32 0 145KB
XII. Funcţiile consulare. Elemente referitoare la regimul consulilor onorifici
1. Consideraţii introductive 1.1.Definţie: Funcţiile consulare reprezintă totalitatea atribuţiilor pe care le au oficiile consulare şi personalul consular, având ca scop realizarea protecţiei drepturilor şi intereselor cetăţenilor statului trimiţător. Practic, oficiul consular sintetizează în raport cu cetăţeanul statului trimiţător, toate organele în a căror competenţă se află soluţionarea unei probleme legate de relaţia stat-cetăţean. Funcţiile consulare sunt determinate, în primul rând, de atribuţiile pe care statul trimiţător le conferă organelor consulare, în conformitate cu dreptul său intern. Este necesar însă ca atribuţiile desemnate de statul trimiţător să fie admise de statul de reşedinţă. Cea mai uzuală formă în care se realizează această acceptare a funcţiilor consulare este încheierea de convenţii consulare. 1.2. Trăsături ale funcţiilor consulare: funcţiile consulare au caracter de excepţie de la principiul exercitării jurisdicţiei exclusive de către statul de reşedinţă pe teritoriul său; efectele juridice ale actelor realizate în îndeplinirea funcţiilor consulare se produc, în principal, pe teritoriul statului trimiţător; exercitarea funcţiilor consulare, este, în practică, supusă condiţiei reciprocităţii. 1.3. Clasificarea funcţiilor consulare a) In raport cu obiectul lor, funcţiile consulare se împart în: funcţii cu caracter general politic; funcţii economice; funcţii referitoare la relaţiile culturale; funcţii de protecţie şi asistenţă a cetăţenilor proprii; funcţii de drept administrativ; funcţii de stare civilă; funcţii notariale; funcţii jurisdicţionale. b) După izvorul de drept internaţional în care îşi găsesc originea, funcţiile pot fi de natură cutumiară (de exemplu, protecţia intereselor cetăţenilor proprii) sau de natură convenţională (acestea din urmă neputând fi exercitate în lipsa unui acord între părţi - ex.: oficierea de căsătorii). c) După locul în care îşi produc efectele, funcţiile consulare se împart în: funcţiile care îşi produc efectele numai pe teritoriul statului trimiţător (de exemplu, eliberarea unei procuri autentice); funcţiile care îşi produc efectul pe teritoriul statului de reşedinţă (apărarea drepturilor cetăţenilor). d) In raport cu beneficiarii funcţiilor consulare, distingem: funcţii exercitate numai în favoarea cetăţenilor proprii (protecţia consulară); funcţii exercitate şi faţă de cetăţeni ai unor state terţe (atribuţii notariale, spre exemplu). e) Din punctul de vedere al modalităţilor de declanşare a acestor funcţii, distingem: funcţii îndeplinite din oficiu, (cooperarea economică, informarea generală); funcţii îndeplinite la cererea cetăţeanului (atribuţii notariale, de stare civilă etc). I.2. Analiza funcţiilor consulare Convenţia de la Viena asupra relaţiilor consulare a adoptat sistemul reglementării funcţiilor consulare prin enumerarea nelimitativă a acestora. 2.1. Îndeplinirea de acte diplomatice şi politice Oficiul consular poate îndeplini acte diplomatice, în conformitate cu art. 17 din Convenţia de la Viena asupra relaţiilor consulare, în următoarele condiţii: -în statul de reşedinţă să nu existe misiune diplomatică a statului trimiţător sau acesta să nu fie reprezentat printr-un stat terţ; 1
-statul de reşedinţă să-şi fi exprimat consimţământul în acest sens; -să nu fie afectat statutul consular. Una dintre funcţiile oficiilor consulare, precizate de Convenţia de la Viena asupra relaţiilor consulare, este „protejarea în statul de reşedinţă intereselor statului trimiţător" [art. 5 lit. a)]. în conţinutul acestei funcţii intră, în principal: - promovarea relaţiilor de prietenie şi cooperare între statul trimiţător şi cel de reşedinţă; - afirmarea punctului de vedere al statului trimiţător faţă de anumite situaţii, atunci când este cazul; - promovarea imaginii statului trimiţător etc. Tot în categoria funcţiilor de interes general, intră funcţia de observare şi informare, stipulată de art. 5 lit. c) din Convenţia de la Viena asupra relaţiilor consulare: „a se informa prin toate mijloacele licite şi a raporta guvernului său asupra condiţiilor evoluţiei vieţii economice, comerciale, culturale şi ştiinţifice din statul de reşedinţă". Se observă că, spre deosebire de funcţia de informare a misiunii diplomatice, care funcţiona în ambele sensuri, această funcţie consulară operează dinspre statul de reşedinţă spre statul trimiţător; Exercitarea acestei funcţii comportă limita folosirii mijloacelor licite. 2.2. Funcţia de promovare a relaţiilor economice, ştiinţifice şi culturale Promovarea şi facilitarea relaţiilor economice, recunoscută în mod tradiţional ca una dintre cele mai importante funcţii consulare, presupune: - observarea vieţii economice din statul de reşedinţă, a tendinţelor acesteia şi a schimburilor comerciale între cele două state; - consilierea organelor statului trimiţător în ceea ce priveşte politicile economice care vor fi aplicate faţă de statul de reşedinţă; - consilierea agenţilor economici din statul trimiţător şi a celor din statul de reşedinţă cu privire la posibilităţile dezvoltării afacerilor între aceştia; - participarea la negocierea unor acorduri economice între cele două state: acorduri comerciale, de liberschimb, în domeniul transporturilor etc. Funcţiile ştiinţifice şi culturale se vor exercita în două direcţii: - în raport cu statul de reşedinţă, prin acţiuni de cunoaştere a valorilor culturale şi spirituale ale statului trimiţător: expoziţii, comitete, asociaţii de prietenie; - în raport cu cetăţenii proprii, domiciliaţi în statui de reşedinţă / în raport cu persoanele din diaspora statului trimiţător, prin organizarea de manifestări menite să păstreze legătura spirituală între stat şi aceste persoane. 2.3. Funcţiile consulare în materie de paşapoarte în raport cu cetăţenii proprii oficiile consulare eliberează anumite tipuri de paşapoarte: în special paşaportul consular, a cărui valabilitate operează până la sosirea cetăţeanului respectiv în statul trimiţător; în raport cu cetăţenii statului de reşedinţă sau ai altor state terţe, oficiile consulare vor elibera vize sau alte documente necesare călătoriei în statul trimiţător. Este de reţinut că oficiile consulare nu îndeplinesc toate atribuţiile statului trimitător în materie de paşapoarte sau vize, reprezentând, de multe ori, numai o verigă a sistemului administrativ al acestui stat. I.2.4. Funcţiile consulare în materie de stare civilă Funcţiile consulare în materie de stare civilă reprezintă o totalitate de acte [funcţionarul consular are dreptul de „a acţiona în calitate de ofiţer de stare civilă... - art. 5 lit. f) din Convenţie] care asigură relaţia dintre cetăţenii statului trimitător aflaţi în străinătate şi ordinea juridică a acestui stat, în raport cu evenimente relevante pentru starea civilă a acestora (naşterea, căsătoria, moartea). Funcţiile în materie de stare civilă sunt exercitate: - numai dacă legislaţia statului de reşedinţă nu se opune la aceasta; - de regulă, numai în raport cu cetăţenii proprii. Este de notat faptul că oficierea căsătoriei de către funcţionarul consular nu reprezintă o regulă cutumiară în dreptul internaţional, drept pentru care statul de reşedinţă nu va putea fi obligat să recunoască expres efectele unei astfel de căsătorii, în lipsa unei prevederi în acest sens într-un tratat între cele două state. 2.5. Funcţiile consulare în materie jurisdicţională în trecut, în practica unor state (de exemplu, în sistemul capitulaţiilor), se recunoştea consulului general şi consulului dreptul de a efectua acte de jurisdicţie contencioasă între cetăţenii statului trimitător. Sistemul nu a fost reţinut de Convenţia de la Viena asupra relaţiilor consulare, fiind preluat, în prezent, de un număr redus de state. Prin convenţii bilaterale între state se pot acorda consulilor funcţii referitoare la exercitarea jurisdicţiei graţioase. Funcţiile consulare în materie jurisdicţională mai presupun [art. 5 lit. j) din Convenţie]: - procurarea şi transmiterea de acte judiciare şi extrajudiciare (funcţie care operează în ambele sensuri în relaţia dintre cele două state); 2
- efectuarea comisiei rogatorii de către funcţionarii consulari. 2.6. Protecţia cetăţenilor statului trimitător aflaţi în străinătate Oficiile consulare îndeplinesc funcţii referitoare la cetăţenie. în acest sens: - funcţionarii consulari au competenţa, recunoscută de dreptul cutumiar, de a îndeplini acte referitoare la pierderea şi dobândirea cetăţeniei; - oficiul consular are sarcina de a ţine evidenţa cetăţenilor statului trimitător care domiciliază în statul de reşedinţă. în acest sens, legislaţiile unor state prevăd pentru cetăţeni obligaţia de a solicita înregistrarea consulară - actul prin care cetăţeanul respectiv este luat în evidenţa oficiului consular. O sarcină a funcţionarilor consulari este de a cunoaşte şi a desfăşura activităţi în rândul cetăţenilor statului trimiţător aflaţi în circumscripţia consulară respectivă. în vederea realizării acestei funcţii, Convenţia de la Viena asupra relaţiilor consulare a prevăzut [art. 36 alin. (1)] libertatea de comunicare între funcţionarii consulari şi cetăţenii statului trimiţător şi libertatea de a avea acces la aceştia. Este de reţinut faptul că aceste libertăţi operează în dublu sens. Cea mai reprezentativă funcţie a oficiului consular este considerată a fi protecţia consulară. a) Protecţia consulară reprezintă totalitatea acţiunilor desfăşurate de funcţionarii consulari pe lângă autorităţile statului de reşedinţă pentru apărarea drepturilor cetăţenilor statului său, atunci când autorităţile locale încalcă regulile dreptului internaţional privind tratamentul ce trebuie acordat străinilor. b) Fundamentul juridic al protecţiei consulare este raportul de cetăţenie. c) Conţinutul acţiunilor efectuate în exercitarea protecţiei consulare este determinat de: - demersul consular; - dreptul la petiţie consulară. Asistenţa consulară a) Asistenţa consulară constă în complexul de sarcini pe care consulul le îndeplineşte în favoarea cetăţenilor săi în vederea facilitării raporturilor acestora cu autorităţile statului de reşedinţă. b) Asistenţa consulară se materializează prin: - stabilirea de contacte cu cetăţenii şi consilierea acestora; - întreprinderea de acţiuni pe lângă autorităţile statului de reşedinţă pentru facilitarea demersurilor cetăţenilor proprii. c) În situaţia în care un cetăţean al statului trimiţător suferă o măsură privativă de libertate, autorităţile statului de reşedinţă au următoarele obligaţii, în vederea facilitării asistenţei consulare: - de a informa oficiul consular cu privire la situaţia creată, dacă cetăţeanul respectiv o cere; - de a informa cetăţeanul cu privire la acest drept; - de a nu reţine şi a nu deschide corespondenţa între cetăţeanul aflat în detenţie şi oficiul consular. Reprezentarea consulară a) în temeiul acestei funcţii, consulul are dreptul de a efectua acte pentru şi în numele cetăţenilor statului trimiţător. b) Natura juridică: reprezentarea consulară este diferită de mandat, având fundamentul juridic în raportul de cetăţenie (raport de drept public). c) Caracteristicile reprezentării consulare: - operează ex officio (nu este nevoie de procură specială); . - caracter interimar, provizoriu şi conservator (actele nu tind la rezolvarea situaţiei, ci la apărarea unor drepturi existente); - caracter subsidiar: reprezentarea consulară acţionează, în principal, dacă cetăţeanul respectiv este absent, incapabil sau în imposibilitatea de a acţiona; - caracter oficial: funcţionarul consular nu apare ca mandatar ai cetăţeanului respectiv, ci ca agent al statului trimiţător. În ceea ce priveşte cetăţenii statului trimiţător care au calitatea de incapabili, funcţionarii consulari au atribuţia de a supraveghea toate aspectele legate de instituirea tutelei şi curatelei [art. 5 lit. h) din Convenţia de la Viena asupra relaţiilor consulare].
2.7. Funcţii notariale Oficiul consular acţionează ca un birou notarial al cetăţeanului statului trimiţător, îndeplinind acte legate de: a) certificarea consulară, având ca obiect: autentificarea de înscrisuri; legalizarea copiilor şi semnăturilor; datarea înscrisurilor; certificarea unui fapt constatat. 3
b) depozitul consular, având ca obiect: înscrisuri; sume de bani, obiecte de valoare ale statului trimiţător. Limitele activităţii notariale a) sfera actelor este redusă doar la cele compatibile cu calitatea de agent de relaţii externe a funcţionarului consular; b) sfera persoanelor este determinată de cetăţenii statului trimiţător; c) competenţa teritorială este determinată de circumscripţia consulară; d) efectele juridice se produc: în principal pe teritoriul statului trimiţător; în statul de reşedinţă „numai în măsura în care legile şi regulamentele acestui stat nu se opun". 2.8. Funcţii în materie succesorală Dreptul funcţionarului consular de a interveni pe lângă autorităţile statului în materie de succesiuni este determinat de următoarele criterii: a) criterii referitoare la defunct: decesul să se fi produs pe teritoriul statului de reşedinţă şi, în concluzie, succesiunea să se fi deschis în acest stat (nu se cere calitatea de cetăţean al de cuius-ului); b) criterii referitoare la succesori: să aibă cetăţenia (pentru persoane fizice) sau naţionalitatea (pentru persoane juridice) statului trimiţător; c) criterii referitoare la sfera actelor îndeplinite: să aibă ca scop apărarea intereselor acestor persoane legate de succesiune. Limite ale acestor acţiuni: respectarea legilor şi regulamentelor statului de reşedinţă. ' 2.9. Alte funcţii consulare a) în materie de navigaţie şi aviaţie civilă: acordarea de asistenţă; funcţii administrative; funcţii disciplinare; funcţii jurisdicţionale. b)în materie electorală: organizarea exprimării votului de către cetăţenii statului trimiţător aflaţi în circumscripţia consulară. c)în materia serviciului militar: asigurarea comunicării sau publicităţii actelor de convocare cu privire la efectuarea serviciului militar pentru cetăţenii statului trimiţător aflaţi pe teritoriul statului de reşedinţă. 3. Elemente referitoare la regimul consulilor onorifici 3.1. Definiţie. Trăsături a) Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile consulare prevede [art. 1 alin. (2)] posibilitatea înfiinţării în relaţiile dintre state a oficiilor consulare conduse de funcţionari consulari onorifici. în concepţia Convenţiei, instituţia consulilor onorifici are caracter facultativ, art. 68 al Convenţiei prevăzând că „fiecare stat este liber să hotărască dacă va numi sau va primi funcţionari consulari onorifici'. b)Deşi Convenţia nu defineşte expres funcţionarul consular onorific, anumite elemente pot fi desprinse din practica statelor în materie. c) în comparaţie cu funcţionarii consulari de carieră, consulii onorifici prezintă următoarele elemente definitorii: este, de regulă, cetăţean al statului de reşedinţă sau cetăţean al unui stat terţ; nu este remunerat de statul trimiţător; poate fi o persoană privată; poate exercita, în paralel, activităţi cu caracter lucrativ în statul de reşedinţă. d) De regulă, consulii onorifici sunt persoane cunoscute pentru prestigiul şi reputaţia lor în statul de reşedinţă, care sunt alese de statul trimiţător pentru a promova interesele acestuia şi ale cetăţenilor săi. e) în ceea ce priveşte procedurile de numire şi încetare a funcţiilor, acestea sunt identice cu cele prevăzute pentru funcţionarii consulari de carieră, Convenţia de la Viena reglementând în mod unitar această materie (Cap. I al Convenţiei). Totuşi, luând în considerare faptul că, de regulă, consulul onorific este cetăţean al statului de reşedinţă, nu vor primi aplicare dispoziţiile referitoare la declararea persona non grata. 4
3.2. Funcţii a) Funcţionarii consulari onorifici exercită acele funcţii consulare (cuprinse în art. 5 al Convenţiei) pe care i le încredinţează statul trimiţător. b)Este general admis că funcţionarii consulari onorifici nu pot exercita funcţii consulare care implică exerciţiul autorităţii de stat a statului trimiţător. Astfel, aceştia nu vor exercita funcţii în materie de vize, paşapoarte, stare civilă. 3.3. Statut juridic a) Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile consulare reglementează (prin procedeul normelor de trimitere) un statut juridic mai restrâns pentru funcţionarii consulari onorifici, în comparaţie cu funcţionarii consulari de carieră. b) în ceea ce priveşte imunitatea de jurisdicţie, art. 63 din Convenţie prevede că în cazul declanşării unei proceduri penale împotriva sa, funcţionarul consular onorific se va prezenta în faţa organelor competente. Statul de reşedinţă are obligaţia de a conduce procedura „cu menajamentele ce se cuvin funcţiei sale, astfel încât exercitarea funcţiilor consulare să fie cât mai puţin stingherită". De asemenea, statul de reşedinţă este obligat să asigure consulului onorific protecţia care poate fi necesară în baza funcţiei sale oficiale; c) în acelaşi timp, consulii onorifici beneficiază, în temeiul Convenţiei, de: inviolabilitatea arhivelor şi documentelor; protecţia localurilor consulare; scutirea fiscală a localurilor consulare; scutirea vamală restrânsă la anumite obiecte prevăzute de Convenţie; scutire de anumite prestaţii personale, dreptul de arborare a drapelului; libertate de deplasare; libertatea de comunicare cu cetăţenii statului trimiţător; înlesniri pentru desfăşurarea activităţii; facilităţi pentru obţinerea de localuri; dreptul de a percepe taxe consulare.
5