Dream Management, de Mirela Oprea [PDF]

Zitiervorschau

Dream Management

Dream Management Fișa postului pentru cei care aleg să fie managerii propriilor vieți

Mirela Oprea ediția a II-a

EDITURA CARTEX

Concepția grafică a copertei: Mădălina Pricop Lector: Lucian Pricop Corectură: Ilie Barangă

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României OPREA, MIRELA Dream Management. Fișa postului pentru cei care aleg să fie managerii propriilor vieți / Mirela Oprea. Ed. a II-a București : Cartex, 2020 ISBN 978-606-8893-66-2 I. Oprea, Mirela 159.9

    

Pentru comenzi și informații, vă rugăm să ne contactați la: Tel/fax: 021/323.41.30; 021/323.00.76 Tel: 0745.069.898; 0729.951.763 www.edituracartex.ro e-mail: [email protected] O.P. 4, C.P. 184, București

Frica noastră cea mai mare nu este faptul că suntem inadecvați. Frica noastră cea mai mare este de a fi peste măsură de puternici. Lumina noastră și nu întunericul din noi ne înspăimântă cel mai tare. Ne întrebăm: „Cine sunt eu ca să fiu briliant, talentat, fabulos?” De fapt, cine ești tu ca să nu fii? Suntem fiii lui Dumnezeu. Jocul nostru la scară mică nu folosește nimănui. Nu este nimic înțelept în a ne micșora pe noi înșine astfel încât ceilalți să nu se simtă nesiguri în preajma noastră. Ne-am născut cu toții pentru a străluci, așa cum fac copiii. Ne-am născut ca să manifestăm Gloria lui Dumnezeu care e înăuntrul nostru. Nu doar în unii din noi, în fiecare din noi. Și când permitem Luminii noastre să strălucească, inconștient dăm altora posibilitatea de a face același lucru. Și când ne eliberăm de fricile noastre, prezența noastră în mod automat îi eliberează și pe ceilalți. Marianne Williamson

Foarte scurt ghid pentru cititorul care încearcă să decidă dacă dorește să cumpere această carte Înainte de a fi scriitoare, sunt o cititoare avidă de când mă știu. Am început să cumpăr cărți la vârsta de 8 ani și probabil că am cumpărat sute de volume. Ca să decid dacă vreau să cumpăr o carte, eu procedez așa: 1. Consult titlul, ca să văd dacă îmi spune ceva. 2. Răsfoiesc rapid cartea ca să înțeleg dacă mă interesează și conținutul – unele cărți au titluri foarte promițătoare și nu de puține ori m-am înșelat. 3. Citesc prima pagina. 4. Dacă prima pagină mă convinge, mă uit la preț și îl compar cu intensitatea dorinței mele de a dispune de acea carte la orice oră din zi și din noapte. De multe ori mi-aș fi dorit ca această decizie să fie mai simplă. Să existe un loc în carte care să îmi spună clar dacă vreau sau nu să cumpăr acea carte. Așa că am decis ca în cartea aceasta să includ un astfel de loc, care să ajute cititorul să ia o decizie informată. Locul acesta e pe pagina 30, sub forma unei întrebări. Dacă răspunzi negativ la această întrebare, atunci e puțin probabil să îți placă această carte. Însă dacă răspunzi afirmativ, atunci e foarte posibil să îți facă plăcere să citești această carte în întregime, caz în care vei fi fericit să o cumperi.

Cuprins Prefață / 11 Cum să fac să îmi dezamăgesc auditoriul? / 11 Visurile noastre: balauri cu șapte capete? / 14 O metodă rațională pentru managementul visurilor noastre / 15 La umbra turnului de fildeș: cum s-a scris această carte? / 16 Ce vei găsi în această carte / 20 Mulțumiri / 23 Capitolul I. E posibil să îți îndeplinești visurile? / 26 1. Ce este un vis în contextul acestei cărți? / 31 2. Oameni obișnuiți care au înfăptuit visuri aparent imposibile / 35 3. De ce o carte despre managementul visurilor / 39 4. De unde vin visurile pe care le avem? / 44 5. Cum îți prioritizezi visurile? / 47 6. Mituri referitoare la visuri / 50 7. Ce fel de visuri trebuie să urmărim? / 56 Concluzii / 60 Capitolul II. Funcțiile managerului de visuri / 62 1. Reprezentarea visului / 68 2. Planificarea visului / 74 3. Organizarea în vederea realizării visului / 81 4. Crearea și gestionarea echipei visului / 88 5. Conducere pe calea visului / 95 6. Monitorizarea progresului spre vis / 104 Concluzii / 110

8

DREAM MANAGEMENT

Capitolul III. Metodele managerului de visuri / 112 1. Vizualizarea visului / 114 2. Jurnalul visului / 122 3. Contrastul mental / 127 4. Cel mai mic pas / 134 5. Crearea de mini-obiceiuri / 139 6. Îndrumar pentru buna utilizare a metodelor / 145 Concluzii / 147 Capitolul IV. Abilitățile managerului de visuri / 149 1. Dezvoltarea conștiinței de sine / 151 2. Motivarea / 168 3. Comunicarea / 175 4. Rezolvarea de probleme / 187 5. Abilitatea de a cere ajutor / 195 Concluzii / 204 Capitolul V. Dincolo de viața privată: transformarea organizațiilor în care lucrăm prin visurile pe care le avem / 206 1. De la management prin obiective la management prin visuri / 207 2. O lovitură și două lecții învățate / 208 3. Un sistem de Dream Management / 209 4. Un antidot pentru demisia motivațională / 212 5. Primul atelier de Dream Management din România / 214 6. Dream building versus team building / 217 7. Managementul prin visuri. Spre o definiție / 219

DREAM MANAGEMENT Capitolul VI. Visul meu caută manageri și colaboratori / 227 1. Profesori, părinți și psihologi școlari / 229 2. Manageri și antreprenori / 231 3. Specialiști în resurse umane / 232 4. Directori și manageri de bănci / 233 5. Angajați și voluntari în organizații neguvernamentale / 234 6. Membri și simpatizanți ai partidelor politice (noi) / 236 7. Lideri și membri ai asociațiilor românilor din străinătate / 236 8. Membri ai familiilor extinse / 237 9. Cititorii și ambasadorii acestei cărți / 239 10. Alții pe care spațiul nu îmi permite să îi includ aici / 240 11. Ce poți să faci dacă vrei să mă ajuți? / 241 Index de noțiuni / 244

9

Prefață Uneori pentru ca un vis să se împlinească e suficient să îl ai. Ursula Zybura

Curiozitatea era palpabilă în sala cu tavan de lemn a hotelului în care se reuniseră mai bine de cincizeci de femei de afaceri din orașul Sibiu. Era ianuarie, vremea marilor „rezoluții” de început de an, iar titlul evenimentului promitea din plin: „Dream Big and Make it Happen!”. „Visează la scară mare și fă să se întâmple”. Descrierea evenimentului ridicase și mai mult expectaţiile: „2019 vine cu noi oportunități de business, dar și provocări cărora trebuie să le faci față. Nu îți face griji, căci alături de tine există oameni cu viziuni similare ce te pot ajuta ca rezultatele tale să depășească așteptările”. Eram primul speaker din listă, deci cel mai puțin important. În general, la astfel de evenimente, speaker-ul vedetă vorbește ultimul. Din meseria mea anterioară nu eram obișnuită să fiu primul speaker, dar în noul meu rol a trebuit să mă obișnuiesc cu lucruri mult mai provocatoare decât atât: să îmi deschid o firmă, să învăț despre organizarea de evenimente, să negociez prețuri pentru evenimentele mele, să mențin echilibrul între ce acceptam să fac în mod voluntar și ce trebuia plătit, să gestionez și să produc conținut (inclusiv video-uri) pentru câteva canale de social media și, cel mai important, să îmi dozez energia pentru a nu sucomba sub propriul meu entuziasm. Însă, dacă nu eram cel mai important speaker de pe agendă, eram cu siguranță cel mai îndrituit să vorbească aici. Eram expertul în visuri! Mai exact, în managementul acestora. Eram managerul de visuri: „The Dream Manager”. Spre bucuria mea, începeam să fiu tot mai cunoscută cu acest titlu, pe care mi-l arogasem cu câteva luni în urmă, la începutul anului sabatic pe care mi-l luasem ca să explorez această nouă și neașteptată pasiune.

Cum să fac să îmi dezamăgesc auditoriul? Toți ochii erau ațintiți spre mine, iar scopul meu era să le dezamăgesc. Da, ai citit bine. Scopul meu era să le dezamăgesc pe aceste femei! Să le scot din transa

12

DREAM MANAGEMENT

lui „Dream Big” și a citatelor așa-zis „inspiraționale” și „motivaționale” pline de contradicții și aiureli siropoase menite să creeze o emoție de moment îndeajuns de „înălțătoare” încât să justifice sumele adesea disproporționate pe care le solicitau cei care le proferau. Voiam să le vorbesc pe șleau, dar am simțit că nu se cade. Așa că le-am povestit mai întâi despre Amna al Haddad. O femeie din Dubai care a decis să devină halterofilă, într-o țară în care această opțiune aproape că a ostracizat-o. Locul ei în societate era de a se supune bărbatului în contextul unei căsătorii agreate de părinți, din care să rezulte un număr de copii, dintre care neapărat unul sau mai mulți să fie băieți. Truda ei de a-și construi musculatura și forma fizică pentru a ridica greutăți în cadrul unor concursuri cu public era fie profund disprețuită, fie descurajată, fie, în cel mai bun caz, cu greu tolerată. Cu toate acestea, Amna al Haddad a câștigat concursuri internaționale, obținând numeroase medalii de aur, argint și bronz. La multe dintre aceste concursuri, Amna era prima și singura femeie acoperită din cap până în picioare, conform codului vestimentar impus sportivelor musulmane. Datorită dârzeniei și succesului său, Amna a ajuns un model pentru mii și mii de fetițe din întreaga lume. În unul dintre interviurile sale Amna a spus așa: „Indiferent de câte greutăți te lovești, nu-ți abandona niciodată visul! Cu cât insiști mai mult, cu atât ești mai aproape de atingerea țelului. Când situația devine mai grea, trebuie să devii și tu mai tare“. Am rugat femeile din sală să ridice mâna sus dacă erau de acord cu acest citat. Toate femeile au ridicat mâna, mai puțin cea care urma să fie ultimul speaker al serii, care tocmai scria o postare pe Facebook despre eveniment. În pregătirea prezentării mele nu mă îndoisem că acesta va fi rezultatul micului meu test. Pe de o parte, eu fiind dream managerul, persoanele din sală se așteptau ca eu să fiu susținătoarea unor mesaje de acest tip. Nu știau că eu complotam pentru a le dezamăgi. Pe de altă parte, acest tip de îndemn e așa de des întâlnit încât ridici mâna fără să te mai gândești cu adevărat atunci când îl auzi. Le-am mărturisit lipsa mea de entuziasm: „Genul ăsta de îndemn e complet inutil. E pe toate gardurile. Îl știm cu toții și totuși cântăm dezlânat prohodul visurilor noastre, în timp ce le conducem demn pe ultimul lor drum, cel al cimitirului. Și la fiecare 100 de metri mai vedem o pancartă cu o versiune a acestui îndemn. Mai rău, acest îndemn mai e și stupid. Ba e bine, doamnelor, să abandonăm

Prefață

13

unele dintre visurile noastre! Uneori am fost influențate sau prost sfătuite în stabilirea lor. Alteori am fost naive și am crezut că tot ce zboară se mănâncă. Alteori am crescut și visul acela nu mai e decât un balast în viețile noastre”. Am văzut priviri consternate, așa încât m-am simțit încurajată să merg mai departe: „Unul dintre motivele pentru care mă enervează afirmația asta este că nu are nicio bază științifică. Vă spuneam mai înainte că sunt doctor în dezvoltare internațională. Asta înseamnă că am scris o teză de câteva sute de pagini în care fiecare paragraf, adică vreo 1500 de unități, a trebuit să fie documentat printr-o referință bibliografică. Sufăr efectiv când văd chestii din astea care zboară prin văzduh fără nicio bază științifică. Care cercetător de la care universitate a demonstrat fără putință de tăgadă și cu grup de control la purtător că efortul este întotdeauna, fără excepție și musai direct proporțional cu succesul? Nu spun că nu există studii despre relația dintre efort și succes. Dar, de obicei, ele sunt mult mai nuanțate decât acest enunț. Îndeajuns de nuanțate încât să fie și oarecum utile celor care le citesc”. Și dă-i și luptă, vorba lui Caragiale, cu alte și alte argumente, în speranța de a le pune pe gânduri într-o măsura suficientă încât să creez o breșă acolo unde înainte nu era decât un zid al truismului inutil. Miza era cu atât mai mare cu cât visurile acestor femei puternice nu erau doar ale lor. Ele țineau în palmele lor catifelate și frumos parfumate destinele a zeci de angajați, a căror bunăstare depindea de cât de frumos și mai ales eficient puteau să viseze ele. Mă simțeam responsabilă nu doar față de ele, audiența mea primară, cât mai ales față de cei de acasă, audiența secundară. La o adică, deși nu aș fi recunoscut cu voce tare, de ele mă îngrijoram mai puțin decât de cei de acasă care poate contau pe visurile lor mari. Prin urmare, am început să le vorbesc despre ce ne spune știința că trebuie să facem atunci când avem un vis pe care vrem să îl realizăm. Citisem tone de cărți pe tema gestionării obiectivelor personale și în mintea mea lucrurile deveneau tot mai clare: folosește metode prietenoase cu creierul tău și vei putea să faci aproape tot ce vrei; sau, adoptă metode care nu ți se potrivesc și îți vei aduce frustrare, necaz și întristare. Nu știam atunci, dar ce le-am povestit lor cu timpul a devenit metoda COPIL. COPIL e, desigur, un acronim: C vine de la „clarifică visul”; O vine de la „identifică obstacolul care îți stă în cale”, P vine de la „pasul

14

DREAM MANAGEMENT

cel mai mic, ridicol de mic” pe care trebuie să îl facil; I vine de la „inimă bună”, o metaforă pentru a reprezenta prietenii pe care îi aduni în jurul visului tău; L înseamnă „liniștea” pe care ai nevoie să o cultivi în mintea ta pentru a putea să te concentrezi asupra visului. Pe măsură ce vorbeam o liniște luminoasă se lăsa asupra sălii, iar ochii scăpărau cu interes. La finalul evenimentului, câteva dintre doamnele din sală au venit la mine și mi-au mulțumit. Una dintre ele a spus că s-a simțit ca și cum cineva ar fi făcut o mică vrajă în mintea ei. Eu am zâmbit în sinea mea, pentru că știam că știința este magie care funcționează.

Visurile noastre: balauri cu șapte capete? Oamenii au visat de când se știu oameni și cei cu visuri mari au trecut în istorie ca fiind mistuiți de un foc interior care i-a împins spre fapte ieșite din tiparele vremurilor în care au trăit. Nu se știe cum (sau poate mai corect ar fi să spun că nu știu eu cum), înțelepciunea colectivă contemporană a ajuns la ideea că trebuie cu orice preț să îți urmărești visurile chiar și atunci și mai ales atunci când „urmărirea” devine extrem de grea. O idee stahanovistă, exprimată mai sus de Amna al Haddad, dar și de mulți, mulți alții, conform căreia visurile tale sunt însetate de sacrificiu omenesc. Mai mult, acest sacrificiu chiar li se cuvine, dat fiind că, în lipsa lor, viața ar fi complet lipsită de sens. Cu astfel de idei care ne împresoară la tot pasul, mulți oameni renunță să mai viseze de teamă că asta le atrage numai greutăți, anxietate, confuzie, durere. Fiind atât de greu să ne ținem agățați de un vis care nu vrea altceva decât să se scuture de noi, ne încurajăm unii pe alții pe Facebook și alte canale de social media, prin citate frumos împănate și cimilituri variate, să nu renunțăm în niciun caz și niciodată la visurile noastre. Cei puțini care nu au renunțat încă nu îndrăznesc să facă primii pași spre visurile lor, pentru că își imaginează furcile caudine și focurile iadului până să iasă la un liman cu visul lor. Așa, visurile noastre ajung să fie cei mai mari dușmani ai noștri, iar în inimile noastre trăim emoția de a ne realiza visurile cu teamă, îndoială de sine, furie, vinovăție și chiar ură. „Oare ar trebui să renunț la tot ca să pot să fac ce cred că mi-ar plăcea cu adevărat? Și copiii? Și părinții? Și toți anii ăștia în corporație? Și pensia?”. Mai știi când erai mic și adulții te întrebau: „Pe cine iubești mai mult: pe mama sau pe tata?”. O întrebare aparent dulce și inocentă, dar care de fapt era un adevărat instrument de tortură. Tu rămâneai acolo, stors de energie și îngrozit că trebuie să faci o alegere atât de grea, la o vârstă atât de fragedă. Fețișoara începea să ți se încrețească a plâns, moment în care adulții izbucneau într-un

Prefață

15

râs amuzat-pervers. Ei, acum întrebarea aceasta s-a transformat în „Să îmi urmez visul sau să îmi văd liniștit de viață?”. Între timp, studiind întrebarea despre mama și tata, experții au ajuns la concluzia că e o întrebare abuzivă, o adevărată tortură psihologică pentru copilul mic și au sfătuit adulții să o scoată din repertoriul de interacțiuni cu copiii. Dar întrebarea aceea a rămas acolo, în sistemul tău, iar acum ți-o pui tu însuți într-o altă formă, la fel de chinuitoare.

O metodă rațională pentru managementul visurilor noastre Dar lucrurile nu trebuie să fie așa. Chiar și atunci când realizarea visurilor pare o chestiune guvernată de noroc și alți factori în afara controlului celui care deține visul – un contact care a facilitat încheierea acelei afaceri, o sumă de bani oferită de părinți – de fapt există un set de „strategii” (să le spunem așa) pe care cei care își realizează visurile tind să le urmeze mai mult sau mai puțin conștient și organizat. Studiile științifice riguroase confirmă existența și eficiența acestor strategii. Aplecându-mă asupra acestor cercetări și studiind oameni obișnuiți care își realizează visurile am început să înțeleg că aceste strategii sunt mai degrabă regula decât excepția în viețile celor care nu doar că au un vis, dar reușesc să îl și îndeplinească. Mai mult, am început să întrezăresc ideea că, împreună, aceste strategii pot forma o „metodă”. O metodă rațională prin care oamenii își pot gestiona visurile. Și care desigur nu va rezolva toate problemele planetei, dar care ne poate ajuta să ne creștem șansele de a ne realiza visurile și să fim astfel mai împliniți și mai fericiți. Încetul cu încetul și fără să îmi dau bine seama cum, am îmbrățișat „meseria” de „manager de visuri” pentru că, devenind tot mai conștientă de această metodă, am început să îmi doresc să fac ceva cu ea: să o testez, să găsesc informații care să o confirme sau să o infirme, să vorbesc despre ea, să o împărtășesc și altora, să o pun la lucru. În etapele de început, senzația pe care o aveam nu era că eu descopeream ceva – această metodă – ci că acest ceva mă trăgea spre el și făcea asta în mod consecvent, cu o forță doar cu puțin mai mare decât cea pe care eu o utilizam ca să fug de schimbarea radicală pe care avea să o aducă în viața mea. Chiar de la început, în timp ce căutam informații care să infirme sau să confirme ideea că există o astfel de metodă, s-a întâmplat ceva care m-a luat prin surprindere. Am înțeles că aceste strategii pe care unii dintre noi le urmează intuitiv sunt adesea confirmate de studii științifice serioase. Un articol ducea la

16

DREAM MANAGEMENT

un alt articol și o carte citită ducea la altă carte citită, iar puzzle-ul seducător al cunoașterii se așternea tot mai clar în fața mea, pentru că fiecare piesă nouă completa piesele deja existente. Am început să accept că de fapt există un anumit mod de gândire și acțiune, care le permite unora dintre noi să își creeze un adevărat obicei din a-și realiza visurile. Pentru mine acesta a fost un gând salvator. Deci așa cum unii dintre noi au obiceiul de a bea cafea dimineața sau de a merge la sală de două ori pe săptămână, alții și-au format bunul obicei de a-și îndeplini visurile. Am vrut să aflu mai mult. Acum nu mai trebuia să mă mai „tragă” nimic. Curiozitatea mea a devenit o forță motivațională care mă presa. Continuând cercetările, am înțeles ceva ce fusese tot timpul sub nasul meu, dar nu putusem să îl accept ca să îl articulez clar. Și anume: în turnul de fildeș al lumii academice, cercetătorii știu care sunt acele strategii care, dacă ar fi adoptate, ar conduce mai repede și mai lin spre realizarea visurilor celor care au visuri de realizat. Secretele sunt cunoscute și nici măcar nu mai sunt secrete. Le poate accesa oricine pentru a le utiliza în viața sa. În mod gratuit, uneori doar la un click distanță, alteori la capătul unei analize statistice, sau la finalul a două sute de pagini frumos așezate într-o carte! Singura problemă? Ele nu sunt „traduse” pe înțelesul tuturor! Limbajul academic poate să fie uneori arid, chiar țepos. Și, mai mult, uneori rezultatele cele mai interesante sunt obținute la confluența a mai multor științe: psihologie, economie, neuroștiințe, medicină etc. De aceea „secretele” acestea nu au ajuns încă decât la unii dintre cei care stăm cuminți la baza turnului de fildeș. Pe de o parte, acest lucru este firesc. Nu toți oamenii adoptă noutățile în același ritm. Teoria difuziunii sociale a inovației arată că din acest punct de vedere oamenii sunt împărțiți în cinci categorii. Cam 2,5% dintre noi suntem inovatori, descoperim lucruri noi, pe care abia așteptăm să le putem împărtăși cu cei din jur. 13,5% dintre noi adoptă inovațiile de îndată ce aud despre ele. Acestora le place să fie printre primii care fac lucrurile într-un fel nou și de aceea pe aceștia îi numim adoptatori timpurii (early adopters, în limba engleză). Apoi 34% formează majoritatea timpurie, 34% majoritatea târzie, iar 16% dintre noi sunt cei care adoptă ultimii noutățile.

La umbra turnului de fildeș: cum s-a scris această carte? Mi se pare un lucru nedrept și cu această carte mi-am dorit să pot să pun umărul la un efort de „traducere” care să ajute cât mai mulți oameni de la baza turnului de fildeș să înțeleagă știința realizării visurilor și să o folosească pentru a avea o

Prefață

17

viață mai împlinită și mai fericită. De aceea, la fundația acestei cărți se află sute de ore de lectură a celor mai relevante studii științifice și sute de ore în care am reflectat la următoarea întrebare: „Cum se pot explica aceste lucruri într-un mod simplu și atractiv, pe înțelesul tuturor, inclusiv al acelora care nu au studii în psihologie, medicină, neuroștiințe etc.?”. O altă întrebare care m-a călăuzit în tot timpul acesta și care se află și ea la baza acestei cărți este: „Ce fac altfel oamenii care își fac un obicei din a-și realiza visurile?”. Aceasta este o întrebare simplă, care însă e insuficient explorată. Într-o zi mi-ar plăcea să fac parte dintr-un amplu proiect de cercetare care să se ocupe exclusiv de această întrebare. Între timp, din observațiile mele, mi s-a părut că înțeleg că unul dintre lucrurile pe care oamenii care au obiceiul să își realizeze visurile le fac în mod diferit este modul în care se raportează la visul lor: la fel cum managerii se raportează la proiectul lor cel mai important. Inițial, această idee mi-a venit prin intermediul unei cărți despre care o să povestesc un pic mai târziu. Primul meu gând a fost: „Ce metaforă stupidă!”. Eram eu însămi manager în acel moment. Echipa mea era formată din circa cincisprezece persoane – angajați, consultanți și interni – din opt țări diferite, iar eu trudeam sub povara ei. Mai precis, sub povara luptei surde, nedeclarate niciodată ca atare, cu una dintre persoanele din echipă. Mereu nemulțumită, persoana aceasta scruta fără încetare orizontul ca să mă prindă „la colț”, să îmi vâneze greșelile. Fără ca eu să știu, petrecea nenumărate ore în întâlniri online ca să adune „dovezi” despre lipsa mea de adecvare la rol. În momentul în care am început să prind de veste, eram complet nepregătită pentru o confruntare. Fusesem aruncată într-o apă prea adâncă înainte de a ști să fac măcar pluta și habar nu aveam ce să fac cu acest gen de comportament. În întreaga mea viață profesională nu avusesem niciodată vreun conflict cu nimeni, iar asta mă dezavantaja clar, colega mea fiind experimentată în războaie de toate felurile. Acumulam stres și mi se părea că munca de manager e cea mai irațională muncă de pe planetă: cum să asociezi visurile cu așa ceva? Dar așa cum se întâmplă adesea, lucrurile nu vin degeaba spre noi. Intrigată de această asociere, am început să citesc cărți de management. Pentru prima oară în viață. Așa cum se întâmplă adesea, fusesem un manager făcut în grabă și din păcate nu avusesem timp să mă instruiesc. Începeam acum, pentru că nevoia e cel mai bun învățător. Îmi amintesc și acum emoția pe care am simțit-o când mi-a sosit acasă primul tom: o carte de 600 de pagini cu coperți de carton albastru. O carte a lui Peter Drucker, unul dintre părinții fondatori ai științei managementului. Și am citit tomul acela, și apoi alt

18

DREAM MANAGEMENT

tom, și apoi altele, și apoi am înțeles de ce cuvintele „vis” și „management” trebuie să stea împreună nu din întâmplare, ci cu tot dinadinsul! Următorul pas a fost să încep să culeg povești ale unor oameni obișnuiți, ca mine și ca tine, care au visuri pe care vor să le realizeze sau pe care le-au realizat deja. Am ascultat aceste povești, prin filtrul managerului care nu fusesem dar care deveneam, în contextul atelierelor de Dream Management pe care le organizam în principalele orașe din România. Sute de oameni au împărtășit cu mine visurile lor pentru o viață mai bună, cu mai mult zvâc. Și câteva zeci dintre ei mi-au scris mesaje private după ateliere – uneori după câteva săptămâni, alteori după câteva luni – ca să îmi spună cum au procedat ca să realizeze un anume vis. Am înțeles cum cei care aveau succes foloseau câteva principii simple de management: își planificau ce aveau de făcut, identificau și organizau resurse, atrăgeau oameni în povestea lor formând o echipă a visului, reflectau periodic dacă sunt pe drumul cel bun etc. La un moment dat, a încolțit în mine dorința de a scrie o carte. Această carte. Însă îmi era teamă să mă bazez doar pe observațiile mele, care poate erau prea influențate de evenimentele din propria mea viață. Așa că am început să culeg informații în mod mai organizat și mai structurat, cu ajutorul unui chestionar. Mi-am rugat cititorii de pe platforma www.republica.ro să mă ajute: „Până acum nu am avut obiective majore în viață. M-am lăsat purtată de oportunități, în funcție de ceea ce părea să fie potrivit în acel moment. Am fost norocoasă pentru că am găsit mereu mentori care nu m-au lăsat să fac greșeli majore. Dar acum aș vrea ca în următorii 5 ani să contribui la identificarea și realizarea a cel puțin 1000 de visuri. Pentru a documenta această experiență și lucrurile incredibile care cu siguranță se vor contura, dar și pentru a-mi organiza propriile gânduri, am decis să scriu o carte. Nu doresc să scriu o carte motivațională, ci una bazată pe experiențele concrete ale oamenilor care își urmează sau nu visurile (dar se gândesc la ele), care au curaj sau nu să facă ceva pentru a le realiza, care au sau nu un partener sau o echipă pentru a le realiza, care le împărtășesc sau nu celor din jur, care mai cred sau nu în ele, care îi ajută sau nu pe alții să își realizeze propriile visuri. Îmi propun să încep cu o etapă de cercetare. Pentru care, dragi cititori, vă cer ajutorul: dacă aveți 15 minute la dispoziție, vă rog să răspundeți la întrebările din acest chestionar. M-ați încurajat atunci la început: mi s-a părut firesc să vin spre voi să vă spun ce ați declanșat și, de data asta, să vă rog să mă ajutați în continuare”.

Prefață

19

Au răspuns 78 de persoane. Fiecare dintre acești oameni a răspuns la o serie de 40 de întrebări iscoditoare: Care e prima ta amintire legată de dorința de a realiza acest vis?; De ce dorești să realizezi acest vis?; În ce măsura talentele și abilitățile tale sunt aliniate cu visul tău?; În ce măsură te aștepți ca realizarea visului tău să fie unul dintre cele mai grele lucruri pe care le-ai făcut vreodată?; Ce abilități trebuie să mai dobândești ca să realizezi acest vis?; Care crezi că va fi un obstacol important în realizarea visului tău?; și alte întrebări asemănătoare. Citind răspunsurile, am simțit nevoia să mă întorc la teorie. Unele visuri se realizau ușor, de îndată ce deținătorul lor vedea clar ce dorea să obțină. Ca prin magie, în acel moment, resurse care fuseseră dintotdeauna acolo apăreau în raza conștiinței celui care avea un vis, iar omul trebuia doar să întindă mâna și să alinieze stelele care îi picau în poală. Alte visuri aveau nevoie ca deținătorul lor să opereze schimbări mai profunde în modul său de gândire, simțire și acțiune. Ele păreau a veni pe lume ca să ajute acea persoană să devină o versiune mai bună a sa însăși. Motivați de visul lor, oamenii își doreau să opereze schimbări complexe în viețile lor. Astfel, am început să mă gândesc tot mai mult la schimbările de comportament și o vreme m-am pierdut în mulțimea teoriilor din acest domeniu. Autorul care m-a marcat cel mai mult a fost James Prochaska, cu modelul său trans-teoretic al schimbărilor de comportament. La un moment dat, învățasem atât de multe lucruri despre asta, încât la serviciu am creat un curs online despre schimbarea de atitudini și comportament, în care am inclus șase dintre zecile de teorii și modele care există. Zeci de colegi din Europa, Africa, Asia și America Latină au participat la acest curs și unii dintre ei mi-au spus că acesta a fost unul dintre cele mai utile cursuri pe care l-au făcut în întreaga lor viață profesională. Pas cu pas, dansând între teorie și practică, între cărți și ateliere de Dream Management, între articole științifice și interviuri cu oameni care își realizau visurile, am ajuns să construiesc structura acestei cărți. Prima versiune a cuprinsului a inclus mult mai multe capitole decât cele incluse aici. Nu știam unde mă va duce inspirația și cercetarea, așa că am lăsat porți deschise. Care ulterior s-au închis singure pe măsură ce mesajul cărții devenea tot mai clar. Un capitol pe care am regretat să îl exclud a fost unul legat de fricile pe care le au oamenii în raport cu visurile lor. Un altul era legat de modalitățile prin care părinții ar putea să își susțină copiii să își realizeze visurile. Simt, însă, că aceasta nu va fi singura mea carte pe această tema, așa că e foarte probabil ca următoarea să includă aceste capitole, împreună cu cele care vor fi sugerate de către cititorii acestui volum.

20

DREAM MANAGEMENT

Pentru programul de Dream Management eu am plantat o sămânță, dar el a crescut apoi pentru că oamenii au venit cu sugestii, idei și încurajări. Atunci când am început nu m-am gândit că o să ajung cu el în companii sau în școli. Dar oamenii care veneau la ateliere erau angajați undeva și își doreau programul pentru echipa din care făceau parte. După cum erau și părinți care își doreau programul pentru copiii lor, la școală. Mă aștept să se întâmple la fel și cu această carte, așa încât aștept ideile și sugestiile voastre. Unul dintre argumentele majore ale acestei cărți e faptul că orice vis se poate realiza, cu condiția ca deținătorul acelui vis să își trateze visul așa cum un manager foarte dedicat și competent își tratează unul dintre cele mai importante proiecte. Este o idee simplă. O paralelă care ar putea părea subînțeleasă, dar care mie mi-a schimbat complet modul de a mă gândi la felul în care putem să ne organizăm pentru a ne realiza cele mai îndrăgite aspirații. Astfel, din momentul în care această idee a intrat în raza conștiinței mele, am început să devorez manuale de management care până atunci îmi stârneau doar un interes moderat. Acest lucru se reflectă în natura resurselor bibliografice citate mai jos. Astfel, veți observa că multe din lucrările citate provin din domeniul managementului, în timp ce restul provin din sfera psihologiei, în special din ramura psihologiei pozitive. Mai jos am menționat doar o parte dintre resursele consultate, respectiv pe acelea pe care le menționez explicit în text. Matricea mea informațională generală, opiniile implicite și eventualul dram de înțelepciune pe care am putut să îl pun la baza acestei cărți provin din sutele de volume și articole pe care le-am citit de-a lungul timpului și care mi-au orientat gândirea în feluri care s-au integrat profund în ceea ce sunt acum.

Ce vei găsi în această carte Greșit atribuit lui Nelson Mandela, poemul care deschide acest volum exprimă în formă succintă esența acestei cărți. Și anume că în noi toți se află talente, abilități și resurse extraordinare, care se află în slujba noastră, pentru a realiza cele mai frumoase lucruri la care mintea noastră poate să aspire. Nu este adevărat că ne e teamă că, pornind să realizăm lucruri înălțătoare pentru noi înșine și pentru societate, nu vom avea instrumentele interioare pentru a reuși. Mulți dintre noi se auto-cenzurează în ambiție și aspirație, pentru a fi la fel ca alții și pentru ca aceștia „să nu se simtă nesiguri în preajma noastră”. Pentru a nu trebui să ieșim dintr-o zonă călduță, dar limitativă, a confortului de zi cu zi. Pentru a nu descoperi cine suntem cu adevărat, crezând că această descoperire ne va „obliga” apoi la lucruri pentru care nu suntem pregătiți.

Prefață

21

Ne tragem în jos pe noi înșine și unii pe alții, jucăm „la scară mică”, într-un mod care „nu folosește nimănui”. Este paradoxal ceea ce facem, pentru că fiecare dintre noi poartă în sine lumina orbitoare a perfecțiunii umane, pe care, însă, prea adesea o punem sub oborocul cutumelor sociale, a tradițiilor, a „cumințeniei”. Ne este frică de visurile noastre cele mai îndrăznețe, pentru că suntem convinși că plata pentru ele ne va zdrobi. Credem că visurile noastre cer jertfă și sacrificiu și le ascundem în cele mai întunecate sertare ale sufletelor noastre. Făcând așa, ceea ce sacrificăm de fapt sunt toate acele talente ieșite din comun – inteligența noastră în primul rând – care ne-au fost date tocmai pentru a putea să fim cea mai frumoasă versiune a noastră. În primul capitol clarific termenul „vis”, oferind două definiții ale acestui concept, astfel încât să știm despre ce vorbim în contextul acestei cărți. Îmi doresc ca acest volum să fie o resursă și o sursă de inspirație pentru oameni obișnuiți, „ca mine și ca tine”, așa încât în pasul imediat următor aduc exemple, povești de viață, ale unor oameni ca noi, dintre care pe unii îi cunosc personal, care și-au îndeplinit visuri pentru care viața nu păruse să îi sortească absolut deloc. Termenul „management al visurilor” este nou, așa încât am dorit să explic motivele pentru care am decis să scriu o carte pe această temă și, de asemenea, am încercat să clarific câteva mituri în legătură cu realizarea visurilor. De exemplu: numai oamenii norocoși își realizează visurile sau visurile sunt pentru oameni slabi și idealiști. În partea a doua a capitolului răspund la câteva întrebări importante: cum se formează în noi visurile pe care le avem? De unde vin ele? În ce măsură suntem influențați de mediul înconjurător și în ce măsura această influență este benefică? Apoi: Cum putem să prioritizăm visurile atunci când avem multe pe listă, iar viața ne cheamă în direcții diferite? În fine: Ce fel de visuri trebuie să urmărim? Sunt ele „egale”, toate bune și frumoase, sau nu? Cu capitolul al doilea intrăm în „substanța” cărții și vorbim despre funcțiile managerului de visuri, pornind de la premisa că pentru a realiza un vis, ceea ce trebuie să facem este să ne comportăm cu visul nostru, așa cum un manager se comportă cu proiectul său. Un manager de succes nu e de succes pentru că are noroc în viață, ci pentru că își știe rolul și îl îndeplinește conform unui set de așteptări relativ standardizate. Pe parcursul unei zile de muncă, toți managerii, din orice domeniu, fac cam aceleași lucruri. Dar care sunt aceste lucruri? Care sunt funcțiile managerului? În acest capitol descriu șase funcții: reprezentarea visului în lume, planificarea visului, organizarea în vederea realizării lui, crearea și gestionarea echipei visului, conducerea pe calea visului și monitorizarea progresului. Pentru fiecare dintre aceste funcții propun o „fișă de post”, o listă cu sugestii de activități care corespund fiecăreia dintre aceste funcții. Astfel, dacă

22

DREAM MANAGEMENT

ai vrea să te „angajezi” pe tine însuți pentru a-ți realiza visul, ai ști exact ce să îți ceri și apoi cum să te verifici. În capitolul al treilea înveți despre metodele managerului de visuri. Managerii își conduc proiectele utilizând anumite moduri de lucru care au fost testate și validate de experiența îndelungată a diferite generații de profesioniști din domeniul managementului. Desigur, există loc pentru inovație și dezvoltare continuă, dar există metode clare, care, dacă sunt folosite, ajută managerul să gestioneze un volum uriaș de muncă – al său și al altora. Dintre zecile de metode de lucru ale managerului de visuri, în acest capitol am inclus doar metode care îndeplinesc două criterii: sunt testate și validate științific și sunt ușor de utilizat. Astfel, în acest capitol vei afla despre următoarele metode: vizualizarea visului, jurnalul visului, contrastul mental, cel mai mic pas și crearea de mini-obiceiuri. Pentru fiecare metodă primești sugestii concrete de utilizare pentru cazul în care ești managerul propriului vis și pentru cazul în care dorești să ajuți pe cineva să își realizeze visul. Acest capitol include și un îndrumar pentru buna utilizare a metodelor, care oferă câteva scenarii menite să te ajute să alegi metoda sau combinația de metode cea mai potrivită cazului tău. Capitolul al patrulea se referă la abilitățile managerului de visuri. Termenul „abilitate” se definește ca un set de deprinderi teoretice și practice, dobândite în urma unui proces de învățare, care permit obținerea rezultatelor dorite. Managerii nu își conduc valoroasele proiecte, uneori de ordinul a milioane de euro, pe baza unor ipotetice talente înnăscute, ci prin intermediul unui set de deprinderi pe care le-au învățat în diferitele școli de management pe care le-au absolvit. Cu alte cuvinte, oricine învață ceea ce este necesar poate să devină manager al propriului său vis și poate să îi ajute pe alții să își realizeze visurile lor. Abilitățile descrise în acest capitol sunt: dezvoltarea conștiinței de sine (având în vedere că sinele este principalul instrument al managerului de visuri), capacitatea de a-și înțelege și cultiva propria motivație, capacitatea de a comunica eficient despre și în procesul realizării visului, rezolvarea problemelor care apar pe parcurs și abilitatea de a cere ajutor. Oricine stăpânește aceste cinci abilități de bază își crește considerabil șansele de a-și realiza visul, oricare ar fi acela. Capitolul al cincilea, mai scurt decât cele anterioare, își propune să facă trecerea de la viața privată la viața publică și, mai ales, cea profesională. Până acum am vorbit în mod special despre felul în care putem să ne transformăm propriile vieții. În acest capitol discutăm despre felul în care am putea să transformăm organizațiile în care lucrăm prin visurile pe care le avem. Eroii acestui capitol sunt Craig Handley și Mary Miller, proprietarii a două companii din Statele

Prefață

23

Unite, care au adoptat conceptul de management al visurilor, revoluționând modul în care funcționează companiile lor. Pe scurt, acești antreprenori de succes au decis să organizeze activitatea companiilor lor astfel încât să își ajute angajații să își realizeze visurile. Oamenii au fost încurajați să vină la serviciu însoțiți de aspirațiile lor personale cele mai înalte, să se ajute unii pe alții să și le realizeze și să utilizeze resurse pe care compania le-a creat și le-a pus la dispoziție în acest scop. Managerii acestor companii au observat o reducere considerabilă a fluctuației personalului și o creștere considerabilă a motivației angajaților. Capitolul include și o sugestie cu privire la modul în care companiile românești – dintre care unele se confruntă cu o importantă fluctuație a personalului – ar putea să utilizeze acest model al managementului prin visuri, în completarea clasicului model al managementului prin obiective. În fine, cel de-al șaselea și ultimul capitol al acestui volum, vorbește despre visul meu de a promova acest concept în societatea românească. Am început singură, cu un prim atelier de Dream Management, într-o organizație neguvernamentală din București. Articolul pe care l-am scris și publicat pentru a descrie acea experiență și conceptul în sine de management al visurilor mi-a schimbat viața, pentru că m-a luat din contextul profesional în care eram, pentru a explora potențialul a ceea ce între timp a devenit… un vis al meu. Până la momentul la care scriu aceste rânduri mai mult de 500 de persoane au participat la evenimente de Dream Management pe care le-am organizat în marile orașe din țară. Există deja un număr mare de fani și susținători ai acestui concept. Dar pentru a realiza cea mai frumoasă versiune a visului – ca fiecare cetățean din România, adult sau copil, să știe care e visul său și să aibă în jur oameni care să îl ajute să îl realizeze – este nevoie de un alai întreg. Chem la oaste: profesori, părinți și psihologi școlari, manageri și antreprenori, specialiști în resurse umane, directori și manageri de bănci, angajați și voluntari în organizații neguvernamentale, membrii și simpatizanți ai (noilor) partide politice, lideri și membri ai asociațiilor românilor din străinătate, membrii ai familiilor extinse, cititori și ambasadori ai acestei cărți și, mai ales, pe tine! Hai!

Mulțumiri Sunt foarte recunoscătoare. În general pentru că acest concept – Dream Management – a venit în viața mea. Practic m-a salvat dintr-o cumpănă profesională, cea pe care am început să o povestesc câteva pagini mai înainte. După luni de tensiuni și îndoieli, m-am îmbolnăvit. În burta mea, în partea stângă jos, a început să crească un fluture care se zbătea să iasă afară. Întâi delicat, iar apoi

24

DREAM MANAGEMENT

tot mai violent. Era nerăbdător și nu mai voia să stea acolo. Mă trezea chiar și noaptea, ca să îmi spună cât de tare ura faptul că era singur, în întuneric. Numele în jargon medical al fluturelui meu era „colită spastică”. Medicii din două țări diferite mi-au spus că nu se cunoaște originea acestei boli și că trebuie să mă obișnuiesc așa pentru tot restul vieții mele. Prima schemă de tratament a fost inutilă, iar a doua a inclus valium. După trei luni de valium eram suficient de îngrozită încât să încep să îmi studiez boala pe internet. Știți cum medicii spun să nu ne „consultăm” pe internet? Ei bine, eu luasem de bun sfatul lor și refuzam să fac asta. Când am început să citesc eu însămi, am aflat că unul dintre cele mai frecvente motive ale acestei boli era legat de stres. Evident! Le spusesem mereu medicilor că trec printr-o perioadă grea, dar niciunul dintre ei nu se gândise să identifice cauza. Cu informația asta, am început să caut alternative pentru viața mea. Să mă întreb pentru prima oară cu adevărat: „Dar eu ce vreau cu adevărat? Care este visul meu?”. Ca întotdeauna când sunt la o răscruce în viață am început să citesc. Carte după carte, articol după articol, poveste după poveste. E o listă lungă de autori cărora le sunt recunoscătoare pentru cărțile minunate pe care le-au scris, pe care eu le-am sorbit și care m-au adus în punctul acesta în care eu scriu această carte și coordonez programul de Dream Management. Ar fi așa: Matthew Kelly (The Dream Manager), Sonja Lyubomirsky (Cum să fii fericit), Martin Seligman (nu doar pentru cărțile sale, dar și pentru că a pus bazele unei noi ramuri ale psihologiei: psihologia pozitivă), Gabrielle Oettingen (Rethinking Positive Thinking), Giorgio Nardone (care mi-a deschis ochii asupra consilierii orientate spre soluții) și mulți alții. Apoi le mulțumesc celor care m-au susținut atunci, la început, cu acest proiect. Raluca Negulescu, care m-a invitat să susțin o activitate de team building în organizația ei, dându-mi mână liberă: acela a fost primul atelier de Dream Management. Doru Toma, de la Young Leaders for Justice, care a citit primul articol pe care l-am scris pe această temă și care m-a invitat să susțin un atelier pentru tinerii lideri în domeniul justiției. Andrada Sorca (acum Mazilu) care mi-a deschis porțile orașului ei, Timișoara, unde acum este una dintre cele mai dinamice comunități de Dream Management. Melania Medeleanu, care mi-a ascultat poveștile despre ateliere și m-a încurajat să continui. Vlad Voiculescu, care a găzduit în sufrageria lui primele ateliere din București. Irina Mihălcuț, care m-a invitat la Roman. Prietenei mele Roxana Todea, care mi-a dat cele mai bune sfaturi și instrumente pentru activitățile de promovare online (îi datorez printre altele, multe fotografii frumoase și site-ul). Elena Herlea, o altă prietenă,

Prefață

25

care mi-a dăruit identitatea vizuală a programului. Celui mai frumos bărbat din lume – Matteo – pentru că a fost întotdeauna prezent și încurajator. Și, desigur, le sunt foarte îndatorată celor 78 de persoane care au răspuns la chestionarul meu. Și, în egală măsura, celor 500 de persoane care au participat la evenimentele de Dream Management și care au avut încredere ca să își împărtășească visurile cu mine. Le mulțumesc în mod deosebit celor care mi-au scris apoi mesaje private ca să îmi spună cum au realizat visurile și ca să mă încurajeze să continui acest program. Le mulțumesc cititorilor mei de pe platforma www.republica.ro și editorului Raluca Ion, care m-a încurajat mereu, deși cred că noi nu ne-am cunoscut niciodată față în față. Am fost foarte emoționată când platforma a creat secțiunea https://republica.ro/dream-management și a pus acolo toate articolele mele pe această temă. Le mulțumesc lui Sergiu Vlăsceanu și Sabinei Șelaru, care sunt alături de mine în demersul de a promova conceptul de Dream Management în România și care sunt și ei atât de pasionați și fascinați de acest concept. Îi mulțumesc tatălui meu, în mod special. Care nu mai este printre noi acum, dar care a fost mereu eroul meu și care mă ajută în continuare cu cel mai sănătos simț al umorului din câte am cunoscut. Datorită lui știu să fiu autoironică atunci când risc să mă iau prea în serios.

Capitolul I E posibil să îți îndeplinești visurile? Un vis este un microscop prin care privim la manifestările ascunse în sufletul nostru. Eric Fromm Faptul că ai luat în mână această carte înseamnă că iscodești cu mintea această întrebare și că poate că ai un vis, mai nou sau mai vechi, care îți dă târcoale. Ca mulți oameni probabil ai încercat deja să faci ceva în legătură cu visul tău și ai început să speri că se poate realiza. Sau poate doar ai construit castele de nisip în minte fără să fi făcut încă niciun pas concret. Sau poate că ai o viață liniștită, „frumos curgătoare” (vorba lui Ion Creangă, care spunea așa despre râul Ozana), ai un job relativ stabil și relativ plăcut, o familie ca multe alte familii, cu bune și mai puțin bune, dar simți că lipsește ceva și un colț al minții tale se întreabă mereu: „Dar, cum ar fi dacă….” Această carte pornește de la principiul că în teorie orice vis poate să fie înfăptuit. Zborul i-a fascinat dintotdeauna pe oameni: prima legendă despre oameni care zboară, Dedal și Icar, își are originea în vremuri atât de străvechi, încât ne e aproape imposibil să le ancorăm pe o axă a timpului. Mai aproape de noi, în urmă cu aproape cinci sute de ani, Leonardo da Vinci a imaginat mașinării care au devenit elicopterele moderne. Acum o sută de ani Henri Coandă aducea o contribuție importantă care a făcut posibilă inventarea avionului modern. Acum zborul e ceva banal: cu mai puțin de o sută de euro, la bordul unui avion low-cost, poți să ajungi dintr-o parte într-alta a Europei, în mai puțin de două ore. Diferite grupuri de cercetători testează aparate individuale de zbor și e posibil ca în curând să putem deține astfel de aparate, în locul clasicelor mașini. Omenirea a îndeplinit un vis nebunesc. Un vis care, pentru mult timp, a fost mai degrabă o fantezie (o să vedem într-un capitol viitor care e diferența dintre un vis și o fantezie) ce părea realmente imposibil de realizat.

E posibil să îți îndeplinești visurile?

27

Istoria a consemnat experiența unor oameni care nu doar că și-au îndeplinit cele mai improbabile visuri, dar au făcut asta în ciuda (sau poate datorită?) unor obstacole aparent insurmontabile, la vârste șocant de tinere. Alexandru cel Mare pornea să cucerească alte țări înainte de a fi major (conform standardelor actuale). Octavian, cel cunoscut ca primul împărat al Romei, a devenit senator la vârsta de 20 de ani. Ioana d’Arc lupta în războiul care a transformat-o într-o eroină când era încă o adolescentă de 17 ani. Blaise Pascal a inventat primul calculator la 19 ani. Mozart a scris prima sa simfonie la 8 ani. Mary Shelley a publicat Frankenstein când avea abia 20 de ani. Malala Yousafzai a câștigat Premiul Nobel pentru Pace la vârsta de 17 ani, pentru că a îndrăznit să înfrunte talibanii care doreau să închidă toate școlile pentru fete. În fine, prima gimnastă din lume care a luat un 10 curat la Jocurile Olimpice, Nadia Comăneci, avea doar 14 ani atunci când a realizat această performanță absolut incredibilă. Mașina de realizat visuri Creierul nostru este proiectat pentru a ne ajuta să ne îndeplinim visurile. De-a lungul dezvoltării rasei umane, din vechime și până în prezent, creierul și-a construit mecanisme extraordinar de sofisticate care au acest unic scop. Pe de o parte, creierul nostru este o mașină incredibil de performantă de rezolvare a problemelor care stau în calea lucrurilor pe care vrem să le realizăm. Pe de altă parte, de fiecare dată când suntem aproape de îndeplinirea unui obiectiv, creierul nostru eliberează o substanță numită dopamină, care produce bucurie intensă. Dopamina este semnalul creierului că un lucru pe care îl dorești sau de care ai nevoie e pe cale să se întâmple și îți dă nu doar energie dar și plăcere pentru a continua eforturile. În înțelepciunea ei, natura ți-a făcut cel mai important cadou pentru ca tu să supraviețuiești și să te dezvolți, realizând lucruri ieșite din comun. Și atunci de ce există mai multe visuri cu aripi frânte decât visuri împlinite? Dacă istoria noastră celebrează oamenii cu realizări ieșite din comun, cum se face că mulți dintre noi își amână constant visurile sau preferă să le trăiască în imaginar? Dacă anatomia și fiziologia creierului nostru sunt de natură să ne susțină în orice întreprindere posibilă și uneori chiar imposibilă, cum se face că renunțăm la ceea ce ne dorim cu adevărat? Dacă alții pot să aibă realizări incredibile la cele mai fragede vârste, cum se face că noi la 40 de ani nu avem curaj să facem acele schimbări care ne-ar pune pe traiectoria a ceea ce dorim cu adevărat? De la principiul care spune că în teorie orice vis poate să fie împlinit la practică, este o distanță pe care puțini știu cum să o parcurgă și ajung să creadă că totul depinde de noroc sau de niște sacrificii atât de mari încât poate că nici nu merită eforturile.

28

DREAM MANAGEMENT

Cartea aceasta își propune să creeze o punte între teorie și practică și să arate că orice vis poate să fie împlinit, cu o singură condiție principală și pe baza unui set de principii generale. Doar o singură condiție principală. Numai una! Dar înainte de a dezvălui această condiție, aș vrea să fac două lucruri. În primul rând, aș vrea să îți spun câteva lucruri importante despre această condiție. Aș vrea să ți-o prezint ca și cum ți-aș prezenta o persoană care ar putea să îți devină o foarte bună prietenă sau – cine știe – poate chiar viitoarea soție sau viitorul soț. Știu că acum oamenii se prezintă simplu, doar cu numele: – Vă rog să faceți cunoștință. Mihai, ea e Maria. Maria, el e Mihai. Iar apoi cei doi își dau grăbit mâna, se privesc uneori ușor stânjeniți și gata. Eu sunt de modă veche. Mie îmi place să spun așa: – Vă rog să faceți cunoștință. Maria, el e Mihai, prietenul acela al meu despre care îți spuneam că e pasionat de escaladă și care de curând s-a întors dintr-o expediție prin intermediul căreia a strâns bani pentru copiii cu cancer. Apoi m-aș întoarce spre Mihai și aș spune: – Mihai, despre Maria nu cred că ți-am povestit. E prietena mea care de curând a revenit din Africa, unde a făcut voluntariat pentru copiii cu dizabilități. Dintre miile de caracteristici pe care cei doi le au, eu încerc să le aleg pe acelea care îi unesc în vreun fel. Punctele comune care ar putea reprezenta tot atâtea punți de comunicare între doi oameni care acum că se cunosc poate își vor uni resursele și poate chiar destinele pentru a face mult bine celor din jur și lor înșiși. Așa aș vrea să îți prezint această condiție, pentru că lucrul cel mai bun pe care eu mi-l pot imagina ca rezultat al acestei cărți este situația în care cât mai mulți oameni își unesc destinele cu ceea ce reprezintă această condiție întru realizarea unui număr cât mai mare de visuri. Nu îmi propun o sarcină ușoară pentru că, în timp ce pe ea o cunosc foarte bine, pe tine, cel care citește, te cunosc mult mai puțin. Intuiesc câteva dintre calitățile pe care le ai, precum: dragostea pentru lectură și cunoaștere, interesul pentru a deveni cea mai bună versiune a ta însăți/însuți, preferința pentru a trăi o viață cu sens, dorința de a cunoaște și de a face binele. Dar nu pot să fiu sigură de prea multe lucruri, așa încât o să mă ierți dacă introducerea o să fie mai stângace decât aș prefera eu.

E posibil să îți îndeplinești visurile?

29

În al doilea rând, aș vrea să îți cer voie să îți adresez o întrebare. O întrebare foarte simplă, la care o să te rog să răspunzi onest, cu „daˮ sau „nuˮ. Dacă răspunzi „daˮ atunci cred că ți-ar face mare plăcere să citești cartea în întregime, o dată sau chiar de mai multe ori. Să îi pătrunzi ideile și să faci exercițiile pe care o să le propun. Să o comentezi cu prietenii și colegii tăi și să o recomanzi altor persoane cărora poate că o să le aducă unele schimbări în viață. Dacă răspunzi cu „daˮ, atunci poate ar fi util să cumperi această carte ca să o ai mereu la îndemână sau să o împrumuți de la cineva, ca să o ai la îndemână măcar temporar, până te pui pe linia pe care cartea o desenează. Dacă nu ai posibilitatea materială de a cumpăra această carte, dar ești deosebit de motivat/ă să îi cunoști conținutul, te rog să mă contactezi și o să găsim o modalitate inovativă pentru ca setea ta de cunoaștere să poată să fie satisfăcută. Doamna Condi Acum a sosit vremea să îți prezint condiția despre care îți spuneam. Dacă ea ar fi o persoană, atunci aș numi-o Doamna Condi și aș prezenta-o așa: – Dragă cititorule, te rog să faci cunoștință cu doamna Condi. Doamna Condi este fiica regretatului domn Peter Drucker, profesor, scriitor și consultant de renume. Domnul Drucker a inventat teoria managementului, aducând o contribuție extraordinară la dezvoltarea întreprinderilor de varii tipuri. Doamna Condi continuă studiile tatălui său, dar le aplică la viața oamenilor obișnuiți, ca mine și ca tine, care doresc să își realizeze aspirațiile profesionale și personale de orice fel. Ea a demonstrat științific că orice vis se poate realiza cu o singură condiție. Și anume ca deținătorul visului să își trateze visul la fel cum ar trata orice alt proiect important al vieții sale, folosind câteva dintre principiile de management dezvoltate de tatăl său. Apoi m-aș întoarce către doamna Condi și aș spune: – Doamnă Condi, vă rog să faceți cunoștință cu cititorul meu. La fel ca mulți oameni, de-a lungul vieții sale, cititorul meu a avut foarte multe visuri. Pe unele le-a îndeplinit, la altele a renunțat, iar pe altele speră să le îndeplinească în curând. Cititorul meu își dorește să trăiască o viață împlinită, pune mare preț pe devenirea sa ca om și dorește să îi ajute și pe cei din jur să își îndeplinească visurile. Cititorul meu nu s-a gândit niciodată că ar putea să aplice principii de management pentru realizarea propriilor visuri și e un pic sceptic să audă o astfel de idee. Mereu a crezut că aceia dintre noi care își îndeplinesc visurile sunt mai norocoși sau că

30

DREAM MANAGEMENT au muncit enorm, plătind un preț foarte mare. Poate chiar prea mare, uneori. Dar iată că au sosit alți doi invitați. Vă las să explorați împreună această temă fascinantă și nu pot decât să regret că nu voi fi de față la conversația voastră. Dar îmi voi imagina cum a decurs, iar apoi poate vom scrie împreună o carte.

Așadar, condiția necesară pentru ca o persoană care are un vis să îl poată realiza este ca aceasta să își trateze visul ca pe un proiect important, pe care să îl gestioneze folosind câteva principii și abilități de management, care vor fi descrise în această carte. Acum că ai aflat condiția necesară pentru îndeplinirea oricărui vis, aș vrea să îți adresez întrebarea despre care îți spuneam mai sus. Presupunerea de la care pornește această întrebare este că ai un vis, mai vechi sau mai nou, pe care ai vrea să îl realizezi. Sau, dacă nu ai deja un astfel de vis, simți că ar putea să existe lucruri mai importante în viața ta, genul de lucruri care dau sens vieții, care te fac să simți că orice obstacol poate fi ușor depășit. Iată întrebarea: – Acum că știi că orice vis poate să fie realizat aplicând câteva principii de management, ai fi interesat/ă să afli care sunt aceste principii și să le aplici pentru a-ți împlini visul? Îmi dau seama că e posibil ca tu să nu fii convins/ă de ideea doamnei Condi. Drept pentru care o să reformulez întrebarea: – Dacă ai ști că există dovezi științifice care susțin teoria doamnei Condi, ai fi interesat/ă să citești despre ele în această carte și apoi să le urmezi pentru a-ți îndeplini visul? Da sau nu? Asta-i întrebarea!

E posibil să îți îndeplinești visurile?

31

Exercițiu de reflecție: O conversație cu tâlc Acesta e o carte practică. În fiecare capitol vei găsi sugestii de exerciții care te vor aduce mai aproape de identificarea și îndeplinirea visului tău. Majoritatea acestor exerciții sunt exerciții de reflecție, dintre care unele ar fi bine să fie făcute în scris. Așa că, îți propun să îți alegi un caiet în care să îți notezi gândurile. O să denumim acest caiet Jurnalul visului. Iată prima temă: Imaginează-ți că ești cititorul despre care vorbeam în pasajul de mai sus. Tocmai te-am prezentat doamnei Condi, după care a trebuit să întâmpin alți oaspeți. Cum ai continua discuția? Ce întrebări ai pune? Ce răspunsuri crezi că ai putea să primești? Notează aceste întrebări în caietul tău.

1. Ce este un vis în contextul acestei cărți? Am susținut primul atelier de Dream Management la organizația Policy Center for Roma and Minorities, care lucrează cu cei mai dezavantajați copii, de pe cea mai săracă stradă, din cel mai rău famat cartier al Bucureștiului. Raluca, directoarea organizației, m-a invitat să susțin o sesiune de team building. Eu mă aflam sub entuziasmul unei cărți recent citite, așa că am creat un program inspirat din ea. Am lucrat până în ultimul moment la concept și i-am fost recunoscătoare Ralucăi că nu mi-a cerut prea multe detalii despre ce urma să fac. Am intrat în sala în care se aflau 23 de angajați și un copil de 9 ani și le-am povestit despre cartea The Dream Manager a lui Matthew Kelly, iar apoi i-am rugat să se prezinte spunându-și numele și un vis pe care l-au avut în copilărie. În scurt timp, am început să râdem cu hohote: o participantă își dorise să ajungă cântăreață deși îi era clar încă de pe atunci că era complet afonă. O altă participantă ar fi dorit să devină mamă a exact 15 copii, niciunul mai mult și niciunul mai puțin. Era fixată asupra acestui număr înainte să fi împlinit vârsta de 6 ani. O altă participantă (erau mai multe femei în sală) și-ar fi dorit să contribuie la realizarea Canalului Dunăre – Marea Neagră și cred că cititorii mai tineri nu vor înțelege prea bine de ce unii au izbucnit în râs zgomotos la auzul acestui vis. Coordonatorul unui program important al organizației își dorise să devină birjar, măcelar și apoi cântăreț, în această ordine, în diferite momente ale copilăriei. Iar președintele organizației își dorise să devină un simplu și umil mecanic auto, ceea ce i-a amuzat foarte mult pe angajați. Atmosfera s-a destins în doar câteva minute cu un joc așa de simplu: e ok să vorbești despre varianta ta mai tânără, pentru că, deși e vorba despre tine, nu mai ești chiar tu, a trecut timpul, ai devenit altcineva.

32

DREAM MANAGEMENT

Am făcut zeci de ateliere de atunci și deși în timp am modificat multe dintre momentele de pe agendă, acesta a rămas neschimbat. Mi-am dat seama că oamenii înțeleg instinctiv conceptul de „visˮ atunci când se gândesc la vremea copilăriei. Spre deosebire de unele dintre visurile de la vârsta adultă, ne e ușor să vorbim despre visurile din copilărie și nu ne rușinăm să le spunem oricui pentru că sunt învăluite în inefabilitatea și misterul timpului aceluia. Ca adulți, am creat un întreg vocabular ca să vorbim despre acele lucruri care ne inspiră și pe care am dori să le realizăm. Vorbim despre obiective, scopuri, țeluri, aspirații, dorințe, speranțe, rezoluții. Uneori, ne pierdem inutil în hățișul acestor termeni: există cursuri chiar de nivel universitar unde se studiază diferența dintre scop și obiectiv, cu rigoare și seriozitate academică. Două definiții În această carte voi opera cu două definiții ale visului. O primă definiție este una mai largă și cuprinde întregul vocabular mai sus menționat. La un anumit nivel, nu consider că e important dacă un lucru pe care îl dorim realizat este denumit „obiectivˮ, „dorințăˮ sau în alt fel. Atunci când recomand oamenilor să își facă lista celor 100 de visuri, îi îndemn să lasă să vină spre ei toate acele lucruri despre care cred că ar putea să îi împlinească. Unele dintre lucrurile de pe listă vor fi mai mici, iar altele mai mari și asta e ok: în viață uneori sunt lucrurile mărunte cele care ne fac fericiți. În plus, unii dintre noi suntem foarte puțin obișnuiți să ne gândim la ceea ce dorim să realizăm. Trăim viața zi după zi: dimineața mergem la serviciu, după-amiaza venim acasă și ajutăm copiii la teme, seara pregătim cina și ziua următoare o luăm de la capăt. O a doua definiție este mai restrânsă și e inspirată de John C. Maxwell. Nu sunt fanul numărul 1 al acestui autor și om de afaceri, dar această definiție mi-a plăcut: în cartea sa Put Your Dream to the Test spune că un vis este ca o fotografie sau o imagine a viitorului care îți energizează voința, mintea și sufletul și te motivează să faci tot ce poți pentru a o aduce la îndeplinire. Accentul aici este pus pe imaginația care ne permite să imaginăm lucrurile a căror realizare ne va face (mai) împliniți și pe forța motivațională (dată de dopamina menționată anterior) care ne face să nu pierdem visul din vedere, chiar în prezența unor obstacole. Vis versus obiectiv Mulți oameni mă întreabă care e diferența dintre visuri și obiective. Eu spun că un vis e un obiectiv aflat în afara zonei de confort a persoanei care îl deține. Sau că un obiectiv e un vis aflat în zona de confort al celui care îl urmărește. De

E posibil să îți îndeplinești visurile?

33

exemplu, îți propui să alergi o jumătate de maraton, în contextul în care ești o fire sportivă și îți e deja destul de ușor să alergi 10 kilometri. Acesta ar fi mai degrabă un obiectiv, pentru că saltul de la 10 km la 20 de km este destul de ușor de realizat atunci când ai rutine de antrenament și știi cum trebuie să îți dozezi resursele fizice pentru eforturi mari. Am vorbi mai degrabă despre un vis în situația în care punctul tău de pornire e mult mai jos: nu ai fost niciodată cine știe ce sportiv, gâfâi chiar și când urci scările și mai ești și ușor supraponderal. Vis versus corvoadă De asemenea, ca să putem vorbi de un vis și nu de o corvoadă, ar fi necesar ca tu să te simți cu adevărat inspirat să faci acest lucru, să îi admiri pe cei care îl fac și să ți se pară că ai fi un semi-zeu dacă ai putea să faci și tu la fel. Să te simți mai înalt/ă și mai puternic/ă chiar și numai când te gândești că tu ai putea să faci așa ceva. Un alt exemplu: vrei să îți faci o firmă. E un obiectiv dacă în trecut ai creat deja o firmă, care a mers mai mult sau mai puțin bine, dar cel puțin ți-a oferit o experiență în domeniul antreprenoriatului. Este mai degrabă un vis în contextul în care toată viața ta ai avut statut de angajat într-un context care solicita foarte puțin spirit de inițiativă, nu ai pe nimeni în familie sau cercul tău de prieteni care a făcut așa ceva și care ar putea să te ajute și poate nici nu ai o idee de afacere în care să crezi 100%. În schimb, crezi că te-ar împlini cu adevărat să devii antreprenor, ai o părere foarte bună despre antreprenori, poate chiar admiri pe cineva care a creat o afacere de la zero și simți că a deveni antreprenor ar fi cel mai bun lucru care ți s-ar putea întâmpla vreodată. E o corvoadă dacă simți că numai gândul la acel lucru îți ia din energie, te „seacă” de bucurie și entuziasm și te face să vrei să faci orice altceva cu timpul tău. Vis versus fantezie Dacă distincția vis – obiectiv mi se pare doar relativ importantă, voi face o distincție la care țin cu adevărat. Diferența între vis și fantezie. Un vis e ceva ce poate fi realizat, în contextul unei strategii ambițioase și al existenței resurselor necesare. Uneori, un vis ni se pare imposibil de realizat pentru că nu știm să dezvoltăm strategia potrivită. Nu avem gândire strategică, nu ne-a învățat nimeni să planificăm cum ajungem de la punctul A la punctul B, în contextul unor resurse date și a altora lipsă, a unor oameni prietenoși și a altora care ne vor pune piedici. Alteori, distanța dintre resursele existente și cele necesare este atât de mare, încât renunțăm nu doar să ne gândim la o strategie, dar și să mai visăm. O fantezie, în schimb, e ceva ce nu s-ar putea realiza niciodată pe căi licite și fără intervenție divină, oricâte strategii și resurse am utiliza. Exemple de

34

DREAM MANAGEMENT

fantezie: să câștigi la loto, să îți crească aripi de înger cu care să poți să zbori, să dobândești darul ubicuității și să poți să fii în mai multe locuri în același timp, să poți să te teleportezi (dacă nu ești un fizician care lucrează în avangarda timpurilor noastre, în laboratoare de nivelul celor de la NASA). Visuri versus vise O altă distincție evidentă este între visuri și vise. În limba română substantivul „visˮ, are două forme de plural care înseamnă lucruri diferite. Visele sunt imaginile care se formează în creierul nostru în timp ce dormim și sunt expresii fiziologice ale experiențelor noastre reale și dorite. În această carte nu ne vom referi la vise, ci la visuri: dorințele noastre cele mai arzătoare, din categoria celor care au dat expresia „a-și vedea visul cu ochiiˮ. Exercițiu de reflecție: vis – obiectiv – fantezie Gândește-te la câteva obiective ale tale. Pot să fie din orice sferă a vieții tale: să mergi anul acesta în vacanță, să slăbești un număr de kilograme, să îți cumperi o casă sau o mașină, să îți schimbi serviciul, să îți deschizi o afacere pe cont propriu, să te căsătorești cu persoana ideală, să scrii o carte așa cum fac eu în acest moment. Orice! În Jurnalul visului desenează un tabel cu trei coloane. Pe prima coloană listează toate obiectivele la care te-ai gândit. Apoi, gândește-te la fiecare dintre obiectivele de pe prima coloană a tabelului și reflectează la următoarea întrebare: Cum aș putea transforma fiecare dintre aceste obiective într-un vis? Amintește-ți diferența dintre vis și obiectiv. Acum, scrie în coloana a doua a tabelului ce a rezultat. În fine, reflectează la următoarea întrebare: „În ce condiții acest vis al meu ar fi o pură fantezie?“. Scrie și fantezia în tabel, pe a treia coloană. În final, ia-ți un pic de timp ca să te gândești la ce a rezultat din acest exercițiu și așază aceste gânduri pe hârtie, sub tabel. Poți să scrii despre ceea ce te-a surprins la rezultatele acestui exercițiu, despre dificultățile pe care le-ai avut în realizarea lui, despre emoțiile pe care le-ai trăit în timp ce îl făceai (ce ai simțit), despre gânduri la care nu te-ai fi așteptat și orice altceva îți vine în minte.

E posibil să îți îndeplinești visurile?

35

2. Oameni obișnuiți care au înfăptuit visuri aparent imposibile Mulți dintre noi credem că numai oamenii extraordinari își realizează visurile, în timp ce oamenii „obișnuiți” sunt mai înțelepți să se mulțumească în viață cu mai puțin. În jurul meu am mulți oameni care demontează această credință limitativă și, de când am început să lucrez cu oameni care au visuri pe care vor să le realizeze, am colectat sute de exemple de oameni cât se poate de „obișnuiți” (adică oameni ne-faimoși sau care au o faimă foarte restrânsă) care au împlinit visuri ce inițial păreau imposibil de realizat. Povestea lui Steli Juganu Stelian Juganu are un motto-îndemn: „Să credeți mereu în puterea de a vă trăi visul, pentru că în viață TOTUL începe cu un VIS!ˮ. Steli ar putea să fie unul dintre ultimii oameni care să aibă un astfel de motto. Viața lui a început mai degrabă ca un coșmar, decât ca un vis frumos. S-a născut în București în aprilie 1983, dar a fost abandonat de părinți la două luni după naștere și a crescut în îngrozitoarele case de copii: „centre de plasamentˮ, în jargonul rece al României post-decembriste. Recent, Institutul de Cercetare și Investigare a Crimelor Comunismului a cerut investigarea celor vinovați pentru atrocitățile care s-au petrecut în unul dintre cele mai inumane orfelinate din România, cel de la Sighet. Dar e suficient să vorbești cu oricine a crescut în vreunul din orfelinatele României ca să afli că bătăile crunte erau la ordinea zilei. Primul vis al lui Steli: să intre la liceu. Aparent banal, dacă Steli s-ar fi născut într-o familie „normală”. Aproape imposibil de realizat în condițiile sale. Al doilea vis al lui Steli: să intre la facultatea de asistență socială, ca să îi ajute pe cei care, ca și el, s-au născut în contexte neprivilegiate. Al treilea vis al lui Steli: să scrie și să publice o carte despre experiența sa, care să îi inspire și pe alții să depășească obstacole și să își îndeplinească visurile. Autobiografia Vise împlinite este disponibilă pe siteul său și descrie parcursul extraordinar al lui Steli și felul în care el și-a creat un obicei din a-și realiza visurile. Povestea lui Ionuț Ursu Ionuț Ursu e un alt tânăr care a crescut în centrele de plasament. Când l-am cunoscut avea pe mână un tatuaj impresionant, ca un pian. Am fost uimită de frumusețea oarecum tristă a tatuajului, așa că l-am întrebat despre el. Mi-a spus că e un tatuaj în memoria tuturor bătăilor și schingiuirilor pe care le-a pătimit

36

DREAM MANAGEMENT

în centre. A pus degetul pe o clapă a pianului și mi-a spus: „Acesta e de când m-au legat de un calorifer și m-au bătut până am leșinat. Au trebuit să cheme salvarea și să mintă ceva despre cum am căzut. Am stat mult în spital și unei doamne doctor i s-a făcut milă de mine. Așa am ajuns să fac, de mic, voluntariat pe ambulanță. Asta m-a salvat practicˮ. La fel ca Steli, Ionuț a avut o dorință neostoită de a studia. Pe când era student la Geografie la București și continua să facă voluntariat pe ambulanță, salvând vieți, a văzut la televizor imaginile îngrozitoare ale cutremurului din Nepal. Și-a dorit imediat să plece. Mi-a povestit că a simțit o atracție enormă și imposibil de explicat în cuvinte. El stătea în cămin și nu prea avea de niciunele. A vândut bruma de lucruri pe care le avea și a început să răspândească vorba: să spună tuturor că el vrea să plece ca să ajute în Nepal. Oamenii au început să doneze. Împreună cu două prietene am donat ca să poată să își cumpere un cort, pentru că în acel moment acesta era ultimul articol de care avea nevoie înaintea plecării. Ionuț nu doar că a ajuns în Nepal, dar a dus și medicamente și articole de prim-ajutor. A bandajat brațe, picioare și capete sparte, a asistat la operații, s-a jucat cu copiii rămași orfani, a făcut tot ce a putut ca să își împlinească visul de a fi de folos unor oameni deznădăjduiți. Revenit în țară, a creat asociația Volunteer for Life și de atunci își continuă visul: azi, o acțiune de ajutor pentru oamenii străzii, mâine, o acțiune în favoarea copiilor din centrele de plasament, poimâine, încă o tură în Nepal, răspoimâine, o misiune de ajutorare în Irak sau unde mai lovește năpasta. Povestea Adelinei Toncean Diana Oncioiu, jurnalista, s-a întâlnit cu Adelina Toncean, mama adoptivă, la un atelier de Dream Management. A rezultat articolul „Copiii Adelineiˮ, care descrie modul în care a prins aripi visul Adelinei. La 25 de ani Adelina lucra în asigurări și câștiga enorm de mulți bani. Dar ea se simțea ca afaceristul din Micul Prinț, care atunci când e întrebat ce face cu atâtea stele spune că își cumpără alte stele pentru că e bogat și poate să facă asta. Într-o zi, Adelina a văzut în ziar fotografia unui copil de doi ani internat cu o boală gravă, pe care o ducea singur singurel, fiind abandonat de părinți. A simțit instantaneu că trebuia să facă ceva pentru acel copil. Că acela trebuia să devină copilul ei. Iată cum relatează Diana: „La două luni după ce Cristi împlinise trei ani, Adelina a reușit să-l scoată din spital. Nu l-a putut adopta legal pentru că a refuzat mama naturală. L-a luat însă în plasament. În prima săptămână a plâns neîncetat. I se părea că are febră. Îi era o frică teribilă că dacă răcește, moareˮ. În repetate rânduri, medici din

E posibil să îți îndeplinești visurile?

37

România și din alte țări i-au spus Adelinei că băiatul „eiˮ mai are puțin de trăit, dar Cristi a trăit până la 11 ani, suficient ca să o învețe pe Adelina multe lucruri. Diana a notat cu grijă felul în care Adelina și-a descris durerea: „E ceva…”, îmi spune Adelina, „…că nici nu știi ce să faci cu durerea aia. Atâta lume îmi spunea că trebuie să fiu puternică, să merg mai departe. Și întrebam cum arată acest trebuie că mi-ar plăcea și mie să-l cunosc. Cea mai grea vorbă era: «oricum știai că moare». Cum vine asta? Toți știm că vom muri. Înseamnă că știm exact când? Înseamnă că ești pregătit atunci când se întâmplă?”. La două săptămâni după plecarea lui Cristi, Adelina a aflat despre Andrei. Care avea exact același diagnostic ca al lui Cristi, doar că era cu un an mai mic decât Cristi, atunci când acesta intrase în viața ei. A știut imediat că trebuie să îl ia pe Andrei acasă. La fel ca și cu Cristi, mulți medici i-au spus că Andrei nu are nicio șansă. Dar ea l-a adoptat și acum Andrei e un băiat zburdalnic și drăgălaș, în afara pericolului. Adelina a înțeles că dragostea e cu adevărat puternică și că face minuni, așa că a început să viseze la o zi în care niciun copil să nu mai fie singur în spital. Așa că, în liniște și cu tenacitate, a creat un program de voluntariat prin care seniorii comunității, bunici care doresc să dăruiască timp, vin la spital și au grijă de copiii cu boli grele. Apartamentul cu tavane înalte Am rugat mulți oameni să îmi spună dacă au cunoscuți, persoane obișnuite, ca mine și ca tine, care și-au realizat visurile. Ba am introdus întrebarea chiar și în chestionarul pe care l-am folosit pentru a culege date și informații pentru documentarea acestei cărți. Mi-au răspuns 78 de persoane. Una dintre respondente a formulat în felul următor: „Da! Eu! A fost un vis material, aparent imposibil. De mică visam să am și să stau într-un apartament cu tavane înalte, frumos renovat, într-o clădire istorică din centrul Aradului. Era o nebunie curată, pentru că prin conjunctura familiei mele avem un apartament la bloc și o casă tot centrală, ambele închiriate și încă o casă mare, frumoasă și renovată, unde locuiam doar eu și soțul meu. Casa în care stăteam era a mamei mele, care a lucrat și locuit mulți ani în alt oraș din România. Aveam tot ce aveam nevoie, dar tot eram de-a dreptul obsedată de a avea și sta într-un apartament vechi în centru. La un moment dat, mama mea s-a întors acasă și, deși era foarte frumos să locuim împreună, obsesia mea s-a intensificat. Nu știu cum am făcut și ce am făcut, dar după 6 luni după ce s-a întors ea semnam un contract de vânzare-cumpărare pentru apartamentul visurilor mele... nerenovat. După încă 9 luni era superb renovat și eu și soțul meu mutați acolo. Un vis împlinit. A fost

38

DREAM MANAGEMENT

exact așa cum mi-am imaginat. Nebunia adevărată începe însă doar acum: după aproximativ un an și jumătate am rămas însărcinată și au început renovări extinse, gălăgioase și costisitoare la clădirea în care stăteam. Am hotărât că trebuie să ne mutăm în casa în care am crescut eu, construită de mânuțele bunicului meu, cea centrală, închiriată dar nerenovată. Am reușit să vindem apartamentul visurilor mele fără nici cel mai mic regret din partea mea. Din banii luați pe el să ne și achităm datoriile și să și rămânem cu un buget realist pentru renovarea casei. A început cea mai grea perioadă din viața mea: primul copil, care evident ne-a dat viața peste cap, și renovarea, șantierul, stresul, munca și două mutări cu copil cu tot pentru a ne realiza visul: casa noastră minunată. Au fost câteva luni infernale cu lacrimi, mult prea puțin somn și de toate, dar cumva am reușit și acum s-a închis cercul și copilul meu crește în casa în care și eu am crescut, doar că acum e mai frumoasă și renovată și exact așa cum am visat-o!!! Repet: a fost o nebunie curată, dar cumva visul meu, obsesia mea a devenit realitate, nu odată, ci de două ori la rând! Și chiar acum, după doi ani de când ne-am mutat aici, nu trece o zi în care să nu mă minunez și să nu mă bucur și să nu fiu extrem de recunoscătoare”. Buna și alții O altă persoană mi-a scris despre bunica ei: „Buna, cum o alintam noi, s-a născut la țară, într-o familie de oameni simpli dar muncitori, în care însă nu a fost încurajată să-și depășească condiția. A plecat de acasă la 16 ani, a muncit mult tot de atunci și-a finalizat studiile (liceul) după mult timp, deși acest vis al ei părea de neatins. Buna ne vorbea des, mie și surorii despre «visul» ei de a-și termina școala și despre cât de norocoase suntem noi acum că putem învăța, fără sacrificii majore”. Altcineva mi-a scris despre prietenul ei care își realizează mai tot timpul visurile, ultimul fiind „un record de a merge în toate cele 28 de țări ale Uniunii Europene cu avionul în 3 zile, cu care a intrat in Guinness World Record”. Un fotograf, devenit amic, a menționat-o pe prietena lui care și-a îndeplinit visul de a merge să facă voluntariat în India, deși în acea perioadă a vieții, ea nu avea deloc resursele financiare necesare pentru o astfel de aventură. Cineva a scris despre o fostă colegă de apartament care „avea un job pe care îl ura. Ea iubea însă enorm animalele. Visul ei era să salveze cât mai multe animale și să le dea spre adopție. Face asta acum. Este afacerea ei și îi merge de minune. S-a mutat la casă, are o curte superbă, numai bună pentru răsfățul multor animăluțe și un loc de muncă unde sunt sigură că nu simte că lucrează, pentru că face ceea ce iubește”.

E posibil să îți îndeplinești visurile?

39

Exercițiu de reflecție: Oameni care ne inspiră Gândește-te la oameni din jurul tău care și-au îndeplinit un vis. Scrie despre ei în Jurnalul visului, punându-ți întrebări care să te ajute să înveți și să te inspiri din experiența lor. Exemple de întrebări: Ce trăsături de caracter crezi că i-a ajutat în realizarea visului? Ce crezi că au învățat în procesul realizării acelui vis? Ce e admirabil în legătură cu faptul că au realizat acel vis? Ce ai putea să înveți din experiența lor? Ce ai fi făcut diferit dacă ai fi fost în locul lor? Dacă dorești, descrie acest vis împlinit pe site-ul www.dreammanagement.eu. Unul dintre visurile mele e să realizez o bibliotecă virtuală de visuri împlinite pentru a oferi o sursă de inspirație pentru oameni din toată țara și poate chiar din lume.

3. De ce o carte despre managementul visurilor? În una dintre cărțile sale, Peter Drucker arată că inițial economiștii percepeau comportamentul omului de afaceri ca fiind unul pur pasiv. Succesul în afaceri era explicat prin adaptarea rapidă și inteligentă a omului de afaceri la evenimentele specifice unei economii influențate de forțe obiective și impersonale, care nu erau controlate de omul de afaceri și care nici nu erau influențate de reacția acestuia la ele. Omul de afaceri era un „neguțător” care profita de niște întâmplări. Nu chiar ca un parazit, dar nici departe, contribuția sa fiind pur mecanică, prin transferarea unor resurse dintr-o parte în alta, pentru un uz mai productiv. Mai apoi, economiștii au început să înțeleagă că rolul omului de afaceri este mai complex, bazat pe alegeri raționale cu impact real asupra economiei. Omul de afaceri era văzut în continuare ca fiind predominant pasiv, pentru că în esență el continua să se adapteze la evoluții economice care erau în afara controlului său. Abia mai târziu, s-a ajuns la ideea că omul de afaceri e în primul rând un manager, adică un profesionist care își asumă rolul de a încerca să „ajusteze” mediul economic. Managerul planifică, inițiază și lucrează pentru a produce schimbări în mediul său economic, în funcție de obiectivele pe care și le stabilește și pe care le urmărește cu tenacitate. Norocul și-l face omul cu mâna lui În mod similar, în societatea noastră există o tendință de a considera că mulți dintre cei care au rezultate deosebite au fost mai degrabă beneficiarii mai mult sau mai puțin activi ai unor împrejurări favorabile care i-au plasat pe o traiectorie ascendentă. Succesul lor este explicat pe baza unor elemente care țin mai mult

40

DREAM MANAGEMENT

de noroc, de întâmplare sau chiar de grația divină. Observând pe cineva care și-a îndeplinit un vis, unii dintre noi se gândesc: „Da, dar a avut și noroc!”. Sau: „A fost deștept și a profitat de ocazie”. Sau: „L-a ajutat Dumnezeu”. Alții consideră că norocul a fost dublat de un nivel superior de inteligență, care i-a permis celui în cauză să facă alegerile potrivite, dar în esență acea persoană a fost „sortit/ă” să realizeze acele lucruri prin talentul său special, prin inteligență, prin efortul părinților (dacă e vorba de un copil sau de un tânăr). Fără a nega influența întâmplărilor favorabile și a trăsăturilor personale frumoase și dezirabile, această carte este construită pe o teză foarte simplă: nu norocul sau alți factori externi asupra cărora nu avem control ne ajută să ne împlinim visurile. Ceea ce ne ajută să ne înfăptuim țelurile sunt o serie de acțiuni și abilități specifice unei categorii de profesioniști care au devenit omniprezenți în societatea noastră și fără de care entitățile noastre publice și private ar fi în haos: managerii. În această carte susțin că fiecare dintre noi poate deveni managerul propriului vis și chiar al visurilor altor persoane. Gândind și acționând la fel cum face un manager cu un proiect important, această carte spune nu doar că putem să ne îndeplinim unele visuri, ci chiar să ne dezvoltăm obiceiul de a ne realiza visurile, în măsura în care suntem dispuși să învățăm câteva abilități noi, asemănătoare întrucâtva celor de management. Așa cum am arătat deja, am început să folosesc conceptul de „management al visurilor” și „manager de visuri” în mod aproape întâmplător. Dar cum nimic nu e cu adevărat întâmplător pe lume, ulterior am decis să utilizez rolul profesional al managerului pentru a ilustra conceptele de bază ale acestei cărți. Figura managerului ne este foarte familiară. Dacă am avut vreodată statutul de angajat, fiecare dintre noi am avut un manager. Sau poate chiar noi înșine am avut în trecut sau avem în prezent acest rol profesional. În mare știm destul de bine ce este și ce face un manager, deși uneori noțiunea de manager e interpretată în moduri diferite. De aceea, o să clarific că pentru scopul acestei cărți eu folosesc definiția clasică a managerului, adică acea persoană care are următoarele roluri: definirea viziunii (visul) și stabilirea obiectivelor, organizarea și coordonarea, motivarea și comunicarea, măsurarea rezultatelor, dezvoltarea echipei. Primul motiv: ca să ne debarasăm de o credință limitativă Așadar, de ce o carte despre managementul visurilor? În primul rând pentru că vreau să combat ideea că succesul e datorat norocului, grației divine sau chiar unei inteligențe superioare care conduce la decizii juste. Nu că aceste lucruri nu ar contribui deloc, dar cu siguranță nu sunt suficiente. În plus, această credință

E posibil să îți îndeplinești visurile?

41

are un rol debilitant în viața noastră prin faptul că ne menajează egoul. Ea ne permite să credem faptul de a ne mulțumi cu mai puțin este justificat în bună măsură. În definitiv, norocul, grația divină și inteligența sunt lucruri cu care te naști. Îți sunt sortite sau nu și nu sunt multe lucruri pe care poți să le faci, odată ce ai venit cu ele în lume într-o anumită doză pe care nu tu ai stabilit-o. Dar, pe de altă parte, această credință ne limitează devenirea, fiind responsabilă pentru multe visuri visate și niciodată realizate, iar acest lucru e o pierdere nu doar pentru persoana în cauză, ci și pentru întreaga societate. Aproape jumătate dintre participanții la atelierele de Dream Management au visuri legate de „contribuțieˮ: doresc să le fie de folos semenilor, să îi ajute pe ceilalți. Ancuța, o participantă la unul din atelierele de Dream Management, își dorea să îi ajute pe copiii foarte deznădăjduiți ai vecinei sale foarte sărace. O căsuță care stătea să cadă pe ei toți, copii flămânzi mai tot timpul, analfabeți și cu dureri permanente de dinți care nu au fost niciodată văzuți de un stomatolog. De la școală a aflat că nu numai ei nu știu să scrie și să citească, ci majoritatea copiilor din sat. Acționând la fel ca un manager care are în grijă un proiect și utilizând câteva dintre tehnicile despre care vei citi în această carte, Ancuța a ajuns să organizeze o școală de vară pentru copiii nevoiași din sat. Desigur, inițial bani nu erau. Dar au apărut, așa cum foarte adesea apar resurse în calea celor care ar putea să le pună la bun folos. Visul Ancuței a ajutat-o pe ea să devină mai bună, mai generoasă și mai înțeleaptă. Și în același timp a ajutat un sat întreg. Al doilea motiv: ca să avem o busolă În al doilea rând, pentru că auzim adesea îndemnul de a ne urmări visurile. „Urmează-ți visul!”, „Urmează-ți inima!” și „Urmează-ți pasiunea!” au ajuns un fel de mantre. Suntem bombardați din toate părțile cu citate motivaționale și inspiraționale, care încearcă să ne comunice ideea că e ok să lăsăm totul și să ne împlinim „menirea”. La o căutare rapidă pe google am găsit, la momentul în care scriu aceste rânduri, 800.000 de pagini (doar în limba română) cu „Urmează-ți visul”, 1.050.000 de pagini cu „Urmează-ți pasiunea” și 725.000 de pagini cu „Urmează-ți inima!”. Acest gen de îndemnuri „mobilizatoare” pot să ne facă mai mult rău decât bine. Pe de o parte, omniprezența lor ne poate crea falsa impresie că nu suntem împliniți dacă nu avem o pasiune, un vis sau o „inimăˮ. Pe de altă parte, mulți dintre cei care au decis să își „urmeze visulˮ au ajuns să regrete acest lucru, pentru că au pornit la un drum pentru care nu au fost pregătiți. Cartea aceasta nu va încerca să te convingă să „îți urmezi visulˮ. Dar, dacă ai un vis pe care dorești să îl urmezi, îți va oferi o busolă, un ghid ca să nu te rătăcești. Sau, dacă te rătăcești, pentru că uneori asta face parte din călătorie, să poți să revii la drumul tău cu o tolbă și mai plină de resurse.

42

DREAM MANAGEMENT

Al treilea motiv: ca să înțelegem și să folosim instrumente testate științific În al treilea rând, cercetările recente din domeniul științelor sociale (și aici includ și practica managementului) au avansat mai repede decât capacitatea noastră de a le absorbi. Descoperirile din ultimii 20 de ani sunt cu adevărat uimitoare. A apărut, de exemplu, o nouă ramură a psihologiei, denumită psihologie pozitivă, care a reprezentat o adevărată revoluție în domeniu. Părinții fondatori ai acestei ramuri au reacționat la o prea mare concentrare a științei psihologiei pe suferința psihică și pe ceea ce e în neregulă cu individul. Ei au arătat că asta e doar o față a monedei. Că nu se poate reduce totul la ceea ce nu funcționează, pentru că există nu doar punctele slabe ale vieții noastre interioare și sociale, ci și punctele tari. Ei doresc o știință care nu doar să amelioreze și să corecteze ceea ce nu funcționează, dar să și descopere angrenajele psihice a ceea ce merge bine pentru a ajuta oamenii nu doar să supraviețuiască traumelor, dar și să înflorească. Cu o metaforă pe care ei o folosesc adesea: pe o scară de la -10 la +10, e necesar nu doar să aducem oamenii de la -8 la 0, dar și de la +2 la +8. Similar, în domeniul managementului, Peter Drucker a formulat conceptul de „self-managementˮ sau managementul de sine, pentru a defini acele situații în care o persoană e angajată pe baza unei misiuni și are libertatea de a-și crea propriul plan de acțiune atâta vreme cât contribuie la obiectivul ultim al organizației. În domeniul personal și în domeniul profesional există instrumente testate științific care ne pot ajuta să transformăm (aproape) orice vis în realitate. Cartea aceasta va deschide o fereastră spre aceste instrumente și va închide fereastra spre truisme pernicioase și „părerisme” ilustre ale unor eventuali „guru” auto-proclamați. Nu există soluții magice, dar știința e magie care funcționează. Al patrulea motiv: ca să trăim mai mult și mai bine În al patrulea rând pentru că a avea un scop înalt, un vis, ține medicul la distanță, mai abitir decât vestitul măr. În cartea sa De ce e important un scop în viață?, profesorul Victor J. Strecher ne îndeamnă să ne imaginăm că ar exista un medicament-minune care ar putea reduce riscul decesului prematur și ar prelungi viața cu câțiva ani. Nu-i așa că acea companie ar deveni cea mai bogată din lume? Nu-i așa că omenirea ar conferi cea mai înaltă distincție pe care umanitatea a inventat-o, premiul Nobel, celor care au făcut importanta descoperire? Dar acest medicament există deja, este gratuit și este legat de a avea un scop înalt în viață. Conform unui studiu pe un număr de 7000 de persoane, extins pe durata a șase ani, s-a descoperit că existența unui scop clar reduce numărul zilelor de

E posibil să îți îndeplinești visurile?

43

spitalizare de care au avut nevoie persoanele cu un scop, față de cele care nu aveau un scop. Conform unei cercetări realizate de Elizabeth Blackburn, câștigătoare a premiului Nobel pentru Medicină, mamele care un scop în viață au telomeri mai lungi și mai viguroși. Telomerii sunt ca un fel de „dopuri” așezate la capătul fiecărui cromozom, care ajută la menținerea intactă a acestuia. Când telomerii se subțiază, cromozomii sunt mai predispuși la deteriorare și probabilitatea de a ne îmbolnăvi este mai mare. Un studiu realizat pe 6000 de adulți arată că un scop bine conturat reduce cu 22% riscul de atac cerebral, iar un alt studiu realizat pe 1500 de cardiaci arată că existența unui scop reduce cu 27% riscul de infarct. Un studiu pe 900 de vârstnici a arătat un alt lucru uimitor și anume că persoanele fără un scop real în viață erau de 2,4 ori mai predispuse să dezvolte boala Alzheimer. Mai mult, cei la care boala se instalase aveau un parcurs mai lent dacă aveau un scop în viață. Alte studii arată că oamenii care au un scop sunt mai relaxați ziua și dorm mai bine noaptea. Un scop în viață nu doar prelungește viața, dar o și face mult mai frumoasă și demnă de a fi trăită. Al cincilea motiv: pentru o viață împlinită Așadar, o astfel de carte e necesară celor care își doresc o viață împlinită. Fericirea a fost definită în multe moduri, iar unul dintre ele spune că ea este senzația de a progresa înspre un obiectiv. Sonja Lyubomirsky, faimoasă pentru studiile sale în domeniul fericirii și autoare a cărții Cum să fii fericit, arată că identificarea și realizarea obiectivelor personale are cel puțin șase beneficii importante. Astfel, atunci când trăim o viață în care știm care ne sunt aspirațiile personale și lucrăm la realizarea lor, construim sentimentul că noi suntem cei care controlează propria viață, în loc ca lumea să ni se pară un loc periculos, dominat de forțe pe care nu le putem controla. Acest sentiment ne poziționează altfel în fața provocărilor vieții și ne ajută să fim mai puternici, mai deciși în fața lor. Apoi, faptul de a ști care ne sunt obiectivele ne ridică nivelul respectului de sine, pentru că ne structurează viața interioară în jurul a ceea ce ne dorim noi înșine, lăsând mai puțin spațiu pentru a fi la „cheremul” dorințelor altcuiva. În al treilea rând, urmărirea unor țeluri oferă o structură și un înțeles vieții cotidiene, care altfel ar fi dominată de rutină și plictis. În al patrulea rând, Lyubomirsky spune că obiectivele ne ajută să ne folosim mai bine timpul, pe care altfel l-am utiliza în scopuri inutile. În al cincilea rând, obiectivele ne ajută să facem față mai bine problemelor cu care ne confruntăm. În fine și poate cel mai important:

44

DREAM MANAGEMENT

urmărirea unor obiective personale implică relaționarea cu alte persoane, ceea ce – spune ea – e factorul numărul unu în construirea unei vieți fericite. Exercițiu de reflecție: Alte motive? Mai sus am oferit cinci motive principale pentru care eu cred că această carte e necesară. Din perspectiva ta de cititor, ce alte motive crezi că mai există? Ce am uitat sau nu am știut să menționez? Dacă ai fi tu autorul, ce ai mai fi adăugat? Ajută-mă să îmbunătățesc următoarea ediție a cărții, trimițându-mi gândurile tale la datele de contact incluse la finalul acestei cărți.

4. De unde vin visurile pe care le avem? O tânără care își dorea să devină procuror rememora: „Țin minte că despre acest job mi-a vorbit prima dată un fost polițist care mi-a spus că asta m-ar vedea, dat fiind caracterul meu autoritar. Am apreciat mult acea idee și de atunci a devenit visul meu”. O altă persoană al cărei vis este să deschidă un centru de dezvoltare personală pentru femei povestește că prima sa amintire în legătură cu acest vis este de pe vremea când se pregătea să dea admitere la facultate. S-a înscris la psihologie și la economie și a optat pentru economie. În timp, și-a uitat visul, dar „recent mi-a spus mama mea că de fapt eu vorbeam despre ce spun acum că vreau să fac de când am terminat școala generală și urma să merg la liceu, unde și atunci am urmat indicațiile mamei și am urmat economic”. Ca urmare, în acești ani „am trăit o tristețe interioară profundă, ca și cum nu mă găseam pe mine, ca și cum m-am abandonat și nu știam cine sunt și de ce sunt. O tristețe interioară inexplicabilă. Acum simt că trăiesc din nou. Vibrează de bine sufletul meu”. O plimbare poate să aducă nu doar o gură de oxigen, dar și un vis. O colegă care visează să aibă o căsuță a sa spune: „Mergeam pe o stradă foarte frumoasă din orașul meu natal și mă uitam la căsuțele și vilele de pe ea, una mai frumoasă decât cealaltă. Atunci mă gândeam cât de mult mi-aș dori să am și eu o casă a mea”. Copilăria e o sursă nesfârșită de visuri. O persoană care își dorește să salveze animale povestește: „Aveam 2 ani și mama m-a lăsat cu căruciorul în fața unui magazin, iar când s-a întors eu eram cu mâna în gura unui doberman. Ca amintire proprie, eram în clasa întâi și nu îmi mâncam mâncarea la școală ca să o pot da cățeilor”. O prietenă foarte dragă care își dorește cu ardoare să aibă o

E posibil să îți îndeplinești visurile?

45

familie a sa, în condițiile în care a încercat în van timp de 15 ani să aibă un copil, spune că originea visului ei este în copilărie: „Vreau să ofer ceva altfel decât am avut eu în copilărie”. Cineva care dorește să contribuie la o lume mai bună prin activități educaționale spune: „Cărțile copilăriei mi-au trezit primele sentimente în acest sens, sub forma dorinței de a lupta împotriva nedreptăților și de a ajuta acolo unde e nevoie”. Toate visurile au legătură cu mediul din care provenim. Cu ceea ce știm, vedem în jurul nostru, auzim, citim, observăm. Cu o bunică sau un bunic care a sădit în noi ceva, cu un părinte sau un învățător care ne-a încurajat, cu o carte care ne-a înaripat imaginația, cu un coleg pe care l-am admirat, cu un erou din copilărie sau un model la vârsta adultă. Cele ce ne înconjoară ne influențează chiar fără ca noi să ne dăm seama, prin niște mecanisme subtile, care au întins atât de multe și fine antene în conștiința noastră, încât nici nu ne mai dăm seama de ele. Psihologul James Shah a făcut un experiment care demonstrează acest lucru. El a organizat o serie de interviuri cu studenți pentru a descoperi în ce măsură tații lor erau interesați de succesul în viață. După ce a aflat acest lucru, el i-a rugat pe acești studenți să rezolve o serie de probleme dificile. În timp ce rezolvau probleme, o parte dintre studenți au fost expuși, în mod subliminal, la numele tatălui lor, în timp ce ceilalți au rezolvat problemele fără a „beneficiaˮ de această expunere. Chiar dacă nu au fost conștienți de acest „jocˮ, cei care au fost expuși în acest fel s-au străduit mai mult și au avut rezultate mai bune decât cei care nu au fost expuși. De asemenea, cu cât erau mai legați de tatăl lor, cu atât rezultatele erau mai bune. În mod evident, aspirațiile celor din jurul nostru și mai ales aspirațiile celor care ne sunt foarte apropiați influențează, în bine sau în rău, propriile aspirații. Tatăl Claudiei a fost profesor universitar. Provenind dintr-o familie modestă, el a fost foarte mândru de realizarea sa și și-a dorit ca singura lui fiică să îi calce pe urme. A îndrumat-o cu grijă spre o facultate, chiar dacă nu una tehnică, așa cum și-ar fi dorit el. Imediat după facultate, Claudia a început să aibă un succes neașteptat ca profesoară de limba română pentru străini. Ea îi învăța pe ei limba română, iar ei o învățau pe ea despre afacerile fascinante pe care le conduceau, despre deciziile complicate pe care trebuiau să le ia, despre felul în care se vedea România de la distanța unei alte cetățenii, despre apariție și aparență în evenimentele mondene. Claudia își cumpăra rochii lungi pentru evenimentele la care era mereu invitată, era înconjurată permanent de oameni foarte interesanți, avea o rețea socială de invidiat și credea despre ea că e foarte fericită, pentru că avea ocazia să facă toate astea în timp ce transmitea altora pasiunea ei pentru limba română și pentru România.

46

DREAM MANAGEMENT

Ba mai mult, avea suficient de mulți clienți care o plăteau suficient de bine pentru ca ea să își permită creditul pentru o locuință, astfel încât ea să devină o femeie independentă, așa cum își dorea. În acest tablou, exista o singură umbră, dar una care se lungea și se lățea tot mai mult: visul tatălui ei ca ea să devină profesor universitar, la fel ca el. Singura lui fiică, singura care ar fi putut să ducă „tradițiaˮ mai departe. Claudia se simțea tot mai presată să îndeplinească dorința tatălui ei. A renunțat la clienții și la mugurele de business pe care și-l crease și a început un doctorat menit să îi deschidă calea spre cariera universitară. După etapele obișnuite, Claudia a început să predea, îndeplinind visul tatălui. Acum o umbră și mai mare se lățea și se lungea asupra vieții ei. Claudia nu era fericită. Împlinise visul tatălui ei, cu costul propriului său vis. Se străduia să intre într-un personaj care nu o reprezenta, care avea contururi colțuroase și îi înghesuia lumina în unghere sufletești de unde nu luminau pe nimeni. Lumea ei se restrângea de la an la an. Pierdea prieteni, pierdea contacte profesionale, pierdea un stil de viață care îi plăcuse, pierdea bani, pierdea vitalitate, pierdea ani din viață, pierdea șansa de a-și crea o familie a ei, pierdea plăcerea de a trăi, pierdea din șarmul care atrăgea oamenii faini spre ea. Câștiga în schimb lucruri pe care nu și le dorea: kilograme în plus și centimetrii în talie. Ca de un vis urât în care lucrurile se întâmplă cu încetinitorul, Claudia a început să se dezlipească încet-încet de visul tatălui său. Și, într-un final, după multe ezitări, a decis să revină la pasiunea ei de a preda limba română. În amintirea vremurilor bune și pentru a le atrage din nou și-a cumpărat o rochiță lungă, neagră. Apoi a îndrăznit să trimită din nou CV-ul său celor care aveau nevoie de un profesor de limba română. Acum a găsit un prim client și speră să găsească în curând și alții. Pentru multă vreme, Claudia a fost „infectatăˮ cu visul tatălui său și a fost nefericită. Unele aspirații în viață sunt contagioase. „Ce vrei să te faci când o să fii mare?ˮ e o întrebare pe care o adresăm fiecărei generații de copii și fiecare generație are moda ei. În generația părinților mei, foarte mulți copii își doreau să devină învățător sau, cei mai ambițioși, profesori sau medici. Meseriile respective erau încărcate cu o aură și erau obiectul fanteziilor tuturor. Doar cei mai buni copii din clasă putea îndrăzni să aibă o aspirație așa de înaltă. Există multe studii care arată cât de expuși suntem contagiunii sociale, inclusiv în ceea ce privește visurile pe care le avem. Într-un astfel de studiu, un grup de studenți a citit despre Johan, un băiat care se duce să muncească pentru a-și plăti vacanța. Un al doilea grup a citit despre același Johan care, de data asta, prefera să facă voluntariat. Toți studenții au fost apoi rugați să rezolve un set de probleme. Cei care au citit despre Johan muncitorul au fost cu 10% mai rapizi în rezolvarea acestui set de probleme, față de cei care au citit despre Johan voluntarul.

E posibil să îți îndeplinești visurile?

47

Totuși, studiile arată că un obiectiv este contagios numai în măsura în care el este cel puțin parțial dezirabil. Nimic nu îi poate determina pe oameni să depună eforturi pentru realizarea unui vis în care nu cred sau care este nociv. Cu alte cuvinte, tatăl Claudiei a putut să o influențeze pe aceasta în alegerile sale doar pentru că și ea credea, într-o anumită măsură, că ar putea să îi fie bine ca profesoară universitară. Dar, în momentul în care Claudia a înțeles că urmărirea acestui vis îi face rău și îi distruge viața, a putut să ia decizia de a se desprinde dintr-o situație care nu o mai convingea. Desigur, toleranța pe care o avem la suferință poate avea un rol foarte important în determinarea momentului desprinderii. Unii dintre noi urmează o viață întreagă un vis fals, un vis care nu este al nostru, pentru că am învățat de mici să suferim și putem să ducem o mare povară de suferință fără ca nici măcar să nu ne treacă prin cap că am putea să ne eliberăm de ea. De-a lungul istoriei, suferința a fost glorificată și mulți dintre noi cred că asta li se cuvine sau chiar că asta le e menirea. Exercițiu de reflecție: Obiectivule, de unde vii? Ia-ți un pic de timp pentru a te gândi la propriile tale obiective. Poți să revii la lista pe care ai făcut-o un pic mai devreme, ca parte a exercițiului obiectiv – vis – fantezie. Care sunt primele amintiri pe care le ai în legătură cu acest obiectiv? Cum a apărut acest obiectiv în viața ta? În ce fel crezi că ai fost influențat/ă de cei din jur în legătură cu acest obiectiv? Acum că ai făcut această analiză a modului în care a apărut acest obiectiv, se schimbă ceva în ceea ce privește motivația ta pentru a-l realiza?

5. Cum îți prioritizezi visurile? O reacție pe care o întâlnesc mereu este: „Un atelier de Dream Management? Sună interesant! Pot să particip chiar și dacă nu am un visuri?”. În mod similar, la unul dintre ateliere o participantă m-a întrebat: „Există oameni care nu au un vis?”. Ideea că unii oamenii au o defecțiune la departamentul „visuri” apare mereu. Literatura de specialitate e clară în această privință: toți oamenii de pe planetă au capacitatea de a formula obiective, aspirații și visuri. Ba, mai mult, în preistorie specia umană a supraviețuit și a reușit să domine alte specii cu colți mai ascuțiți și gheare mai lungi în mare măsură datorită acestei capacități specifice rasei noastre. Oamenii au visat să nu mai fie prada animalelor sălbatice și au

48

DREAM MANAGEMENT

învățat să construiască locuințe. Au visat să nu mai sufere de foame și au învățat să cultive pământul. Tehnic, toți suntem echipați pentru a putea visa, dar nu toți formulăm visuri. Există mai multe motive pentru care unii dintre noi nu au aspirații dincolo de realitatea imediată. De exemplu, unii dintre noi au fost descurajați să viseze. Cei cărora le e teamă să își urmeze propriile visuri nu le place să îi vadă pe alții că reușesc să facă asta. Alții au fost dezamăgiți în trecut și nu au trecut niciodată peste acele dezamăgiri, ajungând la concluzia că e mai bine pentru ei să nu se mai gândească la „cai verzi pe perețiˮ. Alții s-au obișnuit să trăiască de pe o zi pe alta, într-o stare de mediocritate, care îi menține într-o zonă de confort nesatisfăcătoare, dar cel puțin constantă. Mulți oameni, însă, au problema opusă: au prea multe visuri, pe care nu știu cum să le prioritizeze. Unul din momentele mele preferate la atelierul de Dream Management este cel al „concursuluiˮ, când rog participanții ca, într-un interval de 7 minute, să scrie un număr cât mai mare de visuri. Foarte adesea, cele 7 minute devin 10 minute sau chiar 15 și concursul e câștigat de persoane care scriu 40, 50 sau chiar 60 de visuri. Pentru mine acele minute sunt nu doar o mică pauză, dar și un spectacol al minților trădate de mici gesturi și expresii care relevă o părticică din sutele de micro-decizii pe care le iau participanții: „Ah, nu pot să scriu visul ăsta: nu e destul de serios, parcă nici nu e vorba despre mine. Of, dacă îl pun pe ăsta pe hârtie, după aceea nu mai am nicio scuză. În niciun caz: visul ăsta e cam pervers, o să mă ducă într-o zonă de care îmi e frică. Yes! În sfârșit, am curaj să recunosc față de mine însămi că mi-ar plăcea să fac asta. Ah, uitasem de visul ăsta, ce bine că mi-am amintit! Fir-ar să fie, tot nu mi-a trecut fixația asta, hai să îl pun pe hârtie să văd ce iese! Doamne, Dumnezeule, la visul ăsta nu m-am mai gândit de secole și iată ce viu și prezent e acum, de îndată ce mi-am dat un pic de timp. Dar cum o să fac eu să realizez așa ceva? De fapt are rost să fac lista asta de visuri? Hai, lasă, nu te mai gândi la cai verzi pe pereți. În fine, trece timpul și tu nu ai scris nimic, ia uite la tipa aia, parcă i-a luat mâna foc, așa repede scrie, Speedy Gonzalez ce să mai. Dar e posibil ca toată lumea să mai aibă încă de scris și numai eu să stau aici cu ochii în gol după numai trei așa-zise visuri?”. Și tot așa înainte, până când încet-încet vacarmul gândurilor scade din intensitate și apoi parcă încetează de tot. Oamenii încep să se miște ca și cum ar fi cu încetinitorul, iar apoi se uită lung la ce au scris. Unii cu drag, alții zâmbind, alții ușor încruntat, alții neîncrezători, unii cu ochi ușor umezi, alții surprinși, alții parcă un pic îngrijorați, alții ușurați, unii uimiți, alții liniștiți.

E posibil să îți îndeplinești visurile?

49

308 a fost numărul de visuri formulate în 14 minute de cei zece participanții adunați în sala Centrului Național de Volunatariat Pro Vobis din Cluj-Napoca. 308 idei care dacă ar fi îndeplinite ar umple lumea cu energie mai bună, ar face mulți oameni fericiți, ar rezolva probleme sociale, ar angrena resurse care altfel zac neutilizate, ar aduce oamenii împreună pentru bine. 308, un număr care l-a condus pe Cristi la întrebările: „Ok, și acum ce facem? Cum prioritizăm visurile? Cineva care a scris 54 de visuri în 14 minute, cum decide de care să se apuce mai întâi?ˮ. Spun adesea participanților că fiecare dintre noi ar trebui să își creeze o listă cu cel puțin 100 de visuri. Mulți tresar când rostesc cifra asta. 100 de visuri! Apoi le spun că visurile pot să fie din orice domeniu: viață personală, carieră, sănătate, timp liber, familie, aventură, „moștenire” (ce lași în urma ta pe acest pământ), bunuri materiale etc. Din experiență știu că primele 20-30 de visuri vin ușor, pentru că sunt acele lucruri la care ne gândim mereu, acelea care abia așteaptă să iasă la lumină. Visurile de la 30 în sus până spre 60-70 sunt cele care au stat mai mult la dospit, cele care vin numai cu invitație specială, de la niveluri mai profunde. Iar cele de la 70 încolo sunt cele cu adevărat creative, cele care vin din partea aceea de personalitate care continuă să ne ia prin surprindere, care dacă am vrea într-o zi să ne reinventăm, ne-ar da materia primă și instrumentele de bază. Dar dacă reușești să creezi lista celor 100 de visuri, cum le prioritizezi? Cu care începi mai întâi? Unul din instrumentele pe care îl recomand e „testul pasiuniiˮ, care mi-a fost inspirat de cartea cu același nume: The Passion Test: The Effortless Path to Discovering Your Destiny. Împarte lista celor 100 de visuri în 5 liste de câte 20 de visuri. Uită-te la primul vis de pe prima listă și compară-l cu al doilea. Dacă în viața asta ți-ar fi dat să poți să realizezi unul și doar unul dintre cele două visuri, pe care l-ai alege? Compară această alegere cu visul numărul trei și repetă întrebarea: Dacă dintre visul acesta și visul cu numărul 3 aș putea să realizez doar un singur vis, ce aș alege? Să spunem că alegi visul cu numărul 3. Compară-l cu visul numărul 4. Și tot așa până la finalul listei. Repetă procesul de încă două ori (eliminând itemul pe care l-ai ales deja la prima și la a doua rundă) și vei avea top 3. Teoretic, acelea sunt prioritățile tale. Practic, mai ai ceva important de făcut: verifică dacă faptul că au „ieșitˮ aceste trei visuri te face fericit/ă. Dacă ai energie sau ești un pic dezamăgit/ă. Dacă ești bucuros sau parcă nu chiar. Dacă îți vine să te apuci de ele imediat sau dacă brusc tânjești după vreunul care nu a intrat în top. Emoțiile, ceea ce simți când vezi lista scurtă, îți vor da cele mai bune indicii.

50

DREAM MANAGEMENT

Exercițiu de reflecție: Testul pasiunii A venit vremea să faci o primă listă a visurilor tale. Pentru acest exercițiu o să folosim definiția extinsă a noțiunii de vis: poți să pui pe hârtie orice obiectiv, țel, dorință, aspirație, etc. Pentru prima fază a exercițiului, acordă-ți 15-20 de minute și pune pe hârtie cât mai multe visuri (definiția extinsă). Ideal ar fi să ajungi la 100, dar dacă ți se par multe încearcă întâi cu 50. Pune-le pe listă în ordinea în care îți vin în minte, lasă frâu liber, fără să te gândești acum la nimic altceva. Când ai terminat, lasă lista acolo pentru un timp: câteva ore sau câteva zile. Apoi revino la listă. Dacă vrei, mai adaugă visuri. Apoi fă Testul pasiunii, așa cum e descris mai sus.

6. Mituri referitoare la visuri În momentul în care am început să scriu cartea asta, visul meu era să ajut la îndeplinirea a 1.000 de visuri în următorii 3 ani, a 10.000 de visuri în următorii 5 ani și a 100.000 de visuri în următorii 10 ani. După cum poate ai intuit, presupunerea mea e că va exista o creștere exponențială. Îmi imaginez că în momentul în care voi fi ajutat 1.000 de oameni să își îndeplinească visurile, voi fi învățat ceva foarte important despre „meseriaˮ aceasta și că în următorii doi ani voi folosi acea știință și/sau abilitate pentru a accelera considerabil ritmul. Un salt de la 1.000 la 10.000 în doar doi ani e foarte ambițios și uneori mă întreb dacă e înțelept din partea mea să îmi propun un astfel de obiectiv. Cumva saltul de la 1.000 la 10.000 mi se pare mult mai dificil decât saltul de la 10.000 la 100.000. Nu am nicio explicație logică pentru asta, e doar o intuiție. Pentru că am început să mă gândesc constant la obiectivul meu, am început să fiu foarte atentă la lucrurile care m-ar putea împiedica să îl realizez. Desigur, sunt multe astfel de lucruri: capacitatea mea de a urma un proiect pe 10 ani, ceea ce implică un nivel de concentrare și constanță peste media a ceea ce am făcut până acum (dar, dacă nu ar fi așa, atunci nu ar fi un vis); sănătatea fizică și mentală pe care contez, pentru că dintr-un ceainic gol nu varsă nimeni nimic, chiar dacă ai cel mai frumos serviciu de porțelan; presupunerea că noi, ca națiune și grup de națiuni, dacă e să mă gândesc la Uniunea Europeană, vom continua să trăim vremuri de pace și stabilitate, care să ne ofere „luxulˮ de a ne gândi la visuri și nu doar la simpla supraviețuire; priceperea mea de a găsi o formulă economică, o modalitate de a-mi asigura traiul zilnic, astfel încât grijile

E posibil să îți îndeplinești visurile?

51

materiale să nu mă „înghesuieˮ într-un consum al timpului care să mă țină departe de visul meu. Și câte și mai câte. Sunt multe lucruri. Dar cred că niciunul nu e așa de periculos și de dușmănos ca miturile care circulă pe seama îndeplinirii visurilor. Așa că am decis să le scriu aici, ca să încep cu începutul. Mitul nr. 1: Ca să realizezi un vis trebuie să ai un plan de acțiune foarte clar. „Am un vis, dar nu știu cum să îl realizez” este o propoziție pe care o aud foarte adesea. Răspunsul meu: „Felicitări! 60% dintre cei pe care i-am întrebat dacă au un plan de acțiune pentru visul lor, mi-au spus că nu au. Ești în companie numeroasă!”. Dar asta nu înseamnă că nu îți vei putea îndeplini visul. Părinții lui Vlad construiseră o casă care lui i se părea prea mare, într-un sat de lângă Târgoviște, unde el nu avea de gând să se întoarcă pentru a locui permanent. El lucra atunci la Viena și ajuta copii bolnavi de cancer să aibă acces la medicamente care în România nu erau disponibile. „Rețeta” lui era simplă: părinții copiilor îl anunțau despre medicamentele lipsă de care aveau nevoie, iar el mergea la farmacie, cumpăra medicamentele, iar apoi le trimitea în țară prin prieteni și cunoscuți. Se ajunsese ca niciunul din prietenii lui Vlad să nu mai poată pleca din Viena fără medicamente în bagaj. La un moment dat, Vlad s-a uitat la casa mare, care stătea mereu goală și a zis: „Ce fain ar fi să îi aducem aici, la liniște și la aer curat, pe câțiva dintre copiii care se luptă cu cancerul…”. Apoi, făcând o plimbare într-o zi pe dealuri și-a zis: „Ce fain ar fi ca pe dealul ăsta să construim tot felul de jocuri pentru copii!”. A vorbit cu părinții lui, cu medici, cu copii, cu prieteni, cu toată lumea care voia să vorbească cu el. Prima oară când mi-a arătat un fișier Excel cu detaliile proiectului, mi-a fost greu să îl iau în serios. Dar viziunea lui s-a întâlnit apoi cu forța delicată a Melaniei Medeleanu, iar împreună au construit MagicCamp, tabăra pentru copii cu cancer, al cărei slogan este… „Joacă la greu”. Atunci când ai un vis, în minte ai un punct de sosire. Cel mai important lucru pe care trebuie să îl faci imediat după ce ai identificat punctul de sosire e să găsești punctul de pornire. Iar apoi să pornești. Va veni și momentul în care vei avea nevoie de un plan de acțiune cu toți pașii incluși și bine conturați – de unde obțin finanțare, cum îmi fac planul de marketing, cum reduc riscurile și așa mai departe – dar acest moment încă nu a venit. Într-o zi, după primii ani de tabără, Melania a fost izbită de situația părinților acestor copii. Luni de zile, aceștia își vegheau copiii în spital în condiții inumane. Un scaun la căpătâiul patului era patul, masa, capela pentru o rugăciune, receptorul lacrimilor ascunse și al

52

DREAM MANAGEMENT

sfârșelii fizice și emoționale. Campania lor, MagicHome, a emoționat o țară întreagă. Zeci de vedete și oameni mai puțin cunoscuți s-au așezat pe un scaun într-o galerie din centrul Bucureștiului și nu s-au ridicat de acolo până nu au strâns suma necesară pentru construirea unui refugiu al părinților. Mitul nr. 2: Visurile sunt pentru oameni slabi și pierde-vară. E adevărat că unii oameni se rătăcesc în visuri și visare și nu trec niciodată la acțiune. Fac planuri mărețe care nu se îndeplinesc niciodată pentru că mereu intervin forțe externe neprevăzute, care parcă s-au vorbit între ele. Trec prin viață ca prin ceață, parcă sunt, dar nu chiar, îi vezi dar parcă nu-s chiar ei de-a binelea. Există multe diferențe între veșnicul visător aiurit, trist sau ghinionist și oamenii care și-au creat un obicei din a-și îndeplini visurile. O să studiem obiceiurile oamenilor care își îndeplinesc visurile în capitolele care urmează, dar adevărul e că toate realizările extraordinare încep cu o idee în mintea celui care le va realiza. Nu cred că poate cineva să spună despre Napoleon sau Alexandru cel Mare că au fost niște oameni slabi și nepricepuți. Dar înainte de a porni la cucerirea lumii, ei au visat un vis de mărire, faimă și bogăție. Mitul nr. 3: Nu are rost să mă gândesc la visurile mele, pentru că oricum ele nu se vor îndeplini. Mai degrabă ele nu se vor îndeplini dacă nu te gândești la ele. Există o cercetare realizată de Universitatea Dominicană, care a arătat că oamenii care își alocă timp pentru a se gândi la obiectivele lor le îndeplinesc în proporție de 43%. Dacă oamenii se gândesc și scriu despre obiectivele pe care le au, probabilitatea de a le îndeplini depășește 60%. Aceia dintre noi care se gândesc la obiective lor, le pun pe hârtie și apoi verifică felul în care se apropie de ele, le îndeplinesc în proporție de 76%. Practic, simplul fapt de a ne gândi la visurile noastre și a le pune pe hârtie, de a înțelege așadar ce vrem, ne asigură o mare parte din succes. Mitul nr. 4: E nevoie de enorm de multă muncă pentru a-ți putea îndeplini un vis. Un alt lucru care ne împiedică să ne realizăm visurile e ideea că o să fie greu și extrem de greu. Avem agende care sunt deja extrem de încărcate, copii care trebuie crescuți, case care trebuiesc îngrijite, servicii supra-solicitante și mult prea puțin timp liber pentru a mai face loc și unui vis. Am inclus în chestionarul meu de cercetare următoarea întrebare: „În ce măsură te aștepți ca realizarea visului tău să fie unul dintre cele mai grele lucruri pe care le-ai făcut vreodată?”. Aproape trei sferturi din respondenți au spus că se așteaptă ca realizarea visului

E posibil să îți îndeplinești visurile?

53

să fie unul din cele mai grele lucruri pe care le-au făcut vreodată, 10% au spus nivelul de greutate o să fie la nivelul 4 pe o scară de la 1 la 7 (unde 1 „în foarte mică măsură”, iar 7 e „în foarte mare măsură”) și abia 15% au spus că ar fi între 1 și 3 (adică în mică măsură). Oamenii par să fie de acord că numai cine muncește din greu poate să își vadă visul cu ochii și probabil că mulți sunt îngroziți de această perspectivă. Dar nu trebuie să fie neapărat așa. Sau nu trebuie să fie neapărat numai așa. În această carte vei descoperi o metodă – metoda pașilor (ridicol de) mărunți – care va demonta acest mit. Deocamdată nu o să încerc să te conving că acesta e cu adevărat un mit, pentru că ar fi cuvântul meu în fața convingerii a 75% dintre oameni. Dar o să ai ocazia să te convingi singur/ă de acest lucru. Când am început să visez la ideea de a scrie această carte aveam un serviciu full-time, cu multe deplasări în țară și în străinătate. La început, am decis să maximizez timpii morți din timpul deplasărilor. Mi-am cumpărat un caiet special, de mici dimensiuni ca să înceapă în orice bagaj, și am început să îmi organizez gândurile în el. Apoi, când am văzut că am rezultate bune, am decis să încerc un pic mai mult. Mi-am creat regula de 15 minute: în fiecare zi voi scrie 15 minute pentru carte. În unele zile am scris mai mult, dar am încercat să nu las să treacă nicio zi fără să scriu timp de 15 minute. Acum aș putea să scriu o carte despre cum e să scrii o carte în 15 minute pe zi. Dar nu o să fac asta. O să îți spun în schimb că acest vis nu a fost deloc un lucru greu sau foarte greu de realizat. A fost un lucru plăcut, extrem de interesant (având în vedere cantitatea de informație cu care am venit în contact în timpul documentării cărții) și pe alocuri chiar înălțător pentru că am avut șansa de a vorbi cu oameni care au făcut lucruri extraordinare. Avem ideea asta stahanovistă înșurubată în cap, conform căreia e greu să îți realizezi visurile. Ce e mai greu decât să îți realizezi visurile e de fapt să renunți la astfel de convingeri, pentru că, de fapt, realizarea visurilor poate să fie cel mai distractiv, interesant și frumos lucru pe care l-ai făcut vreodată. Mitul nr. 5: Numai oamenii norocoși își îndeplinesc visurile. Înainte de a deveni psiholog, Richard Wiseman a fost iluzionist. Poate de aceea are curaj să cerceteze teme neconvenționale de care mulți alți cercetători se feresc. Pe când era deja psiholog a fost invitat să susțină o prelegere în fața unei mari audiențe. Ca să capteze din start atenția publicului a vrut să își înceapă prezentarea cu un număr de iluzionist. A invitat pe scenă un voluntar, căruia i-a cerut o bancnotă de 20 de dolari. A pus bancnota într-un plic, pe care l-a amestecat într-un teanc de alte 20 de plicuri. Apoi a solicitat voluntarei, o doamnă din public, să aleagă un plic, după care a dat foc celorlalte plicuri. După ce

54

DREAM MANAGEMENT

plicurile au ars a rugat-o pe acea doamnă să deschidă plicul pe care îl alesese din teanc. Evident, în plic se afla bancnota de 20 de dolari. Toată lumea a fost uimită, mai puțin doamna cu pricina care a spus că pentru ea întâmplarea e complet lipsită de relevanță, pentru că ea a fost întotdeauna o norocoasă. Dezamăgit că nu a avut efectul scontat, Wiseman și-a propus să studieze ce este norocul și dacă el există într-adevăr. A testat cu metode științifice mai multe ipoteze și a ajuns la concluzia că, de fapt, norocul nu e ceva ce se întâmplă pur și simplu, ci e ceva care poate să fie creat. Fiecare dintre noi poate să devină mai norocos prin urmarea unor principii specifice, pe care el le prezintă în cartea sa. Mai mult, a creat o școală a norocului – The Luck School – ai cărui absolvenți au declarat în proporție de 80% că au devenit mai norocoși. O să enumăr pe scurt cele patru principii ale norocului, așa cum le predă Wiseman, și o să te las pe tine să descoperi detaliile dacă vei fi interesat de dorința de a deveni mai „norocos”: 1. Maximizează oportunitățile întâmplătoare prin: construirea de rețele, o atitudine relaxată față de viață și atitudinea de a fi deschis față de noi experiențe); 2. Ascută-ți instinctul și găsește metode pentru a-ți dezvolta intuiția; 3. Așteaptă-te să ai noroc, perseverează în fața eșecurilor, așteaptă-te ca interacțiunile cu cei din jur să fie utile și aducătoare de succes; 4. Transformă ghinionul în noroc, privește partea pozitivă a ghinionului, nu rămâne blocat dacă s-a întâmplat să ai ghinion, acționează pentru a preveni alte ghinioane în viitor. Mitul numărul 6: Ca să îți îndeplinești visurile, ai nevoie în primul rând de bani. Banca Raiffeisen, al cărei motto este „Banking așa cum trebuie”, a creat un program de asigurare denumit „Senior Protect”, pornind de la întrebarea „Ce visuri ai?”. Un exemplu ilustrativ sub formă de grafic ne arată ce am putea obține dacă am economisi 100 de lei pe lună timp de 15 ani. Exemplul este un pic greu de citit, dar graficul de sub el, cu titlul „Tu decizi cât de mari sunt visurile tale”, este foarte clar: dacă economisești 50 de RON pe lună timp de 15 ani suma asigurată este de 11.135 RON, dacă alegi să economisești 100 RON – suma asigurată este de 22.271, iar dacă alegi 200 de RON – atunci suma asigurată este de 44.541. Deci, cu siguranță, tu decizi cât de mari sunt visurile tale! Legătura

E posibil să îți îndeplinești visurile?

55

dintre visuri și bani este creată și utilizată de nenumărate companii care propun și vând vacanțe „de vis”, case „de vis”, nunta „de vis”, experiențe „de vis”. Pe de o parte asocierea cu „visul” este benefică pentru acele companii care investesc în mod real în cercetarea nevoilor reale ale clienților lor pentru a putea să le ofere acestora exact ceea ce își doresc ei, deci satisfacție maximă. Pe de altă parte, această practică, multiplicată de mii și mii de ori, a introdus în mentalul colectiv ideea că banii sunt absolut necesari pentru a-ți îndeplini visurile și că lipsa lor este cel mai mare impediment. Fals! Deși multe visuri au o componentă financiară, există un lucru chiar mai important decât banii și care uneori îi face aproape irelevanți. Este vorba despre oameni! E adevărat, nu orice oameni, ci aceia care pot și doresc să îți netezească accesul la resurse. Există o diferență uriașă între resurse și bani. Banii sunt o resursă, care adesea poate să fie înlocuită cu alte resurse, deși sistemul economic în care trăim ne împinge să credem că banul este resursa supremă. Ceea ce poate să fie adevărat pentru cei care îi au în cantități nemăsurate. Dar pentru noi toți ceilalți, resursa supremă sunt oamenii și ne facem un deserviciu major dacă credem altceva. Mai devreme, vă povesteam despre visul Ancuței de a crea o școală de vară pentru copiii foarte săraci din satul ei. Inițial își dorise să îi ajute pe cei trei copii ai vecinei, care erau foarte în urmă la învățătură. A luat legătura cu profesorii și așa a aflat că un număr foarte mare de copii din școală ar avea o enormă nevoie de un astfel de ajutor. Ancuța a calculat că ar avea nevoie de un buget de aproximativ 7.000 de EUR, pentru a oferi copiilor un mic dejun și un prânz în fiecare zi timp de două săptămâni, ateliere creative și educative susținute de facilitatori externi, materiale didactice atrăgătoare și, la final, o excursie în orașul învecinat pe care mulți dintre copii nu îl văzuseră niciodată. Ancuța nu a reușit să strângă suma propusă, dar s-a dus vorba despre inițiativa ei și au început să apară oameni care au donat mâncare, rechizite, timp, bilete la film pentru toți copiii și multe alte lucruri. Încurajată de susținerea lor, Ancuța a început să viseze chiar mai sus: acum vrea să renoveze un spațiu de lectură din școală și să creeze un club de joacă permanent, iar apoi o asociație prin care să facă mult mai multe lucruri pentru copiii din sat. Un alt exemplu. Cel al lui Adrian. De la vârsta de 8 ani, Adrian a crescut la casa de copii, în condiții deznădăjduite. Când a devenit adult, i-a încolțit în minte un vis irealizabil în condițiile situației sale financiare: deși lucra, salariul abia dacă îi

56

DREAM MANAGEMENT

ajungea pentru chirie și mâncare și era așa de mic încât nicio bancă nu l-ar fi creditat. Dar pentru Adrian, copilul crescut la casa de copii, faptul de a fi proprietarul unei locuințe avea o semnificație aparte, care îi furniza o motivație ieșită din comun. Lipsa banilor nu l-a împiedicat, ci l-a făcut mai creativ. A creat o serie de magneți inscripționați cu mesajul „Fă parte din viitorul meuˮ, pe care îi oferea tuturor celor care doreau să îl ajute în vreun fel la realizarea acestui vis. Au fost oameni care i-au oferit sfaturi, alții care l-au pus în legătură cu agenți imobiliari de încredere, alții care au donat bani, alții care au ajutat cu actele care trebuiau întocmite și așa mai departe. Acum, Adrian este fericitul proprietar al unei mici locuințe în București. Pe frigiderul meu se află un magnet care îmi amintește că toate lucrurile se realizează în primul rând prin oameni, iar banii, atunci când sunt cu adevărat necesari, tot prin oameni vin. Exercițiu de reflecție: Mituri și visuri Ia-ți un timp pentru a reflecta la aceste mituri: 1. Ca să realizezi un vis trebuie să ai un plan de acțiune foarte clar; 2. Visurile sunt pentru oameni slabi și pierde vară; 3. Nu are rost să mă gândesc la visurile mele pentru că ele oricum nu se vor îndeplini; 4. E nevoie de enorm de multă muncă pentru a-ți putea îndeplini un vis; 5. Numai oamenii norocoși își îndeplinesc visurile; 6. Ca să îți îndeplinești visurile ai nevoie în primul rând de bani. Ce informații te-au surprins cel mai mult din acest sub-capitol al cărții? Care dintre aceste mituri ți se pare cel mai aproape de tine, în sensul de a fi total sau parțial de acord cu el? Care dintre aceste mituri este cel mai departe de tine? Ce alte mituri crezi că mai există și nu au fost surprinse aici?

7. Ce fel de visuri trebuie să urmărim? În cartea sa Put Your Dream to The Test, pe care am citat-o și un pic mai devreme, John C. Maxwell spune că oamenii urmăresc în viață tot felul de lucruri pe care le confundă cu visurile. El aduce următoarele exemple:  

reverii – ceea ce ți se întâmplă atunci când ești distras de la o activitate productivă precum munca sau studiul; visuri de tip „luna de pe cer” – idei trăsnite care nu au nicio strategie sau tangență cu realitatea;

E posibil să îți îndeplinești visurile?      

57

visuri urâte – îngrijorări care conduc la o stare de anxietate și paralizie emoțională; visuri idealiste – felul în care ai vrea să fie lumea dacă tu ai fi la cârma ei; visuri indirecte sau prin intermediar – visuri trăite prin intermediul altor persoane; visuri romantice – credința că o anumită persoană te va face fericit/ă; visuri despre carieră – credința că doar succesul în carieră te va „salva”; visuri „destinație” – credința că o poziție, o funcție sau un premiu te va face să te simți împlinit/ă.

La această listă eu aș mai adăuga visurile false, acele visuri care ți-au fost insuflate de cei din jur, cel mai adesea fără ca tu să îți dai seama, și care nu te reprezintă cu adevărat și care nu sunt cu adevărat ale tale. În mod evident, această carte nu este despre astfel de „visuriˮ, a căror realizare ar putea să îți facă mai mult rău decât bine. Această carte este despre acele visuri a căror realizare poate să aducă un maxim de fericire pentru tine și chiar și pentru cei din jur. Prin urmare, pentru a răspunde la întrebarea de mai sus – Ce fel de visuri trebuie să urmărim? – trebuie să înțelegem câteva lucruri importante despre fericire. Deși fericirea a fost o preocupare filozofică de mii de ani, pentru multă vreme cercetătorii în domeniul psihologiei nu au considerat că fericirea poate fi un obiect de studiu. Ei considerau că acesta e un concept prea abstract și alunecos. Ba, mai mult, timp de aproape 100 de ani, știința psihologiei s-a ocupat aproape exclusiv cu studiul nefericirii: depresia, comportamente obsesiv-compulsive, schizofrenia, demența etc. Acum 50 de ani, un cercetător care ar fi dorit să studieze fericirea s-ar fi expus oprobiului profesional. De când a apărut însă psihologia pozitivă, care se ocupă cu studiul științific a ceea ce face viața demnă de a fi trăită, lucrurile stau altfel. Martin Seligman, părintele psihologiei pozitive, a formulat teoria fericirii autentice, care reunește trei mari tradiții de conceptualizare a fericirii: teoria hedonismului, teoria dorinței și teoria listei obiective. Teoria hedonismului spune că fericirea e o funcție a unei vieți care maximizează plăcerea și minimizează suferința. Teoria dorinței spune că fericirea se obține atunci când obții de la viață ceea ce îți dorești. Într-o anumită măsură, teoria dorinței și a hedonismului se suprapun, atunci când ceea ce dorim este o mulțime de plăcere și cât mai mică suferință. Dar teoria dorinței este diferită de teoria hedonismului atunci când prima susține că îndeplinirea unei dorințe conduce spre fericire, indiferent de

58

DREAM MANAGEMENT

cantitatea de plăcere (sau suferință) creată, așa cum se întâmplă acelor persoane – eroii – care luptă pentru idealurile lor chiar dacă asta înseamnă suferință sau chiar moartea. În fine, teoria listei obiective spune că fericirea există doar atunci când sunt „bifateˮ anumite lucruri pe o listă care fac viața demnă de acest nume: bunuri materiale, o carieră, prietenie, sănătate, acces la cunoaștere, iubire, frumusețe, o conștiință împăcată etc. Teoria fericirii autentice propusă de Seligman aduce împreună aceste trei tradiții și spune că există trei tipuri distincte de fericire: Viața Plăcută, Viața Bună și Viața Semnificativă, cu Sens. Viața Plăcută este trăită atunci când savurăm plăceri de bază precum tovărășia, mediul înconjurător și nevoile corpului. Viața Bună este realizată atunci când ne descoperim virtuțile unice și punctele forte, utilizându-le pentru a spori calitatea vieții pe care o trăim. Viața Semnificativă există atunci când utilizăm punctele forte pe care le avem pentru a ne pune în slujba unui scop mai înalt și mai mare decât existența proprie. Ca să fie cu adevărat fericit, un om trebuie să experimenteze atât Viața Plăcută, cât și Viața Bună și Viața Semnificativă. Ca urmare, visurile pe care trebuie să le urmărim trebuie să fie în așa fel selectate încât să ofere un echilibru de ansamblu. Mulți oameni urmăresc mai ales dorințe și aspirații hedonice: o mașină mai frumoasă, o casă mai mare, bijuterii mai multe etc. Un studiu al Barbarei Friedrickson, fosta președintă a Asociației Internaționale de Psihologie Pozitivă, arată că excesul de obiective de acest fel poate să fie nociv nu doar din punct de vedere spiritual, dar și din punct de vedere fizic. Astfel, în acest studiu, adulții sănătoși au completat un chestionar care măsura nivelul fericirii hedonice și nivelul fericirii care e mai degrabă bazat pe împlinire, sens, contribuție în societate etc. Apoi, participanții la studiu au completat un chestionar cu privire la nivelul de depresie și li s-au făcut analize de sânge. S-a descoperit că ambele tipuri de fericire sunt asociate cu niveluri mai scăzute de depresie. Dacă vrei să ții depresia departe de viața ta, atunci nu prea contează de unde îți obții starea de bine, principalul este să o obții într-un fel sau altul. Dar, dacă dorești să fii sănătos per ansamblu, atunci atenție la excesul de plăceri hedonice: cercetătorii au descoperit că participanții care aveau un scor mai mare pe scara hedonică erau mult mai înclinați spre manifestarea genelor inflamatorii și sub-manifestarea genelor răspunzătoare de anticorpi. Sonja Lyubomirky arată că există studii care demonstrează că tipul de vis și felul în care îl urmezi te poate fericit sau nu. Ea arată că există șase tipuri de scopuri a căror urmărire te poate conduce spre fericire: scopuri intrinseci versus scopuri extrinseci; scopuri autentice versus scopuri inautentice; scopuri orientate spre abordare versus scopuri orientate spre evitare; scopuri armonioase versus

E posibil să îți îndeplinești visurile?

59

scopuri conflictuale; scopuri bazate pe o activitate versus scopuri bazate pe circumstanțe; scopuri flexibile versus scopuri rigide. În cadrul acestor perechi, primul element e mai probabil să te conducă spre un nivel mai înalt de fericire decât al doilea. Scopurile intrinseci sunt cele pe care le urmărești fiindcă te satisfac prin ele însele, îți permit să te dezvolți și să experimentezi bucuria de a trăi. De exemplu: îți place să alergi, deci îți propui să te înscrii la un semi-maraton; îți place să citești, așa că îți propui să colecționezi cărți dintr-un anumit domeniu. Opuse lor sunt scopurile extrinseci, pe care le urmărești pentru că ai posibilitatea să câștigi bani, faimă sau aprobarea celor din jur. Scopurile autentice sunt cele care îți aparțin 100%, fiind aliniate cu personalitatea ta și cu punctele tale forte. Scopurile inautentice sunt cele pe care le urmărești pentru că ți-au fost impuse de părinți, soț/ie sau alte persoane. Scopurile orientate spre abordare sunt cele prin care te orientezi spre un anumit rezultat, mai degrabă decât să faci lucruri pentru a-l evita. De exemplu, îți propui să faci ceva nou în fiecare lună versus a-ți propune să nu te plictisești. Îți propui să devii un profesionist căutat și bine plătit versus a-ți propune să nu ajungi șomer. Scopurile armonioase sunt cele care sunt complementare, mai degrabă decât în conflict între ele. De exemplu, îți place să petreci timp în natură, așa că îți propui să te faci ghid turistic, mai degrabă decât bibliotecar. Scopurile flexibile sunt cele pe care poți să le schimbi atunci când situația ta (ex. starea de sănătate, vârsta, starea materială) se schimbă, mai degrabă de a „rămâne încremenit în proiectˮ și a experimenta frustrarea de a nu mai putea să faci ce făceai odată. Scopurile legate de activitate sunt cele prin care te implici în activități, mai degrabă decât să lupți să îmbunătățești o situație circumstanțială. Exercițiu de reflecție: Visuri pentru trei vieți Întoarce-te la lista celor 100 de visuri pe care ai realizat-o un pic mai devreme. Dacă din orice motiv ai sărit peste acel exercițiu, ia-ți acum 10-15 minute pentru a scrie o listă a visurilor tale (urmând definiția extinsă a visului). La final, privește această listă. Câte dintre visurile pe care le-ai notat ți se pare că sunt visuri hedonice? Sunt majoritare sau minoritare? Dacă lista e lipsită de echilibru, ce ai vrea să adaugi sau să ștergi ca să re-echilibrezi balanța? Imaginează-ți că peștișorul de aur se oferă să îți îndeplinească 3 visuri: unul care corespunde Vieții Plăcute, unul care corespunde Vieții Bune și unul care corespunde Vieții Semnificative. Ce alegi?

60

DREAM MANAGEMENT

Concluzii Creierul nostru are un mecanism extrem de eficient pentru a ne ajuta să ne realizăm visurile. Istoria omenirii, din cele mai vechi timpuri și până în prezent, nu e nimic altceva decât o culegere de povești de viață ale celor care au avut un vis la care nu au vrut să renunțe. Dar nu numai eroii din manualele de istorie și-au realizat visurile, ci și oamenii obișnuiți ca mine și ca tine pot să facă asta. Studiind ce fac diferit oamenii care își realizează visurile, acum știm că ei nu sunt pur și simplu mai iubiți de soartă. În schimb, ei își formează o serie de abilități și atitudini pe care le folosesc pentru a acționa coerent și sistematic, așa cum face un manager cu unul dintre proiectele sale importante. Cercetările științifice din ultimul deceniu ne furnizează instrumente testate și validate pe care le poate folosi oricine are un vis pe care vrea să îl realizeze. Știința arată că nu e adevărat că trebuie să îți sacrifici viața întreagă pentru a realiza un vis. Realizarea unui vis nu trebuie deloc să fie un proces dureros; dimpotrivă, poate să fie o activitate plăcută, care aduce bucurie în sine. Nu doar rezultatul – visul realizat – e o sursă de fericire, ci și procesul prin care visul se îndeplinește. De asemenea, știința demontează o serie întreagă de mituri și acum știm că nu e adevărat că numai oamenii norocoși își realizează visurile sau că pentru a realiza un vis ai nevoie în primul rând de bani. Banii nu strică, dar în primul rând ai nevoie de un nou mod de a gândi și acționa. Această carte reunește informații valoroase și exerciții de reflecție, care îți pot schimba radical perspectiva. Cu alte cuvinte, această carte ar putea să îți schimbe viața, dacă tu îți vei da voie să experimentezi o astfel de transformare. Bibliografie Janet Bray Atwood, Chris Attwood, The Passion Test: The Effortless Path to Discovering Your Life Purpose, Plume, 2008. Loretta Graziano Breuning, Habits of a Happy Brain: Retrain Your Brain to Boost Your Serotonin, Dopamine, Oxytocin, & Endorphin Levels, Adams Media, 2015. Henry Cloud, The Power of the Other. The Startling Effect Other People Have on You, from the Boardroom to the Bedroom and Beyond - and What to Do About It, HarperBusiness, 2016. Peter F. Drucker, Management: Tasks, Responsibilities, Practices, Harper Business, Reprint edition, 1993.

E posibil să îți îndeplinești visurile?

61

Barbara Fredrickson, Positivity: Groundbreaking Research Reveals How to Embrace the Hidden Strenght of Positive Emotions, Overcome Negativity, and Thrive Positive Emotions, Oneworld Publications, 2011. Heidi Grant Halvorson, Succeed: How We Can Reach Our Goals, Plume, 2011. Florin Jbanca, Voluntariat cu repetiție. Ionuț Ursu revine în Nepal cu dotări medicale pentru un spital din capitala lovită de cutremur, www.adevarul.ro. Mai multe informații despre Ionuț Ursu pot fi găsite pe siteul său: http://ionutursu.ro. Stelian Juganu, Autobiografia Vise Împlinite, 2018. Matthew Kelly, The Dream Manager, Hyperion, 2007. Sonja Lyubomirsky, Cum sa fii fericit. O abordare științifică pentru a avea viața pe care ți-o dorești, Amsta Publishing, 2010. John C. Maxwell, Put Your Dream to the Test: 10 Questions to Help You See It and Seize, HarperCollins Leadership, 2011. Diana Oncioiu, Copiii Adelinei, https://beta.dela0.ro/copiii-adelinei. Mirela Oprea, Fenomenul angajaților care „își dau demisia” fără să plece din firmă. Cum pot deveni oamenii mai implicați, îndeplinindu-și în același timp visele, https://republica.ro/fenomenul-angajatilor-care-zisi-dau-demisiafara-sa-plece-din-firma-cum-pot-deveni-oamenii-mai-implicati. Martin E. P. Seligman, Authentic Happiness: Using the New Positive Psychology to Realize Your Potential for Lasting Fulfillment, Free Press, 2002. Ancuța Sîrbu, Educația la sat, https://www.facebook.com/scoala.lasat/. Victor J. Strecher, De ce e important un scop în viață, Litera, 2018. Richard Wiseman, The Luck Factor: The Four Essential Principles, Miramax Books, 2004.

Capitolele II-V nu fac parte din această previzualizare.

Capitolul VI Visul meu caută manageri și colaboratori Un vis pe care îl visezi singur e doar un vis. Un vis pe care îl visezi împreună cu alții e realitate. John Lennon „Îți scriu pentru a-ți povesti despre visul meu împlinit. Cumva este cadoul meu pentru tine, cea care faci daruri atât de minunate celor care ajung în preajma ta. La atelierul tău de Dream Management am glăsuit intenția ca, la un moment dat, să ies din corporație și să îmi dedic timpul și energia acolo unde îmi bate inima – să fac art terapie. Părea așa nebunesc atunci... Am făcut pași mici, am continuat formarea de bază cu încă 2 ani de formare continuă, am început să închiriez spațiu cu ora, au început să vină clienți constant, am oferit ședințe pro bono, apoi am subînchiriat un spațiu două zile / săptămână și când a sosit momentul să cresc am ales să am spațiul meu de art terapie pe care îl împart cu o colegă. Și activitatea a crescut, încet, organic, cu bucurie. Apoi, am ales să îmi dedic timpul și energia doar către terapie și mi-am anunțat demisia de la job la finalul lunii octombrie. A fost fascinant cum, după ce am anunțat decizia de a pleca, au început să apară clienți noi, oportunități și cărări frumoase pe care să merg și să construiesc. Sunt fericită acum, deși încă mă mai însoțește puțin teama. Dar este decizia cea mai bună și mai loială față de mine. Știu că la atelierul tău a fost plantată sămânța și atunci am spus cu glas tare care este visul meu. Și visul meu a prins aripi. Îți mulțumesc pentru tot ceea ce ești și dăruiești”. Acesta este doar unul dintre multele mesaje pe care le primesc spontan, ca urmare a atelierelor de Dream Management. Mesajul de mai sus a fost scris de Anca Ghearăsămescu, a cărei identitate o puteți verifica în spațiul online și pe care, în mod evident, o recomand pentru activitățile de terapie prin artă. Nu îmi deranjez participanții cu solicitări post-atelier. Mi se pare greu chiar și să menționez faptul că există o pagină de Facebook numită Dream Management pe care o administrez

228

DREAM MANAGEMENT

eu și pe care aș fi fericită dacă ar aprecia-o printr-un „like”. Și totuși, oamenii scriu. Iar faptul că o fac fără ca eu să le-o cer, pentru mine are o valoare pe care nu o pot descrie în cuvinte, deși iată că am scris o carte întreagă... Am lucrat timp de douăzeci de ani în domeniul dezvoltării sociale. Cu o scurtă sincopă descrisă în prefața acestei cărți, mi-a plăcut întotdeauna jobul meu și am fost întotdeauna mândră că pot să fac lucruri importante și bune pentru societate. În 2016, din întâmplare, am făcut un prim atelier de Dream Management. Nu știam atunci, dar acel atelier, mai bine zis, articolul pe care l-am scris după acel atelier, urma să îmi schimbe viața. Pentru că acest proiect început inconștient a ajuns să îmi umple viața și a ajuns să mă facă să îmi pot dedica lui întreaga mea energie. În 2018 am decis să fac pasul cel mare și din octombrie am renunțat la serviciul meu cu normă întreagă și mi-am acordat un an sabatic plătit (de mine însămi) în avans, pentru a înțelege mai bine noua mea menire în a ajuta oamenii să își identifice și să își realizeze visurile. Și, în egală măsură, să îmi înțeleg mai bine propriul vis și să îl realizez, cu ajutorul tuturor celor care vor decide să îmi dea o mână de ajutor. Nu a fost ușor: au fost necesare multe mesaje precum cele de mai sus și multe încurajări din partea celor care au crezut în mine. În acest moment, visez la o lume în care e firesc să îi întrebi pe cei din jur: „Care e visul tău?”. Poate părea un lucru banal, dar pornesc la drum de la un moment prezent în care ne întrebăm unii pe alții: „Ce mai faci?”. Iar apoi dăm și primim răspunsuri de complezență, care nu fac decât să ascundă străveziu rănile din suflet și, adesea, singurătatea în care ne scăldăm oricât de mulți oameni am avea în jur. Irosim mii de ore în conversații lipsite de importanță, după care ne dăm seama cât sunt de plictisitoare zilele noastre, lunile noastre, anii noștri și toată viața noastră. Nu irosim doar ore, ci și energii incredibile, care ar putea să fie folosite pentru a face din România un loc mult mai bun, un loc în care poate că unii dintre cei patru milioane de oameni plecați s-ar întoarce, un loc în care celor rămași ne-ar face cu adevărat plăcere să trăim. „Care e visul tău?” e o întrebare aparent banală, dar care, dacă ar deveni obicei național, ar putea să schimbe… cam totul. E cea mai importantă întrebare pe care părinții ar putea să o adreseze copiilor lor, profesorii – elevilor lor, șefii – subordonaților lor, oamenii în general – semenilor lor. Toate lucrurile mărețe au început cu un vis și toate destinele pe care le studiem în cărțile de istorie au fost ghidate de un vis. Această întrebare ar putea să ne ajute să antamăm alt gen de conversații. În familii am vorbi mai puțin despre conflictele mocnite și mai mult despre cum

Visul meu caută manageri și colaboratori

229

organizăm resursele familiei, inclusiv energia demnă de o cauză mai bună a celor în conflict, pentru a realiza obiective mici și mari, obișnuite sau cu totul ieșite din comun. Am folosi mai puțin timp pentru a certa copiii și mai mult ca să îi ajutăm să își formuleze și realizeze micile sau marile dorințe. I-am antrena mai puțin pentru un sport oarecare și mai mult pentru a deveni atleți ai propriilor visuri. În școli și licee am simplifica mult prea sofisticata programă școlară, ca să îi învățăm pe copii lucruri mult mai importante: cum să fie cu adevărat fericiți prin dobândirea de cunoștințe cu adevărat utile și utilizarea lor și a talentelor înnăscute pentru a realiza lucruri care le plac cu adevărat. În companii sau la locul de muncă, oriunde ar fi el, am petrece mai puțin timp în activități de socializare negativă (bârfă, obstrucționări, certuri) și mai mult ajutându-ne unii pe alții să evoluăm. Seniorii noștri ar continua să se bucure de viață cu adevărat și în loc să se simtă inutili în societate, ar putea să își înceapă o a doua – mai energică și mai fericită viață – în care nimic nu îi mai oprește să își îndeplinească visuri la care poate au năzuit toată viața. Partidele noastre politice (cele reale și nu cele care funcționează ca grupuri de crimă semi-organizată) ar adapta această întrebare în „Care e visul tău pentru România?” și ar avea dezbateri de substanță, care să ne pregătească pentru viitorul tot mai automatizat și robotizat al omenirii. Și totuși, „Care este visul tău?” este o întrebare pe care nu o punem niciodată. De câte ori îi întrebăm pe colegii noștri, cei alături de care petrecem 8 ore din zi, acest lucru? De câte ori îi întrebăm asta pe vecinii noștri, cei alături de care petrecem o viață întreagă? De câte ori îi întrebăm asta pe reprezentanții noștri politici (cu varianta „Care e visul tău pentru România?”)? De câte ori îi întrebăm asta pe dragii noștri, cei pentru care ne-am da viața dacă ar trebui? Visul meu e ca fiecare cetățean din România – adult sau copil – să aibă un răspuns la această întrebare și oameni în jur care să îl ajute să își realizeze visul. Iar, pentru asta, visul meu are nevoie de mulți manageri și de mulți colaboratori. Iată câțiva dintre cei pe care îi caut.

1. Profesori, părinți și psihologi școlari Ia-ți un moment să te gândești cum ar fi fost viața ta dacă ai fi avut alături un manager de visuri. Un părinte sau un cadru didactic (pe vremea noastră nu erau încă psihologi școlari) care să îți fi pus această întrebare și care să te fi ajutat să înțelegi ce înseamnă să ai acel vis, cum trebuie să te dezvolți ca să îl poți realiza și unde se află resursele pe care trebuie să le accesezi. Cât de diferită ar fi fost

230

DREAM MANAGEMENT

viața ta dacă ai fi avut alături o astfel de persoană? Unde ai fi fost acum? Ce ai fi inventat și ce contribuție ai fi adus societății? Profesorii, părinții și psihologii școlari sunt cei mai „chemați” manageri de visuri. Poate că acesta ar trebui să fie unul dintre cele mai importante roluri ale lor: să îi ajute pe elevii, respectiv copiii, lor să își identifice visurile și apoi să le orienteze gândirea și resursele pentru realizarea lor. Desigur, nu să le netezească drumul, fără a-i lăsa să facă propriile greșeli. Ci să îi ajute să învețe acele abilități care sunt necesare unui om care are obiceiul de a-și realiza visurile. În schimb, prea adesea, la școală și acasă, ne grăbim să oferim tinerei generații un bagaj enorm de idei și cunoștințe care sunt uitate imediat după teste, teze sau examene. Fiecare materie vine cu o cantitate uriașă de informație care trebuie reținută, uneori, fără a corela capacitatea cognitivă și emoțională a elevului cu ceea ce i se cere. Rezultatul este că doar unul din patru copii ajunge să își dea bacalaureatul, că sute de mii de copii din țară au abandonat deja școala, că un număr uriaș de copii sunt analfabeți funcționali, neînțelegând ceea ce citesc, că sute de mii de tineri nu știu ce vor să facă în viață. Ce putem face ca să îi ajutăm pe copiii noștri să aibă visuri și să le realizeze? Cum am putea să creăm un program de nivel național, astfel încât niciun copil să nu rămână neîntrebat despre visurile sale? Prima idee care mi-a venit în minte a fost de a începe să ofer eu cât mai multe ateliere de Dream Management pentru copii și tineri. După care mi-am dat seama că impactul meu ar fi tare mic în acest fel. Eu sunt doar una – în România sunt peste 3 milioane de minori. Hai să zicem că aș oferi programul doar de la 10-12 ani în sus. Tot ar însemna circa un milion de copii. Nu-i realist. Următoarea idee care mi-a venit în minte a fost să creez un program de „formare de formatori”, prin care să explic metoda, cu toată știința din spatele ei și cu toate abilitățile de care are nevoie un bun manager de visuri, pentru un număr cât mai mare de profesori, părinți și psihologi școlari. Care apoi să lucreze ei, la rândul lor, cu copiii și tinerii, pentru a ajunge la un număr cât mai mare dintre aceștia. Să zicem că aș forma inițial 50 de formatori: oameni care înțeleg metoda, încep să o aplice în viețile lor, iar apoi încep să îi formeze și pe alții. Dacă fiecare dintre cei 50 de formatori inițiali ar forma 50 de manageri de visuri în decursul unui an, în cadrul a cinci ateliere diferite (presupunând că fiecare atelier se adresează unui număr de 10 participanți), atunci, într-un an, am avea 2500 de manageri de visuri. Hm! Ar fi un bun început. În anul al doilea aș putea să mai formez încă 50 de formatori. Împreună cu cei din primul an am ajunge să

Visul meu caută manageri și colaboratori

231

formăm 5000 de manageri de visuri. Și tot așa, în 5-10 ani am putea să avem rezultate la nivel național. Cea de-a treia idee care mi-a venit și cea mai bună, cred, este să așez această idee în această carte și să rog cititorii să vină și ei cu propriile idei. Sunt sigură că împreună ne vom gândi la lucruri mult mai interesante și mai eficiente! Unde-s doi, puterea intelectuală crește și poate că apar și soluțiile financiare pentru ca un astfel de program să fie posibil.

2. Manageri și antreprenori Hai să presupunem că ești un manager sau un antreprenor care vede cum potențialul echipei sale nu se exprimă în rezultatele dorite. Angajații sunt apatici și neimplicați. Pleacă dintr-o sumedenie de motive și ție îți e tot mai greu să găsești înlocuitori. Fluctuația de personal și pretențiile oamenilor te seacă de energie. Ești conștient/ă că așa cum tu nu ești mulțumit de oameni, nici oamenii nu sunt mulțumiți de jobul lor. Te străduiești să le crești motivația, dar parcă nimic nu îi mai interesează și situația devine tot mai neplăcută. Ai încercat diferite metode de a recompensa oamenii, dar aceste metode au dat rezultate parțiale sau chiar deloc. Ești dispus să încerci ceva nou. Ceva ce puține companii din România au încercat, dar ceva ce a fost testat cu succes în alte țări. Nu ai foarte mulți bani de investit, așa că alegi să participi mai întâi tu însuți la un atelier de Dream Management, să vezi dacă genul ăsta de activitate s-ar potrivi în firma ta. În cel mai rău caz te alegi „doar” cu mai multă claritate asupra unui vis al tău, resurse pentru a-l realiza și contacte noi, oameni care îți vor fi alături dacă decizi să îi primești în barca visului tău. Într-un caz mai bunicel, poate decizi să replici tu însuți unele din lucrurile pe care le-ai învățat de la atelier, în echipa ta. Nu ai fi nici primul și nici ultimul care a făcut asta. Sau poate decizi că vrei să îl inviți pe unul dintre facilitatorii specializați, pentru o prezentare sau o sesiune demo. Iar apoi, dacă toată lumea crede că e o investiție bună, poate decizi să aduci programul sau o versiune a acestuia (cea mai potrivită pentru voi) în compania ta. În orice caz, îți las aici câteva întrebări de reflecție pe care le-a formulat Sabina Șelaru, coach și manager de resurse umane, cu care am vorbit despre asta: „Oare cum ar fi ca oamenii să își poată îndeplini visurile cele mai mari, datorită companiei în care lucrează și a oamenilor pe care aceasta îi angajează? Cum ar aborda omul pe care colegii l-au ajutat să își

232

DREAM MANAGEMENT împlinească un vis, comunicarea cu aceștia, în cazul unei neînțelegeri sau a unei probleme? Cum ar fi ca firma să știe ce îl motivează cu adevărat pe fiecare dintre angajații săi? Cum ar fi ca pe lângă forța mobilizatoare a obiectivelor firmei să aduci forța motivațională a aspirațiilor personale ale angajaților? Cât de grăbiți ar mai fi oamenii să plece din firmă dacă, pe lângă obișnuitele beneficii – cam aceleași pe care le oferă și concurența –, ei ar avea un mediu în care să fie ajutați să își îndeplinească dorințele cele mai arzătoare?”.

Dacă aceste întrebări ți se par interesante și ai vrea să le explorezi, eu și echipa mea de colaboratori așteptăm un mesaj de la tine.

3. Specialiști în resurse umane Acum câteva luni am călătorit pe autobuz de la Sibiu la Lugoj cu o doamnă care lucra la o firmă cu capital străin. Fiind pe final de an, mi-a povestit despre recenta lor activitate de team building. Era supărată. De la băutură și mâncare în exces, la relații nepotrivite între colegi și colege, am auzit de toate. Mi-a spus că anul acesta a ales să nu participe decât la prima parte a evenimentului și deci să nu rămână peste noapte. Mi s-a părut trist și mi-am dorit să pot să contribui și la un fel de „reformă” a activităților de team building. La rândul meu, sunt și eu o „supraviețuitoare” a unor activități de team building fără sare și piper, din care nu am înțeles prea multe și care cu siguranță nu au condus la o îmbunătățire a performanței mele la locul de muncă. Pe de altă parte, se întâmplă să am mulți prieteni în domeniul resurselor umane și știu cât e de greu și pentru managerii de HR să găsească activitatea potrivită, să antameze logistica pentru câteva zeci sau chiar sute de oameni, să se asigure că nu se depășește bugetul alocat etc. Una dintre prietenele mele îmi spunea că a ajuns să îi fie foarte greu să mai organizeze această activitate și că simte cum imediat după team building oamenii din firmă sunt mult mai reci cu ea. După team building lansează o adevărată campanie de recăpătare a simpatiei colegilor, pe care abia reușește să o recâștige până la următorul eveniment de acest fel. Dar nu trebuie să fie așa. Cu ceva înțelepciune în plus, aceste activități ar putea să fie așezate un pic mai sus pe piramida lui Maslow. În loc să fie un timp al comportamentelor îndoielnice, acesta ar putea să fie un timp care să contribuie la transformarea radicală a celor care aleg să participe. Toți oamenii au capacitatea de a formula și realiza obiective. Este ceea ce ne diferențiază ca rasă umană de regnul animal și vegetal. Ieșirea anuală cu ocazia activității de team

Visul meu caută manageri și colaboratori

233

building ar putea să fie începutul unui proces de transformare care să dureze tot anul și care să îi facă pe angajați mai fericiți și mai împliniți în ciuda evenimentelor negative din firmă sau indiferent de acestea. Dacă oamenii își dezvoltă abilitatea de a formula și realiza obiective în plan personal, ar fi foarte posibil ca, în timp, ei să dorească să transfere această abilitate în plan profesional. Dorința dezvoltării personale și a împlinirii este sădită în toți oamenii și într-o companie; poate nimeni altcineva nu înțelege mai bine acest lucru decât departamentul de HR. Eu am încredere că practica și conceptul de Dream Management poate să îi ajute pe oameni să își găsească propria motivație. În plus, pe oamenii de HR ar putea să îi ajute ca motivația oamenilor să nu mai fie o problemă de HR, ci responsabilitatea lor înșiși. O responsabilitate pe care angajații ar putea să fie chiar foarte fericiți să o aibă și care să le aducă bucurie adevărată. În plus, ca un om de HR ce își dorește este ca oamenii să se ajute unii pe alții în echipă nu doar pentru că așa trebuie, ci pentru că le pasă cu adevărat. Și mai vrea ca atunci când pleacă din firmă să recomande compania altor persoane. Toate acestea ar fi posibile și ușor de realizat dacă firma devine locul în care oamenii merg la serviciu și de unde se întorc cu visuri împlinite.

4. Directori și manageri de bănci Foarte multe dintre produsele bancare sunt promovate cu ajutorul ideii de vis. Logica e simplă. Oamenii au visuri și pentru multe dintre ele au nevoie de bani. „Noi” (inserează aici numele unei bănci oarecare) suntem aici ca să vă împrumutăm acești bani. De exemplu, Raiffeisen Bank spune așa: „… pentru viitorul tău te poți baza pe asigurarea de viață Senior Protect. Aceasta (…) te poate ajuta să-ți îndeplinești unul dintre visele tale (…)”. Serviciul de online banking al băncii Unicredit există pentru ca tu să „îți transformi visele în obiective clare”, prin faptul că „aloci cu cap banii strânși în contul de economii”. BCR promovează creditul de nevoi personale DIVERS, cu următorul slogan: „Pentru visuri din ce în ce mai mari, noi te susținem cu dobânzi din ce în ce mai mici la creditul de nevoi personale”. Banca Transilvania propune Aegon: „Un produs bancar ideal pentru împlinirea nevoilor si visurilor familiei tale. Garantat!”. OTP Bank „Dă credit visurilor tale la Târgul Național Imobiliar”. Alpha Bank oferă contul Alpha Dreams pentru visurile copilului tău. Toate aceste bănci și altele pe care nu le-am menționat aici par să înțeleagă foarte bine puterea motivațională a visurilor. O menționează entuziast în reclamele pentru cele mai importante produse ale lor și își atrag clienți prin faptul că

234

DREAM MANAGEMENT

arată oamenilor care ar putea să fie soluția financiară pentru realizarea a ceea ce își doresc cel mai mult: o casă, o mașină, siguranța financiară la bătrânețe, o viață mai bună pentru copiii lor. Adevărul e că multe visuri au o componentă financiară și mulți oameni cred că singurul obstacol pe care îl au între ei și realizarea visului sunt banii. În alt capitol din această carte am arătat că lucrurile nu stau chiar așa, dar această credință a multora dintre noi ajută băncile în activitatea lor economică și, desigur, disciplina financiară va fi întotdeauna utilă oricărui vis, de orice natură ar fi acesta. Dar cum ar fi o lume în care entuziasmul băncilor pentru conceptul de vis ar fi mai mult decât o figură de stil în strategia de marketing? Cum ar fi dacă băncile ar fi interesate de visurile clienților lor, la un nivel mult mai profund? Cum ar fi dacă în activitățile de responsabilitate socială corporatistă băncile ar trece de la marketing la impact real, oferind programe de Dream Management clienților lor și chiar propriilor angajați, pentru ca aceștia să poată să vorbească din propria experiență despre frumusețea visurilor împlinite? Cum ar fi dacă băncile ar susține programe de Dream Management în rândul copiilor și tinerilor, care, în definitiv, sunt generația următoare de clienți pentru produsele lor? Cum ar fi dacă mai multe bănci ar crea un mega-proiect, un proiect comun, care să scoată România din inerție, prin puterea visurilor clienților lor? Cum ar fi? Visul meu este să aflu asta în această viață și dacă ești un director sau manager de bancă și vrei să îmi dai o mână de ajutor, te rog dă un semn.

5. Angajați și voluntari în organizații neguvernamentale Am lucrat în asociații și organizații ale societății civile de când mă știu. Împreună cu un grup de prieteni adolescenți, la 15 ani cel mai mare vis al meu era să pot să înființez o asociație, pentru a putea să derulăm activități de timp liber și integrare socială pentru copiii din cartierul nostru – Valea Aurie – din Sibiu. Obstacolul: eram toți minori, iar legislația pentru ONG-uri a anului 1992, imediat după Revoluție, era… ei bine, nu mai țin minte dacă era doar foarte ambiguă sau pe alocuri inexistentă. Știu din proprie experiență că oamenii care lucrează în organizații ale societății civile – angajați, consultanți și poate mai ales voluntari – au unele dintre cele mai îndrăznețe visuri, uneori mai mult pentru societate și pentru cei din jur decât pentru ei înșiși. Cred că în niciun alt domeniu un sistem de management al visurilor sau de management prin visuri nu este mai important decât în acesta. Și totuși, dacă lucrezi în acest domeniu sau ești voluntar într-o organizație neguvernamentală, amintește-ți când ai fost întrebat ultima oară de

Visul meu caută manageri și colaboratori

235

cineva despre aceste visuri. Care a fost una dintre ultimele ședințe în care v-ați dat voie să vă gândiți la asta, mai degrabă decât la rezultatele ultimei campanii de strângere de fonduri, la lista proiectelor depuse și aprobate sau respinse, la viitoarele acțiuni ce trebuiesc planificate? Cât timp a trecut de la acea conversație? Sau poate nu a existat niciodată o astfel de conversație în organizația ta. Cum ar fi ca această conversație să fie una recurentă și, mai ales, cum ar fi ca oamenii să se ajute unii pe alții în realizarea acestor visuri? Pe vremea când eram coordonator de voluntari, am creat un sistem de management al acestora, care includea acțiuni de motivare, recompensare și recunoaștere a meritelor acestora. Da, știu că se presupune că voluntarii au motivație intrinsecă și ajută în principal pentru o nevoie sau un interes al lor personal. Dar eu cred că acesta este în mare măsură un mit și, chiar dacă nu ar fi, simțeam chiar eu nevoia de a oferi ceva în schimb. Era nevoia mea. Am creat un seminar-cadou inspirat de cartea bine cunoscută a lui Gary Chapman: „Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor”. A fost prima și singura oară când l-am livrat. Nu pentru că nu a ieșit bine. Ci pentru că a ieșit atât de bine (cu lacrimi în ochi, revelații emoționale, oameni care mi-au scris despre acest eveniment după ani și ani), încât mi s-a făcut un pic frică de puterea lui. Ei bine, acum îmi doresc să creez ceva asemănător, care să fie livrat unui număr cât mai mare de voluntari și angajați în domeniul non-profit din întreaga țară. Și pentru că vorbim despre numere, știai că în România sunt active circa 43.000 de ONG-uri, care angajează circa 100.000 de persoane? Poate nu ți se pare mult, dar, prin comparație, industria imobiliară angajează circa 32.000 de persoane, iar industria extractivă circa 60.000 de persoane. Un studiu arată că fiecare dintre cele 43.000 de organizații active implică circa 15 voluntari pe an, ceea ce înseamnă că în România există mai bine de 600.000 de voluntari. O altă estimare spune că numărul oamenilor implicați în activități de voluntariat este situat în jurul a 10% din populație, ceea ce ar însemna circa 2.000.000 de persoane. Visul meu e ca toți angajații și toți voluntarii din domeniul non-profit să afle despre metoda științifică de management al visurilor și să aibă oameni în jur care să îi susțină în realizarea acestora. Sunt convinsă că societatea noastră ar fi mult mai dezvoltată atunci când acest lucru se va întâmpla, pentru că, după cum spuneam mai sus, acești oameni au mult mai multe visuri sociale, decât personale. Și având în vedere contribuția enormă pe care o aduc societății, atunci când au și visuri personale, merită cu atât mai mult să fie sprijiniți de noi toți.

236

DREAM MANAGEMENT

6. Membri și simpatizanți ai partidelor politice (noi) M-am gândit mult dacă fac sau nu bine să mărturisesc aici visul meu în legătură cu partidele politice. Știu că acest vis are potențialul de a-i dezamăgi pe mulți dintre cititori, pentru că în România s-a încetățenit această idee că politica e o mocirlă, o troacă de porci în care oameni buni și corecți nu se bagă. Mulți dintre noi credem că politica e corupătoare și chiar dacă oamenii buni și corecți intră în horă, în timp, se pervertesc și ei. Și poate că așa este. Însă eu tot nu pot să nu îmi doresc altceva. Îmi doresc mecanisme prin care idealurile celor buni și corecți care intră în politică să poată să fie prezervate. Și îmi doresc să aduc și eu o contribuție la crearea unor astfel de mecanisme. Îmi doresc ca dezbaterile din interiorul partidelor să fie așezate la un nivel aspirațional mai înalt, pentru ca „troaca” să nu mai atragă oamenii care ne fac de rușine și ne mint cu zâmbetul pe buze cu gândul la mărgăritarele pe care le vor găsi în ea. Partidele politice atrag tineri și vreau ca acești tineri să aibă claritate cu privire la visurile lor pentru România, pentru a putea să și le apere atunci când „bătrânii” acelei organizații politice le uită sau le trădează pe ale lor. Vreau ca tema aspirațiilor să fie suficient de ancorată în discuțiile zilnice „mici“, din partide, încât să poată influența discuțiile „mari”. În mod evident, tinerii de azi vor fi politicienii de mâine, cei care vor decide locul nostru într-o lume tot mai globalizată și automatizată, în care multe din locurile de muncă de acum vor dispărea, fiind înlocuite de roboți sau componente robotice. În plus, există o veste tare proastă, și anume că noi, ca națiune, părem să mergem spre dezagregare. Românii părăsesc țara în proporții amețitoare și refuză să mai facă (mulți) copii: se estimează că până în 2060 în țară vom mai rămâne circa 14 milioane de locuitori sau, în varianta cea mai pesimistă, chiar 12 milioane de locuitori. Desigur, nu vom dispărea. Există națiuni care numără mult mai puține persoane și sunt foarte prospere. Însă, ca să fim și noi printre ele, avem nevoie să nu risipim capitalul aspirațional al țării, singurul care o să conteze în viitor.

7. Lideri și membri ai asociațiilor românilor din străinătate În 2002 am plecat și eu. Cu cei 163 de dolari pe lună, câștigam mai bine decât mama mea după o viață întreagă de muncă, iar asta mi se părea înspăimântător. Nu voiam să fug din România, să plec de tot. Voiam numai să mai capăt niște abilități. Să mai pun distanță între mine și spectrul sărăciei, care prin acei ani ai tranziției nici nu știai de unde îți putea sări în poală. Am revenit în țară după ce

Visul meu caută manageri și colaboratori

237

am terminat masterul și, deși stătusem doar 10 luni, întoarcerea a fost dură. Plecasem la studii în Italia cu toată agoniseala mea de 450 de dolari și muncisem în fabrică pentru a mă întreține. Dar, după primele câteva luni mai grele, puteam să trăiesc decent. Revenită în România pe un salariu mai mare decât cel anterior, am mers să cumpăr de-ale gurii și am lăsat în magazin mai mult de o treime din salariul meu. M-a apucat iar groaza. Am înțeles că sărăcia încă era foarte aproape. Am plecat din nou și am venit din nou și am plecat iar până „m-am îmbetat de cap” (cum ar zice bunica mea) și am înțeles că eu sunt bine așa, trans-națională. Nu vreau să plec din România de tot, dar nici nu pot să mă bazez doar pe ea pentru siguranța mea. Știu că în străinătate trăiesc, cu dorul de acasă și prinși între două identități, unii dintre cei mai creativi, antreprenoriali și curajoși dintre noi. Oameni care au avut visul de mai bine și au plecat ca să îl construiască, pas cu pas, zi de zi, pornind de jos (cel mai adesea), în cele mai grele condiții. Românii din diaspora s-au antrenat pentru a-și realiza un vis măreț și tocmai de aceea această metodă științifică ar putea fi cu atât mai importantă pentru ei: ar veni pe un teren deja pregătit. Însă, în același timp, știu și că românii din diaspora sunt una dintre cele mai dezbinate comunități. Mi-a atras atenția asupra acestui lucru un coleg sârb, care îmi zicea că oriunde se întâlnesc doi sârbi e bucurie mare, în timp ce românii se evită între ei. Poate că aceasta e o generalizare și nu se întâmplă la fel peste tot, dar îmi doresc ca diaspora română să fie mult mai unită prin visurile de mai bine pe care le are pentru ea însăși și poate chiar pentru țară. Îmi doresc ca și românii de peste hotare să se întrebe unii pe alții despre visurile lor și să se ajute unii pe alții la realizarea lor. Unul dintre proiectele la care mă gândesc pentru viitor este un curs online de Dream Management și o comunitate virtuală a românilor de peste hotare care vor să se susțină unii pe alții, indiferent unde se află pe glob, în realizarea visurilor lor. Momentan nu știu dacă ar fi o idee bună. Nu am testat-o încă. Așa încât, dacă această carte e citită de cineva din diaspora care poate să îmi ofere un feed-back, eu aș fi foarte recunoscătoare.

8. Membri ai familiilor extinse Prietena mea Claudia a fost căsătorită cu un danez. Am aflat cu uimire de la ea despre o tradiție foarte frumoasă în familiile daneze, mai ales cele care sunt globalizate (majoritatea), cu membrii care trăiesc în diferite țări de pe planetă. La fiecare doi ani, familiile daneze se reunesc. Am întrebat-o pe Claudia de ce o dată la doi ani, mai degrabă decât în fiecare an. Mi-a spus că în felul acesta,

238

DREAM MANAGEMENT

oamenii își pot vedea și de concediile și viața lor, în anii în care familiile nu se întâlnesc. Astfel, fiecare familie are un anumit weekend dintr-o anumită lună (de obicei vara), de exemplu: primul weekend din iulie. Toată familia știe că în primul weekend din iulie, o dată la doi ani, toți membrii vin de peste mări și țări sau doar de la câțiva kilometrii distanță pentru reuniunea de familie. Desigur, la fel ca și noi, danezii se întâlnesc și la nunți, botezuri și înmormântări, dar ei țin să aibă o reuniune care e strict pentru familie, fără alt pretext decât dorința de a sărbători pur și simplu familia. După posibilități, pentru cele două zile de „întâlnire”, oamenii închiriază un hotel cu mai multe sau mai puține stele și se bucură să depene amintiri, să își împărtășească planuri, să pună la cale afaceri noi, să își dea sfaturi unii altora. Familia mea e o familie mare. Tatăl meu a fost al șaptelea dintre frați, iar unul dintre frații lui a avut unsprezece copii. E adevărat că acesta a fost o excepție pentru că media a fost de doi-trei copii. Așadar, eu am peste douăzeci de veri primari, pe care îi văd mult prea rar ca să am o relație adevărată cu ei, iar pe alții nu îi cunosc chiar deloc. Au plecat prea devreme în alte colțuri ale țări sau ale lumii. Acesta e un capital relațional uriaș care se pierde în familia mea, așa după cum cred că se pierde în multe alte familii. Studiile despre migrația românilor arată că practic nu este familie în România care să nu aibă membrii plecați în străinătate, iar asta îmi spune că adoptarea unei astfel de „tradiții” ar fi cu atât mai importantă, pentru a nu ne pierde unii de alții. Sper ca în timpul vieții mele să văd un nou „trend” social: cel al familiilor române care se reunesc periodic, pentru a păstra legăturile familiale, pentru a continua să fie familii în adevăratul sens al cuvântului. Însă despre ce vorbești cu oameni cu care ești de același sânge, dar pe care de fapt nu îi cunoști prea bine? Cum ar fi să începem aceste întâlniri cu amintiri din copilărie și să vorbim despre visurile noastre de atunci? Iar apoi să continuăm natural conversația aducând în discuție visurile noastre de acum, ca să vedem cine suntem cu adevărat și cum putem să ne ajutăm unii pe alții să realizăm acele lucruri care contează cu adevărat pentru noi. Aș fi foarte fericită să particip la cât mai multe de astfel de reuniuni. Nu doar în familia mea extinsă, dar și în alte familii, pentru a-i ajuta pe membrii lor să se cunoască și prin intermediul visurilor pe care le au pentru viitor și pentru a facilita momente de reflecție și acțiune prin care membrii se ajută unii pe alții să și le realizeze.

Visul meu caută manageri și colaboratori

239

9. Cititorii și ambasadorii acestei cărți Eu și colega mea Antonia am primit odată o carte (fiecare cu exemplarul ei) de la o altă colegă de serviciu care tocmai își lansase prima sa carte. M-am bucurat de cadou și de realizarea autoarei, dar nu am putut să citesc imediat cartea. Fluturele despre care am vorbit în prefață devenise foarte exigent și îmi lăsa mult prea puțină energie. După o vreme, schimbarea stilului de viață mi-a adus liniștea înapoi și mi-am adus aminte de cartea colegei noastre. Am citit-o cu nesaț și am întrebat-o pe Antonia dacă a citit-o și ea. Mi-a spus că nu a reușit. Era și ea prinsă cu multe lucruri și, în plus, se întreba în ce măsură era o idee bună să citească un autor la început de drum, într-o lume în care există așa de multe cărți bune, pe care ea nu o să aibă niciodată timp să le citească. I-am simțit amărăciunea timpului mereu insuficient și am decis pe loc ca, dacă eu însămi voi scrie vreodată o carte, să fac două lucruri. În primul rând să mă abțin de la a oferi cartea mea în dar, cu așteptarea ca alții să o citească. Și, în al doilea rând, să fiu foarte recunoscătoare fiecăruia dintre cititorii mei. Și chiar dacă o să am un singur cititor (contez pe mami, evident), să mă bucur așa de mult că acea persoană și-a alocat timp, ca și cum planeta întreagă și toți extratereștrii ar fi citit-o în cor și la unison. Așadar, dragă cititorule, aș vrea să îți mulțumesc foarte mult pentru faptul că ai citit această carte. Ba poate ai și plătit bani pe ea. Sunt conștientă că timpul tău este extrem de prețios într-o lume în care sunt atât de multe cărți frumoase pe care tu nu o să ai timpul fizic de a le citi, chiar dacă nu ai mai face nimic altceva pentru tot restul vieții tale. De asemenea, sunt foarte conștientă că și banii tăi sunt foarte prețioși, într-o lume în care sunt așa de multe lucruri de făcut, de văzut și de experimentat. Sincer, de fapt nici nu înțeleg cum este posibil să am un cititor în persoana ta. Drept pentru care, ce să mai zic? Îți mulțumesc! E posibil ca unii dintre cititori să fie foarte entuziasmați de carte și să vrea să devină ambasadori ai săi. Așa s-a întâmplat și cu atelierele de Dream Management și mă gândesc că, fiind același concept, poate așa se va întâmpla și acum. Dacă dorești să devii un ambasador al cărții, te rog foarte mult să mă contactezi. Sunt tot felul de lucruri pe care ai putea să le faci fără prea mult efort și care pe mine m-ar ajuta foarte mult să mă apropii cu un pas în plus de visul meu. Așa de exemplu, ai putea să vorbești despre carte celor din jurul tău. Sau să le-o dăruiești. Sau să le împrumuți exemplarul tău. Te rog să observi că nu te-am

240

DREAM MANAGEMENT

îndemnat să le sugerezi oamenilor să o cumpere. Obiectivul meu cel mai important nu e „să fac vânzare”, ci să răspândesc o idee. Dacă ai un profil de Facebook (sau alte canale de social media), te rog să faci o poză cu tine și cu cartea și, dacă vrei, să le spui oamenilor ce ți-a plăcut la carte, de ce o recomanzi și ce ai vrea să faci pentru propriile tale visuri. Poate îi faci și o recenzie pe pagina de Dream Management sau pe pagina cărții (dacă o să decid că merită să fac o pagină a cărții, decizie pe care o să o iau în funcție de reacțiile cititorilor). Dacă ești abonat/ă la vreo bibliotecă, poate le sugerezi bibliotecarilor să o cumpere, ca să aibă mult mai mulți oameni acces la ea. Dacă vrei să faci un cadou cuiva care nu prea are visuri sau are, dar le ține la sertar, poate îi aduci această carte în atenție. Dacă îți dorești ca programul de Dream Management să ajungă în compania ta, oferă un exemplar (cadou sau împrumut) managerului tău. Poate se simte inspirat și îi spune managerului său, care poate îi va spune directorului, care poate va decide în favoarea dorinței tale. Vorbește și cu colegii tăi despre asta, pentru că unde-s doi puterea crește. Și, dacă nu-i chip și loc, nu-i bai. Te aștept la unul dintre atelierele pe care le voi organiza în orașul tău sau lasă-mi un mesaj și poate organizăm împreună un eveniment, în caz că orașul tău nu e deja pe harta programului.

10. Alții pe care spațiul nu îmi permite să îi includ aici Da, e o problemă de spațiu. Lista ar putea continua. Dar adevărul e că mi-ar plăcea foarte mult să se întâmple și lucruri la care nu m-am gândit. Dacă nu aparții niciuneia dintre categoriile de mai sus, dar ai o idee despre cum conceptul de Dream Management ar putea să fie utilizat în contextul căruia îi aparții, contactează-mă! Sunt sigură că o să facem lucruri tare faine împreună. Sau dă-i bătaie, aplică ideea ta și apoi anunță-mă despre felul în care a funcționat ca să ne bucurăm împreună. Sau, dacă nu a funcționat prea bine, să găsim împreună soluții. Gândul mă duce la asociații de seniori, la asociații de proprietari, la ansambluri de dansuri, la cluburi sportive sau grupuri de oameni care practică împreună un sport (chiar dacă nu sunt organizați într-un club sportiv), la grupuri de prieteni din diaspora, la asociații studențești, la grupuri de tineret, la cluburi ale copiilor. Scriu aceste rânduri în ultima zi a anului 2018. Și îmi vine spontană o urare: „Tuturor acestora și multor altora, le doresc să își realizeze cele mai mărețe visuri!”. Și dacă au nevoie de un ghid, această carte și eu însămi le stăm la dispoziție.

Visul meu caută manageri și colaboratori

241

11. Ce poți să faci dacă vrei să mă ajuți? Vreau ca primul pas să fie foarte ușor de făcut pentru cei care doresc să mă ajute. Așa că dacă vrei să mă ajuți trebuie să faci un singur lucru: să mă anunți că dorești să fii manager sau colaborator al visului meu. Atât. Un mesaj de la tine către mine. Adresa mea personală de email este [email protected], iar pe Facebook mă găsești ușor cu fotografia care apare pe coperta acestei cărți. Dacă preferi, poți să scrii un mesaj pe pagina de Facebook Dream Management sau în formularul de pe site-ul meu personal www.mirelaoprea.com. Știu că uneori ne codim să trimitem mesaje celor pe care nu îi cunoaștem. Ne temem că am putea să deranjăm. Percepem existența unei distanțe sociale care ne face să credem că persoana cealaltă nu e interesată să ne cunoască sau să ne asculte ideile. Și, poate cel mai mult, ne temem de dezamăgirea unui non-răspuns. Sunt multe bariere, îmi dau seama. Așa că vreau să te asigur din start că nu, nu o să mă deranjezi dacă o să mă contactezi. Apoi, aș vrea să clarific faptul că sunt foarte interesată să îmi cunosc cititorii. Dacă ar fi posibil aș vrea să cunosc personal fiecare cititor în parte: cu visurile, cu frământările, cu contextul lui familial și profesional, cu tot ce vrea să împărtășească cu mine. Pentru mine e o bucurie să cunosc oameni noi, inclusiv (dar nu doar) din pricină că acesta este singurul mod în care eu pot să aflu despre visurile lor, iar asta e ceea ce mă interesează și mă pasionează cel mai mult în acest moment al vieții mele. În fine, în ce privește posibilitatea de a te dezamăgi pentru că nu o să răspund la mesajul tău, trebuie să îți spun că am destul de multă încredere în mine că nu o să fac această greșeală. Cu o condiție pe care o să o împărtășesc imediat, dar mai întâi dă-mi voie să îți spun de ce nu cred că o să fac această greșeală. Am avut perioade în viața mea profesională în care primeam 100-150 de emailuri pe zi, la care se adăugau sms-uri și mesaje pe diferite aplicații precum whatsapp, messenger, telegram etc. Sunt foarte mândră să pot spune că răspundeam la toate. Poate nu pe loc. Poate nu în aceeași zi. Poate nu pe larg. Poate nu atât de elegant și încurajator pe cât aș fi vrut. Dar răspundeam. La toate. Deci este testat și dovedit că pot să gestionez 150-200 de mesaje pe zi și, sincer, nici în visurile mele cel mai frumoase nu mă aștept ca acest capitol să genereze un aflux așa de mare de mesaje.

242

DREAM MANAGEMENT

Acum, dă-mi voie să îți spun și care e condiția despre care spuneam mai sus. E una foarte simplă. Dacă vrei să comunici cu mine, te rog să folosești cuvinte. Dacă îmi scrii pe Facebook (ceea ce e foarte bine, pentru că sunt foarte prietenă cu acest mod de comunicare), te rog să nu îmi faci cu mâna (wave), să nu îmi trimiți un emoticon sau să îmi scrii un „cf” și să aștepți să îți răspund. Scriu aceste rânduri în prima zi a anului 2019. Aseară am petrecut o grămadă de timp răspunzând personal la toate urările pe care le-am primit pe Facebook. Am aproape 5000 de persoane în listă. Pe unii dintre ei nu îi cunosc personal și au ales să îmi trimită un mesaj din acela standard cu o fotografie cu două pahare de șampanie și un text-șablon. Am răspuns inclusiv la acelea. Dar, din păcate, nu îmi vine natural să răspund la „wave”, „poke”, „cf” și alte manifestări de acest fel. Acestea fiind zise, ca să îți fie chiar foarte simplu, am pregătit un text standard pe care ai putea să îl folosești dacă vrei să îmi scrii un mesaj: „Dragă Mirela, Îți scriu acest mesaj pentru că tocmai am citit în cartea ta că îți dorești să găsești manageri și colaboratori pentru visul tău. Eu am o idee pe care vreau să o împărtășesc cu tine. [Aici câteva detalii despre ideea ta] Aștept cu interes răspunsul tău! Îți doresc o zi frumoasă [alte formule de încheiere, după preferințele tale]. [Numele tău]”. Desigur, poți să îmi scrii și dacă nu ai o idee foarte clar conturată. De fapt, poți să îmi scrii și dacă nu ai absolut nicio idee, dar simți că ai vrea să contribui în vreun fel la acest proiect. Cel mai probabil, în funcție de numărul de mesaje, eu voi propune să ne întâlnim în viața reală sau cea virtuală, după caz. Cum ziceam mai sus, îmi doresc mult să îi cunosc pe toți cititorii care vor dori acest lucru. Dorința mea secretă (care acum nu mai e secretă, așadar) este să organizăm o reuniune de una-două zile, ca să ne cunoaștem mai bine, să discutăm despre felul în care se întâlnesc visurile noastre și să le avem ca punct de pornire pentru lucruri minunate pe care să le realizăm în viețile noastre. Așadar, aștept cu drag mesajul tău! Nu ezita! Dacă poți, scrie-l acum. Mulțumesc!

Visul meu caută manageri și colaboratori

243

Bibliografie Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Romania 2017, Sectorul neguvernamental. Profil, tendinte, provocari, disponibil la: http://www.fondong.fdsc.ro/romania-2017-sectorul-neguvernamental-profil-tendinteprovocari. Sana (Nemțeanu) Marcela Sefora, Rezumat doctoral. Satisfacția și angajamentul voluntarilor, disponibil la, https://econ.ubbcluj.ro/fisierevenimente/SANA%20Marcela%20Sefora.pdf.

Index de noțiuni abilitatea de a cere ajutor 22, 154, 195-204 abilități de management controlate 153 abilități de management dezvoltate 153 abilitățile managerilor 22, 87, 94, 149-154, 160 afilierea primordială a voluntarilor 216-217 ajutorul ca relație 195-204 anti-metoda de rezolvare a problemelor 187, 188, 194 apelul 92-94 asumarea răspunderii față de vis 96-100 auto-învinuirea 97, 98 automatizarea procesului de luare a deciziilor 101

conexiunea emoțională 71, 72 consecințele monitorizării obiectivelor 106-109 construirea și aplicarea unei strategii noi 193, 194 conștiința de sine de tip extern 160 conștiința de sine de tip intern 160 conștiința sinelui 160, 162, 166 conștiință emoțională 160, 161 corpul amigdalian 135, 136 crearea de mini-obiceiuri 22, 139-145, 147 definirea problemei 188 demisia motivațională 212-214 dezvoltarea conștiinței de sine 154-168

capcanele cererii de ajutor 199-202 capcana neîncrederii 199 capcana „ușurării” 200 capcana confirmării 201 cel mai mic pas 134-139 cele trei creiere 134-135 creierul reptilian 135 creierul mamalian 135 neocortexul 135 cinci oameni de care ai nevoie 93-94 mentor 93, 94 coach 93, 94 influentul 93, 94, 202 suporterul 93, 94, 95 conectorul 202 clarificarea valorilor personale 101, 102, 173, 174

dopamină 27, 32, 96, 109 dream building 217-219 „efectul negativității“ 114, 146 entuziasm în comunicarea visului 184 eseurile de Crăciun 74, 75 excepțiile pozitive 191 experiența angajaților la locul de muncă 219, 224 fantezie 33, 34 fericire 43, 56-59, 158, 210 fluctuația de personal 23, 209, 213, 214, 223 folosirea intuiției 101

Index de noțiuni funcțiile managerilor 64-68 previziunea 65 organizarea 64, 65, 67 comanda 64, 66 coordonarea 64, 65, 66, 67 controlul 64, 65, 66, 67 funcțiile managerului de visuri 62-110 reprezentarea visului 68-73 planificarea visului 74-81 organizarea în vederea realizării visului 81-88 crearea și gestionarea echipei visului 88-95 conducerea pe calea visului 95-104 monitorizarea progresului spre vis 104-110 gândirea magică 75, 76 gruparea activităților 84 identificarea „ancorelor“ 78, 140, 141, 143, 145 identificarea pasiunilor 163 Identificarea resurselor 84-87 resurse interne 86, 87 resurse externe 86, 87 identificarea soluțiilor deja testate 190, 191 implicarea angajaților 219, 220, 224 indexul aspirațiilor 164 influența mediului asupra visurilor 45-47 introspecția 158 încrederea în sine 161, 162, 163 întrebarea „de ce?” în succesiune 188, 189, 190 „întrebarea miracol” 192, 193 întrebările-ghid 89-92

245

Jurnalul visului 22, 82, 122-127 justa auto-evaluare 160, 161 lărgirea perspectivei 159, 160 luarea deciziilor 100, 101, 102 management (definiție) 62 management prin obiective 207, 219 management prin visuri 219, 220, 221 mentalitate de creștere 98 mentalitate fixă 98 mentalitatea de victimă 96, 99, 104 metoda contrastului mintal 126, 127-139 metoda Imaginilor vizuale mentale 115 metoda lui „Ce?” 166, 167 metoda scrierii expresive 123, 124, 146 metode de planificare 75, 77, 78, 79, 80, 81 pe bază de obiective 77 obiective SMART 77 planul când-unde 78 metoda „dacă –atunci” 78 metoda intențiilor de implementare 78 metoda cățărătorului 78, 80 conștientizarea oportunităților 81, 82 metode principale folosite în conducere 95-96 supervizarea 95 comunicarea 95 motivarea 95 leadership-ul 95 micro-comportamente 140, 141 modelul Spectrului Motivațional 170-171 motivarea dezinteresată 170-171 motivarea externă 171, 172 motivarea impusă 171, 172 motivarea aliniată 171, 172 motivarea integrată 171, 172, 173 motivarea inerentă 171, 173

246

DREAM MANAGEMENT

nevoia de autonomie 174 nevoia de competență 174 nevoia de relaționare 174 noroc 39, 40, 41, 53, 54, 79, 80 percepția propriei inferiorități 197 principiul obiceiurilor foarte mici 139, 140, 141, 142, 143 procesul ironic al controlului mintal 118 psihologie pozitivă 24, 57, 58 reorientarea conexiunilor sociale 70, 71 repetiția vizuală mentală 115 rețele neuronale „bătătorite“ 142 reverii 56 rezistența la schimbare 76 rolurile managerilor 65 interpersonale 65 informaționale și decizionale 65, 66 scenariul dincolo de problemă 192, 193 scop în viață 42, 43 self-management 42 sindromul auto-handicapării 99 sinele 22, 155, 156, 157, 158, 159, 160 sistem organizațional pentru susținerea realizării visurilor 221, 222 sistemul reticulat ascendent activator 80 sursa vulnerabilității din relația de ajutor 198, 199 team building 217, 218, 219, 232, 233 tehnica înrăutățirii situației 191, 192 teoria dorinței 57, 58 teoria fericirii autentice 57, 58 teoria hedonismului 57, 58 teoria învățării sociale a abilităților de management 152, 153 teoria listei obiective 57, 58

teoria stabilirii obiectivelor 105 teoria X a motivării umane 168, 169 teoria Y a motivării umane 168, 169 testul „valorilor în acțiune” 101, 102 testul lui Dostoievski 118 testul pasiunii 49, 50 tipuri de scopuri 58, 59 scopuri intrinseci versus scopuri extrinseci 58, 59 scopuri autentice versus scopuri inautentice 58, 59 scopuri orientate spre abordare versus scopuri orientate spre evitare 58, 59 scopuri armonioase versus scopuri conflictuale 58, 59 scopuri bazate pe o activitate versus scopuri bazate pe circumstanțe 58, 59 scopuri flexibile versus scopuri rigide 59 unicornii conștiinței de sine 162, 166, 167 vechiul consens pentru comunicarea visului 175, 177 Viața Bună 58 Viața Plăcută 58 Viața Semnificativă 58 viitorul muncii 224 vis fals 47, 57, 126 visuri „destinație” 57 visuri de tip „luna de pe cer” 56 visuri despre carieră 57 visuri idealiste 57 visuri indirecte sau prin intermediar 57 visuri romantice 57 visuri urâte 57 vizualizarea procesului 117, 121 vizualizarea rezultatului 117, 120, 121, 145 vizualizarea visului 114-122