprinderi, pe cand know how-ul poate fi valorificat prin transmitere si, in consecinta, dezvoltat, ameliorat. Mijloace de aparare a depturilor rezultate din know how Impotriva concurentilor sai comerciali, detinatorul de know how se poata apara prin actiunea de concurenta neloiala. Impotriva persoanelor non-concurente, detinatorul de know-how se poate apara prin actiunea de raspundere civila delictuala. In planul dreptului penal, practicile comerciale neoneste pot intruni elementele constitutive ale infractiunilor de furt, divulgarea secretului profesional sau divulgarea secretului economic.

Transmiterea know how-ului se poate face alaturi de alte obiecte de proprietate industriala cum ar fi inventii, marci, desene sau modele industriale, prin contract de franciza sau singur, prin contract de comunicare de know how. Contractul de comunicare de know how este un contract nenumit, dar trebuie sa imbrace forma scrisa (ad probationem). Nu exista conditii pentru publicitate sau pentru opozabilitate fata de terti. In ceea ce priveste elementele abstracte intelectuale (cunostinte tehnice) contractului de comunicare de know how i se pot aplica regulile de la antrepriza. Marca si indicatiile geografice (notiunea de « marca » ) Ca obiect de proprietate industriala, marca face parte din categoria semnelor distinctive. Este un element important (incorporat) in patrimoniul unei intreprinderi. Marca permite consumatorilor sa-si orietenteze preferintele catre un anumit produs sau servicii - reglementare legala L 84/1998. Ca natura juridica, marca este un bun mobil incorporal, fiind singurul obiect de proprietate industriala cu vocatie la protectie infinita, prin reinnoirea succesiva a depozitului. (marca se inregistreaza pentru 10 ani si se face un certificat de depozit. Inainte de indeplinirea termenului, acesta poate fi reinnoit). Marca este un element incorporal al fondului de comert, destinat sa atraga clientela catre un anumit produs sau serviciu, motiv pentru care se considera ca ar apartine dreptului de clientela. Definitie. Marca este un semn distinctiv, susceptibil de reprezentare grafica, ce serveste la deosebirea produselor sau serviciilor unui comerciant de cele asemanatoare ale celorlalti comercianti. Caracterele marcii : 1.

Marca este facultativa. Titularul, fiind comerciantul, are dreptul, iar nu obligatia, de asi marca produsele ori serviciile. Titularul unei marci poate comercializa liber atat produse marcate, cat si alte produse nemarcate. Exceptie de la caracterul facultativ : bijuteriile din metale pretioase sau cu pietre pretioase se marcheaza in mod obligatoriu de Banca Nationala.

2. Caracterul individual al marcii. Dreptul la marca apartine unei singure persoane, fizice sau juridice si anume comerciantului care produce sau comercializeaza produsul sau serviciul ce se doreste a fi marcat. Caracterul individual al marcii nu exclude detinerea ei in coproprietate. 3. Marca are un caracter independent fata de produsul sau serviciul marcat. Natura produsului pe care urmeaza sa fie aplicata marca de fabrica, comert sau servicii nu poate, in niciun caz, sa constituie un obstacol la inregistrarea marcii. In consecinta, daca dupa inregistrarea marcii, produsele marcate vor deveni interzise la fabricare ori comercializare, la un anumit moment si intr-o anumita tara, acest lucru nu afecteaza cu nimic valabilitatea marcii. Deosebirea intre marca si alte semne distictive Sunt susceptibile de a fi inregistrate ca marca semne distinctive cum ar fi : -

Cuvinte

-

Nume

-

Desene

-

Cifre

-

Elemente fugurative

-

Forme tridimensionale, cum ar fi forma produsului

-

Combinatii de culori

-

Orice combinatie a acestora.

Enumerarea este exemplificativa. Poate exista marca sonora si marca olfactiva. Deosebirea marcii de nume comercial, firma, denumire sociala si emblema. Numele comercial, sinonim cu firma sau denumire sociala, este un atribut de indentificare a persoanei juridice. Numele comercial indentifica comerciantul si reprezinta denumirea sub care un comerciant isi exercita activitatea si sub care semneaza. Emblema este un semn distinctiv care, de asemenea, identifica comerciantul sau, altfel spus, ajuta la deosebirea comerciantului de alti comercianti din acelasi domeniu.

Atat firma, cat si emblema au aceeasi functie si anume identificarea comerciantului, pe cand marca ajuta la deosebirea produselor ori serviciilor unui comerciant de cele asemanatoare ale altor comercianti. Firma, emblema si marca au aceleasi conditii de validitate si anume : -

sa fie distinctive

-

sa fie disponibile

-

sa fie licite

Firma este obligatorie, insa marca si emblema sunt facultative. Firma nu poate fi instrainata separat de fondul de comert, insa marca si emblema pot fi instrainate separat. Un comerciant poate avea o singura firma si o singura emblema, insa poate avea una, mai multe sau nicio marca. Firma este aparata impotriva folosirii nelegitime de catre un alt comerciant, prin actiunea in concurenta neloiala. Marca este protejata in principal de actiunea in contrafacere, dar de actiunea in concurenta neloiala

Curs 6 Functiile marcii Fara a fi expres reglementate de lege, functiile marcii au fost amplu analizate in doctrina. Functiile sunt: -

Functia de diferentiere a produselor si serviciilor unui comerciant de cele asemanatoare ale celorlalti comercianti – este prima din functiile marcii. Din punct de vedere istoric si in timp, accentul s-a mutat de pe indicarea originii produselor marcate pe diferentierea produselor comerciantilor

-

Functia de concurenta – individualizand produsele unui anumit producator, marca este un important mijloc de atragere a clientelei; cosumatorul isi orieteaza preferintele catre produsele care, in timp, au capatat o reputatie. Aceasta functie este corelata cu functia de reclama si cea de organizare a pietei.

-

Functia de garantare a calitatii - marca devine pentru consumator o garantie a calitatii care recomanda

produsul; acest fapt stabileste o legatura morala intre producator si

consumator. Daca se constata ca, in timp, nu-si respecta obligatia morala de a mentine calitatea produselor sale, cumparatorul il sanctioneaza orientandu-si preferintele catre produsele altui comerciant. -

Functia de reclama – releva cel mai bine caracterul marcii fata de produs. O reclama bine condusa transforma marca intr-un simbol al produsului astfel incat cumparatorul va fi atras de marca, fara a mai cerceta asupra originii si calitatii produsului. Aceasta functie este sintetizata in adagiul: “marca se vinde singura”.

-

Functia de organizare a pietei – marca ajuta la reglarea raportului pe piata dintre cerere si oferta a unui anumit produs. In acest fel, marca devine un instrument de marketing, contribuind la prognozarea de bunuri si servicii pentru anumite categorii de consumatori.

Conditiile de fond pentru protectia marcilor Un semn distinctiv, pentru a fi protejat ca marca, trebuie sa indeplineasca cumulative trei conditii: 1. Sa fie distinctiv 2. Sa fie disponibil 3. Sa fie licit Distinctivitatea a fost, initial, unica conditie pentru aproprierea unui semn ca marca. Este diferita ca noutate, ca si conditie de fond pentru protectia inventiilor. Este o notiune relativa, care trebuie apreciata in raport cu obiectul identificat prin semnul distinctiv. Semnul distinctiv trebuie sa poata individualiza produsul astfel incat sa constituie un reper ce permite consumatorului sa deosebeasca cu usurinta produsele marcate de alte categorii de produse din acelasi domeniu. Puterea distinctiva variaza in timp si este diferita chiar si de la o marca la alta. Astfel, un semn distinctiv poate fi inregistrat ca marca, insa, ulterior, isi pierde caracterul distinctiv de momentul ce este denumit de generarea sau diluarea marcii. In acest fel, marca ajunge sa fie uzuala, putand sa desemneze chiar produsul (celofan, termos, xerox). Nu pot fi inregistrate ca marca semnele care sunt lipsite de caracter distinctiv, denumiri generice, denumiri de localitati sau zone geografice.

Disponibilitatea - pentru a fi inregistrat ca marca, un semn distinctiv trebuie sa fie disponibil (sa nu fi fost apropriat anterior de o alta persoana). Daca un semn distinctiv este deja inregistrat ca marca, el nu mai este disponibil. Nu sunt disponibile semnele apropriate deja de alte persoane ca nume comercial. Un semn este distinctiv si disponibil daca nu genereaza riscul aparitiei confuziei cu alte marci sau nume comerciale. Disponibilitatea se apreciaza la momentul inregistrarii cererii de protectie a unei marci si se raporteaza la intreg teritoriul tarii. Licitatea - nu poate fi inregistrat ca marca un semn distinctiv care poate sa induca publicul in eroare, cu privire la originea geografica, natura produsului ori calitatea acestuia. Astfel, sunt excluse de la inregistrare reproduceri sau imitatii de steme, drapele, insemne, sigilii de control ori garantie, apartinand unor tari membre ale Conventiei de la Paris. De asemenea, nu pot fi inregistrate ca marca nume ori portrete de conducatori de stat, denumiri de organizatii sau unitati administrative teritoriale. Sisteme de dobandire a dreptului la marca Aparitia si evolutia notiunii de “marca” a determinat in timp adoptarea mai multor sisteme de dobandire a dreptului la marca: 1.

Sistemul depozitului declarativ – potrivit acestui sistem, dreptul la marca se dobandeste prin prioritate de folosire. Acest sistem a fost comparat cu dobandirea proprietatii bunurilor mobile, prin ocupatiune. Acest sistem are dezavantajul ca nu identifica exact momentul dobandirii dreptului la marca. Potrivit acestui sistem, inregistrarea marcii are un efect constatator al existentei drepturilor. Pentru ca actul de folosire sa duca la aproprierea marcii, trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:

-

Folosirea trebuie sa aiba caracter public

-

Trebuie sa fie exercitat cu intentia de a dobandi marca, comportamentul fiind cel al unui proprietar

-

Actul de folosire trebuie sa fie continuu, neintrerupt

-

Folosirea trebuie sa aiba caracter calificat – folosirea sa aiba o anumita notorietate

2. Sistemul atributiv – dreptul la marca se dobandeste, potrivit acestui sistem, de persoana care gestioneaza prima o anumita marca. In acest sistem, folosirea marcii nu duce la aproprierea ei. Acest sistem asigura o buna publicitate, stabilieste exact momentul dobandirii dreptului la marca si garanteaza securitatea circuitului civil. Potrivit acestui sistem, dreptul la marca se dobandeste prin constituirea unui depozit al marcii si inscrierea ei intr-un registru public. Inregistrarea marcii confera titularului un monopol exclusiv de exploatare. Pe langa aceste doua sisteme, legislatiile nationale au consacrat si sisteme mixte – o combinatie intre cele doua: 3. Sistemul depozitului atributiv amanat – potrivit acestui sistem, marca se inregistreaza provizoriu, iar dupa o perioada de timp, in care solicitantul face dovada aproprierii marcii prin folosire, inregistrarea devine definitiva. 4. Sistemul provocator – potrivit acestui sistem, dupa inregistrarea cererii, se publica si se permite tertilor sa faca opozitie. Dupa solutionarea eventualelor opozitii are loc inregistrarea definitiva. 5. Sistemul avizului prealabil – potrivit acestui sistem, cererea se inregistreaza la organul administrativ competent si descoperirea eventualelor anterioritati duce la desfiintarea dreptului. In cazul inexistentei anterioritatilor, inregistrarea devine definitiv. Caracterele dreptului la marca 1.

Marca are un caracter absolut, titularul unei marcii exercitand singur, fara concursul altei persoane, dreptul sau exclusiv de exploatare.

2. Caracter temporar – dreptul la marca este recunoscut pentru 10 ani, cu posibilitatea de reinnoire a depozitului pentru alte perioade de cate 10 ani. 3. Marca are un caracter accesoriu fondului de comert, legatura sa cu intreprinderea care o detine (pe marca) fiind mult mai stransa decat in cazul brevetelor de inventive. 4. Marca are un caracter teritorial, fiind recunoscuta protectia pe intreg teritoriul tarii unde a fost inregistrata

Curs 7

Transmiterea dreptului la marca prin contract de cesiune

Dreptul la marca se poate transmite impreuna cu fondul de comert din care face parte sau separat de acesta. Mai multe sisteme de drept, initial, au interzis in mod expres transmiterea dreptului la marca separat de fondul de comert, in special sistemul anglo-saxon. Aceasta interdictie era in mod constant eludata, prin renuntarea expresa la marca si efectuarea imediata/ concomitenta a unui nou depozit al marcii, pe numele cesionarului. Contractul de cesiune a marcii este contractul prin care o parte, numita cedent, transmite celeilalte parti, numita cesionar, dreptul sau la marca. Obiect al cesiunii poate fi numai o marca inregistrata, aflata in perioada de protectie. Cesiunea poate fi totala sau partiala. Daca cesiunea este partiala da nastere la coproprietate asupra marcii. Caractere juridice : -

Este un contract nenumit, sinalagmatic (dar poate fi si unilateral), cu titlu oneros (dar poate fi si cu titlu gratuit), este comutativ, translativ de proprietate, cu executare dintr-o data

-

Pentru proba, este necesara forma scrisa, iar pentru opozabilitate fata de terti, este necesara inscrierea cesiunii in Registrul National al Marcilor

Contractul de licenta In timp ce contractul de cesiune a marcii transmite proprietatea acesteia, prin licenta se transmit doar drepturile de a folosi marca

Def. Contractul prin care o parte, titular al unei marci, numit licentiator, transmite celeilalte parti, numita licentiate, dreptul sau de a folosi marca, in sensul de a o aplica pe produsele pe care le fabrica sau le comercializeaza.

Caractere juridice : -

Este un contract nenumit, sinalagmatic (dar poate fi si unilateral), de regula, cu titlu oneros (dar poate fi si cu titlu gratuit), comutativ, cu executare succesiva, netranslative de proprietate (se transmite doar folosinta).

-

Pentru proba, este necesara forma scrisa si, pentru opozabilitate fata de terti, este necesara inscrierea contractului in Regisitrul National al Marcii

Dupa intinderea drepturilor transmise, deosebim: -

Licenta simpla

-

Licenta exclusiva

-

Licenta absoluta

Daca durata contractului de licenta depaseste perioada de protectie a marcii (ex. incheiat pe 15 ani, marca fiind inregistrata pe 10 ani), titularul marcii este obligat sa reinnoiasca inregistrarea. Marca mai poate fi transmisa ca aport la capitalul social al unei persoane juidice sau prin contract de franciza. Notiunea de indicatie geografica Atat conditiile naturale, specifice unui teritoriu geografic determinat, cat si anumite metode de prelucrare traditionale pot conferi calitati specifice, inconfundabile unor produse, care reusesc in acest fel sa fie preferate de anumite categorii de consumatori. Notiunile

de

« indicatie

geografica »,

« indicatie

de

provenienta »

si

« denumire

de

origine » sunt sinonime din punct de vedere juridic. Indicatia de provenienta este mentiunea directa sau indirecta privind originea georgrafica a unui produs. Indicatia geografica nu poate fi apropriata, ea avand caracter colectiv si imprescriptibil. Indicatia geografica indeplineste functia de identificare a produselor dupa originea lor. Produsele

sunt caracterizate de insusiri proprii, datorate atat mediului din care provin, cat si unor metode de fabricatie speciale.

Notiunile de « desen » si « model industrial » Desenele si modelele sunt obiecte de proprietate industriala, situate la rascrucea dintre arta si industrie. Astfel, dupa destinatie si mod de reproducere, ele apartin proprietatii industriale, iar prin natura efortului creator apartin drepturilor de autor - art. 2 din L 129/92 republicata. Desenul industrial este aspectul exterior al unui produs sau al unei parti a acestuia, redat in doua dimensiuni (2D), rezultat din combinatia principalelor caracteristici (linii, contururi, culori, forma, textura etc.). Modelul industrial este aspectul exterior al unui produs sau al unei parti a acestuia, redat in trei dimensiuni (3D), rezultat din combinatia principalelor caracteristici (linii, contururi, culori, forma, textura). Desenele si modelele industriale sunt destinate sa atenueze monotonia unei productii de serie, facand mai atractive produsele.

Sisteme de protectie a desenelor si modelelor industrial Datorita naturii hibride, desenele si modelele industriale au fost protejate atat prin Legea Dreptului de Autor, cat si prin legi speciale. Cele doua sisteme de protectie sunt fundamental diferite, intrucat in proprietatea industriala conditia esentiala este noutatea, iar in Legea Dreptului de Autor, originalitatea este conditia principala. 1.

Sistemul cumulului de protectie (adoptat de legea franceza) -

acest sistem este

fundamentat pe teoria unitatii artei, conform careia este imposibil de stabilit un criteriu care sa separe arta propriu-zisa de arta industriala sau aplicata. Potrivit acestui sistem, autorul unui desen sau model industrial poate solicita atat protectia prin lege speciala (ca

obiect de proprietate industriala), cat si sa beneficieze de Legea Dreptului de autor. Este permis cumulul de protectie, singura limitare fiind aceea a eventualei existente de incompatibilitati intre Legea speciala si Legea Dreptului de Autor. Si legea romana (L 129/92), la art 8, recunoaste posibilitatea protectiei concomitente prin legea speciala si legea dreptului de autor. 2. Sistemul cumulului restrictiv sau partial (adoptat de legea germana) Potrivit acestui sistem, un desen sau model poate fi protejat prin metoda dreptului de autor, numai daca are un nivel artistic ridicat. Acest sistem este fundamentat pe distinctia intre desenele si modelele industriale si oprele de arta aplicate. 3. Sistemul protectiei specifice – exclude orice cumul de protectie. Potrivit acestui sistem, desenele si modelele industriale pot fi protejate numai prin lege speciala.

Notiunea de « drept de autor » Dreptul de autor este un ansamblu de norme juridice, destinate sa protejeze creatiile de forma. Astfel, operele artistice, literare sau stiintifice ORIGINALE sunt protejate, indiferent de modalitatea de creatie, modul sau forma concreta de exprimare, valoarea si destinatia lor. Ca instituitie de drept civil, dreptul de autor este ansamblul de norme juridice ce reglementeaza relatiile sociale nascute din crearea, publicarea si valorificarea operelor literare, artistice sau stiintifice. Ca drept subiectiv civil, dreptul de autor este posibilitatea asigurata de stat autorului de a utiliza opera potrivit dorintei sale, in scopul de a beneficia de toate prerogativele de ordin moral si patrimonial, regl L 8/96. Ca natura juridica, dreptul de autor a fost, pe rand, calificat ca drept de proprietate, drept de clientela si drept al personalitatii. Exista doua teorii cu privire la natura dreptului de autor : 1.

Teoria monista, potrivit careia nu poate fi disociata personalitatea autorului de opera sa

2. Teoria dualista - conform acestei teorii, dreptul de autor cuprinde atat drepturi morale, cat si drepturi patrimoniale, ponderea fiind in favoarea drepturilor morale

Conditiile pentru protectia drepturilor de autor Pentru a avea vocatie la protectie, prin Legea dreptului de autor, trebuie indeplinite cumulativ 3 conditii : 1.

Opera sa fie rezultatul unei activitati creatoare a autorului. Astfel, obiect al dreptului de autor il constituie doar oprele originale de creatie intelectuala. Aceasta conditie mai este denumita si « individualitatea operei ». Elementul esential il constituie forma de exprimare a autorului, impreuna cu alegerea si prelucrarea materialului. Originalitatea este o notiune subiectiva cu caracter relativ. Originalitatea este, pentru dreptul de autor, echivalentul noutatii din proprietatea industriala. Originalitatea se manifesta diferit, in functie de categoria de opere la care se refera. Legea romana prevede, in mod expres, ca operele originale sunt protejate indiferent de valoarea lor.

2. Opera trebuie sa imbrace o forma concreta de exprimare, adica sa fie perceptibila simturilor. Ea poate sa imbrace atat forma morala, cat si forma scrisa, poate sa fie sau nu fixata de un suport material, chiar daca unele opere sunt indisolubil legate de suportul lor material. 3. Opera sa fie susceptibila de a fi adusa la cunostinta publicului : -

Reproducere

-

Executare

-

Expunere

-

Reprezentare

-

Orice alt mijloc

O opera este recunoscuta si protejata, chiar si atunci cand nu este adusa la cunostinta publicului, prin simplul fapt al realizarii ei. Nu sunt protejate prin Legea dreptului de Autor ideile, teoriile, conceptele, descoperirile si inventiile. De asemenea, sunt excluse de la protectie, in mod expres, textele politice, legislative, administrative sau judiciare, simboluri oficiale ale statului, stirile si informatiile de presa (enumerarea este limitativa – nu sunt date cu titlu de exemplu). Opera comuna Titular al dreptului de autor poate fi atat o persoana fizica, cat si o persoana juridica. Autor al unei opere literare sau stiintice poate fi doar o persoana fizica, intrucat doar aceasta pot desfasura

o activitate de creatie. In mod frecvent, o opera poate fi rezultatul activitatii creatoare a mai multor persoane, caz in care suntem in prezenta unei pluralitati de autori si de subiecte ale dreptului de autor. Opera comuna este o opera creata de mai multi coautori in colaborare. Opera comuna este, prn excelenta, o opera unitara, ce se caracterizeaza printr-o pluralitate de subiecte ale dreptului de autor, ce poarta asupra unui obiect unitar. Obiectul unitar al operei poate fi divizibil, atunci cand contributia fiecarui autor poate fi determinata sau indivizibil, atunci cand contributiile autorilor nu pot fi indentificate. In privinta modului de repartizare a remuneratiei cuvenite autorilor - aceasta se imparte in mod proportional intre autori, in cazul operei cu obiect divizibil si in mod egal intre autori, in cazul operei cu obiect indivizibil. Titularii dreptului de autor sunt impreuna realizatorii operei. Opera comuna cu obiect indivizibil poate fi exploatata prin acordul comun al coautorilor. Opera comuna cu obiect divizibil poate fi exploatata si separat de fiecare coautor, cu conditia ca exploatarea sa nu incalce drepturile celorlalti coautori. Opera colectiva -

Este opera creata la initiativa si sub responsabilitatea unei persoane fizice sau juridice, contributiile personale ale coautorilor formand un tot si nu este posibil, din cauza naturii operei, sa se atribuie un drept distinct vreunuia dintre coautori.

-

Este o opera complexa din punct de vedere al obiectului, intrucat reuneste elemente de naturi diferite

-

Poate sa aiba obiectul divizibil sau indivizibil

-

Este caracterizata printr-o pluralitate de obiecte, carora le corespunde un singur subiect al dreptului de autor.

Elementul esential de diferentiere intre opera comuna si cea colectiva este acela ca opera colectiva este creata la initiativa, controlul si responsabilitatea unei persoane care imprima o conceptie de ansamblu asupra operei. Fiecare coautor executa o parte distincta din opera, potrivit comenzii si indicatiilor titularului. Titularul dreptului de autor asupra unei opere colective este persoana din initiativa si sub responsabilitatea careia opera a fost creata. Drepturile patrimoniale asupra operei apartin titularului.

Autorii contributiilor la opera colectiva au dreptul de a exploata separat fiecare contributia sa, cu conditia sa nu prejudicieze opera colectiva. Drepturile morale de autor revin tot persoanei din initiativa careia opera a fost creata. Autorii contributiilor au si ei o parte din exercitiul drepturilor morale de autor.

Curs 8

Drepturile morale de autor -

Sunt drepturi strans legate de persoana autorului. Acestea sunt preponderente si din ele se nasc drepturile patrimoniale de autor.

Drepturile morale isi continua existenta si dupa publicarea operei, si dupa decesul autorului, inclusiv dupa ce opera cade in domeniul public. La art 10 din L 8/96 sunt enuntate explicit urmatoarele drepturi morale: a.

Dreptul de divulgare - este dreptul de a decide daca, in ce mod si momentul in care opera va adusa la cunostinta publica. Este un drept discretionar si absolut, fiind unul dintre cele mai personale drepturi si dreptul din care se nasc drepturile patrimoniale de autor.

b. Dreptul la paternitatea operei - dreptul de a pretinde recunoasterea calitatii de autor al operei. Acesta exprima legea fireasca, intima dintre autor si opera sa; are doua aspecte: unul pozitiv - ce consta in dreptul autorului sau al mostenitorilor acestuia de a remedia calitatea sa de autor. Al doilea aspect este negativ si consta in dreptul autorului de a se opune oricarui act de uzurpare. c.

Dreptul la nume - este dreptul de a decide sub ce nume opera va fi adusa la cunostinta publicului.

d. Dreptul la inviolabilitatea operei – este dreptul autorului de a pretinde respectarea integritaii operei si de a se opune oricarei modificari sau oricarei atingeri aduse operei. Dreptul la inviolabilitatea operei este o consecinta a dreptului la divulgare, autorul fiind

singura persoana care poate hotari sub ce forma va aduce opera la cunostinta publicului. De altfel, L 8/96 prevede, in mod expres, ca sunt protejate creatiile de forma. e.

Dreptul de retractare – este dreptul autorului de a retrage opera sa de pe piata, in orice moment, despagubind, daca este cazul, pe titularii dreptului de exploatare. Dreptul de retractare este o consecinta a caracterului absolut si discretionar al dreptului de divulgare.

Caracterele drepturilor morale de autor -

Nu sunt expres reglementate de L 8/96, dar in doctrina se considera ca drepturile morale de autor au urmatoarele caractere :

1. Sunt drepturi strans atasate persoanei autorului. Caracterul strict personal al drepturilor morale au drept consecinta faptul ca numai autorul, personal, poate exercita componentele pozitive ale drepturilor de divulgare la paternitatea operei, la nume si inviolabilitatea operei. Totusi, exercitarea componentei negative a drepturilor morale de autor (dreptul de a se opune oricarei uzurpari, dreptul de a revendica oricand calitatea de autor si dreptul la inviolabilitatea operei) se pot detasa de persoana autorului. Dupa moartea autorului, exercitiul acestor drepturi morale se transmite mostenitorilor pe durata nelimitata. 2. Drepturile morale au caracter inalienabil. Datorita faptului ca drepturile morale sunt strict personale, ele au un caracter inalienabil, adica nu pot face obiectul unei instrainari sau al unei renuntari. 3. Drepturille morale au caracter insesizabil (nu pot face obiectul unei executari silite). Caracterul insesizabil rezulta din caracterul inalienabil al drepturilor morale de autor. Creditorii autorului pot urmari silit numai foloasele patrimoniale rezultate din exploatarea operei. In cazul unei opere nedivulgate, creditorii autorului nu-i pot impune acestuia divulgarea si exploatarea operei si nici nu se pot substitui autorului, divulgand ei opera si exploatand-o in vederea satisfacerii creantelor lor. 4. Drepturile morale au un caracter perpetuu. Drepturile morale de autor se nasc in momentul crearii operei, se transmit prin mostenire la data decesului autorului (doar componentele negative) si continua sa existe perpetuu. 5. Drepturile morale sunt imprescriptibile. Caracterul imprescriptibil al drepturilor de autor rezulta, in primul rand, din faptul ca sunt drepturi ale personalitatii si din faptul ca au un caracter perpetuu. Dreptul la actiune, in sens material, pentru apararea drepturilor morale de

autor nu se stinge oricat ar trece de la incalcarea lor. De altfel, prescriptia extinctiva se refera exclusiv la drepturile patrimoniale.

Drepturile patrimoniale de autor Alaturi de atributele de ordin moral, dreptul de autor contine si drepturi patrimoniale. Dreptul autorului de a trage, de a obtine foloase materiale de pe urma exploatarii operei sale a fost primul din drepturile recunoscute in favoarea autorilor. Cu toate acestea, in doctrina s-a aratat ca drepturile patrimoniale de autor nu se nasc drepturi de sine statatoare, ci sunt o consecinta a exercitarii prerogativelor personal-nepatrimoniale, cum ar fi, spre exemplu, dreptul de divulgare. Dreptul de autor are urmatoarele drepturi patrimoniale : 1.

Dreptul de utiliza si exploata personal opera – este dreptul autorului de a reproduce, difuza, importa, exporta copii ale operei, de a reprezenta in scena, de a o expune public (in functie de natura operei), de a o transmite prin radio sau TV, de a o reprezenta intr-un loc public sau de a permite accesul la opera. Autorul este singura persoana ce poate traduce, publica, adapta sau transforma opera sa.

2. Dreptul de a consimti la utilizarea operei de catre terti – autorul este singura persoana care, pe baza de contract, cu titlu oneros sau cu tiltu gratuit, poate consimti la utilizarea sau exploatarea operei sale de catre terti, in oricare din modalitatile expuse mai sus. 3. Dreptul de suita – este dreptul autorului unei opere de arta plastica de a incasa 5% din pretul fiecarei noi revanzari si de a fi informat in orice moment cu privire la locul in care se afla opera sa. Precizare : obiectul dreptului de suita este format numai dintr-o opera de arta plastica. Dreptul de suita, desi este un drept patrimonial, nu poate fi instrainat, fiind un drept strict personal.

Caracterele drepturilor patrimoniale de autor : 1.

sunt strans legate de persoana autorului - autorul unei opere are drept patrimonial exclusiv de a decide daca, in ce mod si cand va utiliza sau exploata opera sa

2. sunt transmisibile atat prin acte intre vii, cat si prin succesiune 3. sunt excusive – autorul este sigura persoana care decide exploatarea operei sale, precum si in ce mod se va realiza aceasta. Autorul are monopol exclusiv de

exploatare a operei si este singura persoana care poate decide daca permite utilizarea si exploatarea operei de catre terti 4. sunt limitate in timp. Autorului i se recunoaste pe toata durata vietii un monopol exclusiv de exploatare a operei, drept care se transmite si mostenitorilor pentru o perioada de 70 ani. Dupa implinirea acestui termen, opera cade in domeniul public.

Notiunea de concurenta neloiala In dreptul concurentei, notiunea de concurenta neloiala intervine atunci cand un comerciant, pentru a-si mari dreptul de clientela, incalca mijloacele oneste, uzantele cinstite din activitatea comerciala. Concurenta neloiala cuprinde atat norme imperative, ce impun sau interzic o anumita conduita, cat si norme dispozitive, care permit sau recomanda o anumita conduita. Prin aceste norme se urmareste crearea unui climat concurential ce protejeaza atat comerciantii, cat si consumatorii. Prin concurenta comerciala intelegem totalitatea actelor sau faptelor unui comerciant menite sa mareasca dreptul de clientela. Actele de concurenta pot fi licite sau ilicite. Caracterul licit sau ilicit al concurentei comerciale este dat nu de prejudicierea celorlalti comercianti, ci de modul, forma, mijloacele folosite in acest scop. Concurenta ilicita exista atunci cand : a.

Se incalca norme prohibitive

b. Se incalca contracte/clauze contractuale dintre doi comercianti Definitia legala a concurentei loiale art.. din L….defineste concurenta neloaiala ca fiind orice act sau fapt, contrar uzantelor cinstite din activitatea de productie, comercializarea produselor sau de prestari de servicii. In doctrina franceza, concurenta neloiala este definita ca fiind captarea clientelei comerciantilor concurenti, prin mijloace ilicite. Concurenta neloiala are 3 trasaturi caracteristice : 1.

Este o actiune de presupune acte sau fapt

2. Este destinata captarii clientelei altor comercianti

3. Mijloacele, medotele folosite sunt ilicite Concurenta neloiala se refera tocmai la mijloace, metode necinstite de atragere a clientelei. In doctrina se face diferenta intre concurenta interzisa si practicile monopoliste. Concurenta interzisa este data de acte sau fapte de atragere a clientelei, interzise de lege sau conventionale. De asemenea, concurenta interzisa este diferita si de practicile monopoliste. Concurenta interzisa este aceea prohibita prin lege sau prin contract. Practicile comerciale monopoliste sunt : -

Practicile comerciale inselatoare (actiuni prin care un comerciant creeaza confuzie intre produsele sale si alte produse ale altor comercianti care se bucura de o buna reputatie

-

Practicile comerciale agresive – anumite practici de atregere a clientei, cum ar fi publicitatea agresiva, publicitatea adresata persoanelor usor influentabile (cum ar fi copiii) sunt interzise printr-o directiva europeana (se aplica direct, nu trebuie sa fie adoptate de catre Parlament). Tot publicitate agresiva este trimiterea abuziva de mesaje in mod repetat….prin telefon sau mail. Publicitatea comparata este, de asemenea, interzisa. Vanzarile promotionale – sunt interzise atunci cand se coreleaza doua sau mai multe produse intr-o singura oferta. Reclama inselatoare este interzisa. Clauzele abuzive din contractele de adeziune (din contractele de cablu, de telefonie).

Delimitarea actiunii in concurenta neloiala de actiunea in contrafacere Contrafacerea desemneaza, generic, orice atingere adusa monopolului exclusiv de exploatare a unui de drept de proprietate industriala. Astfel, reproducerea frauduloasa, folosirea, punerea in circulatie fara drept a unor produse protejate printr-un titlu de protectie este calificata contrafacere. Contrafacerea este prohibita de lege si constituie o forma de concurenta interzisa. Contrafacerea este un ansamblu de norme, menite sa ocroteasca monopolul de exploatare a unui drept de proprietate industriala.

Actiune in concurenta neloiala (?)- Ansamblu de norme juridice prin care se repara prejudiciul creat de un act neloial altui comerciant.

Deosebiri : Actiunea in contrafacere

Actiunea in concurenta neloiala

Actiunea in contrafacere este o actiune reala.

Actiunea in concurenta neloiala este o actiune personala.

Actiunea in contrafacere isi are izvorul formal

Concurenta neloiala isi are izvorul formal in

in

raspunderea civila delictuala.

legile

speciale

ce

reglementeaza

proprietatea industriala.

Cauza cererii de chemare in judecata, in cazul

In cazul actiunii in concurenta neloiala, cauza

contrafacerii,

este

este

incalcarea

unui

drept

subiectiv al titularului, un obiect de proprietate

conduita

paratului,

care

contravine

uzantelor cinstite din activitatea comerciala.

industriala. Contrafacerea presupune repararea unui drept

Actiunea in concurenta neloiala sanctioneaza

incalcat.

conduita criticabila a paratului.

Obiectul

protectiei,

in

cazul

actiunii

in

In

cazul

concurentei este

neloiale,

comerciantul

obiectul

contrafacere, este un drept de proprietate

protectiei

care trebuie

industriala.

ocrotit de comportamentul necinstit al altui comerciant.

Finalitatea

actiunii

in

contrafacere

este

Finalitatea actiunii in concurenta neloiala este

oprirea incalcarii dreptului de proprietate

incetarea practicilor incorecte si eventuala

industriala prin aplicarea unor sanctiuni grave,

acoperire a prejudiciului.

in principal penale si, in subsidiar, civile.